Francmasoneria

  • Uploaded by: Laszlo Sipos
  • 0
  • 0
  • April 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Francmasoneria as PDF for free.

More details

  • Words: 1,598
  • Pages: 6
FRANCMASONERIA - GENERALITATI -

Introducere Francmasoneria este una dintre cele mai vechi societati fraternale. Datele de mai jos vor incerca sa explice felul in care Francmasoneria este practicata de catre MAREA LOJA NATIONALA DIN ROMANIA , Mare Loja care administreaza toate Lojile regulare de pe teritoriul Romaniei.De asemenea, explicatiile ce urmeaza vor incerca cu buna credinta sa corijeze unele idei preconcepute despre Francmasonerie. Francmasoneria nu poate fi de fapt definita în câteva propozitii. Cel mai adesea se spune despre Francmasonerie ca este un sistem alegoric al moralitatii, ilustrat prin simboluri. Este adevarat, însa ca ea reprezinta mult mai mult. Putem vorbi despre ea ca de un curs despre moralitate care face apel la alegorie si simbol, însa, pe lânga aceasta semnificatie, Masoneria este si o societate organizata, o Fraternitate. Cultivand in randul membrilor sai principiile responsabilitatii , moralitatii si adevarului , Francmasoneria îi încurajeaza pe francmasoni sa urmeze si în viata de toate zilele lectiile învatate în timpul ritualurilor alegorice, ritualuri ce au fost prezervate cu grija de-alungul secolelor.

Conditia esentiala de admitere in Ordin Conditia esentiala pe a putea fi primit in Ordin este credinta in Divinitate si in nemurirea sufletului , Divinitate denumita generic Marele Arhitect al Universului. Ordinul este deschis pentru barbatii de orice rasa sau religie , de buna reputatie si care indeplinesc conditia esentiala de admitere mentionata mai sus.

Francmasoneria si Religia Francmasoneria nu este o religie si nici un substitut al religiei.Ea se adreseaza practicantilor oricarei religii , acestia avand deplina libertate dupa intrarea in Ordin sa-si urmeze nestingheriti credinta. In pofida acestei libertati , membrilor Fratiei le este interzis - sub sanctiunea iregularitatii masonice - sa dezbata sau sa se angreneze in dispute pe teme religioase.

Cele Trei Mari Principii ale Francmasoneriei De la inceputurile sale , Francmasoneria a urmat si urmeaza cu consecventa cele Trei Mari Principii , respectiv : • IUBIREA FRATERNA - aceasta insemna ca fiecare Francmason adevarat va manifesta toleranta si respect fata de opiniile semenilor sai si se va comporta in orice imprejurare cu bunatate si intelegere fata de orice fiinta umana. • INTR - AJUTORAREA - aceasta insemnand ca toti Francmasonii sunt invatati sa practice aceasta virtute , nu numai pentru membrii familiei sale ci si fata de membrii societatii in care traiesc , principiu ce trebuieste urmat prin eforturi individuale. Soarta orfanilor , suferinzilor si a celor varstnici a constituit din cele mai vechi timpuri o preocupare permanenta a membrilor Ordinului . • ADEVARUL - constituie pentru Francmasoni piatra de incercare a instruirii lor , acest principiu trebuind sa prevaleze in orice imprejurare s-ar afla. Francmasonii cred cu tarie ca transpunerea in viata a acestor trei principii este singura calea de atingere a celor mai inalte standarde comportamentale ale vietii fiecarei fiinte umane.

Francmasoneria si societatea Francmasoneria cere fiecarui membru sa respecte cu strictete legile tarii in care activeaza si sa nu participle la nici un complot ce ar viza suveranitatea sau bunastarea propriului popor sau a tarii care temporar il gazduieste, cazul contrar atragand expulzarea din Ordin.

Principiile Francmasoneriei nu se afla in conflict cu indatoririle cetatenesti ale membrilor Ordinului , ci din contra Fratia cere fiecarui membru sa isi indeplineasca cu loialitate indatoririle cetatenesti. Folosirea de catre un Francmason a calitatii sale de membru al MARII LOJI NATIONALE DIN ROMANIA in scopul de a favoriza propriile afaceri sau ale apropiatilor sai , sau in scopul obtinerii altor avantaje - indiferent de natura lor - este aspru sanctionata , deoarece un asemenea act ar contraveni flagrant cu angajamentele asumate la admitere in Ordin. De asemenea trebuie precizat ca in orice imprejurare obligatiile Francmasonului ca cetatean trebuie sa prevaleze fata de orice alta obligatie ce si-ar fi asumat-o fata de un Frate.

Secretul Francmasoneria este o societate discreta si nu secreta. Singurele “secrete “ cultivate in Ordin sunt cele referitoare la ritualuri si modurile de recunoastere intre Frati , aceste “secrete” fiind mai mult o problema de traditie. Statutul Ordinului este public , fiind inregistrat la Registrul Asociatiilor si Fundatiilor, principiile si cutumele , alaturi de scopurile sale sunt publice , iar daca unele probleme interne nu sunt date publicitatii , acesta atitudine se inscrie in normalitatea atitudinii oricarei asociatii in a-si trata cu o doza de discretie anumite probleme.

Francmasoneria si Politica Respectand optiunile politice ale membrilor sai , Francmasoneria interzice insa dezbaterea si adoptarea de rezolutii in Loji pe probleme politice , cazul contrar atragand iregularitatea si expulzarea din Ordin .

Alte Organizatii pretins masonice Francmasoneria Regulara Universala este practicata de numeroase Mari Loji independente ce respecta cu strictete conditia de baza pentru accederea in Ordin , respectiv credinta in Fiinta Suprema si in nemurirea sufletului , precum si acele minunate cutume ale Fratiei , cunoscute sub denumirea de Landmark-uri . Exista insa unele Mari Loji , precum si alte corpuri pretins masonice care nu cer membrilor sa creada in Fiinta Suprema si le permit acestora sa dezbata si sa adopte in Loji rezolutii pe teme politice. Aceste Mari Loji , precum si organizatiile pretinse masonice nu sunt recunoscute ca regulare de catre Marea Loja Unita a Angliei si implicit de intreaga Francmasonerie Universala Regulara.

In concluzie , Francmasonul este dator in primul rand sa-si faca datoria fata de Creatorul Suprem - indiferent sub ce nume este cunoscut - , potrivit credintei sale , si apoi sa-si slujeasca cu devotement si loialitate tara . De asemenea , se poate afirma fara nici o retinere ca toate ideile mai sus expuse nu apartin exclusiv Francmasoneriei, dar toate pot fi acceptate de catre oamenii de buna credinta carora le pasa daca maine vom avea sau nu o lume mai buna.

-

SCURT ISTORIC -

Etimologic vorbind, Francmasoneria este o asociatie a zidarilor (masoni) liberi . Adjectivul "franc" desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de darile feudale. Cuvântul franc-mason , încetatenit in Romania prin sec. al XVIII-lea de un cleric, vine pe filiera franceza, cuvantul regasindu-se totodata si cu acelasi sens si în celelalte mari limbi europene: Freemason (în engleza), Freimaurer (în germana), Liberi Muratori (în italiana). Situatia privilegiata a acestei asociatii a constructorilor medievali - careia putem sa-i spunem - fara teama de a gresi - breasla , vine din faptul ca membrii ei erau constructorii bisericilor si ai catedralelor. Toate domurile si catedralele artei gotice europene au fost ridicate de Francmasoni. În perioada sec. al X-lea - sec. al XVII-lea aceasta a fost principala îndeletnicire a Francmasoneriei, careia i s-a spus Francmasoneria operativa. Francmasoneria operativa a fost, ca orice breasla medievala, o societate secreta. Regasim cu claritate în cadrul ei cele doua mari strategii ale oricarei societati secrete: initierea ezoterica si juramântul de pastrare a secretului. Membrii aveau, de asemenea, parole, semne, vestimentatie speciala, un alfabet secret. În stadiul operativ, societatea masonica a avut - ca orice breasla - numai trei grade: ucenic, calfa si maestru . Aceste trei grade au ramas pâna astazi primele trei grade ale tuturor riturilor masonice si alcatuiesc Francmasoneria Albastra. Pentru ce se asociau constructorii/zidarii? Scopul primordial, atestat la toate breslele, era pastrarea si transmiterea sub control a secretului profesional. Aceasta operatiune avea si o dimensiune spirituala: exista un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor ( mai ales al uneltelor de zidarie) si un mit fundamental al bereslei -

mitul despre uciderea lui Hiram - arhitectul Templului lui Solomon. Deoarece erau constructori de zidiri sfinte, Francmasonii au avut totdeauna o situatie privilegiata. Ei s-au aflat mereu pe primul loc în topul breslelor medievale. În sec. al XVI-lea, însa, odata cu extinderea stilului renascentist în arhitectura sacra occidentala si odata cu tiparirea primelor carti de arhitectura, secretul profesional a fost, practic, distrus. Breasla constructorilor nu-si mai gaseste justificarea, ea decade vazând cu ochii dar isi pastreaza privilegiile. Prestigiul Francmasoneriei operative, precum si incontestabilele sale autonomii fata de autoritatile statale au atras în lojile constructorilor tot mai multi aristocrati si oameni de cultura. Acestia nu erau mestesugari zidari, ei cautau un loc unde sa se poata perfectiona spiritual în libertate, egalitate si fraternitate, fara teama de cenzura statului autocrat. La început, non-mestesugarii s-au numit masoni acceptati. La sfârsitul sec. al XVII-lea, masonii acceptati erau deja majoritari în loji. Acum este momentul când Francmasoneria se transforma dintr-o societate operativa într-o societate speculativa, adica în ceea ce ea este astazi. Se considera ca prima Mare Loja a Francmasoneriei speculative s-a constituit la Londra, pe data de 24 iunie 1717. Actul normativ fundamental care a reglementat activitatea acestei prime Mari Loji ( denumita Loja-mama a lumii ) s-a intitulat Constitutii, adica "întocmiri, organizari" (din latinul constitutionis). Constitutiile, cu titlul complet "The Constitutions of the FreeMasons, containing the History, Charges, Regulations of that Most Ancient and Right Worshipful Fraternity ", au fost redactate în anul 1723 de James Anderson, ajutat de Jean-Théophile Désaguliers, apoi revizuite tot de el în 1738. Francmasoneria speculativa a fost o societate secreta alcatuita din oameni liberi cu scopul de a se perfectiona moral si spiritual în libertate, egalitate si fraternitate. Aceasta organizatie este “ responsabila ” pentru Declaratia Drepturilor Omului si pentru elaborarea conceptului modern de democratie. Francmasoneria speculativa nu este nici religie, nici semi-religie (cum au numit-o unii). Ea orienteaza individul catre savârsirea faptei bune si îl îndeamna sa se desavârseasca in continuu; ar putea fi, deci, definita ca o fraternitate de lupta contra raului. Tocmai pentru ca nu este religie, ea cere tuturor candidatilor sa posede o religie, adica sa creada într-o Fiinta Suprema. De asemenea, fata de trecut , astazi Francmasoneria nu se mai declara o societate secreta, ci discreta. Grupurile sociale cele mai active sunt oamenii politici, bancherii, oamenii de afaceri, oamenii de cultura, precum si oameni din structurile militarizate si ale justitie.

 

Related Documents

Francmasoneria
April 2020 10
Francmasoneria
November 2019 12
Francmasoneria
April 2020 12

More Documents from "Emilio Cuba"

November 2019 63
China
November 2019 55
Afryka
November 2019 50
Erdely
November 2019 52
Curio Zit A Ti
November 2019 46
November 2019 49