Dip.docx

Cuprins I.Dispoziții generale privind arbitrajul .......................................................................................................... 2 II. Convenția de arbitraj ................................................................................................................................ 7 III. Sesizarea instituţiei arbitrale .................................................................................................................10 IV Procedura arbitrală și hotărârea arbitrală ..............................................................................................12 Concluzii .....................................................................................................................................................14 Bibliografie ..................................................................................................................................................16

1

I.Dispoziții generale privind arbitrajul Soluționarea litigiilor apărute între părți, dacă acestea au convenit astfel, se realizează prin intermediul arbitrajului. În situația în care părțile nu ajuns la un acord în această privință, litigiul nu poate fi soluționat pe calea arbitrajului. Astfel, procedura de arbitraj este diferită de procedura judecătorească, având în vedere că acestea din urmă se desfășoară la cererea reclamantului, fără a fi necesar acordului pârâtului. În ceea ce privește arbitrajul, acesta este o cale de soluționare a unor litigii în baza acordului părților, excluzându-se competența instanțelor judecătorești. Așadar, arbitrajul are caracter convențional deoarece el nu este obligatoriu pentru părțile în litigiu ci facultativ. Arbitrajul reprezintă o modalitate de soluționare a litigiului, de către o persoană sau de către un organ stabilit prin acordul părților litigante sau prin acord internațional, a cărui sentință este obligatorie pentru acele părți. Arbitrajul poate fi: 1.Arbitraj comercial internațional - în cazul privind un raport juridic de dreptului comerțului internațional; 2. Arbitraj de drept internațional privat – în cazul privind un raport

de drept

internațional privat; 3.Arbitraj de drept intern - rezultând dintr-un raport fără element de extraneitate. Arbitrajul comercial internațional și arbitrajul de drept internațional privat constituie un arbitraj internațional. În acest context menționăm că dreptul internațional public cunoaște variate mijloace pașnice privind soluționarea diferendelor dintre state, printre care este și arbitrajul internațional, care nu trebuie confundat cu arbitrajul din comerțul internațional , având în vedere că în primul caz părți litigante sunt statele, pe când în cel de-al doilea caz părțile litigante sunt subiecte de drept civil. Aceste două feluri de arbitraj ridică problem diferite, studiindu-se în discipline diferite. În calitate de subiect de drept civil, statul poate face parte într-un raport cu elemente de extraneitate, însă această poziție a statului nu trebuie confundată cu aceea în care statul participă la un raport. Eficacitatea arbitrajului se explică prin avantajele

pe care le prezintă față de

jurisdicțiile de drept comun. Încrederea părților în arbitraj este determinată de specializarea și 2

imparțialitatea arbitrilor, suplețea procedurii arbitrale și celeritatea soluționării litigiului. Arbitrajul permite evitarea conflictelor de jurisdicții și conflictelor de legi, asigurând soluționarea rapidă și echitabilă a litigiilor între părți. Arbitrajul Internaţional din Republica Moldova a fost constituit la 22.06.2009 prin comunicatul informativ înregistrat cu nr.187 la Curtea Supremă de Justiţie a RM, ca o instituţie permanentă de arbitraj, neguvernamentală, independentă în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, care este organizată şi funcţionează în conformitate cu : -

Legea RM nr.23-XVI din 22.02.2008 „Cu privire la arbitraj”;

-

Legea RM nr.24-XVI din 22.02.2008 „Cu privire la arbitrajul comercial

internaţional -

Regulamentul

nr.08/05

din

08.05.2009

„Privind

organizarea

şi

funcţionarea Arbitrajului Internaţional”; -

Regulile de procedură arbitrală şi Normele privind taxele şi cheltuielile

arbitrale, aprobate de Adunarea Generală a Membrilor Asociaţiei la 08.05.2009; -

Convenţia Europeană de Arbitraj Comercial Internaţional din 21.04.1961.

Astfel conform LEGE Nr. 23 din

22.02.2008 cu privire la arbitraj, arbitrajul

reprezintă cale alternativă de soluţionare a litigiilor atât de către arbitri numiţi pentru fiecare caz aparte (arbitraj ad-hoc), cât şi de instituţii permanente de arbitraj; Principiile de bază ale arbitrajului sânt: a) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; b) legalitatea; c) libertatea convenţiilor în arbitraj; d) constituirea arbitrajului în conformitate cu convenţia părţilor; e) contradictorialitatea; f) respectarea dreptului la apărare; g) confidenţialitatea. Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei de arbitraj.

3

Părţile pot stabili, respectând ordinea publică şi bunele moravuri, precum şi dispoziţiile imperative ale legii, prin convenţie de arbitraj sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie cu referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele de constituire a arbitrajului; numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor; termenul şi locul arbitrajului; normele de procedură pe care arbitrajul trebuie să le urmeze în soluţionarea litigiului; normele cheltuielilor arbitrale şi repartizarea acestor cheltuieli, conţinutul şi forma hotărârii arbitrale; alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului. Arbitrajul este o instituţie învestită cu funcţia de a soluţiona litigii care apar între persoane fizice şi/sau juridice. Arbitrajul poate fi instituţionalizat ca organ permanent pe lîngă camere de comerţ, burse, uniuni, asociaţii sau alte organizaţii, unde funcţionează în baza unor regulamente adoptate de acestea, faptul instituţionalizării urmînd să fie comunicat Curţii Supreme de Justiţie. Nu pot fi create arbitraje pe lîngă autorităţile administraţiei publice centrale şi locale. Pentru soluţionarea unui anumit litigiu, părţile în litigiu pot institui arbitraj ad-hoc. Modul de instituire a arbitrajului ad-hoc se stabileşte prin acord al părţilor şi nu va fi în contradicţie cu art.12-15. În condiţiile legii, pot activa, de asemenea, arbitraje generale şi speciale, interne şi internaţionale. ATRIBUŢIILE ARBITRAJULUI INTERNAŢIONAL Principala atribuţie a Arbitrajului Internaţional constă în organizarea şi administrarea soluţionării pe calea arbitrajului a unor litigii interne sau internaţionale, care au apărut din raporturile de drept civil în sens larg între părţile cu capacitate deplină de exerciţiu, care au încheiat în acest sens o convenţie arbitrală. Organizarea şi soluţionarea litigiului arbitral sunt stabilite prin Regulile de procedură arbitrală, potrivit cărora Arbitrajului Internaţional soluţionează orice litigiu (conflict) cu participarea persoanelor fizice şi/sau juridice, inclusiv dintre acţionar (asociat, participant sau membru) şi societatea comercială sau necomercială, derivând din raporturile juridice civile; patrimoniale; din raporturile obligaţionale contractuale şi necontractuale, cum ar fi vânzareacumpărarea, prestarea de servicii, executarea de lucrări şi altele; sau din raporturile de proprietate şi alte drepturi reale, inclusiv proprietatea intelectuală; dintr-un contract comercial, inclusiv la încheierea, interpretarea, executarea, anularea şi desfiinţarea lui, ca şi din alte raporturi juridice economice şi comerciale. 4

Pretenţiile care ţin de dreptul familiei, pretenţiile izvorâte din contractele de locaţiune (chirie) a încăperilor de locuit, inclusiv litigiile cu privire la încheierea, validarea, încetarea şi calificarea unor astfel de contracte, pretenţiile şi drepturile patrimoniale cu privire la locuinţe nu fac obiectul unei convenţii arbitrale.

STRUCTURA ARBITRAJULUI INTERNAŢIONAL Arbitrajul internaţional se compune din 10-20 arbitri, numiţi de Biroul Asociaţiei Lichidatorilor şi Administratorilor din RM la propunerea preşedintelui în funcţiune a Arbitrajului Internaţional, pe timp de 4 ani, dintre persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Regulile de procedură arbitrală. Arbitrajul Internaţional este condus de un colegiu compus din: preşedinte, vicepreşedinte şi 3 membri. Colegiul Arbitrajului Internaţional este numit de către Biroul Asociaţiei pe un termen de 4 ani, dintre arbitrii înscrişi pe listă. Preşedintele şi vicepreşedintele colegiului, are calitatea de preşedinte şi vicepreşedinte a Arbitrajului Internaţional. Preşedintele Arbitrajului Internaţional are conducerea curentă a acestui Arbitraj şi o reprezintă în relaţiile interne şi internaţionale. De asemenea, preşedintele exercită atribuţiile referitoare la organizarea şi administrarea litigiului arbitral, prevăzut de Regulile de procedură arbitrală. Vicepreşedintele ajută preşedintele în îndeplinirea atribuţiilor sale şi este înlocuitorul de drept a acestuia. Preşedintele şi vicepreşedintele pot fi aleşi arbitri sau supraarbitri în tribunalul arbitral. Totalitatea arbitrilor înscrişi în lista de arbitri constituie plenul Arbitrajului Internaţional, care este competent să dezbată problemele de drept mai deosebite ivite în activitatea Arbitrajului Internaţional şi să examineze propunerilor privind reglementările referitoare la arbitraj şi la competenţa arbitrilor. Arbitrajul internaţional are un secretariat compus din secretari arbitrali şi alţi salariaţi încadraţi de Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din RM, la propunerea preşedintelui Arbitrajului Internaţional. Secretariatul exercită orice acţiuni de birotică şi secretariat, necesare asigurării activităţii efective a Arbitrajului Internaţional şi procedurii arbitrale, fiind condus de preşedintele şi vicepreşedintele Arbitrajului Internaţional.

TRIBUNALUL ARBITRAL CONSTITUIT Soluţionarea litigiului aparţine în exclusivitate tribunalului arbitral constituit. Prin tribunal arbitral constituit se înţelege arbitrul unic sau, după caz, totalitatea arbitrilor investiţi de 5

părţi prin convenţia arbitrală ori în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală, să soluţioneze litigiul determinat şi să pronunţe o hotărâre definitivă obligatorie pentru ele. Poate fi arbitru orice persoană fizică având capacitate deplină de exerciţiu care şi-a dat consimţământul să arbitreze şi care, după părerea părţii în cauză, este competentă în a soluţiona litigiul. Arbitrii ce constituie tribunalul arbitral ales, sunt independenţi şi imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor lor jurisdicţionale, iar Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din RM se va abţine să intervină în soluţionarea litigiului sau să influenţeze într-un fel tribunalul arbitral constituit.

6

II. Convenția de arbitraj Convenţia de arbitraj este acordul prin care părţile supun arbitrajului toate litigiile, sau anumite litigii care au apărut sau care ar putea să apară între ele cu privire la un raport juridic determinat, contractual sau necontractual. Convenţia arbitrală se încheie în scris, sub sancţiunea nulităţii şi poate îmbrăca forma unei clauze compromisorie, înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare denumită compromis. Instanţa de judecată unde este intentată acţiunea privind litigiul care constituie obiectul unei convenţii de arbitraj, la solicitarea unei părţi făcută nu mai tîrziu de prima sa declaraţie asupra fondului litigiului, scoate cererea de pe rol şi trimite litigiul spre soluţionare în arbitraj, cu excepţia cazului în care instanţa de judecată constată că acea convenţie este nulă, nevalabilă sau nesusceptibilă de executare. Invocarea convenţiei de arbitraj la o etapă mai tîrzie a procedurii rămîne fără efect, cu excepţia cazului în care partea a avut un motiv legal de a nu o invoca şi a invocat-o imediat ce motivul a încetat să existe. În cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie de arbitraj şi una dintre ele o invocă în instanţă de judecată, aceasta din urmă îşi verifică competenţa. Instanţa va reţine spre soluţionare cauza dacă: a) pîrîtul şi-a formulat apărarea în fond fără nici o rezervă, întemeiată pe convenţia de arbitraj; b) convenţia de arbitraj este lovită de nulitate, şi-a pierdut valabilitatea ori este nesusceptibilă de executare; c) arbitrajul nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pîrîtului. În alte cazuri decît cele de la alin.(3), instanţa de judecată, la cererea uneia dintre părţi, îşi va declina competenţa dacă va constata existenţa unei convenţii de arbitraj. În caz de conflict de competenţă, hotărăşte instanţa de judecată ierarhic superioară. Partea pierde dreptul să invoce convenţia de arbitraj în instanţă de judecată pentru a stopa procesul judiciar iniţiat dacă: a) s-a opus cererii de arbitraj a celeilalte părţi; b) nu a numit arbitrul în termen; c) nu a plătit în termen partea sa de cheltuieli arbitrale.

7

Dacă s-a intentat acţiunea indicată la alin.(1), procedura arbitrală poate fi începută sau continuată şi poate fi pronunţată hotărîrea arbitrală, în timp ce conflictul de competenţă urmează a fi soluţionat în instanţă de judecată. În cazul în care litigiul este trimis spre soluţionare în arbitraj ad-hoc, oricare dintre părţile în litigiu poate sesiza instanţa de judecată care ar fi fost competentă să soluţioneze litigiul în fond în primă instanţă, dacă nu exista convenţia de arbitraj, pentru a înlătura piedicile care apar în procesul de organizare şi desfăşurare a procedurii arbitrale. Instanţa de judecată poate, la orice etapă a procedurii arbitrale, inclusiv la etapa iniţierii acestei proceduri, să ia decizii privind aplicarea măsurilor de asigurare la cererea unei părţi, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă al Republicii Moldova. Convenția de arbitraj desenează în mod generic acordul părților de a supune judecarea litigiului cu element de extraneitate prin intermediul arbitrajului. Convenția de arbitraj se poate prezenta sub forma clauzei compromisorii și sub forma compromisului. Regulilor de procedură arbitrală (RPA) aprobate prin Hotărârea nr.08/05 din 08.05.2009 , stipulează că convenţia de arbitraj se poate încheia fie ca clauză compromisorie, înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare denumită compromis. Inserarea într-un contract civil a clauzei compromisorii, în caz de litigiu, îndreptăţeşte partea interesată să ceară soluţionarea acestuia pe calea arbitrajului, fiind exclusă competenţa instanţelor judecătoreşti. În contextul celor expuse, Arbitrajului Internaţional de pe lângă aduce la cunoştinţă clauza compromisorie recomandată pentru a fi inserată în contracte, aşa cum rezultă din Regulile de procedură arbitrale: „Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv la încheierea, executarea, interpretarea, desfiinţarea ori nulitatea lui, se va soluţiona prin Arbitrajul Internaţional de pe lângă Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din Republica Moldova, în conformitate cu Regulile sale de procedură arbitrală”. Regulile de procedură arbitrală, Arbitrajului Internaţional soluţionează orice litigiu (conflict) cu participarea persoanelor fizice şi/sau juridice, inclusiv dintre acţionar (asociat, participant sau membru) şi societatea comercială sau necomercială, derivând din raporturile juridice civile în sens larg. 8

În aceste circumstanţe arbitrajul propune pentru inserarea în actele de constituire a societăţilor comerciale şi necormerciale următoarea clauză compromisorie: „Toate litigiile apărute între acţionari (asociaţi, participanţi), între membrii consiliului, între membrii comisiei de cenzori (organizaţia de audit), între membrii comitetului de conducere, precum şi dintre acţionari (asociaţi, participaţi) şi/sau membrii consiliului şi/sau membrii comisiei de cenzori (organizaţia de audit) şi/sau comitetul de conducere şi/sau Societate, derivând din raporturile juridice civile, patrimoniale, obligaţionale, comerciale, inclusiv cele referitoare la modul de adoptare, executare, interpretare, anulare a hotărârilor adunării generale a acţionarilor, hotărârilor consiliului societăţii, hotărârilor comisiei de cenzori şi a hotărârilor altor organe de conducere a Societăţii, precum şi litigiile ce ţin de dizolvarea, lichidarea sau reorganizarea societăţii vor fi soluţionate de Arbitrajul Internaţional , în conformitate cu regulile sale de procedură arbitrală”.

9

III. Sesizarea instituţiei arbitrale Partea care se consideră vătămată într-un drept al său poate să depună în scris instituţiei arbitrale o cerere de arbitraj. Cererea de arbitraj va cuprinde: a) numele şi domiciliul, pentru persoanele fizice,

denumirea şi sediul, pentru

persoanele juridice, sau reşedinţa părţilor; b) numele persoanei care reprezintă partea în litigiu; c) referinţa la convenţia de arbitraj; d) motivele de fapt şi de drept, precum şi probele pe care se întemeiază cererea; e) obiectul şi valoarea cererii, precum şi indicarea calculului prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori; f) numele şi domiciliul persoanei numite în calitate de arbitru; g) semnătura părţii. La cererea de arbitraj se anexează procura, eliberată conform prevederilor legale, care confirmă împuternicirile reprezentantului în instituţia arbitrală, copia de pe contract în care este inserată convenţia de arbitraj şi, după caz, copia de pe compromis. Procedura arbitrală se consideră începută la data recepţionării cererii de arbitraj. Dacă părţile nu au convenit altfel, arbitrajul trebuie să pronunţe hotărîrea în cel mult 6 luni de la data constituirii sale.

Părţile stabilesc locul desfăşurării procedurii arbitrale. În lipsa unui acord în

acest sens încheiat în termenul stabilit de arbitraj, locul arbitrajului va fi stabilit de instituţia arbitrală, luîndu-se în considerare atît circumstanţele cazului, cît şi accesibilitatea pentru părţi. Dacă nici părţile, nici instituţia arbitrală nu au stabilit locul arbitrajului, se va considera loc al arbitrajului locul pronunţării hotărîrii (sentinţei) arbitrale. În termenul convenit de părţi ori stabilit de instituţia arbitrală, în cel mult 30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitraj, pîrîtul face o referinţă, în care expune excepţiile privind cererea reclamantului, răspunsul în fapt şi în drept la această cerere, probele propuse în apărare, precum şi, în modul corespunzător. Excepţiile şi alte mijloace de apărare pe care pîrîtul nu le-a menţionat în referinţă trebuie ridicate, sub sancţiunea decăderii, cel tîrziu la data primului termen de înfăţişare. În cazul în care procedura arbitrală are loc în baza înscrisurilor, documentelor şi altor dovezi scrise, prezentate de părţi, fără dezbateri orale, pîrîtul trebuie să ridice excepţiile în cel mult 15 zile de la data depunerii referinţei. La o dată ulterioară, pîrîtul este decăzut din dreptul de a prezenta excepţii.

10

Dacă are pretenţii împotriva reclamantului derivînd din acelaşi raport juridic, pîrîtul poate face acţiune reconvenţională, care se soluţionează concomitent sau ulterior cererii de arbitraj. În cazul în care invocă obiecţii faţă de circumstanţele înaintate de reclamant, pîrîtul poate introduce referinţă. Acţiunea reconvenţională se depune în termenul de depunere a referinţei sau cel tîrziu la data primului termen de înfăţişare şi trebuie să întrunească aceleaşi condiţii ca şi cererea principală. Pîrîtul trimite reclamantului şi fiecărui arbitru copia de pe referinţă sau, după caz, de pe acţiunea reconvenţională, de pe înscrisurile anexate la ea.

11

IV Procedura arbitrală și hotărârea arbitrală Arbitrajul trebuie să fie imparţial şi să abordeze cauza arbitrală într-o manieră practică şi expeditivă. Procedura arbitrală trebuie să asigure părţilor, sub sancţiunea nulităţii hotărîrii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de apărare şi a principiului contradictorialităţii. Comunicarea între părţi sau către părţi a înscrisurilor litigiului, a citaţiilor, a hotărîrilor arbitrale şi a încheierilor de şedinţă se face prin scrisoare recomandată, cu recipisă de predare sau cu confirmare de primire, excepţie făcînd cazul în care s-a convenit asupra unei alte metode de comunicare. Informaţiile şi înştiinţările pot fi făcute prin orice alt mijloc de comunicare ce permite stabilirea probei comunicării şi a textului transmis. Asupra problemelor remise arbitrajului spre soluţionare în fond se decide prin hotărîre. În cazul în care arbitrajul încetează să efectueze procedura arbitrală fără a decide asupra problemelor remise spre soluţionare, o astfel de încetare are loc prin hotărîre. Dacă părţile au încheiat o tranzacţie asupra litigiului, arbitrajul poate, la cererea părţilor, să o confirme prin hotărîre. Alte dispoziţii ale arbitrajului care nu sînt inserate în hotărîre se emit sub formă de încheiere. Dacă o parte renunţă la pretenţie, arbitrajul o scoate de pe rol, cu excepţia cazului în care partea opusă îi solicită să se pronunţe asupra pretenţiei. Dacă în timpul procedurii arbitrale părţile au încheiat o tranzacţie, la solicitarea acestora procedura arbitrală încetează. Tranzacţia se aprobă prin hotărîre arbitrală.În toate cazurile, pronunţarea hotărîrii trebuie să fie precedată de deliberare în secret cu participarea tuturor arbitrilor în persoană, fiecare semnînd hotărea.Dacă arbitrajul este compus din 3 arbitri, hotărîrea se ia cu majoritate de voturi. Dacă o opinie nu întruneşte majoritatea de voturi, cea a supraarbitrului prevalează. Arbitrul care face opinie separată asupra litigiului o anexează, invocînd motivele de rigoare. Hotărîrea se remite părţilor în cel mult 10 zile de la pronunţare. Hotărîrea arbitrală remisă părţilor are efectele unei hotărîri judecătoreşti definitive. Hotărîrea se emite în scris şi se semnează de toţi membrii completului de arbitraj sau, după caz, de arbitrul unic, indicîndu-se motivul lipsei uneia dintre semnătur Hotărîrea arbitrală trebuie să cuprindă: a) componenţa arbitrajului, data şi locul pronunţării sale; b) numele şi domiciliul, pentru persoanele fizice, denumirea şi sediul, pentru persoanele juridice, sau reşedinţa părţilor; 12

c) referinţa la convenţia de arbitraj în al cărei temei s-a procedat la arbitraj; d) obiectul litigiului; e) motivele de fapt şi de drept ale hotărîrii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care stau la baza soluţiei; f) semnăturile arbitrilor; g) alte prevederi. La cererea oricărei părţi, arbitrajul trebuie să ia o hotărîre de interpretare a dispoziţiilor din hotărîrea arbitrală în termen de 30 zile de la data adoptării hotărîrii. Hotărîrea arbitrală poate fi contestată de orice parte printr-o cerere în anulare adresată instanţei de judecată competente în termen de 3 luni din ziua primirii hotărîrii arbitrale de către partea care a depus cererea de anulare. Instanţa de judecată va pronunţa o încheiere cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a hotărîrii arbitrale sau la refuzul de a o desfiinţa, în condiţiile Codului de procedură civilă al Republicii Moldova. Procedura de contestare a hotărîrilor arbitrale este reglementată de Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Hotărîrea arbitrală este obligatorie, urmînd să fie executată benevol, imediat sau în termenul indicat în ea, de partea împotriva căreia s-a pronunţat. Partea cîştigătoare poate cere eliberarea titlului executoriu asupra hotărîrii arbitrale. Încheierea judecătorească cu privire la eliberarea titlului executoriu asupra hotărîrii arbitrale sau la refuzul eliberării acestui titlu trebuie pronunţată în decursul a 30 de zile de la data depunerii cererii. Procedura de eliberare a titlului executoriu asupra hotărîrilor arbitrale este reglementată în Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Hotărîrea arbitrală asupra căreia a fost eliberat titlu executoriu se execută silit, similar modului de executare a unei hotărîri judecătoreşti. Litigiul arbitral care se desfăşoară în Republica Moldova este considerat internaţional dacă s-a născut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate. Prin convenţie de arbitraj se poate conveni asupra unui arbitraj internaţional care să aibă loc în Republica Moldova sau în o altă ţară.

13

Concluzii Soluţionarea litigiilor de către Arbitrajul Internaţional prezintă următoarele avantaje : Hotărârile arbitrale definitive şi obligatorii pentru părţi – conform art.28 (6) a Legii cu privire la arbitraj, hotărârea arbitrală remisă părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive, care poate fi desfiinţată numai pe calea acţiunii în anulare, dar nu pentru motive care vizează fondul litigiului, ci doar pentru excepţiile procedurale. Hotărârea arbitrală poate fi investită cu formulă executorie astfel încît, ulterior, să i se aplice procedura executării silite. Recunoaştere internaţională a hotărârii arbitrale – hotărârea unui tribunal arbitral se bucură de o recunoaştere internaţională mai puternică decât cea a unei instanţe judecătoreşti naţionale. Mai mult de 120 de state au semnat şi ratificat Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, încheiată la New York, în 1958, la care a aderat şi Republica Moldova. Pe lângă, aceasta mai există şi numeroase tratate bilaterale sau multilaterale menite să faciliteze recunoaşterea internaţională. Neutralitatea – decurgând din principiul autonomiei de voinţă a părţilor, în cadrul procedurii arbitrale apare avantajul plasării părţilor, inclusiv din state diferite, pe o poziţie de perfectă egalitate în ce priveşte locul arbitrajului, limba în care au loc dezbaterile, procedura şi regulile de aplicare, naţionalitatea arbitrilor şi reprezentarea legală. Această posibilitate de alegere este în măsură să asigure o perfectă neutralitate, înlăturând avantajarea necuvenită a uneia din părţi. Competenţa specializată a arbitrilor – arbitrii Arbitrajului Internaţional sunt specialişti cu înaltă calificare în domeniul dreptului şi relaţiilor comerciale internaţionale şi ei pot fi aleşi de către părţi de pe Lista de arbitri. Există astfel posibilitatea alegerii, în calitate de arbitri, în litigiile comerciale a unor specialişti în domeniul dedus judecăţii, sporind astfel încrederea părţilor şi garanţia competenţei celor ce-i vor judeca. Arbitrajul oferă astfel o judecată eficientă, prin arbitri cu experienţă îndelungată şi de o competenţă recunoscută în domeniul respectiv. De altfel, neindeplinirea condiţiilor de calificare poate constitui o cauză de recuzare a arbitrilor. Confidenţialitate – arbitrajul conferă confidenţialitate, desfăşurarea procedurii arbitrale realizându-se în cerc închis, ce permite păstrarea secretului comercial şi evitarea publicităţii judiciare, aspect deloc neglijabil mai ales în raporturile comerciale. Natura privată a arbitrajului explică faptul că arbitrajul nu este guvernat de principiul publicităţii. Astfel, numai părţile – personal sau prin reprezentanţii lor – participă la dezbaterea litigiului. Nici 14

hotărârea tribunalului arbitral nu se pronunţă în şedinţă publică, ea fiind adusă numai la cunoştinţa părţilor implicate. De altfel, legea instituie răspunderea arbitrilor pentru încălcarea acestei obligaţii. În acest fel, reputaţia părţilor, îndeosebi a comercianţilor, poate rămâne neafectată, indiferent de soluţia finală pronunţată în arbitraj. Rapiditate – procedura arbitrală se desfăşoară pe parcursul a cel mult 6 luni. De asemenea, arbitrajul prezintă şansa de a nu se supune unui formalism excesiv care deseori sufocă desfăşurarea în condiţii de eficienţă şi celeritate a unui litigiu. Astfel, sub rezerva respectării dispoziţiilor imperative ale legii, a ordinii publice sau a bunelor moravuri, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrala sau printr-un act separat, regulile de procedură pe care tribunalul arbitral să le urmeze în soluţionarea litigiului. În lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral poate să reglementeze procedura de urmat, conform propriilor regulamente adoptate. Costuri reduse – taxele de arbitraj sunt exprimate procentual, regresiv, pe tranşe, la valoarea obiectului litigiului, potrivit Normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale, de asemenea, taxa arbitrală include şi onorariile arbitrilor. Faptul că părţile pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, ceea ce poate reprezenta, în dinamica relaţiilor de afaceri, ideea de parteneriat de natură să permită menţinerea şi continuarea raporturilor contractuale între persoanele implicate. Ideea de parteneriat în arbitraj este susţinută, între altele, şi de posibilitatea ca suportarea cheltuielilor de judecată să se facă potrivit înţelegerii părţilor. Numai în absenţa unei astfel de înţelegeri, se aplică regula prevăzută pentru soluţionarea litigiilor de către instanţele de judecată şi anume, suportarea cheltuielilor antrenate să se facă de către partea care a pierdut litigiul.

15

Bibliografie 1. Legea nr. 23 din 22.02.2008 cu privire la arbitrajul; 2. Regulamentul nr.08/05 din 08.05.2009 „Privind organizarea şi funcţionarea Arbitrajului Internaţional”;; 3. Babără Valeriu, Drept internațional privat, Chișinău : Tipografia Centrală, 2002, p.271; https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-comertuluiinternational/arbitrajul -international/ .

16