New Microsoft Word Document.docx

  • Uploaded by: Maria Babu
  • 0
  • 0
  • May 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View New Microsoft Word Document.docx as PDF for free.

More details

  • Words: 268
  • Pages: 2
În fiecare an, la data de 15 mai este sărbătorită Ziua Internaţională a Familiei. Scopul ei e de a sublinia importanţa familiei, în condiţiile în care oamenii au început să se îndepărteze de instituţia numită „familie”, fiind în acelaşi timp o oportunitate pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă familiile la nivel mondial. Aceasta sarbatoare are si scop caritabil, familiile pot organiza targuri si pot strange fonduri pentru copii ce nu au familii, pentru centrele de copii, etc. Institutul Român pentru Drepturile Omului a propus ca ziua de 15 mai să devină şi Ziua familiei române, o propunere care a fost suţinută şi de Patriarhia Română.

Familia este importanta pentru cresterea si dezvoltarea uni copil. O familie sanatoasa cu oameni echilibrati , cu multa iubire , cu sustinere si daruire poate oferi societatii un copil cechilibrat , un copil armonios care poate fi implinit si fericit si poate oferi fericire si altora. Familia ar trebui sa aibe rolul de a fi locul unde copilul isi gaseste sprijinul indifferent de situatie, fie ca greseste , fie ca face bine. Din pacate familia nu este in toate cazurile asa si deaceea noi oameni si organizatiile non profit trebuie sa luptam sa sprijinim drepturile copilului si ale oamenilor in general.

10 sfaturi pentru o familie fericita : 1. Fă-ţi timp pentru a vorbi şi asculta! 2. Oferă afecţiune, încurajare şi apreciere! 3. Acceptă diferenţele dintre oameni! 4. Împărtăşeşte-ţi valorile spirituale! 5. Fă-ţi timp pentru familie! 6. Acceptă diferenţele dintre oameni! 7. Cultivă loialitatea! 8. Nu uita de ritualuri şi tradiţii! 9. Împărtăşeşte-ţi valorile spirituale! 10. Rezistaţi! Sprijiniti-va !

Related Documents


More Documents from "AlexaAndra"