ASTEROIZI vs. S T E L E
Asteroizii, numiţi şi planete minore sau planetoizi, sunt corpuri cereşti mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoriţii (care pot avea diametrul de 10 metri sau mai
mult ca mărime, de la câteva sute de kilometri în diametru pâna la roci de numai câţiva zeci de metri. Câţiva dintre cei mai mari au formă sferică şi sunt ca nişte planete in miniatură. Totuşi,
puţin), şi nu sunt comete. Deosebirea dintre asteroizi şi comete se face în momentul în care este descoperit corpul, după aparenţa vizuală: cometele trebuie să aibă o "coamă" perceptibilă (o "atmosferă" densă), în timp ce asteroizii nu au aşa ceva.
vasta majoritate sunt mult mai mici, şi au formă neregulata. Compoziţia fizică a asteroizilor variază şi în multe cazuri e prea puţin inţeleasă. Unii asteroizi sunt corpuri solide de rocă, cu un conţinut metalic mai mic sau mai mare, în timp ce alţii sunt formaţi dintr-o adunatură de roci, formată datorită gravitaţiei. Unul dintre asteroizii descoperiţi, Vesta, este vizibil cu ochiul liber, dar numai în
Asteroizii variază foarte
anumite ocazii în locurile neluminate, cu cer foarte senin.
O stea este în general un anumit tip de corp ceresc din cosmos, masiv şi strălucitor, deseori cu formă aproximativ sferică, alcătuit din plasmă în oarecare echilibru hidrostatic, şi care a produs în trecut sau încă mai produce şi azi energie pe baza reacţiilor de fuziune atomică din interiorul lui. Stelele „împodobesc” cerul nocturn. ele apar pentru un observator terestru ca nişte puncte cu un diametru aparent egal dar cu fluctuaţii de lumină şi culoare diferite. Ochiul uman distinge până la 6.000 de stele. Distanţa până la stele este măsurată cu ajutorul paralaxei stelare şi unghiul rezultat este de ordinul sutelor de mii dint-o secundă de arc.