In Rai Cap 2

Cap 2 (Bella) Confuzie Nu ştiam ce se întâmpla...Nu ştiam unde sunt...Nu ştiam ce se petrece cu mine...eram confuza...nu mai înţelegeam nimic din ce

se întâmpla!Singurul lucru pe care mi-l aminteam era ca eram inconjurata de familia mea si asteptam sosirea Volturilor.Apoi…dupa ce un zgomot puternic ne-a asurzit…i-am vazut!Erau o multime intreaga…nu aveam cum sa le facem fata!Nici nu s-au opropiat la mai mult de 30 de m de noi ca l-am si vazut pe Edward sarind in fata lor si pornind lupta care avea sa insemne atat pentru noi cat si pentru ceilalti mult mai mult decat ne-am fi putut imagina vreodata! Eram in padure si luptam de zor…reusisem sa omoram cativa dar ei erau mult mai multi si mult mai puternici decat noi…stiam ca daca scumpa mea Reneesme nu e,eu voi deveni tinta lor.Stiam asta si suportam cu usurinta pentru ca m-as lasa sfasiata in bucati de o mie de ori pentru Reneesme.Ea si Edward erau ce aveam eu mai depret pe lumea asta.Stiam ca orice s-ar fi intamplat acum,voi ramane impreuna cu Edward si chiar daca noi n-am mai fi de fata noastra ar avea grija Jake pe care l-am iubit din totdeauna ca pe un frate.Aveam incredere deplina in el ca va avea grija de ea.Dar eu aveam sa veghez mereu deasupra lor. Ma luptam cu Felix,si stiam ca-mi voi gasi sfarsitul daca nu ma concentram la maxim.Dar doar o secunda de neatentie a fost deajuns!Intr-o clipa m-am vazut sfasiata de Felix…nu sinteam nici un fel de durere…dar stiam ca daca cineva nu ma salva…eram ca si moarta!Apoi am vazut o bricheta in mana lui…pe care a aprins-o si a aruncat-o asupra mea…ma rog…asupra partilor din mine…Simteam o durere sfasietoare…era mai rau decat atunci cand Edward m-a preschimbat in nemuritoare.Numai puteam!Tipam din toti ranunchii!!!Vedeam cum toti se intorc spre mine… incet,incet…unul cate unul…lupta incetase…toti se uitau inspre mine.Emmet,cu panica in ochi,Alice,care se invartea neputincioasa in colo si-n coace,Rose,cu fata schimonosita de durere,Jasper,care ca un adevarat soldat rezista cel mai bine dintre toti la suferinta,Carlisle,care stiam ca se astepta la asa ceva si ca avea sa se resemneze,draga de Esme,scumpa mea mama Esme care din cate imi dadeam, eu seama plangea,dar fara lacrimi,pe varcolaci,care plangeau si se uitau la mine cu ochii lor mari,plini de lacrimi,rudele noastre indepartate si prietenii…clanul Denali,vampirii nomazii,amazoanele,romanii si toti ceilalti…erau incremeniti! Dar nu gaseam persoana cea mai importanta…si nu ma refer la fiica mea,ci la sotul meu!Edward.Unde era???Intr-un final,l-am vazut sprijinindu-se de un copac,plangand,cu fata in mainile lui albe de catifea,strigandu-ma intr-una pe nume!Vroiam sa-i raspund inapoi,dar tot ce imi iesea pe gura erau numai tipete!Nu-mi imaginam cum voi putea trai fara el oriunde ma voi duce?Fara sa-l am aproape zi de zi,fara sa-I mai simt mangaierile in fiecare noaptea,fara sa ma mai tina in brate si sa ma sarute

in fiecare dimineata dupa o noapte de amor…fara sa ma aline cand am necazuri…cum voi putea trai fara toate astea?Dar si mai rau…cum va putea el trai fara mine?Nu-mi venea sa cred ca-l lasam singur…mi se rupea sufletul in doua dar eram neputincioasa in acel moment…apoi…ultimul lucru pe care l-am vazut,a fost ca Edward a sarit pe Felix si l-a sfasiat in bucati iar apoi lupta a reinceput. Acum ma simteam ca un bebelus in pantecele mamei lui.Am incercat sa deschid ochii…am vazut numai negru.Am incercat sa ma misc…nimic.Nu-

mi dadeam seama unde ma aflu!Mii de sentimente ma incercau in acel moment.Imi venea sa rad si sa fiu vesela,pentru ca scapasem de durerea chinuitoare care ma apasa,dar in acelasi timp imi venea si sa plang,pentru ca imi lasasem intreaga familie pe pamant iar eu…nici macar nu stiam daca eram moarta sau nu,daca eram in Rai sau in Iad…habar naveam!Confuzie,stres,usurare,durere,nehotarare,frica,curaj…toate in acelasi timp! Incercand sa suport acel intuneric apasator…am simtit cum incep sa plutesc.Nu eram in picioare…stateam culcata…simteam cum imi i-au zborul!Era o senzatie tare ciudata pe care n-o mai traisem pana acum.Dupa minute in sir in care m-am simtit asa am putut sa ma ridic.Dar cand m-am ridicat si am deschis ochii din nou…am incremenit!Eram intr-un loc fara usi,fara ferestre si fara pereti.Nu intelegeam!Era totul alb.Stateam pe ceva alb…care parea sa fie aer,in stanga si-n dreapta mea totul era alb,in sus… doar alb!Peste tot!!!M-am uitat la corpul meu si am ramas socata!Eram…. TRANSPARENTA!!!!!!!!Mi-am dat seama ca eram o stafie…ca murisem cu adevarat!Aveam acelasi chip si acelasi corp…prin acel nesfarsit alb se putea vedea cu usurinta…era ca un fel de lac de zapada.Un lac in care eu eram undeva intre suprafata si fund!Eram aceeasi,numai ca sub forma spirituala. Am stat atunci si am asteptam…ce…nu stiu.Dar pur si simplu asteptam pentru ca altceva nu indrazneam sa fac!Mi-era frica sa scot si cel mai mic sunetel…stateam acolo singura astepand sa faca cineva ceva…sa vina cineva…sa zica cineva ceva…eram cu adevarat confuza. Apoi…ca printr-un miracol…in spatele meu…a aparut un fel de ceata… care usor usor a inceput sa i-a forma unui om…si intr-un final…l-am vazut!Singurul om pe care vroiam sa-l vad…minunea mea…iubitul meu… ingerul meu pazitor pe care il iubeam si il iubesc nespus de mult!Atunci am stiut ca orice ar urma…voi trece cu bine prin toate…pentru ca nimic nu are sfarsit…nici chiar moartea…dupa moarte…vine locul acela in care eu ma aflam si pe care nu-l cunosteam.Totul pentru mine avea sa se termine bine mereu de acum incolo…pentru ca cel care si-a facut aparitia era nimeni altul decat EDWARD!