Institutiile Si Socializareabac

INSTITUŢII ŞI ORGANIZAŢII SOCIALE Instituţiile sociale In limbajul comun, termenul de institutie pastreaza sensul initial, juridic, desemnand organizatiile care au statut, reguli de functionare stabilite prin regulamente si/sau legi, avand rolul sau functia sociala de a satisface anumite nevoi colective. In acest sens, exemplul tipic de institutie este statul, cu organizatiile sale administrative, politice, militare etc. Definitie: structuri ce reprezinta mai multe fatete, durabile social, formate din elemente simbolice, activitati sociale si resurse materiale. Proprietati specifice: • sunt relativ rezistente la schimbare • au tendinta sa se transmita din generatie in generatie, sa se mentina si sa se reproduca 

au anumite sisteme de reglementare constituite din norme legale, sociale şi culturale

Orice tip de practică instituită în societate poate reprezenta o instituţie socială. Tipuri de instituţii: 1. Instituţii politice, care se referă la conducereea comunităţii şi a societăţii. Ex statul, partidele 2. Instituţii juridice, referitoare la administarea controlului social şi asigurarea ordinii. Ex tribunalele, barourile 3. Instituţii economice care asigură producerea de bunuri şi servicii . Ex orice organizaţie economică 4. Instituţii culturale centrate pe producerea şidifuzarea culturii. Ex teatre 5. Instituţii religioase ce administrează practicile şi ideologiile religioase. Ex sectele, cultele 6. Instituţii ale vieţii private care asigură desfăşurarea vieţii private a indivizilor. Ex familia, căsătoria. Un tip special de instituţie este instituţia totală care îşi influenţează şi controlează membrii la un nivel maximal. Este un grup sau o organizaţie care are aproape control continuu asupra individului: -organizaţii ce îngrijesc pers considerate incapabile să-şi poarte de grijă: cămine de bătrâni sau de orfani -organizaţii pentru care izolarea decurge din nevoia de eficienţă:armata, internate, nave -aşezăminte unde izolarea şi ascultarea este o opţiune personală: mănăstiri -organizaţii ce îngrijesc persoane incapabile să îşi poarte de grijă şi sunt potenţial periculoase pentru alţii:spitale de psihiatrie, leprozerii -aşezăminte ce izolează persoane considerate a fi periculoase voluntar pentru alţii:închisori, lagăre FAMILIA In abordarile sociologice familia este considerate din perspective macro-sociologica-institutie,iar din perspective microsociologica-microgrup. DEFINITIE Familia este grupul matur si social fundamental realizat prin casatorie in care membrii sunt legati prin relatii natural-biologice,afective si morale,economice si juridice. Functiile familiei: a)Functia biologica--de reproducere sexuala care asigura descendenta cuplului b)Functia economica--din punct de vedere economic familia reprezinta un menaj sau gospodarie care se autogestioneaza in privinta veniturilor si a cheltuielilor in vederea satisfacerii nevoilor. !!!In cazul familiei traditionale din mediul rural familia era preponderant centrata pe producere de bunuri in gospodarie pt autoconsum.In familiile moderne din mediul urban principala functie a familiei este de consum.

c)Functia de socializare--vizeaza faptul ca familia asigura conditii pt.insusirea si transmiterea valorilor sociale si asigura integrarea copilului in viata sociala. Aceste asoecte se realizeaza prin mijloace specifice, mai ales prin cele de control. d)Funcţia de status-vizează faptul că cele mai importante statusuri ale unei persoane sunt oferite de familie e)Funcţia afectivă-vizează faptul că orice om îşi găseşte echilibrul afectiv, în primul rând, în familie f)Funcţia protectivă -prima instituţie care îl apără pe individ este familia Tipuri de familie Familia de origine->este cea din care provenim prin nastere, in cazul ei dominante fiind raporturile parentale si filiale; ea este cea care asigura socializarea descendentilor. Familia conjugala->este cea constituita prin casatorie inteleasa ca uniune liber consimtita intre doua persoane de sex opus in conditiile legii este considerate baza a sistemului de inrudire in societate. Familia nucleara-este familia de baza alcatuita din soti(pereche maritala) si copii. Familia extinsa->cuprinde pe langa nucleul familial si alte rude din mai multe generatii. Familia monoparentala->familia in care copilul/copii sunt cu un singur parinte(mama sau tata) fiind rezultata fie in urma decesului unuia dintre parinti, fie in urma divortului. !!!Sociologii acorda o atentie deosebita studiului familiei monoparentale si a modului in care acesta influenteaza socializarea copilului. Multi dintre sociologi considera ca absenta unuia dintre modelele parentale (matern sau patern)poate determina deficite in socializarea copilului si determina in mod cert modificari ale personalitatii viitorului adult pe linie afectiva dar si pe linia indeplinirii rolurilor familiale. Normele familiei 1)normele de casătorie=cele ce reglementează alegerea partenerilor. Sunt posibile două situaţii: -alegerea partenerului din grupul din care facem parte(endogamă) -alegerea partenerului din afara grupului(exogamă) 2)norme ce reglementează numărul de parteneri: -căsătorie monogamă(un bărbat şi o femeie) -casatorie poligama 3)normele de autoritate=cele ce reglementează conducerea şi exercitarea puterii: -matriarhatul -patriarhatul -exercitarea comună a puterii 4)după normele de locaţie: -patrilocaţie: noua familie va locui la părinţii soţului -matrilocaţie: noua familie va locui la părinţii soţiei -neolocaţie: se întemeiază o nouă gospodărie CASATORIA ŞI DIVORŢUL Pe parcursul istoriei umanitatii, practicile sociale au determinat urmatoarele tipuri de casatorie: a.casatoria ca angajament familial->in care parintii cautau partener/partenera pentru fiica sau fiul lor care sa corespunda unor criterii de varsta,avere,apartenenta si să dispuna de calitati necesare pt.o gospodarie. b.casatoria ca strategie patrimoniala->se realiza ca strategie de gestiune a averii de aceea intervenea adesea notarul in realizarea acestei casatorii astfel incat o familie cunostea cu precizie averea celeilalte;este specifica societatii traditionale; de ea se leaga si strategia unor familii de a avea un singur copil tocmai pentru a nu diviza averea intre mostenitori c.casatoria ca legatura izvorata din dragoste reciproca si impartasita intre parteneri;este specifica societatii moderne. d.noua alianta->este specifica societatii contemporane occidentale in sensul ca intrarea in viata conjugală a partenerilor nu mai corespunde neaparat cu momentul casatoriei ,ea precede adesea acest moment si nu se mai finalizeaza cu actul casatoriei, in acest caz vorbim despre concubinaj sau uniune consensuala. Divorţul are ca scop desfacerea căsătoriei şi este un procedeu mult mai complicat decât căsătoria. În unele societăţi este chiar interzis. Numărul divorţurilor din societate este important şi se măsoară cu ajutorul indicatorului

numit DIVORŢIALITATE şi reprezintă numărul de divorţuri la 1000 de căsătorii. Factori ce conduc la instabilitatea familiilor: -vârsta: diferenţele mari de vârstă sau vârsta similară dacă partenerii au mai puţin de 22-24 ani -experienţe traumatizante în familie -nevoia de îndepărtare doar a unuia din parteneri faţă de familiile de origine -diferenţe sociale, economice sau culturale majore între soţi -dacă cei doi s-au căsătorit la mai puţin de 6 luni sau la mai mult de 3 ani duă prima întâlnire -modelul oferit de familia de origine este disfuncţional -sarcina înainte de casătorie sau în primul an de mariaj În societatea contemporană a scăzut reticenţa şi stigmatul social legat de divorţ şi au fost simplificate legile privind divorţul, instituindu-se divorţul „fără vină”, fapt ce a jucat un rol important în creşterea divorţurilor Consecinţele divorţurilor: -poate genera sentimente de eşec personal, singurătate şi dificultăţi de ordin financiar -poate afecta relaţia copiilor cu unul din părinţi în cazul în care între aceştia nu cooperează in privinţa creşterii copilului. În trecut se considera că divorţul este foarte nociv pentru copil ducând la insuccese şcolare şi creşterea delincvenţei. Astăzi se consideră că este preferabil un divorţ atunci când atmosfera în familie devine de nesuportat datorită violenţei verbale, fizice şi psihologice Cele mai importante schimbari care au loc in lume sunt urmatoarele, potrivit lui A. Giddens: • influenta familiilor largite si a altor grupuri bazate pe relatiile de rudenie este in curs de scadere; • se manifesta o tendinta generala de libera alegere a partenerului marital; • drepturile recunoscute ale femeilor au o deschidere tot mai mare, atat in privinta initierii mariajului, cat si in cea a luarii de decizii in interiorul familiei; • casatoriile intre rude sunt tot mai putin frecvente; • in societatile care erau altadata foarte restrictive se observa o mai mare libertate sexuala; • se manifesta o tendinta generala de extindere a drepturilor copiilor şi democratizarea relaţiei între parinţi şi copii Forme alternative la căsătorie 1. Coabitarea consensuală: -partenerii nu şi-au legalizat legătura -cuplul seamănă cu familia având aceleaşi funcţii şi confruntându-se cu aceleaşi probleme -poate fi o formă premergătoare căsătoriei sau o alternativă la căsătorie -cel ma frecvent se întâlneşte la tineri şi la cei fără copii. Consecinţe: -duce la afectarea caracterului de instituţie a căsătoriei datorită faptului că această formă de cuplu începe să fie preferată de tot mai mulţi membri ai societăţii -poate conduce la sporirea instabilităţii familiei deoarece aceste legături sunt realizate cu uşurinţă şi se desfac la fel de uşor. Uneori partenerii preferă această formă de uniune pentru a se simţi mai liberi şi a evita restricţiile şi dificultăţile ce pot să apară în cazul unui divorţ deoarece în unele ţări există prevederi stricte în cazul divorţurilor 2. Celibatul: -se referă la persoane ce nu au relaţii intime cu alte persoane sau la partenerii ce locuiesc în menaje separate -a devenit astăzi o opţiune de viaţă fie ca perioadă de aşteptare între 2 legături, fie ca decizie de a nu mai avea o altă familie pentru persoanele văduve sau divorţate Consecinţele sunt: -diminuarea natalităţii, ceea ce pe termen lung poate antrena dezechilibre demografice -o sărăcire a relaţiilor afective pentru persoanele celibatare, chiar sentimente de solitudine şi inutilitate -lipsa sprijinului de ordin moral, afectiv şi material pentru acea parte a populaţiei care preferă această formă de menaj centrat pe individualitate Statele caută reducerea numărului de celibatari,dar în ultimul timp a crescut toleranţa socială faţă

de celibatari 3. Familiile fără copii -sunt o formă a restructurării familiei -axul central al familiei este cuplul soţ-soţie -lipsa unui copil se explică prin dificultăţi economice(şomaj, venituri mici) -apariţia copilului în cuplu deseori restrânge sfera activităţii profesionale şi extraprofesionale şi determină o serie de responsabilităţi parentale 4. Familiile monoparentale: -menaje alcătuite dintr-un părinte şi copii acestuia -apar în urma divorţului, abandonului familial, decesului unuia dintre părinţi, a adopţiei realizate de o persoană singură, a creşterii copiilor în afara căsătoriei - funcţiile familiei nu se pot realiza în mod optim, apărând o serie de dificultăţi şi deficienţe

În societatea contemporană, formele şi instituţiile sociale nu mai au timp să se solidifice, să se stabilizeze şi nu mai constituie cadre de referinţă pentru acţiunea umană. În „Dragostea lichidă”, din 2003, Bauman arată că relaţiile interpersonale nu mai sunt axate pe principiul durabilităţii, responsabilităţii şi datoriei, ci devin o reflectare a strategiei dominante de „carpe diem” şi deci devin o ilustrare a fluidităţii generale. Dacă tipul tradiţional de căsătorie, emblemă a modernismului „solid” combina convenţia cu un ideal al alegerii libere, noua formulă de angajare într-o relaţie este unilaterală şi precară, căci ea implică o altă persoană care are aceaşi libertate şi de voinţă şi care este deci imprevizibilă. Precaritatea descrie instabilitatea, lipsa de pretecţie şi vulnerabilitatea epocii contemporane. Educatia-scoala Educatia in forma institutionala a scolii este o componenta esentiala a sistemului social alaturi de celelalte institutii fundamentale:familia,economia,religia,politica etc. Incercarile de definire a educatiei pot sa vina din diverse domenii: pedagogie, psihologie, filosofie, economie, sociologie-acestea formand familia stiintelor educatiei. !!!Din perspectiva sociologica educatia reprezinta ansamblul actiunilor sociale de transmitere a culturii, de generare, orientare si conducere a procesului invatarii individuale si colective. Sociologii considera ca sistemul de invatamant detine 2 functii: a.functie interna->de instruire si informatie b.functie externa->de reproducere sociala a culturii Sistemul de invatamant este componenta sistemului educational care cuprinde totalitatea organizatiilor sociale specializate in activitati de instruire si formare a personalitatii individului. Aceste funcţii ale sistemului de învăţământ pun în evidenţă legătura cu sistemul economic: -sistemul de învăţâmânt produce potenţial uman pentru economie -sistemul economic oferă locuri de muncă Între cele două sisteme există o legătură în sensul că dezvoltarea sistemului de învăţământ este influenţată de evoluţia sistemului social, în special economic. La rândul său, sistemul economic se dezvoltă prin rezultatele sistemului de învăţământ. Există însă şi o relativă autonomie între cele două subsisteme: -sistemul de învăţământ are monopolul în formarea cadrelor didactice -sistemul economic este dependent de cel de învăţământ prin pregătirea potenţialului uman de muncă Educatia este o componenta esentiala a procesului de socializare prin care indivizii dobandesc comportamentele necesare participarii la viata sociala. Socializarea prin educatie semnifica internalizarea si transmiterea valorilor cultural(stiintifice,relig,etice,artistice,ec,filozofice si politice) Tipuri de educatie: 1.Educatia formala-se realizeaza in cadrul organizat prin intermediul institutiilor scolare din sistemul de invatamant

-mai este numita si educatie scolara deoarce contine activitati cu continut pedagogic si se ghideaza dupa obiective pedagogice gandite pe termen scurt,mediu si lung. -printre obiectivele sistemului de invatamant se pot mentiona:  Insusirea si interiorizarea cunoştinşelor necesare integrarii individului in societate.  Dezvoltarea si cultivarea aptitudinilor si talentelor intr-un cadru metodic adecvat  Evaluarea pedagogica si sociala permanenta(prin note sau calificative)a achizitiilor scolare. 2.Educatia non-formala->se realizeaza prin activitati cu continut pedagogic. -completeaza educatia formala -se realizeaza intr-un cadru flexibil,atat prin sistemul de invatamant,cat si in afara lui:cercuri pe discipline,olimpiade si concursuri,cursuri de excelenta,activitati artistice si sportive,excursii,tabere,activitati prin cluburile copiilor. 3.Educatia informala->include totalitatea influentelor educationale cu caracter spontan si neorganizat venite din partea mediului social(familie,religie,politica,mass-media) În ultimele doua secole, amplele procese sociale de industrializare si urbanizare au transformat intreaga retea institutionala a societatilor occidentale. Educatia a cunoscut, in acest sens, doua tendinte majore, si anume, trecerea de la o educatie a elitelor la o educatie de masa si sporirea birocratizarii. Folosirea crescanda a materialelor scrise in domenii diferite ale vietii a dus la un nivel mai ridicat al alfabetizarii (capacitatea de a citi si de a scrie la un nivel minim) decat in orice epoca anterioara. Treptat, a aparut educatia, in forma ei moderna, implicand instruirea elevilor in cadrul unor scoli construite special. Procesul industrializarii si expansiunea oraselor au contribuit la sporirea necesitatii unui invatamant specializat. Cand oamenii lucreaza in multe profesii diferite, calificarile nu mai pot fi transmise direct de la parinti la copii. Dobandirea de noi cunostinte se bazeaza tot mai mult pe gandirea abstracta, mai curand decat pe transmiterea practica a unor calificari specifice. Intr-o societate moderna, oamenii trebuie sa fie inzestrati atat cu notiuni de baza (cititul, scrisul, socotitul), cat si cu cunostinte generale despre mediul inconjurator, social si economic. Totodata, este important ca ei sa stie cum sa invete, in asa fel incat sa poata stapani informatia, atat de coplesitoare in epoca pe care o traim. Biserica Religia este o latură a vieţii spirituale, în timp ce biserica este o instituţie Prin religie înţelegem un ansamblu de simboluri , credinţe şi practici care au în centru ideea de sacru şi uneşte credincioşii într-o comunitate socio-religioasă Religia exista in toate societatile cunoscute, desi credintele si practicile religioase variaza de la o cultura la alta. Toate religiile implica un set de simboluri, care presupun sentimente de veneratie, legate de ritualuri practicate de o comunitate de credinciosi. Toate religiile implica, in fapt, comunitati de credinciosi, dar exista multe diferente in modul de organizare a acestora. Exista următoarele tipuri de organizatii religioase: • bisericile sunt institutiile religioase cele mai mari recunoscute, avand, de obicei, o structura birocratica formala si o ierarhie alcatuita din functionari religiosi; • sectele sunt grupuri de credinciosi de dimensiuni mai reduse si mai putin formale, infiintate, adesea, pentru a revigora biserica recunoscuta; • daca o secta supravietuieste o perioada mai indelungata de timp si este institutionalizata, dobandeste numele de confesiune; În societăţile anterioare religia însoţea toate evenimentele importante din viaţa unei persoane şi din viaţa unei comunităţi. Societatea contemporană se caracterizează printr-o puternică laicizare, fenomen care poartă numele de secularizare. Putem constata două tipuri de secularizare. 

secularizare subiectivă, caracterizată prin îndepărtarea oamenilor de credinţele şi practicile religioase. Astfel în epoca actuală putem constata existenţa unui mare număr de persoane

care nu au o anumită religie 

secularizare obiectivă, care constă în faptul că multe din funcţiile bisericii au fost preluate de alte instituţii aceasta pierzându-şi din importanţa ca instituţie socială

Pe de altă parte pentru a se adapta, biserica este supusă unui proces de schimbareîn ceea ce priveşte credinţa, morala, ritualurile practicate, atitudine numită de sociologii „conformitatea cu această lume”

Statul Statul apare ca urmare a nevoii de asigurare a ordinii în interior şi de apărare împotriva atacurilor externe. Pentru a se institui relaţia de putere în cadrul raportului între stat şi societate este nevoie de. -grupuri sociale care au o existenţă îndelungată -o structură ierarhică complexă şi durabilă -o organizare bazată pe legi scrise sau culturale -diviziunea socială între conducători şi conduşi Principiile statului modern: -principiul suveranităţii naţionale, dreptul de a-şi fixa propriile reguli fără niciun amestec din afară -principiul separării şi echilibrului între puteri:puterea legislativă(emite legile), puterea executivă(aplică legile), puterea judecătorească(apără legile) -principiul guvernării reprezentative:poporul delegă puterilor dreptul de comandă -principiul supremaţiei constituţionale: activităţile statului sunt supuse valorii juridice. Constituţia, lege supremă în stat fixează activitatea organelor de stat în limitele legii. -principiul consacrării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului Statul este cea mai importanta institutie politica, distingandu-se de celelalte prin faptul ca detine monopolul asupra utilizarii legitime a fortei. Fara a fi o institutie universala, intrucat sunt cunoscute in istorie societati fara stat, acesta reprezinta institutia politica cea mai insemnata pentru societatile moderne, in care statele sunt organizate tot mai mult pe baze nationale. Putem vorbi de mai multe tipuri de state: • democratic, daca autoritatea deriva din lege si este inradacinata in consensul popular; • autoritar, cand conducerea (guvernul) centralist(a) nu admite existenta pluralismului politic (a mai multor partide de orientari diferite); • totalitar, atunci cand guvernul central controleaza activitatea tuturor institutiilor economice, politice, culturale etc. Sistemele politice democratice incearca sa instituie mecanisme pentru schimbarea pasnica a ordinii politice (existenta mai multor partide politice rivale, alegeri libere, alte forme de participare politica, existenta unor grupuri de interese diferite), care sa ofere posibilitatea participarii membrilor societatii la procesul politic. Efectul cel mai important al democratiei este realizarea, prin intermediul procedeelor sale specifice de negociere si comunicare, a unui grad substantial de consens. Democratia reprezinta o forma de conducere pentru care societatea actuala a optat cu claritate, Democratia implica, prin definitie, existenta mai multor partide politice. Asociata cu extinderea democratiei si cu cresterea interesului maselor pentru viata politica (sufragiul universal, sistemele parlamentare (etc.), afirmarea partidelor politice s-a produs indeosebi in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. În cadrul societăţii putem găsi un joc de raporturi între o putere centrală(statul) şi un număr

indefinit de mici centre de putere (familii, grupuri de interese, comunităţi, etc) ce constituie societatea civilă. Societatea civilă este spaţiul în care grupurile sociale se pot manifesta fără a cădea sub autoritatea exclusivă a puterii de stat. În societatea contemporană există o dispută între două concepţii asupra societăţii civile: -optimistă, care consideră că singurul garant al libertăţii şi democraţiei este societatea civilă -pesimistă, care susţine că societatea civilă lăsată să se manifeste la întreaga sa amploare conduce la inegalitate şi insubordonare civică a cetăţenilor( cea care eliberează este legea, iar excesul de libertate oprimă)

Partidele politice Un partid politic poate fi definit ca fiind „o organizatie constituita in scopul obtinerii controlului legitim al guvernarii in urma unui proces electoral” sau ca reprezentand „o organizatie al carei obiectiv final este cucerirea sau influentarea puterii guvernamentale, in vederea promovarii intereselor politice, economice, ideologice, culturale etc. ale unor grupuri, clase sau fractiuni de clasa, comunitati locale, etnice, religioase” Trăsături definitorii ale acestuia: 1. orice partid este purtător al unei ideologii sau al unei viziuni specifice asupra lumii şi a individului (concepţia despre lume); 2. partidul este o organizaţie, adică o uniune instituţionalizată de oameni ce există o perioadă relativ lungă de timp la diferite niveluri ale politicii (de la local la cel internaţional); 3. scopul partidului este cucerirea şi realizarea puterii; 4. fiecare partid tinde spre asigurarea susţinerii poporului – începând cu susţinerea electorală şi terminând cu participarea activă în calitate de membri. Dacă e să ne referim la clasificarea partidelor, în conformitate cu amplasarea tradiţională pe eşicherul politic: -partide de stânga” -„partide de dreapta”, . O altă clasificare dată de teoria politică este: -partide de guvernământ . Calificativul de guvernământ, este atribuit partidelor ce se bucură de suficientă reprezentare parlamentară pentru a realiza în mod individual (sau prin coaliţie) funcţionarea guvernului. -partide de opoziţie. Funcţiile partidelor: -promovarea unor interese naţionale, regionale, de grup -medierea între societatea civilă şi stat, între categorii de interese, precum şi rezolvarea conflictelor între acestea -menţinerea puterii pentru a beneficia şi atribui avantaje materiale şi simbolice membrilor săi -propulsare socială pentru unii indivizi Organizatiile Definire si tipuri Persoana umana,inca de la nastere si pe tot parcursul vietii interactioneaza cu mediile organizationale(maternitate,cresa,gradinita,scoala,loc de munca,spital,etc.) DEFINITIE Organizatia reprezinta un sistem structurat de interacţiune umană realizat în vederea atingerii unui scop. !!!Un grup de indivizi constituie organizatie cand are reguli formale(regulamente scrise)dar si reguli

informale care reglementeaza comportamentul indivizilor intr-o organizatie. Tipuri de organizatii: 1.Dupa domeniul de activitate: a.Organizatii economice->ex.societatile comerciale,firmele b.Organizatii politice->ex.partidele c.Organizatii sociale->ex.ONG(Organizatii nonguvernamentale) d.Organizatii cultural-educative->ex.sistemul de invatamant e.Organizatii religioase->ex.cultele religioase f.Organizatii militare->ex.armata,forta de securitate 2Dupa gradul de complexitate: a.Organizatii simple->sunt alcatuite din indivizi(vezi clasif.anterioare) b.Organizatii complexe->ex.ONU, N.A.T.O, UNICEF 3.După mărime: -microorganizaţii, până la 9 persoane -organizaţii mici, 10-49 -organizaţii mijlocii, 5-249 -organizaţii mari, peste 250 4.După forma de proprietate: -publice, care aparţin statului -private, ca rezultat al liberei iniţiative Birocraţia Birocraţiile sunt organizaţii de mari dimensiuni, cu o structură ierarhică şi o bună definire a sarcinilor asociate fiecărui rol -are la baza urmatoarele principii *seful organizatiei isi ocupa functia prin alegeri,concurs sau mostenit *organizatia este structurata ierarhic piramidal:a)nivelul de jos-executanti b)nivelul median-sefii de birouri si departamente c)varful organizatiei-presedintele si directorii *functionarii isi ocupa posturile de regula prin concurs,iar promovari se fac in functie se realizeaza pe criteria de performante si vechime *ierarhia este strict respectata,iar indeplinirea sarcinilor de serviciu este supravegheata de catre superiori *functionarii remunerati prin salarii fixe,au dreptul la pensie,la premii si la concediu platit *singura preocupare a functionarului trebuie sa fie functia pe care o detine si care constituie pentru el o criza. Birocratia a fost supusa unei severe critici : - ritualismul adica faptul ca functionarii pun mai presus regulamentele decat cetateanul aparand astfel conflicte intre functionari si cetateni.Din acest motiv cetatenii sunt adesea exasperati de multitudinea de hartii si de demersuri pe care trebuie sa le realizeze pt.a-si rezolva o problema in institutiile publice. -o alta critica adusa teoriei este asa numitul principiul al lui Peter potrivit caruia functionarii tind sa fie promovati pana isi ating nivelul de incompetenta;dat fiind ca nu-l mai schimba nimeni din postura respective,consecinta este ca organizatiile birocratice tind sa fie populate cu incompetenti. ONG-urile -sunt private ca formă de proprietate, dar publice ca scopuri urmărite -pot genera profit, însă acesta nu poate reveni celor ce conduc sau formează aceste organizaţii -sunt independente de instituţiile publice, cu un grad mare de autonomie -presupun activitatea voluntară a unor persoane Rolul lor:

-duc la creşterea performanţelor organizaţiilor publice, mediind relaţiile dintre cetăţeni şi instituţiile publice -facilitează dezvoltarea economică şi cooperarea civică -satisfac o nevoie fundamentală de asociere şi afiliere a oamenilor -reprezintă un spaţiu de învăţare şi formare de competenţe pentru tineri După domeniul de activitate pot fi: -ONG ce apără drepturile şi interesele cetăţeneşti -ONG ce reprezintă interesele de afaceri şi profesionale -ONG a căror obiect de activitate este cultura, recreerea, sănătatea, serviciile sociale Între guvernanţi şi ONG pot exista relaţii de colaborare, dar şi relaţii conflictuale, caz în care acţiunile lor îmbracă forme diverse:petiţii, demonstraţii, greve, strângere de semnături cu scopul de a obţine decizii sau argumente favorabile din partea guvernanţilor sau de a mediatiza cauza pentru care acţionează Socializarea Socializarea este procesul prin care individul uman se formează ca fiinţă socială, învăţând comportamente, abilităţi, informaţii care îi permit să trăiască şi să se dezvolte ca fiinţă socială. Socializarea este modalitatea prin care un organism biologic este transformat într-o fiinţă socială capabilă să acţioneze împreună cu alţii.Individul se naşte într-o anumită cultură pe care o preia, o interiorizează şi o transmite următoarelor generaţii. Fără socializare, societatea nu ar supravieţui, însă nici individul nu ar putea supravieţui în afara socializării. Socializarea este procesul prin care individul devine conştient de sine integrându-se în cultura în care s-a născut. Procesul de socializare este influenţat de::  factori biologici: temperament, caracteristici afective  mediul fizic  profilul cultural al societăţii  experienţa de grup  experienţa personală Putem întâlni mai multe tipuri de socializare: 1) După momentul în care se realizează: a)socializare primară, care are loc în primii ani de viaţă. Copilul învaţă limbajul, normele,valorile fundamentale ale societăţii în care trăieşte. Aceasta se realizează în familie b)socializare secundară, începe pe la 7 ani şi până în adolescenţă. Sunt asimilate toate rolurile sociale, produsele culturale şi normele care îl fac să poată trăi normal în societate. c)socializarea continuă, ca proces de învăţare pe tot parcursul vieţii a modului de convieţuire în societate. Asimilăm cunoştinţe şi comportamente care ţin de rolurile de cetăţeni, de membrii ai comunităţii 2)După scopul pentru care se realizează: a)anticipativă, în vederea unor roluri pe care nu le deţine încă şi care facilitează adaptarea întrun cadru organizaţional sau instituţional viitor b)negativă, prin care individul asimilează norme şi valori precum şi modele comportamentale 000care sunt opuse celor ale societăţii în care traieşte c)socializarea profesională:procesul de transmitere-asimilare a atitudinilor, concepţiilor sau modelelor de comportament specifice unui grup profesional în vederea adaptării şi integrării individului în acest grup.Indivizii interiorizează normele de comportament şi acţiune specifice profesiei. Se mai numeşte şi socializare adaptativă d))resocializarea este procesul prin care individul învaţă noi modele de comportament , valori sau norme diferite de cele pe care le posedă deja. Acest proces presupune renunţarea la anumite valori, norme, obiceiuri şi acceptarea altora noi. Agenţii socializării

1. Familia -este principalul agent în socializarea primară şi parţial şi în cea secundară -este intermediar între societatea globală şi copil, locul unde se modelează principalele componente ale personalităţii -deşi realizează funcţii socializatoare comune, în realitate intervin numeroase diferenţe între modurile în care familiile îşi socializează copii. Există diferenţe între scategoriile profesionale şi cele rezidenţiale 2.Grupurile de egali(de similaritate) -formate din persoane ce au aproximativ aceaşi vârstă -se manifestă ca agenţi puternici de socializare mai ales în perioada copilăriei şi adolescenţei -oferă copiilorşi adolescenţilor posibilitatea de a se manifesta independent în afara controlului părinţilor. În relaţie cu părinţii sau cu alţi adulţi copii şi adolescenţiiau o poziţie subordonată, dar aceste grupuri oferă copiilor posibilitatea de a interaţiona ca egali, ca parteneri. -adesea aceste grupuri socializează trăsături culturale sau subculturale ce nu sunt avute în vedere de părinţisau nu sunt conforme cu valorile şi normele acestora:informaţii sexuale, folclor, superstiţii, comportamente delincvente. 3.Scoala -oferă atât informaţii şi calificări cât şi un climat valoric şi normativ, formal şi informal -se învaţă nu doar cunoştinţele predate explicit, dar şi din interacţiune cu ceilalţi elevi, din comportamentul afectiv al profesorilor, din modul de organizare al şcolii -fiecare şcoală ajunge să dobândească trăsături specifice , încât elevii de la un liceu se vor deosebi de elevii de la alt liceu 4.Mass-media -are capacitatea de a impune şi promova anumite valori, norme sau modele de comportament -nu influenţează publicul direct ci prin prezentarea unor lideri de opinie care preiau, interpretează şi transformă mesajul devenind formatori de opinie. 5.Grupurile de muncă: -sunt agenţi socializatori în socializarea continuă -ajută adulţii să adopte modele de comportament care îi vor ajuta în asumarea unor roluri