Modernism Interbelic.docx

Modernism interbelic (arta poetica) Testament de Tudor Arghezi Poet modernist, T. Arghezi debuteaza editorial in 1927 cu volumul de poezii „Cuvinte potrivite”. Poezia „Testament” deschide volumul de debut, avand rol de program literar, realizat cu mijloace petice. Poezia face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica, alaturi de „Eu nu strivesc corola de minciuni a lumii”, de Lucian Blaga si „Joc secund”, de Ion Barbu. Modernismul reprezinta totalitatea miscarilor artistice care neaga traditia, conventiile, tiparele. Teoriticianul modernismului romanesc este criticul E. Loviniescu, care a impus o directie originala in literatura romana prin activitatea de la revista si cenaclul „Sburatorul” (1919).

In ceea ce priveste poezia, se urmareste crearea unui lirismi subiectiv ca expresie a profunzimilor sufletesti si iinlaturarea totala a obiectivitatii, aubiguizarea limbajului prin ultilizarea metaforei, dar si inovatia formala. Prin renuntarea la prozodia traditionala (versul liber, masura variabila, tehnica ingambamentului). In acest sens, Mircea Cartarescu observa ca in miezul poeziei moderniste sta intelectul, poezia fiind una a „spiritului pur, a cautarii metafizice, o incifrare ermetica”. Tudor Argezi se impune in literatura romana prin complexitatea registrelor estetice, prin revolutionarea lexicului poetic, prin varietatea tematica, prin imaginarul artistic, expresiv. Dimensiunea modernista a poeziei „Testament” se evidentiaza, in primul rand, prin caracterul sau de arta poetica, discursul liric reflectand conceptul de poezie intelectualizata. In viziunea argueziana, poezia inseamna actul artisitc asumat, „Eu am ivit cuvinte potrivite”.

Considerandu-se un depozitar al valorilor morale si al intelepciunii celor de pana la el, poetul lasa posteritatii „un nume adunat pe-o carte”, treapta pentru devenirea spirituala a urmasilor. Cartea a fost creata din efortul si suferinta inaintasilor, acestea transfigurandu-se in poezie. Pe de alta parte, poetul este un inovator al limbajului petic, influentat fiind de volumul lui Charles Baudelaire, „Florile raiului”. Astfel, Tudor Arghezi afirma conceptul de „ estetica a uratului”, oximoron ce sugereaza ideea ca frumosul poate fi descoperit in spatii insolite, uratul, grotescul fuzionand cu frumosul cu diafanul, „Din bube, mucegaiul si noroi / Iscatam frumuseti si preturi noi”. Poezia „Tastament” este o arta poetica, pentru ca autorul isi exprima conceptia despre literatura, despre actul plasmuirii artistice si depsre conditia poetului. Este o arta poetica moderna, pentru ca este prezenta problematica specifica liricii moderne: transfigurarea

socialului in estetic, estetica uratului, raportul dintre inspiratie si tehnica poetica. Viziunea argheziana despre lume releva atitudinea creatorului fata de stramosi, dar si fata de urmasi prin mesajul si valoarea estetica a operelor sale. In viziune argheziana, poezia este mestesug lasat mostenire unui fiu spiritual. Cartea devine astfel, un mod de a cunoaste lumea, „Cartea mea-i, fiule, o treapta”, reprezentand „hrisovul cel dintai”. Motivul central al textului este „cartea” gandita ca bun spiritual care asigura legatura intre generatii si ofera urmasilor o identitate. Poetul transfigureaza suferintele stramosilor in creatie literara, rodul muncii sale fiind un bun spiritual pentru generatiile viitoare, „Ea e hrisovul vostru cel dintai , / Al robilor cu saracile, pline/ De asemintele varsate-n mine”. Titlul anticipeaza mesajul poetic, relevandusi sensul conotativ. „Testamentul” este creatiamostenire spirituala lasata urmasilor, „un nume

adunat pe-o carte”. In acest sens, discursul liric este realizat asemenea unui monolog adrenat de tata catre fiu spiritual, caruia ii lasa drept unica mostenire „cartea”. Astfel, incipitul textului contine adresarea directa a eului liric catre un fiu spiritual, relevand ideea mostenirii spirituale „Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte, / Decat un nume adunat pe-o carte. ” Orice creatie reprezinta, in viziune argheziana, un cult al stramosilor, o punte de legatura intre generatii. Lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si, la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii: pronumele personale, adjectivele posesive, verbele la persoana I si a II-a singular, topica afectiva. In poezie, eul liric apare in mai multe ipostaze: „eu/noi”, „eu/tatal”, „Robul”. Formula de adresare, vocativul „fiule”, desemneaza un potential cititor, poetul identificandu-se, in mod simbolic, cu un tata, cu

un mentor. Cartea devine astfel, „o treapta” in desavarsirea cunoasterii. Discursul liric exprima legatura dintre munca fizica si cautarea spirituala. Verbele „sa schimbam”, „am prefacut”, „facui” conoteaza efortul intelectual asemnat al poetului, la fel de dificil ca truda „batranilor care au adunat sudoarea muncii sutelor de ani ”. In viziunea arheziana, poezia trebuie sa reflecte realitatea sociala, Durerea inaintasilor, pe care creatorul are menirea sa o transmita urmasilor. „Sapa” devine „condei” , iar „brazda”- „calimara”, poetul fiind un nascocitor care transforma „graiul lor cu-ndemnuri pentru vite” in „cuvinte potrivite”. Metafora „cuvinte potrivite” exprima poezia ca mestesug, ca truda, ca efort indelungat, „framantate mii de saptamani”. In aceste sens, se evidentiaza campul semantic al plasmuirii literare: „am prefacut”, „am preschimbat”, „am luat”, „am pus”, „am facut”.

Innoitor al limbajului poetic, Tudor Arghezi introduce ideea de „estetica a uratului”, considerand ca orice categorie se poate transforma in contrariul ei: materialul in spiritual, uratul in frumos, in obiect estetic, „Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi”. In acest sens, in viziunea poetului arta inseamna transfigurare a durerii, a suferintei stramosilor, a unei istorii dramatice, avand functie purificatoare (Katharsis), „ Si izbavestencet pedepsitor/ Odrasla vie a crimei tuturor”. Originalitatea petului este data de nodul unic in care acesta defineste poezia: ingemanare a insiratiei divine, „slova de foc”, cu mestesugul, cu truda poetica, „slova faurita”, „slova de foc si slova faurita / Imparechiate carte se marita”. Comparatia „Ca fierul cald imbratisat in cleste” sugereaza metamorfozele cuvantului, de la starea lui obisnuita la expresia poetica. Astfel, poetul este un „rob”, un truditor al condeiului, aflat in slujba cititorului, „Domnul o citeste”.

In concluzie, poezia „Testament” este o arta poetica moderna, pentru ca poetul devine, in conceptia lui Tudor Arghezi, un nascocitor, iar poezia, presupune mestesugul, truda creatorului. Pe de alta parte creatia artistica este atat produsul insiratiei divine, cat si al tehnicii poetice. De asemenea poetul introduce in literatura romana conceptul de „estetica a uratului”, arta fiind un mijloc de refletare a complexitatii aspectelor existentei, o transfigurare a suferintelor si o purificare prin cuvant.