Neuroleptic Medication(medicatie Neuroleptica)

1. NEURIPLEGE(chlorproetazinum) 19.Orap(pimozide) 2. CLORDELAZIN, Thorazine(chlorpromazinum hcl.) 20.Permitil(fluphenazine) 3. 3.LEVOMEPROMAZIN(levomepromazinum

21.Serentil(mesoridazine 4. MIRENIL,(fluphenazinum)

22.Trilafon(perphenazine) 5. EMETIRAL(prochlorperazinum

23.Chlorprothixene(taractan) 6. MAJEPTIL(thioproperazinum)

24.Clozapine(clozaril) 7. TRIFLUOPERAZIN (trifluoperazinum)

25.fluphenazine(permitil,prolixin) 8. NEULEPTIL(propericiazinum)

26.Loxapine(loxitane)mesoridazine(serentil 9. TIORIDAZIN(thioridazinum)

27.Molindone(lidone,moban) 10. HALDOL, HALDOL decanoas(haloperidolum)

28.Perphenazone(trilafon) 11. FLUANXOL DEPOT(flupenthixolum)

29.Quetipine(seroquel) 12. LEPONEX(clozapinum)

30.Thiothxene(navane) 13. RISPOLEPT(risperidonum)

31.Trifluopromazine(vesprin) 14. ZYPREXA(olanzapinum)

32.Ziprasidone(geodon) 15.DOGMATIL,SOLIAN(sulpiridum) 16.Lyogen 17.Aripiprzole(abilify) 18.Navane(thiothixene) Antimanic Medications carbamazepine divalproex sodium (valproic acid) gabapentin lamotrigine lithium carbonate lithium citrate topimarate chlorproetazinum

Tegretol Depakote Neurontin Lamictal Eskalith, Lithane, Lithobid Cibalith-S Topamax

Prezentare farmaceuticã: Drajeuri conţinând clorproetazinã clorhidr. 25 mg. (cutie x 30 buc.); fiole a 5 ml soluţie apoasã injectabilã, conţinând clorproetazinã clorhidr. 25 mg; unguent conţinând clorproetazinã clorhidr. 10 mg, p-metil-izopropilbenzen 9,8 g, excipienţi ad 100 g (tub cu 30 g). Acţiune terapeuticã: Relaxant neuromuscular, asigurã relaxarea fibrei musculare, calmeazã durerea şi exercitã un efect analgezic şi antiinflamator. Indicaţii: Reumatologie: lumbago acut cronic, lombosciaticã, reumatism abarticular, artroze cu contracturi musculare. Balneofizioterapie şi recuperare medicalã: lombalgii, dorsalgii. Medicinã sportivã: contracturi, elongaţii, crampe, rupturi fasciculo-musculare. Neurologie: spasticitatea din bolile neorologice, dar nu şi boala Parkinson. Ginecologie: dismenoree. Orice altã maladie în care existã o contracturã (torticolis). Mod de administrare: În general în douã prize. Drajeuri: Adulţi: oral, 1 la 3 drajeuri în 24 ore. Copii:de utilizat cu precauţie şi numai sub supraveghere medicalã; de la 5 la 10 ani, oral, un drajeu (25 mg) în 24 ore; peste 10 ani, oral, 1 la 2 drajeuri în 24 ore. Gravide: numai peste 3 luni de sarcinã, cu prudenţã, de preferat pomada. Fiole: În medie, 1 pânã la 2 fiole pe cale i.m. sau i.v. foarte lentã, în 24 ore sau în perfuzie. Unguentul: se aplicã o datã sau de mai multe ori pe zi, în strat subţire, prin masaje uşoare şi prelungite. Reacţii adverse: Au fost descrise cazuri de hipotensiune ortostaticã şi somnolenţã, mai ales la persoanele în vârstã şi în cazurile în care a existat o sensibilitate crescutã. Alcoolul potenţeazã efectele produsului. Nu se administreazã concomitent cu antidepresive triciclice, barbiturice, deprimante centrale SNC. Unguentul nu se aplicã pe plãgi şi mucoase şi trebuie evitatã expunerea la razele solare a regiunilor tratate. Contraindicaţii: Miastenie, hipotensiune severã, alergii la clorproetazinã. CLORDELAZIN, drajeuri chlorpromazinum hcl.

Compoziţie: Clorpromazin clorhidrat 25 mg. Acţiune terapeuticã: Asupra cortexului cerebral acţioneazã ca hipnotic, sedativ, anticonvulsivant, inhibant al reflexelor condiţionate, iar asupra diencefalului ca hipotermizant şi antiemetizant, scade metabolismul bazal prin scãderea consumului de oxigen tisular, stimuleazã ventilaţia şi debitul respirator (eupneic). Acţionând asupra cãilor centripete nervoase, potenţeazã acţiunea anestezicelor, curarizantelor, analgezicelor având el însuşi o acţiune anestezicã localã. Indicaţii: Medicinã internã: Tratamentul vãrsãturilor de orice naturã. Edem laringian, spasm glotic, laringite acute asfixiante. Tulburãri de climacterium; diencefaloze. Boli infecţioase; scarlatinã hipertoxicã, febrã tifoidã, septicemii, stafilococii grave, rezistente la antibiotice, tetanos grav, insomnii. Algii rezistente la antinevralgice uzuale. Ictusuri cerebrale de origine vascularã. Chintele emetizante ale tusei convulsive. Coreea Sydenham. Pediatrie: Toxicozele sugarului, stãri neurotoxice grave. Chirurgie: Medicaţie preanestezicã, potenţând anestezia şi reducând astfel cantitatea necesarã de anestezic. Hibernaţia artificialã: Combaterea stãrilor de şoc postoperator. Obstetricã şi ginecologie: Nefropatii şi hipertensiune gravidicã, eclampsie, vãrsãturi gravidice, analgezii obstetricale. Dermatologie: Afecţiuni pruriginoase, peladã cronicã, urticarie. Neurologie: Epilepsie. Contraindicaţii: Leziuni hepatice, comã barbituricã, etilicã sau prin opiacee. Hipotensiune arterialã. Nu se asociazã cu substanţe hipotensive. Reacţii secundare: Manifestãri toxice asupra celulei hepatice ce îmbracã forma unui icter prin retenţie. Se semnaleazã dermatite alergice atât la cei trataţi cât şi la cei ce manipuleazã substanţa. Somnolenţa, uscãciunea gurii, pirozele, hipotensiunea, fenomenele de tip parkinsonian, care survin la unele persoane, pot fi evitate dacã dozele mari se dau cu precauţie şi se ajunge treptat la ele. Mod de administrare: Adulţi: Se începe cu 1-2 drajeuri pe zi, mãrindu-se treptat doza pânã ce se ajunge la 3-6 drajeuri pe zi divizatã în 3 prize. Copii: 1-3 mg/kg corp şi pe zi. Formã de prezentare: Flacoane cu 50 drajeuri.

LEVOMEPROMAZIN levomepromazinum Prezentare farmaceuticã: Comprimate conţinând levomepromazinã maleat 25 mg sau 2 mg (flac. cu 20 buc.); fiole a 1 ml soluţie apoasã injectabilã conţinând levomepromazinã hcl. 25 mg (cutii cu 10 şi 100 buc.). Acţiune terapeuticã: Neuroleptic fenotiazinic, antipsihotic cu acţiune sedativã intensã; analgezic; simpatolitic (blocant adrenergic şi inhibitor simpatic central), anticolinergic. Indicaţii: Schizofrenie, stãri depresive sau manie cu agitaţie, psihoze halucinatorii cronice, sindroame confuzionale (inclusiv delirium tremens), tulburãri de comportament la epileptici şi oligofreni; nevroze, sindrom psihovegetativ; preanestezie, sedare dupã anestezie; asociat cu analgezice în dureri rebele. Mod de administrare: Oral, în psihoze, doza de atac 200-300 mg/zi, doza de întreţinere 25-100 mg/zi; în sindromul psihovegetativ 2-25 mg/zi. La nevoie 25-50 mg în injecţie intramuscularã, repetat de 3-4 ori/zi (la bolnavi culcaţi sub controlul pulsului şi presiunii arteriale). Reacţii adverse, contraindicaţii: Asemãnãtoare Clordelazinului; oboseala şi somnolenţa sunt frecvente, hipotensiunea ortostaticã este uneori marcatã şi poate fi cauzã de colaps (pentru injecţii, mai ales la bãtrâni şi copii); uscãciunea gurii; tahicardia şi tulburãrile extrapiramidale sunt mai puţin pronunţate; tratamentul îndelungat provoacã uneori creşterea greutãţii corporale; s-au semnalat câteva cazuri de agranulocitozã; nu se administreazã la bolnavii cu antecedente de agranulocitozã toxicã şi porfirie. NEUROLEPTICE CU STRUCTURĂ PIPERAZINICĂ MIRENIL, drajeuri fluphenazinum Compoziţie: Drajeuri de 0,25 mg şi 1 mg cu fluphenazine dihydrochloride.

Acţiune terapeuticã: Medicamentul are o puternicã acţiune neurolepticã ca şi ceilalţi derivaţi de piperazinã, de care diferã printr-o acţiune prelungitã, cu un efect hipotensiv şi are un efect sedativ mai slab. Mirenil acţioneazã asupra hipotalamusului având un efect deprimant asupra centrilor diencefalici şi scoarţei cerebrale. Are un efect inhibitor asupra centrilor care controleazã metabolismul, procesele oxidative, mecanismele de reglare a temperaturii corpului, de reglare a activitãţii motrice şi de atenţie. Indicaţii: În toate cazurile de schizofrenie incluzând şi sindroamele mixte schizofrenico-depresive. Se recomandã în tratamentul psihozelor însoţite de inhibãri, în tratarea stãrilor de tensiune şi anxietate, în sindroame neurotice şi psihomatice certe şi în tratarea psihozelor senile însoţite de stãri de teamã şi anxietate. Contraindicaţii: Leziuni ale nucleilor subcorticali al creierului, boli cardiovasculare, feocromocitom, alergie la derivaţi de phenotiazine. Mod de administrare: Iniţial, 2-10 mg pe zi, în doze divizate, în nevroze, tulburãri psihosomatice şi în tratamentul pacienţilor cu senilitate doza iniţialã este de 0,75-1,5 mg pe zi. Doza pentru copii este de 0,25-0,50 mg pe zi. Doza trebuie stabilitã individual pentru fiecare pacient. Ca regulã, la început se administreazã doze mici care cresc gradat în timpul tratamentului. Efecte adverse: Parkinsonism, erupţii cutanate alergice, leucopenie, agranulocitozã, eozinofilie, contracţii tetanice, stãri de somnolenţã, stãri de obosealã, hipotensiune arterialã. Formã de prezentare: Drajeuri de 0,25 mg în cutii de 30 drajeuri. Drajeuri de 1 mg în cutii de 30 drajeuri. EMETIRAL prochlorperazinum Compoziţie: Drajeuri conţinând 5 mg de maleat de proclorperazinã.

Acţiune farmacoterapeuticã: Derivat fenotiazinic, emetiralul are proprietãţi neuroleptice asemãnãtoare clordelazinului; are acţiune antiemeticã marcatã (de 4 ori mai mare decât a clordelazinului), sedativã, antipsihoticã şi slab anticolinergicã. Indicaţii: Greţuri şi vãrsãturi de orice naturã: uremie, encefalopatie hipertensivã, migrenã, sindrom Ménière, intoleranţã medicamentoasã, radioterapie, postoperator, reacţii meningiene. Stãri anxioase, tulburãri de comportament de tip nevrotic, delir, halucinaţii, manie acutã, schizofrenie. Contraindicaţii: Antecedente de agranulocitozã toxicã, porfirie, glaucom cu unghi închis, adenom de prostatã cu retenţie de urinã, parkinsonism, epilepsie, miastenie gravã, leziuni hepatice şi renale, boalã ulceroasã, feocromocitom, hipotiroidism. Precauţii în hipotensiune arterialã şi în afecţiuni cardiovasculare grave. Se va evita administrarea în: boli infecţioase, intervenţii chirurgicale, primul trimestru de sarcinã, perioada de alãptare. Nu se administreazã la copii sub vârsta de 6 ani. Prudenţã la persoane în vârstã şi la persoane cu profesii care solicitã intens şi prelungit funcţiile psihice, cum sunt şoferii. Se va evita consumul de bãuturi alcoolice în timpul tratamentului. Interacţiuni medicamentoase: Antagonizarea efectului antiparkinsonian al levodopei. Potenţarea efectelor hipotensiv şi deprimant în asocierea cu antihipertensive şi deprimante centrale. Posologie şi mod de administrare: Adulţi: 15-30 mg/zi, în 2-3 prize; în afecţiunile psihice doza variazã între 50 şi 250 mg dupã caz, ajungându-se la doza maximã prin creştere progresivã cu 10 mg zilnic sau la 2 zile, pânã la obţinerea efectului. Doza de întreţinere este de 25-50 mg/zi, în funcţie de toleranţa individualã. Durata unei cure nu trebuie sã depãşeascã 2 sãptãmâni. Copii peste 6 ani - antiemetic - 0,05 mg - 0,1 mg/kg corp/zi, în mai multe prize fãrã a depãşi doza de 20 mg/zi. Reacţii adverse: Sedare, somnolenţã, efecte atropinice (uscãciunea gurii, constipaţie, retenţie urinarã, tulburãri de vedere). Aceste efecte dispar odatã cu întreruperea tratamentului. Dozele mari administrate timp îndelungat, mai ales în psihiatrie, pot provoca hipotensiune ortostaticã,

impotenţã şi ginecomastie la bãrbaţi, frigiditate şi galactoree la femei, creştere în greutate, tulburãri extrapiramidale. Rareori pot sã aparã şi icter, fotosensibilitate, agranulocitozã. Formã de prezentare: Flacoane cu 20 de drajeuri. MAJEPTIL thioproperazinum Prezentare: Comprimate filmate secabile 10 mg thioproperazinã, cutii a 20 de comprimate. Soluţie buvabilã 4 %, flacoane a 10 ml. O picaturã conţine 1 mg thioproperazinã. Soluţia este coloratã în galben-brun. Indicaţii: Acest preparat este un neuroleptic. Este preconizat în unele tulburãri nervoase. Contraindicaţii: Acest preparat nu trebuie utilizat în cazurile urmãtoare: glaucom; dificultãţi la urinat (de origine prostaticã sau nu). Avertizare: În cazul apariţiei unei febre inexplicabile, opriţi tratamentul şi anunţaţi imediat medicul curant. Precauţii: Pe durata tratamentului nu sunt indicate bãuturile alcoolice. Preveniţi-vã medicul în caz cã sunteţi însãrcinatã sau alãptaţi. În caz de dubii, nu ezitaţi sã vã consultaţi medicul sau farmacistul. Pentru a evita orice eventuale interacţiuni cu alte medicamente, trebuie sã semnalaţi medicului dvs. orice alt tratament aflat în curs. Efecte asupra capacitãţii de a conduce vehicule şi de a utiliza maşini industriale: Utilizarea acestui medicament presupune riscul apariţiei unei senzaţii de somnolenţã. Efecte secundare: Ca orice alt preparat activ, acest medicament poate determina, la unele persoane, efecte mai mult sau mai puţin supãrãtoare: somnolenţã; hipotensiune ortostaticã; uscãciunea gurii, constipaţie; tulburãri hormonale: dereglãri ale ciclului menstrual, tensiune a sânilor; creştere în greutate; mişcãri anormale. Posologie şi mod de administrare: În toate cazurile, conformaţivã strict recomandãrilor medicului. N.B.: Pentru a uşura

scurgerea picãturilor, ţineţi flaconul în poziţie verticalã. La nevoie, loviţi uşor flaconul lateral. Condiţii de pãstrare: A se pãstra ferit de luminã. Stabilitate: Nu se va administra medicamentul dupã depãşirea datei de expirare înscrisã pe cutie. TRIFLUOPERAZIN trifluoperazinum Compoziţie: Drajeuri conţinând echivalentul a 0,005 g de Trifluoperazin bazã. Fiole de 1 ml conţinând echivalentul a 0,002 g de diclorhidrat de Trifluoperazin. Acţiune farmacoterapeuticã: Neuroleptic major, anxiolitic, antiemetic, Trifluoperazin este o fenotiazinã piperazinatã, care acţioneazã prin deprimarea formaţiunii reticulate a trunchiului cerebral, apreciabil mai energicã decât a clorpromazinei (Largactil, Plegomazin) şi a proclorperazinei (Stemetil, Emetiral). Comparativ cu aceste douã substanţe, efectele adrenolitice, antihistaminice şi antispastice ale Trifluoperazinei sunt de mai micã intensitate. Indicaţii: În doze mari preparatul este indicat în schizofrenii acute şi cronice, psihoze maniaco - depresive, encefalopatii cronice, delirium tremens, psihoze de involuţie. În doze mici Trifluoperazin este indicat în tratamentul nevrozelor, mai ales al celor în care predominã componenta anxioasã, de asemenea, în anumite sindroame psihosomatice cu simptome ca: insomnia, anorexia, starea de agitaţie sau de tensiune; se mai recomandã în vãrsãturile postoperatorii sau cele de sarcinã, în kinetoze, în unele cefalee şi migrene. Contraindicaţii: Stãri comatoase sau depresii marcate, datorate unor depresanţi centrali (alcool, barbiturice), discrazii sanguine, depresiunea mãduvei hematogene, leziuni hepatice sau renale severe preexistente. De obicei, nu se recomandã administrarea preparatului la copii sub 6 ani. Precauţii: Preparatul se administreazã cu grijã la bolnavii cardiovasculari (poate accentua durerile anginoase sau poate determina scãderea marcatã a tensiunii arteriale, mai ales în

cazul administrãrii parenterale a unor doze mari); la gravide (deşi nu existã date experimentale în sensul cã substanţa ar avea efecte teratogene), la bolnavii cu modificãri retiniene, insuficienţã funcţionalã hepaticã sau renalã. Se va ţine seama de faptul cã datoritã efectului sãu antiemetic, Trifluoperazina poate masca semnele de supradozare a unor substanţe medicamentoase, de asemenea tabloul clinic de ocluzie intestinalã sau de tumorã cerebralã. Posologie şi mod de administrare: În principiu, posologia trebuie strict individualizatã. Se începe cu doze mici care se mãresc progresiv şi, dupã ce s-a obţinut efectul terapeutic maxim, doza respectivã se scade treptat pânã la stabilirea dozei minime eficace (doza de întreţinere). Doze mari - Adulţi: pentru obţinerea efectului antipsihotic se administreazã per os, în medie 0,010 - 0,060 g (se începe cu câte 0,002 - 0,005 g de 2 ori pe zi, ajungându-se la doza terapeuticã optimã în 2 - 3 sãptãmâni). Rareori sunt necesare doze mai mari (nu se va depãşi doza zilnicã de 0,150 g). Tratamentul de întreţinere se poate face şi ambulator, doza zilnicã fiind de 0,010 - 0,040 g în 2 - 3 prize). Dacã este necesar un control rapid (în câteva ore) al fenomenelor psihotice se recomandã administrarea parenteralã (intramuscular profund) a preparatului, în doze de 0,001 - 0,002 g la 4 - 6 ore (rareori este nevoie de o dozã zilnicã mai mare decât 0,006 g). De îndatã ce se obţine rezultatul terapeutic dorit se trece la administrarea per os, continuând cu aceleaşi doze sau puţin mai mari. Pentru prevenirea unei cumulãri excesive, injectarea preparatului nu se va face la interval de timp sub 4 ore. Copii: 6 - 12 ani. La copiii psihotici spitalizaţi sau ţinuţi sub strictã supraveghere medicalã, în cadrul administrãrii, per os, se începe cu 0,001 g de 1 - 2 ori pe zi, crescând treptat doza la 0,015 g în 24 de ore (la unii copii mai mari cu simptome mai severe, pot fi necesare doze mai mari). Pentru obţinerea unui efect antipsihotic rapid se poate recurge la administrarea parenteralã a preparatului (intramuscular profund) în doze de 0,001 g de 1 - 2 ori pe zi, continuând apoi, cu tratamentul per os. Doze mici: Pentru alte indicaţii, afarã de psihoze, se recomandã sã se administreze per os în medie 0,002 - 0,004 g pe zi (se începe cu 0,001 g de 2 ori pe zi) repartizate în douã prize egale.

Efecte secundare: Dupã administrarea dozelor mici, reacţiile nedorite sunt rare şi de micã intensitate. În cazul dozelor mari (tratament antipsihotic) frecvenţa şi intensitatea lor sunt mai mari. Cele mai importante fenomene sunt fenomenele extrapiramidale de tip akinetic - hiperton (tablou clinic asemãnãtor cu parkinsonismul) sau hiperkinetic - diston (spasme ale musculaturii cervicale, mergând pânã la torticolis, rigiditatea musculaturii şanţurilor vertebrale, spasm carpo pedal, trismus, disfagie, crize oculogire, protruzia limbii). Alte reacţii adverse: Insomnie (mai frecventã decât somnolenţa care poate, totuşi, sã aparã uneori), fatigabilitate muscularã, anorexie, galactoree, tulburãri de acomodaţie, erupţii cutanate. Când fenomenele de mai sus sunt intense se impune suspendarea tratamentului, în timp ce în cazurile mai uşoare este suficient, de obicei, un tratament corector (antiparkinsoniene - afarã de levodopa, care este ineficace -, clorpromazinã, cafeinã, fenobarbital). Foarte rare dupã dozele uzuale şi foarte grave sunt hepatita toxicã şi agranulocitoza; eventualitatea lor impune necesitatea explorãrii periodice a funcţiei hepatice şi a examenelor hematologice în cursul tratamentelor cu doze mari. Printre alte fenomene secundare, de asemenea rare, chiar dupã doze ridicate, pot fi semnalate hipotensiunea arterialã marcatã (se administreazã noradrenalinã, nu adrenalinã), hipotermia şi potenţarea acţiunii anestezicelor şi a barbituricelor (se combate cu amfetamine şi cafeinã, evitând stimulentele, care pot determina convulsii, de exemplu: pentetrazolul). Formã de prezentare: Flacoane cu 50 drajeuri. Cutii cu 10 fiole de 1 ml. Cutii cu 100 fiole de 1 ml. Condiţii de pãstrare: La adãpost de luminã, cãldurã şi umiditate. CU STRUCTURĂ PIPERIDICĂ NEULEPTIL propericiazinum Forme farmaceutice: Capsule, cutii cu 50 capsule a 10 mg. Soluţie buvabilã 4%, flacon de 30 ml.

Indicaţii: Soluţia buvabilã: Manifestãri de agresivitate din cursul evoluţiei afecţiunilor psihiatrice. Capsule: Tratamentul simptomatic al tulburãrilor de comportament cu manifestãri agresive. Terapia iniţialã sau de întreţinere a psihozelor cu evoluţie îndelungatã. Schizofrenii (mai ales cele cu simptomatologie frustã). Delir cronic (cu mecanisme interpretative şi pasionale). ContraindicaŢii: Hipersensibilitate doveditã la propericiazinã. Antecedente de agranulocitozã toxicã sau de porfirie. Risc de glaucom cu unghi închis. Risc de retenţie urinarã legatã de afecţiuni uretroprosta-tice preexistente. Maladia Parkinson. Nu se asociazã cu: alcool, levodopa, guanetidinã. Atenţie În caz de hipertermie, trebuie întrerupt tratamentul, acesta fiind unul dintre simptomele sindromului malign (paloare, hipertermie, tulburãri vegetative) ce a fost descris în cazul administrãrii de neuroleptice. Precauţii: Nu se vor consuma bãuturi alcoolice în timpul tratamentului. Pacienţii epileptici, din cauza coborârii pragului epileptogen, se vor monitoriza clinic şi, dupã caz, electroencefalografic. Se va acorda atenţie mãritã urmãtoarelor cazuri: vârstnici, a cãror sensibilitate este mãritã (sedare şi hipotensiune); afecţiuni cardiovasculare severe, datoritã tulburãrilor hemodinamice şi, mai ales, a hipotensiunii ce poate apãrea; insuficienţã hepaticã şi/sau renalã, din cauza riscului crescut de supradozaj. Pe durata tratamentului se va evita expunerea la radiaţii solare şi ultraviolete. ªoferii şi cei ce manipuleazã maşini industriale vor fi avertizaţi asupra riscului de apariţie a somnolenţei, mai ales la începutul tratamentului. Sarcinã şi alãptare: Neuleptil se va utiliza numai dacã avantajele terapeutice scontate depãşesc riscul apariţiei efectelor secundare. Interacţiuni medicamentoase: Neuleptil potenţeazã acţiunea drogurilor hipotensoare şi antihipertensive, ca şi a depresoarelor SNC de tipul hipnoticelor, tranchilizantelor, anestezicelor şi analgeticelor. Efecte adverse: Cele mai importante sunt sindroamele neuropsihice. Manifestãrile neurologice cele mai frecvente sunt: sindrom akinetic fãrã hipertonie; sindrom excitomotor; sindrom akinetohipertonic; sindrom hiperkinetic hipertonic. Excepţional

survin, în urma curelor prelungite, dischinezii tardive (antiparkinsonienele anticholinergice sunt fãrã efect sau pot agrava starea pacientului). Manifestãri psihice, ca: indiferenţa, reacţii anxioase, variaţii ale stãrii timice. Aceste manifestãri pot fi acompaniate de tulburãri diverse, între care se pot cita: greaţã, vomã, diaree, oligurie; modificãri ale pulsului, tensiunii arteriale, ritmului cardiac; tulburãri neurovegetative ca: paloare, congestie, sialoree, vertij, efecte atropinice (uscãciunea gurii, constipaţie, retenţie urinarã, tulburãri de acomodare); efecte endocrine şi metabolice: impotenţã, frigiditate, amenoree, galactoree, ginecomastie, hiperprolactinemie, creştere în greutate (ce poate fi importantã). Extrem de rar pot surveni: icter colestatic, reacţii de hipersensibilitate şi excepţional accidente sanguine de tipul agranulocitozei. Posologie, mod de administrare: Posologia trebuie adaptatã fiecãrui caz particular, existând variaţii foarte mari şi frecvent imprevizibile ale susceptibilitãţii individuale la medicament. Manifestari de agresivitate: adulţi: 10-60 mg/zi, în 2-3 prize; vârstnici: 5-15 mg/zi, în 2-3 prize; copii peste 3 ani: 3-15 mg/zi, în 2-3 prize. Psihoze cu evoluţie de duratã: adulţi: 100-200 mg ca dozã de atac, apoi între 50 şi 100 mg/zi, ca tratament de întreţinere. Supradozare: Sindrom parkinsonian cu potenţial letal, comã. Tratament: simptomatic, în unitãţi specializate. A nu se lãsa la îndemâna copiilor. Respectaţi riguros recomandãrile medicului. În cazul apariţiei unor reacţii neplãcute anunţaţi medicul sau farmacistul. TIORIDAZIN thioridazinum Compoziţie: Drajeuri conţinând 5 mg şi 50 mg clorhidrat de tioridazin. Acţiune farmacoterapeuticã: Neuroleptic fenotiazinic cu spectru larg de acţiune. Tioridazin are proprietãţi antipsihotice în doze mari şi medii şi este tranchilizant în doze mici. Potenţeazã acţiunea analgezicelor, a hipnoticelor şi antipireticelor.

Indicaţii: Ca antipsihotic în: schizofrenie, manii, psihoze endo- şi exogene, nevroze şi psihopatii. Ca tranchilizant în: stãri anxioase, stãri de tensiune şi agitaţie, tulburãri de somn, tendinţã la stãri depresive, tulburãri psihosomatice, stãri dureroase rebele la tratament obişnuit (neoplazii maligne, nevralgia trigeminalã, nevralgia din zona zoster); dificultãţi de concentrare, tulburãri ale comportamentului şi somnului la copii de vârstã şcolarã. Contraindicaţii: Stãrile comatoase, în special cele generate de alcool, barbiturice, narcotice sau alte depresoare ale SNC. Nu se recomandã folosirea de Tioridazin la bolnavii cu leucopenie (eventual provocate de citostatice sau alţi factori medicamentoşi), cu disfuncţie hepaticã (sau icter în antecedente), precum şi în cazurile de insuficienţã sau tahiaritmie cardiacã. Preparatul se va administra cu precauţie în aterosclerozã, sindroame cardiovasculare şi la bolnavii cu fenomene convulsivante în antecedente. Efecte secundare: Asemãnãtoare cu cele ale clorpromazinei (somnolenţã, xerostomie, paloare, cefalee, constipaţie alternativã cu diaree, poliurie, hipertermie, tahicardie, insomnie, fotosensibilizare, erupţii cutanate, hipotensiune posturalã, colorarea în purpuriu a urinei, icter de tip obstructiv, rareori discrazii sanguine, inclusiv agranulocitozã, sindroame de tip parkinsonian, creştere ponderalã, amenoree, galactoree ş.a.) se întâlnesc mult mai rar şi sunt mai atenuate dupã dozele terapeutice uzuale de Tioridazin. Posologie şi mod de administrare: În clinica psihiatricã doza iniţialã uzualã pentru adulţi este de 500 - 600 mg pe zi, care se împarte în mai multe prize. Dupã ce se realizeazã controlul fenomenelor psihotice, doza zilnicã de întreţinere este de 100 200 mg pe zi. Ca tranchilizant şi anxiolitic doza zilnicã este de 0,030 g la adulţi şi 0,001 g/kg corp la copii. Formã de prezentare: Cutii cu 50 drajeuri a 50 mg. Cutii cu 30 drajeuri a 5 mg. Condiţii de pãstrare: La adãpost de luminã, cãldurã şi umiditate. BUTIRFENONĂ

HALDOL haloperidolum Prezentare farmaceuticã: Haldol conţine haloperidol, neuroleptic din grupa butirofenonelor. Din punct de vedere chimic, haloperidol nu aparţine altor grupe, cum ar fi fenotiazinele. Compoziţie: 2 mg de haloperidol pe tabletã. Alţi ingredienţi: lactozã, sucrozã, amidon de porumb, talc, ulei vegetal hidrogenat (tip 1), galben de chinolinã (formulare F41); 5 mg de haloperidol pe tabletã. Alţi ingredienţi: lactozã, amidon de porumb, talc, ulei vegetal hidrogenat (tip 1), indigotinsulfonat de sodiu (formulare F44); 2 mg de haloperidol pe ml.de soluţie (1 ml = 20 de picãturi). Alţi ingredienţi: acid lactic, parahidroxibenzoat de metil, apã purificatã (formulare F9). Farmacodinamicã: Haloperidolul este un neuroleptic aparţinând grupei butirofenonelor. Haloperidol este un antagonist central potent al receptorilor dopaminergici şi este deci clasat între neurolepticele cele mai incisive. Haloperidol nu exercitã nici o activitate antihistaminicã sau anticolinergicã. Ca o consecinţã directã a blocajului central al dopaminei, haloperidol exercitã o activitate incisivã asupra delirurilor şi halucinaţiilor (probabil datoritã interacţiunii în ţesuturile mezocortical şi limbic) şi o activitate asupra ganglionilor bazali (fasciculele nigrostriate). Haloperidol induce o sedare psihomotorie eficientã, ceea ce explicã efectul sãu favorabil asupra maniilor şi a altor sindroame de agitaţie (vezi “ Indicaţii”). Datoritã activitãţii sale limbice, Haloperidol exercitã o activitate sedativã neurolepticã şi s-a dovedit a fi util ca adjuvant în tratamentul durerii cronice. Activitatea asupra ganglionilor bazali este probabil la originea efectelor secundare extrapiramidale motorii (distonie, acatisie şi parkinsonism). Efectele antidopaminergice periferice explicã activitatea sa împotriva greţurilor şi a vãrsãturilor (via zona trigger chemoreceptoare), relaxarea sfincterelor gastrointestinale şi eliberarea crescutã de prolactinã (printr-o inhibare a activitãţii factorului de inhibare a prolactinei la nivelul adenohipofizei). Farmacocineticã: Nivelele plasmatice de vârf ale haloperidolului sunt atinse în 2 - 6 ore de la administrarea oralã. Dupã

administrarea oralã, biodisponibilitatea sa este de 60-70%. Timpul de înjumãtãţire plasmatic mediu (eliminare terminalã) este de 24 (între 12 - 38) ore dupã administrarea oralã. S-a sugerat cã, pentru a obţine rãspuns terapeutic, concentraţia plasmaticã a haloperidolului variazã între 4 mcg/l şi 20 - 25 mcg/l. Haloperidol traverseazã uşor bariera hematoencefalicã. Legarea de proteinele plasmatice este în proporţie de 92%. Excreţia se face prin fecale (60%) şi urinã (40%). Aproximativ 1% din haloperidolul ingerat este excretat în formã nemodificatã în urinã. La nivele plasmatice de echilibru volumul de distribuţie (VDss) este larg (7,9+2,5l/kg corp). S-a observat o mare variabilitate interindividualã, dar puţin intraindividualã a concentraţiilor plasmatice de haloperidol şi a majoritãţii parametrilor farmacocinetici. Ca şi în cazul altor medicamente care sunt metabolizate în ficat, aceastã variabilitate poate fi explicatã parţial prin activitatea cãii metabolice de oxidare/reducere reversibile din ficat; Alte cãi metabolice includ N-dezalchilarea oxidativã şi glucuroconjugarea. Indicaţii: Ca agent neuroleptic în: Deliruri şi halucinaţii din: schizofrenia acutã şi cronicã, paranoia, confuzia acutã, alcoolism (sindromul Korsakoff). Deliruri ipohondriace. Tulburãri de personalitate: paranoidã, schizoidã, schizotipã, antisocialã, “de graniţã” şi alte tipuri de personalitate. Ca agent antiagitaţie psihomotorie în: dereglãri de personalitate: personalitate paranoidã, histrionicã, compulsivã. Manie, demenţã, retardare mentalã, alcoolism. Tulburãri de personalitate: compulsivã, paranoidã, histrionicã şi alte tulburãri de personalitate. Agitaţie, agresivitate, impulsul de a hoinãri la vârstnici. Tulburãri comportamentale şi de caracter la copii. Mişcãri coreice. Singultus (sughiţ). Ticuri, bâlbâialã. Ca adjuvant în tratamentul durerii cronice severe: pe baza activitãţii sale limbice, Haldol permite adesea reducerea dozei de analgezice (de obicei morfinomimetice). Ca antiemetic în: Greaţã, vãrsãturi de origine variatã. Haldol este medicamentul de elecţie în cazul în care antiemeticele clasice sunt insuficient de active. Contraindicaţii: Stare comatoasã; depresia SNC datoratã alcoolului sau altor medicamente depresive; boala Parkinson, hipersensibilitate cunoscutã la Haldol; leziuni ale ganglionilor bazali.

Precauţii: Au fost raportate cazuri rare de moarte subitã la pacienţii psihiatrici trataţi cu medicamente antipsihotice, incluzând Haldol. De vreme ce s-a observat o prelungire a intervalului QT în timpul tratamentului cu Haldol, se recomandã precauţie la pacienţii cu condiţii predispozante de prelungire a intervalului QT (sindrom QT, hipopotasemie, medicamente care prelungesc QT-ul), în special dacã Haldol-ul este administrat parenteral. Deoarece Haldol este metabolizat în ficat, se recomandã precauţie la pacienţii cu afecţiuni hepatice. La pacienţii epileptici şi având condiţii predispozante la convulsii (sevraj alcoolic şi leziuni cerebrale) s-au raportat cazuri de convulsii declanşate de Haldol. Tiroxina poate creşte toxicitatea Haldol-ului. De aceea, trebuie folosit cu deosebitã precauţie la pacienţii cu hipertiroidie.Terapia antipsihoticã la aceşti pacienţi trebuie întotdeauna sã fie însoţitã de un tratament tireostatic adecvat. În schizofrenie, rãspunsul la tratamentul antipsihotic poate fi întârziat. De asemenea, dacã tratamentul este întrerupt, reapariţia simptomelor poate sã nu fie observatã timp de mai multe sãptãmâni sau luni. Simptome acute de sevraj incluzând greaţã, vãrsãturi şi insomnie, au fost rareori raportate dupã încetarea bruscã a dozelor mari de medicamente antipsihotice. Poate apãrea de asemenea recurenţa, de aceea este preferabil ca întreruperea sã se facã treptat. Ca în cazul tuturor agenţilor antipsihotici, Haldol nu trebuie sã fie singurul medicament administrat când este predominantã depresia. El poate fi combinat cu antidepresive pentru a trata acele condiţii în care coexistã depresia şi psihoza. Dacã este necesarã administrarea concomitentã a medicaţiei antiparkinsoniene, aceasta trebuie continuatã dupã întreruperea tratamentului cu Haldol dacã excreţia medicamentului antiparkinsonian este mai rapidã decât cea a Haldol-ului pentru a evita dezvoltarea sau agravarea simptomelor extrapiramidale. Medicul trebuie sã aibã în vedere posibilitatea creşterii tensiunii intraoculare atunci când se administreazã concomitent cu Haldol medicamente anticolinergice, incluzând agenţii antiparkinsonieni. Interacţiuni: Ca şi celelalte neuroleptice, Haldol poate accentua depresia sistemului nervos central, produsã de alte depresive SNC, inclusiv alcool, hipnotice, sedative sau analgezice puternice. A fost de asemenea raportat un efect SNC crescut la combinarea cu metildopa. Haldol poate afecta efectele

antiparkinsoniene ale levodopei. Haldol inhibã metabolizarea antidepresivelor triciclice, crescând astfel nivelele plasmatice ale acestora. În studiile farmacocinetice s-a raportat o creştere uşoarã sau moderatã a nivelelor de haloperidol, la administrarea concomitentã cu urmãtoarele medicamente: chinidinã, buspirone, fluoxetinã. Este indicatã reducerea dozei de haloperidol. Când la tratamentul cu Haldol este adaugatã administrarea prelungitã de inductori enzimatici precum: carbamazepinã, fenobarbital, rifampicinã, nivelele plasmatice ale haloperidolului sunt semnificativ scãzute. De aceea, în timpul tratamentului combinat, doza de Haldol trebuie ajustatã, dacã este necesar. Dupã întreruperea administrãrii inductorilor enzimatici, este indicat sã se reducã doza de Haldol. În cazuri rare, în timpul administrãrii concomitente de litiu şi haloperidol, au fost raportate urmãtoarele simptome: encefalopatie, simptome extrapiramidale, diskinezie tardivã, sindrom neuroleptic malign, afecţiuni ale trunchiului cerebral, sindrom cerebral acut şi comã. Majoritatea acestor simptome au fost reversibile. Rãmâne o controversã dacã aceasta reprezintã o entitate clinicã distinctã. De aceea, dacã asemenea simptome apar în cadrul terapiei concomitente cu litiu şi Haldol, tratamentul trebuie întrerupt imediat. Haldol poate antagoniza acţiunea adrenalinei şi a altor agenţi simpatomimetici şi poate inversa efectele hipotensoare ale agenţilor blocanţi adrenergici, precum guanetidina. Sarcinã şi alãptare: În studiile efectuate pe un numãr mare de persoane, Haldol nu a demonstrat o creştere semnificativã a anomaliilor fetale. Au fost raportate cazuri izolate de malformaţii congenitale ca urmare a expunerii fetale la Haldol, majoritatea în combinaţie cu alte medicamente. Haldol trebuie folosit în timpul sarcinii doar dacã beneficiile anticipate justificã potenţialele riscuri asupra fãtului. Haldol este excretat în laptele matern. Dacã administrarea Haldol-ului este consideratã esenţialã, beneficiile alãptãrii trebuie cântãrite faţã de riscurile potenţiale. Au fost observate simptome extrapiramidale la sugarii alãptaţi de mame tratate cu Haldol. Efecte asupra capacitãţii de a conduce sau de a lucra cu maşini: Poate apãrea un anumit grad de sedare sau afectare a stãrii de alertã, mai ales la doze mari şi la iniţierea tratamentului, care pot fi potenţate de alcool. Pacienţilor li se

recomandã sã nu conducã sau sã lucreze cu maşini în timpul tratamentului. Dozaj şi mod de administrare: Dozele sugerate mai jos sunt doar valori medii, medicul trebuie sã ajusteze doza în funcţie de rãspunsul pacientului. Aceasta implicã adesea o creştere a dozei în faza acutã şi o reducere gradatã în faza de menţinere, pentru a determina doza minimã eficientã. Doze mari trebuie administrate doar pacienţilor care rãspund slab la doze scãzute. Adulţi: Ca agent neuroleptic. Faza acutã: episoade acute de schizofrenie, delirium tremens, paranoia, confuzie acutã, sindrom Korsakoff, paranoia acutã 5 - 10 mg. i.v. sau i.m., repetate din orã în orã pânã la controlul suficient al simptomelor, pânã la o dozã maximã de 60 mg/zi. În cazul administrãrii orale, este necesarã o dozare aproape dublã. Faza cronicã: schizofrenie cronicã, alcoolism cronic, tulburãri cronice de personalitate 1 - 3 mg administrate oral de 3 ori/zi, doza poate fi crescutã pânã la 10 - 20 mg de 3 ori/zi în funcţie de rãspunsul pacientului. Ca agent antiagitaţie psihomotorie. Faza acutã: manie, demenţã, alcoolism, tulburãri de personalitate, tulburãri comportamentale şi de caracter, singultus, mişcãri coreice, ticuri, bâlbâialã 5 - 10 mg i.v. sau i.m. Faza cronicã: 0,5 - 1 mg administrat oral de 3 ori/zi, doza poate fi crescutã pânã la 2 - 3 mg de 3 ori/zi dacã este necesar, pentru a obţine rãspunsul terapeutic. Ca adjuvant în tratamentul durerii cronice. 0,5 - 1 mg administrate oral de 3 ori/zi, doza poate fi ajustatã, dacã este necesar. Ca antiemetic. Vãrsãturi induse central: 5 mg i.v. sau i.m. Profilaxia vãrsãturilor postoperatorii: 2,5 - 5 mg i.v. sau i.m. la sfârşitul operaţiei. La pacienţii vârstnici: Tratamentul trebuie iniţiat cu jumãtate din doza stabilitã pentru adulţi şi ajustatã în funcţie de rezultate, dacã este necesar. La copii: 0,1 mg/3 kg corp administrate oral de 3 ori/zi; doza poate fi ajustatã, dacã este necesar. Reacţii adverse: La variaţii scãzute ale dozei (1 - 2 mg./zi), efectele adverse ale Haldolului au fost rare, slabe şi tranzitorii. La pacienţii care primesc doze mai mari, anumite reacţii adverse apar mai frecvent. Efectele neurologice sunt cele mai comune. Simptome extrapiramidale: Ca şi la alte neuroleptice, pot apãrea simptome extrapiramidale, de ex. tremor, rigiditate, hipersalivaţie, bradikinezie, acatisie, distonie acutã. Medicamentele antiparkinsoniene de tip anticolinergic nu trebuie prescrise decât dacã este necesar. Diskinezie tardivã:

Ca la toţi agenţii antipsihotici, poate apãrea dischinezie tardivã la unii pacienţi trataţi pe termen lung sau la întreruperea tratamentului. Sindromul este caracterizat în principal prin mişcãri ritmice involuntare ale limbii, feţei, gurii sau maxilarului. La unii pacienţi manifestãrile pot fi permanente. Sindromul poate fi mascat la reinstituirea tratamentului, la creşterea dozei sau la înlocuirea cu un alt agent antipsihotic. În acest caz tratamentul trebuie întrerupt imediat. Sindrom neuroleptic malign: Ca şi celelalte medicamente antipsihotice, Haldol poate fi asociat cu cazuri de sindrom neuroleptic malign: un rãspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie, rigiditate muscularã, instabilitate autonomã, alterarea stãrii de conştienţã. Hipertermia este adeseori un semn precoce al acestui sindrom. Tratamentul antipsihotic va fi întrerupt imediat şi se vor lua mãsuri de susţinere şi monitorizare atentã. Alte efecte SNC: Acestea sunt ocazionale şi includ: depresie, sedare, agitaţie, somnolenţã, insomnie, cefalee, confuzie, vertij, crize de grand mal şi exacerbarea aparentã a simptomelor psihotice. Simptome gastrointestinale: Au fost raportate greţuri, vãrsãturi, pierderea apetitului şi dispepsie. Pot apãrea modificãri în greutatea corporalã. Efecte endocrine: Efectele hormonale ale neurolepticelor antipsihotice includ hiperprolactinemie, care poate cauza galactoree, ginecomastie şi oligo-sau amenoree. Au fost raportate foarte rare cazuri de hipoglicemie şi sindrom de secreţie inadecvatã de ADH. Efecte cardiovasculare: S-au raportat ocazional, tahicardie şi hipotensiune. Foarte rar au fost raportate prelungirea intervalului QT şi/sau aritmii ventriculare, în special în timpul administrãrii parenterale. Acestea pot sã aparã mai frecvent la doze mari sau la pacienţii cu predispoziţie. Alte efecte: Au existat raportãri ocazionale de scãdere a numãrului celulelor sanguine. Foarte rar au fost raportate agranulocitozã şi trombocitopenie, de obicei la combinarea cu alte medicamente. De asemenea s-au observat cazuri izolate de disfuncţii hepatice sau hepatitã, cel mai frecvent colestaticã. Reacţiile de hipersensibilitate cum ar fi rash, urticarie şi anafilaxie sunt excepţionale. Alte efecte secundare raportate ocazional sunt: constipaţie, tulburarea vederii, uscãciunea gurii, retenţie urinarã, priapism, disfuncţie erectilã, edem periferic, transpiraţie sau salivaţie excesive, pirozis, variaţii ale temperaturii corporale.

Supradozare: Simptome: Manifestãrile reprezintã o exagerare a efectelor farmacologice cunoscute şi a efectelor secundare. Cele mai predominante simptome sunt: reacţii extrapiramidale severe, hipotensiune, sedare. O reacţie extrapiramidalã se manifestã prin rigiditate muscularã şi tremor localizat sau generalizat. Este, de asemenea, posibilã apariţia hipertensiunii în loc de hipotensiune. În cazuri extreme, pacientul devine comatos cu depresie respiratorie şi hipotensiune suficient de severã încât sã producã o stare aparentã de şoc. Trebuie avut în vedere riscul aritmiilor ventriculare, posibil asociate cu prelungirea intervalului QT. Tratament: Nu existã un antidot specific. Tratamentul este în general unul de susţinere, dar se recomandã lavajul gastric şi inducerea vãrsãturilor (exceptând pacienţii obnubilaţi, comatoşi şi convulsivi) urmate de administrarea de cãrbune activ. La pacienţii comatoşi, degajarea cãilor respiratorii trebuie asiguratã prin intubaţie orofaringeanã sau endotrahealã. Depresia respiratorie poate necesita respiraţie artificialã. Trebuie monitorizate semnele vitale şi ECG, iar monitorizarea trebuie continuatã pânã când ECG se normalizeazã. Pentru aritmiile severe se indicã mãsuri antiaritmice adecvate. Hipotensiunea şi colapsul circulator pot fi contracarate prin administrarea de lichide intravenos, plasmã, sau albuminã concentratã şi agenţi vasopresori precum dopamina şi noradrenalina. Administrarea adrenalinei nu este indicatã de vreme ce poate cauza hipotensiune severã în prezenţa Haldol-ului. În caz de reacţii extrapiramidale severe, medicaţia antiparkinsonianã ( ex. mesilat de benztorpinã 1 - 2 mg i.m. sau i.v.) trebuie administratã parenteral. Mod de prezentare: Tablete de 2 mg.şi 5 mg. Flacon de 15 ml cu picurãtor (300 picãturi) a 0,1 mg/picãturã. Condiţii de pãstrare: A se pãstra la temperaturi între15 - 30 grade Celsius.

HALDOL decanoas haloperidolum Prezentare farmaceuticã: Haldol decanoas conţine esterul decanoat al haloperidolului. Haldol decanoas este disponibil sub

formã de soluţie injectabilã. Aceastã soluţie conţine 70,52 mg haloperidol decanoat echivalent cu 50 mg haloperidol (formulare F40). Alţi ingredienţi: alcool benzilic, ulei de susan. Farmacodinamicã: Haloperidol decanoat este un ester al haloperidolului şi acidului decanoic şi astfel, un neuroleptic depozit aparţinând grupei butirofenonelor. Dupã injectare intramuscularã, haloperidol decanoat este eliberat gradat din ţesutul muscular şi hidrolizat lent în haloperidol liber, care intrã în circulaţia sistemicã. Haloperidol decanoat este un antagonist dopaminic potent şi, prin urmare, un neuroleptic foarte incisiv. La nivel cerebral, haloperidol exercitã o acţiune incisivã asupra delirurilor şi halucinaţiilor (probabil datoritã interacţiunii cu receptorii dopaminergici din ţesuturile mezocortical şi limbic) şi un efect inhibitor prin activitatea sa asupra ganglionilor bazali, ex. fasciculele nigrostriate, care stau la baza efectelor adverse motorii extrapiramidale (distonie, acatisie şi parkinsonism.). Haloperidol prezintã un efect sedativ psihomotor eficient, ceea ce explicã de asemenea, efectul sãu favorabil asupra maniilor şi a altor sindroame de agitaţie. Activitatea asupra ganglionilor bazali este probabil rãspunzãtoare de efectele secundare extrapiramidale motorii (distonie, acatisie şi parkinsonism). Haloperidol prezintã un efect psihomotor sedativ foarte eficient, care explicã şi efectul favorabil asupra sindromului maniei şi a altor sindroame de agitaţie. A fost observat un efect de resocializare la pacienţii care manifestã retragere emoţionalã. Efectele antidopaminergice periferice explicã activitatea sa împotriva greţurilor şi a vomei (via zona trigger chemoreceptoare), relaxarea sfincterelor gastrointestinale şi eliberarea crescutã de prolactinã (prin inhibarea activitaţii factorului de inhibare a prolactinei la nivelul adenohipofizei). Farmacocineticã: Administrarea de haloperidol decanoat ca injecţie intramuscularã depozit duce la o eliberare lentã şi continuã de haloperidol liber. Concentraţiile plasmatice cresc gradat, de obicei atingând nivelul de vârf în 3 - 9 zile de la injectare şi scãzând apoi, cu un timp de înjumãtãţire de aproximativ 3 sãptãmâni. Nivelele plasmatice de echilibru sunt atinse în 2 - 4 luni la pacienţii care sunt injectaţi lunar. Proprietãţile farmacocinetice ale haloperidolului decanoat dupã injectare intramuscularã sunt legate de dozã. Relaţia dintre nivelul plasmatic al haloperidolului şi dozã este practic liniarã pentru doze mai mici de 450 mg. S-a sugerat cã pentru a

obţine rãspunsul terapeutic dorit, este necesarã o concentraţie plasmaticã de haloperidol de la 4 mcg/l la o limitã superioarã de 20 - 25 mcg/l. Haloperidol trece uşor de bariera hematoencefalicã. Legarea de proteinele plasmatice este de 92%. Haloperidol este metabolizat în ficat şi este excretat prin urinã (40%) şi fecale (60%). Aproximativ 1% din dozã este excretatã în formã nemodificatã în urinã. Indicaţii: Haldol Decanoas este indicat pentru tratamentul de întreţinere în schizofrenia cronicã şi alte psihoze. Este de asemenea indicat în tratamentul altor probleme mentale sau comportamentale în care agitaţia psihomotorie necesitã tratament de întreţinere. Contraindicaţii: Stare comatoasã; depresie a SNC datoratã alcoolului sau altor medicamente depresive; boala Parkinson; hipersensibilitate cunoscutã la Haldol Decanoas; leziuni ale ganglionilor bazali. Precauţii: Au fost raportate foarte rar cazuri de moarte subitã la pacienţii psihiatrici care primesc medicamente antipsihotice, incluzînd şi Haldol Decanoas. De vreme ce a fost observatã o prelungire a intervalului QT în timpul tratamentului cu Haldol Decanoas, se reomandã precauţie în tratarea pacienţilor cu condiţii predispozante de prelungire a intervalului QT (sindrom QT, hipopotasemie, medicamente care prelungesc intervalul QT). Este recomandat ca pacienţii care necesitã tratament cu Haldol Decanoas sã fie iniţial trataţi cu haloperidol oral, pentru a exclude posibilitatea unei sensibilitãţi secundare la haloperidol. Deoarece haloperidol este metabolizat în ficat, este necesarã precauţie la administrarea lui pacienţilor cu afecţiuni hepatice. S-a raportat cã Haldol Decanoas poate declanşa convulsii. Prin urmare, trebuie manifrestatã prudenţã în administrarea sa la pacienţii cu epilepsie sau cu condiţii predispozante la convulsii (ex. sevraj alcoolic şi leziuni cerebrale). Tiroxina poate spori toxicitatea Haldolului Decanoas. De aceea, trebuie administrat cu mare atenţie la pacienţii cu hipertiroidie. Terapia antipsihoticã la aceşti pacienţi trebuie întotdeauna sã fie însoţitã de un tratament tireostatic adecvat. Ca în cazul tuturor agenţilor antipsihotici, Haldol Decanoas nu trebuie administrat în monoterapie când este predominantã depresia. El poate fi combinat cu antidepresive pentru a trata acele afecţiuni în care coexistã depresia şi psihoza. Dacã este

necesarã medicaţia antiparkinsonianã concomitentã, aceasta trebuie continuatã cel puţin 2 sãptãmâni dupa ultima injecţie cu Haldol Decanoas datoritã timpului de înjumãtãţire foarte lung al Haldolului Decanoas. Interacţiuni: La fel ca şi celelalte neuroleptice, Haldol Decanoas poate accentua depresia SNC indusã de alte substanţe depresive ale SNC, incluzînd alcoolul, hipnoticele, sedativele sau analgezicele potente. A fost de asemenea raportat un efect SNC crescut la combinarea cu metildopa. Haldol Decanoas poate antagoniza acţiunea adrenalinei şi a altor agenţi simpatomimetici şi poate inversa efectele hipotensoare ale agenţilor blocanţi adrenergici, precum guanetidina. Haldol Decanoas poate afecta efectele antiparkinsoniene ale levodopei. Haldol Decanoas inhibã metabolizarea antidepresivelor triciclice, crescând astfel nivelele plasmatice ale acestora. În studiile de farmacocineticã au fost raportate creşteri uşoare sau moderate ale nivelelor de haloperidol decanoat atunci când acesta a fost administrat concomitent cu urmãtoarele medicamente: chinidinã, buspirone, fluoxetine. Se recomandã reducerea dozei de haloperidol decanoat. Când la tratamentul cu Haldol Decanoas este adãugatã administrarea prelungitã de inductori enzimatici precum: carbamazepinã, fenobarbital, rifampicinã, nivelele plasmatice ale haloperidolului sunt semnificativ scãzute. De aceea, în timpul tratamentului combinat, doza de Haldol Decanoas sau intervalul dintre doze trebuie ajustate dacã este necesar. Dupa întreruperea administrãrii inductorilor enzimatici, este indicat sã se reducã doza de Haldol Decanoas. În cazuri rare, în timpul administrãrii concomitente de litiu şi haloperidol decanoat, au fost raportate urmãtoarele simptome: encefalopatie, simptome extrapiramidale, diskinezie tardivã, sindrom neuroleptic malign, afecţiuni ale trunchiului cerebral, sindrom cerebral acut şi comã. Majoritatea acestor simptome au fost reversibile. Rãmâne o controversã dacã aceasta reprezintã o entitate clinicã distinctã. De aceea, dacã asemenea simptome apar în cadrul terapiei concomitente cu litiu şi Haldol Decanoas, tratamentul trebuie întrerupt imediat. Sarcinã şi alãptare: În studiile efectuate pe un numãr mare de persoane, Haldol Decanoas nu a demonstrat o creştere semnificativã a anomaliilor fetale. Au fost raportate cazuri

izolate de malformaţii congenitale ca urmare a expunerii fetale la Haldol Decanoas în combinaţie cu alte medicamente. Haldol Decanoas trebuie administrat în timpul sarcinii doar dacã beneficiile anticipate justificã potenţialele riscuri asupra fãtului. Haldol Decanoas este excretat în laptele matern. Dacã administrarea Haldolului Decanoas este consideratã esenţialã, beneficiile alãptãrii trebuie cântãrite faţã de riscurile potenţiale. Au fost observate simptome extrapiramidale la sugarii alãptaţi de mame tratate cu Haldol Decanoas. Efecte asupra capacitãţii de a conduce sau de a lucra cu maşini: Poate apãrea un anumit grad de sedare sau afectare a stãrii de alertã, mai ales la doze mari şi la iniţierea tratamentului, care pot fi potenţate de alcool. Pacienţilor li se recomandã sã nu conducã sau sã lucreze cu maşini în timpul tratamentului. Dozaj şi mod de administrare: Haldol Decanoas injectabil este recomandat pacienţilor cu psihoze cronice care necesitã tratament antipsihotic parenteral prelungit. Acesti pacienţi trebuie sa fie stabilizaţi anterior cu medicaţie antipsihoticã, înainte de trecerea la tratamentul cu Haldol Decanoas. Haldol decanoas este indicat numai adulţilor şi a fost formulat pentru a asigura un tratament de o lunã pentru majoritatea pacienţilor, cu o singurã administrare intramuscularã profundã în regiunea glutealã. Haldol Decanoas nu trebuie administrat intravenos. Deoarece injectarea unui volum mai mare de 3 ml este neplãcutã pentru pacient, asemenea doze mari nu sunt recomandate. Deoarece rãspunsul individual la neuroleptice este variabil, dozajul trebuie determinat individual şi este bine sã fie iniţiat şi titrat sub supraveghere clinicã atentã. Doza individualã de iniţiere depinde atât de severitatea simptomatologiei cât şi de cantitatea medicaţiei orale de întreţinere necesare înainte de începerea tratamentului cu forma de depozit. Este recomandabil ca doza iniţialã de Haldol Decanoas sã echivaleze de 10 - 15 ori doza oralã din ziua precedentã de haloperidol. Pentru majoritatea pacienţilor, aceasta înseamnã o dozã de iniţiere între 25 şi 75 de mg de Haldol Decanoas. Nu este recomandatã depãşirea unei doze iniţiale maxime de 100 mg. În funcţie de rãspunsul individual al pacienţilor doza poate fi crescutã gradat cu 50 mg pânã când este obţinut efectul terapeutic optim. Doza lunarã cea mai adecvatã de Haldol Decanoas atinge deseori de 20 de ori doza

zilnicã oralã de haloperidol. În timpul ajustarii dozei sau a episoadelor de exacerbare a simptomelor psihotice, terapia cu Haldol Decanoas poate fi completat cu haloperidol normal. Intervalul uzual dintre injectãri este de 4 sãptãmâni. Cu toate acestea, variaţiile în rãspunsul pacientului pot necesita ajustarea intervalului dintre doze. La persoanele vârstnice şi la pacienţii debilitaţi: Este recomandat sã se înceapã cu doze scãzute, de exemplu 12,5 mg - 25 mg la fiecare 4 sãptãmâni, iar doza poate fi mãritã doar în funcţie de rãspunsul pacientului. Reacţii adverse: Efectele secundare consecutive unei administrãri de Haldol Decanoas sunt în general cele ale Haldolului. Ca şi în cazul altor medicamente injectabile, s-au raportat reacţii cutanate locale la administrarea de Haldol Decanoas. Simptome extrapiramidale: Ca şi la alte neuroleptice, pot apãrea simptome extrapiramidale, de ex. tremor, rigiditate, hipersalivaţie, bradikinezie, acatisie, distonie acutã. Medicamentele antiparkinsoniene de tip anticolinergic nu trebuie prescrise decât dacã este necesar. Diskinezie tardivã: Ca la toţi agenţii antipsihotici, poate apãrea dischinezie tardivã la unii pacienţi trataţi pe termen lung sau la întreruperea tratamentului. Sindromul este caracterizat în principal prin mişcãri ritmice involuntare ale limbii, feţei, gurii sau maxilarului. La unii pacienţi manifestãrile pot fi permanente. Sindromul poate fi mascat la reinstituirea tratamentului, la creşterea dozei sau la înlocuirea cu un alt agent antipsihotic. În acest caz tratamentul trebuie întrerupt imediat. Sindrom neuroleptic malign: Ca şi celelalte medicamente antipsihotice, Haldol Decanoas poate fi asociat cu cazuri de sindrom neuroleptic malign: un rãspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie, rigiditate muscularã, instabilitate autonomã, alterarea stãrii de constienţã. Hipertermia este deseori un semn precoce al acestui sindrom. Tratamentul antipsihotic va fi întrerupt imediat şi se vor lua mãsuri de susţinere şi monitorizare atentã. Alte efecte SNC: Acestea sunt ocazionale şi includ: depresie, sedare, agitaţie, somnolenţã, insomnie, cefalee, confuzie, vertij, crize de grand mal, exacerbare aparentã a simptomelor psihotice. Simptome gastrointestinale: Au fost raportate greţuri, vãrsãturi şi pierderea apetitului. Pot apãrea modificãri în greutatea corporalã. Efecte endocrine: Efectele hormonale ale

neurolepticelor antipsihotice includ hiperprolactinemie, care poate cauza galactoree, ginecomastie şi oligo-sau amenoree. Au fost raportate foarte rare cazuri de hipoglicemie şi sindrom de secreţie inadecvatã de ADH. Efecte cardiovasculare: S-au raportat ocazional, tahicardie şi hipotensiune. Foarte rar au fost raportate prelungirea intervalului QT şi/sau aritmii ventriculare. Acestea pot sã aparã mai frecvent la doze mari sau la pacienţii cu predispoziţie. Alte efecte: Au existat raportãri ocazionale de scãdere a numãrului celulelor sanguine. Foarte rar au fost raportate agranulocitozã şi trombocitopenie, de obicei la combinarea cu alte medicamente. De asemenea s-au observat cazuri izolate de disfuncţii hepatice sau hepatitã, cel mai frecvent colestaticã. Reacţiile de hipersensibilitate cum ar fi rash, urticaria şi anafilaxia sunt excepţionale. Alte efecte secundare raportate ocazional sunt: constipaţie, tulburarea vederii, uscãciunea gurii, retenţie urinarã, priapism, disfuncţii de erecţie, edem periferic, transpiraţie sau salivaţie excesive şi variaţii ale temperaturii corporale. Supradozare: Deoarece supradozarea este mai puţin probabil sã aparã la medicaţia parenteralã decât la cea oralã, sunt prezentate informaţiile referitoare la Haldol oral, modificate numai pentru a reflecta durata prelungitã de acţiune a Haldolului Decanoas. Simptome: Manifestãrile reprezintã o exagerare a efectelor farmacologice cunoscute şi a efectelor secundare. Cele mai predominante simptome sunt: reacţii extrapiramidale severe, hipotensiune, sedare. O reacţie extrapiramidalã se manifestã prin rigiditate muscularã şi tremor localizat sau generalizat. Este, de asemenea, posibilã apariţia hipertensiunii în loc de hipotensiune. În cazuri extreme, pacientul devine comatos cu depresie respiratorie şi hipotensiune suficient de severã încât sã producã o stare aparentã de soc. Trebuie avut în vedere riscul aritmiilor ventriculare, posibil asociate cu prelungirea intervalului QT. Tratament: Cum nu existã un antidot specific, tratamentul este în primul rând unul de susţinere. La pacienţii comatoşi, degajarea cãilor respiratorii trebuie asiguratã prin intubaţie orofaringeanã sau endotrahealã. Depresia respiratorie poate necesita respiraţie artificialã. Hipotensiunea şi colapsul circulator pot fi contracarate prin administrarea de lichide intravenos, plasmã, sau albuminã concentratã, şi agenţi vasopresori precum dopamina şi noradrenalina. Administrarea

adrenalinei nu este indicatã. În cazul reacţiilor extrapiramidale severe, medicaţia antiparkinsonianã de tip anticolinergic trebuie administratã şi continuatã timp de mai multe sãptãmâni. Medicaţia antiparkinsonianã trebuie întreruptã cu multã precauţie, deoarece pot sã aparã simptome extrapiramidale. Trebuie monitorizate ECG şi semnele vitale, iar monitorizarea trebuie continuatã pânã când ECG se normalizeazã. Pentru aritmiile severe se indicã mãsuri antiaritmice adecvate. Formã de prezentare: Haldol Decanoas 50 mg/ml este disponibil în fiole de 1 mg Condiţii de pãstrare: A se pãstra la temperaturi între 15 - 30 grade Celsius. A nu se lãsa la îndemâna copiilor! TOXANTENE FLUANXOL DEPOT flupenthixolum Prezentare farmaceuticã: Fiole a 1 ml conţinând flupentixol decanoat 20 mg (cutie cu 5 buc.). Acţiune terapeuticã: Neuroleptic tioxantenic într-o formã de depozit; are proprietãţi antipsihotice de tip incisiv. Indicaţii: Schizofrenie subacutã şi cronicã (fãrã tulburãri majore în sfera psihomotorie), stãri paranoid-halucinatorii cronice, psihosindroame organice de tipul halucinozei etilice şi psihozelor de involuţie; pentru profilaxie în psihoza maniacodepresivã; este avantajos pentru tratamentul de duratã, dupã rezolvarea fazei acute sau la psihoticii care nu coopereazã. Mod de administrare: Intramuscular 1-3 fiole (20-60 mg) la fiecare 2-4 sãptãmâni. Reacţii adverse: Diminuarea performanţelor psihomotorii, tulburãri de somn (mai ales insomnie), uscãciunea gurii, tulburãri de vedere, disurie (uneori, la începutul tratamentului), constipaţie, relativ frecvent hipotensiune ortostaticã; manifestãri de tip extrapiramidal (la doze mari). Contraindicaţii: Intoxicaţie acutã cu deprimante centrale, stãri de agitaţie marcatã, sarcinã, alergie la flupentixol; prudenţã la bãtrâni şi în prezenţa insuficienţei cardiace. La bolnavii care nu au fost trataţi anterior cu neuroleptice şi la cei cu „risc“ la acest tip de medicaţie, tratamentul trebuie început cu un neuroleptic

cu efect rapid şi de duratã relativ scurtã. Se recomandã evitarea bãuturilor alcoolice; prudenţã când se asociazã deprimante centrale (potenţare periculoasã), antihipertensive (risc de hipotensiune marcatã); nu se asociazã levodopei (împiedicã efectul antiparkinsonian). DIFENILBUTIPIPERIDONĂ IMAP;ORAP DIBENZODIAZEPINE LEPONEX clozapinum Avertizare: Leponex-ul poate provoca agranulocitozã. Utilizarea lui se va limita la pacienţii schizofrenici care nu reacţioneazã la tratamentul clasic cu medicamente neuroleptice sau nu-l tolereazã, care au iniţial leucogramã normalã (numãr de leucocite mai mare sau egal cu 3500/mm3 şi formulã leucocitarã normalã) şi la care se poate face numãrarea regulatã a leucocitelor (sãptãmânal în timpul primelor 18 sãptãmâni, cel puţin lunar dupã aceea, pe toatã durata tratamentului). Medicii care prescriu acest produs trebuie sã respecte integral mãsurile de siguranţã cerute. La fiecare consultaţie, pacientului tratat cu Leponex trebuie sã i se aminteascã sã ia imediat legãtura cu medicul curant în cazul apariţiei oricãrei infecţii. Se va acorda atenţie specialã simptomelor de tip gripal sau oricãror altor simptome care pot sugera infecţii (febrã sau dureri în gât) şi oricãrui semn de infecţie care poate sugera neutropenie. Compoziţie: Substanţã activã: clozapina, un derivat triciclic dibenzodiazepinic. Formã de prezentare: Cutie cu 50 comprimate conţinând 25 mg clozapinã. Cutie cu 50 comprimate conţinând 100 mg clozapinã. Acţiune terapeuticã: Agent antipsihotic. Farmacodinamicã: S-a dovedit cã Leponex-ul este un agent antipsihotic diferit de neurolepticele clasice. În experienţele pe animale, compusul nu induce catalepsia şi nu inhibã comportamentul stereotip indus de apomorfinã sau amfetaminã. Are o acţiune slabã de blocare a receptorilor

pentru dopaminã, atât D1, cât şi D2,dar are efecte puternice noradrenolitice, anticolinergice, antihistaminice şi de inhibare a reacţiei de „arousal“. S-a dovedit cã posedã proprietãţi antiserotoninergice. Din punct de vedere clinic, Leponex-ul produce o sedare rapidã şi marcatã şi exercitã efecte antipsihotice puternice. Acestea din urmã au fost evidenţiate în mod deosebit la pacienţii schizofrenici rezistenţi la alte medicamente. În astfel de cazuri, Leponex-ul s-a dovedit eficient în ameliorarea simptomelor schizofrenice, atât pozitive, cât şi negative. Circa 1/3 din pacienţi prezintã o ameliorare clinicã relevantã în decursul primelor 6 sãptãmâni de tratament, acelaşi lucru este valabil la circa 60% din pacienţii trataţi pe o perioadã de pânã la 12 luni. Leponex-ul este unic prin faptul cã nu produce virtual nici o reacţie extrapiramidalã majorã, cum ar fi distonia acutã. Efectele secundare de tip Parkinson şi acatisie sunt rare. În mod similar, nu s-au înregistrat cazuri de diskinezie tardivã care sã poatã fi atribuitã numai tratamentului cu Leponex. Spre deosebire de neurolepticele clasice, tratamentul cu Leponex produce creşteri mici sau nu creşte deloc nivelul prolactinei, evitându-se astfel efecte secundare ca: ginecomastie, amenoree, galactoree sau impotenţã. O reacţie adversã serioasã care poate inteveni în tratamentul cu Leponex este granulocitopenia/agranulocitoza. Ţinând cont de acest risc, utilizarea Leponex-ului trebuie limitatã la pacienţii rezistenţi la tratament (vezi „Indicaţii“) şi la care se pot face examene hematologice regulate (vezi „Mãsuri speciale de precauţie“ şi “Reacţii adverse”). Farmacocineticã: Absorbţia Leponex-ului administrat oral este de 90-95%, ritmul sau procentul absorbţiei nu sunt influenţate de alimentaţie. Clozapina, substanţa activã a Leponex-ului, este supusã unei metabolizãri moderate de primã trecere, care are ca rezultat o biodisponibilitate absolutã de 50-60%. În regim de stabilitate, administrat de douã ori pe zi, nivelurile maxime în sânge apar în medie la 2,1 ore (între 0,4-4,2 ore), iar volumul de distribuţie este de 1,6 l/kg corp. Clozapina se fixeazã pe proteinele plasmatice în proporţie de cca 95%. Eliminarea este bifazicã, cu o perioadã de înjumãtãţire terminalã medie de 12 ore (între 6 şi 26 ore). Clozapina este aproape complet metabolizatã înainte de excreţie. S-a constatat cã doar unul dintre metaboliţii principali, metabolitul des-metil, este activ. Acţiunile lui farmacologice seamãnã cu cele ale clozapinei, dar

sunt mult mai slabe şi de scurtã duratã. În urinã şi fecale se detecteazã doar urme slabe de medicament nemodificat. Circa 50% din doza administratã este excretatã în urinã, iar 30% în fecale. Indicaţii: Tratamentul cu Leponex este indicat doar la pacienţii schizofrenici rezistenţi la tratament, adicã pacienţii schizofrenici care nu rãspund la neurolepticele clasice sau care nu le tolereazã. Lipsa de rãspuns se defineşte ca o lipsã de ameliorare clinicã satisfãcãtoare, în ciuda utilizãrii unor doze adecvate din cel puţin douã neuroleptice comercializate pe piaţã, prescrise pentru perioade adecvate de timp. Intoleranţa se defineşte ca imposibilitatea de a obţine un beneficiu clinic adecvat cu medicamente neuroleptice clasice, din cauza reacţiilor adverse neurologice grave şi netratabile (efecte secundare extrapiramidale sau diskinezie tardivã). Contraindicaţii: Hipersensibilitate la Leponex, demonstratã anterior, antecedente de granulocitopenie/ agranulocitozã induse de medicament, funcţie deficitarã a mãduvei osoase, psihoze alcoolice sau alte psihoze toxice, intoxicaţii cu medicamente, stãri comatoase, colaps circulator şi/sau depresie a SNC de orice cauzã, insuficienţã hepaticã, renalã sau cardiacã gravã. Precauţii: Mãsuri speciale de precauţie: Din cauza asocierii Leponex-ului cu agranulocitoza, sunt obligatorii urmãtoarele mãsuri de precauţie: Medicamentele care au un potenţial important de deprimare a funcţiei mãduvei osoase nu vor fi folosite concomitent cu Leponex-ul. În plus, va fi evitatã folosirea concomitentã de antipsihotice cu acţiune prelungitã, din cauza imposibilitãţii de a îndepãrta rapid din organism aceste medicamente (care pot fi mielosupresive), în situaţii în care acest lucru ar fi necesar, ex. granulocitopenia. Înaintea începerii tratamentului cu Leponex, trebuie efectuatã numãrãtoarea leucocitelor şi formula leucocitarã, pentru a fi siguri cã vor primi medicamentul numai pacienţii cu un numãr de leucocite normal. Dupã începerea tratamentului cu Leponex, numãrul de leucocite trebuie monitorizat sãptãmânal, timp de 18 sãptãmâni. Apoi, numãrãtoarea trebuie fãcutã cel puţin lunar, cât timp dureazã tratamentul. La fiecare control, pacientului i se va reaminti sã ia imediat legãtura cu medicul curant când apare orice fel de infecţie sau febrã. Dacã în timpul

tratamentului cu Leponex apar infecţii şi/sau numãrul de leucocite scade sub 3.500/mm3, sau mult sub nivelul de bazã, chiar dacã numãrul depãşeşte 3.500/mm3, trebuie repetate numãrãtoarea şi formula leucocitarã. Dacã rezultatele confirmã numãrul de leucocite sub 3.500/mm3 şi/sau pun în evidenţã un numãr absolut de granulocite neutrofile între 2.000 şi 1.500/mm3, leucocitele şi granulocitele trebuie verificate de cel puţin douã ori pe sãptãmânã. Dacã numãrul de leucocite scade sub 3.000/mm3 şi/sau numãrul absolut de granulocite neutrofile scade sub 1.500/mm3, tratamentul cu Leponex va fi întrerupt imediat. Trebuie fãcute zilnic numãrãtoarea leucocitelor şi formula leucocitarã, iar pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie, pentru a depista simptome de gripã sau alte simptome sugestive pentru infecţie. Dacã Leponex-ul a fost întrerupt şi numãrul de leucocite continuã sã scadã, ajungând sub 2.000/mm3 şi/sau granulocitele neutrofile scad sub 1.000/mm3, tratamentul în aceastã situaţie va fi condus de un specialist hematolog experimentat. Dacã este posibil, pacientul va fi trimis la o unitate hematologicã specializatã, unde se poate recomanda izolare de protecţie. Pacienţii cãrora li s-a întrerupt tratamentul cu Leponex ca rezultat al unor deficienţe în privinţa leucocitelor (numãr de leucocite mai mic de 3.000/mm3 şi/sau numãr absolut de neutrofile mai mic de 1.500/mm3) nu vor mai fi trataţi cu Leponex. Alte precauţii: Sub tratamentul cu Leponex poate apãrea hipotensiune ortostaticã, cu sau fãrã sincopã. Rareori (cca 1 pacient din 3.000 trataţi cu Leponex), colapsul poate fi profund şi poate fi însoţit de stop cardiac şi/sau stop respirator. Astfel de evenimente sunt mai probabile în timpul ajustãrii iniţiale a dozei, în caz de mãrire rapidã a dozei, în foarte rare ocazii au apãrut chiar dupã prima dozã. Aşadar, pacienţii care încep tratamentul cu Leponex necesitã o supraveghere medicalã atentã. La pacienţii cu convulsii în antecedente sau cu tulburãri cardiovasculare, renale sau hepatice ( Notã: boala hepaticã gravã este o contraindicaţie), doza iniţialã va fi de 12,5 mg, administratã o datã în prima zi, iar creşterea dozei va fi lentã şi în trepte mici. În caz de disfuncţie hepaticã, funcţia ficatului trebuie monitorizatã regulat. Leponex-ul are acţiune anticolinergicã, aşadar, este indicatã supravegherea atentã la pacienţii cu hipertrofie prostaticã şi glaucom cu unghi îngust. În timpul tratamentului cu Leponex, temperatura poate creşte tranzitoriu peste 38C, cu incidenţã maximã în primele 3

sãptãmâni de tratament. Aceastã febrã este în general benignã. Ocazional, poate fi asociatã cu creşterea sau scãderea numãrului de leucocite. Pacienţii cu febrã vor fi examinaţi cu atenţie, pentru a exclude posibilitatea unei infecţii sau apariţia agranulocitozei. În prezenţa febrei mari se va lua în considerare posibilitatea unui sindrom malign neuroleptic (SMN). Utilizarea la copii: nu au fost stabilite siguranţa şi eficienţa la copii. Utilizarea la vârstnici: se recomandã începerea tratamentului cu o dozã foarte micã (12,5 mg în administrare unicã în prima zi) şi limitarea creşterii dozelor ulterioare la 25 mg pe zi. A nu se lãsa la îndemâna copiilor! Efecte asupra abilitãţii de a conduce autovehicule sau de a supraveghea maşini: Datoritã capacitãţii Leponex-ului de a provoca sedare şi de a scãdea pragul de apariţie a convulsiilor, vor fi evitate conducerea automobilului sau manevrarea maşinilor, în special în primele sãptãmâni de tratament. Sarcinã şi alãptare: Studiile de reproducere pe animale nu au evidenţiat afectarea fertilitãţii sau a fãtului cauzate de clozapinã. Totuşi, nu existã date asupra siguranţei tratamentului cu Leponex la femeile gravide. Deci, produsul va fi folosit în timpul sarcinii numai dacã beneficiile preconizate depãşesc în mod evident orice risc potenţial. Studiile efectuate pe animale sugereazã cã clozapina este secretatã în laptele matern, de aceea, mamele tratate cu Leponex nu trebuie sã alãpteze. Reacţii adverse: Hematologice: Agranulocitoza este un risc inerent în tratamentul cu Leponex. Deşi este în general reversibilã la întreruperea tratamentului, aceastã reacţie poate fi fatalã. Majoritatea cazurilor de agranulocitozã (aprox. 80%) apar în primele 18 sãptãmâni de tratament. Deoarece este necesarã întreruperea imediatã a tratamentului pentru a preveni apariţia agranulocitozei, care poate pune viaţa în pericol, este obligatorie monitorizarea numãrului de leucocite (vezi “Mãsuri speciale de precauţie“). Pot apãrea leucocitozã inexplicabilã şi/sau eozinofilie, în special în primele sãptãmâni de tratament. Sistemul nervos central: Somnolenţa şi sedarea sunt printre cele mai frecvente efecte secundare observate. Pot apãrea, de asemenea, ameţealã şi cefalee. Leponex-ul poate provoca modificãri EEG, inclusiv apariţia de complexe vârf-undã şi scade pragul de apariţie a convulsiilor într-o mãsurã

dependentã de dozã. Dacã apar convulsii, doza va fi redusã şi, dacã e necesar, se va începe un tratament anticonvulsivant. Va fi evitatã carbamazepina, din cauza potenţialului de deprimare a funcţiei mãduvei osoase, şi se va lua în considerare posibilitatea unei interacţiuni farmacocinetice cu alte medicamente anticonvulsivante. Pot apãrea simptome extrapiramidale, dar ele sunt mai blânde şi mai rare decât în cazul tratamentului neuroleptic clasic. S-au observat rigiditate, tremor şi acatizie, dar distonia acutã nu este un efect secundar dovedit al tratamentului cu Leponex. Nu s-au raportat cazuri de diskinezie tardivã provocate direct doar de Leponex. S-au înregistrat câteva cazuri de sindrom malign neuroleptic la pacienţii trataţi cu Leponex administrat singur sau în combinaţie cu litiu sau alţi agenţi cu efect asupra SNC. Sistemul nervos vegetativ: S-au observat uscãciunea gurii, tulburãri de vedere şi tulburãri ale reglãrii sudoraţiei şi ale termoreglãrii. Sialoreea este un efect secundar neexplicat teoretic, dar relativ frecvent. Aparatul cardiovascular/respirator: Pot apãrea tahicardie şi hipotensiune posturalã, cu sau fãrã sincopã, în special în primele sãptãmâni de tratament. Mai puţin frecvent poate apãrea şi hipotensiune. În rare cazuri s-a observat colaps circulator profund (vezi “Alte precauţii“ şi “Interacţiuni“). Pot apãrea modificãri ECG şi s-au observat cazuri izolate de aritmii cardiace, pericarditã şi miocarditã. Aparatul digestiv: Pot apãrea greaţã, vãrsãturi şi constipaţie. S-au observat creşteri ale enzimelor hepatice şi, rar, colestazã. Sistemul genito-urinar: Sau observat atât incontinenţã, cât şi retenţie urinarã şi, în câteva cazuri, priapism. Alte reacţii adverse: Poate apãrea hipertermie benignã, în special în primele sãptãmâni de tratament. S-au observat cazuri izolate de reacţii cutanate. La unii pacienţi s-a observat o creştere considerabilã în greutate dupã tratament prelungit. Se ştie cã intervin decese subite, inexplicabile, în rândul pacienţilor psihiatrici sub medicaţie antipsihoticã convenţionalã, ca şi al celor care nu primesc aceastã medicaţie. S-au înregistrat cazuri izolate de astfel de decese la pacienţi trataţi cu Leponex. Interacţiuni: Medicamentele cunoscute ca având un potenţial substanţial de deprimare a funcţiei mãduvei osoase nu trebuie folosite concomitent cu Leponex-ul (vezi şi “Mãsuri speciale de precauţie“). Leponex-ul poate potenţa efectele centrale ale alcoolului, inhibitorilor de MAO şi ale deprimantelor sistemului

nervos central, cum ar fi narcoticele, antihistaminicele şi benzodiazepinele. Este necesarã o precauţie deosebitã la începerea tratamentului cu Leponex la pacienţii care sunt (sau au fost recent) trataţi cu benzodiazepine sau orice alte medicamente psihotrope, deoarece aceştia pot prezenta un risc crescut de colaps circulator, care, în rare ocazii, poate fi profund şi poate duce la stop cardiac şi/sau respirator. Din cauza riscului de efecte aditive, se vor lua mãsuri de precauţie în cazul administrãrii concomitente de medicamente cu efecte anticolinergice, hipotensoare sau deprimante respiratorii. Deoarece clozapina se fixeazã în proporţie mare pe proteinele plasmatice, administrarea Leponex-ului la un pacient care primeşte un alt medicament care se fixeazã în proporţie mare pe proteine (ex. warfarina) poate provoca o creştere a concentraţiilor plasmatice ale acestui medicament, având ca rezultat potenţial efecte adverse. Similar, efecte adverse pot rezulta din dislocarea clozapinei fixate pe proteine de cãtre alte medicamente care se fixeazã în proporţie mare pe proteine. Administrarea concomitentã a cimetidinei, un medicament care inhibã sistemul enzimatic citocrom P-450, poate creşte nivelurile plasmatice ale clozapinei, având ca posibil rezultat efecte adverse. Administrarea concomitentã a fenitoinei şi, posibil, a altor medicamente care induc sistemul enzimatic citocrom P-450 poate reduce nivelurile plasmatice ale clozapinei şi poate fi asociatã cu recurenţa simptomelor psihotice. Folosirea concomitentã a litiului sau a altor agenţi cu efect asupra SNC poate creşte riscul apariţiei sindromului malign neuroleptic (SMN). La pacienţii trataţi cu Leponex, efectul adrenalinei şi derivaţilor ei, de creştere a presiunii sanguine, poate fi inversat. Dozare: Dozele trebuie adaptate individual. Pentru fiecare pacient se va folosi doza minimã eficientã. Se recomandã urmãtoarele doze pentru administrarea oralã: Doza iniţialã: 12,5 mg (1/2 dintr-o tabletã de 25 mg), o datã sau de douã ori în prima zi, apoi una sau douã tablete de 25 mg a doua zi. Dacã este bine toleratã, doza zilnicã poate fi crescutã treptat cu 2550 mg pe zi, pânã la un nivel de maximum 300 mg pe zi în decurs de 2-3 sãptãmâni. Ulterior, dacã este necesar, doza zilnicã poate fi crescutã din nou cu 50-100 mg la intervale de jumãtate de sãptãmânã sau, preferabil, de o sãptãmânã. Pentru utilizare la vârstnici, vezi “Alte Precauţii“. Domeniul dozelor

terapeutice: la majoritatea pacienţilor este de aşteptat ca eficienţa antipsihoticã sã aparã la 300-450 mg pe zi, divizate în mai multe doze. Unii pacienţi pot necesita doze de pânã la 600 mg pe zi. Doza zilnicã totalã poate fi divizatã în mod inegal, lãsând doza mai mare seara, la culcare. Doza maximã: pentru a obţine un beneficiu terapeutic complet, unii pacienţi pot sã necesite doze mai mari, în aceste cazuri sunt permise creşteri judicioase (care sã nu depãşeascã 100 mg) pânã la o dozã maximã de 900 mg pe zi. Trebuie luatã în considerare posibilitatea apariţiei unor reacţii adverse mai puternice (în particular convulsii) la doze de peste 450 mg pe zi. Doza de întreţinere: dupã obţinerea unui beneficiu terapeutic maxim, mulţi pacienţi pot fi menţinuţi cu doze mai scãzute în condiţii de eficienţã terapeuticã. Se recomandã o reducere foarte atentã a dozei. Tratamentul trebuie menţinut pe o perioadã minimã de 6 luni. În cazul unor doze zilnice care nu depãşesc 200 mg, este potrivitã o singurã administrare seara. Încheierea tratamentului: în cazul în care se plãnuieşte încheirea tratamentului cu Leponex, se recomandã o reducere gradatã a dozei într-o perioadã de 1-2 sãptãmâni. Dacã este necesarã întreruperea bruscã (ex., în caz de leucopenie), pacientul trebuie supravegheat atent pentru eventualitatea recurenţei simptomelor psihotice. Reînceperea tratamentului: la pacienţii la care au trecut mai mult de 2 zile de la ultima dozã de Leponex, tratamentul trebuie reînceput cu 12,5 mg (1/2 dintr-o tabletã de 25 mg), o datã sau de douã ori în prima zi. Dacã aceastã dozã este bine toleratã, este posibil sã se atingã nivelul terapeutic mai rapid decât în cazul tratamentului iniţial. Totuşi, la orice pacient care a avut la doza iniţialã stop respirator sau cardiac (vezi “Alte precauţii“), dar a putut atinge ulterior nivelul dozei terapeutice, reluarea tratamentului trebuie fãcutã cu extremã precauţie. Trecerea de la un neuroleptic clasic la Leponex: în general se recomandã ca Leponex-ul sã nu fie folosit în combinaţie cu neurolepticele clasice. La începerea terapiei cu Leponex, în cazul unui pacient tratat cu un neuroleptic oral, se recomandã întâi întreruperea neurolepticului clasic prin scãderea progresivã a dozei pe o perioadã de cca o sãptãmânã. Dupã ce neurolepticul nu a mai fost administrat timp de cel puţin 24 de ore, se poate începe tratamentul cu Leponex conform indicaţiilor de mai sus.

Supradozare: S-au înregistrat supradozãri cu efect fatal în cazul tratamentului cu Leponex, majoritatea la doze mai mari de 2.000 mg. De asemenea, s-au înregistrat cazuri de pacienţi care şi-au revenit dupã supradozare de peste 4.000 mg. Semne şi simptome: Somnolenţã, letargie, comã, areflexie, confuzie, agitaţie, delir, hiperreflexie, convulsii, sialoree, midriazã, tulburãri de vedere, termolabilitate, hipotensiune, colaps, tahicardie, aritmii cardiace (în special bloc AV, extrasistole), depresie sau insuficienţã respiratorie. Tratament: Lavaj gastric urmat de administrare de cãrbune vegetal activ, în primele 6 ore dupã ingerarea medicamentului. (Este improbabil ca dializa peritonealã şi hemodializa sã fie eficiente.) Tratamentul simptomatic sub monitorizare cardiacã continuã, supravegherea respiraţiei, controlul electroliţilor şi al echilibrului acido-bazic. Folosirea adrenalinei şi a derivaţilor ei va fi evitatã în tratamentul hipotensiunii, din cauza posibilitãţii unui efect “adrenalinic invers“ . Este necesarã o supraveghere medicalã atentã pentru cel puţin 5 zile, din cauza riscului unor reacţii întârziate. ALTE RISPOLEPT risperidonum Prezentare farmaceuticã: Rispolept este un antipsihotic modern, aparţinând unei noi clase de agenţi antipsihotici, derivaţii de benzisoxazol. Este disponibil sub formã de tablete orale filmate secabile de 1, 2, 3 şi 4 mg. Ingredientele inactive pentru tabletele de 1 mg sunt lactozã, amidon de porumb, celulozã microcristalinã, hipromelozã, stearat de magneziu, siliciu coloidal anhidru, laurilsulfat de sodiu, propilenglicol (formulare F 23). Tabletele de 2 mg conţin în plus: talc, dioxid de titan, lac de aluminiu galben orange S (formulare F 37), tabletele de 3 mg: talc, dioxid de titan, galben de chinolinã, iar tabletele de 4 mg: talc, dioxid de titan, galben de chinolinã (formulare F 34), lac de aluminiu indigotin-disulfonat (formulare F 31). Farmacodinamicã: Risperidone este un antagonist monoaminergic selectiv cu proprietãţi unice. Are o afinitate

ridicatã pentru receptorii serotoninergici 5-HT2 şi dopaminergici D2. Risperidone se leagã de asemenea de receptorii alfa1adrenergici şi, cu o afinitate mai scãzutã, de receptorii H1histaminergici şi alfa2-adrenergici. Risperidone nu are afinitate pentru receptorii colinergici. Deşi risperidone este un potent antagonist D2, considerat a îmbunãtãţi simptomele pozitive ale schizofreniei, spre deosebire de neurolepticele clasice produce mai puţin depresia activitãţii motorii şi inducerea catalepsiei. Antagonismul central echilibrat al serotoninei şi al dopaminei poate reduce incidenţa efectelor secundare extrapiramidale şi extinde activitatea terapeuticã asupra simptomelor negative şi afective ale schizofreniei. Farmacocineticã: Risperidone este complet absorbit dupã administrarea oralã, atingând un vârf plasmatic în 1 - 2 ore. Absorbţia nefiind afectatã de hranã, risperidone poate fi administrat în timpul sau între mese. Risperidone este parţial metabolizat în 9-hidroxi risperidone, care are o activitate farmacologicã similarã risperidonei. Risperidone împreunã cu 9hidroxi risperidone formeazã fracţia antipsihoticã activã. Risperidone este metabolizat şi prin N-dezalchilare. Dupã administrarea oralã la pacienţii psihotici, risperidone are un timp de înjumãtãţire de aprox. 3 ore. Timpul de înjumãtãţire a 9-hidroxirisperidonei şi al fracţiei antipsihotice active este de 24 de ore. Nivelul plasmatic de echilibru a risperidonei este atins, la majoritatea pacienţilor, în 1 zi, iar cea a 9-hidroxirisperidonei dupã 4-5 zile de administrare. Concentraţiile plasmatice ale risperidonei depind de dozã, în limitele dozelor terapeutice. Risperidone este rapid distribuit, volumul de distribuţie fiind de 1 - 2 l/kg În plasmã, risperidone se leagã de albuminã şi alfa1acid glicoproteinã. Legarea de proteinele plasmatice a risperidone este de 88% iar cea a 9-hidroxirisperidonei de 77%. La o sãptãmânã dupã administrare, 70% din dozã este excretatã în urinã şi 14% în fecale. În urinã, risperidone împreunã cu 9-hidroxirisperidone reprezintã 35 - 45% din dozã, restul fiind metaboliţi inactivi. Un studiu cu o singurã dozã a arãtat cã la pacienţii vârstnici şi la cei cu insuficienţã renalã concentraţiile plasmatice active sunt mai mari şi eliminarea este mai lentã. Concentraţiile plasmatice ale risperidone au fost normale la pacienţii cu insuficienţã hepaticã.

Indicaţii: Rispolept este indicat pentru tratamentul schizofreniei acute si cronice, inclusiv al primului episod psihotic, precum şi al altor stãri psihotice, în care simptomele pozitive (halucinaţii, deliruri, tulburãri de gândire, ostilitate, suspiciune) şi/sau simptomele negative (aplatizare afectivã, înstrãinare socialã şi retragere emoţionalã, vocabular redus) sunt predominante. Rispolept atenueazã de asemenea simptomele afective (depresie, vinovãţie, anxietate) asociate schizofreniei. Rispolept este de asemenea indicat şi ca terapie pe termen lung pentru prevenirea exacerbãrilor acute la pacienţii cu schizofrenie cronicã. Contraindicaţii: Rispolept este contraindicat pacienţilor cu sensibilitate cunoscutã la acest produs. Avertismente şi precauţii: Datoritã acţiunii alfa-blocante a Rispoleptului, poate apãrea hipotensiune ortostaticã, în special în perioada iniţialã de titrare a dozei. Rispolept trebuie folosit cu grijã la pacienţii cu boli cardiovasculare (insuficienţã cardiacã, tulburãri de conducere, infarct de miocard, deshidratare, hipovolemie, sau boli cerebrovasculare) iar dozajul trebuie titrat gradat (vezi “Dozaj şi mod de administrare”). Dacã apare hipotensiune, poate fi consideratã necesarã reducerea dozei. Medicamentele cu proprietãţi antagonice asupra receptorilor dopaminergici au fost asociate cu inducerea dischineziei tardive caracterizate prin mişcãri ritmice involuntare, predominant ale limbii şi/sau feţei. S-a raportat cã apariţia simptomelor extrapiramidale este un factor de risc pentru apariţia dischineziei tardive. Deoarece Rispolept are un potenţial de inducere a simptomelor extrapiramidale mai scãzut decât neurolepticele clasice, el prezintã un risc mai mic de a induce dischinezia tardivã comparativ cu cel al neurolepticelor clasice. Dacã apar simptome ale dischineziei tardive, trebuie întreruptã administrarea tuturor medicamentelor antipsihotice. Cu neurolepticele clasice s-a semnalat apariţia Sindromului Neuroleptic Malign, caracterizat prin hipertermie, rigiditate muscularã, instabiliate autonomã, alterarea constienţei şi niveluri CPK ridicate. În acest caz trebuie întrerupt tratamentul cu orice medicament antipsihotic, inclusiv cu Rispolept. La pacienţii geriatrici şi la cei cu insuficienţã renalã sau hepaticã se recomandã înjumãtãţirea dozei iniţiale şi a raţiei de creştere a acesteia. Administrarea de Rispolept trebuie fãcutã cu precauţie şi la pacienţii cu boala

Parkinson, deoarece, teoretic, ar putea duce la agravarea bolii. Se recomandã grijã la administrarea la pacienţii epileptici. Neurolepticele clasice coboarã pragul de acces. Pacienţii ar trebui sfãtuiţi sã se abţinã de la excese alimentare pentru a evita o posibilã creştere în greutate. Interacţiuni: Riscul folosirii Rispoleptului în combinaţie cu alte medicamente nu a fost evaluat sistemic. Date fiind efectele asupra SNC ale Rispoleptului, acesta trebuie folosit cu grijã în combinaţie cu alte medicamente cu acţiune centralã. Rispolept poate antagoniza efectul levodopa şi al altor agonişti ai dopaminei. Carbamazepina scade nivelele plasmatice ale fracţiei antipsihotice active ale Rispoleptului. Efecte similare pot fi observate şi cu alţi inductori de enzime hepatice. La întreruperea carbamazepinei sau a altor inductori de enzime hepatice, doza de Rispolept trebuie reevaluatã şi, la nevoie, redusã. Fenotiazinele, antidepresivele triciclice şi unele betablocante pot creşte concentraţiile plasmatice de risperidone dar nu şi pe cele ale fracţiei antipsihotice. Când Rispolept este luat împreunã cu alt medicament cu afinitate proteicã mare, nu are loc o înlocuire din proteinele plasmatice, relevantã clinic, a nici unuia dintre medicamente. Sarcinã şi alãptare: Sarcina: categoria B3. Siguranţa folosirii Rispoleptului în timpul sarcinii nu a fost determinatã la om. Deşi la animalele de experientã, risperidone nu a demonstrat toxicitate reproductivã directã, s-au observat unele efecte indirecte, prolactin sau SNC mediate. În nici un studiu nu s-au observat efecte teratogenice. Prin urmare, Rispolept trebuie folosit în timpul sarcinii doar dacã beneficiile depãşesc riscurile. Nu se ştie dacã Rispolept este excretat în laptele uman. În studii pe animale, risperidone şi 9-hidroxirisperidone sunt excretate în lapte. Prin urmare, femeile care primesc Rispolept nu trebuie sã alãpteze. Efecte asupra capacitãţii de a conduce sau de a lucra cu maşini: Rispolept poate interfera cu activitãţile ce necesitã concentrare. De aceea, pacienţii trebuie sfãtuiţi sã nu conducã automobile sau sã opereze cu maşini pânã nu se cunoaşte susceptibilitatea individualã a fiecãrui pacient. Dozaj şi mod de administrare: Trecerea de la alte antipsihotice. Se recomandã, când este medical posibil, o întrerupere gradatã

a tratamentului anterior la începerea terapiei cu Rispolept. De asemenea, dacã este recomandabil, la trecerea de la un antipsihotic depozit, iniţierea tratamentului cu Rispolept trebuie facutã înlocuind urmãtoarea injectare programatã. Necesitatea de a continua medicaţia anti-parkinson trebuie reevaluatã periodic. Adulţi: Rispolept poate fi administrat 1 datã sau de douã ori pe zi. Pacienţii trebuie titraţi la doza de 6 mg, gradat, de-a lungul a 3 zile. Pacienţii cu afecţiuni acute sau cronice ar trebui sã înceapã medicaţia cu 2 mg pe zi. Doza trebuie mãritã la 4 mg în a doua zi şi la 6 mg în ziua 3. Din ziua a-3-a, doza poate fi menţinutã neschimbatã, sau individualizatã, dacã este necesar. Dozajul optim folosit de obicei este de 4 la 8 mg pe zi. Totuşi, unii pacienţi pot beneficia şi de doze mai mici. Este medical indicat sã se abordeze o titrare gradatã. Doze peste 10 mg pe zi nu s-au arãtat superioare în eficacitate faţã de doze mai mici, şi pot cauza simptome extrapiramidale. De vreme ce nu a fost încã stabilitã siguranţa dozelor peste 16 mg pe zi, nu trebuie deci folosite doze peste acest nivel. Când este necesarã o sedare suplimentarã, se poate administra împreunã cu Rispolept o benzodiazepinã. Vârstnici: Se recomandã o dozã de start de 0, 5 mg de 2 ori pe zi. Aceastã dozã poate fi ajustatã individual cu câte 0, 5 mg de 2 ori pe zi, pânã la 1-2 mg de 2 ori pe zi. Rispolept trebuie administrat cu grijã la acest grup de pacienţi pânã, la acumularea unei experienţe suplimentare. Copii: Experienţa lipseşte la copii sub 15 ani. Boli renale sau hepatice: Se recomandã o dozã de start de 0, 5 mg de 2 ori pe zi. Aceastã dozã poate fi ajustatã individual cu câte 0, 5 mg de 2 ori pe zi, pânã la 1 - 2 mg de 2 ori pe zi. Rispolept trebuie administrat cu grijã la acest grup de pacienţi, pânã la acumularea unei experienţe suplimentare. Reacţii adverse: Experienţa clinicã amplã pe termen lung, aratã cã Rispolept este în general bine tolerat şi adesea au fost greu de diferenţiat efectele adverse de simptomele bolii în sine. Reacţiile adverse observate în asociaţie cu administrarea de Rispolept sunt menţionate mai jos: Comune: insomnie, agitaţie, anxietate, cefalee. Rare: somnolenţã, obosealã, ameţealã, greutate în concentrare, constipaţie, dispepsie, greaţã/vomã, dureri abdominale, înceţoşarea vederii, priapism, disfuncţii de erecţie, ejaculare şi orgasm, incontinenţã urinarã, rinitã, rash şi alte reacţii alergice. Rispolept are o tendinţã de a induce simptome extrapiramidale mai mici decât neurolepticele

clasice. Totuşi, în unele cazuri pot apãrea urmãtoarele simptome extrapiramidale: tremor, rigiditate, hipersalivaţie, bradikinezie, akatisie, distonie acutã. Aceste reacţii sunt de obicei uşoare şi reversibile dupã reducerea dozei şi/sau administrarea medicaţiei antiparkinsoniene, dacã este necesar. Ocazional, dupã administrarea de Rispolept, au fost observate hipotensiune ortostaticã, tahicardie reflexã, hipertensiune (vezi Precauţii). Au mai fost raportate uşoare neutropenii şi/sau trombocitopenii. Rispolept poate induce o creştere dependentã de dozã a concentraţiei plasmatice de prolactinã. Posibile manifestãri asociate sunt: galactoree, ginecomastie, dereglãri ale ciclului menstrual şi amenoree. Au fost observate în timpul tratamentului cu Rispolept creştere ponderalã (vezi Precauţii), edeme şi creşterea nivelului enzimelor hepatice. Ca şi cu neurolepticele clasice, ocazional au fost raportate la pacienţii psihotici urmãtoarele: intoxicaţie cu apã datoratã polidipsiei sau sindromului secreţiei inadecvate de hormon antidiuretic retrohipofizar, diskinezie tardivã, sindrom neuroleptic malign, dezechilibre în temperatura corporalã şi convulsii. Supradozare: Simptome: În general, semnele şi simptomele raportate sunt rezultatul amplificãrii efectelor farmacologice cunoscute ale medicamentului. Acestea includ toropealã şi sedare, tahicardie şi hipotensiune, precum şi simptome extrapiramidale. Au fost raportate supradozãri pânã la 360 mg, dovezile disponibile sugerând o marjã largã de siguranţã. La un pacient cu hipopotasemie care a ingerat 360 mg de Rispolept a fost raportatã o prelungire a intervalului QT. În caz de supradozare acutã trebuie luatã în consideraţie implicarea tuturor medicamentelor administrate. Tratament: Stabilirea, menţinerea şi asigurarea unei cãi adecvate pentru oxigenare şi ventilare. Lavaj gastric (dupã intubaţie, dacã pacientul este în stare de incostienţã) şi administrarea de cãrbune activ, concomitent cu un laxativ. Monitorizarea cardiovascularã trebuie începutã imediat şi trebuie sã includã monitorizare electrocardiograficã continuã în vederea detectãrii posibilelor aritmii. Nu existã antidot specific pentru Rispolept, de aceea trebuie instituite mãsuri adecvate pentru susţinerea pacientului. Hipotensiunea şi colapsul circulator trebuie tratate adecvat, cu aport intravenos de fluide şi/sau cu agenţi simpatomimetici. În cazul simptomelor extrapiramidale severe trebuie administratã medicaţie anticolinergicã. Supravegherea

medicalã permanentã şi monitorizarea trebuie sã continue pânã la îmbunãtãţirea stãrii pacientului. Formã de prezentare: Rispolept este disponibil sub formã de tablete în urmãtoarele concentraţii: 1 mg risperidone, tablete albe, filmate, fragmentabile (marcate RIS 1); 6, 20 sau 60 de tablete/cutie, respectiv 1 blister a 6 tablete ori 2 sau 6 blistere a 10 tablete fiecare; 2 mg risperidone, tablete orange, filmate, fragmentabile (marcate RIS2); 20 sau 60 de tablete/cutie, respectiv 2 sau 6 blistere a 10 tablete fiecare; 3 mg risperidone, tablete galbene, filmate fragmentabile (marcate RIS 3); 20 sau 60 de tablete/cutie, respectiv 2 sau 6 blistere a 10 tablete fiecare; 4 mg risperidone, tablete verzi, filmate, fragmentabile (marcate RIS 4); 20 sau 60 tablete /cutie, respectiv 2 sau 6 blistere a 10 tablete fiecare. Condiţii de depozitare: Rispolept trebuie pãstrat la temperaturi între 15 şi 30 grade Celsius. A nu se lãsa la îndemâna copiilor! ZYPREXA olanzapinum Compoziţie calitativã şi cantitativã: Tablete de: 5 mg,7,5 mgr,10 mgr Prezentare: Tabletele Zyprexa de 5, 7,5 şi 10 mg sunt tablete albe, glazurate, imprimate cu "LILLY" şi un cod numeric de identificare. Indicaţii terapeutice: Olanzapina este indicatã pentru tratamentul schizofreniei. Olanzapina este efectivã în menţinerea ameliorãrii clinice în cursul tratamentului de întreţinere la pacienţii care au manifestat rãspuns clinic la tratamentul iniţial. Posologie şi mod de administrare: Doza iniţialã recomandatã de olanzapinã este de 10 mg/zi, administratã ca dozã zilnicã unicã, indiferent de orarul meselor. Ulterior, dozajul zilnic poate fi ajustat pe baza rãspunsului clinic individual în limitele domeniului de la 5 pânã la 20 mg pe zi. Creşterea la o dozã mai mare decât doza terapeuticã de rutinã de 10 mg/zi, adicã la o

dozã de 15 mg/zi sau mai mare, se recomandã sã fie întreprinsã numai dupã reevaluarea clinicã de rigoare a cazului. Pacienţi cu deficite hepatice şi/sau renale: Pentru astfel de pacienţi poate fi luatã în considerare o dozã iniţialã mai redusã (5 mg/zi). Sexul feminin în comparaţie cu sexul masculin: Nu este necesar ca doza iniţialã şi domeniul de dozaj sã fie modificate de rutinã la pacienţii de sex feminin faţã de cei de sex masculin. Pacienţii nefumãtori în comparaţie cu pacienţii fumãtori: Nu este necesar ca doza iniţialã şi domeniul de dozaj sã fie modificate de rutinã la pacienţii nefumãtori faţã de pacienţii fumãtori. În prezenţa a mai mult de un factor care ar putea rezulta într-o metabolizare mai lentã a medicamentului (sexul feminin, vârsta înaintatã, statutul de nefumãtor), trebuie luatã în considerare adoptarea unei doze iniţiale mai scãzute. Atunci când este indicatã, creşterea ulterioarã a dozelor trebuie sã fie mai conservatoare la aceşti pacienţi (Vezi şi “Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni” şi “Proprietãţi farmacocinetice”). Contraindicaţii: Olanzapina este contraindicatã la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscutã la oricare din ingredientele produsului. Olanzapina este contraindicatã la bolnavii cu risc cunoscut de glaucom cu unghi îngust. Avertismente speciale şi precauţii de utilizare speciale: Boli asociate (concomitente): Deşi olanzapina manifestã activitate anticolinergicã in vitro, experienţa acumulatã în cursul trialurilor clinice a evidenţiat o incidenţã redusã a evenimentelor adverse de acest tip. Totuşi, dat fiind cã experienţa clinicã privind olanzapina la pacienţii cu boli asociate este limitatã, se recomandã precauţie în prescrierea la bolnavii cu hipertrofie de prostatã sau ileus paralitic, ori cu alte condiţii înrudite. Lactoza: Tabletele de olanzapinã conţin lactozã. Ocazional, în special în perioada precoce a tratamentului, au fost constatate ascensiuni tranzitorii, asimptomatice, ale transaminazelor hepatice, ALAT, ASAT. Este necesarã prudenţã la bolnavii cu ALAT şi/sau ASAT crescute, la pacienţii cu semne şi simptome de deficit al funcţiilor hepatice, la pacienţii cu condiţii preexistente asociate cu o rezervã funcţionalã hepaticã limitatã şi la bolnavii sub tratament cu medicamente cu potenţial de hepatotoxicitate. În cazul creşterii valorilor ALAT şi/sau ASAT pe parcursul tratamentului, trebuie

organizatã urmãrirea în timp a evoluţiei valorilor şi trebuie luatã în considerare reducerea dozajului. Ca şi în cazul altor medicamente neuroleptice, este necesarã prudenţã la bolnavii cu scãderi ale leucocitelor şi/sau neutrofilelor, indiferent de cauza acestora, la bolnavii cu istoric de depresie/ toxicitate indusã de medicamente la nivelul mãduvei osoase, la pacienţii cu depresie a mãduvei osoase cauzatã de boli concomitente, radioterapie sau chimioterapie şi la bolnavii cu condiţii hipereozinofilice sau cu afecţiuni mieloproliferative. Un numãr de 32 de pacienţi cu istoric de neutropenie sau agranulocitozã induse de clozapinã au primit olanzapinã fãrã sã se înregistreze descreşteri ale numãrului lor iniţial de neutrofile. Sindromul neuroleptic malign (NMS): În trialurile clinice nu au existat cazuri raportate de NMS la bolnavii care au primit olanzapinã. NMS, care este un complex simptomatologic cu potenţial letal, a fost raportat în asociere cu alte medicamente antipsihotice. Manifestãrile clinice ale NMS constau din hiperpirexie, rigiditate muscularã, stare mintalã alteratã şi dovezi de instabilitate autonomã (puls sau tensiune arterialã neregulate, tahicardie, diaforezã şi disritmii cardiace). Alte semne, suplimentare pot include creşterea creatin fosfokinazei, mioglobinurie (rabdomiolizã) şi insuficienţã renalã acutã. Într-un astfel de caz sau în prezenţa unei febre mari, fãrã alte manifestãri clinice ale NMS, toate medicamentele antipsihotice trebuie întrerupte, inclusiv olanzapina. Olanzapina trebuie utilizatã cu prudenţã la pacienţii cu istoric de convulsii sau care au condiţii asociate cu convulsiile. Diskinezia tardivã: În studiile cu comparator de control, cu duratã de un an sau mai scurtã, olanzapina s-a asociat cu o incidenţã semnificativ statistic mai micã a diskineziei tardive. Totuşi, riscul de diskinezie tardivã creşte odatã cu expunerea pe termen mai lung la neuroleptice, astfel cã, dacã la un pacient sub olanzapinã apar semne de diskinezie tardivã, trebuie luatã în considerare reducerea dozajului sau întreruperea produsului. Simptomele respective se pot accentua în timp sau pot chiar sã aparã dupã întreruperea tratamentului. Date fiind efectele primare asupra SNC ale olanzapinei, este necesarã prudenţã atunci când medicamentul este luat în asociere cu alte medicamente cu acţiune centralã sau cu alcool. Pentru cã manifestã antagonism al dopaminei in vitro, olanzapina poate antagoniza efectele agoniştilor direcţi sau indirecţi ai dopaminei. Hipotensiunea posturalã a fost observatã infrecvent în trialurile clinice ale olanzapinei la

vârstnici. Ca şi în cazul altor antipsihotice, se recomandã mãsurarea periodicã a tensiunii arteriale la pacienţii în vârstã de peste 65 de ani. În trialurile clinice olanzapina nu s-a asociat cu creşteri persistente ale intervalurilor absolute QT. Numai opt din 1685 de bolnavi au avut creşteri ale intervalului QT în ocazii repetate. Totuşi, ca şi în cazul altor antipsihotice, este necesarã prudenţa la prescrierea olanzapinei împreunã cu alte medicamente cunoscute pentru faptul cã mãresc intervalul QT, în special la vârstnici. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Potenţialul altor medicamente de a afecta olanzapina: Dozele unice de antiacide (aluminiu, magneziu) şi de cimetidinã nu au afectat biodisponibilitatea oralã a olanzapinei. Totuşi, administrarea asociatã a cãrbunelui activat a redus biodisponibilitatea oralã a olanzapinei cu 50 pânã la 60%. Metabolismul olanzapinei poate fi indus de asocierea fumatului (la nefumãtori, clearance-ul olanzapinei este cu 33% mai redus, iar semiviaţa terminalã de eliminare este cu 21% mai lungã decât la fumãtori) sau de tratamentul cu carbamazepinã (clearance-ul este crescut cu 44%, iar semiviaţa terminalã de eliminare este redusã cu 20% la administrarea împreunã cu carbamazepina). Fumatul şi tratamentul cu carbamazepinã induc activitatea citocromului P450 1A2. Farmacocinetica teofilinei, medicament metabolizat de citocromul P450 1A2, nu este modificatã de olanzapinã. Efectul inhibitorilor potenţi ai activitãţii P450 1A2 asupra farmacocineticii olanzapinei nu a fost studiat. Potenţialul olanzapinei de a afecta alte medicamente: În trialurile clinice cu doze unice de olanzapinã nu au fost evidente inhibiţii ale metabolismului imipraminei/desipraminei (citocromii P450 2D6 sau P450 3A/P450 1A2), warfarinei (P450 2C9), teofilinei (P450 1A2) şi diazepamului (P450 3A4 şi P450 2C19). Olanzapina nu a manifestat interacţiuni atunci când a fost coadministratã cu litiu sau biperiden. A fost examinatã capacitatea olanzapinei de a inhiba in vitro metabolismul exercitat de cei cinci citocromi principali. Studiile respective au evidenţiat constante de inhibiţie ale 3A4 (491 mM), 2C9 (751 mM), 1A2 (36 mM), 2C19 (920 mM) şi 2D6 (89 mM) care, raportate la concentraţii plasmatice ale olanzapinei de ordinul a aproximativ 0,2 mM, semnificã o medie a inhibiţiei maxime exercitate de olanzapinã

asupra sistemelor P450 mai micã de 0,7%. Relevanţa clinicã a acestor constatãri este necunoscutã. Efecte asupra capacitãţii de a conduce sau de a folosi maşini sau utilaje: Din cauzã cã olanzapina poate produce somnolenţã, pacienţii trebuie preveniţi asupra operãrii unor maşini primejdioase, inclusiv vehicule cu motor. Reacţii adverse: Frecvente ( >10%): Singurele efecte nedorite frecvente asociate cu utilizarea olanzapinei în trialurile clinice au fost somnolenţa şi creşterea în greutate. Creşterea în greutate a fost legatã de un indice pretratament mai mic al masei corporale (BMI) şi de practicarea unei doze iniţiale de 15 mg/zi sau mai mari. Ocazionale (1-10%): Efectele nedorite ocazionale asociate cu utilizarea olanzapinei în trialurile clinice au inclus: ameţealã, apetit crescut, edeme periferice, hipotensiune ortostaticã şi efecte anticolinergice tranzitorii, uşoare, incluzând constipaţie şi gurã uscatã. În special în tratamentul precoce, s-au întâlnit ocazional creşteri tranzitorii, asimptomatice, ale transaminazelor hepatice, ALAT, ASAT. În studiile controlate activ, pacienţii trataţi cu olanzapinã au avut incidenţe mai mici ale parkinsonismului, akatiziei şi distoniei în comparaţie cu dozele similare de haloperidol. În lipsa unor informaţii amãnunţite asupra istoricului preexistent de tulburãri extrapiramidale individuale acute şi tardive, în prezent nu se poate conchide cã olanzapina produce mai puţinã diskinezie tardivã şi/sau alte sindroame extrapiramidale tardive. Rare (<1%): S-a raportat, rareori, reacţie de fotosensibilizare. Alte constatãri: Nivelurile prolactinei plasmatice au fost crescute uneori, dar manifestãrile clinice asociate (de ex. ginecomastie, galactoree, mãrire a sânilor) au fost rare. La majoritatea pacienţilor nivelurile au revenit în domeniul normal fãrã întreruperea tratamentului. În rare cazuri s-au observat niveluri mari ale creatin fosfokinazei. Ca şi în cazul altor medicamente neuroleptice, ocazional s-au constatat variaţii hematologice asimptomatice. Supradozare: Experienţa relativã la supradozele de olanzapinã este limitatã. În trialurile clinice, supradozajele acute accidentale sau intenţionate au fost identificate la 67 de bolnavi. La pacientul care a luat cantitatea cea mai mare identificatã pânã în prezent, 300 mg, singurele simptome raportate au fost somnolenţã şi vorbire neclarã (ebrioasã). La

numãrul limitat de pacienţi care au fost evaluaţi în spitale dupã supradozã, inclusiv la bolnavul care a luat 300 mg, nu au existat observaţii care sã indice modificãri adverse ale analizelor de laborator sau ale EKG. Semnele vitale dupã supradozaje au fost de regulã în limitele normale. Pe baza datelor de la animale, simptomele predictibile din supradozaj vor reflecta o exagerare a acţiunilor farmacologice cunoscute ale medicamentului. Simptomele pot include somnolenţã, midriazã, vedere neclarã, deprimare respiratorie, hipotensiune şi posibile tulburãri extrapiramidale. Nu existã un antidot specific al olanzapinei; în consecinţã, trebuie iniţiate mãsurile suportive adecvate. Trebuie luatã în considerare posibilitatea implicãrii mai multor medicamente. În cazul supradozajului acut, se stabileşte şi se menţine o cale respiratorie permeabilã şi se asigurã oxigenare şi ventilare adecvatã. În supradozaje trebuie luatã în consideraţie folosirea cãrbunelui activat, pentru cã s-a demonstrat cã administrarea concomitentã a cãrbunelui activat scade biodisponibilitatea oralã a olanzapinei cu 50 pânã la 60%. Se poate lua în considerare, de asemenea, lavajul gastric (dupã intubaţie, în caz cã pacientul este inconştient). Hipotensiunea şi colapsul circulator trebuie tratate cu mãsurile adecvate, cum ar fi lichide intravenoase şi/sau agenţi simpatomimetici, cum ar fi noradrenalina (nu se vor folosi adrenalinã, dopaminã sau alţi agenţi simpatomimetici cu activitate beta-agonistã pentru cã beta-stimularea poate agrava hipotensiunea din cadrul blocadei alfa induse de olanzapinã). Pentru depistarea posibilelor aritmii, trebuie luatã în considerare monitorizarea cardiovascularã. Supravegherea medicalã şi monitorizarea strictã trebuie sã continue pânã la restabilirea pacientului. Proprietãţi farmacodinamice: Olanzapina este un agent antipsihotic care manifestã un profil farmacologic larg, pe mai multe sisteme de receptori. În studiile preclinice olanzapina a manifestat o gamã largã de afinitãţi pentru receptori (Ki <100 nmol): pentru serotoninã 5-HT2A/2C, 5-HT3, 5-HT6, pentru dopaminã D1, D2, D3, D4, D5, pentru receptorii colinergici muscarinici m1 m5, adrenergici alfa1 şi histaminici H1. Studiile comportamentale animale cu olanzapinã indicã antagonism 5HT, dopaminic şi colinergic, concordant cu profilul de legare de receptori. Olanzapina a demonstrat afinitate in vitro mai mare pentru receptorii serotoninici 5-HT2 decât pentru receptorii

dopaminici D2, şi activitate 5-HT2 mai mare decât D2 în modelele in vivo. Studiile electrofiziologice au demonstrat cã olanzapina reduce selectiv descãrcãrile neuronilor dopaminergici mezolimbici (A10), având totodatã efecte reduse asupra cãilor striatale (A9) implicate în funcţiile motorii. Olanzapina a redus un rãspuns condiţionat de evitare (test care indicã activitate antipsihoticã), în doze mai mici decât cele care au indus catalepsie (producerea acesteia indicând efecte secundare motorii). Spre deosebire de anumiţi alţi agenţi antipsihotici, olanzapina creşte rãspunsurile într-un test "anxiolitic". În dozã oralã unicã (10 mg), studiul tomografic cu emisie de pozitroni (PET) al olanzapinei la voluntari normali a relevat o ocupare mai ridicatã a receptorilor 5-HT2A decât a receptorilor dopaminici D2. Pe lângã aceasta, un studiu de vizualizare SPECT la pacienţi cu schizofrenie a arãtat cã pacienţii responsivi la olanzapinã au avut o ocupare striatalã D2 mai redusã decât alţi pacienţi responsivi la alte antipsihotice şi risperidon, fiind însã comparabili cu pacienţii responsivi la clozapinã. În ambele trialuri controlate cu placebo, precum şi în douã din cele trei trialuri cu comparator activ, incluzând peste 2900 de pacienţi cu schizofrenie care prezentau atât simptome negative, cât şi pozitive, olanzapina s-a asociat cu ameliorãri semnificativ statistic mai mari atât ale simptomelor negative, cât şi ale celor pozitive. Proprietãţi farmacocinetice: Olanzapina se absoarbe bine dupã administrarea oralã, atingând vârful concentraţiilor plasmatice în decurs de cinci pânã la opt ore. Absorbţia olanzapinei nu este afectatã de alimente. Biodisponibilitatea oralã absolutã a produsului, comparativ cu administrarea intravenoasã, nu a fost determinatã. Olanzapina este metabolizatã în ficat, pe cãi conjugative şi oxidative. Metabolitul circulant major este 10-Nglucuronidul, care nu traverseazã bariera hemato-encefalicã. Citocromii P450 CYP1A2 şi P450 CYP2D6 contribuie la formarea metaboliţilor N-demetil şi 2-hidroximetil, în studiile la animale ambii manifestând activitate farmacologicã in vivo semnificativ mai redusã decât cea a olanzapinei. Activitatea farmacologicã predominantã provine de la produsul pãrinte olanzapina. În urma administrãrii orale, semiviaţa medie terminalã de eliminare a olanzapinei la subiecţii sãnãtoşi a variat în funcţie de vârstã şi de sex. La vârstnicii sãnãtoşi (65 de ani şi peste), faţã de subiecţii non-vârstnici, semiviaţa de eliminare a fost

prelungitã (51,8 faţã de 33,8 ore), iar clearance-ul a fost redus (17,5 faţã de 18,2 l/orã). Variabilitatea farmacologicã observatã la vârstnici se încadreazã în domeniul de valori al persoanelor care nu sunt vârstnici. La 44 de pacienţi cu schizofrenie, în vârstã de peste 65 de ani, dozele de la 5 la 20 mg/zi nu s-au asociat cu vreun profil distinct al evenimentelor adverse. La femei în comparaţie cu bãrbaţii, semiviaţa medie de eliminare a fost oarecum prelungitã (36,7 faţã de 32,3 ore) iar clearance-ul a fost redus (18,9 faţã de 27,3 l/orã). Totuşi, olanzapina (5-20 mg/zi) a demonstrat un profil de siguranţã comparabil la femei (n = 467) şi la bãrbaţi (n = 869). La pacienţii cu funcţie renalã deficitarã (clearance al creatininei mai mic de 10 ml/min) faţã de subiecţii sãnãtoşi, nu au existat diferenţe semnificative ale semivieţii medii de eliminare (37,7 faţã de 32,4 ore) sau ale clearance-ului medicamentului (21,2 faţã de 25,0 l/orã). Studiul de bilanţ al aportului/ eliminãrii a arãtat cã aproximativ 57% din olanzapina radiomarcatã apare în urinã, în principal ca metaboliţi. La subiecţii fumãtori cu disfuncţii hepatice uşoare, semiviaţa medie de eliminare (39,3 ore) a fost prelungitã iar clearance-ul (18,0 l/orã) a fost redus, similar cu cele de la subiecţii nefumãtori sãnãtoşi (respectiv, 48,8 ore şi 14,1 l/orã). La subiecţii fumãtori faţã de cei nefumãtori (barbaţi şi femei), semiviaţa medie de eliminare a fost prelungitã (38,6 în comparaţie cu 30,4 ore), iar clearance-ul a fost redus (18,6 faţã de 27,7 l/orã). Clearance-ul plasmatic al olanzapinei este mai scãzut la subiecţii vârstnici faţã de cei mai tineri, la femei faţã de bãrbaţi şi la nefumãtori faţã de fumãtori. Totuşi, magnitudinea impactului vârstei, sexului sau fumatului asupra clearance-ului şi semivieţii olanzapinei este micã în comparaţie cu variabilitatea interindividualã generalã. Într-un studiu al subiecţilor caucazieni, japonezi şi chinezi, nu au existat diferenţe ale parametrilor farmacocinetici între aceste trei populaţii. Legarea olanzapinei de proteinele plasmatice este de circa 93% în domeniul de concentraţii plasmatice de la aproximativ 7 pânã la aproximativ 1000 ng/ml. Olanzapina se leagã predominant de albumine. Date preclinice asupra siguranţei: Toxicitatea acutã (în dozã unicã): Semnele de toxicitate oralã la rozãtoare au fost caracteristice pentru compuşii neuroleptici potenţi: hiporeactivitate, comã, tremurãturi, convulsii clonice, salivaţie şi deprimarea câştigului în greutate. Dozele letale mediane au

fost de aproximativ 210 mg/kg corp (şoareci) şi 175 mg/kg corp (şobolani). Câinii au tolerat fãrã mortalitate doze orale unice de pânã la 100 mg/kg corp. Semnele clinice au inclus sedare, ataxie, tremurãturi, creşterea frecvenţei cardiace, dispnee, miozã şi anorexie. La maimuţe, dozele orale unice de pânã la 100 mg/kg corp au rezultat în prostraţie şi, la doze încã mai mari, semiconştienţã. Toxicitatea în doze repetate: În studiile cu durata de pânã la trei luni la şoareci şi de pânã la un an la şobolani şi câini, efectele predominante au fost deprimarea SNC, efectele anticolinergice şi tulburãrile hematologice periferice. Faţã de deprimarea SNC s-a dezvoltat toleranţa. La doze mari au fost afectaţi parametrii creşterii. Efectele reversibile, concordante cu creşterea prolactinei la şobolani, au inclus reducerea greutãţii ovarelor şi uterului, precum şi modificãri morfologice ale epiteliului vaginal şi ale glandei mamare. Toxicitatea hematologicã: La fiecare specie testatã sau constatat efecte asupra parametrilor hematologici, care au inclus reduceri legate de dozã ale leucocitelor circulante la şoareci şi reduceri nespecifice ale leucocitelor circulante la şobolani; totuşi, nu s-au evidenţiat semne de citotoxicitate la nivelul mãduvei osoase. La câţiva câini trataţi cu 8 sau 10 mg/kg corp/zi s-au dezvoltat neutropenie reversibilã, trombocitopenie sau anemie (expunerea totalã la olanzapinã (AUC) - a fost de 12-15 ori mai mare decât aceea a unui om tratat cu doza de 12 mg/zi). La câinii citopenici nu au existat efecte adverse asupra descendenţilor şi nici asupra celulelor proliferative din mãduva osoasã. Toxicitatea reproductivã: Olanzapina nu a avut efecte teratogene. Sedarea a afectat performanţa reproductivã a şobolanilor masculi. Ciclurile menstruale au fost afectate la dozele de 1,1 mg/kg corp (de trei ori doza umanã maximã), iar parametrii reproductivi au fost influenţaţi la şobolanii cãrora li s-au administrat doze de 3 mg/kg corp (de nouã ori doza umanã maximã). La descendenţii din şobolani cãrora li s-a administrat olanzapinã s-au constatat întârzieri ale dezvoltãrii fetale şi descreşteri tranzitorii ale nivelurilor de activitate ale descendenţilor. Mutagenicitate: Olanzapina nu a fost mutagenicã sau clastogenicã într-o întreagã gamã de teste standard, care au inclus teste de mutaţii bacteriene şi teste in vitro şi in vivo la mamifere. Carcinogenicitate: Pe baza rezultatelor studiilor la şoareci şi şobolani, s-a conchis cã olanzapina nu este carcinogenã.

Incompatibilitãţi: Nici una. Condiţii de pãstrare: Se va pãstra la 15 - 30 grade Celsius. Sensibilã la luminã. Tabletele se vor pãstra în ambalajul original, la loc uscat. Termen de valabilitate: Doi ani, în condiţii de depozitare adecvate. DOGMATIL-SOLIAN sulpiridum Prezentare farmaceuticã: Gelule conţinând sulpiridã 50 mg (cutie cu 30 buc.); fiole a 2 ml soluţie injectabilã conţinând sulpiridã 100 mg (cutie cu 6 buc.). Acţiune terapeuticã: Neuroleptic dezinhibitor; antivertiginos. Indicaţii: Schizofrenie acutã şi cronicã, depresii nevrotice şi exogene; vertij labirintic; pentru combaterea componenţei psihosomatice în boala ulceroasã şi rectocolita hemoragicã. Mod de administrare: Oral, la adult obişnuit 1-2 gelule (50-100 mg) de 3 ori/zi; în schizofrenia acutã 4-20 gelule/zi (fracţionat); în urgenţe se injecteazã i.m. 2-10 fiole/zi (cel mult 2 fiole o datã), timp de 2-9 zile. La copii (mai mari de 6 ani), oral 3-10 mg/kg corp şi zi (fracţionat). Reacţii adverse: Uneori tulburãri motorii extrapiramidale (tremor, akatisie, rareori diskinezie tardivã), insomnie sau sedare şi somnolenţã, ginecomastie şi galactoree (prin hiperprolactinemie), hipotensiune ortostaticã (mai ales pentru injecţii); dozele mari, administrate la bolnavi hipomaniacali, pot creşte agitaţia motorie. Contraindicaţii: Feocromocitom, boli renale, hepatice şi sanguine grave; prudenţã la bolnavii cu tulburãri extrapiramidale, stãri hipomaniacale, epilepsie, hipertensiune arterialã, doze mai mici în prezenţa insuficienţei renale; prudenţã în timpul sarcinii, se va evita în primele 6 sãptãmâni. În timpul tratamentului nu sunt recomandabile activitãţi care solicitã intens şi prelungit atenţia şi presupun performanţe psihomotorii riguroase (conducere de autovehicule, mânuirea unor maşini etc.). Se va evita consumul de bãuturi alcoolice; prudenţã în asocierea cu alte deprimante centrale şi cu medicamente antihipertensive, nu se asociazã cu levodopa (îi împiedicã efectul antiparkinsonian).

LYOGEN fluphenazinum Prezentare farmaceuticã: Comprimate conţinând flufenazinã dihidrocl. 1 mg (flacon cu 50 buc.); soluţie pentru uz intern conţinând flufenazinã dihidrocl. 0,625 mg/ml sau 0,25 mg/8 picãturi (flacon cu 20 ml); fiole a 1 ml soluţie injectabilã conţinând flufenazinã dihidrocl. 1 mg (cutie cu 5 sau 10 buc.). Acţiune terapeuticã: Neuroleptic fenotiazinic incisiv, are proprietãţi antipsihotice marcate şi efect sedativ minim; antivomitiv. Indicaţii: Schizofrenie (mai ales forme paranoid-halucinatorii sau cu catatonie); hebefrenie, manie şi hipomanie, depresii sau agitaţie; vomã centralã sau postoperatorie; premedicaţie în anestezie. Mod de administrare: În psihoze, oral, iniţial 3-6 mg/zi (fracţionat, la intervale de 6-8 ore), se creşte progresiv pânã la cel mult 40 mg/zi, apoi se reduce treptat pânã la valorile de întreţinere, 0,5-6 mg/zi; atunci când nu se poate folosi calea oralã se injecteazã intramuscular, iniţial 1 mg, apoi 2-10 mg/zi (fracţionat, la 6-8 ore). Pentru combaterea vomei sau ca premedicaţie, 1-2 mg intramuscular sau intravenos lent (dozã unicã). Reacţii adverse: Frecvent sindrom neuroleptic cu simptome extrapiramidale (este necesarã administrarea de antiparkinsoniene), rareori diskinezie tardivã persistentã (tratament prelungit cu doze mari); ocazional diminuarea potenţei sexuale, constipaţie sau diaree, poliurie, tulburãri vizuale, acrocianozã; la dozele mari pot surveni hipotensiune ortostaticã, vãrsãturi, edeme, erupţii cutanate alergice, chiar fenomene anafilactoide; rareori icter colestatic, discrazii sanguine (leucopenie, agranulocitozã, trombocitopenie, pancitopenie). Contraindicaţii: Afecţiuni neurologice cu leziuni subcorticale, intoxicaţie cu hipnotice, stãri de deprimare centralã, comã, discrazii sanguine, leziuni hepatice, insuficienţã renalã, alergie la flufenazinã sau alte fenotiazine; prudenţã în timpul sarcinii (se evitã în primul trimestru), la copii, la bãtrâni (doze mici), la

ulceroşi, în bolile convulsive, miastenia gravã, bolile cardiovasculare, feocromocitom (risc de reacţii hipertensive), glaucom cu unghi îngust, adenom de prostatã; nu se administreazã ambulator la şoferi şi în alte profesii care impun concentrarea intensã şi prelungitã a funcţiilor psihice. Prudenţã în asocierea cu deprimante centrale (bãuturile alcoolice sunt contraindicate), cu atropinã (efectele acesteia pot fi potenţate) şi cu antihipertensive (risc de hipotensiune marcatã); nu se asociazã cu le-vodopa (îi împiedicã efectul antiparkinsonian).