Jocul Didactic.docx

Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea vorbirii și a gândirii logice a preșcolarilor. Eficiența jocului didactic față de celelalte activități obligatorii constă în faptul că la desfășurarea lui participă toți copiii, ei depunând eforturi de gândire și exprimare dar fără a conștientiza aceasta, considerând că se joacă. Jocurile didactice și senzoriale reunesc diferite activități care îmbunătățesc abilitățile cognitive și senzoriale ale copiilor, indiferent de vârsta lor. Semnele jucăușe se dezvolta prin joc de concentrare și de reflecție. Jocurile interactive dezvoltă în continuare memorie, reacție și viteză. Activitățile care utilizează nisip, apă și sol sunt bogate în beneficii senzorio-motorii și promovează creativitatea celor mai tineri. Jocurile muzicale rafinează facultățile auditive ale copiilor. Toți participă foarte mult la socializarea copiilor pe terenul de joacă. Jocul devine „didactic atunci când prin modul de formulare a sarcinii de învăţare copilul este adus în situaţia de a-şi utiliza energiile şi potenţialul psiho-fizic pentru a-şi optimiza parametrii comportamentali” (8, pag. 123). Structura jocului didactic După domeniul de referinţă al conţinutului lingvistic, jocurile didactice se clasifică în: - jocuri didactice fonetice; - jocuri didactice lexicale; - jocuri didactice gramaticale; - jocuri didactice centrate pe comunicare expresivă şi nuanţată. În funcţie de obiectivul (scopul) urmărit, jocurile didactice pot fi: - de dobândire de cunoştinţe; - de formare de priceperi şi deprinderi; - de consolidare/sistematizare; - de verificare/evaluare. Cum la Educarea limbajului nu avem de a face cu predarea/învăţarea informaţiilor ştiinţifice din domeniul lingvistiv, obiectivul fundamental (scopul) jocurilor didactice este de formare/consolidare/perfecţionare a priceperilor şi deprinderilor lingvistice. Ultimele două tipuri (consolidare/sistematizare şi verificare/evaluare) se referă tot la gradul de realizare a priceperilor şi deprinderilor (comportamente).

Titlul jocului şi scopul acestuia (obiectivul fundamental sau de referinţă) sunt două componente ce se intercondiţionează. Precizarea scopului atrage după sine conţinutul jocului şi, implicit, alegerea titlului. Denumirea sintetizează esenţa jocului şi se constituie într-un laitmotiv pe parcursul derulării acestuia („Cu ce sunet începe cuvântul?”, „Găseşte cuvântul potrivit!”, „Eu spun una, tu spui multe!”, „Recunoaşte personajul!” etc.). Dacă titlul jocului este formulat scurt şi sugestiv, el devine formulă conducătoare în joc, sarcină de învăţare care, repetată, asigură ritm activităţii, înţelegerea şi asimilarea conţinutului propus. Sarcina didactică reprezintă sarcina de învăţare inclusă într-un obiectiv operaţional derivat din scopul (obiectivul fundamental) jocului didactic. Sarcinile didactice se formulează în funcţie de unităţile de conţinut operaţionalizate (câte obiective operaţionale, atâtea sarcini de învăţare), diferenţiind învăţarea prin nivelul de performanţă stabilit prin obiectiv („Spune cel puţin trei cuvinte care încep cu sunetul [m]”). Sarcinile didactice pot fi adresate: - individual (fiecare copil rezolvă o sarcină); - frontal (toată grupa participă la rezolvarea unei probleme formulate de educatoare); - unui grup (când grupa de copii este împărţită în echipe). Sarcinile didactice se structurează ascendent, după gradul de dificultate (de la nivel minimal la nivel maximal), antrenând comportamente cognitive de la cunoaştere la sinteză şi evaluare, fapt ce diferenţiază şi individualizează copiii în funcţie de abilităţile fiecăruia. Elementele de joc trebuie să se împletească strâns cu sarcina didactică şi să mijlocească realizarea ei în condiţii optime, constituindu-se în elemente strategice ale situaţiei de învăţare. Ele pot fi dintre cele mai variate (întrecere, închiderea şi deschiderea ochilor, aplauze, un obiect, o jucărie, un personaj din poveste etc.). Regulile de joc realizează legătura între sarcina didactică şi acţiunea jocului. Fiecare joc didactic are cel puţin două reguli: - o primă regulă traduce sarcina didactică într-o acţiune concretă ce defineşte capacitatea (comportamentul) specificată în obiectivul operaţional urmărit; - o a doua regulă a jocului didactic are rol organizatoric, precizând momentul începerii sau terminării unei acţiuni, ordinea intrării în joc etc. În mod obişnuit, desfăşurarea jocului didactic cuprinde următoarele momente, structurate pe secvenţele educaţionale standard (vezi evenimentele instruirii).

 BIBLIOGRAFIE 1. Agrigoroaie Dan – „Optimizarea metodologiei didactice – ghid metodologic”, CCD Neamţ, 2002 2. Bărboi C., Negruţ I., Petroman P. – „Metodica predării limbii şi literaturii române în liceu”, EDP Bucureşti, 1983 3. Cerghit I., Vlăsceanu L. – „Curs de pedagogie”, EDP Bucureşti, 1988. 4. Cerghit I. şi colab. – „Didactica”, manual pentru clasa a X-a, pentru Şcoli Normale, EDP Bucureşti, 1990, 1991. 5. Cerghit I. – „Mijloace de învăţământ şi strategii didactice”, în „Curs de pedagogie”, Universitatea Bucureşti, 1998. 6. Cojocaru V.M. – „T.M.I.”, EDP Bucureşti, 2002. 7. Dumitru Constanţa – „Sinteze didactice – File pentru caietul metodistului”, CCD „Grigore Tăbăcaru” Bacău, 1991-1992. 8. Ezechil L., Păişi Lăzărescu M. – „Laborator preşcolar – ghid metodologic”, ediţia a II-a revizuită, Editura V&I Integral, Bucureşti, 2002. 9. Moise C. – „Metode de învăţământ”, în „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice”, Iaşi, Editura Polirom, 1998. 10. Niculescu Rodica Mariana – „Pedagogie preşcolară – Sinteze”, Editura ProHumanitas, Bucureşti, 1999. 11. Văideanu G. – „Educaţia la frontiera dintre milenii”, Editura Politică, Bucureşti, 1988. 12. Elinor S.K., Dumitrana Magdalena – „Didactica preşcolară”, Bucureşti, Editura V&I Integral, Bucureşti, 1998.