MCS-C7 Analogia si metoda modelarii Termenul de analogie este folosit in viata cotidiana ca asemanarea dintre lucruri, fapte, fiinte sau fenomene, dar nu orice fel de asemanare conduce la rationamentul analogic, ci doar aceea care exprima relatiile necesare, esentiale dintre fenomene si care conduce la frmularea ipotezei despre probabilitatea asemanarii fenomenelor si in alte privinte. Analogia este al III-lea tip de rationament alaturi de inductie si deductie. In rationament, prin analogie, inferenta este de la cunoscut la necunoscut si noua insusire apare din relatia presupusa ca necesitate dintre insusirile cunoscute si noua insusire. Inferenta este operatia logica de trecere de la un enunt la altul, in care ultimul enunt este dedus din primul. In urma acestui rationament, prin analogie, concluzia are caracteristici probabiliste si da nastere ipotezelor care trebuie verificate prin observatie si experiment in concordanta cu practica, cu realitatea. Conditiile analogiei: -numarul cat mai mare de cazuri de coincidenta asemanarilor, insusirilor dintre fenomene, obiecte, fapte puse in discutie; -lipsa cazurilor contradictorii care dezmint aceasta asemanare; -insusirile sau asemanarile transferate de la un obiect sau fenomen la altul sa fie cat mai esentiale. Analogia este folosita in metoda modelarii. Modelarea se foloseste in cazurile unde obiectul sau fenomenul supus cercetarii este foarte complex si nu poate fi investigat. Modelarea urmareste o cunoastere mai buna, mai usoara, mai rapida a acestui complex prin aplicarea si prin experimentarea modelului. Modelul este un produs, o creatie a cercetatorului care reproduce si contine insusiri esentiale ale unui sistem complex sau hipercomplex (originalul), mediind cunoasterea acestuia. Modelul nu trebuie sa fie identic cu originalul; ar fi inaccesibil si inutil si sa nu fie prea indepartat de original ducand astfel la erori. Totusi, modelul trebuie sa reproduca insusiri esentiale de substantialitate, structura, functionare si sa satisfaca termenele de similitudine, analogie, similaritate…Modelul poate fi un prototip, o macheta…; el mediaza cunoasterea. Modelele pot fi materiale (tehnice; obiectuale; machetele) si mentale (ideale; simbolice; materne; logice). Modelarea este o metoda de cercetare a realitatii, natura sau societate, prin intermediul modelelor si consta in utilizarea analogiei, care se stabileste intre obiectul de cercetat (originalul) si obiectul simplificat (modelul) care imita mai mult sau mai putin exact originalul. Actul modelarii presupune mai multe etape: -cunoasterea prin identificare a originalului; -stabilirea analogiei semnificative dintre sistemul original care trebuie studiat si altul distinct de el; -formularea conditiilor de aplicare a unor reguli de transfer de la original la model; -construirea unui model cu trasaturi analogice originalului; -cercetarea modelului; -inregistrarea rezultatelor obtinute din cercetarea modelului; -transferul concluziilor de la model la original si verificarea experimentala a rezultatelor; -formularea concluziilor prin noile cunostinte referitoare la original.
2 Metoda modelarii are valoare euristica, dar si practica. Cu ajutorul ei se formuleaza, se confirma sau se infirma ipoteze, deci ea stimuleaza cercetarea experimentala, dar si teoretica. Metoda cibernetica: cibernetica este o stiinta de sinteza interdisciplinara care se ocupa de legile organizarii si conducerii in sisteme cu autoreglare (masini, organisme vii, societate). Aparitia ciberneticii (1948) s-a produs in lucrarea lui Norbert Wienner “Cibernetica, stiinta comenzii comunicarii la fiinte si masini”. Domeniul ciberneticii cuprinde: -teoria informatiei: transmitere, stocare si prelucrare de informatii; -teoria jocurilor (ca metoda matematica): baza teoretica a deciziilor care determina comportamentul sistemelor dinamice cu autoreglare; -teoria reglarii sistemelor dinamice pe baza mecanismelor feed-back-ului; -teoria sistemelor cibernetice si analizate prin teoria probabilitatilor. Principiul metodologic de baza al ciberneticii este analogia. Metoda cutiei negre (black-box): modelul cutiei negre este caracterizat prin intrari si iesiri in sistem si relatii dintre ele prin feed-back-uri. Metoda cutiei negre este o metoda de cunoastere a unui sistem care nu poate fi studiat direct, ci indirect prin raportul dintre intrari si iesiri din sistem sau dintre stimuli si raspunsuri. Metoda sistemica: modalitatea sistemica de cercetare exista din secolul nostru, fiind determinata de sintezele interdisciplinare care s-au produs in ultimele decenii. Sistemul (in sensul cel mai general) este totalitatea obiectelor legate printr-o anumita forma de interactiune. Un sistem nu poate fi redus ca intreg la elementele care-l compun, el avand proprietati specifice pe care acestea nu le au (fenomen de emergenta). Elementele sistemului formeaza strctura acestuia. Sistemul poate fi considerat: -un set de obiecte interconectate; -un tot organizat de cunostiinte (sisteme teoretice); -un tot organizat de marimi (sistem motric); -un set ordonat de actiuni de organizare, de clasificare. Exista 2 tipuri de sisteme: sisteme naturale (fizice, biologice) si sisteme create de om (tehnice, conceptuale, de actiune, ingineresti, economice, sociale…). Cercetarea sistemica isi propune integrarea unor domenii diferite ale cunoasterii cu ajutorul unei metodologii in care se integreaza diferite discipline. In kinetoterapie au o larga aplicare teoriile cu privire la sisteme cu autoreglare si autoorganizare, fiind capabile in interactiunea cu mediul sa-si schimbe structura pastrandu-si identitatea si integralitatea si sa-si aleaga una din liniile posibile de conduita. Analiza structurala: pune accent pe complexul de relatii care definesc un anumit sistem in raport cu elementele sale componente. Structuralismul ca metoda evidentiaza ceea ce este comun, esential si unitate in diversitatea domeniilor realitatii. Structuralismul considera obiectele ca sisteme, ca ansamblu de elemente. Metoda cercetarii operationale: cercetarea operationala abordeaza problemele caracteristice sistemelor complexe si hipercomplexe inaccesibile modelelor clasice de analiza. Ea urmareste sa scoata in evidenta operatii care definesc functionarea si comportamentele unor sisteme dinamice, complexe si concrete. Metoda are caracter aplicativ. Stadiile unui studiu de cercetare operationala: formularea problemei; constructia modelului; obtinerea solutiei optime in constructia modelului; testarea modelului si evaluarea solutiei; aplicarea solutiei. Cercetarea operationala urmareste obtinerea a mai multe informatii in vederea luarii unor decizii de cea mai buna calitate privind o anumita problema. Ea presupune aplicarea metodelor stiintifice de catre o echipa multidisciplinara in scopul studierii problemelor legate
3 de conducerea si optimizarea sistemelor pentru a gasi o solutie optima care sa serveasca eficacitatii actiunii. Metoda studiului de caz: studiul de caz este un instrument de cercetare descriptionala a unui individ, program, situatie…Si aici se aplica tehnici observatoare, strangerea datelor din teren, interviul, convorbirea, studierea documentelor. Este foarte des folosit in clinica medicala, in criminologie, in pedagogie, in sociologie. In domeniul nostru, metoda studiului de caz urmareste sa cunoasca bine fenomenul, o situatie, cercetarea unui singur caz, tragandu-se de aici concluzii si invataminte pentru dezvoltarea cunoasterii in acest domeniu. In cadrul acestei metode se formuleaza anumite ipoteze; scopul metodei este acela de a usura intelegerea unor situatii asemanatoare. Demersul cercetarii in metoda studiului de caz nu poate fi complet standardizata, deoarece fiecare caz are originalitatea sa proprie. Pasii sunt: -definirea si descrierea situatiei prezente; -obtinerea informatiei de baza si conditiile posibile care au determinat situatia; -formularea ipotezelor explicative si verificarea lor; -verificarea ipotezelor si formularea unor concluzii pertinente.