Bacovia

George Bacovia Prezentare de: Elena Luca Clasa a X-a D

George Bacovia,poet simbolist George Bacovia ,al carui nume adevarat a fost Gheorghe Vasiliu,s-a nascut in anul 1881,ca fiu al lui Dimitire Vasiliu si al Zoitei,in orasul Bacau,caruia prin lirica sa ii va construi o imagine depreciativa si derizorie.Este un copil bolnavicios,care se remarca prin talentul la desen si muzica,pasiuni ce ii vor influenta puternic opera.In timpul cursurilor liceale de la Bacau citeste multa poezie,mai ales din simbolistii francezi,ale caror idei vor fi preluate in lirica proprie.Duce o existenta retrasa,suferind de nevroza si alcoolism.Viata sa - saraca in evenimente - e marcata de initiative publicistice,renuntari la slujbe,internari,dar si colaborari la reviste simboliste ca “Literatorul”,”Viata noua”,publicand volume de versuri si obtinand premii literare(in 1925 pentru editia a doua din “Plumb” si in 1934 pentru volumul antologic “Poezii”).

Bacovia este in primul rand un simbolist.Gasim in opera lui George Bacovia influente din Edgar Allan Poe si din simbolismul francez : Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine – prin atmosfera de nevroza, gustul pentru satanic, ideea mortii, cromatica si predilectia pentru muzica. Bacovia este un inadaptat in societate ca si Eminescu si la fel ca acesta, manifesta o aversiune puternica fata de orice oranduire, isi deplange soarta care-l obliga sa traiasca intr-o societate cladita pe inechitate. De aceea universul sau il vor forma: copiii si fecioarele tuberculoase, palidele muncitoare, poetul insusi ratacind fara sens prin parcuri solitare, ascultand somnul, plansul, golul, frigul, tristetea, umezeala, raceala, nevroza.

Universul poziei sale este inclus in volumele „Plumb“(1916),“Scantei galbene“(1926),“Comedii in fond“(1936),“Stante burgheze“(1946),“Poezii“(1956).Urmari nd opera lui Bacovia vom constata ca avem de-a face cu o opera autentica si originala. Din literatura romana Bacovia este prevestit de Ion Paun Pincio si Alexandru Macedonski prin motivul ploilor,al noptilor,al corbilor,prin folosirea instrumentelor muzicale si preferinta pentru imagini muzicale.In poezia lui domina cerul de plumb apasator,orizontul inchis strabatut de corbi,abatoare,ospicii,toamna galbena.

Singuratatea este una din temele predilecte ale lui Bacovia,constituind si principala sa componenta spirituala.Camera poetului nu este o ambianata perfecta,asa cum este la Macedonski un spatiu de creatie,ci este un loc infricosator,generator de spaime(„Miezul noptii“).Dragostea sau actul reflez al creatiei sunt singurele elemente salvatoare intr-o singuratate ca o tortura(„Decembre“).

Ca o prima tema care isi are radacinile in sentimentele provocate de orasul natal,se remarca lumea orasului de provincie,a targului sufocant,care ilustreaza o lume bolnava,degradata fizic si psihic.Mahalaua este populata de o lume ftizica ,aflata in descompunere lenta,sub actiunea intemeperiilor: ploaia,zapada,vantul,frigul,ceata si arsita,in nopti halucinanate de toamna sau iarna(„Sonet“).Orasul este in ruina si in el coexista cadavrele in descompunere cu fastul burghez,iar poetul alungat din propria sa locuinta, este bantuit de obsesii,spaime si nevroze.Orasul inspaimantator este vazut ca un muzeu al figurilor de ceara(„Panorama“).

Natura bacoviana se afla sub puterea unor forte distructive,fiind definita ca o stare de spirit. Toamna bacoviană e sumbra, mohorata, infiorata de frigul din camere, de clipocitul murdar al noroiului calcat in picioare pe trotuare, de melancolia sumbra a tuberculosilor. Intregul peisaj e cuprins de fiorul inghetat al toamnei, al decorului macabru pe care “anotimpul galben” îl evocă poetului: “E toamnă, e foşnet, e somn/Copacii, pe stradă, oftează/E tuse, e plânset, e gol/Şi-i frig, şi burează” (Nervi de toamnă). Iarna bacoviana nu este surprinsa in maretia ei, ci poetul ii surprinde tocmai momentul critic, topirea, amestecul de ploaie si de fulgi, de frig si de singuratate, caracteristic mai ales inceputului anotimpului alb: “Şi toamna şi iarna/Coboară-amândouă/Şi plouă şi ninge/Şi ninge şi plouă”(Moină).Uneori exista impresia unei inzapeziri totale, a unei izolari complete a oamenilor intre ei. Intregul targ pare a fi transformat intr-un cimitir, usile nu se mai pot deschide, zapada a invadat totul: “E ziuă şi ce întuneric/Mai spune s-aducă şi lampa/Te uită, zăpada-i cât gardul/Şi-a prins promoroacă şi clampa”.(Decembre)

Primavara bacoviana e lipsita de tumultul, de veselia, de sperantele pe care le aduce acest anotimp. Reinvierea naturii, care este pentru poet doar “o noua primavara pe vechile dureri”, ii trezeste melancolia si-i intensifica pana la infiorare gandul unei existente inutile: “Melancolia m-a prins pe stradă/Sunt ameţit/Oh, primăvara iar a venit/Palid şi mut/Mii de femei au trecut/Melancolia m-a prins pe stradă”.(Nervi de primăvară) Vara, poetul este coplesit de arsita dogoritoare si invadat de miasmele pe care le exalta descompunerea materiei organice sub soarele torid: “Sunt câţiva morţi în oraş, iubito/Chiar pentru asta am venit săţi spun/Pe catafalc, de căldură-n oraş/Încet, cadavrele se descompun”.(Cuptor)

In tema iubirii acest sentiment nu este benefic pentru spiritul uman.Iubita este o fecioara palida,despletita,care canta la clavir muzica funebra,gemand ca in delir(«Nevroza »).Iubita este descrisa cu accente pamfletare,nutrind dispret(« Contrast », »Unei fecioare »). Tema mortii este o obesesie fascinanta,in care lipseste cu desavarsire aspiratia,este o stare de disperare,de dezagregare a materiei,a fiintei,a existentei.Senzatia de funebru este permanenta in lirica bacoviana,fiind o componeneta a eului poetic,chiar si a sentimentului de iubire(« Plumb »).

Temele liricii transpar in fiecare volum al sau,insa intensitatea si precizia cuvantului il ajuta sa comunica de fiecare data altceva,facand ca opera sa sa fie perceputa nuantat.Astfel in « Plumb » ) se creeaza indeosebi o viziune de infern, prin evocarea ploilor lungi, despletite si reci, a iernilor nesfarsite, in care zapada ingroapa totul sub caderile ei continue, viziunea ospiciilor, abatoarelor si caramizilor din care se aude metalic şi sonor cantecul trist si deprimant al fanfarei militare, intrun cuvant o lume a deznadejdii, absurda si halucinanta. Cu volumul Scantei galbene (1926) orizontul poeziei bacoviene pare sa se lumineze un moment, umbra continua de plumb e data putin la o parte, si in locul privelistilor dezolante, se profileaza burguri medievale si voievozi in haine violete, dintr-un îndepartat secol al XVlea. Atmosferei macabre si apasatoare i se substituie acum un aer de idila primavaratică, madrigalul in locul litaniei si ironia isi schiteaza zambetul complice. In volumele Cu voi (1936) si Stante burgheze (1946) fibra ironica este adancita cu mijloace rafinate si imbogatita cu umor fin si discret. Deznadejdea surda a poetului si crisparea sufleteasca este inchisa in versuri reflexive, de o notatie mai mult enigmatica, ambigua.

In ceea ce priveste particularitatile stilistice,George Bacovia este cunoscut ca un autor cu inclinatii catre muzica si arte plastice,pasiuni cultivate inca din copilarie.Sunetul si culoarea sunt de multe ori bazele simbolurilor care incripteaza poezia sa.Nu sunt insa singurele moduri de expresie care deosebesc opera bacoviana de cea contemporana.Autorul renunta la discursul bine articulat in favoarea unui univers frant,intrerupt de puncte de suspensie,paranteze,ceea ce lasa loc sugestiei(este ceea ce se intampla in pictura impresionista,cand in locul conturului apare tusa). Discursul se esentializeaza,adica se realizeaza reducerea la verb si la substantiv.Se folosesc sinesteziile,care sunt incercari de a percepe complexitatea vietii interioare,a lumii, prin simturi simultane(« Si pe lume plumb de lume,plumb de lume s-a lasat. »).Epitetul coloristic este uneori detasat de substantiv(« Spre seara,cand falfaie spre lume violetul »).Se foloseste chiasmul (« Si ploua,si ninge/Si ninge si ploua »).Preferinta pentru alb si negru este preferinta pentru un univers acromatic.Negrul este suma tuturor culorilor,iar albul indica absenta culorii. Aceste semnificatii sugereaza monotonia apasatoare,lipsa de perspectiva si lipsa de personalitate.In absebta culorii ar trebui a rasune in versul bacovian acele imagini auditive care sa suplineasca imaginile vizuale.Rasuna in schimb corbii,simboluri ale mortii ,rasuna fanfara sau piculina,care dau senzatia de pustiu.Caldura devine pentru Bacovia un factor distructiv,care descompune cadavrele ,iar natura este ostila,omul devenin un intrus.In viziunea bacoviana doar iubirea si arta pot birui moartea si se cultiva amurgul ca ora a simbolistului,intarind ideea de apocalipsa cosmica.

Muzica este una din principalele modalitati simboliste intalnite deoarece poetul percepe lumea la nivel auditiv prin :instrumente muzicale(clavirul,vioara,buciumul,t alanga,piculina,flautul,fluierul),com pozitii muzicale sugerand trairi sufletesti(simfonia,marsul funebru),zgomote diverse(fosnete,scartaituri,trosnete,g emete,soapte,plansete,tusea),verbe auditive care exprima disperarea,spaima(« strig », »planga nd », »izbeste », » se prabusesc »).Muzicalitatea interioara a versurilor este realizata prin alternarea vocalelor cu consoanele(« plumb »),prin repetarea unor cuvinte(« copacii albi,copacii negri »),versurirefren(« Nu rade,citeste inainte. »)

Influentat intr-o oarecare masura de simbolistii francezi,Bacovia isi exteriorizeaza impresiile prin corespondente plastice,folosindu-se de tonurile de culoare.Cromatica are profunde sensuri in definirea starilor sufletesti,cum insusi Bacovia martuirisea : »In poezie m-a obsedat intotdeauna un subiect de culoare.Pictura cuvintelor sau auditie colorata.Fiecarui sentiment ii corespunde o culoare. »Culorile nu numai ca sunt putine,dar ele sunt foarte concentrate,acestea transformandu-se in adevarte strigate ale unui suflet impovarat de tristete. Gama de culori se bazeaza pe o serie de motive tipic simboliste – plictisul,uratul,tristetea,monotonia.In poezia « Decor »,negrul,in contrast cu albul creaza o atmosfera de doliu(« Copacii albi,copacii negri/Stau goli in parcul sollitar/Decor de doliu funerar/Copacii albi,copacii negri ») Alaturi de negru Bacovia foloseste violetul. In amurgul de toamna violet plopii ii par poetului niste “apostoli in odajdii violete”. Pana si frigul in imaginatia sa are culoarea violetului in “Plumb de iarna”. Ca sa transcrie sentimentul tristetii sfasietoare poetul ii asociaza violetului galbenul:

“În toamna violetă/Pe galbene alei/Poeţii trişti declamă/Lungi poeme.”Galbenul este la Bacovia culoarea maladivului (bolii) şi a mizeriei:“Şi noaptea se lasă/Murdară şi goală/Si galbeni trec bolnavi/Copii de la şcoală.”(“Moină”) Rosul cand apare incidental in poezia bacoviana este culoarea ftizici (tuberculoza) şi e figurat prin sangele tuberculatilor “al atacatilor”. Intr-un amurg bolnav, insangerat frunzele curg de pe ramuri ca “lacrimi mari de sange”. Tot de sange par lacul si luna. Peste acest peisaj colorat cand in gri, cand in fumuriu de plumb, cand in galben, negru, violet Bacovia aseaza vietile oamenilor. Melancolia grava este sugerata de vioara si clavir,iar nevroza este redata de verdele crud,albastru si roz in plan cromatic,iar in cel muzical,de violina si flaut.

Bacovia este ,in esenta ,un poet controversat,care a avut de la aparitie admiratori,dar si critici rezervate sau chiar iritate,I s-au reprosat mai ales manierismul ,monotonia,efectele facile,dar si stridentele de limbaj.Cea mai evidenta divergenta in interpretarea poziei lui a reprezentat-o intelegerea ei ca expresie a sinceritatii sau ca artificiu.Unii critici au considerat ca versurile lui Bacoviasunt de o extrema simplitate,elementaritate,expresie directa a starii lirice.Dupa altii,esenta poeziei este artificialitatea si teatralismul.

In „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”,George Calinescu nota :„Poezia lui G.V-Bacovia a fost socotita,in chip curios,ca lipsita de orice artificiu poetic,ca o poezie simpla,fara mestesug(Eugen Lovinescu,Alexandru Maniu).Si tocmai artificiul te izbeşte şi-i formează în definitiv valoarea.” Nicolae Manolescu avanseaza in „Metamorfozele poeziei” ideea ca :” Primul lucru care ne izbeşte la Bacovia este tocmai spiritul teatral,manierismul,stilul suferinţei.”Pentru poetul Ion Barbu ,care a exprimat intr-un interviu din 1929 o judecata extrem de dura asupra lui Bacovia ,expresia lirica si crearea de atmosfera inseamna lipsa de intelectualitate: „E adevarat ca o netagaduita durere se marturiseste in versurile lui si admiram un simt rar al desenului.Dar ,o poezie depresiva,poezia care nu contine nici un principiu eliberator,e o poezie lirica si ca atare nu ma intereseaza.”

In lucrarea „Introducere in opera lui George Bacovia”,Dinu Flamand este de parere ca :”Poezia bacoviana se organizeaza cu mari eforturi la nivelul expresiei,pentru a invinge insa coplesitor in ansamblu.Cobori in detaliu si surprinzi ezitarile de limba,improprietatile,fadul,vetustul;dar cand citesti intr-un sistem de relatii estetice mai generoase,o grava experienta umana iti vorbeste.”

Opinia lui Nicolae Davidescu in „Aspecte si directii literare” apare ca o idee impotriva curentului:”Bacovia e,inainte sincer.Poezia lui nu tinteste niciodata un anumit efect literar;totdeauna insa,ea aduce cu sine ,fara sa-si dea socoteala,unul.[…]Bacovia se multumeste sa se analizeze si sa-si noteze scurt,precis,cu nervii stransi,intr-o innascuta incordare,impresiile.” Bacovia devine un poet cu un contur distinct de la primul său volum de poezii Plumb, unde intareste rolul simbolului,prin care deosebeste lirica lui de lirica vremii,adaugand peisajul varstelor geologice, decorul asezarilor lacustre, ca si viziunile provinciale mohorate si funeste.Prin poezia sa,el creaza inca de la inceput – cum avea sa scrie Eugen Lovinescu- « o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat intr-un peisagiu de mahala si de oras provincial,intre cimitir si abator,o atmosfera de plumb,in care pluteste obsesia mortii si a neantului,o descompunere a fiintei organice..