Ias Standardul International De Ate Ias 1

Standardul Internaţional de Contabilitate

IAS 1

(revizuit 1997)

Prezentarea situaţiilor financiare

Acest Standard Internaţional de Contabilitate revizuit înlocuieşte IAS l, Prezentarea politicilor contabile, IAS 5, Informaţii ce trebuie prezentate în situaţiile financiare, şi IAS 13, Prezentarea activelor curente şi a datoriilor curente, care au fost aprobate de Consiliu în versiuni reformulate în 1994. IAS 1 (revizuit 1997) a fost aprobat de Consiliul IASC în iulie 1997 şi a intrat în vigoare pentru situaţiile financiare aferente perioadelor începând de la 1 iulie 1998.

În mai 1999, IAS 10 (revizuit 1999), Evenimente ulterioare datei bilanţului, a modificat paragrafele 63(c), 64, 65(a) şi 74(c). Textul modificat intră în vigoare o dată cu intrarea în vigoare a IAS 10 (revizuit 1999) – situaţiile financiare anuale aferente perioadelor cu începere de la 1 ianuarie 2000. Următoarele interpretări SIC se referă la IAS 1: SIC 8 — Prima aplicare a Standardelor Internaţionale de Contabilitate ca Bază pentru contabilitate. SIC 18 – Consecvenţă – Metode alternative.

IAS l (revizuit 1997) Introducere 1. Acest Standard IAS 1 (revizuit 1997) înlocuieşte Standardele Internaţionale de Contabilitate IAS 1, Prezentarea politicilor contabile, IAS 5, Informaţii ce trebuie prezentate în situaţiile financiare, şi IAS 13, Prezentarea activelor curente şi a datoriilor curente. IAS 1 (revizuit) intră în vigoare pentru perioadele contabile care încep la 1 iulie 1998 sau după această dată, deşi se încurajează aplicarea Standardului anterior acestei date, întrucât cerinţele sunt consecvente cu cele din Standardele existente. 2. Standardul actualizează cerinţele din Standardele pe care le înlocuieşte, în concordanţă cu Cadrul general al IASC pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. In plus, este menit să amelioreze calitatea situaţiilor financiare prezentate, utilizând Standardele Internaţionale de Contabilitate prin: a) asigurarea conformităţii situaţiilor financiare, care declară respectarea 1AS, cu fiecare Standard aplicabil, inclusiv toate cerinţele privind informaţiile ce trebuie prezentate; b) asigurarea limitării abaterilor de la cerinţele IAS la cazuri extrem de rare (cazurile de neconformitate vor fi monitorizate şi vor fi emise recomandări suplimentare la momentul corespunzător); c) oferirea de recomandări privind structura situaţiilor financiare, inclusiv cerinţe minime pentru fiecare situaţie primară, politici contabile şi note şi o anexă ilustrativă; şi d) stabilirea (pe baza Cadrului general) de cerinţe practice privind aspecte precum pragul de semnificaţie, continuitatea activităţii, alegerea „politicilor contabile atunci când nu există un Standard, consecvenţa şi prezentarea informaţiilor comparative. 3. Pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor utilizatorilor pentru informaţii mai complete asupra „performanţei”, determinată într-un mod mai cuprinzător decât prin „profitul” din contul de profit şi pierdere, Standardul stabileşte o nouă cerinţă de a prezenta într-o situaţie financiară primară acele câştiguri şi pierderi neprezentate în mod curent în contul de profit şi pierdere. Noua situaţie poate fi prezentată printr-un tabel, ca o reconciliere „tradiţională” a capitalurilor proprii pe: coloane sau ca o situaţie de sine stătătoare privind performanţa. Consiliul IASC a convenit, în principiu, în aprilie 1997, să întreprindă o analiză a modului în care sunt evaluate şi raportate rezultatele. Proiectul va lua probabil în considerare, iniţial, interacţiunea între raportarea performanţei şi obiectivele raportării din Cadrul general IASC. În consecinţă, IASC va elabora propuneri în această direcţie.

4. Standardul se aplică tuturor întreprinderilor ce raportează în concordanţă cu IAS, inclusiv băncilor şi societăţilor de asigurare. Structurile minime sunt menite a fi suficient de flexibile, astfel încât să poată fi adaptate pentru utilizarea de către orice întreprindere. Băncile, de exemplu, trebuie să poată realiza o prezentare care să satisfacă acest Standard şi cerinţele mai detaliate din IAS 30, Informaţii prezentate în situaţiile financiare ale băncilor şi ale instituţiilor financiare similare.

IAS l (revizuit 1997)

Cuprins

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare OBIECTIV Paragrafele ARIE DE …………………………………………………………………...1 - 4

APLICABILITATE

SCOPUL FINANCIARE…………………………………………………………….. 5 RESPONSABILITATEA PENTRU FINANCIARE………………………………………….. 6

SITUAŢIILOR SITUAŢIILE

COMPONENTE ALE SITUAŢIILOR FINANCIARE 7-9 CONSIDERENTE GENERALE……………………………………………………………. …..10 -41 Prezentarea fidelă şi conformitatea cu Standardele Internaţionale de Contabilitate 10 - 19 Politici contabile 20 - 22 Continuitatea activităţii 23 - 24 Contabilitatea de angajamente 25 - 26 Consecvenţa prezentării 27 - 28 Prag de semnificaţie şi agregare 29 - 32 Compensare 33 - 37 Informaţii comparative 38 - 41 STRUCTURĂ ŞI CONŢINUT ……………………………………………………………… 42 -102 Introducere Identificarea situaţiilor financiare Perioada de raportare Oportunitate

42 - 52 44 - 48 49 - 51 52

Bilanţ Diferenţierea curent / termen lung Active curente Datorii curente Informaţii ce trebuie prezentate în bilanţ Informaţii ce trebuie prezentate fie în bilanţ, fie în note 72 - 74

53 - 74 53 - 56 57 - 59 60 - 65 66 - 71

Cont de profit şi pierdere Informaţii ce trebuie prezentate în contul de profit şi pierdere 75 - 76 Informaţii ce trebuie prezentate fie în contul de profit şi pierdere, fie în note 77 - 85

75 - 85

Modificări ale capitalurilor proprii

86 - 89

Situaţia fluxurilor de numerar

90

Note la situaţiile financiare Structură Prezentarea politicilor contabile Alte prezentări

91-102 91 - 96 97-101 102

DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ANEXĂ – STRUCTURĂ ILUSTRATIVĂ A SITUAŢIEI FINANCIARE

IAS 1 (revizuit 1997)

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 1(revizuit 1997)

103-104

Prezentarea situaţiilor financiare Standardele tipărite cu litere de tip italic aldin trebuie citite în contextul materialului de fond şi al recomandărilor de implementare din acest Standard, precum şi în contextul Prefeţei la Standardele Internaţionale de ‚Contabilitate. Standardele Internaţionale de Contabilitate nu au fost elaborate cu intenţia de a fi aplicate elementelor nesemnificative (a se vedea paragraful 12 din Prefaţă). Obiectiv Obiectivul acestui Standard este de a prescrie baza pentru prezentarea situaţiilor financiare generale, pentru a asigura comparabilitatea, atât cu situaţiile financiare ale întreprinderii pentru perioadele precedente, cât şi cu situaţiile financiare ale altor întreprinderi. Pentru a realiza acest obiectiv, acest Standard prevede considerente generale pentru prezentarea situaţiilor financiare, recomandări pentru structura acestora şi cerinţe minime privind conţinutul situaţiilor financiare. Recunoaşterea, evaluarea şi evidenţierea tranzacţiilor şi evenimentelor specifice sunt tratate în alte Standarde Internaţionale de Contabilitate. Arie de aplicabilitate 1. Acest Standard trebuie aplicat la prezentarea tuturor situaţiilor financiare generale întocmite şi prezentate în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate. 2. Situaţiile financiare generale sunt acelea menite să satisfacă nevoile utilizatorilor care nu sunt în situaţia de a cere rapoarte adaptate nevoilor lor specifice de informaţii. Situaţiile financiare generale sunt acelea care sunt prezentate separat sau în cadrul altui document public, cum ar fi raportul anual sau prospectul de emisiune. Acest Standard nu se aplică informaţiilor financiare interimare condensate. Acest Standard se aplică în egală măsura situaţiilor financiare ale unei întreprinderi individuale şi situaţiilor financiare consolidate pentru un grup de întreprinderi. Totuşi, aceasta nu împiedică prezentarea situaţiilor financiare consolidate în conformitate cu cerinţele Standardelor Internaţionale de Contabilitate şi a situaţiilor financiare ale societăţii-mamă în baza cerinţelor naţionale în cadrul aceluiaşi document, atâta timp cât baza pentru întocmirea fiecărei situaţii este clar evidenţiată în notele privind politicile contabile. 3. Acest Standard se aplică tuturor tipurilor de întreprinderi, inclusiv băncilor şi societăţilor de asigurări, în IAS 30, Informaţii prezentate în situaţiile financiare ale băncilor şi ale instituţiilor financiare similare, sunt prevăzute cerinţe suplimentare pentru bănci şi instituţii financiare similare, consecvente cu cerinţele acestui Standard. 4. Acest Standard utilizează o terminologie corespunzătoare unei întreprinderi cu scop lucrativ, întreprinderile cu scop lucrativ din sectorul public pot, de aceea, să aplice cerinţele acestui Standard, întreprinderile nonprofit, guvernamentale sau alte întreprinderi din sectorul public care urmăresc aplicarea acestui Standard ar putea fi nevoite să modifice descrierile utilizate pentru anumite elemente-rânduri din situaţiile financiare şi pentru situaţiile financiare ca atare. Astfel de întreprinderi pot prezenta şi componente suplimentare ale situaţiilor financiare.

Scopul situaţiilor financiare 5. Situaţiile financiare sunt o reprezentare financiară structurată a poziţiei financiare a unei întreprinderi şi a tranzacţiilor efectuate de aceasta. Obiectivul situaţiilor financiare generale este de a oferi informaţii despre poziţia financiară, performanţa şi fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. Situaţiile financiare prezintă, de asemenea, rezultatele gestiunii resurselor încredinţate conducerii întreprinderilor. Pentru a atinge acest obiectiv, situaţiile financiare oferă informaţii despre: (a) activele; (b) datoriile; (c) capitalurile proprii; (d) veniturile şi cheltuielile, inclusiv câştigurile şi pierderile; şi (e)fluxurile de numerar ale întreprinderii. Aceste informaţii, împreună cu alte informaţii din notele la situaţiile financiare, ajută utilizatorii la estimarea viitoarelor fluxuri de numerar ale întreprinderii şi, în special, a momentului şi gradului de certitudine a generării numerarului şi echivalentelor de numerar. Responsabilitatea pentru situaţiile financiare 6. Responsabilitatea întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare revine consiliului de administraţie şi/sau altui organ de conducere al unei întreprinderi. Componente ale situaţiilor financiare 7. Un set complet de situaţii financiare include următoarele componente: (a) bilanţul; (b) contul de profit şi pierdere; (c) o situaţie care să reflecte fie: (i) toate modificările capitalurilor proprii; fie (ii) modificările capitalurilor proprii, altele decât acelea provenind din tranzacţii de capital cu proprietarii şi distribuiri către proprietari; (d) situaţia fluxurilor de numerar; şi (e) politicile contabile şi notele explicative. 8. Întreprinderile sunt încurajate să prezinte, în afara situaţiilor financiare, o analiză financiară efectuată de conducere care descrie şi explică caracteristicile principale ale performanţei financiare şi poziţiei financiare ale întreprinderii, precum şi principalele incertitudini cu care se confruntă. Un astfel de raport poate include o analiză a: (a) principalilor factori şi influenţe care determină performanţa, inclusiv a modificărilor mediului în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea, reacţiei întreprinderii la modificările respective şi efectul acestora, precum şi a politicii de investiţii pentru a menţine şi îmbunătăţi aceste performanţe, inclusiv politica de dividende;

(b) surselor de finanţare ale întreprinderii, politicii de îndatorare şi politicilor de gestionare a riscului; şi (c) punctelor forte şi resurselor întreprinderii a căror valoare nu este reflectată în bilanţ conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate. 9. Multe întreprinderi prezintă, în afara situaţiilor financiare, situaţii suplimentare, cum ar fi rapoartele asupra mediului şi situaţiile asupra valorii adăugate, în special în sectoarele în care factorii de mediu sunt semnificativi şi atunci când angajaţii sunt consideraţi a fi un grup important de utilizatori, .întreprinderile sunt încurajate să prezinte astfel de situaţii suplimentare atunci când conducerea crede că acestea vor ajuta utilizatorii în luarea deciziilor economice. Considerente generale Prezentarea fidelă şi conformitatea cu Standardele Internaţionale de Contabilitate 10. Situaţiile financiare trebuie să prezinte fidel poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de numerar ale unei întreprinderi. Aplicarea corespunzătoare a Standardelor Internaţionale de Contabilitate, cu informaţii suplimentare prezentate atunci când este necesar, are ca rezultat, în aproape toate cazurile, situaţii financiare care realizează o prezentare fidelă. 11.0 întreprindere ale cărei situaţii financiare sunt conforme eu Standardele Internaţionale de Contabilitate trebuie să evidenţieze acest Situaţiile financiare nu trebuie descrise ca fiind conforme cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, decât dacă satisfac toate căinţele fiecărui Standard aplicabil şi fiecărei interpretări aplicabile a Comitetului Permanent pentru Interpretări. 12. Tratamentele contabile neadecvate nu pot fi rectificate, nici prin evidenţierea politicilor contabile utilizate, nici prin note sau material explicativ. 13. în cazurile extrem de rare în care conducerea ajunge la concluzia că respectarea unei cerinţe dintr-un Standard ar induce în eroare şi, prin urmare, este necesară o abatere de la o cerinţă în scopul obţinerii unei prezentări fidele, întreprinderea trebuie să prezinte următoarele: (a) concluzia conducerii că situaţiile financiare prezintă fidel poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de numerar ale întreprindem; (b) conformitatea, sub toate aspectele semnificative, cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile, cu excepţia abaterii de la un Standard pentru realizarea unei prezentări fidele; (c) Standardul de la care s-a abătut întreprinderea, natura abaterii, inclusiv tratamentul cerut de Standard, motivul pentru care tratamentul ar induce în eroare în circumstanţele respective şi tratamentul adoptat; şi

(d) impactul financiar al abaterii asupra profitului net sau pierderii nete, activelor, datoriilor, capitalurilor proprii şi fluxurilor de numerar pentru fiecare perioadă prezentată. 14. Situaţiile financiare au fost uneori descrise ca fiind „bazate pe” sau „conforme cu cerinţele semnificative ale” sau „în conformitate cu cerinţele contabile ale” Standardelor Internaţionale de Contabilitate. Adeseori nu există alte informaţii, deşi este clar că nu sunt satisfăcute cerinţe semnificative de prezentare a informaţiilor sau chiar cerinţe contabile. Astfel de situaţii ‚induc în eroare, deoarece micşorează credibilitatea şi inteligibilitatea situaţiile financiare. Pentru a se asigura că situaţiile financiare sunt conforme cu Standardele Internaţionale de Contabilitate şi că acestea îndeplinesc cerinţele utilizatorilor pe plan internaţional, acest Standard include cerinţa generală ca situaţiile financiare să ofere o prezentare fidelă, recomandări privind modul de respectare a ceratei privind prezentarea fidelă şi recomandări suplimentare pentru determinarea cazurilor extrem de rare în care este necesară o abatere. De asemenea, se cere o descriere foarte clară a circumstanţelor care determină o abatere. Existenţa unor cerinţe naţionale conflictuale nu este suficientă, în sine, pentru a justifica o abatere a situaţiilor financiare întocmite conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate. 15. În aproape toate cazurile, o prezentare fidelă este realizată prin conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile, sub toate aspectele semnificative. O prezentare fidelă solicită: (a) alegerea şi aplicarea politicilor contabile în conformitate cu paragraful 20; (b) prezentarea informaţiilor, inclusiv a politicilor contabile într-o manieră care oferă informaţii relevante, credibile, comparabile şi inteligibile; şi (c) furnizarea de informaţii suplimentare atunci când cerinţele din Standardele Internaţionale de Contabilitate sunt insuficiente pentru a permite utilizatorilor să înţeleagă impactul tranzacţiilor şi evenimentelor particulare asupra poziţiei financiare şi rezultatelor financiare ale întreprinderii. 16. În cazuri extrem de rare, aplicarea unei cerinţe specifice dintr-un Standard Internaţional de Contabilitate ar putea avea drept consecinţă situaţii financiare care induc în eroare. Va fi cazul numai atunci când tratamentul cerut de Standard este în mod clar neadecvat şi astfel nu poate fi realizată o prezentare fidelă prin aplicarea Standardului sau numai prin prezentarea de informaţii suplimentare. Abaterea nu este justificată doar pentru că un alt tratament ar oferi, de asemenea, o prezentare fidelă. 17. Atunci când se apreciază necesitatea unei abateri de la o cerinţă specifică din Standardele Internaţionale de Contabilitate, trebuie avute în vedere: (a) obiectivul cerinţei respective şi de ce anume obiectivul respectiv nu este realizat sau nu este relevant în circumstanţele respective; şi (b) modul în care circumstanţele întreprinderii diferă de acelea ale altor întreprinderi care urmează cerinţa respectivă.

18. Deoarece circumstanţele care solicită o abatere sunt extrem de rare, iar necesitatea abaterii va fi obiectul unei dezbateri considerabile şi al unui raţionament subiectiv, este important ca utilizatorii să fie conştienţi că întreprinderea nu a respectat sub toate aspectele semnificative Standardele Internaţionale de Contabilitate. Este important ca acestora să li se ofere suficiente informaţii pentru a le permite să emită un, raţionament, dispunând de informaţii corespunzătoare asupra necesităţii abaterii şi să calculeze ajustările necesare pentru a respecta Standardul. IASC va monitoriza situaţiile de neconformitate care sunt aduse în atenţia sa (de întreprinderi, de auditorii şi de organele de reglementare ale acestora, de exemplu) şi va lua în considerare necesitatea clarificării prin interpretări sau amendamente la Standarde, după cum este cazul, pentru a se asigura că abaterile rămân necesare numai în cazuri extrem de rare. 19. Atunci când, în concordanţă cu dispoziţiile specifice din Standardul respectiv, un Standard Internaţional de Contabilitate este aplicat înainte de data intrării în vigoare, f aptul acesta trebuie evidenţiat. Politici contabile 20. Conducerea trebuie să aleagă şi să aplice politicile contabile ale unei întreprinderi, astfel încât situaţiile financiare să fie conforme cu toate cerinţele fiecărui Standard Internaţional de Contabilitate aplicabil şi ale fiecărei interpretări a Comitetului Permanent pentru Interpretări. Atunci când nu există cerinţe specifice, conducerea trebuie să adopte politici care să asigure furnizarea de informaţii de către situaţiile financiare, informaţii care să fie: (a) relevante pentru nevoile utilizatorilor de luare a deciziilor; şi (b) credibile în sensul că: (i) reprezintă fidel rezultatele şi poziţia financiară a întreprinderii; (ii) reflectă substanţa economică a evenimentelor şi tranzacţiilor, şi nu doar forma juridică; (iii) sunt neutre, adică nepărtinitoare;. (iv) sunt prudente; şi (v) sunt complete sub toate aspectele semnificative. 21. Politicile contabile sunt principiile, bazele, convenţiile, regulile şi practicile specifice adoptate de o întreprindere la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. 22. În absenţa unui Standard Internaţional de Contabilitate specific şi a unei interpretări a Comitetului Permanent pentru Interpretări, conducerea îşi foloseşte raţionamentul profesional la dezvoltarea unei politici contabile care să ofere cele mai utile informaţii utilizatorilor situaţiilor financiare ale întreprinderii. În exercitarea acestui raţionament profesional, conducerea ia în considerare: (a) cerinţele şi recomandările din Standardele Internaţionale de Contabilitate care se referă la aspecte similare şi conexe; (b) definiţiile, criteriile de recunoaştere şi evaluare pentru active, datorii, venituri şi cheltuieli prevăzute ta Cadrul general al IASC; şi (c) reglementările altor organisme de stabilire a Standardelor şi practicile acceptate în sector, numai in măsura în care acestea sunt consecvente cu literele a) şi b) ale acestui paragraf.

Continuitatea activităţii 23. La întocmirea situaţiilor financiare, conducerea trebuie să evalueze capacitatea întreprinderii de a-şi continua activitatea. Situaţiile financiare trebuie întocmite pe baza continuităţii activităţii, cu excepţia caşului în care conducerea fie intenţionează să lichideze întreprinderea sau să înceteze activitatea, fie nu are o altă alternativă. Atunci când, la efectuarea evaluării, conducerea are cunoştinţă de incertitudini semnificative legate de evenimente sau condiţii care pot cauza îndoieli semnificative asupra capacităţii întreprinderii de a-şi continua activitatea, incertitudinile respective trebuie evidenţiate. Atunci când situaţiile financiare nu sunt, întocmite pe baza continuităţii activităţii, acest fapt trebuie evidenţiat, împreună cu baza de întocmire a situaţiilor ‚financiare şi motivul .pentru care întreprinderea nu îşi va mai putea continua activitatea. 24. Atunci când conducerea apreciază dacă prezumţia continuităţii activităţii este adecvată, sunt luate în considerare toate informaţiile disponibile pentru viitorul previzibil, care trebuie să fie de cel puţin 12 luni de la data bilanţului, fără a fi limitat la această perioadă. Importanţa acordată depinde de fiecare caz în parte. Atunci când întreprinderea a avut o activitate profitabilă în trecut şi acces uşor la resurse financiare, se poate ajunge la concluzia că prezumţia continuităţii activităţii este adecvată ară o analiză detaliată. În alte cazuri, conducerea poate fi nevoită să ia în considerare o gamă largă de factori care afectează profitabilitatea curentă şi anticipată, graficele de rambursare a datoriilor şi sursele potenţiale de refinanţare înainte de a fi sigură că prezumţia continuităţii activităţii este adecvată. Contabilitatea de angajamente 25. Întreprinderea trebuie să-şi întocmească situaţiile financiare folosind contabilitatea de angajamente, cu excepţia informaţiilor privind fluxurile de numerar. 26. În baza contabilităţii de angajamente, tranzacţiile şi evenimentele sunt recunoscute atunci când apar (şi nu pe măsură ce numerarul sau echivalentele de numerar sunt încasate sau plătite), sunt înregistrate în evidenţele contabile şi sunt raportate în situaţiile financiare ale perioadelor la care se referă. Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere pe baza unei asocieri (corelări) directe între costurile suportate şi obţinerea unor elemente specifice de venit. Totuşi, aplicarea conceptului de corelare nu permite recunoaşterea elementelor în bilanţ care nu satisfac definiţia activelor sau a datoriilor. Consecvenţa prezentării 27. Modul de prezentare şi clasificare a elementelor în situaţiile financiare trebuie menţinui de la o perioadă la alta cu excepţia cazului când: (a) O schimbare semnificativă în natura activităţii întreprinderii sau o analiză a prezentării situaţiilor financiare demonstrează că schimbarea respectivă va avea ca rezultat o prezentare mai adecvată a evenimentelor şi tranzacţiilor; sau

(b) o schimbare a prezentării este cerută de un Standard Internaţional de Contabilitate sau de o interpretare a Comitetului Permanent pentru Interpretări. 28. O achiziţie sau cedare semnificativă ori o revizuire a prezentării situaţiilor finanţare poate sugera că situaţiile financiare trebuie prezentate diferit. O întreprindere trebuie să modifice prezentarea situaţiilor financiare doar dacă este probabilă utilizarea în continuare a acestei structuri revizuite sau beneficiul unei prezentări alternative este evident. Atunci când se face astfel de schimbări ale modului de prezentare, întreprinderea îşi reclasifică informaţiile comparative în acord cu paragraful 38-40. O modificare a prezentării în vederea conformităţii cu cerinţele naţionale este permisă atâta timp cât prezentarea revizuită este consecventă cu cerinţele acestui Standard.

Prag de semnificaţie şi agregare 29. Fiecare element semnificativ trebuie prezentat separat în situaţiile financiare. Valorile nesemnificative trebuie agregate cu valorile de natură sau funcţie similară şi nu trebuie prezentate separat. 30. Situaţiile financiare rezultă din prelucrarea unui volum mare de tranzacţii care sunt structurate prin agregare pe grupe în funcţie de natura sau funcţia lor. Etapa finală a procesului de agregare şi clasificare este prezentarea de date condensate şi clasificate care formează elemente – rânduri, fie în situaţiile financiare propriu-zise, fie în note. Dacă un element – rând nu este în mod individual semnificativ, atunci el este agregat cu alte elemente fie în situaţiile financiare propriu-zise, fie în note. Un element care nu este suficient de semnificativ pentru a fi prezentat separat în situaţiile financiare propriu-zise poate fi, totuşi, suficient de semnificativ încât să poată fi prezentat separat în note. 31. În acest context, informaţia este semnificativă dacă neprezentarea sa ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor luate pe baza situaţiilor financiare. Pragul de semnificaţie depinde de mărimea şi natura elementului judecat în circumstanţele particulare ale omisiunii sale. Când se apreciază dacă un element sau un cumul de elemente este semnificativ, sunt evaluate împreună natura şi mărimea elementului respectiv, în funcţie de circumstanţe, fie natura, fie mărimea elementului ar putea fi factorul determinant De exemplu, activele individuale de aceeaşi natură şi funcţie sunt agregate chiar dacă valorile individuale sunt mari. Totuşi, elementele mari care diferă ca natură sau funcţie sunt prezentate separat. 32. Pragul de semnificaţie implică faptul că nu trebuie respectate cerinţele specifice de prezentare ale Standardelor Internaţionale de Contabilitate dacă informaţiile rezultate nu sunt semnificative. Compensare 33. Activele şi datoriile nu trebuie compensate, cu excepţia cazului în care compensarea este cerută sau permisă de un alt Standard Internaţional de Contabilitate.

34. Elementele de venituri şi cheltuieli trebuie compensate atunci, şi doar atunci când: (a) un Standard Internaţional de Contabilitate cere sau permite acest lucru; sau (b) câştigurile, pierderile şt cheltuielile aferente provenind din aceeaşi tranzacţie sau eveniment sau din tranzacţii şi evenimente similare nu sunt semnificative. Astfel de valori trebuie agregate în concordanţă cu paragraful 29. 35. Este important ca atât activele şi datoriile, cât şi veniturile şi cheltuielile, atunci când sunt semnificative, să fie raportate separat. Compensarea, fie în contul de profit şi pierdere, fie în bilanţ, cu excepţia cazului când compensarea reflectă substanţa economică a tranzacţiei sau evenimentului, micşorează capacitatea utilizatorilor de a înţelege tranzacţiile. Raportarea activelor după reducerile de valoare, de exemplu, reducerile pentru deprecierea stocurilor şi reducerile pentru creanţele incerte, nu se consideră compensare. 36. IAS 18, Venituri din activităţi curente, defineşte termenul venit din activităţile curente şi cere ca acesta să fie evaluat la valoarea justă a contraprestaţiei primite sau de primit, luând în considerare valoarea fiecărei reduceri comerciale acordate de întreprindere. În decursul activităţilor sale curente, întreprinderea efectuează alte tranzacţii care nu generează venituri, dar care sunt ocazionate de principalele activităţi generatoare de venituri. Rezultatele unor astfel de tranzacţii sunt prezentate, atunci când această prezentare reflectă substanţa economică a tranzacţiei sau a evenimentului, prin compensarea veniturilor cheltuielile asociate care apar din aceeaşi tranzacţie. De exemplu: (a) câştigurile şi pierderile din cedarea activelor imobilizate, inclusiv investiţiile financiare şi activele de exploatare, sunt raportate prin deducerea, din încasările din cedare, a valorii contabile a activului şi a cheltuielilor de vânzare aferente; (b) cheltuielile care sunt rambursate în baza unui contract cu un terţ (de exemplu, un contract de subînchiriere) sunt compensate cu rambursările aferente; şi (c) elementele extraordinare pot fi prezentate după deducerea impozitului şi interesului minoritar, cu menţionarea în note a valorilor brute. 37. În plus, câştigurile şi pierderile care apar dintr-un grup de tranzacţii similare surit raportate pe o bază netă, de exemplu, câştigurile şi pierderile din diferenţele de curs valutar sau câştigurile şi pierderile la instrumentele financiare deţinute în scopuri de tranzacţionare. Totuşi, astfel de câştiguri şi pierderi sunt raportate separat dacă mărimea, natura sau incidenţa lor îndeplinesc condiţiile pentru prezentarea separată cerută de IAS 8, Profitul net sau pierderea netă ,a perioadei, erori fundamentale şi modificări ale politicilor contabile.

Informaţii comparative 38. Cu excepţia cazului în care un Standard Internaţional de Contabilitate permite sau cere altfel, informaţiile comparative trebuie prezentate, în ceea ce priveşte perioada precedentă,

pentru toate informaţiile numerice din situaţiile financiare. Informaţiile comparative trebuie incluse în informaţiile narative şt descriptive atunci când acest lucru este relevant pentru înţelegerea situaţiilor financiare ale perioadei curente. 39. În unele cazuri, informaţiile narative furnizate de situaţiile financiare pentru perioada (perioadele) anterioară continuă să fie relevante în perioada curentă. De exemplu, detaliile privind un litigiu, al cărui rezultat era nesigur la data ultimului bilanţ întocmit şi este încă nerezolvat, sunt prezentate în perioada curentă. Astfel, utilizatorii beneficiază de informaţia că exista acea incertitudine la data ultimului bilanţ întocmit şi că au fost luate măsuri pentru rezolvarea acesteia în cursul perioadei. 40. Atunci când prezentarea sau clasificarea elementelor din situaţiile financiare se modifică, sumele comparative trebuie reclasificate, cu ‚excepţia cazului în care acest lucru este imposibil de realizat, pentru a asigura comparabilitatea cu perioada curentă, iar natura, valoarea şi motivul oricărei reclasificări trebuie prezentate. În situaţia în care reclasificarea sumelor comparative este imposibilă, întreprinderea trebuie să prezinte motivul nereclasificării şi natura modificărilor care ar fi trebuit f acute dacă valorile ar fi f ost reclasificate. 41. Pot exista circumstanţe încare reclasificarea informaţiilor în vederea comparabilităţii cu perioada curentă este nerealizabilă. De exemplu, s-ar putea ca datele să nu fi fost colectate în perioada (perioadele) anterioară într-o manieră care să permită reclasificarea şi s-ar putea ca reconstituirea informaţiilor să nu fie posibilă. În astfel de cazuri, este prezentată natura ajustărilor care ar fi fost făcute asupra valorilor comparative. IAS 8 tratează ajustările necesare informaţiilor comparative ca urmare a modificării unei politici contabile care este aplicată retrospectiv. Structură şi conţinut Introducere 42. Acest Standard cere ca anumite informaţii să fie prezentate fie în situaţiile financiare, ca alte elemente-rânduri, fie în note şi stabileşte formatele recomandate ca anexă la Standard, formate pe care o întreprindere le poate adopta în funcţie de specific. IAS 7 oferă o structură de prezentare a situaţiei fluxurilor de numerar. 43. Acest Standard utilizează termenul de prezentare de informaţii într-un sens larg, cuprinzând elementele prezentate în fiecare situaţie financiară propriu-zisă, precum şi în notele la acestea. Prezentările cerute de alte Standarde Internaţionale de Contabilitate sunt făcute conform cerinţelor Standardelor respective. În cazul în care acest Standard sau un altul nu specifică contrariul, astfel de prezentări sunt făcute fie în situaţia financiară respectivă, fie în note. Identificarea situaţiilor financiare

44. Situaţiile financiare trebuie identificate şi separate In mod clar de alte informaţii din acelaşi document publicat. 45. Standardele Internaţionale de Contabilitate se aplică numai situaţiilor financiare, şi nu altor informaţii prezentate în raportul anual sau alt document Prin anuare, este important ca utilizatorii să poată distinge informaţiile elaborate prin utilizarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate de alte informaţii care pot fi folositoare utilizatorilor, dar nu fac obiectul Standardelor. 46. Fiecare componentă a situaţiilor financiare trebuie în mod clar identificată. În plus, următoarele informaţii trebuie evidenţiate în mod special şl repetate atunci când sunt necesare înţelegerii corespunzătoare a Informaţiilor prezentate: (a) denumirea întreprinderii raportoare sau alte mijloace de identificare; (b) dacă situaţiile financiare se referă la întreprinderea individuală sau la un grup de întreprinderi; (c) data bilanţului sau perioada acoperită de situaţiile financiare, în funcţie de componenta respectivă a situaţiilor financiare; (d) moneda de raportare; şi (e) nivelul de precizie utilizat în prezentarea cifrelor din situaţiile financiare. 47. Cerinţele din paragraful 46 sunt în mod normal satisfăcute prin prezentarea titlurilor de pagină şi a titlurilor de coloană abreviate pe fiecare pagină a situaţiilor financiare. În determinarea celei mai bune modalităţi de prezentare a acestor informaţii este nevoie de raţionament profesional. De exemplu, atunci când situaţiile financiare sunt citite electronic, nu pot fi utilizate pagini separate; elementele de mai sus sunt atunci prezentate cu o frecvenţă suficientă, astfel încât să asigure o înţelegere corespunzătoare a informaţiilor conţinute. 48. Situaţiile financiare sunt deseori mai uşor de înţeles prin prezentarea informaţiilor în unităţi ale monedei de raportare de ordinul miilor sau milioanelor. Acest fapt este acceptabil atâta timp cât nivelul de precizie a prezentării este menţionat şi informaţiile relevante nu sunt pierdute. Perioada de raportare 49. Situaţiile financiare trebuie prezentate cel puţin anual. Atunci când, în circumstanţe excepţionale, data bilanţului unei întreprinderi se schimbă fi situaţiile financiare anuale sunt prezentate pentru o perioadă mai lungă sau mal scurtă de un an, întreprinderea trebuie să prezinte, in plus faţă de perioada acoperită de situaţiile financiare: (a) motivul folosirii unei perioade diferite de un an; şi (b) faptul că sumele comparative pentru contul de profit şi pierdere, modificările capitalurilor proprii, fluxurile de numerar şi notele aferente nu sunt comparabile. 50. În circumstanţe excepţionale, o întreprindere poate fi obligată sau poate hotărî să schimbe data bilanţului său, de exemplu ca urmare a achiziţiei sale de către o altă întreprindere, care raportează bilanţul la o dată diferită. În acest caz este important ca utilizatorii să fie conştienţi

că valorile prezentate pentru perioada curentă şi sumele comparative nu sunt comparabile şi că este prezentat motivul pentru care s-a modificat data bilanţului. 51. În mod normal, situaţiile financiare sunt întocmite în mod consecvent, acoperind o perioadă de un an. Totuşi, anumite întreprinderi preferă să raporteze, de exemplu, pentru o perioadă de 52 de săptămâni, din motive practice. Acest Standard nu împiedică această practică, întrucât este puţin probabil ca situaţiile financiare rezultate să fie semnificativ diferite de acelea care ar fi prezentate pentru un an.

Oportunitate 52. Utilitatea situaţiilor financiare este afectată dacă acestea nu sunt puse la dispoziţia utilizatorilor într-o perioadă rezonabilă de timp după data bilanţului. Întreprinderile ar trebui să fie în măsură să emită situaţie financiare în termen de şase luni de la data bilanţului. Factori care există în mod constant, cum ar fi complexitatea activităţii unei întreprinderi, nu reprezintă un motiv suficient pentru a nu raporta la momentul oportun. Termenele limită concrete sunt prezentate de legislaţie şi reglementările pieţei sub multe jurisdicţii.

Bilanţ Diferenţierea curent / termen lung 53. Fiecare întreprindere trebuie să determine, pe baza naturii activităţii sale, dacă să prezinte sau nu activele curente şi imobilizate şi datoriile curente şi pe termen lung, ca şi clasificări separate în bilanţ. Paragrafele de la 57 la 65 din prezentul Standard se aplică atunci când se face această distincţie. Atunci când întreprinderea hotărăşte să nu facă această clasificare, activele şi datoriile trebuie prezentate pe larg, în ordinea lichidităţii lor. 54. Indiferent de metoda de prezentare adoptată, întreprinderea trebuie să prezinte valoarea ce se aşteaptă a fi recuperată sau achitată după mai mult de 12 luni, pentru flecare element de activ şi datorie care combină sume ce se aşteaptă a fi recuperate sau achitate atât înainte, cât şi după 12 luni de la data bilanţului. 55. Atunci când întreprinderea furnizează bunuri sau prestează servicii in cadrul unui ciclu de exploatare clar identificabil, clasificarea separată în bilanţ a activelor curente şi imobilizate şi a datoriilor curente şi pe termen lung oferă informaţii utile, făcându-se distincţie între activele nete care sunt în mod continuu rulate sub formă de capital circulant şi acelea utilizate în activitatea pe termen lung a întreprinderii. De asemenea, acest fapt evidenţiază activele ce se

aşteaptă a fi realizate în cadrul ciclului curent de exploatare şi datoriile exigibile în cursul aceleiaşi perioade. 56. Informaţiile despre scadenţa activelor şi datoriilor sunt utile pentru evaluarea lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii. IAS 32, Instrumente financiare: prezentare şi descriere, solicită prezentarea scadenţei atât pentru activele financiare, cât şi pentru datoriile financiare. Activele financiare cuprind creanţele comerciale şi similare, iar datoriile financiare includ datoriile comerciale şi pe cele similare. Informaţiile privind data anticipată pentru recuperarea şi stingerea activelor şi datoriilor nemonetare cum sunt stocurile şi provizioanele sunt şi ele utile, indiferent dacă activele şi datoriile sunt sau nu clasificate ca fiind curente şi imobilizate pe termen lung. De exemplu, întreprinderile prezintă valoarea stocurilor ce se aşteaptă a fi recuperată după mai mult de un an de la data bilanţului. Activele curente 57. Un activ trebuie clasificat ca activ curent atunci când: (a) se aşteaptă să fie realizat sau este deţinut pentru vânzare sau consum în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii; sau (b) este deţinui, în principal, în scopul comercializării sau pe termen scurt şi se aşteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului; sau (c) reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată. Toate celelalte active trebuie clasificate ca active imobilizate. 58. Prezentul Standard utilizează termenul „imobilizate” pentru a cuprinde activele corporale, necorporale, de exploatare şi financiare pe termen lung. Acesta nu interzice utilizarea descrierilor alternative, atâta timp cât sensul este clar. 59. Ciclul de exploatare al unei întreprinderi reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea materiilor prime care intră într-un proces şi finalizarea sa în numerar sau sub forma unui instrument uşor convertibil în numerar. Activele curente cuprind stocurile şi creanţele comerciale care sunt vândute, consumate sau realizate ca parte a ciclului normal de exploatare, chiar şi atunci când nu se aşteaptă să fie realizate în 12 luni de la data bilanţului. Titlurile de plasament sunt clasificate ca active curente dacă se aşteaptă să fie realizate în 12 luni de la data bilanţului; altfel, ele sunt clasificate ca active imobilizate. Datorii curente 60. O datorie trebuie clasificată ca datorie curentă atunci când: (a) se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii; sau (b) este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului. Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung. 61. Datoriile curente pot fi clasificate într-o manieră similară activelor curente. Anumite datorii curente, cum ar fi datoriile comerciale şi cele către angajaţi şi alte costuri de exploatare, fac

parte din fondul de rulment utilizat în ciclul normal de .exploatare a activităţii. Astfel de elemente de exploatare sunt clasificate ca datorii curente, chiar dacă sunt exigibile după mai mult de 12 luni de la data bilanţului. 62. Alte datorii curente nu sunt decontate ca parte a ciclului curent de exploatare, dar sunt exigibile în termen de 12 luni de la data bilanţului. Exemple sunt: partea curentă din datoriile .purtătoare de dobândă, descoperirile de cont, dividendele de plătit, impozitul pe profit şi alte datorii necomerciale. Datoriile purtătoare de dobândă prin care se finanţează pe termen lung fondul de rulment, şi nu sunt exigibile în 12 luni, sunt datorii pe termen lung. 63. Întreprinderile trebuie să continue clasificarea datoriilor pe termen lung purtătoare de dobândă ca datorii pe termen lung chiar şi atunci când acestea sunt exigibile în 12 luni de la data bilanţului dacă: (a) termenul iniţial a fost pentru o perioadă mai mare de 12 luni; (b) întreprinderea intenţionează să refinanţeze datoria pe termen lung; şi (c) intenţia respectivă este susţinută de un acord de refinanţare sau de reeşalonare a plăţilor, care este încheiat înainte ca situaţiile financiare să fie autorizate pentru depunere. Valoarea oricărei datorii care a fost exclusă din datoriile curente conform acestui paragraf, împreună cu informaţiile care vin să susţină această prezentare, trebuie evidenţiate în notele la bilanţ. 64. Se poate anticipa ca anumite obligaţii exigibile în cadrul următorului ciclu de exploatare să fie refinanţate sau reînnoite la alegerea întreprinderii şi de aceea nu se aşteaptă să folosească fondul de rulment curent al întreprinderii. Astfel de obligaţii sunt considerate ca făcând parte din finanţarea pe termen lung a întreprinderii şi trebuie clasificate ca fiind pe termen lung. Totuşi, în situaţiile în care refinanţarea nu ar fi la îndemâna întreprinderii (ca atunci când nu există un acord de refinanţare), ea nu trebuie considerată automată. În acest caz, obligaţia este clasificată ca fiind curentă, cu excepţia cazului în care finalizarea unui acord de refinanţare înainte ca situaţiile financiare să fie autorizate pentru depunere dovedeşte că substanţa economică a datoriei la data bilanţului era cea specifică termenului lung. 65. Anumite contracte de împrumut conţin angajamente ale debitorului (condiţii obligatorii) care determină ca datoria să fie plătibilă la cerere, dacă anumite condiţii legate de poziţia financiară a debitorului sunt încălcate. În aceste circumstanţe, datoria este clasificată ca fiind pe termen lung numai dacă: (a) creditorul a convenit, înainte de autorizarea pentru depunere a situaţiilor financiare, să nu solicite plata ca urmare a încălcării condiţiilor; şi (b) nu este probabil ca alte încălcări să survină în termen de 12 luni de la data bilanţului.

Informaţii ce trebuie prezentate în bilanţ

66. Bilanţul trebuie să cuprindă elementele-rânduri care prezintă, cel puţin, următoarele valori: (a) imobilizări corporale; (b) active necorporale; (c) active financiare (fără valorile de la d), J) şi g); (d) investiţii financiare contabilizate prin metoda punerii în echivalenţă; (e) stocuri; (f) creanţe comerciale şi similare; (g) numerar şi echivalente de numerar; (h) datorii comerciale şl similare; (i) datorii şi active fiscale, aşa cum sunt ele cerute de IAS 12, Impozit pe profit; 0) provizioane; (k) datorii pe termen lung purtătoare de dobândă; (l) Interes minoritar; şi (m) capital emis şi rezerve. 67. Alte elemente-rânduri, titluri şi subtotaluri trebuie prezentate în bilanţ. Atunci când un Standard Internaţional de Contabilitate o cere sau când o astfel de prezentare este necesară pentru a prezenta fidel poziţia financiară a întreprinderii. 68. Acest Standard nu prescrie ordinea sau formatul de prezentare a elementelor. Paragraful 66 oferă, pur şi simplu, o listă a elementelor care sunt atât de diferite ca natură sau funcţiune, încât merită o prezentare separată în bilanţ. Formate ilustrative sunt prezentate în Anexa la acest Standard. Ajustări la elementele de mai sus cuprind următoarele: (a) elemente-rânduri sunt adăugate atunci când un alt Standard Internaţional de Contabilitate cere prezentarea separată în bilanţ sau când mărimea, natura sau funcţia unui element este astfel încât prezentarea separată va ajuta la prezentarea fidelă a poziţiei financiare a întreprinderii; şi (b) descrierile utilizate şi ordinea elementelor pot fi amendate conform naturii întreprinderii şi tranzacţiilor acesteia, pentru a oferi informaţii necesare unei înţelegeri de ansamblu a poziţiei financiare a întreprinderii. De exemplu, o bancă amendează descrierile de mai sus pentru a aplica cerinţele specifice din paragrafele de la 18 la 25 ale IAS 30 Informaţii prezentate în situaţiile financiare ale băncilor şi ale instituţiilor financiare similare. 69. Elementele – rânduri enumerate în paragraful 66 sunt acoperitoare ca natură şi nu trebuie limitate la elemente care cad sub incidenţa altor Standarde. De exemplu, elementul – rând active necorporale include fondul comercial şi activele care provin din cheltuielile de dezvoltare. 70. Raţionamentul privind prezentarea separată a altor elemente se bazează pe determinarea: (a) naturii şi lichidităţii activelor, precum şi a pragului lor de semnificaţie, conducând, în majoritatea cazurilor, la

prezentarea separată a fondului comercial şi a activelor provenind din cheltuielile de dezvoltare, a activelor monetare şi nemonetare şi a activelor curente şi a celor imobilizate; (b) funcţiei lor in cadrul întreprinderii, conducând, de exemplu, la prezentarea separată a activelor financiare şi de exploatare, stocuri, creanţe şi numerar şi echivalente de numerar; şi (c) sumelor, naturii şi delimitării în timp a datoriilor, conducând, de exemplu, la prezentarea separată a datoriilor purtătoare şi nepurtătoare de dobânda şi a provizioanelor, clasificate în curente şi pe termen lung, dacă este cazul. 71. Activele şi datoriile care diferă ca natură sau funcţie sunt uneori supuse unor baze diferite de evaluare. De exemplu, anumite clase de imobilizări corporale pot fi înregistrate la cost sau la valorile rezultate din reevaluare conform IAS 16. Utilizarea de baze diferite de evaluare a diferitelor clase de active sugerează că natura sau funcţia lor diferă şi de aceea ele trebuie prezentate ca elemente – rânduri separate. Informaţii ce trebuie prezentate fie în bilanţ, fie în note 72. Alte subclasificări ale elementelor-rănduri prezentate, clasificate într-o manieră corespunzătoare activităţii întreprinderii Fiecare element trebuie subclasificat, atunci când este cazul, după natura sa, iar sumele de plătit sau de încasat de la întreprinderea mamă, filiale şi întreprinderi asociate şi alte părţi afiliate trebuie prezentate separat. 73. Detaliile oferite în subclasificări, fie în bilanţ, fie in note, depind de cerinţele Standardelor Internaţionale de Contabilitate şi de mărimea, natura şi funcţia sumelor implicate. Factorii din paragraful 70 sunt, de asemenea, utilizaţi pentru a hotărî baza subclasificării. Prezentările diferă pentru fiecare element, de exemplu: (a) activele corporale sunt clasificate după clasă aşa cum este descris în IAS 16, Imobilizări corporale; (b) creanţele sunt analizate pe grupe de creanţe comerciale, creanţe privind membrii grupului, creanţe de la părţi afiliate, plăţile efectuate în avans şi alte sume; (c) stocurile sunt subclasificate, conform IAS 2, Stocuri în marfă, materii prime şi materiale, producţie în curs de execuţie şi produse finite; (d) provizioanele sunt analizate prezentându-se separat provizioanele pentru beneficiile de pensionare cuvenite angajaţilor şi alte elemente clasificate într-o manieră corespunzătoare activităţii întreprinderii; şi (e) capitalurile proprii şi rezervele sunt analizate evidenţiindu-se separat diferite clase de capital vărsat, prime de capital şi rezerve. 74. Întreprinderile trebuie să prezinte următoarele informaţii, fie în bilanţ, fie în note: (a) pentru fiecare clasă de capital social:

(i) numărul de acţiuni autorizate; (ii) numărul acţiunilor emise şi vărsate integral, şi emise dar nevărsate integral; (iii) valoarea nominală pe acţiune sau faptul că acţiunile nu au valoare nominală; (iv) o reconciliere a numărului acţiunilor existente la începutul şi la sfârşitul anului; (v) drepturile, preferinţele şl restricţiile ataşate clasei respective (vi) acţiunile proprii deţinute de întreprindere sau de filiale sau întreprinderi asociate ; şi (vii) acţiunile rezervate pentru emisiune în baza contractelor de opţiuni şi a contractelor de vânzare, inclusiv termenele şi sumele aferente; (b) descrierea naturii şi scopului fiecărei rezerve din cadrul capitalurilor proprii; (c) valoarea dividendelor care au fost propuse sau declarate după data bilanţului, dar înainte ca situaţiile financiare să fie autorizate pentru depunere; şl (d) valoarea dividendelor preferenţiale cumulative nerecunoscute. O întreprindere fără capital social, cum ar fi parteneriatele, trebuie să prezinte informaţii echivalente celor cerute mai sus, evidenţiindu-se mişcările pe parcursul perioadei pentru flecare categorie de interes în capitalurile proprii, precum şi drepturile, preferinţele şi restricţiile ataşate flecarei categorii de interes de capital. Cont de profit şi pierdere Informaţii ce trebuie prezentate în contul de profit şi pierdere 75. Contul de profit şi pierdere trebuie să includă, cel puţin, elemente-rânduri care ia prezinte următoarele valori: (a) veniturile din activităţile curente; (b) rezultatele activităţii de exploatare; (c) costurile de finanţare; (d) partea din profit şi pierdere aferentă întreprinderilor asociate şi asocierilor te participare, contabilizată prin metoda punerii în echivalenţă; (e) cheltuielile cu impozite şi taxe; (f) profitul sau pierderea din activităţi curente; (g) elementele extraordinare; (h) interesul minoritar; şi (i) profitul net sau pierderea netă a perioadei. Alte elemente-rânduri, titluri şi subtotaluri trebuie prezentate în contul de profit şt pierdere atunci când un Standard Internaţional de Contabilitate o cere sau atunci când o astfel de prezentare este necesară pentru prezentarea fidelă a rezultatelor financiare ale întreprinderii. 76. Efectele diferitelor activităţi, tranzacţii şi evenimente ale unei întreprinderi diferă ca stabilitate, risc şi previzibilitate, iar prezentarea elementelor de performanţă ajută la înţelegerea performanţelor realizate şi la evaluarea rezultatelor viitoare. Alte elemente – rânduri sunt incluse in contul de profit şi pierdere, iar descrierile utilizate şi ordinea elementelor sunt modificate când este necesar pentru explicarea elementelor de performanţă. Factorii ce trebuie avuţi în vedere cuprind pragul de semnificaţie, precum şi natura şi funcţia diferitelor componente de venituri şi cheltuieli. De exemplu, băncile modifică descrierile pentru a aplica cerinţele mai specifice din paragrafele de la 9 la 17 ale IAS 30. Elementele de venituri şi cheltuieli sunt compensate numai atunci când sunt satisfăcute criteriile din paragraful 34.

Informaţii ce trebuie prezentate fie în contul de profit şi pierdere, fie în note 77. întreprinderile trebuie să prezinte, fie în contul de profit şi pierdere, fie în notele la contul de profit şi pierdere, o analiză a cheltuielilor utilizând o clasificare bazată fie pe natura cheltuielilor, fie pe destinaţia lor în cadrul întreprinderii. 78. Întreprinderile sunt încurajate să prezinte analiza de la paragraful 77 în contul de profit şi pierdere. 79. Elementele de cheltuieli sunt, în continuare, subclasificate pentru a evidenţia sfera componentelor rezultatelor financiare care pot diferi în ceea ce priveşte stabilitatea, potenţialul de câştig sau pierdere şi previzibilitatea. Aceste informaţii sunt furnizate într-unul din două moduri posibile. 80. Prima metoda de analiză este cunoscută ca metoda clasificării după natura cheltuielilor. Cheltuielile sunt agregate în contul de profit şi pierdere conform naturii lor (de exemplu, amortizarea, achiziţiile de materii prime, cheltuielile cu transportul, salariile, cheltuielile de publicitate) şi nu sunt realocate pe diferitele funcţii din cadrul întreprinderii. Această metodă este simplu de aplicat ta multe întreprinderi mai mici, deoarece nu este necesară nici o alocare a cheltuielilor de exploatare pe clasificările funcţionale. Un exemplu de clasificare utilizând metoda naturii cheltuielilor este următorul: Venituri din activităţi curente Alte venituri din exploatare Variaţia stocurilor de produse finite şi produse în curs de execuţie X Materii prime şi consumabile utilizate Cheltuieli cu personalul Cheltuielile cu amortizarea Alte cheltuieli de exploatare Total cheltuieli de exploatare Profitul din activitatea de exploatare X

X X X X X X (X)

81. Variaţia stocurilor de produse finite şi în curs de execuţie pe parcursul perioadei reprezintă o corecţie a cheltuielilor de producţie pentru a reflecta faptul că fie producţia a mărit nivelul stocurilor, fie vânzările suplimentare au redus nivelul stocurilor. În unele jurisdicţii, creşterea produselor finite şi în curs de execuţie în cursul perioadei este prezentată imediat după veniturile din analiza de mai sus. Totuşi, prezentarea utilizată nu trebuie să sugereze că astfel de valori reprezintă venituri. 82. Cea de-a doua metodă de analiză este cunoscută ca metoda clasificării după destinaţia cheltuielilor sau metoda „costului vânzărilor” şi clasifică cheltuielile după funcţia lor ca parte a costului vânzărilor, distribuţiei sau activităţilor administrative. Această prezentare oferă deseori informaţii mai relevante pentru utilizatori decât clasificarea cheltuielilor după natură, dar

alocarea costurilor pe destinaţii poate fi arbitrară şi implică în mod considerabil utilizarea raţionamentului profesional. Un exemplu de clasificare utilizând metoda funcţiei cheltuielilor este următorul: Venituri din activităţile curente Costul vânzărilor Marja brută Alte venituri din exploatare Costurile de distribuţie Cheltuielile administrative Alte cheltuieli de exploatare Profitul din activitatea de exploatare

X (X) X X (X) (X) (X) X

83. Întreprinderile care clasifică cheltuielile după funcţie trebuie să prezinte informaţii suplimentare despre natura cheltuielilor, inclusiv cheltuielile cu amortizarea şi cu personalul. 84. Alegerea metodei de analiză între metoda costului vânzărilor şi metoda naturii cheltuielilor depinde atât de factori istorici şi cei aferenţi sectorului economic respectiv, cât şi de natura organizaţiei. Ambele metode indică acele costuri care se aşteaptă să varieze, direct sau indirect, în funcţie de nivelul vânzărilor sau producţiei întreprinderii. Deoarece fiecare metodă de prezentare are avantaje pentru diferite tipuri de întreprindere, acest Standard solicită o opţiune între clasificări în funcţie de cea care prezintă cel mai fidel elementele de performanţă ale întreprinderii. Totuşi, deoarece informaţiile asupra naturii cheltuielilor sunt utile la estimarea viitoarelor fluxuri de numerar, se cere o prezentare suplimentară atunci când este utilizată metoda costului vânzărilor. 85. O întreprindere trebuie să prezinte, fie în contul de profit şi pierdere, fie în note, valoarea dividendelor pe acţiune, declarate sau propuse, pentru perioada la care se referă situaţiile financiare. Modificări ale capitalurilor proprii 86. Întreprinderile trebuie să prezinte, ca o componentă separată a situaţiilor sale financiare, o situaţie care să evidenţieze: (a) profitul net sau pierderea netă a perioadei; (b) fiecare element de venit şi cheltuială, câştig sau pierdere care, aşa cum este cerut de alte Standarde, este recunoscut direct în capitalurile proprii, şi totalul acestor elemente; şi (c) efectul cumulativ al modificărilor politicii contabile şi corecţia erorilor fundamentale abordate la tratamentele de bază din IAS 8. În plus, întreprinderile trebuie să prezinte, fie în situaţia modificărilor capitalurilor proprii, fie în note: (d) tranzacţiile de capital cu proprietarii şi distribuţiile către aceştia;

(e) soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la începutul perioadei ‚şl la data bilanţului, precum şi modificările pe parcursul perioadei; şi (f) 0 reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei clase de capitaluri proprii, prime de capital şl fiecărei rezerve la începutul şl sfârşitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare. 87. Modificările în capitalurile proprii ale întreprinderii între două date ale bilanţului reflectă creşterea sau reducerea activului net sau a avuţiei în cursul perioadei, în baza principiilor particulare de evaluare adoptate şi prezentate în situaţiile financiare. Cu excepţia modificărilor rezultate din tranzacţiile cu acţionarii, cum ar fi aporturile de capital şi dividendele, modificarea globală a capitalurilor proprii reprezintă câştigurile şi pierderile totale generate de activităţile întreprinderii pe parcursul perioadei. 88. IAS 8, Profitul net sau pierderea netă a perioadei, erori fundamentale şi modificări ale politicilor contabile, cere ca toate elementele de venituri şi cheltuieli recunoscute într-o perioadă să fie incluse în determinarea profitului net sau a pierderii nete a perioadei, cu excepţia cazului în care un Standard Internaţional de Contabilitate nu cere sau nu permite altceva. Alte Standarde cer ca pierderile şi câştigurile, cum ar fi deficitele şi surplusurile din reevaluare şi anumite diferenţe de curs valutar să fie recunoscute direct ca modificări ale capitalurilor proprii împreună cu tranzacţiile de capital şi cu distribuţiile către proprietarii întreprinderii. Întrucât este importantă luarea în considerare a tuturor câştigurilor şi pierderilor la evaluarea modificărilor poziţiei financiare a unei întreprinderi între două date ale bilanţului, acest Standard solicită o componentă distinctă a situaţiilor financiare care să evidenţieze câştigurile şi pierderile totale ale unei întreprinderi, inclusiv pe cele care sunt recunoscute direct în capitalurile proprii. 89. Cerinţele din paragraful 86 pot fi satisfăcute printr-o serie de modalităţi. Modelul adoptat de multe jurisdicţii urmează formatul pe coloane care reconciliază soldurile iniţiale şi cele finale ale fiecărui element de capitaluri proprii, inclusiv elementele de la a) la f). O alternativă este aceea de a raporta o componentă separată a situaţiilor financiare care să prezinte numai elementele de la a) la c), în baza acestui model, elementele descrise de la d) până la f) sunt prezentate în notele la situaţiile financiare. Ambele modele sunt ilustrate în anexa acestui Standard. Indiferent de modelul adoptat, paragraful 86 cere un subtotal al elementelor de la b) pentru a permite utilizatorilor să determine câştigurile şi pierderile totale care provin din activitatea întreprinderii din cursul perioadei. Situaţia fluxurilor de numerar 90. IAS 7 stabileşte cerinţe pentru prezentarea situaţiei fluxurilor de numerar şi informaţiile care trebuie prezentate. Acest Standard afirmă că informaţiile privind fluxurile de numerar sunt folositoare utilizatorilor situaţiilor financiare, oferind o bază pentru evaluarea capacităţii întreprinderii de a genera numerar şi echivalente de numerar, precum şi a necesităţilor întreprinderii pentru utilizarea fluxurilor de numerar respective. Note la situaţiile financiare

Structură 91. Notele la situaţiile financiare ale unei întreprinderi trebuie: (a) Să prezinte Monturi despre bazele de întocmire a situaţiilor financiare şt despre politicile contabile specifice selecţionate şi aplicate pentru tranzacţii şl evenimente semnificative; (b) Să prezinte informaţiile cerute de Standardele Internaţionale de ‚ Contabilitate care nu sunt prezentate th altă parte în situaţiile financiare; şi (c) Să ofere informaţii suplimentare care nu sunt prezentate în situaţiile financiare, dar care sunt necesare pentru o prezentare fidelă. 92. Notele la situaţiile financiare trebuie prezentate într-un mod sistematic. Fiecare element din bilanţ, contul de profit şi pierdere şi situaţia fluxurilor de numerar trebuie să facă trimitere la toate informaţiile aferente din note. 93. Notele la situaţiile financiare includ descrieri narative sau analize mai detaliate ale stimelor prezentate în bilanţ, contul de profit şi pierdere, situaţia fluxurilor de numerar şi situaţia modificării capitalurilor proprii, precum şi informaţii suplimentare, cum ar fi angajamentele şi datoriile contingente. Ele includ informaţiile cerute şi încurajate a fi prezentate de Standardele Internaţionale de Contabilitate şi alte prezentări necesare pentru o prezentare fidelă. 94. Notele sunt în mod normal prezentele în următoarea ordine care ajută utilizatorii la înţelegerea situaţiilor financiare şi compararea acestora cu situaţiile altor întreprinderi: (a) declaraţia conformităţii cu Standardele Internaţionale de Contabilitate (a se vedea paragraful 11); (b) prezentarea bazei (bazelor) de evaluare şi a politicilor contabile aplicate; (c) informaţii care stau la baza elementelor-rânduri prezentate în fiecare situa)ie financiară în ordinea în care este prezentat fiecare element-rânduri şi fiecare situaţie financiară; şi (d) alte prezentări, inclusiv: (i) contingenţe, angajamente şi alte informaţii financiare; şi (ii) informaţii nefinanciare. 95. În anumite condiţii, poate fi necesară sau de dorit schimbarea ordinii anumitor elemente din note. De exemplu, informaţiile despre rata dobânzii şi ajustările la valoarea justă pot fi combinate cu informaţiile asupra scadenţei instrumentelor financiare, deşi primele sunt prezentări pentru contul de profit şi pierdere, iar ultimele se referă la bilanţ. Totuşi, se poate menţine o structură sistematică a notelor atâta timp cât este posibil. 96. Informaţiile despre baza întocmirii situaţiilor financiare şi politicilor contabile specifice pot fi prezentate ca o componentă separată a situaţiilor financiare.

Prezentarea politicilor contabile 97. Secţiunea politicilor contabile din notele la situaţiile financiare trebuie să descrie următoarele: (a) baza (bazele) de evaluare utilizate la întocmirea situaţiilor financiare; şi (b) flecare politică contabilă specifică necesară pentru o înţelegere corespunzătoare a situaţiilor financiare. 98. În plus faţă de politicile contabile specifice utilizate în situaţiile financiare, este important ca utilizatorii să cunoască baza (bazele) de evaluare utilizată (e) (costul istoric, costul curent, valoarea realizabilă, valoarea justă sau valoarea actualizată), deoarece aceasta (acestea) formează baza de întocmire a situaţiilor financiare ca întreg. Atunci când este utilizată mai mult de o bază de evaluare te situaţiile financiare, de exemplu, atunci când sunt reevaluate anumite active imobilizate, este suficientă indicarea categoriilor de active şi datorii la care se aplică fiecare bază de evaluare. 99. La alegerea prezentării sau nu a unei politici contabile specifice, managementul ia în considerare dacă astfel utilizatorii ar putea fi ajutaţi la înţelegerea modului în care tranzacţiile şi evenimentele se regăsesc în performanţa şi poziţia financiară raportate. Politicile contabile pe care o întreprindere le-ar putea avea în vedere cuprind, dar nu se limitează la, următoarele: (a) recunoaşterea veniturilor din activităţile curente; (b) principiile de consolidare, inclusiv în ceea ce priveşte filialele şi întreprinderile asociate: (c) combinările de întreprinderi; (d) asocierile m participaţie; (e) recunoaşterea şi amortizarea activelor corporale şi necorporale; (f) capitalizarea costurilor îndatorării şi a altor cheltuieli; (g) contractele de construcţie; (h) investiţiile imobiliare; (i) instrumentele şi investiţiile financiare; (j) operaţiunile de leasing; (k) costurile de cercetare şi dezvoltare; (l) stocurile; (m) impozitele, inclusiv impozitele amânate; (n) provizioanele; (o) costurile cu beneficiile de pensionare datorate angajaţilor; (p) conversia valutară şi acoperirea riscului valutar; (q) definirea segmentelor de activitate şi a zonelor geografice şi baza de alocare a costurilor pe segmente; (r) definirea numerarului şi a echivalentelor de numerar; (s) contabilitatea de inflaţie; şi (t) subvenţiile guvernamentale. Alte Standarde Internaţionale de Contabilitate solicită în mod specific prezentarea politicilor contabile în multe dintre aceste domenii.

100. Fiecare întreprindere are în vedere natura activităţii sale şi politicile pe întreprindere. De exemplu, se aşteaptă ca toate întreprinderile din sectorul privat să prezinte politica contabilă a impozitelor pe profit, inclusiv impozitele amânate şi creanţele privind impozitele amânate. Atunci când o întreprindere are activităţi în străinătate sau tranzacţii în valută într-un volum semnificativ, se aşteaptă prezentarea politicilor contabile de recunoaştere a câştigurilor şi pierderilor de curs valutar, precum şi de acoperire a riscului unor astfel de câştiguri sau pierderi. În situaţiile financiare consolidate, este prezentată politica utilizată la determinarea fondului comercial şi a interesului minoritar. 101. O politică contabilă poate fi semnificativă chiar dacă valorile prezentate pentru perioada curentă sau cele anterioare nu sunt semnificative. Este, de asemenea, adecvată prezentarea unei politici contabile pentru fiecare politică neacoperită de Standardele Internaţionale de Contabilitate existente, dar selecţionată şi aplicată în concordanţă cu paragraful 20. Alte prezentări 102. Dacă nu sunt prezentate în altă parte, o întreprindere trebuie să prezinte următoarele: (a) rezidenţa şi forma juridică a întreprinderii, ţara de înmatriculare şt sediul principal (sau locul principal de activitate, dacă este diferit de sediul oficial); (b) o descriere a naturii activităţii şi principalelor obiecte de activitate ale întreprinderii; (c) numele întreprinderii-mamă, precum şl al întreprinderii-mamă a întregului grup; şl (d) fie numărul de angajaţi la sfârşitul perioadei, fie numărul mediu de angajaţi pentru întreaga perioadă. Data intrării în vigoare 103. Acest Standard Internaţional de Contabilitate intră în vigoare pentru situaţiile financiare aferente perioadelor începând de la l iulie 1998. Se încurajează aplicarea acestui Standard anterior acestei date. 104. Acest Standard Internaţional de Contabilitate înlocuieşte IAS 1, Prezentarea politicilor contabile, IAS 5, Informaţii ce trebuie prezentate în situaţiile financiare., şi IAS 13, Prezentarea activelor curente şi a datoriilor curente, aprobate de Consiliu în versiuni reformulate, în anul 1994.

Anexă Structură ilustrativă a situaţiilor financiare Anexa este numai ilustrativă şi nu este parte integrantă din Standarde. Scopul anexei este de a ilustra modul de aplicare a Standardelor, pentru a ajuta la clarificarea înţelesului lor. Acest Standard stabileşte componentele situaţiilor financiare şi cerinţele minime de informaţii ce trebuie prezentate în bilanţ sau contul de profit şi pierdere, cât şi de prezentare a modificărilor capitalurilor proprii. De asemenea, stabileşte alte elemente care pot fi prezentate fie fa componenţa situaţiilor financiare corespunzătoare, fie în note. Scopul Anexei este de a oferi exemple privind cerinţele de evidenţiere şi prezentare a contului de profit şi pierdere, bilanţului şi modificărilor capitalurilor proprii, în situaţiile financiare primare. Ordinea prezentării şi descrierile folosite pentru elemente – rânduri trebuie modificate când este necesar pentru o prezentare fidelă în circumstanţele specifice fiecărei întreprinderi. Sunt oferite, în scopuri ilustrative, două conturi de profit şi pierdere, evidenţiindu-se două clasificări alternative ale veniturilor şi cheltuielilor, după naturi şi funcţie. Sunt, de asemenea, ilustrate cele două modele alternative de prezentare a modificărilor capitalurilor proprii. GRUPUL XYZ – BILANŢUL LA 31 DECEMBRIE 20-2 (în mii unităţi ale monedei de raportare) 20-2 20-1

20-1

20-2

ACTIVE Active imobilizate Imobilizări corporale X Fondul comercial Licenţe de fabricaţie Investiţii financiare în întreprinderi asociate X Alte active financiare

X X X

X X X

X

X X

X Active curente Stocuri X Clienţi ş) alte creanţe asimilate X Plăţi efectuate în avans X Numerar şi echivalente de numerar X

X X X X X

X Total active X CAPITALURI PROPRII ŞI DATORII Capital şi rezerve Capital şi rezerve Capital emis X Rezerve X Profituri / (pierderi) cumulate X

X

X X X X

X Interes minoritar X Datorii pe termen lung Datorii purtătoare de dobândă X Impozit amânat X

X

X X

Datorii privind beneficiile din planurile de pensii X

X X

X Datorii curente Furnizori şi alte datorii asimilate X Împrumuturi pe termen scurt X Partea curenţi din datoriile purtătoare de dobândă X Provizioane pentru garanţii X

X X X X X X

Total capitaluri proprii şi datorii

X X

GRUPUL XYZ – CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE PENTRU EXERCIŢIUL ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 20-2 (ilustrează clasificarea cheltuielilor după destinaţie) (în mii unităţi ale monedei de raportare) 20-2 20-1 Venituri din activităţi curente Costul vânzărilor (X)

X

X (X)

Marja brută X Alte venituri din exploatare X

X

Costuri de distribuţie (X) Cheltuieli administrative (X) Alte cheltuieli de exploatare (X)

(X)

Profit din exploatare (X) Costuri financiare (X)

X

(X) (X) X (X)

Venituri din întreprinderi asociate X Profit înainte de impozitare Cheltuieli cu impozitul pe profit (X)

X

X

X (X)

Profit după impozitare X

X

Interes minoritar (X) Profit net din activităţi curente

(X) X

X

Elemente extraordinare (X)

X

Profitul net al perioadei X

X

GRUPUL XYZ – CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE PENTRU EXERCIŢIUL ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 20-2 (ilustrează clasificarea cheltuielilor după natură) (în mii unităţi ale monedei de raportare) 20-2 20-1 Venituri din activităţi curente X Alte venituri din exploatare X Variaţia stocurilor de produse finite şi producţie în curs de execuţie X Producţia efectuată în scopuri proprii şi capitalizată X Materii prime şi consumabile utilizate (X)

X X (X) X (X)

Cheltuieli cu personalul (X) Cheltuieli cu amortizarea (X) Alte cheltuieli din exploatare (X) Profit din exploatare X Costuri financiare (X) Venituri din întreprinderi asociate X Profit înainte de impozitare X Cheltuieli cu impozitul pe profit (X) Profit după impozitare X Interes minoritar (X)

(X) (X) (X) X (X) X X (X) X (X)

Profit net sau pierderea netă din activităţi curente X

X

Elemente extraordinare (X)

X

Profitul net al perioadei (X)

(X)

GRUPUL XYZ – SITUAŢIA MODIFICĂRILOR CAPITALURILOR PROPRII PENTRU EXERCIŢIUL ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 20-2 (în mii unităţi ale monedei de raportare) Capital Prime Rezerve din Rezerve din Profit Total social de capital reevaluare conversie acumulat Sold la 31 decembrie 20-0 X X X (X) X X Modificări ale politicii contabile (X) (X) Soldul retratat X X X (X) X X Surplus din reevaluarea proprietăţilor imobiliare X

X

Deficit din reevaluarea investiţiilor financiare (X)

(X)

Diferenţe de conversie valutară (X) Câştiguri şi pierderi nete nerecunoscute în contul de profit şi pierdere X Profitul X

X net

(X)

al

exerciţiului

X

Dividende (X)

(X)

Emisiune de capital social X Sold la 31 decembrie 20-1 X X Deficit din reevaluarea proprietăţilor imobiliare (X)

X X

X

X X

(X)

(X)

Surplus din reevaluarea investiţiilor financiare X

X

Diferenţe de conversie valutară (X)

(X)

Câştiguri şi pierderi nete nerecunoscute în contul de profit şi pierdere (X) Profitul X

X

Dividende (X)

(X)

(X) net

Emisiune de capital social X Sold la31 decembrie 20-2 X X

X

X

(X)

al

perioadei

X

X

X

(X)

Pe pagina următoare este ilustrată o metodă alternativă de prezentare a modificărilor capitalurilor proprii.

GRUPUL XYZ – SITUAŢIA CÂŞTIGURILOR ŞI PIERDERILOR RECUNOSCUTE PENTRU EXERCIŢIUL ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 20-2 (în mii unităţi ale monedei de raportare) 20-2 20-1 Surplus / (deficit) din reevaluarea imobilizărilor corporale X Surplus / (deficit) din reevaluarea investiţiilor financiare (X) Diferenţe de curs valutar din conversia situaţiilor financiare ale entităţilor

(X) X

externe (X)

(X)

Câştiguri nete nerecunoscute în contul de profit şi pierdere X

X

Profitul net al perioadei X

X

Total câştiguri şi pierderi recunoscute X

X

Efectul (X)

modificărilor

politicii

contabile

Exemplul de mai sus ilustrează un model care prezintă acele modificări ale capitalurilor proprii ce reprezintă câştigurile sau pierderile într-o componentă separată a situaţiilor financiare. În baza acestui model, în notele la situaţiile financiare este prezentată o reconciliere a soldurilor iniţiale şi finale ale capitalului social, rezervelor şi profitului cumulat, aşa cum a fost ilustrat pe pagina anterioară.