Cum sa scapi de teama de a fi judecat de ceilalti Iulia Bine te-am regasit pe NLP Concept!
Ai fost vreodata judecat si criticat de catre cei din jurul tau? Daca da, iti amintesti cum te-ai simtit atunci? Te-ai simtit dezamagit, descurajat sau poate devalorizat ca si cum tu ai fi un fel de oaie neagra a societatii? Inainte sa fi facut primii pasi concreti in dezvoltarea personala, m-am simtit de foarte multe ori asa si stiu cum este sa-ti fie teama de parerea celorlalti despre tine. Vestea buna este ca aceasta teama poate fi invinsa si am sa te invat cum poti face asta in acest articol. Teama de a fi judecat de ceilalti te tine in loc, nu te lasa sa te dezvolti, sa evoluezi si sa traiesti viata pe care ti-o doresti. Cand ai aceasta teama, de multe ori te trezesti ca faci compromisuri si alegeri care nu te reprezinta si nu sunt in beneficiul tau, in acest mod facandu-ti tie un mare deserviciu. Teama de judecata celorlalti se poate ascunde in spatele multor frici cum sunt teama de a vorbi in public, teama de a nu gresi, teama de esec sau chiar teama de succes. Da, ai vazut bine; exista si teama de succes. Teama de a fi judecat iti saboteaza actiunile facandu-te o persoana pasiva care prefera sa nu-si spuna parerea si sa nu faca nimic ca nu cumva sa fie judecata si criticata. In continuare iti voi relata o povestioara interesanta care ilustreaza modul in care suntem judecati de catre semenii nostri. Un batran, o fata si un magar se indreptau spre un oras indepartat. Dupa o vreme, batranul si fata obosisera. Astfel, au decis sa mearga amandoi in acelasi timp calare pe magar. In timp ce treceau prin primul sat, oamenii se uitau la ei cu dispret si susoteai intre ei astfel: „Ce cruzi trebuie sa fie acesti doi calatori de calaresc amandoi deodata bietul animal; cat de obosit trebuie sa fie magarul!” Batranului i se facu rusine, astfel ca se dadu jos de pe magar, lasand-o doar pe fata. In timp ce treceau prin al doilea sat, oamenii se uitau incruntati la ei, soptind intre ei astfel: „Cat de prost crescuta este fata; ea calareste magarul in timp ce batranul merge pe jos pe langa magar!” Auzind acestea, batranul si fata au ales sa faca schimb de locuri: batranul pe magar iar fata pe jos. Cand au ajuns in al treilea sat, oamenii priveau cu asprime la ei si murmurau intre ei asa: “Cat de iresponsabil este batranul sa lase fata sa mearga pe jos iar el pe magar!” Saturati de criticile satenilor, cei doi s-au hotarat sa mearga amandoi pe jos, magarul urmandu-i. Cand in sfarsit au ajuns in oras, oamenii se uitau la ei cu nedumerire si susoteau astfel: ”Ce prosti sunt astia doi, au magar si totusi nu merg calare pe el; in loc sa foloseasca magarul ca sa nu oboseasca, ei sufera din cauza prostiei lor!”
Concluzia acestei povestioare este ca indiferent de ceea ce alegi sa faci, intotdeauna vor exista oameni care sa te judece. Si daca oricum vei fi judecat de unii oameni, de ce sa nu alegi sa faci
ce-ti place si ce-ti aduce bucurie? Cu cat incerci sa eviti mai mult sa simti teama de judecata celor din jur, cu atat te va speria mai tare; de aceea este bine sa fii atent la emotiile tale cand simti aceasta teama ca sa stii cu cine ai de-a face. Cand eram mica, bunicii mei imi spuneau sa stau cuminte pe pat, sa nu ma dau jos pentru ca sub pat este bau-bau. Si imi era tare frica de bau-bau; pana intr-o zi cand am mai crescut, m-am dat jos, am luat o lanterna si m-am uitat sub pat; de atunci a inceput sa nu-mi mai fie frica de bau-bau. In acest articol iti propun 5 instrumente pe care le poti utiliza sa te ajute sa invingi teama de a fi judecat de ceilalti. 1. Fii tu insuti si accepta judecata celorlalti
Probabil ai auzit de indemnul: „Fii tu insuti!”. Oare ce ne impiedica sa fim noi insine? Se pare ca am uitat cum e sa fim noi insine, nu mai stim cum. Cand am fost mici eram noi insine si ne venea usor si natural sa ne exprimam asa cum simtim. Apoi a intervenit „educatia” si a inceput sa ni se spuna ce si cum ar trebui sa facem si sa auzim deseori „Nu-i voie”. Asa s-a format credinta ca daca esti tu insuti, ceilalti nu te vor accepta asa cum esti, iar tu va trebui sa te prefaci, sa porti masti pentru a fi acceptat. Am ajuns sa traim cu frica ca daca suntem noi insine, spunem si facem ce simtim, ceilalti nu ne vor accepta si ne vor judeca; sau chiar am ajuns sa ne fie rusine sa spunem ce vrem si ce simtim. Ce ti-ar place sa faci daca stii ca nu vei fi judecat de ceilalti? „Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat.” – autor anonim Cu cat vei avea mai mult succes, cu cat vei deveni mai bun si te vei remarca intr-un domeniu sau cu cat vei iesi mai mult in evidenta, cu atat vei fi cunoscut de mai multi oameni si, in consecinta, vei fi mai judecat. Gandeste-te un pic; pe o persoana izolata care nu este cunoscuta
de nimeni nu are cine sa o judece… logic, nu? si accepta criticile si judecata celorlalti.
Fii pregatit sa nu te placa toata lumea
2. Cel mai rau lucru care se poate intampla
Al doilea instrument consta in a raspunde la urmatorul set de intrebari: Care ar fi cel mai rau lucru care s-ar putea intampla daca alegi sa faci ce doresti, daca te exprimi asa cum esti si iti spui parerea fara sa-ti pese de judecata celorlalti? Oare ce pedeapsa insuportabila ti s-ar putea aplica? Crezi ca ai putea supravietui?
Dupa ce raspunzi la aceste intrebari, iti dai seama ca in realitate ramai in viata si faci fata suferintei provocate de oamenii care te-ar judeca. In acest fel este posibil sa-ti gasesti puterea interioara care sa te ajute sa-ti dispara incet-incet teama de judecata celorlalti. Apoi imagineaza-ti cum o sa te simti dupa ce ti-ai depasit aceasta teama. 3. Nu lua lucrurile la modul personal
Este bine sa intelegi ca atunci cand cineva te judeca si te critica verbal, acea persoana nu se refera la tine ca persoana, ci la ceva ce ai spus sau ai facut. Cei care te judeca au si ei propriile lor temeri si credinte pe care le pot proiecta asupra ta. Oamenilor care te judeca, le este teama la randul lor sa nu fie judecati de catre ceilalti. „Oamenii se grabesc sa judece spre a nu fi ei insisi judecati.” – Albert Camus Nu te-ai ingrijora de ceea ce cred si gandesc ceilalti despre tine daca ai realiza ca in realitate oamenii se gandesc foarte putin la tine deoarece ei sunt mai preocupati de ei insisi. Cand am inteles acest lucru, pentru prima data a inceput sa nu-mi mai pese asa de mult de judecata si critica celorlalti. 4. Recunoasterea greselilor si a faptului ca nu esti perfect
Multi oameni nu recunosc din orgoliu ca gresesc sau le vine greu sa spuna „Am gresit!”. Este nevoie de mult curaj sa spui „Am gresit cand am facut / zis cutare lucru.” cuiva sau chiar in fata unui public. Cand accepti ca nu esti perfect, ca poti gresi si recunosti acest lucru cu voce tare, incepi sa te simti eliberat de sub povara perfectiunii si a asteptarilor celorlalti. In momentul in care recunosti public ca ai gresit si ca nu esti perfect, deja te-ai judecat singur si asta este de ajuns. Si atunci cum sa-ti mai fie teama de judecata celorlalti daca tu deja te-ai judecat pe tine inaintea lor? „Este mult mai greu sa te judeci pe tine insuti decat sa judeci pe altul.” – Antoine de SaintExupéry 5. Tehnica intrebarilor
Acest instrument se bazeaza pe modul in care reactionezi tu atunci cand auzi ca esti criticat si judecat. In momentul in care persoana care te judeca isi termina discursul, in functie de situatie, poti folosi una din urmatoarele intrebari:
Pe ce te bazezi cand spui asta? De unde stii ca ceea ce spui este adevarat? Ce te face sa crezi ca lucrurile stau asa cum spui tu? Cum ar fi daca ideea ta ar completa-o pe a mea? Cum am putea sa punem in practica ideea ta?
Cand pui astfel de intrebari, pana primesti un raspuns, obtii un timp de gandire pentru a-ti formula propriile tale argumente. Uneori poti avea surpriza ca interlocutorul tau sa-ti raspunda cu „Nu stiu ce ma face sa gandesc asa.”, dupa care tu poti sa il intrebi asa: „Daca nu stii pe ce te bazezi cand spui asta, cum stii ca ideea mea nu este buna?”
Utilizarea intrebarilor potrivite pot sa intoarca situatia complet in favoarea ta. Dupa ce inveti sa pui aceste intrebari cand cineva iti critica ideile, vei avea surpriza sa observi cat de usor se blocheaza interlocutorul tau sau cade pe ganduri pentru ca nu are argumente solide sau chiar isi schimba directia de gandire. In unele situatii poti fi intrebat in mod agresiv “De ce sa facem asa cum zici tu?” sau “De ce crezi ca este asa cum zici tu?”. Cel mai indicat raspuns la aceasta intrebare este: “Nu trebuie sa facem nimic din ceea ce spun eu. Mi-am spus doar parerea personala, care poate sa fie acceptata de tine sau poate sa fie respinsa”. Cand recunosti ca o parere poate sa fie acceptata sau nu, il dezarmezi pe celalalt si nu mai poate sa te judece deoarece trebuie sa se concentreze pe argumente. O alta situatie apare atunci cand cuiva nu-i place de persoana ta si iti respinge din start ideea spunandu-ti „Nu imi place ce spui tu” sau „Nu simt ca imi place ideea spusa de tine”. In acest caz, reactia ta cea mai potrivita este sa intrebi „Si ce anume iti place in realitate?”; aceasta intrebare are scopul de a muta atentia de pe persoana pe subiectul aflat in discutie. De multe ori ne este teama sa ne expunem si sa ne aparam ideile pentru ca nu stim cum sa facem fata unei discutii posibil conflictuale. Dupa ce inveti sa utilizezi intrebarile potrivite, iti gestionezi mai bine emotiile si gandurile si nu-ti mai este teama de un eventual conflict pentru ca stii ca te poti descurca, atunci o sa-ti dispara teama de a fi judecat. Partea interesanta este ca atunci cand iti invingi de teama de a fi judecat, scapi de obiceiul de a-i judeca pe ceilalti. Vreau sa-mi lasi un comentariu mai jos in care sa ne impartasesti despre experienta ta in legatura cu teama de a fi judecat de ceilalti si cum ai reusit sa scapi de ea. Te imbratisez cu drag,