Ce - Ghid Practic Pt Imm

MARCAJUL EUROPEAN, SISTEMUL CALITĂŢII, STANDARDELE ŞI DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Ghid practic

Phare - Asistenţă Tehnică pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi mici şi Mijlocii

Cuprins Cuvânt introductiv

8

Secţiunea 1 - Marcajul CE

9

1.1

9

“Noua abordare” a marcajului CE şi “Cerinţele esenţiale”

1.1.1 Scurtă Prezentare a Directivelor Noii abordări şi ale Abordării globale

10

1.1.2 Relaţia între marcajul CE şi calitate

12

1.1.3 Directive vizând marcajul CE

12

1.2

Concepte privind aplicarea

13

1.2.1 Aplicarea simultană a directivelor

13

1.2.2 Directiva privind securitatea generală a produsului/răspunderea asupra produsului

14

1.2.3 Lansarea pe piaţă şi darea în folosinţă

14

1.2.4 Responsabilităţi

15

1.2.5 Conformitate şi Directive

18

1.2.5.1 Prezumţia de conformitate

18

1.2.5.2 Procedura de evaluare a conformităţii

18

1.2.5.3 Module de bază

20

1.2.5.4 Schema organigramei privind procedurile de evaluare a conformităţii pe baza modulelor

22

3

1.2.5.5 Procedură privind clauza de securitate

23

1.3

23

Practica

1.3.1 Logo – marcaj CE

23

1.3.2 Informaţii practice de bază

24

1.3.3 Documentele necesare pentru marcajul CE

26

1.3.4 Când nu se aplică Marcajul CE

27

1.3.5 Cum se începe?

29

1.3.6 Căutarea Directivelor

29

Standardele

30

Secţiunea 2 - Sistemele de Management al Calităţii 2.1 CALITATEA, CONTROLUL CALITĂŢII ŞI

33 33

ASIGURAREA CALITĂŢII

2.1.1

Ce este calitatea?

33

2.1.2

Nevoia de management al calităţii

34

2.2

SERIA DE STANDARDE ISO 9000:2000

34

2.2.1

Certificare, înregistrare si acreditare

35

2.2.2

Firme de certificare in România

37

2.3

OBŢINEREA CERTIFICĂRII ISO 9000

37

4

2.3.1

Cerinţele ISO 9000

38

2.3.2

Management – fără el, nu există calitate

39

2.3.2.1 De ce responsabilitatea managementului?

39

2.3.2.2 Principiile de management

39

2.3.3

Planificarea proceselor

41

2.3.4

Documentaţia

44

2.3.4.1 Manualul calităţii

45

2.3.4.2. Procesul Calităţii / Procedurile referitoare la calitate (PC) 2.3.4.3 Condiţii referitoare la materiale aprovizionate din exterior 2.3.5 ISO 9000:2000 PROIECTARE , DEZVOLTARE

46

51

2.3.5.1 Proiectare conform ISO 9000:2000

51

2.3.5.2 Proiectarea - modul ISO 9000:2000

51

2.3.6

ISO 9000 - omisiuni permise

53

2.3.7

Analiza măsurătorilor şi îmbunătăţirile

53

2.3.7.1 De ce să îmbunătăţim calitatea? 2.3.7.2 Multe firme pierd profit din cauza inspecţiilor şi refuzurilor 2.3.7.3 Măsuri de precauţie pentru eliminarea şi prevenirea problemelor

49

54 54 55

5

2.3.7.4 Încurajarea identificării problemelor şi eliminarea temerilor 2.4 SECRETE PRIVIND IMPLEMENTAREA ISO

55 56

9000

2.4.1

Consultanţă şi asistenţă pe internet

56

2.4.2

56

2.4.3

Elaborarea manualelor, a metodelor şi a procedurilor Culegerea informaţiilor privind calitatea

2.4.4

Eliminarea temerilor în rândul angajaţilor

57

2.4.5

Inspecţii şi testări

57

2.4.6

Îmbunătăţirea calităţii

58

57

Secţiunea 3 - Drepturile de Proprietate Intelectuală

59

3.1

Introducere

59

3.2

DREPTURI DE PROPRIETATE INDUSTRIALĂ

60

3.2.1

Brevete

60

3.2.2

Încălcări ale drepturilui de proprietate intelectuală

62

3.2.3

Mărci şi indicaţii geografice

63

3.2.3.1 Protejarea drepturilor de autor

64

3.2.3.2 Durata

64

3.2.4

64

Desene şi modele Industriale

6

3.2.4.1 Avantajele înregistrării

65

3.3

DREPTURI DE AUTOR

65

3.3.1

Drepturi de bază ale creatorilor originali

66

Anexa 1. Model de declaraţie de conformitate CE

68

Anexa 2. Model de procedură privind clienţii

69

Anexa 3. Legislaţia în domeniul acreditării şi domenii conexe Anexa 4. Legislaţia în domeniul drepturilor de autor şi domenii conexe Anexa 5. Unde se pot obţine mai multe informaţii

72 74 76

7

CUVÂNT INTRODUCTIV Una dintre pietrele de temelie ale Uniunii Europene este comerţul liber, dar practicarea sa în cadrul unei pieţe globale unice a fost un demers complex având în vedere că multe ţări îşi protejau propriile interese prin standardele tehnice interne. A fost nevoie de o legislaţie corespunzătoare pentru a depăşi aceste probleme care s-au soluţionat în mare parte prin armonizarea standardelor în interiorul Uniunii Europene. Rezultatul este acela că, pentru orice firmă care doreşte să exporte produse către UE, marcarea CE este obligatorie. În majoritatea cazurilor certificarea CE va fi acordată pentru un produs doar dacă producătorul poate să arate că produsul nu numai că îndeplineşte cerinţele tehnice stabilite în standardul corespunzător ci şi că acesta poate fi fabricat în mod constant la acel nivel. În consecinţă produsele trebuie fabricate în conformitate cu procedurile interne specifice ale firmei astfel încât nivelele calităţii finale să poată fi garantate. În cea mai mare parte a cazurilor acesta implică implementarea de către producător a unui program de asigurare a calităţii, iar sistemul de asigurare a calităţii cel mai corespunzător în momentul actual este ISO 9000. Pentru a supravieţui în cadrul UE, firmele româneşti trebuie să cunoască standardele armonizate UE, cerinţele esenţiale ale CE pentru certificare şi un sistem al calităţii pentru a se asigura că produsele corespund întrutotul cerinţelor. În sfârşit, după realizarea acestui lucru, firmele trebuie să-şi consolideze investiţiile, asigurându-se că sunt protejate corespunzător conform legilor privind drepturile de proprietate intelectuală. Această broşură îşi propune să furnizeze cunoştinţele practice necesare privind marcajul CE, standardele, sistemele de management al calităţii şi drepturile de proprietate intelectuală.

8

SECŢIUNEA 1 - MARCAJUL CE 1.1 “NOUA ABORDARE” A MARCAJULUI CE ŞI “CERINŢE ESENŢIALE” În conformitate cu directivele „Noii abordări” marcajul CE reprezintă aplicarea practică, în cadrul Comunităţii Europene, a caracteristicilor şi cerinţelor esenţiale pentru produse. Aceasta înseamnă că, dacă un produs este certificat în baza acestor cerinţe esenţiale, el poate fi comercializat în mod liber pe piaţa Uniunii Europene. Marcajul CE este o bună modalitate pentru depăşirea barierelor tehnice generate de existenţa standardelor naţionale şi a fost rezultatul unei decizii a Consiliului din anul 1985. Aceasta a reprezentat o „Noua Abordare” a armonizării tehnice, limitând armonizarea legislativă numai la cerinţele de bază pe care produsele trebuie să le îndeplinească pentru a obţine dreptul de liberă circulaţie în UE. De când „Noua Abordare” a impus ca cerinţele de bază să fie armonizate şi obligatorii pe baza directivelor, aceasta a devenit aplicabilă numai acolo unde este posibilă o distincţie clară între cerinţele de bază şi specificaţiile tehnice. În plus, o gamă largă de produse trebuie să fie suficient de unitară şi uşor de identificat pentru a fi supusă unor cerinţe esenţiale comune. Elementele standard ale directivelor „Noii Abordări” sunt: • •

Armonizarea este limitată la cerinţele de bază; Numai produsele care îndeplinesc cerinţele de bază pot intra pe piaţă şi date în folosinţă;

9

•

•

•

•

• •

1.1.1

Standardele armonizate ale căror numere de referinţă au fost transpuse în standarde naţionale sunt considerate conforme cu cerinţele esenţiale corespunzătoare; Aplicarea standardelor armonizate sau a altor specificaţii tehnice rămâne voluntară, iar producătorii sunt liberi să aleagă orice soluţie tehnică care asigură conformitatea cu cerinţele de bază; Atunci când producătorul aplică standardul, acesta beneficiază de prezumţia de conformitate, adică nu trebuie să demonstreze conformitatea; Producătorii trebuie să evalueze conformitatea produselor cu cerinţele esenţiale ale directivei sau directivelor în cauză; Producătorii pot alege între diferite proceduri de evaluare a conformităţii prevăzute în Directiva aplicabilă; Înainte de plasarea pe piaţă şi după încheierea întregii proceduri, producătorii trebuie să aplice pe produs marcajul CE.

SCURTĂ PREZENTARE A DIRECTIVELOR NOII ABORDĂRI ŞI ALE ABORDĂRII GLOBALE

Pe scurt, elementele cheie ale Directivelor “Noii abordări” faţă de elementele “Abordării globale” sunt: o

Directivele specifică "cerinţele esenţiale" necesare şi suficiente pentru a răspunde domeniilor de interes public, precum sănătatea şi securitatea.

10

•

•

o

Ele nu vor descrie specificaţiile pentru proiectare, dar vor specifica obiectivele privind securitatea, din punct de vedere al performanţelor produsului, într-un mod suficient de precis pentru a stabili cerinţele care trebuie să fie aplicate în mod uniform. Acestea impun realizarea de către producător a unei analize a riscurilor şi elaborarea specificaţiilor privind proiectarea care satisfac cerinţele de bază privind calitatea.

Directivele definesc procedurile de evaluare a conformităţii pe care producătorii trebuie să le aplice pentru a demonstra conformitatea: •

•

În paralel cu procedurile tradiţionale de certificare a produselor, conformitatea poate fi asigurată de producător si pe baza aplicării unui Sistem de Asigurare a Calităţii aprobat. Producătorii pot alege între procedurile specificate.

o

Directivele indică faptul că, conformitatea cu cerinţele esenţiale va trebui să fie declarată de producător pe răspunderea sa prin aplicarea marcajului CE şi prin emiterea unei declaraţii de conformitate.

o

Directivele specifică faptul că organismele europene de standardizare vor fi delegate de Comisia Europeană să stabilească standarde cu soluţiile tehnice care pot fi aplicate de producători pentru a se conforma respectivelor cerinţe esenţiale.

o

Aceste standarde armonizate pot fi aplicate în mod voluntar. Totuşi atunci când producătorul aplică

11

standardul, acesta beneficiază de prezumţia de conformitate, adică nu este obligat să demonstreze conformitatea. 1.1.2

RELAŢIA ÎNTRE MARCAJUL CE ŞI CALITATE

Atunci când un produs este proiectat şi apoi fabricat în conformitate cu cerinţele de bază ale unei directive a CE, pentru a demonstra şi a-i asigura de acest lucru pe toţi utilizatorii din ţările europene şi pentru a fi comercializat în mod legal, produsul trebuie să poarte marcajul CE. Marcajul CE nu reprezintă o certificare a calităţii, ci este o condiţie prealabilă obligatorie de liberă circulaţie a produselor, vizând sănătatea sau siguranţa publică. Marcajul CE arată că un produs, indiferent unde este fabricat, este conform unei reglementării CE. Cerinţele marcajului CE pentru anumite produse vizează demonstrarea capacităţii producătorului de a realiza o producţie constantă, iar cea mai bună cale pentru a dovedi acest lucru este conducerea sistemului de producţie utilizând un sistem de management al calităţii precum ISO 9000. În condiţii normale, acest tip de sistem poate fi facultativ, dar pentru marcajul CE el devine obligatoriu. 1.1.3

DIRECTIVE VIZÂND MARCAJUL CE

Directivele “Noii abordări” prevăd marcajul CE în următoarele domenii reglementate: Echipamente de joasă tensiune Recipiente sub presiune Jucării Materiale şi produse pentru construcţii Compatibilitate electromagnetică

12

Maşini industriale Echipamente de protecţie personală Aparate de cântărit cu funcţionare neautomată Aparatură medicală activă implantabilă Arzătoare cu combustibili gazoşi Cazane pentru apă caldă Explozibili utilizaţi în scopuri civile Aparatură medicală Medii potenţial explozive Ambarcaţiuni de agrement Ascensoare Echipamente de refrigerare Echipamente sub presiune Echipamente terminale de telecomunicaţii Dispozitive medicale de diagnosticare in vitro Echipamente terminale de radio şi telecomunicaţii Ambalaje şi deşeuri de ambalaje O listă detaliată a Directivelor şi caracteristicilor este prezentată în Studiul privind marcajul CE, standardele şi dreptul de proprietate intelectuală, disponibil pe web siteul ANIMMC: www.animmc.ro .

1.2 CONCEPTE PRIVIND APLICAREA 1.2.1

APLICAREA SIMULTANĂ A DIRECTIVELOR

Cerinţele de bază stabilite prin directivele Noii abordări pot fi complementare, în funcţie de riscurile acoperite de aceste cerinţe şi de produsul în cauză. Principiul general este acela că produsele trebuie să se conformeze tuturor directivelor aplicabile, iar acolo unde două sau mai multe directive acoperă acelaşi produs sau risc, uneori aplicarea uneia sau alteia dintre directive poate fi exclusă în urma unei analize a riscurilor.

13

1.2.1

DIRECTIVA PRIVIND SECURITATEA GENERALĂ A PRODUSULUI / RASPUNDEREA ASUPRA PRODUSULUI

Directiva privind securitatea generală a produselor (92/59/CEE) se aplică bunurilor de consum distribuite prin activităţi comerciale, atunci când produsul nu este acoperit de directivele “Noii abordări”, sau de altă legislaţie a UE, sau atunci când nu toate aspectele privind securitatea sau categoriile de riscuri sunt acoperite de directivele “Noii abordări” sau de altă legislaţie a UE (de exemplu: produsele folosite şi la mâna a doua, plasate pe piaţa Comunităţii înainte de intrarea în vigoare a Directivei, precum şi produsele reparate). Directiva privind răspunderea asupra produsului (85/374/CEE) acoperă orice produs fabricat sau importat în Comunitate care poate cauza daune unei persoane sau unei proprietăţi private. Directiva se aplică, de asemenea, tuturor produselor care cad sub incidenţa Directivei “Noii abordări”. Directiva vizează responsabilitatea producătorului de a plăti daune, atunci când un produs este declarat ca fiind nesigur. Astfel ea reprezintă un motiv puternic de a garanta securitatea produselor, în vederea evitării costurilor -determinate de această răspunderepentru producători, importatori sau distribuitori, în cazul produselor defecte care cauzează daune persoanelor sau proprietăţii. 1.2.3

LANSAREA PE PIAŢĂ ŞI DAREA ÎN FOLOSINŢĂ

Lansarea pe piaţă este acţiunea iniţială de a scoate un produs pentru prima oară pe piaţa Comunităţii, în scopul distribuirii sau utilizării acestuia, contracost sau gratuit. Darea în folosinţă are loc în momentul primei utilizări de către utilizatorul final.

14

1.2.4

RESPONSABILITĂŢI

Responsabilităţile privind produsele marcate CE implică următoarele: •

•

•

•

Producătorul are responsabilitatea unică şi finală de a garanta că un produs care se intenţionează a fi lansat pe piaţa Comunităţii este proiectat, fabricat şi conformitatea sa este evaluată în acord cu cerinţele de bază ale Directivei / Directivelor corespunzătoare. Răspunderea producătorului se aplică, de asemenea, asupra oricărei persoane fizice sau juridice care asamblează, împachetează, prelucrează sau etichetează produsele finite, în scopul introducerii acestora pe piaţa Comunităţii. Producătorul poate folosi produse finite, piese şi componente sau poate sub-contracta diferite activităţi. Cu toate acestea, el trebuie să păstreze întotdeauna controlul general şi să aibă competenţa necesară pentru a-şi asuma responsabilitatea asupra produsului integral. Răspunderea producătorului conform directivelor este aceeaşi, indiferent dacă acesta este stabilit în afara Comunităţii sau într-un stat membru. Răspunderea producătorului poate fi preluată în spaţiul economic al UE de către un reprezentant autorizat (RA) al producătorului, numit şi desemnat în mod oficial de acesta. Reprezentantul autorizat trebuie se fie stabilit pe teritoriul Comunităţii şi să acţioneze în numele producătorului. Atribuţiile care pot fi

15

•

•

•

•

delegate reprezentantului autorizat conform directivei sunt de natură administrativă. RA poate de asemenea să participe la proiectarea şi fabricarea produselor, în calitate de subcontractant, cu condiţia ca producătorul să păstreze întotdeauna controlul general asupra produsului, pentru a-şi îndeplini responsabilitatea în ceea ce priveşte conformitatea cu prevederile directivelor aplicabile. Un produs poate fi pus în funcţiune, fără a fi plasat în prealabil pe piaţă; este cazul unui produs fabricat pentru uzul propriu. Într-un astfel de caz, persoana care dă produsul în folosinţă trebuie să-şi asume răspunderea producătorului. Orice persoană care schimbă destinaţia unui produs, astfel încât devine necesar aplicarea altor cerinţe esenţiale, modifică în mod semnificativ sau reface un produs în vederea lansării acestuia pe piaţa Comunităţii, devine responsabil pentru produsul respectiv. Importatorul / persoana responsabilă pentru lansarea unui produs dintr-o ţară din afara UE pe piaţa UE trebuie să se asigure că poate furniza autorităţii de supraveghere a pieţei toate informaţiile necesare privind produsul, în cazul în care producătorul nu este stabilit în Comunitate şi nu are în Comunitate un reprezentant autorizat. În consecinţă, importatorul poate să-şi asume în anumite situaţii răspunderile ce revin producătorului. Distribuitor este orice persoană fizică sau juridică, din lanţul de distribuţie, care întreprinde acţiuni comerciale ulterioare

16

•

•

plasării produsului pe piaţă, şi în consecinţă nu îşi asumă răspunderea producătorului. Distribuitorul trebuie totuşi să acţioneze cu prudenţă, în conformitate cu Directiva privind siguranţa generală a produselor, pentru a nu plasa pe piaţa Comunităţii produse evident necorespunzătoare. În unele cazuri distribuitorul trebuie să ia măsurile necesare pentru a demonstra organismului naţional de supraveghere că au fost implementate măsurile aplicabile privind conformitatea produsului şi că producătorul poate fi identificat cu uşurinţă. Oricine asamblează sau instalează un produs trebuie să se asigure că s-au luat toate măsurile pentru ca articolul final asamblat să fie conform cu Directiva în cauză, în special în cazul în care un produs nu poate fi folosit decât după realizarea asamblării, instalării sau a altei manipulări. Utilizator (Angajator) - Directivele “Noii abordări” nu stabilesc obligaţii pentru utilizatori, în afară de cele privind punerea în funcţiune a produsului. Legislaţia Comunităţii privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă are impact asupra întreţinerii şi folosirii produselor acoperite de directivele “Noii abordări”, care sunt utilizate la locul de muncă. Angajatorii trebuie să se asigure că echipamentul de lucru este corespunzător muncii prestate şi că acesta poate fi folosit de muncitori fără ca securitatea sau sănătatea să le fie afectată în vreun fel.

17

Notă: Conceptul de producător conform “Noii abordări” diferă de cel conform Directivei privind securitatea generală a produselor (92/59/CEE) şi Directivei privind răspunderea asupra produselor (85/374/CEE). Aceste concepte acoperă un număr mai mare şi mai diversificat de persoane decât cel vizat în baza directivelor “Noii abordări”. 1.3.4

CONFORMITATE ŞI DIRECTIVE

1.3.4.1 Prezumţia de conformitate Conformitatea cu un standard naţional care transpune un standard armonizat, a cărui referinţă a fost publicată, implică prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale ale directivei aplicabile care este acoperită de un astfel de standard. Aplicarea standardelor armonizate este facultativă, dar produsul trebuie să respecte cerinţele esenţiale. În cazul în care producătorul alege să nu urmeze standardul armonizat, acesta are obligaţia să dovedească că produsele sale sunt conforme cu cerinţele esenţiale, prin folosirea altor mijloace, la alegerea sa (de ex. cu ajutorul oricărei specificaţii tehnice existente). 1.3.4.2 Procedura de evaluare a conformităţii Evaluarea conformităţii este împărţită în module care conţin un număr limitat de proceduri diferite, aplicabile gamei celei mai largi de produse. Evaluarea conformităţii în acord cu modulele se bazează, fie pe intervenţia primei părţi (producătorul), fie pe cea a unei terţe părţi (un organism notificat ales de producător) şi vizează etapa de proiectare a produselor, etapa de

18

producţie sau ambele. Fiecare directivă descrie domeniul şi conţinutul posibilelor proceduri de evaluare a conformităţii. Directivele stabilesc criteriile care guvernează condiţiile în care producătorul poate face o alegere, în cazul în care are la dispoziţie mai multe opţiuni. Unele module se bazează pe tehnici de asigurare a calităţii derivate din seriile de standarde EN ISO 9000 (referinţele iniţiale la ISO 9001, 9002 şi 9003 fiind înlocuite cu ISO 9001:2000). Aceste module stabilesc o legătură între sectoarele reglementate şi cele nereglementate şi ajută producătorii ca simultan să-şi îndeplinească obligaţiile pe baza directivelor şi să satisfacă nevoile clienţilor. În plus, în anumite condiţii, acestea permit producătorilor să beneficieze de investiţia lor în sistemele de calitate. Aceasta contribuie, de asemenea, la dezvoltarea lanţului calităţii şi la conştientizarea importanţei strategiilor de management al calităţii în vederea îmbunătăţirii competitivităţii.

19

1.3.4.3 Module de bază Modulele de bază sunt următoarele: Modul A

B

Metodă Controlul intern al fabricaţiei Examinarea CE de tip

C

Conformitat ea cu tipul

D

Asigurarea calităţii producţiei

E

Asigurarea calităţii produsului

Descriere Acoperă controlul intern al proiectării şi producţiei – acest modul nu necesită intervenţia unui organism notificat Acoperă faza de proiectare şi trebuie să fie urmată de un modul care să prevadă evaluarea fazei de producţie – Certificatul de examinare tip CE este emis de un organism notificat Acoperă etapa de producţie şi urmează după modulul B. Prevede conformitatea cu tipul, după cum este descris în certificatul de examinare tip CE emis conform modulului B. Acest modul nu necesită intervenţia unui organism notificat. Acoperă faza de producţie şi urmează după modulul B. Aceasta derivă din fostul standard de asigurare a calităţii EN ISO 9002, actualmente EN ISO 9001/2000. Este nevoie de un organism notificat responsabil pentru aprobarea şi controlarea sistemului calităţii stabilit de producător privind producţia, inspectarea şi testarea produsului final Acoperă faza de producţie şi urmează după modulul B. Aceasta derivă din fostul standard de asigurare a calităţii EN ISO 9003, actualmente standardul EN ISO 9001/2000. Este nevoie de un organism notificat pentru aprobarea şi controlarea sistemului calităţii stabilit de producător privind inspectarea şi testarea produsului final,

20

F

Verificarea produselor

G

Verificarea individuală

H

Asigurarea calităţii complete

Acoperă faza de producţie şi urmează după modulul B. Un organism notificat controlează conformitatea cu tipul, după cum se descrie în certificatul de examinare tip CE emis conform modulului B şi eliberează un certificat de conformitate Acoperă fazele de proiectare şi de producţie. Fiecare produs individual este examinat de un organism notificat care emite un certificat de conformitate Acoperă fazele de proiectare şi de producţie. Aceasta derivă din fostul standard de asigurare a calităţii EN ISO 9001, actualmente standardul EN ISO 9001/2000. Este nevoie de intervenţia unui organism notificat care să aprobe şi să controleze sistemul calităţii definit de producător privind proiectarea, producţia, inspectarea şi testarea produsului final.

21

1.3.5.4 Schema organigramei privind procedurile de evaluare a conformităţii pe baza modulelor FAZA DE PROIECTARE

FAZA DE PRODUCŢIE MODULUL A MODULUL C MODULUL D

MODULUL B

MODULUL E PRODUCĂTOR

MODULUL F

MODULUL G MODULUL H

22

CE

1.3.5.5 Procedura privind clauza de securitate Directivele “Noii abordări” conţin o clauză de “securitate” care impune Statelor Membre să restricţioneze sau să interzică comercializarea produselor periculoase sau a celor necorespunzătoare în vreun fel, sau să solicite retragerea acestora de pe piaţă. (Vezi Directiva privind Securitatea generală a produselor). Ca o regulă generală, această procedură privind clauza de protecţie vizează doar produsele care sunt: • Acoperite de Directivele “Noii abordări” • Marcate CE • Declarate de Statele Membre ca prezentând un risc substanţial, chiar dacă produsele sunt corect realizate, montate şi întreţinute sau dacă sunt utilizate conform destinaţiei acestora. 1.4

PRACTICA

1.4.1 LOGO – MARCAJ CE Marcajul de conformitate CE constă din iniţialele „CE” având următoarea formă: În cazul în care marcajul trebuie să fie mărit sau micşorat, este necesar să se respecte proporţiile din figura de mai jos.

23

• • • • 1.4.2

Dimensiuni ale imaginii: 41 x 24 pătrate ; Diametru intern = 7 pătrate; Diametru extern = 10 pătrate; Coordonate centru : x 14, y 13; x 29, y 13 pătrate

INFORMAŢII PRACTICE DE BAZĂ •

Marcajul CE este marcajul european de conformitate

•

Marcajul CE este un simbol care se aplică de producător sau de reprezentantul autorizat al acestuia, pe un produs, pe ambalajul acestuia şi/ sau pe documentele însoţitoare

•

Marcajul CE simbolizează conformitatea produsului cu toate cerinţele aplicabile ale Comunităţii, impuse de Directive.

•

Marcajul CE aplicat pe un produs, înainte de plasarea acestuia pe piaţă sau de darea sa în folosinţă, indică faptul că se presupune că produsul este conform prevederilor tuturor directivelor în cauză.

24

•

Un produs poate să nu poarte marcajul CE în cazul în care este acoperit de o Directivă care să prevadă acest lucru.

•

Marcajul CE trebuie să fie aplicat în mod vizibil, lizibil şi astfel încât să nu se şteargă

•

Atunci când un organism notificat este implicat în controlul fazei de producţie, numărul său de identificare trebuie să fie aplicat după marcajul CE.

•

Este necesară o înălţime minimă de 5 mm a marcajului pentru a-i asigura lizibilitatea.

•

Marcajul CE înlocuieşte toate marcajele obligatorii cu aceeaşi semnificaţie.

•

Marcajul CE constă doar în literele CE, urmate de numărul de identificare al organismului notificat/organismelor abilitate implicat(e) în faza de producţie, (nu în evaluarea conformităţii). Unele directive impun indicarea ultimelor cifre ale anului în care s-a aplicat marcajul CE. Pictogramele sau alte semne de marcare, de exemplu, o marcă comercială protejată sau categoria de folosinţă sau clasa echipamentului sunt, conform Directivelor NA, complementare marcajului CE, dar nu reprezintă o parte a acestuia. Aceste mărci suplimentare nu trebuie să fie confundate cu marcajul CE şi nici să-i reducă lizibilitatea şi vizibilitatea.

•

Directivele pot exclude aplicarea marcajului CE pe anumite produse, chiar dacă sub celelalte aspecte Directiva vizează produsul respectiv. Aceste produse trebuie să fie însoţite de o Declaraţie de

25

conformitate sau de un alt document de conformitate sau menţiune sau certificat solicitat în baza directivei. 1.4.3

DOCUMENTELE NECESARE PENTRU MARCAJUL CE

Producătorul trebuie să întocmească o Fişă tehnică care să ofere informaţii privind proiectarea, fabricarea şi exploatarea produsului. În fişa tehnică producătorul prezintă toate caracteristicile tehnice ale produsului şi ale producţiei, analiza riscurilor, conformitatea produsului cu standardele armonizate sau cu diferite alte standarde echivalente şi demonstrează în mod clar conformitatea cu cerinţele de bază. Fişa tehnică conţine, de asemenea, rapoarte şi certificate de la organismele notificate privind procedura de examinare tip, declaraţia de conformitate cu tipul pentru producţiile în serie, rapoarte privind procedurile de evaluare a conformităţii şi toate celelalte documente importante privind produsul, iar această documentaţie trebuie să fie parte a sistemului calităţii. Documentaţia tehnică trebuie să fie păstrată timp de cel puţin 10 ani de la data fabricării produselor. Marcajul CE implică emiterea de către producător a unei "Declaraţii de conformitate" cu toate directivele în cauză, înainte de darea în folosinţă a produsului sau de introducerea acestuia pe Piaţa Unică. Declaraţia de conformitate, realizată pe baza standardului EN 45014, trebuie să conţină: • • •

Numele şi adresa producătorului sau a reprezentantului autorizat al acestuia. Identificarea produsului după nume şi eventual după tip, seria sau numărul de înregistrare, etc. Numele şi numărul de identificare al organismului notificat implicat în procedura de evaluare a conformităţii.

26

• • • •

• •

Anul fabricaţiei sau al marcării CE. Directiva / Directivele cu care declaraţia trebuie să fie conformă. Referinţa la standardele armonizate sau la alte documente normative. Asumarea clară a responsabilităţii printr-o menţiune care să precizeze faptul că declaraţia este emisă în baza responsabilităţii unice a producătorului sau a reprezentantului autorizat al acestuia. Data emiterii declaraţiei. Semnătura şi numele sau alt marcaj echivalent al producătorului sau al unei persoane autorizate.

Declaraţia de conformitate trebuie să fie reprodusă sau menţionată în documentele, notele sau instrucţiunile care însoţesc produsul şi trebuie să fie redactată într-o limbă oficială a Comunităţii. În unele Directive (maşini industriale, arzătoare cu gaz, medii potenţial explozive, ambarcaţiuni de agrement, ascensoare) declaraţia trebuie să însoţească produsul; în aceste cazuri declaraţia trebuie să fie redactată în limba oficială a ţării de destinaţie. Un model de Declaraţie de conformitate este prezentat în Anexa 1. 1.4.4

CÂND NU SE APLICĂ MARCAJUL CE

Atunci când Directivele exclud marcajul CE al anumitor produse, acestea sunt supuse liberei circulaţii dacă: • sunt însoţite de o declaraţie de conformitate (precum în cazul componentelor de siguranţă la care se face referire în Directiva privind maşini industriale sau în cazul ambarcaţiunilor parţial construite la care se face referire în Directiva privind ambarcaţiuni de agrement)

27

•

•

•

•

•

sunt însoţite de o declaraţie de conformitate (precum în cazul produselor cu un minor rol în privinţa sănătăţii şi a securităţii, în conformitate cu Directiva privind materiale şi produse pentru construcţii) sunt însoţite de o declaraţie (în cazul aparaturii medicale comandate sau a celei destinate investigaţiilor clinice, la care se face referire în Directiva privind dispozitivele medicale implantabile active şi a celor destinate evaluării evoluţiei, la care se face referire în Directiva privind aparatura medicală de diagnosticare in vitro.) sunt însoţite de un certificat de conformitate (în cazul componentelor la care se face referire în Directiva privind mediile potenţial explozive care se intenţionează a fi încorporate în echipamente sau sisteme de protecţie şi pentru reparaţii, la care se face referire în Directiva privind instalaţiile de gaz) Produsul poartă numele producătorului şi indicaţia de capacitate maximă (în cazul instrumentelor care nu sunt supuse evaluării conformităţii conform Directivei privind instrumentele neautomate de cântărire) Produsul este fabricat în conformitate cu practici de inginerie clar definite (în cazul anumitor recipiente la care se face referire în Directivele privind echipamente şi recipiente sub presiune)

În mod normal Directivele cunosc o perioadă de tranziţie în care producătorul poate să respecte fie cerinţele directivei, fie regulamentele naţionale corespunzătoare.

28

1.4.5

CUM SE ÎNCEPE ?

Producătorii trebuie să cerceteze lista de produse acoperite de Directivele care prevăd marcajul CE şi să aleagă Directiva aplicabilă / directivele aplicabile. Este util pentru producător să obţină, de asemenea, informaţii despre Directivele privind securitatea produselor şi responsabilitatea asupra produselor, pentru a putea alege cea mai bună strategie de producţie. Se recomandă, de asemenea, angajarea unor servicii de consultanţă în fazele de început, care să lucreze împreună cu specialiştii firmei. Este de asemenea, foarte important să se citească textul Directivelor, în special secţiunile care descriu produsele acoperite, produsele neacoperite, procedurile de evaluare a conformităţii, documentele care însoţesc produsele şi persoanele responsabile. Fiecare Directivă poate prezenta anumite caracteristici diferite cu privire la aceste articole. 1.4.6

CĂUTAREA DIRECTIVELOR

Directivele sunt publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, care este tradus în toate limbile Statelor Membre. Toate acestea sunt disponibile gratuit pe Internet şi cea mai simplă cale de a găsi textul unei Directive este aceea de a căuta pe web în portalul http://europa.eu.int, de a selecta limba dorită, apoi clic pe Documente, pe Legea Europeană, pe Legislaţie şi apoi de a urma indicaţiile pentru căutare. Lista Directivelor privind Marcajul CE şi exemple pentru Echipamentul de joasă tensiune, Maşini industriale, Compatibilitatea electromagnetică, Echipamentul de protecţie personală (EPP) sunt disponibile în” Studiul privind marcajul CE, standardele şi dreptul de proprietate intelectuală”, disponibil pe web site-ul ANIMMC: www.animmc.ro .

29

STANDARDELE Un "standard" este un document realizat cu acordul tuturor părţilor interesate şi aprobat de un organism recunoscut. Acesta prevede reguli, linii directoare şi caracteristici cu privire la anumite activităţi sau la rezultatele acestora, în scopul obţinerii celor mai bune soluţii într-un context dat. Standardele tehnice au două funcţii de bază: • să reglementeze relaţiile comerciale (funcţie privată) • să definească corect din punct de vedere tehnic regulile de fabricaţie (funcţie publică)

Standardele nu sunt obligatorii ci se aplică în mod voluntar – aplicarea standardelor este doar recomandată. Pe de altă parte, există reglementările tehnice, care sunt emise de organe legislative ale statului, au putere de lege şi, în consecinţă, sunt obligatorii. Standardele sunt documente de referinţă utilizate în relaţiile comerciale şi jurisprudenţă. Ele sunt utilizate atât în procedura de verificare a conformităţii cât şi in certificarea calităţii. Tipuri de standarde Standardele “comportamentale” Standardele comportamentale vizează în principal organizarea activităţilor umane (de ex.: standardele SMC precum ISO 9000).

30

Standardele "produselor” Standardele produselor stabilesc modul corect de proiectare şi de fabricare a acestora din punct de vedere tehnic şi sunt clasificate în trei categorii: • care se aplică unei game largi de produse şi definesc principiile cele mai importante privind siguranţa produsului, ele sunt denumite standarde de tip A. • care vizează grupuri de produse cu probleme de securitate similare sau cu probleme de securitate specifice, acestea sunt numite standarde de tip B. • care vizează un produs specific sau o familie de produse specifice. Armonizarea standardelor Redactarea specificaţiilor tehnice detaliate necesare în vederea implementării directivelor cade în sarcina organizaţiilor europene voluntare care se ocupă de standarde, precum CEN - Comitetul European pentru Standardizare; CENELEC – Comitetul European de Standardizare pentru Electrotehnică, ETSI – Institutul European de Standardizare pentru Telecomunicaţii Organisme naţionale de standardizare sunt de exemplu: ASRO în România, BS în Regatul Unit; UNI în Italia, DIN în Germania, AFNOR în Franţa. În Uniunea Europeană aceste standarde BS, DIN UNI etc. devin standarde “EN” odată ce acestea sunt armonizate în cadrul UE şi publicate de Organizaţiile UE Standardizare în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, iar Membrii sunt obligaţi să le recunoască alături de propriile lor standarde naţionale.

31

În România ASRO – Asociaţia de Standardizare din România este organismul care coordonează activitatea de standardizare. ASRO asigură funcţionarea unui punct de informare pentru standarde şi reglementări tehnice, elaborează şi publică standardele naţionale, traduce şi publică standardele internaţionale şi cele armonizate. De asemenea, ASRO vinde celor interesaţi standarde individuale sau serii de standarde şi cataloage, certifică conformitatea produselor şi acordă dreptul de utilizare a mărcilor SR. (www.asro.ro)

32

SECŢIUNEA 2 - SISTEMELE DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII 2.1 CALITATEA, CONTROLUL ASIGURAREA CALITĂŢII 2.1.1

CALITĂŢII

ŞI

CE ESTE CALITATEA?

Calitatea poate fi definită ca fiind modul în care un produs sau un serviciu satisface cerinţele clientului. Această definiţie poate suna ciudat unor persoane care văd un produs de calitate drept “cel mai bun” sau “cel mai scump”. În cazul în care firma dumneavoastră oferă un produs pe care oamenii îl doresc şi continuă să revină pentru a-l cumpăra, atunci înseamnă că reuşiţi să le satisfaceţi cerinţele. În ochii lor, acesta este un produs de calitate. Este important de reţinut că cerinţele clientului au în vedere un raport cât mai bun calitate/preţ. Cumpărătorul se aşteaptă la un anumit nivel calitativ al produsului, fie că este vorba despre un produs sau de un serviciu. Dacă acesta corespunde cerinţelor consumatorului, acesta va reveni să îl cumpere. Definiţia calităţii conform ISO (Organizaţia Internaţională pentru Standardizare): Totalitatea particularităţilor şi caracteristicilor unui produs sau ale unui serviciu care poartă în ele capacitatea de a satisface o necesitate dată.

33

2.2.3

NEVOIA DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII

Livrarea de produse de calitate reprezintă în consecinţă un obiectiv esenţial al firmei, necesitând o coordonare atentă a departamentelor şi a personalului în acest scop. Aceasta impune o activitate de management şi necesită un sistem de management corespunzător care să reunească activităţile într-un circuit clar definit, pentru îndeplinirea cerinţelor de calitate impuse. Pentru un manager dintr-o firmă mică sau mijlocie (IMM) acest lucru nu este uşor având în vedere problemele cu care se confruntă, resursele financiare şi umane limitate. Implementarea sistemului de management ISO 9000:2000 constituie o bună cale pentru rezolvarea acestor probleme. ISO 9000:2000 a cunoscut un asemenea succes încât peste 600.000 firme de toate mărimile din 160 ţări din lumea întreagă îl folosesc. Este un Sistem de Management al Calităţii (SMC) care acoperă cele mai multe aspecte legate de derularea unei afaceri, fiind aplicabil aproape oricărui tip de firmă, în aproape orice sector de activitate şi care se concentrează asupra livrării de produse/servicii de calitate. 2.3 SERIA DE STANDARDE ISO 9000:2000 Implementarea cu succes a standardului ISO 9000 impune revizuirea cu atenţie de către firmă a modalităţilor existente de derulare a afacerii, efectuarea schimbărilor necesare în vederea satisfacerii cerinţelor sistemului, şi apoi redactarea unei serii de proceduri care să descrie modul în care cerinţele Sistemului de Management al Calităţii vor fi administrate în cadrul firmei. După toate acestea, întregul personal din cadrul firmei va trebui instruit în privinţa modului de folosire a noului sistem, înainte să înceapă să aplice efectiv noile practici de lucru. În etapa următoare, firma poate chema un organism de certificare acreditat, pentru a audita sistemul. Pentru IMM acest

34

audit poate dura probabil un interval scurt de timp, iar rezultatele vor fi în general disponibile imediat. Dacă auditul a avut succes şi firma este conformă standardului SMC, aceasta devine “Certificată ISO 9000”, i se emite un certificat de conformitate şi este înregistrată într-o bază de date globală. Pentru a se asigura de faptul că firma îşi desfăşoară în continuare activitatea conform sistemului SMC, organismele de certificare vor proceda în mod regulat la reauditarea lor (la fiecare 6-12 luni). Firmele care nu respectă cerinţele sistemului îşi pierd certificatul şi sunt şterse din registru. ISO 9000 nu este singurul standard pentru SMC în uz, însă este de departe cel mai folosit, şi nu trebuie confundat cu SMC 9000, care este un standard creat pentru industria automobilelor. SMC 9000 este similar în multe privinţe standardului ISO 9000, dar prezintă câteva cerinţe procedurale specifice industriei automobilelor. Pentru firmele care îşi desfăşoară activitatea în domeniul industriei automobilelor, este posibilă satisfacerea ambelor cerinţe folosind aceleaşi proceduri, dar nu şi acelaşi sistem de management. 2.3.4

CERTIFICARE, ÎNREGISTRARE ŞI ACREDITARE

Până acum au fost folosiţi termenii Certificare, Înregistrare şi Acreditare, care necesită explicaţii. Certificare şi Înregistrare sunt uşor de explicat – Acreditare însă este puţin mai dificil. "Certificare" se referă la emiterea unei asigurări scrise (certificat) de către o organizaţie independentă, (deseori denumită “Organism de Certificare sau Verificare”) care a auditat sistemul de conducere al unei alte organizaţii şi a verificat dacă acesta respectă cerinţele specificate de ISO 9000. "Înregistrare" se referă la faptul că acest organism de certificare înregistrează după aceea certificarea în registrul său de clienţi.

35

Pentru ca standardele ISO 9000 să funcţioneze în mod satisfăcător în întreaga lume a afacerilor, este nevoie ca aplicarea lor să fie controlată. Orice firmă, indiferent de ţara de rezidenţă aplică standardele în acelaşi mod. Pentru a se asigura aplicarea standardizării la nivel de ţară, este nevoie de un organism de evaluare şi control permanent care să verifice organismele de certificare care efectuează auditurile ISO 9000 şi care eliberează certificate firmelor în care standardele ISO 9000 sunt implementate cu succes. În Romania, organismul competent în realizarea acestui fapt este Asociaţia de Acreditare din România (RENAR), organismul naţional de acreditare, nonguvernamental, membru al Cooperaţiei Europene pentru Autorizare (EA), al Cooperatiei Internaţionale de Acreditare a Laboratoarelor - ILAC şi al International Accreditation Forum (IAF). În contextul ISO 9000, acreditarea se referă la faptul că există un organism specializat (RENAR) - organism de acreditare – care are capacitatea de a recunoaşte oficial unui organism de certificare competenţa de a elibera certificate ISO 9000 în anumite domenii. Este important să se înţeleagă că un organism de certificare nu poate audita firme în orice domeniu de activitate. Pe scurt, RENAR “acreditează” organismele de certificare să auditeze firmele din anumite sectoare de activitate în scopul “certificării” lor şi eliberării certificatelor ISO 9000 şi “înregistrarii” firmelor respective, în bazele lor de date. O lista a legislaţiei în vigoare în domeniul acreditării şi domenii conexe este prezentată în Anexa 3.

36

2.3.5

FIRME DE CERTIFICARE ÎN ROMÂNIA

În momentul întocmirii acestui document, în România existau 15 organisme de certificare acreditate, iar lista actualizată poate fi obţinută de pe site-ul RENAR: www.renar.ro. 2.4

OBŢINEREA CERTIFICĂRII ISO 9000

Pentru orice firmă care doreşte să obţină certificarea ISO 9000, primul pas pe care trebuie să-l facă este să obţină o copie a standardului (pentru a înţelege ce implică acesta), şi să desemneze un manager pentru calitate care să fie responsabil cu definirea şi implementarea SMC (Sistemul de Management al Calităţii). La prima citire documentul poate părea obositor, dar este un ghid care ajută la depaşirea primelor temeri şi care face procesul mai uşor de înţeles. Peste 610,000 de firme din întreaga lume au reuşit până acum. După citirea standardului, următorul pas este estimarea modului în care cerinţele standardului pot fi puse în aplicare în cadrul firmei. Acest lucru face parte dintr-un proces care presupune patru etape, cea mai importantă fiind prima: • definirea procesului în cadrul organizaţiei (firmei), care să îndeplinească cerinţele standardului; • întocmirea documentelor aferente acestui proces, pregătirea personalului conform condiţiilor specificate, formularea procedurilor corespunzătoare ; • punerea în aplicare şi auditarea procedurilor până când folosirea lor este corespunzătoare, iar rezultatele sunt satisfăcătoare; • înaintarea unei cereri către un organism de certificare autorizat în vederea obţinerii “certificării” (auditarea la sediul firmei a documentelor şi a procedurilor implementate).

37

Cea mai mare parte din acest ghid se concentrează pe aceşti paşi, dar se începe cu citirea minuţioasă a cerinţelor. 2.4.1

CERINŢELE ISO 9000

ISO 9000:2000 conţine cinci secţiuni care trebuie aplicate de orice firmă care doreşte să fie certificată. Acestea sunt: • Sistemul de Management al Calităţii (4.0) • Responsabilitatea în administrare (5.0) • Administrarea resurselor (6.0) • Realizarea produselor (7.0) • Măsurători, analize şi îmbunătăţiri (8.0) Aceste secţiuni conţin un număr de sub-secţiuni sau clauze, iar pentru ca o firmă să se conformeze în total standardului, trebuie să aplice fiecare secţiune în parte. Unele dintre clauze sunt relativ uşor de aplicat, altele pot cere multă muncă pentru a se asigura implementarea lor cu succes. Cititorii standardului ISO 9000 vor vedea că primele trei părţi, Domeniu de activitate, Referinţă normativă şi Condiţii şi Definiţii nu au un impact prea mare. Un tablou complet al principalelor clauze începe în secţiunea 4.0 şi se extinde până la cea de-a 8-a, acestea fiind cele mai importante, după cum urmează: 4.0 Sistemul de management al calităţii 4.1 Condiţii generale 4.2 Condiţii de documentare 5.0 Responsabilităţi în administrare 5.1 Angajamentul conducerii 5.2 Atenţia acordată clientului 5.3 Politica privind calitatea 5.4 Planificarea 5.5 Responsabilitate, autoritate şi comunicare

38

5.6 Evaluarea 6.0 Managementul resurselor 6.1 Provizii de resurse 6.2 Resurse umane 6.3 Infrastructură 6.4 Mediul de lucru 7.0 Realizarea produselor 7.1 Planificarea realizării produselor 7.2 Metode privind clienţii 7.3 Proiectare şi dezvoltare 7.4 Aprovizionare 7.5 Stocuri de produse şi servicii 7.6 Controlul dispozitivelor de monitorizare şi măsurare 8.0 Măsurători, analize şi îmbunătăţiri 8.1 Generalităţi 8.2 Monitorizare şi măsurători 8.3 Controlul produselor neconforme 8.4 Analiza datelor 8.5 Îmbunătăţiri 2.4.2 2.4.2.1

MANAGEMENT – FĂRĂ EL, NU EXISTĂ CALITATE DE CE RESPONSABILITATEA MANAGEMENTULUI?

Managementul reprezintă cheia obţinerii calităţii, şi această secţiune tratează mai amănunţit această problemă. Este posibil ca unii manageri să fie tentaţi să nu o citească integral sau să nu o citească deloc. Există şi manageri care le ştiu pe toate şi care administrează lucrurile în felul lor! Dr. W. Edwards Deming avea o vorbă bine cunoscută privind aceşti oameni: “nu trebuie să faci asta – nu este obligatoriu, pentru ca afacerea ta să supravieţuiască!”. 2.4.2.2 PRINCIPIILE DE MANAGEMENT În continuare este prezentat un rezumat al principiilor de management ISO.

39

Informaţii suplimentare privind avantajele acestor principii pot fi găsite pe adresa http://www.iso.ch/iso/en/iso900014000/iso9000/qmp.html. Principiul 1. Atenţia acordată clientului Organizaţiile (firmele) depind de clienţii lor şi de aceea ar trebui să înţeleagă nevoile prezente şi viitoare ale acestora, să le respecte condiţiile şi să se străduiască să depăşească aşteptările lor.

Principiul 2. Conducerea Conducătorii sunt ce care imprimă unitatea obiectivelor şi direcţia unei organizaţii. Ei sunt cei care trebuie să creeze şi să menţină o atmosferă în care personalul să se implice complet în realizarea obiectivelor organizaţiei.

Principiul 3. Implicarea angajaţilor Personalul de la toate nivelurile reprezintă esenţa unei organizaţii şi implicarea sa totală face ca abilităţile fiecăruia să fie utilizate în folosul organizaţiei.

Principiul 4. Abordarea procesuală Rezultatul dorit este realizat mai eficient când activităţile şi resursele aferente sunt abordate procesual.

Principiul 5. Abordarea procesuală a managementului Identificarea, înţelegerea şi administrarea interdependente in mod procesual contribuie la eficientă a obiectivelor organizaţiei.

proceselor realizarea

Principiul 6. Perfecţionarea continuă Continua îmbunătăţire a performanţei globale a organizaţiei trebuie să constituie un obiectiv permanent al acesteia.

40

Principiul 7. Luarea deciziilor pe baza datelor concrete Deciziile eficiente se bazează pe analiza datelor şi a informaţiei

Principiul 8. Relaţii cu furnizorii profitabile ambelor părţi Între organizaţie şi furnizorii acesteia intervine o relaţie de interdependenţă, iar dacă aceasta aduce profit ambelor părţi creşte capacitatea ambilor de a crea valoare.

2.4.3 PLANIFICAREA PROCESELOR La început, această sarcină poate părea greu de realizat, dar standardul ajută foarte mult în această privinţă. În partea 4.1, Condiţii Generale privind Standardul Calităţii, se regăsesc întrebările cheie care reprezintă punctul de plecare în desfăşurarea acestei activităţi. Este necesar ca orice firmă care vrea să adopte ISO 9000 să stabilească următoarele: • • • • • •

Procesele necesare pentru adoptarea Standardului de Management al Calităţii (SMC) şi aplicarea acestuia în cadrul firmei Ordinea în care se succed aceste procese şi interacţiunea dintre ele Criteriile şi modurile de controlare şi de punere în aplicare a proceselor Există informaţii şi resurse disponibile privind punerea în aplicare şi monitorizarea proceselor? În vederea obţinerii rezultatelor planificate, ce face firma pentru a măsura, monitoriza şi analiza procesele referitoare la SMC? Ce face firma pentru a se asigura că se obţin rezultatele planificate şi că SMC este îmbunătăţit în permanenţă?

41

Începând de la punctul al doilea, orice firmă trebuie să fie capabilă să definească succesiunea evenimentelor şi procesele necesare în vederea livrării unui produs către un client. Folosind termeni mai simpli, în ceea ce priveşte o firmă productivă, acest lucru poate fi descris după cum urmează: • • • • • • •

Acceptarea comenzii Lansarea comenzilor de materiale necesare Planificarea producţiei Fabricarea produselor Verificare şi testare Împachetare şi livrare Intocmirea facturii către client

Referitor la primul punct – acceptarea comenzii – ISO 9000 arată cum trebuie realizat acest lucru conform condiţiilor privind SMC din secţiunea 7.2, Metode privind Clientul, în care se formulează o serie de întrebări din partea firmei: • Care sunt condiţiile menţionate de client, inclusiv livrarea, expedierea prin poştă a produsului şi cerinţele de asistenţă? • Care sunt condiţiile nespecificate de client, dar necesare pentru utilizarea dorită? (de ex. culoarea) • Care sunt reglementările privind produsul cum ar fi prevederi legale sau de altă natură? • Care sunt orice alte condiţii pe care le-ar putea impune clientul? Standardul cere apoi o recapitulare care cuprinde următoarele întrebări: • A fost bine explicată cerinţa? • În cazul în care comanda s-a efectuat verbal, a fost confirmată de client? • Au fost rezolvate toate problemele legate de contract? • Este firma capabilă să răspundă cerinţelor clientului?

42

• • •

Au fost înregistrate rezultatele recapitulării? Ce se întâmplă în cazul în care clientul schimbă comanda? Va fi această schimbare anunţată întregului personal implicat în realizarea comenzii?

În final, în standard apare întrebarea dacă societatea dispune de metode eficiente de contactare a clientului. Acest lucru poate fi folositor pentru a obţine: • • •

informaţii privind produsul cereri de ofertă, comenzi şi modificări răspunsul clientului, inclusiv reclamaţiile.

Pentru majoritatea managerilor acest lucru este perfect logic; în condiţiile în care calitatea se referă la satisfacerea clientului, trebuie percepute şi înţelese condiţiile impuse de acesta, rezolvate ambiguităţile astfel încât şi clientul şi furnizorul cunoască clar toate cerinţele. Este nevoie, de asemenea, de înţelegerea exactă a tuturor aspectelor încă de la început, pentru a evita eventuale greşeli costisitoare. Majoritatea firmelor au propria metodă de primire a comenzilor; tot ceea ce solicită ISO 9000 este formalizarea acesteia şi adaptarea ei astfel încât să acopere toate aspectele din standard. Pentru multe firme, metodele existente pot fi modificate cu uşurintă în vederea respectării cerinţelor standardului. În mod asemănător procesului de înregistrare a comenzii, se definesc şi procesele privind restul circuitului de livrare a produselor sau serviciilor, deşi lucrurile sunt puţin mai complicate când este vorba de partea operaţională, dar acest lucru va fi discutat mai târziu. În definirea proceselor trebuie să se aibă în vedere şi respectarea condiţiilor standardului ISO 9000 partea 4.1 (Criteriile şi

43

metodele de control şi punere în aplicare a proceselor) şi cum pot fi acestea aplicate. În exemplul de mai sus referitor la procesarea comenzii, analiza comenzii şi înregistrarea de către un expert în vânzări sau producţie pot fi considerate drept activităţi de control. În ceea ce priveşte punerea în producţie a comenzii, trebuie să se aibă în vedere ceea ce se întâmplă cu comanda odată ce a fost acceptată. De exemplu, comanda ar putea fi înregistrată direct în sistemul informatic al firmei, la care au acces toţi angajaţii implicaţi în realizarea ei sau înregistrată de mână pe hartie şi să se transmită copii serviciului producţie, contabilitate şi vânzări. In Anexa 2 este prezentat un model de Procedura privind clienţii. 2.4.4

DOCUMENTAŢIA

ISO 9000 cere ca, deîndată ce au fost stabilite toate procesele referitoare la Sistemul de Management al Calităţii ISO 9000, acestea să fie transformate în documente, controlate şi distribuite personalului competent. Nu există nici o abordare ISO recomandată cu privire la acest lucru, însă există mai multe moduri de îndeplinire a acestei cerinţe. Cea mai des folosită abordare este documentaţia dublă – un manual privind calitatea şi altul privind producţia – dar pentru o firmă mică cu un proces de producţie simplu se poate utiliza un singur manual. Multe firme folosesc metoda celor două documentaţii pentru a putea astfel descrie modul de respectare a condiţiilor standardului ISO 9000 într-un document de dimensiuni mici, iar toate metodele şi procedurile de producţie folosite, le deţin întrun document separat. În acest mod, pot arăta clienţilor cum să folosească SMC fără să-şi dezvăluie procesele de producţie. Indiferent de document, dacă este folosit ca parte a SMC, acesta trebuie supus unei revizuiri, aprobat de o persoană desemnată, iar distribuirea lui trebuie controlată astfel încât, dacă apar modificări ale procedurilor scrise, toate documentele vechi să

44

poată fi depistate şi înlocuite. Verificarea documentelor, poate fi efectuată uşor prin aplicarea pe fiecare document a unei ştampile conţinând stadiul în care se află revizuirea şi data la care respectivul document intră în vigoare. 2.2.4.1 Manualul calităţii Manualul Calităţii, dacă face parte dintr-un sistem “cu două documentaţii”, este întocmit pentru a acoperi fiecare aspect din standardul ISO 9000, referindu-se acolo unde este necesar la metode şi proceduri care sunt prezentate separat într-un manual „operaţional”. De exemplu, un set de procese sau proceduri referitoare la “Metodele privind Clienţii” (exemplul anterior) poate fi acoperit de următoarea formulare din manualul calităţii: Sectiunea 7.2 Proceduri privind Clienţii Firma va avea grijă să definească condiţiile impuse de client referitoare la produs, analizând fiecare comandă şi asigurându-se că există canalele corespunzătoare de comunicare. Acest fapt este descris în documentele referitoare la proceduri (Proceduri privind Calitatea) PC 7.2 şi evidenţele aferente descrise în proceduri. Orice răspuns sau reclamaţie din partea clientului este înregistrat conform specificării din PC 8.5.2, (Procedura privind acţiunile de rectificare) care descrie de asemenea şi cum trebuie soluţionată reclamaţia, inclusiv răspunsul dat clientului. Pentru a nu opera prea multe modificări la manualul calităţii, acesta trebuie să facă referinţe, pe cât de des posibil, la documentele aflate sub revizuire, dar care nu sunt incluse în manual. De exemplu, manualul calităţii se poate referi la politica respectivei firme privind calitatea, care poate fi modificată, dar adăugarea afirmaţiei că “politica în domeniul calităţii este actualizată în mod corespunzător, distribuită tuturor angajaţilor,

45

iar originalul supus actualizărilor este păstrat de managerul SMC” minimizează modificarea manualului. În unele cazuri, (vezi partea 2.4.6 a prezentului document, referitoare la omisiunile permise ISO 9000) unele cerinţe nu se aplică fluxului de producţie a firmei (de exemplu 7.5.4 Proprietatea Clientului), situaţie în care este perfect normal să se adauge manualului o condiţie care să stipuleze: Partea 7.5.4 Proprietatea Clientului Proprietatea Clientului nu este procesată pe fluxul de producţie a firmei. Dacă va fi nevoie, pe viitor se va introduce o procedură referitoare şi la acest aspect. După cum s-a mai arătat, manualul trebuie să facă referinţe la toate clauzele din standard. 2.4.4.2. Procesul Calităţii / Procedurile referitoare la calitate (PC) Procesele şi procedurile referitoare la calitate sunt necesare în vederea furnizării corespunzătoare de documente privind SMC, iar lista PC specifice necesare pentru a respecta condiţiile (atenţie! lista nu este exclusivă) este următoarea: I.D 4.2 5.0 5.5

5.6

-

Descrierea PC Cerinţe de documentare Răspunderea în administrare

Evaluarea

Comentarii Procedură de verificare a documentelor Procedură de definire a conceptelor de: Atenţie acordată clientului, Politică privind calitatea, Planificare, Comunicare şi Responsabil pentru Calitate SMC Procedură privind actualizarea SMC

46

6.1 - 6.4

Managementul resurselor

7.2

Procese referitoare la client Proiectare şi dezvoltare

7.3

7.4

Achiziţii

7.5

8.4

Stocuri de produse şi servicii Controlul dispozitivelor de măsurare şi monitorizare Satisfacerea clientului Audit intern Metode de măsurare şi monitorizare Măsurarea şi monitorizarea produsului Control de neconformitate Analiza datelor

8.5

Îmbunătăţire

7.6

8.2.1 8.2.2 8.2.3

8.2.4

8.3

Procedura de definire şi înregistrare a modului în care firma selectează şi evaluează competenţa, îşi instruieşte angajaţii şi le asigură mediul de activitate/operare necesar realizării conformităţii produsului Procedură de primire a comenzilor (vezi 4.2 de mai sus) Procedură privind proiectarea şi dezvoltarea produselor în vederea îndeplinirii condiţiilor Procedură de achiziţionare a unor piese şi produse de calitate din exterior Procedură care cuprinde mai multe etape: Identificare şi Recunoaştere, Proprietatea Clientului şi Depozitarea Produsului Procedură prin care se asigură verificarea constantă a echipamentelor în vederea calibrării Procedură de măsurare a gradului de satisfacere a clientului Procedură de realizare a auditelor interne Procedură de stabilire a condiţiilor incluse în metoda de măsurare Procedură pentru verificarea respectării condiţiilor de către produs (inspecţie şi proceduri de testare) Procedură privind soluţionarea problemelor legate de produs Procedură privind modul în care sunt culese şi analizate datele Procedură de realizare a îmbunătăţirii permanente, acţiuni de rectificare şi de prevenire

47

După cum s-a menţionat anterior, această listă de proceduri nu este exhaustivă; în funcţie de complexitatea produsului, este posibil să fie nevoie de mai multe proceduri, dar în ceea ce priveşte firmele mici, există şi alternativa de a combina două sau trei proceduri într-una singură. Pentru multe firme, cel mai mare impact al ISO 9000 îl reprezintă implicaţiile privind Stocurile de Produse şi Servicii (7.5) şi Măsurarea şi Monitorizarea Produselor (8.2.3 şi 8.2.4). Acest lucru presupune ca, pentru fiecare produs sau serviciu, firma să furnizeze metode sau proceduri scrise, corespunzătoare, pentru a descrie în ce mod a fost produsul construit, verificat şi testat pentru a fi sigur că respectă condiţiile clientului. Implicaţiile sunt aceleaşi pentru fiecare produs, iar instrucţiunile prevăd: • • •

ce personal calificat este necesar pentru fiecare fază ce trebuie să facă, în mod succesiv, pentru a furniza produsul ce verificări se cer în timpul procesului de livrare a produsului (în ce mod produsul este măsurat şi monitorizat de-a lungul aplicării procedurii)

Aceste documente, precum toate celelalte documente referitoare la SMC, trebuie supuse actualizării şi distribuite persoanelor implicate in procese. Ca toate celelalte activităţi, şi înregistrările trebuie efectuate pe măsură ce produsul trece din faza de comandă în cea de livrare. Deşi aceasta poate fi considerată o problemă majoră, există şi avantaje pe măsură. Descrie amănunţit modul de lucru al angajaţilor, oferindu-le responsabilitate şi autoritate asupra activităţii desfăşurate, ceea ce îi face mai implicaţi, garantând realizarea unui produs mai bun.

48

2.4.4.3

Condiţii referitoare la materiale aprovizionate din exterior De la elaborarea documentaţiei privind „unicatele” şi până la procedurile pentru producţia de serie, întocmirea şi distribuirea instrucţiunilor către angajaţi poate fi tratată în mai multe feluri, existând trei direcţii principale de lucru: • întocmirea procedurilor privind materialele care urmează să fie achiziţionate din exterior, pentru care livrările sunt verificate pentru a se asigura respectarea condiţiilor impuse de firmă • metode şi proceduri privind livrarea de produse sau servicii • inspecţii şi testări pe durata procesului. Elaborarea procedurilor privind materialele primite din exterior În ceea ce priveşte elaborarea procedurilor privind materialele care urmează să fie primite de la alţi furnizori (cum ar fi produsele chimice, oţelul), ISO 9000 solicită o metodă de inspecţie sau de măsurare conform căreia materialul care urmează a fi primit este verificat faţă de parametrii specificaţi în comanda originală, mai ales pentru aceia care sunt critici (de ex. gradul de puritate şi conţinutul în apă (produse chimice), diametrul tubului (oţel) etc). În general, acestea sunt proceduri bazate pe documente scrise care conţin nivele de toleranţă acceptate – variaţiile peste limita stabilită înseamnă respingere. Furnizarea de produse şi servicii Procesele privind producţia propriu-zisă a unui produs sau furnizarea unui serviciu trebuie adaptate nivelului de pregătire al angajaţilor pentru a putea produce bunuri care corespund criteriilor specifice privind calitatea, stabilite de client sau de cel care elaborează procedura. Drept urmare, asemenea proceduri trebuie să: • conţină criterii de acceptare/respingere privind calitatea produsului, inclusiv metodele de măsurare

49

•

specifice ce ar trebui să se întâmple cu produsele acceptabile, respinse sau nesigure.

Atunci când este posibil, aceste metode şi proceduri trebuie însoţite de exemple (incluzând mostre, fotografii etc) de produse bune, marginale şi neacceptabile. Acest lucru este important în mod deosebit în cazul în care este necesară o anumită abilitate de a desfăşura o activitate. În aceste cazuri ar trebui să se încerce, pe cât este posibil, adaptarea operaţiei la nivelul minim de abilitate. Criteriile de Inspecţie şi Testare Aceste procese şi proceduri descriu cum trebuie verificate şi/sau testate produsele fie înainte de a trece la următoarea etapă a procesului (inspecţie pe perioada de aplicare a procedurii), fie după ce sunt acceptate spre a fi livrate clientului. Modul de efectuare a inspecţiei variază în funcţie de volumul şi produsul respectiv. De exemplu: • Loturi de medicamente ambalate se pot uşor amesteca cu milioane de produse, iar eşantionarea lotului la întâmplare folosind metode statistice şi testări chimice la scară mică por fi singurele criterii de inspecţie şi testare accesibile • O serie de verificări vizuale şi teste mecanice sunt deseori folosite pentru produsele complexe • O listă scurtă de verificare a măsurătorilor vizuale şi mecanice este deseori folosită pentru a înregistra produsele de tipul produselor din piele • O listă de verificare a componentelor bifată ca inspecţie finală înainte de a fi copiată şi adăugată la coletul final. Înregistrări În general, înregistrările vor trebui ţinute pentru fiecare zonă de producţie şi testare sau inspecţie în parte. Acestea se pot întinde pe multe pagini, de aceea o proiectare atentă a procesului de înregistrare poate scuti un timp considerabil pe termen lung.

50

2.4.5

ISO 9000:2000 PROIECTARE , DEZVOLTARE

2.4.5.1 Proiectare conform ISO 9000:2000 Până la emiterea ultimului raport de revizuire a standardului, proiectarea se raporta numai la ISO 9001. Ca urmare, multe firme care au proiectat şi fabricat produse au depus cereri şi au obţinut certificate pentru adoptarea standardului ISO 9002, (numai fabricare şi testare) permiţând activităţilor de proiectare să funcţioneze în afara procedurii privind calitatea. În cadrul ISO 9000:2000 aceasta nu mai reprezintă doar o opţiune, clauza privind proiectarea este acum aplicabilă şi toate firmele trebuie să includă metodele corespunzătoare în sistemul lor de management al calităţii. În majoritatea situaţiilor acesta reprezintă un avantaj, deoarece designul are un efect important asupra multora dintre aspectele diferite ale calităţii. 2.4.5.2 Proiectarea – modul ISO 9000:2000 Implementat riguros, procesul de proiectare propus de ISO 9000 reprezintă un prim pas real pe drumul celor mai bune practici la nivel mondial. Faza de proiectare este una dintre cele mai importante dintre toate, deoarece cel puţin 80% din costul produsului este înglobat în această etapă şi mai mult de 40% din problemele ulterioare privind calitatea sunt legate de proiectare. Realizarea corectă se poate deci dovedi a fi extrem de profitabilă, şi poate astfel spori încrederea clientului. ISO 9000:2000 prevede 4 faze diferite în ce priveşte designul,: • •

faza de elaborare a proiectului – în timpul căreia sunt clarificate şi stabilite condiţiile referitoare la produs faza de aplicare a proiectului – în timpul căreia sunt revizuite rezultatele etapei de proiectare

51

• •

faza de verificare a proiectului – în timpul căreia produsul este testat pentru a fi sigur că respectă criteriile stabilite în timpul etapelor de proiectare faza de validare a proiectului – în timpul căreia rezultatul este validat efectiv de client.

Daca se combină toate fazele avem de a face cu o “Revizie a proiectului” în timpul căreia sunt soluţionate problemele pe măsură ce proiectul trece prin diverse etape de elaborare. La revizuirea propriu-zisă a proiectului participă acele persoane care sunt direct implicate în fiecare etapă şi care trebuie să provină din mai multe departamente ale firmei (inclusiv furnizorii), deoarece toţi sunt interesaţi de modul în care este proiectat produsul. Intre acestea se numără: • • • • •

Vânzări şi Marketing – specificaţia produsului, forma, culorile, ambalajul etc. Producţie –fabricarea produsului conform specificaţiilor folosind echipamentele/utilajele existente Furnizori –furnizarea componentelor necesare, în cantitatea şi la nivelele de calitate cerute. Ei reprezintă, de asemenea, o sursă de cunoştinţe de specialitate. Montarea şi asigurarea service-ului pe teren – specialişti capabili să monteze produsul şi să îl repare atunci când se defectează. Calitate –stabilirea tipului şi condiţiilor de testare şi inspecţie (găsirea modalităţilor de realizare a inspecţiilor)

Deşi toate acestea pot părea acţiuni foarte complexe şi îndelungate pentru o firmă care încearcă acest lucru pentru prima dată, combinarea tehnicilor de bază cu cele mai bune practici poate scuti până la 30% din timpul necesar ca un produs să ajungă din faza de proiect pe piaţă!

52

2.4.6 ISO 9000 OMISIUNI PERMISE Standardul ISO 9000:2000 permite firmelor să omită conformitatea cu condiţiile specifice care nu le afectează nici capacitatea, nici responsabilitatea, de a respecta condiţiile impuse de client. De exemplu, unui furnizor de servicii care lucrează într-un birou, folosind doar un calculator, o imprimantă şi un fotocopiator nu i se poate cere să calibreze aceste maşini (partea 7.6). Cu toate acestea, singurele omisiuni care ar putea fi acceptate sunt cele prezentate în partea 7, Fabricarea Produsului, şi s-ar limita probabil la partea 7.5 (Metode Specifice, Identificarea şi Recunoaşterea. Fabricarea Produsului pentru client şi Depozitarea Produsului) şi partea 7.6 (Controlul dispozitivelor de Măsurare şi Monitorizare). Alt punct care este frecvent pus sub semnul întrebării este necesitatea de a introduce faza de Proiectare şi Dezvoltare (7.3), mai ales că standardele anterioare ISO 9000 permiteau firmelor să aleagă certificarea conform ISO 9002 (numai fabricare) chiar dacă aveau o secţie de proiectare. Raţiunea de avea un singur standard ISO este aceea de a încuraja firmele să introducă această etapă, deoarece există prea multe probleme de calitate cauzate de proiectarea defectuoasă, după cum poate confirma orice director de producţie. O recomandare generală este de a permite organismelor de certificare acreditate să efectueze o verificare înainte ca respectiva firmă să opteze pentru o anumită abordare. 2.4.7

ANALIZA MĂSURĂTORILOR ŞI ÎMBUNĂTĂŢIRILE

Prevenirea şi eliminarea problemelor de calitate este una dintre metodele cele mai eficiente de îmbunătăţire şi sporire a bazei de clienţi şi a profiturilor ulterioare. Acest aspect este atât de important încât ISO a creat un standard diferit, ISO 9004, care se concentrează numai pe acest subiect, şi oricine adoptă ISO 9000 trebuie să abordeze acest subiect în mod foarte serios.

53

Informaţiile detaliate mai jos reprezintă linii directoare ajutătoare. 2.4.7.1 De ce să îmbunătăţim calitatea? Este o întrebare foarte simplă şi directă, extrem de valabilă, care priveşte în special clienţii valoroşi şi fideli. Cu alte cuvinte, dacă preţul şi calitatea sunt suficient de bune, de ce să-ţi mai dai silinţa să îmbunătăţeşti o situaţie satisfăcătoare? Pentru acele produse care pot fi furnizate fără sau cu foarte puţine deseuri, din materiale utilizate 100% şi în situaţia în care nu este nevoie de nici o testare a produsului, este posibil să nu existe nici un motiv de îmbunătăţire, cu excepţia aceluia de a deţine locul de frunte în orice competiţie. Dar în situaţia în care cantitatea de deşeuri, testările şi inspecţiile costisitoare etc sunt necesare, orice îmbunătăţire nu numai că poate să aducă economii, însă poate reprezenta chiar motivul pentru care clientul alege furnizorul respectiv. 2.4.7.2

Multe firme pierd profit din cauza inspecţiilor şi refuzurilor Majoritatea firmelor sunt copleşite de inspecţii şi testări – unele importante, altele o totală pierdere de timp. Multe testări şi inspecţii sunt o reacţie la o problemă izolată din trecut care a costat mult firma, şi chiar dacă respectiva problemă a fost rezolvată, firma încă mai efectuează verificări pentru ca aceasta să nu se repete. Testările şi inspecţiile din partea furnizorilor sunt efectuate destul de des, deşi nu sunt întotdeauna necesare. Dacă societatea are un bun furnizor care nu a dezamăgit niciodată şi ale căror produse nu au fost niciodată respinse, este oare nevoie de a inspecta marfa de fiecare dată, din moment ce această activitate costă bani? Pe de altă parte, furnizorii necorespunzători cărora li se refuză în permanenţă produsele pot costa mai mult pe termen

54

lung decât alegerea unui furnizor mai scump, dar cu produse de calitate. 2.4.7.3

Măsuri de precauţie pentru eliminarea şi prevenirea problemelor

Multe inspecţii şi testări interne ar putea fi efectuate chiar de angajaţii implicaţi în activitatea respectivă, dacă societatea ar fi sigură că sistemul de producţie este „protejat împotriva greşelilor”; pentru firmele cu producţie de calitate acest lucru nu este necesar. Este nevoie de timp, răbdare şi multă muncă pentru a ajunge la un astfel de nivel şi necesită o bună informare din toate sursele disponibile, inclusiv de la client. 2.4.7.4

Încurajarea identificării problemelor şi eliminarea temerilor Dacă un muncitor comite o greşeală şi este pedepsit pentru aceasta prin reţineri din salariu sau acţiuni disciplinare, este puţin probabil ca pe viitor să se recunoască vinovat de apariţia vreunei probleme. Rezultatul final poate consta în faptul că multe produse sunt necorespunzătoare şi, mai rău, doar clientul descoperă problema. Un prim pas în identificarea problemelor de calitate ar fi ca angajaţii să-şi poată exprima îngrijorările fără teamă. Înregistrarea FIECĂREI probleme ar trebui deci să fie o condiţie OBLIGATORIE pentru orice firmă care doreşte să fie cea mai bună – şi în general există rezultate surprinzătoare atunci când firmele iniţiază procesul de îmbunătăţire. Aceasta poartă numele de regula 80/20 (Principiul Pareto) şi se referă la faptul că în general 80% dintre problemele de calitate ale firmelor sunt cauzate de 20% cel mai des întâlnite dintre acestea. Eliminaţi aceste probleme frecvente şi odată cu ele dispare pentru totdeauna un procentaj semnificativ din totalul problemelor de calitate.

55

2.5

SECRETE PRIVIND IMPLEMENTAREA ISO 9000

Există o ofertă bogată de recomandări practice şi asistenţă disponibilă pentru orice firmă care vrea să realizeze implementarea standardului ISO 9000, dar mai jos sunt prezentaţi unii dintre paşii cei mai importanţi şi practici care merită luaţi în considerare. 2.5.1

CONSULTANŢĂ ŞI ASISTENŢĂ PE INTERNET

Folosirea consultanţilor reprezintă o cale rapidă şi garantată pentru implementarea standardului ISO 9000 şi certificarea firmei, dar implică costuri suplimentare. În mod asemănător, există software disponibil care poate fi descărcat de pe internet sau cumpărat în format CD şi care oferă exemple de metode şi proceduri privind sistemele de calitate; în general, însă, ele produc un SMC mai puţin eficient şi efectiv decât consultanţii. Acest lucru se întâmplă din cauză că nimeni nu înţelege mai bine firma decât propriul personal şi SMC va funcţiona corespunzător numai dacă este proiectat să îi respecte particularităţile. Folosirea consultanţilor sau a manualelor de calitate scrise dinainte şi a metodelor/procedurilor descărcate de pe internet reprezintă o cale scurtă şi sigură spre a înţelege cum să întocmeşti manuale şi proceduri, dar ele ar trebui folosite numai în acest scop, iar societatea trebuie să-şi proiecteze propriul sistem. 2.5.2

ELABORAREA MANUALELOR, A METODELOR ŞI A PROCEDURILOR

Orice persoană care are competenţa de a elabora manuale, metode sau proceduri trebuie: •

Să fie concisă şi să folosească termeni simpli (KISS)

56

•

Să reţină că mai mult contează Calitatea decât Cantitatea

Manualele pentru calitate nu trebuie să conţină mai mult de 20 de pagini, iar majoritatea metodelor şi procedurilor, incluzând titluri, introduceri, responsabilităţi şi procese nu trebuie să depăşească două foi de hârtie – dacă se întind pe mai mult de două foi, riscă să nu fie citite sau înţelese. 2.5.3

CULEGEREA INFORMAŢIILOR PRIVIND CALITATEA

Strângeţi informaţii referitoare la problemele legate de proceduri şi produse, reclamaţiile clienţilor şi orice alt comentariu din partea clienţilor în vederea verificării. 2.5.4

ELIMINAREA TEMERILOR ÎN RÂNDUL ANGAJAŢILOR

Oricine face greşeli şi din fiecare se învaţă ceva. Conducerea trebuie să se asigure că există un mediu adecvat de învăţare. În majoritatea cazurilor eliminarea fricii la locul de muncă reprezintă o adevărată ridicare a moralului în rândul forţei de muncă, cu consecinţe pozitive asupra calităţii proceselor sau produselor realizate. 2.5.5

INSPECŢII ŞI TESTĂRI

Inspecţiile şi testările pentru controlul calităţii reprezintă o practică obişnuită în aproape toate societăţile, dar costă bani şi deseori se dovedesc a fi ineficiente. Este o chestiune de atitudine: nu contează dacă un angajat crează un produs de calitate proastă, fiindcă “inspectorul o va depista.” Problema este că inspectorul joacă, în acest caz, rolul unui „portar” – mai devreme sau mai târziu va lăsa să-i scape ceva, iar consecinţele vor fi dezastruoase. Obiectivul oricărei organizaţii trebuie să fie eliminarea completă a testărilor şi inspecţiilor (cu excepţia testului şi inspecţiei finale) prin intermediul procedurilor de proiectare, de instalare a sistemelor preventive şi a furnizorilor

57

responsabili cu calitatea. Acest lucru nu poate fi realizat peste noapte. 2.5.6

ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII

Majoritatea tehnicilor folosite pentru prevenirea problemelor sunt simple şi pot fi învăţate foarte repede. Orice firmă care nu cunoaşte analiza Pareto, diagramele cauză - efect, culegerea de date statistice etc, trebuie să investească în cursurile de instruire potrivite şi beneficiul nu va întârzia să apară.

58

SECŢIUNEA 3 - DREPTURILE DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ 3.1

INTRODUCERE

Proprietatea intelectuală reprezintă una din pârghiile esenţiale pentru dezvoltarea economică, socială şi culturală. Proprietatea intelectuală porneşte de la ideile inovative individuale sau colective, care sunt esenţiale în dezvoltarea afacerilor de succes. Pentru a căpăta valoare comercială, ideile creative trebuie însă, valorificate în produse şi servicii noi, generatoare de profit. Pe plan mondial, persoanele fizice sau juridice sunt protejate de legislaţia internaţională în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, care acoperă o gamă largă de obiecte ale dreptului de autor: opere de creaţie în domeniul literar, artistic sau ştiinţific- scrieri literare, opere ştiinţifice, compoziţii muzicale, coregrafice, cinematografice, audiovizuale, fotografice, de artă plastică, arhitectură, hărţi şi desene, programe software. Tablou sintetic al ariei de acoperire a drepturilor de proprietate intelectuala cuprinde: Discuri Spectacole Difuzări Videos Jocuri pe computer Programe pentrucomputer

Desene si modele Mărci şi indicaţii industriale geografice Imagini Nume de firme Sigle Procese industriale Mărci comerciale Formule chimice Circuite integrate Materiale Inventii Parfumuri

Drepturile de Proprietate Intelectuală pot fi împărţite în:

59

• • 3.2

Drepturi de proprietate industrială Drepturi de autor şi conexe. DREPTURI DE PROPRIETATE INDUSTRIALĂ

Drepturile de proprietate industrială propriu-zise includ: • • • • •

3.2.1

Brevete de invenţii; Mărci de fabrică, de comerţ şi de servicii; Desene şi modele industriale; Noile soiuri de plante Indicaţii geografice, topografii ale circuitelor integrate.

BREVETE

Brevetul de invenţie este un titlu de protecţie în baza căruia titularul deţine un drept exclusiv de exploatare. Brevetul de invenţie protejează aspectele tehnice şi funcţionale ale produselor, procedeelor sau metodelor. El conferă titularului dreptul de a interzice terţilor, în lipsa autorizaţiei sale, următoarele: - fabricarea, comercializarea, utilizarea, importul sau stocarea în vederea comercializării produselor; - folosirea procedeelor sau metodelor. Obţinerea unui brevet de invenţie, în România, presupune următoarele etape: - depunerea la OSIM a cererii de brevet de invenţie pentru examinarea preliminară; - publicarea cererii de brevet; - examinarea de fond a cererii de brevet; - eliberarea brevetului.

60

În Ţările Europene, Brevetele sunt acordate de EPO, sau Oficiul de Brevetare Europeană, organismul executiv al Organizaţiei Europene de Brevetare. EPO acordă brevete europene pentru Statele Membre din cadrul Convenţiei de Brevetare Europeană EPC. EPO încurajează inovaţia, competitivitatea şi creşterea economică în beneficiul cetăţenilor Europei. Pe scurt: •

•

•

•

Sediul central EPO, cu Secţiile de Primire, se află în München, Haga, şi Berlin. O sucursală se află în Vienna. La data de 1 martie 2003 existau 27 de State Membre, printre care şi România, reprezentată de OSIM. EPO oferă celor interesaţi posibilitatea de a solicita protecţie prin brevetare în 27 de ţări europene printr-un singur demers eficient şi rapid. Aceste brevete acordă titularului dreptul de a-i împiedica pe alţii să exploateze comercial invenţia brevetată şi protejează publicul prevenind acordarea de drepturi nemeritate. Se estimează că noi brevete UE să fie disponibile începând din 2007 sau 2008 şi durează în medie 44 de luni pentru a obţine un brevet european. Solicitarea este publicată în termen de 18 luni de la data la care a fost înregistrată prima cerere europeană sau naţională (data prioritară), iar un brevet european este valabil timp de 20 de ani de la data la care a fost înregistrată cererea. În termen de 12 luni de la data la care a fost înregistrată cererea pentru un brevet naţional sau european, solicitanţii pot să utilizeze, pentru acelaşi brevet, data prime solicitări în vederea unei înregistrări ulterioare la nivel naţional sau european.

61

•

•

•

3.2.2

Brevetele europene o a mare valoare deoarece fiecare Brevet European este supus unei examinări minuţioase şi poate fi obţinut şi pentru acele ţări în care funcţionează numai un sistem de înregistrare (spre exemplu Italia). Brevetul Comunităţii trebuie conceput ca fiind complementar cu brevetele naţionale: dacă este acordat un brevet european, competenţa este transferată Statelor Membre contractante, unde se află la acelaşi nivel de protecţie legală ca şi brevetele naţionale. Problema siguranţei şi accesibilităţii a fost soluţionată prin acordul de înfiinţare a unei instanţe centrale de acordare a brevetelor cu sediul la Luxemburg şi care stipulează că cererile de acordare a brevetelor trebuie traduse în toate limbile Comunităţii.

ÎNCĂLCĂRI ALE DREPTURILUI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Încălcările drepturilor de proprietate intelectuală sunt reglementate de legi naţionale şi europene. Recunoaşterea unei astfel de încălcări duce la retragerea produsului de pe piaţă şi la înaintarea unei cereri de despăgubire în cadrul unei acţiuni civile. Protejarea proprietăţii intelectuale în România este similară cu cea din UE, legislaţia naţională fiind armonizată aproape în totalitate cu reglementările europene în domeniu. Asigurarea protejării proprietăţii intelectuale se realizează în principal de către două instituţii de specialitate: OSIM – Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, organ al administraţiei publice centrale, în domeniul proprietăţii industriale şi ORDA – Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, autoritate unică pe teritoriul

62

României în domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe. Acordarea asistenţei de specialitate în domeniul proprietăţii industriale şi reprezentarea persoanelor fizice şi juridice române sau străine, interesate, în faţa OSIM se asigură prin consilieri în proprietate industrială care sunt organizaţi în cadrul Camerei Naţionale a Consilierilor în Proprietate Industrială din România. 3.2.3

MĂRCI ŞI INDICAŢII GEOGRAFICE

O marcă comercială a Comunităţii poate conţine orice semne capabile de a fi reprezentate grafic, în special cuvinte, incluzând nume de persoane, denumiri, litere, cifre, forma bunurilor sau a ambalajelor acestora, cu condiţia ca asemenea semne să fie capabile să distingă produsele sau serviciile. O marcă a Comunităţii va fi obţinută prin înregistrarea efectuată de organismul oficial de înregistrare a desenelor sau mărcilor al Uniunii Europene: OHIM – Biroul de Armonizare pe Piaţa Internă – din Alicante- Spania. Deşi Uniunea Europeană nu face parte din Acordul NICE de clasificare a produselor şi serviciilor, OHIM foloseşte acest sistem de clasificare. Titlurile dau o indicaţie generală a produselor şi serviciilor şi a categoriei din care acestea fac parte. EURONICE este o bază de date pentru traducerea şi stocarea expresiilor celor mai des folosite de solicitanţii mărcilor comerciale europene pentru a descrie bunurile şi serviciile acoperite de mărcile lor comerciale. EURONICE ON-LINE pune la dispoziţia solicitanţilor şi a reprezentanţilor lor conţinutul bazei de date EURONICE prin intermediul unui motor de căutare, care poate fi accesat prin link-ul: http://oami.eu.int/es/database/euronice.htm

63

3.2.3.1

Protejarea drepturilor de autor

O marcă înregistrată în Comunitatea Europeană va acorda drepturi exclusive autorului asupra acesteia. Proprietarul va avea dreptul de a împiedica orice terţă parte, care nu are consimţământul său , de a folosi în timpul activităţii comerciale: • Orice semn identic cu marca a Comunităţii privind bunurile sau serviciile care, la rândul lor, sunt identice cu acelea pentru care este înregistrată marca Comunităţii; • Orice semn care, din cauza identităţii sau a asemănării cu marca Comunităţii şi a identităţii sau a asemănării dintre bunurile sau serviciile acoperite de marca a Comunităţii şi de semn, poate cauza confuzie în rândul publicului; posibilitatea de confuzie o include pe aceea de asociere a semnului cu marca; • Orice semn identic sau similar cu o marcă a Comunităţii privind bunuri sau servicii care nu se aseamănă cu cele pentru care este înregistrată marca Comunităţii, în care ultima are o reputaţie în cadrul Comunităţii şi unde folosirea acelui semn fără a se respecta legea, afectează caracterul distinctiv sau renumele mărcii Comunităţii. 3.2.3.2 Durata O marcă comercială trebuie reînnoită o dată la zece ani de la data înregistrării. 3.2.4 DESENE ŞI MODELE INDUSTRIALE Desenul reprezintă aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi din acesta realizat din linii, culori, formă, textură, materiale şi ornamentaţie. • Dacă desenul este efectuat în 2 sau 3 dimensiuni, atunci acesta reprezintă un desen sau model.

64

•

Desenul sau forma unui produs pot fi sinonime cu numele sau imaginea unei firme şi reprezintă un bun deţinător de valoare monetară.

3.2.4.1 Avantajele înregistrării Desenul înregistrat: • Acordă dreptul exclusiv de a folosi designul în desfăşurarea activităţii comerciale, de a iniţia o acţiune legală împotriva oricărei persoane care nu respectă acest drept şi de a cere despăgubiri • Serveşte drept factor de prevenire a nerespectării acestor drepturi • Se obţine repede, fără a necesita multe formalităţi • Este valabil pe întreaga piaţă a UE 3.3

DREPTURI DE AUTOR

Dreptul de autor este un termen legal care descrie drepturile acordate creatorilor pentru lucrările lor literare sau artistice. Tipurile de lucrări cuprinse în drepturile de autor includ: • Lucrări literare, cum ar fi: romane, poezii, piese de teatru, lucrări de referinţă, publicaţii şi programe de calculator; • Baze de date; • Filme, compoziţii muzicale, şi coreografii; • Lucrări artistice, cum ar fi: picturi, desene, fotografii şi sculpturi; • Lucrări de arhitectură; • Hărţi şi desene. O serie de drepturi aferente dreptului de autor s-a dezvoltat rapid în ultimii 50 de ani. Aceste drepturi aferente s-au dezvoltat în jurul lucrărilor care deţineau drept de autor şi acordau drepturi similare, deşi deseori mai restrictive şi de durată mai scurtă, următoarelor categorii:

65

• • •

Artiştilor consacraţi (precum actorii şi muzicienii) în timpul desfăşurării activităţii lor; Producătorilor de înregistrări audio (de exemplu, înregistrări pe casetă şi compact disc) în momentul efectuării înregistrărilor; Societăţilor de transmisie în timpul realizării programelor lor de radio şi televiziune.

Protecţia privind dreptul de autor cuprinde doar expresiile, şi nu ideile, procedurile, şi metodele de operare sau conceptele matematice ca atare. 3.3.1

DREPTURI DE BAZĂ ALE CREATORILOR ORIGINALI

Creatorii originali ai lucrărilor protejate de dreptul de autor, şi moştenitorii acestora, au anumite drepturi de bază. Aceştia deţin dreptul exclusiv de a folosi sau de a-i autoriza pe alţii să folosească lucrarea în termenii stabiliţi. Creatorul lucrării poate interzice sau autoriza: • Reproducerea sa în diverse forme, cum ar fi publicarea tipărită sau înregistrarea audio; • Prezentarea sa în public, în cazul pieselor de teatru sau muzicale; • Înregistrări ale acesteia, de exemplu, sub formă de compact discuri, casete audio sau video; • Difuzarea acestuia, la radio, prin cablu sau prin satelit; • Traducerea sa în alte limbi, sau adaptarea sa, cum ar fi un roman transpus în scenariu de film. Multe lucrări de creaţie protejate de drepturile de autor necesită distribuire publică, comunicare şi investiţii financiare pentru difuzarea lor (de exemplu, publicaţiile, înregistrările audio şi filmele); de aceea creatorii deseori vând drepturile asupra

66

lucrărilor lor către persoane fizice sau juridice capabile de răspândire optimă pe piaţă a lucrărilor contra cost. Dreptul de autor nu depinde de proceduri oficiale. O lucrare creată este considerată protejată de drepturile de autor de îndată ce există. Conform Convenţiei de la Berna privind Protecţia Lucrărilor Literare şi Artistice, lucrările literare şi artistice sunt protejate fără nici o formalitate în ţările care fac parte din această Convenţie (inclusiv ROMÂNIA). Cu toate acestea, multe ţări au un birou naţional al drepturilor de autor şi unele legi naţionale permit înregistrarea lucrărilor, în scopul de a identifica şi diferenţia titlurile lucrărilor. Prin Legile nr. 205 şi nr. 206 din 2000, România a ratificat două tratate internaţionale în domeniu: - Tratatul privind drepturile de autor sub auspiciile Organizaţiei Mondiale pentru Drepturile de Autor (WIPO Copyright Treaty) - WCT and WIPO Performances and Phonograms Treaty WPPT Primul tratat răspunde nevoilor de a proteja operele care se pot difuza prin mijloace digitale, inclusiv Internet. Cel de-al doilea oferă protecţie interpreţilor şi producătorilor de fonograme. O lista a legislaţiei în vigoare în domeniul drepturilor de autor şi domenii conexe este prezentată în Anexa 4 . Legislaţia privind drepturile de proprietate intelectuală poate fi consultată pe siteul OSIM: www.osim.ro şi ORDA: www.orda.ro.

Anexa 5 cuprinde o listă a principalelor surse de informaţii pentru temele prezentate.

67

NUMELE PRODUCĂTORULUI ADRESA DECLARĂM PE PROPRIA RĂSPUNDERE CĂ PRODUSUL: Nume produsului……………………………. Tip…………………………………………… Număr de înregistrare …………….………… Lot ………………………………………….. Serie.……………………………….……….. LA CARE SE REFERĂ PREZENTA DECLARAŢIE, CONFORM CU URMĂTOARELE DIRECTIVE: …………………………………………………………… …………………………………………………………….

ESTE

ŞI CU URMĂTOARELE STANDARDE ARMONIZATE: ……….……………………………………………………. ŞI CU URMĂTOARELE PRINCIPII TEHNICE SAU STANDARDE NAŢIONALE: …………………………………………………………… ORGANISM ACREDITAT: …………………………………………………………… DATĂ ………….

NUME, FUNCŢIE, SEMNĂTURĂ

…………………………

68

Metodă / Procedură de fabricaţie ABC

Aprobat de:

Proceduri privind clientul

QPS 7.2 Rev 2 (iunie 2004)

1.0 Introducere: Această procedură descrie modul în care comenzile clientului sunt primite în cadrul firmei. 2.0 Responsabilităţi: Este responsabilitatea Managerului Calităţii sau a adjunctului său să se asigure că numai personalul autorizat şi pregătit al firmei se ocupă de aceste metode şi proceduri. 3.0 Proceduri: Comenzile sunt primite de firmă fie prin telefon, fie prin fax, scrisoare, vizite personale sau prin preluarea acestora de reprezentanţii autorizaţi de vânzări şi sunt înregistrate pe un Formular de Comandă de Vânzări (QF 7.2). Comenzile făcute sunt înaintate Managerului de Producţie pentru aprobare, înainte de a fi numerotate şi înscrise registrului de vânzări. Toate comenzile sunt înregistrate de persoane instruite, autorizate, din domeniul vânzărilor, lista acestora fiind păstrată de Managerul Calităţii. Personalul care se ocupă de vânzări se va asigura că toate secţiunile următoare ale formularului sunt completate, înainte de trimiterea acestuia Managerilor de Producţie în vederea aprobării. Client

69

Adresă (birou) Adresă (pentru livrare) Contact firmă (pentru informaţii) Telefon, fax şi email Persoană care preia comanda, data şi ora la care acesta a fost preluată (24 ore) Cantitatea, descrierea detaliată (include orice referinţe grafice) şi preţurile cotate Data stabilită pentru livrare. O copie a acestei comenzi este luată apoi şi adăugată la dosarul cu comenzi în aşteptare, iar exemplarul original este trimis Managerului de Operaţiuni sau adjunctului său pentru aprobare, acesta scriindu-şi sau imprimându-şi numele pe formular înainte de trimiterea formularului către departamentul de vânzări. Comenzile aprobate sunt introduse în Registrul de vânzări şi o confirmare este tipărită pentru a fi dată clientului. Data şi persoana responsabilă sunt adăugate în formularul QF17 din Registrul de vânzări, care conţine de asemenea materialul de livrare şi de facturare, după cum este cazul. În cazul în care comanda nu este aprobată de Managerul de Producţie, comanda este adăugată în registrul de vânzări, se ştampilează, se pune data şi se marchează “Respins”, iar clientul este notificat în acest sens. Investigaţiile, modificările şi anulările comenzilor sunt administrate pe baza metodei / procedurii QPS 7.2.1 4.0 Documente aplicabile: QPS7.2.1 QF 7.2

70

Producţie ABC Proceduri privind Clientul

Aprobat de: QF 7.2 Rev 2 (iunie 2004)

Client: Adresă:

Contact Telefon: Fax: Email: Adresă de livrare: Comandă preluată de: Dată: Oră: Cantitate Descriere detaliată

Dată de livrare solicitată: Aprobat pentru producţie: Nr. comandă int. Confirmare trimisă: Dată livrare: Dată facturare: Documente anexate:

Preţ

Nume: Dată adăugată: Trimis de: Trimis de: Trimis de:

Observaţii:

71

Legea 246/9.06.2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2004 pentru modificarea şi completarea OG 38/1998 Ordin nr. 270/10.05.2004 privind modificarea Ordinului Ministrului industriei şi resurselor nr. 317/2002 Hotărârea de Guvern nr. 298 din 4 martie 2004 privind modificarea şi completarea HG 487/25002 Hotărârea de Guvern nr. 1605 din 23 decembrie 2003 privind modificarea şi completarea HG 71/2002 Ordonanţa de Guvern 3/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/1998 privind activitatea de acreditare a laboratoarelor şi organismelor pentru evaluarea conformităţii Legea 503/2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea si completarea Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor Ordonanţa de Guvern 71 /2003 pentru modificarea si completarea Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor Ordinul MIR 354/2003 privind recunoaşterea Asociaţiei de Acreditare din România – RENAR ca organism naţional de acreditare Ordinul MIR 342/2002 privind aprobarea Cărţii Albe a Infrastructurii Calităţii şi Evaluării Conformităţii Produselor

72

Ordinul MIR 317/2002 privind aprobarea Statutului-cadru al organismului naţional de acreditare Hotararea de Guvern 487/2002 - pentru aprobarea Normelor metodologice privind desemnarea si notificarea naţională a laboratoarelor de încercări, precum si a organismelor de certificare si de inspecţie care realizează evaluarea conformităţii produselor din domeniile reglementate prevăzute in Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor Legea 245/2002 - pentru aprobarea ordonanţei 38/1998 privind acreditarea si infrastructura pentru evaluarea conformităţii; Hotararea de Guvern nr. 71/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea procedurilor ce se utilizează în procesul de evaluare a conformităţii produselor din domeniile reglementate, prevăzute în Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, şi a regulilor de aplicare şi utilizare a marcajului naţional de conformitate CS Legea 608/2001 - legea privind evaluarea conformităţii produselor Ordonanta de Guvern 38/1998 privind acreditarea şi infrastructura pentru evaluarea conformităţii

Legislaţia poate fi consultată pe web site-ul RENAR: www.renar.ro

73

Legea nr. 111 din 21 noiembrie 1995 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Depozitului legal de tipărituri şi alte documente grafice şi audiovizuale Legea nr. 205 din 21 noiembrie 2000 pentru ratificarea Tratatului O.M.P.I. privind dreptul de autor, adoptat la Geneva la 20 decembrie 1996 Legea nr. 206 din 21 noiembrie 2000 pentru ratificarea Tratatului O.M.P.I. privind interpretările, execuţiile si fonogramele, adoptat la Geneva la 20 decembrie 1996 Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe Legea nr. 574 din 22 octombrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2001 privind unele măsuri în domeniile culturii şi artei, cultelor, cinematografiei şi dreptului de autor. Legea nr. 624 din 7 noiembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/2000 privind unele masuri pentru combaterea producerii si comercializării neautorizate a fonogramelor Legea nr. 213 din 19 aprilie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator.

74

Legea nr. 285 din 23 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe Hotărârea nr. 1.424 din 4 decembrie 2003 pentru aprobarea Strategiei naţionale in domeniul proprietarii intelectuale (2003-2007) Hotărârea Nr. 758 din 3 iulie 2003 privind organizarea si funcţionarea Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor si a corpului de arbitri Legislaţia poate fi consultată pe web site-ul ORDA: www.orda.ro

75

•

ASRO – ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU STANDARDELE

ROMÂNĂ

Web site: E-mail: Tel: Adresă :

www.asro.ro [email protected] , [email protected] Serviciul Comercializare 021/212.99.74 Str. Mendeleev, 21-25, 010362, sector 1 Bucureşti Centre de informare: Camera de Comerţ din Timişoara Camera de Comerţ din Braşov •

CEN – COMITETUL STANDARDIZARE

Web site : Tel: Fax: Adresă : •

EUROPEAN

PENTRU

www.cenorm.be 00 32 2 550 08 00 32 2 550 08 36 rue de Stassart, B - 1050 Brussels

11 19

EPO – OFICIUL EUROPEAN DE BREVETARE

Web site : E-Mail: Tel.: Fax: Adresă:

http//www.european-patentoffice.org/index.en.php EPO Mail Distribution - Helpdesk 00 49-89/23 99-0 00 49-89/2399-4560 00 49-89/2399-4465 (Brevete) D-80298 Munchen

76

•

ISO - ORAGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ DE STANDARDIZARE

Web site : Tel.: Fax: Adresă:

•

OSIM – OFICIUL DE STAT PENTRU INVENŢII ŞI MĂRCI

Web site: E-mail: Tel: Adresă : •

www.osim.ro [email protected] (021) 315.43.63 ; 315.19.65 ; 314.54.64 Str. Ion Ghica, 5 70018 - sector 3, Bucureşti

ORDA – OFICIUL ROMÂN DE DREPTURI DE AUTOR

Web site: E-mail: Tel: Adresă :

•

www.iso.ch 00 41 22 749 01 11 00 41 22 733 34 30 1, RUE DE VAREMBÉ, C.P. 56 CH-1211 GENEVA 20, ELVEŢIA

www.orda.ro [email protected] (40 21) 212 50 60 / 212 50 70 / 212 50 80 / 212 50 90 91-93 Calea Victoriei, etaj 2, sector 1 C.P. 1-716, 71109 Bucureşti

OHIM – OFICIUL PENTRU ARMONIZARE PE PIAŢA INTERNĂ

Web site: E-mail: Tel:

http//oami.eu.int/ [email protected] 00 34 96 513 88 00

77

Adresă :

•

RENAR – ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE ACREDITARE

Web site: E-mail: Tel: Fax: Adresă:

•

Avenida de Europa, 4 Apartado de correos 77 E-03080 Alicante - Spania

www.renar.ro [email protected] 021/310.22.74 021/310.13.90 Bucureşti, Str. Gral Berthelot nr. 24, Sector 1, cod poştal 010168

WIPO – ORGANIZAŢIA MONDIALĂ PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Web site : E-mail: Tel.: Adresă:

A

http://www.wipo.int [email protected] 00 41 22 338 91 11 34, Chemin des Colombettes P.O. Box 18 CH-1211 Geneva 20, Elveţia

78