Nu ceda tentaţiei de a încerca drogurile – şi prima încercare comportă un risc. Ştiai că dependenţa se poate instala de la prima doză de drog? Fii foarte atent la alegerea cercului de prieteni şi nu ezita să schimbi anturajul atunci când constaţi că are preocupări (pre-) delincvente (consum de alcool, droguri, absenteism şi abandon şcolar).
Unele
propuneri venite din partea prietenilor s-ar putea să aibă caracter imoral sau ilicit. Dovedeşti că eşti responsabil şi ai o personalitate puternică dacă ai puterea să spui NU acestor propuneri. Învăţă să fii tu însuţi, chiar dacă cei din jurul tău au alte opinii! Informează-ţi prietenii şi cunoştinţele asupra consecinţelor consumului de droguri şi încearcă să-i determini să nu recurgă la astfel de substanţe, prezentându-le pericolele la care se expun.
Este
posibil să ai unele probleme în familie, la şcoală sau în relaţia cu prietena/ prietenul; drogurile sau alcoolul nu reprezintă o soluţie, ci doar o problemă în plus. Consumul de droguri te poate determina să comiţi infracţiuni pentru procurarea unei noi doze şi rişti să devii tu însuţi tâlhar, hoţ sau distribuitor . Nu ezita să ceri sprijinul celor din jur (părinţi, prieteni, profesori, medici, psihologi, asistenţi sociali, poliţie ş.a.) pentru a scăpa de flagelul drogurilor!
Nu intra în reţeaua traficanţilor de droguri, oricâte avantaje ai obţine; gândeşte-te la implicaţiile finale ale tranzacţiilor ilicite cu stupefiante . Contribuie şi tu la prevenirea, combaterea şi reducerea delincvenţei legate de droguri – fii sigur de confidenţialitatea informaţiilor . În loc să consumi droguri poţi să faci sport, să mergi la un spectacol, să citeşti o carte, să asculţi muzică, să dansezi, să desenezi sau ... să te îndrăgosteşti!
In
primul rând cocaina are efecte cu un mare grad de răspuns stric individual la administrarea drogului,fenomen care pare a ţine de variabilitatea individuala a excitabilitaţii nervoase. Efectul imediat al administrării cocainei,fie pe cale intravenoasă fie prin inhalare ,este intens şi dramatic.Se produce o stare de ameţeala,nelinişte motorie.
Pacientul dependent are senzaţia că ascensionează in cosmos şi ca fiecare fibră corporală are un tremor foarte plăcut. Este o experienţă particulară denumită “RUSH” trăită ca un orgasm corporal ,cu sentimentul de potenţă deosebit de profundă. În final repetarea consumului intareşte efectele şi induce proporţional un grad sever de dependenţă. Fenomenul de dependenţă se instalează şi se intensifică îndeosebi prin administrarea intravenoasă.
Cocaina
are reputaţia de afrodisiac şi poate că mulţi tineri, in particular cei cu tulburari de dinamică sexuală,sunt tentaţi sa consume cocaina. Pătrunsă in organism cocaina este metabolizată rapid rezultand doi metaboliţi: esterul metil-ecgnină şi benzoilecgonină,al căror timp de injumatăţire este de 4-6 ore, apar in urină din primele minute şi pot fi evidenţiaţi in analizele de urina ,ca fiind prezenţi,timp de 1-2 zile de la administrare.
Intoxicţia acută cocainică apare după ingestia unor doze masive de cocaină (20-50 mg).Manifestările clinice ale intoxicaţiei acute constau din cefalee intensă,puls rapid cardiac , vărsări,dureri abdomminale etc. Intoxicaţia acută evoluează rapid, determinând apariţia hipotensiunii arteriale sau a colapsului cardiovascular , de multe ori drogatul decedând sub ochii medicului.
Menţionăm
că poate surveni după administrarea pe cale intravenoasă a unei supradoze de cocaină ,urmată de criză convulsivă in cursul căreia poate apare stopul cardio-respirator doar după câteva minute. In asemenea situaţii pacienţii pot supraveţui pâna la trei ore. Administrarea de diazepam in scopul controlării crizelor şi de propanolol pentru a combate alte efecte ale cocainei sunt se pare singurele măsuri de adoptat,chiar dacă şansele sunt minime.
Tulburările cele mai evidente sunt cele de natură vasculară şi in mod particular cardiace şi vasculare cerebrale,având în vedere toxicitatea cardio-vasculară particulară a cocainei. TULBURĂRI CEREBRO-VASCULARE după cum urmează :infarcte cerebrale nehemoragice,hemoragii subarahnoidiene, hemoragii madulare etc.,fenomenele de suferinţă cerebrală menţionate apărând se pare in mod deosebit prin vasoconstricţie cerebrală. TULBURĂRILE RESPIRATORII-bronşite,limitarea câmpului respirator,perforarea septului nazal.
TULBURĂRI
NERVOASE care apar în condiţiile cocainismului cronic sunt dintre cele mai diverse: a)Tulburări faciale ,faciesul apare îmbătrânit,palid,inexpresiv,privire fixă. b)Tulburări oculare-pareze,dilatare pupilară, exoftalmie. c)Tulburari senzitovo senzoriale,constau din hiperestezie auditiva ,anosmie datorate eczemelor,aguezie,diplopie etc. d)Tulburarile de limbaj constau in logoclonii,impulsii verbale,coprolalie,oligofazie,parafazie.
e)Tulburari
estereotipe, in experimentele pe animale efectuate prin administrarea de cocaina sau alte droguri. f)Tulburarile cutanate constau in tegumente reci ,pete pigmentare etc. Se remarca deasemenea uscarea si cianoza degetelor ca urmare a actiunii anestezice a cocainei. g)Tulburarile genito/rinare constau in oligurie,scaderea libidoului si in final instalarea impotentei sexuale. h)Tulburarile de nutritie sunt reprezentate de inapetenta,scaderea ponderala cu slabire pana la casexie.
i)Decaderea
terminala cu evolutie progredienta este reprezentata in cocainismul cronic prin degradarea fizica,afectiva,intelectuala si moral/sociala.
SFARSIT…
Realizator:Ivascu Madalina