Carburanti
Chimizare
Produse fine
Noi materii prime
Prelucarea primara a petrolului foloseste, in special, distilarea ca metoda de separare a fractiunilor petroliere. Aceste fractiuni petroliere sunt utilizate drept carburanti sau combustibili, sau sunt prelucrati in continuare. Prelucrarea secundara a petrolului utilizeaza procedee fizico-chimice, adica transformari chimice ale unor fractiuni petroliere. Prelucrarea petro-chimica a petrolului utilizeaza o mare gama de materiale chimice, conducand la produse finite sau la materii prime pentru alte ramuri ale industriei chimice. Din petrol se obtin carburanti, combustibili, solventi, etc.
Cercetarile de specialitate au stabilit ca petrolul, supranumit “aurul negru”, s-a impus printr-o continua si remarcabila diversificare a utilizarii lui in cursul istoriei, fiind prezent pretutindeni, universal si multiplu dintotdeauna, etern si misterios. La sfarsitul secolului al XIX-lea, inceputul secolului al XX-lea s-a trecut pentru prima data la utilizarea derivatelor obtinute din extragerea “aurului negru” drept combustibil. In a doua jumatate a veacului trecut, lampanul, produs obtinut prin distilarea petrolului sau titeiului, era solicitat cel mai adesea pe piata, el servind prin excelenta la iluminat. Celelalte subproduse petroliere mult folosite si cerute astazi precum pacura sau mazutul, esenta sau benzina, uleiurile minerale etc, erau prea putin cunoscute ori nu isi gasisera o intrebuintare larga. Interesul pentru petrol a crescut o data cu inventarea motorului cu combustie interna in ultimul deceniu al secolului trecut. In anul 1897, Diesel a brevetat motorul ce ii poarta numele, functionand exclusiv pe baza de pacura si care a captat curand o larga utilizare in industrie, cai ferate, marina comerciala si militara, etc. Carbunele, combustibil solid, care in a doua jumatate a secolului XX, a contribuit substantial la prosperarea economica a Marii Britanii, Germaniei, SUA, a inceput sa fie concurat serios de catre combustibilul lichid, adica de petrol. In anul 1930 peste 26% din energia mondiala era furnizata de petrol, in vreme ce astazi prortia s-a dublat. Aceasta ascensiune rapida s-a datorat indiscutabil avantajelor multiple pe care le-a prezentat din primul moment petrolul, fata de carbune, ca producator de energie:
· randamentul superior (1 kg titei = 1,7 kg carbune); · extractia mai usoara; · lesne de transportat (prin pipe-lines-uri) si în scurt timp, cu minim de pierderi; · transport pe mare în conditii mai avantajoase (încarcare, securitate, volum etc.); · prin calitatile lor, produsele petroliere asigura vaselor comerciale sau de razboi o raza de actiune superioara si o mare mobilitate. Larga utilizare pe care a capatat-o petrolul a avut drept rezultat cresterea rapida a cererii mondiale de combustibil lichid. Acest lucru a determinat, la rândul sau, sporirea în adevarate salturi a productiei de titei, care a devenit un produs extrem de apreciat si de cautat, datorita repartitiei lui inegale pe glob. Astfel, în timp ce între 1857 si 1900 productia mondiala anuala de titei a urcat de la 275 tone la 22,3 milioane tone, ea atinsese deja 104,9 milioane tone, pentru ca în anul 1927 sa se cifreze la 172,8 milioane tone. Sporul înregistrat fata de 1900 reprezenta, asadar, 500% în 1921 si circa 1000% în 1927. Combustibilul lichid a fost produsul care a favorizat (prin reunirea unor mari capitaluri necesare cercetarii si extragerii lui, prin constituirea unor puternice întreprinderi, dezvoltate vertical si orizontal, pentru prelucrarea, desfacerea si transportul lui etc.) închegarea unor puternice organizatii capitaliste. Astfel, primul trust capitalist - Standard Oil Co.- a fost fondat tocmai în domeniul industriei petroliere de John Rockefeller în 1882. În decursul câtorva decenii petrolul s-a transformat într-unul din elementele fundamentale ale vietii economice moderne. El a devenit- dupa expresia fericita a lui Anton Zischka- sângele economiei. Forarea primului put de catre colonelul nordamerican Edwin L. Drake a avut loc în 1859. Deci, petrolul nu numai ca a fost factorul decisiv în prosperarea industriei, oferind numeroase facilitati si avantaje, ci a si reprezentat un element important în viata internationala.