Infractiuni Silvice

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

Cu titlu de manuscris CZU 343.77 NUŢU Costache

CONSIDERAŢII TEORETICE ŞI PRACTICE PRIVIND INFRACŢIUNILE SILVICE

Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (drept penal şi criminologie)

TEZĂ DE DOCTOR ÎN DREPT

Conducător ştiinţific: Prof. Univ. Dr. DOBRINOIU Vasile _______________ Autor: __________________

CHIŞINĂU 2006

CUPRINS CUPRINS.............................................................................................................................................2 INTRODUCERE..................................................................................................................................3 Capitolul I. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA INFRACŢIUNILOR SILVICE.............8 1.1. Importanţa fondului forestier şi necesitatea apărării acestuia ..........................................8 1.2. Scurt istoric privind legislaţia silvică din România ........................................................14 1.3. Elemente de drept comparat............................................................................................20 Capitolul II.ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A INFRACŢIUNILOR SILVICE....................23 2.1. Aspecte generale şi comune infracţiunilor silvice...........................................................23 2.2. Reguli procesuale specifice cercetării infracţiunilor silvice …......……...…………….32 2.3. Infracţiunile silvice prevăzute în legislaţia penală română .............................................35 A. Infracţiunile prevăzute în Codul silvic ( Legea nr. 26/1996..................................35 B. Infracţiunile prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998...............................74 2.4. Infracţiunile silvice prevăzute în Codul penal al Republicii Moldova..........................101 Capitolul III. ASPECTUL CRIMINOLOGIC AL INFRACŢIUNILOR SILVICE DIN ROMÂNIA......................................................................................................................................111 3.1. Principalele cauze de ordin general care afectează şi generează comiterea infracţiunilor şi contravenţiilor silvice...............................................................................................111 3.2. Activităţi menite să ducă la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional din domeniul forestier.........................................................................................................117 SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE................................................................ ...............120 CONCLUZII...................................................................................................................................121 PROPUNERI DE LEGE FERENDA...........................................................................................122 ANEXE............................................................................................................................................125 BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................143 ADNOTARE...................................................................................................................................156 CUVINTE-CHEIE.........................................................................................................................159 LISTA ABREVIERILOR..............................................................................................................160

2

INTRODUCERE Actualitatea temei investigate. Menţinerea echilibrului ecologic la nivelul planetei Terra se prezintă drept una dintre problemele prioritare ale contemporanităţii. Astăzi, prognozele privind eventualele cataclisme ecologice, care pot surveni în urma presiunii ascendente a factorului antropogen asupra mediului natural, acordă prioritate preocupărilor pentru protecţia mediului natural în ansamblul problemelor globale ale omenirii. În acest context, pădurile influenţează favorabil condiţiile climaterice, atmosfera, regimul hidrologic al apelor, protejează solul de erozine, precum şi servesc în calitate de mediu de viaţă pentru regnul animal În contextul reformei judiciare şi de drept, legislaţia penală a cunoscut transformări substanţiale impuse de noile realităţi sociale şi economice, precum şi tendinţa de a alinia legislaţia română la principiile şi normele de drept internaţional, aplicabile în Uniunea Europeană. La elaborarea tezei s-a avut în vedere abordarea în toate valenţele sale a problematicii privind „Infracţiunile silvice”. În esenţă s-a urmărit a analiza gradul în care realităţile şi cerinţele politice, economice şi sociale existente la un moment dat îşi găsesc expresia juridică în fondul activ al legislaţiei în vigoare, ca şi tendinţele care se manifestă în relaţia dintre legislaţia veche – o parte aflată încă în acţiune şi noile principii şi norme care se afirmă cu tot mai multă vigoare. S-a avut în vedere şi faptul că în domeniul legislaţiei forestiere s-a pus bazele unui sistem juridic nou, deosebit de cel existent în trecut. El nu poate să exprime decât o stare politică, economică şi socială nouă, a unui stat care este organizat şi funcţionează pe principii noi, fundamental diferite de cele existente mai înainte. În prezent furturile de material lemnos au luat amploare atât în România şi Republica Moldova, ca de altfel în toată lumea contemporană, fapte prin care se pricinuiesc imense pagube, atât proprietăţii publice cât şi celei private. Analiza dinamicii infracţionalităţii silvice din ultimile două decenii demonstrează atitudinea iresponsabilă cu care au fost trataţi factorii de mediu. Exploatările extensive a pădurilor, valorificarea intensivă a terenurilor în pantă a fost însoţită de efecte distrugătoare de lungă durată: alunecări de teren, eroziune, sărături, porţiuni supraumede etc., creindu-se adevărate dezechilibre ecologice. Elaborarea lucrării s-a impus şi datorită faptului că adoptarea Codului silvic în condiţii superioare din punct de vedere ştiinţific faţă de legislaţia silvică anterioară, a ocazionat totuşi exprimarea unor opinii diferite în literatura de specialitate şi pronunţarea unor soluţii discutabile în practica judiciară, având în vedere şi multitudinea de acte normative referitoare la domeniul silvic românesc, acte normative care pot fi toate reunite într-un adevărat Cod silvic, ca să putem vorbi de 3

o legislaţie unitară în acest domeniu. Organele abilitate ale statului sunt chemate să ocrotească şi să apere proprietatea privată şi publică, folosindu-se de toate metodele şi mijloacele pe care le au la dispoziţie, inclusiv cele penale şi contravenţionale, faţă de cei care atentează la aceste valori. Aşa cum s-a menţionat pe plan legislativ – în evoluţia vieţii sociale – imprevizibilă uneori în anumite dimensiuni – apar contexte sociale care determină remodelarea textelor incriminatoare, desfiinţarea ori înlocuirea acestora sau la ataşarea unor noi asemenea dispoziţii aşa cum este cazul şi în domeniul silvic. Devine tot mai clar că normele juridice care reglementează delictele silvice din legea penală precedentă şi chiar o parte din cea existentă, nu mai făceau faţă faptelor pe care trebuia să le sancţioneze şi s-ar impune efectuarea unor revizuiri. Promovând o astfel de abordare, am încercat ori de câte ori a fost cazul să avansăm şi unele idei, sugestii sau propuneri, unele chiar de „lege ferenda”, mai ales din unghiul de vedere al practicianului în speranţa că unele dintre acestea să fie avute în vedere de cei interesaţi şi, de ce nu să-şi găsească chiar o consacrare legislativă. Pentru a atinge un grad cât mai posibil înalt de studiere a temei investigate ne-am referit nu numai la actele normative din România şi Republica Moldova, dar şi la unele prevederi legislative referitoare la infracţiunile silvice din alte ţări (Franţa, Germania, Olanda, Turcia, Norvegia, Marea Britanie, Canada, Australia, etc.) Scopul şi obiectivele lucrării. Scopul tezei constă în cercetarea complexă a infracţiunilor silvice atât sub aspect juridicopenal, cât şi sub aspect criminologic prin prisma regulilor de încadrare juridică a infracţiunii în baza celor două acte normative româneşti care le reglementează (Legea nr. 26/1996 şi O.G. nr. 96/1998) şi art. 231 – 232 din Codul penal al Republicii Moldova; elucidarea particularităţilor şi temeiurilor răspunderii penale a proprietarului în situaţia când taie în mod ilegal arbori din fondul silvic privat ce-i aparţine; examinarea şi argumentarea teoretică a corectitudinii sau incorectitudinii unor soluţii de ordin practic; În concordanţă cu acest scop, au fost formulate şi propuse spre realizare următoarele obiective: 1 analiza evoluţiei reglementării răspunderii penale pentru infracţiunile silvice; 2 dezvăluirea naturii juridice şi a numărului diversificat de infracţiunilor silvice; 3 analiza comparativă a practicii judiciare din România şi a practici judiciare din alte ţări; 4 analiza aspectelor generale şi comune privind infracţiunile silvice (condiţiile preexistente, conţinutul constitutiv, formele, modalităţile, sancţiunile şi aspecte de ordin procesual); 5 reliefarea infracţiunile silvice în mod special, respectiv cele din legislaţia română 4

prevăzute în Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) şi cele reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 şi legislaţia Republicii Moldova prevăzute în Codul penal; 6 relevarea unor cauze care afectează şi generează comiterea de infracţiuni silvice; 7 prezentarea principalele activităţi menite să ducă la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional din domeniul forestier; 8 prezentarea de propuneri de lege ferenda privind infracţiunile silvice; 9 depistarea şi clarificarea aspectelor şi problemelor controversare în literatura de specialitate şi în practica judiciară. Cercetările efectuate se bazează pe studierea materialului doctrinar teoretic, normativlegislativ şi practic. Ca metode de cercetare au fost folosite metoda logică (analiza şi sinteza), metoda istorică şi sistematică, metoda juridică comparativă, metoda sociologică (sondajul sociologic şi intervievarea), metoda grupărilor statistice, modelarea matematică, corelarea statistică, procedee grafice. În cercetarea şi investigaţiile noastre privind infracţiunile silvice am considerat ca punct de reper legal şi ca bază de referinţă ultimele acte normative (legi sau ordonanţe ale Guvernului României) care reglementează regimul silvic. Au fost, de asemenea, analizate legi ce reglementează infracţiunile date în alte ţări, precum şi acte normative relevante (Republica Moldova, S.U.A., Marea Britanie, Australia, Canada, Franţa, Germania, Moldova etc. Au fost utilizate rezultatele investigaţiilor celor mai recunoscuţi penalişti şi criminologi cum sunt: Antoniu George, Avram Constantin, Barbăneagră Alexei, Botez Constantin,

Bercheşan

Vasile, Bulai Constantin, Boroi Aurel, Borodac Alexandru, Boţoc Ion, Brânză Sergiu, Buceloiu Ion, Capcelea Arcadie, Ciopraga Aurel, Constantinescu Mihai, Conea Nicolae, Kudreţov V.N., Dongoroz Vasile, Dumitru Ion, Dobrinoiu Vasile, Diaconescu Ghorghe, Gheorghiu Ioan, Filipovici Ion, Francis Allen, Giurăscu Constantin, Grosu Vladimir, Gurschi Constantin, Holban Vladimir, Loghin O., Lăzărescu Constantin, Macari Ivan, Milescu Ioan, Neagu Ion, Nistoreanu Gheorghe, Popovici Tudor, Papadopol Vasile, Purcăreanu Gheorghe, Regarde Michele, Stati Vitali, Stătescu Gheorghe, Toader Tudorel, Trofimov Igor, Ulianovschi Gheorghe, Ulianovschi Xenofon, Ungureanu Alexandru, Ursu Nicolae, Voinea Gheorghe, Zamfir Pavel. În procesul de elaborare a lucrării au fost utilizate rezultatele unui studiu criminologic efectuat în baza examinării mai multor dosare penale cu privire la infracţiuni silvice. Noutatea ştiinţifică a lucrării este determinată de faptul că în mediul ştiinţific investigativ a fost întreprinsă o examinare complexă a fenomenului perceperii cauzelor şi condiţiilor care determină şi influenţează comiterea delictelor silvice şi determinate mecanismele de formare a responsabilităţii pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen. Originalitatea metodologică a lucrării este relevată prin valorificarea experienţei de 5

practician a autorului, axat pe o serie de cazuri concrete rezolvate. Importanţa teoretică a lucrării rezidă în analiza diverselor concepte şi cu privire la delictele silvice, precum şi în abordarea teoretică a ideilor, opţiunilor şi punctelor de vedere privind rolul şi importanţa fondului forestier pentru evoluţia de mai departe a societăţii umane. Rezultatele inovaţionale, obţinute în urma realizării studiului, rezidă în următoarele: ► În lucrare se aduc contribuţii ştiinţifice şi recomandări practice, în special, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor analizate. ► S-a delimitat infracţiunea prevăzută de art. 98 din Legea nr. 26/1996 de infracţiunea de furt prevăzută de art. 208 din Codul penal al României. ► S-au explicat cauzele şi condiţiile ce determină comiterea infracţiunilor şi contravenţiilor silvice. ► S-a elucidat situaţia juridică a subiectului activ al infracţiunii de „tăiere, distrugerea sau scoatere din rădăcini fără drept de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional...”care indiferent de forma de proprietate, poate fi orice persoană, inclusiv proprietarul sau deţinătorul acestora. ► S-a considerat că se impun şi propuneri de lege ferenda pentru modificarea şi completarea unor norme penale şi contravenţionale prevăzute în legislaţia silvică, scoţând în acelaşi timp în evidenţă o serie de opinii personale. ► În studiul efectuat au fost sintetizate şi redate in extenso datele şi cunoştinţele integrale existente în sfera activităţii de prevenire, descoperire şi constatare a faptelor analizate, având în vedere şi experienţa de practician în domeniul aplicării normelor penale. Importanţa teoretică şi aplicativă a lucrării rezidă în sintetizarea teoretică a experienţei practicii judiciare, fiind întreprinsă încercarea de a formula unele recomandări practice teoreticienilor şi practicienilor privind organizarea şi dirijarea activităţii de prevenire şi combatere a delictelor silvice. În teză sunt analizate infracţiunile silvice, cu redarea multor opinii şi soluţii rezolvate în practica judiciară. Sunt abordate în ansamblul său problemele şi aspectele pe care le-am considerat a fi cele mai pertinente, care se cer a fi explicate pentru a fi mai bine înţelese şi pentru a pune în evidenţă actualele norme juridice privind infracţiunile silvice, dar şi unele lacune, carenţe şi controverse care mai există uneori în legislaţia de profil, în activitatea practică şi în doctrina de specialitate. Valoarea teoretico-aplicativă este conferită de soluţiile şi propunerile concrete, formulate cu privire la eficientizarea măsurilor de ridicare a responsabilităţii factorilor cu atribuţiuni pe linie silvică iar practicienii vor putea găsi răspuns la majoritatea întrebărilor ce apar la anumite situaţii necunoscute. Rezultatele studiului pot servi drept sursă pentru cunoaşterea mai profundă a 6

problemelor ce ţin de procesul didactic de instruire juridico-profesională în vederea continuării investigaţiilor ştiinţifice în acest domeniu, în procesul de adoptare a unor acte normative privind modificarea şi completarea legislaţiei silvice, în popularizarea cunoştinţelor juridice având în vedere prevenirea infracţiunilor care fac obiectul tezei. În lucrare sunt adoptate şi puncte de vedre personale, făcându-se în acest sens şi o serie de propuneri de lege ferenda, teza constituind în acest fel o apariţie deosebit de utilă pentru teoreticienii şi practicienii dreptului penal. Aria largă a problemelor abordate în sfera a două discipline de bază – drept penal şi drept procesual penal – cât şi

profunzimea analizei aspectelor semnalate pe baza unei

documentări vaste în materie. Teza are un profund caracter aplicativ, întrucât sunt analizate problemele ridicate şi soluţionate de jurisprudenţă; Teza aducânduce în discuţie o multitudine de soluţii doctrinare şi jurisprudenţionale, care sunt comentate temeinic şi la un înalt nivel ştiinţific. Aprobarea rezultatelor. Conţinutul lucrării a fost raportat şi examinat la seminarul ştiinţific de la catedra „Drept penal şi Criminologie” a Academiei „Ştefan cel Mare” a M.A.I. în anii 2003-2005, a fost expus şi aprobat în cadrul unor simpozioane şi conferinţe ştiinţifice din România: Simpozionul „Schimb de experienţă pe probleme de specialitate şi psihologie” desfăşurat la Şcoala de subofiţeri de poliţie Câmpina la 23–24 aprilie 2004; Simpozionul „Noutăţi legislative în domeniul economic” desfăşurat la Academia de Poliţie „Al.I.Cuza” la 16–17 iulie 2005.

7

Capitolul I CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA INFRACŢIUNILOR SILVICE 1.1. Importanţa fondului forestier şi necesitatea apărării acestuia Lucrarea de faţă este rezervată analizei unui ansamblu de incriminări de mare importanţă pentru ocrotirea economiei naţionale şi în mod direct pentru ocrotirea fondului forestier. În dreptul penal actual există un mare număr de norme care descriu faptele ce într-un fel sau altul aduc atingere diverselor relaţii sociale. Datorită numărului mare al acestora şi faptul că ele se găsesc fie în Codul penal, fie în legi speciale, utilizarea Codului penal ca mijloc de protejare a diverselor valori sociale este dificilă şi de aceea ineficientă. Pentru a înlătura acest neajuns, a fost necesar să se realizeze o sistematizare a reglementărilor în diverse acte normative. Deteriorările produse de om asupra naturii, mai ales în ultimul timp, au declanşat alarma asupra pericolului în care se află mediul înconjurător, au canalizat eforturile omenirii în direcţia menţinerii echilibrului natural. În menţinerea acestui echilibru pădurea joacă un rol deosebit. De aceea se impune cunoaşterea şi înţelegerea importanţei fondului forestier precum şi direcţiile pe care le urmează ocrotirea şi apărarea lui [97, p.7]. Analizând prevederile Constituţiei României, rezultă că proprietatea este privată [1, art.41] sau publică [1, art.145] şi ambele sunt garantate şi ocrotite prin lege. Pe de altă parte, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului. Având în vedere importanţa deosebită pe care o prezintă fondul forestier trebuie menţionat că producerea, gestionarea, conservarea şi protejarea „aurului verde” este o problemă de interes naţional. Metafora amintită s-a născut din evaluarea funcţiilor deosebite a pădurilor şi al altor terenuri cu vegetaţie forestieră atât ca bogăţie naturală greu recuperabilă cât şi ca mijloc de menţinere a echilibrului ecologic. Principiile care asigură gestionarea durabilă a pădurilor: promovarea practicilor care favorizează gestionarea durabilă a pădurilor publice şi private; majorarea suprafeţelor ocupate cu păduri; conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice prin politici forestiere stabile pe termen lung; asigurarea nivelului adecvat de continuitate juridică, instituţională şi operaţională în gestionarea pădurilor; primordialitatea obiectivelor ecologice ale silviculturii; 8

recunoaşterea polifuncţionalităţii ecosistemelor forestiere; regionarea silviculturii în corelaţie cu interesele locale naţionale şi mondiale; creşterea rolului silviculturii în dezvoltarea rurală; acordarea de prioritate speciilor şi provenienţelor locale la gestionarea pădurilor existente şi la înfiinţarea de noi păduri; armonizarea relaţiilor dintre silvicultură şi alte domenii de activitate; garantarea dreptului de proprietate asupra pădurii; sprijinirea proprietarilor de păduri; stimularea asocierii proprietarilor de păduri; evitarea acţiunilor umane care conduc direct sau indirect la degradarea ireversibilă a pădurilor. Aşadar, necesitatea ocrotirii conservării şi dezvoltării pădurilor nu mai trebuie motivată, deoarece sunt cunoscute fără nici un dubiu rolul şi funcţiile pădurilor şi a altor terenuri cu vegetaţie forestieră pentru economia naţională, pentru toţi cetăţenii. Fondul forestier este format din păduri, terenurile destinate împăduririlor, ori care servesc nevoilor de cultură, producţie, administraţie silvică este şi reprezintă o sursă importantă pentru dezvoltarea economiei naţionale. În urmă cu mai multe decenii România se afla sub raportul volumului de masă lemnoasă pe locul al patrulea în Europa, fondul forestier depăşind 6.378.000 ha, adică 26,8% din suprafaţa ţării [174, p.228]. Cu timpul politica economică neraţională – concretizată în principal prin tăierea masivă a pădurilor – dublată de lipsa de preocupare pentru reîmpădurirea zonelor exploatate, mai ales sub aspectul calitativ, a condus inevitabil la reducerea considerabilă a fondului forestier, cu toate consecinţele negative ce decurg dintr-o asemenea stare de lucru [61, p.139]. Mai trebuie precizat că la aceasta a contribuit şi păşunatul masiv, fără oprelişti cât şi furturile de material lemnos, aceste fapte luând amploare în special după anul 1989, aspect generat printre altele şi de menţinerea în vigoare o perioadă de timp a unei legislaţii depăşite de noile transformări şi realităţi social-economice în România. După cum arată etimologia cuvântului (silvae = pădure şi culturae = cultivare) silvicultura are ca obiect de studiu pădurea cultivată. Necesitatea protejării pădurilor decurge aşa cum s-a arătat, din importanţa acestora pentru omenire. Principalele funcţii ale pădurilor sunt următoarele: funcţiile sociale (sanitară, recreativă şi estetică); funcţiile de protecţie a mediului; funcţia de producţie [158, p.39]. Funcţia sanitară – este destinaţia atribuită pădurilor de a contribui la satisfacerea unor cerinţe de ordin climato-terapeutic şi de igiena aerului. 9

Este cunoscut faptul că pădurile contribuie la modelarea factorilor climatici (temperatura aerului, radiaţia solară, vânt etc.). În ceea ce priveşte igiena aerului, aici sunt incluse toate efectele pozitive ale pădurilor legate de ionizarea, de purificarea şi ameliorarea calităţii aerului poluat (cu gaze nocive, fum, praf, microorganisme). Pe de altă parte, funcţia recreativă este destinată pădurilor de a contribui la satisfacerea necesităţilor sociale de recreare sub diferite forme, respectiv: turism, pescuit, vânătoare, camping, agrement etc. Funcţia estetică – este destinaţia atribuită unor păduri de a stimula sentimentul de frumos. Aceasta se realizează prin capacitatea unor păduri de a impresiona printr-o serie de caracteristici estetice pozitive şi stimulării sentimentale de frumos. Este vorba şi de însuşirile componente pădurilor, de a spori valoarea estetică a unor ansambluri arhitectonice, prin întregirea lor cu un cadru peisagistic adecvat. O altă funcţie este cea referitoare la protecţia mediului. Este de remarcat că în stadiul actual când ponderea pădurilor pe glob s-a diminuat îngrijorător, omenirea recunoaşte şi preţuieşte din ce în ce mai mult rolul pădurilor în „protecţia mediului înconjurător” protecţie ce se realizează datorită următoarelor funcţii: Funcţia de protecţie a apelor care se caracterizează prin efectele pădurilor asupra regimului apelor. Efectele respective se referă la reţinerea precipitaţiilor atmosferice, echilibrarea alimentării susţinute a pânzei de apă freatică, inclusiv a izvoarelor de apă potabilă, minerală, industrială sau de irigaţii, reducerea şi purificarea scurgerilor de apă de pe terenurile în pantă şi prevenirea avalanşelor. Funcţia de protecţie a solurilor şi terenurilor care constă în capacitatea pădurilor de a preveni şi reduce şocurile de inundaţie, de a reţine materialele aluvionare, de a consolida malurile cursurilor de apă, de a reduce alunecarea terenurilor şi degradarea solului. Funcţia de protecţie contra factorilor climatici dăunători (funcţia climatică) presupune însuşirile pădurilor de a modera extremele parametrilor climei prin micşorarea amplitudinilor termice prin reducerea vitezei vântului, prin sporirea umidităţii atmosferice etc. Funcţia ştiinţifică şi de conservare prin care se urmăreşte conservarea în condiţii naturale sau anume determinate a ecosistemelor forestiere indispensabile cercetării ştiinţifice, învăţământului şi culturii. Nevoile de ordin ştiinţific, cele legate de ocrotirea naturii şi de protecţia mediului înconjurător, de păstrare şi ocrotire a genofondului şi ecofondului forestier, de protejarea monumentelor naturii impun rezervarea şi amenajarea în scopuri ştiinţifice a unor suprafeţe de păduri. Funcţia economică care se referă la faptul că pădurea are capacitatea de a produce lemn şi alte produse de maximă utilitate pentru acoperirea nevoilor omenirii. 10

Cu timpul recoltarea lemnului din păduri a sporit în aşa măsură încât această acţiune a constituit o cauză principală a masivelor defrişări a producţiei pădurilor. În istoria pădurilor din spaţiul Carpato - Danubian se cunosc trei valuri puternice de exploatare neraţională a pădurilor [147, p.28-29]. Ceea ce au iniţiat românii la începutul erei noastre a fost primul val de tăiere secătuitoare a pădurilor care s-a continuat cu al doilea val, mai intens sub dominaţia turcă. Nicolae Iorga în prefaţa la documentele lui Hurmuzaki, vol. X pag. XXY spunea: „din vestiţii codri astăzi dispăruţi în parte, ţara noastră era silită să dea turcilor cu preţuri comode pentru aceştia sau gratis lemne pentru cetăţile dunărene, lemne pentru casele din Constantinopol, lemne pentru poduri, lemne pentru corăbii”. Cel de-al doilea val de secătuire a pădurilor în ţara noastră este declanşat culminând în perioada dintre cele două războaie mondiale. În ultimele secole, fondul forestier al ţării noastre a pierdut cel puţin cinci milioane hectare de pădure. Potrivit datelor statistice în mai puţin de o sută de ani, respectiv din 1829 până în 1922 au fost defrişate aproape trei milioane hectare, adică aproape jumătate din actuala suprafaţă a fondului forestier naţional. Din acestea, peste un milion hectare de păduri au fost distruse prin aplicarea legii din septembrie 1920 privind înfiinţarea de păşuni comunale[108, p. 73-79]. Analizând problema importanţei fondului forestier trebuie menţionat că printr-o economie forestieră dezvoltată, puternică şi ascendentă se asigură, printre altele creşterea bunăstării materiale şi spirituale a cetăţenilor şi menţinerea echilibrului ecologic. Fondul forestier al ţării noastre este considerat nu numai una dintre avuţiile naţionale cele mai importante, dar şi un element component esenţial al mediului înconjurător de importanţă deosebită pentru sănătatea oamenilor nu numai din generaţiile actuale dar şi ale generaţiilor viitoare. Trebuie observat că indiferent de perioada istorică căreia i-au fost martori oamenii sau mai bine zis „actorii” au trudit cu sufletul şi cu mintea pentru „Măria sa” inegalabila şi nepreţuita PĂDURE ROMÂNEASCĂ. Ponderea pe care suprafaţa fondului forestier naţional o ocupă în teritoriul naţional este de 26,8 %, România situându-se din acest punct de vedere pe locul 17 în Europa. Fondul forestier pe picior însumează un volum total de 1 350 milioane mc (39% răşinoase, 37% fag, 13% stejar şi 11% alte foioase), - volumul mediu de masă lemnoasă la hectar fiind de 217 mc, iar creşterea medie anuală la hectar de 5,6 mc. Pe lângă importanţa majoră legată de producţia de lemn, în funcţie de amplasare, compoziţia specifică şi vârstă, pădurile joacă roluri bine definite: situate pe terenuri cu înclinare mare, ajută la fixarea versanţilor, evită fenomenul de eroziune a solului; 11

situate pe versanţii lacurilor de acumulare, constituie un filtru pentru apele care alimentează direct aceste lacuri; situate în jurul staţiunilor balneo-climaterice, sporesc atât efectul estetic cât şi pe cel al tratamentelor specifice; traseele turistice sunt practic nelipsite de porţiuni de pădure care le sporesc frumuseţea. În raport cu natura funcţiilor social-economice, pădurile României sunt structurate astfel: cu funcţii speciale de protecţie - 52,1 % cu funcţii de producţie şi protecţie - 47,9 %. Structura pădurilor în raport cu principalele categorii ale funcţiilor speciale de protecţie este prezentată în [Aanexa nr.1] Pe mari zone altitudinale distribuţia fondului forestier este neuniforma, fiind structurată astfel: în zona montană pădurile ocupa 58,5% din suprafaţa; în zona de deal sunt numai pe 34,8%, în zona de câmpie se înregistrează cel mai mare deficit de pădure, cu 6,7% din suprafaţă. Problematica menţionată este de natură a arăta presiunea diferită asupra pădurii în raport de relief şi dezvoltarea economică în condiţiile în care categorii importante de populaţie îşi asigură veniturile pe seama pădurii şi produselor sale. În zonele de câmpie, presiunea exercitată asupra pădurii este determinată de nevoia lemnului pentru foc şi mai puţin pentru lemnul destinat prelucrării industriale în condiţiile lipsei de fapt a pădurii în aceste zone şi în paradoxul unei mai mari capacităţi de valorificare a lemnului prelucrat. Acest fapt se reflectă şi asupra situaţiei operative, faptele de tăiere ilegală de arbori şi sustragerile de material lemnos fiind diferenţiate conform nevoilor imediate ale populaţiei din zonă sau a prezenţei unei mari capacităţi de prelucrare a lemnului rotund, cu influenţarea pe cale de consecinţă şi a infracţionalităţii din segmentul valorificării acestuia. Aplicarea legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, a produs în ultimii ani mutaţii importante asupra structurii proprietăţii, în sensul creşterii numărului proprietarilor. Astfel, din suprafaţa de 6.396.986 ha reprezentând fondul forestier naţional la momentul actual, 4.234.135 ha sunt păduri proprietate publică a statului administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, iar diferenţa de 2.162.851 ha aparţin unităţilor administrativteritoriale, persoanelor juridice şi persoanelor fizice. În perioada de aplicare a legilor fondului funciar, noţiunea de proprietate privată asupra pădurilor a fost interpretată de o mare parte a noilor proprietari în mod eronat, determinând ca exploatarea acestora să se efectueze, în cele mai multe cazuri, fără respectarea regimului silvic. Pe lângă alte aspecte negative din societate, este de menţionat şi faptul că şi-au făcut apariţia 12

fenomene noi, în ceea ce priveşte infracţionalitatea din domeniul fondului forestier. Acest lucru impune printre altele, o apărare cât mai eficientă a acestui fond. Dar pentru realizarea acestui deziderat trebuie să se facă o corectă evaluare a prejudiciilor şi consecinţelor produse acestuia. Spre deosebire de legislaţia anterioară, trebuie remarcat că cea actuală [8,9,10,16,19] deşi susceptibilă de îmbunătăţiri, se constituie dintr-un instrument juridic, în măsură să contracareze faptele antisociale în acest domeniu şi să contribuie la o ocrotire mai eficientă a fondului forestier, impunând normele de administrare a acestuia, regenerare şi îngrijire a pădurilor de protecţie, pază şi de valorificare a materialului lemnos şi a altor produse specifice. În acelaşi timp, prin normele juridice elaborate s-au instituit reguli privitoare atât la fondul forestier proprietate publică cât şi la fondul forestier proprietate privată (având în vedere că acestea sunt garantate şi ocrotite prin însăşi legea fundamentală a statului, respectiv Constituţia) dispoziţiile vizând – pe lângă modul de administrare, exploatare şi conservare – şi controlul circulaţiei materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de transformat lemn rotund în cherestea, inclusiv vegetaţia forestieră din afara fondului forestier. De asemenea, a fost lărgită aria activităţilor ce cad sub incidenţa normelor penale în raport cu modul de operare, valoarea pagubei produse, numărul şi calitatea făptuitorilor, timpul săvârşirii infracţiunilor etc. Trebuie avut în vedere că, în momentul de faţă nu se mai poate vorbi despre pădure ca o „resursă naturală” a cărei reproducere are loc pe baza jocului orb al forţelor naturii. Înţelegerea acestui fapt, constituie premisa succesului al activităţilor de ocrotire, apărare, conservare şi dezvoltare a fondului forestier. În apărarea continuă a fondului forestier, mijloacele şi metodele folosite sunt variate şi multiple, în acest sens folosindu-se atât regulile tehnico-economice privitoare la conservarea şi dezvoltarea fondului forestier naţional, cât şi normele juridice ale legislaţiei forestiere şi penale, ele îmbinându-se în mod armonios. Caracterul complex al activităţii de ocrotire şi apărare din acest domeniu este determinat de înseşi particularităţile procesului de producţie din ramura silviculturii. Dintre aceste particularităţi se subliniază cele mai importante, de a căror înţelegere depinde adoptarea unora sau altora dintre soluţii în procesul calificării juridice a faptelor păgubitoare economiei forestiere. Ocrotirea şi apărarea acestei resurse naturale se realizează în primul rând prin gospodărirea şi exploatarea raţională a pădurilor. Protecţia forestieră are un caracter serial, cu alte cuvinte produsele unei anumite faze devin materia primă pentru faza următoare [97, p.27]. Astfel, în prima fază, produsul creat îl constituie arboretul. Îngrijirea, ameliorarea şi 13

protejarea produsului până ajunge la vârsta de exploatare, formează obiectul gospodăririi şi gestionării acestuia. De remarcat este faptul că tot în această fază se obţin materialele lemnoase care devin obiect al gospodăririi pentru faza următoare de exploatare. Produsele lemnoase obţinute prin exploatare devin apoi în fază ultimă materia primă pentru prelucrarea industrială a acestora. Potrivit opiniilor specialiştilor şi a realităţii în silvicultură, în raport cu alte domenii nu există concordanţă între timpul de producţie şi timpul de muncă. Pentru ca pădurea să devină exploatabilă este nevoie de perioade variind între 40 şi 100 ani, din care cauză în această perioadă, munca reprezintă numai o mică parte a procesului de producţie, deoarece omul intervine numai periodic în viaţa pădurii. Cerinţele viitorului relevă aspecte destul de dificile de rezolvat, ceea ce ar justifica orientarea de a majora suprafaţa terenurilor acoperite de păduri. De altfel în ţări ca China, Franţa, S.U.A. şi alte state s-au luat măsuri destul de ferme în ceea ce priveşte sporirea fondului forestier. 1.2. Scurt istoric privind legislaţia silvică din România Multiplele şi complexele raporturi sociale din domeniul silvic au determinat legiuitorul să sancţioneze o serie de fapte producătoare de prejudicii. Apariţia legislaţiei silvice este legată de funcţiile pe care le au pădurile. Astfel, însuşirea pădurilor de a produce lemn a avut ca urmare, cum era şi firesc despăduriri masive, pe de o parte , iar pe de altă parte creşterea nivelului de civilizaţie, această însuşire a determinat instaurarea unui mod unitar de gospodărire. Regimul silvic a progresat mereu în dimensiuni şi în combativitate, aşa încât a repurtat în mod frecvent succese crescânde. Etapele străbătute de legislaţiile altor ţări se cunosc şi pe teritoriul României. În urma ocupării Daciei de către Traian, pădurile au rămas în proprietatea exclusivistă a statului roman. În această perioadă în Dacia a funcţionat „procuratores saltuum” (funcţionari însărcinaţi cu gestionarea veniturilor pădurilor) şi colegiile forestiere care reglementau folosinţa lemnului şi păşunatul în păduri. Mai târziu, după retragerea romană, valahii s-au organizat în cnezate şi voievodate. Un cnezat stăpânea terenuri considerabile, inclusiv păduri. Folosinţa acestora se făcea în virtutea legilor strămoşeşti nescrise, în virtutea vechiului obicei al pământului [96, p.436]. Apoi, sub atotputernicia nobililor se ajunge în 1222 la „Bula de aur”[96, p.28-29] prin care toate bunurile au fost declarate proprietatea regelui. Potrivit acestui act pădurile sunt supuse autorităţii regale, inclusiv cele ale statului. Regele putea distribui aceste bunuri bisericilor, nobililor, 14

oraşelor etc. Tot pentru protecţia juridică a pădurilor încă de la început apar Pravilele lui Vasile Lupu (Cartea pentru învăţătură) din 1664 şi Matei Basarab (Îndreptarea legii). În anul 1703 la Viena s-a întocmit un plan pentru cercetarea pădurilor din Transilvania cu scopul de a stabili care sunt resursele de lemn şi în special cele cu valoare de utilizare mai ridicat (stejar, lemn de construcţie şi altele). În anul 1792 a fost elaborat un edict în cuprinsul căruia se prevedea că dreptul de proprietate asupra pădurilor aparţine moşierilor (pătura feudală care beneficia de toate drepturile). Aceştia aveau dreptul să stăpânească pădurile satelor de ţărani. Mai târziu, respectiv în anul 1786 Iosif al II-lea emite pentru Bucovina un edict care într-o traducere sintetică s-a intitulat „Orânduiala de pădure” care conţinea 12 capitole şi a fost considerat de specialişti ca „primul Cod silvic” care printre altele prevedea ca „pe vinovaţi să-i înfăţişeze pădurarii şi alergătorii lor, ca să-i poată dovedi cu toată rânduiala, greşeala şi vinovăţia lor, şi apoi de va fi podantul bine avutu, să iasă la lucru cu mâna la treburile pădurii”[97, p.6-7, 42-43]. Mai trebuie remarcat că în cuprinsul documentului respectiv se introduce termenul „amenajament” într-o structură simplă la nivelul cunoştinţelor perioadei respective. Se stabileau speciile forestiere şi destinaţia elementului, recoltarea seminţelor, păstrarea şi semănatul lor, obligativitatea angajării pădurarilor (având cunoştinţe necesare), prevenirea incendiilor, interzicerea recoltării de coajă de pe arbori, reglementarea păşunatului etc. În acelaşi an (1786) împăratul Iosif al II-lea prin Ordonanţa din 29 aprilie, înfiinţează „Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina”, care grupa toate pădurile mânăstirilor din această provincie într-o administraţie unică. Documentele vremii atestă că în cuprinsul hotarelor ţării noastre spectrul crizei de lemn (întrevăzut în principate odată cu declanşarea despăduririlor după 1829) au dus la adoptarea unor legiuiri forestiere mai întâi în Transilvania şi Bucovina şi câteva decenii mai târziu în Moldova (1843) şi Muntenia (1847) [97, p.146]. După modelul aplicat în Galiţia în anul 1875 s-a înfiinţat în ţara noastră „ocoalele silvice”. Pădurile erau amenajate în sistem unitar pe ocoale silvice, iar amenajamentele erau revizuite la 10 ani, modelul de gospodărire fiind la cel mai ridicat nivel pe teritoriul românesc. Pe baza resurselor lemnoase din pădurile Fondului bisericesc s-a dezvoltat o puternică industrie de prelucrare a lemnului cu fabrici de cherestea în Cernăuţi, Vatra Dornei, Iacobeni, Gura Humorului, Vatra Moldoviţei şi Brodina [154, p.13]. În Moldova, primul document referitor la păduri a fost emis de domnitorul Alexandru Moruzi la data de 28 noiembrie 1792 şi se referea la „anafora pentru codri, rediuri, dumbrăvi şi lunci”, act normativ căruia i-a urmat la 2 ani „ aşezământul hotărât cu sfatul de obşte pentru paza dumbrăvilor, a rediurilor, a luncilor şi a codrilor”. Hotărârea domnească respectivă a fost adoptată 15

întrucât s-au tăiat fără nici o socoteală dumbrăvi şi codri, ceea ce a dus la golirea câmpurilor. S-a pus un accent deosebit pe păstrarea pădurilor în fiinţă. Documentul enunţat mai prevedea şi îndatorirea (obligaţia) stăpânilor de moşii să asigure paza acestora cât şi dreptul sătenilor de a tăia lemne pentru nevoile proprii sau pentru biserică, precum şi cazurile în care se aplică „zeciuiala” [175, p.677]. La data de 3/15 ianuarie 1805 domnitorul Alexandru Moruzi emite „aşezământul agrar”, prin care se restrângeau drepturile ţăranilor clăcaşi asupra fâneţelor, păşunilor şi pădurilor. Privind pădurile, documentul enunţat prevedea că fiecare sătean care are car cu boi este obligat să ducă anual două care cu lemne de foc la aşezarea stăpânului moşiei. În anul 1818 s-a emis Codicele lui Ion Vodă Caragea prin care se obligă de asemenea clăcaşii de a aduce de Crăciun la casa stăpânului moşiei un car cu lemne de foc[100 p. 173]. Preocuparea pentru apărarea şi ocrotirea pădurilor a provocat o îngrijorare deosebită a conducătorilor de state cu toată apartenenţa acestora la clasele bogate care obţineau venituri şi profituri fabuloase din valorificarea materialului lemnos. În elaborarea unor acte normative în domeniul forestier o mare influenţă a avut-o Codul silvic francez din 24 iunie 1827 care a constituit un model legislativ modern în direcţia protejării fondului forestier. Prin urmare în anul 1843 în Moldova s-a emis o lege pentru stabilirea unor reguli după care să se facă exploatarea pădurilor mânăstireşti, pentru oprirea abuzurilor şi a câştigurilor ilegale necinstite care periclitau aceste păduri, ce reprezentau o mare suprafaţă de teren. Pe timpul când guvernul era condus de M. Kogălniceanu, mai precis în luna decembrie 1863 se adoptă Legea secularizării averilor mânăstireşti care cuprindeau şi întinderi mari de păduri[152]. In anul 1872 prin „Legea pentru administrarea domeniilor statului” ia fiinţă „serviciul de silvicultură”. La un an, ministrul de finanţe prezintă un proiect de Cod silvic care este votat de Cameră, însă Senatul nu-l votează. Mai târziu, un rol hotărâtor în apărarea fondului forestier s-a făcut şi prin incriminarea în Codul penal din 1864 cu modificările din 1874, 1882, 1893, 1894 şi 1895 (act normativ la care se face referire şi prin prevederile art.71 din Codicele silvic din 9 iunie 1881) a unor fapte penale (art. 358-363). În acest sens art. 358 din Codul penal menţionat, prevedea că „oricine cu voinţă va pune foc la ziduri, corăbii, fabrice, magazii de obşte sau de cherestele sau la orice clădiri când nu sunt locuite, nici servesc spre locuinţă sau la păduri ori la bucate nesecerate sau fâneţe necosite se va pedepsi cu recluziunea de la 5 până la 7 ani, dacă acele lucruri nu vor fi ale lui.” Prin art. 359 se încrimina fapta aceluia care „ punând pe foc unele din lucrurile menţionate în articolul de mai sus, fiind al său va cauza cu voinţă orice pagubă altuia, se va pedepsi şi cu închisoare de la 6 luni până la 2 ani.” De asemenea, prin art. 360 se incrimina şi fapta „aceluia care cu voinţă va pune foc la 16

lemnele tăiate în pădure sau la bucate secerate sau la fâneţe cosite, fie acele lemne grămădite ori aşezate aproape unele de altele precum şi bucatele grămădite ori făcute stoguri sau fânul strâns în căpiţe, clăi cu şire, dacă aceste bunuri nu vor fi ale lui se va pedepsi cu recluziunea de la 5 până la 7 ani.” În conformitate cu art. 361 se sancţionează şi „acela care punând foc la unul din lucrurile menţionate în articolul de mai sus, fiind al său, va cauza cu voinţă orice pagubă acestuia.” Potrivit art. 362 se va pedepsi şi „cel care va fi comunicat focul la unul din lucrurile menţionate în articolele de mai sus punând cu voinţă foc la orice lucru al său, ori străin, dar aşezat în chip încât să se poată întinde focul se va pedepsi cu pedeapsa hotărâtă pentru cei ce da dreptul vor fi pus foc la unul dintre aceste lucruri.” În sfârşit, conform art. 363 „la toate cazurile mai sus menţionate, dacă focul a cauzat moartea la una sau mai multe persoane care se aflau în locurile aprinse când s-a ivit focul pedeapsa va fi munca silnică pe timp mărginit.” Distrugerile şi despăduririle care aveau loc din ce în ce mai frecvent a sensibilizat legiuitorul pentru a lua cele mai corespunzătore măsuri şi în acest domeniu. Un pas important în această direcţie s-a făcut ca urmare a apariţiei primului Cod silvic românesc din 9 iulie 1881 şi ale Regulamentului de aplicare a acestuia. În prealabil, în anul 1880 a fost depus la Corpurile legiuitoare, spre delibereare Mesajul regal precum şi proiectul de lege pentru păduri – Codicele silvic[7]. Această lege de bază a silviculturii, a fost promulgată prin impresionanta formulă „Carol I prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională rege al României.” Actul normativ, respectiv primul Cod silvic românesc, lege modernizată după Codul silvic francez a fost de natură să contribuie la protejarea pădurilor şi reglementarea tăierilor. Printre altele, în acel Codice silvic se incriminau şi o serie de fapte urmărindu-se apărarea fondului forestier cu mai multă eficienţă. Sunt prevăzute diverse forme agravante, unele asemănătoare cu cele reglementate în legislaţia în vigoare. Legislaţia silvică, respectiv Codicele silvic de care am amintit, incrimina şi faptele funcţionarilor publici care participau într-o formă sau alta la comiterea infracţiunilor silvice. În conţinutul Codicelui silvic se găseau şi reglementări privitoare la aspectele de drept procesual penal, mai precis, cele referitoare la „urmărirea delictelor silvice”, prevederi destul de bine conturate pentru acea perioadă. De asemenea, erau prevăzute dispoziţii referitoare la aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale. Făcându-se trimitere la competenţa instanţelor judecătoreşti, în lege se preciza că justiţia în nici un caz nu poate anula pentru vicii de formă procesele-verbale încheiate pentru faptele săvârşite în flagrant. 17

Privitor la personalul împuternicit să asigure paza pădurilor (sensul este mai larg azi, înţelegându-se regimul silvic iar ca personal, în prezent, există pădurari, brigadieri silvici etc.) Codicele silvic prevedea că sunt: agenţi silvici, inspectori, sub-inspectori,

guarzi generali,

brigadierii şi pădurarii „care au depus jurământul legiuit” la încadrarea lor în funcţiune, în faţa tribunalului judeţului în care sunt chemaţi a funcţiona. Un alt moment important în direcţia perfecţionării organizării domeniului silvic în ţara noastră şi al consolidării managementului forestier, îl constituie elaborarea în anul 1910 a celui deal doilea Cod silvic [7], care preia majoritatea dispoziţiilor anterioare şi adaugă un plus de eficienţă regimului silvic existent până atunci. Avându-se în vedere şi modelul legiuirilor străine şi ţinându-se cont de consecinţele despăduririlor care continuase şi sub legislaţia anterioară, se introduce pentru prima dată noţiunea de „păduri de protecţie” limitată însă numai la unele categorii de păduri, cu rol de conservare a solului. Despre instaurarea unor tipuri de gospodărire funcţională nu se poate vorbi încă, în acea perioadă, întrucât acest cod impunea doar condiţia amenajării. Au fost create numai unele din premise, printre care cea mai importantă este păstrarea stării de împădurire. Ultimul capitol al acestui cod se referă la delicte, penalităţi şi urmăriri. Delicventul sau contravenientul, în afară de plata despăgubirilor pentru produse, erau obligaţi şi la plata amenzii. Problema regimului pădurilor şi în special al celor de protecţie a fost amplu discutată, imediat după primul război mondial, ceea ce a contribuit la cunoaşterea realităţilor şi necesitatea elaborării unor noi acte normative referitoare la fondul forestier ( legi, decrete etc.), destinate să contribuie la reprimarea activităţilor ilicite, prin care se pot aduce prejudicii regimului silvic. După al II-lea război mondial a fost elaborată Legea nr. 204/1947, act normativ destul de important prin dispoziţiile date. Legea menţionată, prin modificările pe care le-a adus Codului silvic (din 1910) şi implicit numeroaselor acte normative în materie de silvicultură a reuşit într-o oarecare măsură sistematizarea legislaţiei proprii acestui sector, stabilindu-se însemnate măsuri pentru viitor. Modificările survenite pe plan social, economic şi politic au determinat înlocuirea Codului silvic din 1910. Corespunzător acestor necesităţi s-a adoptat la 28 decembrie 1962 Codul silvic – devenit Legea nr. 3/1962 care reflectă transformările social-economice, realizările obţinute în ramura economiei forestiere şi a asigurat totodată cadrul legal al ocrotirii pădurilor prin reguli stricte de apărare, gospodărire şi dezvoltare a fondului forestier [64, p.15]. Legea nr. 3/1962, respectiv Codul silvic în 1962 este fundamental deosebit de cel din 1910 18

pentru că a eliminat multe inconsecvenţe ale legislaţiei silvice anterioare. Îmbunătăţirea legislaţiei penale în materia infracţiunilor silvice a fost realizată şi prin adoptarea Legii nr. 2 din 30 octombrie 1987 privind conservarea, protejarea şi dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor raţională şi menţinerea echilibrului ecologic. În Capitolul al VII-lea au fost prevăzute infracţiunile şi contravenţiile la regimul forestier. După Revoluţia din decembrie 1989, respectiv după apariţia statului de drept, democratic şi social s-a impus cu necesitate adoptarea unui nou cadru legal în domeniul silvic, trebuind înlocuită aproape în totalitate Legea nr. 2/1987. Astfel a fost elaborat un nou Cod silvic [8] devenit Legea nr. 26/1996 precum şi alte acte normative. Codul silvic enunţat este structurat pe 7 titluri, în ultimul titlu este redat cadrul incriminator şi regimul sancţionator, cât şi unele probleme privind constatarea şi cercetarea infracţiunilor, aspecte pe care le vom analiza in extenso în partea a doua a lucrării. Adoptarea actualului Cod silvic al României a ocazionat exprimarea unor opinii diferite în literatura de specialitate şi pronunţarea unor soluţii discutabile în practica judiciară. S-a impus astfel adoptarea unor noi acte normative, fiind elaborată Ordonanţa Guvernului României nr. 96 din 27 august 1998 [9] privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional. A fost apoi elaborată Legea nr. 141 din 23 iulie 1999 [10, art.30-32] care a aprobat Ordonanţa menţionată cu modificări şi completări, între acestea figurând atât dispoziţii penale de incriminare cât şi unele dispoziţii cu caracter procesual penal, fiind reglementate patru infracţiuni. Pentru a se înlătura incriminarea unor fapte (de natură contravenţională) prin mai multe acte normative care nu era cea mai bună soluţie legislativă, s-a recurs la elaborarea Legii nr. 31 din 3 aprilie 2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice [16]. A fost adoptată de asemenea Legea nr. 107 din 16 iunie 1999 [19] pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate [18]. Printre altele a fost adoptată Legea nr. 75 din 16 ianuarie 2002 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier, republicată [11]. A fost adoptată Legea nr. 183/2005 privind modificarea art.32 din Ordonanţa de Guvern nr. 96/1998 [14]. După redarea principalelor acte normative privitoare la regimul forestier şi unele motivaţii în special cu referire la cele mai actuale dintre acestea se trage concluzia că în momentul de faţă fondul forestier naţional indiferent de forma de proprietate trebuie protejat şi păstrat integru, motiv 19

pentru care răspunderea penală şi cea contravenţională a celor care încalcă reglementările în domeniul silvic trebuie să fie unitară şi de natură a descuraja fenomenul infracţional. 1.3. Elemente de drept comparat În ceea ce priveşte cadrul incriminator şi regimul sancţionator, acestea variază de la o legislaţie la alta în funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei ţări, precum şi în funcţie de rolul pe care fiecare stat îl atribuie mijloacelor de drept penal în apărarea respectivelor relaţii sociale. Apariţia legislaţiei silvice este legată de funcţiile pe care le au pădurile. Creşterea nivelului de civilizaţie din unele ţări europene (secolele XII –XIV), a determinat adoptarea unui mod unitar de gospodărire a pădurilor, în Germania [120 p.69], Franţa [121, p16] şi Austria [89 ,p. 15]. Prin urmare apar primele legislaţii forestiere în ţările menţionate. În Principatele Române abia spre sfârşitul perioadei din secolele XII-XVIII se observă o tendinţă specială de „conservare a pădurilor” [91,p.56]. Alte însuşiri ale pădurilor, cea hidrologică şi cea recreativă au determinat noi măsuri legislative cu circa două secole mai târziu (interzicerea în 1635 a defrişărilor şi tăierilor rase în pădurile de munte din Franţa, ca urmare a inundaţiilor produse de apele Ronului şi constituirea unor păduri de agrement în jurul Parisului). Tot în Franţa, în timpul lui Ludovic al XIV-lea, în anul 1669 a apărut un adevărat Cod silvic, cunoscut în istoria legislaţiei forestiere sub numele de „Ordonanţa lui Colbert”. Ulterior, aceste norme de gospodărire forestieră s-au extins şi s-au intensificat în paralel cu apariţia altora, determinate de punerea în valoare a unor noi grupe de însuşiri, proces căreia în secolul al XIX-lea îi corespunde adoptarea în toate statele civilizate a legislaţiilor forestiere, unele din ele fiind şi în prezent în vigoare. Putem exemplifica în această privinţă legile forestiere apărute în Prusia în anii 1811 şi 1845, Bavaria 1852, Wurtemberg 1879 etc. În anul 1852 a fost promulgat Codul silvic care s-a aplicat în Austro-Ungaria. Ordonanţa lui Colbert în Franţa a fost înlocuită în 1827 printr-un nou Cod silvic. Având ca model aceste legiuiri dar în special sub influenţa regimului silvic instituit în Franţa, ulterior în secolul XIX au fost adoptate legislaţii forestiere în numeroase ţări ale lumii. În acest sens dăm ca exemplu Codul forestier belgian apărut în anul 1889 (cu modificări ulterioare) ca şi cel din Franţa, Austria etc. Caracteristica dominantă a perioadei secolului al XIX-lea o constituie prin urmare triumful autonomiei fondului forestier, domeniu căruia în legislaţiile naţionale i se rezerva o multitudine de norme şi instituţii juridice. În secolul al XX-lea legislaţiile forestiere (legislaţia silvică contemporană) se înmulţesc prin 20

apariţia acestora şi în statele socialiste din Europa şi Asia. Dintre acestea se remarcă noile legiuiri silvice din Cehoslovacia, Bulgaria, Iugoslavia, Polonia, Ungaria, China etc. În fosta Republică Democrată Germană, începând cu Constituţia din 7 octombrie 1949 prin care se desfiinţau monopolurile au apărut de asemenea noi legiuiri care ocroteau fondul forestier – proprietatea statului [90, p.15]. Legea silvică nr. 166 din 1969 apărută în fosta Republică Socialistă Cehoslovacia, reglementa în acel timp nu numai economia forestieră însăşi, ci şi relaţiile sociale cu celelalte ramuri ale economiei naţionale şi implicit cu întreaga societate [122, p.21]. Acţiuni în vederea reformelor legislative au avut loc şi în alte ţări cum ar fi: Franţa, Italia, Austria, Belgia, Grecia, Turcia etc., fiecare ţară elaborând actele normative în raport cu specificul condiţiilor respective. Astfel, în literatura de specialitate franceză [130, p.35] se arată că în prezent, când Codul penal (tocmai) a fost reînnoit pentru a fi mai eficace, nu se mai pune problema ca legislaţia silvică să fie într-o mare măsură de inspiraţie penală. Legislaţia silvică asemenea întregii legislaţii penale este de strictă interpretare. Alături de actele normative menţionate, se cunosc şi alte Coduri silvice cum ar fi cel adoptat în Suedia (1958), Olanda (1965). Putem spune că ne aflăm într-o perioadă a legislaţiei forestiere de interes general uman, de importanţă istorică pentru fiinţa şi ocrotirea ştiinţifică a pădurii de pe toate meridianele pământului. Problema apărării mediului înconjurător, a solului apei, aerului şi implicit a vegetaţiei forestiere s-a aflat permanent în atenţia Guvernului de la Chişinău, elocvente fiind modificările şi completările legislaţiei în acest domeniu, din ultimii 4 ani. În Codul penal al Republicii Moldova [5, art.231-232] în cuprinsul capitolul IX unde sunt incriminate infracţiunile ecologice, sunt reglementată infracţiunile de tăiere ilegală a vegetaţiei forestiere şi de distrugere sau deteriorare a masivelor forestiere. Includerea celor două infracţiuni în capitolul rezervat în exclusivitate infracţiunilor ecologice, demonstrează atenţia deosebită pe care statul moldovean o acordă omului, ca entitate supremă şi mediului natural în care acesta trăieşte. Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat [5, art.231] săvârşită de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere sau în proporţii mari, se pedepseşte cu amenda, munca neremunerată în folosul comunităţii sau închisoarea. Pentru persoana juridică care a săvârşit o astfel de infracţiune, pedeapsa este amenda cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate economică. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere prin folosirea imprudentă a focului sau a 21

unor surse de pericol sporit [5, art. 232] se pedepseşte, în cazul persoanelor fizice cu amenda, munca neremunerată în folosul comunităţii sau închisoarea iar pentru persoanele juridice, pedeapsa este amenda cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. În condiţiile în care distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere se realizează cu intenţie, prin incendiere pedepsele sunt mult mai drastice atât pentru persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice. Persoana juridică care se face vinovată de săvârşirea infracţiunii la care am făcut referire, poate fi pedepsită până la privarea dreptului de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii. Actualul Cod forestier francez are reglementate infracţiunile silvice în Capitolul II intitulat „măsuri de prevenire şi sancţiuni penale”. Aici se prevăd o serie de sancţiuni pentru cei care comit fapte antisociale care prejudiciază fondul forestier. Codul forestier belgian consacră Titlul XII intitulat „pedepse şi condamnări pentru apărarea pădurilor” infracţiunilor şi contravenţiilor silvice. Art. 154 al acestui Cod prevede printre altele că „tăierea sau dezrădăcinarea arborilor cu circumferinţa de peste 2 decimetri se pedepseşte”. Din cele arătate se poate observa că actualele Coduri silvice ale statelor amintite, conţin reglementări în ceea ce priveşte cadrul forestier în sine, reglementări care privesc mai ales partea penală. Trebuiesc subliniate iniţiativele menite să perfecţioneze cadrul legal forestier, al cooperării statelor, exemplificându-se colaborarea existentă pe linia unor instituţii specializate de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite [139 ]. Procesul optimizării cadrului juridic propriu silviculturii contemporane, reclamă cu necesitate unirea eforturilor naţiunilor civilizate în lupta contra efectelor distructive la mare distanţă pe care le au exploatările forestiere neraţionale. Incriminările atât de deosebite sunt o reflectare a structurii economice proprii fiecărei ţări în parte.

22

Capitolul II ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A INFRACŢIUNILOR SILVICE 2.1. Aspecte generale şi comune infracţiunilor silvice Potrivit textelor legale faptele care constituie infracţiuni specifice domeniului silvic sunt incriminate şi sancţionate de normele penale cuprinse în Codul silvic (Legea nr. 26/1996) [8, art. 96-103]; Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional [9, art. 31-33], Legea nr. 141/1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional [10]; Legea nr. 107/1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/1999 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate [19]; Legea nr. 75/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998, republicată [11]; Legea nr. 120/2004 [12] şi Legea nr. 183 din 15.06.2005 pentru modificarea art.32 din Ordonanţa Guvernului nr.96/1998 [14]. Mai trebuie menţionată Legea nr. 31 din 3 aprilie 2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice [16]. Trebuie subliniat că legile care cuprind diverse infracţiuni (inclusiv cele silvice) îndeplinesc „rol de sediu complementar faţă de cel special” (partea specială a Codului penal). Potrivit prevederilor legale considerăm că infracţiunea silvică este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de lege prin care sunt primejduite ori stânjenite relaţiile sociale privitoare la fondul forestier. Infracţiunile silvice, în sistemul dreptului nostru românesc, prezintă anumite particularităţi care explică şi justifică incriminarea lor de sine stătătoare în legislaţie. Din conţinutul lor constitutiv, se poate observa că există unele asemănări, intermedieri şi conexiuni care pot şi trebuie studiate având în vedere aspectele comune. Infracţiunile silvice deşi formează un segment separat, distinct, se încadrează în sistemul larg al aşa-ziselor infracţiuni economice alături de faptele penale economice la regimul fondului funciar, vânatului, pescuitului etc. Obiectul infracţiunilor. Legea penală ocroteşte în general toate relaţiile sociale de ordin patrimonial, printre care şi pe cele privind fondul forestier. Fondul forestier este din punct de vedere juridic, apărat şi prin numeroase şi variate dispoziţii cuprinse în alte legi (civile şi administrative). Fondul forestier are încă nevoie şi de apărarea complementară a legii, care prin acţiunea de prevenţiune generală a dispoziţiilor sale creează condiţii favorabile formării, ocrotirii şi întăririi relaţiilor sociale de ordin patrimonial, în rândul membrilor societăţii. 23

Obiectul juridic generic. În partea specială a Codului penal [3] fiecare grup de infracţiuni selectează faptele care aduc atingere unui anumit domeniu al vieţii sociale, reflectând în acest fel principiile generale ale activităţii statului, cât şi cele specifice proprii fiecărui domeniu apărat şi pe cale penală. În literatura juridică şi practica judiciară se foloseşte denumirea de infracţiuni silvice sau forestiere, făcându-se referire şi desemnând infracţiunile ce se pot comite în domeniul silvic (forestier). Legiuitorul, considerând aceste fapte drept infracţiuni, indică implicit valoarea socială protejată. Aşadar, este în discuţie regimul silvic privit sub aspectul activităţilor pe care le implică, pentru care s-au stabilit reglementări şi a căror bună desfăşurare condiţionează dezvoltarea economiei naţionale în ansamblu, ca şi a fiecărei dintre ramurile sale în parte. Obiectul juridic generic al infracţiunilor silvice este complex, în alcătuirea acestuia se disting în prim plan relaţiile sociale privitoare la paşnica folosinţă şi la integritatea fondului forestier naţional, indiferent de natura dreptului de proprietate asupra elementelor acestui fond, în al doilea rând, în obiectul juridic sunt incluse şi relaţiile sociale referitoare la mediu, echilibrul ecologic şi alte valori sociale [141, p.11-16]. Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale privitoare numai la o anumită activitate reglementată de lege sau la un anumit interes legat de domeniul forestier. De exemplu, infracţiunea de „defrişarea vegetaţiei forestiere, respectiv înlăturarea acesteia şi schimbarea destinaţiei terenului fără aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură [9, art. 31] are ca obiect juridic special relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu gospodărirea durabilă a vegetaţiei forestiere, indiferent dacă aceasta face sau nu parte din fondul forestier naţional şi indiferent de forma proprietăţii şi care sunt ocrotite prin incriminarea şi pedepsirea faptei de defrişare a vegetaţiei forestiere [173, p. 79-85]. Obiectul material. Infracţiunile silvice au de regulă şi un obiect material, întrucât în cazul acestora activitatea ilegală se comite în cele mai multe cazuri în directă legătură cu un bun. De exemplu, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 96 din Codul silvic (ocuparea fără drept în întregime sau în parte a unor păduri, terenuri...) obiectul material îl constituie pădurile, terenurile sau apele din fondul forestier naţional precum şi semnele de hotar, împrejurimile ori reperele de marcare distruse, degradate sau mutate fără drept de la locul lor, aspecte care vor fi redate în mod detaliat când se analizează fiecare infracţiune în parte. Uneori pentru existenţa obiectului material se cere îndeplinirea unor condiţii prevăzute de text, de exemplu arborii, puieţii sau lăstarii să facă parte din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră; aceştia (arborii, puieţii …) să se afle în stare naturală „pe picior” 24

(netăiaţi); arborii furaţi să fie doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, ori arborii, puieţii sau lăstarii să fi fost tăiaţi sau scoşi din rădăcini cu sau fără drept. Potrivit art.3 din O.G. nr. 96/1998 modificată prin Legea nr. 75/2002, după forma de proprietate fondul forestier naţional este constituit din: fondul forestier proprietate publică a statului; fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ – teritoriale (comune, oraşe, municipii); fondul forestier proprietate privată a unităţilor de cult (parohii, schituri, mânăstiri), instituţiilor de învăţământ sau a altor persoane juridice; fondul forestier proprietate privată indiviză a persoanelor fizice (foşti composesori, moşneni şi răzeşi sau moştenitori ai acestora); fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice. Subiecţii infracţiunii. În cazul infracţiunilor silvice subiect activ

nemijlocit (autor) poate fi de regulă orice

persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, textul incriminator neprevăzând nici o condiţie specială sub acest aspect. În unele situaţii (prevăzute expres de lege) pot fi subiecţi activi şi personalul silvic cu atribuţii de constatare a infracţiunilor şi contravenţiilor [8, art.104]. Infracţiunile silvice pot fi comise de către o singură persoană, însă sunt susceptibile de participaţie în toate modalităţile acesteia. Totuşi sunt unele variante când participaţia poate subzista numai sub forma instigării. Cele trei variante se referă la faptele prevăzute în art. 32 alin.4 lit.a din O.G. 96/1998 şi art. 98 alin.4 din Codul silvic care în ce priveşte participaţia aşa cum s-a arătat poate fi comise numai în forma instigării, deoarece în situaţia cooperării a două sau mai

multe persoane la comiterea

împreună a infracţiunii – fie în calitate de coautori, fie în calitate de autori şi complici – este realizată modalitatea agravată (calificată) a acestor fapte (infracţiunea a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună). În cazul infracţiunilor silvice subiect pasiv este statul, ca reprezentant al societăţii interesată în ocrotirea fondului forestier şi în menţinerea echilibrului ecologic. Subiect pasiv secundar, poate fi persoana fizică sau juridică în proprietatea căreia se află terenul pe carte s-a comis infracţiunea sau care are în folosinţă un astfel de teren. Latura obiectivă. Fapta împreună cu toate condiţiile care potrivit legii îi atribuie caracter penal, constituie conţinutul juridic al infracţiunii. Fapta formează comportamentul principal iar condiţiile de care depinde existenţa infracţiunii se situează undeva în afara faptei, premergând sau însoţind comiterea sa, iar actele completează 25

însuşirile intrinseci ale faptei. Această îmbinare a faptei cu ansamblul condiţiilor, constituie structura infracţiunii, care substanţial are aceeaşi componenţă ca şi conţinutul juridic. Componentele principale ale conţinutului juridic al infracţiunilor forestiere, ca de altfel al oricărei fapte penale, sunt situaţia premisă şi conţinutul constitutiv. Situaţia premisă este desemnată de o condiţie prealabilă pentru existenţa infracţiunii constând într-o situaţie, stare, calitate, raport pe care se grefează săvârşirea faptei şi în absenţa căreia existenţa faptei nu este posibilă. Aceasta, constituie o condiţie pentru existenţa faptei penale, numai în cazurile în care ea figurează ca o componentă a conţinutului juridic, a unei anumite infracţiuni, deoarece sunt situaţii în care ea absentează. În structura conţinutului fiecărei fapte penale, această condiţie privitoare la situaţia preexistentă ocupă primul loc şi poartă denumirea de situaţie premisă. De pildă la infracţiunea prevăzută la art. 96 din Codul silvic, situaţia premisă constă în aceea că pădurile, terenurile sau apele înainte de a fi ocupate în mod ilegal se aflau în structura fondului forestier naţional, iar semnele de hotar, împrejmuirile sau reperele de marcare care au fost distruse, degradate ori mutate se aflau în stare de funcţionare. La infracţiunea prevăzută la art. 98 din Codul silvic – „furturi de arbori, puieţi sau lăstari...”situaţia premisă constă în poziţia de fapt pe care o aveau bunurile (arbori, puieţi sau lăstari) în fondul forestier naţional sau pe terenurile cu vegetaţie forestieră înainte de a se fi comis fapta. Potrivit textului legal, poziţia de fapt se referă la situaţiile conform cărora infracţiunile se comit asupra arborilor aflaţi pe picior sau a acelora doborâţi de fenomene naturale, fiind necesar ca situaţia să preexiste mai înainte de comiterea faptei. Sistematizarea infracţiunilor ce se comit în domeniul forestier au la bază şi deosebirile pe care le prezintă latura obiectivă a acestor fapte, aşa încât în raport de aceasta, existenţa unui număr redus de aspecte comune este justificată. Latura obiectivă privită ca un sistem, cuprinde mai multe subelemente şi anume: elementul material, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate. În principiu elementul material constă în acţiuni. De pildă, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 96 Cod silvic elementul material constă în activitatea (acţiunea) de a ocupa fără drept (în mod samavolnic, ilegal, fără nici o aprobare) în întregime sau în parte a unor păduri, terenuri etc. Potrivit textelor incriminatoare nu se exclude posibilitatea ca unele infracţiuni silvice să fie săvârşite prin inacţiuni (omisiuni) ca de exemplu: lăsarea liberă, nesupravegheată a vitelor, faptă susceptibilă să provoace distrugeri sau degradări arborilor, puieţilor ori lăstarilor prin păşunare în păduri sau zone în care păşunatul este interzis (bineînţeles având în vedere valoarea pagubei). O parte dintre infracţiunile silvice au conţinuturi alternative, în textul incriminator fiind 26

prevăzute mai multe acţiuni, fiecare – separat, poate realiza singură elementul material al infracţiunii ca de exemplu tăierea sau scoaterea din rădăcini …(art.32

din O.G. 96/1998);

distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare … (art. 101 Cod silvic) etc. În cazul când se săvârşesc mai multe modalităţi prevăzute de acelaşi text, ne aflăm în prezenţa unei singure infracţiuni şi nu a unui concurs. Unele infracţiuni silvice sunt fapte de rezultat, iar altele infracţiuni de pericol. Aşa de exemplu, infracţiunile prevăzute în art. 96 – 98 şi 101-103 din Codul silvic sunt infracţiuni de rezultat, iar infracţiunile prevăzute în art. 99 şi 100 – infracţiuni de pericol. Urmarea imediată constă în desfiinţarea, schimbarea realităţii preexistente care forma substanţa „situaţie premisă”. Suntem în prezenţa unei vătămări, a unei schimbări în rău, întrucât această schimbare este aceea prin mijlocirea căreia se aduce atingere relaţiilor sociale care constituie obiectul juridic al fiecărei infracţiuni. De exemplu, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin ocuparea fără drept în întregime sau în parte a unor păduri, terenuri sau ape … (art. 96 Cod silvic) urmarea imediată (schimbarea în rău) constă în aceea că bunurile în privinţa cărora s-a comis fapta incriminată şi-au schimbat poziţia de fapt pe care o avea înainte (aceste păduri, terenuri sau ape trec în posesia ilicită a făptuitorului etc.). La infracţiunea prevăzută de art. 101 Cod silvic, urmarea imediată constă într-o afectare a stării de fapt pe care o avea pădurile înainte de comiterea faptelor ilicite fiind vorba de distrugeri, degradări etc. În marea majoritate, infracţiunilor silvice produc şi consecinţele de natură civilă, respectiv producerea unui prejudiciu material, care trebuie reparat, fără ca prin aceasta să se înlăture răspunderea penală. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor din actele normative privitoare la infracţiunile silvice se va ţine seama de principiile, normele, caracterizările, soluţiile şi drepturile subiective admise în sfera dreptului civil cu privire la valoarea pagubelor şi a altor elemente de acest fel. Restrângerea sau extinderea înţelesului termenilor folosiţi, are loc numai atunci când dispoziţiile prevăzute în actele normative ce reglementează regimul silvic prevede o derogare de la sensul obişnuit sau când această deosebire ar rezulta implicit, din natura faptei incriminate. In legislaţia silvică privitoare la aceste infracţiuni există o referire implicită la reglementările şi terminologia dreptului civil privind aceste fapte, referire care este un corolar al unităţii conceptuale şi tehnico-juridice a întregii noastre legislaţii. Şi în cazul infracţiunilor silvice ca şi în cazul altor grupuri de infracţiuni, legea prezintă aspecte care vădesc existenţa unui caracter constitutiv propriu, alături de cel sancţionator. Prin legislaţie se ocroteşte chiar şi un hoţ atunci când asupra lui s-a comis un furt, deoarece pe legiuitor nu-l interesează legitimitatea poziţiei victimei ci, ilicitatea acţiunii făptuitorului. 27

În situaţia unor schimbări în conceptele sau terminologia dreptului civil, provenite din cauza unor succesiuni de legi civile, referirea din legea extrapenală va fi raportată la legea nouă. În cadrul laturii obiective, raportul de cauzalitate este un element comun al infracţiunilor silvice, fiind raportul de cauzalitate între acţiunea (inacţiunea) care formează elementul material al faptei şi consecinţele negative produse, rezultat sau stare de pericol (de la cauză la efect). Dat fiind caracterul urmării imediate, care constă de regulă din însăşi comiterea acţiunii, producând prin aceasta o stare de pericol, constatarea acestei legături nu necesită probe speciale, existenţa legăturii de cauzalitate fiind aproape întotdeauna implicită.[104, p.517]. La infracţiunile de rezultat, este necesar să se verifice şi stabilească raportul de cauzalitate între activitatea ilicită a făptuitorului şi consecinţele prevăzute în normele de incriminare. În cazul infracţiunilor de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptelor – ex re . Această legătură de cauzalitate este necesară să se stabilească în cadrul infracţiunilor silvice, pentru a demonstra dacă urmarea imediată este rezultatul acţiunii comise de infractor sau a unor cauze independente de voinţa lui. Latura subiectivă. În cadrul conţinutului juridic al infracţiunilor examinate, un loc de seamă îl ocupă elemente specifice vinovăţiei şi mobilului care l-a animat pe făptuitor cât şi scopul urmărit de acesta. Infracţiunile silvice se săvârşesc cu intenţie, în ambele modalităţi ale acestei forme de vinovăţie – intenţia directă şi indirectă. Prin urmare făptuitorii prevăd rezultatul acţiunilor pe care le întreprind şi urmăresc, după caz acceptă producerea acestora. Normele incriminatoare nu prevăd pentru realizarea faptelor pe care le analizăm, existenţa unui scop ori a unui mobil. Motivele care l-au determinat pe făptuitor la săvârşirea faptei, ca de pildă realizarea unor avantaje ilicite, nu constituie o condiţie de bază pentru elementul subiectiv, acest aspect poate constitui o circumstanţă de care să se ţină seama la individualizarea judiciară a sancţiunii. Infracţiunile silvice prezintă şi unele elemente comune care privesc formele, modalităţile şi sancţiunile acestora. În cazul acestor fapte actele preparatorii (acte pregătitoare) cum ar fi de exemplu pregătirea uneltelor (topor, ferăstrău mecanic) a vehiculelor (căruţă, camion), deplasarea la locul comiterii faptei – toate acestea deşi fac parte din faza externă a infracţiunii, legiuitorul nu a înţeles să le incrimineze. Când însă fapta în vederea căreia au fost efectuate aceste acte pregătitoare a fost săvârşită, ele (actele preparatorii) constituie acte de complicitate anterioară cu condiţia ca acestea să aparţină altei persoane decât autorul infracţiunii săvârşite. De pildă, complicele confecţionează sau procură 28

autorului unele mijloace necesare comiterii infracţiunilor (topor, ferăstrău, căruţă etc.). Tentativa este pedepsită numai în situaţia unor infracţiuni silvice, unde textul incriminator prevede acest lucru, de exemplu în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 32 din O.G. 96/1998 sau art. 98 din Codul silvic. Consumarea infracţiunilor silvice survine în momente diferite specifice fiecăreia în parte. Aşa de exemplu, în cazul infracţiunii prevăzute la art. 99 din Codul silvic, consumarea are loc în momentul când s-a falsificat ciocnul silvic de marcat. În cazul când între activităţile comise există o legătură naturală – în sensul că săvârşirea uneia este urmarea firească a celeilalte, fiecare în parte reprezentând trepte de înfăptuire a aceleiaşi finalităţi – comiterea succesivă a acelor activităţi realizează o unitate naturală de infracţiune, în cadrul căreia activităţile subsecvente fac corp comun cu cele care le preced. O parte din infracţiunile silvice se pot comite prin două sau mai multe modalităţi normative reglementate în mod corespunzător în textele legale. Modalităţile variază în funcţie de activităţile care constituie elementul material al faptei, de natura obiectului material, iar uneori de condiţiile care constituie cerinţa esenţială a laturii obiective. Infracţiunea prevăzută în art.100 din Codul silvic (folosirea fără drept sau contrar dispoziţiilor legale specifice a ciocanului silvic de marcat) are două modalităţi normative. Infracţiunea reglementată de art. 101 Cod silvic se poate comite prin: distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, prin incendiere a unor păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri. În afară de modalităţile normative, infracţiunile silvice pot avea şi o multitudine de modalităţi faptice, particularizate de împrejurările concrete, în care a fost săvârşită fapta (de exemplu procedeul sau mijlocul folosit, locul unde s-a comis infracţiunea etc.) aspecte care pot fi avute în vedere cu ocazia individualizării judiciare a sancţiunii. Unele din aspectele comune ale infracţiunilor silvice privesc şi regimul sancţionator. În raport de periculozitatea socială cât şi din condiţiile concrete de înfăptuire, aceste fapte sunt pedepsite de legislaţia română cu închisoare sau amendă, pedepse ale căror limite sunt precis determinate de fiecare dispoziţie în parte. În legislaţia Republicii Moldova persoanele fizice care au săvârşit infracţiuni silvice sunt pedepsite cu amendă în marimi de unităţi convenţionale, muncă neremunerată în folosul comunităţii sau închisoare; iar pentru persoanele juridice sunt prevăzute pedepse cu amendă în unităţi convenţionale şi privarea dreptului de a exercita o anumită activitate. Potrivit prevederilor legale se poate aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, iar în unele situaţii expres prevăzute de lege este obligatorie (de exemplu în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 32 din O.G. 96/1998 sau art. 98 Cod silvic unde sunt sancţiuni mai 29

mari de 2 ani închisoare). S-au fixat limite speciale de pedeapsă, căutându-se pe cât posibil să se evite diferenţierile cazuistice în aşa fel încât să permită ca, pe cale de individualizare judecătorească să se stabilească sancţiunea cea mai potrivită în raport cu fapta, în ansamblul circumstanţelor sale şi cu scopul măsurii represive. Făptuitorii care săvârşesc infracţiuni silvice sunt pedepsiţi în aşa fel încât, executarea pedepsei să constituie prin cuantumul ei şi prin regimul aplicat condamnaţilor, un mijloc real de reeducare a acestora, adică corespunzător cu munca de redresare morală pe care o reclamă conştiinţa deficitară a acestora şi în acelaşi timp un exemplu puternic pentru elementele predispuse să comită astfel de fapte. Actele pregătitoare, cum ar fi: pregătirea uneltelor, a vehiculului etc. nu sunt incriminate . În situaţia când, fapta în vederea căreia au fost realizate aceste acte pregătitoare au fost efectuate, ele sunt considerate acte de complicitate anterioară, cerându-se condiţia ca ele să aparţină autorului infracţiunii silvice săvârşite. De exemplu, complicele confecţionează un topor sau ferăstrău, pentru ca acesta să fie folosit de autorul infracţiunii silvice . Tentativa se pedepseşte atunci când în textul de lege se prevede în mod expres acest lucru. În situaţia când executarea este întreruptă sau nu şi-a produs efectul, fapta rămâne în faza tentativei. Legiuitorul nu a incriminat tentativa la o parte dintre infracţiunile silvice, având în vedere că nu toate acestea prezintă un pericol social deosebit. Nu este tras la răspundere penală făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat producerea rezultatului înainte de descoperirea faptei [3, art. 22 alin. 1]. Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedecării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea faptă [3, art. 22 alin. 2]. Infracţiunile silvice – autonome în ce priveşte regimul represiv şi în modalităţile lor normative – sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii, alternativ cu aceea a amenzii. Sancţiunile diferă în raport cu fiecare faptă penală comisă, existând posibilitatea luării măsurii de siguranţă atunci când se impune, cu scopul de a înlătura starea de pericol şi preântâmpinarea săvârşirii altor fapte periculoase. Prin urmare, măsurile de siguranţă fie cu caracter personal, fie cu caracter obiectiv se pot lua şi în cazul infracţiunilor comise în domeniul forestier (confiscarea specială). Referitor la aspectele semnalate în literatura juridică de specialitate s-a exprimat opinia în sensul că, măsura confiscării speciale ar trebui luată în mod obligatoriu numai dacă persoanele care deţin lucruri ce generează o stare de pericol au fost condamnate pentru fapta săvârşită. În celelalte

30

cazuri sau atunci când lipseşte acea stare de pericol a infractorului, luarea acestei măsuri este facultativă[135, p.165]. Se consideră că această opinie este contradictorie cu voinţa legiuitorului care în art. 118 Cod penal prevede că lucrările „sunt supuse” iar nu că „pot fi supuse” aşa încât deţinerea unor asemenea lucruri generează o stare de pericol, iar confiscarea are obiectivul precis d e a preveni o atare primejdie independent de soluţia care se dă procesului penal [118 , p. 605] Aprecierea instanţei judecătoreşti poartă răspunderea numai asupra încadrării sau neâncadrării lucrurilor în vreuna din categoriile de bunuri supuse confiscării, odată ce s-a ajuns la încadrarea lucrurilor în vreuna din categoriile arătate în Codul penal luarea acestei măsuri este obligatorie. Pe de altă parte, instanţele de judecată trebuie să aibă în vedere atunci când situaţia impune şi luarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie în conformitate cu prevederile legale, mai ales atunci când la mijloc se află personalul silvic cu atribuţii de constatare a faptelor contravenţionale sau penale. Răspunderea materială a personalului silvic – de exemplu pădurari – este o instituţie juridică care cuprinde totalitatea normelor ce reglementează relaţiile sociale între persoanele încadrate în muncă şi cei care le angajează, atunci când primii cauzează prejudicii. Răspunderea materială a persoanelor încadrate în muncă, inclusiv a celor din sectorul silvic, intervine totuşi atunci când personalul şi-a încălcat îndatoririle de serviciu, izvorâte din contractul de muncă, cauzând astfel prejudicii materiale. Reglementarea acestei forme de răspundere juridică contribuie atât la apărarea fondului forestier – proprietate publică sau privată – cât şi la apărarea intereselor legale ale personalului silvic. Utilitatea dispoziţiilor legale în temeiul cărora operează asemenea formă de răspundere este confirmată de incidenţa în fapt a acestor dispoziţii aşa cum arată statisticile din ultima perioadă, din care rezultă că brigadieri şi pădurari care răspund de paza pădurilor au acoperit pagube destul de mari, produse prin tăieri şi sustrageri de materiale lemnoase. Dispoziţiile legale care reglementează condiţiile generale ale răspunderii materiale a angajaţilor din toate sectoarele de activitate, inclusiv a personalului silvic sunt cuprinse în Codul muncii, precum şi în alte acte normative. În ce priveşte răspunderea materială a personalului silvic, inclusiv cel care asigură paza şi ocrotirea pădurilor, aceasta (răspunderea materială) este supusă regimului juridic de drept comun completat însă cu regulile cuprinse în alte acte normative cum ar fi de exemplu în Codul silvic. Răspunderea materială a angajaţilor silvici pentru pagubele produse prin fapte care nu sunt infracţiuni sau contravenţii se stabileşte conform dispoziţiilor legale în vigoare, în următoarele 31

condiţii: fapta ilicită să fie săvârşită de angajat în activitatea lui de serviciu, să fie comisă cu vinovăţie, să fi produs o pagubă persoanei fizice sau juridice, adică între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat să existe o legătură de cauzalitate. Pentru recuperarea pagubelor se emit decizii de imputare, emise de organele autorităţii silvice. Stabilirea valorii pagubelor se face în raport de diametru, calitate şi vârstă a diferitelor specii de arbori sau puieţi etc [Anexa nr. 9]. 2. 2. Reguli procesuale specifice cercetării infracţiunilor silvice Mijloacele specifice dreptului penal utilizate în ocrotirea domeniului silvic sunt de două feluri: mijloace de drept penal material şi mijloace de drept procesual penal. Cele două mijloace se află într-o strânsă legătură unele cu altele. Tragerea la răspundere penală se face pe calea procesului penal, iar acesta trebuie să se desfăşoare potrivit normelor şi garanţiilor procedurii penale [75,p. 7]. O persoană care a săvârşit o infracţiune în domeniul forestier nu poate fi sancţionată fără proces penal care implică urmărire şi judecată conform regulilor prevăzute de Codul de procedură penală şi a legislaţiei silvice. Legiuitorul român a instituit prin art. 109 Cod silvic, regula conform căreia „prevederile prezentului titlu (răspunderi şi sancţiuni) se completează cu dispoziţiile Codului penal şi Codului de procedură penală. Competenţa de cercetare pentru toate infracţiunile silvice, revine organelor de urmărire penală ale poliţiei. Acestea pot fi sesizate prin oricare din modurile de sesizare cunoscute: plângere, denunţ sau din oficiu. În acest sens art. 207 din Codul de procedură penală prevede că „cercetarea penală se efectuează de organele de cercetare ale poliţiei, pentru orice infracţiune care nu este dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare. De asemenea, potrivit art. 209 din Codul de procedură penală – procurorul exercită supravegherea asupra actelor de urmărire penală: în exercitarea acestei atribuţii procurorii supraveghează şi controlează activitatea de cercetare penală a poliţiei şi a altor organe. Procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le supraveghează. Plângerea trebuie să cuprindă descrierea faptei, indicarea autorului, prezentarea mijloacelor de probă, adresa părţilor şi a martorilor, precizarea dacă persoana vătămată se constituie parte civilă şi atunci când este cazul indicarea persoanei responsabile civilmente (art. 283 Cod de procedura penala). Potrivit art. 284 din Codul de procedură penală, în cazul infracţiunilor pentru care legea 32

prevede că este necesară plângerea prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul. Pe de altă parte, conform art. 223 din Codul de procedură penală, denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană sau de o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal despre săvârşirea unei infracţiuni. Denunţul trebuie să conţină aceleaşi date ca şi plângerea. Denunţul scris trebuie să fie semnat de denunţător, iar în cazul denunţului oral, acesta să consemnează într-un proces-verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut. Din punct de vedere procesual însă, infracţiunile silvice sunt supuse urmăririi din oficiu, ceea ce corespunde atât gravităţii pe care o prezintă de regulă aceste fapte cât şi a necesităţii de a se asigura o eficace ocrotire a fondului forestier. Faptele comise în dauna fondului forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, sunt considerate infracţiuni silvice care se urmăresc şi din oficiu şi nu se sting prin împăcarea părţilor. O decizie a Curţii Supreme de Justiţie [182, p.226], prilejuieşte discutarea unei probleme interesante privind aspectele procesuale în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 32 din O.G. 96/1998, art. 98 din Codul silvic şi art.31 din Legea nr. 141/1999. S-a reţinut că făptuitorul, rudă cu persoana vătămată a tăiat şi furat arbori proprietatea părţii vătămate. Judecătoria a dispus încetarea procesului penal potrivit normelor de procedură penală pe motiv că părţile s-au împăcat. Cu privire la speţa redată s-ar putea aborda problema dacă în cazul infracţiunilor reglementate de art. 32 din O.G. 96/1998, art. 98 Cod silvic şi art. 31 din Legea nr. 141/1999 sunt aplicabile prevederile art. 210 Cod penal, în cazul când aceste fapte sunt comise din fondul forestier proprietatea unei persoane fizice de soţ, rudă apropiată etc. În legătură cu cele arătate trebuie subliniat că prevederile art. 109 Cod silvic care stabilesc că prevederile Titlului VI (răspunderi şi sancţiuni) se completează cu dispoziţiile Codului de procedură penală. Se trage concluzia că în această situaţie se aplică prevederile art. 210 Cod penal, în sensul că acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a părţii vătămate (care se adresează instanţei de judecată), iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. În exprimarea acestei opinii la care nu subscriem, s-a avut probabil în vedere şi faptul că atunci când aceiaşi persoană va comite mai multe fapte din cele incriminate prin Codul silvic se vor aplica dispoziţiile articolelor 33 sau 41 alin. 2 din Codul penal, referitoare la concursul de infracţiuni şi infracţiunea continuată; în acest sens s-a pronunţat şi instanţa noastră supremă printr-o decizie care îşi menţine valabilitatea şi în prezent [180 , p. 41]. Deşi unele infracţiuni silvice se aseamănă cu infracţiunea de furt prevăzută de art. 210 Cod penal, totuşi acestea nu sunt identice şi nu se poate pune între ele semnul egalităţii. Cu privire la speţa în discuţie (dacă sunt aplicabile sau nu prevederile art. 210 din codul 33

penal) putem trage concluzia că tăierea şi furtul de arbori din fondul forestier naţional, chiar dacă arborii sunt proprietatea unei persoane fizice, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor silvice prevăzute de art. 32 din O.G. 96/1998 şi art. 98 din Codul silvic, iar nu infracţiunea de furt prevăzută de Codul penal. Fiind vorba de fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate unde s-au comis infracţiunile silvice, acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu şi nu se stinge prin împăcarea părţilor. Deci aplicarea prevederile art. 210 Cod penal, în sensul că acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a părţii vătămate, nu-şi găseşte motivarea în cazul infracţiunilor silvice[141, p.129-134]. Derogările sau completările prevăzute în Codul silvic vor avea proeminenţă faţă de dispoziţiile Codului de procedură penală, primele fiind socotite mai adecvate pentru buna desfăşurare a procesului penal în cazul infracţiunilor silvice. Opinia redată la care subscriem, se întemeiază şi pe aplicarea principiului general conform căruia în situaţiile în care este de ales între regulile obişnuite şi regulile speciale, acestea din urmă primează ori de câte ori nu există un text care să dispună contrariul. Această reglementare implică transpunerea pe plan procesual a regulii cuprinse în dispoziţiile din Codul penal în sensul că, dispoziţiile din partea generală a acestui cod se aplică şi faptelor sancţionate penal prin legi speciale afară de cazul când legea dispune altfel. În ceea ce priveşte însă procedura de constatare, urmărire şi judecată trebuie să constatăm că toate acestea se efectuează potrivit normelor obişnuite prevăzute în Codul de procedură penală. Constatarea însă a infracţiunilor silvice se efectuează şi de către organele silvice specializate din acest domeniu (pădurari, brigadieri, şefii districtelor silvice, ingineri şi tehnicieni silvici de la ocoalele silvice, unităţile silvice etc., aceştia având posibilităţi mult mai largi de prevenire, combatere şi descoperire a infracţiunilor respective). Prin derogare însă de la normele procesuale penale, procesul verbal de constatare a infracţiunii se trimite ocolului silvic de pe raza teritorială a locului unde a fost săvârşită fapta pentru calcularea pagubei. Un loc primordial în activitatea de administrare a probatoriului în cazul infracţiunilor silvice îl reprezintă procesul verbal de cercetare la faţa locului, întocmit de organul de urmărire penală, prin care se consemnează situaţia de fapt rezultată în urma săvârşirii infracţiunii. Prin consemnarea în procesul verbal de ceretare la faţa locului a diametrului fiecărei cioate aflate în delict (de exeplu, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 32 din O.G. 96/1998 sau art. 98 din Codul silvic) se crează premiza calculuilui prejudiciului cauzat. Organele silvice (pădurari, brigadieri etc.) însoţite de un poliţist sunt autorizaţi să identifice 34

şi să inventarieze la locurile unde se află materialele lemnoase provenite din infracţiuni cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură penală privind percheziţia [8, art. 106 alin. 2]. Organele abilitate (poliţie, parchet, instanţe de judecată) trebuie să stabilească persoana păgubită, cuantumul prejudiciului cauzat şi posibilitatea reparării pagubei pricinuite prin infracţiune.

2.3. INFRACŢIUNILE SILVICE PREVĂZUTE ÎN LEGISLAŢIA ROMÂNĂ A. INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN CODUL SILVIC ( Legea nr. 26/1996) 1. Ocuparea fără drept a unor păduri din fondul forestier şi distrugerea semnelor de hotar Potrivit art. 96 din Codul silvic această infracţiune constă în ocuparea fără drept în întregime sau în parte a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, precum şi distrugerea, degradarea sau mutarea semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori a reperelor de marcare. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la paşnica, neştirbita şi deplina folosinţă a pădurilor, terenurilor sau apelor din fondul forestier naţional, indiferent de natura dreptului de proprietate. Pe de altă parte sunt şi relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare sunt în mod firesc legate de securitatea materială şi a stării de fapt a bunurilor, respectiv semnele de hotar, a împrejmuirilor ori a reperelor de marcare [142 , p. 11-16]. Prin incriminarea faptei analizate se ocroteşte securitatea existenţei şi a stării de fapt a pădurilor şi celorlalte bunuri prevăzute expres în normativul penal. Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular [1, art. 41]. Pe de altă parte, proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ teritoriale [1, art. 135]. Relaţiile sociale privind ocrotirea bunurilor ar fi grav periclitate dacă aceste bunuri nu ar fi apărate de lege sub raportul existenţei (integrităţii) lor şi a stării în care se găsesc calitativ (potenţial şi utilizare) [76, p. 51]. Reducerea suprafeţei fondului forestier proprietate publică este interzisă. În mod excepţional pentru construcţii cu destinaţie militară, pentru căile ferate, şosele de importanţă deosebită, linii electrice de înaltă tensiune, mine, forări, sonde şi echipamentele aferente acestora, conducte magistrale de transport gaze sau petrol ori pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare, de gospodărire a apelor sau de realizare a unor noi surse de apă, obiective turistice, ocuparea definitivă de terenuri din fondul forestier în alte scopuri decât cele silvice cu defrişarea pădurii sau fără, se aprobă potrivit legii [9, art.54]. 35

De asemenea, ocuparea definitivă a unor terenuri din fondul forestier se face de regulă pe bază de schimb. Terenurile preluate trebuie să fie apte de a fi împădurite şi echivalente ca suprafaţă şi bonitate [9, art. 55]. Obiectul material îl formează generic pădurile, terenurile sau apele ori semnele de hotar [175, p. 544] (borne de piatră, stâlpi, ţăruşi, gard, şanţ, movile, gard viu, brazdă adâncă), împrejmuirile [175, p. 287] sau repere de marcare [175, p.507]. Sunt considerate păduri în sensul prevederilor actului normativ şi sunt cuprinse în fondul forestier naţional terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha [9, art. 2]. Textul incriminator (art.96 din Codul silvic) se referă numai la ocuparea fără drept a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, pe când în ceea ce priveşte modalităţile distrugerii, degradării sau mutării semnelor de hotar – această menţiune (din fondul forestier naţional) nu mai este prevăzută în mod expres. În acelaşi timp, mai trebuie precizat că în cazul „ocupării fără drept în întregime sau în parte” textul art.96 din Codul silvic îşi găseşte aplicarea numai atunci când se ocupă fără drept păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, fără a se face referire ori trimitere la textul care reglementează infracţiunea de tulburare de posesie, prevăzută în Codul penal. Sintagma „fără drept” aşezată în normă, după enunţarea activităţii (ocuparea) al căror obiect îl constituie păduri, terenuri sau ape delimitează sfera licitului de aceea a ilicitului în materie. Legea permite cu aprobările de rigoare şi în anumite situaţii să se ocupe anumite terenuri sau păduri. În cazul infracţiunii de tulburare de posesie, obiectul material îl constituie imobilele – construcţiile cât şi terenurile [118, p. 344] şi [109 p.55] (dar nu pădurile, terenurile sau apele care fac parte din fondul forestier naţional). Cu toate că prevederea din Codul penal privitoare la tulburarea de posesie nu se referă în mod expres şi la terenuri, noţiunea generală de imobil ca obiect material al infracţiunii are înţelesul din dreptul civil, adică de bunuri nemişcătoare care înglobează şi terenurile [101, p. 336]. Putem trage concluzia că în cazul infracţiunii silvice textul incriminator se referă numai la terenuri cu destinaţie specială (păduri, terenuri, ape ce fac parte din fondul forestier naţional). Celelalte terenuri ocupate fără drept, ce nu fac parte din fondul forestier sunt sub protecţia instituită pentru infracţiunea de tulburare de posesie incriminată în Codul penal. Obiectul material al infracţiunii se deosebeşte şi faţă de alte infracţiuni silvice în cazul cărora faptele respective se săvârşesc numai asupra arborilor, puieţilor sau lăstarilor din păduri etc. Subiectul activ, nemijlocit al infracţiunii pe care o analizăm poate fi orice persoană. Dacă autorul ar avea o calitate care a înlesnit săvârşirea infracţiunii, aceasta va fi reţinută ca 36

o împrejurare agravantă. Infracţiunea poate fi comisă şi de mai mulţi subiecţi activi (coautori, instigatori, complici). Subiectul activ la această faptă este necalificat, atunci când se realizează „distrugerea, degradarea sau mutarea semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori reperelor de marcare” putând fi orice persoană, inclusiv proprietarul pădurii, terenului etc. Activităţile prevăzute în textul încriminator pot fi efectuate şi de alte persoane decât făptuitorul, însă la îndemnul sau solicitarea acestuia, acea persoană va fi după caz, coautor, complice sau participant impropriu (art. 31 Codul penal). În literatura juridică se exprimă opinia în sensul că subiect activ nemijlocit poate fi, după caz, orice persoană responsabilă penal, dinafară cât şi dinăuntrul unităţilor publice; excepţie fac însă de la această regulă cei care răspund de administrarea, gospodărirea, protecţia şi paza fondului forestier (de exemplu, pădurari, brigadieri, ingineri silvici etc.), care, dacă săvârşesc în perimetrul lor de responsabilitate astfel de fapte, se fac vinovaţi de infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de Codul penal şi nu de infracţiunea silvică pe care o analizăm. Asupra opiniei exprimate, avem unele rezerve, ţinând cont de noile prevederi din domeniul silvic iar pe de altă parte şi de prioritatea legii speciale faţă de cea generală (Codul penal). În astfel de cazuri existând un concurs de texte penale şi nu o pluralitate de infracţiuni, operează principiul specialităţii legii penale, potrivit căruia în cazul pluralităţii aparente de infracţiuni se aplică textul de lege care conţine autonomia juridică a încriminării faptei săvârşite [ 97, p. 149-150]. Subiectul pasiv, este statul în primul rând, ca reprezentant al societăţii, interesată în ocrotirea şi apărarea fondului forestier. Alături de stat, subiect pasiv poate fi persoana fizică sau juridică al cărei drept de proprietate este afectat în urma săvârşirii infracţiunii ca de ex.: parohiile, schiturile, mânăstirile sau diferite unităţi de învăţământ. Subiecţi pasivi pot fi posesorii terenurilor… respective (proprietarii), dar considerăm noi, pot fi şi deţinătorii. În cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 nu avem o definiţie a noţiunii de „deţinător” de pădure. În sens larg prin„deţinător” se înţelege o persoană care are în păstrare bunuri materiale [176, p.257]. Aceasta înseamnă că prin „deţinător de pădure” trebuie să înţelegem o persoană fizică sau juridică care are în păstrare , în stăpânire materială o pădure. Noţiunea de „deţinător” provine de la cea de „deţinere” care, în dreptul civil înseamnă stăpânirea materială a unui lucru, fără ca persoana care exercită (detentorul) să aibă şi posesia lucrului respectiv [176, p.257-258]. Prin urmare „deţinătorii de păduri” nu sunt posesori ai pădurilor respective [160, p.121]. Latura obiectivă. În conţinutul infracţiunii pe care o analizăm sunt cuprinse ca părţi componente o situaţie premisă şi conţinutul constitutiv al infracţiunii. 37

Situaţia premisă constă în starea de fapt în care se găsea obiectul material (păduri, terenuri etc.) din punctul de vedere al posesiei înainte de săvârşirea acţiunii de ocupare a pădurii … stare de fapt care a fost tulburată şi modificată în mod ilicit prin această acţiune. Fără această situaţie premisă, fără această stare de fapt preexistentă, infracţiunea nu numai că nu poate fi săvârşită, dar nici nu poate fi concepută. Cum este greu de imaginat ca o pădure, un teren etc. să nu se găsească juridic în posesia nici unei persoane, existenţa situaţiei premisă este implicit dovedită din moment ce fapta pe care o analizăm a fost săvârşită. Situaţia premisă se consideră existentă indiferent dacă subiectul pasiv îşi exercită sau nu efectiv drepturile şi prerogativele sale [76 , p.562-563]. Latura obiectivă este alcătuită ca şi în cazul celorlalte infracţiuni din elementul material, cerinţe esenţiale, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate. Elementul material În cazul acestei infracţiuni elementul material constă în acţiunea de ocupare fără drept, în întregime sau în parte a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, precum şi acţiunea de distrugere, degradare sau mutarea semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori a reperelor de marcare. Fiecare din acţiunile materiale pot constitui elementul material al infracţiunii. Prin acţiunea de ocupare, înţelegem pătrunderea efectivă a făptuitorului într-un anumit loc (pădure, teren, apă) cu scopul de a-l stăpâni, ştiind că acest „teren” (păduri, terenuri, ape) aparţine altcuiva. Este vorba de o pătrundere „fără drept” (ilegală, samavolnică), respectiv fără ca cel în cauză să aibă un titlu care să-i legitimeze ocuparea „terenului”. Infracţiunea subzistă fără a avea relevanţă, dacă subiectul activ (făptuitorul) a ocupat „terenul” timp mai îndelungat, sau a adus pe acel teren unele lucruri, ori dacă fiind alungat de organele abilitate a părăsit la scurt timp perimetrul silvic ocupat fără drept. În afară de cerinţa decurgând din situaţia premisă şi anume, starea de fapt în care se găsea obiectul material (păduri, terenuri etc.) din

punct de vedere al posesiei înainte de

săvârşirea acţiunii de ocupare a pădurii, pentru ca acţiunea de ocupare să întregească latura obiectivă a acestei modalităţi trebuie, aşa cum s-a menţionat, ca ocuparea să se facă fără drept, cu alte cuvinte să nu constituie exercitarea unui drept sau aducerea la îndeplinire a unei dispoziţii legale. Nu constituie infracţiune în forma acestei modalităţi, efectuarea acţiunii de ocupare pe baza unei aprobări dată de organele silvice competente. Potrivit textului incriminator, constituie element material al acestei infracţiuni şi acţiunea de distrugere, degradare sau mutarea semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori a reperelor de marcare.

38

Prin distrugere se înţelege nimicirea, desfiinţarea, suprimarea completă a bunului, aşa încât bunul existent anterior este redus la neant, ori la un morman de resturi informe (de exemplu, adăugăm noi arderea, incendierea unor semne de hotar) [76 , p.549]. Acţiunea de degradare presupune stricarea parţială a semnelor de hotar, a împrejmuirilor, de aşa natură încât nu mai pot fi folosite ca înainte de săvârşirea faptei (de exemplu tăierea unei părţi dintr-un stâlp care marchează un hotar). Un bun degradat nu mai are calităţile şi potenţialul de utilizare pe care îl avea în starea sa anterioară. Degradarea există indiferent dacă bunul ar putea fi reparat sau dacă în starea de deteriorare în care se găseşte ar mai putea fi încă folosit. Acţiunea de mutare [175, p. 370] a semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori a reperelor de marcare, presupune mişcarea, deplasarea acestora dintr-un loc în altul, respectiv de la locul în care se aflau şi aşezarea în alt loc. Este vorba de ridicarea, semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori a reperelor de marcare de la locul unde se aflau şi ducerea sau aruncarea lor într-un alt loc încât să nu mai existe hotarul iniţial (de pildă aruncarea gardului despărţitor, a pietrelor sau movilelor care marcau hotarul, a copacilor care hotărniceau pădurile, terenurile sau apele din fondul forestier naţional). Semnele de hotar, împrejmuirile sau reperele de marcare sunt lucrări care au fost aşezate cu destinaţia de a marca hotarul (gard viu sau lucrat, copaci, şanţuri, movile etc.) Ne exprimăm opinia în sensul că mutarea, schimbarea semnelor de hotar … este efectuată tocmai în scopul ocupării fără drept a perimetrului forestier respectiv şi ca atare aceste semne de hotar sunt mutate în interiorul terenului uzurpat, astfel încât să se micşoreze suprafaţa deţinută de partea vătămată şi să se mărească corespunzător perimetrul forestier al făptuitorului. Pentru existenţa elementului material al acestei fapte este suficient ca una dintre acţiunile enumerate în textul incriminator să fie săvârşite. Prin urmare oricare dintre acţiunile prevăzute de text pot constitui elementul material al infracţiunii, deci în mod distinct iar nu cumulativ, fiind vorba de o infracţiune cu conţinuturi alternative. Dacă făptuitorul a comis mai multe acţiuni concomitent şi în legătură unele cu altele, există o unitate infracţională iar nu mai multe infracţiuni. Urmarea imediată în cazul acestei infracţiuni se caracterizează prin crearea unei stări de pericol, contrare celei anterioare prin schimbarea în rău, respectiv prin producerea de pagube persoanelor fizice sau juridice, în sensul că acel perimetru forestier trece în posesia ilegală a infractorului sau se distruge, degradează ori se mută semne de hotar, împrejmuiri sau repere de marcare, toate acestea fără drept. Textul cuprins în art. 96, ocrotind aşa cum s-a arătat o situaţie de fapt, această infracţiune există chiar şi atunci când posesia pădurii, terenului etc. pe care făptuitorul le-a deposedat era 39

obţinută ilicit, deci acţiunea subiectului activ nu se întemeiază pe un drept care să o justifice (este ea însăşi săvârşită fără drept). Starea de pericol nu există şi ca atare nu putem vorbi de o ocupare ilegală în cazul în care acţiunea făptuitorului de „ocupare” a fost respinsă, astfel că nu a putut rămâne câtuşi de puţin în pădurea sau terenul prevăzut în textul încriminator. Din conţinutul infracţiunii nu rezultă că textul încriminator face precizări la cea de a doua modalitate a faptei (distrugerea, degradarea sau mutarea semnelor de hotar…), respectiv că acţiunea trebuie să se comită în păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, cu toate că se deduce că schimbarea locului semnelor de hotar este efectuată tocmai în scopul ocupării fără drept a perimetrului forestier. Considerăm însă că este vorba de o insuficienţă a normei care poate fi depăşită prin ataşarea în continuare a modalităţii normative existente a sintagmei „care face parte din fondul forestier naţional”. Legătura de cauzalitate. Între acţiunile efectuate de făptuitor şi urmarea imediată (schimbarea în mod ilicit a situaţiei de fapt) trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în sensul că acea schimbare în rău să se datoreze acţiunii făptuitorului. Fiind o infracţiune de rezultat este necesar să se verifice şi stabilească raportul de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi consecinţele arătate în textul incriminator. Aşadar, situaţia de fapt creată este generată de acţiunea ilicită. Latura subiectivă. Acţiunea făptuitorului pentru a putea constitui elementul material al infracţiunii trebuie, din punct de vedere subiectiv, să fie săvârşită cu intenţie (directă sau indirectă). Făptuitorul realizează că prin acţiunile sale provoacă o pagubă patrimoniului – public sau privat – sau/şi o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de lege şi urmăreşte, după caz, acceptă producerea consecinţelor negative. Aşadar, forma de vinovăţie în conţinutul laturii subiective este intenţia. Fapta comisă din culpă nu este încriminată. Existenţa infracţiunii nu este condiţionată de scopul în care a acţionat făptuitorul şi nici de mobilul care i-a animat voinţa de a săvârşi fapta. Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 96 se exprimă printr-o acţiune, fapta fiind susceptibilă de desfăşurare în timp, deci de formele inerente unei astfel de desfăşurări: acte pregătitoare, tentativa, consumare şi epuizare. Trebuie menţionat că actele de pregătire – de pildă procurarea unor mijloace nu sunt încriminate. Prin urmare, deşi posibile, nu se sancţionează. În realitate aceste acte de pregătire pot deveni în unele situaţii acte de complicitate anterioară la infracţiunea silvică comisă de autor. De exemplu, complicele îi furnizează autorului unele informaţii asupra timpului când perimetrul forestier nu este păzit. 40

Tentativa, deşi posibilă material, nu este posibilă totuşi juridic şi ca atare nu se pedepseşte. Consumarea are loc în momentul când făptuitorul pătrunde (ocupă) şi rămâne fără drept în perimetrul forestier prevăzut de textul incriminator sau în momentul când distruge, degradează sau mută semnele de hotar, împrejmuiri ori repere de marcare. Ne exprimăm opinia în sensul că, în cazul în care făptuitorul a pătruns în perimetrul forestier (pădure, teren etc.) dar nu a reuşit să-l ocupe, nerealizându-se această acţiune (ocuparea), fapta nu va constitui infracţiune şi prin urmare nu va opera nici răspunderea penală. Dacă însă, de exemplu făptuitorul a distrus semne de hotar, fapta va constitui infracţiune. În situaţia când făptuitorul a izbutit să ocupe perimetrul forestier (pădure, teren etc.) şi să rămână pe acesta, acţiunea de ocupare ilegală devine continuă, iar infracţiunea va persista până la încetarea ocupării. Epuizarea va avea loc în momentul în care încetează ocuparea şi perimetrul forestier revine la starea de fapt anterioară. Fapta penală pe care o examinăm este implicit susceptibilă de mai multe modalităţi normative. Infracţiunea se poate realiza prin ocupare, prin distrugere, prin degradare sau prin mutarea semnelor de hotar a împrejmuirilor ori a reperelor de marcare. În săvârşirea ei, infracţiunea. poate îmbrăca şi o multitudine de modalităţi faptice, prilejuite de împrejurările în care este comisă, de specificul obiectului material, de forma concretă care o îmbracă elementul material, de calitatea pe care o poate avea subiectul infracţiunii etc. circumstanţe ce vor fi avute în vedere cu ocazia cuocazia individualizării judiciare a sancţiunii. În ce priveşte regimul represiv, potrivit textului incriminator pedeapsa în cazul acestei infracţiuni este închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Constatarea faptei analizate se face potrivit regulilor de drept comun de către organele de urmărire penală iar în conformitate cu prevederile Codului silvic şi de către personalul silvic împuternicit în acest scop. Punerea în mişcare a acţiunii penale se face şi din oficiu. Urmărirea penală se efectuează de către organele de poliţie, iar judecarea cauzei în primă instanţă este în competenţa judecătoriei. Apreciem că infracţiunea prevăzuteă de art. 96 din Codul silvic are conţinutul incomplet şi considerăm necesară completarea normei, astfel: ● În conţinutul normei, după „ocuparea fără drept…a unor păduri, terenuri sau ape” să fie ataşată sintagma „perdele forestiere de protecţie”, amendamentul propus având drept rezultat punerea sub incidenţa legii penale şi a „perdelelor forestiere de protecţie”. Acest amendament fiind valabil şi pentru alte infracţiuni din cele examinate.

41

● Ataşarea în continuare la „distrugerea, degradarea sau mutarea semnelor de hotar…” a modalităţii normative existente, a sintagmei „care face parte din fondul forestier naţional”. ● Abrogarea normelor din Legea fondului funciar, care au conţinuturi paralele, cu cele prevăzute în Codul silvic.

2. Furtul de arbori din fondul forestier Conform art. 98 din Codul silvic furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, ori de arborii, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, cu sau fără drept, din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră, prevăzute la art.6, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, ori dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani, constituie infracţiune [9, art. 98 alin. 1]. Fapta este mai gravă dacă a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Fapta este şi mai gravă dacă a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Fapta se pedepseşte şi mai aspru în cazul în care furtul a fost săvârşit în împrejurările următoare: de două sau mai multe persoane împreună; de o persoană având asupra sa o armă sau substanţe chimice periculoase; în timpul nopţii; în arii forestiere protejate. Din lectura textului incriminator reiese că normativul penal foloseşte denumirea de „furt”, aceasta impunându-se întrucât în realitate, fapta examinată constă în însuşirea (luarea ilegală) anumitor bunuri, în concret materiale forestiere (arbori, puieţi sau lăstari). Obiectul juridic. Prin comiterea activităţii infracţionale de însuşire pe nedrept a unor materiale forestiere (arbori, puieţi,lăstari), se încălcă rânduielile, care în cadrul ordinii noastre de drept sunt destinate să asigure relaţiile sociale, a căror ocrotire depinde de apărarea sub aspect economic şi juridic a poziţiei de fapt a arborilor, puieţilor şi lăstarilor din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră prevăzute la art. 6 din Codul silvic, ce aparţine proprietăţii publice sau private, provocând o atingere relaţiilor sociale mai sus menţionate. Obiectul material este constituit din vegetaţia forestieră, respectiv arborii doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori arbori puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi sau scoşi din rădăcini cu sau fără drept din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră [9, art. 6]. Subiectul activ, nemijlocit (autor) poate fi orice persoană care răspunde penal, norma legală nu prevede vreo condiţie privind calitatea acestuia. Ca atare subiect activ poate fi chiar proprietarul sau deţinătorul perimetrului forestier, stabilit de lege. 42

Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale – coautorat, instigare, complicitate. În cazul variantei reglementate de art. 98 alin. 4 din Codul silvic (art. 32 alin. 4 lit. a din O.G. 96/1998 – fapta se săvârşeşte de două sau mai multe persoane împreună) infracţiunea poate fi săvârşită doar sub forma instigării, deoarece în situaţia conlucrării a două sau mai multe persoane împreună la comiterea faptei – fie în calitate de autori şi complici concomitenţi este realizată modalitatea agravată (calificată) a acestei infracţiuni. Răspunderea penală subzistă chiar dacă făptuitorul sau făptuitorii nu au tras sau nu au urmărit să obţină un profit din comiterea infracţiunii. Dacă fapta se săvârşeşte de către personalul silvic cu atribuţii de constatare a infracţiunilor şi contravenţiilor, calitatea acestuia duce la agravarea tratamentului penal [9, art. 104]. Subiect pasiv principal al infracţiunii este statul căruia îi revine obligaţia – ca reprezentant al societăţii, să ocrotească şi să dezvolte patrimoniul forestier. Alături de stat, subiect pasiv poate fi şi orice persoană fizică sau juridică ale căror interese au fost afectate prin comiterea faptei examinate. Latura obiectivă. Pentru existenţa infracţiunii este necesar mai întâi să existe arbori, puieţi ori lăstari din fondul forestier naţional sau de pe terenuri cu vegetaţie forestieră (situaţie premisă). Elementul material constă într-o acţiune de „furt” al bunurilor ce formează obiectul material. Textul art. 98 din Codul silvic este constituit pe schema prezentată la art. 32 din O.G. 96/1998 – o modalitate tip cu mai multe agravante legale întemeiate pe aceleaşi criterii. În ipoteza în care făptuitorul efectuează ambele tipuri de acţiuni – tăiere şi sustragere – acesta săvârşeşte în concurs cele doua infractiuni [88, p.101]. Acţiunea de însuşire implică luarea fără drept, în mod samavolnic a bunurilor respective. Elementul material care intră în compunerea laturii obiective a acestei infracţiuni se realizează numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe esenţiale: sustragerea să aibă ca obiect arborii, puieţii sau lăstari menţionaţi în textul incriminator; bunurile asupra cărora se comite fapta să se afle în perimetrul fondului forestier naţional sau a altor terenuri cu vegetaţie forestieră prevăzute în art.6; însuşirea să fie realizată fără drept, respectiv în dispreţul legii, fără consimţământul celor abilitaţi; urmarea imediată a faptei trebuie să constea în mod alternativ într-o pagubă de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; într-o pagubă mai redusă, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani.

43

Ion Gheorghiu în lucrarea „ Apărarea fondului forestier împotriva infracţiunilor şi contravenţiilor” arată că nu întruneşte cerinţele specifice elementelor constitutive ale infracţiunii silvice, fapta de însuşire prin sustragere a arborilor, puieţilor ori lăstarilor de pe parcelele cu vegetaţie forestieră din curţi şi din grădini întrucât astfel de fapte vatămă relaţiile sociale referitoare la patrimoniu şi potrivit dispoziţiilor Codului, penal constituie infracţiunea de furt [97, p. 126]. Cerinţa ca fapta să fie săvârşită fără consimţământ, adică fără permisiunea subiectului pasiv (fără drept) nu este prevăzută în textul incriminator (art. 98 din Codul silvic) întrucât prin incriminarea însuşirii, aceasta a căpătat implicit caracter de acţiune ilegală, intrând în sfera ilicitului penal, aşa că devenea inutilă o prevedere expresă referitoare la consimţământ. Cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 98 Cod silvic au apărut o serie întreagă de controverse şi opinii. Ne vom referi mai întâi la opiniile potrivit cărora în cazul în care paguba nu este mai mare de 5 ori decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, faptele nu vor constitui infracţiunile prevăzute de art. 32 din O.G. 96/1998 sau art.98 din Codul silvic (Legea nr. 26/1996), însă pot întruni elementele constitutive ale infracţiunilor de furt sau distrugere (după caz) prevăzute de Codul penal [168, p.47] si [143, p.75]. Cei care îmbrăţişează aceste opinii, la care nu ne alăturăm, consideră că dacă paguba este sub plafonul valoric prevăzut în text, se aplică dreptul comun în materie care este reprezentat de dispoziţiile C. penal. Potrivit opiniei exprimate de G. Potrivitu din art.”Opinii în legătură cu unele infracţiuni prevăzute în Codul silvic”[163, p.143-144], la care subscriem, se consideră că în situaţia faptelor prevăzute în art. 32 alin.1 din O.G. 96/1998 şi art. 98 alin.1 din Codul silvic, care au produs o pagubă mai mică decât plafonul valoric, făptuitorii acestor fapte nu pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiunile de furt sau distrugere prevăzute de Codul penal, ci vor răspunde pentru una din contravenţiile prevăzute în art. 1 pct. „c” sau „d” din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (este vorba de valoarea pagubei până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior) [16], [182, p. 476-478] si [141, p.129-134]. Este de observat că dispoziţiile Legii nr. 31/2000 cuprind reglementări privind sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii şi ele vin în completarea Codului silvic care nu conţine prevederi referitoare la răspunderea contravenţională. În legătură cu aceste aspecte (valoarea pagubei) s-au dat unele soluţii controversate şi în practica judiciară [216, p.48-50]. Astfel, prima instanţă a achitat pe inculpat în baza art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală.S-a reţinut în fapt că inculpatul a tăiat de pe picior şi a sustras arbori din care a rezultat o

44

cantitate de masă lemnoasă sub 5 metri cubi, însă acesta a comis două asemenea fapte în decurs de o lună. S-a considerat de către prima instanţă că fapta săvârşită constituie o contravenţie silvică. Prin apelul declarat de Parchet se solicită printre altele, condamnarea inculpatului achitat, apel respins de tribunal. Curtea de Apel a admis recursul Parchetului declarat împotriva celor două hotărâri, casând în parte atât decizia cât şi sentinţa în sensul înlăturării soluţiei de achitare a inculpatului, dispunându-se condamnarea acestuia. În motivarea soluţiei s-a reţinut că în conformitate cu textul de lege – respectiv art. 98 alin. 1 şi 4 – constituie infracţiune furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, ori arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi cu sau fără drept din fondul forestier naţional, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior ori dacă valoarea pagubei este sub această limită dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani. În contextul acestor prevederi legale s-a considerat că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 98 alin. 1 şi 4 din Codul silvic, din moment ce a săvârşit două acte materiale de furt de material lemnos în decurs de o lună, chiar dacă valoarea pagubei nu este de peste 5 ori preţul mediu al unui metru cub material lemnos, contravaloarea prejudiciului neavând relevanţă. Subscriem deciziei luate, prin care cele două hotărâri au fost casate, înlăturându-se achitarea inculpatului şi condamnarea acestuia pentru infracţiunea menţionată. De asemenea, în legătură cu aplicarea unor dispoziţii cuprinse în Codul penal în cazul săvârşirii unor infracţiuni silvice trebuie menţionat că potrivit unei opinii la care nu aderăm, se susţine că „întrucât existenţa tâlhăriei este esenţialmente legată de fapta de furt este evident că fapta incriminată prin art. 98 din Codul silvic, este susceptibilă în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de violenţă sau ameninţare cerute de art. 211 din Codul penal să fie convertite în infracţiunea de tâlhărie”[171, p.47]. Autorul opiniei citate (Gheorghe Voinea) consideră că dacă o persoană foloseşte violenţa sau ameninţarea pentru a sustrage arbori din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră, poate fi trasă la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie care are înglobat în conţinutul ei complex atât infracţiunea de lovire sau ameninţare, cât şi cea prevăzută de art. 98 din Codul silvic (Legea nr. 26/1996). Suntem de acord cu părerea lui G. Potrivitu[163, p.144] conform căreia, opinia de mai sus nu poate fi acceptată, deoarece legiuitorul a înţeles să reunească în aceiaşi infracţiune două fapte distincte şi anume lovirea sau ameninţarea şi furtul. Nu orice infracţiune dintr-o lege specială care

45

are în conţinutul său constitutiv un bun patrimonial, poate fi înglobată în conţinutul infracţiunii de tâlhărie. De altfel, în acest sens s-a pronunţat şi instanţa noastră supremă de mai mult timp, soluţionând o speţă privind mai mulţi inculpaţi care au pescuit fără drept o cantitate de păstrăvi din incinta unei crescătorii de stat şi care au aruncat cu pietre în paznicul care îi surprinsese, pentru a nu fi prinşi [191, p.270]. Instanţa a stabilit că faptele inculpaţilor nu constituie infracţiunea de tâlhărie, ci infracţiunea de ultraj şi infracţiunea prevăzută în legea specială (Legea nr. 12/1974 – în prezent abrogată – înlocuită prin Legea nr. 192/2001). Prin urmare, pe cale de analogie se consideră că faptele persoanelor care folosesc violenţa sau ameninţarea pentru a sustrage arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional, sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe (ori ultraj după caz) şi infracţiunea silvică prevăzută de art. 98 din Legea nr. 26/1996 săvârşite în concurs real. Deşi infracţiunea prevăzută de art.98 din Codul silvic se aseamănă cu cea de furt prevăzută de Codul penal, totuşi acestea nu sunt identice [141, p.129-134]. Pe când dispoziţia din codul penal privitoare la furt nu face referire la vreun criteriu valoric sau de „loc”, art. 98 din Codul silvic condiţionează existenţa infracţiunii de anumite cerinţe (valoarea pagubei, repetarea faptei într-un anumit interval de timp, obiectul material îl formează numai arborii, puieţii sau lăstarii din fondul forestier naţional etc.). Trăsătura caracteristică a infracţiunii silvice prevăzute la art. 98 nu este acţiunea de sustragere, comună şi infracţiunii de furt prevăzută de Codul penal, ci conţinutul situaţiei premisă specifică, privind obiectul material al infracţiunii şi anume: arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale etc. De asemenea, infracţiunea pe care o analizăm în diferitele sale variante prezintă generic un grad de pericol social determinat pe de o parte de urmările pe care le pot avea pentru atingerile aduse relaţiilor sociale care formează obiectul ocrotirii penale, în cazul acestor infracţiuni, iar pe de altă parte de frecvenţa acestor sustrageri şi de variantele procedee de săvârşire a lor. În ce priveşte asemănarea dintre cele două infracţiuni, trebuie făcută printre altele precizarea că, atât infracţiunea de furt prevăzută de Codul penal cât şi infracţiunea prevăzută de art. 98 din Codul silvic, în legătură cu poziţia pe care bunul sustras sau însuşit o avea înainte de săvârşirea acestor fapte, în sfera unui anumit patrimoniu, respectiv în cadrul economiei forestiere este schimbată (înlocuită cu alta) fără drept, ca urmare a unei acţiuni ilicite. Urmarea imediată. Acţiunea de furt (de luare) care constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 98 din Codul silvic trebuie să aibă ca urmare imediată, adică ca rezultat

46

fizic, deposedarea persoanei fizice sau juridice care avea anterior posesia sau detenţiunea bunului (arbori, puieţi sau lăstari). Este vorba de scoaterea bunului din sfera de stăpânire a posesorului şi lipsirea acestuia de posibilitatea de a mai dispune de acel bun. Considerăm că urmarea imediată se consideră realizată chiar şi atunci când, de exemplu arborii, puieţii sau lăstarii luaţi ilegal de făptuitor au fost dosiţi, în apropiere, în chiar incinta pădurii respective urmând ca în momentul potrivit să-i transporte la domiciliu ori să-i valorifice. Pe plan civil, urmarea imediată constituie o atingere păgubitoare adusă persoanei fizice sau juridice afectate. Restituirea sau despăgubirea post factum nu înlătură existenţa urmării imediate. Urmarea imediată constă în deposedarea persoanei de bunurile prevăzute în text (arbori, puieţi sau lăstari) şi în consecinţă victima este lipsită de posibilitatea de a mai dispune de aceste bunuri. Legătura de cauzalitate. Urmarea imediată trebuie să fie consecinţa directă a acţiunii de furt, această acţiune fiind cauza, iar urmarea imediată efectul. Urmarea, fiind un rezultat fizic, o consecinţă materială firească a acesteia, legătura de cauzalitate dintre urmare şi acţiunea de furt apare, de asemenea, firească iar dovedirea ei rezultă practic din dovedirea acţiunii ilegale şi din producerea urmării imediate. Latura subiectivă. Infracţiunea analizată se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, textul încriminator neprevăzând în mod expres vreun scop urmărit de făptuitor. Spre deosebire de infracţiunea de furt prevăzută de Codul penal – (însuşirea bunurilor este prevăzută cu scop urmărit de infractor, deci ca o cerinţă care califică intenţia) în cazul infracţiunii silvice nu se cere deci o intenţie caracterizată prin scopul urmărit de făptuitorul acestei fapte. Cu toate că săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 98 din Codul silvic este determinată de cauze (condiţii) obiective şi subiective variate, textul nu a găsit necesar să facă din acestea o cerinţă în conţinutu l subiectiv al infracţiunii, existenţa mobilului când este cazul îl va constata şi aprecia instanţa de judecată cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei. Consumarea infracţiunii examinate are loc în momentul în care acţiunea de însuşire (de furt) a fost executată şi s-a produs efectul, adică deposedarea persoanei vătămate de materialul lemnos. Pentru consumarea infracţiunii nu este necesar ca materialul lemnos să fi fost îndepărtat de la locul unde se afla în pădure sau pe terenuri cu vegetaţie forestieră, deoarece momentul consumativ al însuşirii, este intrarea acelor materiale în posesiunea de rea credinţă a subiectului. Este lipsit de interes, locul unde se află materialele forestiere din moment ce deţinerea lor a fost preluată pe nedrept de către făptuitor. Fapta se consideră consumată şi atunci când făptuitorul este deposedat de materialul însuşit la scurt timp după comiterea sustragerii, fie de către personalul silvic, fie de către alte persoane. Epuizarea are loc în momentul în care au încetat actele de prelungire ale activităţii ilicite de 47

luare. Ţinând seama de împrejurările concrete, se va aprecia în fiecare caz, dacă acţiunea comisă este un simplu act pregătitor, tentativă sau consumare a infracţiunii. Aşa de ct pexemplu, simplul fapt al pătrunderii în pădure cu intenţia de a-şi însuşi materiale forestiere este un aregătitor; prinderea în timpul nopţii a făptuitorului, care încearcă să-şi însuşească bunuri ce formează obiectul material constituie tentativă la infracţiunea analizată. Tentativa infracţiunii prevăzute în art.98 alin. ultim din Codul silvic, se pedepseşte. O problemă care reţine atenţia celor interesaţi în studiul normelor penale cuprinse în actele normative cu dispoziţii privind regimul silvic este şi cea referitoare la modalităţile infracţiunii examinate. Există două modalităţi normative principale – una privind arborii doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, iar cealaltă arborii, puieţii sau lăstarii care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini cu sau fără drept de o altă persoană. Pe de altă parte, este de menţionat că din punct de vedere al locului unde se poate comite fapta există de asemenea, două modalităţi normative, una privind materialele din fondul forestier naţional, iar alta materialele de pe terenurile cu vegetaţie forestieră prevăzute în art. 6 din Codul silvic. Modalităţile faptice sunt particularizate prin elemente de fapt, care le imprimă un aspect concret diferit, de exemplu: arborii, felul şi valoarea arborilor doborâţi ori scoşi din rădăcini etc. Circumstanţele care particularizează fiecare modalitate a acestei infracţiuni dând un colorit propriu faptei săvârşite, ajută la cunoaşterea mai exactă a gradului de pericol social pe care îl prezintă acea faptă şi a periculozităţii făptuitorului. Fapta cunoaşte şi unele modalităţi agravante [9, art. 32 alin. 4 din O.G. 96/1998 şi art. 98 alin. 4]. Potrivit art. 98 alin. 1 din Codul silvic – infracţiunea prevăzută în acest alineat este sancţionată cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă. O speţă soluţionată în practica judiciară [217, p.47-48] ne prilejuieşte unele comentarii în legătură cu omisiunea organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată de a determina volumul masei lemnoase tăiate. Astfel, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 din O.G. nr. 96/1998. În fapt, s-a reţinut că s-au tăiat în mod ilegal mai mulţi arbori . Hotărârea instanţei de fond a fost menţinută de către Tribunal, respingându-se recursul declarat de inculpat ca nefondat. Ambele hotărâri au fost casate de către Curtea de Apel iar cauza a fost reţinută spre rejudecare pentru a fi cerute relaţii de la Ocolul silvic. 48

În motivarea deciziei s-a reţinut că, potrivit art. 32 din Legea nr. 141/1999 pentru aprobarea O.G. nr. 96/1998, constituie infracţiune tăierea sau scoaterea din rădăcini fără drept din păduri indiferent de forma de proprietate, de arbori, lăstari de către proprietari, deţinători sau de orice persoană, dacă volumul masei lemnoase astfel extrase este de peste 5 metri cubi sau dacă volumul acesteia este sub această limită, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani. Cum din adresa Ocolului silvic nu a rezultat volumul masei lemnoase extrase, pentru a se stabili cu certitudine dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 32 din Legea nr. 141/1999, instanţa de recurs a statuat că se impune solicitarea de relaţii în legătură cu masa lemnoasă extrasă, exprimată în metri cubi, considerent pentru care cauza a fost reţinută spre rejudecare prin admiterea recursului declarat de inculpat şi casarea hotărârii pronunţate. În cauză instanţa ca şi organul de urmărire penală omiţând să determine volumul masei lemnoase tăiate de pe picior, s-a dispus casarea primelor două hotărâri ale instanţelor şi s-a reţinut cauza spre rejudecare. Când fapta a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani. Dacă fapta a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoare de la 3 ani la 10 ani. În cazul când furtul a fost săvârşit în împrejurările (agravate) menţionate în art.32 alin. 4 din O.G. nr. 96/1998, maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se majorează cu 3 ani. Potrivit art. 104 din Codul silvic – când infracţiunile prevăzute în art. 32 din O.G. nr. 96/1998 şi art. 98 din Codul silvic sunt săvârşite de personalul silvic cu atribuţii de constatare a infracţiunilor şi contravenţiilor, maximul pedepselor prevăzute se majorează cu 2 ani. Mijloacele de transport şi uneltele folosite care au servit la săvârşirea infracţiunii sunt supuse confiscării speciale [4, art. 118]. De regulă, nu se vor putea confisca mijloacele de transport (de exemplu căruţa, camionul) când este vorba de tăiere sau scoatere din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor fără sustragerea lor, pentru că acestea nu servesc la tăierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor etc. Potrivit art. 98 alin. ultim din Codul silvic, tentativa se pedepseşte. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Urmărirea penală o efectuează organele de poliţie, iar judecata în primă instanţă revine judecătoriei. 3. Falsificarea ciocanului silvic de marcat Potrivit art.99 din Codul silvic falsificarea ciocanului silvic de marcat constituie infracţiune. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privind apărarea valorii sociale, a încrederii care trebuie să existe în autenticitatea ciocanelor silvice de marcat. 49

Relaţiile sociale se bazează pe încrederea ce se acordă în mod obişnuit acestor instrumente (ciocane silvice de marcat) sau a obiectelor pe care se imprimă amprenta respectivului ciocan de marcat. Ocrotind penal încrederea pe care oamenii trebuie să o aibă în ciocanele silvice de marcat sau a arborilor purtând amprenta acestor ciocane, legea penală asigură puterea probatorie a acelor ciocane sau bunurilor care poartă amprenta reală a acestor instrumente. Dispoziţiile în vigoare referitoare la procedura de exploatare a produselor lemnoase, prevăd între altele într-o etapă obligatorie, operaţiunea de marcare (însemnare) a arborilor destinaţi tăierii indiferent de forma de proprietate a fondului forestier pe care se execută lucrarea. Marcarea se execută cu un instrument denumit „ciocan silvic” [9, art. 43]. Forma şi modul de utilizare a ciocanelor silvice, precum şi modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori se stabilesc prin regulament aprobat de conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură [9, art. 43 alin. 2]. Ciocanele silvice de marcat au regimul mărcilor şi sigiliilor, iar tiparele lor sunt înregistrate şi se păstrează potrivit normelor în vigoare [9, art. 44 alin.1]. Obiectul material constă în ciocanul silvic de marcat falsificat . Ciocanele silvice de marcat false, care sunt de fapt produsul operaţiei de falsificare, având o anumită structură, constituie totodată şi obiectul material al infracţiunii. Ciocanele silvice de marcat utilizate în mod oficial, au atributul (puterea) de a atesta prin aplicarea lor pe arbori autenticitatea însuşirilor reale ale bunului marcat (de pildă că arborele poate fi tăiat în mod legal). Subiectul activ poate fi orice persoană, care răspunde penal, normativul incriminator necerând vreo anumită calitate. Participaţia este posibilă sub toate formele (coautorat, instigare sau complicitate). În situaţia în care făptuitorul face parte din personalul silvic sau personalul unităţii unde se confecţionează asemenea ciocane silvice de marcat, avem de-a face cu o circumstanţă agravantă. Subiectul pasiv principal este ministerul de resort (de ex. ministerul care răspunde de silvicultură), al cărui instrument (ciocan) silvic de marcat a fost falsificat [88, p.100]. Latura obiectivă. Infracţiunea de falsificare a ciocanului silvic de marcat nu poate fi concepută

şi

realizată fără preexistenţa unui ciocan silvic de marcat, folosit oficial de

organele silvice competente pentru atestarea adevărului. Realizarea, respectiv confecţionarea unui ciocan silvic de marcat care nu ar avea corespunzător oficial, adică un ciocan silvic de marcat legal instituit, nu constituie infracţiune, putând eventual servi ca mijloc de comitere a unei înşelăciuni.

50

Elementul material constă în acţiunea de falsificare, adică activitatea de contrafacere, de ceea ce trebuie să fie imitat, contrafăcut, este partea destinată să redea pe arbori amprenta ciocanului falsificat, iar nu formele irelevante ale acestuia. Ciocanele silvice de marcat au ca semn propriu, un aşa-zis simbol (imagine), aşa că prin aplicare lasă o amprentă (urmă) care constituie dovada marcării, obţinându-se în acest fel (ilicit, prin fals) o amprentă identică că aceea a unui ciocan oficial de marcare. Pentru ca acţiunea de falsificare a ciocanului silvic de marcat să poată constitui elementul material al infracţiunii, trebuie ca acel ciocan să corespundă unuia oficial de marcare. Această cerinţă esenţială este reflectarea în conţinutul constitutiv a situaţiei premisă. Ciocanul silvic de marcat oficial, trebuie potrivit dispoziţiilor legale, să fie unul din acelea folosite de autorităţile silvice abilitate. Ciocanele silvice de marcat au un câmp de utilizare mai restrâns (în raport cu alte instrumente de marcare), servind doar la marcarea materialelor lemnoase aflate în perimetre forestiere. Urmarea imediată. Pentru întregirea laturii obiective a acestei infracţiuni este necesar ca acţiunea de falsificare să fi avut ca urmare imediată crearea uni stări de pericol pentru încrederea publică, ce se acordă materialelor lemnoase marcate cu ciocanul silvic purtător al unei amprente oficiale. Această stare de pericol rezultă din confecţionarea unui ciocan silvic de marcat care are aptitudinea de a reda în mod fals, amprenta ciocanului silvic oficial, adevărat. Urmarea imediată nu este realizată, adică nu există stare de pericol când produsul falsificării este evident nereuşit şi deci nu există infracţiune. Legătura de cauzalitate. Prin confecţionarea unui ciocan silvic fals, fără a avea o altă destinaţie decât comiterea unei acţiuni ilicite, se determină existenţa legăturii de cauzalitate între elementul material al infracţiunii şi crearea unei stări de pericol cu urmare imediată. Producerea ciocanului de marcare falsificat, este întotdeauna evidentă şi nu are nevoie de un probatoriu special. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie constă în intenţie directă sau indirectă, necerându-se pentru realizarea faptei vreun scop ori mobil anume. Fapta săvârşită din culpă

nu constituie

infracţiune. În situaţia când o persoană dintre cele calificate şi autorizate să confecţioneze ciocane silvice de marcat, corespunzătoare unui asemenea ciocan oficial, fiind însă indusă în eroare că beneficiar al ciocanului respectiv ar fi unitatea silvică care foloseşte acel instrument se vor aplica prevederile referitoare la participaţia improprie [3, art. 31].

51

Cel care a confecţionat acel ciocan în astfel de condiţii va răspunde penal dacă a omis să ceară o adresă confirmativă din partea unităţii silvice respective, deoarece a putut avea reprezentarea, respectiv a putut prevedea, în lipsa acestei confirmări, că ar fi posibil ca ciocanul confecţionat să capete o utilizare ilicită şi a acceptat totuşi eventualitatea acestor măsuri. Fapta analizată, fiind o infracţiune comisă prin acţiune, comiterea acesteia poate parcurge fazele obişnuite ale unei activităţi ilicite de acest fel, respectiv: acte pregătitoare, tentativă şi consumare. Actele pregătitoare sunt nu numai posibile dar inevitabile în realizarea acţiunii de falsificare, care necesită procurarea de materiale şi unelte, adaptarea acestora la acţiunea de contrafacere, procurarea modelului (prin fotografii sau amprente luate pe ceară) găsirea unui executant etc. Textul nu încriminează însă actele pregătitoare, nici ca formă a infracţiunii şi nici ca infracţiune de sine stătătoare. În unele situaţii aceste acţiuni pot deveni acte de complicitate. În cazul infracţiunii analizate tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte. Consumarea infracţiunii de falsificare a ciocanelor silvice de marcat are loc în momentul când s-a creat starea de pericol prin producerea unui asemenea ciocan silvic fals, prin utilizarea căruia se poate obţine amprenta denaturată (falsă) a acestui instrument oficial. Infracţiunea subzistă, chiar dacă ciocanul silvic falsificat nu reprezintă o imitaţie perfectă, fiind suficient ca amprenta lăsată să poată fi considerată ca adevărată şi prin urmare susceptibilă de a induce în eroare pe cei faţă de care ar fi folosită. Infracţiunea se consumă în momentul contrafacerii sau alterării – ambele în mod complet – a ciocanului silvic. Textul încriminator priveşte o singură modalitate respectiv – falsificarea ciocanului silvic de marcat. În realitate se pot ivi numeroase modalităţi faptice în raport cu împrejurările fiecărei cauze. Modalităţile de fapt, vor trebui să fie luate în considerare cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei. Infracţiunea de falsificare a ciocanelor silvice de marcat este sancţionată potrivit dispoziţiei din art. 99 din Codul silvic cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Acţiunea penală pentru infracţiunea analizată se pune în mişcare din oficiu. Competenţa şi procedura pentru urmărirea penală şi pentru judecată sunt cele obişnuite. În raport cu natura acestei fapte penale folosirea mijloacelor de probaţiune a cercetării ştiinţifice şi a expertizei va fi necesară. Ciocanele silvice de marcat falsificate, precum şi materialul care a servit la comiterea infracţiunii sunt supuse confiscării speciale [3, art. 118 lit. a şi b]. Considerăm că s-ar impune reformularea textului art. 99 din Codul silvic, cu următorul conţinut legal „folosirea de dispozitive care falsifică ciocanul silvic de marcat”. 52

Prin extensia penală vizată de noi se realizează o protecţie mai amplă şi deci eficientă a patrimoniului silvic şi, totodată alinierea normelor legii interne la cele cuprinse în actele normative internaţionale. 4. Folosirea fără drept a ciocanului silvic de marcat Potrivit art. 100 din Codul silvic, folosirea fără drept sau contrar dispoziţiilor legale specifice a ciocanului silvic de marcat constituie infracţiune. Fapta este mai gravă dacă pentru marcare s-a folosit un ciocan silvic de marcat fals ori alte obiecte sau mijloace potrivite. Obiectul juridic special. Sub raportul ocrotirii juridice penale, infracţiunea de folosire fără drept sau contrar dispoziţiilor legale specifice a ciocanului silvic de marcat sau folosirea unui asemenea ciocan fals, se situează pe acelaşi plan cu infracţiunea de falsificare a ciocanului silvic de marcat, ele fiind una faţă de cealaltă fapte corelative care reprezintă aspecte ale aceluiaşi fenomen infracţional. Putem trage concluzia că obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privind încrederea publică ce se acordă materialelor lemnoase însemnate cu ciocanul silvic purtător al unei amprente oficiale. Obiectul juridic special este identic cu cel al infracţiunii prevăzute de art. 99 din Codul silvic (falsificarea ciocanului silvic de marcat). Obiectul material constă în ciocanul silvic de marcat (care constituie deopotrivă şi mijlocul material de comitere a infracţiunii). Folosirea ciocanului silvic de marcat implică şi un material asupra căruia se aplică acest instrumentul folosit (de exemplu asupra arborilor). În realizarea acţiunii de folosire a instrumentelor false sau de folosire pe nedrept a instrumentelor adevărate, aceste materiale (în concret arborii care au fost ilicit marcaţi cu ciocanul silvic) constituie şi ele obiecte materiale ale infracţiunii, iar după ce s-a aplicat asupra lor amprenta instrumentului fals, ele apar şi ca produs al infracţiunii [77, p.415]. Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile stabilite de lege şi săvârşeşte o asemenea faptă, necerându-se vreo calitate specială. Într-o primă variantă, subiectul activ este persoana care foloseşte ciocanul silvic autentic (adevărat) care însă nu are acest drept, respectiv nu este împuternicită. În a doua variantă, subiectul activ este persoana – chiar şi aceea în drept (ex. pădurar, brigadier etc.) care foloseşte instrumentul menţionat contrar prevederilor stabilite de organele competente. Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate. 53

Subiectul pasiv este unitatea al cărei ciocan silvic de marcat oficial sau fals a fost folosit fără drept sau contrar dispoziţiilor legale specifice. Latura obiectivă. Fapta analizată nu poate fi concepută fără preexistenţa unui asemenea instrument (ciocan silvic de marcat) oficial, adevărat sau fals ori alte obiecte sau mijloace potrivite (situaţia premisă). Elementul material constă într-o primă modalitate, în acţiunea de folosire fără drept a ciocanului silvic de marcat oficial, adevărat (de pildă o persoană în mod ilegal, deci fără vreo aprobare a marcat cu ciocanul silvic adevărat mai mulţi arbori ce nu erau destinaţi a fi tăiaţi). În cazul celei de-a doua modalităţi elementul material constă în acţiunea de folosire a ciocanului silvic de marcat contrar dispoziţiilor legale specifice (de exemplu un brigadier silvic a marcat la unele persoane fizice sau juridice mai mulţi arbori, faţă de aprobările pe care le aveau). Într-o ultimă modalitate, elementul material constă în acţiunea de folosire la marcare a ciocanului silvic de marcat fals, ori folosirea altor obiecte sau mijloace potrivite pentru realizarea acelei acţiuni (de exemplu, o persoană a marcat mai mulţi arbori utilizând un ciocan silvic de marcat fals sau a folosit un topor, având imprimat pe muchea acestuia, însemnele unui ciocan silvic de marcat). Folosirea ciocanului silvic, presupune întrebuinţarea acestuia într-un caz în care utilizarea lui este necesară, respectiv la marcarea unor materiale lemnoase. În cazul folosirii instrumentelor (ciocan silvic de marcat, alte obiecte etc.) prevăzute în textul incriminator, este necesar să fie îndeplinită cerinţa esenţială, ca acestea să privească un ciocan silvic de marcat oficial, (adevărat) sau fals, ori alte obiecte sau mijloace potrivite. În situaţia când din diferite motive sau cauze, bunurile în speţă, arborii pe care s-a imprimat amprenta ciocanului silvic de marcat ori a altor obiecte sau mijloace potrivite, nu au semnificaţie juridică nu ne aflăm în faţa unor periclitări a relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea cuprinsă în art. 100 Cod silvic, deci, de existenţa urmării specifice infracţiunii prevăzute în acest text. Pentru existenţa infracţiunii nu este nevoie ca obiectul pe care s-a imprimat amprenta ciocanului silvic de marcat etc. să fie la rândul său folosit (de exemplu arborele marcat ilegal nu a fost tăiat sau însuşit). Infracţiunea pe care o analizăm este o faptă cu conţinuturi alternative, însă infracţiunea rămâne unică, neputându-se reţine un concurs de infracţiuni, decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de textul legal (art.33 Codul penal). În situaţia când cel care a falsificat ciocanul silvic de marcat s-a folosit ulterior de acesta (de exemplu a marcat arbori) va exista concurs de infracţiuni [8, art.99 şi 100 alin.2].

54

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică ce se acordă arborilor marcaţi cu ciocanul silvic adevărat sau fals ori prin folosirea altor obiecte sau mijloace potrivite. Legătura de cauzalitate. În cazul acestei infracţiuni trebuie să se stabilească raportul de cauzalitate dintre acţiunea făptuitorului (marcajul ilegal) şi folosirea ciocanului silvic prevăzut în text. În situaţia când s-a realizat un marcaj greşit, din eroare, este absentă legătura de cauzalitate dintre prezenţa amprentei (marcajul) şi săvârşirea vreunei acţiuni de folosire. Existenţa legăturii de cauzalitate va trebui să fie dovedită, cercetată şi constatată ori de câte ori nu rezultă din materialitatea faptei – ex-re. Latura subiectivă. Infracţiunea pe care o analizăm nu se poate comite decât cu intenţie, aplicarea din culpă pe un arbore a unei amprente de pe ciocanul silvic nu constituie infracţiune. Intenţia poate fi directă sau indirectă, respectiv făptuitorul prevede consecinţele negative ale faptei sale şi le urmăreşte sau după caz, le acceptă. Dacă folosirea ciocanului silvic oficial fals se comite de către însuşi autorul falsului, dovada intenţiei este implicit făcută, dacă însă ciocanul silvic oficial fals este folosit de un terţ, existenţa trebuie dedusă din probe din care să rezulte că acesta a cunoscut falsitatea respectivului ciocan silvic de marcat. Actele pregătitoare şi tentativa în cazul acestei infracţiuni nu sunt incriminate şi deci nu sunt pedepsite. În toate modalităţile consumarea infracţiunii are loc odată cu terminarea acţiunii de folosire fără drept sau contrar dispoziţiilor legale a ciocanului silvic de marcat sau a ciocanului silvic de marcat fals ori a altor obiecte sau mijloace potrivite – constând în aplicarea lor - când are loc şi producerea urmării specifice, respectiv crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ce constituie obiectul juridic al faptei. Epuizarea are loc când s-a pus capăt activităţii infracţionale. În cazul infracţiunii continuate, epuizarea va avea loc când s-a pus capăt acestei continuităţi (ultimului act infracţional). Sunt trei modalităţi normative, ce corespund celor trei variante ale infracţiunii prevăzute în dispoziţiile art.100 alin.1 şi 2 din Codul silvic. Pe lângă modalităţile normative, în practică pot exista o varietate de modalităţi faptice. Infracţiunea este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, în situaţia folosirii fără drept sau contrar dispoziţiilor legale specifice a ciocanului silvic de marcat (alin.1) şi cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani în cazul folosirii pentru marcat a unui ciocan silvic fals ori alte obiecte sau mijloace potrivite (alin.2). Din studiul regimului sancţionator rezultă că, diferenţa dintre maximul pedepselor se 55

motivează prin aceea că folosirea ciocanelor silvice de marcat false ori alte obiecte sau mijloace potrivite, prezintă un pericol social mai mare, întrucât este precedată de o altă activitate ilegală – respectiv falsificarea ciocanului silvic de marcat. Vor fi aplicabile dispoziţiile art. 42 Codul penal referitoare la sporul de pedeapsă în situaţia când infracţiunea a îmbrăcat forma faptei confirmate. Când se consideră necesar, instanţa de judecată poate pronunţa şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Dacă prin activitatea infracţională unică a făptuitorului au fost realizate ambele conţinuturi alternative (cea prevăzută la alin. 1 şi cealaltă reglementată de alin. 2) se va aplica pedeapsa din alin. 2. Este şi normal să se aplice această pedeapsă, întrucât chiar dacă activitatea făptuitorului ar fi prezentat numai trăsăturile conţinutului prevăzut de acest alineat – fără a fi îmbrăcat şi forma celuilalt – fapta săvârşită ar fi atras aceeaşi pedeapsă, prevăzută în textul care stabileşte sancţiunea cea mai grea. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Urmărirea penală ce efectuează organele de poliţie, iar judecata în primă instanţă, revine judecătoriilor. Organele abilitate vor proceda la confiscarea obiectelor care au servit la comiterea infracţiunii. Apreciem că textele celor două infracţiuni prevăzute de art. 99 şi art. 100 din Codul silvic trebuiau să fie cumulate şi redactate sub acelaşi articol, întrucât nu există deosebiri esenţiale între acestea. Considerăm că s-ar impune amendarea textului art. 100 din Codul silvic, în sensul de a avea următorul conţinut legal „folosirea fără drept sau contrar reglementărilor specifice în vigoare a ciocanului silvic de marcat” având în vedere că sunt anumite reguli precise când aceste ciocane silvice de marcat pot fi folosite, reguli care sânt stabilite în diverse situaţii, de organele competente. 5. Distrugerea, degradarea sau aducere în stare de neântrebuinţare a unor păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri În conformitate cu prevederile art. 101 din Codul silvic distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, prin incendiere a unor păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri constituie infracţiune de distrugere calificată care a avut ca urmare un dezastru. Obiectul juridic special al infracţiunii îl formează acele relaţii sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare sunt în mod firesc legate de ocrotirea şi asigurarea stării de fapt a pădurilor de pe suprafeţe întinse de terenuri, cât şi a paşnicei şi neştirbitei folosinţe a pădurilor specificate în textul incriminator, de către cei în drept.

56

Este vorba de relaţii sociale privitoare la paşnica folosinţă şi la integritatea – cantitativă şi calitativă – a pădurilor de pe suprafeţe întinse de terenuri, indiferent de natura dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate şi oricare alt drept real ar fi în completă nesiguranţă, dacă dispoziţiile legale nu ar apăra existenţa şi starea de fapt a bunurilor (pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri) care fac obiectul acestor drepturi. Pe de altă parte, sunt incluse în obiectul juridic special şi relaţiile sociale privitoare la mediu şi echilibrul ecologic. Obiectul material îl formează numai pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri, asupra cărora se săvârşeşte fapta ilicită. Dispoziţia legală se referă în mod expres la pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri, spre deosebire de prevederile art.33 din O.G. nr.96/1998 aprobată prin Legea nr. 141/1999, unde obiectul material îl constituie suprafeţele de păduri, necerându-se condiţia ca acestea să se afle pe suprafeţe întinse de terenuri. Pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri pot să aparţină fie unor persoane fizice, fie unor persoane juridice. Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege şi care comite o asemenea faptă (chiar şi proprietarul pădurii respective). Nu se cere ca făptuitorul să aibă vreo calitate. Fapta poate fi săvârşită de mai mulţi subiecţi activi (coautori, instigatori, complici), fiind posibilă participaţia. Subiectul pasiv principal este în primul rând statul în calitate de reprezentant al societăţii, interesat în apărarea şi ocrotirea fondului forestier şi menţinerea echilibrului ecologic. Pe de altă parte, subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică ale căror interese au fost prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii. Uneori infracţiunea poate avea şi o pluralitate de subiecţi pasivi (distrugerea, degradarea ... unor păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri aparţinând unor persoane diferite sau a unor asemenea păduri aflate în indiviziune). Pentru existenţa infracţiunii nu se cere vreo condiţie cu privire la locul şi timpul săvârşirii faptei. In conţinutul juridic al acestei fapte intră ca părţi componente o situaţie premisă şi conţinutul constitutiv al infracţiunii. Situaţia premisă constă în existenţa pădurilor de pe suprafeţe întinse de terenuri, iar în al doilea rând în starea de fapt (perfectă sau mai puţin perfectă) a acestor păduri susceptibile de a fi distruse, degradate sau aduse în stare de neîntrebuinţare prin incendiere.

57

Elementul material se caracterizează prin distrugere, degradare sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a pădurilor de pe suprafeţe întinse de terenuri, prin incendiere. Distrugerea constă în nimicirea, respectiv deteriorarea completă a pădurii (a ars complet) care nu mai prezintă nici o valoare economică conformă cu natura şi a scopului în vederea căruia era destinată. În sensul vorbirii curente o pădure este distrusă, când nu mai există în forma sa firească în compoziţia naturală (de exemplu transformarea arborilor din pădure într-un morman de resturi informe) prin incendiere [97, p. 103]. Pe de altă parte, acţiunea de degradare constă în deteriorarea parţială, stricarea arborilor sau a celorlalte materiale lemnoase din păduri, astfel încât împiedică dezvoltarea şi creşterea normală a acestora şi drept urmare se produc diverse prejudicii. Infracţiunea subzistă, chiar dacă arborii respectivi ar putea ulterior, pe cale naturală, să îşi revină în starea anterioară, normală. Degradându-se arborii din păduri, aceştia nu mai au calităţile şi potenţialul de utilizare pe care îi aveau în starea lor anterioară. Aducerea în stare de neîntrebuinţare a pădurii – înseamnă ca aceasta fără a fi desfiinţată de sine - îşi pierde însuşirile pe care le avea anterior şi care constituiau sau întreţineau potenţialul său de utilizare (exemplu: în urma incendierii arborii nu au ars complet însă nu mai pot fi folosiţi, nu mai pot fi întrebuinţaţi). Pentru existenţa infracţiunii este necesar să fie îndeplinite două cerinţe esenţiale, respectiv fapta să se comită numai prin incendiere, iar în al doilea rând să fie vorba de păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri. Incendierea presupune darea (punerea) de foc asupra pădurilor. Atunci când distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a avut loc de exemplu prin tăiere sau smulgere din rădăcini a arborilor, asemenea acte constituie elementul material al altor infracţiuni silvice, cum ar fi de pildă cea prevăzută la art. 32 din O.G. nr. 96/1998 – modificată şi completată (tăierea, distrugerea sau scoaterea din rădăcini fără drept de arbori, puieţi sau lăstari). Distrugerea ca şi degradarea se produc de regulă prin comisiune (acţiune) dar pot fi produse şi prin omisiune (inacţiune) – de exemplu făptuitorul în mod intenţionat după ce s-a încălzit la un foc aprins de el în pădure, îl lasă nestins, fapt ce determină incendierea de pe o suprafaţă întinsă de teren. Această infracţiune având conţinuturi alternative, săvârşirea oricăreia dintre actele prevăzute de text realizează elementul material al laturii obiective. Dacă făptuitorul a comis mai multe acţiuni concomitent şi în legătură unele cu altele, există unitate infracţională, iar nu mai multe infracţiuni. Fapta incriminată, se poate realiza prin diverse moduri care provoacă incendierea cum ar fi: facerea focurilor, aruncarea de ţigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse etc. 58

Constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă: aruncarea de ţigări, chibrituri sau alte obiect aprinse în păduri sau pe alte terenuri aflate în cuprinsul fondului forestier naţional ori aprinderea focului în păduri la o distanţă mai mică de 100 m de limita acestora, în alte locuri decât cele special amenajate [16, art. 2 lit. a]. Acţiunile reglementate în textul incriminator (art. 101) sunt cele specifice faptei de distrugere calificată prevăzută în art. 218 alin.1 şi 2 raportate la art. 217 alin.4 Cod penal. Ne aflăm în prezenţa unor texte de trimitere, acestea făcând apel la dispoziţiile Codului penal (prin care se reglementează infracţiunea de distrugere). Legiuitorul român a dilatat gama bunurilor a căror incendiere realizează conţinutul dezastrului – completând alături de bunurile menţionate în art. 218 alin.2 Cod penal şi pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri, nefiind necesara condiţia ca, incendierea să fi produs moartea sau vătămarea gravă a integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane [141, p.14]. Urmarea imediată constă în schimbarea produsă în starea materială a masei lemnoase din pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri. Aşadar, se poate vorbi de o schimbare în rău asupra existenţei sau starea de fapt pe care o aveau acele păduri înainte de săvârşirea infracţiunii. Schimbarea respectivă are în mod firesc, drept consecinţă patrimonială o pagubă pentru persoana căreia îi aparţinea bunul, această persoană fiind lipsită de posibilitatea de a-şi mai exercita drepturile sale şi de a realiza foloasele pe care i le aducea anterior acel bun (pădurile) [77, p.550]. Dispoziţia legală incriminatoare nu cere ca urmarea imediată să aducă în final vreun folos făptuitorului. Legătura de cauzalitate. Între activitatea ilicită realizată de făptuitor şi urmarea imediată sub forma incendierii pădurii de pe suprafeţe întinse de terenuri, trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în sensul că atingerea relaţiilor sociale apărate trebuie să fie consecinţa activităţii făptuitorului sau altfel spus, această activitate să fie cauza urmării pagubei respective a acelor schimbări neconvenabile în perimetrul pădurilor ce aparţin patrimoniului public sau privat. În principiu, acţiunile care constituie elementul material al infracţiunii examinate au drept consecinţă urmarea imediată. În practică s-ar putea întâmpla totuşi în unele cazuri ca o altă cauză decât acţiunea făptuitorului să fi produs incendierea pădurii (de pildă un cetăţean aruncă un obiect aprins în pădure, la scurt interval de timp pădurea a fost incendiată, însă s-a stabilit că nu s-a declanşat focul din cauza obiectului aprins, ci dintr-un trăsnet). Latura subiectivă Această faptă se comite cu vinovăţie manifestată sub forma intenţiei directe sau indirecte.

59

Autorii infracţiunii, prevăd rezultatul acţiunilor pe care le întreprind şi îl urmăresc, după caz acceptă producerea acestora. Norma încriminatoare nu pretinde pentru realizarea acestei infracţiuni existenţa unui scop ori a unui mobil. În cazul infracţiunii analizate sunt posibile actele pregătitoare (de pildă procurarea unor obiecte ce pot fi aprinse în păduri, a unei cantităţi de benzină, aprecierea sau chiar pătrunderea în păduri cu asemenea materiale, îndepărtarea persoanelor care ar putea sesiza incendierea pădurii etc.), însă legislativul nu a incriminat asemenea activităţi. Atunci când aceste acte sunt efectuate de alţii decât autorul faptei, devin acte de complicitate anterioară la săvârşirea faptei penale, descrise în dispoziţia incriminatoare. Exemplu de complicitate anterioară, poate fi atunci când o altă persoană cu ştiinţă înlesneşte săvârşirea infracţiunii, prin confecţionarea sau procurarea

mijloacelor necesare distrugerii,

degradării etc. Executarea hotărârii de a comite infracţiunea începe de îndată ce s-a efectuat vreun act de aducere la îndeplinire a acestei hotărâri. Dacă această executare este întreruptă, sau nu şi-a produs efectul, infracţiunea rămâne în faza tentativei care, potrivit voinţei legiuitorului, aceasta deşi posibilă nu se sancţionează. În literatura de specialitate [155, p.71-84] s-a ivit şi o problema interesantă în legătură cu pedepsirea tentativei în cazul unor infracţiuni reglementate de legile speciale. În acest sens apreciem că ne aflăm în situaţia pedepsirii tentativei în cazul normelor de trimitere, care se completează în ceea ce priveşte pedeapsa cu prevederea din norma de referire. Se exemplifică dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii care sub aspectul sancţiunii face trimitere la art. 289 din Codul penal, ale art. 11 din Legea nr. 55/1995 privind procesul de accelerare a privatizării, care de asemenea face trimitere la dispoziţiile art. 289 din Codul penal, ale art. 30 din Legea nr. 84/1996 a îmbunătăţirilor funciare care face trimitere la art. 217 din Codul penal, precum şi ale art. 101 din Codul silvic care face trimitere la art. 218 din Codul penal. Problema priveşte măsura în care se poate considera că este incriminată tentativa în cazul normelor de trimitere în condiţiile în care legiuitorul nu face nici o precizare cu privire la acest aspect, însă ele se completează cu dispoziţiile din normele de referire, dispoziţii care prevăd şi pedepsirea tentativei. În opinia lui T. Manea, s-ar putea susţine că atâta vreme cât legiuitorul a adoptat sistemul incriminării limitate a tentativei, în cazul în care norma de trimitere nu prevede explicit sancţionarea tentativei, aceasta nu se poate reţine chiar dacă dispoziţia de referire are o astfel de prevedere, opinie la care aderăm. 60

Potrivit unei alte opinii ale aceluiaşi autor, pe care nu o îmbrăţişăm, se susţine că printr-o interpretare extensivă se poate ajunge la concluzia că legiuitorul a înţeles, făcând trimitere la sancţiunea din norma de referire să incrimineze tentativa şi în cazul normei de trimitere. Faptul că nu a prevăzut aceasta în mod expres în cazul normei de trimitere, se poate justifica prin aceea că s-a dorit să se evite o repetare inutilă a dispoziţiilor în discuţie. Autorul opiniilor, [155, p. 84] înclină spre cea de a doua opinie cu convingerea că nu există nici o abatere de la principiul adoptat de dreptul român în materia tentativei, respectiv acela al incriminării limitate. Se apreciază că această din urmă opinie răspunde mai bine spiritului legii noastre penale care pune accent pe pedepsirea tentativei în cazul infracţiunilor grave. Se susţine de asemenea, că norma de trimitere prezintă acelaşi grad de pericol abstract ca şi norma de referire. Se poate deci, ca voinţa legiuitorului să fie interpretată în sensul pedepsirii tentativei şi în cazul normelor de trimitere, chiar dacă aceasta nu este prevăzută expres. Mergând pe această linie a incriminării tentativei în cazul infracţiunilor prevăzute în legile speciale, în practică s-a mai ivit o problemă care, după opinia sus-citată a fost generată de o inconsecvenţă a legiuitorului. Această problemă se referă la situaţiile când normele de incriminare din legile speciale care au acelaşi conţinut cu cel al normelor din legea generală, cu singura diferenţă că subiectul pasiv al celei dintâi, este calificat, nu pedepseşte tentativa, deşi normele generale o fac. În acest sens se dau exemplu prevederile art. 4 din Decretul nr. 88/1990 privind unele măsuri de ocrotire a organelor de stat, a instituţiilor publice, a sediilor partidelor şi formaţiunilor politice, a liniştii cetăţenilor şi a ordinii de drept care incriminează faptele contra vieţii, integrităţii corporale, sănătăţii sau libertăţii persoanei împotriva reprezentanţilor organelor de stat, instituţiilor şi a reprezentanţilor partidelor politice aflaţi în exercitarea activităţii lor sau în legătură cu această activitate. În secţiunea normei incriminatoare se prevede că pedeapsa stabilită de norma de referire se majorează cu 5 ani, fără însă a se depăşi maximum general al închisorii. În acest caz legiuitorul nu face nici o precizare în legătură cu tentativa, deşi normele de referire incriminează tentativa. Se consideră că ar fi un nonsens dacă s-ar admite că în situaţia comiterii unor infracţiuni contra vieţii şi libertăţii unei persoane care are calitatea cerută de prevederile art. 4 din Decretul Lege nr. 88/1990 tentativa nu poate fi reţinută pentru că nu a fost expres incriminată, câtă vreme în cazul aceloraşi infracţiuni prevăzute de această dată în Codul penal (cu singura diferenţă că pentru subiectul pasiv nu se cere o calitate specială) tentativa se pedepseşte. Se apreciază că în această situaţie interpretarea pedepsei normei de trimitere trebuie făcută 61

în sensul admiterii pedepsirii tentativei, întrucât numai o astfel de interpretare ar putea răspunde mai bine spiritului legii noastre penale. Considerăm că tentativa în cazul unor infracţiuni reglementate de legile speciale se sancţionează numai în cazul când se prevede expres acest lucru, aşa cum este de pildă în cazul infracţiunilor reglementate în art. 97 şi 98 din Codul silvic. Prin normativul penal s-a prevăzut în mod expres sancţionarea tentativei (aşa cum putea s-o facă şi în cazul altor infracţiuni silvice) cu toate că potrivit art. 109 din Codul silvic, prevederile prezentului titlu (răspunderi şi sancţiuni) se completează cu dispoziţiile Codului penal şi Codului de procedură penală. Propunem ca legiuitorul să acorde mai multă atenţie acestor aspecte şi să se prevadă expres sancţionarea tentativei în cazul unor infracţiuni prevăzute în legile speciale, fapte care prezintă un grad ridicat de pericol social, cum de altfel există şi în cazul infracţiunilor silvice (în special în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 101 Cod silvic). Infracţiunea pe care o examinăm, se consumă în momentul în care executarea activităţii de incendiere a pădurilor de pe suprafeţe întinse de terenuri a ajuns până la capăt şi a produs urmarea imediată, adică schimbarea în rău a stării de fapt pe care pădurea o avea anterior comiterii infracţiunii. Mai precis fapta se consumă în momentul când pădurea s-a aprins şi a început să ardă. Epuizarea are loc în momentul când infracţiunea a luat forma continuată (săvârşirea de acţiuni ilegale repetate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale) ori în situaţia când acţiunea ilicită este îndreptată împotriva unui complex de bunuri, cum ar fi de pildă arborii din păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri (urmări imediate, produse succesiv). Fapta consumată cu prima urmare realizată, se socoteşte epuizată, în momentul realizării ultimei urmări (ultimei incendieri). În afara modalităţilor normative decurgând din modul de realizare variat al elementului material (distrugere, degradare sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere a unor păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri) infracţiunea are şi unele modalităţi faptice, derivând din împrejurări care circumstanţiază concret fapta comisă. Aceste modalităţi faptice vor fi luate în considerare cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei. Potrivit textului incriminator (art. 101 Cod silvic) infracţiunea examinată se pedepseşte conform dispoziţiilor prevăzute în Codul penal. Tragem concluzia că art. 101 din Codul silvic nu a fost înzestrat cu sancţiuni proprii, ci prin norma de trimitere s-a făcut apel la dispoziţiile art. 218 Cod penal, care prevede o pedeapsă cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă au avut ca urmare un dezastru (ca în situaţia infracţiunii examinate), pedeapsa este detenţiune pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 62

25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Propunem legiuitorului să prevadă pedeapsa în textul incriminator din Codul silvic fără să se mai facă trimitere la legea penală generală. Pentru infracţiunea analizată, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. În ce priveşte competenţa de urmărire şi judecată se aplică regulile obişnuite, infracţiunea fiind cercetată de organul de cercetare penală şi judecată de către judecătorie. În art. 101 din Codul silvic se face apel la sintagma „păduri de pe suprafeţele întinse de terenuri”. Textul nu defineşte sintagma amintită. Potrivit opiniei noastre, considerăm că s-ar impune reanalizarea reglementării penale în sensul definirii de către legiuitor a sintagmei „păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri”. 6. Distrugerea vegetaţiei forestiere prin păşunare Potrivit art. 102 din Codul silvic constituie infracţiune distrugerea sau vătămarea arborilor,

puieţilor

ori

lăstarilor

prin păşunare în păduri sau zone în care păşunatul este

interzis dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror ocrotire depinde de apărarea prin mijloace de drept penal a existenţei şi dezvoltării vegetaţiei forestiere din pădurile sau zonele în care păşunatul este interzis. Este vorba de acele relaţii sociale a căror ocrotire depinde îndeosebi de asigurarea stării de fapt necesară dezvoltării normale a arborilor, puieţilor ori lăstarilor din păduri sau zone în care autorizarea păşunatului este interzisă cu desăvârşire. Potrivit dispoziţiilor legale o parte din perimetrul silvic este destinat producerii nutreţurilor verzi pentru hrana animalelor, păşunat şi recoltatul ierbii. O atenţie deosebită se acordă în primul rând industriei nutreţurilor combinate, iar în al doilea rând valorificării corespunzătoare a terenurilor cu pajişti naturale a căror producţie constituie o sursă substanţială de păşune şi furaje pentru vite în zonele de deal şi de munte. Prin pajişti, înţelegem terenurile agricole acoperite cu vegetaţie ierboasă naturală ori Semănată având destinaţia de păşuni şi fâneţe. Terenurile cu astfel de destinaţie pot constitui obiectul tuturor formelor de proprietate, locuri unde păşunatul poate fi permis în condiţiile legale. Infracţiunea pe care o analizăm prezintă unele asemănări cu infracţiunea reglementată de art. 101 din Codul silvic (distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere…) însă acestea nu sunt identice. În primul rând, ambele infracţiuni au caracter de ilicit silvic, manifestate prin stricăciuni produse în sectorul forestier. Diferenţa dintre cele două infracţiuni, priveşte segmentul consecinţelor produse. 63

Astfel, într-un caz ne aflăm într-o situaţie de distrugere, degradare sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere a unor păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri, pe când în celălalt caz este vorba de acte de distrugere sau vătămare nu a pădurilor de pe suprafeţele întinse de terenuri, ci numai de un ilicit silvic materializat în distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor prin păşunare în păduri sau zone în care păşunatul este interzis. Infracţiunea analizată nu subzistă dacă distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor s-a făcut prin alte acţiuni decât cea de păşunare. Obiectul material al infracţiunii îl constituie generic arborii, puieţii sau lăstarii care se află în păduri ori zone în care păşunatul este interzis, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, indiferent de forma de proprietate. Potrivit art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 aprobată şi completată prin Legea nr. 141/1999 după forma de proprietate, fondul forestier naţional definit în art.1 din Codul silvic este constituit din : fondul forestier proprietate publică a statului; fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ teritoriale (comune, oraşe, municipii); fondul forestier proprietate privată a unităţilor de cult ( parohii, schituri, mânăstiri),a instituţiilor de învăţământ, Academiei Române sau a altor persoane de drept privat; fondul forestier proprietate privată indiviză a persoanelor fizice (foşti composesori, moşneni şi răzeşi sau moştenitori ai acestora); fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice. Din lectura dispoziţiilor legale rezultă că textul art. 102 din Codul silvic se referă expres la distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor, enumerarea fiind limitată. Împrejurarea că distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor are loc prin păşunatul direct (făptuitorul introduce animalele pe terenurile interzise păşunatului) sau în orice alt mod (de exemplu, prin păşunare se pot rupe puieţii şi lăstarii, se pot provoca uscări prin bătătorirea solului, prin roaderea frunzelor, vârfurilor sau scoarţei etc.) nu face ca şi iarba, fânul sau vetrele plantaţiei distruse sau vătămate să constituie obiectul material. Pentru distrugerea sau vătămarea acestor bunuri (fânul, iarba etc. ce fac parte din patrimoniul forestier) făptuitorii vor fi traşi la răspundere fie pentru comiterea infracţiunii de distrugere prevăzute de art. 217 Cod penal, fie pe cale civilă sau contravenţională, dar în nici un caz în temeiul art. 102 din Codul silvic deoarece obiectul material al infracţiunii prevăzute de acest text este format numai din arbori, puieţi ori lăstari din păduri sau zone în care păşunatul este interzis. Subiectul activ nemijlocit (autor) poate fi orice persoană care îndeplineşte cerinţele prevăzute în dispoziţiile legale şi săvârşeşte o asemenea faptă. Pentru subiectul activ nu se cere vreo anume calitate. Participaţia este posibilă sub toate aspectele sale (coautorat, instigare sau complicitate). Comiterea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună, constituie o circumstanţă 64

agravantă potrivit textului art.75 lit. a din Codul penal. Subiectul pasiv este în primul rând statul, ca reprezentant al societăţii interesată în apărarea şi ocrotirea pădurilor sau zonelor în care păşunatul este interzis. Pe de altă parte, subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică al cărui drept de proprietate asupra pădurilor sau zonelor în care păşunatul este interzis - este prejudiciat prin săvârşirea faptei incriminate (ca de pildă unităţi administrativ – teritoriale – comune, oraşe, municipii, unităţi de cult, instituţii de învăţământ etc.). Când posesorul este altă persoană decât proprietarul (păduri sau zonelor …) subiecţi pasivi vor fi atât posesorul cât şi proprietarul, legea ocrotind relaţia patrimonială dintre aceştia şi deci pe fiecare din ei. În cazul acestei infracţiuni situaţia premisă constă în starea de fapt în care se găsea pădurea sau zona în care păşunatul este interzis din punct de vedere al posesiei înainte de săvârşirea acţiunii de păşunare, stare de fapt care a fost modificată şi tulburată în mod ilicit prin această acţiune. În lipsa acestei situaţii premise, acestei stări de fapt preexistente, infracţiunea nu numai că nu poate fi comisă, dar nici nu poate fi concepută. Pentru existenţa infracţiunii se cere să existe mai întâi păduri sau zone în care păşunatul este interzis, iar pe de altă parte se mai cere ca aceste păduri sau zone să aibă valoare economică. Situaţia premisă se consideră existentă indiferent dacă persoana în posesia căreia se află pădurea sau zona respectivă îşi exercită sau nu drepturile şi prerogativele sale de posesor. Elementul material se poate realiza printr-o acţiune sau inacţiune privind păşunarea animalelor în locurile interzise, având drept urmare imediată distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor. Infracţiunea se săvârşeşte prin acţiune (comisiune) – de exemplu în situaţia când făptuitorul introduce animalele în pădurea sau în zona în care păşunatul este interzis sau se poate comite şi prin omisiune – ca de pildă atunci când făptuitorul lasă animalele (nu le opreşte) să intre şi să păşuneze pe terenurile menţionate , bineînţeles producându-se consecinţele prevăzute în textul incriminator. Distrugerea presupune nimicirea, suprimarea completă a obiectului material, mai precis acei arbori, puieţi ori lăstari nu mai pot fi folosiţi, nemaiavând nici o valoare economică. Aşadar bunul existent anterior este redus la neant, ori la un morman de resturi informe. În literatura de specialitate [97, p.111] se arată că vătămarea nu aduce totala lipsă de valoare economică a arborilor, puieţilor ori lăstarilor, în raport cu destinaţia lor, ci reduce numai din această valoare într-un fel oarecare. Arborii, puieţii ori lăstarii care au fost vătămaţi prin păşunare pot să regenereze, paguba constă în întârzierea dezvoltării lor şi în cheltuieli ce se fac pentru refacere. Păşunatul în sensul vorbirii curente, se referă la acţiunea de a păşuna; acţiunea unei persoane 65

care supraveghează vitele, oile etc. la păscut pe terenurile cu vegetaţie ierboasă (izlaz, suhat, imaş), [177, p. 507]. Când stricăciunile – mai concret - distrugerile sau vătămările care s-au răsfrânt asupra arborilor, puieţilor ori lăstarilor se produc prin alte modalităţi şi forme decât prin păşunare – fapta poate constitui eventual o altă infracţiune cum ar fi cea prevăzută de art. 97 din Codul silvic sau cea reglementată de art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr.96/1998. Ne exprimăm opinia în sensul că păşunatul contrar autorizaţiei nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pe care o examinăm, chiar dacă se distrug sau vatămă arbori, puieţi ori lăstari, aspect ce s-ar putea ivi în situaţia când se introduc alte animale la păşunat decât cele pentru care s-a autorizat păşunatul. Privitor la noţiunea de “păşunat interzis” Ion Gheorghiu şi-a exprimat opinia în literatura juridică „Apărarea fondului forestier împotriva infracţiunilor şi contravenţiilor”că s-ar impune ca în anumite zone sau păduri, păşunatul să fie expres interzis printr-un act administrativ al organului central al administraţiei de stat din sectorul forestier care este ministerul de resort[97]. Atunci când nu există interdicţia expresă, distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor prin păşunare nu constituie infracţiunea examinată. Considerăm că exprimarea şi interpretarea opiniei mai sus citate, trebuie să fie în concordanţă cu reglementările legale, potrivit cărora păşunatul este interzis în arboretele în curs de regenerare şi în pădurile cu funcţii speciale de protecţie, precum şi în seminţişuri şi plantaţii cu vârste mai mici de 10 ani şi înălţimi sub 3 m, în păduri de plopi şi salcie sub vârsta de 5 ani [9, art. 71]. Pe de altă pare, se interzice păşunatul în pădurile care fac parte din fondul forestier proprietate publică a statului, pe terenurile degradate, împădurite şi în perdelele forestiere de protecţie [9, art. 37 alin. 3]. Prin excepţie, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură poate aproba păşunatul pe durata limitată în unele perimetre ale fondului forestier proprietate publică a statului pe baza propunerilor autorităţilor publice locale, cu avizul unităţilor silvice teritoriale temeinic justificate [9, art.37 alin. 4]. Trecerea animalelor domestice prin pădure spre zonele de păşune, adăpat şi adăpostire, se aprobă numai de către unităţile silvice teritoriale, cu respectarea normelor tehnice pe baza propunerilor autorităţilor prevăzute mai sus (autorităţi publice locale) [9, art.37 alin.5]. Nu poate fi autorizat accesul animalelor domestice în arborete în curs de regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, în pădurile care îndeplinesc funcţii speciale de protecţie, în perimetrele de ameliorare, precum şi în perdelele de protecţie [9, art. 37 alin. 6]. Prin rigorile unei analize ştiinţifice, se ajunge la concluzia că un act administrativ trebuie să

66

existe pentru a determina pădurile sau zonele la care se referă art. 102 din Codul silvic, dar nu pentru a fi declarate interzise păşunatului, ci dimpotrivă pentru a se putea permite păşunatul, act pe baza căruia trebuie să fie emise autorizaţiile de păşunat. Mai mult, în acest act administrativ trebuie să se stabilească locurile, zonele, terenurile şi condiţiile în care păşunatul este permis. Din modul cum sunt redactate dispoziţiile art.102 din Codul silvic, privind infracţiunea de distrugere sau vătămare a arborilor, puieţilor ori lăstarilor prin păşunare rezultă că acest text nu se aplică şi faptelor de distrugere sau vătămare a arborilor, puieţilor sau lăstarilor prin păşunare în zone sau păduri în care păşunatul este autorizat. În legătură cu restricţia redată în textul incriminator organele silvice trebuie să delimiteze locurile respective şi prin inscripţii ca: „păşunatul interzis”. Pentru ca infracţiunea analizată să subziste este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele cerinţe: distrugerea sau vătămarea prin păşunare să aibă loc asupra arborilor, puieţilor ori lăstarilor situaţi în păduri sau zone în care păşunatul este interzis; valoarea pagubei prin săvârşirea unor astfel de fapte să fie de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, criteriul legal de stabilire a faptei drept infracţiune fiind valoarea pagubei şi nu volumul arborilor, puieţilor etc. distruşi sau vătămaţi. Pentru existenţa elementului material al infracţiunii analizate este suficient ca una dintre acţiunile enumerate mai sus (distrugere sau vătămare) să fie săvârşite. Comiterea mai multora dintre aceste acţiuni (atât distrugerea cât şi vătămarea) contra aceluiaşi bun, chiar succesiv sau contra mai multor bunuri simultan constituie un singur element material, respectiv o singură infracţiune. Urmarea imediată. Acţiunile care pot constitui elementul material al infracţiunii (distrugerea sau vătămarea) au ca urmare o schimbare în rău asupra existenţei sau stării de fapt pe care o avea obiectul material înainte de săvârşirea faptei. Această schimbare are în mod firesc drept consecinţă o pagubă pentru persoana (fizică sau juridică) căreia îi aparţine pădurea sau zona în care păşunatul este interzis, persoana vătămată fiind lipsită de posibilitatea de a-şi mai exercita drepturile sale şi de a realiza foloasele pe care i le aducea anterior pădurile sau zonele menţionate. Recuperarea pagubei nu înlătură existenţa urmării imediate şi deci implicit nici existenţa infracţiunii. Legătura de cauzalitate. Între urmarea imediată şi acţiunea ilicită de distrugere sau vătămare a arborilor … trebuie să existe o legătură de cauzalitate. De regulă, activităţile care constituie elementul material al infracţiunii produce aproape inevitabil urmarea imediată, respectiv consecinţa negativă provenită din stricăciunile produse prin păşunare în zonele interzise.

67

Ion Gheorghiu în „Apărarea fondului forestier împotriva infracţiunilor şi contravenţiilor” [97, p. 113] arată că totuşi s-ar putea întâmpla, uneori ca o altă cauză să fi produs distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor respectivi (de exemplu, vitele cu toate că erau bine închise au reuşit să fugă în zona sau pădurea în care păşunatul este interzis producând astfel pagube de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior); în acest caz nu putem vorbi de comiterea infracţiunii analizate, fiindcă vitele au păscut fără să fi fost duse la păşunat. În atare situaţie, potrivit dispoziţiilor dreptului civil proprietarul poate fi obligat la acoperirea prejudiciilor cauzate. Aceasta cu atât mai mult, că activitatea infracţională de distrugere sau vătămare a arborilor … prin păşunare … potrivit art. 102 Cod silvic se săvârşeşte cu intenţie. Latura subiectivă. Procesul psihic sub impulsul căruia se comite activitatea de păşunare în păduri sau zone în care păşunatul este interzis, constă în aceea că făptuitorul luând hotărârea de a comite fapta şi-a dat seama de natura şi de urmările acestei acţiuni şi a urmărit (a dorit) sau a acceptat posibilitatea producerii acelor urmări păgubitoare. Din punct de vedere subiectiv, fapta este încriminată atât în cazul când este săvârşită cu intenţie directă cât şi atunci când se comite cu intenţie indirectă. În cursul procesului penal, în activitatea de probare a existenţei acestei infracţiuni, organele competente (poliţie, parchet instanţă de judecată) trebuie să cerceteze şi stabilească dacă făptuitorul a cunoscut sau nu că arborii , puieţii ori lăstarii sunt situaţi în pădurile sau zonele în care păşunatul este interzis. Când se stabileşte că cel în cauză nu a cunoscut sau a cunoscut greşit (eroarea de fapt) aceste situaţii şi împrejurări nu exista răspunderea penală. Se poate întâmpla ca făptuitorul să se afle într-o eroare în sens invers, adică să creadă că arborii, puieţii ori lăstarii aparţin pădurilor sau zonelor în care păşunatul este interzis, pe când în realitate arborii, puieţii ori lăstarii să fie din cei situaţi în perimetrul fondului forestier în care păşunatul poate fi autorizat. În acest caz nu se poate vorbi de o infracţiune la regimul silvic, apărat prin dispoziţiile incriminatoare ale art. 102 Cod silvic, deoarece deşi hotărârea infracţională s-a manifestat pe plan extern prin acţiunea de distrugere sau vătămare prin păşunare a arborilor, puieţilor etc. socotiţi de el că aparţin unei păduri sau zone în care păşunatul este interzis, această acţiune a fost efectuată faţă de bunuri în păduri sau zone în care păşunatul nu este interzis şi ca atare dispoziţiile legale care proteguiesc această categorie a vegetaţiei forestiere nu au fost violate, lipsind chiar de la început condiţia esenţială privitoare la obiectul material cerută pentru existenţa infracţiunii de distrugere sau vătămare prin păşunare. Hotărârea infracţională este relevantă în măsura în care ea se grefează pe elementul material din conţinutul infracţiunii, iar elementul subiectiv trebuie raportat nu numai la elementul material, ci şi la cerinţele esenţiale care condiţionează existenţa laturii obiective a infracţiunii [97, p. 68

114 -116]. Atunci când autorul a fost în îndoială asupra situaţiei arborilor, puieţilor ori lăstarilor, nefiind sigur dacă aparţin sau interesează regimul preferenţial specific celor situaţi în păduri sau zone în care păşunatul este interzis, fapta va fi calificată în raport cu apartenenţa reală a bunului [208, p. 64] si [209, p.73]. Cel care comite fapta, de regulă urmăreşte (scopul) să obţină pe nedrept diverse profituri, foloase pentru sine sau pentru altul. Făptuitorul îşi dă seama că prin activitatea sa ilicită va obţine un profit (folos) pe nedrept şi va produce o pagubă, aşa încât astfel de consecinţe devin scopul comportării sale. Săvârşindu-se de regulă prin acţiune şi numai cu intenţie, realizarea sa implică în multe cazuri o activitate ilicită care se desfăşoară în timp, parcurgând toate fazele unei astfel de derulări – pregătire, încercare, consumarea şi epuizarea. Actele pregătitoare nu sunt incriminate şi sancţionate. Atunci când ele sunt efectuate de alţii decât autorul faptei, devin acte de complicitate anterioară dacă au contribuit la săvârşirea infracţiunii. Tentativa există atunci când hotărârea de a săvârşi infracţiunea a fost pusă în executare, dar aceasta a fost întreruptă sau a rămas fără rezultat. Tentativa infracţiunii prevăzute de art.102 din Codul silvic nu este incriminată. Infracţiunea se consumă în momentul în care executarea acţiunii infracţionale a ajuns până la capăt şi a produs urmarea imediată adică schimbarea în rău a stării de fapt pe care pădurea sau zonele respective o aveau anterior săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunii continuate epuizarea are loc în momentul în care s-a produs ultima urmare socialmente periculoase. Potrivit textului încriminator fapta examinată se poate săvârşi prin distrugere sau prin vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor prin păşunare în păduri sau zone în care păşunatul este interzis. În afară de aceste modalităţi normative, infracţiunea poate prezenta şi modalităţi faptice, decurgând din împrejurări care particularizează concret fapta. Şi de aceste modalităţi va trebui să se ţină seama cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei. Infracţiunea examinată se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 102 din Codul silvic cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Instigatorii şi complicii se pedepsesc cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, la stabilirea pedepsei ţinându-se cont de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de prevederile art. 72 din Codul penal.

69

În lipsa unei dispoziţii exprese a textului, acestei infracţiuni nu îi sunt specifice formele de agravare legală a răspunderii penale prevăzute în dispoziţiile speciale ale art. 97 alin.4 Cod silvic (săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii etc.), aplicabile numai pentru infracţiunile reglementate de art. 97 şi 98 Cod silvic (tăierea sau scoaterea din rădăcini fără drept etc. ori furturi de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale etc.). În cazul când infracţiunea de distrugere sau vătămare a arborilor, puieţilor ori lăstarilor prin păşunare etc. a fost comisă de trei sau mai multe persoane împreună, precum şi în situaţia atragerii de către un major a unui minor la săvârşirea infracţiunii, agravarea răspunderii penale a făptuitorului se face potrivit dispoziţiei Codului penal [3, art. 362 şi art.75 lit. a si c]. Infracţiunea analizată este supusă din punct de vedere al urmăririi penale şi al judecăţii regulilor procesuale obişnuite. Acţiunea penală se pune în mişcare de către procuror la propunerea organului de urmărire penală, care este sesizat de către persoana vătămată, fie printr-un denunţ, fie din oficiu. Procesul se desfăşoară potrivit reglementării obişnuite, atât în faza de urmărire cât şi în faza de judecată. Pentru

realizarea despăgubirilor cuvenite persoanei vătămate, se pot lua

măsurile

asiguratorii necesare, potrivit dispoziţiilor prevăzute în Codul de procedură penală şi în acte normative emise în domeniul forestier. 7. Distrugerea sau vătămarea jnepenişurilor Conform art. 103 din Codul silvic, distrugerea sau vătămarea în orice mod a jnepenişurilor constituie infracţiune. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror ocrotire depinde de apărarea prin mijloace juridice a existenţei şi dezvoltării vegetaţiei forestiere formată din jnepenişuri. Prin urmare este vorba de ocrotirea şi apărarea terenurilor pe care există jnepenişuri. Obiectul material în cazul acestei infracţiuni îl constituie jnepenişurile. Subiectul activ, nemijlocit (autor) al infracţiunii de distrugere sau vătămare în orice mod a jnepenişurilor poate fi orice persoană. De regulă, persoana care săvârşeşte fapta nu are nici un drept asupra terenurilor unde se găsesc jnepenişurile pe care le distruge sau le vatămă. Există infracţiunea analizată însă chiar atunci când făptuitorul ar avea în totul sau în parte un drept de proprietate sau alt drept asupra acestor terenuri afectate. Textul încriminator nu cere nici o condiţie cu privire la persoana subiectului activ. Infracţiunea poate fi săvârşită de un singur subiect activ sau de o pluralitate de subiecţi (ca autori, instigatori, complici). 70

Subiectul pasiv principal este statul, iar pe de altă parte poate fi o unitate publică sau privată sau orice altă persoană care are în administrare, pază sau ocrotire, suprafeţele de terenuri unde sunt situate jnepenişurile. Există pluralitate de subiecţi pasivi, când prin aceeaşi faptă au fost distruse sau vătămate jnepenişurile de pe terenuri care aparţineau mai multor persoane. Infracţiunea subzistă chiar dacă nu se cunoaşte cine este subiectul pasiv, respectiv nu se ştie cine este proprietarul acelor terenuri unde sunt situate jnepenişurile. Latura obiectivă. În structura infracţiunii analizate intră ca părţi componente o situaţie preexistentă şi conţinutul constitutiv al faptei. Conţinutul constitutiv al infracţiunii, adică ceea ce trebuie să realizeze făptuitorul în Îndeplinirea condiţiilor cerute pentru existenţa infracţiunii se grefează pe o anumită stare de fapt, preexistentă, fără de care nu ar putea fi realizat acest conţinut. Această stare de fapt poartă denumirea de situaţie premisă. La infracţiunea pusă în discuţie, situaţia premisă constă în existenţa terenurilor unde sunt situate jnepenişurile. Starea de fapt constituie o condiţie prealabilă, extrinsecă faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii, dar esenţială pentru existenţa acesteia, de unde şi calificativul de situaţie premisă. Situaţia premisă condiţionând existenţa infracţiunii, se răsfrânge asupra conţinutului acesteia, aşa încât constatarea realizării conţinutului infracţiunii analizate implică existenţa situaţiei premisă, după cum invers, absenţa situaţiei de fapt implică imposibilitatea de realizare a conţinutului infracţiunii. Împotriva unor fapte de distrugere sau vătămare în orice mod a jnepenişurilor a intervenit încriminarea cuprinsă în dispoziţiile din art. 103 din Codul silvic. Elementul material constă în acţiunea de distrugere sau vătămare a jnepenişurilor. Acţiunea de distrugere a jnepenişurilor presupune deteriorarea completă a acestora care face să nu mai prezinte o valoare economică conformă cu natura speciei respective şi a scopului în vederea căruia sunt destinaţi. Considerăm că jnepenişurile sunt distruse când nu mai există în forma lor firească, în compoziţia naturală iniţială. Pe de altă parte considerăm că vătămarea jnepenişurilor presupune o acţiune de deteriorare parţială a acestora. Acţiunea de „distrugere” sau „vătămare” caracterizează elementul material şi al infracţiunii prevăzute la art. 103 din Codul silvic, însă de această dată ele pot fi săvârşite în orice mod (incendiere, tăiere, scoatere din rădăcini, pulverizare de substanţe toxice etc.) şi sunt purtate împotriva unui singur tip de vegetaţie forestieră – jnepenişurile. 71

Urmarea imediată, constă într-o schimbare în rău asupra existenţei stării de fapt pe care o aveau jnepenişurile înainte de comiterea faptei. Potrivit legiuitorului, se interzice tăierea, incendierea şi distrugerea sau degradarea prin orice mijloace a jnepenişurilor [9, art.89]. Afectarea, respectiv distrugerea sau vătămarea în orice mod a jnepenişurilor are prin urmare drept consecinţă patrimonială în mod firesc, o pagubă pentru persoana fizică sau juridică cărora le aparţine terenurile unde sunt situate jnepenişurile. Aceste persoane sunt lipsite de posibilitatea de a mai exercita drepturile lor şi de a realiza foloasele pe care le aducea anterior acele suprafeţe de teren. Paguba civilă fiind consecinţa acestei infracţiuni, repararea pagubei nu înlătură existenţa urmării imediate şi nici existenţa infracţiunii. Legătura de cauzalitate. Între urmarea imediată şi acţiunea de distrugere sau vătămare a jnepenişurilor trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Acţiunile care constituie elementul material al infracţiunii produc aproape inevitabil urmarea imediată, adică schimbarea în rău a stării anterioare a jnepenişurilor. În cazuri de îndoială este necesar să se cerceteze şi stabilească existenţa legăturii de cauzalitate. Considerând însă că este vorba de o infracţiune de rezultat, este necesar să se verifice şi stabilească raportul de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi consecinţele arătate în text. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte fără excepţie cu intenţie în ambele modalităţi ale acestei forme de vinovăţie – intenţie directă şi indirectă. Autorii infracţiunii prevăd rezultatul acţiunilor pe care le întreprind şi urmăresc, după caz, acceptă producerea acestora. Norma nu pretinde pentru realizarea infracţiunii examinate, existenţa unui scop ori a unui mobil. Infracţiunea analizată prin natura sa este susceptibilă de forme şi modalităţi diferite, ceea ce rezultă din însuşi conţinutul textului încriminator. Fapta poate implica uneori o activitate infracţională care se desfăşoară în timp, parcurgând toate fazele unei astfel de desfăşurări: pregătire, încercare, consumare şi epuizare. În ceea ce priveşte actele de pregătire trebuie menţionat că uneori săvârşirea este precedată de o fază a pregătirii, aspect explicabil dacă avem în vedere variatele moduri şi numeroase mijloace cu care pot fi realizate diferitele acţiuni care constituie elementul material al infracţiunii (cum ar fi: procurarea şi punerea la punct a mijloacelor necesare, apropierea la momentul oportun de locul unde se află jnepenişul, cum ar fi în cazul incendierii acestuia etc.).

72

Actele pregătitoare nu sunt însă incriminate şi sancţionate de dispoziţia legală; atunci când ele sunt efectuate de o altă persoană decât autorul faptei devin acte de complicitate anterioară dacă au contribuit la comiterea infracţiunii. Tentativa există atunci când hotărârea de a comite infracţiunea a fost pusă în executare, însă aceasta a fost întreruptă sau a rămas fără rezultat. Pentru ca încercarea de a distruge sau vătăma în orice mod jnepenişurile să constituie tentativă la această faptă, este necesar să se constate că executarea astfel cum a fost începută, dacă nu ar fi intervenit cauza de întrerupere sau de rămânere fără rezultat, era capabilă să declanşeze urmarea imediată cerută pentru existenţa infracţiunii (cauzalitate potenţială virtuală). Tentativa ca şi actele pregătitoare nu este incriminată şi ca atare nu este pedepsită. Consumarea infracţiunii prevăzute de art. 103 din Codul silvic are loc în momentul în care executarea acţiunii de distrugere sau de vătămare a jnepenişurilor a ajuns până la capăt şi a produs urmarea imediată. Epuizarea are loc atunci când fapta a îmbrăcat forma unei infracţiuni continuate (comiterea de acte de distrugere sau vătămare repetate în executarea aceleiaşi rezoluţii), situaţie în care infracţiunea se consideră epuizată odată cu producerea ultimei urmări. Modalităţile sunt normative, când decurg din dispoziţia încriminatoare şi faptice când privesc particularizări concrete. La infracţiunea analizată, potrivit dispoziţiei din art. 103 din Codul silvic, sunt modalităţi normative: distrugerea jnepenişurilor şi vătămarea acestora. Infracţiunea prezintă numeroase şi variate modalităţi de realizare cu particularităţi care duc în mod firesc la existenţa unui bogat cadru de modalităţi ale faptei. Particularităţile care diferenţiază aceste modalităţi, privesc elementele structurale ale acestei infracţiuni sau aspectele exterioare ale acesteia. După felul executării şi mijloacele de executare a acţiunilor de distrugere sau vătămare sunt posibile numeroase modalităţi: incendiere, tăiere, scoatere din rădăcini etc. Potrivit dispoziţiei din art. 103 din Codul silvic, pedeapsa pentru această infracţiune este închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Pedeapsa trebuie să fie stabilită între aceste limite speciale pe baza criteriilor de individualizare. Când sunt circumstanţe atenuate pedeapsa se coboară sub minimul prevăzut de text iar dacă există circumstanţe agravante se poate înăspri pedeapsa. Atunci când faţă de autor s-a pronunţat pedeapsa închisorii pe timp de 2 ani sau mai mult se poate aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Obiectele care au servit la comiterea infracţiunii (de exemplu toporul, ferăstrăul etc.) sunt supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

73

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Procesul penal se desfăşoară

potrivit

reglementării obişnuite atât în faza de urmărire cât şi în faza de judecată. Competenţa de cercetare o au organele de poliţie iar judecarea în primă instanţă revine judecătoriilor. În opinia noastră se impun unele observaţii în legătură cu faptele prevăzute la art. 101 şi 103 din Codul silvic. În art. 101 se incriminează fapta de „distrugere, degradare sau aducerea în starea de neântrebuinţare prin incendiere a unor păduri ...”. În mod oarecum asemănător sub aspect normativ, este incriminată şi fapta de „distrugere sau vătămare în orice mod a jnepenişurilor”(art.103 din Codul silvic). Se impune reanalizarea reglementării penale în vederea unificării celor două texte, legiuitorul urmând să incrimineze o singură faptă cu următorul conţinut legal „incendierea pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, a vegetaţiei forestiere sau a jnepenişurilor”. B. INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN O.G. nr. 96/1998 1. Defrişarea vegetaţiei forestiere şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului Încălcarea prevederilor art. 9 alin.1 lit. a din O.G. nr.96/1998, privind defrişarea vegetaţiei forestiere, respectiv înlăturarea acesteia şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului, fără aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură constituie infracţiune. De la prevederile textului sus-menţionat, se exceptează terenurile aflate în perimetrul fâşiei de protecţie a frontierei de stat, care fac parte din domeniul public şi care prin natura lor sunt destinate protecţiei şi întreţinerii liniei de frontieră [9, art. 9 alin. 2]. În această situaţie defrişarea vegetaţiei forestiere se va executa de către proprietarul sau deţinătorul pădurii sub supravegherea organului de poliţie de frontieră şi a autorităţii silvice competente. De asemenea, o altă excepţie s-ar putea deduce din coroborarea art. 9 alin.1 din O.G. nr. 96/1998, care interzice defrişarea vegetaţiei forestiere în vederea gospodăririi durabile a pădurilor, cu art.2 din Codul silvic, care prevede că sunt considerate păduri, în sensul prezentului Cod silvic şi sunt cuprinse în fondul forestier naţional, terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha. Defrişarea vegetaţiei forestiere fără aprobare şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenurilor împădurite nu a fost incriminată în Codul silvic, cu toate că trebuia, ţinând cont de pericolul social şi de efectele negative ale acesteia asupra fondului forestier. Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu gospodărirea durabilă a vegetaţiei forestiere, indiferent dacă aceasta face sau nu parte din fondul forestier naţional şi indiferent de forma proprietăţii şi care sunt ocrotite prin incriminarea şi 74

pedepsirea faptei de defrişare a vegetaţiei forestiere, respectiv prin înlăturarea acesteia şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului, fără aprobarea autorităţii publice competente, care este potrivit legii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor [173, p. 79-80]. Faţă de exprimarea generică folosită în O.G. nr. 96/1998, în literatura de specialitate [173, p. 80] se consideră că prin conţinutul acestei infracţiuni vor trebui avute în vedere atât terenurile care fac parte din “fondul forestier naţional”, în măsura în care sunt acoperite de vegetaţie forestieră, deoarece altfel nu ar fi de conceput acţiunea de “defrişare”, cât şi “vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier naţional, dar supuse prevederilor Codului silvic arătate în art. 6 din acest cod” (vegetaţia forestieră de pe păşunile împădurite; perdelele forestiere de protecţie a terenurilor agricole; plantaţiile forestiere de pe terenurile degradate; plantaţiile forestiere şi arborii din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare, precum şi cei situaţi dea lungul cursurilor de apă şi al canalelor de irigaţie; perdelele forestiere de protecţie şi arborii situaţi de-a lungul căilor de comunicaţie din extravilan; zonele verzi din jurul oraşelor, comunelor, altele decât cele cuprinse în fondul forestier, parcurile din intravilan cu specii forestiere, exotice şi jnepenişurile din zona alpină; parcurile dendrologice, altele decât cele cuprinse în fondul forestier naţional). În literatura juridică s-a exprimat şi opinia că “dacă s-a defrişat vegetaţia forestieră de pe o suprafaţă mai mică de 0,25 ha, care nu este considerată pădure în sensul Codului silvic s-ar desprinde concluzia că nu se va putea reţine infracţiunea prevăzută de art. 31 din O.G. nr. 96/1998” [161, p. 131], opinie la care nu ne raliem. Obiectul material este alcătuit din vegetaţia forestieră care a fost defrişată, înlăturată, schimbându-se prin săvârşirea infracţiunii folosinţa ori destinaţia terenului fără nici o aprobare din partea organelor abilitate (ministerul de resort). Subiect activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, normativul penal neprevăzând nici o condiţie specială sub acest aspect. Fapta se poate comisă şi de proprietarii de păduri, deţinătorii cu orice titlu, care au obligaţiile rezultate din regimul silvic [9, art. 8]. Participaţia penală este posibilă sub orice formă (coautorat, instigare sau complicitate). Subiectul pasiv este statul, ca reprezentant al societăţii interesată în ocrotirea fondului forestier naţional şi în menţinerea echilibrului ecologic. Alături de stat, subiect pasiv al infracţiunii examinate este persoana fizică sau juridică al cărei interese sunt afectate prin comiterea faptelor incriminate. Latura obiectivă. În cazul acestei incriminări situaţia premisă constă în existenţa vegetaţiei forestiere aparţinând unor persoane fizice sau juridice, a căror stare de fapt a fost modificată în mod ilicit prin săvârşirea infracţiunii de defrişare fără vreo aprobare legală. 75

Fără ca vegetaţia forestieră să existe, fapta prevăzută de textul incriminator nu numai că nu poate fi comisă, dar nici nu poate fi concepută. Elementul material. Fapta reglementată de textul incriminator se comite printr-o acţiune de defrişare [175, p. 143] a vegetaţiei forestiere, mai precis prin înlăturarea acesteia şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului, fără aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În afara definiţiei sumare dată în conţinutul textului art. 9 alin.1 lit. a din O.G. nr. 96/1998 acţiunii de “defrişare” (ca fiind “înlăturarea acesteia”) se observă că în limbaj comun prin “defrişare” se înţelege acţiunea de a defrişa şi rezultatul ei, iar prin verbul “a defrişa” se înţelege a înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii şi alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, păşunat, construcţii etc. sau pentru a-l împăduri din nou [116, p. 80]. Defrişarea vegetaţiei forestiere, respectiv înlăturarea acesteia şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului, se poate face numai în anumite situaţii şi condiţii reglementate expres de dispoziţiile legale. Schimbarea categoriei de folosinţă silvică, inclusiv defrişarea pădurii în scopul executării de lucrări necesare gospodăririi fondului forestier, se aprobă de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură [8, art. 61]. În acelaşi timp, este interzisă defrişarea vegetaţiei forestiere pe terenuri din afara fondului forestier în următoarele situaţii: în zonele în care vegetaţia forestieră îndeplineşte funcţii speciale de protecţie; pe terenurile cu înclinare mai mare de 30 de grade; înainte de atingerea vârstei stabilite prin normele tehnice [8, art. 88 alin. 2] Pentru ca acţiunea de defrişare a vegetaţiei forestiere să întregească latura obiectivă a infracţiunii examinate este necesar întrunirea cumulativă a următoarelor cerinţe: În primul rând se cere să se comită o activitate de defrişare a unei suprafeţe cu vegetaţie; forestieră indiferent de mărime şi de forma proprietăţii; Să aibă loc schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului pe care s-a aflat vegetaţia forestieră. În cazul când nu s-a schimbat folosinţa ori destinaţia terenului, de exemplu în situaţia când defrişarea s-a făcut cu scopul reîmpăduririi cu o altă specie de arbori – se consideră că nu va exista această infracţiune; Acţiunea de defrişare, unită cu schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului să fi fost comisă fără aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În multe ţări sunt adoptate legislaţii care cuprind texte privitoare la activităţile de defrişare.

76

Astfel, în legislaţia silvică franceză [130, p.1] se prevede că nu constituie infracţiune fapta unei persoane particulare de a construi o casă de locuit şi dependinţe pentru aceasta într-o poiană, dacă nu taie arbori şi nu distruge trunchiurile din moment ce administraţia nu susţine că acea persoană a săvârşit o defrişare indirectă [218, p.171-179]. Tot în legislaţia silvică franceză [130, p. 45] se fac referiri la defrişările de interes public (sunt cele făcute de colectivităţile locale sau de instituţiile publice ale acestora, sub condiţia reconstituirii în 5 ani a unei suprafeţe împădurite); defrişările agricole (sunt cele de cel puţin 10 ha, ale unui singur deţinător în anumite departamente sau de recultivare a unor terenuri vechi pe care existau culturi invadate de vegetaţii spontane) şi în fine defrişările prin care se pune în valoare pădurea (exemplu serviciu de întreţinere a pădurilor). Urmarea imediată constă în schimbarea produsă în starea materială a vegetaţiei forestiere prin defrişarea acesteia, respectiv înlăturarea ei şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului fără aprobările de rigoare. Legătura de cauzalitate În cazul infracţiunii examinate între acţiunea de defrişare ilegală şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate în sensul că lezarea relaţiilor sociale ocrotite trebuie să fie consecinţa acţiunii ilicite a subiectului activ sau mai bine zis această activitate să fie cauza urmării pagubei produse, respectiv a acelor schimbări în rău în fondul vegetaţiei forestiere. Latura subiectivă. Procesul psihic sub impulsul căruia se comite acţiunea de defrişare a vegetaţiei forestiere, respectiv înlăturarea acesteia şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenurilor fără aprobare constă în aceea că făptuitorul luând hotărârea de a comite infracţiunea, şi-a dat seama de natura şi de urmările acestei acţiuni şi a urmărit (a dorit) sau a acceptat posibilitatea producerii acestor urmări păgubitoare vegetaţiei forestiere. Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă. Textul incriminator nu condiţionează săvârşirea infracţiunii de vreun scop sau mobil anume. Infracţiunea analizată poate îmbrăca toate formele de desfăşurare în timp, specifice oricărei activităţi infracţionale. Sunt posibile atât actele pregătitoare cât şi tentativa care însă nu sunt sancţionate, nefiind incriminate. Infracţiunea se consumă în momentul când făptuitorul a dus până la capăt activitatea ilicită şi s-a produs urmarea socialmente periculoase, mai precis în momentul când subiectul activ a defrişat vegetaţia forestieră, înlăturând-o, schimbându-se cu această ocazie folosinţa ori destinaţia terenului fără să existe vreo aprobare în acest sens. În cazul infracţiunii continuate, epuizarea are loc în momentul în care s-a comis ultimul act de defrişare efectuat în mod ilegal. La infracţiunea analizată, potrivit dispoziţiilor din art. 31 alin. 1 există o singură modalitate 77

normativă materializată prin încălcarea prevederilor art. 9 alin. 1 lit. a – din O.G. nr. 96/1998 privind defrişarea vegetaţiei forestiere, respectiv înlăturarea acesteia şi schimbarea folosinţei ori de situaţia terenului fără aprobările legale. Pe lângă aceste modalităţi normative, în realitate pot să apară o varietate de modalităţi faptice. Împrejurările care particularizează modalităţile faptice servesc la cunoaşterea mai exactă a gradului de pericol social pe care-l prezintă fapta şi făptuitorul, cum ar fi de exemplu cuantumul pagubei cauzate. Infracţiunea analizată se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani şi cu interzicerea unor drepturi (alin.1). Potrivit alin.2 – materialul lemnos rezultat se confiscă, iar dacă acesta nu se găseşte infractorul este obligat la plata contravalorii acestuia. Conform alin.3 – infractorul este obligat de asemenea, să aducă terenul forestier în starea de a fi plantat şi să asigure plantarea acestuia, potrivit documentaţiei tehnice de specialitate, ambele operaţiuni făcându-se pe cheltuiala sa [15]. Codul de procedură penală asigură aplicarea eficientă a tuturor dispoziţiilor încriminatoare, inclusiv a celor din Codul silvic, întrucât normele procesuale în temeiul cărora se constată, se urmăresc şi se judecă infracţiunile prevăzute în Codul penal sau în legi speciale extrapenale au fost elaborate pe baza aceloraşi concepţii social-politice şi în lumina aceloraşi principii juridice. În cazul infracţiunii analizate, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Urmărirea penală în cauzele având ca obiect astfel de infracţiune se efectuează de către organele de poliţie sub supravegherea procurorului iar judecarea în fond a acestor cauze revine în competenţa judecătoriei. Pentru repararea pagubei produse prin infracţiune cât şi pentru a se asigura executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, organul de urmărire penală are îndatorirea de a descoperi şi de a indisponibiliza – prin instituirea unui sechestru, materialele provenite din infracţiune. Fapta poate fi constatată în afara organelor de urmărire penală şi de către personalul silvic stabilit prin dispoziţii legale (pădurari, brigadieri, şefii districtelor silvice etc.). 2. Favorizarea la defrişarea vegetaţiei forestiere şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului Conform art. 31 alin 4 din O.G. nr. 96/1998, favorizarea la săvârşirea infracţiunii prevăzute în alin. 1, este vorba de favorizarea încălcării prevederilor art.9 alin.1 lit a, respectiv favorizarea defrişării vegetaţiei forestiere fără aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură constituie infracţiune. 78

Putem vorbi de o variantă de specie a infracţiunii de drept comun prevăzută în art. 264 Cod penal, favorizarea de care ne ocupăm fiind o reglementare nouă ca şi infracţiunea prevăzută de art. 31 alin.1. Obiectul juridic special al infracţiunii examinate îl formează relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu gospodărirea şi administrarea durabilă a vegetaţiei forestiere, indiferent dacă aceasta face sau nu parte din fondul forestier naţional şi indiferent de forma proprietăţii şi care sunt ocrotite prin încriminarea faptei de favorizarea defrişării vegetaţiei forestiere fără aprobare. Prin comiterea acestei fapte de favorizare sunt afectate şi relaţiile sociale pentru a căror formare şi dezvoltare este necesar să fie asigurată desfăşurarea operativă a urmăririi penale şi a judecării celor care au comis asemenea infracţiuni, precum şi executarea promptă a pedepsei aplicate de instanţă. Infracţiunea de favorizare prevăzută la art. 31 alin. 4 din O.G. nr. 96/1998 presupune săvârşirea altei infracţiuni silvice, respectiv pe aceea de defrişare a vegetaţiei forestiere fără aprobare legală. Între cele două fapte există o legătură de subsecvenţă condiţionată, extrinsecă conţinutului lor material. Obiectul material. De regulă această infracţiune nu are obiect material. În unele situaţii cum ar fi de exemplu în varianta favorizării reale, există un obiect material, care este produsul infracţiunii săvârşite anterior de infractorul favorizat, în cazul analizat, de făptuitorul care a defrişat vegetaţia forestieră fără aprobare. Subiectul activ, nemijlocit (autor) al favorizării infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege şi săvârşeşte o asemenea faptă, textul necerând vreo calitate specială a făptuitorului. Nu poate fi subiect activ al acestei infracţiuni, autorul infracţiunii principale – în context cel care a defrişat vegetaţia forestieră fără aprobare – sau ceilalţi participanţi. Dacă infractorul care realizează şi acţiunea de favorizare a participat şi la comiterea infracţiunii principale, activitatea sa posterioară nu constituie infracţiunea de favorizare, deci nu se autonomizează ci se închide în consecinţele participării la infracţiunea favorizată – în cazul analizat la infracţiunea de defrişare a vegetaţiei forestiere fără aprobare. În cazul infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. 4 este vorba de o favorizare şi nu de o activitate de autofavorizare, subiectul activ neputând fi deci autorul şi nici participant la fapta de defrişare ilicită a vegetaţiei forestiere în legătură cu care s-a comis activitate de “favorizare” . Din studiul textului art. 31 alin. 4 rezultă că acesta se referă la noţiunea de „favorizare”. Prin textul menţionat se face trimitere la art. 264 din Codul penal (favorizarea infractorului) numai în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată. 79

Până la modificarea art. 31 alin. 4 din O.G. nr. 96/1998 prin O.U.G. nr. 98/2003, când nu se făcea trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 264 din Codul penal, s-a exprimat opinia că nu sunt aplicabile prevederile art.264 alin.3 Cod penal privitoare la nepedepsirea determinată de relaţia – soţ sau rudă apropiată – existentă între infractor (cel care a comis fapta iniţială) şi favorizator [171, p. 97]. Considerăm că opinia exprimată îşi păstrează şi în prezent valabilitatea. Infracţiunea comisă de cel favorizat (în situaţia analizată – de cel care a defrişat vegetaţia forestieră), trebuie să se plaseze în timp anterior activităţii de favorizare. Infracţiunea poate fi săvârşită în toate formele de participaţie – coautorat, instigare, complicitate. Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca reprezentant al societăţii interesate în menţinerea echilibrului ecologic, precum şi în conservarea genofondului şi a biodiversităţii ecosistemelor forestiere. Statul este şi titularul valorii ocrotite de lege – înfăptuirea justiţiei. Alături de stat, subiect pasiv poate fi şi o persoană fizică sau juridică ale căror interese au fost afectate prin comiterea infracţiunii. Latura obiectivă. Infracţiunea de favorizare a infractorului nu poate fi concepută fără preexistenţa unei alte infracţiuni, deci fără preexistenţa „unui infractor”. Comiterea unei infracţiuni anterioare constituie deci, situaţia premisă, fără de care nu poate fi săvârşită infracţiunea de favorizarea infractorului. Fapta săvârşită anterior poate fi şi tentativa unei infracţiuni atunci când tentativa este pedepsită. În situaţia pe care o analizăm, pentru existenţa infracţiunii de favorizare (prevăzută de art. 31 alin. 4 din O.G. nr. 96/1998), trebuie mai întâi să avem o situaţie premisă care constă în existenţa unor vegetaţii forestiere susceptibile de a fi defrişată şi înlăturată cu consecinţa schimbării folosinţei ori destinaţiei terenului fără aprobare iar în continuare să aibă loc defrişarea ilegală. Elementul material. Normativul incriminator, respectiv art.31 alin.4 se referă în mod expres numai la favorizarea defrişării vegetaţiei forestiere fără aprobarea legală şi nu la favorizarea altor infracţiuni, situaţie în care îşi găsesc aplicare prevederile art. 264 din Codul penal. Elementul material în cazul infracţiunii examinate poate consta atât într-o acţiune cât şi întro inacţiune. De exemplu, ascunde pe infractor, îi procură mijloace să dispară, distruge unele probe materiale etc. Pentru existenţa infracţiunii se cere să existe o faptă de favorizare de natura celei înscrise în art. 264 din Codul penal. Dacă între autorul infracţiunii şi favorizator a existat o înţelegere prealabilă sau concomitentă săvârşirii infracţiunii de defrişare ilegală, va exista complicitate la fapta de defrişare, conform art. 26 Codul penal, iar nu favorizare. 80

A.Ungureanu şi A.Ciopraga în „Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. IV, şi-au exprimat, opiniile că în art. 31 din O.G. nr. 96/1998 sunt reglementate două infracţiuni distincte, deoarece pe de o parte legiuitorul a prevăzut faptele incriminate în texte (alineate) diferite, iar pe de altă parte, faptele incriminate sunt esenţialmente diferite [116, p. 81], în această privinţă socotinduse criticabile opiniile celor ce susţin contrariul (respectiv că textul art. 31 sus-citat, prevede o singură infracţiune). Infracţiunea de favorizare analizată subzistă indiferent dacă se referă la toate actele infracţionale sau numai la o parte din ele. Favorizarea la infracţiunea de defrişare a vegetaţiei forestiere fără aprobarea legală fiind o faptă autonomă distinctă de cea săvârşită de infractorul favorizat, favorizatorul poate fi condamnat, chiar dacă cel căruia i-a dat ajutor nu a fost trimis în judecată pentru fapta comisă. Acţiunea de favorizare trebuie să intervină după ce a fost săvârşită infracţiunea anterioară şi nu în timpul când aceasta se găsea în curs de executare. Ajutorul dat în timpul executării unei infracţiuni, reprezintă o participare la „săvârşirea” acelei infracţiuni, adică o complicitate la săvârşirea infracţiunii şi nu infracţiunea de favorizare a infractorului. Nu are importanţă calitatea infractorului favorizat, adică dacă acesta este autor, instigator sau complice la infracţiunea anterior săvârşită, în contextul defrişării vegetaţiei forestiere fără aprobare legală. Urmarea imediată. Prin săvârşirea acestei infracţiuni se creează o stare de pericol pentru regimul silvic care este prejudiciat prin faptele comise ( defrişarea fără aprobarea legală şi favorizarea acesteia). Pe de altă parte, se creează o stare de pericol pentru normala desfăşurare a activităţii de înfăptuire a justiţiei şi deci pentru relaţiile sociale a căror ocrotire este asigurată prin apărarea acestei activităţi. Pentru existenţa infracţiunii analizate (favorizarea defrişării ilegale) este indiferent dacă urmărirea, judecata sau executarea pedepsei au fost îngreunate sau zădărnicite ori dacă s-a asigurat pentru infractor în mod efectiv produsul sau folosul infracţiunii. Legătura de cauzalitate. Între acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii de favorizare şi rezultatul acesteia, adică urmarea imediată, există totdeauna legături de cauzalitate. În concret legătura de cauzalitate rezultă implicit din săvârşirea faptei, mai precis că a fost săvârşită acţiunea de favorizare a defrişării vegetaţiei forestiere fără aprobare legală. Latura subiectivă. Fapta de favorizare a defrişării vegetaţiei forestiere fără aprobare legală, nu constituie infracţiune decât dacă este săvârşită cu vinovăţie, care se manifestă sub forma intenţiei directe sau indirectă. 81

Intenţia există atunci când făptuitorul ştia că s-a săvârşit infracţiunea de defrişare a vegetaţiei forestiere fără aprobare legală şi că dă ajutor autorului şi, şi-a dat seama (a prevăzut) că prin acest ajutor s-ar putea îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori s-ar putea asigura infractorului, folosul sau produsul infracţiunii, deci că prin acţiunea sa se creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, rezultat pe care îl urmăreşte sau îl acceptă. Comite infracţiunea de favorizare şi cel care în momentul favorizării nu cunoştea că fapta autorului defrişării ilegale constituie infracţiune, însă ulterior, cunoscând acest lucru continuă să-l favorizeze [84, p.201]. Fapta de favorizare este susceptibilă de a fi realizată printr-o activitate de durată, ilegală, cu o desfăşurare în toate formele obişnuite respectiv: acte pregătitoare, tentativă, consumare, epuizare. Actele pregătitoare şi tentativa deşi posibile, nu sunt incriminate. În acelaşi timp, trebuie subliniat că actele pregătitoare pot fi sancţionate ca activităţi de complicitate anterioară în situaţia în care s-a comis infracţiunea, iar acele acte au fost efectuate de altcineva decât autorul infracţiunii de favorizare. Consumarea infracţiunii are loc în momentul când acţiunea de favorizare a fost realizată, respectiv dusă până la capăt şi s-a produs urmarea imediată, creată de favorizator. Fapta se consumă în momentul în care acţiunea de a da ajutor a fost executată şi a produs urmarea imediată, adică starea de pericol pentru regimul forestier şi pentru înfăptuirea justiţiei, datorită acţiunii săvârşite care conţine posibilitatea îngreunării sau zădărnicirii urmăririi penale, judecăţii, executării pedepsei sau descoperirii şi recuperării prejudiciului infracţiunii. Infracţiunea de favorizare poate fi comisă şi în formă continuă (ascunderea infractorului, păstrarea foloaselor faptei penale) şi de asemenea poate îmbrăca forma infracţiunii continuate (efectuarea în mod repetat a unor acte de ajutor în realizarea aceleiaşi rezoluţii). Activitatea ilicită se poate prelungi şi după consumarea infracţiunii, fapta epuizându-se în momentul ultimului act de favorizare acordat infractorului. Infracţiunea de favorizare a infractorului, prezintă normativ (corespunzător textului încriminator) şi faptic (în concret) numeroase modalităţi de realizare. Din punct de vedere normativ, infracţiunea poate fi comisă pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei (favorizarea personală) ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii (favorizarea reală). Pe lângă modalităţile normative, comiterea infracţiunii de favorizare poate înfăţişa diferite particularităţi în raport cu împrejurările de fapt, ca de pildă faza procesuală în care a fost comisă favorizarea, modul de acordare a ajutorului, felul de ajutor, importanţa şi valoarea produsului infracţiunii (defrişării ilegale a vegetaţiei forestiere). 82

De toate aceste modalităţi, de fapt, va trebui să se ţină cont cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei. Potrivit art. 31 alin. 4 din O.G. nr. 96/1998 modificat prin O.U.G. nr. 98/2003 – favorizarea la săvârşirea infracţiunii prevăzute în alin. 1 (defrişarea vegetaţiei forestiere fără aprobare legală) se pedepseşte potrivit art. 264 din Codul penal (favorizarea infractorului), respectiv cu închisoare de la 3 luni la 7 ani. Conform art. 264 alin. 2 din Codul penal, pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. Prin „pedeapsa prevăzută de lege pentru autor” care nu poate fi depăşită de pedeapsa aplicată pentru favorizator, se înţelege maximul pedepsei prevăzută în dispoziţia care încriminează infracţiunea săvârşită şi nu pedeapsa concretă aplicată celui care a comis infracţiunea. Favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte [3, art. 264 alin. 3]. Acţiunea penală pentru infracţiunea de favorizare la fapta de defrişare a vegetaţiei forestiere fără aprobare legală se pune în mişcare din oficiu. Urmărirea penală şi judecata se desfăşoară potrivit regulilor obişnuite. Condamnatul pentru infracţiunea de favorizare poate fi obligat la plata despăgubirilor civile în solidar cu autorul infracţiunii, dar numai în limita valorii bunurilor în legătură cu care s-a comis infracţiunea de favorizare. 3. Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere Această infracţiune constă potrivit art.32 din O.G. nr. 96/1998 în tăierea, distrugerea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional sau din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, de către proprietari, deţinători

sau

de

către oricare altă persoană, dacă valoarea arborilor,

puieţilor sau lăstarilor este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea este sub această limită, dar a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani. Dacă valoarea arborilor, puieţilor sau lăstarilor tăiaţi, distruşi sau scoşi din rădăcini este de peste 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, pedeapsa este mai mare. Fapta este mai gravă dacă valoarea arborilor, puieţilor sau lăstarilor tăiaţi, distruşi ori scoşi din rădăcini, este de peste 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Maximul pedepselor se majorează cu 3 ani, în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări: de două sau mai multe persoane împreună; de o persoană având asupra sa o armă sau substanţe chimice periculoase; în timpul nopţii; în arii forestiere protejate. 83

Tentativa se pedepseşte (a se vedea Legea nr. 75/2002 – alin.4 – formele agravate şi alin. 5 – tentativa). Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror ocrotire este asigurată prin apărarea poziţiei de fapt a arborilor, puieţilor sau lăstarilor din fondul forestier naţional sau din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia. Statul şi organele abilitate sunt interesate şi preocupate ca pentru desfăşurarea normală a activităţii lor, poziţia arborilor, puieţilor ori lăstarilor pe picior să fie asigurată. Prin comiterea faptei, respectiv prin schimbarea în mod ilegal (în rău) a poziţiei de fapt a acestora (arbori, puieţi sau lăstari) ca urmarea acţiunilor ilicite (tăiere ori scoatere din rădăcini), înseamnă şi oprirea, întreruperea samavolnică a procesului de creştere a arboretului. Ocrotirea, asigurarea integrităţii şi dezvoltării fondului forestier naţional constituie o preocupare fundamentală de interes naţional a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură menită să asigure dezvoltarea durabilă a acestuia [9, art.50]. În acelaşi timp, deţinătorii de păduri proprietate privată au obligaţia să le menţină în stare bună de sănătate şi să execute la timp lucrările de igienă, precum şi cele de protecţie cu sprijinul tehnic al Regiei Naţionale a Pădurilor. Aceştia vor semnala ocolului silvic imediat ce constată apariţia de boli şi dăunători şi vor executa lucrările de combatere cu mijloace proprii sau prin unităţi specializate contra cost [9, art. 69]. Obiectul material este format din arbori, puieţi sau lăstari asupra cărora se răsfrânge activitatea infracţională. În situaţia când lemnele asupra cărora s-a comis fapta sunt prelucrate, fasonate, aşezate în stive etc. prin grija şi preocuparea organelor silvice ne aflăm în faţa unei infracţiuni contra patrimoniului (furt, distrugere etc.) [55, p.109]. Prevederile legislaţiei silvice nu pot fi aplicate în situaţia furturilor sau distrugerilor de material lemnos prelucrat, fasonat sau aşezat în stive prin grija organelor silvice, întrucât prin tăiere sau prelucrare este vorba de un alt obiect material decât acel pe care-l vizează infracţiunile forestiere şi care este format numai din bunurile din perimetrul forestier aflate în stare naturală. În raport de cele redate se poate trage concluzia că obiectul material în cazul infracţiunilor silvice îl formează numai bunurile prevăzute expres în legislaţia silvică, în cazul de faţă arbori, puieţi sau lăstari – asupra cărora s-a săvârşit infracţiunea. Acest aspect este necesar a fi reţinut în orice situaţie concretă la încadrarea juridică a unor astfel de fapte de către organele în drept. 84

Nu poate constitui obiect material al infracţiunii (şi în genere al infracţiunilor silvice) arborii, puieţii sau lăstarii care nu fac parte din perimetrul forestier prevăzut de textul incriminator cum ar fi d e pildă vegetaţia forestieră din curţi sau grădini. În sensul acestei soluţii, se aduc şi argumente din actele normative ce prevăd dispoziţii silvice care nu fac referiri la vegetaţia forestieră din grădini sau curţi (a se vedea şi art. 6 din Codul silvic). Activitatea ilicită de tăiere ori scoatere din rădăcini fără drept a acestora (arbori, puieţi, lăstari) ar putea constitui infracţiunea de distrugere sau tulburare de posesie. Pentru existenţa infracţiunii trebuie să se stabilească şi probeze că acţiunea ilicită s-a produs asupra bunurilor (arbori, puieţi, lăstari) care aparţin fondului forestier naţional sau terenurilor cu vegetaţie forestieră prevăzute în art. 6 – Cod silvic. În aceleaşi timp, trebuie să se stabilească că s-au produs schimbări în rău a stării de fapt a acestor arbori, puieţi sau lăstari. Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege, normativul incriminator neprevăzând vreo condiţie specială referitor la calitatea acestuia. Atunci când infracţiunea a fost comisă de personalul silvic (pădurari, brigadieri, şefii districtelor silvice etc.) cu atribuţii de constatare a infracţiunilor şi contravenţiilor – maximul pedepselor prevăzute se majorează cu 2 ani. Iată deci că în acest caz se cere ca subiectul activ să aibă o calitate specială (să fie pădurar, brigadier etc.). Potrivit dispoziţiilor legislaţiei silvice, subiect activ poate fi chiar proprietarul acelui perimetru forestier. Considerăm că şi datorită multor acte normative în domeniul silvic au apărut o serie de opinii, unele destul de controversate în practica judiciară şi în literatura de specialitate [141, p.11]; [160, p. 25]; [161, p.132]; [144, p. 84]; [138, p.103]; [146, p.106]; [143, p.110] şi [171, p.74-74]. În legătură cu acest aspect este de menţionat că până la elaborarea Legii nr. 141/1999 pentru aprobarea O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, în literatura de specialitate a fost controversată problema dacă se poate reţine infracţiunea prevăzută de art. 32 din O.G. nr. 96/1998 – tăierile de arbori nemarcaţi de către cei cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991. Potrivit unor opinii la care nu aderăm, o asemenea faptă nu poate constitui infracţiunea reglementată de art. 32 din O.G. 96/1998, întrucât nu sunt realizate condiţiile cerute de normativ – ca tăierile de arbori să fie efectuate „fără drept” , şi prin urmare s-a susţinut că subiect activ al acestei infracţiuni nu poate fi proprietarul terenului, pentru sancţionarea faptelor acestuia fiind evident necesară intervenţia legiuitorului [187 , p. 46], [169 , p.63] si [162 , p.83]. În raport cu aceste opinii exprimate anterior adoptării Legii nr. 141 din 23 iulie 1999 trebuie menţionat că prin completările aduse O.G. nr. 96/1998 s-a răspuns acestor cerinţe.

85

În

definirea

subiectului activ al infracţiunii prevăzute de art. 32, se începe cu

„proprietarii şi deţinătorii de păduri” [159, p.25-30]. Subiectul activ al infracţiunii poate fi proprietarul, deţinătorul (de păduri, terenuri etc.) sau oricare altă persoană (neavând relevanţă forma de proprietate – privată sau publică). Chiar înainte de adoptarea Legii nr. 141/1999 subiect activ putea fi chiar proprietarul sau deţinătorul pădurii, terenului etc. Potrivit textelor legale în vigoare, în virtutea dreptului de proprietate asupra terenului împădurit, proprietarul se bucură de toate atributele acordate de lege acestui drept. De aceea potrivit unor opinii (redate parţial anterior) fapta în sine de tăiere sau scoaterea … de către proprietar a bunurilor precizate în text (arbori, puieţi sau lăstari) nu poate cădea sub incidenţa legii penale, deoarece nu s-a săvârşit „fără drept”, dreptul de proprietate fiind garantat prin art. 41 din Constituţie. Opinia mai sus menţionată, aparţine lui Al. Paicu din articolul „Probleme controversate privind infracţiunile silvice” din Revista Dreptul nr.1/2000, nu o însuşim, având în vedere printre altele următoarele argumente: Pădurile, terenurile destinate împăduririi, celor care servesc nevoilor de cultură, producţie, administraţia silvică, iazurile, albiile pâraielor precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice în condiţiile legii, constituie indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier naţional [9, art. 1]. În acelaşi timp, fondul forestier naţional este după caz proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional. Dreptul de proprietate asupra terenurilor care constituie fondul forestier naţional se exercită în conformitate cu dispoziţiile prezentului Cod silvic [9, art. 4]. De asemenea, vegetaţia forestieră situată pe terenurile din afara fondului forestier naţional arătată în art.6 se administrează de proprietarii acestora, se gospodăreşte potrivit scopului pentru care a fost creată şi supusă unor norme tehnice silvice şi de pază, precum şi de circulaţie şi transport pentru materialul lemnos recoltat emis de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, care controlează aplicarea şi respectarea lor [9, art. 87]. Deţinătorii de păduri proprietate privată şi persoanele fizice sau juridice care execută exploatarea masei lemnoase sunt obligate să recolteze numai arborii marcaţi

marcaţi de

personalul silvic, să respecte regulile silvice de exploatare a masei lemnoase şi cele referitoare la circulaţia materialului lemnos prevăzute de Codul silvic [9, art. 73 alin. 1]. Proprietarii de terenuri cu vegetaţie forestieră din fondul forestier naţional trebuie să-şi exercite dreptul de proprietate, numai potrivit prevederilor Codului silvic şi a celorlalte acte normative care reglementează regimul forestier [1, art. 6]. Prin aceasta nu s-ar putea susţine că, s-ar nesocoti dreptul proprietăţii private garantat 86

prin art. 41 din Constituţie [162 , p. 83] , ori că art. 97 alin.1, art. 98 alin.1 şi art. 102 din Codul silvic ar fi neconstituţionale, întrucât în teza a doua a art. 41 din Constituţie (text care priveşte protecţia proprietăţii private) se prevede că „conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”. Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului [1, art. 41 alin.6]. În concordanţă cu cele arătate şi argumentate s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, care în mod just şi corect a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin.1 şi 3 din O.G.96/1998, cât şi prevederile art. 1, 5 şi 8 din Legea nr. 81/1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier, situate pe terenurile publice şi private şi economia vânatului [179 şi 151 , p. 72]. În deplină concordanţă cu aceste dispoziţii constituţionale au fost reglementate în legislaţia silvică, limitele exercitării de către proprietari sau deţinători a drepturilor asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră prevăzută în art.6 cât şi asupra fondului forestier naţional. Trebuie observat în acelaşi timp că, prin săvârşirea infracţiunilor sau contravenţiilor silvice se aduce atingere şi relaţiilor sociale referitoare la mediu, echilibrul ecologic şi altor valori sociale. În situaţia comiterii de infracţiuni din cele reglementate în art. 32 de către personalul silvic cu atribuţie de constatare a infracţiunilor şi contravenţiilor, calitatea acestuia atrage agravarea sancţiunilor. Cu privire la ipoteza săvârşirii unor infracţiuni de către personalul silvic în practica judiciară [196, p. 173-174] si [183, p. 118 pct. 3] s-a ridicat şi problema (este vorba de existenţa subiectului activ) încadrării juridice a faptei pădurarului care în mod ilegal vinde arbori pe picior din zona sa de responsabilitate. Pentru fapta comisă inculpatul (pădurarul subiect activ) a fost condamnat iniţial pentru comiterea infracţiunii de delapidare, constând în aceea că având calitate de pădurar a permis unor persoane să taie arbori pe picior şi să-şi însuşească materialul rezultat. Inculpatul a introdus apel în termen însă a fost respins. Recursul declarat de inculpat s-a considerat fondat. S-a apreciat şi motivat că fapta de delapidare este specifică gestionarului. Potrivit art.1 din Legea nr. 22/1969, gestionarul este angajatul care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea chiar temporară a unei unităţi. Pădurarul (inculpatul), conform fişei postului are ca atribuţii principale paza arborilor pe picior, a pădurii şi nicidecum gestionarea sau administrarea acestora.

Aşadar în calitatea de

funcţionar pe care o avea şi-a îndeplinit defectuos cu ştiinţă îndatoririle de serviciu (cea de pază) şi

87

a produs o pagubă unităţii săvârşind prin aceasta infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. În legătură cu subiectul activ al infracţiunii examinate trebuie precizat că, cu excepţia unei situaţii particulare – fapta este susceptibilă de comitere în toate formele de participaţie – coautorat, instigare şi complicitate. Situaţia particulară se referă la varianta prevăzută în art.32 alin.4 lit. a (comiterea infracţiunii de două sau mai multe persoane împreună) care în ce priveşte participaţia poate fi comisă numai în forma instigării, întrucât în ipoteza cooperării a doi sau mai multor făptuitori la săvârşirea împreună a faptei – fie în calitate de coautori, fie în calitate de autori şi complici – ne aflăm, în faţa modalităţii agravate a acestei infracţiuni. În practică au fost situaţii când autorul infracţiunii silvice, care a tăiat sau scos din rădăcini fără drept..., a fost ajutat de alte persoane să taie arbori, spunându-le că are aprobările de rigoare, aceştia neştiind că săvârşesc o infracţiune, fiind vorba de o participaţie improprie. În asemenea situaţie, este greşit a se reţine în sarcina autorului ca faptă penală distinctă (infracţiunea silvică) şi instigare a acelor persoane de a participa la infracţiunea respectivă (cea prevăzută la art. 32 din O.G. nr. 96/1998. Această activitate a inculpatului (de determinare, de instigare) este absorbită în infracţiunea silvică. Formele de participaţie au caracter absorbant, complicitatea ca formă de participaţie secundară este absorbită de instigare care reprezintă o formă de participaţie principală. De asemenea, când este vorba de coautorat şi instigare, aceasta din urmă se absoarbe în prima. Subiectul pasiv este statul cât şi orice altă persoană fizică sau juridică prejudiciată prin săvârşirea infracţiunii. Aşa de exemplu, pot fi subiecţi pasivi unele persoane juridice, cum ar fi: unităţi de cult (parohii, schituri, mânăstiri) instituţii de învăţământ etc. [172, p.74-77] sau foşti composesori, moşneni sau răzeşi ori moştenitorii acestora constituiţi în asociaţii cu personalitate juridică [160 , p. 121]. Latura obiectivă. În cazul acestei infracţiuni situaţia premisă constă în existenţa unor arbori, puieţi ori lăstari din fondul forestier naţional sau din vegetaţia forestieră situată pe terenul din afara acestuia a căror stare de fapt a fost modificată în mod ilicit prin săvârşirea acţiunii de tăiere, distrugere sau scoatere din rădăcini fără drept. Lipsa situaţiei premisă duce la inexistenţa infracţiunii examinate. Situaţia premisă există fiind fără relevanţă, dacă subiectul pasiv în administrarea ori folosinţa căreia se află vegetaţia forestieră îşi exercită sau nu prerogativele şi drepturile privind paza, gospodărirea şi exploatarea raţională a pădurilor etc. 88

Nu prezintă importanţă pentru existenţa situaţiei premisă, dacă persoana fizică sau juridică are în administrare ori folosinţa legitimă teren cu vegetaţie forestieră, câtă vreme făptuitorul nu dovedeşte că avea dreptul de a tăia sau scoate din rădăcini fără drept arbori, puieţi ori lăstari. Conţinutul constitutiv fără de care nu poate exista infracţiunea, este format pe de o parte din elementele specifice laturii obiective, iar pe de altă parte din elementele specifice laturii subiective. Elementul material constă în acţiunea de tăiere sau scoatere din rădăcini fără drept a arborilor, puieţilor sau lăstarilor care împreună formează fondul forestier naţional şi vegetaţia forestieră prevăzută în art. 6 din Codul silvic. Termenii de tăiere ori scoatere din rădăcini a arborilor etc. se încadrează în principiu în noţiunile mai cuprinzătoare de „stricăciuni” aduse perimetrului forestier, tăierea fiind o stricăciune totală, iar scoaterea din rădăcini o stricăciune reparabilă în condiţii de replantare a puieţilor sau lăstarilor [97, p.91]. Tăierea arborilor, puieţilor … presupune desprinderea, separarea acestora de partea lor implantată (rădăcină) în perimetrul forestier prevăzut în normativul penal, folosindu-se diverse mijloace şi unelte ca de pildă, topor, ferăstrău etc. Acţiunea de scoatere din rădăcini a arborilor … presupune activităţi de smulgere, înlăturare, eliminare, extragere a acestora din perimetrul forestier protejat. Atât tăierea cât şi scoaterea din rădăcini, sunt acte de violenţă asupra arborilor, puieţilor sau lăstarilor pe care le foloseşte făptuitorul, în vederea detaşării sau dezlipirii acestora de terenul pe care se află pădurea etc. [97 , p. 91]. Infracţiunea subzistă, fără a avea relevanţă, dacă activitatea de tăiere ori scoatere din rădăcini priveşte arborele în întregul său ori numai o parte. Interesează însă dacă făptuitorul a tăiat arborii, puieţii, ori lăstarii din arii forestiere protejate în asemenea situaţie fapta prezentând un grad de pericol social mai ridicat aplicându-se o pedeapsă mai mare (art.32 alin.4 lit. din O.G. nr. 96/1998. Această infracţiune având conţinuturi alternative, săvârşirea oricăreia dintre acţiunile prevăzute de text realizează elementul material al laturii obiective. Dacă făptuitorul a comis mai multe acţiuni concomitent şi în legătură unele cu altele există unitate infracţională iar nu mai multe infracţiuni. Atunci când făptuitorul execută atât tăierea cât şi scoaterea din rădăcini a unor arbori, puieţi sau lăstari va fi tras la răspundere penală pentru comiterea unei singure infracţiuni, fiind vorba de un text cu conţinuturi alternative. Conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 32 din este caracterizat de mai multe cerinţe esenţiale. O primă cerinţă pe care trebuie să o îndeplinească acţiunea făptuitorului pentru a întregii latura obiectivă este ca acţiunea să fie săvârşită „fără drept”, adică să nu constituie exercitarea unui 89

drept prerogativ sau aducerea la îndeplinire a unei dispoziţii legale. De pildă, nu constituie infracţiune şi ca atare nu există nici răspundere penală, în situaţia când se execută exploatarea masei lemnoase iar arborii sunt marcaţi de personalul silvic [8, art. 73 alin.1]. În dicţionarul enciclopedic al limbii române [174, p.320] sintagma „fără drept” , „fără dreptate” este definită ca acea valoare etică şi juridică în funcţie de care se aprobă sau dezaprobă relaţiile şi raporturile juridice, normele juridice şi hotărârile organelor de jurisdicţie într-o epocă şi într-o orânduire dată. Trebuie menţionat că în legislaţiile penale sintagmele „fără consimţământ” şi „fără drept” sunt folosite în definirea faptelor prin incriminarea cărora se apără de obicei patrimoniul (furt, abuz de încredere, tulburare de posesie etc.). În literatura juridică penală interbelică au fost amplu discutate şi dezvoltate aceste probleme. Consimţământul trebuie să provină de la persoana care dispune ca posesor sau deţinător a unui bun [111, p.417]. O altă cerinţă esenţială privitoare la elementul material, se referă la faptul că infracţiunea examinată subzistă numai dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani. Limita valorică se stabileşte prin multiplicarea unui anumit etalon – care este preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior – cu un coeficient ce diferă de la o modalitate la alta [Anexa nr. 9]. Potrivit textului incriminator, infracţiunea subzistă chiar dacă valoarea pagubei este sub această limită, însă s-a comis de cel puţin două ori în interval de 2 ani, fiind înlăturată sintagma „în mod repetat” prevăzută în legislaţia silvică anterioară (în prezent abrogată). În practica judiciară [201, p.166-167] s-a statuat că fapta inculpatului care a tăiat dintr-o pădure în mod ilicit patru arbori pe picior pe care i-a secţionat, iar materialul lemnos rezultat l-a transportat la domiciliu în aceiaşi zi, efectuând două curse cu căruţa – constituie o unitate naturală de infracţiune. Instanţa a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracţiunilor reglementate de art.32 din O.G. nr. 96/1998 şi art. 98 din Codul silvic făcându-se şi aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal (unitatea infracţiunii continuate) pentru ambele fapte. Procurorul a introdus recurs care a fost considerat fondat. Aşa cum s-a menţionat, inculpatul a tăiat patru arbori pe care apoi i-a dus la domiciliul său, efectuând în acest scop două transporturi în aceiaşi zi. Pentru existenţa infracţiunii continuate este necesar ca persoana să săvârşească la diferite

90

intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii , acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni (acţiunile sau inacţiunile fiind săvârşite la intervale de timp diferite). Faptul că inculpatul în cursul aceleiaşi zile, a tăiat patru arbori pe care datorită volumului lor nu i-a putut transporta decât în două ture, nu este de natură să realizeze caracter continuat a celor două infracţiuni, deoarece acţiunile comise s-au succedat într-o unitate strictă de loc şi de timp între ele, neinterpunându-se alte acte. În speţa dată, nu se poate face aplicarea textului legal privind infracţiunea continuată, fiind vorba de o unitate de execuţie materială caracteristică unităţii naturale de infracţiune, instanţa înlăturând pe bună dreptate prevederile art. 41 alin.2 din Codul penal. Urmarea imediată constă într-o afectare a stării de fapt pe care o avea fondul forestier naţional şi vegetaţia forestieră înainte de comiterea faptelor ilicite sau chiar în nimicire prin tăiere, scoaterea din rădăcini şi prin celelalte acţiuni arătate în textul incriminator, fiind vorba de consecinţe patrimoniale cu producerea de pagube pentru persoana căreia îi aparţine fondul – elemente ale fondului forestier naţional – această persoană fiind lipsită de posibilitatea de a-şi mai exercita drepturile sale şi de a realiza foloasele pe care i le aducea anterior acel bun [76, p.550]. Urmarea imediată, adică consecinţa penală, constă într-o atingere primejdioasă pentru relaţiile sociale atât de complete, referitoare la fondul forestier naţional şi la terenurile cu vegetaţie forestieră prevăzute în dispoziţiile legale (art. 6 din Codul silvic). Particularitatea urmării immediate constând în paguba de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, este cerută de text nu pentru a desemna prin ea însăşi vătămarea penală ci, pentru a delimita oarecum sfera infracţiunilor de aceea a contravenţiilor comise prin acte materiale identice. Prejudiciul fiind consecinţa civilă a faptei comise, repararea acestuia nu înlătură existenţa urmării imediate (vătămarea penală) şi nici existenţa infracţiunii. Legătura de cauzalitate. Fiind o infracţiune de rezultat este necesar să se verifice şi stabilească raportul de cauzalitate între acţiunea incriminată şi consecinţele arătate în textul legal. Dacă vătămarea adusă arborilor, puieţilor sau lăstarilor este datorată altor cauze decât acţiunea ilegală de tăiere sau scoatere din rădăcini lipseşte nu legătura de cauzalitate, ci însuşi elementul material. În situaţia când făptuitorul realizează atât acţiunea de tăiere cât şi acţiunea de furt (de luare) ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni, fiind vorba de două infracţiuni, respectiv cea prevăzută de art. 32 din OG. Nr. 96/1998 cât şi cea reglementată de art.98 din Codul silvic. Este de observat că în acest sens s-a pronunţat şi instanţa noastră supremă [184, p.491], [202, p.97], [213], [197] si [148, p. 157-158] care a statuat că „tăierea fără drept de arbori din 91

fondul forestier sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră prevăzute de lege, urmată de însuşirea acestor arbori de către aceiaşi persoană constituie infracţiunile prevăzute de art. 32 din O.G. nr. 96/1998 şi de art. 98 (furt) din Codul silvic săvârşite în concurs, iar nu doar o singură infracţiune prevăzută de art.32 din O.G. nr. 96/1998C, fiecare din aceste infracţiuni fiind incriminate distinct”. Analiza comparativă a conţinutului infracţiunilor silvice descrise sub art. 32 din O.G. 96/1998 şi art. 98 din Codul silvic, formează convingerea că legislativul a înţeles să încrimineze distinct lezarea normelor silvice ce apără normala desfăşurare a activităţii de reconstrucţie ecologică, regenerare şi îngrijire a pădurilor aparţinând fondului naţional forestier de acelea ce asigură integritatea acestuia, prin scoaterea bunurilor din patrimoniul administrat de Regia Naţională a Pădurilor. Sub un prim aspect, elementul material ce intră în compunerea laturii obiective a infracţiunii silvice prevăzute de art. 32 din O.G. 96/1998, constă în acţiunea de tăiere de pe picior, ori scoaterea din rădăcini, fără drept, a arborilor, puieţilor ori lăstarilor din amenajamente silvice, dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de prevederile referitoare la valoarea pagubei după distincţiile arătate în alin. 1-4. Prin urmare, infracţiunea se consumă în momentul violării normelor legale ce asigură reconstrucţia ecologică şi regenerarea pădurilor potrivit regimului silvic sus-menţionat. Elementul material al infracţiunii reglementate de art. 98 din Codul silvic se realizează prin cele două acţiuni concordante, aceea de deposedare de bunuri a persoanei fizice ori juridice al cărei patrimoniu este administrat de Regia Naţională a Pădurilor, urmată de acţiunea de deposedare, fără drept şi fără consimţământul acesteia, de arbori, fie tăiaţi personal, fie găsiţi rupţi ori doborâţi sau scoşi din rădăcini. Chiar dacă elementul material care intră în compunerea celor două infracţiuni au fost executate de aceeaşi persoană, nu se poate accepta că cele două infracţiuni îşi pierd autonomia şi alcătuieşte o infracţiune complexă, pe considerentul că, prin orice tăiere, autorul urmăreşte de fapt o însuşire a bunurilor respective. Aceasta şi pentru simplu fapt că dacă s-ar fi voit astfel, legiuitorul ar fi păstrat prevederile din Legea nr. 2/1987 – Codul silvic, prin care s-a încriminat sub art. 30 alin. 1 „tăierea fără drept – cu sau fără ridicare a arborilor, lăstarilor ori puieţilor”. În acelaşi timp şi sub un alt aspect nu există nici unitate de subiect pasiv, cât timp prin infracţiunea silvică înscrisă sub art. 32 din O.G. 96/1998, prejudiciul se localizează exclusiv în patrimoniul Regiei Naţionale a Pădurilor (reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare pentru regenerare a fondului naţional forestier) iar în cazul furtului prevăzut de art. 98 din Codul silvic, alături de acesta pentru contravaloarea materialului lemnos sustras este prejudiciată şi persoana fizică sau juridică titulară a dreptului de proprietate. 92

În legătură cu cele relatate trebuie să subliniem că într-o speţă soluţionată în practica judiciară, fapta inculpatului care a tăiat de pe picior fără drept mai mulţi arbori pe care i-a transportat la domiciliul său a fost încadrată numai în prevederile art. 32 din O.G. 96/1998. S-a considerat în final că, pe lângă activitatea de tăiere de pe picior a arborilor, inculpatul a comis şi acte de deposedare a patrimoniului administrat de autoritatea silvică, însuşindu-şi-i fără drept, socotindu-se că în realitate, inculpatul se face vinovat pentru un concurs de infracţiuni, compus din tăiere ilegală de arbori prevăzută de art. 32 şi furtul de arbori tăiaţi pe nedrept prevăzut de art. 98 din Codul silvic [202, p. 96-97] Latura subiectivă. Din punct de vedere subiectiv fapta, în oricare din modalităţile ei, se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă. Reprezentarea urmărilor şi consecinţelor produse şi cunoaşterea că faptele sunt comise fără drept, constituie fundamentul vinovăţiei făptuitorului. Dovedirea intenţiei este necesară cu toate că existenţa ei se reflectă implicit în chiar activităţile comise de subiectul activ. Textul încriminator nu pretinde pentru existenţa infracţiunii, existenţa unui anumit scop sau mobil. Actele pregătitoare efectuate în vederea săvârşirii infracţiunii (de exemplu procurarea sau confecţionarea toporului cu care vor fi tăiaţi arborii, procurarea mijloacelor de transport – şi apropierea sau chiar pătrunderea în momentul prielnic la locul unde se aflau arborii etc.) sunt posibile, nefiind însă incriminate, nu constituie o formă pedepsibilă oricât de evidentă ar fi destinaţia acestor acte. Atunci când actele pregătitoare (de exemplu procurarea unui topor pentru a fi folosit la tăierea arborilor) au fost efectuate de o altă persoană şi folosite de făptuitor la săvârşirea infracţiunii ele vor fi considerate acte de complicitate anterioară la comiterea faptei. În cazul acestei infracţiuni tentativa este posibilă, aceasta fiind incriminată (art. 32 alin. ultim din O.G.96/1998). Consumarea infracţiunii survine în momentul efectuării elementului material al laturii obiective, respectiv în momentul în care fondul forestier naţional sau vegetaţia forestieră prevăzută la art.6 din Codul silvic a fost afectată sau distrusă, cu consecinţa producerii unei pagube mai mari decât limita valorică precizată de textul incriminator. Infracţiunea examinată subzistă chiar dacă s-a realizat numai unul din cele două acte (tăiere ori scoatere din rădăcini). Acţiunile proprii laturii obiective a infracţiunii analizate se pot desfăşura în timp, îmbrăcând în acest caz forma infracţiunii continuate, dacă sunt îndeplinite şi celelalte cerinţe cerute de norma legală. În acest sens s-a pronunţat şi instanţa noastră supremă care a statuat că există infracţiune

93

continuată în situaţia, când făptuitorul în realizarea aceleiaşi rezoluţii a scos din rădăcini fără drept la diferite intervale de timp un număr însemnat de puieţi [186] si [201, p.166-167]. Epuizarea are loc în momentul când a luat sfârşit fapta a cărei comitere s-a prelungit şi după consumare, aşa cum am menţionat căpătând forma infracţiunii continuate. Epuizarea are loc odată cu săvârşirea ultimului act în compunerea laturii obiective. Infracţiunea examinată are mai multe modalităţi normative respectiv, în varianta simplă (care a fost analizată fiind vorba de o valoare a pagubei de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau chiar dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani). Potrivit textului incriminator, fapta de care ne ocupăm cunoaşte şi trei variante calificate. Conform textului citat, comiterea faptei în varianta simplă dar având ca urmare o pagubă în valoare de peste 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, constituie varianta agravantă. Comiterea faptei în varianta simplă, dar având ca urmare o pagubă în valoare de peste 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, constituie varianta agravantă . Infracţiunea în varianta de bază sau în primele două variante agravante menţionate, dar comise – de două sau mai multe persoane împreună; de o persoană având asupra sa o armă sau substanţe chimice periculoase; în timpul nopţii; în arii forestiere protejate sunt incriminate ca variante agravante. Potrivit textului, o primă modalitate agravantă priveşte situaţia când fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, fiind vorba de un pericol social mai mare. Participarea a două sau mai multor persoane împreună la săvârşirea faptei, în special în spaţiul deschis specific perimetrului forestier, este de natură să împiedice sau să înfrângă mai uşor intervenţia organelor abilitate (organe silvice, poliţie, jandarmerie) de apărare şi posibilitatea lor de a cere ajutor. Modalitatea agravantă analizată subzistă, numai când persoanele au comis fapta împreună, adică au acţionat simultan, efectiv şi concomitent în momentul săvârşirii infracţiunii, întrucât numai într-un asemenea caz pericolul social al acesteia este mai grav, mai mare. Aşadar este necesar ca participanţii să fie prezenţi efectiv la locul faptei indiferent de rolul pe care îl joacă (coautori, autori sau complici concomitenţi) şi de contribuţia concretă a fiecăruia la comiterea infracţiunii [203, p. 123]. Agravanta subzistă chiar dacă unul sau unii dintre participanţi sunt lipsiţi de răspundere penală, existând în raport cu ei o cauză care înlătură răspunderea penală. Agravanta prevăzută de art. 32 din O.G. 96/1998 exclude posibilitatea reţinerii concomitente şi a circumstanţei agravante generale reglementate de art.75 Codul penal 94

(săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună), întrucât agravanta specială primează faţă de cea cu caracter general. Dacă nu s-ar proceda astfel, s-ar da o dublă relevanţa aceleiaşi împrejurări, ceea ce ar fi ilegal şi ar duce la sporirea nejustificată a pedepsei [187, p.307]. O altă modalitate de agravare priveşte situaţia când infracţiunea a fost comisă de o persoană având asupra sa o armă sau substanţe chimice periculoase (art. 32 alin.4 lit. b din O.G. 96/1998 şi art. 98 alin.4 din Codul silvic). Raţiunea acestei agravări constă între altele şi în aceea că făptuitorul sau făptuitorii care au asupra lor o armă sau o substanţă chimică periculoasă săvârşesc fapta cu mai multă îndrăzneală, cu mai mult curaj şi încredere, iar pe de altă parte deţinerea armei sau substanţei respective implică pericolul utilizării acestora asupra victimei sau asupra altor persoane [83, p.306]. Nu este necesar pentru existenţa infracţiunii dacă în cazul concret, purtarea armei sau substanţei chimice periculoase (de ex. substanţe iritant-lacrimogene) a avut influenţă asupra victimei, dacă a sporit îndrăzneala şi curajul autorului ori dacă acestea au fost vizibile sau dacă victima a ştiut sau nu că făptuitorul are asupra sa asemenea substanţe. O a treia modalitate de agravare a răspunderii penale priveşte situaţia când infracţiunea a fost săvârşită în timpul nopţii (art.32 alin.4 lit. C din O.G. 96/1998 şi art. 98 din Codul silvic). În timpul nopţii unele dintre infracţiunile silvice se pot săvârşi mai uşor, întrucât în acest timp paza pădurilor, a perimetrelor forestiere se asigură mai greu, mai anevoios, ca o consecinţă a lipsei luminozităţii în perimetrele forestiere. De asemenea, întunericul (noaptea) uşurează şi înlesneşte săvârşirea faptei, facilitând totodată dispariţia rapidă şi neobservată a făptuitorului (lor) de la locul faptei. Agravanta se referă la noaptea reală, adică intervalul de timp de când întunericul s-a substituit luminii până când lumina va lua locul întunericului [57, p.117], nu se are în vedere prin urmare criteriul astronomic (când apune sau răsare soarele – deoarece nici apusul, nici răsăritul soarelui nu transformă ziua în noapte şi noaptea în zi – între apusul sau răsăritul soarelui şi noaptea reală există o perioadă de tranziţie în care cele două fenomene – apusul şi răsăritul soarelui – coexistă şi se întrepătrund). Trebuie să se ţină seama de situaţia concretă în fiecare caz în parte, de pildă o infracţiune săvârşită în luna decembrie la orele 19.00 este considerată comisă în timpul nopţii, pe când aceiaşi infracţiune comisă la aceiaşi oră în luna iulie nu este considerată ca fiind săvârşită în tipul nopţii. Agravanta există indiferent dacă făptuitorul a profitat sau nu de „timpul nopţii” şi indiferent dacă acel loc era luminat sau nu. Prin urmare, ni se par discutabile soluţiile (la care nu aderăm) prin care s-a statuat că nu poate fi reţinută agravanta în situaţia în care făptuitorul a avut acces datorită calităţii sale personale 95

la locul unde se afla bunul, fără a profita de întunericul nopţii [194, p. 152] sau în cazul în care inculpatul a săvârşit fapta pe când lucra în tura de noapte [206, p.180]. Aşadar, agravanta „în timpul nopţii”, nu subzistă decât în cazul când fapta a fost săvârşită „noaptea” nu şi în alte situaţii în care s-a profitat de întuneric, cum ar fi de pildă situaţia când s-a comis în timpul unei eclipse totale de soare [142, p. 133]. De asemenea, agravanta nu se poate reţine atunci când arborii … au fost tăiaţi ilegal pe timp de zi şi numai transportul lor s-a făcut în timpul nopţii, întrucât infracţiunea se consumase deja în timpul zilei. Potrivit art. 32 alin. 4 lit. d) din O.G. 96/1998 şi art. 98 alin. 4 din Codul silvic constituie formă agravantă şi în situaţia când fapta a fost comisă în arii forestiere protejate. S-a avut în vedere combaterea cu mai multă fermitate a condiţiilor şi factorilor care ameninţă în sfera şi atmosfera terestră, menţinerea echilibrului natural în care scop un rol important îl al pădurile cu funcţii exclusiv de protecţie a mediului ambiant. În conformitate cu prevederile art. 20 din Codul silvic, în raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, pădurile se încadrează în două grupe funcţionale, şi anume: grupa I cuprinde păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a solului, a climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreare, cele de ocrotire a genofondului şi ecofondului, precum şi pădurile declarate monumente ale naturii şi rezervaţii; grupa II-a care cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi protecţie în care se urmăreşte să se realinieze în principal masă lemnoasă de calitate superioară şi alte produse ale pădurii şi concomitent protecţia calităţii factorilor de mediu. Prin amenajamente silvice se stabilesc măsuri de gospodărire diferenţiate pentru fiecare grupă şi subgrupă funcţională, în vederea realizării de structuri care să asigure îndeplinirea corespunzătoare a funcţiilor atribuite. În afară de modalităţile normative reglementate de norma încriminatoare pot să apară şi o multitudine de modalităţi faptice. Unele din acestea decurg din felul în care au fost comise faptele (defrişare, detaşare etc. a arborilor pe picior din terenurile pe care se află; scoaterea din rădăcini a puieţilor ori lăstarilor din procesul normal specific silviculturii etc.). Fapta penală analizată este sancţionată diferenţiat, după cum activitatea ilicită se încadrează în forma tip sau în modalităţile agravante. Infracţiunea în formă simplă prevăzută de art. 32 alin. 1 din O.G. 96/1998, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă. În cazul formei agravate prevăzute în alin.2 pedeapsa este închisoarea de la 1 an la 5 ani, iar pentru forma prevăzută la alin.3 – sancţiunea constă în închisoare de la 2 la 7 ani. În fine, maximul pedepselor prevăzute în alin.1-3 se majorează cu 3 ani, în cazul în care faptele au fost săvârşite în împrejurările prevăzute în alin.4 (de două sau 96

mai multe persoane împreună, de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă chimică periculoasă etc.). Tentativa se pedepseşte potrivit prevederilor din Codul penal (art. 21 Codul penal şi art. 32 din O.G. 96/1998) Când infracţiunile prevăzute la art.32 din O.G. 96/1998 şi art. 98 din Codul silvic sunt săvârşite de personalul silvic cu atribuţii de constatare a infracţiunilor şi contravenţiilor maximul pedepselor prevăzute se majorează cu 2 ani. În situaţia când se constată circumstanţe atenuante sau agravante, pedeapsa se micşorează sau se măreşte, potrivit prevederilor din partea generală a Codului penal. Acţiunea penală în cazul acestei infracţiuni se pune în mişcare şi din oficiu. Urmărirea penală o efectuează organele de poliţie, iar judecata în primă instanţă revine judecătoriei.

4. Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neântrebuinţare a pădurilor Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unor suprafeţe de păduri de către proprietari, deţinători, sau de oricare altă persoană, precum şi incendierea acestora constituie infracţiune, conform art. 33 din O.G. nr. 96/1998. Obiectul juridic special este acelaşi ca al infracţiunii prevăzute de art. 101 din Codul silvic (distrugerea calificată care a avut ca urmare un dezastru). Întrucât cele redate cu privire la infracţiunea prevăzută de art.101 din codul silvic (distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare etc.) sunt valabile şi pentru această faptă prevăzută de art. 33, expunem numai unele aspecte şi deosebiri dintre acestea. Obiectul material îl formează suprafeţele de păduri afectate prin comiterea infracţiunii. Potrivit textului art. 101 din Codul silvic obiectul material îl constituie pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri. Prin urmare, deosebirea dintre cele două infracţiuni este legată şi de mărimea sau întinderea suprafeţelor de păduri. Subiectul activ poate fi proprietarul, deţinătorul sau orice altă persoană. Nu se cere ca făptuitorul să aibă vreo anumită calitate, din moment ce legiuitorul a precizat că astfel de fapte pot fi săvârşite de “oricare altă persoană”, pe lângă “proprietari” sau “deţinători”. Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale, respectiv – coautori, instigatori sau complici. Subiectul pasiv principal este statul în calitate de titular şi reprezentant al valorii sociale ocrotite. Subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică (de exemplu ocolul silvic) care au fost prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii. 97

Latura obiectivă. În cazul aceste infracţiuni situaţia premisă constă în existenţa suprafeţelor de

păduri

susceptibile de a fi distruse, degradate sau aduse în stare de neîntrebuinţare, ori

incendiate. Elementul material îl constituie oricare dintre acţiunile specifice ce caracterizează distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unor suprafeţe de păduri, precum şi incendierea acestora. Explicaţii cu privire la elementul material al fiecăreia dintre variante au fost date în cuprinsul comentariilor ce însoţesc dispoziţiile din art. 101 din Codul silvic (distrugerea calificată care a avut ca urmare un dezastru). Această infracţiune având conţinuturi alternative, săvârşirea oricăreia dintre acţiunile prevăzute de text, realizează elementul material al laturii obiective. Dacă făptuitorul a comis mai multe acţiuni concomitent având legătură unele cu altele, există unitate infracţională iar nu mai multe infracţiuni. Pentru ca acţiunea sau acţiunile să întregească latura obiectivă a infracţiunii trebuie să fie întrunite mai multe condiţii în mod cumulativ. În primul rând se cere să se săvârşească o faptă într-una din variantele alternative prevăzute de text, respectiv distrugere, degradare, aducerea în stare de neîntrebuinţare, incendiere. Pe de altă parte se mai cere ca fapta în oricare dintre variantele alternative să se efectueze asupra unor suprafeţe de păduri, indiferent de mărime, dar nu mai mici de 0,25 ha cât prevede art. 2 din Codul silvic, atunci când defineşte noţiunea de “păduri”. În timp ce primul text (art. 101 din Codul silvic) prevede condiţia ca fapta de distrugere, degradare… să se realizeze exclusiv prin incendiere, al doilea text (art. 33 din O.G. nr. 96/1998) nu prevede o astfel de cerinţă (numai prin incendiere). De asemenea, în timp ce primul text incriminator(art.101 din Codul silvic) prevede ca fapta să fie comisă asupra unor păduri “de pe suprafeţe întinse de terenuri” al doilea text (art.33) prevede doar ca fapta să fie săvârşită asupra “unor suprafeţe de păduri” indiferent de întinderea acestora. Pe de altă parte, în timp ce primul text prevede că fapta “constituie infracţiunea de distrugere calificată care a avut ca urmare un dezastru”, al doilea text (art.33) prevede că fapta „constituie infracţiunea de distrugere” prin urmare o infracţiune de distrugere simplă. În timp ce primul text nu este înzestrat cu o sancţiune proprie, făcând prin normă, trimitere la dispoziţiile Codului penal, care nu pot fi altele decât cele prevăzute în art. 218 alin.1 teza II, care reglementează “distrugerea calificată” , având ca urmare un dezastru şi care stabileşte pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, al doilea text conţine o pedeapsă proprie şi mult mai blândă, respectiv închisoarea de la 6 luni la 4 ani. 98

Având în vedere existenţa mai multor acte normative care reglementează infracţiunile silvice s-a ridicat firesc şi întrebarea dacă până la adoptarea Legii nr. 141/1999 fapta prevăzută de art. 33 din O.G. nr. 96/1998 era incriminată sau nu şi dacă prin apariţia acestui act normativ au fost abrogate implicit prevederile art. 101 din Codul silvic. Ne exprimăm opinia privitor la primul aspect că până la adoptarea acestei legi (nr. 141/1999) distrugerea săvârşită în alte condiţii decât cele prevăzute în art. 101 din Codul silvic, era sancţionată după caz potrivit art. 217 alin.1 şi 4 şi art. 218 alin.1 Cod penal. Articolul 33 din O.G. nr. 96/1998 a unificat modalitatea prevăzută în art. 217 alin.1 cu cele reglementate în alin.4 al art. 217 Cod penal, uniformizând sistemul de pedepsire care este mai mare în raport cu distrugerea simplă şi mai blând decât distrugerea calificată. Pe de altă parte trebuie menţionat că dispoziţiile art. 101 din Codul silvic nu erau îndestulătoare, respectiv erau insuficiente pentru a surprinde diversele modalităţi în care se poate săvârşi o asemenea faptă, fiind oarecum în neconcordanţă cu protejarea pădurilor privind domeniul silvic stabilit, astfel că incriminarea altor fapte era foarte necesară şi benefică. Se poate trage concluzia că, prin prevederile înscrise în art. 33 din O.G. nr. 96/1998 introdus prin Legea nr. 141/1999 legislativul nu a avut în vedere o dezincriminare fie şi parţială a faptelor incriminate în art. 101 din Codul silvic sau a unei alte fapte de distrugere prevăzută în Codul silvic (cum este cea din art. 102 care are un conţinut diferit în raport cu noua reglementare), ci doar s-a instituit tratamentul penal pentru distrugerea specială – cu referiri la păduri – în varianta simplă, corespunzătoare celor de drept comun, care nu figura în Codul silvic. Urmarea imediată. Acţiunile care pot constitui elementul material al infracţiunii, au ca urmare imediată o schimbare în rău asupra existenţei sau stării de fapt, pe care o aveau bunurile înainte de săvârşirea acţiunii. Legea nu cere ca urmarea imediată să fi adus vreun folos făptuitorului. Chiar dacă s-a reparat paguba, aceasta nu înlătură răspunderea penală. Legătura de cauzalitate. Între urmarea imediată şi acţiunea ilicită trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Latura subiectivă. Sub aspect subiectiv fapta analizată se comite cu vinovăţie, care se manifestă sub forma intenţiei directe sau indirecte. Prin urmare autorul infracţiunii prevede rezultatul acţiunii sale, pe care o întreprinde şi urmăreşte sau după caz acceptă producerea acestuia. Actele pregătitoare efectuate în vederea săvârşirii infracţiunii deşi sunt posibile, nefiind incriminate nu constituie o formă pedepsibilă a infracţiunii, oricât de evidentă ar fi destinaţia acestor acte (de exemplu pregătirea unor substanţe inflamabile necesare pentru incendierea unor suprafeţe de păduri). 99

Dacă infracţiunea a fost comisă, actele pregătitoare efectuate de alţii decât făptuitorul, pot constitui acte de complicitate anterioară şi deveni pedepsibile. Infracţiunea poate cunoaşte în desfăşurarea ei şi faza tentativei care de asemenea nu este incriminată. Consumarea faptei examinate are loc în momentul când acţiunea infracţională a ajuns până la capăt şi s-a produs urmarea imediată (distrugerea, degradarea etc.). Infracţiunea este susceptibilă de o amplificare a elementului său material după momentul consumării. Această amplificare poate avea loc prin continuarea în timp a acţiunii. În aceste cazuri, activitatea

infracţională a făptuitorului va constitui o infracţiune

continuată, care se va epuiza odată cu săvârşirea ultimului act sau a ultimei fapte care mai realizează elementul material al infracţiunii. Infracţiunea examinată poate fi săvârşită prin distrugere, degradare etc., realizarea lor constituind modalităţi normative corespunzătoare. Actele sau faptele incriminate fiind alternative, elementul material poate fi realizat în oricare dintre aceste acte sau fapte şi modalităţile normative pot fi săvârşite alternativ. Fapta se comite în modalităţile obişnuite, tipice şi nu în vreuna din modalităţile care imprimă elementului obiectiv un conţinut calificat (agravant). Săvârşirea infracţiunii poate prezenta în concret şi diferite

modalităţi faptice în raport cu

fiecare modalitate normativă, modalităţi faptice care depind de numărul participanţilor, felul în care s-a procedat etc. Aceste modalităţi faptice au relevanţă atât pentru încadrarea juridică a faptei, cât şi pentru individualizarea judiciară a pedepsei în raport cu limitele sancţiunii fixate de lege pentru acea infracţiune, cu gradul de pericol social al acesteia, cu împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală (de pildă acţiunea de distrugere sau degradare s-a comis din răzbunare, ori cu premeditare etc.). Potrivit art. 33 din O.G. nr. 96/1998 (modificată şi republicată) pedeapsa în cazul acestei infracţiuni este închisoarea de la 6 luni la 4 ani. Cu referire la celelalte aspecte privind pedepsele complementare, măsurile de siguranţă etc. facem trimitere la explicaţiile date anterior. Infracţiunea prevăzută de art. 33 din O.G. nr. 96/1998 a unificat modalitatea prevăzută în art. 217 alin.1 cu cele prevăzute de alin.4 din Codul penal, uniformizând sancţionarea care este mai severă faţă de distrugerea simplă şi mai blândă decât distrugerea calificată. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Urmărirea penală se efectuează de către organele de poliţie sub supravegherea procurorului din parchetul de pe lângă judecătorie iar judecata în fond a acestei infracţiuni revine în competenţa judecătoriei. 100

Pentru repararea pagubei produse cât şi pentru asigurarea executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale , organele de urmărire penală au obligaţia de a identifica şi indisponibiliza bunurile – prin aplicarea unui sechestru. Potrivit art. 31 din O.G. nr. 96/1998 constatarea infracţiunilor prevăzute la art. 31-33 se face de către personalul silvic prevăzut în art. 105 din Codul silvic din structurile silvice autorizate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; de către personalul silvic din Autoritatea Naţională de Control şi structurile teritoriale silvice, aflate în subordinea acestora, precum şi de către organele de cercetare penală. Conform art. 41 din O.G. nr. 96/1998 (a se vedea Legea nr. 120/2004) structura silvică privată sau de stat, este ocolul silvic autorizat în cadrul căruia funcţionează districte şi cantoane silvice. Vor fi aplicabile şi dispoziţiile art. 105 din Codul silvic, în care sunt arătate obligaţiile celor care constată infracţiuni, cu referire la prevederile Codului de procedură penală, respectiv la cele cuprinse în art. 214 Cod de procedura penala, privind actele încheiate de unele organe de constatare ca şi cele înscrise în art. 107 din Codul silvic, referitoare la evaluarea pagubelor cauzate prin infracţiuni şi contravenţii. Conform art. 37 din O.G. nr. 96/1998 în „exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, constatarea contravenţiilor şi a infracţiunilor silvice, personalul silvic prevăzut la art. 35 este asimilat personalului care îndeplineşte funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice”. Aceste prevederi sunt de natură să circumscrie aria persoanelor care pot fi subiecţi pasivi ai infracţiunii de ultraj. 2.4. INFRACŢIUNILE SILVICE PREVĂZUTE ÎN LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA În art. 37 din Constituţia Republicii Moldova se subliniază că fiecare om are dreptul la un mediu înconjurător neprimejdios, din punct de vedere ecologic, pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz caznic inofensive. În condiţiile în care Republica Moldova nu este bogată în masive forestiere, o importanţă deosebită pentru menţinerea unui mediu ambiant sănătos o are ocrotirea şi folosirea raţională a masivelor şi a plantelor forestiere [124, p. 214]. Savanţii consideră că, pentru a se menţine un echilibru favorabil al societăţii, este necesar a se realiza un nivel de împădurire a teritoriului de 25%[120]. Conform cadastrului funciar al Republicii Moldova, suprafaţa de teren ocupată cu vegetaţie

101

forestieră este insufucientă şi se află într-o permanentă descreştere, întrucât volumul tăierilor este mai mare decât cel al plantărilor. Sunt tăiate anual circa 9500 ha de pădure, în timp ce plăntările se estimează la circa 3000 ha. [122, p. 293] Exploatarea excesivă în ulimele decenii a fondului forestier de pe teritoriul Republicii Moldova a dus la reducerea considerabilă a acestuia. Acest aspect negativ a fost sesizat de Guvern şi Parlamentul de la Chişinău care au inclus, pentru prima dată, în Codul penal al Republicii Moldova un capitol special – “Infracţiuni ecologice”, care stabileşte pedeapsă penală pentru faptele ce aduc daune considerabile stării mediului şi sănătăţii populaţiei. Conform prevederilor art. 2 din Codul silvic, fondul forestier îl constituie pădurile, terenurile destinate împăduririi, terenurile afectate gospodăriei

silvice,

precum

şi terenurile

neproductive, incluse în amenajamentele silvice sau în Cadastrul funciar ca păduri şi/sau plantaţii forestiere. Fondul forestier cuprinde toate pădurile, indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodărire. În raport de importanţa economică şi ecologică a pădurilor, locul amplasării şi funcţiile îndeplinite, toate pădurile fondului forestier se divizeată în grupe şi categorii funcţionale. Pădurile republicii se încadrează în grupa întâi funcţională, având în exclusivitate funcţii de protecţie a mediului înconjurător.[125 , p.135] Noţiunea de pădure nu este identică cu noţiunea de fond forestier. Sunt considerate păduri, potrivit Codului silvic, terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de minim 0,1 ha. Terenurile din fondul forestier cuprind: terenurile pentru împădurire, terenurile afectate gospodăriei silvice, terenuri neproductive: mlaştini, stîncării, pante abrupte, alunecări de teren, solenţuri etc. Raportarea terenurilor la fondul forestier se face pe baza amenajamentelor silvice sau a Cadastrului funciar, în conformitate cu legislaţia. Nu sunt incluse în vegetaţia forestieră a fondul forestier următoarele categorii de terenuri: perdelele forestiere de protecţie amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă; perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de comunicaţii şi pe terenurilefondului acvatic; grădinile botanice, dendrologice şi zoologice, spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale. Pădurile în Republica Moldova, folosite în interes public, fac obiectul exculusiv al proprietăţii publice, statul având şi prerogativa administrării prin intermediul Guvernului, autorităţile administraţiei publice locale, organele silvice de stat şi alte organe împuternicite în acest scop. Ele pot fi date în gestiune întreprinderilor silvice şi altor întreprinderi de stat, precum şi altor 102

personae juridice şi/sau fizice, abilitate legal cu asemenea activitate. Terenurile din fondul forestier pot fi date în folosinţă persoanelor fizice şi juridice, asociaţiilor obşteşti şi organizaţiilor religioase, în scopurile prevăzute în Codul silvic. Persoanelor juridice şi/sau fizice li se pot atribui terenuri din fondul forestier în folosinţă în condiţii de arendă, folosinţă gratuită şi folosinţă de scurtă durată. Proprietatea privată asupra terenurilor este admisă numai în situaţia plantării acestora, pe terenurile aflate în prprietate privată, în condiţiile prevăzute de lege. Exercitarea dreptului de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier, poate fi făcută numai în conformitate cu legislaţia. Pe terenurile din fondul forestier, nesubordonate autorităţii silvice centrale, respectarea regimului silvic este asigurată de deţinătorii acestora. Controlul asupra respectării regimului silvic este exercitat de organele silvice de stat şi de autorităţile administraţiei publice locale şi are drept sarcină asigurarea respectării de către persoanele fizice şi juridice a legislaţiei silvice şi cinegetice pentru protecţia mediului înconjurător. Potrivit art 78 din Codul silvic, reducerea şi fragmentarea suprafeţelor fondului forestier se interzice, cu excepţia unor cazuri excepţinoale şi anume: construirea unor drumuri publice naţionale, linii de transport de energie electrică de înaltă tensiune, conducte de gaze sau petrol – aceasta fiind posibilă numai în baza unei hotărâri de Guvern adoptată în condiţiile legii. În legislaţia Republicii Moldova, contravenţia silvică este drept temei al răspunderii pentru fapta ilicită din domeniul silvic. Tipurile principale de contravenţii sunt reglementate în art. 84 al Codului silvic, în Codul cu privire la contravenţiile administrative, Codul penal şi Regulamentul cu privire la modul de recuperare a prejudiciului cauzat prin contravenţii silvice. Comiterea contravenţiilor silvice atrage după sine următoarele tipuri de răspundere: penală, administrativă, civilă, disciplinară şi materială.[ 125, p.154] În conformitate cu prevederile Codului penal, la capitolul IX, “Infracţiuni ecologice” sunt incriminate infracţiunile silvice, şi anume: Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere(art. 231 C.P.) şi Distrugerea sau deteriorarea masivelor forastiere (art.232C.P.) 1. Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere Potrivit art. 231 din Codul penal, tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat săvârşită de: a) persoana responsabilă de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere; b) în proporţii mari, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale, sau cu muncă

103

nerenumerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărimede la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea dreptului de a exercita o anumită activitate. Relaţiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier (silvic) sunt reglementate de Constituţia Republicii Moldova, Codul silvic, Hotărârea nr. 106 din 27.02.1996 cu privire la măsurile de asigurare a ocrotirii păduriilor, perdelelor forestiere de protecţie şi a altor plantaţii silvice, Hotărârea nr. 1007 din 30.10.1997 cu privire la evidenţa de stat a fondului forestier şi alte acte normative adoptate în conformitate cu acestea. Scopul normei examinate constă în preântâmpinarea distrugerii sau degradării vegetaţiei forestiere din păduri, protecţia pădurilor ca patrimoniu naţional al Republicii Moldova şi importantă resursă naturală.[123, p.405] Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie releţiile sociale cu privire la integritatea fondului silvic şi a fondului ariilor naturale protejate de stat. Potrivit opiniei noastre, sunt lezate şi relaţiile sociale privitoare la mediu, echilibru ecologic şi alte valori sociale. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi, în particular, fondul forestier (silvic), constituit din păduri, terenuri destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, şi fondul ariilor naturale protejate de stat. Fondul forestier cuprinde toate pădurile,, indiferent de tipurile de proprietate şi forma de gospodăririe”. De asemenea, obiectul infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de stat, din care fac parte perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de comunicare, grupurile de arbori (parcurile, silvoparcurile etc.) şi arborii aparte din perimetrul oraşelor, satelor şi altor localităţi.[121, p. 346] Obiectul material al infracţiunii, îl constituie mediul şi, în particular, fondul forestier (silvic), constituit din păduri, terenuri destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administratie silvică, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, şi fondul ariilor naturale protejate de stat. Fondul forestier cuprinde toate pădurile, indiferent de tipurile de proprietate şi forma de gospodărire. De asemenea, obiectul infracţiunii îl formează şi fondul ariilor naturale protejate de stat, din care fac parte perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de comunicaţii, grupurile de arbori din parcuri ori silvoparcuri şi arborii situaţi aparte de perimetrul localităţilor. Pădurea reprezintă un element al landşaftului geografic, o unitate funcţională a biosferei, compusă din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii, 104

animalelor şi microorganismelor.[ 121, p. 484] Sunt considerate păduri, potrivit Codului silvic, terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de minim 0,1 ha. Prin arbore se înţelege orice plantă dendroidă cu multe ramuri, cu frunze care formează o coroană; un copac. Arbustul reprezintă o plantă arbustivă mai scundă decât arborele, care se ramifică de la rădăcini în formă de tufă şi nu formează o coroană distinctă. Subiecţii activi ai infracţiunii examinate sunt grupaţi în două categorii: a) – persoanele responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere; b) – orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vîrsta de 16 ani în momentul săvârşirii infracţiunii – pentru situaţia în care valoarea arborilor sau arbuştilor tăiaţi ilegal se cifrază în proporţii mari. Conform art. 126 Cod penal acesta presupune crearea de daune, a căror valoare exprimată în bani depăşeşte, la momentul săvârşirii infracţiunii 500 unităţi convenţionale de amendă. Prin persoane responsabile de protecţia şi paza pădurilor se înţeleg pădurarii sau alţi funcţionari din Serviciul Silvic de Stat, membrii gărzii forestiere, salariaţii din organele de poliţie şi alte personae împuternicite să protejeze şi să păzească vegetaţia forestieră. În această modalitate de săvârşire nu are importanţă cantitatea şi valoarea vegetaţiei forestiere tăiată sau distrusă intenţionat. Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile cerute de lege. Latura obiectivă a infracţiunii constă în tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat, a perdelelor forestiere, a câmpurilor de protecţie, a plantaţiilor de arbori sau arbuşti, precum şi a altor plantaţii ce se află în păduri sau în orice alt loc, săvârşite de personae responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere sau în proporţii mari, dacă prin aceasta au fost cauzate pagube mari proprietarului. Elementul material al infracţiunii, constă în acţiunea de distrugere intenţionată prin tăiere, rupere, incendiere, scoatere din rădăcini fără drept a arborilor şi arbuştilor sau alte acţiuni care împreună, formeză fondul silvic sau fondul ariilor naturale protejate de stat. Tăierea arborilor şi arbuştilor presupune desprinderea, separarea acestora de rădăcini în perimetrul forestier prevăzut în normativul penal, folosindu-se diverse mijloace şi unelte, ca de pildă toporul, fierăstrăul etc. Acţiunea de scoatere din rădăcini a arborilor şi arbuştilor, presupune activităţi de smulgere din pământ a copacului în creştere sau uscat, înlăturare, eliminare, extragere a acestora din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate. Distrugerea intenţionată a arborilor sau arbuştilor, până la nivelul de încetare a creşterii lor, 105

după caracterul său se asimilează cu tăierea arborilor sau arbuştilor din considerentele că vegetaţia distrusă, care a încetat să crească, de facto, este exclusă din sistemul ecologic, îşi pierde importanţa economică, în majoritatea cazurilor este sortită pieirii. Tăierea sau dstrugerea vegetaţiei forestiere în proporţii mari presupune daune, a căror valoare exprimată în bani depăşeşte, la momentul săvârşirii infracţiunii 500 unităţi convenţionale de amendă [122, p. 292-293]. În cazul în care colectarea scoarţei sau sevei copacilor sau arbuştilor se efectuează aşa încât duce la degradarea în masă şi ireversibilă a lor, persoanele vinovate poartă răspundere în temeiul art. 231 C.P. Tăierea cu scop de însuşire a copacilor fructiferi, rari, decorativi ce cresc în livezi, în gradinile sau gospodăriile oamenilor, necesită calificare ca infracţiune contra patrimoniului, şi nu în temeiul art. 231 C.P Dacă făptuitorul a comis mai multe acţiuni concomitant şi în legătură unele cu altele există unitate infracţională iar nu mai multe infracţiuni. Tăierea este considerată ilegală când este efectuată fără permisiunea eliberată de organul competent, sau nu din locul indicat în documentul de permisiune a tăierii lor, sau în număr mai mare decât cel permis, sau a altor specii decât cele indicate în documentul de permisiune, în altă perioadă de timp decât cea indicată în documentul de permisiune etc.[123, p.406] Urmarea imediată constă într-o afectare a stării de fapt pe care o avea fondul silvic sau fondul ariilor naturale protejate de stat şi vegetaţia forestieră înainte de comiterea faptelor ilicite sau chiar nimicirea prin tăiere, scoatere din rădăcini şi prin celelalte acţiuni prezentate anterior, fiind vorba de consecinţe patrimoniale cu producerea de pagube mari pentru proprietari. Consumarea infracţiunii survine în momentul efectuării elementului material al laturii obiective, din momentul cauzării unor pagube mari proprietarului. Prejudiciul fiind consecinţa civilă a faptei comise, recuperarea acestuia nu înlătură existenţa urmării imediate şi nici existenţa infracţiunii. Epuizarea are loc odată cu săvârşirea ultimului act în compunerea laturii obiective. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie intenţionată, în oricare din modalităţile ei (intenţie directă sau indirectă). Reprezentarea urmărilor şi consecinţelor produse şi cunoaşterea că faptele sunt comise fără drept, constituie fundamental vinovăţiei făptuitorului. Dovedirea intenţiei este necesară cu toate că existenţa ei se reflectă implicit în chiar activităţile comise de subiectul activ. Persoanele fizice care au săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 231 Cod penal se pedepsesc cu amendă în mărome de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, iar persoanele juridice: cu amendă, privare de dreptul de a exercita o anumită activitate sau lichidare. 106

Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală. Privarea persoanei juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidarea acesteia se aplică atât ca pedepse principale, cât şi ca pedepse complementare. Infracţiunea examinată poate fi săvârşită în toate formele de participaţie (coautorat, instigare şi complicitate). Formele de participaţie au caracter absorbant, complicitatea ca formă de participaţie secundară este absorbită de instigare, care reprezintă o formă de participaţie principală. Când este vorba de coautorat şi instigare, aceasta din urmă se absoarbe în prima. 2. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere (1) Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privare de dreptul de a exercita o anumită activitate. (2) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată în proporţii mari a masivelor forestiere prin incendiere se pedepseşte cu amendă de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privare de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea intreprinderii. Obiectul juridic al infracţiunii îl formează acele relaţii sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare sunt legate de ocrotirea şi asigurarea stării de fapt a pădurilor de pe suprafeţe întinse de terenuri (masive forestiere), cât şi a paşnicii şi neştirbitei folosinţe a pădurilor specificate în textul incriminator. Este vorba despre relaţiile sociale privitoare la paşnica folosinţă şi la integritatea – cantitativă şi calitativă - a masivelor forestiere, indiferent de natura dreptului de proprietate. Pe de altă parte, sunt incluse în obiectul juridic şi relaţiile sociale privitoare la mediu şi echilibru ecologic. Obiectul material al infracţiunii este format din masivele forestiere, adică terenuri immense de păduri, acoperite cu arbori sau arbuşti, asupra cărora se săvârşeşte fapta ilicită (incendierea). Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile cerute de lege şi care comite o asemenea faptă. Nu se cere ca făptuitorul să aibă vreo calitate. Fapta poate fi săvârşită de mai mulţi subiecţi active (coautori, instigatori şi complici), fiind posibilă participaţia. 107

Subiect pasiv principal al infracţiunii este în primul rand statul, în calitate de reprezentant al societăţii, interesat în apărarea şi ocrotirea fondului forestier şi menţinerea echilibrului ecologic. Pe de altă parte, subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică ale căror interese au fost prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii. Uneori infracţiunea poate avea şi o pluralitate de subiecţi pasivi (distrugerea, degradarea unor păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri aparţinând unor personae diferite sau a unor asemenea păduri aflate în indiviziune). Pentru existenţa infracţiunii nu se cere vreo condiţie cu privire la locul şi timpul săvârşirii faptei. Latura obiectivă a infracţiunii include: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă prin acţiuni sau inacţiuni de distrugere sau deteriorare a masivelor forestiere în urma folosirii imprudente a focului sau a unor susrse de pericol sporit; 2) urmările prejudiciabile constând în distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere; 3) legătura de cauzalitate între fapta prejudiciabilă şi urmările produse.[ 123, p.406] Distrugerea constă în nimicirea, respective deteriorarea completă a pădurii (a ars complet) care nu mai prezintă nici o valoare economică conformă cu natura şi scopul în vederea căreia era destinată. Deteriorarea constă în degradarea parţială a arborilor şi arbuştilor, sau a celorlalte materiale lemnoase din pădure, astfel încât împiedică dezvoltarea şi creşterea normală a acestora şi drept urmare se produc diverse prejudicii. Degradându-se arborii şi arbuştii din păduri, aceşteia nu mai au calităţile şi potenţialul de utilizare pe care îl aveau în starea lor anterioară. Considerăm a fi o acţiune şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a pădurii, ceea ce înseamnă ca aceasta - fără a fi desfiinţată de sine – îşi pierde însuşirile pe care le avea anterior şi care constituiau sau întreţineau potenţialul său de utilizare (exemplu: în urma incendierii arborii nu au ars complet însă nu mai pot fi folosiţi, nu mai pot fi întrebuinţaţi). Pentru existenţa infracţiunii prevăzute de alin. 1, este necesar să fie îndeplinite două cerinţe esenţiale şi anume: fapta să se comită în urma folosirii imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit, iar în al doilea rand, să fie vorba de păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri (proporţii mari a masivelor forestiere). Incendierea presupune darea (punerea) de foc asupra pădurilor. Infracţiunea se poate realize prin diverse moduri care provoacă incendierea cum ar fi: facerea focului, aruncarea de ţigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse etc. Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii unor surse de pericol sporit se poate exprima prin folosirea sau comportarea neglijentă cu materiale 108

explosive, lichidele inflamabile, aparate electrice etc.[121, p. 349] Atunci când nimicirea

şi vătămarea pădurilor ca rezultat al incendierii

sau folosirii

neglijente a focului, se realizează pe suprafeţe restrânse, ne aflăm în situaţia contravenţiei prevăzute de art. 84 lit.c din Codul silvic. Constituie contravenţie şi încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor şi regulilor sanitare în pădure. În cauzl alin.2, acţiunea făptuitorului de destrugere sau deteriorare în proporţii mari a masivelor forestiere se realizează prin incendiere, cu intenţie directă sau indirectă. Iniţierea focului poate fi realizată de autor dintr-un singur loc, sau din mai multe locuri, în cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Urmarea imediată constă în schimbarea produsă masei lemnoase, în proporţii mari din pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri. Schimbarea respectivă are în mod firesc, drept consecinţă patrimonială, o pagubă pentru persoana căreia îi aparţine fondul forestier, această persoană fiind lipsită de posibilitatea de a-şi mai exercita drepturile sale şi de a realize foloasele pe care i le aducea anterior acel fond forestier. Dispoziţia legală incriminatoare nu cere ca urmarea imediată să aducă vreun folos făptuitorului. Paguba (prejudiciul) fiind consecinţa civilă a infracţiunii, repararea acesteia nu exclude existenţa urmării imediate şi implicit, nici existenţa faptei penale. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.(1) art.232 Cod penal se caracterizează prin vinovăţie sub forma imprudenţei. Autorul înţelege şi prevede că în rezultatul acţiunilor sale pot fi distruse sau deteriorate masivele forestiere, însă consideră în mod uşuratic că urmările prejudiciabile nu vor surveni. La alin. (2) art.232 din Codul penal latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează numai prin vinovăţie intenţionată, în ambele modalităţi: intenţie directă sau indirectă. Autorul înţelege că prin folosirea intenţionată a focului se poate crea un real pericol pentru masivele forestiere, ce ar consta în distrugerea şi deteriorarea prin ardere a acestora şi admite aceste urmări prejudiciabile. Aşadar, vinovatul incendiază pădurea cu scopul vădit de a o distruge sau deteriora prin ardere şi urmăreşte sau acceptă ca producerea efectului să se realizeze în proporţii mari, adică să cuprindă pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri (masive forestiere). Infracţiunea pe care o examinăm, se consumă în momentul în care executarea activităţii de incendiere a masivelor forestiere a ajuns până la capăt şi a produs urmarea imediată, adică schimbarea în rău a stării de fapt pe care pădurea o avea anterior comiterii infracţiunii. Mai precis, fapta se consumă în momentul când pădurea s-a aprins şi a început să ardă pe o suprafaţă întinsă de teren, provocând consecinţe prejudiciabile: distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere. Epuizarea are loc în momentul cînd infracţiunea a luat forma continuată (săvârşirea de 109

acţiuni ilegale repetate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale) ori în situaţia când acţiunea ilicită este îndreptată împotriva unui complex de bunuri, cum ar fi de pildă arborii din masive forestiere (urmări imediate, produse succesiv). Fapta se consideră epuizată în momentul arderii în proporţii mari a masivelor forestiere. Pentru acţiunile prevăzute la art. 232 alin.(1) Cod penal, persoanele fizice se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani. Persoanele juridice se pedepsesc

cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi

convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Pentru acţiunile prevăzute în art.232 alin.(2) Cod penal, persoanele fizice se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau cu cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 3 la 7 ani iar persoanele juridice se pedepsesc cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

110

Capitolul III ASPECTUL CRIMINOLOGIC AL INFRACŢIUNILOR SILVICE ÎN ROMÂNIA 3.1. Principalele cauze de ordin general care afectează şi generează comiterea de infracţiuni şi contravenţii silvice În România şi în alte zone geografice de pe glob, factorii care au un rol negativ asupra pădurilor considerăm că sunt grupaţi în două mari categorii: cei ce ţin de fenomenele naturii (secetă, reducerea stratului de ozon din atmosferă, creşterea fluxului radiaţiilor ultraviolete, vântul puternic, zăpada etc..) şi care numai în parte pot fi influenţaţi de om şi factori umani (poluarea industrială, utilizarea pesticidelor periculoase, păşunatul, tăierile rase etc.). Din cercetările şi studiile efectuate rezultă că duşmanul cel mai înverşunat al pădurii rămâne omul, cel care comite faptele ilegale. Infracţionalitatea din domeniul forestier reprezintă unul din aspectele cele mai grave şi una din caracteristicile fenomenului criminalităţii în societatea contemporană. În antichitate şi evul mediu pădurile erau atât de întinse încât nu se punea problema replantării de arbori în locurile de unde se tăiase pădurea. Abia în secolul al XIX-lea au început să se ia măsuri pentru împădurirea[123, p.161-162] unor suprafeţe de teren. Cea mai cunoscută acţiune de plantare de arbori este cea din regiunea Landes din Franţa, unde s-au plantat cu pin peste un milion de ha. Ajunsa la maturitate, în 1933, această pădure producea anual trei milioane metri cubi de lemn, jumătate din întreaga cantitate de lemn exploatată din Franţa. Şi în ţara noastră acţiunile de replantare de arbori s-a realizat tot în secolul XIX dar de amploare mult mai mică. Cauzalităţii generale ale fenomenului infracţional în ansamblul său, se adaugă în ce priveşte infracţiunile forestiere, factori specifici în principal sociali, economici şi îndeosebi legaţi de mentalităţi, deprinderi , mediu social, nivel de pregătire şi educaţie. Socotim prin urmare să ne limităm la unele aspecte pe plan intern şi extern privind o serie de cauze care înlesnesc fenomenul infracţional în domeniul economic, respectiv şi în ramura forestieră care face parte din economia naţională, cât şi la unele teorii şi opinii pe această temă. Amintim în acest sens faptul că la cel de-al XI-lea Colocviu criminologic [124] „Crimă şi economie” au fost vizate şi legăturile existente între criminalitate pe de o parte şi ciclurile economice şi transformările structurilor economice, pe de altă parte. Cu ocazia acestui colocviu s-a contribuit la schimbarea opticii asupra unor largi categorii de probleme cum ar fi: posibilitatea existenţei unei legături între sărăcie şi criminalitate sau efectele de ordin criminologic ale trecerii de la economie planificată la o economie de piaţă. De asemenea, s-a subliniat cu această ocazie că rata crescândă a şomajului contribuie la 111

comiterea de infracţiuni în sectoarele economice. Ţările în tranziţie din Europa centrală şi orientală iau calea economiei de piaţă. Se mai constată printre altele că după anul 1990 economia unora dintre aceste ţări nu doar că stagnează, dar mai mult se confruntă cu diminuări a acestor activităţi. Întreprinderile industriale, de altfel prost gospodărite, supravieţuiau datorită absenţei concurenţei. În condiţiile creşterii preţurilor la materiile prime, revendicările salariale şi ale apariţiei bruşte a concurenţilor naţionali sau străini, sistemul întreprinderii libere şi-a semnat „certificatul de deces”. Pentru prima dată în istoria acestor ţări, o asemenea transformare bruscă a economiei a creat un val de şomeri şi o inflaţie galopantă recunoscută în mod oficial. În Polonia de ex. numărul şomerilor a depăşit cifra de 56.000 în ianuarie 1990 şi a ajuns la 1.300.000 în martie 1991 [125, p. 97]. În literatura de specialitate s-au exprimat opinii şi în legătură cu cauzele criminalităţii la nivelul individului. Se exprimă opinia că punctul de plecare va fi „autocontrolul” – categorie generală a motivării criminalităţii la nivelul individului (Elias 1976; Gottfredson şi Hriski 1990; Wilson şi Hemstein 1985). Se defineşte autocontrolul ca fiind o resursă personală care orientează acţiunea şi ca o comportare emoţională (să-ţi controlezi propriile emoţii), o componentă strategică (să poţi face faţă într-un mod gândit problemelor şi provocărilor) şi o componenţă normativă (să poţi acţiona după regulile morale, interioare chiar în prezenţa încălcărilor contrare). A fost demonstrat în diferite feluri că, componentele autocontrolului sunt toate trei legate de delincvenţă (vezi mai ales Caspi al 1994, Farington 1994, Miller 1958, Wohl 1989). Există două legi nescrise ale economiei (din care bineînţeles face parte şi ramura forestieră) care şi-au dovedit valabilitatea în toate sistemele, în toate timpurile şi pe toate meridianele: „lipsa generează specula” şi „prohibiţia dublează” consumul. Aceste fenomene au loc atunci când alocarea resurselor se face pe baze administrative şi nu prin preţ [85, p. 6] Pe lângă unele cauze de ordin general care favorizează unele infracţiuni în domeniul economic, încercăm să abordăm o serie de cauze specifice ce înlesnesc comiterea de infracţiuni în mod special în domeniul forestier. Cu ocazia soluţionării unor cauze de către instanţele judecătoreşti, o parte dintre făptuitori s-au apărat în sensul că au comis acele fapte prin care s-a prejudiciat fondul forestier naţional, întrucât nu aveau alte mijloace de existenţă (cu ce să întreţină familia, cu ce să se încălzească etc.). 112

De asemenea, în virtutea dreptului de proprietate asupra terenurilor împădurite, unii proprietari au considerat în mod greşit că se bucură de toate atributele conferite de lege acestui drept, între care şi acela de a beneficia de produsele lemnoase ale pădurii. De aceea au considerat că fapta în sine, de însuşire de către proprietar a acestor produse nu poate cădea sub incidenţa legii penale, socotind că dreptul de proprietate este garantat, proprietatea privată fiind garantată şi ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular (art. 41 din Constituţie). Acest normativ constituţional prevede că, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt cele stabilite de lege. În cazul pădurilor, avându-se în vedere valoarea lor economică, socială şi ecologică dreptul de proprietate privată cunoaşte unele limite. În acest sens pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice în condiţiile legii, constituie indiferent de natura dreptului de proprietate fondul forestier naţional [8, art. 1]. De asemenea, pădurile prin funcţiile economice şi de producţie pe care le îndeplinesc, constituie indiferent de forma de proprietate o avuţie de interes naţional de care beneficiază întreaga societate. În acest scop este necesară asigurarea gestionării durabile a pădurilor, prin stabilirea de măsuri concrete de administrare, îngrijire, exploatare raţională şi regenerare [9, art. 1]. Uneori criminalitatea economică (respectiv, cea silvică) este favorizată şi de criza instituţionalizată în special la nivel local, în principalele sfere de activitate socială constând în scăderea controlului social şi normativ a pazei, criza de autoritate şi credibilitate a unor instituţii şi organe, slaba influenţă a textelor legale asupra conduitei indivizilor, toleranţa din partea celor care controlează aplicarea legii. Se observă uneori şi o lipsă de fermitate şi de autoritate a organelor de control şi instituţii publice (organe silvice, de poliţie, de justiţie etc.) precum şi în întârzierea restabilirii legalităţii încălcate în unele situaţii. Nu se poate neglija nici faptul că mai există încă acte de corupţie, legături necinstite între diverşi funcţionari (pădurari, brigadieri silvici) şi elemente infractoare – care prin intermediul primilor săvârşesc fapte ce aduc grave prejudicii domeniului silvic. Criminalitatea în domeniul economic este uneori ridicată la rangul de virtute, în sensul că în categoria destul de numeroasă de persoane din sfera puterii funcţionarilor publici, managerilor societăţilor comerciale, precum şi alte persoane fizice consideră câştigul nemeritat, acumularea de capital material şi financiar prin orice mijloace inclusiv prin încălcarea legii, ca pe o stare normală [85, p. 235]. O altă situaţie de criză, în cadrul căreia normele economice, juridice, morale, politice, religioase nu mai au decât un slab impact asupra acţiunilor indivizilor este resimţită de populaţie şi 113

are un efect demoralizator, deoarece determină polarizarea societăţii în săraci, care formează marea majoritate a populaţiei şi care continuă să crească în moralitate şi legalitate, bogaţii şi cei în curs de a se îmbogăţi, printre care se numără şi cei favorizaţi de autorităţi ori de organe care se identifică cu acestea şi care ignoră normele morale şi legea folosind pentru realizarea intereselor lor, căi ilicite [129, p. 97-103]. Multe din acţiunile întreprinse de persoane sau agenţi economici români, uneori în corelaţie cu factori externi, conturează pe diferite termene riscuri sau ameninţări la adresa economiei naţionale, inclusiv a ramurii economiei forestiere. În acest sens trebuie menţionat că au fost transportate peste graniţă în mod ilegal însemnate cantităţi de material lemnos. Vorbind de cauzele favorizatoare ale acestor infracţiuni subliniem că fondul forestier spre deosebire de acele domenii unde bunurile sunt individualizate, constituie un perimetru deschis, accesibil tuturor factorilor care îngreunează şi activitatea de apărare. Datorită acestui fapt, cât şi unor lipsuri ce aparţin unităţilor de pază, dintre infracţiunile comise numai o parte sunt descoperite, situaţie de natură să îngreuneze şi recuperarea pagubelor . Aşa se explică între altele, că multe pagube destul de mari nejustificate au fost recuperate prin imputaţii aplicate personalului silvic. O altă cauză generatoare de pagube fondului forestier o reprezintă incendiile, care prezintă urmări deosebit de grave, chiar şi pentru populaţia din zonele în care ele se produc. O parte din sustragerile de material lemnos poartă pecetea unor deprinderi tradiţionale create pe baza unor concepţii, idei şi mentalităţi învechite. În afară de faptele săvârşite prin tăieri sau sustrageri de material lemnos, domeniului silvic i se aduc pagube destul de mari prin păşunatul ilegal (în păduri sau zone în care păşunatul este interzis). Perpetuarea acestor activităţi ilegale din partea făptuitorilor se atribuie în mare parte şi unui vechi obicei moştenit din generaţie în generaţie (din tată în fiu) precum şi ineficientelor mijloace de pază a pădurilor. În unele localităţi aceste fapte de păşunat abuziv au legătură şi este consecinţa lipsei de islazuri şi ineficienţa livezilor naturale de fâneţe în raport cu numărul vitelor existente. Faptele enunţate şi fenomenele încadrate într-un spectru larg de activităţi ilicite constând în furturi de materiale lemnoase, incendieri de păduri, acte de corupţie, abuzuri, trafic de influenţă, au produs efecte negative în ramura economiei forestiere. În izvoarele atât de complexe ale manifestărilor antisociale din economia forestieră, trebuie făcută o separare a cauzelor şi condiţiilor exogene care acţionează în actuala etapă între cele moştenite care nu au fost lichidate şi cele care au apărut sau apar în prezent [97, p.63]. Cauzele specifice care au apărut în prezent şi au determinat fenomenul tăierilor ilegale 114

sunt identificate în: lipsa sau insuficienţa structurilor de control a regimului silvic. Practic, în perioada 1991-2000, controlul statului privind respectarea regimului silvic a lipsit. Controlul aplicării regimului silvic,

implicit menţinerea integrităţii pădurilor, a început de fapt, odată cu

înfiinţarea inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic, subunităţi din subordinea autorităţii publice centrale care răspund de silvicultură, din anul 2000. Începând cu luna iulie 2003, acestea au trecut în subordinea Autorităţii Naţionale de Control; disarmonia între unele reglementări la regimul silvic şi prevederile Constituţiei României privitoare la dreptul de proprietate şi la modul în care aceasta se manifestă (încadrarea unor arborete ca arborete cu funcţii de protecţie fără acordul proprietarului, nedecontarea de către stat în nici o situaţie a contravalorii funcţiilor de protecţie, impunerea realizării numai a sortimentelor – lemn de cherestea şi/sau furnir, pentru toţi proprietarii de păduri etc.); gradul

mare

de

dispersie

şi fragmentare a proprietăţilor forestiere aparţinând

persoanelor fizice; lipsa lemnului în zonele deficitare în păduri; dorinţa de obţinere imediată de venituri, generată de nesiguranţa dreptului de proprietate asupra pădurilor retrocedate, în special, în baza Legii 18/1991. achiziţia de material lemnos de la persoanele fizice se face fără întocmirea documentelor legale; falsificarea foilor de însoţire şi avizelor de expediţie, în sensul că, pe primul exemplar (care însoţeşte marfa) se trece cantitatea reală, iar pe duplicat (care se înregistrează la contabilitatea firmei) se trece o cantitate mai mică, în acest fel fiind supuse evaziunii fiscale sume importante ce ar trebui virate la bugetul de stat; utilizarea documentelor de însoţire a mărfii, care au fost declarate pierdute sau sustrase; slaba implicare în paza pădurilor de către organele silvice abilitate şi existenţa unei perioade de tergiversări în stabilirea competenţei privind paza; situaţia economică precară a multor localnici, care în decursul anilor au format din pădure principalul mijloc de subzistenţă. Dintre zonele de risc, unde au avut loc defrişări şi tăieri ilegale de material lemnos şi unde, datorită unor condiţii şi cauze obiective acestea se menţin, enumerăm: A. Zonele Valea Budacului şi Valea Zagrii din judeţul Bistriţa Năsăsud; Călineşti, Davideşti, Poiana Lacului, Rucăr şi Dâmbovicioara din judeţul Argeş; Pomârla, Gărăbeşti şi Ibăneşti din judeţul Botoşani; Lacul Sărat şi digul împădurit de pe malul fluviului Dunărea din judeţul Brăila; Sărmăşag şi Şimleul Silvaniei din judeţul Sălaj; Petelea, Gladeni şi Band din judeţul Mureş; Săcele din judeţul Braşov; Ghimpaţi, Bolentin şi Comana din judeţul Giurgiu unde 115

presiunea exercitată asupra pădurii este ridicată indiferent de anotimp, datorită numărului mare de cetăţeni de etinie rromă, care au ca îndeletnicire tradiţională prelucrarea lemnului, precum şi a lipsei de protecţie socială faţă de această categorie socială, care din exploatarea pădurii, au făcut sursă de venituri. B. Zonele Valea Someşului şi Valea Bârgăului din judeţul Bistriţa Năsăud; Comăneşti, Agăş şi Asău din judeţul Bacău; Vlachiţa şi Borsec din judeţul Harghita; Filipeşti de Pădure din judeţul Prahova; Borşa şi Vişeul de Sus din judeţul Maramureş unde datorită închiderii exploatărilor miniere şi a unor mari platforme industriale, cetăţenii au rămas fără surse de venit şi au înfiinţat mici societăţi ce au ca obiect de activitate exploatarea, debitarea sau comercializarea materialului lemnos, în majoritate procurat ilegal. Prin apariţia Legii nr. 120/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, s-a apreciat în mod eronat numai fapta celui care: „taie, distruge sau scoate din rădăcini, fără drept, arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional sau din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia”, cu condiţia formulată expres „de a avea calitatea de proprietar sau deţinător”. Impunerea acestei cerinţe a făcut ca răspunderea pentru asemenea fapte să existe numai atunci când delictul silvic se comite de proprietar sau deţinător. Prin Legea nr. 183/2005, s-a reformulat prevederile alin.1 al art. 32 din O.G. nr. 96/1998, potrivit căruia, în sfera comiterii delictelor silvice sunt incluse toate categoriile de persoane „indiferent de forma de proprietate, de către proprietari, deţinători sau de către oricare altă persoană” Un alt factor de risc, a fost apariţia târzie a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 98/2003 privind preluarea în pază de către Ocoalele Silvice de Stat a pădurilor persoanelor fizice şi a unui cadru legislativ corespunzător care să conducă la descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de abateri la regimul silvic. Deşi prin ordonanţa mai sus menţionată se oferă posibilitatea cetăţenilor care nu au mijloace necesare să-şi păzească pădurea – să o predea ocoalelor silvice în pază - nu au predat-o, neavând încredere în această măsură şi se tem că nu li se va mai restitui. Unii cetăţeni nu înţeleg faptul că tăierea arborilor, indiferent de forma de proprietate, se poate efectua numai în regim silvic. Deşi au fost validate anexele de reconstituire a fostelor proprietăţi, conform Legii nr.18/1991 şi a Legii nr. 1/2000, multe judeţe se confrunta cu greutăţi în efectuarea măsurătorilor topografice, pentru bornarea şi individualizarea suprafeţelor împădurite, deoarece taxele percepute de societăţile specializate sunt mari şi o mare parte din proprietari, nu dispun de sumele necesare. De asemenea, sunt multe acţiuni pe rol în instanţele de judecată, în special la reconstituirea de composesorate nefinalizate până în prezent şi care nu permit încheierea lucrărilor de fond 116

funciar. Nu pot fi neglijate nici multiple aspecte, privind aplicarea incorectă a Legii Fondului Funciar în domeniul forestier de către unii primari şi membri ai consiliilor locale. 3.2. Activităţi menite să ducă la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional din domeniul forestier Prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în sectorul silvic constituie o preocupare majoră a poliţiei precum şi a personalului specializat din Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, în condiţiile în care acesta tinde să devină din ce în ce mai complex, având implicaţii deosebite asupra ecosistemelor forestiere. Spre deosebire de situaţia din ţările europene, la care ne raportăm din punct de vedere silvicultural, paza pădurilor reprezintă o problemă în plus şi foarte dificilă pentru Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva. Cu toate că legislaţia în domeniu are un caracter descurajator, practica demonstrează că infracţiunile silvice se menţin la un nivel destul de ridicat, având în vedere domeniile multiple în care lemnul îşi găseşte utilizarea (construcţii, mobilă, material combustibil etc.), atât pe piaţa internă, cât şi la export. Amploarea acestui fenomen a determinat intensificarea şi diversificarea continuă a acţiunilor specifice, pentru combaterea agresării fondului forestier, mai ales în judeţele unde ponderea acestuia depăşeşte 50% din suprafaţa teritoriului, respectiv Bacău, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Covasna, Harghita, Maramureş, Neamţ, Suceava şi Vâlcea [Anexa nr. 8]. S-a evidenţiat faptul că ponderea infracţiunilor silvice o reprezintă tăierile ilegale de arbori, în special în mediul rural. Anul 2005 a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de infracţiuni constatate, deoarece reprezintă perioada transferului masiv de pădure din proprietatea statului în proprietatea privată, parte din posesorii suprafeţelor de pădure dobândite procedând, chiar în mod agresiv, la exploatarea pădurii prin ignorarea tuturor normelor silvice.[Anexele nr. 3 şi 4] În context, se impun a fi menţionate eforturile comune ale Poliţiei Române şi personalului de specialitate din Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, în executarea unor acţiuni permanente şi de amploare în zonele cu fond forestier. Astfel, din fondul forestier proprietate publică a statului, volumul de material lemnos sustras în anul 2005 a fost de 86.028 m.c., fiind cu 22% mai mare decât volumul înregistrat în anul 2004. Din volumul total de material lemnos tăiat ilegal din pădurile de stat în acest an, 25% este justificat de personalul silvic prin acte de contravenţie încheiate şi infracţiuni depistate (3% reprezintă volumul pentru care s-a acordat risc normal al serviciului), iar 75% nejustificat, dar recuperat pecuniar de la personalul silvic care avea obligaţia de a asigura paza fondului forestier, 117

cauzele regăsindu-se în principal în agresivitatea manifestată de anumite persoane în zonele defavorizate, cu disponibilizări masive, unde singurul mijloc de trai este asigurat prin tăierea şi valorificarea ilegală a materialului lemnos, [Anexele nr. 5]. În acest sens, exemplificăm bazinul Trotuşului – judeţul Bacău, zone forestiere din judeţele Argeş, Bistriţa Năsăud, Braşov, Dolj, Harghita, Maramureş, Neamţ, Suceava, Vrancea şi altele. În luna noiembrie 2005, pe raza Ocolului Silvic Topoloveni, judeţul Argeş, a fost necesară intervenţia ofiţerilor din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi specialiştilor din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, pentru organizarea unor activităţi specifice de prevenire şi combatere a tăierilor ilegale de pădure, având în vedere existenţa unei situaţii deosebite de agresiune asupra fondului forestier, în sensul că în zonele Râncăciov, Călineşti şi Bogaţi, locuiesc persoane de etnie rromă, lipsa surselor de venit determinând ca produsele pădurii să constituie baza existenţei pentru marea lor majoritate. Volumul total de material lemnos sustras din pădurile private, administrate pe bază de contract de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în anul 2005, a fost de 19.097 m.c., din care 38% justificat (pentru 8% s-a acordat riscul normal al serviciului), iar 62% este nejustificat, imputându-se personalului silvic gestionar, [Anexa nr. 6] În baza analizelor şi evaluărilor efectuate, începând cu data de 22.07.2005, la nivel naţional a fost declanşată acţiunea „GATERUL”, acţiune comună la care au participat reprezentanţi ai Poliţiei, Jandarmeriei, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Regiei Apele Române, Gărzii Naţionale de Mediu, Gărzii Financiare Centrale, S.C. Electrica S.A. şi Inspectoratului de Stat pentru Construcţii. Cu această ocazie au fost controlate un număr de 9.574 instalaţii de debitat lemn rotund în cherestea şi s-au verificat 1.234 depozite de cherestea. Urmare ilegalităţilor comise, au fost constatate 1.699 infracţiuni, pentru care au fost întocmite 1.057 dosare penale. Totodată, au fost aplicate 6.119 sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.432.000 RON, s-au confiscat 7.978 m.c. material lemnos în valoare de 2.251.000 RON, s-au depistat şi închis 378 instalaţii de debitat material lemnos care funcţionau ilegal, iar pentru 227 societăţi comerciale suspecte de activităţi ilicite s-a luat măsura introducerii informaţiilor existente într-o bază de date, în vederea procesării şi realizării unor hărţi cu conexiuni infracţionale, [Anexa nr. 7] Principalele genuri de fapte penale constatate cu ocazia acţiunilor întreprinse au fost: evaziune fiscală, tăieri ilegale de arbori, fals şi uz de fals, abuz în serviciu, acte de corupţie, fapte ilegale legate de reconstituirea dreptului de proprietate şi fapte comise de personalul silvic; Prevenirea infracţiunilor, înseamnă activitatea desfăşurată în vederea preîntâmpinării, evitării săvârşirii unor asemenea fapte [56, p. 225]. 118

Dezvoltarea şi consolidarea economiei forestiere se îmbină în mod armonios cu activitatea de apărare şi ocrotire a acestei importante valori. Grija pentru ocrotirea, dezvoltarea şi consolidarea economiei forestiere constituie o obligaţie şi o datorie de bază a tuturor factorilor competenţi cu atribuţii în acest domeniu, în realizarea căruia sunt folosite atât mijloacele juridice penale şi nepenale, cât şi cele extrajuridice. A fost lărgită aria activităţilor ce cad sub incidenţa normelor penale în raport cu modul de operare, valoarea pagubei pricinuite, numărul şi calitatea făptuitorilor etc. Cu privire la proprietate, Constituţia României are şi ea în vedere protecţia pădurii şi a mediului aducând o limitare a dreptului de proprietate şi dispunând că, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului [1, art. 41 alin. 6]. Pentru o prevenire cât mai eficientă a infracţiunilor silvice se impun printre altele: Respectarea cu stricteţe a tuturor regulilor şi a normelor administrative, economice, de protecţie juridică şi de altă natură care au fost stabilite. Nerespectarea acestora va duce la proliferarea faptelor păgubitoare şi chiar la dezvoltarea structurilor şi activităţilor crimei organizate ce s-a format şi în domeniul silvic; Perfecţionarea structurilor instituţionale şi promovarea reglementărilor de silvicultură în concordanţă cu necesităţile ecologice şi economice naţionale; Asigurarea integrităţii fondului forestier naţional; Crearea cadrului conceptual al gestionării durabile a pădurilor; perfecţionarea pregătirii profesionale a tuturor lucrătorilor forestieri capabili să ia măsurile corespunzătoare în cazul faptelor păgubitoare; Fermitate totală din partea organelor statului pentru înlăturarea actelor de corupţie săvârşite în legătură cu dobândirea de suprafeţe de terenuri împădurite, schimbări de terenuri, obţinerea de licitaţii de export, obţinerea dreptului de exploatare asupra unor zone de pădure, verificări a modului de funcţionare şi autorizare a instalaţiilor de debitat lemn şi a fabricilor de prelucrare a lemnului, în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, în legătură cu constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi infracţiunilor, să se prevadă în legislaţia silvică pedepse complementare pentru persoanele care au săvârşit infracţiuni şi contravenţii silvice.

119

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE Rezultatele obţinute în urma investigaţiilor efectuate cu privire la legislaţia silvică din România, rezidă în: Cercetarea criminologică a acestui gen de fapte penale, conduce la concluzia că factorii criminogeni s-au localizat la toate nivelele, mai cu seamă la nivel individual, iar relaţionarea lor configurează complexitatea cauzală a unor tipuri concrete de comportamente infracţionale. Textele incriminatorii nou introduse pentru completarea Ordonanaţei de Guvern nr. 96/1998, sunt derogatorii de la prevederile Codului silvic şi aduc o protecţie socială în plus. Textul de referinţă, legea de referinţă este şi rămâne Codul silvic, neputând exista în principiu probleme în reglementare. Argumentarea faptului că legiuitorul trebuia să prevadă pedeapsa în textul incriminator din legea silvică, fără să se mai facă trimitere la Codul penal. Necesitatea înăspririi sancţiunilor în cazul comiterii unor infracţiuni silvice care prezintă un grad de pericol social mai ridicat şi prevaderea de pedepse complementare, fiind vorba de activităţi care lezează fondul forestier. Demonstrarea oportunităţii resistematizării normelor juridico-penale, însumându-le într-o singură lege specială denumită „Codul silvic”, luând în consideraţie trăsăturile individuale care marchează aceste fapte. Efectele negative, generate de tăierile ilegale a suprafeţelor întinse de păduri, incendiile de mari proporţii şi celelalte genuri de infracţiuni silvice, creează mari semne de întrebare organismele internaţionale, faţă de situaţia actuală şi de perspectivă a ecosistemului de pe planeta noastră. Identificarea

cauzelor şi condiţiilor care generează ori favorizează săvârşirea

infracţiunilor silvice. Elaborarea măsurilor de prevenire şi combatere a infracţiunilor silvice. Prezentarea unui set de propuneri de lege ferenda pentru viitorul Cod silvic.

120

CONCLUZII

1 Din cele redate în lucrare a rezultat printre altele că unele infracţiuni comise în domeniul forestier pot fi supuse unor reevaluări ale conţinutului lor normativ. 2 Infracţiunile silvice sunt strâns legate cu alte infracţiuni – delapidări, evaziuni fiscale, corupţie, fals şi uz de fals, spălarea banilor, furt etc. – cu toate care în ansamblu ameninţă dreptul de proprietate şi valorile democratice, fapt care impune autorităţilor să ia măsuri prompte şi eficiente în vederea prevenirii şi combaterii acestor fenomene. 3 A rezultat printre altele că se impune adoptarea unui Cod silvic care să cuprindă toate reglementările privind regimul silvic şi toate infracţiunile la acest regim. 4 Este strict necesar să se stabilească provenienţa materialului lemnos care urmează a fi comercializat şi să se prevadă un regim clar şi riguros pentru circulaţia materialului lemnos şi a documentelor care îl însoţesc, din sectorul forestier privat. 5 Aceeaşi reglementare se impune şi pentru instalaţiile de debitat buşteni. Pentru înlăturarea numeroaselor ilegalităţi săvârşite în acest sector în care se produc prejudicii deosebit de mari pentru fondul forestier, se impune ca sancţiune şi interzicerea funcţionării pentru totdeauna a agentului economic care a săvârşit o ilegalitate, iar persoanelor fizice vinovate să li se interzică pentru totdeauna să desfăşoare vreo activitate comercială. De altfel, astfel de sancţiuni au existat în codul comercial român. 6 Sub aspect legislativ trebuie subliniat că

în evoluţia vieţii sociale – imprevizibilă,

uneori, în anumite dimensiuni – apar contexte sociale care determină remodelarea textelor incriminatoare, abrogarea ori înlocuirea acestora sau adăugarea unor noi asemenea prevederi. 7 Este necesar să se clarifice cât mai urgent situaţia retrocedării pădurilor către proprietatri şi realizarea unei paze şi administrări coerente a fondului silvic privat, de către unităţi specializate. 8 În teză remarcându-se ţinuta ştiinţifică în care se prezintă legislaţia silvică actuală, nu au fost nesesizate unele formule şi soluţii legislative, socotite mai puţin reuşite, care au fost semnalate în conţinutul acesteia. 9 Este necesar ca legislaţia silvică trebuie adoptată actualelor condiţii socio-economice specifice perioadei în care se află România. Aşadar, o problemă aparte se conturează în legătură cu necesitatea unor noi dispoziţii, specifice relaţiilor actuale ale societăţii româneşti. Unele opinii exprimate vizează introducerea în lege a unor incriminări „împrumutate”, în vederea armonizării legislaţiei silvice româneşti cu reglementările comunitare europene.

121

PROPUNERI DE LEGE FERENDA După data intrării în vigoare a Legii nr. 26/1996 – Codul silvic, structura de proprietate asupra pădurii s-a modificat radical, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare. La definitivarea procesului de restituire integrală a proprietăţilor forestiere prin efectul legii proprietăţii, din totalul de 6,3 milioane ha fond forestier, statul nu va mai avea în proprietate decâtcel mult 2.0milioane ha. În anul 1996, când a intrat în vigoare actualul Cod silvic, suprafaţa de pădure proprietate privată era de circa 360 milioane ha, statul având în proprietate circa 6.0 milioane ha. În aceste condiţii, concepţia şi structura actului normativ în vigoare prezintă insuficienţe în ceea ce priveşte abordarea proprietăţii private, care devine majoritară. În afara necesităţii armonizării prevederilor normative în domeniu cu starea de fapt prezentată mai sus, la elaborarea actelor normative în materia de care ne ocupăm au mai fost avute în vedere printre altele: Preluarea principiilor generale europene pentru gestionarea durabilă a pădurilor stabilite prin Rezoluţia H1 a Convenţiei Ministeriale pentru Protecţia Pădurilor în Europa – Helsinki-1993, la care România este parte; Adoptarea definiţiilor principalilor termeni de specialitate în domeniul silviculturii, în acord cu rezoluţiile adoptate la Conferinţele Ministeriale pentru Protecţia Pădurilor în Europa şi cu reglementările Uniunii Europene, în scopul asigurării compatibilizării terminologiei din silvicultura românească cu terminologia din domeniu folosită în Uniunea Europea; Armonizarea

soluţiilor tehnice pentru gospodărirea pădurilor prin întocmirea

amenajamentului silvic la nivel de bazinet/bazin hidrografic şi interzicerea studiilor sumare de amenajare; Instituirea obligativităţii asigurării responsabilităţii pentru managementul tehnic al fiecărei proprietăţi forestiere printr-un ocol silvic; Diminuarea cazurilor în care este permisă reducerea suprafeţei pădurilor; Participarea activă a statului pentru conservarea şi dezvoltarea suprafeţei ocupate cu păduri, pornind de la concepţia că pădurea este bun de interes public; Promovarea unui sistem prin care proprietarii de păduri să fie stimulaţi, în scopul asocierii pentru gospodărirea pădurilor în comun, ceea ce asigură şi favorizează obţinerea de efecte în mod constant şi pe termen lung; În măsura în care am reuşit să înţelegem corect concepţia legiuitorului în ce priveşte politica penală în domeniul silvic şi pentru a se evita apariţia unei practici judiciare neunitare – aşa cum se sublinia mai sus, s-ar impune prin urmare efectuarea unor propuneri de lege ferenda. A. Recomandări pentru legislaţia silvică românească:

122

1. Am propus a se unifica toate actele normative care reglementează activităţi de natură silvică, într-un singur Cod silvic, cu acordarea importanţei cuvenite realizării perdelelor forestiere de protecţie şi împăduririi terenurilor degradate; 2. Propunem ca infracţiunea prevăzută la art. 401 din viitorul Cod penal să fie transferată în Codul silvic având în vedere strânsa legătură cu legislaţia silvică. Este vorba de încălcarea regulilor privind protecţia fondului forestier (defrişarea vegetaţiei lemnoase din afara fondului forestier, situată pe terenuri cu pante foarte mari sau la limita superioară de altitudine a vegetaţiei forestiere, dacă faptele au fost de natură să pună în pericol viaţa sau sănătatea umană, animală ori vegetaţia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile – amendă); 3. Am propus ca pedepsele prevăzute în legislaţia silvică să fie corespondente cu cele prevăzute în viitorul Cod penal (pedepse cu muncă în folosul comunităţii, amendă sub forma zilelor de muncă sau închisoare strictă, răspunderea penală a persoanei juridice); 4. Sugerăm sporirea sancţiunilor în cazul comiterii unor infracţiuni silvice care prezintă un grad de pericol social mai ridicat; 5. Propunem legiuitorului să prevadă pedeapsa în textul incriminator din Codul silvic fără să se mai facă trimitere la legea penală generală; 6. Am propus organului legiuitor să reţină săvârşirea infracţiunii în împrejurările agravate şi în situaţii cum ar fi: păşunatul ilegal pe timp de noapte, incendierea unor suprafeţe de păduri, marcarea arborilor în mod ilegal cu ciocane silvice confecţionate legal, sau cu ciocane silvice falsificate, distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unor suprafeţe întinse de păduri; 7. Am propus reformularea art. 106 alin.2 din Codul silvic, în felul următor: „personalul silvic, însoţit de un lucrător din cadrul poliţiei judiciare este autorizat să identifice şi să inventarieze în locurile unde se află materiale lemnoase provenite prin infracţiunea de furt, aceste activităţi desfăşurându-se potrivit dispoziţiilor în vigoare” (a se vedea Legea nr. 281/2003, Legea nr. 81/2003 şi O.U.G. 109/2003); 8. Propunem stabilirea unui preţ mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, printr-un Ordin al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe baza căruia să se calculeze valoarea despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier şi vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier, evitându-se în acest fel procedeul multiplicării preţului cu coeficienţi diferiţi la fiecare infracţiune. Preţul mediu stabilit să se aplice şi pentru calculul despăgubirilor care se acordă pentru funcţiile de protecţie asigurate de păduri, precum şi pentru calculul obligaţiilor băneşti aferente scoaterii de terenuri din fondul forestier naţional. De asemenea, propunem ca valoarea pagubei să fie cea stabilită la data constatării faptei, lucru ce trebuie prevăzut în norma de incriminare. 123

În opinia noastră se impun unele observaţii şi în legătură cu faptele prevăzute la art. 101 şi 103 din Codul silvic. În art. 101 se incriminează fapta de „distrugere, degradare sau aducerea în starea de neântrebuinţare prin incendiere a unor păduri ...”. În mod oarecum asemănător sub aspect normativ, este incriminată şi fapta de „distrugere sau vătămare în orice mod a jnepenişurilor”(art.103 din Codul silvic). 9. Se impune reanalizarea reglementării penale în vederea unificării celor două texte, legiuitorul urmând să incrimineze o singură faptă cu următorul conţinut legal „incendierea pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, a vegetaţiei forestiere sau a jnepenişurilor”. B. Recomandări pentru legislaţia silvică din Republica Moldova: În măsura în care am reuşit să înţelegem corect concepţia legiuitorului în ce priveşte politica penală în domeniul silvic şi pentru a se completa înţelesul unor termeni care definesc conţinutul infracţiunilor silvice, propunem următoarele: 1. Includerea în conţinutul textului art. 231 C.P. şi a altor modalităţi prin care se poate realiza defrişarea vegetaţiei forestiere, întrucât, considerăm că acţiunea de „tăiere” a unui arbore sau arbust nu este suficientă, nefiind sinonimă, de exemplu, cu cea de „scoatere din rădăcini” a unui arbore sau arbust. Propunem, ca în conţinutul textului incriminator, după „tăiere” să fie trecut şi „rupere, sau scoaterea din rădăcini”. 2. Considerăm că ar fi necesar să se prevadă în conţinutul art. 231 C.P. care sunt categoriile de persoane ce pot săvârşi infracţiunea, iar prevederile textului de la lit.a) „de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere” să fie considerată ca o circumstanţă agravantă a faptei. Propunem reformularea

textul art. 231, astfel: „Tăierea, ruperea, sau scoaterea din

rădăcini ilegală a arborilor şi arbuştilor, în proporţii mari, din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat săvârşită de proprietari, deţinători sau de oricare altă persoană, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale, sau cu muncă nerenumerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărimede la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea dreptului de a exercita o anumită activitate. Când fapta este săvărşită de persoana responsabilă de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere, se pedepseşte cu amendă în mărime de 700 la 1500 unităţi convenţionale sau cu muncă în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 5 la 10 ani. 3. Considerăm că ar fi fost necesar a fi inclus în textul art. 232 C.P. un alineat care, să se refere la orice mod de ditrugere intenţionată a fondului forestier, în afara celor menţionate în alin 1 şi 2, care pot afecta vegetaţia forestieră. 124

Anexa nr. 1

ANEXE

STRUCTURA PĂDURILOR PE GRUPE FUNCŢIONALE

31% 42%

10% 6%

11%

protectia apelor paduri de interes stiintificsi de conservare a genofondului si ecofondului forestier paduri cu functii de recreere protectie impotriva factorilor climatici si daunatori industriali protectia terenurilor si solurilor

125

Anexa nr. 2

REPARTIŢIA PĂDURILOR PE MARI ZONE

126

Anexa nr. 3

INFRACŢIUNI SILVICE CONSTATATE

13000 12800 12600 12400

număr

12200

12941

12000 11800 11600

11623

11400 11200 11000 10800

anul

2004

2005

127

Anexa nr. 4

TĂIERI ILEGALE DE ARBORI - PĂDURI DE STAT -

90000

80000

70000

60000

86028 50000 mc

80853

40000

70479

30000

20000

10000

0anul

2003

2004

2005

128

Anexa nr. 5

STAREA INFRACŢIONALĂ - TĂIERI ILEGALE - PĂDURI DE STAT

90000

86028

80000

64264 70000

60000

50000

mc40000

30000

19581 20000

2183

10000

Risc nejustificat

Risc normal

Volum justificat

Volum total

0

129

Anexa nr. 6

STAREA INFRACŢIONALĂ - TĂIERI ILEGALE DE ARBORI PĂDURI PARTICULARE ADMINISTRATE

20000

19097

18000 16000

11868

mc 14000 12000 10000 8000

5636

6000 4000

1593

2000

Risc nejustificat

Risc normal

Volum justificat

Volum total

0

130

9000

1000

material lemnos confiscat

7000

contravenţii

1234

infracţiuni constatate

2000

depozite verificate

10000

instalaţii închise

instalaţii verificate

Anexa nr. 7

ACŢIUNEA "GATERUL" - 2005

9574 7978

8000

6119

6000

5000

4000

3000

1699

378

0

131

Anexa nr. 8

JUDEŢELE DIN ROMÂNIA ÎN CARE PĂDURILE AU FOST CELE MAI AFECTATE DE TĂIERI ILEGALE ÎN PERIOADA 2000 – 2004

14000 14000 12000 10000 8000 6000

5230 5429

4000 2000 0

2320

GALAŢI

1497 1638 MEHEDINŢI

2097

2766

HARGHITA

SUCEAVA

SUPRAFEŢE DE PĂDURE (ha)

132

Anexa nr. 9

Modul de evaluare a pagubelor produse fondului forestier Arbori Diametrul măsurat Nr.

la cioată

- Coeficient pentru calculul prejudiciilor (k1)

crt. Cvercinee, (1) cm

Răşinoase

paltin, frasin, cireş

Alte foioase

1

2

3

4

5

1

2,1 – 4(3)

0,20

0,30

0,20

2

4,1 – 8

0,30

0,50

0,30

3

8,1 – 12

0,50

0,90

0,40

4

12,1 – 16

0,70

1,00

0,50

5

16,1 – 20

0,80

1,30

0,70

6

20,1 – 24

1,00

1,75

0,80

7

24,1 – 28

1,70

3,00

1,10

8

28,1 – 32

2,80

4,50

2,20

9

32,1 – 36

4,15

8,55

3,60

10

36,1 – 40

5,45

12,25

5,35

11

40,1 – 44

7,00

16,55

7,20

12

44,1 – 48

8,95

21,35

9,20

13

48,1 – 52

11,50

26,90

11,55

14

52,1 – 56

13,90

35,00

15,40

15

56,1 – 60

16,50

42,65

20, 65

16

60,1 – 64

19,40

51,30

25,70

17

64,1 – 68

22,05

59,70

31,55

18

68,1 – 72

24,30

68,85

37,65

19

72,1 – 76

26,00

78,00

43,60

20

76,1 – 80

28,20

89,50

49,40

21

Peste 80

29,80

98,30

55,85 133

Valoarea pagubei pentru un arbore se calculează prin înmulţirea coeficientului – K1 – din tabelul menţionat, corespunzător diametrului măsurat la cioată cu preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior în vigoare la data constatării. Trebuie subliniat că în cazul în care diametrul măsurat la cioată este mai mic de 2 cm, calculul prejudiciului se face potrivit normelor privitoare la puieţi şi lăstari, astfel: Puieţi şi lăstari:

Nr.

Specificaţii

Lei pe

crt. 0

bucată 1

2

a) Puieţi forestieri de talie mică, nerepicaţi

1

Răşinoase din solarii

11

2

Brad, duglas şi larice din pepiniere

26

3

Alte răşinoase din pepiniere

18

4

Plop euroamerican de 1 an din pepiniere

66

5

Plop euroamerican de 2 ani din pepiniere

132

6

Plop alb din pepiniere

40

7

Nuc din pepiniere

40

8

Stejari din pepiniere : - de 1 an

21

- de 2 ani

9

26

Alte specii de foioase din pepiniere:

-

principale de amestec de 1 an

16

-

principale de amestec de 2 ani

21

-

ajutor, arbuşti de 1 an

11

-

ajutor, arbuşti de 2 ani

18

b) Puieţi de răşinoase repicaţi

10

Brad, molid

37

11

Duglas, larice

42

0

1

2

c) Puieţi de talie mare şi pentru plantaje

12

Molid, brad

1451 134

13

Alte răşinoase

792

14

Cvercinee

660

15

Alte specii şi foioase

520

d) Puieţi din plantaţii sau regenerări naturale

16

Răşinoase

158

17

Stejari

264

18

Plop euroamerican

396

e) Alte specii de foioase

19

- fag şi alte specii principale de bază

211

- principale de amestec

158

- ajutor arbuşti

92

f ) Lăstari

20

Cyercinee

185

21

Fag

132

22

Alte specii de foioase

79

g) Pomi de iarnă Categorii de diametre /cm 2,1 – 4

4,1 – 8

8,1 – 12

23

Brad, douglas

3,157

4,222

5,278

24

Molid

2,111

2,903

4,222

Legat de categoria “pomi de iarnă” , legea prevede că se consideră că s-au produs pagube în următoarele situaţii: când tăierile ilegale s-au efectuat în tot cursul anului în culturile speciale care au această destinaţie şi în fine când tăierile ilegale s-au făcut în perioada 1-31 decembrie în restul arboretelor de răşinoase. Atunci când preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se modifică, valoarea pagubei produse puieţilor şi lăstarilor se modifică, de asemenea prin modificarea acesteia cu un coeficient rezultat din raportul dintre noul preţ mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior şi cel avut în vedere la stabilirea valorilor precizate în anexa sus-menţionată. Cu privire la arbori trebuie avut în vedere şi faptul că evaluarea pagubelor priveşte arborii, indiferent de starea fiziologică a acestora pe picior sau doborâţi de fenomene naturale ori tăiaţi de alte persoane decât cele care au cauzat paguba. În acelaşi timp, valoarea pagubei se diminuează cu valoarea materialului lemnos recuperat de către persoana prejudiciată calculată la preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior în vigoare la data constatării pagubei. În legătură cu stabilirea pagubelor pricinuite fondului forestier naţional ori vegetaţiei 135

forestiere situată pe terenurile din afara acestui fond [8], în practica judiciară au existat opinii potrivit cărora această problemă este atributul exclusiv al ocoalelor silvice de pe raza teritorială a locului unde s-a comis fapta, organele de urmărire penală neavând nici o atribuţie în acest sens. Fără a contesta prevederea expresă a legii care statuează competenţa ocolului silvic în calcularea pagubei [8, art. 106 alin. 3] se consideră opinia de mai sus eronată [63, p. 323] cel puţin, se susţine pe bună dreptate din următoarele considerente: organele de urmărire penală constată şi instrumentează toate infracţiunile prevăzute de Codul silvic, prin urmare cunoaşterea prevederilor legii în materie – în toate segmentele ei – este în afara oricăror discuţii; cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului organele de urmărire penală trebuie să evidenţieze toate datele necesare organelor silvice pentru calculul valorii pagubei, respectiv materialului lemnos, locul unde s-a consumat activitatea ilicită diametrul la capătul gros, la cioată[18, p.] ş.a.; aceleaşi aspecte trebuie avute în vedere şi în cazul în care organele de urmărire penală [8, art. 106 alin. 2 ] - împreună cu cele silvice – procedează la identificarea şi inventarierea materialelor lemnoase provenite din infracţiuni în locurile unde se află acestea; cunoscând modul în care se calculează valoarea pagubei şi raportând acest lucru la situaţia concretă descoperită la faţa locului, organele de urmărire penală au posibilitatea să estimeze încadrarea juridică a faptei săvârşite şi să desfăşoare activităţi specifice încă înainte de primirea calculului valorii pagubei de la ocolul silvic competent ş.a.; în situaţia în care materialele lemnoase nu sunt descoperite asupra făptuitorului, calculul – chiar cu aproximaţie – al prejudiciului permite organului de urmărire penală să identifice în patrimoniul celui în cauză bunurile mobile şi imobile susceptibile de a face obiectul indisponibilizării prin măsuri asigurătorii ş.a. În situaţia în care nu se poate stabili provenienţa materialelor lemnoase, dacă nu se restituie persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, ele vor fi confiscate potrivit dispoziţiilor art. 118 Cod penal coroborate cu dispoziţiile Codului silvic. Cu ocazia constatării şi cercetării infracţiunilor silvice considerăm, fără însă a intra în amănunte că mai trebuiesc clarificate în procesul investigării criminalistice şi alte probleme dintre care ne vom referi la cele mai principale, care vor contribui la o cât mai corectă încadrare juridică a faptelor. În primul rând trebuie stabilit cu certitudine locul şi timpul comiterii infracţiunilor. Stabilirea acestor date prezintă importanţă deosebită sub aspectul încadrării juridice, cu efect direct în alegerea cercului de bănuiţi. De asemenea, trebuie să se scoată în evidenţă modalităţile concrete în care s-au săvârşit infracţiunile, întrucât potrivit textelor incriminatoare infracţiunile forestiere pot fi comise într-o multitudine de modalităţi normative, fiecare modalitate putând fi la rândul ei, săvârşită prin variate modalităţi faptice. 136

Prin urmare activitatea ilicită trebuie lămurită selectiv de la cauză la cauză, în raport cu natura faptei comise. Pe de altă parte trebuie stabilită persoana păgubită, cuantumul pagubei produse şi posibilitatea reparării prejudiciului produs prin fapta penală. Organele abilitate trebuie apoi să lămurească cine sunt făptuitorii, calitatea acestora şi contribuţia avută la săvârşirea faptei (autor, instigator, complice, persoană care anterior a mai comis infracţiuni silvice, face parte din categoria personalului silvic, este recidivist sau infractor primar etc.). Nu este lipsit de interes să se precizeze dacă este vorba de un concurs de infracţiuni şi dacă există posibilitatea extinderii cercetărilor. Aşa de exemplu, dacă autorul a tăiat fără drept lemne din pădure şi a falsificat ciocanul silvic – utilizat ulterior, el urmează să răspundă şi pentru infracţiunea de falsificare a ciocanului silvic de marcat. Organele de cercetare trebuie să efectueze de asemenea o serie de activităţi pentru administrarea probelor. În această direcţie trebuie să se aibă în vedere printre altele: constatarea infracţiunii flagrante; efectuarea cercetării la faţa locului; identificarea şi ascultarea martorilor; efectuarea percheziţiilor; dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor; verificarea şi ridicarea de înscrisuri; ascultarea învinuitului sau inculpatului, precum şi alte activităţi ce trebuie întreprinse în raport cu specificul cauzei.

137

Anexa nr. 10 ÎNŢELESUL UNOR TEMENI SAU EXPRESII ÎN LEGISLAŢIA SILVICĂ

1.

Administrarea Totalitatea activităţilor cu caracter tehnic, economic şi juridic pădurilor desfăşurate de ocoalele silvice în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea regimului silvic. 2. Amenajament Documentul de bază în gospodărirea pădurilor, cu conţinut tehnicoorganizatoric şi economic, fundamentat ecologic. 3. Amenajarea Ansamblul de preocupări şi măsuri menite să asigure aducerea şi pădurilor păstrarea pădurilor în starea cea mai corespunzătoare funcţiilor ecologice, economice şi sociale pe care acestea le îndeplinesc 4. Arboret Porţiune de pădure omogenă atât din punct de vedere al populaţiei de arbori cât şi al condiţiilor staţionale. 5. Arboretum Suprafaţă de teren pe care este cultivată, în scop ştiinţific sau educaţional, o colecţie de arbori şi arbuşti. 6. Arie naturală Zonă terestră , acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi protejată având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită. 7. Circulaţia Acţiunea de transport a materialelor lemnoase între două locaţii folosind materialelor în acest scop orice mijloc de transport şi/sau transmiterea proprietăţii lemnoase asupra materialelor lemnoase. 8. Consistenţa Gradul de spaţiere a arborilor în cadrul arboretului. 9. Control de Totalitatea acţiunilor efectuate în păduri, în condiţiile legii, de către fond personalul care asigură administrarea pădurilor şi /sau servicii silvice, în scopul: - verificării stării limitelor şi bornelor amenajistice; - verificării suprafeţei de pădure în scopul identificării, inventarierii şi evaluării valorice a arborilor tăiaţi în delict, a seminţişurilor utilizabile distruse sau vătămate , a oricăror altor pagube aduse pădurii precum şi stabilirea cauzelor care le-au produs; - verificării oportunităţii şi calităţii lucrărilor silvice executate; - identificarii lucrărilor silvice necesare; - verificării stării bunurilor mobile şi imobile aferente pădurii respective; - inventarierii stocurilor de produse ale pădurii existente pe suprafaţa acesteia; - stabilirii pagubelor şi/sau a daunelor aduse pădurii precum şi propuneri de recuperare a acestora. 10. Cordoane Plantaţii de arbori şi arbuşti forestieri care unesc trupuri de pădure sau forestiere reţele de perdele forestiere de protecţie, aflate la distanţe de până la 10 km unele de altele, cu lăţimi de până la 30 m, fiind amplasate la marginea tarlalelor cultivate agricol, de-a lungul drumurilor existente, al digurilor şi malurilor sau în jurul localităţilor. 11. Defrişare Acţiune de înlăturare completă a vegetaţiei forestiere fără a fi urmată de regenerarea acesteia incluzând scoaterea şi îndepărtarea cioatelor arborilor şi arbuştilor cu schimbarea folosinţei şi/sau a destinaţiei terenului. 138

12. Ecosistem forestier 13. Exploatare forestieră

Unitate funcţională a biosferei constituită din biocenoză, în care rolul predominant îl are populaţia de arbori şi staţiunea pe care o ocupă aceasta. Procesul de producţie prin care se extrage din păduri lemnul brut în condiţiile impuse de regimul silvic şi de regulile pentru protecţia mediului natural Documentatie specifică privind necesitatea şi oportunitatea constituirii perimetrului de ameliorare

14. Fişa perimetrului de ameliorare 15. Fond forestier Totalitatea pădurilor, terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductivă pentru care erau întocmite amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1991 sau incluse în acestea ulterior, în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Administrarea şi utilizarea pădurilor astfel încât să-şi menţină şi să-şi 16. Gestionarea durabilă a amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea şi în aşa fel încât să asigure, în prezent şi în viitor, pădurilor capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale permanente la nivel local, regional, naţional şi global, fără a crea prejudicii altor ecosisteme 17. Inspecţie Acţiune pe care o realizează reprezentanţii autorităţii statului în silvică domeniul silviculturii pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile care reglementează regimul silvic; 18. Masa Totalitatea arborilor pe picior şi/sau doborâţi, întregi sau părţi din lemnoasă aceştia, inclusiv cei aflaţi în diferite stadii de transformare şi mişcare în cadrul procesului de exploatare forestieră. 19. Material Material biologic vegetal prin care se realizează reproducerea arborilor forestier de din speciile şi hibrizii artificiali, importanţi pentru scopuri forestiere, reproducere aceste specii şi hibrizi fiind stabiliţi prin prin lege specială. 20. Materiale Lemnul rotund sau despicat de lucru şi lemnul de foc, cheresteaua, lemnoase lemnul ecarisat- cu secţiune dreptunghiulară sau pătrată - precum şi lemnul cioplit. 21. Ocol silvic Unitate constituită în scopul asigurării administrării pădurilor şi / sau asigurării serviciilor silvice, indiferent de titularii dreptului de proprietate asupra pădurii, având suprafaţa minimă de constituire, după cum urmează: n1) În regiunea de câmpie – 3.000 ha pădure de folosinţă forestieră; n2) În regiunea de deal – 5.000 ha pădure de folosinţă forestieră; n3) În regiunea de munte – 7.000 ha. pădure de folosinţă forestieră; 22. Pădure Teren cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha., acoperit cu arbori care realizează o consistenţă de cel puţin 0,1. Arborii trebuie să atingă o înaltime minima de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetatie. Definitia termenului “pădure“ include şi: a1) terenuri în curs de regenerare şi plantaţiile care nu au ajuns încă la consistenţa de 0,1% şi/sau înălţimea de 5 m, înfiinţate în scopuri forestiere a2) terenuri destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri neîmpădurite stabilite în condiţiile legii a fi împădurite; a3) terenuri care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje şi culturi de plante – mamă; a4) terenuri care servesc nevoilor de producţie silvică: culturile de 139

23. Păduri de folosinţă forestieră 24. Păduri de folosinţă silvopastorală 25. Perdele forestiere de protecţie 26. Perimetru de ameliorare 27. Plantaj

28. Posibilitate 29. Posibilitate anuală 30. Prejudiciu adus pădurii

31. Provenienţa materialelor

răchită, pomi de Crăciun, arbori şi arbuşti ornamentali şi fructiferi; a5) terenuri care servesc nevoilor de administraţie silvica: terenuri destinate asigurării hranei vânatului şi producerii de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului silvic; a6) terenuri ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative, cabane, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi ferate forestiere, spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier; a7) iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive a8) perdelele forestiere de protectie având o latime mai mare de 20 m a9) jnepenişurile din zona alpină. Pădurile incluse în fondul forestier existent la data intrării în vigoare a prezentei legi precum şi vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier, având consistenţa mai mare de 0,4 precum şi jnepenişurile din zona alpină. Vegetaţia forestieră cu consistenţa cuprinsă între 0,1 şi 0,4 inclusiv, situată pe terenuri din afara fondului forestier existent la data intrării în vigoare a prezentei legi. Formaţiuni cu vegetaţie forestieră, amplasate la o anumită distanţă unele faţă de altele sau faţă de un obiectiv cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători şi/sau pentru ameliorarea climatica, economică şi estetico-sanitară a terenurilor. Terenurile degradate sau neproductive agricol care pot fi ameliorate prin împădurire, a căror punere valoare este necesară din punct de vedere al protecţiei solului, regimului apelor, îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi a diversităţii biologice. Cultură forestieră constituită din arbori proveniţi din mai multe clone sau familii, identificate, în proporţii definite, izolată faţă de surse de polen străin şi care este condusă astfel încât să producă în mod frecvent recolte abundente de seminţe, uşor de recoltat Volumul de lemn ce poate fi recoltat dintr-o pădure, în baza amenajamentului, pe perioada de aplicare a acestuia. Volumul de lemn ce poate fi recoltat dintr-o pădure, rezultat ca raport dintre posibilitate şi perioada de valabilitate a amenajamentului. Efectul unei acţiuni umane, prin care este afectată integritatea pădurii şi/sau realizarea funcţiilor pe care aceasta ar trebui să le asigure. Aceste acţiuni pot avea pădurea ca obiect: a) direct, prin acţiuni desfăşurate ilegal, inclusiv prin nerespectarea normelor care reglementează regimul silvic, atunci când se taie, se scot din rădacini, se distrug, se degradează arbori, puieti sau lastari, acţiuni urmate sau nu de sustragerea acestora din păduri, perdele forestiere de protecţie, terenuri degradate ameliorate prin lucrări de împădurire sau jnepenisuri; indirect, prin acţiuni al căror efect asupra pădurii, perdelelor forestiere de protecţie, terenurilor degradate ameliorate prin lucrări de împădurire, jnepenişurilor nu este imediat, ci în timp. Se încadrează în acest tip efectele produse asupra acestora în urma poluării, realizării de construcţii, exploatărilor miniere etc., cu identificarea relaţiei cauzăefect certificată prin studii realizate de organisme abilitate. Sursa localizată de unde au fost obţinute materialele lemnoase, respectiv : 140

lemnoase

32. Regimul silvic 33. Schimbarea categoriei de folosinţă 34. Scoatere temporară din circuitul silvic a terenului 35. Scoatere definitivă din circuitul silvic a terenului 36. Servicii silvice 37. Silvicultura

38. Stare masiv

de

39. Subunitate de gospodărire

- păduri de folosinţă forestieră; - păduri de folosinţă silvopastorală ; - vegetaţie forestieră din afara pădurii ; - centre de sortare şi prelucrare a lemnului ; - depozite de materiale lemnoase ; - pieţe, târguri, oboare şi altele asemenea, autorizate pentru comercializarea materialelor lemnoase; Sistem unitar de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza pădurilor de folosinţă forestieră, în scopul asigurării gestionării lor durabile. Schimbarea folosinţei terenului cu menţinerea destinaţiei forestiere, determinată de modificarea prevederilor amenajamentului silvic în scopul executării de lucrări, instalaţii şi construcţii necesare gestionării pădurilor. Schimbarea temporară a folosinţei unui teren cu destinaţie forestieră în scopuri şi pe perioade stabilite în condiţiile legii

Schimbarea definitivă a destinaţiei forestiere a unui teren, în altă destinaţie, în condiţiile legii.

Totalitatea activităţilor cu caracter tehnic care se execută de către ocolul silvic în scopul aplicării regimului silvic. Ansamblul de preocupări şi acţiuni privind cunoaşterea pădurii, crearea şi îngrijirea acesteia, recoltarea şi valorificarea raţională a produselor sale, prelucrarea primară a lemnului, precum şi organizarea şi conducerea întregului proces de gestionare. Stadiul din care o regenerare se poate dezvolta independent, ca urmare a faptului că exemplarele componente acesteia realizează o desime care asigură condiţionarea lor reciprocă în creştere şi dezvoltare, fără a mai fi necesare lucrări de completări şi întreţineri. Diviziune a unei unităţi de producţie şi protecţie, constituită ca urmare a grupării arboretelor din unitatea de producţie şi protecţie în funcţie de ţelul de gospodărire. Suprafaţă de pădure statistic amplasată şi destinată activităţii de cercetare şi de experimentare a unor rezultate ştiinţifice pe termen lung

40. Suprafaţă de cercetare de lungă durată 41. Teren Teren în suprafaţă de cel puţin 0,1 ha care nu mai prezintă condiţii neproductiv staţionale care să permită instalarea şi dezvoltarea unei vegetaţii forestiere. 42. Terenuri Terenuri care prin eroziune, poluare sau actiunea distructiva a unor degradate factori antropici şi-au pierdut definitiv capacitatea de productie agricola, dar pot fi ameliorate prin impădurire, şi anume: a) terenurile cu eroziune de suprafaţa foarte puternica şi excesiva; b) terenurile cu eroziune de adancime - ogase, ravene, torenti; c) terenurile afectate de alunecari active, prabusiri, surpari şi scurgeri noroioase; d) terenurile nisipoase expuse erodarii de către vant sau apa; e) terenurile cu aglomerari de pietris, bolovanis, grohotis, stancarii şi 141

depozite de aluviuni torentiale; f) terenurile cu exces permanent de umiditate; g) terenurile saraturate sau puternic acide; h) terenurile poluate cu substante chimice, petroliere sau noxe; i) terenurile ocupate cu halde miniere, deseuri industriale sau menajere, gropi de imprumut.; j) terenurile neproductive; k) terenurile cu nisipuri mobile, care necesită lucrări de împădurire pentru fixarea acestora; l) terenurile din oricare din categoriile mentionate la literele a) – k), care au fost ameliorate prin plantatii silvice şi de pe care vegetatia a fost înlăturată. 43. Unitate de Unitatea teritorială silvică pentru care se elaborează un amenajament protecţie şi de silvic. La constituirea unei unităţi de protecţie şi de producţie se au în vedere următoarele principii: producţie a) se constituie pe bazine sau pe bazinete hidrografice; b) delimitarea se realizează prin limite naturale, evidente în regiunea de munte şi de deal şi artificiale permanente, eventual naturale în rest; c) suprafaţa maximă a unei unităţi de protecţie şi de producţie este de 3 000 ha în zona de câmpie, 5 000 ha în zona de deal şi 6 000 ha în zona de munte; d) se includ într-o unitate de protecţie şi de producţie proprietăţi întregi, nefragmentate, dacă mărimea proprietăţilor nu o impune. Suprafaţă de teren din afara fondului forestier, acoperită cu arbori şi 44. Vegetaţia forestieră din arbuşti, care nu îndeplineşte unul sau mai multe criterii de definire a pădurii, fiind alcătuită din următoarele categorii: afara pădurii - vegetaţia forestiera cu consistenţă mai mică de 0,1; - perdelele forestiere de protecţie cu lăţime mai mică de 20 m; - plantaţiile forestiere şi arborii din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare; - arborii situaţi de-a lungul cursurilor de apa şi a canalelor de irigaţie; - zonele verzi din jurul oraşelor, comunelor, altele decât cele definite ca păduri de folosinţă forestieră; - parcurile dendrologice şi arboretumurile, altele decât cele cuprinse în păduri. - aliniamentele de arbori situate de-a lungul drumurilor.

142

BIBLIOGRAFIE I. Acte normative

1. Constituţia României din 1991 cu modificările şi completările aprobate prin Legea nr. 375/2003 pentru organizarea Referendumului de revizuire a Constituţiei, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 669 din 22.09.2003. 2. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 24.07.1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1. 3. Codul penal al României din 1 mai 1865 cu modificările din 1874, 1893 şi 1895; 4. Codul penal al României publicat în Buletinul Oficial al României, 1968, nr. 79-79 bis. Monitorul Oficial al României, 1997, nr. 65. 5. Codul de procedură penală al României din 1968, publicat în Buletinul Oficial al României nr. 145-146 din 12 noiembrie 1968 şi republicat în Buletinul Oficial nr. 58-59 din 26.04.1973, respectiv în Monitorul Oficial nr. 78 din 30. 04. 1997. 6. Codul penal al Republicii Moldova nr. 978-XV din 6.06.2002 // Monitorul oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129, nr. 134 – Chişinău: Cartier, 2002, art. 231-232. 7. Codicele silvic din 1881 cu modificările aduse până la 2 martie 1896 – Imprimeria Statului 1896; 8. Codul silvic al României din 1910 publicat în Monitorul Oficial nr. 8 din 9 aprilie 1910; 9. Codul silvic al României (Legea nr. 26/1996 privind regimul silvic) publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 93 din 8 mai 1996; 10. Ordonanţa Guvernului nr. 96 din 27 august 1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 320 din 28 august 1998 aprobată prin Legea nr. 141 din 23 iulie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 355 din 27 iulie 1999. 11. Codul silvic al Republicii Mpldova, nr. 887-XII din 21.06.1996, publicat ]n Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 4-5/36 din 16.01.1997; 12. Legea nr.75/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată // Monitorul Oficial nr. 74 din 31.01. 2002. 13. Ordinul MAPDR nr. 758/18.10.2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind confecţionarea dispozitivelo r de marcat materialul lemnos rotund, cioplit sau ecarisat şi folosirea 143

acestor dispozitive; 14. Legea nr. 183 din 15.06.2005 pentru modificarea alin.1 al art.32 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 //Monitorul Oficial nr. 521/20.06.2005. 15. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 98/14.10.2003 privind unele măsuri de întărire a pazei pădurilor proprietatea persoanelor fizice şi pentru modificarea art.31 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, publicată în Monitorul Oficial nr. 744 din 23.10.2003. 16. Legea nr. 31 din 3 aprilie 2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 144 din 6 aprilie 2000; 17. Hotărârea Guvernului nr. 427 din 23.03.2004 pentru aprobarea Normelor privind circulaţia materialelor lemnoase şi controlul circulaţiei acestora şi al instalaţiilor de transformat lemn rotund publicată în Monitorul României nr. 328/16.04.2004. 18. Legea nr. 81/1998 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică şi privată economiei vânatului; 19. Legea nr. 107 din 16 iunie 1999 (pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 304 din 29 iunie 1999; 20. Legea fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5.01.1998, cu modificările şi completările ulterioare; 21. Legea nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12.01.2000, cu modificările şi completările ulterioare; 22. Hotărârea Guvernului nr.796/2002 pentru aprobarea Metodologiei de achiziţionare, prin cumpărare, schimb sau donaţie de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, a terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului, publicat în Monitorul Oficial nr. 603 din 15.08.2002; 23. Legea nr. 13/7.08.1990 privind abrogarea şi modificarea unor dispoziţii ale Legii nr. 2/1987, publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 8.08.1990; 24. Ordonanţa Guvernului nr. 2/12iulie 2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 410 din 25.07.2001; 144

25. Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, republicată. 26. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor; publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 410 din 25.07.2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 22.04.2002. 27. Regulamentul condiţiunii generale pentru exploatarea pădurilor statului – publicat în Monitorul Oficial nr. 106 din 2 august 1912; 28. Decretul - Lege nr. 2590 pentru revizuirea amenajamentelor şi regulament de exploatare publicat în Monitorul Oficial nr. 55 din 26 ianuarie 1919; 29. Legea pentru combaterea insectelor în păduri de molid – publicată în Monitorul Oficial nr. 259 din 4 martie 1920; 30. Legea modificatoare a Codului silvic publicată în Monitorul Oficial nr. 131 din 16 septembrie 1920; 31. Regulamentul legii modificatoare a Codului silvic publicat în Monitorul Oficial nr. 68 din 6 iulie 1921; 32. Legea pentru extinderea Codului silvic în tot cuprinsul României, publicată în Monitorul Oficial nr. 59 din 17 iunie 1923; 33. Legea pentru organizarea învăţământului silvic – publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din 23 septembrie 1923; 34. Legea pentru organizarea Corpului silvic publicată în Monitorul Oficial 141 din 26 septembrie 1923; 35. Regulamentul Serviciului silvic exterior publicat în Monitorul Oficial nr. 204 din 16 septembrie 1924; 36. Legea pentru satisfacerea trebuinţelor de lemne şi construcţie publicată în Monitorul Oficial nr. 140 din 1 iulie 1924; 37. Regulamentul legii pentru satisfacerea trebuinţelor lemnoase şi administrarea pădurilor comunale, obştii şi composesorate publicat în Monitorul Oficial nr. 88 din 6 aprilie 1925; 38. Regulamentul pentru tăierea şi exploatarea materialului lemnos în pădurile expropiate, publicat în Monitorul Oficial nr. 79 din 11 aprilie 1919; 39. Legea modificatoare a art. 14 din Legea pentru satisfacerea trebuinţelor lemnoase publicată în Monitorul Oficial nr. 129 din 15 iunie 1929; 40. Legea pentru administrarea pădurilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 90 din 15 aprilie 1930; 41. Legea ameliorării terenurilor degradate publicată în Monitorul Oficial nr. 141 din 28 iunie 1930; 42. Legea completării şi modificării a art. 1 şi 40 din Codul silvic, publicată în Monitorul 145

Oficial 148 din 7 iulie 1930; 43. Regulamentul pentru administrarea C.A.P.S. de asigurare contra incendiilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 78 din 3 aprilie 1931; 44. Legea pentru modificarea art. 27 al legii ameliorării terenurilor degradate, publicată în Monitorul Oficial nr. 82 din 8 aprilie 1931; 45. Regulamentul pentru aplicarea art. 5 din Legea administraţiei pentru refacerea patrimoniului C.A.P.S., achiziţionării de păduri , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 11 mai 1931; 46. Legea pentru organizarea cooperaţiei, noul text complet modificat, publicată în Monitorul Oficial nr. 82 din 6 aprilie 1931; 47. Legea pentru pădurile necesare apărării naţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 88 din 13 aprilie 1935; 48. Legea pentru pădurile de protecţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1935; 49. Regulamentul Administraţiei C.P.S., publicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 22 februarie 1935; 50. Regulamentul serviciului central C.P.S., publicat în Monitorul Oficial nr. 234 din 11 octombrie 1935; 51. Decizia ministerială 160937 a Regulamentului silvic pentru amenajarea, exploatarea, valorificarea şi regenerarea pădurilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 226 din 2 octombrie 1935; 52. Legea pentru organizarea Ministerului Agriculturii – Direcţia Regim Silvic, Direcţia Ameliorărilor, C.A.P.S. şi I.C.E.F., publicată în Monitorul Oficial nr. 255 din 2 noiembrie 1936; 53. Legea nr. 204/1947 pentru apărarea patrimoniului forestier, publicată în Buletinul Oficial nr. 140 din 23 iunie 1947; 54. Codului penal român şi acte conexe - Bucureşti: Regia Autonomă „ Monitorul Oficial” 2004. II. Literatură: monografii, manuale, materiale didactice, comentarii A. Autori români:

55. G. Antoniu, V. Papadopol, M. Popovici, B.Ştefănescu – “Îndrumările date de Plenul Tribunalului Suprem şi noua legislaţie penală” (decizii de îndrumare în anii 1952-1968 )– Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, 280p. 56. George Antoniu, Constantin Bulai, Gheorghe Chivulescu – Dicţionar juridic penal, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1976, 252p. 57. G. Antoniu, C. Bulai – “Practica judiciară penală, vol. III.”, 282p. 58. C. Aioniţoaie, I. Sandu, V. Bercheşan, T. Butoi, E. Pălănceanu – “Tratat de tactică 146

criminalistică”, Editura Carpaţi, Craiova, 430p. 59. C. Bârsan, V. Dobrinoiu, A. Ţiclea., M. Toma – “Societăţile comerciale. Organizarea. Funcţionarea. Răspunderea”, Casa de Editură şi Presă “Şansa” S.R.L. Bucureşti, 1993, 288p. 60. C. Botez – “Legiuiri silvice”, Editura Cultura Naţională, 1923, 260p. 61. I. Boţoc – “Metodica cercetării infracţiunilor silvice”, în “Curs de criminalistică, Anexă”, Academia de Poliţie “A.I. Cuza, Bucureşti, 1985, 302p. 62. V. Bercheşan, I. N. Dumitrescu – “Probele şi mijloacele de probă” (Mic îndrumar de cercetare penală), Editura M.I., Bucureşti, 1994, 260p. 63. V. Bercheşan – “Metodologia investigării infracţiunilor” – Curs de criminalistică, Editura Paralela 45, ediţia a II-a, 278p. 64. I. Buceloiu, A. Sitaru – “Codul silvic comentat şi adnotat”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1966, 185p. 65. I. Ceterchi – “Teoria generală a statului şi dreptului”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967, 396p. 66. I. Ceterchi, M. Luburici – “Teoria generală a statului şi dreptului”, Bucureşti, 1983, 404p. 67. M.N. Costin, M.C. Costin – “Dicţionar de drept civil lit. a - c”, Editura Lumina Lex, 1997, 216p. 68. N. Conea ş.a. – “Îndrumar practic de cercetare penală pentru uzul subofiţerilor de poliţie”, Editura M.I., Bucureşti, 1984, 254p. 69. N. Conea ş.a. – “Infracţiuni prevăzute în legi speciale”, Editura M.I., Bucureşti, 1996, 320p. 70. N. Conea ş.a. – “Infracţiuni prevăzute în legi speciale”, Editura Semne, Bucureşti, 2000, 380p. 71. N. Conea ş.a. – “Indrumar metodic privind cercetarea unor infracţiuni de competenţa poliţiei”, Edituta M. I. , Bucureşti, 1986, 258p. 72. M. Constantinescu – “Sociologia generală”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, 326p. 73. Coca Cozma Maria – “Infracţiuni economice prevăzute în Codul penal”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, 274p. 74. Culegere de acte normative folosite de lucrătorii din silvicultură, Chişinău 2000; 75. V. Dongoroz ş.a. – Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală, Partea generală, Editura Academiei, Bucureşti 1975, vol. I., 384p. 76. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, N. Iliescu, I. Fodor, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca – “Explicaţii teoretice ale Codului penal român – Partea specială, vol. II.,” Editura Academiei, R.S.R., Bucureşti, 1971, 662p. 77. V. Dongoroz, S.Kahane ş.a. – Explicaţii teoretice ale Codului penal Român, vol. III., partea specială, 598p. 147

78. V. Dongoroz, S. Kahane ş.a. – “Înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracţiuni cu răspunderea administrativă sau disciplinară”, Editura Academiei, Bucureşti, 1957, 686p. 79. V. Dobrinoiu, Wiilliam Brânză – Drept penal partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2003, 446p. 80. I. Dincu – “Drept penal, partea generală” – vol. I., Bucureşti, 1975, p. 194; 81. V. Dobrinoiu, N. Conea ş.a. – “Infracţiuni prevăzute în legile speciale”, Editura M.I., Bucureşti, 1983, 287p. 82. V.Dobrinoiu, N.Conea ş.a. – Cauze penale comentate, Editura Semne, Bucureşti, 2003, 186p. 83. V. Dobrinoiu – “Drept penal, partea specială vol. I. – Teorie şi practică judiciară”, Ed. Lumina Lex, 2002, 532p. 84. V. Dobrinoiu, N. Conea – “Drept penal – partea specială – vol. II. – Teorie şi practică judiciară”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, 328p. 85. V. Dobrinoiu – “Corupţia în dreptul penal român” – Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995, 366p. 86. I.C. Dumitrescu – “Îndreptar asupra legilor silvice”, Bucureşti, 1939, 178p. 87. Gh. Diaconescu – “Infracţiunile în legi speciale şi legi extrapenale”, Editura Sirius, Bucureşti, 1994, 245p. 88. Gh. Diaconescu – “Infracţiunile în legi speciale şi legi extrapenale”, Editura ALL Bucureşti, 1996, 192p. 89. Economia forestieră a Austriei, C.D.F. Bucureşti, 1967, 210p. 90. Economia Forestieră a R.D.Germană C.D.F., Bucureşti, 1968, 263p. 91.I.Filipovici şi C. Lăzărescu – Probleme de economie forestieră, Editura Agrosilvică, bucureşti, 1956, 146p. 92. I. Gherghinescu, I. Stanciu – “Contravenţiile la normele sanitar veterinare”, Editura Ceres, Bucureşti, 1982, 164p. 93. C.C. Giurăscu – “Istoria pădurii româneşti”, Editura Ceres, Bucureşti, 1975, 322p. 94. V. Giurgiu – “Protejarea şi dezvoltarea durabilă a pădurilor României”, Editura Arta grafică, Bucureşti, 1995, 296p. 95. I. Groza, Gh. Părăuşan – “Reglementarea sancţionării contravenţiilor”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, 284p. 96. Vasile Sabău – “Evoluţia economiei forestiere în România”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1946, 164p. 97. I. Gheorghiu – “Apărarea fondului forestier împotriva infracţiunilor şi contravenţiilor”, Editura Ceres, Bucureşti, 1978, 212p. 148

98. A. Iorgovan – “Drept administrativ – Tratat elementar, vol. II.”, Bucureşti, Editura Proacadia, 1993, 380p. 99. C.C. Ivanovici – “Codul silvic din 1910 cu modificările la zi, adnotat cu note, legi şi jurisprudenţe” – Tipografia Sfintei Mânăstiri Neamţu, 1945. 100. Gh.T. Kimleanu – Introducere la orânduiala de pădure pentru Bucovina, Tipografia „Gutemberg”, Joseph Gobl 20, Str. Doameni 20, 1908; 101. O.Loghin, T. Toader – “Drept penal român, partea specială”, Casa de Editură şi Presă “Şansa” SRL, Bucureşti, 1997, 488p. 102. I. Milescu, C. Avram – “Amenajarea pădurilor”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965, 238p. 103. I. Neagu – “Tratat de procedură penală”, Editura Pro, Bucureşti, 1997, 732p. 104. Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, I. Molnar, A. Boroi, I. Pascu, V. Lazăr – “Drept penal – partea generală”, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1996, 748p. 105. V. Papadopol, M. Popovici – “Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii 1976 -1980”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980; 106. V. Papadopol, St. Daneş – “Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii 19811985”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989; 107. V. Papadopol, M. Popovici – “Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977; 108. Gh. Purcăreanu şi colectiv – “Economia forestieră, organizarea întreprinderilor silvice şi planificarea lucrărilor silvice”, Editura Agrosilvică, Bucureşti 1957, 234p. 109. I.Pop – “Drept civil, partea generală” – Facultatea de drept, “Dimitrie Cantemir” ClujNapoca, 1992, 422p. 110. I. Poenaru – “Problemele legislaţiei penale”, Bucureşti, 1999, 214p. 111. C. Gh. Rătescu, M. Djuvara ş.a. – “Codul penal Carol al II-lea, comentat şi adnotat – Partea specială” – Editura Librăriei Socec, Bucureşti, 1937, 647p. 112. N. Rucăreanu – “Amenajarea pădurilor”, Editura Agrosilvică, Bucureşti, 1962, 336p. 113. C. Sima – “Codul penal adnotat”, Bucureşti, 2000, 322p. 114. O.A.Stoica – “Drept penal, partea specială”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, 524p. 115. A. Ţiclea, I. Doru Tărăcilă ş.a. – “Răspunderea contravenţională” – Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995, 216p. 116. A. Ungureanu, A. Ciopraga – “Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. IV. ”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996, 212p. 117. I. Vasiu – “Drept penal, partea specială, vol. I.”, Cluj - Napoca, 1997, 482p. 149

118. T. Vasiliu, D. Pavel, G. Antoniu, D. Lucinescu, V. Papadopol, V. Rămureanu, G. Daranga – “Codul penal al R.S.R. comentat şi adnotat – Partea specială, vol. I.,” Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, 754p. 119. I. Zinveliu – “Legislaţia forestieră în România”, Editura Ceres, Bucureşti, 1971, 193p. Autori din Republica Moldova:

120. Alexei Barbăneagră, Viorel Berliba, Constantin Guschi, Vladimir Holban, Tudor Popovici, Gheorghe Ulianovschi, Xenofon Ulianovschi şi Nicolae Ursu, cap. VI. Vitalie Corban Codul penal comentat şi adnotat - Ch.: Cartier, 2005 F.E.P. Tipogr. Centrală p.346-349; 121. Alexei Barbăneagră şi alţii - Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu - Ch.: Arc, 2003 Tipografia Centrală p. 483-487; 122. Alexandru Borodac - Manual de drept penal: Partea specială: Pentru învăţământul universitar - Ch.: S.n., 2004 “Tipografia Centrală”, p. 292-293; 123. Sergiu Brânză, Xenofon Ulianovschi, Vitali Stati, Ion Ţurcanu, Vladimir Grosu - Drept penal, Ediţia a 2-a – Ch.: Cartier, 2005 (Combinatul Poligrafic) Vol. 2. p.404-406. 124. Ivan Macari, Universitatea de Stat din Moldova – Ch.: Centrul Ed. Al USM, Dreptul Penal al Republicii Moldova, Partea Specială, p. 214-216. 125. Pavel Zamfir, Dreptul mediului. Partea specială. (Curs introductiv) – Chişinău: Universitatea de Stat din Republica Moldova, p.133-159. B. Autori străini:

126. Carol al V-lea (V. Economia Forestieră în Franţa C.D.F. 1967 p. 16. 127. Pierre Deffontaines – L’homme et la forét, Paris, 1933, p. 161-162. 128. Moskalewicz, Jacek and Grazyna Swiatkiewicz, Social problems în the Polish political debate în Jussi Simpara and Christofer Tigerstedt, p. 97. 129. Becker, G.S. (1968), Crime and punishment An economic approach, în journal of Politial Economy, vol. 78; 130. Ehrilch I (1973), Participation în illegitimate actives. Atheoretical and. Ampirical investigation în journal of Political Economy, vol. 81; 131. Joyce Bladok – Mismanagement and coruption (Proasta organizare şi corupţia). A cincea Conferinţă internaţională anticorupţie, Amsterdam, 1992, p.315; 132. Michel Lagarde – Cours de droit forestier – cours – actualisé pour le per decembre 1997 p. 198. 133. M. Deveze – Le grande reformation des Foretis Sous Colbert (1661-1683) Thèse Paris 1954; Codul forestier francez din 1836; Codul forestier belgian din 1889; 134. Allen Francis – La responsabilite penale de societes privees en droit american (R.I.D.P.) 1957, p. 276; 150

III. Articole, studii, comunicări ştiinţifice:

135. George Antoniu, Nota la Decizia penala nr.721/1969 a Tribunalului Iasi, in Revista Romana de Drept nr. 12/1969, p. 165. 136. M.C. Ardeleanu – Elemente distinctive între unele contravenţii privind regulile de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică şi infracţiunile cu care se aseamănă, RevistaRomână de Drept nr. 8/1970, p.87; 137. C. Bulai – Infracţiuni şi contravenţii – Criterii de delimitare în teoria dreptului şi legislaţie – Studii şi cercetări juridice nr. 2/1973, p.66; 138. L. Beceru – Modificări ale Codului silvic – Revista Dreptul nr. 3/2000, p. 103. 139. Comisia Europeană a Pădurilor – F.A.O. menţionăm sesiunile în problemele amenajării fondului forestier – Berna 25-30 august 1969; iar din categoria acţiunilor Consiliului Internaţional al Uniunilor Ştiinţifice, amintim doar programul interguvernamental şi interdisciplinar de cercetare intitulat „Omul şi pădurea” sau „MAB” (Man and the bioshpitere). 140. N. Conea şi C. Nuţu – Deosebiri dintre infracţiunile de furt prevăzute de Codul penal al României şi unele infracţiuni silvice prevăzute prevăzute ân Legea nr. 26/1996 şi O.G, nr. 96/1998 Revista de Drept penal nr. 2/2000, pag. 129 - 134; 141. N. Conea – Consideraţii teoretice în legătură cu infracţiunile prevăzute de Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) – Revista Dreptul nr. 2/1997 p. 11-16, 129-134; 142.N. Conea – „Discuţii în legătură cu forma calificată a furtului săvârşit în timpul nopţii”, Revista Dreptul nr. 1/1996, p. 11-116, 133; 143. D. Ciuncan – Câteva probleme legate de infracţiunile silvice – Revista Dreptul nr. 11/1997, p.110, 75; 144. E. Crişan – O problemă privind aplicarea art. 32– 32 din Legea nr. 141/1999 pentru aprobarea Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional – Revista Dreptul nr. 9/2000, p. 84; 145. I. Dumitru – Posibilitatea săvârşirii infracţiunilor prevăzute în art. 97 şi art. 98 din Codul silvic în concurs real – Revista Dreptul nr. 9/1998; 146. I. Dumitru – Modificări ale Codului silvic, Revista Dreptul nr. 3/2000, p. 105-106; 147. Ilie Dincă – Resursele forestiere ale Europei, Editura Ceres 1985, p. 28-29; 148. G. Josan în „Probleme de drept material şi drept procesual penal” rezolvate de Curtea de Apel Suceava în semestrul I al anului 2000 în Revista Dreptul nr 1/2001, pag. 157-158; 149. V. Găzdac – Noi infracţiuni prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 – Revista Dreptul nr. 9/2000, p.38-42; 150. N. Iorga – Revista pădurilor, Bucureşti, 1933, p.126; 151. A. Jidovu – Observaţii în legătură cu regimul infracţiunilor silvice – Revista Dreptul nr. 151

11/1997, p. 72. 152. Gh.Kirileanu Introducere în orânduiala de pădure pentru Bucovina, Tipografia Gutemberg Joseph Gobl 20 str. Doamnei 1908, p.111-118;. 153. I. Lepşa Aspecte din practica judiciară în legătură cu aplicarea noii legislaţii forestiere în Rev. Legalitatea populară nr. 8/1964, p.34-37; 154. I. Machedon, Şt. Enăşescu, Ad. Popa, V. St. Popescu - Istorie şi actualitate în managementul silvic românesc, Editura Economică, 1999, p. 13; 155. T. Manea – Reglementarea tentativei în dreptul penal român, Revista Dreptul nr. 4/2000, p. 71-84. 156. C. Niculeanu – Criterii pentru delimitarea infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 din Codul penal, faţă de infracţiunea reglementată de articolul 198 din Legea nr. 18/1991, p.23-56; 157. V. Nicolescu – Infracţiunile silvice. Amendă. – Revista de Drept penal nr. 4 – octombrie – decembrie 1996, p. 76-80; 158. Nicolae Părăscoiu, Tudor Toader, Grigore Scripcaru – Pădurea şi recrearea, Editura Ceres 1987, pag. 39. 159. Al. Paicu – Infracţiunile privind regimul silvic şi administrarea fondului forestier – Revista Dreptul nr. 1/2000, p. 20-30; 160. A. Paicu – Probleme controversate privind infracţiunile silvice – în Revista Dreptul nr. 1/2002, p. 25, 120-121. 161. V. Păvăleanu – Infracţiuni silvice. Reglementare nouă – Revista de Drept penal nr. 3 – iulie – septembrie, Bucureşti, 2000, p. 131-132. 162. V. Păvăleanu – Aspecte teoretice privind infracţiunile prevăzute de noul Cod silvic – Revista Dreptul nr. 9/1997, p. 83. 163. G. Potrivitu – Opinii în legătură cu unele infracţiuni prevăzute în Codul silvic – Revista Dreptul nr. 8/1998, p. 143-144. 164. D. Pavel – Notă la studiul: “Înţelesul noţiunii de faptă săvârşită în mod repetat”, Revista Română de Drept nr. 3/1972, p. 96. 165. C.L. Popescu – Natura nepenală a contravenţiei, Revista de Drept penal, Anul III nr. 3 – iulie-septembrie 1996, p.83 -85; 166. L. Stângu – Înţelesul noţiunii de faptă săvârşită în mod repetat în cazul unor infracţiuni silvice, Revista Română de Drept nr. 3/1971, p.29; 167. G. Stătescu – Necesitatea modificării primului Cod silvic, p. 138; 168. Gh. Voinea – Consideraţii pe marginea unor incriminări cuprinse în noul Cod silvic, Revista Dreptul nr. 6/1997, p. 478. 152

169. H. Dumbravă „Consideraţii asupra unor incriminări din Codul silvic” în Revista de Drept penal nr. 4/1997, p. 63. 170. Gh. Voinea – Discuţii privind reglementările din Codul silvic – Revista Dreptul nr. 11/1998, p.71-74; 171. Gh. Voinea – Modificări ale Codului silvic, Revista Dreptul nr. 3/2000, p. 74-77, 47, 97. 172. G. Voinea – Încălcarea fondului forestier, infracţiune sau contravenţie, în Revista de Drept penal nr. 3/2002, p. 74-77. 173. A. Ungureanu – Noi reglementări ale domeniului silvic – Revista de Drept penal nr. 2 – aprilie-iunie 2000, p.79-85. IV. Dicţionare:

174. Dicţionar enciclopedic român, vol. IV., Editura Politică Bucureşti, 1966, p. 228, 320. 175. V. Breban „Dicţionar al limbii române contemporane de uz curent”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980 p. 968; 176. Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei Bucureşti, 1975, p. 868; 177. Dicţionar Enciclopedic român – ediţia a II-a revizuită şi adaptată, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 507. 178. Dicţionar de neologisme – F. Marcu, C. Manea, Ed. Ştiinţifică 1998. V. Practică judiciară:

179. Curtea Constituţională dec. nr. 33 din 6 februarie 2001 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin.1 şi 3 din Legea nr.26/1997(Codul silvic) şi a prevederilor art.1, art. 5 şi art.8 din Legea nr. 81/1993 privind determinarea unor despăgubiri, publicată în Monitorul Oficial nr. 215 din 26 aprilie 2001; 180. Plenul Tribunalului Suprem, Decizia de îndrumare nr. 7/1972, în Culegere de decizii pe anul 1972, p. 45. 181. Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penale, Decizia nr. 2553/1998 în C.D. pe anul 1998; 182. Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penale, Dec. nr. 2785/1999, în Probleme de Drept din Jurisprudenţa în materie penală 1990-2000, p. 226, 476-478. 183. Tribunalul Suprem Decizia nr. 400/1974 în Repertoriu de practică judiciară penală pe anii 1969-1975, p. 118, pct.3. 184. Curtea Supremă de Justiţie, dec. nr. 2553/1998 în C.D. pe anul 1998, p. 491. 185. Curtea Supremă de Justiţie – Probleme din jurisprudenţa C.S.J. în materie penală 19902000, Editura Juris Agrosiss; 186. Tribunalul Suprem, Secţia penale, Decizia nr. 864/1996 (nepublicată): 153

187. Tribunalul Suprem, Decizia nr. 102/1970 – C.D. /1970, p.46, 307. 188. Tribunalul Suprem, Secţia penale, Dec. nr. 2425/1969 – Revista Română de Drept nr. 1/1970; 189. Tribunalul Suprem, Secţia Civilă, Dec. nr. 1250/1991 – Revista Română de Drept nr. 4/1982. 190. Tribunalul Suprem, Decizia de îndrumare nr. 7/1972 – în Buletinul Oficial nr. 43/1972; 191. Tribunalul Suprem, Secţia penale, Decizia nr. 471/1981 – Repertoriul de practică judiciară pe anii 1981-1985, de V. Papadopol, St. Daneş, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 270. 192. Tribunalul Suprem, Secţia penale, Decizia nr. 710/1970 – în Repertoriul de practică judiciară pe anii 1969-1975; 193. Tribunalul Suprem, Decizia de îndrumare nr. 3/1970, C.D. pe anul 1970; 194. Tribunalul Suprem, Secţia penale Decizia nr. 949/1969, Revista R.D. nr. 7/1969, p. 152. 195. Tribunalul Suprem. Decizia de îndrumare nr.7/1972, în C.D. pe anul 1972, pag.41. 196. Curtea de Apel Suceava, Decizia penala nr. 730/1999, Revista de Drept penal nr. 3 – iulie – septembrie 2000, p. 173-174. 197. Decizia penala nr. 687/1999 a Tribunalul Suceava confirmată prin Decizia penală nr. 93/2000 a Curţii de Apel Suceava, 198. Judecătoria Câmpulung, Sentinţa penală nr. 455/1996 – Revista Dreptul nr. 6/1998; 199. Tribunalul Suceava, Decizia penală nr. 590/1996 – Revista Dreptul nr. 6/1998; 200. Tribunalul Constanţa, Decizia penală nr. 554/1979, în Revista Română de Drept nr. 2/1980; 201. Curtea de Apel Cluj, Decizia penala nr. 902/1999 „Revista de Drept penal” nr. 3/2000, p. 166-167. 202. Curtea de Apel Ploieşti dec. penale nr. 57/1998 – Culegere de practică judiciară sem. I., 1998, Editura Lumina Lex, 1998, p. 96-97. 203. Tribunalul Municipiului Bucureşti, Decizia nr. 1368/1981 – Repertoriul de practică judiciară pe anii 1981-1985, p. 123. 204. Tribunalul Satu Mare, Decizia nr. 691/1970, Revista Română de Drept nr. 4/1973, cu notă de D. Klein; 205. Tribunalul Bucureşti, Secţia I penale, Decizia nr. 673/1997 - în Culegere de practică judiciară a Tribunalul Bucureşti pe anii 1994 – 1997; 206. Tribunalul Suceava, Decizia penală nr. 159/1971 – Revista Română de Drept nr. 12/1971, p. 180. 207. Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a II – a penale, Decizia nr. 166 / 1981 în Repertoriul de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985; 154

208. Tribunalul Regiunii Banat, Decizia penală nr. 211/1955, în Legea nr. 1/1956, p.64, 209. Tribunalul Regiunii Iaşi, Decizia penală nr. 1179/1959 în Legea nr.11/1959, p. 73. 210. Tribunalul Suceava Decizia penală nr. 67/2000 – Revista de drept penal nr. 3 – iulieseptembrie 2000; 211. Tribunalul Suceava, Decizia penală nr. 109/2000 – Revista de drept penal nr. 3 – iulie – septembrie 2000; 212. Judecătoria Gura Humorului, Sentinţa penală nr. 558/1999 – Revista de Drept penal nr. 3 – iulie – septembrie 2000; 213. Jud. Gura Humorului, Sentinţa penală nr.141/1999; 214. Tribunalul Suceava, Decizia penală nr. 108/2000 – Revista de drept penal nr. 3/2000; 215. Judecătoria Drăgăşani, Sentinţa penală nr. 358/1999 – Revista Dreptul nr. 3/2000; 216. Curtea de Apel Pitesti, Decizia penala nr. 727/R/14.12.2000, in Culegerea de practica judiciara in materie penala – Editura Roseti –Buburesti 2002, p. 48-50. 217. Curtea de Apel Pitesti, Decizia penala nr.522/2000 – Culegere de practica judiciara in materie penala pe anul 2000 – Editura Roseti – Bucuresti 2002, p. 47-48. 218. Curtea Europeană octombrie 1987, rechizitoriul nr. 72419, Huart, R.F.F., z – 1988, pag. 171-179.

155

ADNOTARE NUŢU Costache. Teza de doctor în drept la specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept penal şi criminologie). Tema: „Consideraţii teoretice şi practice privind infracţiunile silvice”

Aceasta teză este dedicata analizării consideraţiilor teoretice şi practice privind infracţiunile silvice. Teza de faţă este rezervată analizei acelor fapte prin care în principal sunt primejduite ori stânjenite activităţi care pun în pericol sau afecteaza interesele statului, ale agenţilor economici sau ale cetăţenilor. Faptele analizate constituie un ansamblu de incriminări de mare importanţă pentru ocrotirea economiei naţionale şi în mod direct pentru ocrotirea fondului forestier. In teza mai întâi se tratează problemele privind importanţa fondului forestier şi necesitatea apărării acestuia. Apoi s-a analizat în extenso care sunt principalele cauze care afectează şi generează comiterea de infracţiuni şi contravenţii silvice, subliniindu-se că infracţionalitatea din domeniul forestier reprezintă unul din aspectele cele mai grave şi una din caracteristicile fenomenului criminalităţii în societatea contemporană. De asemenea, în cuprinsul tezei sunt scoase în evidenţă principalele activităţi menite să ducă la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul forestier. În teză sunt redate informaţii detaliate privind aspectele referitoare la istoricul legislaţiei silvice şi elementele de drept comparat, făcându-se apel la acte normative din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, ca şi la unele legislaţii ale altor state ca : Germania, Franţa, Austria sau Turcia. Apoi în continuare sunt analizate şi consideraţiile generale şi comune privind infracţiunile silvice, tratându-se cu această ocazie condiţiile preexistente, conţinutul constitutiv şi formele acestor fapte. Un capitol separat este dedicat studiului infracţiunilor silvice în special. Mai întai se analizează infracţiunile prevăzute în Codul Silvic (Legea nr. 26/1996) şi apoi cele reglementate de O.G. nr. 96/1998 aprobată prin legea nr. 141/1999, cu modificările aduse prin Legea nr. 183/2005, la fiecare dintre acestea redându-se o serie de speţe soluţionate în practica judiciară, exprimandu-se şi unele opinii personale în legatură cu diverse aspecte controversate în literatura de specialitate şi în activitatea instanţelor de judecată. Capitolul III este rezervat redării unor importante propuneri de lege ferenda, aspecte menite să contribuie la îmbunataţirea legislaţiei silvice şi concluzii Informatiile date de statisticile naţionale şi internationale, rezultatele cercetării naţionale şi internaţionale în sociologie şi alte materiale informative actuale sunt larg folosite în teză .

156

РЕЗЮМЕ НУЦУ Костаке. Диссертация на соискание ученой степени доктора права по специальности 12.00.08 – Уголовное право (уголовное право; криминология) Тема: ТЕОРЕТИЧЕСКИЕ И ПРАКТИЧЕСКИЕ ОСНОВЫ ЛЕСНЫХ ПРЕСТУПЛЕНИЙ

Диссертация посвящена анализу теоретических и практических проблем касающихся лесных правонарушений. Данное исследование охватывает деяния, которые наносят вред или ставят в опасность причинения вреда интересам государства, экономических агентов или граждан. Проанализированные деяния составляют совокупность составов, имеющих большое значение для охраны народного хозяйства, а именно лесного фонда. В работе, во первых, анализируются вопросы касающиеся значения лесного фонда и необходимостью его защиты. Далее подробно рассматриваются причины совершения лесных преступлений и правонарушений, подчеркивается что преступность направленная против лесного фонда представляет одно из наиболее тяжких и характерных аспектов современной преступности. Также, в диссертации указываются основные способы предупреждения и борьбы с преступными явлениями в лесной сфере. Работа содержит подробную информацию об основных аспектах эволюции лесного законодательства. Также, автор проанализировал соответствующие нормативные акты некоторых зарубежных стран: Германии, Франции, Австрии и Турции. Далее рассматриваются общие соображения, касающиеся лесных правонарушений, анализируются основные составы соответствующих преступных деяний. Отдельная глава посвящена изучению конкретных преступлений против лесного фонда. Прежде всего, рассматриваются преступления предусмотренные в Лесном Кодексе (Закон №26/1996), а уже затем - те что регламентированы в Постановлении правительства №96/1998 – каждое из них рассматривается вместе с рядом казусов из уголовно-судебной практики, относительно их выражены также и личные точки зрения касательно спорных вопросов высказанных в специальной литературе и встречающихся в деятельности судебных инстанций. В третьей главе сконцентрированы выводы и основные предложения «de lege-ferenda» с целью улучшить законодательство в лесной сфере. В работе широко использованы международные и национальные статистические данные, результаты социологических исследований и другие актуальные информационные материалы.

157

SUMMARYЕЕ

NUTU Costache. Dissertation in order to obtain the Scientific Degree of Doctor in Law. Specialty 12.00.08 – Criminal Law (criminal law, criminology) Theme: “Theoretic and practice considerations concerning forestry crimes” This thesis is dedicated to the analysis of the theorethical and practical regards of the silvic crimes. The present thesis is reserved to the analysis of the facts that put in danger or embarrass the activitiess that injure or affect the state’s interests, those of economic agents or these of the citizens. The analysed facts constitute an ensemble of great important incriminations in order to protect the national economy and directly to protect the silvic contents. First fo all, there are delt with the problems regarding the importance of the silvic contents and the need of its protection. Then there have been analysed „in extenso” wich are the main causes that affect and produce the committing of silvic crimes and offences. There has also been underlined that the silvic crime represents one of the most grave aspects and one of the characteristis of the crime phenomenon of the contemporary society. In the thesis content there are also emphasized the main activities destined to prevent and to fight against the crime phenomenon from the silvic domain. In this there are given back detailed information regarding the aspects of the history of silvic law and the elements of comparable right, resorting to the old and present laws, as also laws from other states like Germany, Austria, France or Turkely. Then there are also analysed the general and common regards of the silvic crimes – being delt with the preexisting condition, the constitute contents and the form of these facts. A separate chapter is especially dedicated to the study of silvic crimes. First of all, there are analysed the crimes from The Silvic Code (Law nr. 26/1996) and the those regulated by O.G. 96/1998 approved by Law nr. 141/1999. To each of these, there are given back a series of solved examples in the judicial practice, also there being expressed personal oppinions regarding some different controversed aspects in the speciality literature and in the activity of the law courts. The third chapter is reserved for given back some important suggestios of law, aspect destined to contribute to the development of the silvic law. The information given by the national international statistics, the results of national an international sociology research and other present informative materials are widely used in the thesis. 158

CUVINTE CHEIE

Arbori, puieţi, lăstari, pădure, fond forestier, vegetaţie forestieră, masă lemnoasă, material lemnos, ciocan silvic de marcat, ocoale silvice, amenajamente silvice, paza pădurilor, combaterea delictelor silvice, arbori doborâţi sau rupţi de fenomenele naturii, valoarea pagubei, legislaţie silvică, Cod silvic, infracţiuni silvice, contravenţii silvice, furtul de arbori, defrişarea vegetaţiei forestiere, tăiere fără drept de arbori, distrugerea sau degradarea de păduri, sustragere de material lemnos, păşunat ilegal, obiectul infracţiunii silvice, subiecţii infracţiunii silvice, conţinutul infracţiunii silvice, forme, modalităţi, sancţiuni, aspecte procesuale – privind infracţiunile silvice, ocuparea fără drept a terenului cu vegetaţie forestieră, falsificarea ciocanului silvic de marcat. КЛЮЧЕВЫЕ СЛОВА

Деревья, отсадок, росточки, лес, лесофонд, лесвегетация, деревянистая масса (лесомасса), лесоматериал, лесомолоток маркирования, лесничества, лесоустройства, лесоохрана, борьба с лесными правонарушениями, поваленные и оторванные деревья, ценность убытка, лесозаконодательство, лесокод, лесоправонарушение, лесонарушения, кража деревьев, распашка лесовегетации, лесорубка без права, разрушение или деградация лесов, кража лесоматериала, нелегальная пастьба, предмет лесоправонарушения, субьекты лесонарушенмя, содежаниелесо наршения, виды, способы, наказания (санкџии), виды судебного

проџесса по

лесонарушениям,

занятия

без

права

поля

с

вегетаџией,

фальсификаџия лесомолотка маркирования. KEY WORD

Tree, spawn/tiller, ratoon, forest, woodsy/silvan fund, silvan vegetation/greenery, wood, timber, silvan branding iron, silvan districts, silvan arrange ments, forest guard, silvan crime fighting, windfallen or cut daen trees due to calamities, damage value, silvan legislation, silvan code, silvan crimes, silvan summary offences, tree stealing, silvan vegetation clearing, illegal tree cut, forest distruction or degradation, timber stealing, illegal grazing, silvan crime object, silvan crime subjects, silvan crime content, types, proceedings, sanctions legal procedures – regarding silvan crimes, unauthorised occupancy of the wood land, silvan branding iron forgery.

159

LISTA ABREVIERILOR

O.G.

-

Ordonanţa Guvernului

C.S.J.

-

Curtea Supremă de Justiţie

C.Apel

-

Curte de Apel

Trib. Supr.

-

Tribunal Suprem

Trib. Jud.

-

Tribunal Judeţean

Secţ. Pen.

-

Secţia penală

M. Of.

-

Monitorul Oficial

C. pen.

-

Codul penal

C. pr. pen.

-

Codul procesual penal

Col. Penal

-

Colegiul penal

C.D.

-

Culegere de decizii

J.N.

-

Justiţia nouă

R.R.D.

-

Revista Română de Drept

R.N.D.

-

Revista Naţională de Drept

art.

-

articolul

alin.

-

alineatul

lit.

-

litera

pct.

-

punctul

nr.

-

numărul

p.

-

pagina

160