Medicina-functionala

MEDICINA FUNCTIONALA Medicina functionala este o ramura medicala ce utilizeaza un mod de abordare al problemelor de sanatate-"tintit pe pacient". Modul de abordare medical conventional e stabilit, in schimb, intr-o maniera complet diferita. El se concentreaza asupra entitatii boala, considerand-o independenta si autosuficienta; clasificabila dupa criteriu unei catalogari botanice fara a privi nici contextul in care se manifesta, nici individul care e afectat. Cel mai adesea pare aproape ca bolnavul tine locul de spectator in conflictul dintre patologie si medicamente, pentru care isi imprumuta pentru moment propriul corp. Sa diagnostichezi inseamna sa pui o eticheta, sau chiar un nume, bolii. Dupa aceste concepte sanatatea nu este altceva decat lipsa unor boli diagnisticabile. Simptomele, prin forta lucrurilor, devin problema, si astfel a vindeca inseamna a le elimina. Pentru medicina functionala, lucrurile sunt altfel. Modul sau de abordare se adreseaza pacientului, si aceasta entitate unica (individualitate biochimica) este cea care trebuie reechilibrata pentru a ajunge la adevarata stare de sanatate, sau la o bunastare optima. Boala este un fenomen foarte complex care se dezvolta in timp.Ea este rezultatul probabilistic final al multor evenimente stresante, care au venit toate in contact cu organismul in momente separate, si fiecare in masura sa declanseze o secventa bine precizata de reactii biologice. Pentru a declansa o boala e necesar ca o intreaga serie de disfunctii individuale antecedente (DIATEZE), derivate dintr-o predispozitie genetica, sa interactioneze ori sa fie puse in contact cu un complex de cofactori negativi, in masura sa activeze un raspuns fenotipic patologic.Situatiile declansatoare cele mai comune, denumite TRIGGERS, sau evenimentele precipitante, sunt in masura sa activeze o intreaga serie de MEDIATORI biochimici ce rezulta din reactiile biochimice in masura sa provoace o patologie. Concepte si filozofie Punctele centrale ale Medicinei Functionale sunt diverse concepte fundamentale care servesc ca principii indrumatoare pentru abordarea clinica, diagnostic si tratament, precum si pentru dezvoltarea unor strategii de cercetare clinica si analize statistice. Principalele concepte teotetice sunt: -abordare holistica -individualitate biochimica -sanatatea ca vitalitate pozitiva -functia ca homeodinamicitate -luarea in considerare chiar si a simptomelor minore Abordarea holistica.

Corpul uman este mai bine evaluat daca e considerat dupa criteriu unui intreg holografic integrat. Orice specialitate medicala care are in vedere o singura parte a organismului nu este in masura sa inteleaga adevarata cauza a problemei. Specialitatile sunt importante pentru o medicina din ce in ce mai tehnologizata, mai profunda si mai constienta, cu conditia de a exista intruchiparea unui singur medic delegat sa sintetizeze datele specialistilor intr-un diagnostic unic si intr-un tratament unic care sa ia in considerare caracteristicile individuale ale pacientului. Din ce in ce mai des medicul specialist e atat de departe de realitatea-pacient (pe care nu o cunoaste), incata se limiteaza sa prescrie indicatii terapeutice care sunt foarte departe de realitatea olistica a cazului. Binenteles,teoretic, pe hartie, totul e perfect, dar nu se tine cont de caracteristicile individului. Doar niste cunostinte profunde si complexe sunt in masura sa prezica posibilele reactii, diferite de standardul mediu, si daca terapia protocolara este mai mult sau mai putin potrivita cu caracteristicile sale fiziologice. Din cauza predispozitiei genetice individuale, nu de fiecare data raspunsurile la tratamentul farmacologic sunt egale. Efectiv, eficacitatea terapeutica depinde de multiplele caracteristici si experiente de viata ale pacientului. Pentru un tratament eficient, e fundamental sa integrezi toate experientele disponibile. Individualitatea biochimica. Punctul central al medicinei functionale se bazeaza pe postulatul ca fiecare individ prezinta caracteristici unice care administreaza nu doar activitatile voluntare, precum capacitatea de decizie, dezvoltarea personalitatii si raspunsurile emotionale, ci si activitatile involuntare, precum metabolismul principiilor nutritive, procesele celulare de informare si comunicare intre diferite aparate organice. Toate aspectele practicii medicale si cercetarii, inclusiv metode clinice, diagnostic si tratament, in medicina functionala sunt revazute ca bazandu-se pe un mod de abordare care ia in considerare caracteristicile individualitatii biochimice. Medicina functionala considera fiecare individ ca un purtator de caracteristici metabolice unice care afecteaza semnificativ nevoile nutritionale: spre exemplu se stie ca persoane cu acelasi nivel seric de vitamine din complexul B, pot atinge diferente de pana la 500% din nivelele intracelulare ale acelorasi vitamine. Aceasta metodica medicala recunoaste printre altele si importanta datelor acumulate de-a lungul cercetarilor, inerente caracteristicilor individuale de raspuns la toxinele din mediu, la aditivii alimentari si la medicamentele prescrise. De aici deriva nevoia de a crea un intreg terapeutic specific si unic pentru fiecare individ. Sanatatea ca vitalitate pozitiva. Un al treilea postulat al medicinei functionale afirma ca sanatatea nu e caracterizata in mod primar de o stare de absenta a bolii: sanatatea este, mai degraba, prezenta unei vitalitati pozitive, unica si diferita pentru fiecare individ in parte. Aceasta revizuire a conceptului de sanatate aduce cu sine un nou ansamblu de metode diagnostice in masura sa cuantifice starea de bine

individuala, sa evalueze functia fiziologica, cognitiva/emotionala si fizica, in relatie cu vitalitatea. Din punct de vedere al medicinei functionale, un medic nu-si poate concentra atentia sa doar asupra evenimentelor principale ale vietii pacientului, asupra istoricului bolii sau a statusului patologic din acel moment. Medicul trebuie sa se intereseze chiar si despre perioadele de bunastare si asupra eventualelor posibile circumstante viitoare in care pacientul crede ca se simte cu adevarat bine in armonie cu el insusi si cu mediul inconjurator. Tocmai din aceste motive modul de abordare limitat la inlaturarea simptomelor si la prevenirea bolii nu este suficient. Obiectivele medicale trebuie sa includa si sustinerea vitalitatii si bunastarii inerente experientei de viata a pacientului. Functia ca homeodinamicitate. Al patrulea postulat e corelat cu conceptul de homeostazie. In timp ce notiunea de homeostazie se bazeaza pe un sistem de control format din componente interconectate care functioneaza pentru a mentine o serie de parametri fizici si chimice corporali in limite cat mai constante, homeodinamicitatea considera astfel un sistem de control analog, dar care functioneaza pentru a mentine costanta individualitatea biochimica. Termenul de homeodinamicitate e folosit in medicina functionala pentru a descrie un spectru amplu de activitati metabolice si fiziologice care se verifica continuu in organism si care sunt responsabile de capacitatea individuala de adaptare la circumstantele in schimbare, la stres si la diferitele experiente. A sustine sanatatea la nivel homeodinamic inseamna a-si concentra atentia asupra proceselor celulare si asupra functiilor organice care, la prima vedere, ar putea sa para foarte indepartate si necorelate cu tulburarea pacientului si cu logici strategice diferite din punct de vedere conceptual inlaturate de medicul traditional. Luarea in considerare chiar si a simptomelor minore. Chiar si dezechilibrele biochimice secundare sunt in masura, in anumite cazuri, sa genereze reactii care provoaca in timp probleme majore de sanatate. Tocmai din acest motiv e fundamental sa putem utiliza o noua serie de teste si analize de laborator in masura sa investigheze domeniul functionalitatii biochimice umane. Sa reusesti sa intervii la acest nivel de dezechilibru, inseamna sa impiedici o cascada de evenimente succesive care vor activa orice mediator biologic capabil sa provoace o patologie. Asa cum se va vedea cand vom vorbi despre protocoale, unicul mod de a obtine un mod de abordare olistic, individual, precoce ( disfunctii biochimice subtile) e acela de a utiliza mai departe o vizita protocolara completa insotita de alegerea inteleapta a testelor celor mai potrivite pentru acel pacient. Primul protocol: vizita Prin prisma postulatelor teoretice ale medicinei functionale, vizita devine adevaratul si unicul protocol de baza. Evaluarea tuturor caracteristicilor individuale direct pe pacient e singurul mod de a pune in practica un mod

de abordare tintit pe pacient care urmeaza criteriile olismo si individualitatii biochimice. Vizita poate fi impartita in patru parti: I-Strangerea datelor si compilarea chestionarelor. II-Anamneza tintita in principal pe antecedente, triggers si mediatori. III-Vizita practica adevarata si proprie, concentrandu-ne atentia in mod particular pe structura, biochimie si psihic. IV-Alegerea analizelor functionale tintite. I.Strangerea datelor si compilarea chestionarelor. Pentru a standardiza si facilita aceasta sarcina, au fost puse la punct variate chestionare in masura sa furnizeze medicului functional, in scurt timp, un volum insemnat de date. Chestionarele principale sunt acelea inerente anamnezei patologice indepartate care nu difera intr-o maniera substantiala de acelea traditionale. Chestionarul Health appraisal (HAQ) in schimb a fost studiat de catre Healthcomm din Seattle tocmai pentru medici functionali, exact la fel ca si chestionarul FDOSQ care se adreseaza mai mult functiei de detoxifiere hepatica (vezi capitolul 8). La acestea trebuie adaugat si chestionarul TMAQ util pentru a clasifica individul in Simpaticotonic sau Parasimpaticotonic. La aceste chestionare variate sunt anexate la sfarsitul capitolului, in detaliu, astfel incat medicul sa poata sa se foloseasca de ele cu regularitate in practica clinica de zi cu zi. Odata compilate chestionarele, medicul va avea deja la dispozitie numeroase date, suficiente pentru a-l indruma in protocolul de intrebari, focalizandu-le asupra organelor si aparatelor specifice. II-Anamneza tintita in principal pe antecedente, triggers si mediatori. Anamneza patologica apropiata trebuie sa se axeze in primul rand pe investigarea tuturor posibilelor antecedente. Antecendentele sunt toti acei factori, preexistenti bolii, in masura sa predispuna individul sa o dezvolte. Aceste caracteristici au fost definite de greci ca DIATEZE. Foarte adesea antecedentele sunt congenitale, de aceea este important sa fie investigate predispozitiile familiale de a dezvolta diverse boli. Sexul e un factor important, in ceea de priveste barbatii si femeile sunt susceptibili in proportii diferite la diferite boli. Alimentatia si igiena mediului sunt in mod particular de investigat, in special pentru a spulbera un eventual cerc vicios legat de o boala. In realitate e inutil sa-ti storci creierii in cautarea unor noi posibilitati terapeutice, daca pacientul persista in greselile sau in situatiile legate de dezvoltarea patologiei. In antecedente este cuprinsa anamneza familiala, cea personala, evaluarea obiceiurilor alimentare, folosirea de medicamente si cercetarea biomarkerilor de functiune.

Anamneza familiala: este necesara pentru a evalua posibilele conexiuni genetice. E nevoie intotdeauna sa se investigheze daca in antecedentele heredocolaterale sunt prezente boli, ca neoplazii (si care anume), maladii cardiocirculatorii, diabet, artrita, dementa, osteoporoza, obezitate, alergie sau alcoolism. Cunoasterea predispozitiei catre un anume tip de patologie ingaduie sa concentreze efortul medicului, focalizandu-l asupra imbunatatirii expresiei genetice in acel sector dat. Anamneza personala: raspunsul la o intrebare tintita, precum prezenta unui istoric de oboseala cronica, susceptibilitate pentru raceala sau gripa, apetit exagerat pentru anumite alimente, alergii si infectii recurente, permite evaluarea modului in care propriile gene sunt capabile sa se exprime fenotipic si care sunt eventualele predispozitii personale. Obiceiuri alimentare: raspunsul la o serie de intrebari inerente dietei, indica in ce fel un individ raspunde la propriile alegeri alimentare si daca printre ele exista dezechilibre in masura sa provoace disfunctii metabolice. Este important sa ne concentram atentia asupra preferintelor calitative. Orice predispozitie indica ceva legat de propria unicitate genetica, si posibila prezenta a unor reactii de intoleranta intre diversele alimente. Medicamente folosite: folosirea cu regularitate a unor medicamente indica faptul ca organismul nu se afla intr-o conditie de echilibru optim. Biomarkeri de functiune: exista simptome masurabile care sunt expresia varstei biologice si care pot fi blocate sau facute reversibile odata identificate. Acestia sunt: -deteriorarea vazului -deteriorarea auzului -cresterea timpului de reactie -scaderea fortei musculare -epuizarea dupa exercitiu fizic usor -dificultati in digestie cu alimente care in trecut nu existau -sensibilitate crescuta la alcool, parfumuri si poluare atmosferica -rigiditate matinala majora -durere cronica si inflamatie -probleme in mentinerea greutatii -cresterea sensibilitatii la reactiile alergice -dificultati in amintirea detaliilor. Ca o a doua investigatie ce trebuie dezvoltata, medicul functional trebuie sa cerceteze mediatorii inerenti afectiunii. Mediatorii sunt o serie de substante capabile sa provoace simptome si sa lezeze tesuturile. Ei nu sunt cauza unei boli ci intermediarii acesteia. Tabelul ne arata principalii mediatori. In orice fel, din anamneza unui pacient trebuie sa se evidentieze evenimentul TRIGGER. Triggeri sunt toate acele situatii in masura sa activeze orice mediator inactiv. Aceasta explica de ce o boala incepe sau se intensifica mai ales dupa o gripa, o infectie sau un traumatism.

Frecvent triggerii nu sunt specifici pentru acea boala care nu rareori prezinta mai multi triggeri care interactioneaza intre ei.pana si sensibilitatea individuala prin comparatie unul variaza de la un individ la altul. Una dintre primele sarcini ale medicului functional este acela de a-i recunoaste, astfel incat sa dezvolte impreuna cu pacientul strategii pentru a elimina sau a le reduce virulenta. III. Vizita practica. Din punct de vedere practic, vizita consta intr-un ansamblu de metode semeiologice ( bazate in principal pe perceptele kineziologiei aplicate), necesare pentru o evaluare functionala completa, fie dintr-un punct de vedere nutritionalo-metabolic, cat si al diverselor organe si aparate. De obicei, se tinde sa se subimparta vizita in doua parti principale: prima parte, structurala, a doua parte, biochimico-nutritionala. Partea structurala: investigarea semeiotica cea mai atenta este aceea pusa la punct de tehnicile inerente chiropracticii. Ele ne-au invatat in principal sa cercetam legaturite marcate intre problematicile structurale functionale si intregul organism. In particular, e fundamental sa intelegem interconexiunile intre structuri, sistem nervos autonom si functii organice. Facem trimitere la carti de specialitate si supraspecializate pentru a aprofunda argumentele (tehnica S.O.T. sau sacro-occipitala, kineziologie aplicata). Partea biochimico-nutritionala: este sectorul principal al aplicatiei medicinei functionale. Investigatia diagnostica se bazeaza pe cercetarea tuturor posibilelor disfunctii biochimice legate de dezechilibrul functional, in masura sa se exprime fenotipic. Pentru a obtine rezultatul maxim, medicul functional e sprijinit in acest effort de o intrega serie de noi si promitatoare analize functionale de laborator, una dintre ele fiind analiza minerala tisulara din firul de par. A.M.T. Analiza minerala tisulara reprezinta o investigatie de laborator efectuata pe un esantion de par, care: -utilizata ca test screening -permite aprecierea nivelului de minerale esentiale pentru sanatate (macrominerale sau electroliti si oligoelemente) si a principalelor metale toxice eventual depozitate in organism. UTILIZAREA-A.M.T. pentru detectarea substantelor minerale toxice prezente in organism inca din anul 1979, a fost admisa drept acceptabilastiintific de catre E.P.A. Esantionul de par prelevat din zona occipitala sau latero-parietala (utilizarea parului din alte zone face analiza mai putin standardizata si intreruperea mai putin precisa) limitandu-se la 2-3 cm fata de pielea capului, este trimis la un laborator calificat.

Materialul de analizat este asezat intr-un pahar in care se introduc acid nitric si peroxid de hidrogen pentru a elimina orice urma de componente organice ale parului. Paharele sunt introduse in recipiente inchise cu capac si asamblate in talonul tehnologiei, M.D.R. care asigura presiunea necesara si inchiderea ermetica. Pentru topirea parului este utilizat un aparat mineralizator cu microundeMIS-1200. Acest tratament permite completa distrugere a componentei organice si recuperarea concomitenta cantitativa a componentei minerale a parului, inclusiv a materialelor valabile (mercur, arsenic, seleniu). Solutia apoasa acida obtinuta prin mineralizare este supusa unei analize spectrofotometrice in emisie de plasma. Spectrofotometrul ICP-AES, in curent de organ genereaza un fascicol de plasma ce atinge o temperatura de 8000-10000 grade C. In aceasta plasma este nebulizata solutia de analizat. La aceasta temperatura fiecare element mineralizat emite o radiatie luminoasa cu o lungime de unda specifica care daca este masurata in mod corespunzator permite determinarea prezentei si cantitatii fiecarui element. Valorile obtinute sunt elaborate si interpretate pe baza metodologiilor si schemelor concepute de cei mai importanti cercetatori in domeniu, printre care Paul Eck, L. Wilson si David Watts. A.M.T. permite relevarea: -nivelurilor absolute ale mineralelor cele mai importante si abaterile acestora fata de normalitate. -prezenta eventuala de minerale toxice. -valoarea celor mai importante raporturi intre diversele minerale care permit evaluarea unor fenomene biologice fundamentale, printre care: 1. Functionarea proceselor oxidative celulare ( viteza reactiilor de oxidare si producere de energie) 2. Activitatea sistemului nervos vegetativ raportat la rolul sau in gestionarea stresului prin intermediul reglarii sistemului endocrin. A.T.M. ofera: 1. Individuarea tipologiei metabolico-oxidative (lenta sau rapida) 2. Evaluarea functionala a glandei tiroide in cadrul activitatii de reglare a productiei energetice. 3. Evaluarea functionala a suprarenalei ca raspuns la agentii stresogeni si in raport cu procesele oxidative. 4. Descrierea interventiei S.N.A. in gestionarea stresului si in definirea individualitatii metabolice (simpaticotonia-parasimpaticotonia) 5. Indicatia obtinerii nutritionale celei mai adecvate pentru pacientul in cauza 6. Elaborarea unei scheme de tratament cu integratori. ANALIZA MINERALA TISULARA A.M.T. permite cunoasterea cu buna aproximatie a nivelului mediu de minerale continute in celulele noastre in perioada de 2-3 luni precedente investigatiei. Ea prezinta intr-o maniera dinamica de investigare prin

analiza nivelului unor elemente precum si studiul raporturilor intre mineralele cele mai semnificative, minerale ce permit elaborarea unei evaluari globale ale starii de sanatate si a proiectiei asupra tendintelor patologice. Informatia principala se refera la tipologia metabolica. Este posibil cu ajutorul A.T.M. stabilirea careia dintre componentele SNA este prevalenta. Clasificarea metabolica este ulterior definita prin testul mineralelor, grafic prin intermediul evaluarii vitezei oxidarii celulare (vitea cu care celulele organismelor ard substraturile alimentare pentru producerea de energie). Viteza oxidativa reprezinta expresia directa a functionalitatii a doua glande endocrine implicate in productia de energie: -tiroida si suprarenala. Este interesant de retinut ca nu intotdeauna eficienta periferica a activitatii unei glande endocrine se coreleaza cu nivelul hormonului circulant. Niveluri normale sau ridicate de hormon tiroidian pot insoti o slaba stimulare a celulelor tinta, de exemplu datorita carentei de cofactori (precum potasiu care pare sa aiba un rol "permisiv" in mecanismele de transmisie a mesajului hormonal). O alta importanta, evaluare pe care testul minerala grafica a firului de par ne-o permite, se refera la tipul de raspuns al organismului fata de stres. HANS SELYE, un endocrinolog austriac incheie in anii '30 o cercetare ce se refera la procesele prin care organismul incearca sa combata stresul. El a realizat definitia "Sindromul de adaptare generala" pentru a indica manifestarile chimice, evocate de catre diverse faze ale raspunsului organismului fata de agentii stresanti. Raspunsul la stres debuteaza intotdeauna cu faza de reactie de alarma urmata-daca stimului persita-de faza de rezistenta, respectiv de epuizare. Stabilirea cu certitudine a vitezei de oxidare celulara si gradul de functionalitate a tiroidei si suprarenalei permite personalizarea la maxim a strategiei terapeutice, cu tinte precise referitor la alimente, integratori, minerale si vitamine. Un alt document de utilizare a A.M.T. este determinarea prezentei in organism a metalelor toxice provenite din mediu (hrana, aer, apa, expuneri profesionale). Parul reprezinta tesutul de electie pentru depunerea acestor substante reprezentand deci un optim material de analiza. Inca din anul 1980 utilizarea A.M.T. in acest domeniu a fost recunoscuta stiintific de catre E.P.A. ,Agentia americana ce supravegheaza mediul. A.M.T. reprezinta o adevarata biopsie dintr-un tesut moale iar continutul mediu de minerale in firele de par reflecta destul de fidel valorile medii ale nivelului mineralelor in alte organe. Diferentele intre dozarile de minerale din sange si cele obtinute mineralografic depind de faptul ca este vorba de metode complet diferite si deci rezultatele nu pot fi superpozabile. Examenul sangelui surprinde cantitatea de mineral prezenta in sange intrun anumit moment precis si intr-un anumit teritoriu vascular reglat de mecanisme homeostatice care garanteaza o anumita constanta a concentratiei.

A.M.T. masoara nivelul mediu de minerale din celule intr-o perioada de 2-3 luni. Nivelul de minerale reprezinta acela care in mod efectiv se afla in tesuturi si care este implicat in mecanismele de constructie si reparare celulara precum si in procesele de productie de energie. INFORMATII ASUPRA MINERALELOR Este bine sa stim cele mai importante roluri ale mineralelor si cum pot imflenta acestea starea de sanatate a organismului. Calciul reprezinta mineralul cel mai abundent din corpul uman, fiind concentrat in cea mai mare parte in oase si dinti. O mica parte din calciul circular in sange contribuie la realizarea functiunilor biologice importante (exemplu: coagularea sangelui, contractia musculara, schimburi metabolice prin membrana celulara, transferul de mesaje hormonale catre nucleu deci spre ADN. Valori ridicate ale calcilui la A.M.T. pot deriva fie dintr-un aport alimentar excesiv, fie in urma unei metabolizari interne. Sunt aproape intotdeauna corelate cu prevalenta S. N. parasimpatic. Carenta de calciu poate fi expresia unui aport alimentar insuficient sau unei absorbtii deficitare datorita fie disbiozei intestinale, fie unor obiceiuri alimentare gresite (utilizarea excesiva de carbohidrati rafinati, ingestia de alimente bogate in fitati sau oxalati). Biodisponibilitatea calciului poate fi influentata de echilibrul cu alte minerale esentiale (de exemplu magneziu si fosfor) putand produce depuneri de calciu in afara zonelor efective (de exemplu: par, articulatii, perete vascular, colecist, ganglioni). Nivele tisulare scazute se pot corela cu o scadere a tolerantei la glucoza. Rafinarea alimentelor si progresiva pauperizare a terenurilor si apelor, combinata cu o dificultate in absorbtia intestinala explica frecventa situatiei de carenta a acestui mineral in cadrul analizei firului de par. COBALT Mineral prezent in organism in cantitati minime, este esential pentru o corecta productie de hematii si pentru toate acele reactii metabolice ce implica vitamina B12 (in care cobaltul este un element constitutiv). Cobaltul are o actiune antagonista fata de fier, prin urmare nu numai carenta ci si excesul sau ar putea conduce la aparitia anemiei. Cobaltul in exces explica actiunea de inhibare a activitatii tiroidiene precum si a unor reactii din cadrul metabolismului oxidativ. Este eliminat foarte rapid, astfel incat valorile constatate in analiza firului de par nu sunt foarte semnificative. Cobaltul biologic activ este cel organic, de provenienta exclusiv animala (aproape toate alimentele de provenienta animala, dar in particular: ficat, rinichi, moluste, scoici, lapte). Cronicizarea acestor fenomene poate conduce la stari patologice. Surse alimentare: lapte si derivati, branzeturi, heringi, sardele in ulei, mandarine, alune, broccoli, ciocolata, spanac, ceai.

Absorbtia la nivel intestinal nu este optima, astfel incat o eventuala carenta ar putea fi corelata mai degraba cu malabsorbtia sau dietele vegetariene stricte. Situatii carentiale se intalnesc adesea la alcoolici si la femei in timpul graviditatii si alaptarii. Cobaltul anorganic nu are valoare nutritionala dar este uneori aditionat in bere ca agent antispumant.

MAGNEZIU Este al patrulea element mineral prin abundenta in organismul uman; continut in mare parte (70%) in oare si dinti. O mica parte e in stare ionizata si e responsabila de functiile sale fundamentale (in reactii biologice si metabolism) si mai ales in productia celulara de energie, relaxarea musculara, sinteza proteica, excitarea neuronala. Nivelul tisular e strans legat de cel al calciului, motiv pentru care fluctuatiile sale tind sa urmeze pe cele ale calciului. Este antagonizat de nivelul sodiului si fosforului si este influentat mult de stres (carenta). Surse alimentare: cereale integrale, legume uscate, cacao, ciocolata, fructe uscate, spanac. SODIU Mineral esential pentru mentinerea raportului corect intre lichidele corpului si saruri; variabilitatea nivelului sau e strict legata de continului hidric global al organismului. Sodiul e indispensabil mentinerii echilibrului acido-bazic, pentru productia de acid clorhidric in stomac, pentru transmisia impulsului nervos si pentru contractia musculara. E parte esentiala a pompei Na/K in membrana celulara , controleaza transportul de substante nutritive si schimburile metabolice intre mediu intra si extracelular. Alimentele bogate in Na: sare de bucatarie, toate alimentele sarate, mezeluri, branzeturi. POTASIU Al treilea mineral cu relevanta cantitativa, dupa Ca si P. E aproape tot in interiorul celulei si e implicat in procesele de productie energetica, sinteza proteica, reglare a frecventei cardiace, transmisia impulsului nervos, contractia musculara. Rolul sau in reglarea hidro-salivara se opune Na si favorizeaza eliminarea apei, reducand edemele si TA. Ca si Na e un constituent fundamental a pompei Na/K. Nivelul sau direct e corelat cu functia tiroidiana.

Surse alimentare: cacao, soia si derivati, ciocolata, fructe uscate, carne, peste.

CUPRU E prezent in organism in cantitate limitata, dar are rol important de catalizator in multe reactii biologice. E implicat in raspunsul imun antibacterian si in sistemele enzimatice antioxidante. Dezvolta o actiune antianemica, e vasoprotector, e implicat in productia de neurotransmitatori cerebrali, deci o carenta a sa poate contribui la depresie. Un exces de cupru se poate corela cu o contaminare externa (tratamente pentru par, frecventarea de piscine dezinfectate cu produse pe baza de cupru). Surse alimentare: scoici, ficat, fructe uscate, ciocolata. ZINC Cantitatea de zinc din corp se ridica la circa 2 g, localizat mai ales in piele. Este necesar pentru sinteza proteinelor (ex. colagen, anticorpi, etc), e esential pentru vindecarea ranilor, pentru rezistenta la infecttii si inflamatii si mai ales pentru sanatatea pielii, la nivelul careia se exercita o actiune antimicrobiana (era utilizat pentru ungerea pielii in Egiptul Antic). Este implicat in corecta functionare a aparatului genital. Este unul din mineralele cele mai eficiente in actiunea de eliminare a metalelor toxice din organism. Carenta de zinc poate fi cauzata de o redusa absorbie intestinala datorita prezentei unor nutrienti antagonisti precum fibrele, fitatii, calciu, fosfor, cupru, crom., codeniu. Zincul este unul dintre primele minerale eliminate in conditii de stres, motiv pentru care este posibila o carenta a sa in astfel de situatii chiar in prezenta unui aport alimentar corect. Surse alimentare de zinc sunt: ficat, manzat, scoici, crustacee, branza, mei, drojdie de bere. FIER Prezenta fierului in molecula hemoglobinei confera acestui metal un rol fundamental in procesele de respiratie si oxigenare tisulara. Mai mult decat atat fierul participa si la alte reactii biologice esentiale ca de exemplu: sinteza ADN, ceea ce il face extrem de important in faza de dezvoltare a organismului unam (copilarie, adolescenta, sarcina, alaptare). Fierul introdus in alimentatie este absorbit in procent redus (circa 10% sau mai putin), mai ales in cazul fierului cu disponibilitate redusa precum acela din vegetale. Absorbtia sa este facilitata de prezenta concomitenta a vitaminei C si a unei cantitati adecvate de cupru. Este redusa prin excesul de calciu, zinc, fitati, ceai, cafea, substante antiacide.

Principalele surse alimentare sunt: carne, moluste, legume, germeni de grau, crusca, cereale. FOSFOR Este al doilea mineral in privinta cantitatii in corpul uman fiind prezent mai ales sub forma de fosfat de calciu. Ia parte la constituirea oaselor si dintilor, contribuie la sinteza fosfolipidelor, elemente fundamentale ale sistemului nervos si membranelor celulare. In mod deosebit, fosforul se situeaza in cetrul metabolismului energetic fiind mineralul cheie, al ATP,molecula energetica prin excelenta. Carenta de fosfor semnalata de mineralograma tisulara ar putea fi expresia unei productii scazute de energie la nivelul celular respectiv a unei scaderi de viteza de oxidare. Necesitatile de fosfor ale organismului sunt complet satisfacute printr-o alimentatie normala, acest element fiind prezent in mari cantitati in proteinele alimentare (carne, peste, oua, branzeturi, legume) si hidrocarburanti (faina, verdeturi, fructe). Chiar la doze ridicate fosforul nu comporta risc de toxicitate, cu toate ca are capacitatea de antagonizare a calciului. SELENIU Este prezent in organism in cantitati minime, iar un aport excesiv din acest mineral poat induce efecte toxice. Seleniul, mai ales in sinergie cu vitamina E exercita un rol fundamental in actiunea de neutralizare a radicalilor liberi si de protectie impotriva infectiilor virale. Diverse studii au evidentiat un rol protector al acestui mineral fata de patologia cardiaca, artrite si fata de anumite tipuri de cancer. Impreuna cu zincul, reprezinta unul dintre mineralele cele mai eficiente in eliminarea metalelor toxice din tesuturi (de exemplu: mercur, carniu, arsenic). Nivelul de seleniu in firul de par poate fi ridicar in masura utilizarii anumitor tipuri de sampon antimatreata ce contin acest element. Surse alimentare de seleniu: celealele integrale, asparagus, usturoi, oua, ciuperci, peste, carne slaba. BOR Functia acestui mineral nu este in intregime elucidata dar numeroase cercetari par sa confirme un rol important in metabolismul multor alte minerale, printre care: calciu, magneziu, fosfor cu actiune de reglare in contextul unor diverse mecanisme hormonale. Este prin urmare direct implicat in metabolismul oaselor si dintilor si prezinta actiune preventiva fata de osteoporoza. Stimuleaza functia cerebrala si cresterea musculara. Borul este un antagonist al vitaminei B2, iar prezenta in cantitate crescuta a acestui mineral la nivel tisular poate duce la carenta de riboflavina.

Surse alimentare de bor: verdeturi, legume, tuberculi, fructe prospete si uscate, vin. MOLIBDEN Importanta acestui mineral este conectata rolului dezvoltat in cadrul unor sisteme antienzimatice, precum acelea implicate in catabolizarea alcoolului (aldehidoxidaza), in formarea acidului uric (xantinoxidaza) si detoxifierii sulfitilor (sulfioxidaza), substante mult folosite in industria alimentara. Molibdenul este implicat si in metabolismul fierului (xantin oxidaza este implicata in conversia ionului feros in feric), actioneaza in calitate de cofactor al vitaminei B2 in productia energetica, explica activitatea antioxidanta, este necesar pentru o functionalitate normala sexuala masculina si reprezinta un factor de protectie fata de cancerul esofagian. Molibdenul este un ingredient al smaltului dentar, dezvoltand o actiune de protectie impotriva cariilor. Mecanismul de absorbie intestinala este comun cu cel al cuprului, putand intra in competitie cu acestea din urma. Alaturi de zinc favorizeaza eliminarea cuprului (este utilizat in terapia bolii Wilson). Molibdenul se gaseste aproape in toate alimentele, dar mai ales in lapte, carne, legume. GERMANIU Mineral neesential cu proprietati asemanatoare siliciului. Semnificatia sa biologica la om nu este inca bine definita, chiar daca unele studii i-ar atribui functiuni foarte importante. Se pare ca germaniu ar dezvolta activitati antioxidante, antialgice, de neutralizare a toxinelor si otravurilor, de potentare a fortei si rezistentei organismului. Surse alimentare: usturoi, ceapa, aloe vera, ginseng, consonda si suma. SILICIU Siliciul reprezinta substanta cea mai abundenta (28%) de pe Pamant, dupa oxigen, dar in organismul uman reprezinta numai 0,05% din greutatea corporala. Constituie insa un mineral important pentru diverse organe si aparate, ca de exemplu: plamani, splina, ganglioni limfatici, tesut conjunctiv, unghii, par, piele, oase, vase sanguine, cartilaje, tendoane. Continutul maxim de siliciu in corp apare in perioada neonatala, dupa care urmeaza un declin lent si progresiv odata cu inaintarea in varsta. Cercetarile recente au demonstrat ca siliciul este necesar pentru sinteza de colagen si prin urmare au evidentiat importanta acestuia in formarea tesutului osos si cartilajelor (faciliteaza corecta depunere a calciului), precum si in procesul imbatranirii precoce, a patologie

cardiovasculare (arterele aterosclerotice au un continut de siliciu de 14 ori inferior arterelor normale) si a maladiei Alzheimer. Si sub forma de urme este prezent in alimente si in apele netratate. SULF Este unul dintre oligoelementele cele mai abundente din organism si este prezent in colagen, in hemoglobina, precum si in alte molecule importante din structura corpului. Este un element constitutiv esential al aminoacizilor sulfurati precum: metionina, cistina, cisteina si taurina, care tocmai prin prezenta sulfului reprezinta substante importante in unele procese de detoxifiere hepatica. Nivelurile de sulf in analiza firului de par pot fi influentate de unele tratamente pentru par (permanent, sampon). Surse alimentare bogate in sulf: oua, ceapa, fasole, usturoi, varza, varza de Bruxelles. MANGAN Acest mineral exercita numeroase functii in organism: -contribuie la corectul metabolism al tesutului osos, al cartilajului si tesutului conjunctiv, la sinteza de proteine si ADN, la productia de energie celulara. Este parte integranta al unui metal-enzime-superoxiddismutaza (SOD), implicata in sistemul de neutralizare a radicalilor liberi ai oxigenului. Manganul este un important cofactor al enzimelor cheie din metabolismul carbohidratilor si este adeseori deficitar la persoanele diabetice. Valorile scazute de mangan au fost semnalate in firul de par al indivizilor suferinzi de artrita reumatoida. Surse alimentare de mangan: acest mineral este scazut in proteine, cereale rafinate, dar prezinta o concentratie ridicata in cerealele integrale, germenii de grau, legume (fasole, mazare) in fructe uscate (nuci) si proaspete (banane, portocale, fragi). CROM Element prezent sub forma de urme in organismul uman, este caracterizat prin trei functii metabolice semnificative: metabolismul carbohidratilor, reducerea placii ateromatoase si in potentarea raspunsului imunitar. Rolul sau cel mai important este acela de component al asa numitului "factor de toleranta la glucoza" care contribuie la functionarea corecta a insulinei in reglarea metabolismului glucidic. VANADIU

Doar studii recente au lansat ipoteza principalelor functiuni ale vanadiului pentru organismul uman, motiv pentru care raman deocamdata necunoscute functiile biochimice specifice ale acestui element precum si semnele si conditile legate de carenta sa. Studii limitate ar indica un rol in metabolismul celular, mai ales in reglarea energiei, a formarii de os si dinti, precum si in procesele de crestere si reproducere. Este posibil si capacitatea vanadiului de a inhiba sinteza de colesterol, de a reduce glicemia si de a inhiba cresterea tumorala. Un aport excesiv de vanadiu pe cale orala la om pare sa nu exercite efecte toxice, spre deosebire de inhalarea sa in contextul poluarii ambientale, caracterizat de o grava toxicitate. Surse alimentare de vanadiu: cereale integrale, linte, mazare, spanac, ciuperci, scoici. MINERALELE TOXICE MERCURUL Este un mineral toxic ale caror efecte benefice nu sunt cunoscute, dar ale caror efecte toxice asupra organismului si faptul ca se difuzeaza cu usurinta mai ales in tesutul adipos este bine cunoscut. Organele de electie pentru depozitarea mercurului sunt deci acelea bogate in grasimi, asa cum este de exemplu, creierul. Simptomele cele mai evidente ale intoxicatiei cu mercur sunt cele determinate de afectiunile sistemului nervos, ca de exemplu: tulburari psihice si emotionale (iritabilitate, pierderea memoriei, depresie), tremor, ataxie (tulburari de echilibru), necoordonarea motorie. Alte tulburari frecvente sunt reprezentate de: greutate la deglutitie, furnicaturi in jurul buzelor), iritatii cutanate, tulburari renale, fatigabilitate, hipertensiune arteriala, cresterea riscului de boli cardio-vasculare, anemie, afectiune gingivala. Mercurul parvine din contaminarea terenului si apelor, cu repercusiuni dea lungul intregului lant alimentar. Principalele surse de mercur: amalgamul de argint pentru obturatii dentare, peste contaminat, rezidii industriale in industria de acumulatori, de material electronic si fotografic, insecticide, fumicide, germicide, vopsele de apa, unele creme cosmetice. CARNIU Mineral foarte toxic a carui difuziune in mediu este legata de utilizarea sa industriala, precum tratamentele galvanice ale metalelor (zincare, nichelare), in productia de culori (rosu si galben), industria acumulatorilor si materialelor plastice. Sursa de difuziune importanta a carniului, este reprezentata de fumul de tigarete.

Ca si multe alte plante, tabacul este contaminat cu carniu si o parte din acesta este inhalat sub forma de fum.. Datorita contaminarii ambientale, aproape toate alimentele contin carniu, mai ales pestii si molustele. Un bun antidot pentru absorbtia carniului este reprezentat de zinc, care reprezinta un mecanism de asimilare competitiv cu carniu. PLUMB Metal toxic care constituie una dintre otravurile cele mai raspandite in mediu. Acesta se gaseste in aer, sol si apa. Sursele majore sunt reprezentate de poluarea prin trafic, de fumul de tigareta (daca tabacul este tratat cu insecticide pe baza de plumb), de vopseluri si de hrana, mai ales produsele otofruticole. Solul primeste plumb din aerul poluat si din unele pesticide (arsenicul de plumb) si anticriptogamice (plumb-tetraalchil). Din sol plumbul penetreaza in radacina plantelor destinate alimentatiei uname sau alimentatiei animalelor pentru carne sau lapte. Din aer, plumbul se poate depozita in apa, ajungand astfel in produsele piscicole, fiind ulterior ingerate de om. Tot din aer plumbul poate sa penetreze in organism pe cale respiratorie. In organism, plumbul se depoziteaza in sange, in oase si in tesuturile moi. La nivel celular, este sechestrat in mitocondrii si nucleu unde pot sa apara incluziuni continand plumb. Toxicitatea plumbului se manifesta in special asupra sistemului nervos, mai ales la copii, la care poate sa produca tulburari cognitive si de invatare, precum si comportament hiperkinetic. Alte afectari determinate de intoxicatia cu plumb cuprind: alterari cromozomiale, scaderea rezistentei la infectii, colici abdominale, constipatie, astenie, anemie. Absorbtia plumbului la nivel intestinal poate fi eficient combatuta de calciu si fier care provoaca eliminarea acestuia prin scaun. La nivel tisular plumbul este antagonizat de calciu si de zinc care il deplaseaza din siturile de legare. BERILIU Mineral toxic sub forma de ultraurme fara functii biologice cunoscute. Este absorbit foarte usor si cu grave efecte toxice pe cale cutanata si respiratorie cu dificultate si toxicitate inferioara pe cale intestinala. Eliminarea are loc extrem de lent pe cale urinara. Sursele de beriliu sunt ubicuitare, de la teren si pana la apele de suprafata, praful de casa, in hrana, apa potabila. Sursele majore de poluare sunt reprezentate de productia industriei electronice, metalurgice, lampile, emisiunile realizate prin arderea carbunelui, fumul de tigareta. Poate interfera cu diviziunea celulare la nivel ADN, cu expresia genetica avand prin urmare posibile afecte cancerigene. Antagonisti: Calciul si Vitamina D. ALUMINIU

Aluminiul este in ordine cel de al-treilea element raspandit in natura, prin urmare organismul fiind in mod natural expus la actiunea sa cu mare frecventa. Pana nu demult a fost considerat ca un mineral inert, deci nontoxic, fiind insa la ora actuala considerat ca potential toxic. Aluminiul se leaga de ADN mai ales la nivelul celulelor cerebrale, dar si la nivel pulmonar, tiroidian si hepatic, cauzand leziuni metabolice importante. Simptomele asociate excesului de aluminiu sunt reprezentate de: pierderea memoriei, stari confuzionale, depresie, cefalee, piele uscata, constipatie. Inclusiv boala Alzheimer a fost asociata excesului de aluminiu la nivel cerebral. Asimilarea excesiva de aluminiu poate fi corelata cu utilizarea de ambalaje si vase de aluminiu, continatori din hartie de aluminiu si prin ingestia sub forma de aditivi alimentari (conservanti, coloranti, agenti de fermentatie). Alte surse cuprind: branzeturi topite, muraturi, antiacide, deodorante. Spre deosebire de alte minerale toxice, aluminiul nu raspunde la terapia chelatoare orala. ARSENIC In stare elementala este lipsit de orice actiune, caci este complet insolubil, in timp ce compusii sai sunt foarte activi. In cantitati extrem de limitate, arsenicul pare sa posede un rol oligo-dinamic, cu unele actiuni biologice dovedite, precum rolul de activator in cadrul unor sisteme enzimatice, capacitatea de inhibare a unor reactii oxidante in cadrul metabolismului intermediar al glucidelor, actiunea competitiva fata de fosfor, actiunea antagonista fata de iod si seleniu. Sporind cantitatile introduse, arsenicul se transforma intr-o otrava puternica cu posibilitatea de intoxicatie acuta potential letala. Intoxicatia cronica produce leziuni cutanate, hiperpigmentare cutanata si a unghiilor, edeme palpebrale si perimaleolare, alopecie, cresterea frecventei neoplaziilor cutanate, pulmonare si hepatice. Intoxicatia cronica se poate manifesta printr-o simptomatologie mai putin marcata si mai dificil de corelat cu arsenicul (iritabilitate, depresie, dermatite, hepatopatii toxice). La ora actuala, arsenicul reprezinta un poluant ambiental, iar introducerea sa in organism urmeaza in special calea alimentara: peste, moluste, pasari hranite cu nutret industrial, verdeturi tratate cu substante antiparazitare si anticriptoganice pe baza de compusi anorganici ai arsenicului. Arsenicul este antagonizat de seleniu. Pentru efectuarea unei Analize Minerale Tisulare nu trebuie decat sa va adresati medicului de familie care va indica ceea ce aveti de facut. Acesta este un formular de cerere pentru AMT pe care medicul de familie il va completa.

FORMULAR DE CERERE PENTRU MINERALOGRAMA TISULARA

PACIENT: NUME SI PRENUME...............................domiciliat in .....................................str.................................... telefon..............................sex :M/F culoarea naturala a parului : -blond -negru -gri -canstaniu -roscat GRAVIDITATE :

DA / NU

ZONA DE PRELEVARE: -scalp -pubis -axila MEDICAMENTE UTILIZATE OBSERVATII: ........................................................................................................ ........................................................................................................ ........................................................................................................ MARCATI PATOLOGIILE PREDOMINANTE: -alergii respiratorii -alergii alimentare -schizofrenie -crampe musculare de effort -discopatie -gastrita -pierderea memoriei -litiaza biliara -anemii -distrofie musculara -hepatopatii -astm bronsic -candidoza -cataracta -dermatite -diabet zaharat -exeme -enfizem pulmonar

-epilepsie -glaucom -migrena -hipercalcemie -hipoglicemie -infectii diverse -insomnii -manomeduloza infectioasa -psoriazis -osteo-artrite -poliartrita reumatoida -bursite -crampe musculare nocturne -rigiditate musculara -tulburari articulare (??) -osteoporoza -osteomalacie -spondilartroza -cifoza -scolioza -angor pectoris -ateroscleroza -hipercolesterolemie -hiperlipidemie -HTA -tahicardie -bradicardie -colite -constipatie -diaree -diverticuloze -disfunctii hepatice -boala ulceroasa -calculoza renala -calculoza urinara cu oxalat -calculoza urinara cu fosfat -poliurie -guta -ALS -dislexie -scleroza multipla -miastenia gravis -boala Parkison -anxietate -neatentie -autism -ostilitate -hipersuprarenalism -hiperparatiroidism

-hiposuprarenalism -hipoparatiroidism -hipotiroidism -hiperplazia prostatica -amenoree -mastita chistica -cancer mamar -mastodinie -crampe mestruale -dismenoree -hipermenoree -hipomenoree -sindrom premenstrual CLASIFICAREA METABOLICA. FAZELE STRESULUI Dr. Luigi Bergamelli AMT si raporturile intre minerale Da informatii despre raporturile intre principalele minerale nutritive si asupra unor fenomene biologice fundamentale ale organismului: � Functionarea proceselor oxidative la nivel celular, � Activitatea SNV, mai ales in legatura cu ansamblul de reactii adaptative la stres Sistemul nervos vegetativ SNV, componenta a SN periferic, trimite la nivel cerebral impulsuri senzoriale provenite de la nivelul vaselor, cordului si tuturor organelor interne. Aceste impulsuri genereaza raspunsuri reflexe din partea SNC, care prin fibrele eferente determina reactii adecvate din partea organelor si tesuturilor. Cele 2 componente ale SNV, distincte prin actiunile lor complementare, sunt simpaticul si parasimpaticul: � Stimularea simpatica, generata de situatiile de pericol, pentru raspunsuri de tipul �fugi sau lupta� . Creierul stimuleaza suprarenalele, care cresc sinteza de catecolamine; acestea determina cresterea nivelului de glucoza circulanta, pe calea glicogenolizei. � SNV parasimpatic este destinat conservarii si refacerii rezervelor energetice. O zi din viata este marcata de alternante intre stimularea simpaticului si a parasimpaticului, care la randul or determina variatii in absorbtia si excretia mineralelor. Cu ajutorul mineralogramei putem afla daca a existat o dominanta simpatica sau parasimpatica in ultimele 2-3 luni. Dominanta simpaticotonica Raportul Ca/P < 2,6:1 Evoca modelul fazei de alarma a raspunsului la stres.

In fata unui stres acut, organismul raspunde prin cresterea stimularii suprarenale, medulara (catecolamine) si corticala (aldosteron, in prima faza, si mai apoi cortizol). Stimularea suprarenalei � Hipersecretia de adrenalina: are efecte cardiovasculare, metabolica (actiune hiperglicemianta (glicogenoliza) si lipolitica) � Hipersecretia de aldosteron: creste retentia de Na si apa, iar pe AMT, cresterea Na atat in termeni absoluti, cat si relativ la K. � Hipersecretie de cortizol: actiune hiperglicemianta (gluconeogeneza). Hipofiza realizeaza o stimulare directa a SNV simpatic, prin care creste secretia de aldosteron, iar apoi, in faza urmatoare, creste secretia de cortizol. Stimularea de catre SNC a medulosuprarenalei determina o crestere imediata si directa a secretiei de adrenalina, si nu prin intermediul ACTH. Stimularea tiroidei � In timp ce hormonii suprarenalieni cresc disponibilul de combustibil, cei tiroidieni ajuta organismul sa optimizeze arderile, si astfel faciliteaza productia de ATP. Dominanta parasimpaticotonica Raportul Ca/P > 2,6:1. In aceasta situatie, sistemul de productie energetica al organismului sufera o incetinire. Predomina mecanismele de refacere, cu stimularea proceselor de digestie si de absorbtie. Adesea dominanta parasimpatica indica epuizarea capacitatii de reactie a organismului, corespunzand fazei a 3-a de raspuns la stres. Analiza minerala tisulara evalueaza fazele raspunsului la stres Hans Selye, Md, PhD (1907-1982) este endocrinologul caruia ii datoram o mare parte a cunostintelor actuale asupra raspunsului organismului la stres. Selye a elaborat conceptul care astazi este definit drept G.A.S (�General Adaptation Syndrome�), sindromul adaptarii generale. Nascut la Viena (1907), isi efectueaza studiile medicale la Praga, Paris si Roma, apoi se transfera in SUA, la Baltimore, la Universitatea �John Hopkins�. In 1932, la 25 de ani, este chemat ca si profesor asociat la Catedra de Histologie a Universitatii din Montreal, Canada. In cursul experimentelor sale de laborator, Selye observa ca inoculand substante toxice la diverse animale, obtine de fiecare data un raspuns trifazic identic: 1. Marirea de volum a glandelor suprarenale 2. Tumefactia, urmata de regresiune, a ganglionilor limfatici si a altor structuri limfatice 3. sangerari gastrice si intestinale. Selye ajunge la concluzia ca organismul, in fata unei agresiuni, raspunde intotdeauna cu aceeasi secventa de reactii, expresia unei incercari de

adaptare. El elaboreaza teoria sindromului de adaptare generala a organismului, care raspunde conform unei scheme, intotdeauna aceeasi, bazata pe succcesiunea a trei faze. G.A.S. 1. In faza de alarma organismul declanseaza o serie imediata de reactii pentru a neutraliza agentul stresor fizic sau psihic(stimulare suprarenaliana). Doarece initial sistemul imun este deprimat, nivelul normal de rezistenta la stres este diminuat si deci organismul este mai susceptibil la infectii si boala. 2. Faza de rezistenta. Daca reactia de alarma nu reuseste sa neutralizeze agentul stresor, organismul isi schimba atitudinea si incearca sa se adapteze. In aceasta faza sunt potentate mecanismele de rezistenta la boala, cu cresterea activitatii sistemului imunitar (adenopatii). 3. Faza de epuizare. Organismul este incapabil sa lupte impotriva stresului la infinit si datorita acestui fapt are loc, la un moment dat, o prabusire a sistemului de rezistenta imuna. Mecanismele de aparare sunt depasite si se instaureaza ceea ce Selye a definit �Boala de adaptare� (ulcer, astm, etc). AMT si S.A.G. Faza I: reactia de alarma. Agentul stresor, la primul contact cu organismul genereaza o reactie de tip �lupta sau fugi�. Majoritatea studiilor actuale identifica in aceasta faza un raspuns simptaticotonic, cu o stimulare directa a medulosuprarenalei urmata de activarea zonei corticale mediata prin ACTH. Raportul Na/K Pe baza studiilor lui Paul Eck toate aceste fenomene biochimice sunt reflectate pe mineralograma de raportul Na/K. Na (valori normale 24 mg/100) este expresia secretiei de aldosteron, in timp ce potasiu (valori normale 10 mg/100) reprezinta un semn al activitatii glucocorticoizilor. Date caracteristice pentru AMT in faza I: -hiperstimulare simpatica (raport Ca/P <2,6:1); -cresterea vitezei de oxidare cu hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hiperactivitate suprarenaliana (Na/Mg>4:1, valori absolute ale Na si K crescute) -raportul Na/K(valori normale 2,4:1) crescut cuprins intre 2,4:1 si 8:1. Cand acest raport devine foarte crescut (>8:1) probabil ca ne confruntam cu un stres supraacut sau cu o reactie inflamatorie Faza II: Rezistenta Daca reactia de alarma nu neutralizeaza agentul stresor, organismul se adapteaza la un �razboi de gherila� si incearca sa reziste. Are loc

scaderea secretiei de adrenalina insa se mentine ridicata cea de cortizol cu hipertrofia stratului cortical intermediar a suprarenalelor, sau zona fasciculata. Faza de rezistenta poate dura mai mult decat faza de alarma si astfel se instaleaza o stare de hipercorticism cronic. Aportul de glucoza la tesuturi ramane crescut, dar aceasta nu se mai realizeaza pe seama rezervelor de glicogen, ci pe seama proteinelor musculare prin gluconeogeneza. Hipercortizolemia cronica conduce la depresia sistemului imunitar. Date caracteristice pentru AMT in faza II: -nivelul de Na tinde sa scada (in paralel cu scaderea nivelului de aldosteron), in timp ce cel de K (expresia secretiei de cortizol) ramane la valori ridicate. Rezulta modificarea raportului Na/K care tinde sa se apropie de valoarea ideala (2,4:1); -raportul Ca/P, care in faza de alarma este intotdeauna mai mic decat valoarea ideala (2,6:1) datorita dominantei simpatice, in faza de rezistenta tinde sa stationeze intr-o pozitie intermediara cu dominanta simpatica sau parasimptica, chiar daca dominanta parasimpatica este prevalenta. -viteza de oxidare scade, fiind posibil ca una dintre cele doua glande sa fie hipoactiva. Faza III: Epuizarea Organismul nu poate ramane la infinit in faza de rezistenta, de aceea, intrun anumit moment se produce trecerea la a III a faza a S.A.G. in aceasta faza apare o �epuizare� suprarenaliana care nu mai reactioneaza la stimuli, nu mai secreta adrenalina, cortizol, cu prabusirea rezervelor energetice si a apararii imune. Suprarenalele nu mai pot raspunde la stimularea simpatica si hipofizara, mecanismele de reglare ale metabolismului glucidic si energetic sunt blocate. Disponibilitatea energetica minima reduce capacitatea defensiva a sistemului imunitar facand organismul mai susceptibil la boala, situatie pe care Selye o numea �boala de adaptare� (boala de stres): astm, ulcere, colite, aritmii si in final unele forme de cancer. Date caracteristice pentru AMT in faza III: -dominanta franc parasimpaticotonica (Ca/P>2,6:1); -viteza de oxidare mult scazuta, cu activitate tiroidiana si suprarenala mult scazuta (Ca/P>> 4,2:1, Na/Mg<< 4:1); -valorile Na si K sunt destul de scazute, mai ales cele ale Na, care poate sa ajunga la valori de 1-4 mg%, fata de valorile normale de 24 mg%; -raportul Na/K scade foarte mult cu o inversiune neta. AMT si metalele toxice AMT a fost recunoscuta in 1980 de catre EPA ca metoda de monitorizare biologica a metalelor toxice in tesuturile organismului. Mineralele toxice odata ajunse in organism, tind sa se depoziteze in tesutul adipos si sa ramana la acest nivel pana cand nu este instituita o terapie chelatoare.

Clasificarea metabolica Dominanta simpaticotonica (Ca/P<2,6:1) are patru subtipuri: ST1: -Ca/P< 2,6:1 -viteza de oxidare crescuta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hiperactivitate suprarenala (Na/Mg>4:1) -aceasta este situatia tipica a indiividului supus unui stres in faza acuta precum si in cazul unui individ care este predispus genetic la un consum energetic crescut. ST2: -Ca/P< 2,6:1 -viteza de oxidare mixta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hiperactivitate suprarenaliana (Na/Mg>4:1) -situatie care poate fi expresia fenomenelor de adaptare care apar in faza de rezistenta a SAG ST3 -Ca/P< 2,6:1 -viteza de oxidare mixta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hipoactivitate suprarenaliana (Na/Mg<4:1) -situatie care poate fi expresia fenomenelor de adaptare care apar in faza de rezistenta a SAG -reducerea functionalitatii suprarenalei poate sa prefigureze o epuizare iminenta ST4 -Ca/P< 2,6:1 -viteza de oxidare scazuta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hipoactivitate suprarenala (Na/Mg<4:1) -situatie care se poate corela cu faza de epuizare a SAG, in care organismul nu mai este capabil sa raspunda la stimularea simpatica produsa de agentul stresor. Dominanta parasimpaticotonica (Ca/P>2,6:1) are patru subtipuri: PT1 -Ca/P>2,6:1 -viteza de oxidare scazuta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hipoactivitate suprarenala (Na/Mg<4:1) -situatie care se poate corela cu faza de epuizare a SAG, sau cazul unui individ care este predispus genetic la un consum energetic scazut. -situatie care se poate corela cu fenomenele de adaptare care apar in faza de rezistenta la stres. PT2

-Ca/P>2,6:1 -viteza de oxidare mixta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hiperactivitate suprarenaliana (Na/Mg>4:1) -situatie care se poate corela cu fenomenele de adaptare care apar in faza de rezistenta la stres. PT3 -Ca/P>2,6:1 -viteza de oxidare mixta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hipoactivitate suprarenaliana (Na/Mg<4:1) -situatie care se poate corela cu fenomenele de adaptare care apar in faza de rezistenta la stres. -scaderea functionalitatii suprarenaliene poate sa prefigureze o epuizare iminenta. PT4 -Ca/P>2,6:1 -viteza de oxidare crescuta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hiperactivitate suprarenala (Na/Mg>4:1) -situatie aparent contradictorie putand fi corelata cu fazele de rezistenta si de epuizarea a SAG. DOMINANTA SIMPATICA 1. Tratamentul dietetic Cresterea proceselor catabolice datorata hipersimpaticotoniei impune o compensare prin alimente anabolice. Este indicata alegerea unei diete hipo/normocalorice, de 1500 � 1800 kcal. � Introducere adecvata, dar nu in exces, de proteine (30%), furnizate de alimente bogate in purine (organe interne, sardine, stridii) � Reducerea aportului de carbohidrati (40%), eliminandu-I pe cei simpli si rafinati (faina alba, dulciuri de cofetarie � acestea aduc calorii pure, fara minerale si stimuleaza in exces secretia insulinei) � Cresterea semnificativa a procentului de grasimi (30%) introduse prin alimentatie (branza, dar mai ales grasimi mono- si polinesaturate). Grasimile saturate trebuie sa constituie mai putin de 10% din aportul lipidic, ideal fiind ca restul de 90% sa fie format din grasimi mono si polinesaturate. Acizii grasi polinesaturati Omega 3, continute de uleiul de peste, pestele oceanic (mai ales cel care se hraneste cu plancton) trebuie sa fie in echilibru cu cei Omega 6. Raportul ideal Omega 3 : Omega 6 este de 6 : 1. Alimentatia occidentala furnizeaza un raport de 35 : 1, acest dezechilibru stimuland sinteza acidului arahidonic si a eicosanoizilor proinflamatorii. Dietele prea bogate in Omega 6 (germeni), cum se intampla in tarile orientale, cresc mult riscul bolilor cardio-vasculare. Uleiurile polinesaturate (ulei de floarea soarelui, soia, masline) contin Omega 9 (uleiul de masline are cel mai crescut procent). Omega 9 nu

interfera cu echilibrul Omega 3 / Omega 6 si permite mentinerea fluiditatii membranei celulare data de compozitia in acizi grasi nesaturati. 2. Strategia integrativa A. Reechilibrarea metabolica, prin incetinirea vitezei de oxidare Administrarea de: � Ca, Mg, Cu - minerale sedative � Vitaminele B12 si D3 - de asemenea sedative Vit. B12 este bogata in Co � are efect antitiroidian Vit. D3 favorizeaza absorbtia Ca care este sedativ B. Optimizarea functionarii ciclului Krebs Carenta relativa a acetilCoA poate fi contracarata fie favorizand sinteza directa( prin vitamina B5 sau acid pantotenic) sau prin cresterea biodisponibilitatii, prin imbunatatirea metabolismului lipidic ( biotinavitamina H, vitamina B5, colina, carnitina). C. Optimizarea metabolismului lipidic In principal prin cresterea lipolizei, cu ajutorul nutrientilor specifici: -vitamina H (biotina) care joaca rol de coenzima in reactiile de carboxilare, in special in cadru metabolismului lipidic -vitamina B5 (acid pantotenic) -carnitina -colina (donatoare de grupare metil) D. Mentinerea efiientei proceselor de metilare -implicate in special in hipersimpaticotonie, prin mecanismul metabolizarii aminoacizilor pe calea gluconeogenezei, stimulata de cortizol; -implicate de asemenea in metabolismul catecolaminelor Vitamine implicate: Vitamina B6, B12, acid folic, vitamina C. E. Tamponarea excesului de radicali liberi Prin intermediul stimularii proceselor oxidative Substante nutritive antioxidante: Vitaminele A-C-E, carnitina, metionina, polifenoli. F. Stimularea raspunsului imun Care rezulta secundar datorita hipersecretiei cronice de cortizol. Vitamina D3 are activitate imunomodulatoare, contribuie la reglarea maturii si diferentierii celulelor sistemului imun (monocite, limfocite T si B) stimuland imunitatea mediata celular. DOMINANTA PARASIMPATICA

1.

Tratamentul dietetic

Se indica o dieta hipo/normocalorica. Principii: � Scaderea aportului de grasimi (pana la 15-20% din aportul caloric total), care scad si mai mult viteza de oxidare. � Cresterea moderata a carbohidratilor (50%) complecsi si nerafinati Pacientii care prezinta o dominanta a ramurii parasimpatice a sistemului nervos vegetativ au o glicoliza incetinita, deci au o disponibilitate crescuta de piruvat si oxalacetat in comparatie cu cantitatea de acetil coA rezultata din ciclul Krebs. Pentru cresterea eficientei se utilizeaza o cantitate sporita de carbohidrati complecsi nerafinati care sunt usor digerabili, precum si un suport vitaminic-mineral care sa le accelereze metabolismul glucidic. � Introducerea la fiecare masa a alimentelor bogate in proteine provenite din carne slaba (peste, manzat, pui slab), dar si din legume, cereale, oua intr-o proportie de 30-35% din aportul caloric total. 2.

Strategia integrativa

A.

Administrarea de minerale stimulante

K, P, Mn, Se, I, Zn, Fe. B.

Cresterea vitezei de oxidare metabolica

Prin stimularea metabolismului glucidic in principal (Vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, H), dar si a celui proteic (B3, B6, H, acid folic) si a celui lipidic (B3, B5, B6, H, Inozitol, lecitina). Substante nutritive utile pentru sustinerea metabolismului glucidic. � Vitamina B1-participa la reactii fundamentale pentru productia energetica prin intermediul caii glicolitice pe calea suntului pentozofosfatilor din cadrul ciclului Krebs (decarboxilare oxidativa) � Vitamina B2-cofactor pentru FMN si FAD care pe langa faptul ca actioneaza in cadrul catenei respiratorii, participa in multiple reactii de oxidoreducere. � Vitamina B3 (niacina)-constituie partea activa a NAD si NADP, coenzime esentiale pentru multe reactii de oxidoreducere. � Vitamina B5 indispensabila pentru formarea coenzimei A � Vitamina B6 coenzima in multe reactii metabolice in special in metabolismul aminoacizilor, dar si glucidic si lipidic. � Vitamina H (biotina) functioneaza ca si coenzima a multor enzime de carboxilare ale metabolismului glucidic (ex: piruvat carboxilaza care catalizeaza producerea de oxalacetat in cadrul gluconeogenezei. C.

Optimizarea productiei energetice

Daca ciclul Krebs isi creste activitatea este necesara cresterea cantitatii de substrat reducatoare care capteaza ionul de hidrogen si-l transporta in

catena respiratorie mitocondrial: FMN, FAD si NAD furnizate de vitaminele B2 si B3. D. Neutralizarea excesului de radicali liberi (prin cresterea proceselor oxidative) Antioxidanti prezenti in formula integrativa: -vitaminele A,C,E -betacarotenul -mineralele: Se, Fe, Mn, Zn -extracte de plante Iata cateva informatii despre principiile active continute de remediile fitoterapeutice din integratorii produsi de GHEOS: REMEDIILE FITOTERAPEUTICE CONTINUTE DE INTEGRATORII GHEOS ORTOBLEND nCola acuminata nGuarana nOenothera nSerenoa repens ADREMIX nEleuterococo nLiquirizia nGinkgo biloba TIMMIX nEchinacea nWithania somnifera COLA ACUMINATA (cola, nuca de cola) nIstoric �originara din Africa si cultivata extensiv la tropice, in special in Nigeria, Brazilia, Sri Lanka, Indonezia si America de Sud. �semintele sunt mestecate pentru a potoli foamea, alina setea si a creste capacitatile fizice ale oamenilor care lucreaza in conditii de canicula. Semintele sunt considerate un simbol de ospitalitate si sunt utilizate la multe ceremonii sociale: nunti, botezuri, inmormantari. �Desi denumita �nuca�, partea comestibila a plantei este de fapt miezul acesteia, care contine semintele. �Extractul de cola este cel care a dat numele binecunoscutei bauturi nConstituenti biochimici primari

� cafeina, teobromina, taninuri si fenoli (d-catechina, 1-epicatechina, kolatina si kolanina). � flobafeni, pigmentul antocianina (rosu cola), betaina, proteine si amidon. Fenolii si antocianina au activitate antioxidanta. n Indicatii � cresterea capacitatilor fizice, � tratarea labilitatii nervoase, anxietatii, pierderii afectivitatii, depresiei (genereaza o stare euforica in cantitati mari), melancoliei, diareei psihogene � stimulator al SNC � tratamentul migrenei (datorita continutului in cafeina) n Efecte adverse � nu este recomandata femeilor insarcinate sau care alapteaza. � doze mai mari decat cele recomandate poate cauza nervozitate si/sau insomnie. � administrarea trebuie intrerupta daca apar anxietate, ameteli sau agitatie. GUARANA nConstituenti biochimici �contine o mare cantitate de guaranina, o substanta chimica din categoria xantinelor, precum si cafeina. �acestea determina proprietatile ei stimulante asemanatoare cafelei nEfecte �creste viteza de reactie, creste tonusul�stimuleaza SRSA, intarzie somnul �ajuta recuperarea dupa un consum exagerat de alcool �amelioreaza apetitul �efect diuretic / laxativ �creste tensiunea arteriala si frecventa cardiaca nToxicitate si reactii adverse: �Teoretic, este posibil supradozajul cu cafeina sau guaranina. Doza fatala a fost estimata a fi de 10 grame de cafeina pura / guaranina ingerate odata. Semintele de guarana contin maxim 10% cafeina, asa incat trebuie inghitite cel putin 100 grame de seminte de guarana odata pentru a atinge pragul periculos. Cu alte cuvinte, o ceasca medie de cafea contine 65-130 mg de cafeina; unele siropuri foarte concentrate de guarana pot contine peste 350 de mg in acelasi volum. �Cei cu hipertensiune arteriala sau/si cu probleme cardiace trebuie sa evite guarana (precum si fumatul si cafeaua). �Similar altor stimulente, poate dezvolta dependenta. OENOTHERA BIENNIS nIstoric �originara in America de Nord

�studiata pe scara larga incepand cu 1970, in tarile vestice �nConstituenti biochimici activi �acizi grasi esentiali Omega 3 - acid g-linolenic (GLA), absent din dieta normala - acid linoleic - acid palmitic - acid stearic acid oleic nMecanism de actiune � � TG, � colesterolul, � LDL, � HDL� AGE Omega 3 inhiba cascada ac. arahidonic (omega 6 o stimuleaza) -> efect antiinflamator � efect vasodilatator � stimuleaza sistemul imun � efect diuretic � efect antitoxic hepatic � efect antioxidant n Indicatii � uz extern - eczema, psoriazis, hemoroizi � uz intern - PMS, postmenopauza, infertilitate - sceloza multipla, fibromialgie - neuropatie diabetica - artita reumatoida, astm (antiinflam.), migrena (cascada ac. arahidonic) - hipercolesterolemie, obezitate - HTA, BCI (efect vasodilatator) - anxietate, depresie (efect SNC) - tuse neproductiva, odinofagie (mucilagiu continut) n Reactii adverse �cefalee �diaree n Interactiuni �cu anticoagulantele SERENOA REPENS nIstoric �palmier mic originar in America de Nord �fructele utilizate de amerindieni de 12.000 ani �tratamentul afectiunilor genitourinare �efect afrodisiac �mentinerea balantei hormonale la nivelul prostatei nConstituenti biochimici activi �steroli �acizi grasi : caproic, lauric, palmitic �triacilglicerol �flavonoizi

�stimuleaza prostata, scad inflamatia nEfecte �Diuretic �Antiseptic urinar - amelioreaza simptomele urinare din HBP - scade inflamatia prostatica - lupta impotriva ITU �Endocrinologic - � productia de testosteron, � productia de sperma - actioneaza impotriva impotentei - � nutritia testicule, glande mamare - tonifica sistemul reproducator masculin�Anabolic - stimuleaza imunitatea, actioneaza ca tonic general - efect regenerativ tisular n Indicatii �simptomele urinare din HBP in stadiile precoce I si II �scaderea volumului prostatei in HBP LIQUIRIZIA (Glycyrrhiza glabra, Licorice) nIstoric �genul Glycyrrhiza, include aprox. 20 specii native in Europa, Asia, America de Nord si Sud, Australia �in Europa: Glycyrrhiza glabra �Plinius (100d.c., Roma) aminteste despre licorice, ca fiind originara din Sicilia �Teophrastus consemneaza faptul ca radacina este utilizata pentru tuse seaca, astm, boli de plamani �cultivata extensiv in Germania si Spania intre sec 11 si 16 �Napoleon mesteca tulpina uscata � se presupunea ca I-ar fi provocat innegrirea dintilor nConstituenti biochimici activi � 24% glycyrrhizin (acid glycyrrhizic) � principalul component activ - glicozid de 50 ori mai dulce decat zaharul - structura chimica similara corticosteroizilor - stimuleaza secretia hormonilor CSR - activitate cortizol-like, prelungeste actiunea cortizonului - activitate estrogenica - antiinflamator, antireumatic, antibacterian � flavonoizi � antibacterieni (anti stafilococ auriu) n Efecte � demulcent (scade inflamatia membranelor) � mucolitic, expectorant, stimuleaza secretia mucoasa traheala � stimulator corticosuprarenalian � antiinflamator, antialergic (cortizol-like) � stimuleaza productia de interferon

� antibacterian, antiviral, antimicotic (Candida), anti-Trichomonas � antioxidant, anticanceros � antitoxic hepatic � laxativ � protector mucoasa digestiva � estrogenic nIndicatii �ulcar gastro-duodenal - creste concentratia PGE, stimuleaza secretia de mucus - stimuleaza turn-over-ul celulelor mucoasei gastro-duodenale - prelungeste durata de viata a acestor celule - are efect anti-pepsina�infectii cai respiratorii superioare - odinofagie - tuse seaca si productiva �astm bronsic - efect cortizol-like�artrita - efect cortizol-like�insuficienta corticosuprarenaliana medie - inainte de debutul bolii Addison, la pacientii cu sindrom de oboseala cronica (Baschetti R, N Engl J Med 1995) n Reactii adverse � HTA � retentie hidro-sodata � efect aldosteron-like � hipopotasemie �durata tratamentului < 6 saptamani � plus dieta bogata in potasiu nContraindicatii �HTA �hipopotasemie �sindrom inflamator cronic hepatic �ciroza hepatica �depresie n Interactiuni �cu diuretice tiazidice � le potenteaza efectul �cu digitalice � hipopotasemia creste toxicitatea digitalei cu 50% GINKGO BILOBA nIstoric �originar in China de Est �cea mai veche specie de arbore, �fosila vie�, varsta de 300 milioane de ani �singurul reprezentant al familiei Ginkgoaceae care a supravietuit erei glaciare �extractul cu proprietati terapeutice este utilizat in China de peste 5000 de ani nConstituenti biochimici activi � vitamina C antioxidanti � carotenoizi

�ginkgolide = flavonoizi - vasodilatatie arteriolara, capilara - cresterea circulatiei si oxigenarii cerebrale nEfecte terapeutice �cardio-vasculare �neurologice �metabolice nMecanism de actiune �creste productia de ATP �creste metabolismul glucozei la nivel cerebral �creste activitatea electrica la nivel cerebral �vasodilatator cerebral �antiagregant plachetar � inhiba PAF �antioxidant, anti radicali liberi prin actiune de tip superoxid-dismutaza antiaterosclerotic antimutagenic �antiischemic - cardiac - cerebral -> efect pozitiv in demente -> stimulare revascularizare postinfarct cerebral nIndicatii �vertij, cefalee, tinitus, afectiuni ureche interna (si surditate partiala) �pierderea memoriei, incapacitate de concentrare, scaderea capacitatilor intelectuale �anxietate, depresie �afectiuni neurologice: complicatii postinfarct si posttraumatism cerebral �insuficienta circulatorie vertebro-bazilara �claudicatie intermitenta �insuficienta circulatorie periferica, boala Raynaud �angiopatii �modificari circulatorii datorate imbatranirii, DZ, fumatului �arterioscleroza cerebrala, a membrelor inferioare �vasculite cutanate, ulceratii ischemice �demente senile nStudii specifice �Studiu clinic (Le Bars et al. 1997) -137 pacienti, extract administrat 1 an - pacientii cu Alzheimer au beneficiat cel mai mult de pe urma tratamentului �Studiu clinic (Grassel E, 1992) - 72 pacienti cu insuficienta circulatorie cerebrala tratati - imbunatatire statistic semnificativa a memoriei recente dupa 6 saptamani si a capacitatii de invatare dupa 24 de saptamani nReactii adverse �inhiba PAF -> risc de sangerare nContraindicatii �in perioperator ( creste riscul de sangerare) �anestezii neuraxiale

ELEUTEROCOCO (Eleutherococcus senticosus) nAdaptogen = �anticancerigen �imunomodulator �hipolipemiant �hipoglicemiant nPrincipii biochimice active �eleuterozide: - A, B1, B4, B adaptogene, cresc rezistenta nespecifica - D, E cresc performantele fizice si intelectuale - I, K, L, M scad consumul de glucoza, fosfocreatina siATP scad acumularea de acid lactic in muschi �fenilpropafenone �polizaharide heterogene �n Mecanisme de actiune 1.Cresc fosforilarea oxidativa, favorizeaza mobilizarea glucidelor 2.Efect imunomodulator (eleuterozide) - � fagocitoza leucocitara - stimuleaza IL-1, IL-6, limfocitele T helper, natural killer - antiinflamator (scaderea permeabilitatii capilare)3.Activitate endocrina - stimuleaza axul hipofizo-suprarenalian (� ACTH, � cortizol) - stimuleaza gonadotropii (� LH)4.Actiune antivirala (anti rhinovirus, virus sincitial respirator, gripal A) - stimuleaza IFN-g5.Cresc rezistenta la stres 6.Stimulent SNC 7.Alte efecte - creste Hb, PMN, Eoz, alfa-globulinele - amelioreaza circulatia cerebrala, coronara, normalizare TA - actiune protectoare impotriva substantelor chimice - hipocolesterolemiant, hipoglicemiant - anticanceros � efect citotoxic pe celulele leucemice nIndicatii �stress �distonii neuro-vegetative �coronaropatii, arterioscleroza, hTA �DZ �fatigabilitate, convalescenta �scaderea capacitatilor fizice si intelectuale �anemie �inapetenta �deficite imunologice �impotenta �boli infectioase �hipercolesterolemie

�n Contraindicatii n Reactii adverse n Precautii �HTA �sarcina si lactatie WITHANIA SOMNIFERA (Ashwaganda) nIstoric �utilizata in medicina ayurvedica, traditionala indiana �adaptogen �nComponenti activi �alcaloizi (izopeletierine, anaferine) �lactone steroidice (withanolide, withaferine) �saponine cu o grupare acil aditionala (sitoinozid VII si VIII) �withanolide (sitoinozid IX si X) �fier Mecanism de actiune Antiinflamator inhiba proteinele de faza acuta, inhiba ciclooxigenaza scade GAG in tes. de granulatie Antitumoral inhiba proliferarea celulelor tumorale (withaferina A) Antistres inhiba CSR (sitoinozidele VII, VIII) scade nivelul seric al ureei, ac. lactic Antioxidant SNC withaferina A stimuleaza superoxid dismutaza, catalaza, glutation peroxidaza Imunomodulator scade chemotactismul macrofagelor inhiba IL-1, TNF-alfa Hematopoietic � stimuleaza proliferarea celulelor stem Tonic general, ameliorarea disfunctiilor sexuale Efect SNC �tranchilizant, depresor mediu SNC stimuleaza acetilcolin esteraza, scade rec M2, creste rec M1 Sistem endocrin � creste T3, T4, stim activit. tiroidiana scade SOD, catalaza � creste capacitatea antioxidanta hepatica Sistem cardio-pulmonar � hipotensor, bradicardic, stim. respiratia efect pe ganglionii simpatici, centrii bulbari ECHINACEA (Echinacea angustifolia) nIstoric

�cea mai cunoscuta si studiata planta pentru proprietatile ei imunostimulante. �planta originara din America detine un record impresionant in domeniul cercetarilor de laborator si clinice. �utilizata de amerindieni in scop medicinal, mai mult decat oricare alta planta. �predomina in medicina inceputului de secol 20 in America si este descoperita de europeni, care o utilizeaza pe scara larga incepand cu anul 1930. nConstituenti biochimici primari � uleiuri esentiale, polizaharide, poliacetilene, betaina, glicozide, seschiterpene si cariofilene, precum si cupru, fier, taninuri, proteine, acizi grasi si vitaminele A, C si E. � cele mai importante componente sunt polizaharidele cu molecula mare, in particular 2 identificate drept benefice: inulina si arabinogalactina. Aceste polizaharide activeaza sistemul imun in diferite moduri: cresc productia de limfocite T si cresc activitatea celulelor natural killer. Cel mai bine demonstrat efect al echinacea a fost cel de stimulare a fagocitozei leucocitare. n Mecanism de actiune1.Efect imunostimulant: �activarea fagocitozei si stimularea fibroblastilor �promoveaza activarea si proliferarea limfocitelor T, creste nivelul neutrofilelor circulante, stimuleaza fagocitoza leucocitara, faciliteaza legarea anticorpilor si activitatea celulelor natural killer;2.Efect antiinflamator�inhiba ciclooxigenaza si 5-lipooxigenaza (Echinacea angustifolia)3.Actiune medie bacteriostatica, antivirala (stimuleaza productia de interferon), antifungica4.Stimularea eliberarii citokinelor�stimularea actiunii citotoxice a macrofagelor impotriva celulelor tumorale si a microorganismelor�stimularea productiei macrofagice de TNF, IL1, IL-6, IL-10 si IFN-b5.Vindecarea ranilor�inhibarea hialuronidazei tisulare si bacteriene, localizeaza infectia si previne invazia agentilor patologici�creste capacitatea fibroblasilor de a produce tesut de neoformatie�stimuleaza activitatea de fagocitoza la nivel plasmatic si tisular nIndicatii � Indicatii comune: Raceala necomplicata �Alte indicatii: Rani si arsuri Psoriazis si eczema Infectii de tract urinar Predispozitia la infectii Inflamatii ale cavitatii bucale si faringelui Eficacitatea plantei este crescuta la indivizii cu �depresie imuna usoara spre moderata�. La subiectii sanatosi a fost observat un efect foarte slab sau absent. nStudii specifice:

� Studiu clinic: Dintre 4500 de pacienti cu afectiuni cutanate inflamatorii, incluzand psoriazis, 85% s-au vindecat prin aplicatii topice de echinacea salve (Wacker & Hilbig, 1978). � Studiu de laborator: Leucocitele umane, stimulate de extractul de echinacea, cresc fagocitarea celulelor micotice cu aproximativ 20-40% comparativ cu lotul de control. (Wagner and Proksch 1985) � Studiu clinic: utilizarea extractului de echinacea timp de 5 zile a condus la o crestere cu 50%-120% a functiilor sistemului imun (Jurcic, et al. 1989). � Studiu clinic: extractul de echinacea creste in mod semnificativ rezistenta la gripa si reduce semnificativ simptomatologia in caz de adenopatii, inflamatii ale mucoasei nazale si cefalee (Braunig, et al. 1992). � Studiu clinic: dublu orb, efectuat timp de 8 saptamani pe un lot de 109 subiecti a aratat o scadere a incidentei racelilor fata de grupul placebo, la care s-a raportat o incidenta de 2 ori mai crescuta a �infectiilor respiratorii pronuntate, care necesitat concediu medical sau repaus la pat� (Sch�neberger, 1992). ��3 studii clinice recente ajung la concluzia ca echinaceea pare a fi mai eficienta daca este administrata la primul semn de raceala, decat daca este luata zilnic, preventiv (Melchart, et al. 1998, Brinkeborn et al., 1998, Hoheisel et al., 1997) . nContraindicatii si reactii adverse nContraindicatii:- Tuberculoza- Leucemii- Colagenoze- Scleroza multiplaSIDA- HIVBoli autoimmune nReactii alergice: - la indivizii cu alergie cunoscuta la plantele din familia Asteraceae.(margarete, crizanteme) n Siguranta � siguranta deosebita si este foarte bine tolerata de majoritatea populatiei. � nu exista toxicitate documentata. � in sarcina: eficace si lipsita de efecte teratogene sau patologice (Gallo M, et al. Arch Intern Med 2000). � nerecomandat la copiii mici Aceasta este o incercare de a face public cateva notiuni de medicina functionala. Cu siguranta sunt multe de adaugat, de aceea astept comentariile la adresa de mail: [email protected] . De asemenea, orice medic interesat de aceasta noua abordare ma poate contacta in vederea unei colaborari stiintifice si nu numai. Dr. Razvan Constantinescu