Dalles, Emotii

Afecte, emoţii, sentimente Emoţiile negative în viaţa noastră; este oare prea târziu să ne schimbăm? Carl Gustav Jung, James Hillman, Joe Henderson, Silvan Tomkins, Louis Stewart, Joan Chodorow Prof. univ. Dr. Mihaela Minulescu

Emoţii fundamentale, experienţe fundamentale Jung, 1907: emoţiile sunt o sursă a valorii, imaginaţiei, energiei şi suport pentru o nouă conştiinţă. Tomkins,1962, Affect, Imagery, Consciousness: introduce ipoteza evoluţiei afectelor: există un set specificat de emoţii care au funcţii specifice. Afectele sunt sistemul primar biologic motivaţional şi înnăscut la mamiferelor superioare şi la om; ele nu numai amplifică pulsiunile, ele motivează memoria, percepţia, gândirea şi acţiunea.

Inconştient arhetipal, inconştient personal, conştietizare Hillman, 1960, 62: pornind de la teoria arhetipală a lui Jung, ajunge la concluzia că orice emoţie fundamentală trebuie să aibă propriul său sistem simbolic de stimulare. Acest sistem specific este parţial inconştient şi parţial conştient. Partea conştientă constă din anumite situaţii de viaţă tipice care sunt pretabile să stârnească o reacţie emoţională / trăire similară majorităţii oamenilor.

James Stewart: 7 situaţii de viaţă prototipice Pierderea şi asociată ei, ca emoţie tipică, tristeţea Necunoscutul asociat cu teama, frica Restrângerea autonomiei asociată cu mânia Respingerea asociată cu dezgustul sau ruşinea Neaşteptatul asociat cu activarea , activarea energetică (emoţională) Familiarul şi asociat lui bucuria Noutatea şi asociată ei interesul.

Aspectul inconştient Este reprezentat de acele arhetipuri, imagini primordiale care stau la fundamentul psihicului şi care corespund acestor 7 tipuri de situaţii existenţiale: » vidul, » abisul, » haosul, » alienarea, » dezorientarea » iluminarea » insightul

Vidul – pierdere – tristeţea ca afect arhetipal Pierderii îi corespunde la nivel arhetipal, vidul. Există un tip de experienţă virtuală definită ca trăirea vidului şi o emoţie asociată, tristeţea primordială. Când, în trăirea psihică actuală, se întâlnesc situaţia existenţială a pierderii şi vidul interior, cele două aspecte se unesc pentru a forma un stimul simbolic care eliberează o emoţie specifică, în acest caz tristeţea, anxietatea, angoasa în funcţie şi de tipul de pierdere şi de situaţia individuală.

Imaginile (afective) arhetipale, transpersonale acţionează ca vehicule pentru rezolvarea problemelor emoţionale foarte personale ale vieţii. Ele se manifestă prin intermediul complexelor al căror factor formator sunt.

De ex, Cx. matern se bazează pe imaginea afectivă arhetipală a Marii Mame şi începe să ia formă în acele momente în care trăirea emoţională a mamei de către copil coincide cu natura emoţională a arhetipului; mama este apoi percepută prin imaginea afectivă arhetipală. Mai apoi, se vor adăuga conţinutului acestui complex experienţe (trăiri) ulterioare care sunt similare ca tematică

Pollock, 1951

Condiţie arhetipală: Situaţie existenţială Afecte primare, imaginea arhetipală a... tipică; tip de experienţe primitive, arhetipale actuale

vidul

pierderea

tristeţea

abisul

necunoscutul

teama

haosul

restrângerea autonomiei

mânia

alienare

respingerea

dezgust/ ruşine

dezorientarea

neaşteptatul

excitare, stârnire

iluminarea

familiaritatea

bucuria

Insight-ul

noutatea

interesul

Primele 5 tipuri de imagini arhetipale şi emoţiile fundamentale care le însoţesc subliniază condiţia de criză existenţială. Celelalte sunt de natură să permită ieşirea din criză prin energizare şi, ulterior prin creativitate în raport cu viaţa.

La începutul începuturilor vieţii psihice umane, miturile şi religia identifică o matrice de imagini proteice,

simboluri ale pre-creaţiei, care deţin potenţialul pentru ceea ce va fi creat în pasul următor: abisul, vidul, haosul, alienarea, dezorientarea.

Vidul: imensitatea oceanului şi vastitatea spaţiului gol

Griul oceanului, Pollack, 1953

Abisul: abisul profund al timpului, cavernele şi profunzimile nesfârşite ale mării, cerul înstelat

Polii albaştrii, Pollock, 1952

Haosul: natura multiplă şi fecunditatea informă creatoare de confuzii a vieţii

Alienarea: răceala de gheaţă a golului, spaţiul cosmic lipsit de viaţă a universului străin, de neînţeles

dezorientarea: profunzimea întunecată a nopţii fără lună în care omul pare a se pierd în lipsă de repere, pierderea orientării interioare în faţa valurilor de voci interioare şi proiecţiilor.

iluminarea: revelarea apartenenţei la lumea interioară a Sinelui, cu profunzimile şi abisurile, dar şi cu bucuria sensului imanent, ascuns şi a acceptării

Insight-ul, noutatea care eliberează interesul pentru..., curiozitatea descoperirii şi creaţiei

Imaginile şi simbolurile primordiale sunt sursă pentru emoţiile fundamentale, bazale

Dacă ne imaginăm în abisul iadului, în prezenţa demonilor şi a răului, apare teroarea... la fel dacă visăm un astfel de loc Dacă reuşim să trecem prin acest abis, ajungem la Muntele sfânt al lui Dante.

Este şi drumul procesului de vindecare prin “asumare”. Aceste imagini primordiale pot fi utilizate, asumate şi “trecute” în simboluri ale vindecării şi întregirii. Iar acest proces de asumare şi vindecare se poate pune în joc pentru fiecare simbol; aceste imagini pot fi utilizate ca simboluri ale vindecării şi întregirii, înţeleasă ca individuare, drum spre completitudine asumată, conştientă.

Trăirea, experimentarea, aducerea conştientă în viaţă a afectelor şi umanizarea lor prin asumarea lor treptată la nivelul eului are loc cu participarea tuturor funcţiilor şi conduce implicit la dezvoltarea eului. Aceste funcţii vor fi a-propriate, masterizate şi dezvoltate asigurând creşterea spre condiţai eului înţelept.

Dezvoltarea afectelor fundamentale conduce şi susţine acţiuni umane foarte diferenţiate simbolic care apar a fi energizate şi modelate de combinaţii specifice de afecte. Aceste combinaţii includ: Acţiuni ceremoniale de rugăciune şi adorare Acte expresive care oglindesc frumuseţea naturii Gesturile formal emfatice care punctează argumentul scolastic, ordonator Obiceiurile sociale care mediază relaţiile umane.

Asumarea abisului înseamnă asumarea intuiţiei: Poţi să fii singur pe marginea abisului, sau să cazi în abis, în lumea intangibilului. Omul primitiv s-a eliberat de teamă prin ritual. Ego-ul se poate elibera sumându-şi conştient funcţia intuiţiei. În plan spiritual atitudinea de tip religios.

Trăirea vidului înseamnă implicarea simţurilor. Trăirea vidului este sentimentul fizic de gol şi aduce ca apercepţie ideea de tangibil. Funcţia eului pusă în joc este cea a perceperii iar în plan spiritual nevoia de estetic.

Trăăirea haosului mobiliează funcţia ordonatore - logică Trăirea haosului este sentimentul de confuzie, frustrare şi mânie. Depăşirea haosului înseamnă găsirea ordinii, a unei ordini cantitative, care pune limite tangibile, practice, cantitative . Funcţia eului este gândirea Iar dezvoltarea în plan spiritual aducecultivarea atitudinii filosofice.

Trăirea alienării înseamnă asumare transformării emoţiilor în sentimente

Trăirea alienării este respingerea reală pe care o resimţim ca dezgust, dispreţ iar, când dezgustul se întoarce spre tine însuţi îl numim ruşine... Omul primitiv şi copilul are nevoie de ordine în relaţionarea cu obiectele lumii. Funcţia eului care este pusă în joc este cea a afectivităţii, a sentimentului. ÎN plan spiritual se dezvoltă atitudinea socială.

Trăirea dezorientării conduce spre asumarea conştientă a propriei persoane ca reper fundamental – punctul arhimedic

Trăirea dezorientării este momentul neaşteptat, suspendat care te striveşte prin dezorientarea totală. Primitivul îi face faţă încercând să se orienteze şi să reflecteze. Ceea ce se poate câştiga la nivelul eului este conştiinţa de sine şi, în plan spiritual, atitudinea psihologică.

Toate funcţiile evolutive, spirituale şi creative ale psihicului conştient, care includ funcţiile creative ale eului precum şi atitudinile culturale simbolice apar să fi evoluat din trăirea bucuriei şi a interesului, pe măsură ce acestea au modelat şi transformat afectele asociate crizei şi supravieţuirii (teamă, tristeţe, mânie, dezgust) şi afectul de orientare – excitare.

Bucuria asumată conduce spre eului înţelept care pune lucrurile în legătură, Eros

Iluminarea în faţa a ceea ce este trăit ca familiar aduce bucurie. Omul primitiv şi copilul trăiesc acest spaţiu a bucuriei în conectarea la bucuria existenţei în sine şi prin joc. În planul eului înţelept, funcţia care evoluează este cea a Erosului care ne pune în legătură cu tot ceea ce există, o identitate asumată conştient. În plan spiritual, se dezvoltă imaginaţia. Nu fantezia ci imaginaţia activă.

Asumarea insight-ului conduce spre eul înţelept care dă sens diferenţiat lumii

Isight-ul, această totalitate de sensuri diferenţiată suportă efortul de schimbare, transformare şi curiozitatea. La nivelul eului înţelept, apare valorizată funcţia logosului înţeleasă ca discriminare de sensuri asumate şi atitudinea spirituală este cea de explorare.

Creativitatea umană: Sinele are nevoie de om pentru a-şi continua opera creativă în realitatea spaţio-temporală spune Jung. Bucuria este sursa arhetipală pentru joc, imaginaţie şi construcţie. Interesul este sursa afectivă pentru curiozitate, explorare şi dezvoltarea creativă.

Imaginaţia creatoare ca funcţie umană conştientă: Imaginaţia face ca, în locul unei trăiri directe a emoţiei crude, să se creeze imagini simbolice şi poveşti care vor exprima emoţia respectivă într-un mod care poate fi suportat.

Imaginaţia este modelată mai ales de emoţiile de bucurie şi modelează şi transformă emoţiile de criză. Imaginaţia tinde să treacă (ontogenetic şi filogenetic) prin jocul spontan al bucuriei, la miezul arhetipal al unui anume complex producător de tulburări. De exemplu, metaforic, “lumina de la capătul tunelului”, “iluminarea cu întuneric”, viziuni spontane de lumină în mijlocul unei perioade foarte întunecate..

Tristeţea, mâhnirea, angoasa conduc spre o imaginaţie a frumosului, esteticului exprimată prin artă.

Teama, teroarea conduc spre o imaginaţie a sacrului şi medierea lor prin bucurie conduce spre întemeierea în sensurile sacre.

Frustrarea, furia conduc spre imaginaţie foilosofică şi ordorare transcendentală, spre descoperirea lui unus mundus şi înţelegerea sincronicităţii.

Dezgustul, dispreţul şi ruşinea prin imaginaţia relaţională compensatorie modelează o lume mai bună în care empatia pentru sine şi pentru celălalt iau locul dezinteresului.

Surpriza şi stârnirea exprimate simbolic prin imaginaţie conduc spre conştiinţa auto-reflexivă.

Este iminentă o mare schimbare a atitudinii noastre psihologice. Este sigur acest lucru. Avem mai multă nevoie de psihologie, de o mai mare înţelegerea a naturii umane pentru că singurul pericol real care există este omul însuşi. El este marele pericol şi suntem în mod tragic inconştienţi de acest lucru. Nu ştim nimic despre om. Suntem departe de acest lucru. Psihicul trebuie studiat pentru că noi suntem originea oricărui rău care va veni.

Schizofrenia: activarea imaginilor arhetipale şi sensul procesului de re-organizare John Perry când în psihic se manifestă ideaţia psihotică, nu se face simţită legătura imageriei cu contextul ei emoţional pentru motivul că Cx. au fost dezintegrate şi fragmentate şi imaginile arhetipale rădăcină ale complexelor au fost activate în afara contextului lor obişnuit ca şi componente nucleare ale acestor complexe. În acest proces, activitatea producătoare de mituri reprezintă o fază în procesul în care reorganizarea are loc la cele mai profunde nivele pentru a realinia motivaţiile şi fundamentele structurii psihice a individului.

“gânduri care ies din cap”

activarea imaginilor arhetipale şi procesul de reorganizare H.S. Sullivem, A. Boisen "mase întregi de experienţă de viaţă sunt reorganizate" în cursul acestei furtuni psihotice: Imageria de tipul celei mitice are de a face cu problemele centrale în termeni de afirmaţii centrale. Esenţele vieţii emoţionale sunt manipulate de imageria universală care aparţine tuturor oamenilor şi timpurilor. De aici nivelul înalt - de fapt profund - al reorganizării.

Individul este liber să se reconecteze cu acele preocupări şi probleme specifice vieţii sale personale obişnuite numai după ce aceste imagini afective arhetipale îşi ating obiectivele,. Individul revine dar cu o nouă perspectivă, un nou mod de a experimenta (trăi) oameni şi lucruri, cu noi preocupări şi noi investiri în relaţii. Astfel, fructele acestui proces pot fi considerate ca soluţii potenţiale ale problemelor emoţionale. Ele aşteaptă reconectarea cu problemele specifice prezente ale vieţii cotidiene.

... Altfel spus, imaginile afective arhetipale aşteaptă un tip de reinserţie în contextul lor natural din complexe şi a implicării lor proiective în viaţa exterioară. Prin aceste relaţii (legături) emoţionale şi în cursul timpului, ele devin treptat explorate, înţelese şi re-asimilate în structura conştientă a personalităţii....

personalitatea pre-psihotică În acest sens, termenul de boală nu mai trebuie legat de condiţia acută (agitaţia psihotică acută), ci de personalitatea prepsihotică, care reprezintă condiţia nevoii de o profundă reorganizare. Procesul de re-înnoire care apare în fazele psihotice acute poate fi considerat ca modul natural de a stabiliza corect lucrurile. Chiar dacă acest proces compensativ poate deveni o agitaţie masivă, turbulenţa este un pas pe drumul către o viaţă emoţională mai împlinită.

Fragmentarea complexului în condiţia pre-psihotică Fragmentarea complexului înseamnă de exemplu, separarea afectului, pierderea lui. În cursul terapiei schizofrenicului, apar instanţe în care se conectează imageria de tip mitologic cu preocupările emoţionale şi conflictele acestor persoane şi altor persoane. Perry le consideră ca puncte nodale cruciale în munca terapeutică, "momente de înţelegere"; împrejurări excitante în care un tip abstract de expresie simbolică, brusc ajunge să atingă o problemă critică din viaţa individului şi afectul apare în joc într-o revărsare sau eliberare bruscă şi dramatică.

Afect şi imagine arhetipală Modelul teoretizat de Perry se referă la relaţia dintre afect şi imagine: 1. jocul imageriei simbolice conduce la afectul care fusese separat şi pierdut din vedere în ruptura schizofrenică; 2. imediat ce imaginea se asociază cu problema personală pe care o simbolizează, afectul inundă şi conţinuturile întregului complex se fac cunoscute. Este mai mult decât o restaurare a complexului din fragmentarea sa. Este mai degrabă o activare şi există astfel (potenţial) o nouă posibilitate de a-l rezolva.

3. întreaga problemă din conflict este acum pusă într-un cadru de separare a opuselor la o scală cosmic-mitologică şi are loc o rezolvare a acesteia printr-o modalitate simbolică. O astfel de rezolvare la nivel simbolic pare să fie un pas pe calea spre integrarea în termenii creşterii capacităţii de manipulare a problemelor emoţionale; 4. o astfel de rezolvare pare să constituie abilitatea de rezolvare de probleme a psihicului subliminal - care se face manifestă chiar în timpul episodului psihotic.