In Lupta Cu Tine.docx

În luptă cu tine

În zgomotul făcut de o liniște înspăimântătoare a înțeles într-un final că pe câmpul ăsta de luptă numit viață nu are nicio șansă dacă nu învață să se bazeze pe propria persoană. A înțeles că vorbele oamenilor scăldate în sucul invidiei și al neputinței personale sunt în definitiv doar vorbe. S-a ridicat, s-a scuturat de cenușă și ca o pasăre Phoenix s-a înălțat mai sus decât o făcuse vreodată. Acum inima-i era plină din nou de speranțe și visuri și aștepta mult mai pregătit/ă de data asta o nouă cădere. A înțeles că o cădere nu e o rușine și nici o tragedie, ci o pregătire, nu e un război, ci doar o luptă. Daca nu am cădea, nu ne-am putea înălța. Dacă soarele nu ar apune, nu ar avea cum să răsară. Dacă nu am știi ce e neputința, cum e să simți fiecare bucățică din interiorul tău cum se sparge în mii de bucăți, cum e să privești lumina ca pe un întuneric, oare am mai putea prețui la adevărata lor valoare lucrurile bune din viața noastră? Poate pare pueril și lipsit de importanță, dar hai să fim pentru un moment sincer cu noi…În liniștea nopții, atunci când trupul simte o acută nevoie de odihnă, de câte ori nu ai asistat neputincios la spectacolul pe care inima și mintea îl pun în scenă în propriul tău corpul? Uneori sunt prietene și piesa de teatru e o comedie, alte ori în schimb se ceartă și capătă conotații de dramă. Sunt ca Tom și Jerry, se tachinează, se ceartă, se bat, dar într-un final nu ar putea supraviețui una fără alta. De câte ori te-ai gândit în acele momente la alegerile pe care le-ai făcut sau pe care le vei face, la ce ar trebui sau nu ar trebui să faci, să simți? De câte ori te-ai gândit la cât de mulțumit ești de tine? De câte ori te-ai îndoit de tine? De câte ori ai zis că nu poți sau că nu meriți? De câte ori ai preferat să îi asculți pe cei din jur în loc să te asculți pe tine? Mai poți, suflete fragil? Mai poți să crezi în oameni? Mai poți să-i iubești? Dar cel mai important, mai poți să crezi în tine, să te iubești PE TINE? Da, ai clacat… Dar oare ești singurul care a făcut asta? Oare ești singura ființă chinuită de durere și teamă, de neîncredere și frică? Oare ești singurul neînțeles într-o lume înțeleasă de toți? Oare doar atât poți? Sau asta e doar o etapă în procesul inițierii tale și “căderea” este doar un rău necesar asemenea Spânului din basmul cu Harap Alb?! Ce credeai, om frumos, că viața vine cu un manual de instrucțiuni? Ei bine, nu! Vine cu un labirint, un labirint cu garduri vii și flori asemenea unei grădini imperiale, dar în definitiv este tot un labirint. Când crezi că în sfârșit ai găsit calea mai dai peste o înfundătură. Depinde însă cum vrei tu să privești acest labirint: ca pe un teatru de război în care armele sunt tot timpul îndreptate împotriva ta sau ca pe un parc de aventuri… un montagne russe care te face să simți cum efectiv inima îți sare din piept, dar pentru care ai plătit, ai plătit pentru că reprezintă o experiență. Poți să cazi de “x” ori atâta timp cât te ridici de ”x+1” ori. Alegerea e la tine!