Din Punct De Vedere Teoretic

Din punct de vedere teoretic, prin bilbiografie se înţeleg cunoştinţele necesare pentru a se putea întocmi o lucrare, respectându-se anumite norme. Din punct de vedere practic, ea reprezintă totalul informaţiilor privind o anumită disciplină ori subiect sau activitatea unei persoane desfăşurată în timp şi spaţiu, incluzând şi descrierea cărţilor şi gruparea lor în diferite liste şi repertorii. Bibliografia este ,,firul destinat să ne călăuzească de-a lungul labirintului numeroaselor scrieri, a căror intensitate creşte în fiecare zi, prin care ea găseşte în presă un instrument de activitate aproape egal gândirii�; este ,,o limbă universală între librarii şi savanţii din toate părţile lumii ştiinţifice şi literare�. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, după răspândirea tiparului şi când s-au înmulţit publicaţiile s-a simţit nevoia alcătuirii unor liste de cărţi care au avut forma unor cataloage pentru vânzarea cărţilor (Messkataloge), fie aceea a unor bibliografii universale, în care erudiţia şi minuţiozitatea benedictrină îşi avea idealul în cantitatea de informaţii (Konrad Gesner, Bibliotheca universalis sive Catalogus omnium, Zürich, (1545-1555) - prima lucrare bibliografică cu caracter general). Până în secolul al XIX-lea a predominat această tendinţă de a cuprinde totul, de a crea bibliografii exhaustive. Din a doua jumătate a secolului XIX publicaţiile în diverse ramuri ştiinţifice au devenit extrem de numeroae, trecându-se la bibliografii speciale (Ch. Langlois, Manuel de bibliographie historique, Paris, 1896). Bibliografia se întocmeşte de către persoane specializate şi autorizate care trebuie să fie cunoscători ai disciplinei în care lucrează, pentru a putea selecta materialul sau să-şi poată exprima un punct de vedere în cadrul bibliografiei critice. Bibliografiile pot fi universale şi generale, individuale, critice, conţinând aprecieri la adresa cărţii, de informare (aduc la cunoştinţă noutăţile), de recomandare (pe grupuri de cititori, pe probleme). Mai pot exista bibliografii regionale, naţionale şi a periodicelor, bibliografie analitică, bibliografie de titluri. Din punct de vedere al timpului, bibliografia poate fi: retrospectivă şi curentă. Cea retrospectivă se opreşte la o anumită dată, citează cărţile apărute până atunci. Cealaltă le menţionează pe cele apărute în timpul de faţă. În 1867 s-a creat pe lângă Societatea Academică Română o bibliotecă ce va deveni în 1879, când s-a creat Academia, Biblioteca Academiei Române. Tot atunci s-a elaborat şi proiectul Bibliografiei româneşti. Aceasta din urmă a fost iniţiativa lui B. P. Hasdeu, Al. Odobescu, D. A. Sturdza şi Ioan Bianu. Începând din anul 1898 s-a trecut la elaborarea unor publicaţii cu caracter bibliografic: Bibliografia românească veche (1508-1830) de Ioan Bianu, Nerva Hodoş, Bucureşti, 1903; Dan Simonescu a continuat-o între anii 1903-1944, 4 volume. Pentru periodice au apărut: Publicaţiilor periodice româneşti (ziare, gazete, reviste), în 3 volume, Calendare şi almanahuri româneşti (1731-1918), de Georgeta şi Neonil Răduică. Bibliografia românească veche a fost continuată de Bibliografia românească modernă, 1831-1918, din care au apărut literele[34] A-C, D-K, L-Q şi R-Z. Urmează volumul de Anexe. A mai apărut Dicţionarul presei române, realizat de Georgeta şi Neonil Răduică. O importantă realizare în domeniu o constituie Bibliografia istorică a României, întocmită de Institutul de Istoriei din Cluj (vol. I, 1944-1969, Bucureşti, E.A., 1970; vol. IV, 1969-1974, Bucureşti, E.A., 1975; vol. V, 1974-1979, Bucureşti. E.A., 1980; vol. VI, 1979-1984, Bucureşti, E.A., 1985; vol. VII, 19841989, Bucureşti, E.A., 1990. În acelaşi timp s-a început şi publicarea volumelor bibliografiei istorice române din secolul al XIX-lea. Bibliotecile judeţene publică bibliografiile locale.