1 COMPLEMENTUL DIRECT (Cd)
cd
Ai scris treizeci de exerciţii. cd
atr. subt. prep.
4. Complementul direct intern: Şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul. 5. Verbele „a sconta, a se supăra, a conta, a se baza, a se bizui, a paria, a miza etc.” nu cer complemente directe, ci complemente indirecte: Mă supăr pe el. Model de analiză: Eu l-am văzut pe Marian. pe Marian = complement direct exprimat prin substantiv simplu propriu, genul masculin, numărul singular, cazul acuzativ, nearticulat, însoţit de prepoziţia simplă „pe”. PROPOZIŢIA SUBORDONATĂ COMPLETIVĂ DIRECTĂ (CD) Definiţie: este propoziţia subordonată care determină un verb tranzitiv din regentă, având funcţie de complement direct şi arătând obiectul asupra căruia se exercită acţiunea în mod direct. Întrebări: pe cine? ce? PP
CD
Ştiu ¹/ ce spui.²/
2 Elemente de relaţie: 1) conjuncţii nespecifice: că, să, dacă, de, ca să. 2) pronume relative: care, cine, ce, ceea ce, cât4 3) pronume nehotărâte: oricare, oricine, orice, oricât4 4) adverbe relative: unde, când, cum, cât 5) adverbe nehotărâte: oriunde, oricum, oricând, oricât Topica: în general stă după regentă. Punctuaţia: când stă după regentă nu se desparte prin virgulă. Observaţie: CD se desparte prin virgulă când este reluată prin pronumele demonstrativ „asta” sau prin pronumele personal „o” cu valoare neutră: Că nu eşti cuminte,¹/ asta o ştie toată lumea.²/