Leadershipul-lui-saddam-hussein-nae-patricia-studii-de-securitate-anul-ii.docx

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Studii de Securitate, RO, anul II NAE Patricia-Alexandra

LEADERSHIPUL LUI SADDAM HUSSEIN Scopul lucrării Prezenta lucrare are ca scop principal prezentarea și analizarea tipului de leadership adoptat de Saddam Hussein, bazat pe o relevare a factorilor de natură sociologică, psihologică, politică, istorică, emoțională și ideologică care au influențat parcursul liderului irakian atât în politica internă, cât și cea externă.

Irak- prezentarea contextului istoric și politic din secolul XX În anii de după Primul Război Mondial, în Orientul Mijlociu iau naștere două tendințe ideologice, care, în aparență păreau a fi contrare, în esență, urmăreau același scop: eliberarea popoarelor arabe de sub dominația străină. Se dezvoltase, tot mai pregnant, un soi de naționalism teritorial, în rândurile statelor orientale, pe măsură ce acestea se implicau în lupta pentru independența deplină față de Marea Britanie și Franța. Această luptă urmărea crearea unei identități naționale, fapt susținut de ambițiile și rivalitățile dintre liderii naționali. A două tendință care ia amploare și se sădește în mentalul colectiv, este aceea a unității arabe, a ideii unui singur și mare popor, fapt care ar asigura autoapărarea și resurgența arabă. În contextul renașterii naționalismului arab, pe parcursul secolului XX, Irak va suferi varii transformări, nu doar de ordin politic și social, dar și ideologic. Imediat după destrămarea Imperiului Otoman, și, în urma schimbării dinamicilor sistemului internațional, în 1922, Irak intră sub tutelă britanică, dând naștere proiectului shariffului Hussein- construirea unui regat arab întins în toată regiunea- proiect ce urma a fi pus în practică prin implicațiile Regatului Unit. În urma unor revolte și mișcări de rezistență ale șiitilor împotriva străinilor, Irak va fi transformat într-un fel de stat-națiune, construit după model european, având ca suveran pe regele Faysal I (unul dintre fiii shariffului din Mecca), fiind aflat sub administrație engleză. 1

1

Albert, HOURANI, Istoria popoarelor arabe, Editura Polirom, Iași, 2015, pag. 271-273

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Studii de Securitate, RO, anul II NAE Patricia-Alexandra

Dominația minorităților arabe sunnite în aparatul de stat irakian, precum și votarea Codului Naționalității Irakiene, în 1924, de către Adunarea Constituantă Irakiană, avea să deschidă drumul către emergența partidului Ba'as, iar în anii '70, către instaurarea regimului lui Saddam Hussein. Până în 1932, când și-a obținut independența, Irak s-a confruntat cu o serie de probleme interne de natură politică, de la lovituri de stat, la detronarea regelui Faysal sau la incertitudine și instabilitate politică. În 1949 este înființată ramura irakiană a Partidului Ba'as (fundamentat pe resurgența arabă- idee vehiculată de ideologii Salah al-Bitar și Michel Aflaq),2 în contextul conflictului arabo-israelian, partid ce va începe să se afirme pe scena politică, începând cu 1952, odată cu problemele legate de chestiunea naționalizării industriei petroliere și de Tratatul AngloIrakian. Inițial, format atât din militari, cât și din civili șiiți, după 1958, concomitent cu abolirea monarhiei și instaurarea republicii în Irak, neînțelegerile dintre cele două facțiuni aveau să ducă la o schismă în interiorul organizației, Ba'as devenind sunnit, iar idealul arab, o chestiune pur sunnită.

Saddam Hussein (biografie sumară) Născut la 28 aprilie 1937, în satul Al-Aujam, lângă Tikrit, într-o familie modestă, Saddam Hussein s-a confruntat, încă din copilărie, cu varii probleme ce aveau să îl modeleze și să îl transforme într-unul dintre cei mai temuți lideri din lumea arabă. Rămas fără tată și fiind nevoit să se ocupe de gospodărie, Saddam Hussein adună frustrări, fapt ce l-a determinat să-și părăsească satul natal și să plece în Bagdad, pentru a se înscrie la școală. Rezultatele slabe înregistrate la școală l-au împiedicat pe acesta să fie admis la Academia Militară, ale cărei cursuri dorea să le urmeze. În schimb, Bagdadul i-a oferit ocazia de a se implica în diferite acțiuni violente îndreptate împotriva dominației străine, mișcări sociale ce, ulterior, vor degenera în lupte de stradă. La vârsta de douăzeci de ani, prin intermediul unchiului său Hussein ( gazdă și îndrumător, în Bagdad), intră în contact cu reprezentanți baasiști, precum și cu ideologia panarabă. În încercarea de a-l deturna de la putere pe Abd-el Karim Kassem, cu ajutorul unui comando, Saddam Hussein asistă la eșecul loviturii de stat, fiind nevoit să fugă în Egipt.

2

Pierre-Jean, LUIZARD, Modernizarea țărilor islamice, Editura Artemis, București, 2008, pag. 82-83

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Studii de Securitate, RO, anul II NAE Patricia-Alexandra

Șederea la Cairo i-a oferit ocazia de a studia dreptul, precum și să devină unul dintre membrii de bază ai biroului local al Partidului Ba'as din Egipt. În februarie 1963 revine în Irak, în urma deturnării generalului Kassem de la putere, dar și în contextul formării unui nou guvern irakian de orientare baasistă. O nouă lovitură de stat, câteva luni mai târziu, a condus la scoaterea în afara legii a partidului și la arestarea lui Saddam. Eliberat în 1966, Saddam Hussein, alături de alți membri ai Ba'as au pus la cale o lovitură de stat, iar, în iulie 1968, partidul preia puterea în stat. Hassam al-Bakr devine președinte, iar Saddam Hussein, unic vice-președinte. Luptele interne din partid i-au asigurat acestuia mecanismele de a prelua puterea și de a trasa noile direcții politice. Reformele interne - naționalizarea industriei extractive, reforma politicii sociale sau educaționaleau condus, în zece ani, la consolidarea poziției politice a lui Saddam, astfel, în 1979, acesta devine lider unic. Saddam a rămas la putere în ciuda dezastruosului război împotriva Iranului (19801988), și apoi a Războiului din Golf din (1990-1991), care au adus un declin serios în condițiile de viață și condițiile umanitare din Irak. În timpul Războiului din Golf, pentru a-și atrage simpatia maselor arabe și musulmane din regiune, Saddam a lansat 60 de rachete contra teritoriului Israelului. Dictatura și tendințele expansioniste (Războiul Irako-Iranian, 1980-1988, sau episodul Războiului din Golf, 1990-1991, soldat cu anexarea Kuwaitului) aveau să conducă, treptat, la degradarea regimului și la ruinarea statului Irak. Căderea URSS, sfârșitul Războiului Rece și hegemonia americană, aveau să își pună amprenta, pregnant, asupra Irakului, astfel, ce părea a fi o perioadă de apogeu pentru nouă republică, s-a transformat în eșec.3 După invazia Irakului din 2003, Saddam a fost răsturnat de la putere, a reușit să se ascundă vreme de opt luni, până ce a fost capturat în ascunzătoarea subterană unde se afla, lângă localitatea natală Tikrit, la data de 13 decembrie 2003. După capturarea sa de către armata americană, Saddam a fost predat tribunalului penal irakian care l-a condamnat pe 5 noiembrie 2006 la moarte iar pe 26 decembrie 2006 verdictul a fost confirmat. Sentința a fost executată pe 29 decembrie 2006 în timpul nopții prin spânzurare și a pus capăt vieții dictatorului irakian.

Bernd, JORDAN, Alexander, LENZ, 100 de personalități ale secolului/ politicieni, tradusă în română de Dragoș Dinulescu, Editura ALL, București, 2000, pag. 100-101 3

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Studii de Securitate, RO, anul II NAE Patricia-Alexandra

Factorii politici și ideologici care au stat la baza leadershipului lui Saddam Hussein Saddam Hussein a fost unul dintre ultimii mari dictatori ai secolului XX, dar nu ultimul în ceea ce privește egoismul, cruzimea sau dorința morbidă pentru putere. A crescut repede, ca Stalin și Mao, din interiorul unui partid politic progresist și secular.4 Când Saddam avea doar 10 ani, a fost impresionat de o vizită a unui văr de al lui care știa să citească și să scrie. El și-a confruntat familia în legătură cu dorința lui de a deveni educat, dar părinții lui nu au fost de acord. Astfel, Saddam a fugit de acasă, mergând la unchiul său maternal Kairallah, în Takrit. Kairallah urma să devină nu numai tatăl lui Saddam, ci și mentorul său politic. Kairallah a luptat împotriva Marii Britanii în războiul din Irak, în 1941 și a petrecut 5 ani în închisoare pentru acțiunile sale de natură naționalistă. El l-a fascinat pe tânărul Saddam cu povestiri despre rudele sale, care și-au dat viața pentru cauza irakienilor naționaliști, luptând împotriva invadatorilor străini. Kairallah, care mai târziu a devenit guvernator al Bagdadului, a modelat viziunea lui Saddam Hussein asupra lumii, alimentându-i ura față de străini. Saddam a fost cufundat în istoria arabă și în ideologia baasistă când a călătorit cu unchiul său în Bagdad pentru a-și continua studiile. Școlile, un focar de naționalism arab, l-au ajutat să își confirme orientările politice. În 1952, când Saddam avea 15 ani, Nasser a condus revoluția Free Officer în Egipt și a devenit un erou pentru tânărul Saddam și pentru colegii săi. Ca lider activist al panar-abismului, Nasser a devenit un model idealizat de Saddam, sedimentându-se în mintea tânarului ideea conform căreia numai printr-o confruntare curajoasă cu puterile imperialiste, naționalismul arab se poate elibera de cătușele Occidentului.5

4

„The blundering dictator”, The Economist, 4 ianuarie 2007, https://www.economist.com/middle-east-andafrica/2007/01/04/the-blundering-dictator, data accesării 29 ianuarie 2019. 5

MacFarquhar, Neil, „Saddam Hussein, Defiant Dictator Who Ruled Iraq With Violence and Fear, Dies”, The New York Times, 30 decembrie 2006, https://www.nytimes.com/2006/12/30/world/middleeast/30saddam.html, data accesării 29 ianuarie 2019.

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Studii de Securitate, RO, anul II NAE Patricia-Alexandra

La vârsta de 20 de ani, intră în contact direct cu reprezentanții baasiști, precum și cu ideologia panarabă, lucru care îi influențează concepțiile legate de sfera politică și îi alimentează dorința de a crea un stat irakian superior celorlalte state arabe, care poate concura cu Occidentul. În timpul anilor 1970, un interludiu relativ pașnic, când Saddam exercita un control real ca adjunct al unui președinte slab, zeci de proiecte ambițioase inițiate de el, au creat rapid o infrastructură de primă clasă a căilor de autostradă, a liniilor electrice și a serviciilor sociale. Irakienii puteau să pretindă în mod corect că averea lor națională a fost folosită pentru a crea o clasă mijlocie de dimensiuni mari, subvențiile generoase venite de la stat ridicând chiar și cei foarte săraci cetățeni la nivelul clasei mijlocii. Această implicare asiduă a liderului în modernizarea societății irakiene îi crește popularitatea atât în plan intern, cât și extern, arabii de pretutindeni admirându-l pentru viziunea sa bazată pe progresul și dezvoltarea societății. Saddam își imagina cum el este cel care reușește să transforme populația irakiană. El credea că tinerii trebuie să fie’’modelați’’pentru a ‘’proteja viitorul’’ și că toți copiii irakieni trebuie transformați într-o ‘’lumină radiantă care va elimina’’înapoierea cu care se confruntă familia tradițională.6 Avem,deci, în față imaginea unui lider axat pe dezvoltarea statului său în scopul îmbunătățirii imagii naționale în plan international, dar și a imaginii lui ca om al statului capabil și vizionar. Puternica dorință de a depăși atât Vestul, cât și celelalte țări arabe bine dezvoltate l-au transformat în primă fază într-un model pentru populația irakiană, cât și pentru restul arabilor care credeau în viziunea și visul său de a crea o lume arabă unită. Caracterul ambițios și perseverent al liderului irakian era alimentat de complexul de inferioritate pe care acesta îl avea față de Occident, cu precădere față de SUA, lucru care a stat la baza multor alegeri greșite pe care acesta le-a făcut în timpul mandatului său ca președinte și care au dus la distrugerea graduală atât a imaginii sale ca lider suprem, dar și a statului pe care a încercat să il dezvolte.

6

MacFarquhar, Neil, op.cit., data accesării 29 ianuarie 2019.

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Studii de Securitate, RO, anul II NAE Patricia-Alexandra

Această latură a lui Saddam, concentrată pe ajutorarea celorlalți dispare relative rapid, făcând loc celei bazate pe ideologia Baasistă și influențată de modelul altor dictatori pe care Saddam Hussein îi idolatriza. Se propagă, astfel, latura violentă și mesianică a liderului de a-și potoli setea de putere. Saddam Hussein înțelegea adevărata valoare a terorii în interiorul statului. Saddam a construit un aparat polițienesc elaborat și masiv, cu un număr de 100.000 de agenți și trupe paramilitare, care atomizează în mod efectiv orice posibilitate de opoziție politică prin frică. Existau mai multe forțe de securitate specializate pentru a detecta potențialele amenințări din partea populației generale, a corpului oficial al armatei, a elitei partidului Ba'ath, a spionilor străini și a examinatorilor ONU și a forțelor de securitate. Șapte divizii ale gărzilor republicane protejează statul, iar unități ale gărzilor republicane speciale îl protejează pe Saddam însuși. În plus, zeci de mii de Fedayeen Saddam, sau "mucenicii lui Saddam", fanatici loiali, recrutați din regiunea din jurul orașului natal al lui Saddam, Tikrit, pot fi aruncați în orice luptă pentru a proteja regimul, fiind dispuși să înfrunte orice pericol pentru conducătorul lor.

Factorii sociologici și psihologici care au stat la baza leadershipului lui Saddam Hussein Conexiunile familiale și tribale sunt supreme.7 Ele sunt prioritare ideologiei. Ele vin înaintea angajamentului față de statul-națiune, înaintea oricărui tip de angajament. Saddam Hussein înțelegea asta. De aceea, într-un anumit moment, el a transferat puterea de la Partidul Baas, care l-a pus la putere, familiei sale, pentru că a decis că în familie se poate încrede, și nu în partidul care l-a ridicat în funcție. El a slăbit partidul și a întărit familia, și aceasta a fost situația din Irak pe toată perioada când el a fost lider. Cel de-al doilea fiu este capul temutului sistem de securitate. Primul său fiu conducea toate tipurile de comitete din țară. Fratele lui se ocupa de sistemul de securitate, verișorii lui aveau poziții cheie în armată. Persoanele care vin de la Al Awja se află în alte poziții în armată. Persoanele care veneau din Tikrit, sau de lângă Al Awja, se aflau în alte poziții. Era o piramidă a relațiilor, tribală și familială. Și de această piramidă depindea 7

„The Leadership Secrets of Saddam Hussein”, http://baltimorechronicle.com/saddam_feb02.shtml, data accesării 30 ianuarie 2019.

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Studii de Securitate, RO, anul II NAE Patricia-Alexandra

Saddam. Acești oameni îi erau loiali pentru că ei credeau că dacă Saddam reușește, vor reuși și ei. Traumele din copilărie, lacunele uriașe în materie de cunoștințe, complexele de inferioritate, dorința de a deveni un actor de rang mondial, paranoia pe care o dezvoltă pe parcursul vieții și scepticismul față de absolut orice om cu care intra în contact, îl fac pe Saddam Hussein să se înconjoare doar cu oamenii alături de care se simțea confortabil, anume familia sa. Acest cerc restrâns de sfătuitori nu a făcut decât să îi alimenteze setea de putere și să îl facă să creadă pe liderul irakian că el nu a greșit niciodată, vina fiind mereu a inamicilor fie din interiorul statului, fie din mediul internațional. Cu cât se simțea mai amenințat, cu atât devenea mai periculos, motiv pentru care nimeni nu îndrăznea să îl contrazică. De aici reiese neputința liderului de a-și asuma faptele, lucru care împiedică dezvoltarea lui în materie de leadership. De asemenea, lacunele uriașe în materie de cunoștințe se regăseau și în rândul familiei sale care ajunsese să ocupe funcții de anvergură în stat. Nu este întâmplător faptul că Saddam Hussein a supraviețuit mai mult de două decenii în postura de lider al națiunii sale în această zonă tumultoasă a lumii. În timp ce este condus de vise de glorie, iar perspectiva sa politică este îngustă și distorsionată, el este un tactician, cu un adevărat exercițiu al răbdării. Capabil să iși justifice faptele de agresiune extremă pe baza unor nevoi revoluționare, dacă agresiunea sa nu este acceptată, Saddam și-a dezvoltat un obicei de a aștepta pentru un moment viitor care sa fie potrivit pentru a-și atinge destinul revoluționar. Atfel, setea sa pentru putere nu este diminuată de aceste perioade de așteptare, ci doar deviată pentru moment. Saddam Hussein este un om politic nemilos și calculat care va întrece orice limită impusă pentru a-și atinge obiectivele. Dar el nu este un martir și supraviețuirea lui în acestă luptă pentru putere - cu demnitatea lui intactă - este prioritatea sa cea mai înaltă.8 Un conducător pragmatic revoluționar auto-proclamat, Saddam nu își dorește un conflict în care Irakul va fi grav afectat și statutul său ca lider distrus. Reticența consilierilor lui Saddam de a dezaproba politicile lui contribuie la potențialul de calculare greșită a riscurilor, aceștia nefiind

8

Jerrold M. Post, Saddam Hussein of Iraq: A Political Psychology Profile

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Studii de Securitate, RO, anul II NAE Patricia-Alexandra

în măsură să facă contribuții semnificative la acuratețea evaluării lui Saddam a situației politice / militare a Irakului. Începând cu membri ai tribului și ajungându-se la cei doi fii ai săi, nimeni nu îndraznea să îl confrunte pe conducătorul suprem în chestiuni ce țineau de luarea deciziilor. Bazându-se în principal pe tactică și oportunitate și nu pe o strategie pe termen lung, Saddam Hussein ajungea să ia deciziile de unul singur, ghidându-se pe intuiție și chiar pe unele vise care a doua zi erau transformate în dictate. Neînțelegând ce se întâmplă în afara lumii arabe și refuzănd să aibă contact cu realitatea din exteriorul bulei pe care și-a creat-o in stat, majoritatea deciziilor sale in materie de politică externă erau fundamentate pe ambiții politice, rivalități și complexe de inferioritate alimentate de scepticism la adresa Occidentului. Momentul trădării celor doi gineri ai săi, provoacă o destabilizare uriașă pentru Saddam care iși restrânge și mai mult cercul, sentimentul său de nesiguranță și paranoia amplificându-se. Prin urmare, populația irakiană a avut cel mai mult de suferit din cauza instabilității liderului. Singura limbă pe care Saddam Hussein o înțelegea era limbajul puterii. Fără demonstrarea dorinței sale de a folosi forța, în ciuda faptului ca sancțiunile din mediul internațional mușcau adânc din prosperitatea țării, Saddam era destul de capabil să-și pună populația într-o perioadă susținută de greutăți. Dacă el credea că supraviețuirea sa ca actor politic pe scena mondială este amenințată, Saddam putea să răspundă cu agresiune nestăpânită, folosind toate armele și resursele pe care le avea la dispoziția sa, ceea ce ar fi fost cu siguranță un act final tragic și sângeros. Aparatul propagandistic a fost unul din elementele de bază ale dorinței crescânde a liderului de a avea control suprem asupra populației, de a știi tot ce se întamplă în stat și, implicit, de a-și hrăni stima de sine. Această popularitate internă, cât și externă i-a dat avânt în completarea visurilor sale de unificare a lumii arabe și de a deveni un actor cheie în jocurile mondiale. Ieșit victorios dintr-un război de opt ani cu Iran si zdrobind cu success o revolt kurdă, acest fiu orfan de tată, crescut de rude înstărite, conducea Irakul de două decenii deja. Saddam și-a eliminat toți rivalii, a îmblânzit majoritatea agitată de șiiți și a pus la conducerea statului doar oamenii săi de încredere. Muzee, spitale, parcuri și orașe întregi purtau numele său. Și apoi a distrus totul odată cu invadarea Kuweitului, micul emirat vecin și bogat, pe 2 august 1990. Întrebat mai târziu, după ce a fost capturat într-o "gaură de paianjen" de către invadatorii americani, de ce a făcut acest lucru,

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Studii de Securitate, RO, anul II NAE Patricia-Alexandra

Saddam a spus că a făcut asta pentru că Kuweitul era în mod drept provincia a 19-a a Irakului. Apoi, cu o ușoară nazalizare a vocii, a spus: "Când îmi vine o idee în cap, acționez. Așa sunt eu.’’9 Din răspunsul lui reiese încă o data caracterul tactic si nu strategic, bazat pe acționarea din instinct, nefondată uneori și care în loc să îi aducă success, îl împiedică în parcursul atingerii scopului final, și anume crearea unui profil de lider imbatabil.

CONCLUZII Statul irakian pe care Saddam l-a creat a fost desființat, dar cu o asemenea cruzime încât politica mai largă pe care a construit-o a început să se destrame. În acest timp, se crăpau cu forță tot mai mare componentele sunnite, șiite și kurde, apărând un slogan pe zidurile Bagdadului: "Mai bine tirania lui Saddam decât haosul Americanului." În captivitate și apoi în timpul unui proces dezordonat, ocărâtul dictator a început să-și recâștige statura printre constituenții săi principali sunniți. Sordiditatea spânzurării sale și suprapunerea acesteia cu ziua sărbătorii musulmane a sacrificiului – contrastând calmitatea liderului înainte de moarte - au întărit sentimentul sunniților de victimizare în mâinile a ceea ce mulți văd ca un regim sectar de tip marionetă. În ultimul său contact cu lumea sub forma unei comunicări, o scrisoare eliberată în urma condamnării sale pentru crime împotriva umanității, el a adoptat rolul de martir al națiunii, chemând într-un mod nobil irakienii să se unească și să ierte invadatorii pentru nebunia liderilor lor. Saddam Hussein este cel mai metodic lider arab al secolului XX. E organizat. E un visător. Și, de asemenea, a avut susținători. Era popular. Dar Saddam Hussein este un planificator. Și a afectat atât de mult Orientul Mijlociu încât trebuie să-l înțelegem. Primul lucru pe care trebuie să-l reținem este că Saddam Hussein a petrecut 20 de ani creându-și o personalitate, o imagine pentru sine. Și odată războiul din Golf, adversarii lui au făcut același lucru - i-au creat, desigur, o personalitate complet diferită. Deci, trebuie să parcurgem tot ceea ce a creat Saddam și ceea ce au creat adversarii săi pentru a ajunge la persoana reală. Persoana reală nu are nici o ideologie. Acesta este cel mai important lucru de reținut despre Saddam Hussein.

9

„The blundering dictator”, The Economist, 4 ianuarie 2007, https://www.economist.com/middle-east-andafrica/2007/01/04/the-blundering-dictator, data accesării 31 ianuarie 2019.

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Studii de Securitate, RO, anul II NAE Patricia-Alexandra

Saddam Hussein prefera realpolitikul. El a vrut să conducă Irakul în secolul XX, dar dacă asta ar însemna eliminarea a 50% din populația Irakului, era dispus să o facă. Saddam avea o misiune : trebuia să conducă Irakul și să facă din acesta un model de urmat pentru țările arabe, să le atragă sub conducerea lui atfel încât el să fie unicul lider arab din timpurile moderne. Leadershipul lui Saddam Hussein a fost unul bazat pe tactică, pe vise mari, pe perseverența, pe o voință și concentrare incontestabilă. Insă, dorința mult prea puternică pentru dominație, pentru putere, alături de factorii de natură ideologica, politcă, psihologică și sociologică care i-au format caracterul, au înclinat balanța în sens invers: Un lider cu un adevărat potential de dezvoltare s-a transformat treptat într-un dictator temut, cu tentații politice nejustificate, urmărit de imense complexe de inferioritate și un puternic sentiment de neîncredere în oameni. Vedem, deci, cum aspirațiile înalte din începutul carierei, se transformă în decursul anilor într-un unic scop : supraviețuirea alimentată de perseverența specifică liderului. Acest ‘’nebun al Orientului Mijlociu’’ 10, lăsând la o parte atrocitățile pe care le-a inițiat, a fost un organizator înainte de toate, un vizionar care, în acea parte a lumii care nu mai avusese contact cu așa ceva, a reușit, totuși, să strălucească în comparație cu alți lideri arabi.

Bibliografie 1. Albert, HOURANI, Istoria popoarelor arabe, Editura Polirom, Iași, 2015, pag. 271-273 2. Pierre-Jean, LUIZARD, Modernizarea țărilor islamice, Editura Artemis, București, 2008, pag. 82-83 3. Bernd, JORDAN, Alexander, LENZ, 100 de personalități ale secolului/ politicieni, tradusă în română de Dragoș Dinulescu, Editura ALL, București, 2000, pag. 100-101

4. „The blundering dictator”, The Economist, 4 ianuarie 2007, https://www.economist.com/middleeast-and-africa/2007/01/04/the-blundering-dictator, data accesării 29 ianuarie 2019

5. MacFarquhar, Neil, „Saddam Hussein, Defiant Dictator Who Ruled Iraq With Violence and Fear, Dies”,

10

The

New

York

Times,

Jerrold M. Post, Saddam Hussein of Iraq: A Political Psychology Profile

30

decembrie

2006,

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Studii de Securitate, RO, anul II NAE Patricia-Alexandra https://www.nytimes.com/2006/12/30/world/middleeast/30saddam.html, data accesării 29 ianuarie 2019

6. „The

Leadership

Secrets

of

Saddam

Hussein”,

http://baltimorechronicle.com/saddam_feb02.shtml, data accesării 30 ianuarie 2019 7. Jerrold M. Post, Saddam Hussein of Iraq: A Political Psychology Profile