Interdictie Straini Dobandire Terenuri

  • June 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Interdictie Straini Dobandire Terenuri as PDF for free.

More details

  • Words: 586
  • Pages: 1
Potrivit Constituţiei, astfel cum aceasta a fost revizuită în 2003, cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală (art. 44 alin.2). Întrucât legea nu distinge, textul vizează terenurile de orice fel, indiferent de locul situării lor. Străinii sau apatrizii pot dobândi însă dreptul de proprietate asupra construcţiilor prin acte între vii sau prin moştenire, caz în care li se recunoaşte numai un drept de superficie asupra terenului aferent. Potrivit art.3 din Titlul X al Legii nr.247/2005, cetăţenii străini şi apatrizii, precum si persoanele juridice străine pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România în condiţiile prevăzute de legea specială. Astfel, Legea nr.312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, consacră consacrate următoarele situaţii speciale : a) Cetăţeanul unui stat membru , apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum şi persoana juridică constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere la împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană. Prin excepţie, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere încă de la data aderării României la Uniunea Europeană fermierii care desfăşoară activităţi independente şj sunt, după caz, cetăţeni ai statelor membre sau apatrizi cu domiciliul într-un stat membru, care îşi stabilesc reşedinţa în România şi apatrizii cu domiciliul în România. b) Cetăţeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum şi persoana juridică constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor (altele decât cele enumerate anterior la lit. a) în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români şi pentru persoanele juridice române. c) Cetăţeanul unui stat membru nerezident în România, apatridul nerezident în România cu domiciliul într-un stat membru, precum si persoana juridică nerezidentă, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru, pot dobândi dreptul de proprietate, asupra terenurilor pentru reşedinţe secundare, respectiv sedii secundare, la împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană. d) Cetăţenii străini, apatrizii si persoanele juridice aparţinând statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European pot dobândi dreptul de proprietate, asupra terenurilor, în condiţiile reglementate prin tratate interna¬ţionale, pe bază de reciprocitate. Precizăm că persoana juridică română poate dobândi în proprietate terenuri în România chiar dacă a fost constituită de persoane fizice sau juridice străine. Potrivit Legii nr.312/2005, prin expresia „stat membru" se înţelege orice stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, prin expresia „fermieri care desfăşoară activităţi independente" se înţelege orice persoană fizică care desfăşoară activitate agricolă sau silvică, în vederea realizării de produse agricole vegetale ori animale, precum şi de depozitare şi prelucrare a produselor obţinute din activitatea proprie sau care desfăşoară o activitate în vederea realizării de produse lemnoase şi nelemnoase ale fondului forestier, aşa cum sunt definite de legea în vigoare, iar prin termenul „rezident" se înţelege străinul care are drept de rezidentă pe teritoriul României sau, după caz, persoana juridică străină care are cel puţin un sediu secundar pe teritoriul României, în condiţiile legii.

Related Documents