MCS-C11 (continuare)
EXPERIMENTUL Organizarea experimentelor. Organizarea planurilor experimentale Dupa fixarea temei de cercetat si dupa formularea ipotezei de cercetare urmeaza planificarea experimentului ce va confirma sau va infirma ipoteza lansata de cercetare. Se specifica variabila independenta si se organizeaza controlul variabilelor. Dupa ce s-au rezolvat aceste aspecte se trece la selectia subiectilor si la constituirea grupului de lucru. Selectia si alcatuirea grupului de cercetare sunt foarte importante; cercetatorul le acorda tot asa de mare atentie ca si formularii ipotezei si sarcinilor cercetarii. De regula, experimentarea se face utilizand 2 grupuri: un grup experimental si un grup de control. Asupra grupului experimental actioneaza variabila independenta. Aceste grupuri sunt de fapt esantioane obtinute dintr-o populatie de baza parentala cu ajutorul unor metode stiintifice si tehnici corespunzatoare. Metode de alcatuire a grupurilor experimentale: a).Metoda selectiei intamplatoare (metoda loteriei): fiecare membrul al populatiei are sanse egale de a fi ales prin aceasta metoda. Selectia se poate face astfel: -se scriu toate numele pe biletele separate; -se pun intr-o urna; -se amesteca bine; -se extrage numarul dorit de subiecti care va constitui esantionul de lucru. Prin aceasta metoda selectia unui membru nu influenteaza selectia altuia. b).Metoda pasului statistic: se intocmeste o lista sau fisier cu toti membrii populatiei vizate pentru cercetare si apoi se ia pe al 3-lea sau pe al 4-lea sau pe al 5-lea (sau daca sunt multi se ia din 10 in 10, din 20 in 20…). Aceste grupuri realizate prin selectie intamplatoare sunt grupuri independente. S-a subliniat mereu ca esantioanele trebuie sa fie si echivalente si ca prin selectie intamplatoare nu putem intotdeauna sa ajungem la astfel de grupuri. Insusi experimentatorul este interesat ca grupurile sa fie echivalente, in primul rand in privinta acelor factori sau conditii ce pot masca eforturile individuale si pot afecta variabila dependenta, deformand rezultatul si concluziile. Adesea se urmarestepentru formarea grupurilor echivalente nu numai egalizarea mediilor, ci si egalizarea subiectilor (fiecare subiect dintr-un grup sa isi aiba echivalentul in celalalt grup). Aceste grupuri sunt grupuri in perechi sau de aceeasi putere sau grupuri asociate sau corelate. Pentru a constitui aceste grupuri toti subiectii sunt supusi unor probe preliminare. Dupa rezultatele la acest pretest se aseaza subiectii 2 cate 2 si ii repartizam pe unul in grupa experimentala, pe celalalt in grupa de control si asa vom sti ca am inceput experimentarea cu acelasi nivel al variabilei si ca eventualele diferente intre grupuri la sfarsitul cercetarii vor fi in cea mai mare parte determinate de actiunea variabilei independente. Planuri experimentale S-a vazut ca in experiment avem de-a face cu 3 tipuri de variabile: S-stimuli sau situatii; P-personalitatea; R-raspunsul. Ceea ce este manipulat in experiment sunt fie S, fie P. schema clasica a experimentului este aceea in care i se dau variabilei independente mai multe valori pentru a vedea efectele asupra variabilei dependente. Se impune utilizarea mai multor grupuri echivalente; aceste procedee, masuri vor neutraliza influentele nedorite ale unor variabile neexperimentale provenite in special din diferentele dintre subiecti (valoric vorbind) si din ordinea prezentarii stimulilor.
2 Tipuri de planuri Grupuri
echivalente pentru fiecare valoare a variabilei independente: -cazul cel mai simplu: 2 grupuri echivalente (experimental si de control) se fac masuratori si inainte si dupa experiment; -concret, acest plan poate fi dezvoltat astfel: 2 grupuri echivalente in care grupului experimental i se administreaza variabila independenta, iar grupul de control va avea valoarea “0” a variabilei independente. Alte cazuri particulare in acest plan: a).la 2 grupuri echivalente se aplica 2 calitati ale variabilei independente (ex.: compararea timpului de reactie la stimuli luminosi si sonori); b).la 2 grupuri echivalente se aplica 2 cantitati ale variabilei independente (intensitate, volum, durata a stimulului); c).tratarea diferentiala a subiectilor celor 2 grupuri (ex.: administrarea unor medicamente sau sustinatoare de efort in cantitati diferite la cele 2 grupuri si apoi masurate dupa un timp egal). Un singur grup de subiecti pentru toate valorile variabilei independente: fiecare subiect va trebui sa dea un raspuns pentru fiecare valoare a variabilei cu masuratori atat inainte, cat si dupa experiment. Planuri experimentale cu 2 sau mai multe variabile (planul experimentelor factoriale): cand se folosesc 2 variabile diferite, fiecare avand 2 valori, se constituie 4 grupe experimentale. Planurile experimentale numite factoriale ne permit studierea efectelor a 2 sau mai multe variabile independente in acelasi experiment. Testarea ipotezei de cercetare si validarea ei 1).Se ordoneaza datele recoltate. 2).Se face prelucrarea statistica de baza prin calcularea tendintelor centrale si a variabilitatii la grupele experimentale si de control. 3).Se calculeaza erorile mediilor grupurilor de lucru fata de media propusa a populatiei. 4).Se calculeaza pragul de semnificatie sau “increderea” utilizandu-se teste de semnificatie statistica: -testul “t” (student)-pentru compararea mediilor; -testul “z”-pentru compararea mediilor; -testul “X2” (chi)-pentru compararea frecventelor; -testul “F”-pentru analiza de varianta (Anova). Se testeaza ipoteza de cercetare prin intermediul ipotezei nule (ipoteza statistica). Ipoteza nula afirma ca intre mediile celor 2 grupuri nu exista diferente si ca rezultatele cercetarii sunt doar intamplatoare. Ipoteza de cercetare afirma invers: exista diferente si posibilitati de a ajunge la concluzii pertinente. Aplicarea testelor de semnificatie vor constata daca rezultatele sunt intamplatoare sau sunt reale (pentru p<0,05 sau p<0,01).
Tipuri de experimente Experimentul de confirmare (experiment fundamental): pleaca intotdeauna de la o ipoteza (o ipoteza explicita) in care cercetatorul face supozitia existentei unei relatii intre o anumita variabila independenta si variabila dependenta: stimulare (variabila independenta) si raspuns (variabila dependenta).
3 Prin acest experiment cercetatorul cauta sa-si verifice ipoteza prin confirmarea sau respingerea ei. In cadrul experimentului de confirmare se face deosebirea intre experiment functional si experiment factorial. Experimentul de explorare (ipoteza implicita): experiment de cunoastere sau de investigare, scopul lui fiind descoperirea relatiei ce poate exista intre 2 variabile. In acest caz cercetatorul nu formuleaza o ipoteza in sensul propriu al cuvantului pe care sa o verifice prin experiment, ci este “curios” sa afle ce s-ar intampla daca subiectului i se aplica o anumita stimulare (pe baza principiului “black box”). Insa o anumita ipoteza informala este si aici, cel putin in masura in care s-a decis sa cerceteze efectul unei variabile asupra alteia. Dar aceasta ipoteza nu este suficient de avansata pentru a putea spune ca va avea un efect anume. Totusi, experimentul de explorare serveste drept investigatie prealabila (de tatonare a subiectului) in scopul delimitarii unei arii de cercetare si structurarea unor eventuale ipoteze explicite. Experimentul pilot este inrudit cu experimentul de explorare si este considerat un experiment preliminar sau o repetitie generala. Se utilizeaza un numar restrans de subiecti si se urmareste verificarea prealabila a unor proceduri pentru prevenirea unor eventuale erori intrun experiment ulterior si gasirea unei valori a variabilei independente ce ar prezenta anumite avantaje. Experimentul invocat reprezinta experimentul provocat de natura sau de accidente, intamplari, raniri…Se mai numeste si “experimentul post facto” (dupa eveniment). Acest experiment se numeste astfel pentru ca investigatia a urmat dupa ce modificarile in variabila independenta au fost produse de conditii naturale sau sociale. Ex.: adaptarea organismului la altitudine-in activitatea sportiva s-a obtinut aparitia unor modificari fiziologice la altitudine, de unde si ideea de a utiliza altitudinea ca situatie favorizanta pentru capacitatea de performanta a organismului-cresterea imunitatii organismului. Experimentul crucial isi propune sa verifice simultan ipoteze contrare. Daca acest experiment reuseste sa arate ca din 2 ipoteze una este contrara faptelor, iar cealalta este indiscutabila, spunem ca experimentul este crucial. In practica un astfel de experiment este foarte rar si greu de elaborat. Experimentul natural presupune efectuarea probelor si administrarea stimulilor intr-un cadru obisnuit, familiar pentru subiect. Se efectueaza ca un experiment propriu-zis de verificare, numai ca se pastreaza conditii firesti, normale ale activitatii subiectului. O forma particulara a acestuia este experimentul psiho-pedagogic desfasurat in conditiile procesului instructiv-educativ, putand fi: -constatativ: urmareste fotografierea sau consemnarea situatiei existente la un anumit moment; -formativ: tinteste spre introducerea de factori de progres in vederea schimbarii comportamentale (se compara datele initiale cu cele finale). Experimentul de laborator (artificial): subiectul este pus in conditii artificiale diferite de acelea ale activitatii de toate zilele. Experimentul presupune scoaterea fenomenelor din ambianta lui specifica si obisnuita de viata si introducerea intr-o ambianta specifica, anume creata. Experimentul longitudinal si experimentul transversal: orice tip de cercetare poate aborda fenomenele in desfasurarea lor in timp: -diacronic: longitudinal, din timp in timp (pe o perioada mai lunga de timp); -sincronic: transversal, concomitent (la un anumit moment-perioada scurta sau foarte scurta).