Dpc-c1.docx

DPC –C1

CAPITOLUL I – NOTIUNI SI PRINCIPII GENERALE I. PROCESUL CIVIL: MIJLOC DE REALIZARE A JUSTIEI II. PRINCIPIILE GENERALE ALE DPC III. NORMELE DE PROCEDURA CIVILA

SECTIUNEA I – PROCESUL CIVIL: MIJLOC DE REALIZARE A JUSTIEI I.

Forma procesului – 3 momente: sesizarea instantei, cercetarea procesului + deliberarile si pronuntarea hotararii

Aceasta este forma procesului in prima instanta – forma procesului judiciar (mai exista si forma procesului executional, de care nu ne ocupam acum). /!\ si in caile de atac structura ramane, de principiu, aceeasi

1. Sesizarea instanței Judecătorul NU se poate sesiza, nu se poate investi din oficiu => una dintre părțile aflate in litigiu trebuie sa sezize judecătorul pentru a se realiza investirea (spre deosebire de penal): /!\ excepții express prevăzute când instanța se poate sesiza din oficiu: 

punerea sub interdicție – art. 165 NCC („Persoanele care pot cere punerea sub interdicite”) coroborat cu art. 111 NCC („Persoanele obligate sa instiinteze instanta de tutela”) => instanța poate lua măsuri privind ocrotirea interzisului judecătoresc; nu prea ar avea cine sa sezize; chiar dacă altcineva nu sesizează.



divorțul – art. 919 NCPC prevede cererile ce se pot face in materie de divorț: instanța se pronunța din oficiu cu privire la anumite aspecte, chiar daca soții nu au solicitat acest lucru => excepția este parțiala pentru ca soții nu cer ceva si instanța se pronunța; instanta nu se investe cu privire la intregul proces, ci numai cu privire la aceste aspecte; la alin. 2 instanța se pronunta asupra exercitarea autorității părintești + asupra contributiei parintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor, chiar daca acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorț;



exercitarea din oficiu a acțiunii civile in procesul penal – art. 19 (3) NCPP: atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restransa, actiunea se exercita din oficiu de catre reprezentantul legal sau de catre procuror;



art. 92 NCPC: uneori procesul civil poate fi pornit de catre o alta persoana/organ decat cel care se pretinde titularul dreptului – art. 92 NCPC: derogarea masiva, dar parțiala, pentru ca procurorul este si el parte la proces avand atributii specifice partilor + introducand o 1 of 11

DPC –C1 cerere in interesul unei parti. Procurorul poate porni o actiune civila ori de cate ori este necesar pentru apărarea unor categorii de persoane (pușii sub interdicție, dispăruții, minorii). E la mijloc ipoteza, nu e o derogare.

/!\ aceste exemple sunt exemplificative, mai sunt si altele

2. Cercetarea procesului si dezbaterile (substanța procesului) In cadrul cercetării procesului are loc rezolvarea chestiunilor prealabile, a oricăror excepții ridicate de parat privind investirea instantei sau de exemplu: cererea nu a fost timbrata, nu a fost semnata nu se afla la dosar etc. Tot in aceasta etapa are loc administrarea problelor, care reprezinta partea cea mai substantiala a procesului dpdv al duratei, iar dupa ce judecătorul se considera lamurit sub aspectul probeblor, da cuvântul asupra fondului in cadrul dezbaterilor. Dezaterile au loc la termen, presupun concluziile finale. Dupa ce părțile isi exprima punctul de vedere, instanța trece la deliberare pentru a pronunța hotararea judecatoreasca, adica scopul procesului. In etapa cercetarii si a dezbaterilor sunt reglementate anumite principii (cf mai jos). N.B.: odata cu redactarea NCPC, legiuitorul a vrut ca partea cercetarii procesului sa aiba loc in camera de consiliu, fara prezenta părților, iar dezbaterile in ședinta publica. S-a constat ca, in partea cercetării procesului problemele care se pune sunt cele legate de administrarea probelor, niste apărări punctuale pe procedura (încuviințarea lor: probatoriu, expertize, ce onorariu are expertul, daca sunt martori, cine ii aduce, unde o sa stea, etc.), nu se discuta fondul dreptului => aspecte legate de procedura. Termenele trebuie sa fie cat mai scurte si limbajul partilor sa fie cat mai deschis. Ședințele de consiliu permit termene mai scurte, mai rapide, martorii pot fi chemați a doua zi. Camera de consiliu se poate fixa usor, cand judecatorul are o fereastra. In ședinta publica daca martorul nu poate, judecătorul poate acorda termen 3 luni. Camera de consiliu permite o flexibilitate mai mare spre a audia partile, martorii, experții etc. In realitate si judecătorii si avocații sunt mici actori, judecătorul in sala de ședinta este diferit decat in sala de consiliu. Avocații fac afirmații mai solemne in public, in timp ce discuția in camera de consiliu evita spectacolul si face o discuție puternica. In 2010, totul ok, Codul a intrat in vigoare in 2013, dar brusc s-a zis ca nu sunt destule camere de consiliu => s-a amânat intrarea in vigoare a acestei dispoziții pana ianuarie 2017. La ora actuala exista riscul ca aceasta sa fie suprimată dintr-un motiv penibil „nu avem suficiente sali”, cu toate ca doar 20% dintre instanțe nu au.

3. Pronunțarea unei hotărâri – scopul procesului civil, finalitatea procesului, solutia  

se bucura de imperium – este obligatorie are doua parti:

2 of 11

DPC –C1 1. conditio = partea care reprezenintă gândirea juridica, rodul rationamentului prin care judecatorul supune o speta determinata regulii generale, regulii de de drept. Judecatorul analizeaza faptele prezentate si eventualele probe, le incadreaza in drept + aplica dreptul, stabilind de partea cui este dreptatea.  motivarea hotararii – castig al evolutiei franceze; motivarea este necesara pentru a o face inteleasa + acceptata de parti, dar si pentru a permite verificarea lacunelor sau contradictiilor in rationamentul judecatorului, de catre instantele superioare, atunci cand se impune







2. imperium = partea care reprezenintă forța care o impune. Hotararea este obligatorie pentru parti; daca acestea nu se supun, se poate aduce la indeplinire pe cale de exectuare silita. in materia executării silite avem încuviințarea executării judecătorești, unde avem asa numita formula executorie, prin care se da ordin tuturor agenților adm sa puna in executare hotararea judecatoreasca hotararea – se bucura si de alte prerogative: autoritatea de lucru judecat (efect al hotararii si nu o prezumtie absoluta de adevar), act autentic, dar in faza aceasta obligativitatea este importanta ca si caracteristica obligativitatea motivării hotărârii – art. 425 (1) lit. b) NCPC. Intre 1997 si 2001 nu se motiva hotararea judecatoreasca decat atunci când se exercita o cale de atac sau când cel putin o parte cerea acest lucru. Motivarea era de natura hotararii, nu de esenta ei. Reprezinta o garantie pentru arbitrariul juecatorului. Acum motivarea este de esenta motivarii, nu de natura ei. /!\ NU este o norma absolut aplicabila – sunt si hotarari care nu se motivează  in cazul stramutarii (exista suspiciuni ca intr-o instanta toti judecatorii ar putea fi influentati; daca ar fi unul singur influentat ar fi recuzare) NU se motiveaza hotararea  prin natura institutiei se stie despre ce este vorba, nu mai trebuie motivat, discutat  se considera a fi data pe baza aprecierii discretionare a judecatorului (nu sunt probe, sunt simple suspiciuni)  nu poate fi atacata, deci de aia nici nu trebuie motivata; motivarea este necesara pentru ca sa stii cum sa ataci  in materia divortului – atunci cand ambele parti hotarasc ca nu vor ca decizia divortului sa fie motivata ICCJ: si in procesul penal daca nu sunt reglementări, se aplica codul de procedura civilă, mai ales in latura civila; pentru ca este drept comun.

II. Materia procesului = disputa pe care o au partile, obiectul conflictului. Partile, in societate, se afla in conflict juridic, latent, el nu se manifesta. Raportul juridic stabilit de lege, in care se afla partile, este in esenta sa conflictual. Conflictul dintre parti exista in permanenta, doar ca nu a fost constientizat inca. Procesul intervine atunci când conflictul devine manifest.

III. Metoda procesului = modul in care se ajunge de la materia primara (fapte lato sensu – adica si acte) a procesului la hotarare. Aceasta materie litigioasa ajunge la judecator printr-o metoda: cererea de chemare in judecata. 3 of 11

DPC –C1 R -> avocat care are si el propria metoda – va realiza propriul model juridic pe baza faptelor relatate de clientul sau + a cunostiintelor sale de drept; cererea de judecata va fi comunicata paratului P -> avocat care are 2 materii litigioase: cea prezentata de R + de P; daca este identitate toate bune + frumoase, if not => va propune modelul juridic al apararii (pe baza celor spuse de parat + a regulilor de drept) judecatorul – contact cu materia litigioasa, are in fata 2 modele, trebuie sa le compare, sa adm probele, sa deduca (judecatorul are un handicap – nu stie cum s-au intamplat lucrurile corect, fiecare parte spune ce-i convine + prezinta probe incomplete, favorabile) sa-si stabileasca propriul model + sa vada daca corespunde modelului R sau al P sau unui tert model creat de el insusi (poate sa ia ceva din cele doua: admite doar in parte).  el apeleaza si la prezumtii pe care i le ofera legea sau apeleaza la prezumtii judecatoresti = metoda a procesului 



dupa ce afla faptele, judecatorul aplica dreptul, cauta textele de L, dar uneori situatia este ingreunata, textul de L ii poate pune i sarcina fel si fel de aprecieri, unele ce tin de conceptiile asupra lumii + vietii: - art. 1189 NCC „dupa imprejurari” in materia ofertei  judecatorul obligat la o analiza, marja de apreciere mare /!\ aceasta marja trebuie sa fie motivata - art. 1541 lit. b NCC cu privire la reducerea cuantumului penalitatilor prevede sintagma „vadit excesica fata de ce putea fi prevazut de parti”  cu toate ca exista mijloace tehnice prin care judecatorul ar putea sa stabileasca ce ar fi putut sa fi fost prevazut, notiunea de „vadit” intra in marja lui de apreciere /!\ NU este egal cu „mai mare” – se impune o apreciere de la caza la caza, potrivit conceptiilor lui - „bun proprietar” – in materie de uzufruct; „interesul minorului” din diverse materii

Misiunea judecatorului ar putea fi complicata si atunci cand exista o lacuna a legii. Cand legea nu spune nimic, judecatorul trebuie sa rezolve pricina apeland la regulile generale: analogia legii, analogia dreptului, iar daca acestea nu sunt posibile  principiilor de echitate.

IV. Procesul civil = activitatea desfășurata de instanțe, parti, organe de executare si alte persoane sau organe care participa la înfăptuirea de catre organele judecătorești a justiției in pricinile civile, in vederea realizarii sau stabilirii drepturilor si intereselor civile deduse judecății si executării silite a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii conform procedurii prevăzute de lege.   

realizare – R cere sa oblige P sa faca ceva, sa nu faca ceva, sa dea ceva ; stabilirea – R cere numai sa i se constate un drept, sa se stabilseasca faptul ca este al sau; „drepturi si interese” – de regula, in justitie se deduc drepturi (fie de a le realiza, fie de a le constata), dar exista si situatii in care se deduc interese, cum este cazul actiunilor posesorii (posesia NU este un drept)

4 of 11

DPC –C1



activitate NU este desfășurata doar de instanța, procesul este desfășurat in instanța, dar si de alte persoane (parti, procurori, executori judecătorești).



2 componente: faza de judecată (cognitio) + faza de executare (executio). Asadar, executarea silita face parte din proces. Consecință este asupra încadrării procesului intr-un termen rezonabil (art. 6 CEDO). Nu este suficient ca procesul judecatoresc sa se încadreze intr-un termen rezonabil daca executarea durează o perioada exagerata. exista si alte titluri executorii obligatorii, altele decat hotararea judecatoreasca (actele autentificate de notarul public prin care se constata creantele certe lichide si exigibile, contractele de credit bancar, cambiile, bilete la ordin, contractele de Leasing). Procesul in cazul asta are o singura faza, faza de executare - lipsește jurisdictio. ex: existenta unui act autentificat de notar care spune ca ai o creanta certa si exigibila; se merge direct la executor = proces doar cu etapa executarii procesul plenar are doua faze: jurisdictio si executio, unele au doar executio.(procesul debuteaza direct cu executarea: contractele de credit bancar)





Exigentele stabilete de art. 6 CEDO – se aplica drepturilor si obligatiilor cu caracter civil (lato sensu) si in ceea ce privește persoanele, acestea sunt persoane fizice sau juridice, nu statul. Accesul la justiție: cauza sa fie examinată intr-un mod echitabil, public, iar aceasta sa se faca de un tribunal independent, imparțial si stabilit de lege. Hotărârea se pronunța public.

SECTIUNEA II – PRINCIPIILE GENERALE ALE DPC VCPC nu avea un capitol privind pp, NCPC are un capitol dedicat principiilor, noutatea este sistematizarea principiilor (acestea existau si in VCPC, dar nu erau sistematizate sau menționate expres, ci doar reieseau).

1. PRINCIPIUL LEGALITATII – art. 7 NCPC, art. 124 C, art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor  „Judecătorul se supune legii si propriei conștiințe” – nu, el nu se supune doar legii pentru ca legea nu este întotdeauna „dreapta”.  Judecătorul nu poate decide contra legii, chiar daca acționează potrivit convingerilor sale. El se supune legii, dar nu si conștiinței proprii.  Judecătorul nu judeca in echitate, ci bazându-se pe lege; el nu poate decide contra legii. În arbitraj se poate, doar daca ambele părți consideră acest lucru.  Judecătorul poate si trebuie sa interpreteze legea. Judecătorul nu trebuie sa refuze sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta. Aplica analogia unui alt text, principiile generale de drept, etc. (materia impreviziunii).

5 of 11

DPC –C1 



Judecătorii si procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate sa asigure suprematia legii, sa respecte drepturile si libertățile persoanelor, precum si egalitatea lor in fata legii si sa asigure un tratament juridic nediscriminatoriu. Nu este ținut de precedentele judiciare. Art. 457 NCC aplicare al principiului legalității; ( transpunere al art. 7)- materia căilor de atac.

2. PRINCIPIUL CONTRADICTORIALITĂȚII – art. 14 NCPC Procesul civil, spre deosebire de procesul penal apăra interese private. Judecătorul trebuie sa aibă în permanență această confruntare a intereselor celor 2 parti Pp. Contradictorialității are mai multe aplicații:

Obligații ale instanței 

 

Citarea partilor. Legea prevede ca instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decat daca partile au fost citate. Sunt si situații in care legea prevede ca se poate judeca fara citarea partilor; ex: ordonanța prezindențiala art. 997-999 NCPC. Punerea in discuție. Instanța este obligată, in orice proces, sa supună discuției partilor toate cererile, excepțiile si împrejurările de fapt sau de drept invocate. Hotărârea. Se motivează argumentând de ce s-a îmbrățișat o teza si înlăturat alta. Instanța isi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt si de drept, pe explicații sau pe mijloace de proba care au fost supuse, in prealabil, dezbaterii contradictorialității

Obligații ale partilor 

Partile trebuie sa-si faca cunoscute reciproc, in timp util, motivele de fapt si de drept pe care isi întemeiază pretențiile si apărările, precum si mijloacele de proba.  Cererea de chemare in judecată- art.194  art. 205 + 208 NCPC – particularizare ale acestui principiu –> in 25 zile se decade din termen. Pârâtul răspunde prin întâmpinare, dar reclamantul are si el 25 zile pentru a răspunde la întâmpinare;  art. 204 NCPC – reclamantul isi poate modifica cererea si poate depune noi dovezi numai pana la primul termen in care este legal citat.



Partile au obligația de a expune situatia de fapt in mod complet si corect, un punct de vedere propriu fata de afirmațiile partii adverse, cu privire la împrejurările de fapt relevante in cauza => neîndeplinirea acestei obligații va avea ca efect decăderea.

Drepturi ale partilor 

Partile au dreptul de a discuta si argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocata in cursul procesului de catre orice participant la proces, inclusiv de instanța din oficiu. Instanța, de mai multe ori, invoca ea însăși aspecte pe care partile nu le-au invocat pentru a clarifica situația partilor.

6 of 11

DPC –C1 



  

Procedura trebuie sa fie una contradictorie. Instanta daca mai vrea sa aducă un martor, trebuie sa pună asta in discuția partilor, daca decide fara sa pună in discuția partilor încalcă pp contradictioralitatii si toate actele ulterioare sunt NULE. Când invoca excepții din oficiu, judecătorul nu le motivează. Ori, in acest caz, partile nu pot cunoaște motivarea judecătorului pentru ridicarea excepției, NCPC obliga judecătorul la motivarea excepțiilor ridicate din oficiu. art. 22 NCPC – judecătorul stabilește calificarea juridică a faptelor si exeptiilor invocate de parti, punând in discuție acest lucru. Art. 411 CPC- aplicație practică al pp contradictioralitații. Slujește dreptul la aparare.

3. PRINCIPIUL DREPTULUI LA APĂRARE – art. 13  Dreptul este garantat prin Constituție;  Dreptul de a recurge la un avocat. Apelând la avocat ai dreptul de a-ți exprima punctul de vedere in proces.  Dreptul de a recurge la un avocat. Potrivit variantei inițiale a codului, exista o prevedere ca in recurs cererile si concluziile partilor nu pot fi formulate si susținute decat prin avocat sau prin consilier juridic. CCR (decizia 462/2012) a dispus ca acest text este neconstituțional. In recurs nu ai doar drepturi la apărare, dar si obligații. CCR a considerat ca acest text este o încadrare a accesului la justiție, sub forma unei restricționări. In opinia profului, textul nu restricționa accesul la justiție, ci dădea eficienta dreptului la recurs. Pentru a crea un caracter concret si efectiv cnf CEDO, trebuie sa creezi mecanisme care sa faca aceste drepturi efective. Recursul = cale extraordinara de atac, nu se judeca fondul. Marea majoritate a motivelor de recurs sunt de procedura.(verifică legalitatea, nu faptele) O persoana care nu are noțiuni de drept nu se poate descurca la ICCJ. CCR zice ca a inteles de ce este menționata aceasta obligație in NCPC, dar problema este dreptul părții de a avea o cerere scrisă corect de catre avocat, care costa (paragraf 37 din decizie). 4. PRINCIPIUL ROLULUI ACTIV – art. 22 Proces acuzatorial – judecătorul are un rol pasiv, asculta doar prin ascultare, nu îndruma partile, el doar le încuviințează daca sunt legale, iar la sfârșit decide. Este condus de reclamant si pârâtul se apăra. Proces inchizitorial – judecătorul conduce dezbaterile, punând in discuție cele punctate de parti si cele nepunctate(invocare din oficiu). El are un rol activ, se implica: - se implica in toate formele procesuale, pentru soluționarea amiabila a cauzei;(sa le spuna partilor despre procedura medierii) - da calificarea exactă a cererii, in raport de conținutul ei si nu in raport de calificarea, denumirea data de parte; (confundarea anularii cu rezolutiunea de exemplu), trebuie pusa in dezbaterea partilor. Derogare: art. 92 al 5 NCPC, derogarea nu trebuie sa fie contrara ordinii publice. - conduce dezbaterile, in orice măsuri sunt necesare pentru buna desfășurare procesului. 7 of 11

DPC –C1 -

-

-

rezolva litigiul potrivit regulilor de drept, invoca din oficiu norme imperative. NU poate invoca norme dispozitive, dar daca este o problema de autoritate de lucru judecat, atunci o poate invoca din oficiu. NU poate invoca însă prescripția din oficiu. poate pune in discuția partilor orice împrejurări de fapt si de drept care duc la soluționarea cauzei; poate pune in discuția partilor introducerea in cauza a unor terți. In anumite cazuri poate dispune introducerea din oficiu in cauza a unor terți. In prima faza, instanța doar pune in discuție, dar nu poate introduce din oficiu, pentru ca si-ar depăși limitele investiții. In cel de-l doilea caz, poate introduce terți in proces chiar daca partile se opun – art. 436 NCC /!\ punerea in discutie a partilor a introducerii in cauza a unor terti =/= introducerea din oficiu a unor terti (DAR dupa punerea in discutie a partilor, de exemplu actiunea in tagada paternitatii) poate ordona probe din oficiu, chiar peste voința partilor, daca proba este legală si a fost pusă in discuția contradictorie a partilor; judecatorul este obligat sa folosească toate mijloacele legale in vederea descoperirii adevărului; da ajutor activ partilor in ocrotirea drepturilor si intereselor acestora.

5. PRINCIPIUL DISPONIBILITATII – art. 9  de regula, procesul debuteaza NUMAI la solicitarea uneia dintre parti  exceptii: minor, pus sub interdictie – procurorul declanseaza procesul  limtele procesului sunt fixate de catre reclamant sau de catre parat (atunci cand formuleaza o cerere reconventionala) – deci de catre parti  judecatorul nu poate sa schimbe obiect sau cadrul procesual, sub aspectul nr. partilor  el poate sa puna in discutie recalificarea juridica (incadadrarea juridica facuta de reclamant, nu este obligatorie, judecatorul o poate reincadra daca a fost gresit incadrata) /!\ daca exista un acord expres al partilor cu privire la calificare – judecatorul NU are voie sa o schimbe, decat daca sunt in mijloc interese de ordin public (art. 22 alin. 5). Daca reclamantul solicita anularea unui contract de vanzare, iar la temei indica viciul de consimtamant al erorii, insa din descriere rezulta ca, in realitate, ceea ce el imputa, nu este un viciu al consimtamantului, ci chiar al lucrului (el voia lucrul, dar acesta nu avea proprietatile dorite). In acest caz, judecatorul ar putea sa respinga, dar el are rolul activ (nu pentru ca nu e adevarat, ci pentru ca nu are legatura cu ceea ce cere), nu poate da anulare, poate doar rezolutiune, desi nu a cerut-o partea. Judecatorul va ridica problema in fata partilor – va propune recalificarea cererii din anulare in rezolutiune (nu se poate antepronunta, pentru ca nu a fost investit cu o cerere in rezolutiune). In incheiere se scrie ca s-a recalificat cererea. Reclamantul ar putea sa spuna ca a inteles, este in regula, dar el are o teza juridica care spune ca viciile lucrului duc la nulitate (nu exista autor care a mai spus asta, ce-i drept hihi) si el e de acord sa se judece doar pe nulitate – poate sa nu accepte recalificarea, pentru ca este vointa partilor, nu exista minori etc etc, astfel se aplica alin. 5 si se respinge cererea pentru ca a fost calificata gresit si nu a fost acceptata recalificarea – acesta este rolul alin. 5. 

sunt situatii in care legea da voie instantei sa introduca parti din oficiu in proces (nu trebuie sa le stim pe toate, 1-2 exemple) – chemarea in judecata art. 78 NCPC, alin 1 – introducerea fortata din oficiu in cauza a altor persoane, deci, daca nu exista o procedura expresa, este posibila oricand la vointa judecatorului, dar doar la procedurile necontencioase (cel ce formuleaza cererea nu opune 8 of 11

DPC –C1 un drept nimanui – aviz, autorizare etc, cum s-ar spune, nu ai un proces cu cineva – de exemplu, cand infiintezi o asociatie sau o fundatie si treci pe la instanta pentru verificare), insa in procesele contencioase, regula este ca se poate, dar numai pe baza unei prevederi exprese a legii (in materia actiunilor privind filiatia – parintele si copilul vor fi intotdeauna citati, chiar daca ei nu figureaza ca parati in cauza; daca avem o actiune de stabilire a paternitatii si mama da in judecata tatal, chiar daca copilul nu e parte, acesta este chemat oricum; si in materie de contencios administrativ, instanta poate sa cheme in cauza organismele afectate de actul administrativ etc.); 

partile pot renunta, tranzactiona sau achiesa la cererile celorlalte parti, tot ele sunt cele care pot formula sau renunta la cai de atac, pot decide sa execute sau nu o hotarare. /!\ daca este un minor, persoana sub interdictie sau disparut, poate cere procurorul executarea (manifestarea respectivului ar fi vointa altora, de ex. parinti, tutore, daca el e disparut)

6. ORALITATEA DEZBATERII + PUBLICITATEA PROCESULUI Art. 15 CPC consacra principiul oralitatii care este legat de principiul publicitatii (art. 17). Prin dezbaterea orala si in public s-a dorit sa existe un control al actului de justitie si din partea persoanelor dezinteresate. Este o garantie pentru justitiari, in sensul ca se limiteaza posibilitatile de abuz din partea judecatorului. Aceste doua principii nu sunt absolute, exista cazuri cand nu avem oralitate (se face pe baza de inscrisuri, art. 1626, procedura cererii de valoare redusa, cele pana in 10 000 lei, este exclusiv formularistica). Oralitatea presupune si costuri si timp, organizarea sedintei etc. In ceea ce priveste publicitatea, lucrurile sunt mai complicate, exista mai multe motive (cazuri in care se renunta la publicitate din motive de urgenta, de ex. sechestrul asigurator art. 954 – de urgenta, in camera de consiliu, fara citarea partilor;). Art. 213 alin. 2, alte valori, minoritatea, viata privata a partilor, interesele justitiei.

7. PRINCIPIUL CONTINUITATII – art. 19 Odata desemnat, acelasi judecator va trebui sa duca cauza la bun sfarsit. Totusi, pentru motive temeinice, acesta ar putea fi inlocuit – daca moare, daca iese la pensie, daca are o boala serioasa, avansarea in functie. Distribuirea aleatorie a dosarelor, care trebuie sa se respecte.

8. LIMBA ROMANA DE DESFASURARE A PROCESULUI Acest principiu este reglementat in art. 18. Se presupune ca limba materna ajuta la intelegere, dar asta nu inseamna ca partea adversa va functiona la fel, ceea ce inseamna ca instanta trebuie sa puna la dispozitie un interpret autorizat. Cetatenii straini si apatrizii au acest drept. Alin. 4 – cererile si actele de procedura se intocmesc numai in limba romana. Desi se poate vorbi in instanta in limba materna, cererea de chemare in judecata trebuie sa fie in limba romana. 9. DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, ÎN TERMEN OPTIM ŞI PREVIZIBIL – art. 6 Procesul echitabil este un proces ce respecta dreptul la aparare, egalitatea, contradictorialitatea si egalitatea armelor in proces. Egalitatea armelor in proces nu este o notiune expresa, inseamna ca legislatia nu poate sa prevada pentru o parte drepturi procesuale mai mari decat pentru cealalta, adica 9 of 11

DPC –C1 si judecatorul trebuia sa ia masurile pentru ca ceea ce permite unei parti, sa ii permita si celeilalte, de exemplu, reclamantul cere martori, 3, si paratul cere, tot 3, iar judecatorul acorda paratului doar 2 – este incalcarea principiului; dar, daca judecatorul respinge proba cu martori pentru ca nu au fost ceruti in intampinare – nu e incalcare; sau unul sa aiba dreptul la apel si altul nu. Insa, se poate intampla ca una sa aiba dreptul la atac si alta nu, la incheierea de executare silita.

Termenul optim si previzibil Conventia europeana (art. 6 CEDO) vorbeste despre termen rezonabil, care trebuie sa fie si optim si previzibil. Rezonabil este o chestiune raportata la ceva general, pe cand optim si previzibil se raporteaza in proces in concret, de exemplu, se formuleaza actiunea de ordonanta prezidentiala de suspendare a unei sedinte AGA, sedinta are termen peste 4 zile, cererea se solutioneaza in 7 zile, termenul e rezonabil, dar nu este optim. Notiunea de optim este superioara celei de rezonabil. Termenul sa fie previzibil, adica sa poti estima cam cat dureaza un proces. Nu intotdeauna tine de judecator termenul de optim, mai tine si de noi, de exemplu, decedarea uneia din parti, introducerea mostenitorilor in locul aceleia, se suspenda judecata, astfel se intarzie etc. CEDO spune ca statul incalca regula procesului rezonabil in solutionarea procesului, nu ori de cate ori acesta dureaza mai mult, ci cand aceasta intarziere este imputabila judecatorilor, adica statului – nu este imputabila cand se datoreaza mai multor cauze, mai multor probe, comportamentului partilor sau cand intervin imprejurari mai presus de vointa instantei. Aceste termene se aplica inclusiv in situatiile in care este nevoie de o procedura prealabila pentru sesizarea instantei. De exemplu, in contenciosul administrativ, inainte de a declansa procesul, exista o procedura prealabila, aceste notiuni de procedura prealabila intra in calculul termenului rezonabil. Notiunea de termen rezonabil, optim, previzibil, se aplica si fazei de executare silita (daca iti da hotarare intr-un termen scurt nu e suficient, trebuie sa se si asigure executarea ei intr-un termen scurt). Art. 522 plus urmatoarele – este o procedura introdusa in noul cod, care vizeaza tocmai situatiile in care se incalca acest termen optim si previzibil.

Accesul la justitie Statul nu trebuie sa aiba piedici juridice sau de facto. Dar nu este absolut – limitarile trebuie sa slujeasca unui interes legitim, si sa serveasca scopului dorit – de ex., forma pe care trebuie sa o aiba actul de chemare in judecata; sau taxa judiciara de timbru – CEDO a considerat-o legitima, pentru ca aceasta finanteaza justitia, dar aceasta trebuie sa fie proportionala, cand taxele sunt greu de suportat de o persoana, trebuie sa existe un sistem de ajutor public judiciar – poti obtine scutire sau plata pe jumatate. Exista un text care spune ca dincolo de aceste plafoane, instanta poate acorda ajutor public judiciar chiar daca nu se respecta plafoanele, daca persoana face o cerere etc. Nu reprezinta o piedica la justitie aplicarea unor proceduri prealabile (ca la contenciosul administrativ). Au existat mai multe cauze (Weissman/Romania), cand taxele de timbru au impiedicat partea sa acceada la un tribunal. Alt exemplu, dupa ce regimul comunist a confectionat o serie de bunuri, dupa ’90 au inceput sa fie restituite acestea, persoanele au inceput sa le ceara in instanta, desi nu era prevazut dreptul in lege, era in Codul lui Cuza – in acest context s-au castigat foarte multe procese; la indemnul presedintelui, procurorul general a introdus recursurile in anulare pentru cererile pentru care s-au instituit imobile, spunand ca trebuie sa se astepte aparitia legii (din 1996), apoi sa se faca cererea. S-a considerat ca s-a incalcat accesul la justitie, pentru ca se poate face analogia legii, sau pe baza

10 of 11

DPC –C1 principiilor generale etc.; nu trebuie sa se astepte aparitia unei legi => s-a desfiintat institutia recursului in anulare. A doua exigenta ceruta de Conventia Europeana este ca procesul sa fie echitabil, public si intr-un termen rezonabil. Legat de publicitate, CEDO a admis ca nu se intelege ceva absolut, se poate accepta ca uneori acestea sa nu fie publice. Tot legat de aceasta, CEDO accepta ca asta nu inseamna si transmiterea prin mass media etc., ci doar permiterea prezentei in sala – e daunator profund sa se transmita sedintele de judecata, chiar daca s-ar transmite in totalitate. De asemenea, este greu sa controlezi sistemul, nu sunt lucruri pe care toata lumea sa le inteleaga. Se accepta in practica CEDO luarea unor imagini de la inceputul sedintei, de pe culoare, de la momentul pronuntarii, dar nu si dezbaterea propriu-zisa. In ceea ce priveste problema termenului rezonabil, are o traditie in CEDO, este impusa printr-o practica a Curtii de la Strassbourg (Kudla contra Poloniei) – statele sunt obligate sa aiba un mecanism prin care sa se acceada la CEDO dupa ce durata unui proces a depasit durata unui termen rezonabil, chiar daca el nu s-a inchis. O alta exigenta a Conventiei este ca tribunalul care judeca procesul sa fie independent si impartial. Independenta este o chestiune care tine de sistemul judiciar. Se respecta principiul separatiei puterilor si statutul judecatorilor este in consecinta. Impartialitatea tine de fiecare judecator in parte. Poate fi independent, dar nu si impartial (prietenia, mita, abuzul etc). Impartialitatea este de doua feluri – se poate baza pe criterii subiective (afinitate, interes, mandatari etc) dar si pe criterii obiective, adica ceea ce ar putea sa considere in mod rezonabil tertii ca fiind un caz de afectare a impartialitatii: cand se avanseaza in grad si cauza in apel de exemplu vine aceluiasi judecator avansat; daca s-a antepronuntat. Solutia este abtinerea, recuzarea. Ultima conditie este ca hotararea sa fie pronuntata in public. In aceasta privinta, CEDO nu e chiar atat de stricta, prin pronuntare in public nu intelege sa fie citita in public, accepta ca variante suficiente si punerea la vederea publicului pe paginile de internet etc. Noi am pastrat formula clasica de citire in public, dar mergand pe practica CEDO, s-a hotarat ca atunci cand se amana pronuntarea, sa nu mai fie citita in public, ci sa fie pusa la dispozitie prin registratura solutia.

11 of 11