Hrana Si Corp

Hrană şi corp. Fricile alimentare. Elemente de sociologia alimentaţiei. Percepţia unor boli legate de nutriţie (obezitatea, bulimia, anorexia).

Hrană şi corp • Corpul / Hrana – elemente naturale şi constructe culturale; • “Mai vechi decât cultura însăşi, actul alimentar şi-a păstrat mult timp, în mod preponderent, dimensiunea fiziologică, ca sursă bioenergetică necesară revitalizării organismului.” (O. Văduva) • “Suntem ceea ce mâncăm” (şi în sens concret, fizic, şi în sens spiritual);

F. Braudel precizează că în istoria alimentaţiei au existat 2 revoluţii: • 1. la sfârşitul paleoliticului, care a impus regimul carnivor;

• 2. în neolitic, care, în urma dezvoltării culturilor cerealiere, a impus practica fierturilor şi a preparării pâinii.

Relaţia hrană - corp • Elementele corporale sunt adesea comparate cu alimentele (fructe, legume). • Ex: O roşie are patru compartimente şi este roşie. Inima este roşie şi are patru camere. Toate studiile arată că roşiile sunt într-adevăr hrană pură pentru inimă şi sânge. • Rinichii seamănă cu boabele de fasole;

• O nucă arată ca un mic creier, cu o emisferă dreaptă şi una stângă: creierul mare deasupra şi cerebelul în partea de jos. Chiar şi încreţiturile sau cutele unui miez de nuca arată ca neocortexul. Se ştie că nucile ne ajută să dezvoltăm peste trei duzini de transmiţători neuronali care ajută la buna funcţionare a creierului.

Strugurii atârnă în ciorchine, care are forma unei inimi. Fiecare bobiţă arată ca o celulă a sângelui şi toate cercetările de astăzi dovedesc că strugurii sunt, de asemenea, o hrană revitalizantă substanţială pentru inimă şi sânge. Ţelina arată ca oasele. Acest aliment ţinteşte în mod special duritatea oaselor. Oasele sunt 23% sodiu, iar această legumă are 23% sodiu.

Fricile alimentare • Teama de alimentele conservate (conservele din cupru provocau toxinfecţii alimentare violente) – “colici metalice” (a doua jumătate a sec. al XVIII-lea); • În bucătărie, dar şi în fabricile de unt sau în cuptoarele de pâine se foloseau mai ales vasele de cupru;

Fricile alimentare • Treptat, vasele de plumb sau de cupru vor fi înlocuite cu cele pământ şi, mai târziu, din metal inoxidabil; • Teama de alimentul corupt, de carnea infestată, de aerul poluat (începând cu sec. al XVIII-lea); • Teama modernă de aditivii alimentari (chimiştii analizează coloranţii şi stabilesc demarcaţia între cei toxici şi cei ce pot fi utilizaţi în alimentaţie); • Teama iscată de necunoaşterea componentelor din diversele produse alimentare.

Legi moderne privind alimentaţia • La scara unei naţiuni au apărut târziu(sec.al XIX-lea): • • • • • • •

BELGIA, 1830; GERMANIA, 1870; ANGLIA, 1875; JAPONIA, 1900; FRANŢA, 1905; ELVEŢIA, 1905; SUA, 1906.

• Înaintea acestora au existat regulamente şi reglementări luate local, de municipalităţi şi bresle.

Elemente de sociologia alimentaţiei

• “Înainte de a încerca să vedem cum putem schimba obişnuinţele alimentare, trebuie să înţelegem ce înseamnă a mânca.” (Margaret Mead)

Caloriile • Noţiunea de calorie apare relativ târziu (sec. al XIX-lea); fiecărui aliment i se atribuie un anumit număr de calorii; • Teoria energetică situează în vârful piramidei alimentele cu cea mai mare putere calorică (carnea de vită, grăsimile), iar la bază, legumele şi fructele, sărace în calorii.

Obezitatea Până în anii ‘60 ai secolului trecut, sociologii stabiliseră o relaţie negativă între obezitate şi statutul economico-social pentru femei şi pozitivă pentru bărbaţi (adică obezitatea la nivel femeilor apărea mai mult în clasele sociale inferioare, iar la nivelul bărbaţilor în cele superioare).

Obezitatea • În privinţa copiilor şi a adolescenţilor, se constată o distribuţie aproape aleatorie, fără să se poată stabili o corelaţie între obezitate şi clasa socială căreia îi aparţin cei atinşi de ea. • Nu există un mod universal de definire a obezităţii (ea este identificată fie prin raportare la greutatea ideală, fie la indicele de masă corporală – IMC sau indicele lui Quetelet)

Stigmatizarea obezilor • Goffmann a analizat problema stigmatizării sociale: obezii găsesc mai greu de lucru, se integrează cu mai mare dificultate în societate

ANOREXIA Criterii de diagnosticare 3. Pierderea în greutate ducând la o menţinere a greutăţii corporale la un nivel cu 15 % mai scăzut decât cel aşteptat; 4. Frica intensă de a lua în greutate sau de a deveni gras, chiar dacă este subponderal; 5. Tulburarea percepţiei privind dimensiunea sau forma corporală (convingerea că este gras, chiar în condiţiile unei subponderi marcate); 6. Teama de a pierde controlul asupra comportamnetului culinar;

BULIMIA •

Definită ca sindrom specific în 1980 de Asociaţia Psihiatrică Americană, presupune următoarele caracteristici: 2. Episoade repetate de mâncat excesiv de mult (peste 15000 de calorii); 3. În timpul episodului bulimic există sentimentul pierderii controlului asupra comportamnetului alimentar; 4. Se recurge regulat la măsuri menite a reduce din greutatea corporală (vărsături autoinduse, folosirea laxativelor, dieta strictă, activităţi sportive intense);

BULIMIA 4. Existenţa, în medie, a cel puţin 2 episoade bulimice săptămânal; 5. Preocuparea exagerată şi persistentă pentru forma şi greutatea corporală.

Bibliografie orientativă • Madeleine FERRIÈRES, Histoire des peurs alimentaires. Du Moyen Age à l’aube du XXe siècle, Paris, Ed. du Seuil, 2002; • Ginette RAIMBAULT, Caroline ELIACHEFF, Les Indomptables. Figures de l’anorexie, Paris, Ed. O. Jacob, 1989.