Fantasy-basm.docx

Vasilievici Andrei

Comparație între fantasy și basm, „Poveste fără sfârșit” de Michael Ende și „Povestea lui HarapAlb” de Ion Creangă Fantasticul reprezintă genul literar în care întâmplările nu pot avea loc în lumea reală. Subiectul implică magia și vrăjitoria care au loc pe o planetă îndepărtată a unei lumi necunoscute. Cel mai interesant aspect al literaturii fantasy este reprezentată de acțiune, implicând vrăjitoare, creaturi mitice și animale personificate care trec prin diferite peripeții. Basmul este specie a genului epic în proză, în care se povestesc întâmplări fantastice la care iau parte personaje înzestrate cu puteri supranaturale, tema fiind confruntarea dintre bine și rău. Prima reacție posibilă a unui cititor român, nefamiliarizat cu genul fantasy, care a citit „Povestea fără sfârșit” de Michael Ende ar fi aceea că a avut de-a face cu un basm datorită acțiunii și personajelor care aparțin unei lumi ireale. Ambele genuri fac parte din literatura fantasticului și recurgând la elemente mitologice, ceea ce face ca asemănarea dintre ele să fie destul de mare. O diferențiere sesizabilă între basm și fantasy constă în modul conceperii textului. Basmul are o structură liniară, prezentând succesiunea întâmplarilor prin care trece Harap-Alb în tentativa sa de a duce la bun sfârșit o probă inițiatică. În drumul său, Harap-Alb întâlnește diferite personaje cu caracteristici supranaturale, unele ajutându-l, iar altele fiindu-i dușmani. Personajul principal nu suferă schimbări importante, rămâne același de la început până la sfârșit. O structură liniară, proprie basmului, folosește și Ende în „Povestea fără sfârșit”, un roman în care autorul urmărește să prezinte aspecte mult mai profunde decât basmele. În constrast cu basmul, literatura fantasy este mai complexă, cu personaje mai diversificate: Bastian, copilul timid și grăsuț, ce intră în tărâmul Fantaziei prin intermediul cărții pe care începe să o citească, o salvează pe Crăiasa Copilă, dându-i un nume nou (Puișorul Lunii); Atreiu, eroul cărții ce pornește în „Marea Căutare” pentru a-I găsi leacul bolii Crăiesei Fantaziei, dar și creaturi supranaturale care sunt

Vasilievici Andrei

de partea binelui sau a răului: Fuhur (balarul lui Atreiu, Artax (căluțul lui Atreiu), străvechea Morla, Gmark etc. Eroii sunt înzestrați cu calități care le permit să facă față încercărilor la care sunt supuși, fără a se transforma în personaje ieșite din comun. Bastian este supus greșelilor, suferă și se bucură ca toți copiii, lucru care îi conferă credibilitatea. Acțiunea romanului „Poveste fără sfârșit” este mai complexă decât a basmului „Povestea lui Harap-Alb” deoarece se desfășoară pe două planuri: real – lumea oamenilor și fantastic – ținuturile Fantaziei. De asemenea, au loc răsturnări de situație: când băiatul află ca va putea rămâne captiv în Fantazia și că își pierde memoria cu fiecare dorință îndeplinită, se sperie și își dorește să fie cum a fost el inițial: un băiețel mic și gras. O altă diferențiere sesizabilă între cele două opere literare este faptul că în romanul scris de Michael Ende, supranaturalul intervine brusc și șocant în cotidian, pe când în basm supranaturalul este un lucru normal, dar nu obișnuit. Harap-Alb nu este uluit de mârtoaga care mănâncă jăratec și se transformă în cal fermecat, nici de faptul că unele animale au grai omnesc și acceptă fără dificultate prietenia cu Gerilă sau Ochilă. În prezența personajelor supranaturale, lumea lui Harap-Alb este de fapt lumea noatră. În „Poveste fără sfârșit”, supranaturalul este ceva firesc: el face parte din natură, iar oamenii îl acceptă ca pe ceva obișnuit, lumea se supune legilor magiciei, legi care corespund universului creat de autor: Bastian primește din partea Crăiesei, drept răsplată deoarece a salvat-o, posibilitatea de a-și îndeplini orice dorință în Fantazia. Eroii ai operelor literare trec printr-o serie de încercări, sunt ajutați mai mult sau mai puțin de alte personaje, obțin ceea ce trebuie obținut, dar în final capătă și experiență. Harap-Alb află că trebuie să țină cont de sfatul părintelui, iar Bastian învață să se accepte și să se iubească pe el însuși, cu toate defectele sale. În concluzie, se poate afirma că între basm și literatura fantasy există o strânsă legătură. Ambele se adresează imaginației, vor să prezinte idealul și să ducă cititorul într-o altă lume. De asemenea, ele creează eroi, adevărate modele de urmat. Dacă Harap-Alb este un erou al altor vremuri, Bastian și Atreiu sunt eroii vremurilor contemporane.