Nikita In Dulcele Stil Clasic Preda Act

76. NICITA STANESCU IN DULCELE STIL CLASIC • Seinnificaţia titlului. • Parodia locurilor comune din poeziile de dragoste tradiţionaliste. • Poezia face parte din volumul cu acelaşi titlu din 1970, în care Nichita Stănescu parodiază (kigiinyolja) stilurile şi Iocurile comune (k~he1yek) ale poeziei tradiţionaliste. In IuIceIe stiI clasic este o parodie de poezie de dragoste, scrisă în stil elegant, trubaduresc, cu lamentaţiile (panaszok) tipice ale poeţilor romantici. Iubirea nu mai este „o leoaică tânără”, un sentiment pătimaş, devorator, ci un pretext de suspine lirice. „Pasul de domnişoară” este o metaforă a iubirii efemere (miiland6), convenţionale, care devine un pretext liric. O poezie de dragoste convenţională reţine de obicei elementele exterioare ale iubirii: natura, vestimentaţia iubitei, fizicul ei. Stănescu parodiază tocmai aceste recuzite (kel1e~kek) ale poeziilor scrise „în dulcele stil clasic”: „pasul tău de domnişoară”, „o însera-re-n seară”, „o roşcată fundă”, „soarele pitic aurit şi mozaic”, etc. Sentimentul nu transformă, nu exaltează, ci atinge superficial: „inima încet mi-afundă” sau „Stau întins şi lung şi zic, Domnişoară, mai nimic pe sub soarele pitic...” Atitudinea poetului clasic de obicei este contemplativă, iubirea rămâne un fapt exterior cântat cu mijloace poetice convenţionale. Poza romantică pe care o mimează (utănoz) Nichita, limbajul voit convenţional (semmitmondă) şi rimele facile, fac din poezie o parodie ironică reuşită a romanţelor dulcege (szirupos). 77. MARIN PREDA (1922—1980) ACT1VITATEA —

LITERARA • Locul şi importanţa operei lui Marin Preda în literatura postbelică. • Inspiraţia autobiografică şi urmărirea relaţiei timp istoric—om în operele lui Preda. • Cel mai mare prozator al perioadei postbelice, Marin Preda continuă tradiţia realistă a prozei interbelice, investigând (kutatva) complicata relaţie dintre tim~ul istoric şi om. Părerea lui Preda despre artă era că o sinceră şi adevărată literatură este literatura baza-tă pe experienţa de viaţă a scriitorului: „Actul de creaţie este rezultatul vieţii interioare a scriitorului, nu se mai ştie, şi nu mai ştie nici el exact, dacă ceea ce povesteşte i s-a întâmplat cu adevărat, dacă şi-a imaginat numai, sau, dacă e vorba de un amestec de fapte reale şi de invenţii. Este imposibil de f~acut o delimitare (ki~h5nvcilasztăs) între viaţa imaginară (elk~pzelt), creată şi expriinată într-o carte şi cea trăită de scriitor.” spunea Preda (De vorbă cu Marin Preda, de Florin Mugur). In spiritut acestui crez artistic, întreaga operă a lui Marin Preda stă sub semnul autobiografiei, ridicate la generalizări obiective despre relaţia dintre tirnpul istoric şi om. Astfel volumul de nuvele, cu care debutează, Întâlnire din pământuri prefigurează ciclul moromeţian despre realitatea sa-tului dunărean şi despre —

—

copilăria scriitorului. • Ciclul moromeţian se compune din patru romane: Moromeţii, volumul I. (1954), Moromeţii, volumul 11. (1967), prezintă drarna ţăranului mijlocaş în anii crizei econornice din 1933 şi în anii colectivizării, când „timpul nu mai avea răbdare cu oamenii”; Marele singuratic (1972) urmăreşte destinul familiei Moromete în anii stalinismului prin Niculae Moromete; Delirul (1975) completează istoria familiei în anii dictaturii antonesciene. Autobiografice sunt şi cele două volume de memorialistică, Imposibila întoarceie şi Viaţa ca o pradă. Foarte irnportante sunt rornanele citadine Risipitorii, Intrusul şi Cel mai iubit dintre pământeni (1980), romane dezbateri despre probleme etice, romane psihologice care urmăresc soarta unor in‚