Izvorul Vindecarii E Iubireae

Izvorul vindecării e iubirea

INTRODUCERE îmi amintesc că mă gândeam încă de când eram copil, şezând la masa mea^de lucru sau stând treaz în pat: „Trebuie sa fie ceva mai mult". In primele clase de liceu, scriam eseuri serioase şi îmi petreceam dupăamiezile colindând aleile pe bicicletă, uitându-mă în grădini. Totul părea atât de limitat şi disperat - şi nu era nicăieri unde să te duci. Visele mele, viitorul - nimic din ceea ce avea de oferit această lume nu era de ajuns. Din când în când, se ridica în mine un simţământ puternic, gata să explodeze înăuntru. în aceste momente, aveam imagini fugare a ceva ce era cu adevărat special. Dar când am atins vârsta maturităţii, nam ştiut niciodată dacă aceste momente de incredibil sentiment al existenţei unui scop anume provenea din aroganţă, sau nu erau altceva decât Dumnezeul din mine. Modul în care o astfel de parte din mine s-ar realiza vreodată în această lume, era întotdeauna o enigmă dezamăgitoare. Indiferent cât de mult am încercat, nu m-am putut niciodată convinge pe mine însumi că, a-mi atinge scopul prin luptă, ar duce în final la ceva mai bun, că schimbări în politică, o nouă relaţie romantică, sau un nou mod de a-mi înţelege sentimentele ar conduce viaţa mea către împlinire. Nu eram niciodată satisfăcut. Alegerile din faţa mea nu-mi potoleau niciodată setea care 1 1 I M împingea mai departe. Eram, pur şi simplu, angajat pe calea minimului compromis posibil. Apoi, într-o zi, un seminar de deschidere a secţiei postuniversitare a fost cadrul în care o singură experienţă a schimbat tot ceea ce avea să urmeze în viaţa mea. O femeie remarcabilă care era şaman, un vraci pentru indienii eschimoşi, se afla la seminar şi mă aştepta cumva, într-un mod misterios. în decursul a

câtorva ore, devenisem ucenicul şi prietenul ei, începând o relaţie care avea să dureze patru ani, conducându-mă la întâlnirea cu Genny, partenerul meu spiritual. împreună, Genny şi cu mine, am călătorit, învăţând vindecarea spirituală în Filipine şi practicând lecţii zilnice dintr-un incredibil set de cărţi denumite Un Curs în Miracole, până când vieţile noastre s-au abandonat propriilor lor destine, pline de sens şi de miracole. V u m . şapte ani după evenimentele descrise în această . noi înşine admitem că ele par să fie dintr-o altă lume. Ne ........i M I M i i i m putem comunica celorlalţi că fiecare experienţă i i i M i . i n . i le stă şi lor la dispoziţie, în interiorul lor. Cum să i i HI i i i i k - m pc deplin că întotdeauna există şi o altă realitate în m i j i m n i nostru - indiferent de împrejurările în care se pot des-inviii. i \ n'ţile noastre? \ 1 1 1 avut nevoie de un şaman eschimos şi de vindecători i i i i i ' i i i t v i , pentru a ne elibera ego-urile de credinţele lor împie-i i i i . \proapc în fiecare zi întâlnim pe cineva care nu necesită i i u n u r a învăţători şi experienţe neobişnuite, cineva care ajun-ţ" L i l i nul şi la scopul său, în mod firesc. Pe aceştia, smerenia li i l i u i uşor şi repede, la adevăr. Această carte este scrisă pentru aceia dintre noi care cre-i i i suntem mai grozavi decât florile şi păsările şi decât ace■ . 1 1 r cunosc, în mod firesc, ce înseamnă noţiunea de egalitate. ■ i i a carte este pentru toţi aceia dintre noi care încercăm să trolăm destinul şi să ne conducem viaţa, în loc de a lăsa i 1 1 rva special, adevăratul nostru scop, să înflorească şi să se ^1/volte. Astăzi, noi ştim că acelaşi spirit pe care l-am expenmenr deschide în mii şi mii de inimi omeneşti din toată 7

1

lumea, adevăr, are loc o revoluţie spirituală. Apogeul acestei peri-BSte, credem noi, cu mult mai măreţ decât apariţia unei sin-!• linte Divine măreţe. Noi ne imaginăm o lume care vede Fiinţă Divină în fiecare, ştiind că noi toţi suntem înrudiţi, apropiaţi chiar decât membrii unei familii. Această conşti-I lumii este deja în plină manifestare. Mulţi, mulţi oameni jşjjiau^ seama.că fiec e dintre noi întreg, numai în măsura în care fiecare îşi recunoaşte între-a . Cuvintele nu pot descrie unitatea şi pacea care reprezin-I N itcnţialul şi destinul nostru. Noi ştim că această revoluţie are c nu prin mijloacele normale ale

demonstraţiilor şi cuvântă-i i i i ci prin fiecare dintre noi, atunci când riscăm să pătrundem, u iubire şi iertare, în cea mai întunecată parte a vieţilor noastre descoperind, pe parcursul acestui proces, propria noastră fru-useţe. în măsura în care întunericul nu mai este privit ca fiind i i . i nanul nostru, ci ca cel ce ne slujeşte într-un mod unic, cu i i mantă că lumea se va recunoaşte de asemenea pe ea însăşi, . i fiind în întregime de nepreţuit. II

CAPITOLUL UNU

PAKTCA ÎNTÂIA INIŢIEREA

într-o primăvară, după ce zăpada se topise de tot, am în-Ut să stau în fiecare zi, timp de câteva ore, sub copacul meu. i i licoare zi, copacul mă aştepta. Deşi uneori parcul putea fi feirtc aglomerat, nu am găsit niciodată pe alţii ocupând locul 1 1 1 . 1 1 , aflat în apropierea acestui stejar special în parcul din Den- i . ( olorado. Cu ceva timp în urmă, înţelesesem că fericirea esie o hcstiune interioară. Nici un feTde succes sau iubire din partea lorlalţi nu mă satisfăcea, dacă inima mea nu se simţea sufici-|t de demnă pentru a accepta binele pe care îl găseam în lume. I iccare zi, aici, în parc, era locul unde puteam cel mai bine să .ilucz încrederea în viaţă, sau teama mea de ea. Cu copacul la . 1 1 c I c meu, aveam ocazia perfectă de a practica plantarea rădă-llilor mele, lăsându2

mi ramurile şi frunzele să se întindă către i în timp ce eu mă abandonam anotimpurilor emoţiilor şi citirilor mele contradictorii. Aici era locul unde puteam primi Sele soarelui, ca raze ale iubirii lui Dumnezeu. Şi tot aici era Cui unde mă puteam adăposti de stresul din viaţa mea. Lângă est copac dintr-un parc, în mijlocul unui oraş aglomerat,

se sca tocmai locul potrivit pentru mine ca să încerc să-mi amin-C cine sunt cu adevărat. Dimineţile mi le petreceam lucrând ca terapeut. La un oment dat, am considerat terapia personală ca o mişcare şerifi. Dacă oamenii aveau greutăţi, adevărata problemă era că ei »şi exprimau mânia cu privire la poziţiile lor politice/sociale, imţeam că, atunci când îşi dădeau voie să-şi simtă furia fireas-din ei, acea eliberare le revitaliza respectul de sine şi relaţi-c. Apoi, după ce am atins eu însumi acest punct, mi-am dat ama că existau prea multe scuze pentru a rămâne, pur şi sim-lu, mânios. în spatele întregii mele furii cu privire la alegerile

limitate pe care simţeam că eu şi ceilalţi le-am avut la dispoziţie, se afla multă durere şi o zonă largă ale cărei limite îmi erau necunoscute. Astfel, am intrat într-un proces de terapie similar terapiei primare, pentru a explora durerea refulată şi zona nedefinită care ştiam că se află în mine. Aproape un an de zile am plâns şi mi-am urlat sentimentele, pe măsură ce amintirile au început să umple golurile din interior. îmi simţeam emoţiile ca şi cum erau desprinse şi aduse înapoi în timp, strat cu strat, precum o ceapă. Către sfârşitul procesului, îmi strângeam genunchii la piept, gemeam, aveam frisoane şi mă simţeam stors de parcă aş fi încercat să mă nasc sau să renasc. Am continuat să permit ca sentimentele mele din ce în ce mai profunde să fie aduse la suprafaţă - aşteptând, în acelaşi timp, vindecarea promisă în cartea cunoscută la acea vreme, care se ocupa de terapia primară.

Acest lucru a continuat, până când mi-a trecut prin minte că mă limitam pe mine însumi şi pacienţii care lucrau cu mine Eu controlam şedinţele, conform aşteptărilor mele cu privire la ce drum să urmez. De fapt, alegeam în mod constant calea de a simţi durerea copilului din interior - poate într-un fel de speranţă ireală de a simţi totul, o dată pentru totdeauna şi astfel, să devin liber. Copilul jucăuş, cunoscătorul intuitiv, agentul creator, col care cunoştea toate celelalte părţi ale fiinţei refulate aveau, de asemenea, nevoie să fie experimentaţi. Viaţa şi munca mea s-a schimbat. Centrul din conducerea căruia lăceam parte a început să invite adulţi, cu toate problemele lor, care să vină şi să-şi redescopere copilăria. în conformitate cu vârsta pe care simţeau că o au, erau trimişi în diverse camere, să se joace cu animale de pluş, să plângă sau să deseneze - orice doreau. Esenţa procesului consta în a 3

învăţa să recunoască vârsta copilului din ei şi ce dorea cu adevărat acel copil. Simţeam cu toţii că suntem pe punctul de a ne deschide unei noi experienţe, eliberată de trecuturile noastre nevrotice. M-am înscris la un seminar la Institutul de Psihologie Umanistă, o şcoală postuniversitară, care avea să se numească mai târziu Saybrook Institute, din California de Nord. Am simţit .....atorul pas în dezvoltarea activităţii mele era scrierea unei i l l / c i l a ţ i i . I'rima seară a seminarului cu durata de o săptămână a I m rpul cu un film despre chirurgia mediumică din Insulele Fili-i' i n . Pacientul din film era şi el acolo ca să relateze cum a fost. \ n i . cput prin a ne spune că avea o tumoare pe creier, pe care ift lorii tic la UCLA nu o puteau nici vindeca, nici controla. Ca n ultima incercare, luase avionul către Filipine, pentru a consul-1 , 1 1 i u \ mdccător indigen. Vindecătorul a intrat într-o altă stare de I i ' i ' i miţă şi, lucrând cu repeziciune, folosindu-se doar de mâini, n deschis pielea şi craniul şi a înlăturat tumorile de pe creier. \ i >■ M a închis deschizătura - fără să lase nici o cicatrice, sau orice n l i senin al unei operaţii. Şi iată-1 pe pacientul care vorbea şi glum i , i despre ţesutul care îi fusese îndepărtat în timpul operaţiei l l l i n a t c . Oamenii doreau să ştie dacă era ţesut uman sau - după • u i u se relata deseori cu privire la aceste operaţii - doar mărun-I . I I . i I r pui. El a râs. „Cum ar putea să-mi intre

în creier mărun-I H I C de pui? Eu ştiu că ceva a fost scos din capul meu." I ram într-o stare de traumă psihică. O parte din mine cretini c u adevărat şi chiar înţelegea întreaga prezentare. Pur şi u n i ' I u , simţeam că e adevărat. Mintea mea era însă sfâşiată. Nu | i a n . 1 să conteze ce era cu adevărat acel ţesut. El era sănătos! 'luiuoaica de pe creier, care fusese diagnosticată în mod ştiinţific, nu mai exista. Am acceptat acest lucru ca pe un fapt real. ( (învingerile mele la a c e a vreme au găsit încurajare în ■ O N i h i l i l a t c a ca oameni simpli să poată întrece ştiinţa modernă m r e z o l v a r e a unor lucruri de bază din viaţă. Dar, curând, am jţjuns s â îmi dau seama că adevărul despre forţele ce acţionau în nul film era ceva cc-mi depăşea înţelegerea intelectuală. Era C e v a mai presus de convingerile şi chiar de sentimentele mele, d u l i l c r c n l cât dc corecte păreau a fi ele la acel moment. Seminarul era ţinut la o fermă frumoasă, cu grădini în-l i i i '.c, cabane din material uşor şi două piscine. Printre partici-| i . i u | i sc numărau un director al companiei Xerox care se retră-■ i din lumea afacerilor, terapeuţi de tot felul, un mare om de nil. ni, un frate catolic şi o femeie, Doris. Ea mi-a atras imedi-ni ulcnţia, atunci când mi-a fost prezentată ca şaman. Doris era

Si)

vraciul câtorva sate de eschimoşi din Alaska. In afară de utilizarea ierburilor, cea mai mare parte din capacităţile ei de vindecare proveneau din abilităţile ei

11 psihice paranormale, pe care le deprinsese încă de copil, în Samoa. Ea ne-a spus că totul are un spirit: oamenii, pietrele, plantele - totul. Munca ei de 4

vindecare includea comunicarea cu spiritele din jurul pacientului. „De obicei", spunea ea, „cauza şi leacul oricărei afecţiuni se află foarte aproape unul de celălalt." Cum toţi se prezentau şi ne spuneau de ce participă la seminar, am ascultat în mod deosebit povestea ei. Aveam un sentiment incredibil dar tulburător că întâlnirea noastră avea un scop anume, mult mai mare decât părea la prima vedere. De abia ne întâlniserăm şi deja ne purtam unul faţă de celălalt nu ca străini, ci ca nişte colegi care se reunesc după ani buni de despărţire. Extremele experienţei umane care erau exprimate acolo mă copleşeau. îmi simţeam capul de parcă ar fi încercat cu disperare să se agate de orice ar fi putut, ca să-mi controleze stomacul. M-am retras, aşa cum procedam de obicei când eram printre mulţi oameni şi simţeam acest lucru. M-am refugiat în mica mea cabană, m-am întins pe pat cu genunchii strânşi la piept, plângând şi simţindu-mă pierdut într-o hăţiş de experienţe stranii. în timp ce stăteam culcat, strângând perna în braţe, am simţit deodată intrând în cameră ceea ce se poate descrie doar ca o prezenţă. S-a aşezat lângă mine şi m-a strâns în braţe. I-am simţit îmbrăţişarea, aşa cum aş fi simţit-o pe cea a unui trup viu. M-a cuprins un sentiment dulce, de pace. M-am oprit din plâns şi m-am relaxat în ... ce? Nu ştiam ce era. Dar, în acel moment, nu era necesară nici o explicaţie. în acea stare de calm, ştiam că cineva era acolo, cu mine. In drumul de întoarcere spre clădirea principală, am decis că experienţa trebuie să fi provenit dintr-o necesitate psihologică de moment, de a avea o mamă. Când am intrat în încăpere, Doris m-a întâmpinat la

uşă, cu îngrijorarea înscrisă pe chip. Privindu-mă adânc în ochi, a spus: „Te simţi bine?" Am dat din cap că da. „AŞ fi venit în corp fizic", a spus ea, „dar n-am vrut să te H i " • IV ."

Instantaneu, am acceptat imposibilul. Am ştiut că < n | i clin cameră fusese Doris. Era Doris, îmbrăţişându-mă, Nloi'Andu-mă. \ zâmbit şi m-a condus spre un scaun din încăpere. I ; timpul să facem cunoştinţă. Te-am aşteptat", a început \m planificat această întâlnire cu mult timp în urmă, înalt (Ic a veni în această viaţă." Km dat afirmativ din cap - ştiind şi totuşi neştiind exact i...... Ea a început să-mi vorbească de parcă ne-am fi cunosi l i mult timp - sau, mai exact, de multe ori. Când tocmai i" punctul de a pune o mie de întrebări, ea mi-a spus: „Aş-V o i veni la tine diseară." Km aşteptat-o după cină, dar, din cauza întâlnirilor de i i altor discuţii, nu am avut timp să ne aşezăm şi să vor-M am dus la culcare dezamăgit. în noaptea aceea am visat uneam în patul meu de acasă. în vis, m-am văzut clar pe însumi în propriul meu pat, visând despre ziua de mâine I n > l mică. Totul părea atât de familiar, atât de real şi de viu. \poi, în timp ce dormeam, am văzut-o pe Doris apărând Iun «Io mine. M-am retras făcându-i loc să se aşeze. Ea a „Voi veni la tine deseori în acest fel şi, în visele tale, vom ~ despre diverse lucruri." în acel moment mi-am dat sea-visez şi, realizând acest fapt, m-am trezit, străduindu-mă unde sunt. Eram singur. 5

A doua zi am sosit la întâlnirea de grup, la timp

l i

pentru a "inunte ale poveştii lui Doris. Ea şi-a povestit activitatea le îndepărtate din Alaska. A spus că acolo nu există tele->«tfel încât, atunci când este nevoie de ea, este adesea tată telepatic. I se „spune" care este necesitatea şi cât de este ca ea să vină. îşi transmite telepatic propriile mesaje, du-le când şi unde va sosi. Ea călătoreşte în propriul ei , pe care îl pilotează în Alaska pe orice fel de vreme. I >« iris ne-a spus: am acasă când am primit mesajul că o fetiţă căzuse |hcaţă în apă. Bătrânii satului făceau tot ceea ce puteau i . 1 o încălzi - dar, dacă nu primea ajutor în următoarele

două ore, fetiţa urma să moară îngheţată. Ştiam că-mi va lua cel puţin două ore de zbor până la o mică pistă de aterizare din apropierea satului. Aşa că am trimis vorbă, spunându-le ora la care puteam fi acolo. între timp, pe când zburam spre sat, am început să lucrez asupra ei." Cineva a întrebat-o ce înţelegea prin să lucrez asupra ei? „Vrei să spui că o vindecai de la distanţă?" Doris a răspuns: „îmi lăsasem trupul în avion şi m-am dus la ea şi m-am aşezat deasupra ei ca să o încălzesc. Când am sosit pe pista de aterizare, părinţii au alergat spre mine şi mi-au spus că fetiţa era mult mai caldă. Eu ştiam însă că numai jumătatea din faţă a trupului ei era caldă, pentru că nu comunicasem nimănui să o întoarcă. Am alergat imediat în sat, am întors-o şi m-am aşezat deasupra ei. Curând, corpul fetiţei era cald pe ambele părţi şi ea şi-a revenit în simţiri. Când am plecat, era deja pe picioarele ei şi se juca cu ceilalţi copii."

Când Doris şi-a terminat povestea, directorul de la compania Xerox i-a pus întrebări cu privire la câteva cuvinte necunoscute lui şi care îi tot treceau prin minte. A repetat cuvintele. Ştia ea ce înseamnă ele? Doris s-a ridicat în picioare, s-a dus la el şi 1-a strâns în braţe. Cuvintele erau într-un dialect special al eschimoşilor şi erau parte dintr-un mesaj către Doris de la propriul ei şaman, care se afla într-un sat foarte îndepărtat. Doris a explicat că avea o semnificaţie specială faptul că el era cel care a primit mesajul. Acea săptămână la şcoala postuniversitară părea să nu aibă nimic de-a face cu cerinţele academice, ci era, în schimb, un fel de curs predestinat, ţinut special pentru mine, ca să-mi pot continua viaţa. Fundamentul a tot ceea ce eu crezusem a fi adevărat fusese zdruncinat atât de rapid, pus sub semnul întrebării cu atâta măiestrie, încât fiinţa mea normală nu mai avea nici o şansă de supravieţuire. Era ca şi cum mintea mea ar fi fost o clădire cu un număr cunoscut de camere în ea. Acum mi se dăduse sarcina de a găsi de două ori mai multe încăperi. în câte alte camere mai trebuia să intru, oare? Conferinţa a luat sfârşit. înainte de apleca, Doris m-a asiPUI u efl toi ee se întâmplase trebuia să se întâmple. A spus: „Răspunsurile la toate întrebările tale se află în tine însuţi, iu ii «dus iotul în lume cu tine. Stai liniştit şi rămâi deschis penltti ii primi ceea ce este cu adevărat." _ 6

plecat, simţindu-mă încurajat şi încrezător în mine . Am simţit că fusesem remarcat şi aprobat, ca niciodată Inamic in viaţă. Mă gândeam: Există într-adevăr ceva mai mult. im .mii <> din totdeauna, dar nu a existat niciodată altcineva i/t , / spună: „Da, da, întinde doar \ni

Mi i.

mâna şi găseşti." 11 uors din nou acasă, pacienţii mi-au captat cu multă uşu-i m| i iiicnţia, întrucât voiau să obţină de la mine răspunsuri care g| |i« dea forţa de a risca să simtă mai mult. Se întrebau când se VI I I S I I I I | I bine. Viaţa mea şi-a reluat cursul familiar. Părinţii mei locuiau i u apropiere şi deseori luam cina împreună. După cină, obişnuim i i n i a i stau puţin, după care o duceam acasă pe Josie, bucă-lAn I . . I l o r . îmi plăceau întotdeauna conversaţiile noastre, aşaîn-Htl .i losl uşor pentru mine să-i spun lui Josie ce se petrecuse în ■ i l i l o i m a . Am întrebat-o dacă auzise de spirite şi de vindecarea *l>n i i u . i l a . A râs: „Bineînţeles! Ar trebui să vii la biserica noastră. I hi. 1 . ilinire surorile noastre de la biserică vorbesc în limbi şi tot i i i i i l 'iil a u loc vindecări, prin marele nostru Domn Iisus." In nmp ce îi povesteam amănunte din ce se petrecuse în i n h l i H n i . i , ca repeta întruna: „Iisuse. îţi mulţumesc, Iisuse." Nedumerit, am întrebat-o: „De c<3^puTăstâ?*,r" Mi-a spus apoi că, în fiecare lună, comunitatea biserica ■,. i pune nume într-un coş. La începutul lunii sunt extrase di i i I , I du ine acele nume, pentru care fiecare trebuie să se roage ^■ft luna. Ea pusese numele meu în acel coş şi el fusese unul i l l u i i r rele extrase luna aceasta. Aşa că, toţi se rugaseră pentru mine Prin urmare, ea nu era surprinsă că „fusesem

atins". „De lapi". a spus ea, „într-o bună zîTiu veijjjn vindecător şi vei avea p r o p r i a ta biserică." I In vindecător? CjijDrc^riajneaJMserică? Eu? _hrprimul raiul, eu sunt "evreu. Şi în al doilea rând, nici măcar nu ştiu ce i « i i i . „ i u ee face, un vindecător. Am pus capăt imediat conversaţiei. Amintiri ale săptămânii petrecute la fermă se aşezaseră într-un spaţiu din mintea mea, care era rareori folosit. Problemele urgente care îmi stăteau în faţă erau să dezvolt programul meu de la cursul postuniversitar; să-mi găsesc liniştea într-o relaţie cu o femeie care încă mai căuta şi alte relaţii şi să văd dacă erau suficienţi pacienţi şi suficient interes pentru a continua cu programul de terapie. Aveam toate luptele, temerile, îndoielile şi bucuriile de care aveam nevoie în fiecare zi - dar ştiam că există ceva mai mult. Ştiusem din totdeauna că există ceva mai mult. Şi acum, femeia asta ciudată, Doris, apăruse în viaţa mea şi trezise ceva ce nu putea fi negat de nici o aglomerare zilnică de gânduri. Am corespondat cu Doris. Aceasta însemna, de obicei, că eu scriam scrisori la care Doris răspundea, vizitându-mă în vis. Din când în când, scria şi ea scrisori dactilografiate ordonat, ca şi când ar fi dorit să-mi spună: „în regulă. Am s-o fac în felul ăsta, dacă altfel nu vrei să asculţi." Scrisorile îmi spuneau: „Sunt cu tine. Adu-ţi aminte că eu nu pot veni în visele tale, decât dacă tu îmi dai voie." Nu ştiam ce însemna acest lucru, îmi era foarte greu să accept existenţa unei ordini spirituale în toate. Gândurile raţionale şi ştirile internaţionale de fiecare zi păreau să nege idea unei ordini divine. Şi totuşi, iată un aspect neobişnuit al vieţii, în care o femeie, care se afla la mii de mile depărtare, apărea în visele mele 7

şi îmi scria scrisori, explicând şi cunoscând ce făcusem în ziua aceea - lucruri pe care nimeni î n afară de n u n e n u l e putea cunoaşte. în ciuda haosului din lum e a e x i e i io.ua, senzaţia mea intimă că sunt o parte dintr-o armonie şi ordine, creştea. în fiecare zi, apărea tot mai multă sincronie: găseam cărţi, întâlneam oameni, primeam scrisori exact cu răspunsurile pe care întrebările mele păreau să le caute. Doris spunea: „Meditează! E timpul să devii conştient de prezenţa mea, de ceva mai mult decât de tine însuţi - atât când eşti treaz, cât şi atunci când visezi. Noapte sau zi, totul este un vis. Meditează. Caută ceva mai măreţ! Viaţa ta nu va decurge aşa, pur şi simplu. Trebuie să o trăieşti!" După cum stăteau lucrurile cu relaţiile mele curente, ştiM i n i . 1 mă săturasem să încerc să mă încadrez imaginii altora, . M i aşa cum voiau ei. Nu vedeam nici un motiv să aştept, sau | intru într-o competiţie pentru iubire. Eram îndrăgostit, dar nu m i .im , c m încă femeia aceea specială cu care urma să împăr-n I I . această dragoste. Totul în mine îmi spunea că, dacă medit a ţ i a m e a ar fi suficient de clară - dacă aş crede îndeajuns de 1 . 1 i u şi a ş cere de la acea parte din mine care ştie despre ce este \ . . 1 1 ia, femeia perfectă cu care să împărtăşesc această iubire - ea H apărea. Ştiam, de asemenea, că nu trebuie să-mi bat capul să p . a u t prin baruri, sau la petreceri. Aşadar, ajutat de puterea stejarului din spatele meu, am .lai i n fiecare zi, săptămâni întregi, apoi luni de zile, simţind .....iubirea creşte. Eram convins că femeia cu care urma să-mi

|. această viaţă va veni direct spre mine, în orice zi, în orice i m a n e n t . Această dragoste nu se va limita doar la ceva împăr-1 1 u intre doi oameni. Am devenit conştient că iubirea pe care o | ^lerimentam afecta totul în jurul meu. Mierlele din parc ţipau a parcau să simtă ceva special, exact în momentele în care noi iliniensiuni ale iubirii se trezeau şi tresăltau în mine. însuşi vântul şi veveriţele păreau să o ştie. Totul în parc părea să o ştie -exceptând, poate, acei oameni care-şi plimbau trupurile prin ■arc, î n timp ce minţile lor colindau aiurea. într-o după-amiază, am adormit sub stejarul meu şi am că stăteam culcat în parc. O femeie cu păr negru, cu ochi ■Iprui strălucitori, radiind o blândeţe dulce, a venit la mine. (Cflnd m-a ridicat din iarbă, punându-mi capul în poala ei, feţele noastre s-au întâlnit şi ne-am privit în ochi. Apoi, ea a spus: „Vom fi împreună, în curând." M-am trezit imediat. Era atât de reală, atât de prezentă. N u puteam crede că am visat, dar nu conta că era doar un vis. Ştiam! Ea era aici! O întâlnisem! Era în viaţa mea! Nu va mai dura mult, până ce vom fi, fizic, împreună.

CAPITOLUL DOI în ziua aceea, am rămas până târziu în parc, presimţind, aşteptând şi retrăind visul. Doris mă 8

învăţase că există diferite tipuri de vise. Există visele pline de nelinişte, care sunt create de energia în exces a fiecărei zile - energia pentru care nu-mi asum responsabilitatea şi nu o rezolv în cursul orelor când sunt treaz. Visele de emoţie intensă, a spus ea, sunt un mod natural al vocilor prinse în profurizimile fiinţei, de a se ridica la suprafaţă şi a fi auzite. Visele repetitive sunt ca un disc cu acul prins într-un şanţ. Psihicul este blocat în ceva neînţeles. Visele lucide, în care simţurile creează o lume la fel de vie şi de intactă ca aceea pe care o experimentăm când suntem întru totul treji, sunt visele în care spiritul comunică şi se integrează mai mult în această viaţă şi în acest trup. Visele în care zburăm, visele care par să contrazică legile fizice, aveau pentru Doris cea mai importantă semnificaţie. Ea a spus că aceste vise dezvăluie faptul că sun-l e m nemuritori, cât şi şinele nostru mai înalt. Femeia blândă şi dulie, cu parul negru şi ochi căprui zburase în visul meu, mă ridicase, m a îmbrăţişase şi îmi şoptise: „Vom fi împreună, în curând", fusese mai mult decât un vis. Totul era atât de real şi de distinct. Atât de verosimil! Ştiam că o voi recunoaşte cu uşurinţă, chiar în clipa în care ne vom întâlni efectiv. O cunoşteam deja şi ştiam că ne vom întâlni. în ziua aceea, am căutat-o prin tot parcul. Mierlele erau deosebit de zgomotoase şi nerăbdătoare. Când a apus soarele, fiecare culoare a apusului reprezenta o parte din mine însumi. Fiecare mişcare, fiecare moment avea o semnificaţie personală. Aceasta era cu adevărat o stare de iubire. Când, în sfârşit, m-am întors acasă în noaptea aceea, ştiam că EA este deja în viaţa mea. A u trecut zile. S-au scurs săptămâni. O căutam mereu şi, laşi timp, ştiam că timpul nu există. Uneori, către sfârşitul m a simţeam nesăbuit - ba nu, nebun! - pentru că-mi fai n . i m v isele mele centrul vieţii. Faptul că mă

uitam la televi-i . u i a noaptea, că dormeam cea mai mare parte din a doua zi I i mâneam doar ca să am ceva în gură, nu putea reduce la tă-| t t u esl sentiment. în decursul unor asemenea momente, ştiam împotrivirea mea era cea mai puternică, dar nimic nu putea I I .1 . ..linierea tăcută care creştea în mine. Mă simţeam straniu i . . 1 . 1 1 ştiind că este ceva real, dar nu eram capabil să defi-. . . ( iţisem că arta materializării necesită o convingere tă-. l . i i fermă. Trebuie să acţionez ca şi cum ar fi deja adevă-l III d a r că aveam toate manifestările iubirii: lipsă de spe-■ . i perioade în care iubirea era de neînvins. Intre timp, munca mea la clinică se apropia de sfârşit, iar t u l . l u a u şi ele sfârşit. Nu mai vedeam nici un motiv să răi i - n o l o unde trăiam. Oare viaţa mea reflecta sufletul meu -m I I . - i prins într-un soi de nonrealitate? Sau mi se spunea, î m p i n s să merg mai departe sau în altă parte? ( n u l simţeam prezenţa lui Doris lângă mine o întrebam, i i . i m , atunci când nu puteam sau nu doream să-i aud răspun-l , i n u mi-a oferit nici o uşurare, nici un răspuns definitiv, oierii doar sprijinul de a merge mai adânc în interior, înVvoi şti de ce. Nu puteam suferi să mi se spună că voi şti. n ( i u n furios în cea mai mare parte a timpului. Nu-mi plă-i . i N u -mi plăcea să fiu atât de critic cu ceilalţi, să-i judec top, s a a m nevoie de alţii, atât de incomplet. După toată tera-i. . . m a l a prin care trecusem, după ce ceapa fusese decojită i i . i i , n u exista nici o emoţie sau schimbare în convingere, |A poată rezolva problema. In mod raţional, credeam că aceasta însemna că diverse 9

lumii se bat pentru supremaţie. M-aş simţi oare i n l u m e a primitivă, sau ar trebui să fac un compromis şi să i relativa siguranţă a lumii modeme? Doris a şpus^jjNu kcal u n singur adevăr. Poţi să-ţi petreci toată viaţa împo-. . . . i u i . l a ceea ce ştii deja, sau poţisă mergi maifa profunzime şi să afli mai mult." Deschisesem uşa iubirii din mine, fără să am o relaţie anume. Nu-mi mai rămânea altceva de făcut, decât să merg dincolo de aparenţe. Era timpul să merg mai departe. Mă temeam că dacă nu aş părăsi zona şi nu aş căuta semne, nu aş întâlni-o. De asemenea, mă temeam şi că dacă aş părăsi brusc zona, n-aş întâlni-o. Cu lucrurile împachetate în micul meu Fiat decapotabil, m-am îndreptat spre California. Ştiam acum că dacă eu alesesem cu adevărat această relaţie - aşa cum spunea Doris că alesesem fiecare alt eveniment major din viaţa mea, chiar înainte de a mă naşte - atunci întâlnirea noastră era inevitabilă. într-un fel, şcoala postuniversitară şi un nou început păreau acum potrivite pentru afacerea mea de suflet, în plină dezvoltare. A-mi investi timpul gândindu-mă la când şi cum se va desfăşura relaţia fizică, devenea din ce în ce mai puţin o problemă. Pentru mine părea mai important să continuu să parcurg acest curent interior de conştiinţă. A conduce o maşină deschisă prin munţi, de-a lungul marelui Lac Sărat şi singur prin deşert, constituia o incredibilă călătorie potrivită pentru meditaţie. Mă simţeam ca fiind o parte din peisajul schimbător deschis şi vulnerabil - şi totuşi, la fel de puternic şi de solid ca pământul. Urma să mă întâlnesc cu Michael, directorul companiei Xerox, pe care îl cunoscusem la II

.i upra

seminar şi cu soţia lui, Marsha. Din ziua în care Michael auzise cuvintele eschimose, el şi soţia lui deveniseră şi ei discipolii lui Doris. în prezent, vindeau bijuterii indiene dintr-o rulotă, având drept reşedinţă o mică cabană situată sus, în munţii Sierra. Ne-am întâlnit în Nevada şi ne-am urmat unii pe alţii de-a lungul deşertului, până când am ajuns în munţi, la cabana lor. Doris aruncase un văl spiritual de protecţie asupra noastră. Toţi trei îl simţeam. Am comparat note, am râs şi ne-am înghesuit laolaltă în faţa necunoscutului care părea să dea târcoale vieţilor noastre. Totul se schimba cu repeziciune în jurul nostru, pregătin-du-ne pentru evenimente viitoare. Puterea personală creşteaJn intensitate, pe măsură ce duceam o viaţă simplă. Ironia consta în faptul că Doris voia ca drumul nostru către-cilnoaşterea finală să fie_mai degrabă abandonarea, renunţarea şi necunoaşterea. A m l o s t invitat să mă simt ca acasă cu Marsha şi cu l i < 1.1 < I i n munţii Sierra. Curând, am adoptat un stil de viaţă i i n l i i i u i i a n u a câteva zile pe săptămână trăiam în munţi, iar ..........I i i m p u i ui î l petreceam la şcoala postuniversitară din San i i ..... 1 1 1 . t i m p î n care locuiam cu alţi prieteni. între timp, Doris i n M I I I | i c Michael, pe Martha şi pe mine, în visele noastre. în i l i i i M a I I a /.burat la Reno să ne vadă pentru puţin timp, oferini l ..............I i a /a pentru a ne încrede în ceea ce ni se revela. l > < a i s , I )oris, Doris. Pe măsură ce ne călăuzea şi ne instrui a n i i a i A t a din ce în ce mai mult din viaţa ei. Se 10

născuse în Sân i ........I m n u n t a t ă

german şi o mamă samoană. Toţi adulţii

satului

. iau p.u in;n

ei. Avea şase ani, când adevăraţii ei

părinţi s-au u i .......i n a i p e n t r u

prima dată. Până atunci, orice moaşă din

sat era .......1 1 i

a orice bărbat, tatăl ei; întreg satul era familia

ei. i n . a d e mică obişnuia să se alăture celorlalţi copii în jo-■ u n p a i a p ahologice. Se amuzau în timpul meselor, încercând ■ A n i l n i capacele oalelor de gătit fără să le atingă. îşi vindecau u i u i a l i n i a / r a i ioturile şi vânătăile cu blândeţea propriilor lor u u | i atingând rana, ca şi cum tot ceea ce avea ea nevoie era « * i n a t i n s a şi s ă i se aducă aminte că totul este în regulă. < a n d părinţii ei au ieşit din anonimat, au făcut-o pentru n i i n u ' a d o r a t că, în această lume schimbătoare, Doris ar

tre-■ . 1 1 1 1 1 1 n i e a sc ă o educaţie. Fata urma să fíe trimisă la o şcoală i M l i i l i i a p .uiiculară din nord-vestul Statelor Unite. Acolo, călu-i ' i i i m < l i considerau că toţi copiii trebuie să stea liniştiţi în bancă, i i n picioare aliniaţi, să fíe cuminţi şi ordonaţi şi să nu vor-l i m H a d o i a i dacă li se dădea cuvântul. Doris a făcut criză de M f i v i i u u i m a şocului provocat de o astfel de atitudine rece, cai i * l i n > n a s a i controleze însăşi fiinţa. S n revoltat şi a răcnit de vuiau pereţii. Doris avea capadl e a vorbi cu o anumită vibraţie şi vocea ei era auzită în ■ a s a Noaptea se strecura în visele profesorilor şi îşi lua re-. 1 1 1 a p e n i i I I pedepsele pe care i le aplicaseră. într-o zi, în chip ' l < p e d e a p s a , a fost închisă într-o debara. Doris a luat capul de i M i i i u i a a l a c u t o păpuşă de cârpă care să o reprezinte pe Maica N u p i i n . a i a ş i apoi i-a rupt piciorul. Coincidenţa face ca Maica

11

I Bruce Davis & Genny Wright Davis

avionul ca să fie cu mine. Era în drum către o convenţie in San Diego. în scurtul ei popas, ea mi-a explicat cum îşi In compania lui Doris, eram în stare să cred că ea agăseşte cineva un ghid. Fiecare are trei ghizi la dispoziţie, în murii de multe ori. Asta trebuie să fie sursa credinţei ei.fiecare viaţă", a începui ea. Primul este un ghid invizibil, Pentru ea, credinţa şi cunoaşterea erau acelaşi lucru. Erapentru dezvoltarea psihică şi spirituală. Un astfel de ghid ceva atât de diferit de cum îmi imaginasem eu că esteeste alături de fiecare. Un al doilea ghid, în formă fizică, credinţa - ceva acceptat, pur şi simplu. Ea ştie. Ea esteeste dat pentru evoluţie psihică şi spiritu 24 atât regele Solomon, cât şi un păstor singuratic. Ea este cu 1 1 1 .....l a i a . A1 treilea este un alt ghid în planul fizic, care adevărat înzestrată şi, în acelaşi timp, la fel de obişnuită ca apare cea mai obişnuită persoană. Doris a insistat ţ să fie tratată ca toţi ceilalţi. Atunci când oamenii o puneau pe un \ piedestal,i n > iaţa acelora ce sunt gata să înveţe practicarea experienţelor ( 1 1 . 1 1 a 1 1 1 ipului şi alte moduri de a fi." După ea se simţea insultată. m „Nu sunt cu nimic diferită de ei. Ei au tot ceea ce am şi // ore întregi de con-* • i i | i e , am făcut o plimbare Parcă apărut de nicăieri, un grup i i i copii s-a îndreptat dansând spre noi. eu. De ce m-ar trata altfel?", obişnuia ea să spună. „Ce zici de guru", am întrebat, „oameni care îi pun pe alţiiNe-au încercuit şi au > i i r H ni, la fel de repede cum au să-i idolatrizeze? Şi ei trebuie să ştie că sunt obişnuiţi şi căapărut. Doris a spus: „Acesta i i i i un semn excelent. Faci oamenii care se înclină în faţa lor sunt, şi ei, tot guru." „Ţi-ai progrese frumoase." A urmat o perioadă în care am fost zăpăcit şi dat răspunsul singur", a spus ea. „întotdeauna am simţit că nerăbdător, i perioadă în care nu percepeam nimic şi nu adevăraţii profesori se pleacă în faţa elevilor lor", am simţeam decât Ulii i i ompătimire. Doris mi-a scris: explicat eu „pentru că ei văd aceleaşi ca-lităţi'în toţi." Mergeam de la un eveniment la altul, sau de la o Nu se vor ofili, florile mele. întâlnire la alta. Scrisul, vizitele scurte, meditaţia şi visele Nu vor înceta, cântecele mele. ne umpleau relaţia. Doris scria: „îţi dai seama că urmezi Eu, cântăreţul, le înalt. cursuri noaptea? Ai fost la câteva dintre cursurile din vis la Ele sunt împrăştiate, se răspândesc peste tot. care am fost şi eu." Chiar dacă, pe Pământ, florile mele Am scris ca să-i povestesc lui Doris despre o serie de Se pot usca şi îngălbeni, vise de vindecare. în care doctori şi asistente în spirit ajutau Ele vor fi purtate într-acolo mulţi oameni. Doris a întrebat: „Spiritele au greutate? Dacă In cuibul cel mai intim da, atunci ele nu sunt un vis." AI păsării cu penele de aur. >dt> Cu altă ocazie, Doris a venit din nou în visul meu, spunându-mi să nu mai fiu atât de serios. „Bucură-te! Distrează< and am primit darul ei, am dorit ca, într-o zi, să fiu te! \\ Tot o să creşti şi o să evoluezi. Amuză-te!" capătul . i dărui altora aceeaşi iubire. în timpul unei şederi mai lungi în San Francisco, Câţiva prieteni de-ai mei i-au scris lui Doris, cerându-i departe /"tie Michael, de Martha şi de cabană, Doris a luatl)uio i uI. ()dată a răspuns în scris, spunând că, atunci când a II

I Bruce Davis & Genny Wright Davis

ridi-i . i i u isoarea, aceasta a vibrat. „în plus faţă de leacul perezervă, aflat la biblioteca Colegiului de Stat din Sonoma. care ţi-1 n ii m i încearcă 500 mg de vitamina E pe zi şi treiAcest cadru didactic mi-a arătat cum aş putea consulta linguri de lenlma." cărţile, chiar şi pentru câteva ore de fiecare dată. Cursul I )oris vede aurele din jurul fiecărui organ, ca şi pe ceaincludea un îndrumar cu exerciţii spirituale de practicat în din fiecare zi. Puteam copia câteva dintre exerciţii şi apoi i. . .I uilrcgii persoane. Datorită unor astfel de diagnostice şi re- puteam reveni, atunci când doream să am următoarea ( i ir ea fusese deseori acuzată de către autorităţile medicale şi lecţie. în plus, exista un text care descria sursa şi filozofia R t l n ...sirative din Alaska. miracolelor şi o carte numită Manualpentruprofesor. Dar consultanţa ei spiritualjhiuj>utea_ fi suprimată. Cursul spunea: „Astă nonplc am vizitat înregistrările pentru tine", scria ea. „De la ego-ul tău nu poţi face nimic ca să te „Inregis-HAnIe sunt sursa spirituală¥vieţ^ mântuieşti pe tine sau pe alţii, însă din spiritul tău poţi face \ r ale cuiva. Acolo sunt păstrate şi planuri şi necesitătijientru totul pentru mântuirea ta şi a lor.1,1 iUcaslă viaţă. Aceste înregistrări devin disponibile, atunci când

„E nevoie de multă învăţătură pentru a înţelege că toate lucrurile, evenimentele, întâlnirile şi împrejurările sunt utile. Numai în măsura în care sunt utile ar trebui să li se acorde vreun grad de realitate în această lume a iluziei. Cuvântul valoare nu se poate aplica la nimic altceva. 2

-------------------:—"------25------:----------------------"

La interval de câteva zile şi, uneori în fiecare zi, reveneam pentru mai mult:

^kr^A,, Realitatea ţine de spirit... Mintea care slujeşte spiritul este invulnerabilă. "3 * vezi prezentarea făcută la sfârşitul cărţii.

"acest lucru este esenţial pentru evoluţie în această viaţă. Ele 26 pot fi găsite într-un loc foarte profund şi accesibil prin meditaţie. Data viitoare când te voi vedea, o să-ţi spun ce am găsit." Ca de obicei, mi se punea la dispoziţie informaţie suplimentară, dar încă trebuia să mă descurc singur. ( uvintele păreau să satisfacă o foame adâncă în mine. într-o zi, pe când îi povesteam unui cadru didactic de la loodată, scoteam pe furiş cartea din bibliotecă şi mă întin-< şcoala postuniversitară despre Doris şi despre faptul că eram u n i p e gazonul colegiului. Apoi, aşezam cartea pe piept, lăînvăţăcelul ei, ea mi-a vorbit de un set de trei cărţi numite Un curs în miracole, * Aceste cărţi îi fuseseră transmise uneiAml soarele şi cuvintele să se cufunde în mine. Mesajul cercetătoare, psiholog la spitalul presbiterian Columbia dincărţii i IM i i a t de simplu: New York, în timpul orelor târzii din noapte. în final, după ce ..Stărui, tu, în pace, acolo unde Dumnezeu vrea ca tu ani de-a rândul a fost intrigată de conţinutul lor, ea le-a datsă in 1 * \ nul iţi vei fi acceptat misiunea de a extinde pacea, cuiva care tocmai a început să le publice de curând. Nu prea vei i m ; pacea, căci, făcând-o manifestă, o vei vedea. "5 existau exemplare disponibile, dar puteam citi un exemplar de

I Bruce Davis & Genny Wright Davis

('urând mi-am dat seama că lecţiile fuseseră încorporate „ Ceea ce vezi îţi reflectă gândirea. Iar gândirea ta i n istenţa mea de zi cu zi. Doris era plecată acum în îndepăr- reflec-I tă doar alegerea ta privitor la ceea ce vrei să vezi. n i H t i i \ laska. Fusese nevoită să părăsească Anchorage, pentru " că M i i l o i i l ă ţ i le voiau din nou să o bage la închisoare pentru „Infinitatea liniştită a păcii fără de sfârşit te înconjoară practi-■ i u i medicinii fără diplomă. Ea mi-a comunicat că are ocu blândeţe în îmbrăţişarea ei suavă, atât de puternică şi de aven-l u i î i e u u n căpitan de poliţie şi că se distrează de minunese-\ nină, liniştită în atotputernicia Creatorului ei, încât nimic în nordul înzăpezit. nu îl Xooate tulbura pe sacrul Fiul al lui Dumnezeu de n N u doream să cunosc această parte omenească a lui Do-dinăuntru. " l i . A v e a m nevoie să fie perfectă. Era prea înfricoşător pentru Respectul pentru propria-mi persoană trebuia să fie U I M I I \ . i cunosc pe cineva, pe cât de înzestrat, pe atât de intransigent, ca să accept atât de multă frumuseţe. Doris, uman. doar cu zâmbetul ei cald şi răbdarea ei fără limite - şi ( ursul nu avea nici o astfel de contradicţie. Cărţile dă- acum, Cursul -îmi aminteau că merit ceva mai măreţ. i l r n u v i e ţ i i mele de zi cu zi un nou context, o ordine de care se Intr-o dimineaţă răcoroasă, Doris a venit din nou în ^Hu c ă am atât de multă nevoie: California. Şedeam liniştiţi împreună pe veranda casei lui „( liiar crezi că poţi planifica pentru siguranţa şi bucuria Ui H I ,,, Michael şi a Marthei, ascultând natura vorbindu-şi sieşi şi bine decât poate El? "6 „Nu poţi să nu fii în locul potri-\'U l,i nouă. Doris s-a întors către mine şi a spus: iimpui potrivit. Nu poţi să nu fii în locul potrivit, la tim„O să fie cutremur." Nici nu am apucat bine să 7 Hppotrivit. " Nu există timp, nu există loc, nu există stare unde accept ce a spus, că veranda şi casa au început să se mif.wn este absent. Nu există nimic de temut."8 Vei găsi t n ui scuture. Citisem despre felul în care animalele pot simţi Toate lucrurile pe care le cauţi - în afară de acesta - se vni că pământul e pe cale să se mişte. Datorită lui Doris, am disipa. Dar nu pentru că ţi-au fost luate. Se vor duce fiind-1)111 devenit brusc conştient că omul putea trăi într-o armonie /c mai vrei. "9 similară. In ziua aceea am făcut o lungă plimbare în pădure. în < V v a în mine dorea cu ardoare acele cuvinte aşa cumtimp ce Doris îmi indica diferite ierburi şi boabe, am alţii îliin i i n ardoare altă satisfacţie. Cursul spunea: remarcat că mintea mea era undeva, în altă parte. Pe ,. //; tine este tot Cerul. Fiecărei frunze ce cade la măsură ce culegea graţios diferite rădăcini şi frunze, ea le pământ, ui un, i sc dă viaţă. Fiecare pasăre care a cântat mirosea şi îmi spunea cum putea fi folosită fiecare, pentru diferite afecţiuni. Mă simţeam copleşit de extraordinara vreodată va bogăţie a cunoştinţelor ei. Pentru mine, educaţia fusese întotdeauna ceva pentru care trebuie să munceşti ca să o realizezi şi niciodată nu o considerasem cu adevărat cânta din nou în tine. Şi fiecare floare ce vreodată a înflorit prietenul sau ghidul meu. Când era vorba de plimbări, Doris şi-a păstrat mireasma şi încântătoarea-i frumuseţe pentru era în elementul ei, în timp ce eu îmi făceam griji să nu tine. "10 obosesc prea mult şi să vreau să mă întorc acasă. 28 De ce nu am fost învăţaţi niciodată că poezia perfectă sălăşluieşte în noi? De ce nu am fost învăţaţi, aşa cum I n ii m p ce ne continuam plimbarea, Doris a cules unele pli no spune Cursul, că: si plante şi mi-a povestit despre „putere". M-apus să ţin . . . n u m .liferite lucruri şi a întrebat: „Pe care dintre toate astea

I Bruce Davis & Genny Wright Davis

ll dori , . i le ai cu tine, dacă ai fi într-o situaţie periculoasă?" i . 1miracole şi lecţiile lui Doris m-au ajutat să mă centrez. Iun u n . i continuat să-mi spună o poveste despre felul în care iar-i" eafel, ele deveneau un soi de părinţi, părinţii mei spirituali. ( . re o ţinea în mână ajutase la salvarea vieţii cuiva, odată, < . I IipilAi i a era atât de dificilă - mai ales pentru că încercam să id era într-un loc sălbatic.menţin aparenţa lumii mele normale de adult. Dacă nu eram I toris îmi dădea adesea diverse pietre sau obiecte din llltoriilecu noii m e i părinţi, mă trezeam umplându-mi zilele alături de ei în Alaska. Am învăţat să le port mereu cu mine. »i , i i i u i a m săalţi eopii din punct de vedere spiritual. Precum copiii, ne ţin în mână diferite obiecte, în anumite clipe - în f i i i i i i i r deagăţăm sentimentele de moment. Uneori, mă aşezam şi medi-i...1 1 ini . . .de alţii, pentru a face ca totul să fie în regulă. inicriorul cercului format din aceste obiecte şi repetam un rit ( u un prieten special, Alberto, studiam, visam cu ochii nul pe care Doris mi-1 sugerase.d c N c h i ş i şi mă jucam. Alberto trăise cu şamanii din Mexic şi A c e s t e clipe în care simţeam darurile lui Doris protejân-, l i i mă, America de Sud. El mi-a spus o poveste despre o ceremonie i n a u ajutat să-mi petrec mai puţin timp luptându-mă şi 1 1 . 1 . n u lde Iniţiere, în care un şaman a folosit un cuţit ca să taie o clementele din jurul meu. Eram mai puţin preocupat să ,bucată de p i e l e dintre ochii lui. „Cu cât sângerează mai mereu, să caut ceva mai mult. Mai demult, dacă nu aş fi i.. i mult", i s-a spus. . . I I .iiat ar trebui să te rogi mai mult să preocupat să mă străduiesc să găsesc femeia care a apărut |H vezi". Şamanul a conti-iiuai s a taie. Alberto nu putea să vadă visul m e u , m-aş fi simţit singur şi pustiu. Dacă n-aş fi experi-I II .decât sânge, care acum i |e coagula în jurul ochilor. S-a mit s a u integrat aproape în mod constant unele fenomene . griîntrebat: „Să mă prefac că văd confirmau trezirea mea spirituală, m-aş fi simţit gol. Un , u, \ ui

Bruce Davis & Genny Wright Davis

A doua zi m-am întâlnit cu doctorul. Ca director de clinică, el era încântat de experienţa mea în terapia sentimentelor şi de entuziasmul meu în general. Am negociat necesităţile fiecăruia. Amintindu-mi de sfatul lui Doris, am cerut tot ceea ce doream. Aceasta includea cererea ca Michael şi Marsha să lucreze şi ei cu noi. Am căzut de acord. Vom avea locuinţă, o maşină, săptămâna de lucru de patru zile şi salarii mari. Cu două săptămâni înainte de a pleca în Germania, ceva? Cât de adânc va tăia? Simt o energie intensă întrem-am dus în munţii Sierra ca să-i văd pe Michael şi pe ochi -la cel de-al ,treilea ochi'. Cum să ştiu dacă să am sau Marsha. Am intrat în casă - şi ea era acolo, femeia cu păr nu încredere? Cum să ştiu cât de mult să mă încred înnegru şi ochi căprui iniţierea prin care trecem toţi?" în cele din urmă a încetat să-şi mai pună întrebări. Tăierea, sângerarea şi energia au fost acceptate. Timpul sIzvorul vindecării e iubirea a oprit în loc. Alberto a văzut apropiindu-se o lumină care, > i blânzi. Nu îmi venea să cred! Era într-adevăr ea! Era în aceeaşi clipă, 1-a şi înălţat. A ştiut, atunci, că ea putea să-1 ajute să depăşească orice situaţie. Alberto şi cu mine exact (1 mcia care venise la mine în ziua aceea, în parc. am discutat despre procesul de abandonare de sine. NoiCând am pri-m i o, tot ce se mai afla în cameră a dispărut. vedeam echilibrul şi necesitatea de a cere ceea ce doreamEra atât de frumoa-* ' 1 1 1 lasem graţia prezenţei ei. Şi iată cu adevărat. Dacă doar ne abandonam, nu exista nici uncă ea era aici, la fel de re-llA ilc umană pe cât aş fi putut risc, nici o afirmaţie că Dumnezeu este de asemenea în noi.dori să fie. Am rămas pe loc, nemişcat. Nu ştiam dacă să-mi scot i" Dacă ceream ceea ce doream şi nu ne abandonam, puteam să nu primim binele cel mai înalt, ci numai satisfacerea'I i i ho-ul, să o îmbrăţişez, să spun ,bună' sau altceva. Apoi, ce-■ m a străfulgerat şi am început să mă simt foarte necesităţilor iluzorii ale momentului. Alberto şi cu mine am decis să petrecem iama înnormal. M i i m scos poncho-ul, tocmai când ea îşi punea Europa şi să mergem în Israel la primăvară. în glumă,haina. Am f a u n « unoştinţă şi ea a explicat că este aşteptată Alberto a sugerat să ne facem publicitate în Wall Streetîn San Francisco Iu' > întâlnire. „Mâine", a spus ea „trebuie Journal, ca şamani pentru o corporaţie internaţională. Ne-să mă întorc la lucru." am hotărât însă să medităm, cerând să se întâmple tot < onversaţia noastră a devenit imediat foarte naturală, " niufl Instantaneu, eram ca prietenii care se reîntâlnesc şi ceea ce era mai bine pentru noi. Două zile mai târziu, prin intermediul unui membru al se d e s p a r t . S-a urcat în maşină, a introdus cheia în contact şi corpului profesoral, am auzit despre un medic german ce a răi i ' i i i Incă mai vorbeam. Motorul nu voia să pornească. căuta în oraş doi terapeuţi care să lucreze în clinica sa din A sudul Germaniei. Munca includea ajutarea dependenţilor şi.......i cal din nou cheia, în timp ce ne uitam unul la celălalt a schizofrenicilor. Coincidenţa era copleşitoare. Doris mi-aprin apărut în vis în noaptea aceea, amintindu-mi să cer toti " i i . i i ■ Michael şi Marsha stăteau în jurul maşinii, ceea ce doream. împreună cu I U 11 i c I n l i mp ce glumeam şi loveam cu

3 16

Bruce Davis & Genny Wright Davis

piciorul în capacele ro-| i l i u . n u rămas privind fix în vieţilelucrează ca însoţitor de zbor pentru o linie aeriană. Nu nenoastre, conştienţi că avea l"> i cva incredibil. Vedeam căam gândit niciodată ..." lumea fizică nu ne lăsa să ne des-| i f i i | i i n . până când nu se „Nu contează", am intervenit eu. „Se pare că acum petrecea ceva anume. Maşina ei nu se l i n i i 1 1 importaseeste momentul potrivit. Nu contează povestea cu prietenul, niciodată în acest fel. Am dat un ocol, în timp t f c i n u creasau munca ei. Ştiu că totul este exact aşa cum ar trebui să cheia privindu-ne unul pe celălalt. fie." Ne-am îmbrăţişat cu toţii şi am plâns. O puteam simţi Situaţia era atât de stânjenitoare, se petrecea atât depe Doris în încăpere cu noi, ca şi cum râdea şi spunea: „De reP E D E Ş i l o t u ş i , totul părea c ă face parte dintr-un scenariuce sunteţi toţi trei atât de surprinşi de ceea ce vă aşterne scris i I I u m i l timp în urmă. în sfârşit, maşina a pornit. Ea s-aîn cale spiritul?" Genny venise să-şi ia rămas bun de la dat jot illu m a ş i n a c u motorul mergând şi ne-a spus din noubunii ei prieteni. „la reve-t f e i r " , inilirăţişându-ne pe fiecare. Când ne-am Ajunsesem să finalizez planurile noastre pentru îmbrăţişat, am t i m H o mdescriptibilă pace. Nu mai eracălătoria în Europa. De câte ori, şi în câte locuri o căutasem nimic altceva de spus. l u a m c a t din nou în maşină şi aneobosit? plecat. M-am dus în pădure. In pădurea tăcută, nu puteam Şi ne-am întâlnit la momentul şi în felul cel mai puţin face nimic altceva decât să plâng, I m i . I I nI n m ă în lacrimileaş teptat. Totul era atât de perfect! revărsate pe obraji. îmi simţeam toate NO I I Iile, toată Mă învârteam în jurul casei, neştiind ce să fac. Eram i exact acum, cu două săptămâni înainte de a pleca atâl de incredibil de emoţionat şi mă simţeam timid; - o e i n O găsisem! Nu, ne găsiserăm unul pe vorbeam însufleţit, dar simţeam o pace pe care nu o mai celălalt. cunoscusem nicio dată. Cine ştie când sau unde avea să fie greutatea judecăţilor mele. De câte ori mă învi-I H > \ ă p s c i nurmătoarea noastră întâlnire? Şi, adânc în mine, ştiam că pentru că tot mai credeam? După toate lunile astea şi totul este în regulă, pur şi simplu în ordine. în seara aceea Am stat împreună nu mai mult de zece minute. Ştiuam citit în Un curs în miracole însă că amândoi eram conştienţi că se petrecea ceva ,JSxistă doar o singură întrebare pe ar trebui să ţi-o special. Am căzut în genunchi pe pământ. Durerea pui vreodată: „ Vreau eu să cunosc Voia Tatălui meu speranţelor mele refulate s-a revărsat. Cu fiecare val de pentru mine? "¡i lacrimi, mă simţeam din ce în ce mai liber. Bineînţeles, ea 32 era în viaţa mea. De ce mi-am permis să cred că visul inimii mele era doar o fantezie? Bineînţeles, ea era aici cu adevărat! M-am întors la cabană. Michael şi Marsha se întrebaseră unde fusesem. Uitându-se la mine, puteau CAPITOLUL TREI vedea în ochii mei o mare emoţie. Nu puteau spune dacă eram trist, sau fusesem trezit cu adevărat. Apoi, au ghicit. „E Genny", au spus amândoi Ea e femeia din visele tale." M-am reîntâlnit cu Genny în treacăt, pe aeroportul din Au râs unul către celălalt. Nun I i aneisco, în ziua în care plecam în Germania. Ea „De ce nu ne-am gândit la asta?" venise la Hli' i i i Mi-a venit în minte o imagine - că aceasta ar Nu-şi imaginaseră niciodată că noi doi am putea fi fi singura idila i a i u l a ş vedea-o în uniforma ei de însoţitor de împre ună, deşi ea era prietena lor cea mai bună. „Genny", zbor. Am M i n u s doar câteva minute împreună. au explicai ei „are o relaţie permanentă şi, de opt ani, 3 17

Bruce Davis & Genny Wright Davis

md mă întorceam acasă de la Michael şi Marsha", a rost de ea? Obişnuiam să o port cu mine tot timpul. h | i u < i e i i n y „am simţit ca şi cum viaţa mea se desprindea de N-ai idee cum m-am simţit în ziua în care ai plecat, m i m < a n d traversam Bay Bridge, nici măcar nu am observat i după ce mi-ai dat piatra, într-o cursă, am întâlnit un l l H c u l indicator arăta că rezervorul este gol. M-am oprit. indian extraordinar. Eram pe punctul de a-i da lui Dar, I n u i n i r de a mă nelinişti, doi bărbaţi amabili erau deja în piatra. Apoi, ceva mi-a spus: „Nu, trebuie să o spatele l l i u ş i n i i , impingându-mă până la o benzinărie. Aşa păstrezi pentru tine." O port cu mine tot timpul. Simt că, indiferent ilr 1 1 , i întâmplă, simt că este un semn bun." că rutina muncii mele, călătoriile şi relaţiile se Am vorbit despre călătoria noastră şi eu am sugerat că, I m i schimbă, dar nu ştiu cum. Trebuie să admit că u . i i e a putea călători ieftin, ar trebui să vină la noi în timpul francheţea scrisorii tale m-a surprins puţin. Dar ■fnii pentru o scurtă vacanţă la ski. Nu ştiam cât de mult presupun că lucrurile vor merge din ce în ce mai să-i fnip. i i i i esc din povestea cu visul. Pentru mine era bine. îţi voi scrie din nou. Datorită facilităţilor liniei de foarte impor-I m i i , i siau cu ea acele câteva minute. Visul şi zbor, pot lua avionul către Europa împreună cu o apoi întâlnirea Mim I M îmi redaseră încrederea. Ştiam că, prietenă, ca să facem schi în martie. Vă convine data atunci când va sosi " i i , vom li din nou împreună. Tot ceea - ţie, lui Michael şi Marsha? La revedere acum..." ce conta acum era ca l i c conştientă că eu ştiam că în ea Era deja mijlocul lui ianuarie. Mi-am început noua exista ceva special, ceva Ibil. Ne-am spus cel mai mult, înmuncă cu inima plină de avânt. Am simţit că starea momentele în care am l împreună, tăcând. Când ne-ambolnavilor cu diverse dependenţe era marcată de despărţit, am băgat mâna în hii/ u n . i i şi am simţit o pietricicăsentimente de neputinţă. Cei aflaţi în această condiţie netedă, cu o scrijelitură pe ea. N u . i i . i m cum a ajuns acolo,păreau să simtă că nu merită să aibă o viaţă lipsită de dar părea important să i-o dau. I u n i .pus să o păstreze pânădurere. Există în seriozitatea şi încrederea limitată a când ne vom reîntâlni. Genny s-a U l i u l la piatră,germanilor tot atâta ostilitate, bucurie şi scepticism, ca şi neîncrezătoare. M-a îmbrăţişat spunându-mi la Ifvcilere ş i . înîn căldura şi libertatea interioară a americanilor. Fuseserăm timp ce mă îndreptam spre avion, am simţit că «vru i n e aangajaţi, în parte, pentru că nu vorbeam germana, astfel foarte multă pace. încât relaţia noastră cu pacienţii trebuia să fie în cea mai ( a n d avionul a aterizat la New York aveam deja o mare măsură non-verbală. în multe privinţe, acest lucru nelungă scrisoare gata de pus la poştă. Acum, că a făcut să fim mai autentici unii cu alţii. Nu prea aveam ce oceanul urma să ne despartă, am simţit că e bine să-i să ascundem, iar limil> i iinoşiinţelor noastre de limbă ne împărtăşesc visul. Acesta era atât de real în mintea făceau să fim mai oneşti direcţi unii cu alţii. mea, încât faptul că relaţia noastră dura de foarte In fiecare dimineaţă, pacienţii se duceau în camere puţin timp nu mai era relevant pentru mine. Câteva izolasăptămâni mai târziu, am primit scrisoarea lui Genny. i.... si plângeau, urlau, sau îşi exprimau în orice mod le era în ea, Genny scria: „Nu mi-am amintit sau nu te-am i >l> n u . golul interior şi durerea iniţială, ascunse sub cunoscut în mod conştient înainte de întâlnirea diversele i i li1 lendenţe. Munca noastră de după-amiază noastră. Dar trebuie să recunosc că ceva în mine a consta în a con-p| sentimente de comunitate, solidaritate început să se schimbe, din ziua în care te-am întâlnit. de grup şi să le m n i n u că în fiinţa lor există şi altceva decât Plângeam, atunci când am rămas fără benzină pe Bay durere. Bridge Nu ştiam de ce. Simţeam doar că totul se Nu a durat decât câteva zile, până când am descoperit l" schimbă. Apoi, când mi-ai dat piatra aceea! Cum ai una prezenţei noastre. Cum directorul încuraja pacienţii să obţinut-o? N-ai să crezi asta, dar. când eram copil am IJIVNIVC cât mai adânc posibil în amintiri şi sentimente, noi ne avut exact aceeaşi pietricică, cu semne identice pe fim acolo nu pentru a le înălţa efectiv vieţile prezente, ci ea. Cumva, se pierduse sau dispăruse. Cum ai făcut pen-l| acţiona ca persoane care să-i aline, astfel încât ei să 3 18

Bruce Davis & Genny Wright Davis

regre-I ,i mai adânc a doua zi. Conflictul punctelor deIn are' pe care eu şi membrii centrului nostru le primisem vedere era > | puternic, pentru a participa cu detaşare lailţiva ani înainte. Ne-am dat seama că însănătoşirea nu înacest proces. Pani n uni păreau a fi fără protecţie şi lipsiţiII, pur şi simplu, să ne exteriorizăm toată durerea. Există de ei conştiinţa de I ca şi cum ar coborî o scară în spiralăun ic, un sine mai înalt, care are nevoie să fie sprijinit şi într-un întuneric pro-iiiI l Vscoperisem, cu mult timp îndez-in mod activ. urmă, că scara ce duce în K ne se sfârşeşte niciodată. Terapia de deschidere a inimii nu ţine pur şi simplu de întunericul este mereu prezent, i i i in np cât îl căutăm. într-^ Inli'i. Nu poţi să plângi, să ţipi, sau să-ţi exprimi oricare adevăr, provocarea consta în a te lunii o înapoi şi a urcaaltă u i ii din şinele tău, şi să obţii rezultate garantate. Nici scara. în opinia mea, era un risc mai .i urci în sus cătremăcar H 'ilii.ipa şi alte discipline nu prezintă o promisiune îngeri şi să vezi acea parte din fiecare ii sa rămâi într-onecondiţi- / «ia Nevoile inimii sunt mai subtile. Trupul, luptă continuă, în acel adânc întunecat al Jiloi primare. şinele, au nevoie^ I rebuia să existe un echilibru. Aceşti pacienţi urmau inIcţiunile directorului, care le oferea aceleaşi promisiuni de

de jubire - până când putem respira liber din ncjuJuMrea în-. seamnă să-ţi pese de tine însuţi şi de ceilalţi. Apoi, începi să |"sfinţi iubirea universului ţinându-te în braţe, iertând şi îngrijin-idu-se de tine - aşa cum o facem noi unul cu celălalt. » înainte de a pleca din San Francisco, am avut norocul de a cumpăra una din primele exemplare broşate ale cărţii

Un curs în miracole. Ca de obicei, mă sfătuia exact cum trebuie să continuu:

,Fără gânduri de atac nu aş putea vedea o lume a atacului. Pe măsură ce iertarea permite iubirii să se întoarcă în conştienta mea, voi vedea o lume a păcii şi a siguranţei şi a bucuriei. "14 „... nimic din afara ta nu te poate mântui; nimic din afara ta nu îţi poate da pacea. Dar mai înseamnă şi că nimic din afara ta nu poate să te rănească, sau să-ţi tulbure pacea, sau să te indispună în vreun fel. "15 Pe măsură ce-mi reaminteam din ce în ce mai mult de această stare de conştient?, îmi devenea tot mai uşor

să o văd în pacienţii de la clinică. Indiferent cât de suspectă sau de bizară ne părea fiecăruia scara noastră în spirală, trebuia să existe o punte care să ne unească. în timpul şedinţelor, am început să exprimăm non-verbal ceea ce simţeam unii faţă de alţii. Atingerea, împingerea, îmbrâncirea şi îmbrăţişarea au început să ne apropie din ce în ce mai mult. în avansarea lor înspre în jos, am început să văd o puritate în goliciunea lor, o frumuseţe pe care o respectam, în timp ce am început să văd acest lucru, s-a întâmpla! că unii dintre pacienţi au început să se apropie de mine. Mă invitau în camerele lor şi erau entuziasmaţi să audă despre propria mea terapie şi poveşti despre Doris. Cel puţin câţiva membri din fiecare grup vorbeau puţină engleză şi ei au devenit mesagerii secretelor şi gândurilor noastre intime. în fiecare zi ceream îndrumare, pentru a găsi noi căi de a mă apropia de oamenii din grup. Câteodată, ne exprimam prin desene sau jocuri. Alteori, cream un sentiment de încredere, 3

19

Bruce Davis & Genny Wright Davis

conducându-ne unul pe celălalt, în timp ce eram legaţi la ochi. i ' l a i n i n iimpui meditaţie şi, împreună, ne imaginam o lume •«mllict. Pentru ei, aceasta însemna doar propria lor imagi-I I Iar pentru mine, însenina să dăm sufletelor noastre un > , i u n loc pentru a se exprima pe ele însele. I 'ursul spune:

./ 'rofesează numai iubire, pentru că tu eşti iubire. " 16 ,. far recunoştinţa faţă de Dumnezeu devine modalitatea >di\ iţi aduci aminte de El, căci iubirea nu poate fi foarte f i e de o inimă recunoscătoare şi o minte plină de gratituI htmnezeu intră uşor, căci acestea sunt adevăratele conu l>t titru venirea ta acasă. "17 I )ilîcultatea de a nu cunoaşte limba, sentimentul de izop i m o c a l de trăirea într-un mediu străin şi solicitările clinil a menţineau în momentul prezent. în fiecare zi trebuia să < li m ă sau trei ore de exerciţii de amuzament şi iubire, peni i ......ia întunericul care era descoperit şi exprimat în cursul 11 1 Iarna ridicase câţiva metri de zăpadă afară - aşa încât, n a i soarele sau plimbările în natură nu mă mai ajutau. De n i i i l i e ori pe zi, mulţumeam pentru orice îmi trecea prin l ' . i n M să meargă. Actul de a mulţumi îmi dădea energie, i . miram în camera unde se afla grupul, fără să am nici o Hpre ceea ce aveam să facem în cursul şedinţei. încep i i n a oferi mulţumiri îh tăcere. în decursul a câtorva mo-. ilevenea evident ceea ce putea face fiecare dintre noi -Compromite orientarea lor în decursul terapiei sau cre-ea că putem accesa şinele nostru mai înalt şi atinge eli-mclusiv eliberarea de durere. Crearea încrederii în noi i mire noi înşine era, de obicei, esenţială pentru fiecare făceam acest lucru prin rezolvarea conflictelor cu I I grupului şi a conflictelor cu privire la acceptarea niveduierii din noi. I > i rectorul era sigur că el creează o nouă terapie. Terape-■ i pacientul nu se mai pierdeau în nesfârşite dialoguri de i I >urerea din sufletul oamenilor nu mai era 20

ignorată, sau

eu medicamente. Trecutul nu mai trebuia să domine în permanenţă asupra prezentului. Dar, în adâncul meu, simţeam că ceva nu era în regulă. Ca în multe dintre noile terapii, confruntarea şi necesitatea de a pătrunde în sentimentele tale ceea ce însemna nevoia de a fi furios, sau de a simţi durere - mi se părea ceva incomplet. Directorul era impresionat că unii din tre pacienţii care stătuseră la clinică cea mai lungă perioadă de timp - aproape doi ani - îşi aminteau acum de momentul naşterii. Câţiva aveau chiar amintiri despre unele incidente dure roase dinainte de naştere, dintr-o viaţă anterioară. Directorul pusese oameni să cerceteze informaţia furnizată de pacienţi, în încercarea de a vedea dacă aceste vieţi se petrecuseră efectiv. Eu eram sigur că e posibil ca ele să fi avut loc. Dar la ce folosea această informaţie? Unde sau când va înceta totul? Cât de mulţii durere mai trebuiau ei să simtă, înainte de a simţi iubire? De ce să nu începem chiar acum, iertând pe aceia pe care suntem mânioşi - fie pe cei dintr-o presupusă viaţă trecută, sau în trecutul acestei vieţi? Oare nu hotărârea de a ierta este cea care vindecă, în cele din urmă? Aceste argumente se agitau în mintea mea pe măsură ce clinica devenea pentru mine o şcoală, în care să-mi lămuresc propriile mele lecţii în terapie şi învăţăturile către care mă conducea Doris. Cu cât acceptam mai mult să simt intensitatea speranţelor fiecărui pacient că se va lecui, cu atât mai mult, adânc în mine, o voce dorea să se revolte împotriva a ceea ce se întâmpla. Parte din mine spunea că ar trebui să spun: „NU! N-o să meargă!" O altă voce în mine spunea că ar trebui să-mi exersez capacitatea de a nu judeca ceea ce văd şi aud. Altă parte din mine spunea cit trebuie să onorez adevărul aşa cum îl cunosc eu, clipă de clipă, fără să mă preocupe dacă sunt sau nu auzit. Adânc în mine, simţeam că terapia devenise o altă dependenţă. Pacienţii trecuserfl de la durerea de a fi dependenţi, la un alt iad personal. De acord, acest iad avea un ' Mia

3

Bruce Davis & Genny Wright Davis

oarecare sens şi promitea că totul merge spre bine. Dar, în timp ce terapia căuta toate ruinele îngropate ale tre curului, nimeni nu observa că în fiecare pacient exista o grădinii minunată. Era o floare care dorea să înflorească, care dorea s| ajungă la ceva nou. Şi nimeni, în afara terapeuţilor americani, N U i «Ura \ edea o astfel de grădină. Nimeni, cu excepţia noastră, H l i i u ea i'rijă să nu calce peste minusculele seminţe care voiau I ■ ii i e r Ştiam că oricât de multe ar fi ruinele recuperate, utli ai a confruntare cu sine sau oricâtă durere, indiferent cât era d > iilevărală, nimic nu ar putea forţa o floare să se deschidă. Numai iubirea, răbdarea şi iertarea ar asigura florii din interior n i | t u i a n | . i necesară pentru a se deschide. Clinica părea să rupă le i ncercând să ajungă la adevăr. Cum le puteam eu spune ■ 1 i" lalele insele - fiecare sentiment, fiecare amintire făceau li din adevăr. Fiecare este ceva preţios, demn de a fi ţinut cu n lele, demn de respect şi iubire. Am început sămi dau sea-m\ indecătorul are o mare responsabilitate în a percepe atât li n i a cât şi leacul. I a şedinţele cu personalul, directorul era adesea furios din ■ mi a că nu-i sprijineam programul. El insista pe idea că-mi tenmft. 11 ebuie că te temi de propria ta durere", spunea el. „Alţii nu a i descuraja pacienţii să meargă mai adânc şi să simtă e de simţit." In mijlocul tunetului greu al germanei sale, am încercat să ..Uneori, este mai riscant să te simţi plin de pace, decât ! IN EL şi să fii furios" Pace? Pfui!", a tunat el în semn de răspuns. „Lasă-i să se I plini de pace, după ce au terminat de simţit durerea!" ., ( um ştiţi dacă vor termina vreodată?", l-am întrerupt eu. şi i | i dacă există pace la limita de jos - dacă nu există o ast-limită?" După ore de încercări de a găsi un teren comun iinoscut. I I I ştiu că, adeseori, nu putem simţi în totalitate prezen-, |nnii I I că se interpune în cale durerea din trecut. Nu înţeleşii ' I >r ce să nu încercăm să simţim prezentul oricum? Să re-Uluouşirm orice durere, de îndată ce apare. De ce să evităm să M inutilii bine acum - în schimb, să fim absolut hotărâţi să veni, mştri în noi? Dacă suntem mereu în căutare de monştri, mva o să dăm mereu de ei?" 21

Bineînţeles că mi-a dat replica: „Dacă mereu cauţi lumina asta despre care vorbeşti, nu s-ar putea să devii orb faţă dc pământul şi de întunericul din jurul tău?" Nu am ajuns nicăieri. Am căutat un refugiu în a o aştepta pe Genny şi în a citi Cursul:

„Pacea minţii este, e limpede, o chestiune internă. Ea trebuie să înceapă cu propriile tale gânduri şi, apoi, să se extindă în afară. Pacea minţii tale este cea din care răsare o percepţie paşnică a lumii. "18 Pe când mă luptam cu concepţiile despre lume, Doris continua să vină în visele mele. într-o noapte, am visat că eram înapoi în State, simţindu-mă foarte recunoscător că eram din nou acasă. Luam cina cu familia mea. Doris a intrat în cameră şi s-a aşezat la masă cu noi, de parcă era absolut normal ca ea să mănânce cu noi. Toţi mâneam şi vorbeam când, pe neaşteptate, am căzut de pe scaun. M-am trezit pe podea, treaz, dar cu ultimul gând din vis încă în minte: „Ei, Doris? De ce m-ai împins jos de pe scaun?" Faptul că m-am trezit în Germania, pe podeaua altei casc, a zdruncinat conceptele mele despre ceea ce este real. Nu puteam să-mi dau seama unde mă aflu efectiv - care era vis şi care era realitate. Ca de obicei, Doris îmi zdruncinase cu succes realitatea, îmi spunea ea oare să nu mă agăţ de ceea ce cred că este real? Sau, pur şi simplu, se juca din nou cu mine, amintindu-mi să nu fiu prea serios? Câteva nopţi mai târziu, am visat din nou. De data asta in-, tram într-o peşteră să vizitez un yoghin înţelept, plin de pace. ) Era atât de detaşat de lume şi totuşi, atât de mulţumit de viaţă, atât de independent şi de liber. M-am trezit din vis, simţind cil yoghinul era, într-un fel, o parte din mine. Sentimentul m-a în-\^ soţit pe tot parcursul zilei. în ziua aceea lucram cu un grup nou. Pentru a aduce ceva nou şi ca mijloc de a-i ajuta pe 3

Bruce Davis & Genny Wright Davis

pacienţi să se rupă de modul lor obişnuit de viaţă, care includea droguri şi alcool, urma să urcăm în sănii până la un refugiu din vârful unui munte din Austria Sus, pe vârful muntelui, m-am simţit de parcă aş fi intrat din nou yoghinului meu. Refugiul s-a dovedit a fi o schimbare terapeuţi, o rupere de rutina clinicii. Eu eram prea ocu-l' . i i i icnlru a mă gândi la sosirea lui Genny, care urma să aibă loc peste câteva zile. I >upă prima zi petrecută pe vârful muntelui, l-am visat d i n I M H I pe yoghin. O clipă înainte de a mă trezi, yoghinul s-a l i M n . l t I I mat într-o licornă ce mă ameninţa cu cornul ei. Eram N I I I | H i n s şi înspăimântat. Mai târziu, în cursul dimineţii, am avut . 1 timp liber şi m-am hotărât să închiriez nişte schiuri. Mă i u | i M i n prea vulnerabil pentru a sta cu pacienţii şi doream să du 'ungur. Fără să-mi bat capul să verific dacă legăturile sunt bun s i i anse, m-am dus pe munte şi am început să cobor pe schi-i i i 1 1 M I C schi-lift. Stratul de zăpadă era foarte gros, dar era întărit Iu suprafaţă. în clipa în care mi-am dat seama că nu aveam I l i i u i h > şi eă trebuia să termin cursa, vârful schiului meu s-a p i l n . u i ceva şi, dintr-o dată, m-am pomenit rostogolindu-mă. \ I H 1 1 1 1 1 1 1 eă ceva pocneşte în genunchiul drept. în timp ce >i\i < n u i n zăpadă, mi-am dat seama că nu era de glumă. Ştiam i n li e l n n a să mă bazez pe propriile mele resurse, pentru a ajunge l i i .il I I n L i cabană. Când m-am ridicat în picioare, eram hotărât să fi I u . - a accept că mă rătăcisem şi că eram incapabil să mă î n - l t i i > \m privit înspre cabana de pe munte, m-am proptit bine pe R C şi am pornit la drum. Nu ştiu ce m-a adus înapoi, la cei- l i « e i care-mi puteau da ajutor - dar am reuşit. A 1 1 1 acceptat să fiu ajutat pentru ca să ajung în camera 1 I I n culcat pe pat, simţindu-mă ca un copilaş rănit. Am t p u i s a plâng şi s-a petrecut ceva straniu. Pe măsură ce am • l u i J u n i m i lacrimilor, ara dat drumul şi durerii. Am ştiut că ac-f l i l i u l u i m i era decât un alt semn că cele două lumi cu care mă lupiiis e n i se uniseră într-o singură confruntare. M-am întrebat: I I I < I c i c a l ă este această rană? Cine deţine supremaţia - lumea Irlluulă, s a u cea materială?" I n a m i c de a părăsi cabana, în dimineaţa aceea, citisem în iei a

penii u

/I firacolele sunt, pur şi simplu, translatarea negării în t f > , " /,;

Aproape de la sine, cuvintele se repetau singure în mintea mea. într-un târziu, am adormit. Dar, în momentul în care am părăsit starea de trezie, părea că nu spre somn mă îndreptam. Am simţit cum îmi părăseam trupul cu durerea lui şi zbu ram înapoi către peştera yoghinului. Acum însă, peştera era şi ea ceva ca un nor şi o grădină. Ştiam că mă aflam în peşteră/nor grădină, dar în acelaşi timp, eram conştient şi de trupul meu întins pe patul din cabană. Auzeam oameni vorbind în junii meu. Dar „eu" nu eram acolo. Eu eram în peşteră cu un omuleţ asemănător cu yoghinul meu. El mi-a examinat genunchiul. Apoi m-a dus în interiorul genunchiului şi mi-a arătat unde era rănit. Am văzut un muşchi răsucit şi sfâşiat şi ceva sub muşchi, care era crestat. El a început să trimită o lumină galbenă, intensă, în genunchi. Vedeam cum ţesutul muscular începe să se schimbe. Apoi, omuleţul m-a purtat dea lungul unei corzi de durere, în stomac. „Aici", a arătat el „se află adevărata cauză a accidentului tău. El nu vorbise de fapt, dar eu am înţeles cuvintele lui ca fi ind: „Nu te îngrijora cu privire la genunchi. Se va face bine, atunci când îţi vei pune în ordine sentimentele." După aceea, omuleţul a dispărut şi, în clipa următoare, vedeam interiorul camerei, în acelaşi timp, i-am auzit pe Michael şi pe Marsha vor-bindu-mi. Am deschis ochii ca să mă orientez, înainte de a mă cufunda într-un vis, în care mă aflam pe patul unui spital. Bunica mea, părinţii şi fraţii mei erau lângă mine. Eram inconştient, dai le ceream să se roage pentru mine. Mă simţeam cumplit de sin gur, separat de toţi, în timp ce mă luptam cu starea de inconştienţă. Ştiam că eram pe moarte. M-am luptat să mă trezesc. Ceva mă trăgea din ce în ce mai departe de toată lumea, iar eu mă zbăteam din ce în ce mai mult. Am continuat să mă lupt ca să mă 3

22

Bruce Davis & Genny Wright Davis

trezesc. în final, am reuşit. Ţipam isteric: „Nu vreau să mor! Nu vreau să mor!" şi plângeam în hohote. Michael era cu mine, îmbrăţişându-mă şi îndemnându-mă să mă întorc înapoi în vis. Tremuram din tot trupul. Deo dată, am devenit conştient de o prezenţă. Am văzut deasupra IM .1 nu spirit strălucind într-o lumină albastră, întâmpinân-ln m u i n bucurie. Treptat, am dat drumul fricii şi am intrat în i i i n i i i i albastră. Mă simţeam în siguranţă. Ştiam. Pentru prima l i t i n i i . u n c a moartea ca sfârşit absolut, nu există. M am trezit din nou - dar, de data asta, lumea fizică era Iii. ni I l. i pierduse marea putere asupra mea, care mă strângea ii i .........■ m e n g h i n ă . Genunchiul îmi pulsa uşor. Iu seara aceea, am citit în Curs:

l kieâ nu există nimic altceva decât adevărul, vederea ) mentalitatea corectă nu poate vedea altceva decât/ I,I

/><

urnea."20

1

l > m a c e a clipă am exersat să-mi văd piciorul ca fiind per-M i i i . i m n u l totodată mulţumiri pentru vise şi pentru viziune -N H i i n i i a ştiam că asta era, o viziune. Mă simţeam protejat şi M l i i i m a n i a t . De multe ori, înainte, treceau săptămâni întregi Mu. i n i i i măcar nu-mi puteam aduce aminte visele, iar cele pe M I ....le aminteam erau total lipsite de sens. Astăzi, când sim■ i ■ I M lac lărâmiţe, ceva în interiorul meu crease un echili-Mii d i n a n d u -mă într-o altă realitate. IM următoarele două zile, când eram încă izolaţi pe vârful llliileI m , a m încercat să păstrez acel echilibru, în timp ce auto-I M I I K 'IH I m e u balansa de la genunchiul care mă durea, la blănii i . I I . care se petrecea în mine. Rana persista. Părea să cape-| A . l e l a propriul său scop în a mă ajuta să devin mai puter-u l e n i i t a t e a mea spirituală. Pei ioada de izolare a luat sfârşit, iar noi am coborât de pe I ce | > a i e a a fi vârful lumii. Săniilor le-a trebuit neobişnuit de Nrt coboare pe munte, datorită noilor căderi de zăpadă.

Ne u n lung weekend şi eram în vacanţă. Italia se afla la nu-o i d e mers cu maşina. Puteam fi la Veneţia înainte de călin a n i i | ) i n l a m a . Veneţia este o plăcere. Turiştii plecaseră, iar noi \ . u i n aproape toate străzile şi canalele la dispoziţia noastră. Ne H l i i n u n chiar şi de ploaie şi de porumbei, în timp ce ne sor-I I ' M M I ciocolata într-o cafenea deschisă dimineaţa. Mi-am dat seama cât de obosit eram după intensitatea ultimelor zile. Dar, alături de oboseală, mai era şi o ciudată bună dispoziţie, o deschidere. Simţeam ca şi cum între mine şi univers nu se mai afla nimic. Tremuram din cauza frigului şi a stării de slăbiciune a corpului. Dar spiritul meu se avânta într-o nouă imensitate, de unde priveam în jos la mine însumi şi la lume şi vedeam că totul are propria sa ordine perfectă. Aveam sentimentul că poate în acea ordine aş putea găsi sensul accidentului meu. Eram sigur că avea, într-un fel, legătură cu Genny şi cu sosirea ei iminentă. Michael a fost de acord să meargă cu mine la Catedrala Sfântului Marcu ca să medităm - să vedem dacă nu putem obţine nişte răspunsuri, o îndrumare. M-am aşezat pe bancă în catedrală, simţindumă singur în imensitatea bisericii. Prezenţa lui Dumnezeu era foarte puternică. Am deschis din nou Cursul, ca să-mi citesc lecţia de dimineaţă:

,flu poţi înţelege cât de mult Tatăl tău te iubeşte, căci nu există vreo paralelă în experienţa ta de lume care să te ajute sâ înţelegi asta. Nu există nimic pe pământ cu care asta se poate compara, şi nimic din ceea ce ai simţit vreodată separat de El nu i se aseamănă cât de cât. "21 în ciuda, sau poate, tocmai datorită accidentului meu, a viselor şi a conştientizării ulterioare, simţeam că mi se purta extrem de mult de grijă. Ştiam că scopul accidentului era de a-mi pune frână, de a-mi da ocazia să mă reconectez la adevărata sursă a vieţii mele. 3

23

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Am ştiut atunci că vizita lui Genny nu era pentru ami aduce iubirea, sau pentru a o crea împreună cu mine, ci numai pentru a mă aduce mai aproape de iubirea care se afla deja în mine. Am permis adevărului să se mişte prin mine şi, în timp ce am făcut acest lucru, „am văzut" dintr-o dată în faţa mea, ca pe un ecran de cinema, sosirea lui Genny şi timpul petrecut împreună. Ne-am văzut îmbrăcaţi de nuntă. I-am văzut pe Doris şi pe Greg - un prieten care învăţase arta vindecării în Filipine) oficiind slujba. < eremonia avea loc în aer liber. Copacii erau splendizi în l , i . u n m c i . Am văzut-o pe bunica şi întreaga mea familie l . » i 1 1 1 era scăldat de Iubire. M i , hael m-a întâmpinat la intrarea în catedrală. înainte putea rosti un cuvânt, el s-a repezit să-mi spună: „N-o să te mi s-a întâmplat. Tu şi Genny o să vă căsătoriţi. I-am pe I >oris şi pe Greg oficiind nunta. Eram cu toţii în aer i ied c a o să aibă loc la toamnă." Bineînţeles că am râs. în timp ce comparam detalii ale ex-IMI| < l i II noastre, am fost surprins şi totuşi, nu prea, de faptul îndoi vazuserăm detalii atât de similare. Mi-am spus din i m e a mea: „E normal să fie aşa". « . c a l o r i a . Pentru mine, ea fusese întotdeauna o instituţie formal şi ireal. Astăzi nu mai părea ireală. Astăzi mi se Deva i lormal. Timpul efectiv petrecut cu Genny se reducea i i a i c v a minute. Dar am pus la îndoială viziunea pe care l i d i mine o împărtăşiserăm. Cum puteam accepta cu I I i n mta idea căsătoriei, bazându-mă doar pe asta? Totuşi, "leptat-o. A M a m de făcut un drum lung înapoi în Germania, prin l i a m bucuros că Michael şi Marsha erau cu mine. Şi i c . unoscător pentru darul prieteniei lor - o prietenie care u d a să avem încredere că fiecare se va ruga şi va medi-, i celalalt.

Micbacl văzuse viziunea mea. Văzuse aceleaşi scene, m . I c a ş i detalii pe care le văzusem şi eu. Datorită acestui p u t e a m trece mai liniştit prin fricile mele şi îi puteam per lin I I u l u i meu alături de Genny să se dezvăluie, i n nmp ce stăteam acolo, în spatele şoferului, am simţii h o i , împreună cu noi va fi şi un copil. 24

CAPITOLUL PATRU Zilele s-au scurs cu repeziciunea clipelor, înainte ca eu să mă aflu în drum către aeroportul din Zurich, ca să o iau pc Genny. Lecţia mea din Curs pentru acea zi spunea:

,JFrica de Voia lui Dumnezeu este una dintre cele mai stranii credinţe pe care mintea umană le-a produs vreodată. "2J Aveam temeri, cel puţin până în clipa în care am văzut-o intrând în vamă. Uitasem detaliile legate de înfăţişarea ei. Văzându-i ochii căprui, părul scurt şi negru, în contraşi cu pielea albă, dintr-o dată devenise reală nu mai era doar ima ginea mistică din viziunile mele. Era aici, divin de umană. Ani privit-o cum stătea acolo şi, pentru o clipă, aproape că am plâns fără să înţeleg de ce. Era prea înaltă! Şi dacă nu cumva era mai înaltă ca mine? Din momentul acela, am început să resping totul, să îndepărtez totul de mine. N-o să mă placă. N-o să mear gă. Eu sunt prea scund. Ea este prea înaltă. Era ridicol! Fricilc mele scăpaseră complet de sub control. Apărut o eternitate până când a trecut, în sfârşit, de vamă. Apoi i-am văzut cizmele cu tocuri înalte. Câţiva centimetri dc piele tăbăcită aproape că mă dăduseră gata. In timp ce ne îndreptam cu maşina către sudul Germaniei, Genny stătea cât putea de departe de mine. Mai târziu, mi-a spus: „Stăteam acolo, ţinându-mă de uşa maşinii şi încercând să înţeleg ce era cu tipul ăsta care îmi scrisese asemenea scrisori jenant de sincere." Eu mă străduiam din greu să mă simt la largul meu; doream să cred că timpul petrecut împreună îşi va urma cursul firesc. Ştiind - sau, cel puţin, crezând 3

Bruce Davis & Genny Wright Davis

că ştiam - ce avea să urmeze, datorită viziunilor mele, îmi venea mai uşor să las ca relaţia noastră să decurgă în voia ei. A doua zi trebuia să mă duc la lucru. Genny şi-a petrecui 46

mcand saşi revină de pe urma efectelor lungului zbor şi .....(ci de fus orar. Michael, Marsha, Genny şi cu mine H dus la I leidelberg, ca să ne petrecem acolo sfârşitul de Imuna Nici un loc din lume nu era mai bun ca acesta penii huli agosiit. M-am trezit notându-mi mental unele lucruri, Hp 1 1 o ol i s e r v a m pe Genny. Eram surprins că îmi plăceau • l i multe dintre lucrurile mărunte, gândurile ei, stările de |, telul in care se îmbrăca. Eram de asemenea surprins de Îs I I . 1 I I nc-am acomodat şi ne simţeam bine unul cu celălalt. 1 1 I «l. , i li dc zi cu zi era chiar mai minunat decât în visele M i m l c m e l e . Eaaspus că simţea la fel, cu o singură deose-Nii puica să înţeleagă cum de puteam să fiu atât de aerian. In i ea mai mare parte, ne petreceam zilele mâncând, dis-i i . i şi. pur şi simplu, uitându-ne unul la celălalt. Orice altce-i . i iloai un fundal. într-o dimineaţă, am pornit devreme ca u n i n n ocol castelului din vârful muntelui. Secole întregi de Impregnau zidurile sale. La un moment dat, Genny a amţia asupra unor uşi vechi, lângă o movilă acoperită de , M , i întreb ce-o fi dincolo de ele", a spus ea. ,< ied că probabil e locul în care ţin maşina de tuns iar-i lăspuns. l i i icnit în râs. Nu înţelegeam ce era atât de nostim, i ' n i c . i i i i să jur că ai să-mi dai un răspuns criptic, mistic", t i u . t i e a . „Mă bucur mult să aud că eşti cu adevărat uman. ţ i i s i i n „ i am îndoieli, cu toate poveştile tale despre mierle H o m e şi magie." A m I . I S amândoi şi am alergat înapoi către casa cea veche m . i . i i c i m , căzând şi râzând în timp ce coboram, rostogo-i i u îmbrăţişaţi şi îndrăgostiţi. i i u n amândoi departe de lumile noastre obişnuite. Di fitil- mele de la clinică şi gândul lui Genny că vacanţa ei nu I di sfârşit erau departe de momentul prezent. în fiecare i m noi culmi, bucurându-ne de dragostea pe care o sim-evuisandu-sc asupra noastră. i i . I< petrecute împreună erau magice, marcate de vână-tli îngeri. Ne duceam pe străzi lăturalnice şi în

gj

25

anticariate, în căutare de picturi de îngeri care păreau să exprime sentimentele noastre cereşti. Vieţile noastre se îngemănau într-un vis comun de contopire cu infinitul, de înălţare în braţele dragostei, în care eram ţinuţi pentru eternitate. Lumea nu era pentru noi decât un teren de joacă de care să ne îndepărtăm în zbor. Mici detalii, ca, de exemplu, faptul că trebuia să mă întorc la lucru lunea următoare, nu prea aveau importanţă pentru noi. Fuseserăm departe unul de celălalt atât de mult timp, dar ştiam că restul vieţilor noastre aveam să-1 petrecem împreună Genny şi-a petrecut două zile la schi cu prietena ei, în timp ce eu m-am întors la clinică. Fiecare oră liberă pe care o aveam, o petreceam ieşind la picnicuri pe câmp, în Germania, sau luând masa în sătucurile cuibărite în văi de vis. In scurt timp, aveam deja favoritele noastre, dar tot mai continuam să căutăm şi altele. Nu era o întâmplare faptul că soarele strălucea pe cer, iar zăpada se topea peste tot. Clinica se afla într-un mic orăşel, cu numai patru sau cinci clădiri, numit Winterstetten. La câţiva kilometri depărtare, eu împreună cu un alt terapeut american, găsiserăm o casă ţărănească cu un apartament de închiriat. înconjuraţi de vaci, cu acri întregi de păpădie crescând în jurul nostru, Genny a început să se simtă în largul ei. Făceam excursii pe munte, ne jucam şi ne scăldam în dragoste. Nu eram siguri dacă eram îndrăgostiţi de dragoste, sau cu adevărat unul de celălalt. Timpul fusese atât de scurt pentru a ne cunoaşte. Dar asta nu avea importanţă. încă de la început, ştiusem că relaţia noastră nu se referea numai la noi doi. Eram aduşi la un loc. Dintro dată, micile detalii ale vieţii deveniseră frumoase. Era ca şi cum Cineva invizibil ne ţinea pe amândoi de mână, făcându-ne cunoştinţă cu adevărul că dragos tea şi viaţa erau unul şi acelaşi lucru. îi povestisem lui Genny despre ucenicia mea cu Doris într-o dimineaţă, la micul dejun, ea a declarat: „Am văzut-o pe Doris astă-noapte. Adormisem, când 3

Bruce Davis & Genny Wright Davis

am văzut pe cineva la marginea patului. Apoi, am simţit că îmi ia piciorul şi mi-1 împinge. Am deschis ochii şi am văzut-o pe Doris." Femeia pe care a descris-o se potrivea perfect cu Doris. I I , i o l u printre lucruri, ca să găsesc o fotografie de-a lui ■ i n i n i v a exclamat: „Ea este! Ea a venit astă-noapte!" Era i I . n u l d e hun venit la care mă aşteptam de la Doris. (Icnny era fascinată, dar prezenţa lui Doris nu era ceva cu Iviţi u e n o u pentru ea. în dimineaţa aceea, în timp ce ne i u • i d e a şi mâneam chifle, Genny a început să-mi împărtă-p a i l e profundă şi delicată din trecutul ei. I a n d eram mică", a început ea „auzeam voci. Credeam 1 1 1 ....e a l e aude. Câteodată, când le auzeam, o întrebam pe i l. i « a l e auzea şi ea. Când îmi spunea că ea nu le auzea, mă i n uneori înspăimântată şi singură. Alteori însă, simţeam I i n n a m i M I u îmi vorbeau, şi acest lucru mă făcea să mă simt r ........i | ă Mama îmi povesteşte că, atunci când eram foarte i . u n p u s într-o zi: ,Ştii, tu nu eşti prima persoană care este • m e a A m mai fost aici înainte.'în mod evident, vocea mea i n i m i asemenea grad de certitudine, încât mama a spus: h a l u l < a e adevărat.' Era atât de generoasă cu mine încât,
timpul cu animalele fratelui meu. Deoarece I m i u n ce nu erau spuse şi vedeam lucruri pe care alţii nu le vedeau, aveam uneori impresia că numai animalele mă puteau înţelege. Adânc în sufletul meu, simţeam că viaţa mea avea un scop divin. Faptul că nu aveam pe nimeni căruia să îi explic acest lucru, m-a adus mai aproape de Dumnezeu. Mi-am iubit tatăl foarte mult, chiar dacă nu lam cunoscut niciodată cu adevărat. Era sudor şi lucra tot timpul - sau a ş a aveam eu impresia. Dar clipele de care îmi amintesc îmi suni foarte dragi. Mă minunam întotdeauna de felul în care putea construi şi crea lucruri din metal, inclusiv propriul său avion. Pe plajă, era grozav să-1 văd mergând în mâini pe o distanţă de mai mult de treizeci de metri, de pe plajă în ocean, până când îi zăream numai picioarele dispărând sub valuri. într-o zi, când aveam unsprezece ani, tatăl meu a venit in camera mea să-şi ia la revedere. Pleca iar într-una din călători ile lui. Era ziua lui de naştere şi îşi pilota avionul către Illinois, ca să-şi vadă mama. Dar, pentru un anume motiv, aceasta nu avea să fíe doar o simplă călătorie. Eu doream să-i cer ceva. în acelaşi timp, înainte ca el să plece, m-am trezit certându-nia pentru banii de buzunar. Nu avea nici un mărunţiş la el. Eu nu voiam să-1 las să plece. Eram furioasă şi am refuzat să-mi iau la revedere. Ceva în mine ştia că nu avea să se mai întoarcă. Dar cum putea un copil de unsprezece ani să ştie lucrul ăsta? Nu cumva eram neînţelegătoare? Eram teribil de supărată! Am aş teptat să se întoarcă. După o zi de întârziere, am sunat-o pe mama lui. Ea a confirmat că plecase. S-au scurs zile şi săptămâni, chiar luni întregi şi, nimic, nici chiar o urmă nu a fost găsita, Oficialităţile au făcut cercetări, la fel ca şi multe avioane particulare, într-o zi, o cursă comercială aeriană a zărit un avion iu deşertul Mojave, a dat ocolul şi apoi a raportat că a văzut rămăşiţele unui avion mic. Era tatăl meu. Incidentul disputei cu el, înainte de plecarea sa, m-a însoţit ani de-a rândul. Acum ştiu că, de fapt, 3

26

Bruce Davis & Genny Wright Davis

nu eram gata să-1 las să plece. La un anumit nivel, trebuie să fi ştiut că nu-1 voi mai vedea din nou. El era prea important, iar eu eram prea tânără ca să mă lipsesc de el. Mă simţeam abandonată. Aveam nevoie de iubirea m i i nu era prezent. Mama a devenit mai ocupată ca ori-H . I i î n m i i i - s e de toate. Eram singură. I 1 1 i n . isprezece ani, l-am întâlnit pe Bill. M-am deschis l. ş l , mai mult decât faţă de oricine altcineva de la moartea j j turn M -am întâlnit şi cu alţi băieţi din liceu, dar cea mai pniti i timpului mi-am petrecut-o cu el. Mama a ajuns să r i a . . 1 cască cu un bărbat care fusese, cu mulţi ani în urmă, p i i t i l • 1 1 1 I I i liceu. Căsătoria lor a avut loc cu puţin înainte ca i • 1 1 1 1 1 n hceul. Curând după aceea, ne-am mutat în Ohio. A i 1 1 1 1 1 I >cşi eram împreună, eu doream foarte mult să mă | tu < alilornia. în toamna aceea m-am mutat înapoi. La timp .lupa aceea, Bill a fost înrolat în armată şi apoi trimis itniim M am înscris la facultate, ca să-mi iau diploma în I ID C I . Apoi, într-o zi, am primit vestea. Bill fusese ucis. i m i u a i /bit în adâncul sufletului! M-am întrebat: „Să în-I I = " a r asta că fiecare persoană pe care o iubesc cu adevărat a n luată? Să îndrăznesc să iubesc din nou? i 'ni i , i c e am trecut prin această durere, am început să simt I .......loara. Viaţa mergea mai departe, iar iubirea venea i n i n atât de multe feluri. Eram recunoscătoare! . u n angajat la o companie de zbor şi am făcut curse inii o zi, pilotul de pe cursa noastră, cunoscându-mi d e l,1 1 1 I I I i e , ma întrebat dacă nu cumva avionul găsit în | l | M o i .ivc era cel al tatălui meu. Apoi a continuat, spu-1 1 i i 1 1 1 mai multe lucruri decât cele pe care le cunoşteam şi . u n p i mi uluită. ,Cum de ştii toate astea?', am întrebat. I i i . u n fost cei care 1-a găsit', a replicat el. u iniili după acel incident, bunica a murit. Tot ceea ce i d . pe vremea când eram copil, mi-a fost confirmat la c i l a înmormântare, îmi amintesc cum îi priveam tru-pi înecam. Când, deodată, ea a apărut în picioare în faţa | | | H de reală cum eşti tu acum. A spus: ,Nu fi tristă din ca-i i u sunt exact acolo unde doresc să fiu. Sunt fericită.' i a m şocată că nimeni altcineva nu o putea vedea. Faptul i a l H a îmi părea

ciudat de natural, de parcă aş fi ştiut tot a n a intradevăr vorba de ceva mai mult decât părea să fie - şi anume, că moartea nu exista. Dintr-o dată, am simţit altfel pierderea tatălui meu, a prietenului şi a bunicii mele. Nu-i pierdusem cu adevărat. îmi vine greu să spun, dar am simţit că nu mai eram singură. Vocile şi îngerii pe care îi simţisem când eram mică nu erau în imaginaţia mea. îngerii mă îmbrăţişaseră cu adevărat, în noaptea aceea. Forţa tatălui meu, dragostea lui Bill, bunica - ei încă erau cu mine. Iubirea, calităţile pe care ei le deschiseseră în mine, erau ale mele şi mă însoţesc mereu. Dar încă lipsea ceva. Am ştiut din totdeauna că mai era ceva în ceea ce mă privea, faptul că eu aveam de făcut ceva important." Cele două săptămâni petrecute împreună începuseră să confirme ce anume mai lipsea în ceea ce o privea pe Genny Acum testul consta în a ne aranja vieţile, în aşa fel încât să avem o şansă de a fi într-adevăr împreună. Genny a luat decizia să renunţe la viaţa ei în California şi să vină să locuiască cu mine în Germania. A luat avionul către State, având o listă impresionantă de lucruri de făcut pentru următoarele două săptămâni. Ar fi fost foarte greu, dar şi miraculos dacă reuşea să le facă pe toate fără probleme. Trebuia să-i spună prietenului ei despre noua ei relaţie. Trebuia să-şi ia concediu, săşi închirieze apartamentul şi să depoziteze maşina şi toate lucrurile. îmi dădeam seama că era dificil pentru ea, că simţea că trebuia să renunţe la tot inclusiv la siguranţa ei şi la posesiunile materiale. în acelaşi timp, din ea emanau o emoţie şi o strălucire care, eram sigur, ne dădeau amândurora puterea de a trece prin ceea ce aveam de făcut. Cum a ajuns acasă, şi-a sunat prietenul, care de pe acum se aştepta la ce era mai rău. Ei nu-i surâdea câtuşi de puţin poziţia în care se afla. Cumva, trebuia ca totul să fie spre bine. Pe amândoi îi durea despărţirea. Dar, în sufletul ei, ea ştia că totul se terminase. Pentru a evita tentativele lui de a 3

27

Bruce Davis & Genny Wright Davis

o determina să se răzgândească, ea s-a hotărât să-şi ia câteva zile de vacanţă şi să plece în Mexic cu nişte prieteni. Acolo putea să se odihnească şi să se gândească la o strategie pentru a-şi pune în ordine treburile şi a se putea întoarce în Europa. într-o zi însorită, s-a dus cu prietenii pe o plajă pustie şi a i a Primul gând al lui Genny a fost să nu intre în ocean, dar v a clipe mai târziu, s-a trezit alergând şi plonjând în el. Cuci apă aceea, a simţit un curent puternic frăgând-o la fund. (acea semne disperate către prietenii ei, care iau luat gestu-I ' .lupi o invitaţie de a intra şi ei să se bucure de apă. în acest 111 1 1 P ea era trasă din ce în ce mai adânc în ocean. Nemaiputând i i n i a piept curentului, Genny ştia că, în acea clipă, trebuia să l i n g i adânc aer în piept. Astfel, s-a abandonat întru totul, pe ea f i întreaga ei viaţă, oceanului. A respirat. în aceeaşi clipă, fără ■u\ . 1 dea seama cum, s-a trezit la suprafaţa apei şi trasă către l . i i n i < onform propriilor ei cuvinte: „Nu am avut altceva de ||CN decât să mă predau oceanului. Acesta era testul final. Eram . > , i i « dispusă să renunţ la tot, chiar şi la propria mea viaţă? Ză-i luni pe nisip plângând şi ştiind acum, mai mult ca oricând, că Vlnţa mea tocmai începuse." I a întoarcerea acasă, Genny s-a oprit în Dallas, unde lo-i Uni m a m a ei la acea vreme, pentru a-i spune despre decizia pe i a n o luase. Cum ar putea ea să-i explice că-şi părăsea slujba, n p . i i i a n icntul şi prietenii, pentru a fi împreună cu un bărbat pe i u n il cunoscuse cu doar două săptămâni în urmă?" Genny s-a i m .ii pentru putere, pentru a-şi găsi cuvintele potrivite. în timp n vi > i bea cu mama ei, s-a trezit spunând lucruri pe care nu le au-i Isc niciodată înainte. Cuvintele exprimau un adevăr atât de pro-■nd, încât ea ştia că toate acestea trebuie să fi venit de la o voin-|A mai înaltă şi că, într-un fel, mama ei avea să-şi depăşească temerile, în noaptea aceea, mama ei a avut un vis foarte neobişnuit I a a visat că tatăl lui Genny era în cameră cu ea. El a spus i I I simplitate: „Nu-ţi face griji pentru Genny. Ea face exact ceea i r trebuie să facă" A doua zi dimineaţa, după ce a povestit visul, i ' i . i i a lumea a simţit că, într-adevăr, se întâmpla ceva deosebit.

Intre timp, în Germania, eu mă simţeam în suspans, în 1 1 1 1 1 P ee aşteptam întoarcerea lui Genny. Nu era timp pentru scris u l i, dar eu trebuia totuşi să-i comunic că ceea ce simţeam noi « i n adevărat. Cel mai mult mă temeam că, atunci când se va în-i " I M c la obligaţiile vieţii ei, ar putea decide să amâne sau să res-povestea noastră de dragoste. Desigur că nu s-a întâmplat aşa. Deşi ne despărţea un ocean întreg, noi eram foarte aproape unul de celălalt. într-o zi, înainte de a o suna la telefon, m-am aşezat pe pat să meditez. Voiam să o vizitez în apartamentul ei şi să o anunţ că o voi suna. Ca şi cum aş fi apăsat pe un buton în interiorul meu, am văzut-o culcată în pat, în apartamentul ei. Purta o cămaşă de noapte roz. I-am spus că o voi suna. Câteva minute mai târziu, îi dădeam telefon. După ce telefonul a sunat o dată, ea a ridicat receptorul şi a spus: „Bună, Bruce!" Ne-am amuzat pe seama legăturii noastre intuitive. Nu planificasem acel telefon. I-am povestit despre neglijeul roz, iar ea a recunoscut că m-a auzit spunând că urma să o sun la telefon. Incidentul ne-a dat amândurora o nouă energie. Genny putea acum să-şi termine de rezolvat problemele, iar eu puteam avea încredere că ne aşteptau numai lucruri bune. întâlnirea noastră pe aeroportul din Zurich, două săptămâni mai târziu, a fost total diferită. Am luat-o pe sus şi am tras imediat la cel mai apropiat hotel, unde ne-am contopit încă o dată într-o singură fiinţă. Primăvara schimbase totul, inclusiv starea de spirit de la clinică. Genny s-a împrietenit imediat cu mulţi dintre pacienţii ei. Un bărbat special, pe nume Andy, care îşi petrecea cea mai mare parte a timpului cu omuleţi verzi, ne însoţea deseori în plimbările noastre la râu. Acolo, toţi trei jucam un joc în care ne aruncam nebunia în apă şi apoi o priveam cum e luată de curent. După acest ritual, ne simţeam cu toţii mult mai bine. 3

28

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Aşteptam cu nerăbdare weekend-urile, când porneam în goană cu maşina să vizităm diverse lacuri în Elveţia, ne scăldam în soare la poalele Alpilor acoperiţi de zăpadă şi ne furişam în bisericuţe dosnice, numai ca să ne aşezăm, să medităm şi să ne bucurăm de Curs. Pe Michael, Marsha şi pe mine ne aştepta o vacanţă de două săptămâni. Toţi ştiam că aceasta era o ocazie pentru noi de a merge în Israel. Cu câteva săptămâni înainte, vizitaserăm lagărul de concentrare de la Dachau. Potenţialul omului de a face rău ne aducea aminte că, într-adevăr, Raiul şi Iadul se găseau pe Pământ. Oare până unde mai putea să coboare conştiinţa noas-H a V Ştiind că toată violenţa îndreptată împotriva altora este, de liemenea, violenţă îndreptată împotriva propriului nostru sine, [■păşirea pentru omor era ceva dincolo de închipuirea noastră. Ceea ce m-a şocat cel mai mult era faptul că aşezarea din imul lagărului Dachau, ca multe alte lagăre, nu era ascunsă un-i k v a departe şi condusă de câţiva monştri, ci se afla chiar în mijlocul societăţii germane. Zidurile lagărului erau efectiv înconju-i a i c de grădinile gospodăriilor învecinate. Imaginea aceea m-a obsedat zile întregi. Cum puteau oare familiile să ducă o viaţă i li irmală la numai câţiva paşi de măcel? Apoi, într-o seară, urmă-inid ştirile de la TV, m-am pomenit uitându-mă la un grup de 1 1 >pii care mureau de foame, în timp ce eu serveam o cină deli-> li >asă. Ce uşor era pentru mine să găsesc scuze şi să ignor durerea altora. Dachau era un sat care nu se deosebea chiar atât de nmit de satul obişnuit din zilele noastre. Oare cât de adânc implantată în noi este insensibilitatea noastră? Cine oare este realmente suficient de angajat şi suficient de generos pentru a şti cit certitudine că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată din nou? In acele zile, citeam şi reciteam în Curs că noi îl cunoaştem pe Dumnezeu numai prin capacitatea de a ierta. Ciudat, dar în Israel am avut aceleaşi sentimente că Raiul |i Iadul se află pe pământ. Peste tot erau arme. Fiecare grup de copii beneficia de gărzi înarmate pentru

a-i proteja. Aceste scene păreau în mod deosebit a fi simbolice. Lupta religioasă a is-rncliţilor părea să aibă atât de mult de-a face cu pământ şi drep- I I I M si atât de puţin cu Dumnezeu şi iubire. Locurile sfinte, pe i urc ambele părţi le râvneau cu atâta disperare, păreau în mod l iudat lipsite de sfinţenie. Era o tristă ironie. Aici, unde odini-"iia trăiseră cei mai mari învăţători ai frumuseţii şi credinţei dumnezeieşti, noi vedeam o situaţie în care toate părţile implica le îşi găseau unica lor putere şi siguranţă în armate şi în ura reciprocă. Toate contradictiile lumii păreau să ajungă la un punct de criză pe Pământul Sfânt. Israeliţii şi duşmanii lor erau pentru noi o demonstraţie a conflictului dintre temerile sinelui inferior şi învăţăturile sinelui superior. Simţeam toate faţetele dilemei. Nicăieri acolo unde am întâlnit un evreu sau un arab nu am simţit inima unui Dumnezeu iubitdOjSm^Dujmnejzeu al iertării şi al iubirii, a unui Dumnezeu a cărui răsuflare se afla în noi toţi. Cele mai mari religii ale lumii luaseră fiinţă dintr-o unică sămânţă chiar aici. Secole mai târziu, adepţii lor însă se mai luptau pentru parcele ale grădinii, uitând de sămânţa din care ieşiseră toţi. Aşteptările mele fuseseră prea mari. Mă aşteptasem să am o întâlnire impresionantă cu prezenţa lui Dumnezeu, aici la locul de naştere al marilor credinţe. în fiecare zi, lecţia mea din Curs avea cuvinte pentru tot ceea ce experimentam:

„Dacă te încrezi în propria ta tărie, ai toate motivele să fii îngrijorat, neliniştit şi înfricoşat. "22 A doua zi, după ore întregi de mers pe jos, am scos Cursul, şi el mi se adresa din nou în mod deosebit mie:

„ Când te simţi obosit, se datorează faptului că te-ai judecat capabil de oboseală. Când râzi de cineva, o faci pentru că l-ai judecat a fi nevrednic. Când râzi de tine însuţi, trebuie să râzi şi de alţii, fie şi numai pentru că nu poţi tolera idea de a fi mai nevrednic decât ei. Toate astea te fac să te simţi 3

29

Bruce Davis & Genny Wright Davis

obosit, pentru că, în fond, este descurajator. Nu eşti cu adevărat capabil de a fi obosit, dar eşti foarte capabil să te oboseşti pe tine însuţi. Solicitarea produsă de permanenta judecare este de-a dreptul insuportabilă. Este curios căp aptitudine atât de debilitantă să se bucure de atâta preţuire. 23 Era adevărat. Judecăţile mele mă menţineau separat de şinele meu superior şi de Israel. A fost o adevărată uşurare când ne-am urcat în avionul către casă. Când ne-am întors la casa noastră din Germania, am lăsat deoparte orice urmă de tristeţe. Lacurile din Elveţia şi văile lăturalnice ne-au captat din nou atenţia. Eram îndrăgostiţi şi părea că toată lumea se bucura pentru noi. Aşa cum eu o susţinusem pe Genny în idea de a renunţa la slujba ei, tot aşa mă ajuta şi ea acum să înţeleg ceea ce era ident - era timpul ca şi eu sa mă gândesc să fac la fel. Nici u n u l dintre noi nu ştia ce avea să urmeze. în timp ce aşteptam 1 \ alem ce se va întâmpla, ne-am pus la un loc economiile şi n u cumpărat o maşină de la un fermier din apropiere. Ne-am împachetat toate lucrurile şi le-am pus în geamantan, în idea că \ « u n călători cel puţin două luni. Mai întâi vom merge în piaţa i n Marco, unde avusesem viziunea căsătoriei noastre. După < c ; i , vom merge oriunde ne va purta imaginaţia. In fiecare seară opream la un alt hotel şi începeam să-i ■ c i i u recepţionerului fantezia mea din acea zi. De exemplu, îi puneam: „Am auzit că există un mic han chiar lângă lac, la preţ H i n a b i l şi nu prea departe de oraş, dar nu îmi mai aduc aminte u n i se numeşte. M ă puteţi ajuta cumva?" Eram uluiţi de felul u r i c în care fantezia devenea realitate. Am vizitat Veneţia., Florenţa, o mică vilă din afara Sie-< ■ i ( ălătoria se desfăşura de parcă totul ar fi fost pregătit peni i n o i cu precizie şi iubire. Fanteziile noastre erau răsplătite de (Care dată cu ceva încă şi mai măreţ. Părea că ne aflam pe şo-|Ufl divină a viitorului nostru. Apoi, într-o după-amiază, undeva în nordul Italiei, maşin o a s t r ă , fără nici un avertisment, s-a oprit pur şi simplu în yiocul şoselei. Am aşteptat pe marginea drumului un

înger cu de om ca să ne ducă mai departe. Am aşteptat câteva ore, Când, în sfârşit, a trecut un camion şi ne-a remorcat la un l (Yezând că eram nemţi, datorită numărului de înmatricu-i i i c . mecanicul ne-a anunţat că maşina era în mod irevocabil i p u t " . Nu ne venea să credem! Toate economiile noastre să se fi dus pur şi simplu pe apa Ulei? Ne-am descărcat toate bagajele şi am luat un tren p o i către Germania. Am încercat să fim mândri de noi înşine n i i u a ne fi păstrat credinţa că ne aflam încă pe şoseaua lui I » n n m c /eu, deşi poate doar puţin deturnaţi. Acasă ne aştepta Doris. Dacă pierderea maşinii fusese ne-i v . i . plată, sosirea lui Doris era încă şi mai ieşită din context. Cu t o a t e acestea însă ea părea, în acelaşi timp, cel mai natural lucru • u i c s c putea întâmpla. Doris m-a întâmpinat cu un aer aproape nonşalant şi apoi s-a întors să o îmbrăţişeze pe Genny. Au rămas amândouă îmbrăţişate de parcă ar fi fost două prietene foarte bune care se reîntâlnesc. Doris nici măcar nu aşteptase să o prezint. Primele ei cuvinte către Genny au fost: „îţi aduci aminte de noaptea în care te-am vizitat?" Ne-am amuzat şi am petrecut toată noaptea şi, pentru o vreme, am uitat că ne lăsasem maşina, care însemna toate economiile noastre, pe marginea drumului în Italia. A doua zi, Doris ne-a povestit ce i s-a întâmplat ei în San Prancisco. pe vremea când îşi revenea de pe urma războiului. Bărbatul mai în vârstă pe care îl întâlnise în lagărul de concentrare rămăsese cu ea în San Francisco. El a ajutat-o să se însănătoşească şi, curând după aceea s-a căsătorit cu ea. Nici unul din ei nu se simţea bine în Statele Unite, dar unde ar fi putut să se ducă? Siguranţa, pentru ei, însemna să găsească un loc în care spiritele lor să se simtă acasă. Necesitau cu disperare un mediu care să fie receptiv la sensibilitatea lor. Numai într-un astfel de 3

30

Bruce Davis & Genny Wright Davis

loc ar fi putut Doris să-şi redobândească sănătatea şi voinţa de a trăi. în timpul meditaţiilor, ea a început să aibă viziuni ale junglei ecuadoriene. Pe măsură ce urmărea informaţia pe care o primea, ea a aflat că urma să se ducă în jungla pe care o văzuse în viziunea ei, pentru a trăi împreună cu indienii Jivaro. Amândoi ştiau că indienii Jivaro erau vânători de capete. Mai ştiau, de asemenea, că acest lucru făcea parte din viitorul lor. Auziseră că un grup de oameni de la o companie petrolieră contactase recent satul şi apoi dispăruse. Dar soţul lui Doris avusese o viziune în care ei păşeau prin junglă, cărându-şi propriile capete. Au interpretat acest semn drept o invitaţie de a da curs viziunii. Călătoria lor a început cu un zbor la Quito, după care au luat mai departe autobuzul. Apoi au călătorit zile întregi într-o barcă, de-a lungul râurilor ce străbăteau sălbăticia. în sfârşit, se aflau pe o plută în inima Ecuadorului. Simţeau în mod constant că erau urmăriţi de o mie de perechi de ochi. De aceea, şi-au dat jos îmbrăcămintea şi şi-au aruncat lucrurile în apă. Prin aceasta, ei voiau ca indienii să ştie că ei îşi lăsau trecutul în urmă. Şi-au petrecut câteva zile împingând pluta cu prăjinile în această Condiţie de totală expunere, precauţi, dar continuând să avanseze în inima junglei. într-o zi, au ajuns într-un loc pe râu, de Blde mai multe căi bine marcate duceau în pădure. Au părăsit pluta şi au urcat la malul râului. Peste tot erau fragi pe care ei | i u adunat şi le-au strivit pe tot corpul. Au adus ofrande şi s-au njgat copacilor care se aflau de jur împrejurul locului şi apoi au Bulcs rădăcini şi verdeţuri ca să mănânce. în noaptea aceea au | l i h 1 1 1 it îngropaţi în nisip pe malul râului, având încă impresia că mu observaţi. Când s-au trezit, au văzut că în jurul capetelor aveau să-P a i c şanţuri cam de cincisprezece centimetri adâncime. în somn u l lor, nu auziseră şi nu simţiseră nimic.

Pe fundul şanţurilor i u găsit ierburi şi fragi. Era oare vorba de un avertisment? Au tfecis să accepte hrana ca pe un dar. Acum ar trebui oare să aş-■pte sau să pornească la drum prin junglă în căutarea satului? Au ales o cărare şi au mers mile întregi prin junglă. Din i nu I în când, găseau pe cărare în faţa lor un animal mort. Erau Oare animalele un avertisment? Uitându-se mai atent, au văzut lăgeţi, otrăvite, presupuneau ei, lângă flecare animal mort. Coni I n / a n d că animalele erau un indiciu pentru liberă trecere, ei se a n i m a u la fiecare asemenea întâlnire şi îşi continuau cu respect i i i u i n u l . în cele din urmă, au ajuns la un sat părăsit. Părea părăsit, dar şi aici, simţeau priviri venind din tufi-liri, aţintite asupra lor. Doris şi soţul ei stăteau goi, spate în spa-l e scoţând sunete guturale, sunete tradiţionale de adoraţie ale I I I I O I triburi pe care Doris le cunoscuse în sudul Pacificului. Ea a început să imite sunete de animale. Curând câţiva copii au ieşit din ascunzătoarea lor din junglă. Rămânând liniştită, Doris a II II eput să creeze imaginea psihică a unui cort. în mintea ei, ea I vizualizat fâlfâitul pânzei de cort în semn de salut. Copiii au MCţionat - ei o vedeau. Ea a vizualizat mai multe animale, iar i o p u i au început să spună numele lor. Apoi ea a scos sunete de aligator şi femeile, urmate de bărbaţi, au ieşit din junglă. Doris a c iţul ei au rămas în continuare nemişcaţi. Bărbaţii s-au îndreptat către soţul lui Doris şi au început

3 31

Bruce Davis & Genny Wright Davis

să îl atingă peste tot. Doris a fost dusă mai departe pentru a fi inspectată de femei. Atunci au aflat, prin limbajul semnelor şi cu ajutorul capacităţii aproape instinctuale ale soţului lui Doris de a înţelege dialecte străine, că vraciul satului murise recent, înainte de a putea să pregătească un înlocuitor. Prezenţa lui Doris era un răspuns la rugăciunile lor. Abilităţile ei au fost acceptate pe loc şi, pentru următorii treisprezece ani, Doris a fost vraciul satului. Mintea mea alerga de colo-colo, dorind cu ardoare mai multe detalii. Doris mi-a simţit frustrarea, a zâmbit şi a spus: „Pur şi simplu le-am acceptat obiceiurile, fără a le judeca. Atunci când, ocazional, făceau tocană din duşmanii lor, am acceptat şi asta." Am râs cu toţii. înainte de a putea scoate un cuvânt, Doris a continuat: „Mi-am născut cei trei copii în junglă. Ei nu au aflat că erau diferiţi de ceilalţi copii indieni decât mulţi ani mai târziu". De acum, renunţasem la dorinţa mea de a conduce conversaţia şi am lăsat-o pe Doris să-şi termine povestea. în cursul ultimilor ani petrecuţi cu indienii Jivaros, Doris a început să aibă frecvent vise în care se afla împreună cu nişte indieni în sătucuri acoperite de zăpadă. Visele au continuat, dezvăluind detalii specifice. Doris nu văzuse niciodată zăpadă şi s-a rugat, în dorinţa de a cunoaşte sensul a ceea ce avea să se întâmple. Curând a aflat că ea, împreună cu familia, urma să se ducă în Alaska. Au părăsit jungla şi au pornit în lunga călătorie spre Alaska, sosind cu vaporul în portul pe care Doris îl văzuse deseori în viziunile ei. în timpul meditaţiei, ea îl alertase pe şamanul locului cu privire la sosirea ei. Sute de băştinaşi o aşteptau, în momentul în care vaporul a acostat la ţărm. De atunci încoace Alaska a fost căminul ei. Genny şi cu mine stăteam acolo, pur şi simplu uluiţi de istoria ei. Mai erau încă atât de multe lucruri pe care doream să le aflăm, dar eram deja copleşiţi de ceea ce tocmai auzisem. Povestea lui Doris ne luase aproape toată după-amiaza, aşa încât am lăsat ca micuţa noastră casă să devină scena aventurilor ei. 32

Simţeam că eram efectiv acolo, în timp ce începeam să aflăm partea în care Doris este un vraci indian. După ce ascultasem povestirea ei, nivelele noastre de încredere se aflau acum într-o I U lotul altă perspectivă. Ştiam că răspunsurile pe care le cău-I . N II se aflau adânc în noi înşine. Pentru început, era necesar să iertăm fermierul care ne-a \ Atulut ceea ce părea a fi o maşină cu defecţiuni. Genny s-a ruRAL împreună cu mine pentru a atinge acel nivel de iertare. După I . . CA , ne-am dus la el şi i-am povestit despre maşină. Am fost uluiţi când el ne-a returnat banii şi şi-a trimis pe lltu11 din fii în Italia să aducă înapoi maşina. Am mulţumit şi mai ....L I in ca-drul ritualului nostru zilnic de exprimare a recunoşlln|ei, care forma acum o parte constantă a relaţiei noastre. Rugăciunea, meditaţia şi Cursul deveniseră acum parte Integrantă a relaţiei noastre. în fiecare zi, fiecare îşi căuta acum pacea interioară în propriul său mod şi timp. în acelaşi timp, ne plăcea să ne împărtăşim unul altuia experienţele prin care treceam. In ziua aceea, după ce primisem înapoi ceea ce crezusem l I pierdusem, Cursul ne reflecta felul nostru de a ne exprima recunoştinţa:

„Tu eşti întru totul de neînlocuit în Mintea lui Dumnezeu. Nimeni altcineva nu-ţi poate lua locul şi, cât timp îl laşi gol, Iticul tău etern aşteaptă să te întorci.25 Există un loc în tine Unde este pace desăvârşită. Există 3

Bruce Davis & Genny Wright Davis

un loc în tine unde nimic nu p imposibil. Există un loc în tine unde sălăşluieşte tăria lui I hminezeu. "26

CAPITOLUL CINCI Timpul petrecut împreună în Europa a fost absolut perfect. Uneori, Genny şi cu mine ne întrebam dacă nu cumva îl planificasem înainte de a ne încarna. Numai departe de casă, care era plină de preocupările noastre zilnice, ne-am fi putut răsfăţa şi bucura de culmile dragostei noastre. întrucât am avut la dispoziţie tot acest timp petrecut împreună, acum eram gata să ne întoarcem în California şi să ne începem viaţa. înainte de plecare, am petrecut o după-amiază specială cu Doris, într-un sat din Germania, în apropierea pârâului nostru preferat. Ea ne-a luat mâinile şi ne-a dat binecuvântarea. „Drumul nu va fi întotdeauna uşor", a spus ea, „dar veţi deveni din ce în ce mai mult conştienţi de o prezenţă care vă susţine în cele mai dificile momente. Ar trebui să exersaţi împreună identificarea spiritelor care vă vizitează. Vedeţi dacă simţiţi amândoi aceeaşi energie. Voi veni să vă vizitez în California şi atunci vom exersa mai mult împreună." Ţinând în mâinile ei, mâinile mici şi sensibile ale lui Genny, ea a spus: „într-o zi vei fi capabilă să mişti un copil în pântecele mamei sale. Mâinile tale au darul de a fi bijuterii ale lui Dumnezeu. Lasă ca mâinile tale să-ţi fie călăuză şi învăţător." Ne-am îmbrăţişat în tăcere, ştiind că ceva de mare însemnătate avea loc. Am rămas o bună bucată de vreme ascultând râul şi sunetele pădurii. Era felul în care ne luam rămas bun de la mai multe lucruri decât doar de la experienţele noastre de aici. Binecuvântarea şi îmbrăţişarea lui Doris ne-au însoţit în timp ce am început să ne rearanjăm vieţile.

Am locuit câteva săptămâni în vechiul apartament al lui Genny, până ce am găsit unul pentru amândoi. Eu trebuia să termin lucrarea pentru absolvirea şcolii. Dizertaţia mea era o carte la care lucrasem prac I N , în timp ce mă aflam în Germania, şi pe care plănuisem să o iniiiulez The Magical Child Within You* Era aproape gata. Lui Genny i se cerea insistent să se întoarcă la lucru. Era « I c i ulată şi în conflict cu ea însăşi. Dacă priveam în viitor, sing u r u l lucru de care eram siguri era că eram îndrăgostiţi. Optim i s m u l pe care îl simţisem în Europa se evaporase. Familiile şi i m c i e n i i noştri munceau şi îşi trăiau vieţile lor normale. Era ■ eu s ă împărtăşim cu ei sursa bucuriei pe care o simţeam. Toată l u m e a presupunea că ne iubeam şi aştepta să ne întemeiem o fam i l i e şi să revenim la o oarecare normalitate. Pentru ei, acest lu-> i i i însemna ca noi să ne întoarcem la lucru şi la şcoală şi să ne I milinuăm vieţile obişnuite. Dar noi ne schimbaserăm. Cursul spunea:

,fereşte-te de tentaţia de a te simţi nedreptăţit. "27 Era un sfat bun, întrucât aveam să mă confrunt, dintr-o ia, eu noi necesităţi, înainte de a putea termina şcoala. Genny ntinua să primească scrisori de ameninţare de la compania de
Sfinţenia ta răstoarnă toate legile lumii. Ea este dincolo de orice restricţie a timpului, a spaţiului, a distanţei şi a limitei, >r de orice fel. "28 Această atenţionare blândă ne era necesară, în timp ce ne A ii Miram unul pe celălalt că eram în stare să creăm o viaţă fără • i iinpromisuri. Dacă noi renunţam şi ne întorceam la a lucra în S IL I I A Ţ I I care nu ne erau de folos, cum mai puteam să-i învăţăm I » ' A L Ţ I I că exista ceva mai bun? Cursul spunea:

„ Confuzia între impulsurile-miracol şi impulsurile fizice Mte o distorsiune perceptuală majoră. Impulsurile 3

33

Bruce Davis & Genny Wright Davis

fizice sunt iiii/iitlsuri-miracol direefionate greşit. Toată plăcerea reală vine Jiu a face Voia lui Dumnezeu. "29

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Făceam plimbări lungi în Sausalito, pe malul apei şi pe frumoasele dealuri din Marin County, cerând să cunoaştem care era cea mai înaltă voinţă în ceea ce ne privea. La capătul câtorva săptămâni în care, în aparenţă, nu fă-cuserăm nimic pentru a ne găsi de lucru, prietenii noştri ne tachinau: „Ştiţi, voi doi sunteţi tare drăgălaşi, aşa cum vă îmbrăţişaţi şi vă sărutaţi tot timpul, dar nu puteţi să vă câştigaţi existenţa cu îmbrăţişări şi sărutări." După ce am auzit de două ori la rând, în aceeaşi zi, exact aceleaşi cuvinte, ne-am întrebat în sinea noastră: cine spune că nu putem? La vremea aceea, îmbrăţişări şi sărutări era ce aveam noi mai mult de dat lumii. In weekend-ul acela, ne-am aşezat la masă şi am conceput planul unei cărţi numită Hugs & Kisses* descriind multe şi variate moduri de a îmbrăţişa şi de a săruta. Genny a încercat să ilustreze textul, lăsându-şi mâinile în voia lor. Desenele ei erau perfecte! Câţiva prieteni au citit manuscrisul. Din nou am auzit comentarii precum:„E drăguţ, dar..." Am auzit de asemenea şi: „Va fi aproape imposibil să-1 publicaţi." * îmbrăţişări şi sărutări. N. T. Un prieten, redactor, ne-a menţionat un editor la care am putea încerca. Am vizitat câteva librării şi am observat că textele publicate de acea editură figurau mereu la loc de frunte. Acolo ne imaginam şi noi că se afla cartea noastră. Aşa că, am binecuvântat-o şi am cerut ca Hugs & Kisses să fie acceptată. Am cerut ca ea să fie o demonstraţie a credinţei şi o sursă de venit. Voiam să-i ajutăm pe ceilalţi, fără să depindem de ei în privinţa mijloacelor de trai. Nu doream să fim ca alţi terapeuţi pe care îi întâlnisem, care, inconştient, nu erau de acord să renunţe la pacienţii lor 34

* Copilul magic din tine. N. T.

şi să-i vadă vindecaţi, datorită propriilor lor nevoi financiare. în ziua în care am prezentat manuscrisul, am organizat un picnic pe Mount Tamalpais, ce trona deasupra golfului. Ne imaginam că îmbrăţişările şi sărutările noastre vor fi, într-o zi, oferite cu miile. Cursul spunea: * Copilul magic din tine. N. T. Izvorul vindecării e iubirea

„Nu există nici o problemă, în nici o situaţie, pe care credinţa să n-o rezolve. Nu există vreo dislocare, a indiferent ce aspect al problemei, care să nu facă soluţia imposibilă. Deoa-ii c, dacă muţi o parte a problemei în altă parte, înţelesul problemei trebuie că se pierde, iar soluţia problemei e inerentă în înţelesul ei. Nu e oare posibil ca toate problemele tale să fi fost rezolvate, numai că tu te-ai îndepărtat de soluţie? "30 ■<

După două săptămâni, am sunat editorul. El răsfoise cari i -a, dar nu credea că e interesat. O pasase, însă, unuia din redact o r i i săi. Am pus receptorul jos, dezamăgiţi - şi totuşi, ceva în noi spunea: „Nu renunţaţi. Totul e în regulă." în fiecare zi făceam lungi plimbări şi ceream ca uşile oportunităţii să ni se deschidă. Faptul că eram împreună sus-|inca acea parte din fiecare, ce avea dificultăţi în a se deschide şi a manifesta încredere. Nu voiam să intrăm în panică şi să acţionăm din teamă. însă, câteodată, şi eu simţeam că îngheţ. Nu voiam să cheltuiesc nici măcar un dolar în plus la piaţă, de teamă că nu ştiu de unde avea să vină următorul. Libertatea spiritului meu şi necesităţile noastre de frai din lumea asta păreau a li extrem de separate. 3

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Am găsit de închiriat o frumoasă căsuţă albă pe dealurile lolinas, dincolo de munţi şi de-a lungul coastei ce urca din San francisco. Visele noastre au prins din nou avânt, în timp ce am cerut să se întâmple tot ceea ce e mai bine. Când am întrebat de casă, am aflat că nu era sigur când sau dacă va fi disponibilă. Termenul pentru găsirea unei noi case se apropia de sfârşit. Am înţeles că Dumnezeu îşi împlinea cele mai măreţe lucrări ale sale, în ceasul de pe urmă. Dar a gândi astfel şi a simţi pe pielea ta nu cian încă unul şi acelaşi lucru. Fiecare aspect al vieţilor noastre părea a sta foarte mult sub semnul îndoielii. Ne ţineam de mâini şi trăiam în prezent cu Cursul, cel mai bun prieten al nostru:

„ Cerul este aici. Nu există alt loc. Cerul este acum. Nu există alt timp. "31 Vom cădea oare în capcana de a crede în ceea ce era aparent în vieţile noastre şi a trăi cu frică, sau ne vom da seama că 65

suntem deja întregi şi că nu va trece mult timp, până când viol noastre îşi vor reveni şi vor reflecta ceea ce ştiam în sullclll nostru? De câteva săptămâni, Genny avea o durere în abdomen La nivel intelectual, amândoi înţelegeam că totul era în ordin* că trupul se adapta la emoţiile ei. Şinele noastre neîncrezăloa puneau totul sub semnul întrebării. Din punct de vedere spirit al, trebuia să nu ne mai agăţăm de ceva şi să întruchipăm id despre care vorbeau toţi învăţătorii şi toate cărţile - să permitcl credinţei noastre să ne ofere tot ce aveam nevoie. Comisia mea de absolvire îmi găsea din ce în ce mai m u l .j tă treabă de făcut şi îmi cerea din ce în ce mai multe sacri I n ilJ înainte de a putea absolvi. Compania de zbor nu avea nici încffl dere, nici înţelegere, în ceea ce o privea pe Genny şi problcmcM ei fizice. Ne-am apropiat şi mai mult unul de celălalt, forniaiia o echipă care înfrunta obstacolele. Bătălia însăşi ne cerea un lr|j but greu de suportat. Cursul spunea:

„... nu excepta pe nimeni de la iubirea ta, căci astfel rt* ţine ascuns un loc întunecos în mintea ta, unde Duhul Sfânt i e binevenit. Şi astfel te vei excepta pe tine însuţi de la puhn Lui vindecătoare, pentru că, neoferind iubire totală, nu va complet vindecat. "32 în fiecare zi, în meditaţiile noastre trimiteam iubire CEL »

m care erau cel mai greu de iubit. L-am sunat din nou

pe edil»» Chiar dacă el nu voia cartea, poate că redactorul care o citea, I voia. Ea mi-a spus: „Lasă-mă puţin. Cred că o să meargă"! Atâtea binecuvântări apăreau la orizont. Dar era oare credinţi noastră suficient de puternică? A doua zi, ne-am interesat din nou de casă şi, în cele din urmă, am dat de proprietar. „E disponibilă casa?", am întrebaţi „Nu", a replicat el cu hotărâre. „Vreau să păstrez casi pentru mama." Din nou ne-am descurajat. Nu mai aveam ti ml decât până la sfârşitul săptămânii, pentru a găsi o nouă locuinţa,' în seara aceea a sunat Doris. „Am o întâlnire în Los Angeles îri acest weekend", a spus ea. M-am gândit că aş putea veni mu| IM i n < 'alilbmia ca să vă fac o vizită." Cum de a ştiut ea p i i l i i l a e r a sincronizarea? Aveam nevoie de sfatul ei - şi I f l prezenţă n e aducea atât de mult aminte de adevăr. I n i . . i n p a n i a lui Doris, am devenit conştient de cât de l i n n a s e m să-mi folosesc şinele spiritual, pentru a-mi fa-i t s i u i a i e i lală mai confortabilă. Uitasem să îmbrăţişez spi-p i n i amplu, de dragul lui. Doris ne-a cerut să-i spunem ne n i încăpere puteam simţi prezenţa unei alte entităţi. ^■1 t f \ i I I n u n e o simţeam într-un colţ. Era ca şi cum, cu o- I I I i | n simţeam mai întâi ceva în cameră şi apoi, cândperi II» v i n i sentiment să-şi facă o imagine, puteam „vedea" o . i n o i . Doris ne-a spus: „Lăsaţi-vă să vedeţi mai multe « I n ' i n e c în cameră cu noi?" u n i o mamă, o fiică şi un bătrân stând în picioare, răspuns Genny. i n a s t ă între mamă şi bătrân", am adăugat eu. „Şi se i i r cunosc din Alaska." n i s a încuviinţat. „V-aţi descurcat bine. Ei sunt pacienţi i l a a continuat să explice: „Anumite părţi ale tutu-jţliloi 3

35

Bruce Davis & Genny Wright Davis

noastre rămân uneori cu noi, pentru a învăţa mai M u . p u r ş i simplu, ca să stea în compania noastră. Spiri-1 m i n t libere să călătorească, nu numai după moartea lor, ini, i când ei dorm sau chiar când visează cu ochii des-lu ş i această familie eram în toiul unei activităţi comune ţ i e i a u decis să mă însoţească în călătoria mea. Puteţi b ( p u n ? " Am încercat să ascultăm. Dar minţile noastre se iun a u Situaţia era prea ciudată şi nouă, pentru a putea să ni şi să ascultăm. \ „ I i n e vizitează", a explicat ea „în cursul unei experienţe ' , i - n a . oiporalizare, în timp ce dorm acasă, într-un oraş nu n , i, p a i l e i l e locul unde trăiesc eu. Au vrut, pur şi simplu, să m u s c a ş i să fie alături de alţi studenţi de-ai mei." Km bine să fii cu Doris. Ştiam că ea nu ne putea rezolva i m i c dar, în compania ei, aveam sentimentul special că II i a de grijă. Aşa ne era mai uşor să acceptăm că totul e ■ t f t ordine. A doua zi dimineaţa, toţi trei pregăteam micul dejun Brusc, în mijlocul bucătăriei, cam la un metru de podea, a apărut o cutiuţă neagră. Pur şi simplu, plutea acolo. Genny şi cu mi ne am rămas fără grai. Cutiuţa neagră era la fel de reală ca noi înşine. Am rămas ţintuiţi pe loc, holbându-ne hipnotizaţi. Doris a izbucnit în râs, punând capăt momentului. „De ce nu vă uitaţi înăuntru", a întrebat ea. între timp, cutia plutise câţiva centimetri mai sus şi apoi dispăruse. „Aţi cerut un dar, nu-i aşa?", a întrebat Doris. Ştiam că simpla apariţie a cutiei - şi nu ceea ce sar fi putut afla în interiorul ei - era darul pe care îl căutasem. în ziua aceea am început să căutăm, din nou, o casă de închiriat. La gândul că vizita lui Doris şi cutia puteau fi semnele noastre bune, aveam cu adevărat sentimentul că în acea zi vom reuşi. Am găsit un anunţ în ziar pentru o casă în Sausalito. Se afla pe o stradă de care nu mai auzisem niciodată înainte. Am găsit-o pe o hartă şi, câteva minute mai târziu, eram acolo. Casa, singura construcţie de pe toată strada, se afla ascunsă într-un colţ liniştit. Imediat ce am păşit înăuntru, Genny şi cu mine au ştiut că aceea era casa noastră.

, Doris s-a plimbat prin sufragerie, în timp ce noi am discutat cu proprietarul. Proprietăreasa întindea foi de hârtii celorlalţi care erau în căutare de casă. Am fost rugaţi să ne lăsăm numele, dacă eram interesaţi. „Ştiţi", a spus ea „avem o listă întreagă de oameni care au spus că doresc această casă. Eu le spun să-şi lase numele, să se gândească şi să sune mâine." „Nu e nevoie", am spus eu. „Noi ştim că este exact ce căutăm." Am început să-i povestesc câte ceva despre noi, dar ea m-a întrerupt. „N-am mai făcut niciodată înainte aşa ceva. Nu obişnuiesc să fiu atât de spontană, dar voi doi îmi păreţi în regulă. Casa e a voastră." înainte de a o conduce pe Doris la avion, am avut chiar timp să sărbătorim evenimentul. Doris a spus: „Presimţeam eu că vizita asta o să fie distractivă!" în ziua în care ne-am mutat, l-am rugat pe prietenul nostru, Greg, să ni se alăture ca să binecuvântăm noua noastră casă. mai văzusem înainte cu Greg, de câteva ori pe săptămână, ne-a povestit despre munca lui de vindecător şi despre expe-enţele trăite în Filipine şi, împreună, ne-am împărtăşit visele te în noaptea precedentă. Greg este un bărbat masiv. Numai o mână de-a lui face t ambele mele mâini puse la un loc. Simţul umorului e pe mă-~a dimensiunii fizice. Era întotdeauna interesant să vorbim cu despre sursa abilităţilor lui de a vindeca, deoarece educaţia mită şi mediul, clasa de mijloc din care se ridicase, erau simi-cu ale noastre. Suferea de migrene, încă de pe vremea când adolescent. Ajunsese să accepte faptul că, pur şi simplu, via-lui includea şi acea durere. Spunea că cea mai mare parte a limpului era extrem de furios. Pe vremea când juca rugbi la colegiu, aproape că a omorât pe cineva din cauza furiei. Era greu să |i-l imaginezi pe Greg furios. Acum era atât de modest şi de blând. După absolvire, a căutat săşi exprime creativitatea în cadrul Departamentului de Artă din Darmouth, dar nu era sigur voia să facă. In vara aceea, mama lui avea de gând să se ducă în Fili-e, ca să-i întâlnească pe vindecători. El s-a gândit că aceasta li o bună ocazie pentru a-şi exersa 3

36

Bruce Davis & Genny Wright Davis

măiestria de fotograf. Nu dea în vindecarea primitivă, dar s-a gândit că ar trebui să-şi oţească mama, pentru a-i fi de ajutor. Nu era deloc pregătit pentru ceea ce s-a întâmplat acolo, ndecătorii au lucrat, mai întâi, asupra mamei lui şi apoi asupra i însuşi. Migrenele au dispărut şi n-au mai revenit. Pentru pri-dată, ştia ce înseamnă să nu simţi durere, mai mult decât câte-zile. Greg a aflat că manifestări persistente ale unor boli sunt fesea îndepărtate cu ajutorul altor forme de vindecare - acolo unde medicina occidentală nu poate face decât foarte puţin. Vindecătorul i-a cerut lui Greg să mai rămână puţin în sat, ca să-1 poată instrui. împreună, ei au călătorit în munţi, până în sate îndepărtate, în scurt timp, Greg a început să aibă experienţe neobişnuite de a simţi energia, în timp ce se afla la locul unde vindecătorul tămăduia. După ce vindecătorii i-au vorbit despre medita) ie, de câte ori îşi liniştea mintea şi îşi simţea spiritul în interiorul său, Greg începea să se simtă neobişnuit de calm şi recent tiv. Vindecătorul i-a explicat că migrenele şi furia erau doar rd zistenţa pe care el o opunea. Ceea ce Greg numea energie, C I . I u energie vindecătoare, ce căuta să fie canalizată prin intermediul său. Vindecătorul i-a spus: „Trebuie să înveţi să o accepţi." Am discutat despre felul în care anumite simptoame cruj nice, ca de exemplu durerile de cap, pot disimula abilităţi psiln sau spirituale mai profunde. Acestea se pot manifesta, atunt când acea energie este eliberată şi i se oferă un loc în care sa .o ducă. Greg, Genny şi cu mine cunoşteam persoane care, dupa c s-au confruntat cu boli cronice, au început să dezvolte daruri | >s|J hice şi spirituale neobişnuite. Durerea persistentă este ca un la de drapel care-atrage atenţia. Şi, o dată ce este remarcată şi ascuH tată, acea energie poate fi experimentată ca o sursă de inspiraţi în loc să o simţi ca pe o durere. Greg revenise de curând în Marin County, în nordul (aii fomiei şi îşi amenajase la subsol o cameră pentru şedinţe de virt decare. După doi ani de stat în Filipine, el

dobândise anunu capacităţi şi încrederea de a putea aduce înapoi cu el, în Stale, mare parte din cunoaşterea şi abilităţile de a vindeca. într-o dimineaţă, când a venit la noi în vizită, Genny avi dureri de stomac. Greg i-a spus să se întindă pe pat şi şi-a p mâinile pe stomacul ei. Câteva clipe mai târziu, Genny a rema; cat că simţea căldură. El i-a cerut să închidă ochii şi să-i spui ce „vede" sub mâna lui. Ea a spus: „E un monstru tare urât." „încearcă să te duci la el şi să-1 atingi", a îndemnai o| Greg. „E greu", a strigat Genny. „E atât de oribil". Greg s aşezat lângă ea, spunându-i să nu se grăbească. Genny a încep să simtă că prinde puteri. „îl ating", a spus ea „şi se face din c în ce mai mic". „Bine", a spus Greg. Vindecarea era aproape gata. Genny a tras adânc aer ţ piept. Monstrul devenise acum ceva extrem de delicat şi de nuc, Ea s-a ridicat din pat, simţindu-se mult mai bine. într-o dimineaţă, câteva săptămâni mai târziu, Greg s-| i un e (icnny şi a întrebat-o dacă nu vrea să vină să stea cu llinp ce el lucra. Genny s-a dus, presupunând că o făcea a a pmească. Când a intrat pacientul, Greg a chemat-o i n e la masă şi a întrebat-o: „Ce vezi că se petrece cu el? •Mir blocat?" i . < 1 1 1 1 \ nu ştia. Greg a insistat. Ea avea sentimentul că tre-iii şi ie Niciodată nu se mai aflase într-o astfel de situaţie. | pi unul lucru care i-a trecut prin minte. „E blocat la piept Tiriac." „In regulă", a spus Greg. „aşează-ţi mâinile pe el." Apoi lini cameră. < ii a I I iv era jenată. Nu voia să pară că nu ştie ce face, aşa | pus mâinile pe stomacul pacientului şi i-a cerut să res-\ meditat, s-a relaxat şi I-a cerut lui Dumnezeu să o ajute, k ci au devenit calde. Simţea căldura trecându-i prin mâini IrMiiulu -se în trupul lui. Avea viziunea unui bărbat înalt, I, cu parul negru şi barbă. Ce însemna asta? Să rişte şi să-l 3

37

Bruce Davis & Genny Wright Davis

omul de pe masă? Viziunea nu a dispărut. După ce i-a ■ ce a văzut, omul a început să plângă şi a spus: „E tatăl 3r am de zile fug de el, de durerea de a-1 fi pierdut." încă lud a spus: „îmi e atât de dor de el. Mă simt atât de inI

II

pe

laia el.

acum cu tine", a spus Genny. I linii o dată, stomacul bărbatului a bolborosit, iar el a în-se iclaxeze. în gândurile lui Genny a apărut imaginea lumină a acestui bărbat. S-a petrecut atât de repede, de li lost un vis. ai lai ziu, când a rămas singur cu Genny, Greg i-a expli-|| o ţinuse sub observaţie şi că ştia că ea era pregătită să .a folosească mâinile. în ziua aceea a început uceni-; i-a pus la dispoziţie spaţiul necesar şi pacienţii cu I lucreze. Depindea însă de Genny ca ea să găsească, în tul ei, capacitatea de a se angaja, cât şi forţa spiritului. ( ale va zile pe săptămână lucra împreună cu Greg în cenţi de \ indecare de la subsol. Uneori, consultau şase sau " isoane, una după alta. Pacienţii aveau tot felul de probleme fizice şi emoţionale. Intr-o zi, erau cu o femeie care n v cancer. Greg a întrebat-o pe Genny: „Ce culori vezi?" Mai târziu, în aceeaşi zi, Genny 1-a întrebat pe Greg din şi el a văzut aceleaşi culori pe care le văzuse şi ea. Greg ¡ 1 1 puns: „De obicei, eu nu văd culori. Dar trebuie să recunoşti c e ce vezi." Câteodată, Genny vedea diverse lucruri. Alteori, au] cuvinte, ca şi cum ele apăreau în mintea ei. Adeseori gusta, chiar mirosea un adevăr legat de oamenii cu care lucra. După o zi întreagă de lucru, adesea venea acasă epm/.i şi furioasă. Simţea stresul asumării riscului constant de a exfl ma ceea ce simţea şi afla, în timp ce lucra cu oamenii. Nu ş; dacă era cu adevărat de ajutor. La sfârşitul zilei, energia tutui părea atât de confuză. Ea şi Greg munceau toată ziua şi ni măcar o dată nu-şi comparau ideile sau concluziile. Nickulit| nu aveau timp să se relaxeze şi să facă ordine în toată energia \' care o experimentaseră. Genny se obişnuise cu uşurinţă să folosească mâinile. Părea că ele abia aşteptaseră să fie apreciat! Dar, în acelaşi timp, totul părea atât de nou. Miinte-I

încotro o conduce' toate astea? Ea îşi dăruise tot timpul şi toată energia, activiiă pe care o făcea împreună cu Greg. Ştia că trebuia să se preocuf însă şi de găsirea unui mod de a se întreţine. Era, de asemen preocupată de faptul că oamenii vor începe să o considere di! rită sau ciudată. în timp ce o urmăream pe Genny intrând în această nou fază din viaţa ei, am văzut-o înmuindu-se, deschizându-se cat ceva plin de pace şi blândeţe. îngerii pe care îi simţise în copil rie, erau acum din nou cu ea. Uneori, noaptea, dacă mă cuki aproape de ea, nu puteam dormi. Trupul ei devenea foarte li binte. îmi amintesc că prietenul meu, Alberto, îmi spusese c ;i o onoare să dormi în acelaşi pat cu un vindecător. Am începi să simt ce voia el să spună. în special noaptea, simţeam encr^l în dormitor, hrănindu-ne. Amândoi aveam vise incredibile. Genny voia ca munca ei să fie precisă şi perfectă. O v deam judecându-se pe ea însăşi, făcând astfel ca procesul să şi mai dificil. Ori de câte ori analiza, încercând să înţeleagă ce energia se oprea, iar ea se simţea blocată. Arunca cu p u n casă şi ţipa. Se deschidea către din ce în ce mai • M I C Dar cum o să i se ceară oare să se relaxeze şi să 1. ine/e şi mai mult? Greg aproape că nu-i dădea nici un D U privire la munca ei. Obişnuia doar să spună: „Vei şti." < i i i î n v işi epuiza rapid câştigurile obţinute de pe urma ■ 1 la compania de zbor. După atâţia ani de salariu reguLI . . 1 Toarte greu să se gândească să păşească într-un vii-m i 1 oferea nici o garanţie. îi era uşor să îl vadă pe ■ i i lucrând pentru şi prin alţii - dar, oare, va beneficia H i 1 laşi lucru? n imip ce muncea, simţea din ce în ce mai mult o pre-» i \ mă. Eram uluit de cât de natural se putea întreţine cu un loarte bolnavă - fără să-i vadă boala, ci o anume I I ea care era foarte specială, o parte care era receptivă, 1 Divină. îşi punea mâinile ei mici pe ea, simţind cum I I I iubea acea persoană prin intermediul ei. Genny a 1 a u i mod firesc, o astfel de capacitate de a iubi. c jUţia noastră se schimba. Ne trezeam mai atraşi de parii c mai înalte şi mai puţin unul de celălalt. Relaţia noasnea un parteneriat. Povestea noastră de dragoste era 3

38

Bruce Davis & Genny Wright Davis

din m a i mult între noi şi necunoscutul care se trezea la viaţă I nostru. ceasta poveste de dragoste în plin avânt nu era însă lipIndoială şi nesiguranţă. Ca în orice nouă relaţie, Genny duca putea avea întru totul încredere. Uneori se simţea I I 1 1 1 1 iştită, pentru ca apoi, după doar câteva minute, cea n lulburare să o dea complet peste cap. Acum vedea în-

nea, şi tot felul de bariere din ea însăşi. Dacă îi era dat să ajiiiJ oamenii să-şi ierte şi să-şi iubească cancerul, ea ştia că şi ea tnJ buia să iubească acea parte din ea însăşi pe care o simţea cam CJ roasă, sau scăpată de sub control. Dacă îi era dat să ajute pa cineva să renunţe la poverile pe care le ducea, pentru a puii respira mai uşor, trebuia ca şi ea să renunţe la propriile ei poveri Fiecare pacient devenea pentru ea un profesor. Ea realiza că erl capabilă să vadă în ei numai atâta vindecare pe cât putea ACCEPT ta în ea însăşi. Aşa cum îi sprijinea pe alţii să se împrietenea s i cu monştri din vieţile lor, tot aşa trebuia şi ea să-şi asume ac leaşi angajamente. Toate stereotipurile vindecătorului păreau acum atât
c

minute mai târziu, când ceva anume o făcea să dc abilităţile ei, îngerii să se transforme în demoni. uşii 1 care o încolţeau. Era sigură că, în acele clipe, îşi minţile. Ne îmbrăţişam cu putere. Ea înţelegea că acei nu erau decât frica ei, dar acest lucru nu-i făcea să fie n reali sau pregnanţi. I măsură ce Genny se deschidea capacităţii ei de a iubi Ctre aveau tot felul de probleme, deschidea, de asemeIteva

a .c ; i

tehnică a vizualizării c problemele dispăreau. Aproape nicăieri în acele vizualizări nu exista vreo menţiune cu privire la o putere, sau o prezenţă niaj înaltă. Mult prea adesea, în loc să-1 lase pe doctor să elimin boala, oamenii îşi lăsau minţile să taie boala în bucăţi şi să arunce la coş. Nimeni nu părea să vorbească despre a iubi boa li - aşa cum se simţea Genny obligată să o facă. în cadrul acestui proces, oamenii puteau descoperi în primul rând motivul pentru care decideau să se opună stării lor naturale de a fi întregi. Peiw tru Genny, boala avea un alt rost decât acela de a face ca minţile noastre să încerce să o ignore. Intr-o seară, ne-am dus să vizităm un grup de spiritualitate. Oamenii erau împărţiţi în perechi, fiecare dintre ei exersau-du-şi puterea mâinilor. Conducătorul grupului a declarai: „Fiecare dintre voi este un vindecător."

Ira ca şi cum ne aflam într-o cameră cu douăzeci de Ieri, care cântau la pian în acelaşi timp. Ceea ce ne decon-<< noi era faptul că nimeni nu părea să simtă energia. în i l c a noastră, un pianist care dă concerte are darul talentu-i . c i sat ani întregi, înainte de a da un spectacol. Dar atât l(i dintre oamenii pe care îi întâlneam noi erau gata să-şi I uşă o tăbliţă şi 3

Bruce Davis & Genny Wright Davis

să practice vindecarea, numai după ce îşi i a o singură tehnică, ' . i n iţind că încă nu există un cadru legitim pe care să-şi Bl nvitatea, Genny trebuia să şi-1 pregătească singură, în cută. Amândoi doream să călătorim şi să trăim într-o ci-c i n care acceptarea altor stări de conştiinţă constituia un i de viaţă. Doream cu ardoare să lucrăm cu şi să înde la profesori care nu predau, pur şi simplu, tehnici - ci In. u seră prin iadul lor personal şi descoperiseră raiul di-i Noi visam să trăim cu profesori care trăiau ceea ce pre• u n s exploda de atâta energie la care se deschidea. Ea propriile ei îndoieli şi judecăţi creau demonii care o înItiu Trebuia să se împrietenească cu aceste simţăminte, lin s ă se conecteze, iar şi iar, la propria ei perfecţiune. {'ursul spunea: L(V///
Vwpria-i strălucire radiază in jurul ei şi se extinde în i ul altor minţi, transformându-le în maiestate. Maiesta-I himnezeu este acolo, pentru ca tu s-o recunoşti, s-o i şi s-o cunoşti. "33 •%i era întotdeauna un lucru uşor să înţelegi ce însemnau • u \ inie şi să pătrunzi sensul Cursului. Iuti o zi m-am întors acasă şi am găsit-o pe podeaua din tu l a n d şi ţipând. „Ieşiţi afară! Ieşiţi afară! Lăsaţi-mă în pali ' i a | i1 Plecaţi! Arăta către un colţ de unde simţea că demoa .......iţau. „Plecaţi!", spunea ea. „Duceţi-vă în altă parte, a puteţi li de folos. Plecaţi! Duceţi-vă în nori. Faceţi-i să [[" Apoi i-a sfătuit: „Până ce nu vă veţi întoarce într-o forlin i are să pot învăţa, duceţi-vă de aici!" Până ce nu vor fi în stare să facă asta, ea le-a ordonat plece. Era ca o scenă a începuturilor primitive. Dar sentimentel nu proveneau din trecut, ci chiar din momentul prezent, l i i demoni chiar acolo, în baia noastră. Deodată, mi-a revenit minte întreaga mea experienţă cu cei care plâng şi ţipă. Exl mele pe care le manifesta Genny, în timp ce lovea în podea, ut mă speriau. M-am aşezat alături de ea. „Oare unde anume n i ducea această cale?", mă întrebam eu.

Era început de toamnă şi cerul fusese senin în fiecare A i datorită secetei prelungite. După ce Genny şi-a trimis demoni la plimbare, am ieşit împreună în stradă ca să găsim un silitul nor întunecat deasupra noastră şi, în timp ce ne uitam, a începui să cadă ploaia. Mintea mea încerca cu disperare să mă convingi de faptul că asta nu era decât o stranie coincidenţă. Dar ceva li mine ştia mai bine. în acea clipă, amândoi am început să aveif un respect mult mai mare faţă de puterea energiei cu care avea de-a face. Genny trecea prin experienţa raiului şi a iadului şi nu el nimeni care să ştie ce însemnau toate astea. Vechii ei prieteni priveau ca pe o fostă însoţitoare de bord. Noii ei prieteni privea pregătirea ei pentru a fi vindecător cu obişnuitul scepticism obişnuitele judecăţi pe care o astfel de activitate le provoacă oameni. Se simţea atât de singură. Nu putea înţelege cum de î tr-o clipă îl putea simţi pe Dumnezeu atât de aproape - pent ca, la scurt timp după aceea, să se simtă atât de părăsită. Energia ei era precum un scrânciob - stătea în echilib între cer şi pământ şi era o mişcare tocmai bună de controla! Vedeam cum extremele comportamentului şi stărilor ei mental ajungeau, încet, la un echilibru. Aveam încredere în ceea ce s; petrecea cu ea şi îmi înfruntam propriile mele temeri. Trebuia s mă confrunt cu acea parte din mine care era geloasă. Eu trec sem prin terapie şi nenumărate experienţe, iar Genny - fără . treacă printr-o singură zi de terapie - păşea cu curaj în mijlocii monştrilor ei. Eu îi simţeam pe ai mei pândind încă în umbră 4 încă şi mai ameninţători. Trebuia să recunosc că boala fizică mă speria. în ciudij

H melc pregătiri cu Doris, mâinile mele nu erau încă re-i I n energie. Ştiam că eram încă închistat. Mintea încerca in,i|'iiie/e cum funcţionează vindecarea. Ştiam că stresul i celor mai multe boli. Dar adevărul pe care îl descoper i i c mine însumi era 3

40

Bruce Davis & Genny Wright Davis

cu mult mai impresionant. Nu t. i lâ iubesc pe cineva care era bolnav şi care părea că i . i t e controla. Eu nu descoperisem aceeaşi capacitate ca-Hlifesta într-un mod atât de natural în Genny. Studiile adeinice în psihologie şi timpul petrecut cu terapia mea In n u se puteau compara cu cinstea şi puritatea lui care se conectau la aceeaşi inocenţă din ceilalţi, l a amţeam blocat între identitatea mea trecută ca psi-u o u a mea percepţie cu privire la adevărata noastră na-i 'i'.aliiea mea de terapeut consta în a ajuta oamenii să ! recunoască sursa durerii lor. Din punct de vedere I . i n I I dădeam seama că, în final, durerea nu există. Boa-■ i lecât un test din care se învaţă în timp ce vindecarea l. i ica Urmarea părţii sănătoase din noi. Poate că, pentru ¡1 deosebirile ar fi minime. Pentru mine însă, într-un fel, i întreaga mea perspectivă asupra mea. După ani înI I I C I I I în domeniul psihologiei, văzusem necesitatea de pe oameni să recunoască sentimentele ce se află în spa-l I I n lamentului lor şi a sistemului lor de apărare. AccenBc sentimente era extrem de important. Acum ştiam însă i i u l e i e nu sunt scopuri în sine, ci doar vehicule care ne 4 aproape de spiritul nostru. A te înfuria sau a plânge nu ic i c /olvarea - dar uneori este necesar, înainte de a ierta p a c e a interioară. Cât de multă energie inutilă se cheltucAutarea şi confruntarea sentimentelor, în timp ce adevăn c rămâne neidentificată şi nesatisfăcută? eepea să-mi fie foarte clar de ce relaţiile sunt atât de con-i c personalităţile se află în conflict. Căutăm răspunsurile i 1 1 1 loc să căutăm ceva mult mai pur şi infinit, ceva ce se i n interiorul nostru. După toţi anii mei de şcoală şi implipropria mea terapie şi pregătire, începeam să-mi dau seaI cunoaşte pe Dumnezeu este unica sursă reală a fericirii mele şi implicaţiile acestei conştientizări mă speriau cumphll j In societatea noastră, Dumnezeu este foarte puţin b ă g a l I seamă. A mă alinia la ceva atât de absolut de blând şi subtil, >la atotştiutor şi plin de sens, era ca şi cum aş cere de la mine i n i p n J sibilul. Totul în istoria, educaţia şi

cultura mea personală mii spunea că eram un nebun, dacă credeam că pot accepta d e p n i J denţa de ceva presupus a fi mai măreţ decât mine însumi. I >.if asta era exact ceea ce Genny şi cu mine făceam. Cum altfel puteam explica forţele care se manifestau I vieţile noastre? Cum altfel puteam explica toate coincidenţei visele, viziunile? Cum altfel puteam interpreta întâlnirea noi tră şi dezvoltarea relaţiei noastre? Cine altcineva decât Dunin zeu putea aranja o astfel de unire? Cunoşteam răspunsul şi detestam faptul că îl ştiam, simţeam prins în capcană de el. Cunoaşterea răspunsului ni forţa să intru într-o nouă lume, pentru că era adevărat. O p a r 1 din mine se simţea târâtă împotriva voinţei mele - în timp c e altă parte dorea, cu disperare, mai mult. Am încercat să mă a , cund de judecăţile pe care le exprimasem mereu cu p r i v i r e I oamenii religioşi. Pe de altă parte, Genny detesta toate b e n e i ' ciile pe care mi le aducea vechea mea identitate. Era în n u special iritată, atunci când oamenii erau impresionaţi de minai pentru că eram bărbat şi aveam o diplomă. Amândoi simţeam cf ne asumam identităţi noi - identităţi care ne lăsau vulnerabili nerecunoscuţi în sine. Furtuna interioară care dăduse formă n o lor identităţi, a trecut neobservată de către ceilalţi. Ne temea să nu ne înecăm, dar ştiam totuşi că trebuia să ne cufundăm mai adânc în femininul din noi, în partea intuitivă, în necunonJ cut. Numai din acel loc ne puteam realiza. Am început să ne dăm seama de ce lui Doris îi displace atât de mult să fie aşezată pe un piedestal. Asta făcea ca ea, pr cum şi propria ei deschidere, să fie diferită de alţii. înţelegea niJ de asemenea, de ce îi displăceau atât de mult autorităţile mcili« cale care nu o considerau a fi egalul lor, deşi rezultatele muncii ei arătau că ea era egalul lor în atât de multe privinţe. Doris cui un maestru al misterului vieţii. Ea se deschisese în totalitate in i nnoscutului şi descoperise profunzimi incredibile ale linii I a îi 3

41

Bruce Davis & Genny Wright Davis

învăţa pe alţii din perspectiva propriei ei mo-i i ipacităţi de a iubi. în cultura noastră, vindecarea pă-■ refere mai mult la tehnologie, decât la importanţa cre-■ . 1 încrederii ceea ce era exact ce învăţam noi. I i n ţ a noastră liniştită era pentru noi locul perfect unde " l . n n dramele conflictuale interioare şi să le menţinem Itlurile relaţiei noastre. Ritmul vieţilor noastre se schimba I )cveniserăm voluntari la un centru deosebit, care se ie c o p i i i bolnavi de cancer. Vieţile noastre erau pline de i i întâlniri. Recunoşteam înţelepciunea Protecţiei Divin i i n e îngăduise să avem casa de vis din Bolinas. Dacă locuit pe partea cealaltă a muntelui, am fi ratat multe dinn l c care ni se prezentau acum. I-am mulţumit lui Dumpentru că ne-a scutit să trecem muntele în fiecare zi. La iul iernii, l-am sunat din nou pe editorul nostru din New n i ele din urmă, am dat de redactorul care îşi exprimase i interesul în cartea noastră. Ea a ridicat receptorul şi a ^(). chiar am vrut să vă sun. Am acceptat cartea. Dacă i n e i i 'c bine, ar trebui să iasă pe piaţă la vară". I I ' i a n i uluit. După ce i-am mulţumit şi am închis, mi-au l p i m cap o mie şi una de întrebări. Dar tot ce am putut să | I n s I să-i spun lui Genny şi să dansez prin casă. Hugs & \ urma să fie o carte! într-un fel, acceptarea cărţii noastre flcgitimitate întregii noastre vieţi. Am realizat că se putea d i n îmbrăţişări şi sărutări, că dragostea ocupă cu adevărat i n lumea asta. Am pregătit un picnic special şi ne-am dus I u l muntelui Tamalpais, pentru un ospăţ şi un ritual de recunoştinţă. N u peste mult timp, Doris a revenit în oraş. în prima i n ca r e a dormit la noi, am visat că Genny ieşea cu un alt iu .iceeaşi noapte, Genny visa că eu eram cu altă femeie. I I un vis, dar a doua zi dimineaţa eram amândoi furid i am împărtăşit lui Doris sentimentele noastre. Ea a râs II , V-am programat visele, dar depinde de voi să priviţi • I . I care există sub pojghiţa de la suprafaţă". Doris se afla în California, deoarece ea, Genny şi cu mine urma să organizăm un seminar pe tema vindecării. El urma să fie ţinut la ferma la care Doris şi cu mine ne întâlniserăm cu câţiva ani în urmă. în timp ce ne îndreptam cu maşina către ferma aceea, m-am gândit la

acea întâlnire şi la impactul pe care această femeie îl avusese asupra vieţii mele. Niciodată nu mi-aş fi imaginat că, într-o zi, mă voi întoarce ca să lucrez cu Doris. Atelierul a început bine, cu noi trei explicând munca noastră împreună. în timpul pauzei, Doris s-a izolat ca să-şi consulte ghizii cu privire la programarea unui nou comportament pentru mulţi dintre noi. Ea ne-a anunţat: „Bineînţeles că nu veţi face ceva împotriva voinţei voastre, dar dacă simţiţi imboldul de a face ceva nou, faceţi-o!" La cină, treceam prin faţa bufetului, când mam trezit în-tinzând mâna după pui şi punându-mi două bucăţi în farfurie. Asta era ceva straniu, pentru că de câţiva ani eu eram vegetarian. După ce ne-am aşezat, Doris a zâmbit şi a spus: „încearcă!" Doris mănâncă orice. Eu am mâncat puiul şi mi-a plăcut. Am înţeles că regulile pe care mintea mea le făcea pentru trupul meu erau în contradicţie cu nevoile şi dorinţele în schimbare ale momentului. în ciuda a nenumărate motive pe care le aveam de a nu consuma carne, dacă mă supuneam unei asemenea diete, evitam responsabilitatea de a asculta ceea ce trupul meu dorea cu adevărat. Impunerile de orice fel pot fi contra-productive, dacă ele menţin conflictul interior. Mai curând sau mai târziu, trebuie să împăcăm „ar trebui"-urile noastre cu dorinţele noastre. în noaptea aceea, Doris a încercat să apară în visele a douăsprezece persoane din grupul nostru. A doua zi dimineaţa, ea i-a indicat pe cei doi care nu au vrut să o accepte. Unuia i-a spus: „Ai rămas treaz jumătate de noapte şi am obosit aşteptând să adormi." Celui de-al doilea, i-a spus: „Tu ai spus doar ,nu', atunci când am cerut permisiunea ghizilor tăi să intru." Doris a dat explicaţii cu privire la ghizii spirituali. Ea ne-a spus că noi toţi avem astfel de ghizi. Cine anume sunt ei, este determinat de nivelul nostru de evoluţie spirituală. Ei pot fi persoane din familie şi prieteni care au decedat, sau 3

42

Bruce Davis & Genny Wright Davis

învăţători spirituali şi maeştri. In orice moment, noi avem de la unul până la douăzeci sau chiar treizeci de ghizi. Doris ne-a povestit că a vizitat un om de ştiinţă care lucra singur în laboratorul său. Ea simţea că laboratorul era înţesat de ajutoare - spirite de cealaltă parte, care se aflau acolo în calitate de asistenţi. Nu avea importanţă că el nu credea în mod conştient în spirite. înainte ca Doris să se întoarcă în Alaska, Genny a visat-o. In vis, Doris era pe moarte într-un spital, iar Genny îi aducea llori. Ele se îmbrăţişau şi îşi spuneau la revedere.

1 1

A doua zi dimineaţa, ea i-a povestit visul lui Doris. Doris a încuviinţat. „Se apropie timpul", a spus ea. Relaţia noastră se schimbă într-adevăr, iar eu nu voi mai fi profesorul tău. Tu eşti gata să mergi mai departe!" Noi am înţeles despre ce era vorba, dar nu doream să fie ceva atât de definitiv, de permanent. Relaţia noastră cu Doris se schimba în mod dramatic. Multe luni de zile, între noi nu a mai existat nici un fel de contact.

căsătorim la începutul toairt nei. Ei bine, trecuse o toamnă, iar acum era primăvară, hi uf când vom avea totul aranjat, va fi din nou toamnă. în viziune mea era o nuntă în aer liber şi Genny avusese întotdeauna tM CAPITOLUL ŞASE eaşi imagine. Dorinţele noastre individuale de a avea o nuntă m timă, ca şi toate celelalte detalii din viaţa noastră, erau acelea^ Am cerut-o pe Genny în căsătorie, când ne aflam Genny şi cu mine ne tachinam. Ne-am amintit de înli ml restaurant chinezesc. Mă gândisem la asta toatăpriniclj noastre zile petrecute împreună. Eu credeam că ziua. Tocmi începeam să mâncăm, când am întrebat-o:ea mă sedusei prima, dar bineînţeles că ea a insistat „Ai vrea - vrei sa hj măriţi cu mine?" că a fost exact invers. Ea a reflectat la asta până când a terminat de Ne-am reamintit de primele zile petrecute mâmal ruloul cu ou. Fiecare îmbucătură părea să-i ia un împreună, . i . m cum doream fiecare. Se întâmplaseră minut între| Şi-a pus jos furculiţa, s-a şters la gură şi, atât de multe de la ziM noastre de inocenţă, zilele uitându-se fix la ceaşc cu ceai, a răspuns: „Da... Da." noastre de excursii pe munte, canq descopeream Am sărit amândoi în sus, ne-am îmbrăţişat, ne-amGermania şi Elveţia. Acum ne aflam în mijlocii muncii şi săruli şi am dansat în jurul mesei, sub privirile surprinsea vieţii noastre împreună. Aveam atât de multe lucrul ale ospătar» lui care ne urmărea. Când i-am spus şi luiun Genny spunea că nu era sigură dacă ne plăceau la vestea cea bună, şi-a abandonat detaşarea■ i aceeaşi mâncare, acelaşi gen de activităţi şi să stăm profesională şi s-a alăturat entu/iiM mului nostru fericit.c i împreună, pentru că aveam cu adevărat atât de Nu avuseseră loc multe cereri în căsăloi i c în micul săumulte i n comun sau pentru că petrecuserăm atât de mult timp i u I )eoarece, atunci când ne întâlniserăm, restaurant. Trecuse mai mult de un an de când neamândoi fu-I două persoane foarte independente, întâlniserăm. H avusesem viziunea că urma să ne eram uluit de felul ' \ i 'luase relaţia noastră. Din clipa 3 43

Bruce Davis & Genny Wright Davis

în careunul pe celălalt, sau de Unul de celălalt, era atât de calitate personalităţi distincte. Noi nu căutam validarea Genny uşor şi de natural să petrecem II n i l i ii mp împreună.poveştii de dragoste în detaliile intereselor şi dorinţelor venise Deosebirea zilnică majoră dintre i i c i îi plăcea sănoastre < > găseam în profunzimile angajărilor in Imeargă la cumpărături, ceea ce pe mine lisen denoastre indiviâiropa, moarte. De obicei, până când se întorcea ea, eu n i pun I Icseoperi scopul nostru mai înalt şi de a ne ajuta nu amlibrăria locală. unul fost cluţia noastră nu se asemăna cu nimic din ceea ce a li . a descoperim acel scop. separaţ expe-r m c u ceilalţi oameni. Aproape chiar de la început, i sul spunea: i mainu • < i a aproape deloc prin obişnuitele drame şi teamă ,/// irulilate, eşti întru totul neafectat de toate expri-ll/iu mult dede v de iubire. Acestea pot fi din partea ta şi de la alţii, , câteva I Ştiam amândoi că ne îndrăgosteam de Dumnezeu, s/m ■ alţii, sau de la alţii spre tine. Pacea este un atriore. , i măsură în care ne îndrăgosteam unul de celălalt. •■• află în tine. Nu o poţi găsi în afară. "34 limţim l i schimbătoare ale necunoscutului constituiau sursa nevoia en-H l u i nostru - care includea veneraţie şi, în acelaşi i Iar că, atunci când oricare dintre noi era cu adevărat de a netimp, n l c de totală nebunie, pentru faptul de a crede înp t celălalt, nu făceam altceva decât să ne luptăm cu împinge ceva Incredibil. Relaţia noastră nu se referea la noi, în I

şinele noastre individuale. Cunoscând acest lucru, noi Datorită faptului că, în acele momente, unul din noi nutream o extraordinară încredere unul în celălalt. Aveam refuza să sară împreună cu celălalt, am devenit rând pe această extra ordinară încredere în relaţia noastră, datorită rând conştienţi că noi nu eram forţaţi să sărim în groapă şuvoiului constan! de mici semne sau miracole, cum le împotriva voinţei noastre, ci că alegeam de bună voie să spuneam noi, care ne des chideau încontinuu noi căi. sărim. Disputele noastre ocazionale cran încercări de a ne convinge Pentru noi acesta era un nou fel de relaţie. unul pe celălalt că grijile şi temerile noastre erau reale. Din întotdeauna am crezut că diferendele noastre ar trebui când în când, reuşeam. Dar, imedial c e unul din noi îşi aducea discutate şi rezolvate împreună. Acum învăţam de aminte de Duhul Sfânt, celălalt îşi dădea seama că mânia şi asemenea că, de cele mai multe ori, nu era vorba despre duşmănia însemnau, de fapt, rezistenţa noas tră, frica de a diferende între noi, ci că fiecare se lupta cu propria sa renunţa la mai multe din noi şi de a avea încrede i e cale. Obişnuiam să glumim cu prietenii, încercând să Capcana fundamentală în care încercam să ne prindemexplicăm relaţia noastră ca pe un ménage a trois. * unul pe celălalt era: „Nu vezi că sunt nefericit? Nu-ţi pasă? Nu Bruce, j Genny şi nesfârşita noastră aventură cu Duhul vezi că viaţa noastră nu merge aşa?" Sau, cu alte cuvinte: Sfânt. „Nu vrei să faci corp comun cu mine, în rezistenţa pe care o Intre timp, stilul nostru de viaţă devenea atât de opun ţi în frica mea de a trebui să renunţ mereu şi de a aveasănătos, încât ne speria. Genny renunţase mai de mult la mereu încredere? Nu vrei să sari şi tu împreună cu mine în fumat. în ultimul timp, resimţea efectele cafelei şi vinului groapa asia fără fund în care mă arunc?" - fie că o făceau mai agitată, fie că-i provocau ameţeli. A renunţat şi la astea. $1 eu am descoperit că nu mai 3 44

Bruce Davis & Genny Wright Davis

aveam poftă de alcool sau de mari juana. Extremele vieţilor 85 noastre dispăruseră, astfel încât puteam să ne bucurăm mai Genny s-a întors acasă arătând foarte schimbată. deplin de zilele şi meditaţiile noastre. N u q văzusem niciodată atât de relaxată. Chipul ei strălucea, a l i n u l când mi-a povestit ce se întâmplase. îl * menaj în trei - în lb. franceză în original). N. T. văzuse pe Ohristol f \ simţise extrem de multă iubire şi 84 Nu renunţaserăm în mod conştient la a sta treji toată c a , saupace şi putere venind de l a I I, în timp ce stătea cu ea la la alte nebunii ale tinereţii. Toate acestea pur şi I n n u mai eraumalul oceanului. Tot ceea ce doica să facă, era să-i ia satisfăcătoare, în comparaţie cu ceea ce sân i a c u m . Adeseori,problemele şi să o iubească. El a întrebai ■ „Vrei să în timp ce făceam dragoste, vedeam li-n u n i c îngeri. Alteori,renunţi la problemele tale pentru Mine?" Pe măsură al sexul era pur şi simplu un mod de a u u i a d e natura noastrăviziunile continuau, seninătatea ei creştea de la o zi la fizică. Compatibilitatea noastră fizic i i u i ţ ională nu constituiaalta. Inima mea a fost trezită de transformarea prin care însă un criteriu în aprecierea reiaţ i . > a . i re. Era greu să trei m ea. Educaţia mea de evreu, inclusiv ostilitatea exprimăm în cuvinte alchimia care ne • a continua să ne cultivată faţă dl Iisus, a fost învinsă de autenticitatea învăluie în mister, făcând prăpăd în peri i i a 1 1 l e noastre obişnuite, în loc să le apropie. Trebuia să fim tlţi pentrubucuriei lui Genny. Nl puteam în nici un fel să o judec. Nu surprize în ceea ce privea sentimentele şi stările zilnice. Dinputeam decât să mă întrebi „De ce nu am fost în stare să fericire, exista ceva mai măreţ, care ne sus-p c noi şi relaţiamă abandonez şi să simt? Ce m-i împiedicat să-mi noastră. Fără acest ceva, temerile noas-■ 1 1 . ele periodice dedeschid inima şi să simt iubirea pe care o sun. ţea ea? De furie ne-ar fi separat de mult. între do-e s c d e mânie ale luice era mintea mea bântuită de războaiele religional ale Genny, vedeam acea parte din ea care a mereu, din ce în cestrămoşilor mei?" Am cerut şi eu ajutor. Ştiam că temenii mai mult. Genny spunea că, între cri-telc ocazionale demele se născuseră din nedreptăţile suferite de poporul disperare şi neputinţă, se ivea şi se răs-a u i mod constant, oevreq] de-a lungul istoriei. Dar cât timp vom continua să lumină şi o seninătate plină de afec-I c i i a rea ne dusese pene mai cod siderăm separaţi? Cât timp vom mai refuza amândoi către noi şi incredibile pro-li a l e receptivităţii.să vedem că fieca om este şi creştin şi evreu, şi hindus şi musulman? Tot ceea deveneam, Genny şi cu mine, ne l reptat, ne dădeam seama că exista ceva mult mai adânc întărea convingerea că noi fu eserăm uniţi ca evreu şi lamentai, ceva care va consolida căsătoria noastră. <'ursul creştin pentru a reaminti oamenilor nu există decât un spunea: singur Dumnezeu, indiferent cât de mul religii diferite , , ( iralia lui Dumnezeu stăruie cu blândeţe pe ochii ierta şi există. Ştiam, de asemenea, că dezbaterea m toate lucrurile privite îi vorbesc privitorului despre El. intelectuală nu era decât o faţadă ce acoperea ceva mai i a ui nu poate vedea nimic rău, nimic pe lumea asta de i fie adâi Eram eu dispus să mă abandonez, aşa cum o făcuse frică şi pe nimeni care este diferit de el însuşi. "35 Genu Eram eu oare dispus să renunţ cu adevărat la Atunci când unul dintre noi era paralizat de teamă, nu eranevoia mea doi exercita controlul, de a conduce? Acea ca celălalt să-i ţină isonul, făcând ca motivul fricii să A maiparte din mine care u văţase că a fi bărbat înseamnă să real. Noi ne aşteptam unul pe celălalt şi învăţam C A I de afii agresiv şi să-ţi asumi r ponsabilitatea pentru o familie, cerea şi ea ajutor. ne susţine reciproc, întru totul. învăţam să trăim în cursul acelei săptămâni, Genny a visat că îi I I celălalt în momentul prezent. spunea 1 revedere lui Greg, aşa cum visase înainte < 'ursul spunea: despre Doris. Ea dod coperise - şi acum o ştia fără nici o ../// adâncul tău se află tot ceea ce este perfect, gata să 9 prin ezitare - că adevăratul 1 profesor se afla în interiorul ei. 36

tine, afară, în lume. "

3 45

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Când mi-a povestit visul, am şti ut amândoi imediat ce teni nehotărâţi, ca să „încerce". Am învăţat să cerem însemna el. Dar, din nou, nu am vrut m fie ceva atât depermisii» nea ghizilor sau şinelor lor mai înalte, înainte definitiv, de permanent. Genny a discutat cţ de a transn energia vindecătoare. Ştiam că, în timpul I \ u hotărât că era timpul ca ea să lucreze pe cont propriu. i a i .procesului de vinde.; care, nu era utilizată energia M I ea ei întrebare a fost cum va descoperi lumea că ea era noastră personală. Noi ne a Maia acolo, numai pentru a indicator? îi era clară intenţia şi modul în care va sluji. Dar l i najuta persoana în cauză să experimente/f acea parte din ea însăşi care era cu mult mai presus decât cor flictul sau cum îşi va începe munca în acest sens. I n prima noapte după luarea deciziei, Genny s-a agitat. Seboala sa curentă. Datorită acestui fapt, fiecare şedinţă era i p a l u n e a singură şi era sceptică cu privire la şansele de reu-i ' K ionul a sunat şi eu am răspuns. Era o femeie care dorea I ' i Isubstanţial DI lei i tă de o alta. Unii oameni recunoşteau icască cu Genny. Genny a luat receptorul. Fiind lângă ea,prezenţa unor fiinţe iuhij decedate. Unii vedeau îngeri, în puiul auzi femeia spunând: „înţeleg că vă ocupaţi de vinde-I I Itimp ce alţii trăiau o stare da calm şi o senzaţie de bine am cancer. Mă puteţi ajuta?"ştiind astfel că totul era într-adcvM în regulă! Ceea ce noi 1 1 1 acea clipă, faţa lui Genny era extraordinară. Era emoţi-I inumeam Dumnezeu, era o experienţa, m viziune, sau un neivoasă. Acesta era primul ei pacient. Ironia este că n a i aceasentiment care apărea pentru fiecare persoanU în modul persoană n-a venit la întâlnire, din cauză că şi-a t i r i r a i înîn care ea era gata să-1 primească. Ceea ce era muiiiJ calendar. Dar telefonul ei era exact ce îi trebuia jtnny. I nnat, era faptul că noi realizam că Dumnezeu iubea pe decurs de câteva zile, alte persoane au sunat şi au I n câtevafiecare in mod necondiţionat, indiferent de prejudecăţile luni, am început să lucrăm împreună. Com-j i i Intre talentelesau limitele hoJ căruia legate de modul în care primea mele de consultant şi mâinile ei pline de l v ne priia laîmbrăţişarea Sa. Desij.',u( că acesta era şi ţelul nostru. amândoi. Genny se obişnuia din ce în ce mai I 'i. i ş i laseIndiferent ce părea să nu meai bine, noi cunoşteam mâinile să vorbească trupului fiecărui client şi i l i i n ş i . Pacienţiiadevărul că undeva, în fiinţa lor, totul e în regulă. Dar câteodată eram şocaţi de cât de nefericiţi erau erau în mod constant uluiţi de faptul că ea l u c i s e exact acolo unde ei simţeau nevoia să fie atinşi în Be momente aleuit oameni. învăţam că oamenii nu suferă niciodată o şedinţei. Obişnuiam să meditez împreună u ( crând ca, întraumă sau criză pe care să nu o poată rezolva, la un vindecare, să îl vedem pe Dumnezeu. Ade-M , l i n i veneauanumit nivel. De mul ori nici nu ne puteam măcar viziuni sau cuvinte exact pentru pacientul res-mţ, Aceasta aimagina că am avea soarta cclff care veneau la noi. Dar fost pentru mine ocazia de a întreba dacă şi ^me melc puteauoamenii ne spuneau că ei nu-şi pute» imagina cum ar fi fi folosite ca instrumente. Uneori simţeam Bfciergie. Alteori,să trăiască aşa cum trăiam noi, fără un mijlc' sigur de atunci când le simţeam că se încălzesc r I n e c mai tare, letrai. Trebuia să ne depăşim modul de a judeca lucruri! foloseam. Dar o parte din mine încă nu (ea bine cu acestEra clar însă că, cu cât mai adânc pătrundeau oamenii în lucru.propi ul lor întuneric, cu atât era mai capabil spiritul lor Relaţia noastră cu un client începea din momentul în care |să se avenl reze în căutarea luminii. Poate că toţi suntem Una la telefon. După ce îi ceream numele şi fixam o oră i I mcreaţi egali, d mulţi dintre cei cu care lucram - oameni i c , ne aşezam şi meditam. în meditaţiile noastre, întrei ţ icare trăiau o viaţă alUŢ de tragică - aveau capacităţi puteam servi mai bine această persoană. După aceea, •spirituale cu mult mai mari DEC ne imaginaserăm noi ai n notiţele, ca să vedem dacă primeam aceeaşi infor-( I Ivreodată că există. Pur şi simplu nunul I pentru a putea privire la problema ei şi la ce anume avea ea nevoiesuporta şi depăşi problemele de fiecare zi, aveai vindecare. Genny şi cu mine utilizam acest timp pentru le o credinţă puternică. Unii oamenii nu erau siguri a ne instrui reciproc. Oamenii veneau în tot felul de modulB dacă \ a irebuiau să revină pentru continuarea Unii veneau singuri. Deseori, aduceau cu ei parteneri sau pih tratamentului. 3

46

Bruce Davis & Genny Wright Davis

r&spunsul era evident. Alteori, le spuneam să vadă cum leze la mantra lor, la fotografia maestrului lor, la exerciţii i I Iacă simţeau că în următoarele şaptezeci şi două de ore de yi ga, sau la o anumită tehnică - în loc să-şi rezerve m «' schimbare dramatică - în bine sau în rău - aveam puţin timp 1 cursul zilei pentru a primi. Trebuia să ne lentul că vindecarea reuşise. Dacă simţeau multă durere, obişnuim să nu judi căm felul de a proceda al oamenilor |ucru însemna, de obicei, că regiuni blocate anterior se chiar dacă, de multe or pentru noi el părea plin de un m i a u acum şi starea revenea la normal. ritual sau de o autoexaminar inutile. Cursul spunea: i u | i i i vinţa banilor, părea că niciodată nu primeam un răs„Nu învăţa pe nimeni că el este ceea ce tu nu ai jomplet. Uneori aveam sentimentul că nu ar trebui să ce-• u u vrea ţ fii. Fratele tău e oglinda în care îţi vezi propria pentru munca noastră. Simţeam că, întrucât nouă ni se imagine. "38 < i i aceste daruri pe gratis, ele ar trebui date mai departe Indiferent cât de dificilă părea a fi calea cuiva, ea e i . i i i s . Erau oameni care aveau o asemenea părere despre era a i noi nemijlocul nostru. Cursul spunea: întrebam: „Cum ne vom câştiga existenţa?" U n i i m p , am lăsat plata la latitudinea pacienţilor. După o c a i c. i i e simţeam atât „Nu există nici un văl pe care Iubirea lui de bine, încât acest lucru părea să nu ■ Dar, la sfârşitul unei Dumnezeu.
3

47

Bruce Davis & Genny Wright Davis

line şi în fratele tău, se va extinde liniştit asupra fie-Qspect al Jennie şi Cal erau un cuplu fericit, ceva mai în vârstă. Din vieţii tale, înconjurându-vă pe tine şi pe fratele ■ u ricire cljfl în care i-am întâlnit, ne-am simţit ca în familie. incandescentă şi cu conştienta calmă a deplinei a Iar tu îi vei Am devenit imediat buni prieteni şi i-am adoptai purta mesajul iubirii şi a siguranţei şi a a către oricine caută Jeannie şi pe Cal în calitate de părinţii noştri din preajma templului tău, unde îl ,i vindecarea. "41 California, nu aveau copii, aşa că adopţia era perfectă cea ce făceam, dădea din ce în ce mai mult sens relaţiei < pentru toţi. Mul mită lui Doris, noi aveam să rămânem isătoria noastră urma să fie mai mult decât o ceremo-nc uneabuni prieteni şi să I măm o familie, pentru încă mulţi ani pe noi doi. Părea că ea avea să însemne, de ase-nnga j amenteledar pentru Doris, ac ta era prima şi ultima oară când îi vizita. noastre de a-i include şi pe alţii în iubirea o descopeream. O dată la câteva luni, mergeam la Paradis. Jennie in primit din nou veşti de la Doris, pentru prima dată uite luni de zile. Ea venea din Alaska, pentru a participa venţic în Lasse d pa de metafizică de peste treizeci de ani. Ea avea Vegas. îi scrisesem, rugând-o să oficieze ■Mutră, împreunăîntâlniri sapi mânale cu „fetele" ei - dintre care cea mai cu Greg. Trebuia să petrecem ceva |jpieună, ca să ne facemmare parte erau ti cute de optzeci de ani şi chiar mai în planuri pentru ceremonie. Ghizii ■escră că ar trebui săvârstă). Meditau, lucrau scrierile sacre care fuseseră mergem cu ea în Nevada. Noi nu Iti că aveam nevoie sătransmise de-a lungul a mai mu generaţii, şi practicau petrecem atât de mult timp împre-dur nici nu doream să nevindecarea de la distanţă. A te afla în coi pania lui Jennie opunem ghizilor ei. Aşa că, du;, întâlnirile la care participa ea nuşi a „fetelor" ei era ceva purificator şi ne aji| în propria prezentau nici un pcnlni noi, aşa că am profitat de ocazie pentrunoastră muncă. La întâlnirile lor, făceau aproape in neric a ne bucu-aie şi de aparatele automate de joc. îmi plăcea, deşi meditau. încăperea se umplea de cea mai blândă şi, ase-.i mi închipui că Dumnezeu a vrut ca noi să mergem la1 timp, cea mai puternică energie. In timp ce priveam în n Uns, ca să putem transforma o investiţie de un dolar într-o i iicrei, femeile păreau să se transforme în nişte călugări, n i Munci nu ar mai fi trebuit să ne facem niciodată griji pentru laţi în robe negre. Deseori, în centrul cercului apărea 1 mi bani. Credeam că, având în vedere darurile paranomi ale lui1 1 leu. După un timp, după ce mai multe persoane au Genny şi ale lui Doris, ar trebui să câştigăm o avj N-amICUt că îl puteau vedea, leul se dizolva într-o coloană de câştigat-o. Nu aşa proceda Sfântul Duh - cel puţin în oi ce neFemeile se apucau apoi să trimită energia vindecătoare privea pe noi. Ştiam că, mai întâi, trebuia să învăţăm . 1 nePersoanele de pe listele lor. După aceea, toată lumea facem griji. Apoi aveau să vină şi banii. Ei bine, ne-am \\\ dit pălă-■ 1 vorbea despre fleacuri, în timp ce mâncau noi, poate că am fost trimişi aici, pur şi simplu, ca sl relaxămprăjituri şi ' 1 ie 1 , ca şi cum tocmai ar fi terminat dejucat o partidă de Ibutc doamnele ne îndrăgeau, iar şi să ne distrăm. Eram în drum către aeroport pentru zborul de întoan lanouă ne plăcea atenţia ne bucuram. Paradise era exact al San Francisco, când Doris mi-a spus să schimb rezervări Urmadoilea cămin de care nevoie. să zburăm, în schimb, spre Sacramente Când am al zat, mi-a Numărul pacienţilor noştri era fluctuant. Din ce în ce mai spus să închiriez o maşină, cât timp ea dădea un l e fon. înOameni veneau la noi, deoarece auziseră de rezultatele N timp ce ne puneam lucrurile în maşină, ea a explicai în zorii 1 lor pe care le făceam. întrucât pe cei mai mulţi îi întâl-'' zilei, ghizii ei îi spuseseră să ne facă cunoştinţă cu cuplu care < lală sau de câteva ori, activitatea era intensă. Noi eram M cn, dacă urma să fim de ajutor, vindecarea trebuia să locuia în nordul localităţii. Nu era deloc sigură d e dar ştia că aibă Iprde. I 'e de altă parte, întrucât ţelul nostru nu era totul va merge bine. Tocmai îi sunase şi ei erau emi >|| onaţi numai de ■ca boala curentă, ci şi de a orienta oamenii la gândul că sosim. Imediat ce am auzit că mergeam I tr-un către conşti-■r N P I R I T U A L Ă în creştere, părea firesc ca oraş numit Paradis, toată povestea a început să fie şi in unii dintre ei să ră-| u!\ studieze împreună cu noi. Atâta interesantă. Cu doi ani în urmă, Doris o întâlnise în treacă! M vreme cât aveam de lu-lii s u n |cam minunat! Simţeam că Jennie la un seminar, dar nu mai păstraseră legătura de atuifl 3

48

Bruce Davis & Genny Wright Davis

eram pe drumul cel bun. Iftm u n scop. Dar uneori, cândDom lui? In relaţia noastră de cuplu, rareori ne puneam treceam printr-o perioadă ■jtivitaic - „o secetă" - ne lăsamla încerci pentru a ne dovedi afecţiunea reciprocă. Dar copleşiţi de un sentiment ltl« A Numai după ce am trecut prindeseori păream & testa pe Dumnezeu - precum doi copii mai multe perioade n i i de activitate mai intensă, mai puţincare aleargă mereu 11 poi, să vadă dacă El mai este încă intensă şi din nou IMnisă, am început să acceptăm cu maiacolo. puţină teamă tim-inuiu liber. încetul cu încetul, începeam să Trebuia să recunoaştem că, de fiecare dată, El era ne bucurăm de lh>a/ ca de o vacanţă spirituală.aco(j pentru noi, aşteptând cu braţele deschise. Poate ■ram chiar în mijlocul unei asemenea „secete", când că- k i i u i i 1că dificullal provenea din faptul că răspunsurile nu ni se chiar lângă noi a devenit disponibilă. Ne gândeam I Ideală carevelau aşa cum aşteptam noi. Uneori, era ca şi cum birou, unde să ne primim pacienţii. Dar ne pu-p i c permite? Nueram în cădere liberă v i e îndelungată, înainte de a ateriza cumva ne angajam la prea mult? în acel jM, de D O U Ăîn plasă. Dar nu eram niciodal. dezamăgiţi, atunci când săptămâni nu mai avuseserăm aproape nici un |, I >acă luam înne păstram încrederea. Descopcie.nn considerare partea practică a lucrurilor, a H I M ia încă o casăBc î n ce mai mult o ordine universală care ne copleşea. A era o nebunie. Ne-am dus la Jennie aşa cum făceam deseori,H| sa trăieşti în necunoscut, în a patra dimensiune, atunci când ne confruntam cu asi lei decizii. De obicei,însemna ll n i încredere că ea va fi sursa a toate - inclusiv sprijinul ei şi timpul petrecut departe de i u na zilnică nea mijloacelor k » u l islcnţă. Tenacitatea acelei forţe se ajutau să găsim răspunsul. îndrepta spre noi şi ne m i i n . o u o frecvenţă din ce în ce mai De data aceasta însă eram încă în dubiu. Ceva în noi mare. Cea de-a patra din i i e dădea extrem de mult sens spunea: „Bineînţeles. închiriaţi casa. Este pentru voi." Apoi i haosului ce domnea în pri-ftpl< i n i dimensiuni. în gândeam: „Deja folosim casa noastră; centrul pentru copiii IM această dimensiune, ne era uşor să ve-Hft f e l u l î n care navi de cancer ne lasă să-i folosim clădirea şi un prieten .ne timpul şi spaţiul puteau fi manipulate. cameră de care ne puteam servi. Dar cealaltă voce insista. „L| N u n ta noastră bătea la uşă. Ea urma să fie o ceremonie aţi-o." Dar cum puteam s-o facem? Nu aveam bani nici penii 1 de 1 I c a lealităţii celei de-a patra dimensiuni, care se prima lună de chirie. Am cerut un semn mai clar şi ne-am înioj manifeste 1 I 1 p l i n a şi puternic în vieţile noastre. Toţi cei acasă, simţind că problema nu era încă rezolvata. de care ne sim-■111 i p i o p i a t i erau acolo. Ferma unde In primele ore petrecute acasă, am telefonat amândoi începuse totul, atunci u n întâlnit pe Doris, pe Michael şi lor care ne sunaseră şi am verificat corespondenţa. Eu am do pe Marsha - cei care m i . Icut cunoştinţă cu Genny - era chis o scrisoare de la bancă. Era o comunicare foarte ci udai locul perfect pentru cere-u e ( himenii invitaţi erau de fusese făcut un depozit în contul nostru, un depozit pentru sui toate felurile, dar puţini erau i u i ţ i s ă vadă o căsătorie exactă de care aveam nevoie pentru a închiria biroul. Coin celebrată de un şaman şi un vinde-1 1 11 > a t ă lumea era denţa era cu adevărat surprinzătoare. Am sunat la bancă inii, însă îndrăgostită de dragoste - tot a ş a de p e e â t eram şi at, ca să verificăm dacă nu cumva era o greşeală. Ei au veri noi. La fel ca în viziunea mea iniţială, buni-p i era acolo şi li ... „Nu, vă asigurăm că depozitul este legal." Aşa că am foii se bucura de ocazie. Toti cei prezenţi şi-au I u liber fără întârziere banii pentru scopul divin pentru care au fost o bucuriei de a experimenta ceva nou şi diferit şi de n i p i i riţi şi am închiriat căsuţa. Şase săptămâni mai târziu, eram ¡1 u n ă în acel loc. Chiar dacă seceta prelungită pârjolise zaţi că banca făcuse într-adevăr o greşeală. Am mulţumit în Iftsând doar puţine flori sau plante înflorite, căldura 11 ditaţiile noastre pentru împrumutul forţat. Ne-am rugat, de soare-p i e inele ne-au făcut pe toţi să ne simţim bine. < c i a. menea, să fim iertaţi pentru că aveam nevoie de atât de emonia a îmbinat tradiţia cu ritualul şamanic. Incluse-m umil semne, de o dovadă aproape constantă că ceva mai înalt ceremonialul jurămintelor noastre matrimoniale frumune \r ta de grijă. De ce nu puteam accepta, ca atare, iubirea i n .uşului nupţial interpretat de un flautist şi binecuvântă3 49

Bruce Davis & Genny Wright Davis

leciale ale învăţătorilor noştri spirituali, Doris şi Greg. o u apierdute care urfl pluseră casa, părăsind fiecare încăpere noastră părea a fi ceva mult mai mult decât simpla 1 a doiîn care intram. Al aprins o lumânare şi ne-am întors în oameni. Simţeam c ă eram martori la unirea forţelor cu cele alepat. Pământului. Ne simţeam onoraţi de a fi preia acest De data aceasta am simţit căldura şi iubirea, am eveniment.simţi cum ne învăluie momentele preţioase ale ultimelor (lenny îmi făcuse o cămaşă de nuntă. în căutarea proprieizile. i n ea întâlnise o străină - un înger - într-un magazin din . care, după ce aflase ce căuta, a dus-o la o croitoreasă, împreună, ele au creat modelul unei rochii perfecte de CU mâneci foarte largi, care aproape atingeau pământul. CAPITOLUL ŞAPTE La spate, literalmente o sută de nasturi adunau metri întrebi mătase, într-un model vaporos care părea să o ţină pe (ic deasupra pământului. Toate detaliile se aranjaseră la locul trivit, conform ordinii divine. La început, atunci când erauNe am întâlnit pentru câteva zile cu Doris în Tahoe, în 1 1 am Europa, simţisem să lumea întreagă se bucura pentru noi, un t încă în luna de miere. După nunta noastră, ea vizi-om de ştiinţă care efectua o muncă de cercetare tehnică i ne bucuram pentru lume. în ziua aceea am sărbătorit, sini|i meciului. Poate că din cauza hărţuielii continue la care i ii| din nou în jurul nostru acea armonie. usâ din partea autorităţilor din Alaska pentru că pracUn prieten ne-a pus la dispoziţie o cabană în Tahoe, una să ne retragem în weekend. în Fiatul meu decapotabil ce tiănf ilicina Iară să aibă o diplomă, Doris devenise o studentă lentă. în studiul cancerului, ea abordase laetrilul, B12 şi | după el cutii de tinichea, am oprit în drum la un restauraţii loacc mai puţin cunoscute. Lucrase împreună cu chiro-i* marginea şoselei, pentru nişte bere şi cartofi prăjiţi. Când ajuns în sfârşit la cabană, ne-am dat seama că nu fusese folo* şi alţi specialişti, pentru a afla lucruri noi despre cele ■ mc tehnici ale lor. De asemenea, cu ajutorul indigenilor •.ka, de luni de zile. Camerele miroseau a aer închis. Eram însâ p începuse să ştie tot mai multe lucruri despre folosi-tlelor. obosiţi ca să ne batem capul cu curăţenia, aşa că ne-am dus culcare. Câteva minute mai târziu, Genny se răsucea în soi în Apoi, se dusese în Anglia şi obţinuse masteratul la tic cele mai avansate clinici de acupunctura. Tot de la o ti a i e , îşi acelaşi timp, eu visam că Doris apărea la uşa din faţă spun luase doctoratul în religie. în ziua în care ne-a m Tahoe, du-ne să fim foarte atenţi, deoarece casa era posedată. Am Doris a menţionat în treacăt cum şi-a luat li-tnedicină, la cercat împreună să exorcizăm spiritele mai joase. Nu reuşeai Universitatea din Mexic: înainte de a părăsi pentru şi Genny m-a trezit. în casă era frig, iar noi eram înspăimânta Genny tocmai visase că ceva o ţinea ţintuită în pat şi nu-şi pu totdeauna Ecuadorul, m-am Mexico City. Acolo, am avut ocazia să studiez şi să sus-iciiul de licenţă. Comisia mişca mâinile. medicală finală se afla însă în ia, iar eu nu vorbeam limba Casa părea straniu de tăcută. Ce ar trebui să facem? Nu puteam dormi aici. Era târziu şi nu aveam unde să ne ducem germană. Ghizii mei m-au a mă vor ajuta. Eram convinsă că diploma mea de me-i va 11 de folos cândva. Oricum, altundc Genny a luat buchetul de mireasă şi puţină sare. Eu cu ajutorul ghizilor mei, ■escurcat foarte bine la am sml^ cit în bagaje şi am găsit Biblia noastră. Pe jumătate examen." Dar, dintr-un anume jt care nu l-am înţeles dezbrăcif am mers din cameră în cameră, invocând toată niciodată, faptul că obţinuse diplo-H| medicină la dragostea care o simţiserăm la nunta noastră, chemând-o să Universitatea din Mexic nu a scutit-o niciofie prezenl cu noi şi să umple cabana. Am simţit că lacrimile de bucur îmbrăţişările şi multe alte mici gesturi de afecţiune i I • ('hiropractorii sunt practicanţi ai unei arte a vindecării, ce a fost dezvol- B Sluhli- I I n i t e erau din 0| cu noi. Am simţit energia nedorită, spiritele cu m a i bine de o sută de ani în urmă. Idea d e bază a acestei A iii \ inilivarc este aceea că trupul posedă o inteligenţă înnăscută, capabilă să H| n -.l.ihilirea sănătăţii fizice şi spirituale. Ei 3 50

Bruce Davis & Genny Wright Davis lucrează mai a l e s asupra coloa-i i i iile pentru eliberarea blocajelor şi restabilirea fluxului energetic. care N. T.

o simţise. Ea era foarte mândră. Dar pe dedesubt, simţeau 99 100 dată pe Doris de presiunile autorităţilor. Cel puţin în două •nţa care merita atât de mult să fie iubită. Ne simţeam | i prejurări, asociaţia medicală locală a aranjat acuzarea şi coiul la gândul că poate toată dragostea de la nunta noastră narea ei la închisoare. Doris se afla la mijloc, în bătălia dinlic t luase sentimentele şi le făcuse şi mai greu de suportat, diţiile locale şi influenţele occidentale în Alaska. Una dintre c h o l u l exercitat de ea asupra spiritului nu putuse să vin-■ mai mari probleme cu care se confrunta se referea la faptul I I I cel puţin nu vindecase - golul lăsat de iubirea faţă de înainte de venirea medicilor occidentali, indigenii practicau ci trolul mental al naşterilor. Era foarte important ca femeile sA Am discutat despre bărbati şi despre nevoia lor de a se rămână însărcinate în timpul anumitor luni ale anului, în aşa iperiori. în prezent, numai un bărbat cu totul special ar fi încât copilul să nu se nască iarna - deoarece acest lucru ar li ui a lui Doris, sau nu s-ar simţi ameninţat de ea. Deose-I v semnat o mortalitate sporită, datorită frigului extrem. Dar, r.lente în cultura noastră în privinţa modului diferenţiat înt cât indigenii deveniseră mai receptivi la medicina erau trataţi bărbaţii şi femeile îi păreau bizare şi o tulbuoccidentalii doctorii le strecuraseră în minte îndoieli cu privire ifund. Doris, cu toate experienţele ei, avea o calificare la control mental al naşterilor, ceea ce odată fusese un sistem Dară pentru multe lucruri, dar mai ales pentru dragoste. sănătos şi» tă la sută eficient, acum era dat uitării. Localnicii Ea lise să se mute în California. Dar lipsa de sensibilitate renunţasciă credinţa lor fermă în controlul propriilor trupuri şi a u noastre era prea dramatică. Ea avea nevoie de începuserl utilizeze pastile şi alte mijloace de control al sălbăticia (ml din Alaska. naşterilor, ceea însemna că acum copiii erau născuţi în Munci când ne-am spus la revedere pe aeroportul din mijlocul iernii. ncela a fost singurul bun rămas trist de care îmi puteam i Pe măsură ce ascultam tot mai multe dintre istorisirile I In acel moment, nu eram conştienţi de faptul că acela m Doris, începeam să-mi dau seama că ea era un simbol al un fie ultimul timp petrecut împreună, pentru multă, multă mod de viaţă pe cale de dispariţie. Nu puteam să nu simt că, t dacă nu pentru totdeauna. Nu-i mărturisisem niciodată timp ce ea se lupta pentru a fi egalul lor în diplome şi influen « v .nat lui Doris cât de mult îmi dăruise, cu sufletul ei . i I I spiritul ei se întrista. Aveam sentimentul că, în lupta ei pent nesfârşita ei răbdare şi iubire, pentru care îi voi fi me- * supravieţuire, pierdea o parte importantă din ea însăşi. Uni 'scător. Doris m-a salvat de mine însumi, într-o vreme Am discutat şi am făcut plimbări lungi în jurul lacului |vcam cea mai mare nevoie de acest lucru. Presupun că prin păduri. Genny şi cu mine simţeam cât de singură era ba o ştie deja. Dorf într-o zi, nu mult după stabilirea lor în Alaska, bărbatul N e am întors acasă, apreciind cu adevărat căsuţa care cari ajutase să se însănătoşească şi o călăuzise prin pădurile ne | dată - deoarece, dintr-o dată, ne sunau la telefon o tropicaţ şi prin jungla ecuadoriană, ieşise pe uşă în timpul mul-d e oameni. Casa noastră devenise un loc în care unei fiu tu puternice de zăpadă şi nu se mai întorsese veneau | cu tot soiul de nevoi. în cadrul şedinţelor niciodată. Trupul I îngheţat fusese găsit mai târziu. Se noastre, dese-I I I la suprafaţă urme de simţăminte aşezase pe un buştean ca se odihnească. La câteva sute de nedemne de a fi iu-, ini.ilnite în mod obişnuit la mai mulţi mile depărtare, atunci când d rectorul şcolii a intrat în clasă oameni. Mulţi dintre n|n noştri îşi dăruiseră altora vieţile pentru a anunţa vestea, înainte el să pronunţe un cuvânt, lor - dar nu învăţaseră pată că adevărata dăruire este băiatul cel mare al lui Doris s-a rid cat în picioare şi a spus: cea care vine din inimă. Şi, bea ce priveşte inima, a dărui „Ştiu, tatăl meu a murit." şi a primi înseamnă unul şi Inşi lucru. Cei mai mulţi Era evident că toată educaţia şi pregătirea pe care le simţeau că nu se dăruiseră cu adevărat, fară să pună şi real zase Doris de atunci încoace, nu puteau lua locul pierderii unele condiţii. Ei trebuiau să facă mc ceva pentru iubire. 3

51

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Boala reprezenta testul ce arăta cât de deţ te putea ajungecreştea din ce în ce mai mult. I n unele zile, după un trupul lor, atunci când strigau după iubire 1 un decor frumos,program cu foarte mulţi pacienţi, t e m u cu noi acasă în care noi ajutam oamenii să se accepte gjj aşa cum erau.bătăliile lor interioare. Câteodată, ne po-| i i u n certându-ne Munca era mai degrabă non-verbală, decâi ut lectuală. Ţelul asupra unui conflict nerezolvat, care nu ne i i m a l )upă ce nostru devenea din ce în ce mai clar- să-i aiul pe ceilalţi să-şiam început să ne dăm seama ce făceam, am m i a c i a simtă spiritul, care era deja perfect şi întrec important să ne rugăm înainte şi după fiecare şedin-l l i n p O persoană pe care o vedeam frecvent prezenta simplii n care vom recunoaşte, încă o dată, prezenţa lui Dum-" i i me de scleroză multiplă. Spunem simptoame, deoarece, n u r ati n f i e c a r e persoană. Nu voiam să identificăm oamenii cu »li ce boala este confirmată, oamenii încep adesea să trăi» i n e l e lor, ci să ne amintim de partea din ei care era întotefectiv manifestarea bolii, care de obicei urmează un anuiiiia mult mai înaltă. curs. A apela în mod frecvent la eticheta unei astfel de boli, p I 'ursul spunea că boala este un sistem de apărare sează oamenii într-o categorie ce poate deveni o închisoare împotri-plrvarului. Unele grupuri religioase cu care ne Această femeie se afla într-o astfel de închisoare. Incn întâlneam păţi M pună că boala nu există. Mulţi mai zdrobitoare decât disconfortul datorat înţepenelii, etan reprezentanţi ai grupu-" N n n (iândiri aveau concepţii merile ei ca starea ei să nu se înrăutăţească şi mai mult. In pli similare, dar noi aveam senil ca provocarea consta în a ea încerca să termine colegiul. Era important pentru ea imil face ca oamenii să-şi vadă boala ca pe un sistem de prea important. Deşi noi o sprijineam, uneori mâinile ei relu/J apărare împotriva adevărului i | u şi perfecţiunii lor să coopereze. Ea le blestema, iar apoi încerca să le iubcasJ interioare. Atunci avem o experi-i '.onală, în loc de o Noi îi priveam mâinile ca pe nişte zânişoare, uşoare de tot, \% atitudine intelectuală - pe care am 1 1 1 că oamenii fac timp ce fiecare deget era degetul unui înger. Mâinile ei nu eforturi să o accepte. Aşa cum medici-identală nega p( teau face ceea ce nu se potrivea cu sensibilitatea lor. Ele ar factorii emoţionali şi spirituali ai bolii, unii i implicaţi în creat mai degrabă desene miniaturale delicate, decât să dac» moduri alternative de vindec e erau hotă-s e agate de un grafieze o dizertaţie. Conflictul era mai complex. Dar, spus i concept mental, în timp ce trupurile lor ce-islent să fie simplu, îngerul din ea era în conflict cu toate îndoielile şi nev recunoscute şi ajutate. Vindecar devenea, nuc mai ei de a fi recunoscută. Când lucram, simţeam acea parte clin mult, o cale absolut personală, în care nu-şi gă-■Deul care era cu adevărat un înger şi plângeam împreună. Dar, în metode simple ce ar funcţiona pentru oricine. mea asta, nu exista o astfel de recunoaştere. I » i u când în când, oamenii veneau la noi şi spuneau: Mai era şi o femeie care avea probleme serioase cu 1 1hi bolnav, dar nu vreau să consult un doctor. Vreţi să mă chii, împreună cu multe alte probleme de ordin fizic. De i\m aju-I N o i eram bucuroşi să-i ajutăm - dar, de obicei, numai multe ori pe săptămână, trebuia să rămână conectată la un■ c e c i insultaseră un medic şi admiseseră că au unele apară de dializă. îşi făcea mereu griji cu copiii ei care setemeri-Brivirc la starea trupului lor. Mulţi oameni aveau revoltau da oarece ea refuza să admită situaţia care îinevoie să pite l a u r a din trecut legată de experienţe periclita viaţa. îşi IM cea griji în privinţa soţului şi aanterioare avute cu doctori. Uneori, munca noastră cu ei sentimentelor lui faţă de faptul că era prins în capcana de a se rezuma la relaţia I medicina. Unii oameni aveau trebui să aibă grijă de ea. Se p i c i u l cupa, de asemenea, pentrunevoie să vadă că Dumnezeii crează prin medici, la fel ca fratele ei, care era şi el foarte bolnayj şi prin vindecători spirituali. Indiferent câtă iubire primea în timpul şedinţelor de vin- H v . nu Alţii veneau la noi şi spuneau: „Luni de zile am viafl t puteam schimba sentimentul de sacrificiu de sine şi | i e ,zat că celulele mele bolnave de cancer sunt distruse, dar precum şi tendinţa de a-şi ignora propriile necesităţi, e a i u cume l e co] tinuă să se înmulţească. Unde greşesc?" pendula înăuntrul şi în afara unui întuneric atât i i i i m nu mai Pentru noi, tratamentele tradiţionale şi vizualizări Ic văzusem niciodată înainte. Respectul nos-d e spiritul şi forţa eiu seori nu funcţionează, deoarece, în primul rând, 3 52

Bruce Davis & Genny Wright Davis

amândouă clud negarea cauzei bolii. Vizualizarea celulelor despre această conştiinţă, despre atingerea ţelu-a trăi în canceroase J re se distrug reciproce poate fi doar o altă lumea spirituală, dincolo de permanentele tei aţii şl i de a avea siguranţă şi confort. I ,a interval de câteva zile, expresie a coi hol lui trupului. De atât de multe ori se încearcă Genny şi cu mine visam că umdiverse tratainal şi tehnici, în loc de a se asuma riscul de a i prin sate străine, cu oameni care aşteptau la rând vedea ce imagini temeri ies spontan la iveală, pentru a lucra să fie vinul i. în vise, ne vedeam stând în biserici asupra lor. primitive şi simţeam Uneori, lucram cu persoane care luni de-a rândul con ■gia vindecătorilor curgându-ne pe şirele spinărilor şi taseră un terapeut. Toate temerile şi durerea lor se aflau la furniprafaţă şi păreau a nu avea limite. în timp ce terapeutul îi ii ne în vârful degetelcr. în planul fizic însă, nu îndfl( na să continue, noi vedeam din nou că exista o negare aveam nici nij durerii, ci o negare a existenţei iubirii şi a lui Dumnezeu în ee de felul în care urma să aibă loc o astfel de ml riorul lor. Fie că întâlneam oameni bolnavi, cu relaţii călătorie. disliuM toare sau în criză financiară, în toate cazurile, energia în fiecare lună, venitul nostru ne acoperea cheltuielile de blocil făcea să evite diferite părţi pur omeneşti. şi nimic mai mult. Hugs & Kisses era în magazine şi se Cursul spunea: vin-bine. De Ziua îndrăgostiţilor, era numărul opt pe lista „Sănătatea este rezultatul abandonării tuturor tcntJM de -scller-uri a lui B. Dalton. Curând însă, am aflat câte velor de a folosi corpul în mod neiubitor. "42 Nu este la lalM exem-ar trebui să fie vândute, înainte de a începe să dinea ta să-l schimbi pe fratele tău, ci pur şi simplu să-l i M ta pe un frate înseamnă că tu eşti convins de vină în aprilie. Cursul spunea: posibilitatea rl recţieiprin tine, iar asta poate fi numai

„... nici un lucru, dorit pe de-a-ntregul cu ardoare, aroganţa ego-ului. (M recţia e de la Dumnezeu, care nu ştie nu Hr dificil "47 „Biblia subliniază faptul că fiecare de aroganţă. "44 „(7fl deşte-te numai o clipă la asta: tu poţi rugăciunea B primeşte răspunsul, şi asta este, desigur, contempla sfinţenia I care Dumnezeu a dat-o Fiului Său. Şi adevărat. însuşi Hpf/// că Sfântului Duh I s-a cerut ceva, nu mai e nevoie să te gfl deşti că pentru tine mai există va garanta un răspuns. H>'' este la fel de sigur că un altceva de văzut. "4S „ Spiritul M te veşnic într-o stare de răspuns dai de El nu va fi nicio-Hr/ / i / unul care să graţie. Realitatea ta este numai spim De aceea tu eşti veşnic intensifice frica. E posibil ca răspunsul Său H nu fie într-o stare de graţie. 46 auzit. Este însă imposibil ca acesta să se piardă. Există

Fiecare şedinţă, fiecare client care risca pentru a găsi unj M 105 mai mare, ne purta şi mai adânc în înţelesul Cursului. cam sămulte răspunsuri pe care le-ai primit deja, dar pe care im aflăm că vindecarea înseamnă cu mult mai mult i teoriile
Bruce Davis & Genny Wright Davis

mă, ascultându-le poveştile şi desenând hărţi care ne-ai da treacă necontenit de la un ţel la altul, astfel încât tu să prin diferite răspântii de drumuri pline de noroi şi peste podi ^mimii s y î speri că el îţi poate oferi ceva. "52 la colibe în care, probabil, i-am găsi pe vindecători. Ţinui ml Vedeam acea parte din noi înşine care încerca să facă în de şes filipineze, unde locuiau majoritatea vindecătorilor, M I ^B)l încât fiecare zi să fíe în regulă - în speranţa că a rurale şi subdezvoltate. doua zi VII li altfel. Era oare acesta dansul seducător ale Erau atât de multe lucruri de făcut şi atât de multe neJ ego-ului, v o i a să evite ceea ce era de fapt? Amândoi noscute cu privire la călătorie. Cum ne puteam pregăti pcnini aveam nevoie de mai mult timp pentru a medicălătorie pe care nu ne-o puteam permite chiar acum? Care ■ n r e a f i r m a încrederea noastră în ceea ce era nevăzut. i 'L cel mai bun mod de a lăsa Spiritul să ne transpună visele şiAtunci Bri N i n i c a m puţin şi observam, puteam vedea că <|(j rinţele în realitate? Am făcut o listă cu tot ce am avea nevprezenţa care pentru a face o astfel de călătorie. Aceasta includea reactui^Ba cu noi devenea din ce în ce mai solidă şi la fel de zarea termenelor de valabilitate ale paşapoartelor şi găsireareală ^^■iinele pe care şedeam. Dar, dacă nu alegeam uni persoane care să închirieze casa şi biroul nostru. Scopulîn mod con-H| N ă păstrăm sentimentul cu noi, uitam şi, nosJ era să avem totul pregătit până la sfârşitul lui mai. după câteva mo-^^BL începeam iar să pălăvrăgim. Acum era începutul lui martie. In primăvara aceea, am trecut prin ritualul de a-I cere în Cursul spunea: conştient lui Dumnezeu să vină să locuiască cu noi. Ni-L „Aminteşte-ţi că nimeni nu e în mod întâmplător fă I I căutat în fiecare zi şi dorit mai presus de orice altceva.

^H

3 54

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Visam ne imaginam cum ar fi. Cu siguranţă că aceasta dintre practicienii holistici şi Horii pe care îi consultase itrebuie să Iii parte din secretul unui vindecător cu care au spus ce trebuie să schimbe . 1 s e face bine. Trebuia săDumnezeu are o ai menea relaţie intimă. Astfel, am aşteptat şi schimbe dieta, sentimentele, i i . relaţiile - aparent totul. ca împrejurările viaţa noastră să se schimbe, pentru ca Ne dădeam seama cât de exteaceastă călătorie sâ de nă posibilă. între timp, El făcea ca i i dc împovărat se simţea, nu numai din cauza bolii, ci momentele de aşteptare aibă sens, ca şi cum răbdarea era şi şi la ea necesară şi ar fi trebuii figureze pe lista noastră. i l el ortului pe care trebuia să-1 facă pentru a-şi curăţa L-am luat cu noi la întâlnirile cu pacienţii. Moment înliniştite, momentele presărate printre alte momente, erau | viaţă. Stresul de a avea atât de multe de făcut îl ccld care El era cel mai generos cu noi. îmi aduc aminte de o îngrozea. Icnii de peste şaizeci de ani care auzea în mod constant voci. ^Brut să-şi închipuie cea mai înaltă imagine a iubirii. îmTrebI să se folosească de cârje, deoarece aceste voci o atacau H| nm accesat prezenţa vindecătoare care se făcuse din li/ intrându-i în picioare şi în spate. Doctorii o fâcu-seră să se ce B in.ii simţită. El a văzut o minunată lumină albastră. sil şi mai ruptă de totul, cu etichetele lor psihiatri-ce, care au Impre-^Hnceastă lumină blândă, ne-am abandonat mi părtat-o şi mai mult de o viaţă normală. Ea ve-nise la noi, iubirii care se ^1 acel moment cu noi. El a simţit acea pa tru că-şi dăduse seama că voia să ştie că nu era nebună, ci lumină plină de pace andu-l şi, pentru prima dată de di avea calităţi „paranormale". Cum puteam noi, Genny şi foarte mult timp, s-a remine, să o credem nebună, când noi înşine avem tovarăşi iii s a simţit iubit. Ştia că se va face bine. Acea joacă imaginari! certitudine Deosebirile majore constau în faptul că vizitatorii no ne uiştere a venit cu atâta blândeţe şi smerenie, încât aduceau, de obicei, bucurie şi că noi puteam controla du fiecare vizitelor lor. Provocarea noastră era nu de a convinge această nm am putut recunoaşte adevărata sursă a vindecării. meie că vizitatorii ei invizibili nu erau reali, ci de a o susţine Ştisentimentul că ea deţinea controlul. Noi comparam mintea ci inunca noastră consta în a afla cât mai multe lucruri I radio care prindea frecvenţe prea joase şi care nu-i erau I l a fel ca mulţi dintre cei pe care i-am întâlnit şi care aud d lucruri, ea credea cu putere în Dumnezeu. Aşa că am de-■l mugura soluţie era de a ridica frecvenţa radioului ei intern, p I r l încât să primească numai mesaje liniştitoare. Ea a fost Bord. Meditam împreună - mai ales atunci când se simţea I u n i i . H (isihie. Repetam împreună cu ea: „Numai pacea lui ^preu este reală, numai iubirea desăvârşită a lui Dumnezeu nl.\ arată." Nu voiam să ne luptăm cu vocile, să le acordăm i | i e mutila, deoarece acest lucru le făcea şi mai reale. Voiam i d i . .un frecvenţa, până când realiza că, aşa cum îi spuseseră i i ic vocile nu existau. Abordând lucrurile în acest mod, în v.initâ că nu are dreptate, ea găsea ceva mai bun pentru a i n energia distructivă care credea că o atacă. N e a vizitat un bărbat care avea o tumoare în piept. Doc-icdcau că e cancer. El voia să-i aplice un tratament holis-li» să apeleze la radiaţii şi chimioterapie care să o „expul-(iin el. Cea mai mare parte 55

dest u l iu care puteam mobiliza acea forţă. I n săptămâna următoare, ne-a sunat cineva care ne ruga să vizităm un tânăr în vârstă de aproape treizeci de ani. Era în comă de patru luni. Fusese implicat într-un accident tocmai când se pregătea să se căsătorească. Am intrat în camera lui de spital şi am găsit un om ataşat la mai multe aparate îngrozitoare care-1 hrăneau, respirau în locul lui şi-i îndeplineau cea mai mare parte din funcţiile trupului. Aproape nici o parte din el nu părea prezentă. Mama logodnicei lui era cu el. De când avusese loc accidentul, ea fusese acolo în fiecare zi. Dorise extrem de mult ca el să-i fie ginere. Fiica ei acceptase că probabil va muri şi îşi reluase viaţa normală. Ceilalţi membri ai familiei lui erau 3

Bruce Davis & Genny Wright Davis

morţi. Dar această femeie ne spunea cât de hotărâtă eralui a fost cu adevărat o victorie pe care am simţit-o cu ca el să trăiască. Ea îi vorbea în fiecare zi şi îi aducea flori toţii. proaspete. Era evident că ea era ancora lui în această Ne-a mai vizitat şi un alt bărbat a cărui moarte lume. Nu mai exista nimeni altcineva. Dar era ea oareulterioară a însemnat, de asemenea, o victorie - în loc de dispusă să-1 lase să plece, dacă asta era alegerea lui? Am o înfrângere. Nu era prea în vârstă, dar se vedea că era vorbit cu ea despre acceptarea unui destin mai înalt. Afoarte bolnav. Venise la îndemnul doctorului său, care plâns. Nimeni nu mai pusese vreodată la îndoială rolul ei.recunoscuse cât de gravă era boala sa. O mare parte din Pentru alţii, ea era o eroină a generozităţii. Pentru noi însă,partea superioară a corpului său nu simţea nimic. Era ca acea generozitate părea atât de împovărată de condiţii,o greutate fără viaţă. Vorbea despre boal; lui, ca şi cum încât ne-am văzut obligaţi să o discutăm cu ea. Când amo parte a trecutului său îl ajungea acum din urmă şi-1 fă-cut-o, ea a clacat. A recunoscut că se folosea de el. trăgea în jos. Venea la spital în fiecare zi, în speranţa că el va trăi, Prin procedeul de aplicare al mâinilor, am mers în deoarece nu voia să înfrunte ce avea să se întâmple cu eacentrul acelei greutăţi, în timp ce el ne urmărea printr-un şi cu familia ei fără el. exerciţiu de vizualizare. Simţeam că, sub acea greutate, Am privit la trupul lui controlat de aparate. Deveneamera extrem de multă lumină şi blândeţe. Şi el vedea o din ce în ce mai palid, urmărind aparatul de respirat, carelumină, ca cea a unei lumânări, arzând uşor în mijlocul inspira şi expira în locul lui, forţându-i mereu pieptul să seîntunericului. ridice şi să coboare. Chipul lui era livid, lipsit de orice Câteva zile mai târziu, am aflat că era în spital. Iexpresie. Eram din ce în ce mai palid. Eram gata să leşin,am făcut o vizită împreună cu Genny şi i-am dus o când Genny a observat brusc şi m-a tras pe hol, ca să iau lumânare. Văzusem cât era de bolnav şi era important puţin aer. să-i aducem aminte de ceea ce văzuse în timpul pe care „Adu-ţi aminte că el nu este trupul lui", a spus ea. Aveaîl petrecuserăm împreună. La trei zile de la vizita dreptate. Mă identificasem cu forma ce zăcea pe pat, în loc noastră, Genny s-a trezit în miez de noapte. Visase că să-1 privesc cu ochii spirituali. Mi-am îndreptat mintea cătrebărbatul înapoiase lumânarea spunând: „Acum nu mai acea imagine şi l-am văzut. Era prins între două lumi, am nevoie de ea." Ea era sigură cu privire la semnificaţia temându-se să se întoarcă înapoi şi nu foarte dispus săvisului. Am meditat amândoi şi am simţit o schimbare renunţe şi să plece. M-am rugat împreună cu Genny ca esenţaevidentă în starea sa. Se simţea mult mai uşor. Nu ştiam lui divină să-1 ajute să ia o hotărâre. In timp ce meditam, am însă dacă îşi revenise brusc, sau dacă murise şi se simţit îngeri intrând în cameră şi îmbrăţişându-1. Ştiam căconectase la propria sa lumină. ţelul nostru era de a-1 iubi exact acolo unde se afla, lăsânduA doua zi dimineaţa, când am sunat la telefon, nu 1 pe el să decidă dacă va merge mai departe, dacă se vaam fost surprinşi să aflăm că el murise în cursul nopţii. întoarce înapoi, sau dacă va rămâne între două lumi - într-oNici a trăi, nici a muri nu înseamnă o înfrângere. Pentru lume a lui proprie. noi, numai modul de a trăi şi de a muri este fie un Ne-am întors acasă. în seara aceea am primit un telefon.succes, fie o pierdere temporară a fiinţei noastre mai La câteva ore după ce plecasem, el luase o hotărâre. Plecase. înalte. Pacienţi cu diverse probleme intrau şi ieşeau din viaţa Aveam un puternic sentiment că totul era în regulă. Moartea noastră. In cazul multora dintre ei, nu am aflat niciodată cum au decurs ulterior lucrurile. Unii oameni erau ajutaţi pe loc. Alţii simţeau că greutatea devenea mai uşoară, deşi nu dispărea complet. Era ciudat însă că, deşi întâlneam o

asemenea varietate de oameni, părea că munca noastră era aceeaşi cu toţi. 3

56

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Ne făceam oarecum griji ca nu cumva să folosim un ciocan pentru orice problemă, deoarece ciocanul era singura unealtă de care dispuneam. Dar, nu aşa stăteau lucrurile. Scopul nostru era acela de a ţese un fir de aur în această lume materială pe care o împărtăşeam cu ceilalţi. Şi, indiferent care era experienţa lor, cu cât era mai pură motivaţia noastră, cu atât mai mult ne simţeam conectaţi la ceva aflat dincolo de fiecare dintre noi. Genny şi cu mine neam apropiat, iar relaţia noastră a prins mai mult viaţă, tocmai în decursul acestor momente în care ţeseam ceva foarte delicat. Cursul spunea:

PARTEA A DOUA

„Mm/c din ceea ce întreprinzi, având scopul cert,

hotărârea fermă şi încrederea bucuroasă, ţinându-l de mână pe fratele tău şi mergând în pas cu cântecul Cerului, nu e dificil de făcut. "53 „In cele din urmă, fiecare trebuie să-şi aducă aminte de Voia lui Dumnezeu, deoarece, la urma urmei, fiecare trebuie să se recunoască pe sine însuşi. Această recunoaştere e recunoaşterea faptului că voia sa şi Voia lui Dumnezeu sunt una. "54

CAPITOLUL OPT După douăzeci de ore la bordul avionului, eram la Hong Kong. Am rămas să ne odihnim o noapte şi, în seara următoare, aterizam la Bali, Indonezia. Ultimele câteva săptămâni şi zile ne aduseseră fără probleme în avion. Cecul pentru drepturile de autor la Hugs & Kisses sosise, aducându-ne suma exactă pentru biletul de avion şi cheltuielile curente pe timpul verii. Când ne vom întoarce, va trebui s-o luăm de la capăt. Dar noi căutam să trăim mai mult în prezent, în Ioc să ne facem mereu griji perftru viitor. Deocamdată totul era în regulă, inclusiv şedinţa cu ultima noastră pacientă, avută cu două zile înainte de plecare. în drum spre uşă, ea a întrebat:

CĂLĂTORIA

„De ce altceva aveţi nevoie pentru călătoria voastră?" Genny şi cu mine ne-am uitat unul la celălalt. „încă mai căutăm o cameră de filmat", am răspuns noi. „Bine", a spus ea. Am o cameră de filmat nou nouţă, care are nevoie tocmai de o călătorie ca a voastră ca să i se facă safteaua." Lecţia din ziua în care am plecat suna aşa:

„ Când am spus că „Eu sunt cu voi în toate zilele ", exact asta am vrut să spun, cuvânt cu cuvânt. Nu sunt absent din preajma nimănui, în nici o situaţie. Din cauză că eu sunt întotdeauna cu tine, tu eşti calea, adevărul şi viaţa. "55 în dimineaţa în care ne-am trezit în Bali, ne simţeam de parcă aterizaserăm într-un vis celest mai impresionant decât ne imaginaserăm noi vreodată. Casa noastră era scăldată într-o mare de flori sălbatice. Auzeam din pat zgomotele oceanului. Când am deschis uşa, am observat pe prag un bol plin cu orez şi flori. Fata care ne servea ne-a spus, 3

57

Bruce Davis & Genny Wright Davis

mâi târziu, că un astfel de bol va fi pus în fiecare dimineaţă, pentru a ne binecuvânta trezirea. în timp ce ne plimbam, am observat aceste daruri peste tot la ferestre, lângă copaci, pe parbrizele maşinilor, pe treptele clădirilor şi, izolat, în mijlocul câmpului. Balinezii fac întotdeauna pace cu spiritele naturii, unul cu celălalt, cu spiritele celor iubiţi care au murit, cu Dumnezeul iubirii şi cu forţele tentaţiei şi ale răului. Aceste daruri de pace sunt oferite spiritului din fiecare lucru sau persoană, exprimându-se dorinţa simplă ca dăruitorul să se simtă împăcat cu acel spirit. Deciseserăm ca, înainte de a ne duce în Filipine să facem acest popas în Bali, deoarece Genny mai fusese aici înainte şi voia ca şi eu să simt magia locului şi să mă bucur de blânda simplitate a oamenilor. Influenţa Occidentului sporise de la ultima ei vizită, dar nici măcar zgomotele motocicletelor şi ale maşinilor nu puteau elimina sentimentele subtile de graţie divină, inerente sufletului acestei insule. Câmpurile verzi tropicale, mersul încet al oamenilor care îşi cărau mărfurile, precum şi templele de toate dimensiunile, amplasate în toate locurile imaginabile, ne demonstrau că Bali scăpase oarecum de efectele acestui secol - sau poate chiar de cele ale ultimelor două sau trei secole. Oamenii nu erau preocupaţi de ceea ce frământă în mod normal minţile occidentale. Ei păreau timizi şi neobişnuit de rezervări. Am fost îndemnat să închiriez o motocicletă, pentru a putea merge până la capătul îndepărtat al insulei, despre care ni s-a spus că a rămas neschimbat. Singura problemă era că eu nu mai condusesem niciodată o motocicletă. După o lecţie de o oră, m-au dus la primărie ca să dau testul de conducere, care includea manevrarea motocicletei în şi în afara unui lung şir de pneuri. Mi s-au dat două încercări. Le-am ratat pe amândouă. Băiatul de la care închiriam motocicleta a discutat în particular cu inspectorul şi am fost anunţat că voi primi oricum un permis. Pentru acest gest de prietenie, taxa era, evident, ceva mai mare.

De fapt, costul permisului includea preţul vieţii noastre. Puii de găină, câinii şi vacile care trăgeau la căruţe nu dădeau prioritate motocicletelor pe drum, aşa cum nu o făceau nici localnicii care conduceau camioane pe poduri cu o singură bandă. Când vedeau o motocicletă la capătul celălalt al podului, mergeau înainte, de parcă podul ar fi fost liber. De câteva ori am 115

fost împins în râu. Pe drumuri, coeficientul de teroare era dicat. în Bali, toată lumea conducea ca englezii pe partea sla gă a drumului. Cu toate acestea, peisajul ne ademenea din ce ce mai mult pe drumuri lăturalnice. Peste tot vedeam câmpur de orez şi oameni îmbrăcaţi în veşminte ceremoniale, care ţl« neau mtjruniri şi mărşăluiau pe străduţele satelor. în fiecare ord şei pe care l-am vizitat se desfăşura celebrarea unei sărbători Părea că aproape fiecare aspect al vieţii balineze era o ocazie d ceremonie şi ritual. Când am dat curba pentru a intra într-un oi fl şei, oamenii alergau pe străzi, purtând un coşciug. Râdeau ţ aclamau, în timp ce îl aruncau în aer, intrau şi ieşeau cu el din clădiri şi îl cărau pe alei. Erau urmaţi de o mulţime care dans* şi cânta la instrumente muzicale. „Ce fac oamenii aceştia?", am întrebat „Dezorientca/ spiritul", a spus ea. Atunci când cineva moare, noi vrem să aju< tăm spiritul să meargă mai departe, aşa că alergăm pe străzi eu trupul, în speranţa că spiritul va fi derutat şi nu-şi va urma trupul avut anterior. Apoi, toată lumea sărbătoreşte, deoarece noi şinn că persoana s-a întors, în sfârşit, acasă la strămoşii ei." în timp ce urmam mulţimea, am aflat că în următorul on va avea loc o ceremonie a focului. Auziserăm despre oameni care merg pe cărbuni încinşi sau pe cioburi de sticlă, în timp c| sunt în transă, dar nu ne-am gândit niciodată că vom fi martorii unui asemenea eveniment. Când am pătruns în această mare colibă din iarbă, am v| zut câţiva bărbaţi care ridicau un morman 3

58

Bruce Davis & Genny Wright Davis

de nuci de cocos goa le, înalt de cel puţin un metru, şi îi dădeau foc. Un bătrân într-d robă albă a apărut de nicăieri, s-a îndreptat direct către flăcările înalte şi a turnat apă sfinţită pe focul ce creştea. Apoi a apărut un tânăr în pantaloni scurţi. A fost binecuvântat şi el cu apă slin ţită. Bărbatul a început să sară în sus şi în jos pe un cal de paie, în timp ce au fost răspândiţi cărbunii, mulţimea a fost forţată sa dea înapoi, din cauza căldurii intense. Bătrânul în robă albă şi bărbatul de pe cal au mai rămas câteva clipe împreună. Deodată, bărbatul mai tânăr a început să sară în aer şi să danseze în foc Tobele începuseră să bată, în timp ce dansatorul continua să sari pmoarele goale pe alte grămezi de cărbuni încinşi Nu exista linie care să-i împiedice calul de paie să nu ia foc. Pe măsură ce el împrăştia flăcările într-un cerc din ce în m mai larg, noi continuam să ne tragem înapoi pentru a ne pro-Irpi de căldură şi de fum. între timp, dansatorul zâmbea. El îşi ŞAlArea în cerc calul de paie. Brusc, se oprea în mijlocul focu-■Ui Apoi, la fel de brusc, sărea din nou în aer. Priveam uluiţi ■tun calul lui de paie intra şi ieşea din flăcări, fără ca un singur «in sa se aprindă. Cum de era oare posibil ca dansatorul să su-Şni le căldura şi flăcările? în cele din urmă, din mulţime au ieşit Ifri oameni care au început să se mişte în cerc în jurul dansa-Hrului. L-au doborât la pământ şi l-au tras afară din căldură, ca I cum acesta nu s-ar fi oprit de bunăvoie. Apoi, bărbatul în robă ■ha a apărut din nou şi 1-a binecuvântat pe dansator, care părea m Ne trezească dintr-o transă profundă - dintr-o altă lume. Ni s-a Bus să ne apropiem şi să ne uităm la picioarele lui. Nu existau ptiu i sau răni. Cum era posibil să nu fi simţit căldura? Puteam lege că mintea bloca durerea, dar cum evita corpul să nu fie de focul care uneori se înălţa mai mult de un metru? Bărbatul în robă albă era şamanul satului. în fiecare sat, cui aleşi în mod special erau antrenaţi să-şi dezvolte abili-de a intra în transă. Şamanul supraveghea instruirea. L-am i t ajutând două fete să intre în transă,

iar ele au dansat un de bucurie închinat mersului prin foc. Mişcările fetelor precum cele ale unor flutairi, mai degrabă decât omeneşti, i m ile lor se sincronizau perfect, iar trupurile li se unduiau de .1 ar fi fost mai uşoare ca aerul. în timp ce le priveam miş-lu se în jurul cercului, aproape că le puteam auzi vorbindu-I I lumnezeu. Era ca şi cum, prin mişcarea trupurilor lor, ele neau: „Eu sunt una cu Tine". Ni s-a spus că oamenii înzestraţi ai satului erau mediumi 11 exprimau pe Dumnezeu prin intermediul propriei lor cre-Itâţi. Părea că scopul dansului prin foc şi al tuturor formelor de artă era de a celebra existenţa supranaturalului. Ceremoniile la care fuseserăm martori îi făceau pe parti-n|ii lor să-şi depăşească potenţialul uman normal. Intr-un astfel de dans, participantul executa un ritual special de purificare a inimii sale de orice vinovăţie şi ispită. După încheierea ritualului de purificare, un alt dansator îl înjunghia cu o suliţă de argint. Dacă inima lui era suficient de pură, suliţa se îndoia, întreg Bali-ul părea a fi mereu în mişcare, cu dansuri şi ceremonii care afirmau credinţa lor vie într-o legătură unică între oameni, strămoşii lor şi Dumnezeu. Cred că dansul focului din Bali, ca şi alte dansuri similare din alte ţări, este un mod de a-L revela pe Dumnezeu ca fiind o forţă vie şi puternică. După mai bine de o săptămână în care am aflat lucruri surprinzătoare despre modul de viaţă al acestei mici insule, ne-am relaxat pe plajele liniştite ale Baliului, aflate la celălalt capăt al insulei, departe de oraşele mai mari. Copiii alergau goi pe plajă, jucânduse cu baloanele dăruite de noi. Aveam şi noi o mică colibă numai pentru uzul nostru, unde dormeam fără nimic pe noi. între noi şi stele nu se afla nimic, în afară de acoperişul de paie. Orele de masă constituiau o experienţă unică. Balinezii servesc masa, ca şi cum clienţii lor ar face parte din familia regală. Ospătarul stătea în picioare lângă masa noastră şi ne urmărea mâncând, aşteptând să ne satisfacă pe loc fiecare cerere. 3

59

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Resturile de mâncare erau aruncate la câinii vagabonzi care păreau a fi peste tot. în Bali se spune că un hoţ se va întrupa, în următoarea viaţă, sub chip de câine. Prin urmare, ca o formă ciudată de a controla criminalitatea, câinii lor sunt lăsaţi să flămânzească şi sunt ignoraţi. Pentru balinezi, ei sunt nişte paria. Până şi Paradisul are propriile lui reguli. înainte de a pleca în turul insulei pe motocicletă, rupse-sem câteva pagini din Curs, ca să le citim în următoarele zile. Nu voiam să cărăm cu noi pe motocicletă cărţile voluminoase. După ce terminam de citit lecţia zilei respective, o dăruiam oamenilor pe care îi întâlneam. în fiecare seară urmăream apusul de soare. Nu mai simţiserăm niciodată o asemenea legătură între cer şi pământ. Ca de obicei, cuvintele din Curs se potriveau de minune:

Jn fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă, eu aleg ceea ce vreau să privesc, sunetele pe care vreau să le aud, măr118

turii a ceea ce eu vreau să fie adevărul pentru mine. "56 Am transmis lecţia hangiului extrem de amabil, care nu ştia ce să mai facă pentru ca să ne simţim bine. El a acceptat lecţia ca pe un dar, ca pe o rugăciune specială. I-am mulţumit pentru prietenia pe care ne-o arăta. Mai aveam doar câteva zile până la plecarea de pe insulă. Când ne întorceam la reşedinţa de bază, aflată în partea centrală a insulei, am descoperit că drumul fusese aproape luat de ploaie. La fiecare cotitură ce abia se zărea, părea că apare un camion, într-un loc, am ajuns la o curbă unde, pur şi simplu, nu era destul loc pentru camionul care venea spre noi şi motocicleta noastră. Am virat brusc, în încercarea de a ieşi de pe drum. Roţile motoretei au alunecat pe noroi şi au alunecat într-o parte. Am fost aruncaţi în drum. încet-încet, ne-am adunat de pe jos şi ne-am continuat

călătoria. De-abia aşteptam să returnăm motocicleta şi să fim din nou pe picioarele noastre. Seara târziu am ajuns, în sfârşit, la reşedinţa noastră. în următoarele două zile, nu am făcut nimic altceva decât să dormim şi să ne plimbăm. într-o dimineaţă, fata care ne servea a venit la coliba noastră. Ne-a spus că se numea Komang. Faţa ei era toată umflată, cu falca şi obrajii de două ori dimensiunea lor normală. „Ce s-a întâmplat?", am întrebat noi. „Spirite mai joase", a răspuns ea. „Te putem ajuta cu ceva?", a întrebat Genny. Iam explicat că practicam vindecarea naturală. Când iam descris munca noastră, Komang a devenit imediat interesată. Genny i-a cerut să se aşeze pe pat. Apoi, şi-a aşezat uşor mâinile pe chipul fetei. Ea părea să se contopească cu energia. Genny a pus-o să se întindă pe pat şi fata s-a liniştit şi s-a relaxat imediat. In seara aceea ea a venit la noi. Umflătura dispăruse complet. „Ce ai făcut?", a întrebat ea. I-am explicat că „spiritele mai joase" care cauzau durerea, puteau fi vindecate cu „spirite mai înalte" - adică iubire. Komang a înţeles imediat în mod intuitiv despre ce vorbeam. Ea ne-a spus că vracii balinezi utilizează ierburi şi i iiuJ luri pentru a îndepărta gelozia, mânia şi energia întunecată a s\m ritelor răzbunătoare. In timp ce discutam despre durerea ei, Km mang s-a emoţionat foarte tare. Cu timiditate, dar cu suflcienÉ insistenţă, ea ne-a invitat să-i vizităm familia. Căsuţa lor se afla într-un sat situat nu prea departe de i > i IM şui principal de pe insulă. Când am păşit înăuntru, am fost iuta diat întâmpinaţi de întreaga familie. După puţin timp, Koinaui a întrebat-o pe Genny dacă nu am vrea să mergem în satul umil locuia fratele ei, ca să-1 tratăm. Am plecat imediat. După o jumătate de oră, ne aflam | i f o cărăruie ce ducea către casa fratelui lui Komang. Am fost a hm duşi într-o încăpere unde un tânăr stătea întins pe un pat de un bă. Părea să aibă febră. Genny a lucrat cu el cam zece minuld Până când 3

60

Bruce Davis & Genny Wright Davis

a terminat, vreo şase oameni se adunaseră afară, pdJ vind şi aşteptând la rând ca să fie vindecaţi. Aplicarea mâinilor era ceva nou pentru ei - dar nun 1 . 1 1 1 m o formă de a vindeca. Vindecarea ca atare a fost acceptata hm stantaneu. Nu mai întâlnisem niciodată oameni atât de receptivi atât de spontan de încrezători. Era ca şi cum începeau să sili energia şi să o absoarbă, chiar înainte de a fi atinşi. Unul efl unul, intrau şi se aşezau pe patul de iarbă. Erau extrem de d sibili la curentul subtil al vindecărilor pe care Genny le praelii cu fiecare persoană în parte, timp de câteva minute. Chipiuil lor spuneau extrem de multe. Ne-am înclinat unii în faţa celd lalţi în semn de mulţumiri adresate reciproc şi apoi am plec al doua zi dimineaţa urma să ne angajăm în următoarea etapa călătoriei noastre. Mergeam mai întâi la Singapore, după acé la Bankok şi, în final, în Filipine. Am petrecut ultima noapte în Bali, stând pe plajă, V A bind în linişte, depanând amintiri şi meditând. O familie îmbr cată în costum de sărbătoare s-a îndreptat către noi. Băteau tu bele şi sunau din cornuri. O membră a grupului ducea inc l i bol mare cu cenuşă, pe care a vărsat-o în ocean. O tânără ci stătea în picioare lângă noi ne-a explicat că cenuşa celui dfl era redată Infinitului. Familia stătea împrejur cântând în cinsti moşilor lor. încântau cuvinte de pace şi recunoştinţă pentru irea spiritului. Era un gen de rămas bun pe care noi nu-1 experimentaserăm niciodată înainte. în timp ce priveam, am vedea şi simţi că nu exista decât bucurie pentru cel că-i se dădea acum drumul către adevărata libertate. Am găsit că Singapore era un oraş al epocii modeme, Bat în mijlocul unei lumi în care vitele şi colibe de iarbă con-luiau încă modul principal de viaţă. După ce trăiserăm expe-nţele din Bali, cu darurile lui discrete ce reflectau o totală uni-2 cu natura, ne aflam din nou într-un oraş curat, eficient şi n de zgomot. Numai după o zi petrecută într-o cafenea, m-am ales cu o re de cap şi am început să am febră. Bănuiam că 61

trupul meu ea ajustările necesare la un climat şi o cultură complet dife-. Ne-am dus înfr-un parc numit Chinese Gardens, în speranţa si un loc unde să mă odihnesc şi să-mi revin, înainte de a îmbolnăvi cu adevărat. O dată ajunşi acolo, a trebuit să mă întind imediat. Am il un copac mare şi bătrân, ale cărui ramuri atingeau cerul şi geau, în acelaşi timp, până la pământ. Lângă el erau un eleş-ş i o cascadă. Am cerut pământului permisiunea de a mă aşe-p e el şi l-am rugat să mă îngrijească. Am fost întâmpinat cu i n i e . Genny i-a vorbit copacului şi i s-a spus să ia o anumită e din rădăcinile lui care ieşeau la suprafaţa pământului şi să p u n ă pe mine. Aşa a şi făcut şi apoi a luat un pic de noroi de l i n u l u i eleşteului şi mi 1-a frecat pe frunte. După aceea, m-a (Cuvântat cu apă. M-am simţit mai bine. Se făcea târziu. Mai a m înaintea noastră de făcut un drum lung cu autobuzul pâ-i i i oraş, la hotelul nostru. Tocmai când ne gândeam că erau prea puţine automobile u i pentru a găsi unul care să ne ia, o maşină mică, albă, s-a d e nicăieri, iar şoferul ne-a întrebat dacă nu dorim să ne a i n oraş. întrucât vorbea engleza, am început o conversaţie e-am împrietenit imediat. El era dornic să ne ducă tot dru-I pană la hotel, cu toate că acesta era în altă direcţie faţă de mul lui către casă. Noaptea târziu, febra mi-a revenit. In următoarele palm zeci şi opt de ore am avut frisoane şi am transpirat, în timp c# temperatura mea a urcat la peste 40 de grade. în cele din iiiinn, am căzut de acord că era timpul să găsim un doctor ca să a liant ce nu era în regulă. încercaserăm tot ceea ce ştiam să facem. I acum, faptul că eram bolnav într-o ţară străină unde nu cuno J :eam pe nimeni, începea să ne înfricoşeze. Regretam că nu luasem numele bărbatului care ne adusese cu maşina, cu câteva /|. le înainte. Recepţionerul de la hotel ne-a indicat o clinică moderni aflată pe aceeaşi stradă. După o scurtă examinare, doctorul nu u dat antibiotice, explicându3

Bruce Davis & Genny Wright Davis

mi că, dacă nu-mi erau de folos, uri trebui să-mi fac o analiză de sânge în următoarele câteva zile, deoarece simptoamele mele erau acelea ale malariei. Până în seara zilei următoare devenise evident că pasliJ lele nu-mi fuseseră de nici un folos. Acum, din cauza febrei mari, aveam halucinaţii. Trebuia să schimbăm totul. Ne planill.j caserăm să mergem la Bankok, dar având în vedere situa|iJ mea, am hotărât să zburăm direct la Manila. Aflasem despre oi echipă de chirurgi cu capacităţi paranormale, care lucrau întruăj hotel din centrul oraşului. Hotelul era chiar peste drum de ambasada americană. pJ ţin mai încolo de Hilton. Am încercat să ne imaginăm vindeci! tori cu capacităţi paranormale lucrând într-un hotel de lux mol dern, în mijlocul unei zone centrale dintr-un oraş american. \ i m un lucru obişnuit ca grupuri de turişti străini să vină pentru i\M întâlni pe vindecători şi să stea la acelaşi hotel. Noi nu făccaal însă parte dintr-un tur astfel organizat, dar directorul hotelului ■ fost de acord să ne întâlnim cu vindecătorii a doua zi dimineaţj Toată noaptea am suferit, simţind dureri şi slăbiciune ■ fiecare parte a trupului. Am dormit cu întreruperi. Am visat ofl lângă faţa mea se afla o pânză albă. Am încercat să văd pe aee|l pânză imaginea Domnului sau a unui înger - sau ceva, oricdl Dar nu era nimic. Apoi am simţit că trupul îmi era îmbrăcat, caUl mat şi pregătit ca pentru o operaţie. M-am trezit, ştiind că ini acea zi aveam să mă însănătoşesc, în sfârşit. In dimineaţa aceea, după ce am stat în sala de aşteptare, fost conduşi într-o cămăruţă goală, în care nu se găsea decât masă plasată în mijloc. Chirurgul cu capacităţi paranormale şi |iva dintre asistenţii săi neau întâmpinat cu căldură. Am ex-i . s i l că mă simţeam foarte bolnav, din cauza febrei constante. 1 , 1 să mai spună altceva, el mi-a cerut să mă întind cu faţa în , Lui Genny i s-a permis să rămână şi să facă fotografii. A I «put să lucreze la baza gâtului. Cum de a ştiut el că acela era ICI locul în care simţisem atât de multă tensiune, după aven-I . I noastră pe motocicletă în Bali?

Abia după ce a început m i maseze zona din jurul umerilor, am făcut legătura dintre eastă durere şi teama mea de a fi rănit cu adevărat în Bali. am relaxat profund. Parcă mi se masa partea de jos a gâtului. Deodată, am simţit că asupra mea era turnată energie, de rea aş fi fost sub un duş de lumină. Chirurgul mi-a spus să orc capul, ca să văd bucata de came pe care mi-o extrăsese l partea de sus a spatelui. Apoi s-a spălat calm pe mâini, în p ec eu zăceam pe masă. Totul a decurs atât de repede - toga procedură nu a durat mai mult de două minute. M-am ri-.ii în picioare puţin tremurând şi am observat imediat că fe-li îmi dispăruse. Apoi a venit rândul lui Genny. Ea a arătat locul în care de Kj multe luni simţea dureri ocazionale de stomac. Vindecăto-E| şi a pus instantaneu mâinile pe acel loc. Când degetele lui au ■Ins pielea, aceasta s-a despicat, iar sângele a început să iasă ,iliu gaură. El şia apăsat degetul şi mai adânc în stomacul ei şi m ridicat o bucată de ţesut. în ciuda faptului că avea o rană des-■tiisa, Cenny părea a fi foarte calmă. După ce chirurgul şi-a îndepărtat degetele, gaura din pie-i a început să se închidă. Acolo unde, cu câteva momente puiule fusese o rană deschisă, acum nu mai era nici o cicatrice, Bi măcar un semn. Asistentul a şters sângele de pe pielea nete-■ II abdomenului lui Genny. în decursul întregului proces, eu ,.....ACUT mai multe fotografii, aflându-mă la numai o jumă.ate ■ metru distanţă. Ceea ce văzusem nu avea nici un sens pe itru e, cu toate acestea, părea ceva foarte natural. Era - a ci um o anumită impuritate ar fi fost îndepărtată, pur şi simplu, dl abdomenul lui Genny. Ea s-a ridicat în picioare, simţimiu foarte liniştită şi fericită. A doua zi, ne-am dus să vizităm un alt vindecător care l< I cuia în Manila, pe nume Alex. El mi-a făcut un tratamcni
62

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Pe Genny o durea încă stomacul, aşa că el a efectua asupra ei încă o operaţie paranormală. Era în ţinută de zi şi v. I bea despre întreaga procedură ca despre ceva obişnuit. Aşa cum se întâmplase şi înainte, el şi-a pus degetele pe burta lui Gena şi, fără nici un instrument ascuţit sau vreo anestezie, şi-a vAn| mâna sub piele şi în organele de dedesubt. In timp ce stătea acolo cu degetele introduse în întregi u în burta lui Genny, a spus: „Mâinile mele sunt instrumente reşti pentru doctori spirituali". Timp de aproximativ treizeci de secunde am stat şi i ani urmărit mâna care cobora din ce în ce mai adânc în interiorul «|j In cele din urmă, şi-a scos mâna afară. în ea ţii: 1 o bucală dl ţesut gras. A şters sângele de pe stomacul lui G p ny, care a» ml părea puţin roşu, dar altfel arăta absolut norma! In următoarele trei zile, Genny a zăcut în pat, incapabil să se deplaseze. Se simţea de parcă ar fi suferit o operaţie gravi Ne-am dus din nou să-1 vedem pe Alex, în căutarea unei cxpl caţii. El ne-a spus: „Chirurgia paranormală este un ritual vechi, care ne-a vi nit din munţi în ultimii patruzeci de ani. înainte de asta, sec ni tul său nu era cunoscut decât de vraciul care îl transmitea, dl generaţie în generaţie, ucenicilor lui. Vreme îndelungată, nuni f un singur om a executat deschiderile. Apoi, în timpul celui de ni doilea război mondial, când se găseau puţine medicamente, 1 doctorii nu erau disponibili pentru oamenii simpli, un vindeeW tor pe nume Papa Terţe a instruit alţi câţiva vindecători. De atunci, Espiritistas, cum ni se spune nouă, neant î n mulţit. Suntem răspândiţi în toate Insulele Filipine, dar mal ritatea dintre noi locuiesc pe insula principală, Luzon." „Dar cu operaţiile cum e?", am întrebat eu, dorind să ca-mai multe detalii. „Cum funcţionează chirurgia?" El a rămas nemişcat un minut, uitându-se lung la noi. i, ca şi cum ar fi vorbit de la o mare depărtare, a spus: „într-o zi veţi înţelege mai bine. Deocamdată, lăsaţimă Vâ explic în felul următor."

Atenţia lui părea să fíe încă difuză, „în lumea noastră tridimensională, această masă este so-, i bineînţeles că nu-mi pot trece mâna prin ea. Dar există şi a l t nivel de conştiinţă, o a patra dimensiune, unde această maVvuie ca un lichid şi e normal să-mi pot introduce mâna în ea i să o pot scoate afară. După aceea, masa revine la normal, operaţii, vindecătorul vede trupul ca pe un bol plin cu apă. %1, el îşi bagă mâna înăuntru şi scoate afară impuritatea ce ază boala. Când îşi scoate mâna afară, trupul se vindecă in-neu, la fel cum apa revine la starea ei normală. Dar trebuie amintiţi că nu vindecătorul efectuează vindecarea. Mâinile sunt decât instrumente ale unei energii mai înalte." I iram la fel de impresionaţi de poveste, ca şi de engleza lui c i l a El ne-a spus că se născuse din părinţi săraci şi nu se du-iiieiodată la şcoală. Când avea paisprezece ani, cunoştinţele imbă engleză i-au venit într-un mod ciudat. Noapte după _íte, avusese vise intense. După aceea, a început să vorbească ^■e/ a în mod spontan. Povestea era greu de crezut. Dar şi evenimentele din ulti-Bl zile erau la fel de greu de abordat prin prisma raţiunii. Am i că nu aveam nici un motiv să ne îndoim de povestea lui, i emitem judecăţi, de un fel sau altul. I )uminica, ne-am dus la ţară cu Alex. După ore întregi de cu maşina de la Manila pe un drum principal şi apoi câte-ile pe drumuri de ţară, am oprit în faţa unei clădiri mici din , aliată în vecinătatea unui câmp de orez. Am intrat, ia era biserica săracă unde crescuse Alex. Slujba începuse deja şi a continuat încă timp de câteva ( . c n n y şi cu mine am rămas acolo, privind împrejur şi neîn-n d nimic din limba ce era folosită. Biserica Espiritista nu arăta ca bisericile catolice pe care le zărisem peste tot în Filip şi în alte ţări din lumea a treia. Pe pereţi nu existau cruci >t| obiecte de cult. Pe peretele din faţă atârnau steaguri de pAufl pe care erau înscrise numele bisericii şi fragmente din Biblii Arşiţa zilei a devenit din ce în ce mai intensă. Am h n m cat să medităm, gândindu-ne la altceva decât la faptul că

j

3 63

Bruce Davis & Genny Wright Davis

..................................................................................... it

simţeam bine şi îndoindu-ne de rostul nostru de a ne afla a< i . I n , . Pe măsură ce soarele apunea, oamenii începeau să plcdf Alex dispăruse. Acum, cu noi nu mai era nimeni care s a \ bească engleza, cu excepţia unui bătrân fără dinţi în g i n a ne-a făcut semn cu mâna şi apoi ne-a cerut să-1 urmăm, mers după el, fără să ne întrebăm despre ce era vorba. Ne-;n u rât bagajele în urma noastră pe o distanţă de aproape o mili, i mându-1 pe un drum îngust. S-a oprit în faţa unui mic adăp prăfuit din beton şi ne-a condus pe scări, sus la etaj, într-o pere mică cu o saltea pe podea. A spus zâmbind: „Casa mea e casa voastră." I-am mulţumit. în timp ce ne uitam împrejur, sallo goală de pe podea părea foarte îmbietoare. Mai târziu i ne-am trezit, l-am găsit lângă noi, întinzândune un bol de 4 în chip de cină, cu nişte legume neidentificabile puse alălm i măsură ce se însera, neam dat seama că nu avea nici electrl tate şi nici instalaţie sanitară. Tot ce ne-a putut da a fost o Iau! nă mică. Am terminat cina frugală şi el a plecat cu bolurilc. I-am spus că voiam să studiem împreună cu vindecăm El a aprobat dând din cap şi apoi a ieşit din cameră. Curând, întors cu o Biblie. I-am amintit că noi speram să-i întâlnirii vindecători. A continuat să dea din cap. „Citiţi asta", a sp| „doar citiţi asta!" Eram obosiţi şi dezorientaţi. Nu parcurse răm câteva mii de mile, numai ca să citim Biblia. Camera era plină de ţânţari, deoarece nu existau gcairt în ramele ferestrelor. Se făcuse târziu şi aerul era încă fierhl|[ şi umed. Genny se simţea slăbită, întrucât era încă în cm. acomodare la climă. Ne uitam unul la celălalt şi nu ştiam i să plângem sau să râdem. „Ce facem noi aici?", ne-am întrebat reciproc în ace I Nu îndrăzneam să ne imaginăm cum vom petrece urmă-tle câteva luni. Nu ştiam nici măcar cum vom

petrece o sin-n noapte, cu atâtea insecte şi pe o asemenea căldură! A doua zi dimineaţa, bătrânul ne-a adus plin de voie bună \ o porţie de orez alb. Arătând către Biblie, ne-a întrebat: „Aţi petrecut bine noaptea?" L-am asigurat că da şi am put să ne strângem lucrurile. Nu ştiam încotro ne îndreptam, ştiam că nu aceasta era destinaţia noastră finală. Bătrânul | îndemnat să rămânem. I-am mulţumit, dar ne-am luat bani în mână şi am ieşit la drumul de ţară. Acolo ne-am oprit, chându-ne încotro să o apucăm. I labar n-aveam unde eram. Pierdusem numele şi adresel e care le obţinusem la fermă şi nu-mi aminteam decât nuli letci pe care trebuia să o căutăm şi oraşul în care locuia. Am remarcat câteva microbuze care circulau în ambele fcţii. Neavând altă alternativă, am luat unul, în oeranţa că ne duce într-un oraş. Maşina era plină de oameni care cărau o c de lucruri - cumpărături de la piaţă, pui, câini, copii şi e pachete. Ne-am înghesuit pe un loc din spate. După ce izul a pornit, m-am întors către o femeie din spatele nos-i am întrebat-o dacă nu cumva auzise de o persoană pe nu-ophy Mendez, din oraşul Binalonan. Speram să aflăm cel dacă mergeam în direcţia corectă. Femeia m-a fixat doar vii ca, scuturându-şi capul în semn că nu. în acel moment, Iră din faţă a întrebat în limba engleză: „Pe cine căutaţi?" Am repetat: „Sophy Mendez". „Eu sunt", a spus ea. I )ouă staţii mai încolo, am coborât din autobuz. Sophy lina de energie şi dornică să ne ajute. în plus, ea a înţeles ce in şi îi cunoştea pe toţi vindecătorii locali. în după-amiaza , am pornit să-i întâlnim pe câţiva dintre ei. Toţi lucrau în i i l e lor primitive, răspândite peste tot în zonele rurale. ,,( ca mai cunoscută vindecătoare", a spus ea „e Josephi-.on. Ea primeşte în fiecare zi grupuri de străini care vin să

3 64

Bruce Davis & Genny Wright Davis

o vadă. E cam departe până la locuinţa ei, dar hai să îneci c ea. Mă întrebam cum putea ea să vi ud oameni, dacă După multe mile de mers pe drumuri de ţară care nc ceau aceasta nu era decât o iluzie? din ce în ce mai mult în interiorul zonei rurale, am dai Uitându-ne în jurul nostru, n-am putut găsi nici o dovadă i u câteva case simple şi o capelă mică. Tocmai sosise un lui că ea îi vindeca pe toţi aceşti oameni doar pentru bani. autocni turiştii japonezi coborau din el. Noi am intrat în I în jurul ei era primitiv. Aceşti oameni n-ar fi făcut atâta i n , bisericuţa a mers drept înainte, ca să vedem despre ce era dacă ea nu ar fi cunoscută pentru ajutorul pe care îl da vorba. al-\m urmărit-o lucrând asupra altor câţiva oameni. ( LI Josephina stătea în picioare în spatele unei mese, pefiecare persoană, ea repeta acelaşi ritual de a lua pânza, ctfd era întins un băieţel. Ea a luat un tampon de vată, pe binecuvânta, a o introduce printr-o parte a corpului şi a o care a luQ nat ulei. Copilul avea braţul strâmb şi părea săte prin alta. Când priveam, îngăduindu-ne să simţim, pur şi fíe nervos lg phina a ridicat o bucată de pânză în sus către piu, energia situaţiei, totul părea natural, deşi nu puteam steagul ce atu deasupra ei şi a părut că o binecuvântează. ex-a de ce. Insă când interveneau minţile noastre şi căutau Noi reuşiserăm ajungem la numai câţiva zeci de centimetrisă în-ttgă exact ce se petrecea, ne venea greaţă. Lumea de ea. A începui împingă pânza în braţul deformat alminţii noas-i .iponale şi lumea acestei femei simple de la băiatului. ţară nu puteau fi pstecate. Am stat acolo, privind-o cum a împins fără nici un efl I Jam în dimensiuni diferite. Nici un fel de şi ultima bucăţică de pânză în interiorul pielii, până când manevrare fizi-n i i u a ne apropia, sau a ne face să privim acel ta a dispărut. S-a uitat direct la mine şi apoi mi-a spus lucrurile dintr-un ea lui prietenos: I u diferit, nu putea schimba ceea ce vedeam. Trebuia ori să ,Aceasta este pentru a absorbi impurităţile din corp." / Şi-a m n i conştiinţa ei subiectivă, ori să plecăm de lângă masă. îndreptat mâna către umărul copilului şi, cu înodj a început a i a mâneam lângă masă şi încercam să evaluăm ceea ce să scoată cârpa prin piele. Braţul băiatului a înccputfl ve-, ameţeam şi eram iarăşi dezorientaţi. Am urmărit-o lutremure şi, sub privirile noastre, s-a îndreptat. Josefina le-a i l asupra a douăzeci sau treizeci de oameni, numai un spfl părinţilor să aducă copilul şi a doua zi. Genny şi cu mine minut ecare, înainte de a ne simţi slăbiţi şi obosiţi. nc-M uitat unul la celălalt şi a trebuit să ne aşezăm. Energia încăperea părea i u de plină de viaţă şi de lumină, dar pe caflfl simţeam în jurul mesei ne afecta echilibrul - atât pe minţile noastre erau /ate de efortul continuu de a înţelege cel fizic,
Bruce Davis & Genny Wright Davis

Toată lumea era încântată,«11 ţia bărbatului cu gura deschisă, care avea dureri mari. In el s-a ridicat şi a arătat tuturor locul în gură unde fusese le scos. Sophy a tradus, spunându-ne că dintele nu se mişei că era infectat şi îl durea de săptămâni întregi. Sophy ne-a explicat că fiecare vindecător are înzestrări şi de diferite. Noi am crezut întotdeauna că un chirurg spiri-. 1 1 trebui să-şi facă treaba, fără să cauzeze durere. Prietenul Alberto, îmi povestise despre vindecătorii Aveam la dispoziţie douăzeci de minute pentru lectin.< primitivi din li şi Brazilia, care foloseau un cuţit fără a meditaţie. Cum nu puteam înţelege slujba, am început să administra anes-I cauzând uneori dureri mici, alteori mai ne tim lecţiile din Curs, pe care, în dimineaţa aceea, îl mari. Dar una era ■culţi poveşti şi alta să vezi efectiv, cu luaserărfl grabă cu noi, înainte să ieşim pe uşă. ochii tăi, cum cineva „ Ce n-ai putea accepta, dacă ai şti că tot ce se 0 lingură în trupul unei persoane şi scoate afară ţesut viu. întâtn/i toate evenimentele, trecute, prezente şi viitoare, t c puteam face era să ne abţinem să analizăm experienţa sunt plănuiţi blândeţe de către Unul al Cărui singur scop din pectiva noastră raţională. este binele L U I Poate că I-ai înţeles greşit planul, căci El nu lira deja începutul după-amiezii. Atât eu, cât şi Genny, i ţi-ar oferi nie dată durerea. Dar mecanismele tale defensive niserăm nerăbdători să găsim pe cineva cu care să simţim nu te-au lăsai vezi binecuvântarea Sa iubitoare strălucind la n \ e n i o oarecare legătură. Până în prezent, vindecătorii fiecare pas care l-ai făcut vreodată. In timp ce făceai planuri erau inanţi, dar nu erau nicidecum interesaţi de vizita pentru iiimi te, El te-a condus, cu gingăşie, către viaţa noastră. Nu i n decât simpli vizitatori, în acest spaţiu şi 57 eternă. " timp. Trebuia să Insă ceva mai mult decât atât. La sfârşitul slujbei, vindecătorul a arătat cu degetul o Am mâncat câteva fructe cumpărate de la piaţă. Apoi, femeie şi i-a făcut semn să vină în faţă. Ea s-a întins pe o de am ii o pe Sophy la casa unui alt vindecător. Acest bărbat, lemn şi şi-a potrivit îmbrăcămintea, în aşa fel încât sâ-şi o; cutii a li un médium internaţional, călătorise în Europa şi pună stomacul. Vindecătorul a luat o lingură mare de arc ade-■ftzduia străini, care locuiau împreună cu el. un, aşezat-o pe stomacul ei şi a început să o împingă I )upă ce am schimbat câteva autobuze pe drumuri înăuntru I |j meia a ţipat instantaneu când a simţit lingura pline iial, am ajuns în toiul arşiţei. Casa lui era părăsită. Un străpungând pielea. Vindecătorul nu i-a acordat nici o sătean I nc afla în apropiere a fost de părere că atenţie. A începui înfigă lingura în stomacului ei şi să o vindecătorul era pieli munţi. Ni se spusese că vindecătorii scoată, trăgând afară hu< ţele mici de ţesut. Peste tot era făceau deseori o mun-le misionari, ajutându-i pe cei foarte sânge. în cele din urmă, a l lingura. Cineva a venit să săraci, care locuiau în J îndepărtate. El putea să fie plecat susţină şi să liniştească femeia. I ie tat, ea s-a calmat. o săptămână, o lună, sau Vindecătorul a continuat să arate către I persoane din 1 mai mult. Eram dezamăgiţi. mulţime şi a repetat aceeaşi operaţie asupra dilei telor părţi Autobuzul în care am călătorit înapoi la hotel a fost iar le ale trupurilor lor. Tot ce puteam să sper era ca di n tul lui să oameni, iar noi eram striviţi între doi lucrători care miro-u . nu se îndrepte spre mine. 1 transpiraţie şi bălegar. Sophy s-a întors către noi şi a El a chemat un bărbat care avea o falcă umflată, spus: ,,Nu ştiu de ce, dar cred că trebuie să vă duc să probaU de la un dinte infectat. Vindecătorul şi-a pus mâna vedeţi o Inicie pe care o cunosc. Ea nu efectuează sub slcagij de pe perete şi a părut că întreabă ceva. Apoi s-a deschideri fizice, dar întors către \m cient, i-a băgat două degete în gură şi a smucit cu putere, trăg;lfl| du-i în aceeaşi clipă dintele afară. intrarea micii lui capele, care era înconjurată de o i c largă, ni s-a spus să ne lăsăm afară camera de filmat. Sophy ne-a explicat că foarte puţin străini vizitau acest m, iar vindecătorului nu-i plăcea ca aparatul să interfereze cu slujba lui. Biserica era plină. Ne-am aşezat pe scaune cuc aflau strânse pe o singură parte. Biserica arăta ca celelalte pfl re le văzuserăm înainte - o structură simplă de beton, cu tit guri pe perete.

3

66

Bruce Davis & Genny Wright Davis

este un medium excelent. Are multe daruri, inclusiva/., pe post de oaspeţi aşteptaţi. Ne-am hotărât imediat să aplican] mâinilor. Numele ei este Paz." răni la masă, să ne întoarcem să înnoptăm la hotel şi să ne Am coborât din autobuz şi am parcurs scurta distanţă ^Hm în casa lui Paz a doua zi dimineaţa. Totul părea a fi în \ 4 nă la casa lui Paz. Ea ne-a întâmpinat aşezată pe un scaun şi iun spus să stăm jos alături de ea. Fără nici un preambul, a mint imediat în transă. Vocea ghidului care în seara aceea, bunica familiei care locuia alături a fost să ca să o cunoaştem. Era foarte bătrână. în timp ce o aştep-. vorbea prin interni edil ei a spus: Paz ne privea şi a început să ne dea câteva cuvinte cheie „Acest medium este aici pentru a vă fi de ajutor, lui ■ litru a spori magnetismul mâinilor noastre". Apoi, ea ne-a il aştepta. Veţi petrece toată vara aici. Dacă inima voastră va £ mâne pură, acest medium vă va transmite toate darurile să ne rugăm pentru bunica şi să facem o aplicare a mâiniNu ştiam ce anume nu era în regulă cu bunica, dar nu avea ei ■ .pu' tuale, înainte de a vă întoarce acasă. o importanţă. Toată lumea ştia că era o zi specială. Genny şi cu mine eram uluiţi, dar totuşi nu chiar sutl sută. în definitiv, ceruserăm exact ce ne oferea Paz. Profeţia plinise. Spiritul reuşise să ne adune pe toţi la un Ea a ieşit din transă şi cineva din cameră i-a comuni loc. în ca-si iuţea o puternică prezenţă divină. în timp ce ceea ce tocmai spusese, deoarece ea nu-şi aminteşte ce se Paz şi fami-stăleau şi ne priveau, noi am mulţumit simplu întâ plă, atunci când se află în transă. Paz a ascultat, apoi a şi din tot su-il pentru evenimentele zilei. Toţi ştiau că nu sării sus şi ne-a spus amândurora cu însufleţire: energia noastră aceea care era îndreptată către bunica, ci că „Bine aţi venit, bine aţi venit! Am o cameră la etaj ne serveam de ilc noastre pline de iubire, ca de o sursă din pcntjl voi". Ne-a îmbrăţişat din nou, plină de bucurie. „Un care trimiteam lunile pentru o vindecare totală. Mult mai medhB deosebit, care locuieşte sus în munţi, a prorocit târziu, ne-am întors la hotel. Am aprins lumina privit câţiva călătoria \ < >.uM tră şi mi-a spus că veţi veni." gândaci uriaşi mişunând pe podea. Am reali-ă eram prea emoţionaţi ca să ne mai pese. în timpul nopţii , iând le-am auzit mişcărilor zgomotoase, ne-am cam pier-lalxlarea şi ne-am bucurat că a doua zi dimineaţa plecam. Am visat că mergeam pe uliţa satului, ţinându-o de mână CAPITOLUL NOUA (Icnny. Apoi mi s-a spus să nu mai gândesc făcând referire u", sau la Genny şi eu. Am înţeles că de aci înainte trebuia (dese numai ca „Noi": Sfântul Duh, Genny şi eu însumi Totul se petrecea atât de repede. După ce nu avuseserăm I o legătură reală cu oamenii pe care îi întâlneam, iată-ne aici

deoarece nimic nu ne va mai despărţi vreodată. A doua zi, înainte de micul dejun, când răsfoiam Cursul, dintr-o dată ne-a sărit în ochi un paragraf:

„ Tu vei întreprinde o călătorie, deoarece nu eşti acasă în lumea aceasta. Şi îţi vei căuta căminul-fie că îţi vei da seama unde se află, fie că nu. Dacă tu crezi că este în afara ta, căutarea ta va fi inutilă, căci îl vei 3

67

Bruce Davis & Genny Wright Davis

căuta acolo unde nu este. Tu nu-ţi aminteşti cum să priveşti înăuntru, deoarece nu crezi că acolo este căminului tău. însă Sfântul Duh îşi aduce aminte pentru tine şi El te va călăuzi la căminul tău, pentru că aceasta este misiunea Sa. Pe măsură ce El îşi îndeplineşte misiunea, te va învăţa care este a ta - căci misiunea ta este aceeaşi ca a Lui. Călăuzindu-i pe fraţii tăi spre casă, tu doar îl urmezi pe El. 58 In timp ce ne căram bagajul în casa lui Paz, ea tocmai termina de golit camera şi îşi muta lucrurile în încăperea de jos în care dormea sora ei. „Veţi avea camera mea", ne-a spus ea. în seara aceea am aflat că, întrucât ne pusese la dispoziţie patul ei, ea avea să doarmă pe podea în camera surorii ei, împreună cu alte două femei. Ne-am culcat în pat, amintindu-ne că Alberto ne spusese odată că este o onoare să dormi în patul unui vindecător. Se spune chiar că mulţi oameni s-au vindecat de tot felul de dureri, numai odihnindu-se în locul folosit în fiecare noapte de un vindecător. Paz ne-a dat doi Psalmi pe care să-i citim în fiecare noapte şi dimineaţă. Ne-a spus că Psalmii 51 şi 63 fac parte din instruirea unui vindecător. Biblia era o sursă din care noi n-am primit cu uşurinţă învăţătură. Ne venea greu să citim despre atâta violenţă, chiar şi în Psalmii sub formă de poezie, în care, după câteva expresii de mare blândeţe, mincinoşii şi hoţii sunt condamnaţi pe veci. Dar, pe măsură ce citeam, am decis că e posibil ca disconfortul nostru în faţa violenţei să provină din incapacitatea noastră de a o vedea în lume şi în noi înşine. Unde anume suntem şi noi mincinoşi şi hoţi - la un anume nivel al fiinţei noastre? Care parte din noi ia, pur şi simplu, Izvorul vindecării e iubirea

ceea ce se oferă în jurul nostru, ca şi cum i s-ar cuveni? Cât de cinstiţi suntem noi cu adevărat? în prima noapte, Genny şi cu mine am stat în pat discutând, în timp ce afară, câinele uriaş al familiei lătra

furios. Câinele nu arăta deloc ca un animal de casă, ci era un paznic, un ucigaş dresat, legat de un lanţ lângă lada plină cu orez. Toată noaptea a stat de pază. Ne gândeam: „Trebuie că asta face parte din violenţa pe care nu voiam să o acceptăm." Stăteam acolo, încercând să-i trimitem câinelui iubire şi dorind ca el să o simtă, să se calmeze, să adoarmă - şi astfel să putem dormi şi noi. Mi-am amintit de fragmentul din Curs care spunea:

„... nu excepta pe nimeni de la iubirea ta, pentru că vei ţine ascuns în mintea ta un loc întunecos, unde Duhul Sfânt nu e binevenit. Şi astfel, te vei excepta pe tine însuţi de la puterea Lui vindecătoare, pentru că, neoferind iubire totală, nu vei fi complet vindecat. "59 Simţeam că-mi pierd cumpătul. Lângă mine, Genny începea şi ea să devină mai rigidă şi plină de resentimente. Noaptea trecută gândacii, iar acum câinele ăsta nebun. Să fie ăsta un test pentru noi? în cele din urmă, tocmai când se crăpa de ziuă, am reuşit şi eu să adorm - pentru foarte scurt timp. Lumina ce venea de la fereastră ne-a trezit. Am strâns plasa împotriva insectelor, care fusese întinsă deasupra patului şi ne-am îmbrăcat. Jos ne aştepta o găleată mare cu apă cu care să ne spălăm. Toaleta, ca şi celelalte pe care le întâlnisem, nu avea scaun. Am încercat să ne aşezăm pe vine. Casa lui Paz avea electricitate, dar nu şi canalizare. Gătitul se făcea afară, într-un cuptor deschis. Micul dejun ne aştepta - peşte şi orez alb acelaşi mic dejun care urma să ne fíe servit pe toată durata şederii nostru. Paz a insistat ca noi să mâncăm primii, în timp ce restul membrilor familiei îşi vedeau de treburile casei sau ne priveau. Şi acesta urma să fie modelul invariabil al meselor noastre. Abia în dimineaţa aceea ne-am dat seama cât de multe persoane locuiau în casă: Paz, cele două surori ale ei, soţul uneia dintre surori, doi copii şi o femeie care ajuta la treburile gospodăriei. Bunica locuia alături, împreună cu alte rude. Erau atai de mulţi oameni, trăind într-o intimitate atât de mare, dar, cu 3

68

Bruce Davis & Genny Wright Davis

toate acestea, nu am auzit niciodată pe cineva certându-se, sau vreun copil ţipând. în dimineaţa aceea, ca întotdeauna, când un copil intra în cameră, se apropia de cea mai în vârstă persoană din încăpere, îi lua mâna şi o punea pe fruntea sa în semn de respect. O casa liniştită era pentru ei ceva absolut natural. Am petrecut ziua relaxându-ne în linişte în jurul casei După-amiaza am tras un pui de somn şi am făcut puţină meditaţie, iar apoi Paz ne-a chemat în curte. „Laţi văzut pe vizita torul de azi?", a întrebat ea. „Nu", am răspuns. „L-aţi simţit cumva?", a zis ea. Nu eram siguri. „Ei bine, toată ziua în casă a fost prezent un înger." Ne-a arătat o cameră în care fusese el, iar acum puteam simţi adierea unei prezenţe. „E un semn bun. Asta înseamnă că vizita voastră este binecuvântată." Paz s-a dus în sufragerie, s-a aşezat, şi-a luai Biblia şi, tot atât de firesc şi fără orice efort ca şi când ar fi res pirat, a intrat în transă. Vocea unui spirit, diferită de vocea ei normală, s-a auzit prin Paz şi s-a identificat ca fiind Apostolul Pavel din Noul Testament. „Acest medium urmează să vă instruiască şi să vă trans mită toate darurile ei. înainte de a vă întoarce acasă, în decursul unei veri, veţi cunoaşte ceea ce ei i-a luat douăzeci de ani ca s a înveţe. Rugaţi-vă să simţiţi că meritaţi asta. E mare nevoie de munca voastră. Mulţi se roagă pentru evoluţia voastră, pentru ca mulţi să poată fi ajutaţi. Nu vă închinaţi la idoli falşi - pentru că, în felul acesta, îl limitaţi pe Dumnezeu ..." Paz a ieşit din transă „Idoli falşi? Ce înseamnă asta?", a întrebat-o Genny. Paz ne-a spus să medităm şi să ne rugăm. Am ieşit din casă ca să facem o plimbare pe străzile oraşului. Mă simţeam vinovat, pentru că ştiam că banii reprezintă idolul meu fals. îmi pierdusem atât de mult timp stabilind bugete, făcând planuri şi proiecte cu privire la fondurile noastre pe timpul verii. Cum de eram în stare ca, într-o clipă de deschidere, să renunţ şi să am încredere pentru ca apoi, după câteva momente, să mă agăţ de fiecare dolar, ca şi cum ar fi fost ultimul? Genny a vorbit

despre „idolii ei falşi" - nevoia de somn şi de confort material. Ea obişnuia să spună: „îl voi urma pe Dumnezeu, atât timp cât voi avea ceva curat de îmbrăcat şi o noapte întreagă de somn." Umblând de pe o stradă pe alta, ne-am demascat idolii egoismului nostru occidental. Ataşamentele noastre păreau atât de puternice. Cum puteam să fim demni de Dumnezeu când personalităţile noastre erau atât de hotărâte să ne stea în cale? în ciuda întregii munci pe care o depuseserăm, ego-urile noastre păreau mai mari ca niciodată. într-un târziu, copleşiţi încă de îndoieli, ne-am întors acasă şi am rugat-o pe Paz să ne spună povestea ei. Cum îşi depăşise ea dorinţele personale şi se dăruise în întregime spiritului? „M-am opus de trei ori calităţii mele de medium", a răspuns Paz. Când eram tânără, trei mediumi mi-au spus că voi deveni un medium şi un vindecător. De fiecare dată am refuzat. Nu credeam în Espiritista. Familia mea s-a aşteptat întotdeauna să fiu profesoară, iar eu doream să predau, aşa cum o făceau şi surorile mele. De ce îmi spuneau mediumii ăştia altceva? Eu nu voiam să fac ceea ce spuneau ei. într-o dimineaţă, câteva luni după ultima previziune, m-am trezit foarte, foarte bolnavă. Nu mă puteam da jos din pat. Multe zile am suferit dureri mari. întrucât doctorii nu mă puteau ajuta cu nimic, am intrat în panică. Apoi mi-am adus aminte de previziunile mediumilor. în acea clipă, am văzut un înger venind la mine, înconjurat de o lumină mare, albă. Am ştiut că mi se oferea alegerea între a fi de ajutor sau a muri. Voiam să mă pun in slujba unui scop mai înalt? Fără entuziasm, am fost de acord. Am început instruirea cu un medium local. Familia mea era foarte nefericită din acest motiv. Ani întregi s-au opus şi s-au luptat cu mine. Ştiam că nu-i puteam face să se răzgândească. Mă duceam în camera mea, plângând şi rugându-mă pentru vindecare. De-a lungul anilor, nu am opus nici o rezistenţă familiei, dar, în schimb, m-am rugat pentru ca inimile lor să se înmoaie. După foarte mulţi ani, ei au acceptat noua mea viaţă şi fiecare dintre ei a ajuns treptat să accepte 3

69

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Espiritism-ul, cu o singură excepţie." Paz a indicat-o pe una dintre surori care, nici după optsprezece ani, nu credea. A zâmbit. „Dar, într-o bună zi, şi ea II va accepta pe Dumnezeu." Genny şi cu mine am reflectat la povestea ei. Nu ne puteam imagina cum era să trăieşti cu familia sub acelaşi acoperiş, fără să opui rezistenţă. Am încercat să ne imaginăm pe noi înşine ca având puterea de a asculta şi de a onora vocile şi călăuzirea noastră interioară. Am avea noi oare aceeaşi voinţă de a ne urma calea, în ciuda împotrivirii şi neîncrederii familiei noastre? Mai presus de orice însă, ceea ce mă uluia în povestea lui Paz, era refuzul ei de a servi şi faptul că, practic, fusese urmărită asiduu de către Spirit, până când îşi acceptase destinul. Câte alte povestiri auzisem despre vindecători care, în final, fuseseră de acord, atunci când un vis, sau o previziune mediumică, le vorbise despre drumul lor mai înalt? Dar cu noi cum era? După noi nu alergase nimeni. Ba dimpotrivă, noi alergam după Dumnezeu, cerându-i darurile. Dar poate că noi eram prea aroganţi. în noaptea aceea am fost conduşi să-1 vedem pe Eduardo, un alt medium. Pe drum, ni s-a spus povestea lui. Cei mai mulţi ani din viaţă şi-i petrecuse participând la luptele de cocoşi. Intr-o zi, pe când era cu boii pe câmp, a avut un accident. In acel moment, i-a apărut Dumnezeu care i-a spus să nu se mai ocupe de luptele de cocoşi. De atunci încoace, îşi pusese viaţa în slujba altora şi îşi deschisese şopronul pentru toţi vecinii care doreau să vină în serile de joi. El se numeşte Bătrânul Eduardo, deoarece are aproape nouăzeci de ani. Când am intrat înăuntru, am fost surprins de simplitatea acestui bătrân. Era îmbrăcat în salopetă şi stătea într-o postură modestă, în faţa unui grup de oameni care erau aşezaţi pe bănci. Eduardo a fost încântat să ne vadă şi s-a purtat ca şi cum venirea noastră era un semn pentru el şi familia lui. Ne-a privit cu nişte ochi care vedeau atât de multe. Din reacţia lui am simţit că prezenţa noastră era un fel de metaforă pentru propria lui călătorie spirituală. în încăperea slab luminată, toată lumea era tăcută. El a intrat repede în

transă. în timp ce priveam, toţi ceilalţi erau foarte atenţi la fiecare cuvânt grăit. „Tot ceea ce se întâmplă în viaţa fiecăruia are o semnificaţie specială", a spus el. „Prezenţa fiecăruia poate fi folosită pentru a căuta ceva mai important, pentru a înţelege spiritul într-un sens mai adânc." Unul câte unul, oamenii păşeau în faţă. Eduardo îi binecuvânta. Apoi am fost chemaţi şi noi, iar cineva s-a apropiat ca să ne ajute cu traducerea. Ni s-a spus să deschidem palmele pentru a primi un dar. Bătrânul a ţinut Biblia deasupra mâinilor noastre deschise. Am închis ochii. Am simţit o presiune în ambele palme, ca şi cum într-adevăr îmi era dat ceva. Am deschis ochii ca să verific dacă era aşa. Mâinile mele erau goale. Miam închis din nou ochii. Am văzut cu ochiul minţii că mâinile îmi erau umplute cu grăunţe albe. Tocmai când voiam să spun ce-am văzut, Genny a zis: „Văd în mâinile mele făină albă, sau grăunţe." Bătrânul a spus: „Primiţi hrană spirituală care să vă dea putere. Nu trebuie să vă închinaţi la idoli falşi. Nu trebuie să îl limitaţi pe Dumnezeu." „O, nu! Iar acelaşi avertisment!", gândeam eu. Am simţit că sunt pe punctul de a mă cufunda într-o disperare fără limite. Bătrânul Eduardo a continuat: „Atunci când meditaţi, o faceţi având în faţa ochilor imagini ale lui Dumnezeu. Acele imagini sunt idoli care îl limitează pe Dumnezeu. Renunţaţi la ele de bunăvoie. Nu vă agăţaţi de ziua de ieri, în meditaţiile voastre de azi. Nu îl limitaţi pe Dumnezeu, agăţându-vă de acele viziuni şi experienţe limitate." Deodată, m-am simţit înălţat. Nu mă mai simţeam strivit de greutatea personalităţii mele. în clipa aceea, am realizat că Dumnezeu nici măcar nu vede această parte a mea. Ceea ce este perfect nu vede decât partea din mine care este, de asemenea, întreagă. Dumnezeu nu se vede decât pe El însuşi în fiecare din noi şi spune: „Nu îl limita pe cine sunt Eu." Totul avea sens. Dacă noi învăţăm să nu îi judecăm pe ceilalţi, eu trebuie să învăţ să nu mă judec pe mine 3

70

Bruce Davis & Genny Wright Davis

însumi, inclusiv acele slăbiciuni care nu îmi plac. Dacă noi trebuie să învăţăm să îl vedem pe Dumnezeu în

ceilalţi, trebuie să ştim că într-adevăr Dumnezeu nu judecă şi nu se vede decât pe El însuşi în noi.

A doua zi dimineaţa, în timp ce stăteam în pat, am încercăm să vedem spiritele care stau în faţă. Simţind o citit împreună cu Genny din Curs: atmosferă plăcută, plină de pace, ne-am uitat la steagurile care atârnau pe pereţi, dar nici unul din noi nu „Nu accepta acest aspect mic, îngrădit, ca fiind tu însuţi. Soarele şi oceanul sunt nimic, pe lângă ceea ce eşti tu. Raza a văzut ceva special. Baia ne înviorase, dar nu puteam distinge nici un nivel deosebit de conştientă. di • soare scânteiază numai în lumina soarelui, iar unda

dansează, pe când se odihneşte pe faţa oceanului. Totuşi, „Aveţi răbdare", ne-a spus Paz. „Aveţi răbdare." A doua zi nici în soare, nici în ocean nu eputerea ce se află în tine.60 dimineaţă, am fost duşi la o altă fântână, pentru un ritual Vrei să rămâi în împă-răţia-ţi minusculă, un rege necăjit, un purificator similar celui din ziua precedentă. Câţiva amărât conducător a tot ceea ce cuprinde cu privirea, care oameni stăteau întinşi în apropierea unei căsuţe de ţară. se uită la nimic dar care, totuşi, ar muri ca să-l apere? Acest Membrele lor erau deformate. Paz a spus că mulţi oameni sine mic nu e împărăţia ta. Gân dul lui Dumnezeu înconjoară se vindecaseră aici. Genny şi cu mine am discutat despre mica ta împărăţie, aşteptând la bariera construită de tine, să povestea din Biblie care ne vorbeşte despre Iisus care vină înăuntru şi să-Şi reverse lumina pe nerodnica ţărână. venea la o fântână unde ologii încearcă să intre în apă, de Iată cum răsare viaţa pretutindeni! "6} în ziua aceea, Paz ne-a fiecare dată când îngerul se apropie de eleşteu. Şi aici,

indicat să medităm şi să citim Psalmii. Cu fiecare zi, poezia cei estropiaţi erau în aşteptarea unui semn - sperând să îşi croia drum tot mai adânc în noi. Savoarea fiecărui cuvânt se întâmple un miracol. Am văzut un bărbat cu o guşă era precum un grăunte dătător dc hrană spirituală. Paz ne-a grotească, de mărimea unui grapefruit, care îi distor-siona spus: „Citiţi în dimineaţa asta, iar după-amiaza am să vă duc chipul şi gâtul. Părea să sufere de dureri foarte mari. Era la biserica noastră ca să vă îmbăiaţi. Apele sunt atât de greu să ne amintim că, atunci când compătimim, binecuvântate şi vor ajuta la purificarea voastră pentru a fi nu trebuie să ne alăturăm suferinţei altuia. Ne-am rugat înălţaţi." Ne-am întors în camera noastră şi am pendulat pentru el la fântână. Un impuls ciudat m-a oprit înainte de între Biblie şi Curs, pe care, adesea, îl simţeam mai aproape: a începe să mă rog. Am simţit că, mai întâi, trebuie să „După cum lipsa de credinţă va ţine mica ta împărăţie admit acea parte din mine însumi care este grotească şi nerodnică şi separată, tot aşa credinţa va ajuta Sfântul Duh urâtă. Ne-am rugat pentru ca Dumnezeu să ierte şi să să pregătească terenul pentru cea mai sfântă grădină pe vindece. care El vrea s-o facă din ea. "62 Paz ne-a spus să stăm în picioare şi să ne uităm în fântână. Amândoi am văzut un tunel de lumină care La biserică, am fost conduşi în spatele clădirii de beton. Ne-a fost adus un vas mare plin cu apă foarte rece dinducea spre apă. Mai întâi Genny şi după aceea eu, am fântână. Ne-am dezbrăcat, am turnat repede apă peste noi şibăut din apă. Avea un gust oribil. Dar noi ne-am rugat am întâmpinat cu bucurie soarele fierbinte care ne încălzeapentru purificare. Paz a alunecat în transă şi Spiritul a din nou. Paz ne-a spus să stăm în biserică, să ne rugăm şi săvorbit din nou. „Un medium devine binecuvântat, atunci când el este vrednic în ochii lui Dumnezeu. Numai 3

71

Bruce Davis & Genny Wright Davis

iertarea şi purificarea vă pot pregăti pentru asta. Mulţi străinilucru. în lumea lui Doris nu există accidente. Nu există vin aici în Filipine şi se laudă cu dietele lor severe, cu yoga şiscuze, nu există blamarea altora pentru problemele cu posturi îndelungate. Dar singurul post pe care îl vedenoastre. Motivul pentru care lumea este în starea în care Dumnezeu este postul rugăciunii. Pe El nu îl interesează ce se află, e că mulţi oameni vor ca lumea să aibă grijă de mâncaţi, sau cât de mult suferiţi pentru El. El nu vrea decâtei, fără ca ei să-şi asume responsabilitatea pentru propria ca toţi copiii lui să fie puri şi cu inima curată." lor relaţie cu ea. A fi capabili să dăm pământului tot atât Eu am întrebat: „Ce vrei să spui cu postul rugăciunii?" Paz,de muli cât luăm de la el, este ceea ce ne va rearmoniza încă în transă, a răspuns. „în noaptea asta vei începe. Timpcu natura. de şapte zile te vei ruga din trei în trei ore, douăzeci şi patru In viziunea lui Paz, persoana nu înseamnă nimic. de ore din douăzeci şi patru. Unii dintre cei mai mariCuvântul „putere" îi este complet străin. Numai având o mediumi din Filipine ţin postul rugăciunii timp de şaptezeci şistare de smerenie totală - aproape până la negarea două de zile." în noaptea aceea ne-am pregătit pentru aabsolută a sinelui - poate deveni cineva pregătit şi începe postul. vrednic de a simţi iubirea lui Dumnezeu. Vom mânca normal, dar, din trei în trei ore, vom medita şi Aici, prezenţa pe care o simţeam era celestă şi plină vom citi Psalmii. înainte ca toată lumea să meargă lade pace, ca şi cum ea ne-ar fi condus dincolo de noi înşine culcare, Paz a intrat din nou în transă şi a mai efectuat şi de vibraţia pământului. Pentru a vindeca, Doris folosea câteva vindecări asupra celor care veniseră să o vadă. Amierburi şi spirite ale naturii. Paz căuta să fie instrumentul fost rugaţi să dăm o mână de ajutor. Săptămâna a trecut cului Dumnezeu, încercând să demonstreze că sursa postul rugăciunii. Pe măsură ce sc scurgeau zilele, amvindecării noastre e Dumnezeu. început să observăm deosebirea dintre energiile şi spiritele Şamanul se adresează aurei persoanei, inclusiv celei pe care le experimentam. Ne devenea din ce în ce mai clara fiecărui organ, fiecărui ciclu de viaţă al spiritului şi că energia nu este simplă energie. între calea şama-nică pe acelor aspecte ale naturii aflate în imediata vecinătate a care ne-o revelase Doris şi energia vindecătoare transmisăpacientului. Vindecătorii filipinezi vorbeau despre rai şi de vindecătorii filipinezi existau deosebiri importante. despre a merge acasă. încet-încet, începeam să realizez Doris voia ca noi să vedem spiritul în orice lucru.că există multe forme de energie. Lumea spirituală este Pentru ea, spiritul era forţa vie sau aura, din copaci, oameni,vastă şi complexă, depăşind cu mult concluziile şi flori - din întreaga natură. Acea forţă ne putea spunepresupunerile facile. Ca occidentali, noi ne deschidem întreaga poveste a ceea ce aveam în faţa ochilor şi totul cuunei energii iară să ştim spre ce ne deschidem, sau de ce. privire la necesităţile sale. Doris voia ca noi să devenimImpresii psihice ne pătrund în minte, iar noi credem că aliaţii naturii, pentru a putea apela la puterea ei. Şamanul aceste fenomene sunt ceva special. începeam să cred că recunoaşte ordinea perfectă din natură şi apoi respiră subnumai după însuşirea unei discipline acceptate conştient, apă, descoperind viaţă chiar şi în moarte, în timp ce păşeşteinimile noastre ne vor reda viziunea lui Dumnezeu. pe o cărare aflată mai sus de suprafaţa pământului. Există o Zilele noastre deveniseră atât de lipsite de comunicare cu spiritele prietenilor, ale celor dragi şi chiar aleactivitate, încât ne-am trezit făcând ordine în vieţile animalelor, care ne arată semne, spunându-ne ce ca lesănoastre, în timp ce ne devenea din ce în ce mai clar urmăm. Energia pe care ne-a revelat-o Doris ne eramotivul care ne adusese aici. începeam să-mi dau seama familiară, pământească, puternică şi avea o anume direcţie. de ce avusesem nevoie să-mi explorez propriile mele Ceea ce era important era puterea personală - iarsentimente şi să-mi accept extremele emoţionale. puterea personală se câştiga trăind cu un anume scop, fiind Realizam cât de arogant eram în a crede că acum ştiam treaz şi ascultând mereu lumea comunicând cu ea însăşi.ceva despre adevărata natură a fiinţei noastre. Avusesem Puterea personală şi responsabilitatea erau unul şi acelaşinevoie de Doris, ca să-mi dezumfle balonul cunoştinţelor 3 72

Bruce Davis & Genny Wright Davis

limitate - arătându-mi şi cealaltă faţetă, care mi-asă-i cunosc dulceaţa în mod natural. Nu puteam doar să-I transformat ego-ul într-o insuliţă în mijlocul oceanului.cunosc esenţa. Voiam să fiu în stare să I-o gust. Mi-am Trebuia să întrevăd un scop mai înalt pe care să-1 ating - saudat seama că aveam nevoie de o încurajare constantă să fiu acoperit de valuri. în timp ce viaţa îmi dezvăluia cât decare să-mi confirme progresul. Meditaţia din zorii zilei şi viaţa simplă de la ţară ne lipsită de sens era insuliţa mea, eu tremuram pe oceanul îndemnau să ne întoarcem privirea către Şinele nostru acestui univers. Mai întâi Doris, apoi Genny, mă luaseră de pe ţărmul mai înalt. Nu exista nimic care să ne distragă. Totul ne trist al insulei singuratice a persoanei mele, către locul undereamintea cu blândeţe să mergem în interiorul nostru. oceanul şi cu mine creşteam împreună. Meditaţiile şi viseleFăceam plimbări în fiecare zi. Ne ţineam de mână şi ne mă ajutaseră. Dar iubirea necondiţionată - atât a lui Doris, uitam la copii care ne priveau la rândul lor. Oamenii cât şi a lui Genny - fusese aceea care îmi trezise la viaţăzăboveau în pragul uşii, zâmbind. Ritmul vieţii era atât de ademenitor pentru spiritele sentimentul scopului, deşteptându-mi inima către înţelegerea a ceea ce se afla în faţa mea. Acum, atât Gennynoastre. Nu avea nimic din tensiunile care, de obicei, ne cât şi eu realizam cât de limitat;! fusese capacitatea noastrămonopolizează atât de mult atenţia. Visul nostru de a ne afla într-o cultură străină pentru de a primi şi de a dărui. Blândeţea ce vine către noi prin mediumii în transă ne îndeamnă să o urmăm. Chirurgiaa cunoaşte viaţa spirituală era în plină desfăşurare. mediumică, fenomenul vindecătorilor fdipinezi, este precumRealizam în ce măsură televiziunea, ziarele şi filmele un steag uriaş care ne aminteşte tuturor că existenţa luitoate distracţiile civilizaţiei noastre - ne acaparaseră Dumnezeu este sursa întregii vindecări. Iar Dumnezeu seconştiinţa, ocupând un spaţiu important ce ne îndepărta pune la dispoziţia mediumului, în măsura în care el îşide Dumnezeu. îndepărtându-ne acum de preocupările dăruieşte întreaga fiinţă pentru a sluji prezenţei Sale. Aici, cunoastre obişnuite, de vorbăria de zi cu zi şi de ocupaţiile Paz, religia nu era ceva abstract. Iisus, discipolii, îngerii şi toţipe care acasă le consideram ca fiind ceva normal, mesagerii cerului constituiau o forţă concretă, care erasimţeam cu câtă uşurinţă evitam golul interior, sau îl umpleam cu absolut orice, în afară de ceea ce ne invocată şi recunoscută cu inima ei curată. Mi-am amintit că Albetro mi-a spus că triburilesatisface cu adevărat. Ca o ironie, în timp ce noi experimentam împlinirea primitive din Africa şi unele grupuri din America de Sud visului nostru, aproape toţi filipinezii pe care îi întâlneam lucrează cu aceeaşi energie, cu aceleaşi forţe. Descrierile vorbeau despre intenţia lor de a veni în America. spiritelor care vin la ei sunt identice cu cele ale mediumilor din Filipine, exceptând faptul că ei nu utilizează în mod încetul cu încetul, am început să înţelegem că necesar referinţe biblice. Din ce în ce mai mult ni sesecretele despre care ne închipuiam că sunt ţinute dezvăluia faptul că vindecători aparţinând diferitelor culturiascunse în sate îndepărtate, erau chiar acolo, în noi se folosesc de aceleaşi energii. în funcţie de gradul deînşine. deschidere a inimilor lor, ei atrag diferite nivele de energie Provocarea din cadrul oricărei culturi constă în a pură, cu care vindecă. trece dincolo de tot ceea ce te distrage, cât şi de Pe măsură ce săptămâna se scurgea, datoritădorinţele tentante ale personalităţilor noastre, pentru a rezistenţei noastre la idea de a medita din trei în trei ore, sgăsi suflul vieţii existent în fiecare dintre noi. au instaurat plictiseala şi nerăbdarea. Am văzut acea parte Numai atunci putem descoperi că există o singură din mine care era extrem de dependentă de fapte ieşite din inimă care bate în toţi, că totul este o parte din comun, care necesita o viziune sau un anume sentiment de Dumnezeu. pace, pentru ca meditaţia mea să reuşească. Era ca şi cum aveam nevoie de acadele pentru a-mi face viaţa dulce, în loc 3

73

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Sentimentul sensului profund pe care aceastănecesar. Eram douăzeci, într-un spaţiu destinat pentru cel conştientă mi-1 aducea în acel sat fierbinte, cu aerulmult zece sau douăsprezece persoane. în timp ce înăbuşitor, făcea ca între experienţele noastre să existe oautobuzul îşi croia încet drum către munţi, Genny şi cu legătură din ce în ce mai mare. Am început să realizez cu omine priveam impresionaţi câmpiile întinse de orez şi certitudine crescândă că fiecare încercare de a risca trăireapădurile verzi tropicale. Unele drumuri fuseseadevărului afirma într-un mod miraculos întregul univers. * Trandafir alb. N. T. Tot ceea ce doream în aceste momente, era să fiu înră distruse de furtunile recente. De câteva ori am fost toţi rugaţi să coborâm şi să mergem alături de autobuz, prin întregime eu" însumi. şiroaiele de apă de pe drumuri. Ne-am dat seama că rugăciunea pentru o călătorie lipsită de pericole nu era un ritual inutil. Genny şi cu mine ne-am început ziua cu lecţia din Curs pentru acea dimineaţă:

CAPITOLUL ZECE

„In fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă, eu aleg ceea ce vreau să privesc, sunetele pe care vreau să le aud, mărturii a ceea ce eu vreau să fie adevărul pentru în zilele de sărbătoare şi cu ocazii speciale, mulţi mine. "63

oamenii din sat se întâlneau pentru a merge în ceea ce ei Pe drum, Paz ne-a explicat că, acolo unde mergeam, numeau „misiuni", în munţi sau în alte zone îndepărtate ale nu exista nici telefon, nici vreun alt mijloc de comunicaţie. Insulelor Filipine. Ei se duceau fie pentru a-i ajuta pe cei săraci şi bolnavi, fie în căutarea unei viziuni sau a uneiDar, ne-a asigurat că ea îi trimisese Sorei Rose un mesaj binecuvântări din partea unor învăţători deosebiţi, caretelepatic, spunându-i ziua şi ora aproximativă a sosirii noastre. Când autobuzul a ajuns cu greu în faţa unui grup locuiau în zone mai primitive. La numai câteva zile de la sosirea noastră, am fostde colibe, nu ne-am mirat să vedem că marea White Rose invitaţi să mergem în una dintre aceste misiuni speciale -stătea în prag. Se străduia să ne zărească venind prin una pentru care alţii se rugaseră şi aşteptaseră luni întregi.ploaie. Anotimpul acela fusese unul deosebit de ploios. Ne-am întâlnit dimineaţa devreme şi ne-am alăturat celor dinNe-au trebuit aproape douăzeci de minute ca să biserică într-o rugăciune pentru o călătorie fără probleme.străbatem prin noroiul gros cei cincisprezece metri de la Urma să facem un drum de cinci sau şase ore în munţi, uşa autobuzului până la coliba lui Rose, cocoţată sus pe pentru a vizita un médium bătrân pe nume Sora Rose. Toţinişte pari. Sora Rose era cu mult mai scundă de un metru cei care vorbeau de ea o numeau White Rose*, ca simbol al purităţii ei. Paz ne-a explicat că Sora Rose fusese mulţi anicincizeci, dar prezenţa ei depăşea cu mult cele patruzeci maestra ei şi, totodată, cea care prezisese la început vizitade kilograme pe care le avea. In timp ce râdea şi se înclina în faţa tuturor în semn de bun venit, ea ne lăuda noastră în Filipine şi acasă la Paz. Fiecăruia dintre noi ni s-a spus să intrăm în interiorul pentru curajul de a face această călătorie. A spus că nostru şi să ne clarificăm scopul pentru care mergeam înspera ca ploaia să se oprească, astfel încât a doua zi să această misiune. Unii vorbeau de dorinţele lor pentrupoată merge la biserica ce se afla la încă aproximativ un sănătate fizică, sfaturi sau îndrumări în viaţă. Genny şi cukilometru distanţă. în timp ce ni se servea obişnuitul ceai mine am decis că doream să aflăm care era scopul nostru celnegru şi cafeaua, Genny a cerut să meargă la toaletă. I sa indicat o încăpere în spatele casei. Genny a intrat în mai înalt. De ce ne aflam noi aici? Ne-am urcat cu toţii în autobuzul deschis. Fiecarecamera menţionată. Era complet goală. Prin crăpăturile persoană nu a ocupat mai mult decât spaţiul absolutdin podeaua de bambus, putea vedea solul aflat la peste 3 74

Bruce Davis & Genny Wright Davis

un metru dedesubt. Nu exista nici o ieşire care să ducă „Le voi vizita pe amândouă la noapte", a spus Sora undeva afară. Ea s-a întors şi a întrebat din nou. Toţi au râsRose. Eu lucrez mereu noaptea târziu, când undele când şi-au dat seama de încurcătura ei. Cineva a încercat săaerului nu sunt ocupate. Acum ar trebui să vorbim despre explice că toată camera era baia. După ce te aşezai oriundevoi." A rămas acolo, privindu-ne din cap până în picioare pe vine, aruncai doar o găleată de apă pe podea, trimiţândşi zâmbind. totul jos, pe solul de dedesubt. Toată lumea părea să se „Azi veţi fi binecuvântaţi cu însemnul şi pecetea amuze de încurcătura noastră. Paz începuse să vorbeascăSfântului Duh. Vi se va pune un ,Z' pe frunte, astfel încât, despre oriunde veţi merge, Sfântul Duh să vă recunoască." Mă Sora Rose. Ni s-a spus că ea era mereu într-o altă stare deîntrebam ce voiau să însemne toate astea. Dar tocmai conştiinţă şi că, de aceea, ar trebui să ascultăm cu atenţie începea slujba şi am fost conduşi în bisericuţă. în afara grupului nostru, mai erau mulţi oameni care fiecare cuvânt pe care îl spunea. Vom şti care este umpleau fiecare colţ al clădirii. Slujba a început cu toată momentul în care ea va intra în plină transă. Toţi vorbeau lumea stând în picioare şi cântând. Cineva de lângă noi într-un dialect specific acestei regiuni din Filipine. Eu o ascultam pe Paz, pe măsură ce ea ne traducea. După ce ne-a tradus, explicând că acesta era momentul în care se auzit de la Paz povestea noastră, Sora Rose s-a întors cătrerăspundea la rugăciunile tuturor - dacă nu cumva, într-un noi. „Voi aveaţi deja puterile, dar le-aţi pierdut. Veţi avea totmod oarecum misterios, ele nu fuseseră deja satisfăcute. ceea ce cereţi - şi încă pe deasupra. Dar nu trebuie să vă Sora Rose, Paz şi celălalt medium erau în faţă. Când fiecare dintre ei a intrat în transă, am observat că vocile ataşaţi de lucrurile materiale." în timp ce încercam să le interpretăm sensul, cuvintelelor s-au schimbat şi o emoţie tăcută a umplut atmosfera. ei ne-au rămas întipărite în minte. Ne-am dus cu toţiiDintr-o dată, micuţa Soră Rose părea a fi cu mult mai devreme la culcare. Era răcoare. Ploaia se rărise şi noi ammare decât oricine din încăpere. Avea prezenţa şi puterea pornit către biserică. Patul nostru a fost podeaua ei de beton. unui Moise. Vocea ei firavă era acum un vânt puternic, ce Drept pături am folosit hainele de pe noi. în încercarea de aumplea întreaga biserică. N-am înţeles ce se spunea, dar adormi, am început să vizualizez podeaua ca pe o pajiştetotul se schimbase. Cei prezenţi au tăcut, atraşi de verde. Nu am avut decât un succes limitat. O dată cu ivireamesajele mediumilor. Aceştia păreau a fi cuprinşi de zorilor însă am fost surprinşi de cât de bine ne simţeam şi deflăcări, vorbind ca de pe vârful unui munte sfânt. în timp cât de repede au încetat să ne mai preocupe spatele şice audienţa privea, unul din mediumi a anunţat că Fapte încheieturile noastre anchilozate. înainte de micul dejun, ni2, versetele 1 -4, confirmau prezenţa Sfântului Duh. Nes-a spus tuturor să mulţumim şi să medităm, deoarece un altam îndreptat atenţia către Biblia noastră: medium sosise la timp pentru slujbă. când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în timp ce aşteptam afară la soare, am zâmbit văzândo pe Sora Rose croindu-şi drum către biserică cu bastonul.în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet ca de Apro-piindu-se de noi, ea şi-a cerut scuze că engleza ei nu suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa era prea bună. Am fost evident jenaţi, deoarece noi nu ne unde şedeau ei. bătuserăm capul să învăţăm nimic substanţial din diferitele Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut dialecte care erau vorbite aici. Ni s-a spus că timpul petrecut aici cu Sora Rose era preţios şi că ar trebui să o întrebămpe fiecare dintre ei. orice doream. I-am povestit despre noi şi despre Doris şi am Şi s-au umplut toţi de Duh Sfânt, şi au început să rugat-o să-i trimită lui Doris vindecare. Genny a întrebat-ovorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. despre bunica ei care era trecută de optzeci de ani şi care se " întorsese în State. 3 75

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Stăteam acolo, încercând să asimilăm ceea cefelicitându-ne. Genny şi cu mine ne-am uitat unul la simţiserăm în interiorul nostru şi conţinutul pasajului dincelălalt şi ne-am îmbrăţişat plângând. Mintea se străduia Biblie. Apoi cineva ne-a atins şi ne-a spus că eram chemaţi îndin răsputeri să găsească o cale pentru a asimila ceea ce faţă. Cu cât ne apropiam mai mult, cu atât simţeam o puteretocmai se petrecuse. în loc să gândim, rămâneam în şi o prezenţă în atmosferă care aproape ne copleşea. Eramcontinuare îmbrăţişaţi. Mă simţeam atât de gol pe dinăuntru, şi totuşi, atât foarte conştient de fiecare pas pe care îl făceam, în timp ce de plin, de parcă de-abia aş fi venit pe lume. M-am uitat mă apropiam. Cineva stătea alături de noi şi traducea. în ochii lui Genny şi am ştiut că şi ea era conştientă că „Dumnezeu îi protejează pe aceia care au pecetea Sfântului Duh. O dată cu primirea peceţii, veţi simţi prezenţa esenţa cea mai profundă a fiinţelor noastre individuale Lui. Toţi oamenii acestei lumi care au pecetea Sfântului Duhfusese unită, contopită într-un singur scop. Mai târziu, se vor întâlni unii cu alţii. Vă veţi recunoaşte automat unulGenny mi-a descris experienţa pe care o trăise în pe celălalt. Sfântul Duh simte că sunt prezenţi cei care nurăstimpul acelor lungi momente. „Eram binecuvântaţi prin foc. Simţeam că mi se vor simţi moartea. Această putere se află pe Pământ şi este simţită de aceia care au pecetea Tatălui Sfânt." înainte de adăduse puterea Cuvântului. Fusese pusă în mâinile mele, înţelege pe deplin ceea cc tocmai fusese rostit, m-ampentru a face lucrarea lui Dumnezeu. Apoi am avut cufundat în propria mea experienţă. In timp ce mediumii şi-sentimentul plin de pace că o lumină coboară asupra au aşezat mâinile pe Biblie şi sub drapelul care atârna moalemea. Eram într-o peşteră şi primeam darul pământului şi din tavan, eu am început să nu mă mai ţin bine pe picioare.al naturii de la o lumină puternică. Lumina era foc. Mă Am simţit că eram complet gol, fără nimic între mine şisimţeam atât de slăbită. Cu toată puterea care îmi mai Dumnezeu. Am oferit voinţa mea, speranţele mele,rămăsese, am mulţumit pentru binecuvântare. M-am întunericul meu, iubirea mea - tot ceea ce puteam oferi. M-rugat să îi împlinesc voinţa, să îi aud vocea. Mi-am privit am dăruit întru totul prezenţei Lui, pentru totdeauna. palma stângă şi am văzut că, în centru, era de un roşu In acea clipă de dăruire a mea pentru eternitate, prinaprins. O simţeam •îgrea, de parcă aş fi avut în ea o mine a trecut o explozie extraordinară de energie. Eram înunealtă foarte puternică. L-am privit pe Bruce şi l-am extaz! Am simţit că fiecare atom al trupului meu era umplutvăzut îngenunchind în faţa lui Dumnezeu. Am simţit că cu valuri puternice de lumină albă şi iubire. Mă observam peamândoi erau uniţi într-un fel în care nu mai fuseserăm mine însumi şi apoi eram în mine însumi. Simţeam de parcăniciodată până atunci." în stadiul final al experienţei mă aflam stând în picioare în mijlocul graţiei divine - o starenoastre, ni s-a spus să citim următoarele pasaje: de iertare şi nevinovăţie. In clipa următoare, îngenuncheam. ,JDuh este Dumnezeu şi cei cel se închină, trebuie Am privit într-o parte şi am văzut-o pe Genny şi pe celălalt să Ise închine în Duh şi în adevăr." (Ioan 4:24) medium plângând. Trupul meu fusese transportat dincolo de Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel nevoia de uşurare prin lacrimi. Palmele noastre erau frecate ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţutorul." (Apocalipsa cu cremă Sfântă, în timp ce auzeam cuvintele: 1:8) „Vi se dă darul operaţiei spirituale. într-o zi, vă veţi Şi mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum e întoarce pentru puterea operaţiei materiale, a chirurgiei cristalul, şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al mediumice." Mielului. Adunarea se afla încă în picioare şi cânta. Mă întrebam Şi în mijloculpieţii din cetate, de o parte şi de alta a cât a durat totul. Cineva ne-a spus: „Trebuie să vă rugaţi să râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de douăsprezece fiţi uşuraţi de dorinţele voastre lumeşti. Trebuie să vă ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele concentraţi pe înălţarea spirituală." Am fost conduşi la pomului sunt spre tămăduirea Neamurilor. Nici un scaune şi oamenii s-au înghesuit în jurul nostru, zâmbind şi

blestem nu va mai fu Şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului 3

76

Bruce Davis & Genny Wright Davis

va fi în ea şi slugile Lui Ii vor sluji Lui. Şi vor vedea faţa Lui şi ,3oala are trei cauze", a spus ea. în primul rând, Numele Lui va fi pe frunţile lor" sunt forţele inferioare. în al doilea rând, uneori cauza este (Apocalipsa 22:1-4) o simplă neatenţie. A treia cauză a bolii poate fi păcatul. Slujba s-a încheiat. Sora Rose a venit la noi şi ne-aNu suntem neapărat pedepsiţi de Dumnezeu, dar faptele îmbrăţişat. Ea a spus: „Până când ne vom reîntâlni, citiţinoastre au consecinţe asupra fiinţei noastre. Noi suntem Psalmii 23 şi 27 de mai multe ori. Apoi a zâmbit şi ne-acălăuziţi şi afectaţi de forţele inferioare sau de forţele superioare, în funcţie de gândurile noastre. Trupul îmbrăţişat din nou. experimentează rezultatele atitudinilor noastre. Iar 151 gândurile noastre determină calitatea forţelor care ajută la călăuzirea noastră." Teoria lui Paz ne părea foarte confortabilă prin aceea că ea elirnina nevoia de a atribui o vină cuiva pentru boală şi, în acelaşi timp, ne punea la dispoziţie conceptul că boala serveşte la a ne reaminti că CAPITOLUL UNSPREZECE gândurile şi comportamentul nostru au consecinţe. Discutasem deja cu Genny acest lucru. Noi încercam să După ce am mai petrecut încă o noapte pe podeaunu ne lăsăm minţile să judece motivele bolii, ci să ne bisericii, a doua zi de dimineaţă ne-am întors acasă la Paz.lăsăm inimile să întrebe: „Ce binecuvântare poate aduce înainte de a pleca, Sora Rose a venit la noi şi ne-a spus căacest moment? Ajută-mă să recunosc prezenţa Divinităţii noaptea trecută o vizitase pe Doris. „E foarte singură", aîn fiecare persoană, prezenţa Divinităţii care vine sub spus ea „dar o mulţime de spirite ajutătoare sunt cu ea. I-amchipul unei boli." Chiar de atunci ştiam că munca noastră va avea dedat un dar spiritual pentru inimă." Apoi s-a întors către Genny şi a început sa descrie amplasarea şi schema exactăa face din ce în ce mai puţin cu vindecarea şi din ce în ce a fermei bunicii ei. Fără să fi cunoscut dinainte starea fizică a mai mult cu a-i sprijini pe alţii, pe măsură ce ei ajung să-şi bunicii, Sora Rose a spus: „O dureau picioarele. I-am făcutexperimenteze propriul Sine Divin. Nevoia de boală - şi injecţii. A fost surprinsă de prezenţa mea acolo. Pentru eaboala însăşi - dispar o dată cu sosirea unei astfel de era ceva ciudat, dar a acceptat vindecarea. Voi continua să îiexperienţe. în noaptea aceea, am lucrat din nou cu bunica lui trimit şi mai multă." Ucenicia noastră lua acum un alt curs. în timp ce nePaz, care avea congestie. Când am terminat, Paz s-a luam micul dejun în bucătăria lui Paz, a venit la uşa casei orugat şi ne-a dat darul injecţiei spirituale. Genny şi cu tânără profesoară cu faţa foarte umflată. M-am uitat lamine trebuia să ne punem mâna dreaptă pe Biblie şi apoi tânăra femeie şi am ştiut imediat că Genny şi cu mine vomtrebuia să ne permitem să simţim că energia lucra cu ea. Chiar în clipa în care acest gând mi-a trecut prinvindecătoare umple o siringă invizibilă aflată în mâinile minte, Paz ne-a spus: „Ea are o boală a spiritului, nu a cărnii.noastre. Am făcut injecţii spirituale întregii familii. Credinţa fiecăruia ne-a ajutat să avem încredere în Doctorii nu o pot ajuta. Sfântul Duh doreşte ca voi să lucraţi propria noastră călăuzire interioară cu privire la partea cu ea din trei în trei ore." trupului căreia trebuia să-i administrăm injecţia. Pe Ziua vindecării a continuat. A urmat o femeie pe care o dureau ochii şi o alta cu o infecţie la ureche. A venit şimăsură ce câştigam siguranţă de sine şi încredere în nepoata lui Paz. Avea febră mare. între vindecări, Paz nelumea mea interioară, mi-am îngăduit să simt că ghidul meu îmi lua mâna şi îmi ridica degetele către locul care instruia: trebuia atins. Simţurile mele îmi vorbeau din interior către 3 77

Bruce Davis & Genny Wright Davis

exterior, în loc să adune date din exterior şi să le aducă la Ştiam că influenţa medicală în vindecarea pe cale mine. îndrumarea ghidului meu cu privire la faptul că fratelemediu-mi că era datorată, în parte, numărului insuficient lui Paz avea probleme cu respiraţia şi dureri de digestie s-a de doctori. Cu toate acestea, metafora unei injecţii adeverit a fi corectă. Pe măsură ce eu deveneam mai liniştitspirituale are un sens special. Vindecătorii au dezvoltat şi îi acceptam din ce în ce mai mult prezenţa, acea vocecapacitatea de a-şi imagina cum interioară se tăcea auzită din ce în ce mai tare.

cea mai pură iubire a universului umple o siringă invizibilă şi este injectată în pacienţii lor. Dacă vindecarea este o chestiune de în cine anume ne plasăm încrederea, îmi plăcea să trăiesc într-o civilizaţie care credea în injecţii cu iubire spirituală, în loc de injecţii cu droguri. Imaginaţia atât cea a vindecătorului, cât şi cea a pacientului poate avea efecte incredibile, atunci când pacientul se implică în mod activ în primirea tratamentului ca pe un act de primire a iubirii. Iar dacă boala este în esenţă cauzată de lipsa de iubire, ce alt tratament mai bun ar putea exista? Paz ne-a explicat care era deosebirea între injecţiile ş i operaţiile spirituale, în care avea loc o procedură invizibilă şi injecţiile şi operaţiile materiale sau, aşa cum se mai numeau ele. chirurgia mediumică. Majoritatea vindecătorilor încep să facă vindecări spirituale, atunci când conştiinţa lor începe să perceapă invizibilul într-un mod la fel de concret cum vede vizibilul. Injecţiile lor pot efectiv să tragă sânge sau, în cazul operaţiilor, pielea poate fi efectiv străpunsă. La acest nivel, existenţa iubirii lui Dumnezeu a devenit deja o realitate fizică. Vindecătorul începe să se întrebe: „De ce nu ar simţi şi pacientul injecţia sau operaţia, la fel cum simt eu siringa, sau mâna mea care intră în stomacul lui." Pe măsură ce vindecătorul îşi petrece din ce în ce mai mult timp în starea de conştiinţă a cunoaşterii, iubirea care îi călăuzeşte mâinile este din ce în ce mai puţin limitată. în măsura în care el se deschide potenţialului iubirii necondiţionate în general,

posibilitatea ca iubirea să modifice materia fizică nu mai constituie un salt atât de mare în conştiinţă. Genny şi cu mine tăceam salturi în credinţă, pe măsură ce ne deschideam la posibilităţile iubirii - ca, de exemplu, în cazul unei injecţii cu iubire, sau al unei operaţii în care iubirea este redată trupului. începeam să înţelegem că procedurile medicale erau adoptate nu numai pentru a suplini lipsei de tratament medical, ci şi pentru a-i conferi lui Dumnezeu o realitate de zi cu zi, aşa cum medicina este o „realitate" de zi cu zi. Era ceva foarte firesc în a ţi se face o injecţie spirituală, foarte verosimil şi foarte practic. In zilele următoare, ni s-a făcut cunoştinţă de asemenea cu razele X spirituale - bucăţi de hârtie goală care fuseseră ţinute în faţa trupului. Mediumul a cerut apoi să vadă conflictul interior sau boala. Un alt medium a luat fiecare pacient de încheietura mâinii, a lăsat un semn pe ea cu degetul, după care a citit tensiunea pacientului cu ajutorul clarvederii. în acest loc şi spaţiu doctorii rămân o raritate, pe de-o parte, pentru că instituţiile medicale cu capital de stat sunt în număr mic şi, pe de altă parte, pentru că oamenii se bazează din ce în ce mai mult pe propriile lor resurse interioare. între timp, societăţile medicale şi guvernul nu se împotrivesc vindecătorilor, deoarece ele recunosc că aceştia joacă un rol important în satisfacerea necesităţilor 3

78

Bruce Davis & Genny Wright Davis

celor săraci - necesităţi pe care nimeni altcineva nu doreşte să le satisfacă. Foarte interesant este faptul că unii vindecători care au dezvoltat darul de a efectua chirurgie mediumică, au revenit la tratamentul prin simpla aplicare a mâinilor. Paralela cu medicina era, în final, inutilă şi poate prea laică pentru o astfel de experienţă sacră. Atât eu, cât şi Genny, am început să avem sentimente similare. Ceea ce ne interesa pe noi nu erau numai darurile psihice de a executa proceduri medicale fără a avea o instruire şi un echipament medical, ci conştienta potenţială a vindecătorului. Nicăieri altundevanuerapercepijj^mdecarea.maiclar cajnpâ nu nnrnai tratarea simptoamelor fizice, ci şi un proces prin care se reda pacientului iubirea şi credinţa. " ÂiSeâstaera intuiţia noastră. în mijlocul sărăciei şi al bolii, atât vindecătorul, cât şi pacienţii nu comunicau nimic altceva decât puritatea inocentei lor. Puritate, caritate şi iubire erau pietrele de temelie ale fiecărei biserici. Dar, în primul rând, puritatea^ fcipsa-exbipaiii^WuT^ ij^erfinâ penfru no! absenţa oricărei distanţe între vindecător şi pacient. Fără medicamente sau ierburi, fără diagnostice, fără nimic în afară de mâini şi o inimă deschisă, care făceau parte din relaţia de vindecare. In simplitatea procedeului, avea loc ceva de neimaginat - ceva ce nu putea fi înţeles, decât dacă era experimentat direct de noi înşine. Zi de zi şi noapte de noapte participam la tot felul de vindecari imaginabile. Convingerile mele ordonat etichetate cu privire la lumea fizică şi spirituală erau sfâşiate şi aruncate în dc z-ordine, până când însuşi trupul meu a început să dea semne de efectele acestei prăbuşiri. Am făcut din nou febră mare. Nu mai ştiam în ce limbaj să gândesc. Eram oare încă în curs de asimi lare a iniţierii noastre prin foc spiritual cu Sora Rose? Opuneam eu vreo rezistenţă, speriat de implicaţiile capacităţilor mele în creştere? Sau mă luptam încă cu febra pe care o făcusem cu câteva săptămâni înainte? Eram încă bolnav de malarie? In timp ce zăceam în pat,

mă întrebam cărei lumi îi aparţineam. Febra a continuat să mă ardă toată noaptea. în noaptea aceea şi în ziua următoare, ori de câte ori des chideam ochii, o găseam pe Paz îngenuncheată, spălându-mă cu un burete de baie îmbibat cu apă fierbinte şi oţet. Din trei în trei ore, apărea la căpătâiul meu, mă uda cu buretele şi se ruga pentru evoluţia mea spirituală. Am auzit-o rugându-se pentru intervenţie divină, astfel încât să mă simt suficient de bine ca să merg a doua zi la biserică şi să iau parte la vindecări. Ardeam, eram transpirat, miroseam a oţet şi eram jenat de starea mea fizică, în timp ce Paz se îngrijea de toate necesităţile mele. Schimba cearceafurile, mă servea şi se afla mereu în preajma mea, dc parcă aş fi fost o grădină plină de flori înmiresmate. Singura ei dorinţă era să-mi asigure confortul fizic. După toate ceremoniile, noile experienţe şi recentele intuiţii avute, vedeam acum partea practică a ceea ce însemna cu adevărat un vindecător. Mă simţeam adânc impresionat de iubirea ei. Evident că a doua zi dimineaţa, când a început slujba de la ora opt, mă aflam în biserică. Toată lumea s-a ridicat în picioare pentru a cânta. în calitate de medium al bisericii, Paz a intrat în transă şi a transmis un mesaj pentru întreg satul. Spiritul care vorbea prin ea a citat, în sprijinul mesajului, multe cărţi şi versete din Biblie. în răstimpul următoarelor câtorva ore, oamenii s-au dus în faţă şi au început să discute între ei ca şi cum ar fi fost vorba de o întrunire a satului. Fiecare povestea despre aventurile sale cu Dumnezeu, despre dorinţele şi experienţele lui. Trupul meu avea frisoane. Eram când fierbinte, când rece. In jurul nostru era o permanentă mişcare - un du-te-vino de copii, pisici, pui de găină şi câini. La un moment dat, întreaga adunare s-a ridicat din nou în picioare şi a păşit în faţă. Şi-au scos toate obiectele de valoare - desagi, portofele, bijuterii de familie, comori, chiar şi hrana pentru cină - şi le-au pus pe o masă. în timp ce s-au îngrămădit toţi în jurul mesei, Paz i-a condus într-o 3

79

Bruce Davis & Genny Wright Davis

stare binecuvântată, cerând ca lumea noastră fizică să ne îndrepte către o comoară şi mai mare în ceruri. Acesta era un ritual săptămânal. Ei mulţumeau pentru posesiunile materiale şi cereau ca totul - îhcKJsîv dătoriilgjjar-—-să- fie-binecuvântate, pentru a sluji unui scop mai înalt. Vorbeau despre reunirea sărăciei lor cu adevărata lor sursă debunăstare. "ErăTdejă după-amiază. Biserica devenise din nou liniştită, în timp ce a început slujba de vindecare. Se adunaseră dintr-o dată mulţi oameni. Ni s-a spus că mulţi săteni care aparţin de alte biserici, inclusiv unii preoţi catolici locali, se strecoară deseori înăuntru pentru a fi vindecaţi. Sau, cum spunea Paz chicotind uşor: „Se furişează înăuntru." Paz, împreună cu un alt medium, au adus o masă pentru ca oamenii să se poată întinde pe ea. Rânduri de douăzeci sau treizeci de oameni începeau să se formeze în faţa lui Paz şi a celorlalţi vindecători. Pe masă se

pregătise o pânză şi ulei pentru chirurgie mediumică. Unii oameni se aşezau la coadă în faţa lui Paz. Ea nea făcut semn cu mâna, mie şi lui Genny. Ni s-a cerut să dăm o mână de ajutor. Biserica trepida literalmente de energie şi emoţie. în câteva clipe, în faţa lui Genny s-au aşezat oameni la coadă pentru a fi trataţi. O altă coadă s-a format în faţa mea. Pe măsură ce fiecare persoană avansa, eram uluit de cât de deschişi erau şi de faptul că se aşteptau să fie vindecaţi. în timp ce începeam să mă îndrept către interiorul meu, abandonându-mă şi căutând să simt prezenţa lui Dumnezeu, trupul meu a început să se simtă din ce în ce mai puternic. Concentrându-mă asupra puterii de a cunoaşte şi a vedea numai puritatea din fiecare persoană, am descoperit că propriile mele conflicte se retrăgeau. Era ca şi cum stăteam împreună sub un duş de lumină. Atât timp cât rămâ-

neam acolo, lumina era singura realitate. Unul câte unul,fi aflat într-o grădină. Iar atunci când i-ani luat picioarele în oamenii au păşit sub duş împreună cu mine. în timp cemâini, mintea mea s-a interpus dintr-o dată: „Fii atent! intra fiecare, am văzut un cabinet medical plutind deasupraCineva care are asemenea răni este plin de toxine. Vrei să-i capetelor noastre. Pentru fiecare persoană, am văzut oţii picioarele în mâini? Şi în acel moment, inima mea s-a sticlă diferită, expusă în aşa fel încât să poată fi văzută clar.deschis şi altceva din mine a spus: „Da. Da." Şi am ştiut că în fiecare caz, ştiam că trebuia să o iau şi să ofer persoanei ţineam în mâini picioarele Lui. Tot ceea ce doream în acel respective medicamentul invizibil. Nu a fost rostit nici unmoment era să simt iubirea Lui. cuvânt. Dar între noi exista o înţelegere profundă, în sensul Când am terminat, aveam lacrimi în ochi. M-am uitat că toţi căutam acelaşi adevăr. la Genny şi am văzut că şi ea avea lacrimi pe obraji. Ne-am O mamă cu copilul ei şi-au făcut apariţia şi eu amîntins unul către celălalt şi ne-am luat de mâini. Ştiam că şi simţii că trebuie să stau împreună cu amândoi. M-am simţitea simţea ce simţeam eu. Tot ceea ce doream era să fim binecuvântat de uniunea lor; relaţia mamă-copil pe carecapabili de a simţi tot mai mult din iubirea Lui, în fiecare toţi o avem cu Dumnezeu. Apoi s-a apropiat un bărbat,om pe care îl întâlneam. acoperit de răni din cap până în picioare. Din spatele acelor Douăzeci, treizeci, patruzeci de oameni trebuie să fi răni, el părea să ceară intens ajutor din afară. Ceva în minetrecut prin faţa noastră. Locul pe care ne aflam părea a fi a simţit nevoia să atingă fiecare rană, ca şi cum ar fi ţinut sacru. în loc să obosesc, pe măsură ce lucram deveneam în mână o floare. M-am rugat să pot fi cu el, ca şi cum m-aş din ce în ce mai puternic şi mai înviorat. 3 80

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Braţ la braţ cu Genny am făcut o lungă plimbare înatitudinile lui. Şi, ca şi cum asta nu era de ajuns, când jurul satului, comparându-ne experienţele. Şi ea văzuse unGenny şi cu mine am ieşit afară ca să evităm această cabinet medical apărând în faţa ei. Şi ea simţea tot maisituaţie, am deschis Cursul şi am citit: multă energie curgând prin ea, pe măsură ce fiecare ,JJu poţi intra în relaţii reale cu nici unul dintre Fiii lui persoană era vindecată. Deşi nu stătusem cu fiecare Dumnezeu, dacă nu îi iubeşti pe toţi şi în mod egal. Iubirea persoană decât câteva clipe sau poate în jur de două nu e minute, eu simţisem fiecare întâlnire ca fiind desăvârşită. 159 Nici unul dintre noi nu avea idee cât timp slujisem. Puţineceva special. Dacă selectezi o parte a Fiimii pentru iubirea cuvinte au fost rostite în acea oră de plimbare. în scurtulta, arunci vina asupra tuturor relaţiilor tale şi le faci timp petrecut împreună, nu am făcut decât să împărtăşim nereale. Poţi iubi numai cum iubeşte Dumnezeu. Nu căuta câteva clipe de adevăr, fără explicaţii, vorbărie inutilă sausă iubeşti altfel decât El, pentru că nu există iubire aparte pregătire specială. Vindecarea din dimineaţa aceea nude a Sa. Până nu vei recunoaşte că asta e adevărat, nu vei fusese atât o vindecare fizică, cât o simplă dăruire unulavea idee ce este iubirea. "64 altuia şi o primire unul de la celălalt. Era atât de evident De ce am deschis noi cartea, ca din întâmplare, la faptul că ne simţeam extinşi, tocmai datorită acestei ocazii această pagină? De ce a apărut Paul în viaţa noastră de a sluji. Pe de altă parte, ori de câte ori aşteptam să fiu tocmai astăzi? Desigur, ştiam că toate acestea nu erau o slujit, ştiam cât de mult mă contractam. De ce nu puteau fi simplă coincidenţă. Am încercat în mintea noastră să lucrurile mereu la fel de simple? Când ne-am întors acasă, am văzut-o pe Pazaranjăm lucrurile, în aşa fel încât judecăţile noastre şi mutându-şi din nou lucrurile din camera pe care o împărţisestarea de disconfort să pară a fi mai îndreptăţite, dar cu alte două persoane. Un bărbat pe nume Paul, din State, adevărul persista. In zilele care au urmat, am urmărit de la distanţă cum urma să se mute în ea. Mergea în cârje şi avea proteze la picioare de pe urma unui accident care îi fracturasePaz îi satisfăcea lui Paul toate nevoile, rugându-se pentru el coloana vertebrală. El a spus că venise în Filipine ca pentruşi du-cându-1 să vadă alţi vindecători. El recunoştea că nu crede în vindecare şi dorea o dovadă că ea funcţiona cu o ultimă încercare de a vedea dacă se putea vindeca. în timp ce toată lumea alerga prin casă, încercând săadevărat. Solicitările lui continue erau satisfăcute cu o pregătească pentru Paul, pe Genny şi pe mine a începutamabilitate de diferiţi membri ai familiei. Ori de câte ori să ne deranjeze aerul lui aparent firesc cu care se aşteptatrimitea pe cineva să cumpere de mâncare sau băuturi ca toţi să îi stea la dispoziţie. Paz nu îi lua în seamă uşoare, se oferea să le plătească numai după ce reflecta comportamentul, încercând să-1 facă să se simtă cât maiîndelung la asta. între timp, Paz intrase în transă şi aflase de la ghizii ei bine cu putinţă. Meniuri speciale erau puse la cale, că era posibilă o vindecare completă a lui Paul. Ea trimitea deoarece el dorea să mănânce anumite alimente. Mobila mesaje şi închiria vehicule speciale pentru a-1 duce la era mutată şi erau trimise mesaje altor vindecători, între vindecători. în tot acest timp, Paz dormea pe podeaua de timp, Paul stătea pur şi simplu în sufragerie. Părea să fie indiferent, ca şi cum totul ar fi fost trecut în contul cărţii luibeton, pentru ca Paul să poată avea ultimul pat disponibil. Resentimentul nostru creştea. Cum de se putea ca de credit. însă toată casa era răsturnată cu susul în jos şi cineva atât de iresponsabil să primească vindecarea nimeni nu se aştepta să primească vreo plată. completă? Pacea noastră interioară a fost spulberată. Un Oare a-i face cunoscut că este posibil să se vindece american apăruse în mijlocul idilicei noastre ucenicii în vindecare spirituală, făcându-ne să ne simţim prost cucomplet, nu-i alimentează aroganţa? Eram geloşi că întreaga atenţie a lui Paz era îndreptată în altă parte. Ştiam 3

81

Bruce Davis & Genny Wright Davis

cât de ridicol ne comportam. De ce oare „l-am ales" noi penu i-au cerut niciodată bani. El insista însă că senzaţiile pe Paul, un american care manifesta atât de multe dincare începuse să le simtă în picioare şi în spate nu atitudinile de care nouă ne este ruşine, pentru a se muta înconstituiau o dovadă suficientă. într-o noapte, a început să casă, acum când ne aflam în mijlocul perioadei deaibă spasme musculare la un picior în care nu mai simţise ucenicie? Cu cât Paz dăruia mai mult, cu atât eram mainimic de multe luni încoace. Dar, pentru el, aceasta nu era copleşiţi de nesecata ei energie. în schimb, lui Paul i se o dovadă suficientă a unei vindecări potenţiale. părea ceva normal şi cerea şi mai mult. Zilele deveniseră A doua zi dimineaţa, ne aflam împreună cu un alt deja săptămâni şi nimic nu părea să se schimbe. vindecător care îi făcuse lui Paul o injecţie spirituală. In 160 timp ce priveam toţi, genunchii lui au început să sângereze Nu voi uita niciodată faţa lui Paul, în timp ce o privea uşor. Păreau să sângereze de la acul invizibil care fusese pe Sora Josephine inserând o bucată de pânză într-o parte înfipt acolo. Paul stătea şi se uita. Acelaşi lucru îl făceam şi a trupului unei persoane şi trăgând-o afară prin alta. Se noi. însă, la numai câteva ore după aceea, el decisese din uitase chiar peste umăr şi o urmărise în timp ce ea i-a nou că nu văzuse cu adevărat ceea ce crezuse că văzuse. introdus o minge de pânză binecuvântată în partea Din senina noastră călătorie în Fili-pine, eram aruncaţi din inferioară a spatelui şi a lăsat-o acolo. El s-a ridicat şi şi-a nou înapoi în şinele noastre occidentale. Cursul părea să ne pus mâna pe acel loc. înainte, acea zonă a spatelui era îndrume la fiecare pas: insensibilă, dar acum simţea ceva acolo. Josephine îl „ Cei care se văd ca fiind întregi, nu erhit pretenţii. sfătuise să lase cârpa înăuntru şi să se întoarcă peste o "65 „Ceea ce percepi în alţii, tu întăreşti în tine însuţi. "66 săptămână, ca să i-o scoată. Paul era neîncrezător la Ştiam că îl lăsaserăm pe Paul să ne distragă de la gândul bucăţii de pânză care se afla încă în spatele lui. Pe munca noastră. In timp ce toate judecăţile noastre erau măsură ce săptămâna se scurgea, părea să se gândească din ce în ce mai puţin la pânză şi la Sora Josephine. Când a mai mult decât flagrante, iubirea necondiţionată şi sosit ziua să meargă la Josephine, ploua atât de tare, încâtconstantă a lui Paz reflecta înapoi către noi lipsa noastră de era imposibil să plece. Paul a început să se îngrijoreze. Neangajare. Cu toate acestea, ne agăţăm în continuare de convingerea că vindecarea poate avea loc numai atunci dădeam seama că se gândea: „Ce mă fac dacă pânza e acolo şi eu nu o mai potcând pacientul începe să dăruiască. Am decis să ne mutăm scoate afară?" Voia să meargă la alt vindecător ca să din casa aceea. I-am povestit lui Paz despre sentimentele noastre. La verifice dacă avea, într-adevăr, pânză introdusă în spate. început, a fost rănită. Un prieten a intervenit şi i-a explicat Fără să spună nimănui de planul lui, s-a dus la o că nu doream decât să avem mai mult timp şi spaţiu vindecătoare locală, care nu avea darul curăţirii trupului cu pentru a ne continua instruirea. Paz a înţeles repede şi ne-a pânză. El a întrebat-o dacă vedea ceva în spatele lui. binecuvântat. Vindecătoarea s-a rugat, s-a uitat la el şi a spus: După aceea, am început să ne antrenăm de trei ori „Da, aveţi o pânză în spate." pe săptămână cu un vindecător dintr-un oraş învecinat. în A scos afară un ghemotoc de pânză, exact din locul în fiecare zi, după o scurtă slujbă, lucram cu douăzeci sau care Josephine o introdusese cu o săptămână înainte. Paul treizeci de persoane. Sentimentul nostru că, pe zi ce trece a fost surprins. După ce şi-a revenit, s-a simţit uşurat că cunoşteam tot mai multe despre blândeţea şi caracterul pânza fusese îndepărtată. Insă numai după câteva ore, a direct al Sfântului Duh se întărea. Aveam de mers cam început din nou să aibă îndoieli cu privire la întreaga serie patruzeci de minute cu autobuzul până la mica biserică a de evenimente. El ştia că vindecătorii nu făceau aceste vindecătorului, care era practic o scoică de beton cu câteva lucruri pentru bani, deoarece vedea cât de săraci sunt. bănci în interior. Un acoperiş parţial era încă în construcţie. Chiar dacă făceau mari eforturi pentru a veni să-1 vadă, ei 3 82

Bruce Davis & Genny Wright Davis

în timp ce mergeam cu autobuzul, aveam timp să studiemşi condiţia lui. Deşi Genny şi cu mine priveam şi ne rugam, Cursul şi să ne pregătim: eram hotărâţi să lăsăm în continuare întreaga poveste în mâinile lui Dumnezeu. Cu toate deosebirile dintre noi, a „Nu-ţi pune credinţa în iluzii. Te vor dezamăgi. Pune-ţî devenisem prieteni cu Paul. Trebuia să recunoaştem că toată credinţa în Iubirea lui Dumnezeu din tine: eternă, iubirea lui Paz îl îmblânzise şi-1 făcuse mai uşor de abordat. neschimbătoare şi de-a pururi inepuizabilă. Acesta este Paul începuse chiar să manifeste un simţ al umorului cu răspunsul privire la toată atenţia de care se bucura. I /a orice cu care te confrunţi astăzi. Prin Iubirea lui Ne cerea rareori părerea în legătură cu ceea ce se Dumnezeu petrecea. Totuşi, într-o dimineaţă a făcut-o: „Dacă I 162 vindecarea este reală", a întrebat el „de ce ar fi necesare din tine poţi rezolva toate dificultăţile aparente, fără efort şi mai multe şedinţe pentru ca cineva să se însănătoşească?" „De fiecare dată când cineva abordează vindecarea", cu încredere neşovăitoare. "67 am explicat eu „e de sperat ca el să devină din ce în ce mai Ştiam că zilele în care nu voiam să ne sculăm deschis în a accepta iubirea lui Dumnezeu". devreme şi să mergem la biserică, erau cele mai „Dar", a spus el „nu doreşte toată lumea să se importante şi că trebuia să-o facem. în fiecare zi meditam vindece complet, încă de prima dată?" pe drum, cerând în mod repetat în minţile noastre: vJ? „Ba da", am spus eu „probabil că toată lumea doreşte ie_caj$ândurile mele săjfe gândurile Tale, inima mea să fie vindecarea completă. Cel puţin, în mintea lor, o doresc. Dar inima Ta, mâinile mele să fie mâinile Tale?' După serviciul e posibil ca inimile lor să nu fie gata să primească. Ele pot de vindecare, în zilele în care aveam cea mai mare nevoie avea multe îndoieli, care le împiedică s-o primească." să şun-rdacă eram cu adevărat de ajutor cuiva, nu auzeam Atunci, Genny a intervenit şi ea şi a spus: „Paul, a-ţi nimic. în schimb, în zilele în care prezenţa lui Dumnezeu întinde, pur şi simplu, trupul pe o masă, în faţa unui constituia o realitate de netăgăduit, care nu mai necesita vindecător, nu constituie răspunsul. Dumnezeu se află şi în confirmarea nimănui, mulţi oameni se apropiau de noi, tine. Atunci când iei decizii şi îţi asumi responsabilităţi, spunând: „Vă amintiţi de mine, de săptămâna trecută? Vă Dumnezeu poate lucra prin intermediul eforturilor tale." amintiţi de spatele meu? Ei bine, e perfect sănătos." „Ceea ce vrei tu să spui", am întrerupt-o eu „este că în astfel de zile, aveam din nou sentimentul că lumea nimeni, după câte ştiu eu, nu este vindecat fără a se ne aplauda. Cursul era precum un ecou al acestui implica el însuşi, fără a avea încredere şi a-şi asuma riscul sentiment: că vindecarea este posibilă". Am recunoscut cu toţii că nu „Este întru totul posibil să ajungi la Dumnezeu. De exista o explicaţie sau un răspuns simplu. Cu toate fapt, e chiar foarte uşor, pentru că este lucrul cel mai acestea, Paul a ales să încerce în continuare orice natural din lume. Ai putea chiar spune că este singurul vindecător care îi ieşea în cale. Iar noi am ales să renunţăm la speranţa noastră că el se va face bine. lucru natural din lume. "68 întrucât de săptămâni întregi nu ne mai bucuraserăm Simţeam că totul era în perfectă regulă. de nici un răgaz, din cauza disciplinei noastre interioare, ,^colo unde este Dumnezeu, acolo eşti şi tu. Acesta am decis că venise timpul pentru o pauză. Aveam nevoie este adevărul. "69 să ne relaxăm şi să încetăm să ne mai luăm pe noi înşine şi în toată această perioadă, Paul locuia încă în casa luitoate celelalte atât de în serios. Marea Chinei se afla la Paz. în ciuda nenumăratelor vindecări şi agitaţii din jurul lui,numai o jumătate de zi de mers cu autobuzul. Deoarece nu condiţia lui se schimbase foarte puţin. Exista o oarecareeram în sezonul turistic, staţiunile de agrement de pe plajă îmbunătăţire, dar îndoielile lui erau la fel de persistente caerau practic pustii. Nu eram decât noi doi, atunci când ne3

83

Bruce Davis & Genny Wright Davis

am avântat în largul mării la apusul soarelui şi ne-am oferitîndrumă Sfântul Duh, ca bucuria ta säße deplină, pentru că sufletele împărăţiei Sale. Cursul spunea: împărăţia lui Dumnezeu este întreagă. 71 „ Cu iubirea în

,:, ,-Atutici când vrei numai iubire, nu vei vedea nimic altceva. 70

tine, nu ai nici o altă nevoie decât acea de a o extinde. "72

Şi iubire era tot ceea ce simţeam. 164

A doua zi dimineaţa, am închiriat o mică barcă şi un CAPITOLUL DOISPREZECE ghid care să ne ducă la un recif ca să înotăm sub apă. Vâslisem încet aproape o oră pe oceanul calm, când am observat că cerul începea să se întunece. O puternică înainte de a pleca în vacanţă, Paz ne-a prevenit să nu furtună se apropia de noi. bem alcool şi să nu vizionăm filme. Noi i-am ignorat însă Am ridicat ancora şi am pornit înapoi către ţărm, sfatul, gân-dindu-ne că, în principal, era vorba doar de temân-du-ne că, din minut în minut, puteam fi surprinşi de furtună. In timp ce ghidul se concentra asupra vâslitului,preceptele ei catolice. Oricum, nu beam decât rareori şi Genny şi cu mine ne uitam unul la celălalt din capeteledoream o schimbare a rutinei, aşa că ne-am dus la un film opuse ale bărcii. Barca nu avea nici o şansă deîn apropiere. S-a dovedit a fi un film de suspans mediocru. După aceea, am fost surprinşi dc cât de prost ne simţeam. supravieţuire în faţa valurilor. Acasă fuseserăm la nenumărate asemenea spectacole de Era oare posibil să ajungem la timp? Ne-am uitat la ghid şi, apoi, unul la celălalt. Deodatăproastă calitate şi ne întorseserăm neafectaţi. Ce era acum atât de diferit? m-a cuprins un sentiment ciudat şi am ştiut că şi Genny în noaptea aceea, am avut amândoi coşmaruri. Am avusese acelaşi gând, în acelaşi moment. De ce ne-ar dormit foarte puţin, simţindu-ne vulnerabili şi atacaţi. Poate aduce Dumnezeu tot drumul până în Filipine ca să ne înece că lectura Psalmilor şi cererea noastră de a fi purificaţi într-o furtună? avusese un oarecare efect. în următoarele două zile ne-am Nu avea nici un sens. Bineînţeles că vom fi protejaţi. simţit posomorâţi şi distorsionaţi emoţional de efectele In timp ce urmăream cum ghidul vâslea către ţărm, filmului. Am început să avem mai mult respect faţă de urmăream cum Sfântul Duh ţinea furtuna în frâu. Exact în potenţialul filmelor de a stimula activitatea mentală. Am clipa când am coborât din barcă pe mal, un vânt puternic a început, de asemenea, să întrevedem enorma cantitate de început să ridice valuri imense, aşa cum nu mai văzusem inoculare psihică zilnică pe care acasă o luam ca pe ceva niciodată, care se îndreptau spre staţiune. normal, ceva de care rareori abia dacă ne dădeam seama Ne-am grăbit să ajungem în camera noastră de hotel şi, cu atât mai puţin, o înţelegeam. şi am rămas acolo în timp ce clădirea era zguduită de Ce spunea oare acest lucru cu privire la activitatea puterea furtunii. Am aprins o lumânare şi am mulţumit. Eramentală de zi cu zi, acolo, în Occident? Mă întrebam: Dacă poate pentru prima dată când înţelegeam cu adevăratun singur film avusese un astfel de efect asupra noastră, deosebirea între a avea credinţă în Dumnezeu şi a-Lurma să alunecăm oare, cu atâta uşurinţă, înapoi în cunoaşte pe Dumnezeu. poluarea urbană a activităţii mentale normale de acasă? In seara aceea, am citit în Curs: Oare ne vom pierde pacea interioară pe care tocmai o ,JL gândi asemenea lui Dumnezeu înseamnă a găsiserăm? Cel puţin jumătate din ucenicia noastră împărtăşi cu El certitudinea Lui a ceea ce tu eşti, iar a crea avusese de-a face cu însuşirea modului de a ne deconecta asemenea Lui înseamnă a împărtăşi Iubirea desăvârşită pe şi a nu fi preocupaţi şi distraţi cât era ziua de lungă. Viaţa care El o împărtăşeşte cu tine. Către acest lucru te în Filipine nu însemnase prea mult dincolo de a face meditaţie, lungi plimbări, a asculta la ploaia care cădea, a 3

84

Bruce Davis & Genny Wright Davis

trage un pui de somn, a mânca orez şi o bucăţică de came reală ca orice alt obiect fizic pe care îl pot vedea sau şi, o dată la câteva zile, a ne întâlni şi a lucra cu diferiţiatinge. Aceştia sunt oameni care au de-a face zi de zi cu vindecători. Fiecare clipă a fiecărei zile petrecută aiciforţe mai presus de ei înşişi - forţe care, cu toate acestea, afirma scopul nostru în acest loc. O dată ce ne-am obişnuitlor li se par naturale. cu abundenţa de timp pe care o aveam la dispoziţia Şeful bisericii lui Paz ne devenise un prieten apropiat. noastră, am simţit cum minţile îşi lasă garda jos. Volumulîn-tr-o zi, ne-a povestit râzând cum fusese el convertit la energiei mentale pe care îl primim, procesăm şi schimbămEspiri-tism. Totul s-a petrecut foarte repede, la fel de rapid în general, se redusese la ceva insignifiant. ca mişcările mâinilor unui chirurg medium, atunci când între timp, ceea ce cu câteva săptămâni înainte acesta a scos o bucată de lenjerie roz din stomacul unui avusese un mare impact asupra minţii sau fusese de-abărbat, în văzul soţiei şi al familiei sale. dreptul de necrezut, devenea acum ceva obişnuit. Chirurgia Pe vremea aceea, el nu credea în mediumi, în spirite mediumică nu mai era un fenomen separat de atmosferasau în orice altceva care avea chiar şi o vagă legătură cu spirituală normală a satului. Simţeam acum că a introduce lucruri de felul acesta. Tot ce îl interesase pe el fuseseră o bucată de pânză într-o parte a corpului şi a o scoate,serviciul şi viaţa lui de playboy. Dar, în timp ce se uita la un câteva zile mai târziu, prin altă parte era un mod absolut vindecător care îi extrăgea din partea de jos a abdomenului normal de a vindeca. Numai atunci când încercam săo bucată de lenjerie intimă din nylon transparent, viaţa 1-a înţelegem cu ajutorul intelectului ceea ce se petrecea sauajuns dintr-o dată din urmă. Iar durerile şi disconfortul său cum se petrecea, ne trezeam că avem ameţeli şi eramconstant în regiunea abdomenului au început să aibă un dezorientaţi - în măsură în care trebuia să ieşim din sens de o zdrobitoare realitate. Nu mai putea fugi de adevărul despre el însuşi. De asemenea, nu mai putea încăpere, pentru a ne regăsi echilibrul. într-o zi, ne-am trezit stând la aproape un metrunega adevărul căii urmate de Espiritistas şi nevoia de ceva distanţă de o vindecătoare şi urmărind-o cum trăgea metrumai înalt în viaţa sa. Chirurgia mediumică era un mijloc de după metru de sfoară cleioasă din stomacul unei femei.a se reîntoarce la familia sa şi de a-şi reconsidera cursul Apoi, şi-a băgat mâna în abdomenul altei persoane şi avieţii. în timp ce îi urmăream lucrând, realizam din ce în ce scos afară o pungă de plastic. Ambele situaţii erau mai mult că vindecătorii erau nişte terapeuţi cu adevărat explicate ca fiind cazuri de magie neagră, prin care oamenii înzestraţi, în locul conflictului şi al neîncrederii, ei ofereau erau „posedaţi" într-un mod straniu de dorinţele malefice un Dumnezeu iertător şi plin de iubire. Abandonarea de ale altora legate de ei. Un cercetător european ne-a povestit că un edic dinsine a fiecărui pacient în faţa a ceva mai înalt decât el Filipine îi relatase despre un caz similar al unui pacient alînsuşi mobiliza o forţă din interiorul său, ce afirma că, în său. Evident, un vindecător i-a spus acestei persoane că aesenţă, fiecare persoană este un întreg. Povara bolii sau a ca în stomac o pungă de plastic şi că ar trebui să o scoată.întunericului său mental sau emoţional se ridica în mod însă pacientul nu a fost de acord şi s-a dus, în schimb, la uninvariabil. Ceva anume în mine ştia că atunci când un orb medic. Doctorul a efectuat probe chirurgicale pentru a moare, el îşi recapătă vederea. Când cineva paralizat stabili cauza durerii intense resimţite de pacient şi i-a scos moare, îşi recapătă abilitatea de a merge. Un muribund din stomac o pungă de plastic. care se chinuieşte în dureri pe patul de moarte, este Aceste poveşti constituiau o mare provocare pentru eliberat de durere când trece dincolo. Experienţa trăită noi, atunci când încercam să le privim în afara contextului este întotdeauna aceea a spiritului său, care e mereu un unei culturi în care oamenii cred în Dumnezeu şi, de întreg. Fiecare vindecător pe care îl întâlneam, exersa asemenea, cred că puterea gândurilor rele este tot atât de 3 85

Bruce Davis & Genny Wright Davis

necontenit în a vedea întregul ca existând în momentul Sentimentul lui intrinsec de recunoştinţă şi puterea de a se prezent. bucura de viaţă sunt reprezentate de atitudinea sa faţă de Vindecătorii vedeau întregimea spiritului ca fiindalţii. El rareori consideră că cineva este fundamental diferit singura realitate. Avându-1 pe Dumnezeu în inimile lor,de el însuşi. Poate că totul e chiar atât de simplu. viziunea lor asu-prlTfiecărerpersoane era la fel de pură - şi In timp ce ego-urile noastre erau tentate să lucreze în deja perfectă. Metodele ldf de vindecare erau încercări de aBa-guio cu vindecătorii cei mai vestiţi, bisericile de la şes demonstra iubirea deja exTsterîîă'a lui Dumnezeu, prinerau acelea în care ne puteam încredinţa cel mai mult blândeţii spiritului. Era suficient să privim la simplitatea lor, restabilirea trupului ca întreg la nivel fizic. In serile de joi, am continuat să-1 vizităm pe Bătrânul ca să ştim că sunt binecuvântate. Aşa cum spunea Cursul: Eduardo în micul lui şopron. într-una din aceste întâlniri, ghizii săi ne spuseseră ca, timp de trei săptămâni, să „A fi în împărăţie înseamnă, pur şi simplu, a-ţi mergem în fiecare duminică la câte o biserică diferită. în focaliza toată atenţia asupra ei. "73 fiecare dintre acele comunităţi fuseserăm copleşiţi de In regiunea de şes, eram acceptaţi la fel ca toţi căldura şi receptivitatea oamenilor faţă de occidentalii care ceilalţi vindecători, dar minţile noastre nu conteneau să veneau să ia parte la slujba lor. Bisericile lor modeste erau ridice de-a lungul drumului ziduri, neîncredere şi cel mai pline de copii veseli şi de animale de fermă care alergau pur scepticism. în timp ce insula ego-ului meu era inundată peste tot, iar adulţii erau la fel de simpli şi deschişi ca şi de prezenţa copleşitoare a spiritului, eu mă vedeam pe copiii. Numai în Baguio, un oraş situat pe dealuri, deasupra mine însumi, ghemuindu-mă parcă sub un copac şi căldurii şi umidităţii tropicale, am găsit vindecători şiîncercând să înţeleg de ce dispărea insula mea. In vara aceea, la diferite intervale de timp, mai mulţi vindecători comunităţile lor influenţaţi de atitudinile tipice pe care făcuseră profeţii similare. ajunseserăm să le asociem unui grup religios organizat. „Veţi deschide un centru de vindecare, unde vor lucra Baguio era cunoscut mai ales pentru vindecătorii lui vestiţi care tratau grupuri întregi de turişti, veniţi în Filipine dinoameni veniţi de la distanţe mari faţă de locul în care locuiţi. Unii vor ieşi în faţă şi vor deveni stâlpii de susţinere toate părţile Asiei şi Europei, pentru a fi vindecaţi. Un ai bisericii voastre. Veţi călători şi îi veţi instrui pe mulţi vindecător care lucrase cu oameni de pretutindeni alţii. Magnetismul mâinilor voastre va creşte, până când conducea acum un centru unde pacienţii veneau şi stăteau simpla lor atingere va în-de-părta orice boală." Cuvintele ne la tratament timp de o săptămână, sau chiar mai mult. dădeau foarte multă forţă când le auzeam - dar, în acelaşi Centrul era plin de bârfă şi conflict. Se spunea că, în efortul timp, erau goale şi lipsite de putere, dacă noi nu le său de a dobândi faimă şi succes material, el căzuse de pe susţineam cu credinţa noastră. muntele sfânt şi îşi pierduse darul vindecării. Pentru acest îmi amintesc de o profeţie care spunea că Genny şi motiv, fuseseră angajaţi vindecători din alte părţi pentru a cu mine vom fi mereu împreună. Vom construi relaţia lucra în capelă. noastră pentru un scop spiritual. Şi, dacă vreodată vom Acest om plănuia să deschidă în apropiere un centru pierde acel scop, vom pierde şi relaţia noastră. Apoi, mi s-a încă şi mai mare, cu piscine modeme şi facilităţi de lux. spus că, dacă un astfel de eveniment va avea loc, eu voi Mulţi se în-doiau că noua construcţie va găzdui aceleaşimuri la scurt timp după aceea, deoarece nu voi mai avea puteri de vindecare ca înainte. nici un motiv să rămân. Să fie oare succesul un obstacol inerent? A trebuit săEra ceva în cuvintele acelea care a străpuns coaja mi pun întrebarea dacă întâlnisem vreodată un om bogat tare a ego-ului meu, permiţându-mi să accept adevărul că, şi, în acelaşi timp, smerit. M-am gândit la tatăl meu, care în final, nu am altceva de ales decât să risc şi să îngădui este poate cel mai aproape de a fi o astfel de persoană. 3 86

Bruce Davis & Genny Wright Davis

inimii mele - întregii mele fiinţe - să slujească, în ciuda unei Am recunoscut în noi înşine acea parte din noi care ar frecvente şi disperate dorinţe de a redeveni „normal", la felîncerca să facă orice pentru a pune lucrurile în ordine, în loc să ascultăm, pur şi simplu, vocea din interiorul nostru. ca toţi ceilalţi. Vindecătorii nu aveau nimic de care să se agate caNu îl mai puteam judeca pe Paul, dar nu ne-am putut sursă a stabilităţii. Vremea, guvernul şi forţele aleatorii şiabţine să nu ne judecăm pe noi înşine. Ar fi fost oare mai aparent capricioase manifestate în vieţile lor nu ofereaubine să abandonăm toate sentimentele noastre în ceea ce nici o siguranţă. Indiferent cât de mult romanţam noţiunea, îl privea şi să îl lăsăm să meargă pe propria lui cale? Sau ar mă temeam de încercarea de a-mi trăi viaţa bazându-măfi trebuit să riscăm şi să-i arătăm încă de la început cât de pe o noţiune atât de precară şi fragilă precum încrederea. îngrijoraţi eram de felul în care îşi asuma responsabilitatea Cu toate acestea, în timp ce învăţam să ne bazăm pefaţă de vindecători? Nu ştiam. Fiecare dintre noi îşi are rolul său în credinţa noastră, păstrând încrederea în adevărul procesul de vindecare, iar acest rol nu este accidental. Cel experienţei noastre, îmi dădeam seama că însăşi relaţia puţin, am învăţat că, atunci când avem sentimente mea cu Genny depindea de un fir la fel de subţire şi fragil. puternice cu privire la ceva, ele sunt menite a fi profesori într-o duminică, ne-am confruntat cu două lecţii diferite cu privire la cum să construim o viaţă bazată pe un pentru toţi cei implicaţi. De prea multe ori, fie credem că asemenea nivel de încredere. Ziua a început cu vizitasentimentele noastre ne privesc numai pe noi înşine, fie reacţionăm exact invers, gândind că sentimentele noastre noastră la o biserică la care mai fuseserăm înainte. La sfârşitul slujbei, Genny şi cu mine ne-am simţitse referă numai la altcineva. Vindecarea nu se petrece onoraţi când cel mai vârstnic membru al bisericii a fostatunci când ne izolăm de ceilalţi - tot aşa după cum nu ne adus ca să ne cunoască. Plăpânda femeie îmbrăcată în albputem aştepta ca cineva să se schimbe, pentru ca noi să ne simţim mai bine. Viaţa înseamnă acest echilibru - a s-a aşezat pe un scaun în faţa noastră şi ne-a cerut să ne învăţa când să mergem în interiorul nostru pentru rugăm pentru ea. Am închis ochii şi, în tăcere, cu vocea vindecare şi când să ne manifestăm în lume. inimii mele, i-am cerut spiri-tului ei să se foâgTp-entru noi Paul îşi pusese practic trupul pe banca fiecărui toţi, deoarece era evjdCTtcăea.era mai aproape de trăirea vindecător - dar, ceea ce mai avea încă de făcut, era să îşi adevărului decât noi. Vârsta ei înaintată îi "transformase ofere inima. Suferinţa lui a continuat şi în următoarele zile viaţa fizică în înţelepciune spirituală. Trupul ei nu se cât a zăcut în pat. In cele din urmă, a spus: degrada treptat, ci se transforma în spirit. Ea stătea acolo, „Ştiu că e timpul să mă întorc acasă. Fizic nu mă voi ca şi cum ar fi văzut totul prin ochii închişi. face bine - cel puţin nu acum - dar din punct de vedere Când ne-am întors acasă, l-am găsit pe Paul în pat. spiritual, mă simt bine." In ziua în care a luat această Tocmai se întorsese de la un alt vindecător. El nu voise să hotărâre, avea un aer deosebit de calm. meargă, dar, întrucât toată lumea se ducea, s-a dus şi el. Paz şi familia sa au continuat să-1 slujească, până Ca de obicei, el s-a dus acolo în idea de a se vindeca. când picioarele i s-au vindecat suficient pentru a putea să Vindecătorul i-a frecat picioarele cu nişte ulei puternic îşi pună protezele. L-au însoţit chiar până la aeroportul din mirositor. Atunci a simţit durere, dar nu s-a plâns, Manila pentru a-şi lua rămas-bun. gândindu-se că poate i-ar face bine. Şi-a pus protezele din Noi ne terminaserăm turul celor trei duminici în nou şi s-a întors acasă. Până când să ajungă în camera lui, biserici diferite, aşa cum ceruseră ghizii bătrânului ambele picioare erau acoperite de răni. Paz repetase mereu că ea era acolo numai ca săEduardo. Ne-am întors la şopronul lui pentru a primi slujească şi să-1 lase pe Dumnezeu să judece. M-am gânditcălăuzire în următorii paşi din instruirea noastră. După o la asta când Paul zăcea acolo, suferind de dureri cumplite şiscurtă slujbă, el a intrat în transă. Imediat ghidul lui a incapabil să se mişte. Genny şi cu mine îl compătimeam.început să transmită un mesaj pentru mine şi Genny. 3

87

Bruce Davis & Genny Wright Davis

„Aţi câştigat acum dreptul de a-1 vizita pe învăţătorulceva situat în afara catolicismului. Mediumul aflat în transă lui Eduardo." 1-a chemat pe nume. Surprins şi intrigat, el s-a dus în faţă. Nu prea ştiam noi despre ce era vorba. Când i s-aMediumul a desenai o hartă şi apoi 1-a prevenit să-şi ducă spus ce se transmisese prin el în timpul transei, bătrânul s-familia la locul indicat -altfel ei nu aveau nici o şansă să a emoţionat foarte tare. Era onorat de a putea să ni-1supravieţuiască războiului care urma să vină. prezinte pe maestrul său, pe care 1-a descris ca pe un om El nu credea în mediumi şi se afla acolo numai pentru deosebit de bătrân. Ni s-a spus că învăţătorul său locuia lacă îl invitase prietenul său. Cum de putea un străin să-i o zi întreagă de mers cu maşina pe drumuri de ţară,cunoască numele? De ce spunea străinul acesta că trebuia departe în inima munţilor. Entuziasmul lui Eduardo ne-asă-şi ducă familia într-o peşteră ascunsă într-un munte alertat. Probabil că exista şi un alt scop al acestei călătorii. îndepărtat, mult înainte ca cineva să se gândească în mod înainte de încheierea slujbei, Eduardo a intrat din nou serios la o invazie japoneză? în transă şi şi-a informat telepatic maestrul că urma să-1 In ciuda sentimentului său că o invazie japoneză vizităm şi când anume să ne aştepte. Din cauza sezonului părea neverosimilă la acel moment, el a simţit nevoia să ploios, nu exista alt mijloc de comunicare. în afară de asta, caute cel puţin peştera. Mediumul avusese un efect atât de Genny şi cu mine remarcaserăm deja gradul înalt deprofund asupra lui, încât el şi-a dus familia în munţi. A găsit siguranţă pe care îl oferea acest sistem de comunicare peştera, care s-a dovedit a fi una dintr-o serie întreagă de practicat de Espiritistas. Ştiam că vom fi aşteptaţi. peşteri. Spre surpriza lui, nu numai că peşterile se găseau Zvonul plănuitei călătorii s-a răspândit cu repeziciuneacolo unde mediumul spusese că se aflau, dar ele păreau a în biserică. Provocarea pe care aceasta o constituia, păreanu fi fost încă descoperite. Nu ni s-a spus ce a găsit în să-i sporească semnificaţia spirituală. Dacă ne prindeapeşteri, ci numai că, în toţi aceşti ani, el a rămas acolo. ploaia pe drum, era posibil să rămânem câtva timp izolaţi Deşi mersul cu maşina nu fusese confortabil, când pe munte. Dar bătrânul Eduardo nu îşi făcea griji. El ştia căam ajuns la învăţătorul lui Eduardo, în loc să avem crampe ghizii săi nu i-ar spune să facă această călătorie, dacă eaşi să ne simţim prost după ore întregi de mers pe drumuri nu era menită să aibă loc. în ziua plecării, înainte de a neaccidentate şi nepietruite, am fost surprinşi de cât de bine înghesui în autobuz, ne-am întâlnit la biserică pentru one simţeam. în loc de douăzeci de oameni înghesuiţi într-o scurtă ceremonie. Eduardo ne-a spus că cel mai sigur modsingură maşină, părea că numai unul singur călătorise în de a face călătoria era să păstrăm tăcerea şi să ne rugăm.ea. Altfel, efectele muntelui şi al drumurilor pline de gropi, învăţătorul lui Eduardo ne aştepta pe marginea precum şi alte forţe mai puţin vizibile de deasupra noastrădrumului, dar aşteptarea lui nu fusese lungă. Eduardo ne-a ar putea influenţa călătoria în mod negativ. Eduardo şispus cu un aer firesc că-i trimisese maestrului său mesaje mulţi alţii păreau să fi făcut pregătiri spiritualetelepatice, anunţându-1 că vom sosi mai târziu decât suplimentare. plănuiserăm iniţial. Ne-am dat jos bagajele din autobuz cu Nu aveam nici o idee cu privire la ce ne aştepta. o mare uşurare şi am fost conduşi imediat la o capelă mică, In timpul călătoriei, Genny şi cu mine ne-am ţinut deaflată sus pe o colină. Eduardo şi maestrul său au început mâini şi nu am avut nici o dificultate în a rămâne tăcuţi. pe loc o slujbă de preamărire. în câteva minute, am făcut Poveştile aventuroase pe care le auzisem despre Eduardocunoştinţă cu spiritul călăuzitor al învăţătorului lui Eduardo. şi despre învăţătorul său ne stimulau suficient imaginaţia. Majoritatea mediumilor filipinezi au o gamă largă de Povestea învăţătorului lui Eduardo începuse dinainteentităţi care vorbesc prin ei. Dar, atunci când învăţătorul lui de cel de-al doilea război mondial, după ce acesta a vizitatEduardo a intrat în transă, prin el a vorbit numai spiritul lui o biserica Espiritista, împreună cu un prieten care era unChristos. Eduardo a spus cu simplitate: „El şi-a deschis membru al ei. Aceasta era prima lui experienţă cu privire lainima şi a cerut să-1 slujească numai pe Unicul Maestru". 3

88

Bruce Davis & Genny Wright Davis

în timp ce încercam să ne depăşim graniţeleconducă. A fost o scurtă călătorie pe jos de mai puţin de o credinţei, pentru a accepta ce auzeam, am fost cuprinşi dejumătate de milă. După ce am dat ocolul crestelor mai o dulce blândeţe. Bătrânul acesta avea un fel atât de firescjoase, am ajuns, spre surprinderea noastră, imediat la de a fi. Germy mi-; indicat o siluetă în alb care îşi făcuse peşteri. Intrarea în peşteră era cam de zece metri înăl-ţiapariţia în faţa lui. Un miros de trandafiri şi atingerea uneime. Eduardo ne-a învăţat „cum" să intrăm. întregul grup sprezenţe incredibile, dar bine definite, au umplut capela.a oprit la intrare pentru o scurtă slujbă. Am simţit imediat Ne obişnuiserăm deja cu convingerea vindecătorilor căcă acest loc ar trebui respectat ca fiind sacru. Fiecare discipolii lui Iisus nu erau personaje istorice, ci entităţidintre noi am cerut, în tăcere, permisiunea de a intra. spirituale vii care slujesc Pământul. Dar, a vorbi despreŞtiam că dacă nu ne era absolut clar ce doream, nu vom fi Christos cel viu şi a-i simţi efectiv prezenţa, erau două invitaţi înăuntru. Ceremonia de la intrarea în peşteră ne-a pregătit experienţe cu totul şi cu totul diferite. pentru ceea ce am găsit înăuntru. Am înţeles imediat de ce Bătrânul şi-a întins mâna şi, pentru o clipă, nu l-am acest om decisese să-şi petreacă viaţa aici. Locul în care ne mai văzut pe el. Iisus Christos era singurul care vorbea. aflam nu era o cavitate umedă şi rece. Pătrunseserăm întrNumai El se afla în încăpere. Am fost chemaţi în faţă. Am îngenuncheat. Ni s-aun spaţiu sfânt, pe care pământul însuşi îl proteja. Sute de raze de lumină luminau părţile laterale ale spus: „Puteţi pune orice întrebare." peşterii. Nu ne puteam da seama care era sursa luminii. în mod independent, în timp ce rămăseserăm Podeaua era perfect uscată. Plafonul se ridica cam la nemişcaţi în acel loc, atât Genny cât şi eu ajunseserăm la cincisprezece metri deasupra noastră. Din el coborau ceea aceeaşi întrebare. „Cum ne putem pregăti cel mai bine ce păreau a fi fiinţe de lumină - trupuri strălucitoare, pline pentru munca noastră spirituală?" de raze de lumină. Dar, înainte de a putea întreba, i-am auzit vocea Am pătruns şi mai adânc în peşteră. Aici, o serie răspunzând deja gândurilor noastre. Numai că, după câteva întreagă de alte peşteri erau aşezate ca un fagure de clipe, nici unul din noi nu-şi mai putea aminti cuvintele lui. miere. Am mai dat un colţ şi ne-am aflat în faţa Conştientizarea faptului că ne aflam atât de aproape de învăţătorului lui Eduardo. Era deja în transă. Astăzi era o zi Dumnezeu şi sentimentul ciudat că Dumnezeu avea nevoie specială. în semn de respect, el intra rareori în transă de noi, tot atât de mult pe cât aveam şi noi nevoie de El, atunci când se afla în interiorul peşterilor. Acum stătea în ne-a luat prin surprindere şi a pus stăpânire pe minţile faţa noastră, cu braţele întinse şi palmele îndreptate în sus, noastre. ca şi cum ne-ar fi invitat pe fiecare dintre noi în împărăţie. In noaptea aceea, am dormit pe băncile tari ale A rămas acolo în tăcere, un timp îndelungat. în capelei. Eduardo ne-a anunţat că învăţătorului său i se calitate de simplu mesager al lui Dumnezeu, prezenţa lui dăduse permisiunea de către spiritul său călăuzitor să ne ducă a doua zi la peşteri. Genny şi cu mine am rămas treji spunea totul despre el. în ziua aceea, nu aveam nici o cerere sau întrebare mare parte din noapte, încercând să păstrăm sentimentul de pus. El s-a apropiat de noi, s-a aplecat şi ne-a atins cu pe care-1 încercam. Nici unul din noi nu se mai simţise blândeţe frunţile. Nici unul dintre noi nu se aştepta la ceea vreodată atât de util, de conectat la el însuşi şi având un ce avea să urmeze. Nici măcar acum nu găsim cuvinte cu rost atât de bine definit. La răsăritul soarelui, toată lumea era în picioare.care să descriem experienţa în totalitatea ei. întorcându-ne Ieşiseră toţi afară, în aerul dimineţii, ca să se pregăteascăcu faţa, am privit la o formaţiune naturală de roci şi am pentru ziua care urma. Eduardo, împreună cu bătrânul, sevăzut o imagine a istoriei, a scopului şi vieţii omenirii, care sculaseră devreme ca să se ducă la peşteri. Bătrânul ne-anu ne-a părăsit niciodată de atunci. aşteptat acolo, în timp ce Eduardo s-a întors ca să ne 3

89

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Acolo, dăltuită de către natură într-un zid înalt alam experimentat întreaga istorie şi suntem pur şi simplu peşterii, erau chipuri şi siluete, care ieşeau din zid ca şiprinşi în ciclul divinităţii umane. Toţi ne găsim undeva, între cum ne-ar fi făcut semn cu mâna. în centru, în partea denaştere şi moarte, apropiindu-ne de conştientizarea sus, era o mare de chipuri pe care se citea toată gama demodului în care suntem legaţi unul de celălalt şi de felul în emoţii - ca şi cum ele ar fi reprezentat întreaga viaţă. încare toţi împărtăşim, de fapt, aceeaşi călătorie. Genny şi cu mine stăteam acolo, încremeniţi în timp. mijloc se afla o siluetă a lui Christos, cu lacrimi de durere şi Părea că se scurseseră ore întregi, dar trebuie că fuseseră bucurie curgându-i pe obraji. El era ajutat să coboare de pe cmce. în timp ce trupul era coborât, el s-a transformat dindoar câteva minute. Noi descriam ceea ce vedeam, în timp trupul unui bătrân în cel al unui bărbat mai tânăr, apoi înce cineva traducea pentru întregul grup. Eduardo şi cel al unuia încă şi mai tânăr - până când, jos, a apărut unbătrânul zâmbeau. Erau atât de multe lucruri de văzut, iar o parte din noi copil care se îndrepta în sus, către destinul suprem al ştia că nu vom înţelege niciodată în întregime ceea ce se crucificării. De fiecare parte a copilului se aflau câteva siluete cu spatele la noi, care se înclinau în faţa lui Christos.afla în faţa noastră. Toată lumea s-a adunat pentru o altă De fiecare parte a acestor trupuri se aflau un miel şi un leu,ceremonie - de data aceasta, pentru exprimarea înconjurate de multe alte animale. Trupurile lor eraurecunoştinţei. în timp ce ne alăturam grupului, Genny şi cu contorsionate de mânie şi frică - dar, în acelaşi timp, erau mine iarăşi gândeam ca şi cum am fi avut o singură minte. Genny a spus: „Am sentimental că totul se termină pline de forţă şi lumină. aici şi că noi o luăm iar de la capăt." Cu cât priveam mai mult la rocile sculptate, cu atât Am încuviinţat, dând din cap. vedeam mai multe. întreaga durere a omenirii era coborâtă „Credeam că am venit în Filipine, la Paz, la Eduardo şi de pe acea cruce şi transmutată, până când devenea la această peşteră pentru noi înşine - dar, acum, când precum un copil, stând în mijlocul animalelor. Am văzut plecăm, ştiu care este scopul nostru. Plecăm ca să-i slujim omul în călătoria sa, pornind de la frumuseţea naturală a pe ceilalţi." copilăriei şi parcurgând toate cărările vieţii. Aceasta 1-a condus către suprema confruntare -umanul şi divinul întâlnindu-se în forma lui Christos care era coborât de pe Cruce. Viaţa individuală şi istoria întregii vieţi erau interconectate. CAPITOLUL TREISPREZECE Mi-au trecut fulgerător prin minte capodopere ale artei europene. Era ca şi cum marii maeştri cunoscuseră într-un fel secretele acestui loc şi simţiseră nevoia de a încerca să înainte de a pleca, învăţătorul lui Eduardo s-a le surprindă pe pânză, în marmură sau în bronz. Călătoria omenirii -a lui Genny, a mea - a început şi s-a sfârşit înîndreptat către noi. această peşteră. Nu fusese exclusă nici o experienţă „Nu uita", a spus el „Dumnezeu ştie de ce ai nevoie, posibilă, de la durerea coborârii, până la siluetele umile şi pline de pace din grădina de la bază. Pornind de lachiar înainte ca tu să ştii". Apoi s-a apropiat şi mai mult. Dumnezeu, intrăm în această viaţă pentru a creşte şi evolua până la limitele naturii umane. Apoi, ne predăm, ne „Cu cât te pui mai mult în slujba celorlalţi, cu atât îi întoarcem şi suntem primiţi din nou în braţele iubirii. Ceeste Lui mai uşor să aibă grijă de tine." altceva ar mai putea exista? După aceea ne-a îmbrăţişat şi ne-a făcut o prezicere. Ne plimbam de colo-colo prin faţa imaginilor dăltuite „într-o zi, tu te vei întoarce aici cu un grup, iar Genny în piatră, privind lumea din fiecare unghi posibil. Apoi, ne-a va picta ce a văzut în peşteră. " trecut prin minte că noi - de fapt, fiecare suflet în parte 3 90

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Am înţeles cât de mult putem greşi noi, cei din Vest, Călătoria de întoarcere acasă a fost mai uşoară. Nu atunci când gândim cu aroganţă că avem totul, numai ştiu dacă asta se datora condiţiilor mai bune de drum, sau pentru că farfuriile noastre sunt pline, în timp ce restul faptului că o parte din noi se afla încă în peşteră. lumii nu are nimic. Noi nu-i mai putem judeca pe ceilalţi în zilele următoare am făcut plimbări, am meditat şi după sărăcia lor - la fel cum nici ei nu pot să presupună că am discutat la nesfârşit despre sculpturile în piatră. toţi Occidentalii sunt bogaţi şi, de aceea, fericiţi. Erau oare cu adevărat aşa cum ne aminteam noi să le Acum, Genny şi cu mine păream că nici noi nu avem fi văzut, sau ne aflaserăm în altă stare de conştiinţă?nimic şi, în curând, ne vom întoarce într-o lume în care toţi Fuseserăm noi induşi într-o stare modificată de conştiinţă, căutau să aibă totul. prin simplul fapt că ne aflam în preajma bătrânului? Oare O dată cu pierderea greutăţii fizice, ne simţeam acesta era motivul pentru care sculpturile păreau atât defoarte slabi şi din punct de vedere emoţional. Realizam perfecte? amândoi că renunţaserăm la mai mult decât ne puteam Imaginile păreau a fi mai măreţe decât însăşi viaţa.imagina. Era greu de crezut în totalitate că sculpturile erau atât de Cu ce oare urma să ne întoarcem? clare şi detaliate cum le-am văzut noi. Cu toate acestea, Aveam câteva poveşti incredibile, dar simţeam că cum să ne îndoim de viziunea noastră, atunci când experienţele noastre erau prea personale şi prea fantastice amândoi am văzut exact aceleaşi lucruri sculptate atât depentru a putea fi împărtăşite cu uşurinţă. Măcar de-am clar în piatră? avea ceva tangibil, ca să luăm acasă cu noi - ceva care să Bătrânul era, poate, cel mai mare mister. Faptul că cineva fie ca o punte de legă-, tură între cele două culturi. care atinsese o asemenea stare înaltă de conştientă Era ca şi cum, urmând o pistă într-un tărâm magic, rămânea practic necunoscut, cu excepţia câtorva persoane,uitaserăm cum să ne întoarcem înapoi. Doream să plecăm era oare tragic - sau exact aşa cum trebuia să fie? şi să ne întoarcem acasă. Apoi ne-a trecut prin minte un gând, ca şi cum ar fi Dar cât de plictisitor avea să fíe, prin comparaţie. Ba fost pus acolo de cineva: poate că rugăciunile lui şi faptul mai mult - cât de ireal avea să pară. că trăia în peşteri au un efect asupra lumii, un efect cu mult După plimbarea noastră ne-am oprit acasă la Paz. Ea mai măreţ decât ne imaginăm noi. a intrat în transă şi ne-a prezentat un „raport" asupra în timp ce ne-am reluat plimbarea, Genny şi cu mine am privit unul la celălalt. Apoi, dintr-o dată, am privit dinprogresului uceniciei noastre. Ne-a prezis că ne vom întoarce acasă, posedând nou, surprinşi să remarcăm pentru prima oară cât de mult toate darurile ei mediumice şi spirituale. Ştiam, desigur, că slăbiserăm. Fiecare dintre noi pierduse între şapte şi nouă kilograme de la sosirea aici. în afară de greutatea fizică,vom duce cu noi multe din ele, dar erau încă în fază pierduserăm, de asemenea, şi incalculabila greutate a ego-incipientă şi necesitau dezvoltare. în noi fuseseră trezite la urilor noastre persistente. viaţă toate acestea şi multe alte înzestrări. Ghizii lui Paz Realizaserăm deja că acasă mâncăm mai mult,ne-au spus că, pe măsură ce ne deschidem inimile, aceste pentru a suplini foamea noastră spirituală. Dieta noastră dedaruri selvesc în mod nahatal. aici a constat din orez, tot mai mult orez şi, numai din când ~~^ĂtmcTc1ficilraîuTa^ către ei înîn când, puţină came cu câteva legume şi fructe. Dar aicişişi, aduceţi-vă aminte că nu puteri forţa o inimă să se nu existase nici o tentaţie de a ne umple cu altceva decâtdeschidă, ci că ea va înflori numai printr-o îngrijire plină de cu hrană spirituală. înţelegeam cum o viaţă simplă, pe careafecţiune. Pe măsură ce îi veţi învăţa pe alţii cum să-şi cineva aproape că ar fi numit-o sărăcie, putea inspira cuîngrijească propria lor grădină, scopul vostru va deveni din adevărat o persoană către culmi mai înalte. ce în ce mai clar." 3 91

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Eram atât de norocoşi că o avusesem pe Paz caprin tine. Trebuie să meditezi mai mult şi să te pregăteşti profesoară, întrucât cunoscuserăm mulţi vindecători, ne-pentru a fi folosită în slujba mediumităţii." am dat seama că mulţi aveau darul vindecării, dar nu Genny şi cu mine eram înspăimântaţi. De mai multe neapărat şi pe cel de a-i învăţa şi instrui pe alţii. Paz esteluni încoace văzuserăm vindecători filipinezi intrând în unul dintre puţinii învăţători din Filipine care ajută latransă. Nu ne trecuse însă niciodată prin minte că cineva instruirea vindecătorilor. Ea ne-a învăţat mult despreva vorbi prin unul dintre noi. Am părăsit casa lui Paz, grădinăritul spiritual - felul în care darurile oamenilor cresc încercând să asimilăm această profeţie total neaşteptată. înţelegeam că fiecare dintre noi este, oarecum, un în mod natural, atunci când se află în mediul potrivit şi în médium - în sensul că fiecare canalizează energie. solul potrivit. Aflată încă în transă, Paz ne-a cerut o foaie de hârtie.Gândurile sunt ca undele radio care se răspândesc peste A început să scrie pe ea. Părea să deseneze un steag, la fel tot în univers. însă majoritatea oamenilor nu-şi asumă responsabilitatea pentru propriile lor gânduri, crezând că cu cel care atârna în biserici. ele nu au consecinţe. în timp ce desena, a spus: în mod normal, noi nu ne dăm seama că gândurile „Urmează să se facă un steag şi pentru voi, alb cu noastre determină calitatea vieţilor noastre, relaţiile margine verde. In vârf trebuie să se scrie cuvintele ,Divin' noastre şi chiar starea Pământului. şi,Spiritual', în mijloc trebuie să aibă o torţă galbenă cu Majoritatea oamenilor nu trec prin disciplina cuvintele lucrare de binefacere' aşezate în jurul flăcării. Sub riguroasă de a-şi ridica nivelul gândurilor. In schimb, torţă trebuie cusută o Biblie cu cuvintele ,Dumnezeu e ei canalizează gânduri şi frecvenţe de fiecare zi. iubire', înscrise cu caractere accentuate în interiorul ei." Care disciplină e necesară pentru a deveni medium? Adresându-se încă prin intermediul ei, ghizii lui Paz ne-au Meditaţia constituie numai o parte din instruire. spus: Ştiam, însă, că la baza ei se aflau iubirea, iertarea şi „Acest steag va fi binecuvântat şi va face ca bisericaacceptarea propriilor noastre conflicte interioare. Vestea că voastră să fie înrudită cu Biserica Espiritista din Filipine. Genny avea să devină medium stârnea în noi o mulţime de Dacă veţi onora cuvintele de pe steag şi scopul lucrării lucruri cu care trebuia să cădem la pace. Genny era sigură voastre - şi, de asemenea, dacă nu veţi refuza nimănui că nu dorea ca cineva care murise să vorbească prin ea. Ea ajutorul vostru şi veţi face cu adevărat o muncă de dorea numai învăţători adevăraţi -învăţători cu o conştiinţă binefacere, învăţându-i şi pe ceilalţi că Dumnezeu e Iubire, rafinată şi iluminată. vieţile voastre vor fi protejate şi fiecare nevoie pe care o Ştiam că mulţi mediumi şi-au deschis minţile altor veţi avea vă va fi satisfăcută cu uşurinţă." frecvenţe, însă rareori un medium şi-a deschis în totalitate Propriul nostru steag! Ceruserăm să aducem cu noi şi inima. acasă ceva tangibil, care să ne amintească de experienţele Acelaşi lucru e valabil şi pentru vindecători. noastre. Aşadar Sfântul Duh desenase pentru noi un steag. Există vindecători mediumi care, pentru a vindeca, sTotul era atât de perfect. au deschis energiei mentale. Dar deosebirea între acest fel Paz dădea semne că iese din transă. Dar s-a întors de vindecare şi vindecarea spirituală constă în deosebirea brusc către Genny şi o altă voce a început să spună: care există între a ne folosi minţile şi a ne folosi inimile. în „Tu vei fi instruită ca să devii médium. In trei toate culturile, mediumitatea este diferită, în funcţie de săptămâni vei primi pecetea mediumităţii. Această pecete calitatea energiei sau, mai important, de calitatea iubirii de protecţie îţi va fi dată fie de trei, fie de şapte mediumi. către care s-a deschis mediu-mul respectiv. Ea este o pecete de binecuvântare şi de protecţie împotriva între timp, mintea lui Genny era profund tulburată. A tuturor forţelor, cu excepţia spiritelor înalte care vorbesc studia fenomenele mediumice şi a se abandona efectiv 3 92

Bruce Davis & Genny Wright Davis

acestei experienţe erau două lucruri total diferite. Genny asă mi-o imaginez pe Genny renunţând la controlul asupra minţii, până la a permite altcuiva să o folosească şi să întrebat: „Când un spirit preia controlul, eu unde mă duc?" Nicivorbească prin ea. întrucât ea se abandona unui alt nivel de a se pune în unul dintre noi nu ştia. slujba altora, eu nu mă puteam împiedica să nu mă întreb Paz a spus: ^ ce efecte avea să aibă mediumitatea asupra relaţiei „Meditează. Linişte-ţi mintea. Cere să te pui în slujba noastre. aRj în faţa noastră, se deschidea o uşă absolut nouă. tora. Vei şti dacă e vorba despre un spirit mai înalt. Dacă Precum un tată în devenire, aveam crize de gelozie în simţi privinţa noului copil. Mă temeam să nu o pierd pe Genny. energia mai întâi în mâna dreaptă, inimă sau frunte, atunci Mediumii din Filipine intră şi ies din transă la fel de uşor ca ştii şi cum ar respira. că eşti atinsă de un adevărat învăţător. Dacă simţi energia Nu aveam nici o idee încotro ne îndreptam. Dar, în în mâmijlocul haosului meu emoţional, ceva adânc în mine ştia na stângă, stomac sau în spate, atunci ştii că este ocă totul era în regulă. energie infeTotul se petrecea exact aşa cum era menit să se J rioară." petreacă. Genny avea timp până joi seara ca să se pregătească. A început. Paz stătea în faţă, în picioare, cu faţa la Nu avea nici o idee la ce să se aştepte. Asigurările date deadunare. Genny a fost chemată să stea lângă ea. Toată Paz că nu se va manifesta decât un spirit cu un scop înaltlumea a făcut linişte. Dar Genny intrase deja adânc în ne-au liniştit pe amândoi. Multe alte culturi şi grupuri credpropria ei pace. în acel moment, nu ar fi contat dacă cu ea că mediumitatea este un scop în sine, indiferent des-a fi aflat numai o singură persoană sau o sută. Nu ştiam calitatea şi pacea energiei care este canalizată. Doris nedacă să meditez, să mă rog ca cel mai înalt spirit să se povestise deja că există o mulţime de oameni care au de-amanifeste prin ea, sau să o urmăresc, pur şi simplu, cu face cu tot soiul de forme de mediumitate -şi care sfârşescmândrie, în timp ce ea avansa din ce în ce mai mult către prin a lua legătura cu spirite pierdute care produccotloanele tăcute ale spiritului ei. Nu puteam decât să distrugeri fizice, emoţionale şi spirituale. privesc şi să ascult. Eram mult prea emoţionat pentru a-i Mă simţeam ca un tată care îşi aşteaptă copilul să seservi drept sprijin spiritual. nască. Nu aveam nici o idee de cum va fi, până când Genny Când Genny a început, în sfârşit, să vorbească, ne-am nu avea să treacă cu adevărat prin această experienţă. Euaplecat cu toţii înainte. Cuvintele ei abia puteau fi auzite. o puteam sprijini, dar, ca şi o femeie însărcinată, ea trebuia în timp ce stătea acolo cu ochii închişi, cu trupul într-o să treacă singură prin această experienţă. abandonare totală şi relaxată, prezenţa din încăpere a în timp ce ziua de joi plana ameninţător în faţa ei,devenit din ce în ce mai puternică. Ea a vorbit despre părea că întreaga ei fiinţă era supusă testului. în oricepacea şi iubirea interioară şi apoi s-a oprit. moment se putea ridica la suprafaţă un val de frică de Atunci, Paz a întrerupt-o brusc. necunoscut. „Şterge-ţi fruntea", a spus ea „du-te şi aşează-te Joi seara a venit repede. Genny era calmă şi undeva şi roagă-te!" pregătită. Eu eram incredibil de nervos şi emoţionat. „Ce s-a întâmplat?", am întrebat amândoi în acelaşi Alergam de colo-colo cu un casetofon, de parcă Genny era timp. pe punctul de a naşte şi eu doream să înregistrez fiecare „Ce nu e în regulă?", a continuat Genny. moment. Una era să-i văd pe alţii intrând în transă şi alta 3 93

Bruce Davis & Genny Wright Davis

în ziua următoare, am început să-mi fac griji. Toate „Ai început să te temi şi energii mai joase s-au simp-toamele persistau şi ea se simţea îngrozitor. M-am îndreptat către tine", a spus Paz. „Stai jos, meditează şi dus la Paz să o întreb dacă Genny putea lua un roagă-te!" medicament. După câteva minute, Genny şi-a revenit. Ea a descris „Medicamentul nu-i va fi de ajutor", a insistat Paz. ce se întâmplase: „Este un test. Un medium adevărat trebuie să se bazeze în „Deveneam parte dintr-o energie puternică ce păreatotalitate pe Dumnezeu. Mâine, dacă încă nu se simte bine, că mă învăluie. La început am simţit-o numai în inimă şi înam să vin să-i fac o injecţie spirituală." mâna dreaptă. Era atât de multă energie încât nici nu în noaptea aceea am petrecut ore lungi de întuneric puteam să-mi mişc mâna dreaptă. Apoi, într-o fracţiune dealături de Genny. Mă simţeam atât de neajutorat, de secundă, totul s-a schimbat. Am avut un gând şi apoi, cuneputincios. Pentru prima dată am realizat în ce măsură repeziciunea unui alt gând, am întrebat ce mi se întâmplă.crezusem întotdeauna în doctori şi în antibioticele lor. Următorul lucru de care îmi aduc aminte este că Paz îmiSimplul fapt de a avea un doctor alături era întotdeauna spunea să mă aşez." ceva liniştitor - chiar şi atunci când el nu ne dădea nici un Unul dintre membrii bisericii, care avea darulmedicament. clarviziu-nii, a spus că ea văzuse un spirit frumos stând Am meditat împreună cu Genny. Am exersat chiar lângă Genny - dar gândurile lui Genny trebuie să se fiaplicarea mâinilor. Dar adevărul era că era dificil să lucrez schimbat, pentru că o altă prezenţă a intrat în încăpere.cu cineva care îmi era foarte apropiat. Nu puteam vedea Noul spirit nu era rău, ci doar mult mai dens, fără calităţi totul ca fiind perfect, atunci când mă identificam cu durerea ei. speciale. A o vedea pe Genny ca fiind întreagă era mai mult Slujba se încheiase. Noi nu am înţeles ce se un exerciţiu mental, decât ceva care venea din inima mea. petrecuse. Eram uluiţi şi dezorientaţi. Totul era atât de complex. Cum ar fi putut Genny săEu eram în empatie cu starea ei de disconfort şi nu cu ştie dacă spiritul aparţinea conştiinţei divine sau dacă eramagnifica ei perfecţiune. Puteam oare invoca cunoaşterea doar cineva care îşi părăsise planul, fără să fi cunoscut mea cu privire la adevăr? Părea că amândoi eram testaţi. Nici unul dintre noi nu putea face nimic. Nu puteam decât planuri mai înalte? Poate că pentru Genny mediumitatea să aşteptăm şi să admitem dependenţa noastră de ceva era prematură. Poate că ea avea nevoie de câţiva ani de mult mai înalt. instruire. în zori, febra lui Genny era la fel de mare. în timpul Genny era furioasă. „Ştiu care e adevărul. Ştiu că nopţii, începuse să plouă torenţial. Acum toate străzile erau gândurile mele s-au schimbat, pentru că m-am speriat." inundate. Paz nu va putea să ajungă la noi. Priveam afară Am păşit alături în aerul nopţii, ţinându-ne strâns unul la apa care se scurgea pe bordura trotuarului şi între case de celălalt, până când am ajuns acasă. Mi-am cerut scuze şi mă simţeam neputincios în acest loc străin, cu idei pentru că am presupus că ea nu era pregătită. Genny a străine. spus: Trebuia să fac ceva ca să o ajut pe Genny. Paz nu „In seara asta m-am speriat. Data viitoare va fi putea veni la noi. Trebuia să mă duc eu la ea. Ceea ce, în altfel." în timpul nopţii, lui Genny i s-a făcut rău. Eram sigur mod normal, trebuia să fie o plimbare pe jos de douăzeci că până dimineaţă îi va trece. Nu i-a trecut. A doua zi a de minute, mi-a luat mai mult de o oră. Dar, cel puţin, zăcut în pat. Nu putea să înghită nimic. S-a răsucit delirantfăceam ceva. „Am s-o întreb pe Paz dacă Genny poate lua un dintr-o parte în alta, în timp ce o febră puternică i-a zguduit medicament împotriva febrei", mă gândeam eu. Chiar şi trupul toată ziua şi toată noaptea. 3 94

Bruce Davis & Genny Wright Davis

oraş pentru iniţierea lui Genny. Sora Rose, Eduardo şi puţin ceai îi va da putere.'Asta era a treia zi de când Genny Paz aveau să fie cei trei mediumi care vor oficia, pentru era bolnavă. Genny, ceremonia de mediu-mitate. După aproape o oră, am ajuns acasă la Paz. Era Mesajul fusese transmis cu un aer aproape firesc, plecată. Ea găsise pe cineva care să o ducă la Genny. în ca şi cum Genny se simţea perfect şi era firesc să decursul orei care mi-a trebuit ca să mă întorc, mi-am dat aştepte cu nerăbdare vizita şi ceremonia. De fapt, felul seama de faptul că acţionasem sub impulsul fricii şi că nu în care fosele transmis mesajul putea fi interpretat ca rezolvasem nimic. Când am intrat în cameră, Paz stătea lipsit de sensibi'itate. Dar, atât Genny, cât şi eu, eram lângă Genny. M-am aşezat şi eu alături de ea. Vedeam că, încurajaţi de buna dispczuie a lui Paz. Ea ne dădea numai pentru faptul că Paz era lângă ea, Genny se simţea amândurora putere. mai bine. Nici unul dintre noi nu se mai simţea acum Pentru prima dată în decursul celor şase zile, Genny s-a singur. ridicat în capul oaselor. Ne-am îmbrăţişat. Mi-a spus: „Nici aspirină şi nici ceai", a insistat Paz. „Ăsta e „Acum ştiu că nu trebuie să mă dau la o parte, pentru ca o testul tău. Orice medium trebuie să ajungă să se bazeze altă fiinţă să i vorbească prin mine. Trebuie să devin acea numai şi numai pe Dumnezeu. Dacă un ceai te-ar ajuta, nu fiinţă. Eu sunt acea ^fiinţă. Nu există separare." ai şti dacă vindecătorul tău e ceaiul, sau Dumnezeu. Acasă în seara aceea, s-a dat jos din pat şi a început să la voi, pacienţii pot lua medicamente. Dar voi trebuie să meargă. Sora Rose a sosit târziu. Râsul copios ce venea ştiţi că Dumnezeu singur e suficient pentru a vindeca." din acel trup mic şi fragil ne-a pus şi mai mult pe Paz şi-a luat Biblia şi i-a făcut lui Genny o injecţie picioare. spirituală, extrăgând energia din paginile ei. „Mâine", a spus ea „o vom iniţia pe Genny şi vom Au mai trecut două zile, dar febra lui Genny nu a binecuvânta steagul vostru. Va fi o zi măreaţă." scăzut. De cinci zile, nu mai mâncase nimic. După voma Era duminică, ziua ceremoniei de iniţiere. Când a care urma fiecărei încercări de a mânca, stomacul ei intrat în biserică şi s-a dus să stea în faţa adunării, devenise un loc extrem de sensibil şi dureros. Paz a venit Genny se simţea încă slăbită. Mai întâi au intrat în transă din nou şi i-a mai făcut c injecţie spirituală, pentru a-i da Sora Rose, Eduardo şi Paz. Stând între ei, Genny a intrat putere. şi ea în transă. Un mod mai bun de a descrie acest fapt Genny se schimba. Nu numai fizic - dar părea dife,:<ă şi este a spune că Genny a intrat în cunoaştere, în timp ce mental. In mijlocul disperării ei fizice, o vedeam cum o priveam, ea s-a transformat. A devenit radios de renunţa să se agate de ceva, abandonându-se în faţa frumoasă, aşa cum nu o mai văzusem niciodată înainte. schimbării. Trupul ei devenea din ce în ce mai slab - dar, Chipul ei s-a luminat, atunci când lumina fiinţei ei s-a din acea stare de slăbiciune, ea scotea din adâncul ei o unit cu lumina unei fiinţe mai înalte. nouă forţă. Cuvintele pe care le rostea erau numai o mică parte Existau însă momente când aveam îndoieli. Oare din conştientizarea păcii pe care ea o adusese în biserică. Genny se abandona - sau, pur şi simplu, renunţa? Linia de demarcaţie între acestea două esteUn curent cald de lumină şi iubire învăluia întreaga extrem de subţire. Când mă uitam la fiinţa ei fizică,încăpere, scăldând în el fiecare persoană aflată acolo. Eram gândeam că probabil renunţa. Dar când o vedeam întoţi transportaţi într-un loc celest împreună cu ea. Iniţierea lui Genny s-a desfăşurat cu succes. Se spirit, eram sigur că ea atingea nivelul profund al abandonării totale de sine. Acum aveam şi eu testulîmplinise. Acum ea era un medium. meu. Cu care ochi urma să o privesc? Era timpul să sărbătorim în planul acesta. înainte de a în după-amiaza celei de-a şasea zile, Paz a trimisne da seama ce se întâmplă, ne-am trezit deja mâncând vorbă că Sora Rose îi comunicase telepatic că venea înfriptură de gâscă la grătar şi ascultând glumele lui Rose. 3 95

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Petrecerea era încă în toi. Genny se dusese acasă Părea că întregul sat venise acasă la Paz, pentru a oferi felicitări şi a se bucura de petrecere. în îmbulzeala festivă, să se odihnească şi se întorsese ca să mă întâmpine. Paz am privit-o pe Genny. Era diferită - şi, totuşi, era aceeaşi. tocmai îşi începea obişnuitul ei spectacol de seară. I-a La fel eram şi eu. începeam să înţeleg fenomenul de invitat pe toţi în sufragerie. Urma să intre din nou în transă. mediumitate de la un nivel mai înalt. „Mă duc la locul în care se află înregistrat totul, ca „Era ca şi cum mă priveam pe mine însumi într-un să obţin permisiunea de a căuta răspunsul la orice vis", a spus Genny. Eram conştientă că eu vorbeam - şi, în întrebare pe care o aveţi", a spus ea. acelaşi timp, mă urmăream pe mine însămi vorbind." în timp ce noi o priveam, Paz părea că urcă Importanţa transei nu consta în ceea ce se spunea, ci în asigurarea unui canal pentru a aduce o prezenţă cerească literalmente la ceruri. Ochii ei reflectau o lumină celestă. în drum, le făcea semn cu mâna îngerilor. Iar atunci când 1-a în realitatea acestei lumi. Eram recunoscători tuturor pentru ajutor - şi înîntâmpinat pe Sf. Petru la poartă şi a cerut permisiunea de special lui Rose. Ea riscase foarte mult, coborând din munţi a intra, era ca şi cum noi toţi am fi fost acolo cu ea, la pe drumuri inundate, pentru a lua parte la ceremonie.porţile raiului. Paz ne reprezenta - cerând, cu smerenie, Urma să se întoarcă acasă chiar în aceeaşi după-amiază. M-voie să intre. în cele din urmă, a ajuns la înregistrări. Ni s-a am hotărât să o însoţesc, numai ca să mai stau puţin cu ea.explicat că un medium are dosare din aur şi argint. Dacă într-un fel, ştiam că aceasta urma să fie ultima dată când numele este şters, înseamnă că persoana urmează să moară în curând. Dacă un nume se vede neclar, persoana ne aflam împreună. respectivă se zbate între viată şi moarte. % O auziserăm pe Aveam o întrebare pe care doream să i-o pun, pe Doris vorbind despre asemenea înregistrări, numite drumul lung de întoarcere în munţi. Numai răspunsul ei îmi Dosarele Akashice, după cum erau numite în scrierile putea da ceea ce căutam. A trebuit să treacă mult timp ezoterice. Era clar că acum, Paz se afla într-o clădire până când mi-am făcut curaj să o întreb. în cele din urmă, specială care conţinea dosarele. m-am întors către ea, gata să-i pun întrebarea. însă Era ca o bibliotecă uriaşă din marmoră, în care unii expresia de pe chipul ei mi-a spus că ea ştia deja ce aveam oameni umblau de colo-colo, iar alţii căutau de gând să spun. informaţii în dosare. Paz a spus: „Soră Rose, care este scopul vieţii mele?" Ea a surâs, şi„Fiecare dintre voi are dreptul la trei întrebări." a desfăcut mâinile şi mi-a luat o mână într-ale ei. Apoi, a „Cum vor merge treburile cu magazinul meu", a spus simplu: întrebat o femeie. „Să cunoşti puterea rugăciunii." Cineva a întrebat despre o fiică, moartă de curând. La Nu a spus nimic mai mult. întrebarea mea fusese această întrebare, Paz a răspuns că se va duce să verifice. pusă. Răspunsul fusese dat. Am rămas cu mâna mea Câteva clipe mai târziu, vocea ei s-a schimbat. Dintr-o într-ale ei, în timp ce urmăream apa care se scurgea de dată, vocea tânără şi mult mai blândă a unei tinere fete pe jeep, pe drum. Şi ea ştia la fel de bine ca şi mine că lucrul cel mai dificil pentru mine era să trăiesc din plin,vorbea prin ea. Cineva ne-a tradus. Am văzut-o pe mamă având încredere în necunoscut. Rugăciunea este punteaplângând cu lacrimi de bucurie, în timp ce auzeam de legătură între a-mi trăi viaţa şi a mă încrede în oriceincredibila descriere a raiului. Vocea fetei se adresa acum direct altor membri ai familiei, care se aflau în încăpere. lucru cu care ea mă confruntă. Mai târziu în seara aceea, m-am întors acasă. OMoartea ei fusese deosebit de tragică, pentru că urmase conduseserăm pe Sora Rose numai jumătate din drum.unei boli îndelungate. Ea îşi exprima regretul pentru faptul că provocase atât de multă suferinţă, dar spunea că totul Altcineva urma să o conducă restul drumului. 3 96

Bruce Davis & Genny Wright Davis

sinelui lor divin, întrebările au continuat. Un bărbat a se întâmplase pentru ca un plan mai măreţ să se poată întrebat: „Cum îmi voi susţine familia, dacă voi merge întrdesfăşura. o misiune în munţi, ca să ajut victimele inundaţiilor?" La vremea aceea, avea numai opt ani. înainte de a Paz a cerut un peso. Ea 1-a luat, 1-a binecuvântat şi muri, spusese: „Mami, acum mă duc în ceruri." Ea a spus 1-a înfăşurat într-un bilet de hârtie. că, după ce murise, se odihnise o bună bucată de vreme. Dar acum slujea împreună cu un grup de îngeri care se „Ţi-aş putea da o mie de pesos", a spus ea „dar ei ar putea îngrijeau de copiii mici. Era foarte fericită. In noapteafi cheltuiţi şi, într-o zi, ai putea deveni din nou sărac. Sau îţi aceea, pentru câteva clipe, toată lumea simţise că fusesepot da un singur peso, îl pot binecuvânta şi ştii că nu vei mai duce niciodată lipsă de bani." Apoi, a spus: împreună cu ea în rai. „Nu-i vei putea servi niciodată pe alţii, dacă nu îţi Paz s-a întors din nou la dosare şi a mai răspuns la serveşti propria familie. Te vei putea alătura fraţilor tăi câteva întrebări. Sora ei a cerut o binecuvântare. Am simţit spirituali, numai atunci când vei vindeca şi ierta conflictele zâmbete în adunare. Cineva a şoptit: pe care le ai cu propria ta familie. A găsi iertarea în propria „Asta e o ocazie specială. Sora ei s-a convertit abia ta casă poate fi mult mai dificil decât a te duce în munţi ca săptămâna asta la Espiritism." să dai o mână de ajutor victimelor inundaţiilor. Găsirea Ne-am adus aminte de povestea lui Paz. iertării în propria ta casă te eliberează de legăturile Cu şaptesprezece ani în urmă, când se îmbolnăvise şikarmice, în aşa fel încât să îl poţi servi, cu adevărat, pe avusese viziunile în urma cărora devenise medium,Dumnezeu." întreaga familie se împotrivise. Se certaseră cu ea şi chiar o Apoi, Paz s-a întors către Genny şi către mine. insultaseră pentru credinţa ei. Dar Paz ştia că acesta era testul ei. Ea nu a răspuns la provocări. Obişnuia să se ducă înlăcrimată în camera ei şi să se roage ore întregi. Şi, în „Voi trebuie să-i învăţaţi pe ceilalţi că dezvoltarea noaptea aceasta, la capătul a şaptesprezece ani, ultimulspiritu-i, ală începe întotdeauna acasă. Inima cea mai membru al familiei era, în sfârşit, dispus să accepte cinedăruită lui Dumne- j zeu nu te poate duce nicăieri, până era ea. când ea nu a iubit şi nu a găsit vindecarea în propria ei Faptul că o urmăream pe Paz mergând în ceruri şifamilie. După aceea, îţi poţi găsi cu uşurinţă şi în rnod asu-mându-şi riscul de a împărtăşi adevărul unei realităţifiresc familia spirituală."^ mai înalte, în această încăpere plină de oameni ce se aflau în acel moment, totul părea atât de simplu. în stadii diferite de credinţă, ne producea o mare bucurie. Fiecăruia i se dau două perechi de părinţi - una Prin respectul acordat clarului ei, Paz ne îmbrăţişa şi nebiologică şi una spirituală. Atunci când devenim prieteni cu invita să ne căutăm şi noi şinele nostru cel mai înalt. părinţii noştri biologici, când ne înţelegem şi ne acceptăm „Asta înseamnă să fii un învăţător spiritual adevărat",unii pe alţii, suntem eliberaţi, sau născuţi din nou într-o mă gândeam eu. Ar fi fost o crimă dacă Paz ar fi devenit o familie mai mare - familia noastră spirituală. Atunci când profesoară de şcoală, pur şi simplu pentru că asta era ceea recunoaştem pe Mama noastră Divină şi pe Tatăl nostru ce se aştepta de la ea. Poate că cea mai mare crimă pe Divin, toţi devin fraţii noştri şi surorile noastre. care noi toţi o comitem, este aceea de a nu ne asuma riscul Dezamăgirile fac parte din natura noastră umană. de a ne dezvolta propriile daruri unice. Ceea ce ne Bucuria şi durerea noastră servesc unui scop mai învăţaseră vindecătorii era marea varietate a modurilor în înalt. care Dumnezeu exprimă adevărul prin fiecare dintre noi. Amândouă sunt părţi necesare pentru urcuşul Am rămas acolo, încercând să-mi imaginez viaţa acasă în fiecăruia dintre noi către acceptarea de sine. Poate că de Vest şi cum aş putea încuraja oamenii să-şi găsească aceea toţi marii învăţătorii spirituali sunt atât de divin de propriile lor moduri de experimentare şi de exprimare a 3

97

Bruce Davis & Genny Wright Davis

umani. Ei nu-şi fac probleme şi nu se ruşinează deiminentă. Ne-a îndemnat să medităm mai mult şi să ne rugăm pentru ca darurile noastre să fíe primite. în dupăslăbiciunile lor. M-am uitat la Genny şi am văzut-o radiind lumină înamiaza aceea, în timp ce se afla în transă, ea ne-a dat decorul serii. Nu era o întâmplare faptul că o parte din ea apetale de floare spirituale ca să ne protejeze pentru a nu fi trebuit să moară, înainte ca ea să se deschidă spre cevaduşi în ispită. în ziua în care ne-am dus să-i spunem la revedere, mai înalt. bătrânul Eduardo şchiopăta. Un bivol de pe câmp îl trântise Teama noastră de moarte este cel mai mare obstacol jos. El era supărat, deoarece disconfortul resimţit era prea în calea păcii interioare. mare pentru ca să poată să intre în transă şi să în timp ce o priveam pe Paz conversând cu forţele binecuvânteze călătoria noastră înapoi acasă. Am râs şi lcereşti, am iubit şi mai mult pentru că era atât de deschis şi de m-am trezit gândind: vulnerabil faţă de noi. El era un om simplu care încerca să „Dacă întreaga lume ar putea fi acum aici, urcându-sene dea cele mai bune sfaturi, în timp ce îşi lua rămas-bun la ceruri cu Paz şi ascultându-i pe cei dragi vorbind desprede la noi. experienţa lor din momentul în care şi-au părăsit trupurile, Voia să se asigure că mai aveam încă un dar înainte am cunoaşte cu toţii adevărul. Nu ne-am mai teme atât dede a pleca. Şi-a scos Biblia şi a spus: mult să ne debarasăm de pielea noastră, ca să ne putem „Rugaţi-vă. Apoi deschideţi-o de trei ori şi puneţi apropia mai mult de degetul undeva. Fiecare pasaj spre care este îndreptat spiritul nostru." degetul vostru ar trebui să aibă un mesaj similar." Chipul frumos al lui Paz spunea totul în acest sens. — Am încercat eu. Două pasaje păreau să aibă legătură, Era evident că petrecerea va continua ore întregi, dardar Izvorul vindecării e iubirea Genny şi cu mine eram prea epuizaţi pentru a rămâne. nu puteam găsi sensul în cel de-al treilea. El a râs. „Genny, Ne-am strecurat în linişte afară. Norii de ploaie de deasupra noastră făceau ca cerul să fíe şi mai încearcă şi tu." întunecat. In timp ce ne croiam drum cu grijă, pe A fost la fel şi pentru ea. Două pasaje aveau în mod cert strada plină de noroi, un petec luminos de lună ne-a legătură unul cu celălalt, dar al treilea era neclar. Eduardo luminat brusc calea şi ne-a condus până acasă. A doua zi dimineaţa, înainte de a ne da jos din pat, a râs din nou. am citit din Curs: „Nu, nu e vorba că nu reuşiţi. Doar că trebuie să mai

„ Cei cu adevărat folositori sunt invulnerabili, întrucât exersaţi un timp." Ne-am luat rămas bun de la Eduardo, ştiind că nici pe ei J nu-şi protejează ego-urile şi, astfel, nimic nu îi poate răni. Utili-S tatea lor este modul lor de a-L lăuda pe el nu aveam să-1 mai vedem - cel puţin nu de partea Dumnezeu ... Cei cu adevărat folositori sunt făptuitorii de aceasta. miracole ai lui Dumnezeu, pe care Eu îi îndrum, până când Câteva zile mai târziu, am părăsit Insulele Filipine şi vom fi cu toţii uniţi în bucuria împărăţiei. Eu te voi îndruma am zburat la San Francisco. Imediat ce ne-am dat jos din oriunde poţi fi cu adevărat folositor şi către oricine poate avion şi am intrat în aeroport, am simţit, în mişcarea urma îndrumarea mea prin tine. "74 frenetică a terminalului, diferenţa între cele două culturi. în dimineaţa aceea am rămas mai mult timp în pat. Toată lumea era atât de preocupată, atât de grăbită. Şederea nostru în Filipine se apropia de sfârşit. AmândoiAvionul nostru sosise mai devreme, aşa că am rămas pe ştiam că timpul petrecut aici se sfârşise. trotuar aşteptându-1 pe bunul nostru prieten Peter să vină Am luat masa de prânz cu Paz şi am discutat despresă ne ia. asta. Ea a fost de acord cu faptul că plecarea noastră era 3 98

Bruce Davis & Genny Wright Davis

,JVumai Sfântul Duh ştie de ce ai nevoie. Căci El îţi va Eram ca două flori scoase din pământ şi aşteptând să fie replántate. în timp ce priveam trecătorii, atât deda toate lucrurile care nu blochează calea către lumină. Şi preocupaţi în drumul lor, m-am simţit gol şi singur. Apoi am de ce altceva ai putea avea nevoie? In timp, El îţi dă toate observat-o pe Genny zâmbind, în timp ce se uita la aceeaşi lucrurile care trebuie să le ai şi le va reînnoi cât timp ai nevoie de ele. Nu-ţi va lua nici un lucru, atâta timp cât mai oameni. Am privit din nou. De data asta, mi-am dat seama căai nevoie de el. Şi totuşi, El ştie că tot ce îţi trebuie e văzusem o reflecţie a vechiului meu eu, cochilia goală petemporar şi va dăinui doar până când te vei îndepărta de care încercasem la nesfârşit să o umplu cu speranţe şitoate nevoile tale şi îţi vei da seama că ele toate au fost 77 dorinţe ce nu aveau să fie niciodată satisfăcute. în acel împlinite. " moment, am văzut cu foarte mare claritate cât de puternice puteau fi gândurile mele. Un singur gând fugar de care îşi aducea aminte fostul meu eu, avea puterea de a mă împiedica să simt că mă întorsesem acasă. Avea puterea de a mă face să cred că suntem flori scoase din pământ, aşteptând să fíe replántate de evenimente, în loc să ştiu că noi suntem întotdeauna plantaţi în Dumnezeu. Şi EPILOG toţi oamenii pe care îi priveam făceau parte din aceeaşi grădină. Genny a scos exemplarul noastră uzat a Cursului. în 1977 ne-am întors din Insulele Filipine şi am S-a rugat, a deschis cartea şi a indicat un pasaj - aşa înfiinţat oficial The Center for Spiritual Healing ofMarin cum făcuse Eduardo cu Biblia. County Inc.* din California. Persoane singure, cupluri şi „Sunt aici numai pentru a fi cu adevărat folositor. familii, având diverse credinţe religioase, au făcut parte din Sunt' aici pentru a-L reprezenta pe Cel Care m-a trimis. Nu acest Centru. Au participat la el oameni suferind de boli trebuie să-mi fac griji pentru ce spun sau fac, întrucât Cel Care m-a trimis mă va îndruma. Sunt mulţumit să fiu cronice şi severe, ca şi cei ce au dorit să-şi dezvolte propriile lor daruri spirituale. oriunde vrea El. ştiind că El merge acolo cu mine. Voi fi Printre activităţile Centrului se numără călătoriile în vindecat, în măsura în Iscare // las pe El să mă înveţe să Statele Unite şi în Europa, pentru a oferi seminarii pe vindec. "75 marginea cărţii Izvorul vindecării e iubirea. în plus, Centrul Am luat şi eu cartea, am ţinut-o în mâini şi m-amoferă în fiecare duminică servicii de meditaţie şi seminarii întors către şinele meu, cerând să aflu. Am deschis-o şi amspirituale de trei sau patru zile pe săptămână. Au participat indicat un pasaj: oameni de pretutindeni şi de toate felurile, mânaţi de ,J?u aşez pacea lui Dumnezeu în inima ta şi în mâinile interesul comun de a dori să cunoască mai multe cu privire tale, ca s-o ţii şi s-o împărtăşeşti. Inima este pură pentru a la scopul lor spiritual unic şi la potenţialul iubirii în procesul de vindecare. o ţine, iar mâinile sunt puternice pentru a o da. 76 în 1980, am devenit fericiţii părinţi ai unui băieţel Genny a luat încă o dată cartea, a aşezat-o pe pieptul deosebit, pe nume Matei. ei şi s-a uitat înăuntru.

3 99

Bruce Davis & Genny Wright Davis

* Centrul pentru vindecare spirituală din ţinutul Marin. N. T. 197

Un Curs în miracole Un Curs în miracole (A Course in Miracles) a apărut prin decizia spontană a doi oameni de a se uni în vederea realizării unui ţel comun. Este vorba despre Helen Schucman şi William Thetford, profesori de psihologie clinică la Facultatea de Medicină şi Chirurgie a Universităţii Columbia din New York. Helen Schucman a primit cursul prin channeling, timp de mai mulţi ani şi 1-a stenografiat. William Thetford a ajutat-o să transcrie textul, iar în 1973, Kenneth Wapnick, a început să aranjeze materialul, care era conţinut în nenumărate dosare ce se aflau în încăpere. Nu are importanţă cine erau ei, exceptând faptul că, aşa cum ne demonstrează povestea lor, toate lucrurile sunt posibile, când sunt făcute împreună cu Dumnezeu. Numele celor care au colaborat la punerea pe hârtie a Cursului nu apar pe coperta cărţii, deoarece Cursul nu poate fi şi nu trebuie să fie revendicat de cineva. Nu s-a intenţionat ca el să devină baza unui cult. Singurul său scop este de a arăta o cale prin care unii oameni vor fi capabili să-şi găsească propriul învăţător Lăuntric.

Un Curs în miracole a fost publicat pentru prima dată în trei volume, în iunie 1976. După cum se arată şi în titlu, Cursul este alcătuit, de la început până la sfârşit, ca un mijloc didactic. Este format din trei cărţi: Textul, cu 669 de pagini; Cartea de exerciţii pentru studenţi - 488 pagini şi Manualul pentru profesori - 92 pagini. Ordinea în care studenţii aleg să folosească aceste cărţi şi modurile în care ei le studiază depind de necesităţile şi preferinţele lor particulare. Planul de studiu propus de Curs este conceput cu grijă şi explicat pas cu pas - atât la nivel teoretic, cât şi practic. Cursul pune accentul mai curând pe aplicarea practică decât pe teorie, mai degrabă pe experienţă decât pe teologie, afirmând în mod explicit că „o teologie universală este imposibilă, dar o experienţă universală este nu numai posibilă, ci şi necesară" {Manual pentru profesori, p.77). Deşi face uz de terminologia creştină, Cursul abordează teme spirituale universale, subliniind faptul că nu este decât una dintre numeroasele versiuni ale planului de învăţare universal, de care diferă doar ca formă. Ele toate duc, în final, la Dumnezeu. Un Curs în miracole reprezintă cartea de bază a spiritualităţii modeme şi este o lucrare în care psihologia şi spiritualitatea se unesc perfect, fiind un 3

100

Bruce Davis & Genny Wright Davis

sistem prin care fiecare dintre noi îşi poate găsi drumul spre Dumnezeu. Ideile conţinute în el pot fi regăsite în toate cărţile cu adevărat înălţate, inclusiv în majoritatea celor publicate de EDITURA FOR YOU. Aceste idei aduc o modificare aproape radicală a modului nostru de a gândi, învăţându-ne să ne eliberăm de frică şi să ne apropiem de Iubire, adică de Dumnezeu. In Curs se spune: Tot ceea ce vine din iubire este un miracol. Citindu-1, învăţăm să facem deosebirea dintre iluzie şi realitate, înţelegem cu adevărat scrierile sacre ale omenirii. El vorbeşte despre tot ceea ce frământă omenirea în acest moment şi dărâmă aproape toate convingerile pe care le-am avut până acum despre orice -inclusiv despre păcat, pedeapsă, suferinţă, ego, frică, vinovăţie, judecată, Dumnezeu, creaţie, iubire şi multe altele. Cursul spune: „nu vă străduiţi să schimbaţi lumea, dar alegeţi să vă schimbaţi modul în care vedeţi voi lumea". El mai spune că nu există decât două judecăţi posibile: judecata trebuie sa fie ori o expresie a iubirii, ori o cerere de a primi iubirea.

Deci, absolut orice facem, trebuie să vină din iubire.

Acesta este un curs în miracole. Este un curs necesar. Doar timpul când îl urmezi este la latitudinea ta. Liberul arbitru nu înseamnă că poţi stabili planul de învăţare. Cursul nu vizează predarea înţelesului (semnificaţiei) iubirii, asta fiind mai presus de ceea ce poate fi predat. El vizează, mai degrabă, îndepărtarea blocajelor din calea conştientizării iubirii, care este moştenirea ta firească. Opusul iubirii este frica, dar ceea ce este atotcuprinzător nu poate avea opus. Prin urmare acest curs poate fi rezumat foarte simplu, astfel: Nimic real nu poate fi ameninţat. Nimic nereal nu există. In aceasta rezidă pacea lui Dumnezeu. (Introducere la Un Curs în miracole - Text) Prezentare făcută de EDITURA FOR YOU Monica Vişan

3 101

Bruce Davis & Genny Wright Davis

3 102

Bruce Davis & Genny Wright Davis

3 103

Bruce Davis & Genny Wright Davis

Bruce Davis Ph. D. Genny Wright Davis

IZVORUL VINDECĂRII E IUBIREA O călătorie uluitoare de iniţiere spirituală; o poveste adevărată a unei iubiri incredibile

Editura For You

3 104