Evolutia Albirii Dentare.docx

Industria stomatologică contemporană propune un asortiment divers pentru înălbirea efectivă a dinților. Acest fapt este dictat de numărul în creștere al pacienților care își doresc înălbirea dinților. Dorința lor nu întotdeauna reflectă starea reală a dinților, tot mai mulți îsi dau seama ce rol are în viața cotidiană un zîmbet ce exprimă sanătate și încredere în sine. Un zîmbet atrăgător a devenit o necesitate profesională pentru mulți, lucrul cărora este legat cu comunicarea în public. Năzuința pacienților spre îmbunătățirea aspectului estetic a dat imbold spre dezvoltarea direcției de perspectivă in stomatologie-înălbirea dinților. Înălbirea dinților face parte din stomatologia estetică ce folosește metode conservative. În literatura de profil găsim date despre înălbirea dinților începînd cu secolul 14. Istoria înălbirii bazată pe principii științifice a apărut în SUA la sfîrșitul sec 19. În a doua jumătate a sec 19 în publicațiile stomatologice au apărut date despre metodele reușite și mai puțin reușite, durata procedurilor, securitatea relativă, metodele și materialele. Primele preparate chimice pentru înălbire erau apa oxigenată și acidul clorhidric. Chapple in anul 1877 propune ca agent de înălbire sa fie folosite preparate pe bază de acidul oxalic. Preparatele pe bază de acid clorhidric le propune in 1877 Taft (soluîia Labarraka). Apa oxigenată este propusă de către Harlan in 1884. In 1885 Westlake pentru prima oară folosește pirozonul (soluție de apa oxigenata cu eter). Pentru activarea solutiei propune razele ultraviolete. Numai în 1918 Abbot introduce metoda efectivă, ce prevede folosirea apei oxigenate de 37 % care se activează termic. Cu 2 ani pina la introducere acestei metode In 1916 Kape a descoperit, ca excesul de fluor in apele potabile poate modifica culoarea smalțului cu diferite grade. Dupa aceasta descoperire Kape foloseste acidul clorhidric incalzit sub flacara. Înceăutul sec XX una din firmele producatoare a expus preparatiul numit- Superoxol- solutie stabilizata a apei oxigenate , ce a gasit un larg consum . Kape propune folosirea preparatelor de înălbire dupa o microabraziune preventiva a dintilor, Abbot insista prelucrarea chimica a dintilor fara abrazie. Metoda Kape a fost modificata in 1966 de McInnes, care a introdus in solutie 30% de eter. Aceasta solutie se afla pe suprafata dintilor timp de 16-20 min dupa ce se spala cu apa si se neutraliza cu pasta de hidrocarbonat de Na. Facea un accent asupra necesitatii de poleire a dintilor prelucrati chimic. In 1984 McCoskey recomanda intrebuintarea solutiei de 18 % acid clorhidric. Croll și Cavanaugh in 1986 propun combinarea solutiei de 18% acid clorhidric cu un abraziv, cu care se prelucra dintele cu ajutorul unei spatuli de lemn. In 1990 aceasta solutie apare sub denumirea comerciala Prema(Pemier). Au mai fost propuse Miara si altiiin 1991acidul citric, acidul clorhidric, acid fosforic, azotic si altele.In anii 1970 ca urmare a intrebuintarii nelimitate a tetraciclinei Arens 1972 si Feinman au agumentat folosirea agentilor chimici. In 1980 ZARAGOZA ȘI ALȚII stomatologi, farmaceuti si chimisti introduc o metoda termochimica noua sub denumirea BV bleaching. Aceasta metoda prevede folosirea apei oxigenate de 37% activata in cuva electrica, Necatind la rezultate clinice interesante aceasta metoda era riscanta din cauza la temperatura si concentratia inalta a agentilor chimici. In ultimele decenii se folosesc gelurile care sint mai comode si concentratiile maxime a preparatelor chimice la 20 27% se activeaza chimic sau cu lumina. V. B Haywood .... 89 recomanda gelul de 10 % peroxid de carbamid ( echivalent a 3,6 % peroxid de hidrogen). Acest gel se introduce in cape si se foloseste timp de 1-2 saptamini. Efectul benefic al carbamide in cape a fost observat pentru prima data de catre ortodontul Bill Clusmer in 1967. Astfel a luat nastere o metoda noua, ce da posibilitate de înalbit dinii in afara clinicii stomatologice. Aceata metodica are un mare succes si apar categorii noi de producte, piata de desfacere.