< Înapoi
Link-uri
De la noi, la Cladova. De la iubire sau credinţă, la iubirea de credinţă
De la noi, la Cladova. De la iubire sau credinţă, la iubirea de credinţă
Daniela Petroşel
Cautare
Gala Galaction este unul dintre autorii la care filonul moralist nu a distrus latura estetică. Greu de încadrat într-o singură formulă artistică, la acest lucru contribuind varietatea, dar şi valoarea inegală a textelor sale, scriitorul se remarcă prin tematica frecvent religioasă. Apreciat mai ales pentru nuvele şi povestiri, Gala Galaction dezvoltă un discurs original, care trezeşte încă interesul în pofida trecerii timpului. Remarcabile rămân descrierile, dramele în care sunt implicate personajele, un tip particular de fantastic şi, nu în cele din urmă, inserţiile moraliste, mai subtile sau mai stridente. Unul dintre textele emblematice, tocmai pentru că rezumă principalele obsesii tematice, este De la noi, la Cladova. Mutaţiile receptării au fost semnificative în cazul acestui text. Bine primită de contemporanii scriitorului, deşi unii dintre teologi au fost deranjaţi chiar de opţiunea ilustrului preot pentru literatură, nuvela a căzut ulterior în plan secund, texte precum Moara lui Călifar sau În pădurea Cotoşmanei fiind considerate reprezentative pentru acest scriitor. Mulţi dintre criticii interbelici au remarcat talentul scriitorului de a pune în scenă dilemele sufleteşti ale personajelor, fără a omite totuşi să atragă atenţia asupra caracterului forţat al conflictului sau asupra lipsei de coerenţă psihologică a personajelor. Acuzele sunt îndreptăţite, căci există în mai toate textele lui Gala Galaction o doză mare de tezism, mai mult sau mai puţin deghizat. Textul De la noi, la Cladova se construieşte în jurul dramei personajului principal, preotul Tonea, îndepărtat de la calea dreaptă a căsătoriei şi vieţii duhovniceşti de frumuseţea tinerei Borivoje. Subiectul, mai degrabă comun, capătă consistenţă prin capacitatea autorului de a crea două forţe extrem de puternice care sfâşie sufletul personajului. Pe tot parcursul textului există o permanentă oscilare între două lumi, cea pasională şi cea a vieţii religioase, întreţinută narativ de jocul planurilor temporale. Dată fiind frecvenţa acestui tip de conflict în lumea personajelor lui Gala Galaction, se prea poate ca acesta să sintetizeze însăşi drama scriitorului, captiv între etic şi estetic, între datoria în faţa divinităţii şi chemarea artei. De aceea, şi zbaterea preotului Tonea este emblematică pentru atitudinea auctorială. Textul este profund religios şi are o morală mai subtilă decât pare la o primă lectură; iar sensul religiozităţii nu e determinat de frecvenţa citatelor biblice sau de păstrarea credinţei preotului. Semnificaţiile etice vizează dimensiunea iubirii creştineşti şi puterea credinţei. Familist şi preot cu vocaţie, părintele Tonea, după zece ani de adevărată viaţă duhovnicească, se îndrăgosteşte de tânăra nevastă a unui preot, sârboaica Borivoje. Nu întâmplător, tocmai în Duminica Tomii, şi după ce ţinuse o predică despre modul în care necredinţa lui Toma a slujit credinţa adevărată, preotul se simte tulburat de această prezenţă feminină. Şi, pentru a-şi păstra neprihănirea şi a-şi domoli pasiunea, se refugiază în vorbe cucernice. Clar conturat, conflictul dintre pasiune şi credinţă va sfâşia sufletul preotului, la fel cum alternanţa discursului religios cu descrierea pasiunii copleşitoare brăzdează textul. Deşi lupta este inegală, ,,nu poate stinge cu ceasloavele din raft flacăra ochilor ei negri", cu atât mai mare va fi izbânda celui ispitit. Raportându-şi în permanenţă comportamentul la cel al unui preot ideal
şi fiind neiertător cu el însuşi, părintele Tonea se analizează lucid, se autoironizează sau îşi plânge de milă. Chiar curiozitatea, căci în timpul slujbei preotul se întreabă cine este tânăra ce-l însoţeşte pe jupânul Traico, de vreme ce îl ştia văduv şi fără copii, este primul semn de comportament inadecvat. Sunt numeroase notaţiile în text care descriu iubirea ca act diavolesc, ca fiind trimisă de cel viclean, ca o boală a sufletului; însă chiar momentul îndrăgostirii stă în mod evident sub semnul bunăvoinţei divine: ,,o putere superioară a coborât în inimă-i, apăsând-o cu farmec şi chemând din ea un cer şi o lume sufletească nemaicrezut de tinere şi de înflorite...". Dincolo de latura ei vătămătoare, iubirea e exaltare a sufletului, e revigorare a unei credinţe uneori mecanice şi sterile. Aici stă de fapt sensul profund moralizator al textului; Gala Galaction ne vorbeşte despre credinţa participativă, interiorizată, nu stearpă rostire de pravile şi psalmi. Chiar amintirile lui Borivoje se construiesc pe axa idealizării religioase, căci ea revede ,,icoana frumosului popa Tonea [...] sub podoaba dalbelor veşminte preoţeşti...". Trecerea peste Dunăre este o intrare în infernul iubirii, de aceea preotul simte nevoia să fie protejat şi ia cu el Sfintele Taine. Ajuns pe celălalt ţărm, părintele Tonea va fi supus supremei încercări; pasională, dezgolită, Borivoje se oferă preotului, mărturisindu-i dragostea. Secvenţa în sine e tezistă, mai ales pentru că e lipsit de ezitări comportamentul preotului şi e în contradicţie cu zbuciumul său sufletesc. Reuşind să se adune şi să iasă la lumină din cercurile întunecate ale seducţiei, preotul ţine o predică nu doar pentru suferinda copilă, ci, în primul rând pentru el însuşi: ,,şi mie mi-eşti dragă, scumpa mea, dar ca o fiică a bisericii şi ca o soră ce-mi eşti întru Isus Cristos. Gândeşte-te, Borivoje, că numai astfel de iubire poate să fie între noi. Sunt preot şi tu eşti măritată. Am soţie şi tu ai bărbat. Slujesc sfânta liturghie şi tu trăieşti cu bărbatul tău... E păcat, Borivoje, păcat mare!" Refuzând să fie doar bărbat, el îşi reconfirmă statutul de preot şi tată de familie. Dar alegerea nu a fost uşoară, căci, după ce a refuzat-o pe tânara sârboiacă, el mărturiseşte cu o resemnare amară: ,,Acum, mă duc să plâng pe cununa biruinţii mele!" Iubirea lui Borivoje este o etapă în consolidarea profilului moral al preotului; el va continua să se roage pentru sufletul ei, mai mult decât se ruga pentru el însuşi. Acest lucru este un semn al autenticei vocaţii ecleziastice, dar şi al intensităţii sentimentelor erotice. Suferind din iubire, Borivoje cade bolnavă la pat: ,,murea fiindcă voia să moară, murea de iubire. Oftica era întâmplătoare". Deznodământul e previzibil şi satisface morala textului. Boala ca pedeapsă pentru cea care a îndrăznit să sfideze regulile purităţii sufleteşti. Iubirea lor va fi în cele din urmă una creştinească, o comuniune, de fapt, pe patul ei de moarte. Şi astfel se confirmă avertismentul naratorului, plasat chiar în momentul întâlnirii celor doi: ,,şi-a dat fiecare în parte seama că inima lui s-o bolnăvit de neaşteptată şi năprasnică boală şi că de aci înainte numai moartea ar putea să-i mai fie vraci şi doftor". Şi totuşi Galaction nu propune doar această perspectivă limitativă asupra iubirii; căci, accentuând ideea întâlnirilor pământeşti, el sugerează implicit o continuare a iubirii în viaţa cerească. Apropiaţi în tainicul moment al ultimei spovedaniei, cei doi împărtăşesc o experienţă mai presus de comuna iubire pământească. De aceea, prin puterea credinţei, preotul reuşeşte să convertească o iubire nelegiuită şi carnală într-o adevărată iubire întru Dumnezeu. Consecinţele ispitirii sunt multiple, dar două se impun, afectându-i pe cei doi: o însufleţire a credinţei preotului, care risca să repete mecanic cuvintele fără a le simţi dogoarea sensului, dar şi purificarea sentimentelor lui Borivoje, până acestea iau forma evlaviei autentice.
Plasată într-un univers multicultural, ca multe dintre textele sale, nuvela ne permite să o abordăm şi dintr-o altă perspectivă, plecând chiar de la titlul acesteia. Delimitate de apele unei Dunări capricioase, avem două lumi: cea românească, cucernică, dreaptă, şi cea străină, sârbească, păgână, orientalizată, de unde vine ispita. Această disociere o vom regăsi frecvent în textele lui Gala Galaction. Există o frică de alteritate în lumea acestui scriitor, căci personajele sale trăiesc cele mai cumplite drame din cauza incapacităţii de adaptare şi de confruntare cu o situaţie nouă. În prima descriere a Dunării, apele ei sunt văzute ca ,,mii de şerpi înotători", anunţând un pericol ce ar putea avea drept consecinţă căderea unui nou Adam din Raiul credinţei; pe drumul de întoarcere acasă, preotul se vede prins între două lumi. Într-una este Borivoje cea plină de desfătări, în vreme ce turlele bisericii îi amintesc de cealaltă lume, în care primează datoria lui de preot şi tată. Iar lupta e aşa dramatică încât apare chiar gândul sinuciderii, repede alungat de faţa bisericească. Apele Dunării, într-o fierbere permanentă, marchează toate călătoriile preotului între cele două lumi şi fac din el o figură apostolică. Sufletul său e răvăşit, dar niciun moment nu uită că este un exemplu pentru ceilalţi. Prezentat spre final ca exponent al unei puteri superioare, protejându-şi şi încurajându-şi credincioşii, preotul se reabilitează în faţa lui însuşi şi în faţa divinităţii. Căci dramele personale, oricât de intense, îşi pierd valoarea în faţa puterii planului divin, fie el mai blând sau mai aspru cu noi.
Bibliografie Gala Galaction, Nuvele, povestiri, Editura Minerva, Bucureşti, 1979. Gheorghe Perian, Despre Gala Galaction, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2005.
DANIELA PETROŞEL