G. Bacovia - ''decor'' - Comentariu Literar

Decor G. Bacovia Poezia simbolista a aparut ca un raspuns la romantismul retoric, la parnasianism si la naturalismul care au dominal secolul al XIX-lea. Acest nou curent incearca sa modernizeze tehnicile compozitiei, pastrand in acelasi timp anumite teme si motive romantice. Simbolismul este o prelungire a romantismului, privit de aceasta data prin prisma unei sensibilitati moderne. O trasatura foarte importanta a acestui nou romantism este aceea ca, simbolsimul promoveaza cu insitenta spatiul citadin descris in operele literare corespunzatoare, asadar, este un curent cosmopolit, in care elementele cadrului artifical costituie niste actori in rlul principal in conturarea atmosferei poeziei. Printre poetii simbolisti, ale caror nume au o rezonanta deosebita, se numara Verlaine, Jean Moréas, Rimbau, Baudelaire, si nu in ultimul rand, cel mai mare poet simbolist roman, George Bacovia. Una dintre poeziile sale poarte numele simplu „Decor“. Titlul ne sugereaza un spatiu artificial, eventual foarte frumos si plin de viata si de culoare. Pe masura ce se avanseaza in lectura, se dovedeste ca acest decor este un parc, in perioada de iarna, cu o natura moarta, avand tente macabre, apocaliptice. Poezia debuteaza cu amintirea copacilor, caracterizati ca albi sau negri. Inca de la inceput ideea de cromatica este estompata, palind imaginatia cititorului, de la bun inceput se face referire la sentimentul de singuratate. Categoriile psihice negative isi fac simtita prezenta gradat, la intervale de timp consante, impact intarit de tehnica paralelismului sintactic ale celor trei versuri repetate aproape identic. Se insita cu precadere asupra culorii inchise, si anume negrul, prin versul „decor de doliu funerar”. Din acest moment, poezia capata o nuanta monotona, trista, non-dinamica, accentul cazand doar pe descrierea imprejurarilor. Ea se compune dintr-un ansamblu de simblouri ce se insiruie si se repeta relativ simetric. (copaci, antiteza alb/negru). Primul semn care sugereaza sunetul este reprezentat de regretul care plange, ca simbol al universului sufletesc, peisajul macabru, trist si monoton este intarit de substantvul „regretele“ si de verbul „plang“. Nu in mod intmplator este nominalizat parcul. Prin descrierea pesajului din incipit, eul liric isi pregateste asculatorii pentru a descoperirea durerii sfasietoare care se consuma in acel topos. Aici, parcul este un spatiu care ii macina din punct de vedere psihic pe cei care stiu sa il asculte. Strofa a doua a poeziei, are rol de recapitulare si intarire a sentimentelor decadente expuse in prima strofa. Nu sunt adaugate decat penele colorate in nonculori ale unor corbi Al doilea vers paralel se evidentiaza prin ceva cu totul special, si anume, motivul fantomelor. Fantomele, spirite vagi, neclare, nelamurite si albe, se incadreaza perfect in pesajul mai sus descris. Cu aceste noi aparitii, parcul devine un spatiu malefic, bantuit, in care spirite blestemate, sunt condamnate sa se chinuie cautand. In strofa finala, peisajul este din nou redescris, copacii avand de aceasta data frunze, de aceleasi non culori. Peste acest pesaj, cade ninosare rar, trist, ca niste lacrimi ce se scurg pe obraji, la unison cu plansetul regretelor. In decursul intregii poezii, eul liric reuseste sa adauge gradual noi trasaturi si caracteristici peisajului descris, clarificand si in acelasi timp cufundand cititoul in mesajul transmis. Poezia „DECOR“ de G.B. se caracterizeaza in mod special prin descrierea unui spatiu citandin, unui parc in mjlocul iernii, in care sunt cultivate trasaturi, sentimente si trairi sub forma de simboluri, cu care eul liric lucreaza cu dibacie. Avand toate aceste caracteristici, iar eul poetic legatura directa cu natura descrisa, opera lirica „DECOR“ este o poezie simbolista.