Ghita Pristanda

Ghita Pristanda Ghita Pristanda, aparent neimportant, apare in deschiderea comediei (actul I, scena I) in discutia cu Tipatescu, cand este scoasa in evidenta incultura lui , cu automatismele verbale : “ Curat caraghioz !… Pardon, sa iertati , coane Fanica , ca intreb : bampir … ce-I aia, bampir?”, “ Curat misel !” ; “ Curat murdar ! “ Abil, se comporta slugarnic cu toti, socotelile lui fiind practice si in consens cu ale sotiei lui care-l invata : “Ghita, Ghita , pupa-l in bot si papa tot , ca satulul nu crede la al flamand “. Deformarea cuvintelor , a neologismelor, aocierea lui curat cu expresii si cuvinte nepotrivite : “ curat condei “, “ curat murdar “, “curat constitutional “ caracterizeaza personajul , starnind comicul de limbaj . Repetarea automata , incalcarea regulilor gramaticale denota incultura , lipsa de instructie ( “catrindala” , “ renumeratie “ , “ bampir “ ). Pristanda se autocaracterizeaza etalandu-si importanta si dificultatea postului , a functiei : “… ca acuma stiti ca bietul politai n-are si el ceas de mancare , de bautura, de culcare, de sculare, ca tot crestinul…”. Tipatescu il aproba scurt, dupa care Ghita, cu o etica modelata dupa interes, adauga : “ si la mine, coane Fanica, sa traiti ! greu de tot… Ce sa zic ? Famelie mare, remuneratie mica, dupa buget, coane Fanica.” Vorbele sunt aluzive , reverentioase si urmaresc sensibilizarea lui Tipatescu care ar putea sa-I fie de folos. Prin reactia sa , Tipatescu ( zambind precizeaza scriitorul ) spune : “…decat tu nu esti baiat prost ; Las’ ca stim noi ! “Pristanda nu neaga, se supune politicos, ceea ce il determina pe Tipatescu sa se destainuie : “…mie-mi place sa ma serveasca functionarul cu tragere de inima…Cand e om de credinta…”. Astfel se pune o conditie, credinta, la care Pristnda nu evita sa raspunda, confirmand devotamentul sau : “ De credinta , coane Fanica sa traiti ! “ Comportarea lui Pristanda este copilaroasa , ridicola : “ Al dumneavoastra, coane Fanica, si al coanei Joitichi, si al lui conu Zaharia…” Dupa afacerea cu steagurile, il surprinde pe Tipatescu , povestindu-I despre ceea ce auzise de la dascalime, “ toata gasca in par “ pare artist prin gestica, imita foarte bine pe cei din jur, scena de la popa Pripici fiind savuroasa. In scena II, actul I , singur cu sine, Pristanda isi exprima gandurile, caracterizand si el aspectele de viata la care asista si in care se implica, de unde rezulta viclenia si simtul de observatie, siretenia lui . Notatiile autorului ii intaresc trasaturile de caracter . Pristanda sugereaza chiar si prin numele sau limitarea si balcanismul degenerat, deoarece substantivul “ pristanda “ denumeste o hora, aceasta demonstrand ca el joaca precum I se cere .

Tipatescu Importanta personajului Stefan Tipatescu este data de Caragiale prin asezarea lui pe primul loc in tabela de “ persoane “ , cu sublinierea “prefectul judetului “. Dupa succinte precizari de décor , scena I din actul I se deshide prin aducera in prim plan a lui Tipatescu . Scriitorul il caracterizeaza “ putin agitat , se plimba prin odaie “. Gasindu-se fata in fata cu politaiul orasului , Pristanda , care “ in picioare , mai spre usa, sta rezemat in sabie “, dialogul celor doi concentreaza atentia asupra introducerii cititorului spectator in declansarea actiunii privind scrisoarea , cele ascultate noaptea la fereastra lui Nae Catavencu , afacerea cu steagurile, puse de Pristanda in oras, devenita proverbiala . Prima replica de deschidere a comediei ii apartine lui Tipatescu, care termina de citit o fraza din jurnal : “ …Rusine pentru orasul nostru sa tremure in fata unui om ! [..] Eu vampir , ai ? …Caraghios!” si apoi continua : “Unul … unul care suge sangele poporului…Eu sug sangele poporului !” Tipatescu este orgolios, abuziv, incalca legea si admite maruntele matrapazlacuri ale lui Pristanda, pentru ca acesta este “ scrufulos la datorie “; face caz de moralitatea lui Catavencu : “ A! ce lume , ce lume !” in realitate intruchipand coruptia : e manevrat cu usurinta de Zoe in umbra careia traieste. In ce priveste numele, Tipatescu semnifica o anumita indiscretie , precum si un mers incet, dar sigur tipa –tipa, prin el Caragiale creeand tipul junelui prim, prezent in teatrul clasic . Orgolios fara masura , face din functia politica un mod personal de gandire si actiune , tinut insa in struna de Zoe, din al carei cuvant nu iese; caracterizat perfect de Ghita :” mosie –mosie, fonctie –fonctie, coana Joitica –coana Joitica: trai , neneaco, cu banii lui Trahanache …babachii “.