Bora Bora

  • December 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Bora Bora as PDF for free.

More details

  • Words: 205
  • Pages: 42
Muzica: Dance - Macarena

Derulare automată

Insula Bora Bora este aşezată la 225 km nord-vest de Tahiti, are 6,5 km lungime şi 4 km lăţime. Insula aparţine colectivităţii de peste mări franceze: Polinezia franceză.

Formată în urma unor erupţii la nivelul fundului oceanic care au forţat lava să treacă de suprafaţa oceanului, cândva se înălţa cam la 1200 m deasupra apei şi la 5400 m sub apă. După stingerea vulcanului, lava nu a mai putut să contribuie la crearea insulei, aşa că Bora Bora a rămas în seama forţelor de eroziune. Vârfurile Taimanu şi Pahia, care se înalţă mai mult de 655 m deasupra nivelului mării, reprezintă tot ce a mai rămas din marginea de nord a craterului. Împânzite haotic cu stânci abrupte şi abisuri verticale, pantele muntoase sunt azi îmbrăcate într-o bogată vegetaţie tropicală.

Navigatorii polinezieni au fost primii care au păşit pe insula Bora Bora înainte de secolul al IX-lea. Înaintaşii lor erau populaţia Lapita, o rasă străveche de navigatori pricepuţi care au ajuns în Fiji pornind din Noua Guinee în jurul anului 1000. Polinezienii au tăiat o mică parte a pădurii tropicale, au cultivat pământul şi au pescuit în apele recifului. În 1769, exploratorul britanic James Cook a descoperit insula denumind-o Bolabola.

Related Documents

Bora Bora
December 2019 18
Bora Bora
August 2019 14
Bora-bora Sziget
June 2020 17
Vacaciones En Bora Bora
November 2019 12
M - Bora-bora Island
November 2019 19
268bora Bora
November 2019 9