Maria, Mama Domnului Isus

Maria, mama Domnului Isus Am efectiv un sentiment de teamă să scriu ceva despre mama Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, o femeie căreia i s-a făcut har. Cine ar îndrăzni să spună ceva necugetat sau incorect despre această femeie care a fost aleasă să nască pe Mântuitorul, căreia i-a fost încredinţat El şi pentru care, El, Domnul Isus Însuşi a purtat de grijă în viaţa Lui. Motivul celor scrise Şi totuşi trebuie să scriu şi anume din următorul motiv: în ultimii 11 ani am călătorit pentru diferite motive în Spania şi am putut constata că spaniolii sunt un popor de oameni amabili şi demni de iubit. Am constatat de asemenea că ei, fie că erau religioşi, fie că nu, o venerau pe Maria, mama Domnului nostru. În frumosul oraş Milas pe Costa Brava am căutat să intru în legătură cu oamenii. Am vizitat câteva biserici, le-am admirat arhitectura şi măreţia lor; am văzut printre altele o statuie splendidă în care Maria era reprezentată cu o coroană şi o aureolă de sfântă. Alături era un sicriu de lemn şi sticlă în care zăcea un cadavru palid: acesta trebuie să fie Hristos. Mi-au apărut atunci multe gânduri şi întrebări şi nu am putut să mai uit de atunci de acest tablou. Întrebare: este acesta modul corect de a prezenta pe Isus şi Maria? Nu ar fi trebuit să fie invers? Despre cine spune Biblia că a fost încoronat cu glorie şi onoare? (Evrei 2.9). Şi pe cine nu? Acesta este motivul pentru care scriu aceste lucruri. Există însă şi un alt motiv. În ultimii ani am avut privilegiul să particip la studii biblice la care au venit şi câţiva cunoscuţi romano-catolici. Sinceritatea şi dorinţa lor de a studia Cuvântul lui Dumnezeu fără superficialitate m-au impresionat. Bineînţeles, ei sperau că studiul Bibliei va dovedi că punctele lor de vedere ar fi întotdeauna corecte. Personal am mai mult respect faţă de oamenii cărora le pare rău atunci când descoperă că lucruri de pe terenul credinţei pe care ei le apreciază se conving că sunt false, apreciez deci mai mult pe astfel de oameni decât pe aceia pentru care totul este indiferent. Printre aceşti prieteni romano-catolici există copii ai lui Dumnezeu adevăraţi care iubesc pe Domnul Isus Hristos şi care doresc să-L glorifice în viaţa lor. Deoarece am multe rude cu temere de Dumnezeu în Biserica Ortodoxă coptică, lucrul acesta nu mă surprinde. Scriu deci aceste lucruri şi pentru romano-catolici şi pentru credincioşii ortodoxi. Dorinţa inimii mele este ca Domnul Isus să fie singurul Învăţător şi ca Duhul Sfânt să ne călăuzească în tot adevărul. Aceste rânduri sunt scrise cu dragoste faţă de toţi şi fără vreun gând de răutate faţă de cineva. Frumuseţea morală a Mariei Relatarea biblică ne descoperă frumuseţea morală şi spirituală a Mariei, mama Domnului Isus. De-a lungul secolelor pictorii s-au străduit să reprezinte frumuseţea exterioară a acesteia. Cuvântul lui Dumnezeu însă nu vorbeşte despre aceasta, dar calităţile ei morale ne sunt prezentate şi ele reprezintă multe lecţii preţioase pentru noi. Însăşi faptul că Dumnezeu a ales-o de a aduce pe lume pe Fiul lui Dumnezeu devenit om, dovedeşte poziţia ei privilegiată printre femei. Relatarea biblică din Luca 1 că ea deşi a avut parte de o onoare atât de mare era cuprinsă de un sentiment de nevrednicie personală. Ea vorbeşte despre „starea ei smerită“ şi despre Dumnezeu „Mântuitorul ei“ (Luca 1.47-48). Maria era smerită şi nu este de mirare că Cel pe care L-a adus pe lume a putut să spună: „Eu sunt blând şi smerit cu inima“ (Matei 11.29). „Facă-mi-se după cuvintele Tale“ (Luca 1.38). ea s-a supus voii lui Dumnezeu. Ea s-a supus şi nu a pus la îndoială cuvintele îngerului Gabriel.

Zaharia, soţul Elisabetei, a replicat la cuvintele îngerului Gabriel. Maria nu a făcut aceasta. De aceea Elisabeta o laudă cu cuvintele: „Ferice de aceea care a crezut“ (Luca 1.45). Ea era aşadar smerită, se supunea Cuvântului lui Dumnezeu. Credea Cuvântul Său fără să se îndoiască şi astfel a primit cinstea de a deveni mama Domnului nostru Isus atât de mult aşteptatul şi promisul Mesia. Aşadar, urmează ca noi să o venerăm? Venerarea Mariei Din secolul al V-lea s-au scris volume în care este lăudată Maria şi căreia i-au fost rezervate multe titluri de onoare. Prezentăm câteva exemple: mama harului dumnezeesc, mama Bisericii, tronul înţelepciunii, izvorul bucuriei, turnul lui David, curcubeul legământului sfânt, poarta cerului, regina cerului, regina îngerilor, regina apostolilor, regina profeţilor, regina tuturor sfinţilor, regina păcii. Ea a fost în afară de aceasta „mama lui Dumnezeu“, un titlu care conduce desigur spre multe înţelegeri. Unul din acesta însemnând că ea ar trebui să fie considerată „străbună a lui Dumnezeu“ (cea din care a venit Dumnezeu). Se spune despre ea că ea ar fi venit într-un mod supranatural fără să fi avut păcat moştenit. Acest lucru este numit „concepţie imaculată“. Ca rezultat se susţine că ea s-a înălţat la cer fără să moară. În anul 1854 Biserica catolică a adoptat oficial dogma „înălţarea la cer a Mariei“. Păcătoşii sunt îndemnaţi să se adreseze Mariei ca izvor de har deosebit. Un scriitor Anselm (1033-1109) spunea: „La timpul respectiv vom fi mântuiţi mai repede dacă vom striga numele Mariei decât dacă vom striga numele lui Isus“. Deoarece ea era numită mama lui Dumnezeu, Biserica catolică dă următoarea învăţătură: de porunca fecioarei ascultă toate lucrurile chiar şi Dumnezeu. Este nevoie să spună doar un cuvânt şi Fiul ei face totul“ (Bibliografia pentru autenticitate Raccolta, o colecţie de rugăciuni ce sunt recomandate de papă. Citate din H. A. „Ironoside in Letters to a roman catholic priest, loizeau brothers, neptune”, NJ pagina 27). Mulţi catolici sinceri susţin că bisericile lor nu ar trebui să se roage către Maria, ci mai degrabă cu Maria. Ei însă citează coroana de trandafiri. Coroana de trandafiri este o rugăciune către Maria în care se menţionează despre harul ei în viaţă şi este aclamată în ora morţii. Cum se deosebeşte aceasta de rugăciunea lui Ştefan din ora morţii lui, care a spus cu atâta simplitate: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu“ (Fapte 7.59). Este de remarcat că episcopul Stross Mayer din Concilul vaticanic 1870 a exprimat în discursul său dogma infailibilităţii papei, această dogmă ar urma să îl considere pe papă ca Dumnezeu, „el precizând, aşa cum noi din fecioară am făcut o dumnezeiţă“. Întrebare importantă care ar decurge din aceasta ar fi: ce ne învaţă Sfânta Scriptură despre Maria ? Vechiul Testament În Vechiul Testament există numai o precizare clară despre Maria: „De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn. Iată fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)“ (Isaia 7.14). Aceast lucru s-a împlinit cu 700 de ani mai târziu prin naşterea Domnului Isus Hristos. Despre Maria însăşi nu se spune de aici mai departe. Evanghelia după Matei „Iacov a născut pe Iosif, soţul Mariei din care s-a născut Isus care se cheamă Hristos“ (Matei 1.16). Acest verset spune foarte simplu cine a fost Iosif ca tată. Faptul că în acest verset este prezentat acest „din care“ arată că Iosif nu a fost tatăl Domnului Isus.

„Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui era logodită cu Iosif, şi înainte ca să locuiască ei împreună ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, soţul ei era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii. De aceea şi-a pus să o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, soţia ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale. Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin profetul care zice: Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu şi-I vor pune numele Emanuel, care tălmăcit înseamnă Dumnezeu este cu noi. Când s-a trezit Iosif din somn a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului şi a luat la el pe soţia sa, dar n-a cunoscut-o până ce a născut un Fiu şi el i-a pus numele Isus“ (Matei 1.18-25). În aceste versete, recunoaştem că este mai mult vorba de Iosif decât de Maria. Iosif este asigurat că Maria este fecioară şi că ceea ce se petrece este împlinirea profeţiei lui Isaia prin concepţia supranaturală a Domnului Isus. În aceste versete deci nu este vorba de venerarea Mariei. „După ce s-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim şi au întrebat: Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi a venit să ne închinăm Lui ... au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat. Apoi şi-au deschis visteriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă“ (Matei 2.1, 2, 11). Unde găsim în aceste versete o închinare în faţa Mariei. O astfel de închinare nu este nici precizată şi nici recomandată. Închinarea este adusă Copilului, nu Mariei! „După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arartă în vis lui Iosif şi-i zice: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi rămâi acolo până îţi voi spune Eu, căci Irod are să caute Pruncul să-L omoare. Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui noaptea şi a plecat în Egipt“ (Matei 2.13-14). În acest versete Iosif este mai mult în primul plan decât Maria. Se observă apoi că aici se spune de două ori: copilul şi mama Lui şi nu Maria şi Copilul. Toată atenţia este îndreptată asupra Copilului Isus. În capitolele următoare nu este scris nimic despre Maria. În Matei 3 unde este relatat botezul Domnului Isus, Maria nu este amintită. Nici în capitolul 4, atunci când Domnul Isus este ispitit în pustiu. Acolo se spune în v. 24: „I s-a dus vestea în toată Siria şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri, pe cei îndrăciţi şi pe cei lunatici, şi pe cei slăbănogi. Şi El îi vindeca. Bolnavii erau aduşi direct la El şi nu prin mijlocirea Mariei. În capitolele 5-7, capitole care redau predica de pe munte, Maria nu este amintită, ci Domnul Isus în capitolele 8 şi 9. El face multe minuni dar nu este vorba de Maria. În capitolele 10 şi 11 absolut nimic. Abia în capitolul 12 o regăsim: „Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El. Atunci cineva I-a zis: iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine. Dar Isus a răspuns celui ce îi adusese ştirea aceasta: Cine este mama Mea? Şi care sunt fraşii Mei? Atunci şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi i-a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, şi soră, şi mamă“ (v. 46-50). Semnificaţia acestui loc din Cuvântul lui Dumnezeu este remarcabilă, căci aici Domnul Isus spune clar ascultătorilor Săi că relaţia cu ucenicii Lui este cu mult mai mare decât aceea cu mama Lui şi cu fraţii Lui. Maria este amintită şi în Matei capitolul 13.54-56: „A venit în patria Sa şi a început să înveţe pe oameni în sinagogă, aşă că cei care-L auzeau se mirau şi ziceau: De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea? Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria, mama Lui, şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda nu sunt ei fraţii Lui? Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?“ Nici aici nu este nici un cuvânt de venerare la adresa Mariei.

În cap. 14 nu avem nici un fel de referire la Maria, nici directă, nici indirectă. În cap. 26 se relatează despre faptul că pe capul Domnului Isus se toarnă mirul de mare preţ, dar nu citim nicăieri că Maria ar fi avut o astfel de onoare. Vedem aşadar, în toată evanghelia după Matei că nu există nici o referire la faptul că Maria este adorată sau că cineva ar fi căutat mijlocirea ei. Bolnavii erau aduşi direct la Domnul Isus. La naştere magii I s-au închinat numai Lui, deşi Maria era prezentă. Deci în mod sigur din evanghelia după Matei nu reiese că ar fi fost vorba de o veneraţie a Mariei. Evanghelia după Luca În primele două capitole ale evangheliei după Luca, Maria este amintită mai des decât în întreaga Sfântă Scriptură. Să urmărim cu grijă aceste locuri, pentru că din ele reiese că nu este potrivit ca Maria să fie venerată. „În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea şi i-a zis: Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har. Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta?“ (Luca 1.26-29). Aceste versete sunt întrebuinţate ca cel mai puternic argument de a o venera pe Maria. Dar există o argumentaţie în a proceda astfel? Îngerul a spus Mariei, „plecăciune“, aceasta fiind echivalent cu un salut. Este pur şi simplu un salut, aşa cum găsim şi în evanghelia după Matei 28.9. Maria însăşi a considerat această adresare ca un salut (Luca 1.29): „s-a întrebat ce să însemneze urarea aceasta“. „Căreia i s-a făcut mare har“. Cine tăgăduieşte că Mariei i s-a făcut mare har, când Dumnezeu a ales-o pentru a aduce pe Domnul Isus Hristos în lume, dar aceasta semnifică faptul că ea a fost un vas al îndurării prin care a avut loc aducerea Domnului Isus pe lume şi nu o furnizoare a harului, aşa cum se susţine. La drept vorbind, despre toţi credincioşii se spune că ei sunt purtători ai harului lui Dumnezeu. „Domnul este cu tine“. În această propoziţie cu siguranţă nu este conţinut faptul că acest lucru nu ar fi valabil pentru toţi credincioşii. Aşa salută de exemplu Boaz pe secerători cu aceleaşi cuvinte: „Domnul să fie cu voi“ (Rut 2.4). Îngerul Domnului a spus lui Ghedeon: „Domnul să fie cu tine viteazule“ (Jud. 6.12). Şi totuşi, nimeni nu ajunge la concluzia de a se închina pe secerătorii lui Boaz sau pe Ghedeon. Dumnezeu a spus lui Israel: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine“ (Isaia 41.10). Şi Domnul a promis ucenicilor Săi: „Şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşit“ (Matei 28.20). Pavel încheie 2 Timotei cu cuvintele: „Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău. Harul să fie cu voi“ (2 Timotei 4.22). „Binecuvântată eşti tu între femei“ (1.28). (Această propoziţie lipseşte de fapt din mai multe manuscrise demne de remarcat). Dumnezeu a ales-o pe Maria şi a binecuvântat-o cu favoarea de a deveni mama Mesiei, dar este absolut clar că Maria nu este o furnizoare a binecuvântării, ci o primitoare de binecuvântare. O exprimare asemănătoare o citim despre o altă femeie, pe care probabil, cei care citează această propoziţie (binecuvântată eşti tu între femei) nu prea cunosc. Este vorba despre Iaiel, soţia lui Heber Chenitul. În Jud. 5.24: „Binecuvântată să fie între femei Iaiel, nevasta lui Heber Chenitul, binecuvântată să fie ea între femeile care locuiesc în corturi“. Bineînţeles, nimeni nu se gândeşte să îi aducă închinare acestei femei sau să se roage ei pentru a primi har, măcar că aici se spune: „Binecuvântată între femei“ şi reiese că ea este înaintea multor femei şi ar fi deasupra lor. Locurile citate mai sus sunt folosite îndeosebi pentru a argumenta biblic venerarea Mariei, dar este clar că Sfânta Scriptură nu îndreptăţeşte această poziţie. Vom vedea mai târziu, că Biblia de fapt condamnă asemenea obicei.

Maria s-a mirat de salutul îngerului: „Îngerul i-a zis: Nu te teme Maria, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu“ (Luca 1.30). Şi în aceste cuvinte nu poate fi vorba de o îndreptăţire a venerării Mariei. Dacă se spune unui om „nu te teme“ sau „ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu“, devine acel om un mijlocitor între Dumnezeu şi om sau a unei persoane? S-a arătat îndurare acum; îndurare faţă de un muritor. Apoi, Gabriel comunică Mariei că va fi însărcinată şi va naşte un fiu. „Maria a zis îngerului: Cum se va face lucrul acesta? Fiindcă eu nu ştiu de bărbat. Îngerul i-a spus: Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu“ (Luca 1.34-35). În aceste versete îngerul comunică Mariei liniştind-o planul lui Dumnezeu şi anume naşterea Domnului Isus din fecioară. Reacţia ei este plină de decenţă şi dovedeşte teama ei de Dumnezeu: „Maria a zis: Iată roaba Domnului, facă-mi-se după cuvntele tale. Şi îngerul a plecat de la ea“ (Luca 1.38). Răspunsul ei este aşa de frumos. Dar din el reiese că ea nu este o mijlocitoare şi nici o furnizoare a harului. Ea este pe deplin în mâna lui Dumnezeu şi este clar că nu îşi conferă ei nici un fel de autoritate. Apoi Maria a vizitat pe Elisabeta. „Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei i-a săltat pruncul în pântece şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu. Fiindcă, iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie. Ferice de aceea care a crezut, fiindcă lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini“ (Luca 1.41-45). Este un lucru uimitor că bebeluşul (Ioan Botezătorul) în momentul în care Maria a salutat-o pe Elisabeta (Maria purtând pe Masia) a săltat de bucurie. Dar acest fapt nu îndreptăţeşte în nici un fel că Maria trebuie să fie venerată sau că trebuie să i se aducă închinare. Atenţia se concentrează asupra „rodului trupului ei“, şi anume asupra Domnului Isus. Elisabeta Îl numeşte (pe Domnul Isus) deja Domnul ei. „Şi Maria a spus: Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se măreşte duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a robei sale, căci iată, de acum încolo toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este Sfânt“ (Luca 1.47-49). Aici este demn de remarcat că Maria Îl numeşte pe Dumnezeu Mântuitorul ei şi prin aceasta exprimă că ea însăşi are nevoie de mântuire. Spunem aceasta cu teamă şi cinste şi cu autoritatea Scripturii. Ea nu spune că toate neamurile vor beneficia de ea ca „furnizoare a harului“, ci că ea este „binecuvântată“ sau „fericită“ bucurându-se de această favoare. Dacă ea este numită binecuvântată, în Biblie sunt multe altele numite „binecuvântate“. David spune lui Abigail: „Binecuvântată să fii“ (1 Samuel 25.33). În Psalmul 1.1 se spune: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi“. În Matei 5 citim: „Ferice de cei săraci în duh, de cei smeriţi, de cei care au milă“. Şi în Efeseni 1.3 citim că „Dumnezeu ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări spirituale în locurile cereşti în Hristos“. În Matei 25.34 citim că „Hristos, când vine în gloria Lui, va spune celor de la dreapta Sa: Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărţia care va fost pregătită de la întemeierea lumii“. Cu aceasta nu se diminuiază în nici un fel cinstea mamei Domnului nostru, cea căreia i s-a făcut mare har. Însă nu trebuie să uităm ce poziţie înaltă i s-a dat fiecărui copil adevărat al lui Dumnezeu. Apostolul Ioan aclamă: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl? Să ne numim copii ai lui Dumnezeu“ (1 Ioan 3.1). Am văzut deja că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări spirituale în locurile cereşti. Pentru că ei au pierdut din vedere aceste lucruri minunate se simt descumpăniţi şi caută în Maria o mijlocitoare. Însă în acest sens nu există nici o argumentaţie sau o bază biblică (1 Timotei 2.5: „Este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, omul Isus Hristos“). După cuvintele sublime ale Mariei din Luca 1.47-55 se ajunge mai departe în acest capitol la Ioan Botezătorul şi părinţii lui. Luca 1 ne arată aşadar frumuseţea morală a Mariei şi cuvintele ei plăcute, dar aceasta nu ne conduce sau nu produce o motivaţie de închinare spre o mijlocitoare între Dumnezeu şi om. În Luca 2, Maria, mama Domnului Isus este amintită de încă câteva ori datorită ordinului cezarului Augustus de

a se face recensământ. Iosif a trebuit să plece „să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Pe când erau ei acolo s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria şi a născut pe Fiul ei, cel întâi-născut, l-a înfăşat în scutece şi l-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei“ (Luca 2.5-7). După ce s-au împlinit zilele de curăţire după legea lui Moise pentru Maria, părinţii au adus Copilaşul în Ierusalim, în templu. Aşadar, Maria a făcut după prescripţiile legii ca oricare femeie iudeică. Ea nu a ocupat o poziţie deosebită. Apoi a venit Simeon „prin Duhul în templu. Şi când au adus părinţii înlăuntru pe Pruncul Isus ca să împlinească cu privire la El ce poruncea legea, Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău, căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care a-i pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor lumina care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău Israel“. Tatăl Lui şi mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El. Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie ca să se descopere gândurile multor inimi“ (Luca 2.27-35). Maria era binecuvântată, dar nu găsim în aceste versete nici un fel de motivaţie pentru o venerare a Mariei şi cu atât mai puţin în scenele următoare din Luca 2 unde se relatează despre Copilul de 12 ani din templul de la Ierusalim: „Părinţii lui Isus se duceau în fiecare an la praznicul Paştelor. Când a fost El de 12 ani S-a suit la Ierusalim după obiceiul praznicului. Apoi, după ce au trecut zilele praznicului, pe când se întorceau acasă, Băiatul Isus a rămas la Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta, au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor. Dar nu L-au găsit şi s-au întors la Ierusalim să-L caute. După 3 zile L-au găsit în templu şezând în mijlocul învăţătorilor ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care Îl auzeau rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui. Când L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi şi mama Lui i-a zis: Fiule, pentru ce te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu te-am căutat cu îngrijorare. El le-a zis: De ce m-aţi căutat? Oare nu ştiţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu? Dar ei n-au înţeles spusele Lui. Apoi S-a coborât împreună cu ei, au venit la Nazaret şi le era supus. Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei“ (Luca 2.41-51). Duhul Sfânt Să luăm aminte cu câtă chibzuinţă este spus despre Duhul Sfânt „le-a fost (adică lor) supus“. Nu le-a fost (adică ei supus). El care dăduse porunca a cincea (cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta), a împlinit-o şi a dat prin aceasta cel mai bun exemplu. Totodată, El era conştient urmărind interesele Tatălui Său din ceruri (v.49). În timp ce Iosif şi Maria nu înţelegeau lucrul acesta. Vedem aşadar că aceste 2 capitole ale evangheliei după Luca de care se face uz aducându-se ca argument pentru venerarea (închinarea) către Maria, nu se face nici o referire în acest sens. În Luca 8.19-21 avem aceeaşi relatare ca în Matei 12.46-50 şi Marcu 3.31-35. Domnul spune în Luca 8.21: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt cei care ascultă şi fac după Cuvântul lui Dumnezeu“. Alte lucruri semnificative le citim în Luca 11.27-28: „Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi zis: Ferice de pântecele care te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt. Şi El a răspuns: Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!“ Suntem uimiţi în mod trist că în ciuda acestei învăţături clare a Bibliei, învăţătorul bisericesc Alphonso Liguori (1696-1787) scrie: Păcătosul îndrăzneşte să vină nemijlocit la Hristos cu teamă şi cu tremur. Vine în faţa mâniei Lui, dar El nu ia în considerare fără mijlocirea fecioarei. Numai astfel este liniştită mânia Lui (citat

din The Catholic Layman, Juli 1856 – citat de Alexander Hislop „In the two babylons” anul 1959 pag.158-159). Despre Maria, mama Domnului Isus în evanghelia după Luca, nu se mai aminteşte mai departe. Auzim despre Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi alte femei care veniseră cu Domnul din Galileea (23.55; 24.10). Aceste femei relatau ucenicilor despre învierea Lui, dar cuvintele lor „li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau“ (24.11). Înainte de a încheia această retrospectivă asupra evangheliei după Luca, am dori să atenţionăm ca nimeni să nu vină la Domnul Isus prin Maria ca mijlocitoare. Femeia păcătoasă din Luca 7.36-50 a venit direct la El în casa fariseului. Acest fariseu a considerat aceasta ca un lucru rău, dar Domnul Isus Hristos a lăudat-o şi a spus că ea a iubit mai mult şi păcatele ei sunt iertate. Ce binecuvântări pierde oricine nu vine direct la Domnul Isus! El a spus: „... pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară“ (Ioan 6.37). Evanghelia după Ioan În această evanghelie, Maria, mama Domnului Isus este amintită de două ori. O dată cu prilejul nunţii din Cana şi apoi la cruce. „A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama Domnului Isus era acolo. Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Săi. Când s-a isprăvit vinul mama Domnului Isus I-a zis: Nu mai au vin. Isus i-a răspuns: Femeia, ce am Eu a face cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul. Mama Lui a zis slugilor: Să faceţi orice vă va zice“ (Ioan 2.1-5). Această scenă este foarte concluzivă. Maria observase că nu mai era vin suficient. Ea s-a adresat Domnului Isus cu încrederea că El poate să ajute în această încurcătură. De aceea I-a spus: Nu mai au vin. Răspunsul Lui decizional, tranşant a fost: Ce am Eu a face cu tine, femeie? Ceasul Meu nu a sosit încă. Când Domnul Isus foloseşte aici cuvântul „femeie“, după tradiţia iudaică lucrul acesta nu este o dezonorare. Desigur, este un cuvânt poate mai dur, însă el a vrut cu cuvântul Său să explice că această chestiune nu era a ei. Deci a voit să o facă atentă. Augustin spunea referitor la aceasta: „El, nu recunoaşte nici măcar sânul mamei când este vorba să facă lucrările lui Dumnezeu“. Deşi, fără îndoială, Maria primise mult ha şi binecuvântare între femei, ea trebuia să ştie că nu putea să dirijeze lucrările Celui ce venise să facă voia Tatălui. Faţă de slujba Lui oficială, Iosif şi Maria trebuia să fie supuşi. Acum însă Maria, trebuia să fie Lui supusă. Prin faptul că Domnul Isus o numeşte „femeie“ şi nu „mamă“, Maria urma să recunoască că programul Lui este în mâna Tatălui şi că El trebuia să fie în cele ale Tatălui (Luca 2.49). Domnul Isus era aici ca să facă voia Tatălui Său. Desigur, Domnul Isus i-a îndeplinit rugămintea după ce a explicat că ceea ce face El nu este supusă ei, şi că ce face, face după planul lui Dumnezeu. Dar nu. Domnul Isus a exprimat în această singură evanghelie credincioşilor că promisiunea minunată: „Şi orice veţi cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în El?“ (Ioan 14.13). Şi ceva mai târziu: „... nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi să aduceţi roadă şi roada voastră să rămână; pentru ca orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu să vă dea“ (Ioan 15.16). Problema este dacă noi credem sau nu promisiunile Lui − dacă noi ne îndoim sau nu de Cuvântul Său. Cauza adevărată a multor probleme ale noastre ar putea să fie lipsa de credinţă, dar ne putem îndoi de dragostea Lui? În evanghelia după Ioan, Maria este amintită din nou în momentul crucificării Domnului Isus: „Lângă crucea lui Isus stătea Maria, mama Lui şi Maria nevasta lui Cleopa şi Maria Magdalena. Când a văzut Isus pe mama Sa şi lângă ea pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău. Apoi a zis ucenicului: iată mama ta. Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă“ (Ioan 19.25-27). Este de remarcat faptul că Domnul Isus îi spune din nou „femeie“, iar lui Ioan îi spune „mama ta“, în loc de mama. Şi un alt lucru că Domnul Isus vorbeşte de ea ca „mamă“.

Dragă cititorule, despre Maria în evanghelia după Ioan se vorbeşte doar în aceste două locuri. Găsim noi în aceste locuri îndreptăţirea de a-i aduce o închinare exagerată şi adorare ? Faptele Apostolilor Aici Maria, mama Domnului Isus apare o singura dată şi în acelaşi timp este ultima dată când se aminteşte despre ea în Biblie. După înălţarea la cer a Domnului Isus, ucenicii s-au întors la Ierusalim, au urcat în camera de sus şi aşteptau. (Fapte 1.12-13). „Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus şi cu fraţii Lui“ (1.14). Aici Maria este amintită printre cei prezenţi. Toţi se rugau şi este absolut clar că nu i se închinau ei. Se spune despre ucenici că se rugau cu câteva femei şi Maria şi cu fraţii Lui (ai Domnului Isus). Limbajul ar putea să nu fie clar sau să mergem cu gândul în alte direcţii, dar aici se spune clar că Maria era cu alte femei, cu ucenicii şi cu fraţii Lui. Tema lor importantă era rugăciunea. Biblia nu relatează nicăieri că cineva cândva s-ar fi rugat Mariei. Celelalte cărţi ale Noului Testament După Fapte, Maria nu mai este amintită în Biblie. Epistola către Romani explică cum pot fi îndreptăţiţi păcătoşii. Maria însă, nu apare în întreaga epistolă. Epistolele către Corinteni se ocupă cu problema Adunării (strângerii laolaltă), însă Maria nu este amintită. Epistola către Galateni apără învăţătura biblică a îndreptăţirii prin credinţă şi nu prin fapte, dar fără să nimic despre Maria. Epistola către Efeseni ne introduce în binecuvântările minunate şi privilegiul acordat credincioşilor, dar Maria, mama Domnului Isus nu este amintită. Epistola către Filipeni este plină de bcurie, dar nu spune nici un cuvânt despre Maria. Epistola către Coloseni avertizează asupra comportărilor false şi a închinării la îngeri. Nici aici însă nu se spune nimic despre Maria. În nici una din cele două epistole către Tesaloniceni în care se vorbeşte despre venirea Domnului, nu este vorba despre Maria. Cele două epistole ale lui Pavel către Timotei tratează problema ordinii în Adunare, însă Maria, despre care mulţi spun că ar avea un loc deosebit în Adunare nu apare deloc. Nici epistolele către Tit şi Filimon nu conţin ceva despre ea. Epistola către Evrei ne arată supremaţia Domnului Isus, supremaţie faţă de toţi, atât ângeri cât şi oameni, inclusiv Avraam, Moise şi toţi preoţii Vechiului Testament. Ea ne încurajează să avem îndrăzneală şi „să ne apropiem cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie“ (Evrei 4.16). Dar aici nu este amintită nici Maria, nici măcar vreunul din sfinţi ca intermediari, pentru că Domnul Isus Hristos „poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei“ (Evrei 7.25. Mai clar decât aceasta nici nu s-ar putea spune. Epistola lui Iacov este foarte practică. Ea ne îndeamnă spre rugăciune, dar în nici un caz spre rugăciune adresată Mariei. Nici cele două epistole ale lui Petru nu amintesc de Maria. În cele trei epistole ale lui Ioan şi în epistola lui Iuda nu se aminteşte nimic despre Maria.

Nici una din cele 21 de epistole ale Noului Testament nu indică nimic în acest sens. Numeroasele învăţături pentru viaţa personală cât şi pentru viaţa de Adunare, nu conţin nici cea mai mică învăţătură cu privire la Maria. Nici în ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, nu este numită Maria. Unii şi-au exprimat părerea că femeia din Apoc. 12 ar fi Maria. Dacă se citeşte cu grijă acest capitol devine clar că această femeie este o imagine a poporului Israel care în cei trei ani ai necazului celui mare va fi prigonită în mod îngrozitor de Satan (Apoc. 12.13-17). Aceste versete exclud o referire la Maria, mama Domnului Isus care a primit har. Concluzii Pe tot parcursul vieţii noastre suntem puşi în faţa deciziilor şi este nevoie de înţelepciune pentru a lua decizii corecte. Unele decizii, cu siguranţă, ne este mai greu de luat decât altele. Poate ştim care ar fi decizia mai bună, dar ne costă mult ca să o luăm. Acestea pot să producă multe probleme sufletului nostru. Uneori se riscă pierderea relaţiilor, a respectului prietenilor sau chiar a celor din familie. Printre cele mai serioase decizii care ne sunt înainte, aceea a unei credinţe reale, este cea mai greu de luat şi probabil ne costă cel mai mult. Dar la sfârşit, se arată, aşa cum spune Solomon, în afatul pe care-l dă: „Cumpără adevărul şi nu-l vinde. Înţelepciunea, învăţătura şi priceperea (Proverbe 23.23). Deoarece am prieteni temători de Dumnezeu în biserica romano-catolică şi rude credincioase în biserica ortodoxă din răsărit, ştiu fără îndoială că mulţi dintre ei s-ar îngrozi la gândul că cineva s-ar închina altcuiva decât lui Dumnezeu. Şi totuşi, reiese clar că Mariei i se atribuie însuşiri cum ar fi: înţelepciune, cunoştinţă şi tot felul de vrednicii pe care oamenii din diferite locuri le aduc ca argument al închinării în faţa ei. Ei se străduiesc ca s-o înalţe aducând ca argumente harul ei, dragostea ei, puterea ei, perfecţiunea ei. Acestea însă sunt atribute pe care numai Dumnezeu şi numai singur Dumnezeu le are. Dumnezeu a spus: „Eu sunt Domnul. Acesta este Numele Meu şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea idolilor“ (Isaia 42.8). Un observator care este obiectiv poate ajunge uşor la concluzia în orice Biserică, că Mariei i se aduce mai multă adorare decât Domnului Isus Hristos „care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci“ (Romani 9.5), care este singurul nostru Mântuitor, şi nu Maria. „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un at nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi“ (Fapte 4.12).

(Traducere din limba germana - Ion Petru – 2007 )

*

*

*