Iubirea Va Daruieste Intotdeauna Libertatea

Iubirea va daruieste intotdeauna libertatea Iubirea va daruieste intotdeauna libertatea.Iubirea permite celuilalt sa faca tot ceea ce simte ca trebuie sa faca. Indiferent ce hotaraste el ca il va transpune intr-o stare de beatitudine, alegerea ii apartine in intregime. Daca iubiti persoana respectiva, ii respectati intimitatea. Nu va amestecati in viata ei intima. Nu incercati sa impuneti nimic fiintei sale interioare. Cerinta fundamentala a vietii este urmatoarea: "Il accept pe celalalt asa cum este". Iar iubirea nu incearca niciodata sa il schimbe pe celalalt in conformitate cu ideea pe care o avem despre el. Nu incercati sa ajustati persoana pe ici pe colo, pentru a o potrivi cu un sablon; nu procedati la fel ca toata lumea! Daca iubiti cu adevarat, atunci nu aveti de pus nici o conditie. Iar daca nu iubiti, atunci cine va da dreptul sa puneti conditii? Este foarte clar. Daca iubiti, atunci nu se pune problema unor conditii. Iubesti cealalta fiinta asa cum este ea. Nici daca nu iubiti nu este nici o problema. Nu va priveste ce face celalalt: nu se pune problema nici unei conditii. Celalalt poate sa faca tot ceea ce doreste. Daca gelozia dispare, iar iubirea ramine totusi prezenta, atunci viata voastra are ceva care merita sa fie pastrat. Cind iti imparti fericirea cu altul, nu te inchizi impreuna cu el intr-o inchisoare: pur si simplu daruiesti. Nu astepti nici macar multumire sau gratitudine. Daruiesti pentru ca esti prea plin, daruirea este o necesitate. Asadar, in cazul in care apare gratitudinea, ea este indreptata catre persoana care a acceptat iubirea ta, care a acceptat darul tau. Acceptarea ei te-a eliberat, ti-a permis sa-ti reversi iubirea asupra ei. Si cu cit impartasesti mai mult celuilalt, cu cit daruiesti mai mult, cu atit esti mai bogat. Daruind astfel, nu pierzi nimic si nici nu se iveste gindul "as putea pierde totul". De fapt, cu cit pierzi mai mult, cu atit existenta isi revarsa mai mult prospetimea asupra ta, daruindu-ti primaveri pe care pina atunci nici nu le banuiai. OSHO