Antologie.pdf

O formă capricioasă de poezie

Colecţia experimental:

O formă capricioasă de poezie (antologie)

Selecţie de: Anca Bucur, Iulia Militaru şi Andra Rotaru Ilustraţii: Cristina Florentina Budar

Volum publicat în cadrul proiectului Nights in White Satin. O formă capricioasă de poezie, organizat în parteneriat cu: Institutul Cultural Român Ambasada Suediei

Editura frACTalia Bucureşti, 2016

Corector: Teodor Dună Coperta şi tehnoredactare: Cristina Florentina Budar

Tipărit la tipografia editurii frACTalia O formă capricioasă de poezie (antologie) © frACTalia, 2016 pentru prezenta ediție

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României O formă capricioasă de poezie (antologie) / antolog.: Anca Bucur, Iulia Militaru, Andra Rotaru ; il.: Cristina Florentina Budar. - Bucureşti : frACTalia, 2016     ISBN 978-606-94005-9-3 I. Bucur, Anca (antolog.) II. Militaru, Iulia (antolog.) III. Rotaru, Andra (antolog.) IV. Budar, Cristina Florentina (il.) 821.135.1-1(082)

Editura frACTalia Str. Saidac nr.6, bl.34, sc A, etaj 3, ap.15, sector 6 București, România www.fractalia.ro

Comenzi prin email: [email protected]

08

18

Elisabeth Berchtold

32

Sebastian Big

48

76

93

Monica Manolachi

Iulia Militaru

Aase Berg

38

102 Felix Nicolau

Raluca Boboc

Anca Bucur

62

Johannes Göransson

118 Răzvan Pricop

108 Octavian Perpelea

128 Andra Rotaru

ELISABETH BERCHTOLD Elisabeth Berchtold (Suedia) s-a născut în 1971. Poemele ei au apărut în numeroase reviste suedeze. Volumul de debut, Marialucia (Norstedts, 2012) a fost extrem de bine primit de cititori și critica literară suedeză, fiind considerată una dintre scriitoarele de top din ultimii ani. A participat, printre altele, la workshopul de traduceri organizat de ICR Stockholm, în 2015. În 2016 i-a apărut volumul Kära Svan, Editura Norstedts. Traducere în limba română: Evelina Ursu selecție din volumul Marialucia, Norstedts, 2012

Elisabeth Berchtold föddes 1971 i Sverige. Hennes dikter publicerades i många svenska tidskrifter och debutvolymen Marialucia (Norstedts, 2012) var mycket väl mottagen av läsare och svenska litterära kritiker. Elisabeth betraktas som en av de topförfattarna i de senaste åren. Hon deltog i, bland andra, Rumänska Kulturinstitutet i Stockholm:s översättningsworkshop i 2015. År 2016 utgavs hennes volym Kära Svan, Norstedts bokförlag

9

din ciclul Marialucia (am) un munte de Fructe și Păsări strălucitoare savuroase O mare de Pâine, pudrată cu (sărutul) mici chipuri pe fiecare fărâmă de pâine coajă de fruct Pene (luminează sărutul) Precum chipurile tale (precum săruturile tale) Precum cojile tale de pâine O Maria

În pâine o umplutură înăuntru Fructul Pasărea înăuntrul meu a mea carne de pasăre în miez o gaură în fruct (o prăpastie din puf) o groapă de pâine un sărut al Păsării-Gaură sau cum o fi Gustă (hai sărută)

(gust) Fructul fructul e mic, Fructul e carnea de pe mâna mea păsările taie iar în ea Maria, a mea Mare de Păsări ale mele fructe de pâine curg prin mine e carnea Fruct Maria? Alintările penelor mângâie în și din corp că și (când sărut încolo pâinea în mână când întind Palma plină de fărâme îmi ciugulește Inima de Păun pic pic pic)

(culeg) Fructe din tigaie ele tremură maro-închis roșu-pană Sărate sclipind în Gură, culeg guri limba din Fruct sămânța (originală) o Maria, și păsările din Marea Desertului zboară (săruturi) peste corp Fărâme între ochi în stomac pieptul (săruturi) de la

Încât în mâna mea ce ține fructul într-o inimă umflată înflăcărată într-o grotă săruturi într-o cavitate săruturi în pieptul meu săruturi Fac lumină peste fruct fructe fructele Tu rubinos și vișiniu (precum carnea)

piele în păr sexul, Peste tot pe Mine mă bag în gură ciocurile mușcă din Hrana-Fruct oferită cărate exhumate pârlite culese preparate (sărutate) Stoguri de radianți Struguri Smochine stoluri Brațele afundate până la coate Înghit (probabil) un punci de fructe tot

din ciclul Rosa

10

11

Rosa

– Venim aproape de tine lângă fereastră Rosa, Roză peste florile de gheață de pe geamul din spatele Draperiei cu Roze roza Noastră Rosa Roză! – Acolo în spatele Balconului cu roze șerpuiesc alene roze Roze șerpuind împrejurul balustradei Rosa! și dincolo de balustrada cu roze o lumină roz pe cer Tot ce-i al meu e al tău! Roza rupe hainele Rozei Rosa cu spinul rozei – ne ținem Bine de tine Rosa ne ținem bine De picioarele tale roz! Roza mugurește roze Potrivește roze pe corpul roză pe Rosa te împodobim, Rosa Noastră roz roșii bujori de piele roze de diferite feluri mugurite de Rosa! mugurește mugurește mugurește goi pe piele ca Rozele Rosa ornată cu Roze roze Rosa – Rosa Noastră o roză ești Tu pentru noi toți! Tot ce se agață de tine Roze Rosa Plină de roze plină de Floare

12

– Vino în locuri îmbrăcate-n roze Rosa! Rosa întâlnește-Mă acolo în tufele de roze în Umbrarul de roze Roză și-ale tale picioare roz se-nmoaie (de tot) Roza Noastră A CĂZUT peste balustradă iar rozele zgârie pielea roz acolo-n grădina cu roze O ploaie de Roze roz iar Roza în bucățele! Rosa petale de roze în vânt la ora roz a zorilor curg în jurul Rosei roze petale de roze Strigătul Rosei roza Rosei roza Rosei Trup pe curatul Pământ-Roză frunza Rozei corpul frunzei bobocul Rozei pe muntele roză cea mai frumoasă roză sângerie – acum e curată Roza și frumoasă iar roze roșii atârnă peste frumoasa Rosa! Asta a fost partea care merge în Să te Identifici cu Abcesul Roză Din Floare

13

Marialucia (har)ett berg av Frukt och Fåglar glänsande fruktiga En sjö av Bröd och pudrat med (kysssen) små ansikten på i varje bröd smula fruktskal Fjädrar(lyser kyssen) Som dina ansikten (som dina kyssar) som dina brödkanter Å Maria I brödet en fyllning inuti Frukten Fågeln inuti mig mitt fågelkött i mitten ett frukthål (en avgrund av dun)en brödgrop en Hålfågelskyss eller vadå Smaka (kyss den då)

(plockar)Frukt ur pannan de dallrar mörkbrunt fjäderrött Sälta gnistrande i Mun,plockar munnar tungan ur Frukten (ur) fröet åh Maria, och fåglarna ur Kakanssjö flyger(kyssar) över kroppen Smular mellan ögonen i magen bröstet (kyssar) från huden i håret könet, Överallt stoppar jag Mig i munnen näbbarna biter givna Fruktgödda burna uppgrävda stekta plockade framställda (kyssta) Drivor av lystrande Druvor dadlar duvor Armarna nerstuckna till armbågarna jag Sväljer (väl) ett fruktbål sammanlagt

(smakar)Frukten frukten är lila, Frukten är köttet på min hand fåglarna äter sliter i den Maria, min Fågelsjö mina brödfrukter rinner i mig är köttet Frukt Maria? Fjäderkittlingarna smeker i och ut ur kroppen att och i (när jag kysser dit brödet i handen när jag räcker fram Handflatan full av smulor pickar mitt Påfågelshjärta pick pick pick)

14

Att i min hand som håller i frukten i ett hjärta svällfet blodhett i en grotta kyssar i ett hålrum kyssar i mitt bröst kyssar Jag lyser upp frukten frukter frukterna Du purpur och djuprött (som kött)

15

Rosa -Vi går nära intill dig Rosa mot fönstret, Ros mot frostrosorna på rutan bakom Rosengardinen ros Vår Rosa Ros! -Där bakom rosenBalkongen ringlar rosor Rosor ringlande runt räcket Rosa! och bakom rosenräcket ett rosa sken på himlen Allt mitt är ditt!Ros rivs Rosa Rosas kläder sönder av rosentaggen -vi håller Fast vid dig Rosa vi håller fast Vid dina rosenBen!Ros det slår ut rosor Passar in rosor på roskroppen på Rosa pryder dig, Vår Rosa rosa röda HudBlommor rosor av olika slag Rosa Slår ut! slå ut slå ut slå ut nakna på huden som Rosor Rosa beströdd med Rosor rosor Rosa -Vår Rosa en Ros är Du för oss alla! Allt som fastnar på dig Rosor Rosa Full av ros full av Blom -Kom med till rosbevuxna platser Rosa! Rosa möt Mig där i Rosensnåren i en Berså av rosor Ros och rosenbenen dina viker sig (rätt av) Vår Ros FÖLL över räcket och rosorna rispar Roshuden därute i rosenTrädgården Ett regn av Rosor rosa och Rosen flikas i bitar! Rosa rosblad för vinden i rosa Gryningstimmen det rinner runtom Rosa rosa rosblad Rosas rop Rosas ros Rosas ros Kropp på jungfruliga Rosjorden Rosas blad bladkroppen Rosas rosknopp på rosenberget den vackraste Blodrosen -nu är Rosen ren och fin och rosor över fina Rosa röda! Där gick snittet in Lever sig In i Ut ur Blomman rosbölden

16

17

AASE BERG Aase Berg (n. 1967) este poetă și critic suedez, recunoscută la nivel mondial. A fost printre fondatorii Grupului Suprarealist din Stockholm, în 1986. Începând cu anii `90 ea devine una dintre vocile cele mai puternice ale liricii suedeze contemporane. A publicat majoritatea volumelor sale la Bonnier, cea mai prestigioasă editură din Suedia. A debutat în proză cu Perversioner: 12 noveller om avvikelser, volum publicat la Vertigo. Aase Berg a fost editor al revistei Bonniers Litterära Magasin (BLM), critic literar al ziarului Expressen și colaborator al altor reviste suedeze. Dintre volumele publicate: Hos rådjur: prosadikter (Stockholm: Bonnier Alba, 1997), Mörk materia (Stockholm: Bonnier, 1999); Forsla fett: dikter (Stockholm: Bonnier, 2002); Perversioner: 12 noveller om avvikelser, ed. Viktoria Jäderling (Stockholm: Vertigo 2003); Uppland: dikter (Stockholm: Bonnier, 2005); Remainland: Selected Poems of Aase Berg, traducere de Johannes Göransson (Tuscaloosa: Action Books, 2005); With Deer, traducere de Johannes Göransson (Boston: Black Ocean, 2009); Hackers (Albert Bonniers Förlag, 2015).

Aase Berg (f. 1967) är en svensk poet och litterär kritiker med internationell uppskattning. 1986 var hon en av de grundande medlemmarna av Surrealistgruppen i Stockholm. Börjande 90-talet blir hon en av de starkaste rösterna av samtida svensk lyrik. Hon publicerade de flesta av sina volymer hos Bonnier, det mest prestigefyllda bokförlaget i Sverige. Aase gjorde sin prosadebut med Perversioner: 12 noveller om avvikelser, volym som publicerades hos Vertigo. Aase Berg var redaktör på Bonniers Litterära Magasin (BLM), litterär kritiker på Expressen och kollaboratör på andra svenska magasiner. Av sina publicerade volymer kan man nämna: Hos rådjur: prosadikter (Stockholm: Bonnier Alba, 1997), Mörk materia (Stockholm: Bonnier, 1999); Forsla fett: dikter (Stockholm: Bonnier, 2002); Perversioner: 12 noveller om avvikelser, red. Viktoria Jäderling (Stockholm: Vertifo 2003); Uppland: dikter (Stockholm: Bonnier, 2005); Remainland: Selected Poems of Aase Berg, översättning av Johannes Göransson (Tuscaloosa: Action Books, 2005); With deer, översättning av Johannes Göransson (Boston: Black Ocean, 2009); Hackers (Albert Bonniers Förlag, 2015).

Traducere în limba română: Evelina Ursu Poezii extrase din volumul Hackers (2015)

19

Asta e o amenințare: Noi suntem capcana femeii. Noi suntem animalul gazdă, conectat la paraziți din carne flască precum bărbați leneși și dorințe sexuale manipulative și slugi de companie nesimțit de naive. Însă corpul are un cerc vicios, mișcarea femeii o spirală crescândă. Pe șleau despre vulnerabilitatea invulnerabilă, noi am fost întotdeauna bune la dragoste foarte complicată. Există o libertate femeiască. Locuri în sentiment de care nu știi să existe. Mașinăriile din noi calibrate fin într-un focus înghețat:

We are Anonymous. We are Legion. We do not forgive. We do not forget. Expect us – always

Kong, nov -14

20

moloși de luptă, elefanți giganți, fumul armăsarilor de război, semne de la suporturile de piept și de la diafragme, coapse încordate tremurânde, mușchi interiori, cufundată în scaun – izbiturile puternice ca de potcoave ale greutăților răsună roșu curge în spatele, în fața pleoapelor și e noapte în Njutånger

În timp ce lutul se întărește încet pe suprafața mesei iar peste trupul femeii mânjit cu lut crapă Golem parazitul intestinelor se desfășoară și atinge stadiul Penthesilea difficilis; orbitorul, heliofobul și nevăzutul terminator

Tabula rasa – Masa așezată ce s-a prăbușit sub propria-i greutate

Aase Berg, Sha-Tin, Hong

Care niciodată – repet, NICIODATĂ! – nu și-ar tăia sânul drept pentru a purta mai bine o armă

Vreau să fiu o pasăre. Păsările nu sunt libere. Au control absolut.

21

Fata mea cea mică pășește într-o cameră, orice cameră, și se prezintă: „Ich bin Alma!” Când mă respingi n-are de-a face cu mine. Nu am spus nici prea mult, nici prea puțin, nu sunt nici prea disperată, nici prea rezervată. Și chiar de-aș fi! Dacă nu mă vrei, atunci e problema ta. Ich bin Alma. Merg prin lume și sunt: Ich bin Alma!

Noua E4 între Enånger-Hudiksvall înainte să fie deschisă pentru trafic. O platformă-planetă rece la timpul viitor văzută prin pădure. Regulile de trafic încă nu se aplică, iar dreapta suflă dinspre stânga. Suprafața e încă plată, dimensiunile nu s-au materializat, urmând să fie trezite abia atunci când vehicule fulgerătoare vor rula pe benzile vântului cu viteza unor motoare cu reacție. Mașinile gonesc ducând cu ele fantome fără chipuri. Vehicule îmbrăcate în obscur greu creează rute de evacuare de asfalt până în inima pământului. Valuri de speranță nevăzută, un torent violent de viteză. În depărtare, în afara camerei cu endorfine, răgetul Motocicliștilor, un ATV absoarbe imensitatea cosmică. O libelulă spațială aruncă umbre de-a lungul unei suprafețe sugativă.

Acesta e un cal iar el spune nu. Însă omul spune Vreau să te am. Dacă ești animal aici ori trăiești, ori ești mort. Sănătos și zdravăn ori un glonte în cap. Civilizația înseamnă să iubești puternic.

Atunci când anxietatea conștiinței crește constant, cruzimea agresorului evoluează către o transă maniacală, din care îi e tot mai teamă să se trezească. În schimb, încet se va instala oboseala metalică, poate fi somnul materialului umanizat? Fricțiune cu procesul de răcire a lavei lente. Un cal ce paște lângă autostradă, sevă dizolvată în intestinele-i calde, plutind umflat de-a lungul cărărilor în căutarea hranei, devorând odihna lumii. Calul e un refugiu în care timpul stă în loc. Cerul înroșește deasupra într-un calm murmurător. Însă calul e în același timp un tanc, drumul un nor, asfaltul cedează. timpul crește. Dacă viteza e dorința de-a scăpa către ce.

22

23

Capre înghesuite, ochi strâns închiși de la curentul de viteză îmbulzindu-se pe platformă Liniștea vitezei Shezhen-Ghangzhou Expressway Cum puteți să faceți asta nespusului?

Asta e o amenințare: Bărbatul tărie în corpul unui bărbat e cu 100 kg mai greu decât un om sprijinit în mână de un perete

Stăpânul lovește sau nu, ori lovește ori nu, așa că lovește

Ea știe cine o poate lovi Subalternii au mai multă grăsime abdominală

Ea lovește înapoi: batoză cu piercing, cață bețivă, știoalfă suicidală.

Noi suntem capcana femeii. Noi suntem animalul gazdă, conectat la paraziți din carne flască precum bărbați leneși și dorințe sexuale manipulative și slugi de companie nesimțit de naive. Însă corpul are un cerc vicios, mișcarea femeii o spirală crescândă. Pe șleau despre vulnerabilitatea invulnerabilă, noi am fost întotdeauna bune la dragoste foarte complicată. Există o libertate femeiască. Locuri în sentiment de care nu știi să existe. Mașinăriile din noi calibrate fin într-un focus înghețat: We are Anonymous. We are Legion. We do not forgive. We do not forget. Expect us – always Kong, nov -14

Aase Berg, Sha-Tin, Hong

Tabula rasa – Masa așezată

O femeie bine-crescută nu ridică niciodată o mână.

ce s-a prăbușit sub propria-i greutate

24

25

Dikter ur Hackers (2015):

slagfältsmolosser, gigantelefanter, stridshingstarnas rök, magstödens, diafragmornas blocktryck, frossande klämlår, insidesmuskler, nedsjunken i säte -

Det här är ett hot: Vi är kvinnofällan. Vi är värdinnedjuret, uppkopplad mot slappköttade parasiter såsom lata män och manipulativa knullviljor och bortskämt omedvetna sällskapshjon. Men kroppen har en ond cirkel, kvinnorörelsen en stegrande spiral. I klarspråk om den osårbara sårbarheten, vi har alltid varit bra på mycket komplicerad kärlek. Det finns en kvinnlig frihet. Platser i känslan du inte vet finns. Maskinerna i oss finkalibrerade till fruset fokus:

We are Anonymous. We are Legion. We do not forgive. We do not forget. Expect us – always Aase Berg, Sha-Tin, Hong Kong, nov -14

tyngdbalansens hårda hästkast klingar rött rinner bakom, framför ögonlocken och det är natt i Njutånger

När leran långsamt stelnar över bordsytan och över kvinnokroppen insmetad i leran krakelerar Golem inälvsparasiten vecklas ut och uppnår stadiet Penthesilea difficilis; den bländande, ljusskygga och osedda terminatorn

Som aldrig – upprepar, ALDRIG! – skulle skära av sitt högra bröst för att bättre bära ett vapen

Tabula rasa – dukade bordet som krossats under sin egen tyngd

26

Jag vill vara en fågel. Fåglar är inte fria. De har full kontroll.

27

Min lilla flicka kliver in i ett rum, vilket som helst, och presenterar sig: ”Ich bin Alma!” När du dissar mig har det inte med mig att göra. Jag har inte sagt för mycket eller för lite, varken för desperat eller avmätt. Och om så vore! Om du inte kan ta mig, då är det ditt problem. Ich bin Alma. Går runt världen och är: Ich bin Alma!

Nya E 4:an mellan Enånger – Hudiksvall innan trafiken släpps på. En kall planetplattform futurum genom skogen. Trafikreglerna gäller inte än, och höger blåser in från vänster. Ännu plana yta, dimensionerna har inte väckts, kommer senare att rullas ut när fortfarande fordon drar upp fartvindens försvinnarbanor av jetstrålad hastighet. Åkdonen ilande av ansiktslösa spöken. Tungt mörklagda vehiklar formar svarta smitvägar av asfalt in mot jordens hjärta. Vågor av osynligt hopp, en forsande flod av snabbhet. Långt fjärran, utanför det endorfina rummet Motormännens bröl, fyrhjuling absorberar kosmisk vidsträckthet. En glänsande rymdslända kastar förbirusande skuggbilder längs hårt uppsugande underlag. Då samvetsångesten oavbrutet tilltar, utvecklas förövarens skoningslöshet till manisk trance, som han alltmer fruktar att vakna upp ur. Istället kommer småningom metalltrötthet slå ut, kan materialens sömn göras mänsklig?

Den är en häst och den säger nej. Men människan säger Vill ha dig. Om man är djur här så antingen lever man eller är död. Frisk och kry eller en kula i pannan. Civilisation är att älska hårt.

Friktion mot svalnande förlopp av långsam lavasten. En häst som går och betar intill motorvägen, högupplöst växtsaft i varma tarmar, uppblåst svävande längs vandringsvägarna av födosök, slukande världens vila. Hästen är ett härbärge där tiden inuti står stilla. Himlen rödnar framöver i susande lugn. Men hästen är samtidigt en stridsvagn, vägen ett moln, asfalten mojnar, tiden tilltar. Om hastighet är längtan bort mot vad.

28

29

Getter sammanträngda, stelblundande fartvind hopklumpas på flaket Hastighetens tystnad

Nanoblacka hästar, vantasvart nätfiske i Polaris pärla. En lite hård matt pärla av syntet. Eller Pinctada margaritifera, avlad i musslor på Tahiti. Lokala föroreningar ger pärlan färg. Men kärnan i den äkta pärlan från Bahrain är inte sandkorn. Små hål i ostronskalet tyder på en parasit. I mjukdelarna inne i den trögslackande tarmfloran hos svävarhästen. Längs oceanens sidenvägar där de blanka pärlorna av motormännens hjälmar yr i samma månljus, samma skum.

Shezhen-Ghangzhou Expressway Hur kan ni göra detta mot det outsagda?

Spritmannen i manskroppen är 100 kg tyngre än en människa mot väggens handtryck

Trematoder bor i snäckor i fuktiga miljöer. De glider upp i snäckornas antenner där de börjar blinka. På så vis styr de värddjuret att snigla upp på vasstrån där det blir en liten ljusshow. En fågel lockas dit och sväljer snäckan. Och trematoden är nu hemma i sin fågel, dit den slutligt vill!

Husbonden slår eller inte, antingen han slår eller inte, så slår han

30

Starr sting pain scale. Det finns en färg för plötslig sorg och den är gul och liknar giftet, solen. Ditt ansikte är mycket annorlunda när du inte ler, när du negerar skarpt och hålar. Stellära vindvisslor som visselblåser och det slutar sällan bra för munnen bakom aldrig ler mer. Men måste ändå nära stingfärgen och giftet, solen.

Hon vet vem som får slå henne Underlydande har mer bukfett Hon slår tillbaka: piercingfetto, grogghagga, självskadesludder. Den fostrade kvinnan höjer aldrig en hand.

Vem är den första parasiten för en hyperparasit? Kan värdinsekten korskryptera sin doftkommunikation? Men ingen kryptohjärna, inget pingsökande hjärta beats me. Du, mitt akvarium för stjärnfiske, och jag, dark vision electronic rakt igenom dig. Motorvägarna i himlen är bestämda rutter mellan brytpunkter. Kontakta Ho Chi Minh, brytpunkt Igari. De sju elektroniska handslagen i sydkinesiska sjön och ett ofullständigt handslag nära vägs ände. Försvinna spårlöst i vår tid, men är det döden eller värdbyte?

Tvångsavsluta: Överta mannens våld, man kan queera det, går i slutändan under. Under finns: List, Slughet, Framförhållning.

31

SEBASTIAN BIG Sebastian Big a publicat volumele: Cartografii ale modernității (volum colectiv), Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2002; Knowledge and action within the knowledge based society (volum colectiv), Editura Institutul European, Iași, 2011; Vată de sticlă, Editura Charmides, Bistrița, 2015. În curând, la Editura frACTalia va publica volumul Masiv.

Sebastian Big contributed to two collections of essays entitled Cartografii ale modernității (Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2002) and Knowledge and action within the knowledge-based society (Institutul European, Iași, 2011). His poetry debut is Vată de sticlă (Charmides, Bistrița, 2015). His newest volume, Masiv, will be published by frACTalia. Translated from the Romanian by MARGENTO (Chris Tanasescu) and Alexandru Polgar

33

01 Artiști, poeţi, oameni de știinţă, din cele mai diferite domenii, în toate timpurile, au gustat cu voluptate din cupa nezăgăzuitelor contraste și a măreţelor simfonii ale arhitecturii solide a masivului.

02 Prin prestigioasele lor proporţii, podoabele fermecătoare ale masivului au constituit vii motive de inspiraţie pentru unii, dându-le sentimentul unei intense trăiri, sau a stimulat pe alţii în desfacerea cătușelor care ferecau bogăţiile concentrate de forţa mileniilor în stânca trainică a masivului.

17 Aproape de oriunde s-ar îndrepta călătorul spre impunătoarele frunţi de piatră ale masivului, sentimentului de inaccesibilitate încercat în primul moment îi ia repede locul dorinţa arzătoare de a pătrunde cât mai adânc, pe cărările întortocheate, pe care, cu fiecare pas, frumuseţea peisajului își 34dezvăluie cu dărnicie comorile.

26 Uneori, interesul știinţific, dar și cel turistic, este legat de păstrarea unui singur element, care își pune amprenta în peisajul masivului.

27 Ocrotirea naturii în patria noastră este o problemă de stat, hotărârile și modul în care acestea sunt înfăptuite urmărind atât conservarea peisajului, cât și studierea știinţifică a componentelor sale. De aceea, numeroase plante, animale și locuri de un pitoresc și de o importanţă știinţifică deosebită au fost declarate monumente ale naturii, ele fiind ocrotite prin lege.

28 în lungul celor mai multe văi transversale și longitudinale, în depresiunile alungite, la poalele masivului, casele se dispun ca mărgelele într-un șirag continuu, pe mai mulţi kilometri, micile îngrămădiri din zonele mai largi reprezentând de obicei vetrele satelor. De o parte și de alta a râului, uneori a drumului ce-l însoţește, case cu parmalâcurile frumos ornamentate, cu acoperișuri înalte de șindrilă, se dispun faţă în faţă, având în spate, în sus pe versant, grădina și livada. Totul e împărţit chibzuit, omul muntelui nelăsând nici o palmă de pământ nefolosită.

35

01 Artists, poets, and scientists in the most diverse fields and throughout history drank voluptuously from the chalice of uncurbed opposites and magnificent symphonies of the massif’s solid architecture. 02 The prestigious proportions of its enchanting adornments  have been to some, vivid inspiration, and an intense experience, while instigating others to break the shackles locking the rich veins hoarded by the force of millennia in the massif’s enduring rock.

17 No matter wherefrom the traveler approaches the towering stony head of the massif, the first sense of inaccessibility is soon replaced by the ardent wish to go deeper and deeper down the winding paths where step by step the stunning landscape generously unfolds its treasures.

36

26 Sometimes, both scientific and touristic interests are excited by the preservation of one single feature which leaves an imprint on the massif landscape.

27 Environmental protection is a state affair in our homeland; the attending bylaws and their enforcement ensure both landscape conservation and the scientific survey of its features. Therefore numerous species and sites of particular beauty and scientific importance have been declared natural heritage and are defended by law. 28 All along the transversal and longitudinal valleys, in the lengthy depressions, at the foot of the massif, houses are laid out like beads on a continuous miles-long string. The small clusters amid wider spaces usually mark the heart of a village. On both sides of the river, sometimes on both sides of the road running along it, houses with fancy fences and shingle gables face each other, with gardens and orchards in their backyards perched up on the side of the mountain. Every plot is carefully tended, as mountain people leave no land idle.

37

RALUCA BOBOC Raluca Boboc is a writer and photographer. B.A. in foreign languages (English-Swedish), master in Jewish studies and Ph.D in History at the University of Bucharest, defending a thesis on the philosophy and anthropology of the body in religion. While forever revisiting the Orient through articles and photo albums, she only had time to publish the book Reprezentări ale corpului în imaginarul biblic. Cartea Proverbelor (Ratio et Revelatio, 2015) but will soon launch a book of photopoetry in prose with frACTalia. Raluca Boboc scrie şi face fotografie. Licenţa în limbi străine (englezăsuedeză), master în studii iudaice și doctorat în istorie, Universitatea din București, cu o teză despre filosofia și antropologia trupului în religie. Revizitează des Orientul prin articole și albume fotografice, a publicat doar cartea Reprezentări ale corpului în imaginarul biblic. Cartea Proverbelor (Ratio et Revelatio, 2015) dar în curând va lansa un album de fotopoezie în proză la editura frACTlia. Traducere în limba engleză: Alistair Ian Blyth

Firimituri din geantă despre Vietnam şi alte păsărele  În Vietnam, a intrat cu foamea în gât, sub un cer pâclos, dar fără ploaie, cu o auto-tiriboanţă atât de prudentă, de părea să meargă pe vârfuri pe străzile Hanoiului, dar tot se mai împiedica uneori, izbindu-i pe toţi de geam, cu privirea aţintită la casele înguste ca feliile de tort tăiate cât mai subţire cu putinţă, la un final de nuntă zgârcită. Coborând, s-au împiedicat şi singuri de trotuarele pline de scăunele de plastic, ca de păpuşă, dar pe care oameni în toată firea lor bolovănoasă stăteau şi beau cafele şi supe cu tăieţei de la prima oră a dimineţii.

40

După Bangkok, i-a plăcut Hanoi. Are încă aerul şarmant de lungă poveste colonială de dragoste şi război, cu o droaie de fire satelit – povestiri mai mici, ghemuite ca haitele de scăunele de pe trotuare, din jurul câte unei tigăi, o vreme sfârâinde apetisant şi apoi lamentabil înecate în supă. A crezut chiar că ăsta e modelul vietnamez, matricea stilistică a fâşiei dragonice. Apoi, venind odată de la munte, atunci a avut revelaţia că modelul e altul, mult mai geometric în interiorul constelaţiilor din jurul bolovanilor înguşti, şi că geometriile perfecte ale peisajului vietnamez s-au întins şi au molipsit iremediabil oamenii. Vietnamul e o culme a geometriei, iar vietnamezii, bolovănoşi fără putinţă de scăpare, recapitulează relieful de munţi-printre-orezuri al patriei. Unii călăresc bivoli. Musonul i-a urmărit, într-adevăr, dar nu aşa cum urmăreşte soarele călătorul pornit spre apus. Pe maestru l-a urmărit întru totul subtil, „neconfruntaţional”, i-a afectat memoria umbrelistică, ruinându-l la aspectul financiar. Pe ea, în schimb, a urmărit-o cu o urmărire stridentă şi declarativă, din pricina sandalei vişinii de la nea Roberto. Cel puţin jumătate din călătorie a arătat ca şi cum tocmai călcase într-o crimă. Aşa a pornit odată de la Sapa, de la muntele cu orezuri mai geometrice ca niciodată şi, trecând prin Hoalu şi toate celelalte, tot aşa a ajuns în Hue, ţinut cu oameni mai molatici la prima asprime a întâlnirii, deşi probabil cu mult mai aspri la alte aspecte, judecând după straturile groase de lupte din pământurile dimprejurul Hueului, toate presărate cu morminte. Din tren a văzut deja, geometria se complică aici, căci mormintele nu se lasă cartografiate, răsar doar fără logică şi fără putinţă de tăgadă dintre munţi, orezuri şi bivoli. Uneori nici două măcar nu încap într-o singură privire. Morţii vietnamezilor nu se strâng prea uşor laolaltă, sunt ca viii suedezilor: dacă o casă aici, alta la jdemii de sute de metri. Oameni aspri, cărora nu le place să se înghesuie în privirea nimănui.

Dar şi aici, şi oriunde altundeva în Vietnam, sufletul devine brusc delicat, limpede şi auriu în faţa păsărilor. Vietnamezii cultivă păsărele. Toţi au colivii, cel puţin una, cu care ies la plimbare seara, pe care şi-o anină în copacul sub care îşi iau prânzul, pe care şi-o plimbă cu motocicleta în vizită la mătuşi şi la cina de afaceri. Iar cine nu are sau şi-a uitat-o acasă, de trei ori mai predispus la umilirea şi frăgezirea sufletului, se aşază pietrificat la cafeneaua cu cele mai multe colivii şi se înmoaie până la transparenţă, până se face ca piatra lichidă, sub trilurile păsărilor celorlalţi. În Vietnam, lucrurile se fac altfel, până şi vorba merge spre urechea celuilalt cu totul altfel. Ecuaţia e om-înaripată-om. Orice relaţie între vietnamezi e mediată de păsări. Şi totuşi, în Vietnam se mănâncă înaripate. Unii, cei însărcinaţi cu frigăruile stradale, le mănâncă şi le oferă şi trecătorilor, asezonate cu înghiţituri de orez lipicios din sulul de bambus pârjolit în jarul de alături. Ei spun că sunt altele. Probabil cele care nu ştiu să cânte. Vietnamezii sunt oameni bolovănoşi şi crânceni, dar drepţi cu sine. Nu frig decât înaripatele care îi lasă prizonieri cunoaşterii geometrice. Cambodienii, în schimb, un trib cu totul altfel, cu o structură lacustră şi mieroasă ca pământurile lor inundate şi presărate cu influenţe indiene, ei mănâncă orice are picioare, mai ales picioare multe, şi le digeră bine fripte şi condimentate. Tarantule prăjite în ulei de cocos. Dulci şi uleioase ca poveştile lor de dragoste, pline de accidente şi încercări de autoaccidentare, cântate cu precădere spre delirul călătorilor de prin autobuze. Un trib mieros cu predispoziţii ascuţite la naivitate şi gelozie. Ultimul fruct al dragonului din Seam Reap a fost puţin peste a doua tinereţe şi a avut asupra ei efectul unui elefant bătrân rămas singur într-o ţară plină de elefanţi tineri. Avea gustul Indochinei din cafeneaua violetă cu bărbaţi neaşteptat de inocenţi din China Town-ul Bangkok-ului – într-un fel cam tot ce înţelesese din zonă până să se năpustească asupra pietrelor Angkor Wat-ului, simţind din nou că India e pe aproape şi o pândeşte, că stă să-i sară în spate şi să o cutremure iar. Acum ceva vreme se şmecherise în vulnerabilitatea ei şi ţinea pungi special pregătite pentru cutremurele indiene. Mai ales cele în care înainte cumpărase turmeric şi sandale sau brăţări, vanilie, santal sau feţe de pernă – astea erau cele mai bune; împăturite cu precauţie şi chibzuit strâmtorate, purtau mirosul câteva luni reale, fără declanşări autohalucinante. Probabil pentru că erau pungi de prăzi luate pe drept. Nu era nimic în plus în ele, lua doar ce i se cuvenea din India, adică tot. Şi totuşi, la un moment dat, a luat ceva în plus. Visul de anul ăsta i-a arătat excesul.

41

Aduseseşi acasă la Bucureşti o ricşă şi, pentru că nu aveai loc pentru ea pe balcon sau în parcare, o ascundeai cumva de mami şi de poliţie, totodată, ţinând-o în continuă mişcare prin parcurile oraşului, implorându-ţi prietenii pe rând, în ora liberă a fiecăruia, să o conducă neîncetat, tremurând plină de frica închiderii parcului Cişmigiu din cauza inundaţiilor. Sigur, visul l-a avut în Bangkok, în vremuri neplăcute, iar inundaţiile le-a luat de aici, din Asia, poate chiar din Cambodia cea cu geometrii înecate, dar ricşa nu era de aici. Aici sunt făcute ca să te simţi rege în ele, regele junglei cambodiene, os din osul regal cambodian, adică în formă de barcă lacustră, întotdeauna precum o caleaşcă la o motocicletă priponită-n loc de cal, cu copertine de ploaie asortate, „coborâbile” lateral în formă de cort, cu fermoar şi ferestre de celofan. Dar ricşa din visul ei era alta, era ricşa ricşarului musulman obosit din Kolkata, cel care spusese că ar renunţa, că ar rămâne cu mama bolnavă acasă şi şi-ar vinde oricând cu 500 de dolari unealta de transportat indieni graşi şi sahibi albi. Aşadar, ricşa visată fusese, în acelaşi timp, renunţarea şi remuşcarea – renunţarea, partea ricşarului musulman obosit şi remuşcarea, partea ei, a cotropitorului, cea care – aşa cum spusese Gheorghe acum 4 ani – nu venea vara în India, nici în vacanţă de odihnă şi nici în vreo căutare, ci venea să colonizeze India, în fiecare an din nou şi mai mult. Aşa să fie, oare a reiterat şi ea relaţia asta bolnavă, despre care se discută de secole, asta a fost tot? Ea spunea că a venit ba pentru dragostea refuzată cândva în Nord, ba pentru un lung şir de afaceri ca nişte usturoaie mici şi încăpăţânate, ba pentru viaţa care aici e ca oceanul, de acolo de unde e ca balta. Şi se trezise uitându-se, an după an, când la unul, când la celălalt, ca un râu mic şi nehotărât şi care nu ştie unde e chemat să se verse. Pentru liniştea de a se vărsa în baltă ştiind că există şi ocean. Echilibristica deltelor. Ce reţea complicată, cu parfum de valiză în care s-a făcut contrabandă cu parfum de lotus. Mai mult decât parfumul, floarea de lotus e un exerciţiu de raportare, de transfigurare sublimă. Care o ţine pe drum. De aceea, vara mărşăluieşte. Poza cu cei doi ninja musulmani de la Fatehpur Sikri spune mai mult decât orice cuvinte. India nu cunoaşte distanţe critice. Iar ea are nevoie de India ca de apă, cel puţin atât timp cât e chemată să se plimbe prin deşerturile autocriticilor juife. Adică pe viaţă. Şi apoi mai are nevoie de India ca de prosop, cel puţin atât timp cât e chemată să se scalde în ape suedeze. Tot pe viaţă. Şi apoi, mai mult decât toate acestea, pentru tot acel timp când se uită, şi se înstrăinează, şi se întunecă. Pentru că India nu cunoaşte nefirescul.

42

43

Crumbs From Her Bag About Vietnam and Other Birds They entered Vietnam with hunger in her throat, beneath a foggy but rainless sky, in an auto-rickshaw so cautious that it seemed to walk on tiptoes along the streets of Hanoi, but even so, it still tripped up sometimes, banging the passengers up against the window as they peered at the narrow houses, which were like pieces of cake sliced as thinly as possible at the end of a niggardly wedding. Alighting they too tripped up on the pavements full of plastic chairs, like doll’s house furniture, but on which people in all their boulder-like bulk sat drinking coffee and noodle soup first thing in the morning. After Bangkok, she liked Hanoi. It still has the charming air of a long colonial story of love and war, with a swarm of orbiting threads—smaller stories, huddled, like the packs of chairs on the pavements, around a frying pan sizzling appetisingly for a while and then lamentably dumped in the soup. She believed that this was the Vietnamese pattern, the stylistic matrix of the dragon strip. But then, coming back from the mountain, she had the revelation that the pattern was different, more geometric inside the constellations around the narrow boulders, and that the perfect geometries of the Vietnamese landscape spread and irrevocably infected people. Vietnam is the summit of geometry, and the Vietnamese, boulder-like in their bulk, unable to escape, recapitulate the relief of the homeland’s mountains among paddy fields. Some ride buffalos. The monsoon had indeed followed her, but not in the way the sun follows the traveller heading westward. It followed the master in a wholly subtle, non-confrontational way; it affected his umbrella-like memory, ruining him financially speaking. But her it followed in a strident, declarative way, because of the cherry-red sandal from Roberto. For at least half the journey she looked as if she had just trodden on a murder. That was how she left Sapa, the mountain with paddy fields more geometric than ever, and passing through Hoalu and all the other places, that was how she arrived in Hue, a region whose people were softer during the first harshness of meeting, although probably much harsher in other respects, to judge by the thick layers of battles in the lands around Hue, all of them dotted with graves. From the train she saw that the geometry grew complicated here, since the graves cannot be mapped, they spring up illogically and irrefutably among the mountains, paddy fields and buffalos. Sometimes not even two can be caught within a single glance. The Vietnamese dead cannot easily be gathered together; they are like the Swedish living: one house here, another hundreds of metres away. Harsh people, who do not like to be crowded together within anybody’s gaze.

44

But even here, and everywhere else in Vietnam, the soul becomes suddenly delicate, pellucid and golden in front of the birds. The Vietnamese cultivate birds. They all have bird cages, at least one, which they take with them on their evening walks, which they hang from the tree beneath which they eat their lunch, which they take with them on their motorcycles when they go to visit an aunt or to a business dinner. And whoever does not have any or has forgotten them at home, three times more liable to humiliation and tenderisation of the soul, sits stonily at the café with the most birdcages and softens to the point of transparency, until he becomes a liquid stone, amid the trills of others’ birds. In Vietnam, things are done differently, and even speech reaches the other’s ears completely differently. The equation is human—avian— human. Every relationship between Vietnamese is mediated by birds. But even so, in Vietnam they eat feathered creatures. Those in charge of the street grills eat them and purvey them to passers-by, seasoned with mouthfuls of sticky rice from the bamboo roll scorched in the embers alongside. They say they are different birds. Probably the ones that do not know how to sing. The Vietnamese are boulder-like and stern people, but upright with themselves. They grill only the birds that leave them prisoners of geometric knowledge. The Cambodians, on the other hand, are a completely different tribe, whose structure is lacustrine and honeyed like their flooded lands and peppered with Indian influences, they eat anything that has legs, particularly multiple legs, and they digest them well baked and seasoned. Tarantulas fried in coconut oil. As sweet and oily as their stories of love, full of accidents and attempts to inflict accidents on themselves, sung chiefly for the delirium of bus passengers. A honeyed tribe with a sharp predilection for naivety and jealousy. The final fruit of the dragon of Seam Reap was a little after the second flush of youth and had on her the effect of an old elephant left alone in a land full of young elephants. It had the taste of Indochina from the violet café with unexpectedly innocent men in Bangkok’s China Town—in a way, more or less everything she had understood about the area by the time she rushed to the stones of Angkor Wat, sensing once more that India was nearby and stalked her, that it was about to leap on her back and cause her to quake again. A while ago she had grown sly in her vulnerability and kept bags specially prepared for the Indian quakes. Particularly the ones in which she had previously bought turmeric and sandals or bracelets, vanilla, sandalwood and pillowcases—those were the best ones; carefully folded up and thriftily made thin, they carried the scent a real few months, without triggering self-inflicted hallucinations. Probably because they were bags of rightfully taken prey. There was nothing surplus in them, from India she took only what she was entitled to, which is to say, everything. But even so, after a while, she took something extra. This year’s dream showed her excess.

45

You had brought home to Bucharest a rickshaw and because you did not have room for it on your balcony or in the car park, you hid it somehow from mother and the police, at the same time, keeping it in perpetual motion around the city’s parks, imploring each of your friends in turn, during their breaks, to drive it without stopping, trembling for fear that Cișmigiu Park might close due to flooding.

46

Of course, the dream she had in Bangkok, during nasty weather, and the flooding she took from here, from Asia, perhaps even from Cambodia with its submerged geometries, but the rickshaw was not from here. Here they are made so that you will feel like a king in them, the king of the Cambodian jungle, a bone of the Cambodian royal bone, which is to say, in the shape of a lake boat, always like a carriage tethered to a motorcycle instead of a horse, with assorted rain canopies, which can be pulled down at the sides to form a tent, with a zipper and cellophane windows. But the rickshaw in her dream was different, it was the rickshaw of the weary Muslim rickshaw driver from Kolkata, the one who had said he would give it up, that he would look after his sick mother at home and for five hundred dollars he would sell in an instant his tool for transporting fat Indians and white sahibs. And so, the dream rickshaw had been simultaneously renunciation and remorse—renunciation on the part of the weary Muslim rickshaw driver and remorse on her part, the invader, the one who, as Gheorghe said four years ago, had come to India in the summer neither on holiday nor looking for something, but to colonise India, every year anew and a little bit more. Was it really like that? Did she really repeat that sickly relationship, which they had been talking about for centuries?

Was that all? She said that she came either for the love once refused her in the North or for a long series of business dealings, like small, stubborn cloves of garlic, or for the life that

here is like the ocean, whereas there it was like a pond. And she had found herself looking, year after year, now at one, now at the other, like a small, undecided river, which does not know where it is expected to empty. For the peace of emptying into a pond, knowing that an ocean also exists. The balancing act of the deltas. Like a complicated web, with the scent of a suitcase that has been used for smuggling lotus perfume. More than the perfume, the lotus flower is an exercise in relating, in sublime transfiguration. Which keeps her on the road. Which is why in summer she marches forth.



The photograph of the two Muslim ninjas from Fatehpur Sikri says more than any words. India knows no critical distance. And she needs India like she needs water, at least as long as she is summoned to walk through the deserts of auto-critique juive. Which is to say, for life. And then she also needs India like a towel, at least as long as she is summoned to bathe in Swedish waters. Also for life. And then, more than all the foregoing, for that whole time when she looks, and she becomes a stranger to herself, and she becomes dark. Because India knows no unnaturalness.

47

ANCA BUCUR Anca Bucur is a Bucharest-based poet and multi-media performance artist,

Anca Bucur este poetă și multi-media performance artist, co-fondator și

redactor-șef la editura frACTalia, și editor al revistei InterRe:ACT. A urmat cursurile Facultății de Litere din București pe care le-a absolvit cu o diplomă de master în teoria literaturii, iar, în prezent, este doctorandă CESI cu o teză despre urma lui Wittgenstein în literatură și arta conceptuală. În performanceuri, aceasta lucrează cu digital media și computer software, iar în poezie sa conceptuală experimentează cu diferite discursuri și tipuri de limbaj. În 2015, video-ul ei, în cod open-source, The Confession of an aphasic writer, a fost proiectat în cadrul expoziției artvideoKOELN – audio-visual experience 01, Cologne International Videoart Festival. Este, alături de Iulia Militaru și Florentina Cristina Budar (grafică), autoare a volumului de poezie dramadoll. Cartea a fost acompaniată de lucrarea video Imagini din ziua a opta selectată în Gesamt 2012 (DISASTER 501 What happened to man?), un proiect coordonat de Lars von Trier și regizat de Jenle Hallund. Traducere în limba engleză: Anca Roncea & Monica Manolachi

co-founder and editor-in-chief at frACTalia press, and editor at InterRe:ACT magazine. In her performances, she often works with computer software and digital media, while in her poetry she makes use of conceptual techniques, experimenting with different types of language and discourses. She studied literary theory at the University of Bucharest from where she holds a MA degree, and currently she is a Ph.D. candidate with a thesis concerning Wittgenstein’s traces in both literature and conceptual art. Her open source coded video The confession of an aphasic writer was part of artvideoKOELN exhibition, 2015. In 2012 she co-authored with Iulia Militaru and Florentina Budar (graphics) the volume of poetry dramadoll. The book was accompanied by the short art-video Images from the eighth day which became part of Lars von Trier’s project Gesamt 2012 (DISASTER 501 What happened to man?)

For to write is to draw back. Not to retire into one's tent, in order to write, but to draw back from one's writing itself. To be grounded far from one's language, to emancipate it or lose one's hold on it, to let it make its way alone and unarmed. To leave speech. (…) To let it speak alone, which it can do only in its written form. To leave writing is to be there only in order to provide its passageway, to be the diaphanous element of its going forth: everything and nothing. For the work, the writer is at once everything and nothing. (Derrida)

Realitatea – o definire logico-filosofică Întreaga realitate constituie totalitatea faptelor în spațiul logic. Spațiul logic este conceput ca un sistem de relații formale în care se situează toate stările de lucruri posibile, deci și faptele. Faptele sunt descrise prin combinații posibile de nume. Combinațiile posibile de nume desemnează propoziții. Propozițiile constituie imagini structurale ale realității. Realitatea este ceea se spune și se arată în limbaj.* Limbajul este tot ceea ce ne înconjoară. Tot ceea ce ne înconjoară –

LIMBA

TATEA

JUL – constituie REALI . ____________________________________________________ *Pentru o mai bună înțelegere a realității întrebuințați Limba Comună1:

de în a nu o şi să că care un cu

dacă prin ce ca din nici atunci pentru la numai sau

pe ea căci despre deci ci fie acest al cum ei

iar acelaşi astfel ele aşa însă ceva au orice nimic fără

chiar după fiecare noi acesta el cea deja aici dintre asemenea

1 Limba comună cuprinde cuvintele funcționale din textul Tractatus Logico-Philosophicus, de Ludwig Wittgenstein. Acestea diferă în funcție de limba în care este efectuată traducerea, fiecare limbă având reguli gramaticale și o sintaxă proprii, precum și o serie de cuvinte funcționale diferite.

eu între acum unde dintr însăşi altfel unul adică altul tocmai

doar nostru altceva sine acolo mult cel fiindcă ori vreun însele

mă conform asupra sub celălalt acela său niciodată foarte acel desigur

înaintea deloc oricare deoarece nimeni voi tu datorită sus meu contrar

aproape de

cine vreunul adesea printre oricine înşine contra bineînţeles totdeauna deasupra dinainte deşi

de micile

fapt de 99 de chipuri/ fapt de 99 de feluri fapt de lut, fapt de bărbat/ fapt de muiere, fapt de băiat cu piele de șarpe/ cu gură de lup cu culcuș de iepure/ cu țăr’nă-n mormânt fapt de pagubă și fapt de urât când noaptea-i d-abia la jumătate iar viața cea mică mustește sub bălării dimineața te găsește cu ochii prinși întro pojghiță albă așteptând chemarea și haita, dresândute leviatan între zei fiară-ntre suverani și fiecare pliu al trupului auzi zvâcnindu-se-neștire odată cu răsucirea vlăstarilor pe zăplaz.]

Realitatea – o definire geo-politică Realitatea desemnează teritoriul, întinderea, spațiul circumscris sau nemărginit, dimensiunea generală, neasociată în mod exclusiv cu un stat, satisfăcătoare însă pentru asigurarea necesităților de supraviețuire, alimentare și apărare ale unui grup social. Cea care scapă cuprinderii într-un teritoriu și capturării într-un aparat de stat este populația nomadă. Nomadul nu are puncte, traiecte, pământ chiar dacă are evident din toate. Căci dacă Nomadul poate fi numit Deteritorializatul prin excelență e tocmai pentru că, la el, reteritorializarea nu se întâmplă după, ca în cazul migrantului, și nici pe altceva, ca la sedentar. Pentru nomad, dimpotrivă, tocmai deteritorializarea constituie raportul său cu pământul, astfel încât el se reteritorializează pe deteritorializarea însăși. De aceea, nomadul nu se subordonează, nu se conectează, nu se branșează la un centru de putere. Prin contra-plasare și distribuire, el se substrage unei delimitări politico-teritoriale și unor coordonate normante, nu însă și unei localizări. Nomadul se distribuie într-un spațiu neted și rizomatic, el ocupă, locuiește și controlează acel spațiu, și tocmai în acest fapt rezidă principiul său teritorial. Nu întâmplător, deci, traiectul nomad se desenează ad continuum, neîncetat și neliniar, întrerupt de variabilitatea și polivocitatea direcțiilor, de mănunchiul de relee, de sistemul de staționări comunicante, inter-mediatoare.

[să trăiești ființă fără cetate în mijlocul stepei cenușă urmărind de la depărtare mișcările bipezilor foșnetul hainelor în atingere, al vreascurilor troscăind sub pământ pașii lor trecând la o distanță neînsemnată

marginea pervazului, deschizături din perete trupul începe s-asculte împrejur cu atenție:



ceea ce se petrece, faptul, este existența stărilor de lucruri în spațiul neted sau nomad (al paginii)

este o suprafață vectorială și haptică, o întindere alunecoasă, lipsită de riduri și denivelări, cu o structură eterogenă și non-ierarhică, dezvoltată pe orizontală. Un sistem de rețele și branșamente, țesătură de relații imanente al căror scop îl constituie inhibarea instaurării unui centru fix de putere. Spațiul neted este ocupat fără a fi calculat, traversat fără a fi cucerit, locuit fără a fi colonizat. Deschis și Neutru. Minor. Spațiu al comunităților eterogene, al triburilor si al haitelor, al omului-animal, al femeii-bărbat, al copilului-mamă, al stăpânului-sclav. Spațiu fără dialectică, anulând dialectica. Spațiu fără sinteză. Spațiu al devenirii și al producției. Spațiu viteză în interiorul căruia mișcarea se efectuează continuu (geografic) și permanent (temporal), fără țel și fără destinație, fără plecare și fără sosire. Spațiu al multiplului și al grupului, întotdeauna plural și polifonic.

Spațiu al unui popor ambulant, unde singularități oarecare, ritualic toate împreună și fiecare enunță:

tri po

a rit ajo

e-

ob

iec

t!

hetou!

m

nu

ul

m

fis

si

zo m

or

gă!

niile de fu

urmând li

limbii g

e!

un

up

es ar ic

lu ru

limbajului!

Jo

medialității

Înlă tur are

a si

Învățare a

nta xei cas trat oar e

ui!

și a

i

n sem i u ul ingerea limbii spre ism Împ

l ria Smulgerea

vorbirii

un afară al limbii!



În locul ei, rostirea bâiguită, spunerea fără de șir, Zicer ea în murm ur!

2. Comunitatea nomadă se opune în mod constant și invariabil colectivității, cât și modelului de organizare specific. Orice tip de colectivitate șterge diferențe, contradicții și forme de existență și apartenență care nu se aliniază în mod necesar constituirii ideii de comunitate nomadă. 3. Comunitatea nomadă refuză orice principiu de apartenență, în afară principiului de apartenență însuși.

tul an c ifi

e mp

(un text de Blanchot, Nancy, Agamben, Deleuze & Guattari)

1. Comunitatea nomadă respinge orice unitate de limbă, gen, clasă, naționalitate, rasă, etnie sau teritoriu. Comunitatea nomadă este comunitatea fără unitate. Orice formă de unitate este fundamental opresivă și violentă, despotică și coercitivă, izolaționistă.

m va

! lizat osul, ntra e c Îm lui po tatu s a tri i și i va r a ă z i d i l seg e ologi Împ tra n e reg e i c o c u t a riva ritua ări riv t l o u e i ra l ! volu Împ sia țion le! ism ulu Împotriva deplasării liniare! i și a În schim iera b, practi r h carea m izăr Împ ersului ii r de-a bu otr șilea, egnuri iva lor! suv ghemuit, era rostogolit, În în fugă , n ităț sc ii li him ngv b, isti ce su și a bj ug lim baj ar ulu ea i în lim suș i! ba ju lui! lui baju m i pr l in irea Locu

Decretarea



Îm

Înloc uirea polis ului c u no m

7 (+1) propoziții despre comunitatea nomadă

din ea însăși!

4. Comunitatea nomadă este comunitatea fără identitate, absolut nereprezentabilă, formată din subiecți desubiectivizați, fără destin și fără destinație, fără fizionomie, scăpând oricărei posibilități de descriere sau circumscriere. 5. Comunitatea nomadă nu este limitată la un loc, regiune sau perioadă istorică. Ea depășește atât ideea de localizare, cât și pe cea de temporalitate. 6. Comunitatea nomadă este comunitatea acefală în cadrul căreia se recuză orice formă de ierarhizare și verticalitate. De aceea, în mod frecvent membrii ei împrumută comportamentul fiarei. Comunitatea nomadă este organizată de-a lungul afilierilor orizontale. 7. Comunitatea nomadă este o mașină de război al cărei scop nu rezidă nici în lupta armată, nici în cucerire sau subjugare, ci în rezistență. În interiorul acesteia, fiecare subiect devine un număr numărant, o entitate mobilă, un soldat, pion de go al cărui traseu este garantat de branșarea la un asamblaj. (+1). Comunitatea nomadă este comunitatea potențială și necomunicabilă. A tăcerii în murmur.

Delirul!

55

For to write is to draw back. Not to retire into one's tent, in order to write, but to draw back from one's writing itself. To be grounded far from one's language, to emancipate it or lose one's hold on it, to let it make its way alone and unarmed. To leave speech. (…) To let it speak alone, which it can do only in its written form. To leave writing is to be there only in order to provide its passageway, to be the diaphanous element of its going forth: everything and nothing. For the work, the writer is at once everything and nothing. (Derrida)

Reality - a logico-philosophical definition The whole of reality is the totality of facts in the logical space. The logical space is constructed as a system of formal relations where all possible states of affairs are placed therefore, also facts. Facts are described through possible combinations of names. The possible combinations of names designate propositions. Propositions represent structural images of reality. Reality is what is said and shown in language.* Language is everything surrounding us. Everything surrounding us –

LANGU

ALITY

AGE – constructs RE . ____________________________________________________ *For a better understanding of reality use The Common Language1: the to be one must there if what way so such other

of and can as for but then also itself therefore every do

is that which this its only would two could at something about

a not by all an no same these them their nothing were

in it we with from another they has on does like without

1 The common language includes the functional words from the text of Tractatus Logico-Philosophicus by Ludwig Wittgenstein. They are different depending on the language in which the translation is made, since every language has its own grammar and syntax rules, as well as a series of different functional words.

should out whether will always because already everything between more both whose instead where was when however anything he us may under now nor here quite some most themselves either ourselves else me indeed before had neither too thus far each why up after very over still his second none rather since round shall yet am down

close to

how result those through my even being again never above less who among actually perhaps

the small

fact of 99 faces/ fact of 99 sorts fact of clay, fact of man/ fact of maiden, fact of boy snake skinned/ wolf mouthed rabbit holed/ dust graved fact of loss and fact of foul when night is halfway passed and young life flows out under weeds morning finds you with your eyes caught in a white coating waiting for the call and the pack, taming you as leviathan among gods beast among sovereigns and every fold of the body you hear them heedlessly fluttering with the twisting offspring on the lath fence.]

Reality - a geo-political definition Reality designated territory, a spread, a space circumscribed or boundless, general size, non-exclusively associated with a state, however enough to ensure that which is necessary for survival, food and protection for a social group. That which escapes the inclusion in a territory and the capture in a state apparatus is the nomadic population. The nomad has no direction, trajectories or ground even though they obviously have some of everything. For if the Nomad can be named the Deterritorialized par excellence it is precisely because, to them, reterritorialization doesn’t occur after, as it does for the migrant, neither elsewhere, as is the case of the sedentary. For the nomad, on the contrary, deterritorilization itself is his connection to the ground, so that he reterritorializes on deterritorialization itself. Because of that the nomad doesn’t become subordinated, he doesn’t connect or branch to a center of power. Through counter-placement and distribution, he evades a politicoterritorial demarcation and normative coordinates, but not a localization. The nomad distributes himself in a smooth rhyzomic space, he occupies, lives and controls that space and this is where his territorial principle resides. Therefore, it is not by chance that the nomad’s trajectory is drawn ad continuum, nonstopping and nonlinear, broken by the polivocality and variability of directions, by bunched relays, by the system of stations communicating, intermediating.

58

[to live, a being without a citadel: midst of a steppe ash watching from afar movements of bipeds the swish of clothes when touched, of brushwood thumping under ground their steps crossing at an insignificant distance

the edge of the sill, eyelets in the wall the body begins to listen carefully around:



what is the case, the fact, is the existence of states of affairs in the smooth or nomad space (of the page)

is a vectorial and haptic surface, a slippery stretch, unwrinkled and even, with a heterogeneous structure, non-hierarchical, developing horizontally. A system of networks and branchings, a weave of intrinsic relations whose purpose is inhibiting the establishment of a fixed powerhouse. The smooth space is occupied without being computed, crossed without being conquered, inhabited without being colonized. Open and Neutral. Minor. A space of heterogeneous community, of tribes and packs, of the man-animal, of the woman-man, of the child-mother, of the master-slave. The space without dialectics, that cancels dialectics. A space without synthesis. A space of becoming and production. A speed space inside which the movement continuous (geographically) and permanent (temporal), with no goal or destination, with no departure or arrival. 59

A space of the multiple and of the group, always plural and poliphonic. A space of an itinerant people, where whatever singularities, ritualistically all together and each one states:

ain Ag

Repl acing the p olis w ith th e

he

t st

y rit ajo

m

t!

ge it

jec

self

iso

r!

ifie

syn tax

n sig

the of sm ali hing language to eri Pus

of language!

an outside of language!

p

Ripping out

m

ph

ism

ag g lan e b nhabitin y I

na

e! guag

gu

e-

ob

!

or

lan

gua

the mediation

m ei

h

dt

of

lan

m

the ghe tto lang u

rati ng cas t

the

Teachin g /le arning

ina ting Elim

ga tio n

Decreeing

an

nd

ju

ith

ub

of flight!

60

ign ty a

s! running,

the lines

es

form

Do wn w

th

age!

d,

rolling down,

!

ste a

crouching,

uisti c so ver e

life

following

In

ling

ing

rawling ,

es

inst

ran k

tice of c

du

ub

s at

th

, a prac

Aga

speech

Instead, babbled utterances, Voici ntless acts of speech, ng in cou murm ur!



(a text by Blanchot, Nancy, Agamben, Deleuze & Guattari)

1. The nomadic community rejects any unity of language, gender, class, nationality, race, ethnicity or territory. The nomadic community is the community that has no unity. Any form of unity is fundamentally oppressive and violent, despotic and coercive, isolationist.

e! stat d e z i l nom os, ntra Ag e ce ain h t d st an n rac i o d eolo ti a z ial i l g y a A r w t g seg i th rit ain cen s u t reg t a s l ! n e i v olu ati Aga tion on ism ! a nd Against linear movement!

Instead

7 (+1) propositions on the nomadic community

2. The nomadic community is constantly and invariably opposed to collectivity and its specific mode of organization. Any type of collectivization erases differences, contradictions, forms of existence and belonging that do not necessarily align to the constitutive idea of a nomadic community. 3. The nomadic community refuses any principle of belonging outside of belonging itself. 4. The nomadic community is a community without identity, absolutely unrepresentable, made up of desubjectified subjects, without destiny or destination, without physiognomy, escaping any possibility for delineation or circumscription. 5. The nomadic community is not limited to a place, region or historical period of time. It surpasses the idea of localization as well as temporality. 6. The nomadic community is the acephalous community within which any form of establishment or verticality recuses itself. Therefore, its members frequently borrow a beast’s behavior. The nomadic community is organized along horizontal affiliation. 7. The nomadic community is a war machine whose purpose does not reside either in armed battle or in conquest or subjugation but rather in resistance. Inside it, every subject becomes a countable numbers, a mobile entity, a soldier, a Go piece whose route is guaranteed by branching to an assemblage. (+1).The nomadic community is the potential and uncommunicable community. Of silence in murmur.

out of itself!

Delirium!

61

JOHANNES GORANSSON Johannes Göransson

Johannes Göransson Poet și traducător, Johannes Göransson (n. 1973) a emigrat, împreună cu familia sa, din Skåne, Suedia, în Statele Unite la vârsta de 13 ani. Continuă să mențină un contact strâns cu poezia suedeză, traducând autori din suedeză în engleză, publicându-i în reviste din Statele Unite și la propria editură, Action Books. A studiat la Universitatea din Minnesota, a urmat cursurile MFA-ului de la Iowa Writers’ Workshop, iar doctoratul – la Universitatea din Georgia. Este autorul mai multor cărți, printre care Haute Surveillance (2013), Entrance to a colonial pageant in which we all begin to intricate (2011), și Dear Ra (A Story in Flinches) (2008). A tradus Dark Matter (2012) de Aase Berg, Transfer Fat (2012), Remainland: Selected Poems of Aase Berg (2005) și Ideals Clearance de Henry Parland (2007). Johannes Göransson este interesat de abordări ale scrisului care transgresează limitele textului și totodată pune în fundal demarcațiile acestuia. Împreună cu soția sa, poeta Joyelle McSweeney, Göransson coeditează editura Action Books, iar cu John Woods publică jurnalul online Action, Yes. Este profesor la Universitatea Notre Dame, Indiana, SUA. Traducere din limba engleză de Monica Manolachi, revizuită de MARGENTO (Chris Tanasescu)

Poet and translator Johannes Göransson emigrated with his family from Skåne, Sweden to the United States at age 13. He continues to keep in touch with Swedish poetry, by translating authors from Swedish into English and publishing them in literary magazines from the United States and at his own publishing house, Action Books. He earned a BA from the University of Minnesota, an MFA from the Iowa Writers’ Workshop, and his PhD from the University of Georgia. He is the author of several books, including Haute Surveillance (2013), Entrance to a colonial pageant in which we all begin to intricate (2011), and Dear Ra (A Story in Flinches) (2008). He has translated Aase Berg’s Dark Matter (2012), Transfer Fat (2012), and Remainland: Selected Poems of Aase Berg (2005) as well as Henry Parland’s Ideals Clearance (2007). Johannes Göransson is interested in approaches to writing that transgress textual boundaries and places them in the background. With his wife, poet Joyelle McSweeney, Göransson coedits Action Books, and with John Woods he publishes the online journal Action, Yes. He is an assistant professor at the University of Notre Dame, Indiana, USA.

The Threat Economy The airplane is like rent: I can’t pay it or I have to scream. I’m watching a tiny screen. I’m buckled down. Can’t move even an ant from my dinner made from cow-nerves and something green. The person next to me is watching an event in a wine-red space. The swan is to blame for the crime or the swan is a crime. The person next to me is the swan and I am her vector. She is reading poetry or I am a tourist inside a parasite-inspired atmosphere. And she, ruined by photographs, is a millionaire in Pleasure-Europe. I can tell by the way she sings that she’s never been absolutely dead. As a rule I don’t sleep with dead people but in her case I’ll do it for free. Here I am the parasite said the poet to the swan which was blinded by the coins in its eyes. Here I am a swan said the poet to the ruins. Here come the gifts from the pilot: a hand painted with gasoline. Here comes my childhood painted with syrup and traffic. When we land I won’t be a tourist for the first time in over a year. The pilot says I was a beautiful poet. His mask is working. My womb works when the million ghosts fling flowers into my eyes while the virgins break windows welcome me back.

Don’t Everyone Must Be A Tourist or a Pornographer Because the Visual Will Save Us from Our Illusory Sense of Home: When I land I take a picture of my wife. Gravity is erotic, wrote one poet in a postcard from her chamber. Another poet wrote that in my book. Another poet wanted the poems from the genocide to be postcards because she wanted them to seem direct, not poetic, but instead she turned them into kitsch. Poetry, that is. And to get the poems back she performed an old-fashioned ouiji board communication across time and space. She wanted to write poetry in French, on a train. I wanted to ride a train because I wanted to be a child, but that child has been hacked. The code is corrupted because it is a code. The ouiji board was beautiful because it was decorated with thorny flowers. In my heart I have stained shirts and translated horses nanoblack. Don’t Hate, Don’t Asphyxiate,

64

Champagne: An art critic remembers the downtown art scene in the 1980s: there were the disciplined conceptualists and the mediocre neo-expressionists who were all rich kids pretending to have emotions. After 30 years, art discourse has taught the writer how to interpret her own past: images are luxurious, concepts are currency that brings meaning to the mess. I’m eating butterflies with a utensil that expresses my feelings exactly: I carved it from the limb of a sick elm. I read a poem to the elm and its little beetles. When I am buried in the soil, the beetles are in my mouth, in New York. The article must be an elegy to another way of looking at art, a way that the article has to condemn, even as the author mourns it. She saw a production of Hamlet in a parking lot which included a disastrous use of tape players. She says she’s not sure the performance was “good” but she was ecstatic.

65

I was ecstatic but I looked drowned in the face: When I remember the sun I want to publish books that are almost black like mirrors. I have terrible skin, it’s always bubbling up and I blame it on the sun. I blame my mother. I blame the night for my viscosity. How is it that Art can be both the past and the undeniable suffering of looking at statues? I want to smell the fields where I grew up. All that shit. I want to be successful but nobody else wants me to be anything except an art that took place in parking lots when nobody knew if things were good or not. They weren’t good.

Men are talking outside my door. A kind of moon mythology is being developed: they say I have splinters, I say I have famous wars for my childhood. The moon is just something that goes with masturbation cycles. Astrophil and Stella is a bachelor machine that keeps ticking like a bomb that will detonate in the 20th century while the rest of us bathe the toxins with our botched hands and our natural death. Our unnatural death is the moon, which I love.

The Art of Prayer: In poems about Marilyn Monroe, we can’t ignore how hot she was, but the poems want to create an interiority, an inner sadness. It’s a sadness about not being understood. According to this rhetoric, language corrupts. But the interiority is really about feeling empty and abandoned. I’m empty and abandoned, so I translate a poem about codes. I’m a translator, so I write a poem about her beautiful body. I’m an atheist, so I don’t mind the skulls that cover the floor. Some poets have turned photographs into weapons, others have asked God to pick up the phone. Marilyn Monroe is a poem about media. I’m translating it as a poem about sex. I get a letter from a friend who hates her mother. I give her a poem about Marilyn Monroe coming back to life like a stampede of pigs. She says I’m sensationalistic.

The Art of Sensationalism: A tourist is a person who takes photographs, a foreigner is a person who doesn’t belong, pornography gets you the image of the body without the children, an artist is always spoiled, a ruin is always luxurious, a meaning is always outside of Art. Art is the sugar. No, Art is the threat that all these definitions are wrong. Art is always wrong. I don’t know if it’s any good but that’s what I love about its wrongness. I love its ultra-erotic world of forty thousand cars. I’m writing this to you from a parking lot while listening to a tape recorder from New York, where I planted flowers for rich people.

67

From the Excavated Head of Mishima: Forty thousand cars occupy my memory like sun music. In my citymemory I have high cheekbones and I know how to crawl ecstatically. I crawl into a parking lot to play a crustacean Hamlet with tape recorders. I crawl on Marilyn Monroe’s body. I crawl her up with my fingers which are fingers raised by the cattle industry. I write a poem about love. You can never go home in art, it says. I have a hole in my head in the closeups from the summer that will never end. The horns are honking forty thousand times. It’s summer, says the tape recorder. It’s set in Paris, I say and buy some flowers by the river. I lose my flowers in a game of “pétalos volando como llagas.” I’m twenty blocks away from where the poet drowned himself. I drown myself in translations. I’m just a corruptor of texts. I take selfies with a devourmask on my utterly hairless chest. Conclusion: I want to tell you about my childhood which is a foreign body lodged inside my art, which is a foreign body lodged inside of you, Marilyn Monroe, who is a foreign body and beautiful even when you’re stomping on skulls.

68

Conclusion: An Airplane Is Rent An airplane looks best in June because it has not yet begun to decay. An airplane looks best from the ground because I have not yet begun to decay. An airplane is unprecedented in the history of

homesickness.

It creates a mystical zone where the past can

permeate the present

and the present is like a dead shark or to play

an accordion that I try

because I have the urge to hear sun and the sun breathes through

music when I’m the my skin.

I am so wealthy I will never have

to be home again.

69

Economia pericolului Avionul e precum chiria: dacă nu-l pot plăti, atunci trebuie să strig. Mă uit la un ecran mic. Mi-am pus centura. Nu pot nici măcar o furnică să mișc cu cina mea din nervi de vacă și ceva verde. Persoana de lângă mine se uită la un eveniment într-un spațiu roșu ca vinul. Lebăda e vinovată de crimă sau chiar lebăda este crima. Persoana de lângă mine este lebăda iar eu vectorul ei. Ea citește poezie sau eu sunt un turist într-o atmosferă inspirată de paraziți. Și ea, distrusă de fotografii, este o milionară în Europa Plăcerilor. După cum cântă, pot spune că nu a murit niciodată de tot. De regulă nu

70

mă culc cu morții, dar în cazul ei o voi face pe gratis. Uite-mă, eu sunt parazitul, i-a spus poetul lebedei fascinate de monezile din ochii ei. Uite-mă, sunt o lebădă, a spus poetul către ruine. Uite, vin darurile de la pilot: o mână pictată cu benzină. Uite și copilăria mea pictată cu sirop și trafic. Când aterizăm nu voi mai fi turist pentru prima oară de mai bine de un an. Pilotul spune că eram un poet frumos. Masca lui funcționează. Pântecul meu lucrează în timp ce un milion de fantome îmi aruncă flori în ochi, în timp ce fecioarele sparg ferestre, urându-mi bine-ai revenit.

Toată Lumea Ar Trebui Să Fie Turist Sau Pornograf Pentru Că Vizualul Ne Va Salva De Simțul Iluzoriu că suntem Acasă: După ce aterizez, o fotografiez pe nevastă-mea. Gravitația este erotică, a scris un poet pe o carte poștală din camera ei. Un alt poet a scris același lucru în cartea mea. O poetă voia ca poemele din vremea genocidului să fie cărți poștale, pentru că voia să pară directe, nu poetice, dar până la urmă a făcut din ele kitsch. Adică poezie. Și ca să mai salveze ceva din poeme, s-a folosit de o veche planșetă ouiji, pentru a comunica în timp și spațiu. Voia să scrie poezie în franceză, în tren. Voiam să merg cu trenul pentru că voiam să fiu iar copil, dar copilul s-a terminat. Codul este corupt pentru că este cod. Planșeta ouiji era frumoasă pentru că era decorată cu flori spinoase. În inima mea am cămăși pătate și cai traduși, nanonegri.

Nu Urîți, Nu Asfixiați, Nu Șampanizați. Un critic de artă își amintește scena artistică din centrul orașului în anii ’80: vedeai conceptualiști disciplinați și neoexpresioniști mediocri, toți copii de bani gata, prefăcându-se că se emoționează. După 30 de ani, discursul criticii de artă a învățat-o pe scriitoare cum să-și interpreteze trecutul: imaginile sunt somptuoase, în vreme ce conceptele reprezintă moneda care dă sens dezordinii. Mănânc fluturi cu un instrument care îmi exprimă precis trăirile: l-am sculptat din creanga unui ulm bolnav. Îi citesc un poem ulmului și gândăceilor de pe el. Când sunt îngropat în pământ, gândacii sunt în gura mea, în New York. Articolul trebuie să fie o elegie pentru un alt mod de a privi arta, un mod pe care articolul trebuie să-l condamne, chiar și atunci când autorul o jelește. Ea a văzut un Hamlet pus în scenă într-o parcare, ceea ce a presupus și folosirea dezastruoasă a unor casetofoane. Mai spune că nu e sigură dacă spectacolul a fost „bun“, dar ei i-a plăcut la nebunie.

71

Mi-a plăcut la nebunie, dar fața mea semăna cu a unui înecat: Când îmi aduc aminte de soare, aș vrea să public cărți care sunt aproape ca niște oglinzi de negre. Am o piele îngrozitoare, mi se umflă mereu și dau vina pe soare. Dau vina pe mama. Dau vina pe noapte pentru vâscozitatea mea. Cum se poate ca Arta să fie atât trecutul, cât și suferința de netăgăduit a privitului la statui? Vreau să miros câmpiile pe unde am crescut. Toate căcaturi de-alea. Vreau să am succes, dar nimeni nu vrea să fiu altceva decât un fel de artă care s-a întâmplat în parcări, când nimeni nu știa dacă lucrurile erau bune sau nu. Nu erau bune. Vorbesc niște bărbați pe-afară, la ușa mea. Are loc un fel de mitologie a lunii: ei spun că am schije, eu spun că posed războaie celebre în loc de copilărie. Luna este doar ceva care are legătură cu ciclurile de masturbare. Astrofil și Stela sunt o mașină celibatară, face tic-tac, pare o bombă care va fi detonată în secolul al XX-lea, în timp ce noi, ceilalți, curățăm toxinele cu mâinile noastre cârpăcite și moartea noastră naturală. Moartea noastră nefirească e luna, de care mi-e drag.

Arta Rugăciunii: În poemele despre Marilyn Monroe, nu putem trece cu vederea cât de bună era, dar poeziile vor să creeze o interioritate, o tristețe interioară. E vorba de tristețea de a nu fi înțeles. Potrivit acestui tip de retorică, limba corupe. Însă interioritatea este chiar despre a te simți pustiu și abandonat. Sunt pustiu și abandonat, așa că traduc un poem despre coduri. Sunt traducător, așa că scriu un poem despre ce corp frumos avea ea. Sunt ateist, așa că nu-mi pasă de craniile împrăștiate la podeaua. Unii poeți au transformat fotografiile în arme, alții l-au rugat pe Dumnezeu să răspundă la telefon. Marilyn Monroe este o poezie despre mijloacele de comunicare. O traduc ca și cum ar fi un poem despre sex. Primesc o scrisoare de la o prietenă care își urăște mama. Îi dau o poezie despre Marilyn Monroe, adusă la viață ca o ciurdă de porci. Ea spune că îmi place senzaționalul.

72

Arta Senzaționalului: Turistul este acea persoană care face fotografii, străinul este acela care nu merge cu restul, pornografia îți arată o imagine a trupului fără copii, artistul e mereu răsfățat, ruina este tot timpul voluptuoasă, sensul este mereu în afara Artei. Arta este zahăr. Nu, Arta este pericolul că toate aceste definiții sunt greșite. Arta greșește mereu. Nu știu dacă ajută la ceva, dar tocmai asta îmi place la greșeala ei. Îmi place lumea ei ultra-erotică de patruzeci de mii de mașini. Îți scriu toate acestea dintr-o parcare, în timp ce ascult un casetofon din New York, unde am plantat flori pentru bogătași.

Din capul dezgropat al lui Mishima: Patruzeci de mii de mașini îmi ocupă memoria ca o muzică solară. În memoria-oraș am pomeți înalți și știu cum să merg de-a bușilea extatic. Merg de-a bușilea prin parcare și mă joc de-a un Hamlet crustaceu cu casetofoane. Merg de-a bușilea pe trupul lui Marilyn Monroe. Sunt la picioarele ei dar degetele-mi urcă pe ea, sunt degete crescute în industria cornutelor. Scriu o poezie de dragoste. Niciodată nu te poți întoarce acasă în artă, zice. Am o gaură în cap în prim-planurile de astă vară, care nu se va sfârși niciodată. Claxoanele sună de patruzeci de mii de ori. E vară, zice casetofonul. Are loc în Paris, spun și cumpăr niște flori lângă râu. Pierd apoi florile într-un joc de “pétalos volando como llagas”. Sunt la douăzeci de străzi distanță de unde s-a înecat poetul. Mă înec în traduceri. Sunt doar un corupător de texte. Îmi fac selfie-uri cu masca devoratoare pe pieptul meu fără nici un fir de păr.

73

Concluzie: Vreau să vă spun ceva despre copilăria mea, care este un corp străin adăpostit în arta mea, care este un corp străin adăpostit în tine, Marilyn Monroe, care este un corp străin și frumos chiar și când tropăi pe cranii. Concluzie: Avionul e chiria care te sparge. Avionul arată cel mai bine în iunie, pentru că încă nu a început să se șubrezească. Avionul arată bine de la sol, pentru că încă nu am început să mă șubrezesc. Avionul nu are precedent în istoria dorului de casă. Creează o zonă mistică, în care trecutul poate îmbiba în prezent și prezentul e ca un rechin mort sau un acordeon la care încerc să cânt căci am un chef nebun să aud muzică atunci când sunt soarele și soarele respiră prin pielea mea. Sunt atât de bogat încât nu mai e nevoie să mă mai întorc acasă.

74

75

MONICA

Monica Manolachi este poetă, traducătoare, editoare și asistent universitar la Departamentul de Limbi Moderne, Universitatea din București, unde predă limba engleză din 2005. Este autoarea a trei colecții de poezie, Joining the Dots / Uniți punctele (2016), Poveștile Fragariei către magul Viridis (2012) și Trandafiri (2007), și colaborează cu mai multe reviste literare românești și străine. În 2016, Antologie de poezie din Caraibe a primit premiul pentru traducere „Dumitru Crăciun“ la Festivalul Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu“. În 2011, a susținut teza de doctorat cu titlul Identități performative în poezia contemporană caraibo-britanică. În calitate de cercetător și critic, susține frecvent prezentări la conferințe de literatură în țară și în străinătate.

MANOLACHI Monica Manolachi is a poet, translator, editor and lecturer at the Departament of Modern Languages, University of Bucharest, where she has been teaching English since 2005. She is the author of three poetry collections, Joining the Dots / Uniți punctele (2016), Poveștile Fragariei către magul Viridis (2012) and Trandafiri (2007), and contributes to several literary magazines from Romania and from abroad. In 2016, Antologie de poezie din Caraibe received the “Dumitru Crăciun” translation prize at the International Festival of Creative Writing “Titel Constantinescu”. In 2011, she completed her doctoral thesis, Performative Identities in Contemporary Caribbean British Poetry. As a researcher and critic, she often delivers presentations at literary conferences in Romania and abroad.

Traducere în limba engleză: Monica Manolachi

77

Mit despre traducere Pilotezi o aeronavă nevăzută, știind că ai de parcurs distanțe imprevizibile între suflete necunoscute. Nu ți-e clar de unde și până unde. Nu ți-e străin riscul de accident. Știi că există cutia neagră în caz de ceva. Mănânci, vorbești, dormi, înaintezi pe drum cu acea cutie strânsă la piept. Acolo veghează neliniștea cu tăietura ei pe mușama, scrijelitura pe zid, mâzgălitura pe bancă – toate micile emoții zac înăuntru ca un balot de paie. Fiecare semn – o mirare. Întorci balotul de paie de o parte și de alta în minte: Pentru ce sunt? De ce zboară păstorița? Umbli cu prețioasa cutie la piept, la fiecare pas se foiesc și țipă în ea întrebările. Nu te încumeți să o arunci, fiindcă atunci rândunelele și-ar lua zborul, cuibul ar rămâne pustiu și cerul gol, fără nici o întrebare mai acătării. Cugetările unei consoane absente Când recitește prima variantă a unei traduceri și observă ochii în lacrimi ai unei consoane absente (adică eu, cea care vă vorbește); când dă peste vocale intruse, fugare ca oile, cu șapte lacăte pe boturi; când prepoziții șchioape și înfumurate se luptă pentru un loc în panteonul ruinat al sensului – atunci zic: nu ți-ar scăpa dacă nu le-ai avea. Dar nu mă poate auzi. Cine stă să asculte o consoană? Așa că asist la catastrofa naturală a

78



unui cuvânt lipsă, demult uitatul holocaust al unei idei traduse greșit, hecatomba altor sensuri, mai subtile. O, traducere, traducere, labirint cu microscopice ieșiri de incendiu! Umbra unui timp greșit, caninii prietenilor falși, ciripitul straniu al nemernicelor verbe frazale. Dacă m-ar putea înțelege, i-aș spune: înainte să traduci, stai mai întâi de vorbă cu florăreasa. Mi-e milă de ea când își pierde cumpătul dacă un alt traducător a zbârcit rima din original de parcă săracu’ autor nu avea altceva de făcut decât să-și piardă vremea – cu frumusețea. Nu mă supăr dacă mi se duce lipsa. Eu consonez, nu rimez. Bunicul ei avea dreptate: în curând, copiii se vor naște cu mai multe limbi în gură. Yield, *unyield, unyielding Știu ce simțiți. Problema sunt eu, cel din mijloc, ăla bun ca frecția la picior de lemn. Nici un dicționar de scrabble nu mă vrea. Arăt ca un antonim. Numai turcii au grijă de mine, fără să aibă habar ce greșeală cred unii că fac alții. Progenitură balcanică din Babel, marcată cu un pufos asterisc iremediabil, îmi risc viața, moartea, integritatea sunetelor mele, ca să vin pe lumea discursului, să trec granița în țara verbelor care pot primi sufixul un- (unii îl scriu an, un articol nehotărât, un tip de artă, dar mai mică), să fiu la fel ca ai mei, adjectivul și adverbul,

79

să uit din tot sufletul că sunt un produs nelegitim și să mă instalez în inima Pădurii Vlăsia. Io nu bocesc. ’Neața, băieți! Lăsați-mă să trăiesc! Iubiți-mă! Aveți bomboane? Întoarcerea capetelor „A fool and his money are soon parted“, a scris păstorița pe tablă. Ce credeți că înseamnă? i-a întrebat pentru început. Cei mai mulți de douăzeci de ani și ceva, generația Cartoon Network, cu buzunarele pline de țări întrerupte. După ore, a luat-o pe jos pe Calea Victoriei, pe la Caru` cu bere, unde cineva, un străin (încă?), să fi avut până în 50 de ani, tocmai îi spunea unui amic „a fool and his money are soon parted“ și mai luă o înghițitură, bucurându-se de atmosfera locală. Banca de vizavi nu a auzit. Muzeul de Istorie Națională nu a auzit. Biserica Stavropoleos din apropiere nu a auzit. Blocurile de apartamente, cu ferestre întunecate ca sute de ochi smiorcăiți, nu au auzit. Frunzele grele de rimă nu au auzit. Să fi fost statuia coincidenței, cu rucsacul pe umăr, în drum spre casa acelui sincronism efemer cu limite sociologice greu de trasat?

Cuvinte încrucișate Sfâșii un teanc de cuvinte încrucișate englezești, fotocopiate prost anul trecut și uitate într-un dosar. Nu le arunc la coș, ci mă opresc deodată și le privesc, le amestec și le împrăștii pe masă, ca și cum aș reface o hartă, ca și cum aș proba nasturi pe o țesătură. Le-aș cere iertare acestor bilețele pentru vremelnicia la care le supun, dar și viespilor și gărgăunilor, care, cu finețea cuiburilor, i-au inspirat pe chinezi să inventeze hârtia. Le-aș cere iertare și fibrelor de celuloză, și ligninei, și bradului tăiat din cauza unei idei: aceea de a proba înțelegerea. Care înțelegere? Pe bilețele sunt șiruri de litere întrerupte, desperecheate, deșirate. Așteaptă în fața mea ca vânzătorii de ceapă, cu șireturi și catarame desfăcute. Nasturii sparți și mușcați au timp să numere, să cântărească așteptarea. Îi dau și un preț. Umărul unei mâneci stă să cadă. Prin cădere, ai putea vedea ridicându-se întrebări cu răspunsuri abia la o pagină ulterioară, din altă carte. Și totuși cum ar fi lumea fără cuvinte încrucișate?

Când s-a născut Katerina Brac, păstorița avea 9 ani și-i plăcea să joace Scrabble, nu avea pașaport spre acel dincolo fără nume și nici unul dintre părinți nu fuma. Țineți minte, băieți, păstorița aceasta a mea nu-i Katerina Brac. Nu, nu, nu, scumpi!

80

81

Copilărie Se auzeau glasuri și înăuntru, și afară. Cine striga? Educatoarea, bucătăreasa, fetița, băiatul, unii peste alții, clinchet de furculițe. Grădinița era mare și albă ca o prăjitură Diplomat, cu bucăți de fructe, galbene, portocalii, din care gustai o dată pe an, dacă, pe la vreo aniversare. În camera mare, dulapuri pe margini, cu păpuși, mașinuțe, jucării pe rafturi. Acuarele abstracte agățate pe perete. Ale noastre. Mese joase cu scăunele, toate albe, așa ți le amintești. Farfuriuțe, ceșcuțe, lingurițe. Paturi pliante, aduse zilnic din debaraua mare în mijloc, întinse și strânse, două ore de somn, în care nu dormeai de fiecare dată. Te sticleai în jur la cearșafuri nămeți. Grădina cu băncuțe și gropi de nisip era cine știe pe unde, în altă țară, în care treceai în doi timpi și trei mișcări, până în prânz, doi câte doi, mergem la război, vorba cântecului. Traista ciobanului, gălbenele, cicori, păpădii, albăstrele, gura leului țineau sfat în parlamentul verde. Firul de iarbă, mai înalt de genunchi. Învățai din mers limba vegetală, învățai să fâș, fâș... Mierla îți dădea note, liberă pe ram. Nu erau șobolani sau căței pe stradă. Nu-i vedeai. Nu ți-era teamă de nimic. Aveai 5 ani și te întorceai singură acasă, traversând Strada Almașul Mare vrum, vrum. Dincolo de gardul de plasă: casa ta, orașul, țara, continentul, planeta, sistemul solar, galaxia. O altă galaxie. Nu este nostalgie. Este o amintire. Ca un fluture albastru în insectar. Un fel de a privi zâmbind, peste umăr, la umbra care ești.

82

Viața secretă a cuvintelor netraduse Într-o zi. Nu-i nimeni acasă. Are cinci ani. Telecomanda îi ajunge la cot. Încearcă să înțeleagă ce spun nebunii ăia, de ce se fugăresc pe ecran. Încă nu știe să citească și filmele de pe Cartoon Network nu sunt dublate. Nu s-a născut în fața televizorului, Tom și Jerry nu i-au fost chiar profesori de limbi străine și nici Hanna și Barbera nu erau femei. Egg, primul cuvânt pe care își aduce aminte că l-a învățat singur. În altă zi. Ronțăie un biscuit. Mă aude vorbind de aici, din burtă, unde ne ducem noi, cuvintele netraduse, viața. Mai târziu. A venit de la școală acum o oră. Se bucură, nu e nevoie să pornească subtitrarea. Are în cap un bec în formă de dicționar. Lumina e mereu aprinsă, chiar și în somn. Atunci cântăm noi, cuvintele netraduse, mai abitir, if you’re happy and you know it, clap your hands! Ieri. În Londra, când și când, stă la taifas cu pisicile, care înțeleg foarte bine limba și îl iau imediat de stăpân. Din vorbă în vorbă, un localnic va fi curios: de ce a venit tocmai din Bucovina să se întrețină cu pisicile. Azi dimineață. Stă în picioare în fața oglinzii. Un-ochi, Doi-ochi, Trei-ochi. În povestea fraților Grimm nu erau oameni cu patru ochi sau mai mulți. Uite, are o nouă pereche. Noi, cuvintele netraduse, am bibilit la ei ani de zile. Când i se închid unii, i se deschid ceilalți. Ghemuit în pat, seamănă cu un fruct nou în arborele genealogic.

83

Myth about translation

Musings of an absent consonant

You pilot an invisible aircraft, knowing you have to cover unpredictable distances between alien souls. You are not sure where from or where to. You are aware of accident risks. The black box can help in case something happens.

When she re-reads the first draft of a translation and notices the crying face of an absent consonant (that’s me speaking); when she comes across intrusive vowels, fugitive like sheep, seven padlocks on their snouts; when vain disabled prepositions fight for a seat in the rundown pantheon of meaning – I say then: you wouldn’t miss it if you didn’t have it. But she cannot hear me. Who would listen to a consonant?

You eat, speak, sleep and ramble with that box to your breast. There watches the disquiet with its cut on the oilcloth, its scratch on the wall, its doodle on the school desk – all little emotions lie deep like a hay bale. Each sign a wonder. You turn the hay bale over in your mind: Why am I? Why is a shepherdess flying? Precious black box still to your breast and inside: questions scream with every step taken. You daren’t throw it away. Or all swallows would shoot out, the nest will be empty and the sky blank, with no mind-blowing question left.

Thus, I witness the natural catastrophe of a missing word, the long forgotten holocaust of a mistranslated idea, the hecatomb of further, subtler meanings. Oh, translation, translation, labyrinth of microscopic fire exits! The shadow of a wrong tense, the canine teeth of false friends, the uncanny chirp of wicked phrasal verbs. If she could understand me, I’d tell her: before translating texts, talk with the florist first. I pity her when she gets angry if another translator missed the original rhyme as if the bloody author did nothing but wasted his time – with beauty. I don’t really mind when I am missed. I am a consonant, not a rhyme. Her grandpa was right: children will soon be born with several tongues in their mouths.

84

85

Yield, *unyield, unyielding

Fooling around

I know what you feel. The problem is me in the middle, good as a shoulder of mutton to a sick horse. No scrabble dictionary wants me.

“A fool and his money are soon parted,” wrote the shepherdess on the white board. What do you think it means? She asked as a lead-in. Most of them in their early 20s, the Cartoon Network generation, with pockets full of interrupted countries.

I look like an opposite. Only the Turkish take care of me, unaware of the mistake some believe others make. A Balkanic offspring of Babel, marked with a fluffy irremediable asterisk, I risk my life, my death, the integrity of my sounds to come into the world of discourse, to cross the border in the country of verbs that can take the prefix un- (some spell it an, indefinite article, a kind of art, but smaller) to be like my kin, the adjective and the adverb, to hopefully forget I am an illegitimate issue and settle in the heart of the Vlăsia Forest. I no mourning. I good morning, guys! Let me be! Love me! Any candies?

After classes, she took a walk on Calea Victoriei, past Carul cu bere, where someone, a foreigner (still?), maybe in his late 40s, mentioned just that to a friend “a fool and his money are soon parted,” and took another sip, breathing in the local atmosphere. The bank across the street didn’t hear it. The Museum of National History didn’t hear it. The Stavropoelos Church nearby didn’t hear it. The block of flats, with dark windows like hundreds of blubbering eyes, didn’t hear it. The leaves hoaring with rhyme didn’t hear it. Was that a statue of coincidence, rucksack on her shoulder, going home into that ephemeral synchronism with sociological contours hard to trace? When Katerina Brac was born, the shepherdess was 9 years old and liked playing Scrabble, did not have a passport to the nameless otherwhere and none of her parents smoked. Keep in mind, guys, this shepherdess of mine is no Katerina Brac. No, no, no, honey!

86

87

Crosswords I’m tearing up a pile of English crosswords, bad photocopies from last year, forsaken in a file. Instead of throwing them out, I suddenly stop and stare at them, shuffle and scatter them, as if redesigning a map, as if trying buttons on a fabric. I would ask these little slips to forgive me for the transience to which I subject them, I also ask the wasps and the maggots too, which, with their nests’ finesse, inspired the Chinese to invent paper. I would apologize to the cellulose fibre to the lignin, to the fir, cut down because of an idea: to put marbles to the test. Which marbles? There are interrupted rows of letters on the slips, unpaired, unspun. They’re waiting in front of me like onion sellers, with their laces and buckles undone. Their broken buttons have time to number, to weigh the wait. They even give it a price. A sleeve’s shoulder is dangling. When falling, you could see rising questions with answers to a subsequent page, in another book. And yet, how would a world with no crosswords be?

88

89

Childhood

The secret life of untranslated words

You could hear voices inside and outside. Who’s shouted? The assistant, the cook, the little girl, the little boy, overlapping, forks clinking. The kindergarten was big and white like a Diplomat cake, bits of fruit, yellow, orange, tasted once a year – maybe – at someone’s birthday. In the big room, wardrobes on the margins, dolls, small cars and toys on the shelves. Abstract watercolours on the wall. Ours. Low small tables with small chairs, all white, that’s how you recall them. Little plates, cups, teaspoons. Folding beds brought daily from the big closet to the center, unfolded, folded back, 2 hours of sleep, but you didn’t always sleep. You’d stare at the snow sheets.

One day. Home alone. A five-year-old. The remote control as big as an arm. Trying to get what those funny guys say, why they are chasing each other on the screen. Can’t read yet and the Cartoon Network films have not yet been dubbed. He was not born in front of the TV, Tom and Jerry were not really foreign language teachers and Hanna & Barbera were not women. Egg, the first word learned by himself.

The garden with small benches and sandpits was who knows where, in another country, to which you got in a jiffy, by noon, paired up, to the war, as the song goes. Shepherd’s purse, calendulas, chicories, dandelions, bachelor’s buttons, snap-dragons powwowing in the green parliament. Grass blades higher than knees. Learning the vegetal tongue on the run, learning to swish, swish... Free on the shoot, a blackbird gave grades. No rats or dogs in the street. Couldn’t see them. Unafraid of anything. You were 5 and returned home by yourself, crossing Almașul Mare Street vroom, vroom. Beyond the net fence: your home, a city, a country, a continent, a planet, a solar system, a galaxy. Another galaxy. It isn’t nostalgia. It’s memory. A blue butterfly in an insectary. A way of smiling over the shoulder to the shadow you’ve become.

90

Another day. He’s nibbling a biscuit. Hears me talking here, in his tummy, where we, the untranslated words, live. Later. He came back from school. He’s happy: there’s no need to turn the subtitles on. There is a bulb in the shape of a dictionary in his head. Light is always on, even in sleep. It’s then when we, the untranslated words, sing even harder: if you’re happy and you know it, clap your hands! Yesterday. In London, now and then, he chats with cats. They understand his language very well and want him to become their owner. By bush telegraph, a local will be curious: why he came all the way from Bukovina to talk with the cats. This morning. He stands in front of the mirror. One-Eye, Two-Eyes, Three-Eyes. There were no people with four or more eyes in the story of the Brothers Grimm. Look, he has a new pair. We, the untranslated words, have worked on it for years. When a pair closes, the other opens. Coiled in his bed, he looks like a new fruit in his family tree.

91

IULIA MILITARU Iulia Militaru a publicat mai multe cărţi pentru copii şi o carte teoretică despre poezie, Metaforic şi metonimic: o tipologie a poeziei. În 2010, i-a apărut primul volum de poezie: Marea Pipeadă, care a primit premiile „Tânărul poet al anului 2010” şi „Tânărul scriitor al anului 2010”, în cadrul „Galei Tinerilor Scriitori”. În 2012, împreună cu Anca Bucur (poezie) şi Cristina Florentina Budar (grafică), a lansat volumul Dramadoll. Unul dintre colajele sale digitale, TECHNOVERTURE, a fost publicat în MAINTENANT, A Journal of Contemporary Dada Writing and Art (#9). În 2016 îi apare volumul Confiscarea bestiei. O postcercetare, editura frACTalia. Este membru fondator și director editorial al grupului frACTalia.

Iulia Militaru published several children’s books and a theoretical book on poetics entitled Metaphoric and Metonymic: A Typology of Poetry. Her first volume, The Great Pipead was published in 2010 and was awarded the prize for “Young Poet of 2010” and “Young Writer of 2010” at the Young Writers’ Gala. In 2012 she has published the volume dramadoll, featuring a collaboration with poet Anca Bucur and graphic designer Cristina Florentina Budar. One of her digital collages, TECHNOVERTURE, was published in MAINTENANT, A Journal of Contemporary Dada Writing and Art (#9). Her latest volume, The Seizure of the Beast: A Post-research, was published by frACTalia (2016). She is the chief editor of frACTalia press and inteRe:ACT magazine. Translated from the Romanian by Anca Roncea

93

Piruetă pentru Lucia eu şi soarele în această casă, unde-i tăcerea lui? Dansul din plutirea mea deasupra ta, deasupra lor. Eu ucid, el scrie liniştit mai departe. alu (încă un pas peste noi doi) necă Cum nu înţelegi aceste piese Laolaltă puse de cuvintele Fetei tale ce aleargă-n umbră Pe marginea balenei, acum aici Femeia gustă din primăvară. Tatăl meu iubeşte tăcerea noastră, Gândul sfărâmat în voci. Ascultă. I’m the sun of his son, the son of the sun. (Who shall say I’m not, prin tot dansul ei, the happy genius of my household?) alu (un pas în dans peste foi. Voi) necă distrugeţi(-vă), pe-această pagină. Chiar azi, din nou. Apoi, doar paşii noştri deasupra tatălui.

Număr scăzut de alienări 1 minus două alienări egal -1 Se aflau de partea negativă a axei 00 -2 -3 0000 -4 -5 00000 -2 -1 0 În punctul zero 00000000000001 Traduceţi lumea în sistem binar.

94

95

Numele meu fie România.

I is a Romanian p(h)oet Strofa 1: Numele meu fie România. Pentru un sex eficient urmează schema I./ Ordinea poziţiilor nu trebuie schimbată,/ Nimic în plus, nimic în minus, poate doar un gest,/ Precum o silabă strecurată în cuvinte. Antistrofa 1: „Femeia nu e om. Cu atât mai mult, cu cât femeile, de fapt, nu gândesc. Ele mimează gândirea omenească. Aidoma acelor alien din filmele SF-horror, ele împrumută cu rapiditate, din jur, expresii, fraze, prefabricate întregi de gândire, pe care le asamblează și le debitează cu însuflețire, fără a avea cea mai mică aderență psihică la ceea ce spun.”

Numele meu fie România.

Fem e omeia nu .

Numele meu fie

Numele meu fie România.

România.

96

a. âni m Ro

România

România.

Strofa 4: Numele meu fie România. Respectarea celor de mai sus ne asigură/ În proporţie de 90% un orgasm eficient./ Restul de zece procente ţine de gestul a-/ Semănător sunetului apărut în curge-/ Rea monotonă a unui număr fix de sila-/ Be. Trebuie să muști, să sugi sângele cuiva, să provoci groaza pentru a salva principiul acesta! eternă reproducere a aceluiași cine ești tu?

Strofa 2: Numele meu fie România. Mâinile nu se îndepărtează niciodată/ De corpul ce va fi penetrat, iar deschiderea/ Picioarelor se calculează în funcţie de/ Gradul de aplecare şi curbura coloanei.

Antistrofa 2: „Partea cea mai grea, sarcina o duce bărbatul în căsnicie; el fără nici o ezitare trebuie să sprijine, să fie scutul apărător al soției sale, în orice împrejurare și totdeauna. Femeii, dacă ar fi să admitem că este egală bărbatului, ar trebui să i se ceară același lucru. Nu i se pretinde și totuși se revoltă. […] Ea, în ceasurile de sfântă vrajă, ar vrea să fie bărbat – ar vrea să culeagă toate senzațiile universului, să fie ea totul. […] Dar totul se mărginește la o imitație mai mult sau mai puțin perfectă; puterea inventivă, spiritul creator nu le vom găsi la femeie.”

Strofa 3: Numele meu fie România. Penisul pătrunde vulva după ce atinge/ Una din dimensiunile indicate în/ Schemă. A nu se uita găsirea nivelului/ Corect şi necesar de umectare a vulvei.

Antistrofa 3: „După ce se naște, copilul va suge foarte des la sân, așa că trebuie să îți dedici aproape tot timpul acestei activități, precum și pentru a mânca și a te odihni. Nu mai e nevoie să faci tu acea curățenie generală, care poate fi amânată deocamdată. Această legătură indestructibilă dintre tine și copil nu se poate întâmpla decât o dată. Ține mâncare și apă prin apropiere, având în vedere că vei petrece mult timp alăptând. Vei dori să mai ieși din casă, însă e nevoie să treacă măcar două săptămâni până când să ai un interval de timp suficient de mare, 2-3 ore, între două porții de alăptat, ca să poți pleca în acest timp cu copilul la plimbare.”

nâ ia. om RomRâ nia

Numele meu fie România.

.

Antistrofa 4: „Cine e iubită ca o mumă, iubită și respectată ca o soție și alte multe privilegii… nu e drept să devină revoluționară, anarhică. O copilă crescută în astfel de principii, în fumurile otrăvitoare ale nemulțumirii, ce rost ar avea în Societate? […] Din astfel de mume ce copii să se formeze, ce educațiune să se impună pe urma unei astfel de morale? […] Femeia, utilizând cultura dobândită prin școli, în familia ei, dezvoltând industriile casnice, creându-și un cult din creșterea și educarea copiilor săi, fiind primul lor medic, întâiul lor călăuzitor sufletesc, va ușura simțitor greutățile statului, dându-i oameni formați, elemente de sprijin, nu de sprijinit.”

La noi se impune emanciparea culturală a bărbaților, […] dar niciodată Emanciparea absolută a Femeii.” Numele nostru fie România!

97

Pirouette for Lucia The sun and I in this house, where’s his silence? Dance in my floating above you, above them. I kill, he keeps on writing sli (yet one more step over us two) pping How come you don’t get these pieces? Laid together by words Of your girl running in the shadow On the whale’s edge, now here The woman takes a bite of spring. My father loves our silence, Thoguht crushed in voices. Listen. „I’m the sun of his son, the son of the son.” (Who shall say I’m not, prin tot dansul ei, the happy genius of my household?) Sli (a step in dance over foilo. You) pping destroy (yourselves) on this folio here. As soon as today, again. Then, our steps alone over the father.

The Low numbers of alienations. 1 minus 2 alienations equals -1 They were on the negative side of the axis 00 -2 -3 0000 -4 -5 00000 -2 -1 0 In point zero 00000000000001 Translate the world in a binary system.

98

99

I is a Romanian p(h)oet I is a Romanian p(h)oet Strophe 1: Let my name be Romania. Strofa 1: Numele meu fie România. To have sex efficiently follow diagram no. 1/ The order of the positions cannot Pentru un sex eficient schema less, I./ Ordinea nu be changed,/ Nothingurmează more, nothing maybepoziţiilor just a gesture,/ such as an extra syllable slipped in the words. trebuie schimbată,/ Nimic în plus, nimic în minus, poate doar un gest,/ Precum o silabă strecurată în cuvinte. Antistrophe 1: „The woman is not human. More so as women actually don’t Antistrofa 1: „Femeia nu ethinking. om. Cu atât mai mult, cu to câtalien in Sci-Fi horror think. They mimick human They’re similar femeile, de fapt, nuable gândesc. Ele mimează gândirea omenească. movies, they’re to quickly borrow expressions, phrases from their Aidoma aceloreven alien whole din filmele SF-horror,ofele împrumută cu assemble and put environment, readymades thought that they rapiditate, din jur, expresii, fraze, întregi deto gândire, out enthusiastically without theprefabricate slightest adherence what they’re saying.” Fem pe care le asamblează și le debitează cu însuflețire, fără a avea e e om. ia nu Strophe 2: Let my name be Romania. cea mai mică aderență psihică la ceea ce spun.” Hands never stray too far/ From the body about to be pentrated and the opening/ Of the legs is calculated from/ The degree of leaning over and the curb of the spine. Antistrophe 2: „The hardest part, the load is carried on by the man in a marriage;meu without hesitation he must be able Numele to supportmeu her, he must be Numele theRomânia. defender of his wife in any circumstance and all times. The woman, fie fieat România. if we were to admit she is equal to the man, should be expected to do the same. However she is not and still rebels. […] She, in her holy mystical hours, would like to be a man – she would like to gather all of the sensations of the universe, she would be everything. […] But everything is limited by an imitation perfect more or less; the power to invent and creative spirit will never be found in the woman.”

Strofa 2: Numele meu fie România. Mâinile nu se îndepărtează niciodată/ De corpul ce va fi penetrat, iarmy deschiderea/ Picioarelor se calculează Strophe 3: Let name be Romania. în funcţie de/ Gradul de aplecare şi curbura coloanei. The penis penetrates the vulva after reaching/ One of the sizes indicated in/ The Diagram. One cannot forget to attain the correct and neccessary level of/ moistening in the vulva. Antistrophe 3: „After birth, the child will feed on your breast quite often, so Antistrofa 2: „Partea ceaall mai grea, . well as to eat and you have to dedicate almost your time to this activity, iaas R m âncleaning sarcina duce bărbatul în căsnicie; el perform all m rest. It is ono longer necessary that you the in the ohouse, âni o fără nici o ezitare trebuie să sprijine, R that can be set aside for now. This indestructable bond between you and your a. să fie scutul apărător al soției sale, child can only be formed once. Keep food and water close, considering you’ll orice împrejurare și totdeauna. beînspending quite a while breastfeeding. You will want to go out at times, but dacă ar fiat săleast admitem că este it Femeii, is necessary for 2să weeks to pass until you can set aside 2-3 hours, in egală bărbatului, ar trebui i se ceară between breastfeeding sessions, to go for a walk with the baby. ” același lucru. Nu i se pretinde și totuși se revoltă. […] Ea, în ceasurile de sfântă vrajă, ar vrea să fie bărbat – ar vrea să culeagă toate senzațiile universului, să fie ea totul. […] Dar totul se mărginește la o imitație mai mult sau mai puțin perfectă; puterea inventivă, spiritul creator nu le vom găsi la femeie.” Numele meu 100 fie România.

România.

Strophe 4: Let my name be Romania. Antistrofa 3: „După ce se naște, Numele meu copilul va suge foarte des la sân, așa că fie above România. Following the ensures/ 90% of the times an efficient trebuie să îțisi-/milar dedici aproape tot timpul orgasm./ The other 10% depends on the gesture to acesteiflowing activități, precum și pentru a the sound springing in the mo-/ Notonous of a set mânca și a te odihni. Nu mai e nevoie number of sy-/llable. să faci tu acea curățenie generală, care You have to bite, suck someone’s blood,poate to cause some horror fi amânată deocamdată. Această to save the principle this! the eternallegătură reproduction of the dintre tine și copil indestructibilă same who are you? nu se poate întâmpla decât o dată. Ține mâncare și apă prin apropiere, având în că vei petrece Antistrophe 4: „Someone who is as lovedvedere as a mother, as lovedmult timp alăptând. Vei dori săprivileges mai ieși din...casă, însă e nevoie and respected as a wife is and holds many other Strofa 3: Numele meu fie România. să treacă douăAsăptămâni până it ispătrunde unfair that become a revolutionary, anmăcar anarchist. Penisul vulvashe după ce atinge/ când să ai un interval de timp suficient maiden raised with such principles, in the poisonous smoke Una din dimensiunile indicate în/ de mare, 2-3 ore, între două porții de of discontent, what purpose would she serve in Society? […] Schemă. A nu se uita găsirea nivelului/ alăptat, ca să poți pleca în acest timp cu With such mothers how awould be formed, what kind Corect şi necesar de umectare vulvei.children copilul la plimbare.” of breeding could be instilled in them with such morals. […] The woman will use the education she received in schools or at home, develop home economics, create a cult of raising and România Numele meu fie the first sheperd educating her children, as their first doctor, of their soul, and will surely lighten the load of the state, România. România. giving it well formed citizens, elements of support, not in need of support.” Strofa 4: Numele meu fie România. Respectarea celor de mai sus ne asigură/ În proporţie de 90% un orgasm eficient./ Restul de zece procente ţine de „We gestulwill a-/ Semănător sunetului against apărut înthose Epode: protest vigurously curge-/that Rea monotonă a unui număr de sila-/ Be.of trends will stall progress withfixthe utopia Trebuie să[…] muști, sugi sângele cuiva, provoci demands. Wesămust not raise thissăissue here, groaza pentru a salva principiul acesta! Romanian women cannot be stirred up,eternă the peace of reproducere a aceluiași cine ești tu?energies taken up the state would be destroyed. The in this direction would serve a much higher purpose for culture and national progress if they were redirected to other issues. La noi se impune emanciparea Antistrofa 4: „Cine e iubită ca o culturală a bărbaților, that the man […] be dar culturally mumă, iubită și respectată ca oFor soțieusși it is imperative niciodată […] but Emanciparea never Theabsolută Absolute alte multe privilegii… nu e dreptemancipated, să devină Femeii.” Numele fiebe Emancipation ofaThe Woman.” Let nostru our name revoluționară, anarhică. O copilă crescută România! în astfel de principii, în fumurileRomania! otrăvitoare ale nemulțumirii, ce rost ar avea în Societate? […] Din astfel de mume ce copii să se formeze, ce educațiune să se impună pe urma unei astfel de morale? […] Femeia, utilizând cultura dobândită prin școli, în familia ei, dezvoltând industriile casnice, creându-și un cult din creșterea și educarea copiilor săi, fiind primul lor medic, întâiul lor călăuzitor sufletesc, va ușura simțitor greutățile statului, dându-i oameni formați, elemente de sprijin, nu de 101 sprijinit.”

FELIX NICOLAU Felix Nicolau este profesor universitar la Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare al Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti. În 2003 şi-a susţinut teza de doctorat pe literatură comparată şi este autorul a cinci cărţi de poezie (Kamceatka – time IS honey, 2014), a două romane (Tandru şi rece şi Pe mâna femeilor) şi a opt cărţi de interpretare literară şi teoria comunicării: Homo Imprudens, 2006, Anticanonice, 2009, Codul lui Eminescu, 2010, Estetica inumană: de la Postmodernism la Facebook, 2013, Cultural Communication: Approaches to Modernity and Postmodernity, 2014, Comunicare şi creativitate. Interpretarea textului contemporan, 2014, şi Take the Floor. Professional Communication Theoretically Contextualized, 2014. În 2016 îi apare Only Connect – A passage from Modernism to Postmodernism, editura frACTalia. Este membru în consiliile editoriale ale revistelor Metaliteratură şi The Muse – an International Journal of Poetry. La capitolul pasiuni şi interese intră teoria traducerii, teoria comunicării, literatura comparată, studiile culturale, studiile britanice şi americane.

Felix Nicolau is a professor at the Department of Foreign Languages and Communication, UTCB, Bucharest. In 2003, he completed a doctoral thesis in Comparative Literature. He is the author of five poetry collections (Kamceatka – time IS honey, 2014), two novels (Tandru şi rece and Pe mâna femeilor) and eight books of literary criticism and communication theory: Homo Imprudens (2006), Anticanonice (2009), Codul lui Eminescu (2010), Estetica inumană: de la Postmodernism la Facebook (2013), Cultural Communication: Approaches to Modernity and Postmodernity (2014), Comunicare şi creativitate. Interpretarea textului contemporan (2014) and Take the Floor. Professional Communication Theoretically Contextualized (2014). In 2016, he published Only Connect – A passage from Modernism to Postmodernism (editura frACTalia). He is a member of the editorial board of Metaliteratura and The Muse – an International Journal of Poetry. His passions and interests are translation theory, communication theory, comparative literature, cultural studies, British and American studies. Traducere în limba engleză: Monica Manolachi

103

La vida es morbida

Casa regală

dac-ai intra şi tu cum pătrund celelalte aproape de cântatul cocoşilor tiptil şi degajând mirosul acela de gândaci roşii specific cimitirelor armeneşti dar tu nu aproape mă trezeşti plonjând în visul meu cu gura deschisă pleoapele reci cât pe ce să-ţi simt inima pulsând pe pieptul meu chiar profitând de tine în somn tot sunt capabil să întind braţul stâng să verific dacă

cum dimineaţa e un soi de cadou pe care mi-l permit tot mai rar mă satisfac cu marşuri lungi la periferia nopţii de unde ideal ar fi să te întorci fără să treci pe la budă aud mereu poveşti din astea despre indivizi robuşti niciodată bolnavi care şi-au scăpat trupul în vine şosetă bleagă la ieşirea din baie dacă nu chiar în baie şi duşi au fost ca ăia ieşiţi să ducă gunoiul şi daţi dispăruţi douăj de ani descoperiţi din hazard cu altă nevastă 5 copii undeva prin constanţa

sufletul tău e acolo îngheţat şi enorm dacă e tot acolo îngheţat şi enorm în timp ce tu insişti că o viaţă nocturnă intensă stimulează pulsul accelerând derizoriul

uniţi salvăm azi nu prea suntem pe aceleaşi lungimi de undă ale radiaţiei portocalii emise de gazul krypton 86 vizitând new yorkul vara te-ai putea topi lejer la picioarele zgârie-norilor inter belici nu ţi s-ar mai usca scalpul aşa cum te tot plângi după ce am face o dragoste solidă să le rămână şi nepoţilor

104

pufulina uolga litronova avea senzaţia că ochii verzulii ai lui dmitri rasputinovici o dezbrăcau pe îndelete de la sâni în jos până la aluniţa din spatele fesei drepte apoi de jos în sus şi de la spate dinspre sus-pomenita aluniţă până la căuşul cu puf cârlionţat al cefei ceea ce era o greşeală-în-sine fundamentală şi nu în vederea-a-ceva căci dmitri rasputinovici îşi folosea ochii verzulii ca să o jupoaie de vie după ce o izbise cu capul de bordură în mintea lui pravoslavnică şi o belea aşa ameţită dar zbătându-se agăţată de 2 piroane bătute în grindă exact prin tălpile ei măsura 36 jumătate rozalii ca nişte buci de purcel de lapte după ce le frecase aseară cu piatră ponce şi le masase cu cremă antibătături nici nu vă închipuiţi cât îmi place să discut despre afaceri cu o doamnă atât de distinsă! menţionez că uolga litronova nu mai călătorea în străinătate de când se lăsase de fumat şi tot ce mai păstra de la primul ei soţ faimosul depanator era un guler dolofan de vulpe argintie

105

The royal house La vida es morbida if only you entered as the others come in almost before the cockcrow on tiptoes and exuding that smell of red bugs specific to Armenian cemeteries but you don’t you almost wake me up plunging into my dream mouth open cold eyelids just about to feel your heart pulsing on my chest even when taking advantage of you in sleep I am able of stretching out my left hand to check if your soul is still there frozen and huge if it is still there frozen and huge whereas you insist that an intense night life stimulates the pulse accelerating oblivion united we save today we aren’t really on the same wavelength of the orange radiation emitted by gas krypton 86 when visiting new york over the summer you might easily melt at the feet of the interwar sky scrapers your scalp wouldn’t get dry as you keep complaining if we made a solid love to be inherited by our grandchildren

106

since morning is a sort of present which I can afford less and less often I indulge in long marches at the fringe of night where it’d be ideal to return from without going to the loo now and again I hear those stories of sturdy guys that never get sick whose bodies fell off like floppy socks when getting out of the bathroom if not in the bathroom and off they went like those left to take the garbage out and pronounced lost for 20 years discovered by chance with another wife 5 children somewhere in konstanz fluffy uolga litronova had the impression the greenish eyes of dmitri rasputinovici were stripping her slowly from breasts to the mole at the back of her right buttock then upwards and from the above mentioned mole to the curly-haired feng fu of her nape but that was a fundamental error in itself and not with the purpose of something else because dmitri rasputinovici made use of his eyes to make mince meat of her after he hit her head on the curbside in his orthodox mind and skinned her dizzy as she was still struggling hanging on 2 spikes nailed on the beam through her soles size 5.5 pinkish like piglet buttocks after she had scrubbed them last night with pumice and had rubbed them down with anti-corn cream you have no idea how much I love talking business with such a distinguished lady! I should mention uolga litronova did not travel abroad since she quit smoking and all she kept from her first husband the famous troubleshooter was a chubby collar of silver fox

107

OCTAVIAN PERPELEA Octavian Perpelea was born on June 22, 1977, in Bucharest. He holds a BA and an MA from the Faculty of Political Science, University of Bucharest. He is currently doing research for a thesis on Emil Cioran’s nationalism. He published poems in Apostrof, Hyperion, Luceafărul, Steaua, Timpul, Tiuk!, Viața Românească, Vorba Vine. Cu dricul pe contrasens, included in the Debut series of the frACTalia Publishing House, 2015, is his first poetry collection. Octavian Perpelea s-a născut pe 22 iunie 1977, la București. A absolvit Facultatea de Științe Politice a Universității din București, urmând mai apoi cursurile masterale ale aceleiași instituții. În momentul de față, încă mai încearcă să termine o teză despre naționalismul tânărului Cioran. A publicat poeme în Apostrof, Hyperion, Luceafărul, Steaua, Timpul, Tiuk!, Viața Românească, Vorba Vine. Cu dricul pe contrasens, de Octavian Perpelea, colecția Debut, Editura frACTalia, 2015, reprezintă debutul editorial al autorului.

translated from the Romanian by: MARGENTO (Chris Tanasescu) and Monica Manolachi

109

scurtcircuit asta chi în dimineaţa pe dinţi pe o t la ă sp m -a nu m dejun ai luat micul nu mi-am m in casă nd am ieşit d câ ci n tu a r ia lutat vecinii nu mi-am sa pusă în direcţia o am apucat-o re serviciu drumului sp e bordură acum stau p pet cu o bere la îmi privesc de câteva ore filor vârful panto

110

așteptând barbarul din mine stau pe canap ea cu ochii în tava n & visez la o n ouă epocă de piatră când se va pu tea lua totul cu o bâtă atunci voi deve ni în sfârșit resp ectat voi atinge pun ctul G al celebrității de peșteră babele îmbră cate în piei de urs îmi vor zice să crești mare fără să le spu n săru’ mâna

hi c e v l sti ane t nea O i r u m a ar ul lăut iilor simple n â r t ă b ur ul buc rapsod ala h din ma rtat ai supo m a u n de ani de 40 viaţa ă har să vad cât cu un pa e altfel d ă n â ind în m ni cerş a e d ă de 40 o duşc ele & i r ă t g ţi e pere d t i n i j i spr ii cârcium nu avea ea moart surprindă -l cum să u în gardă re era me ie o feme a avut ii op e cinci c it ai simt uţ m c i î n l u u & uţit doar c astăzi lipsa

111

1001 de nopţi în Berceni trepanaţie locuiesc într-o garsonieră igra sioasă confort trei am două pisici năpârlite & o nevastă ob eză un monstru ap roape mitologic dar seara când adorm cu capul pe bu rta ei uriaşă & moale mă simt ca & cu m aş fi pe un pat cu ap ă în Burj Al Arab

112

trepanaţie în la minor t în hala cu peşte strica se hi e ziua porţilor desc în creierul meu cu bulină roşie ta când îmi deschid ţeas doar extremităţile îmi mai aparţin văd lumea prin ochiul unui peşte mort în faţa mea un vierme stă picior peste picior

gherila spirituală sunăm la interf on până se găseşt e cineva să desch idă ne uităm atent să nu fim zăriţi de nimeni unul dintre no i stă afară & ţine de şase apoi vârâm în cutiile de scriso ri poze cu Sfântul Prepuţ

esoterism le am pus toate lacăte am tras storurile am dat telefoanele pe silenţios mi-am fixat cagula pe cap e am citit incantaţiil apoi am ras ritualic mustaţa iubitei

113

this morn ing I didn’t br ush my te eth didn’t had no br wash my eakfast eit face her when I wa lked out th e door I didn’t sa yh just starte i to my neighbors d walking in the opp to work osite dire ction I’m sitting on the cu rb meanw a cheap b hile eer in my hand I’ve been watching sofa my shoes I’m sitting on the for hours e ceiling eyes staring at th new stone age & dreaming of a t le to get all I wan in which I’ll be ab with a bat ally get all that ’s when I’ll fin rve the respect I dese -spot and reach the G of cave celebrity sed up all the hags dres in bear skins r howdy kid will give me thei having without my even ts to pay my respec

short c

ircuit

waiting for the barbarian in me 114

ol’ Oan e is dea d the old fiddler the slum ’s bard of simple joys for 40 y ea looking rs he couldn’t bear at life otherw ise than with a g in his ha lass nd for 40 y ea for ciga rs he begged rettes & a shot leaning ag at the p ainst a wall ub there’s no way deat took him by surp h he was rise always on guar d he had a wife five chil dren & a knif e today it ’s only t he knife misses that still him

old styl

e

115

I live in a damp subpar studio I got two shedding cats & an overweight wife an almost mythological monster but when I fall asleep at night with my head on her hu ge & soft belly it feels like lying on a waterbed at the Burj Al Arab

1001 nights in Berceni

116

r n in A mino t trepanatio rke a ed-fish m at the spoil e today ous it ’s open h erable quake vuln h rt a e y m in brain

n my skull when I ope tremities only the ex me to eye still belong though the d rl o w e I see th sh of a dead fi me in front of s a worm sit d e g g cross-le

on ti a n a p tre

we call all buzz er numbers till someone buzzes us in we make sure nobody sees u s one of us stays behind & keeps a looko ut while we drop pictures of the Holy Foresk in in people’s mai lboxes

spiritual guerilla

s the lock s ll a k c lo d I the blin ll a e s lo Ic e cells I put th t mode on silen alaclava eb I slip th ns on cantatio in e h t ll cally I read a ritualisti moustache I n e h t lady and y lover ’s m e v a h s

sm i c i r e t o es

117

RAZVAN

Răzvan Pricop s-a născut pe 25 iunie 1987, la Constanța. Nu a absolvit cursurile Facultății de Litere din București, dar a absolvit Institutul Național al Magistraturii, tot din București, în 2013. A debutat continuu, publicând versuri în revistele Luceafărul, România Literară, Tribuna, Viața Românească, Caiete Silvane, Luceafărul de dimineață și Acolada. În timp, a dezvoltat un atașament egal pentru toate generațiile poetice și reprezentanții lor. Volumul r e t r o v i z o r, colecția Debut, Editura frACTalia, 2015, reprezintă debutul editorial al autorului.

PRICOP Răzvan Pricop was born on June 25, 1987, in Constanța. He did not graduate from the Faculty of Letters in Bucharest, but from the National Institute of Magistracy, in 2013. He has been making his debut with poems published in litmags such as Luceafărul, România Literară, Tribuna, Viața Românească, Caiete Silvane, Luceafărul de dimineață and Acolada. In the course of time, he has cultivated an equal attachment to all generations of poets and their exponents. r e t r o v i z o r, included in the Debut series of the frACTalia Publishing House, 2015, is his first poetry collection.

Traducere și redactare în limba engleza de Monica Manolachi și Sergiu Nisioi.

118

119

ars 2 un discurs, cele cinci minute din Roma de Fellini în care freza enormă străpunge peretele, în partea cealaltă, o încăpere cu fresce romane de două mii de ani lanternele muncitorilor dezvăluie puritatea unor chipuri, industrie umană, un fenomen chimic şi totul dispare ireversibil, voci singure şi forfotă subterană. ars 4 am trăit mult timp înconjurați de văluri, răsfățați de infraroşii sensibile şi vedere de noapte un aparat de filmat în aglomerație, secvențe de imagini, sunete umane, am salvat totul cu grijă pe suporturi magnetice din noi rămân câțiva biți de frumusețe şi puritatea unor momente. ars 6 e doar un travelling prin straturile de emoție de deznădejde de dragoste de neputință de violență prin liniştea nouă care umileşte peisajul industrial acum toate vocile au trecut în off şi ne coordonează mişcările fricoase.

120

3 şi ½ un film despre mai ’68 trei ore şi jumătate de revoluţie alb-negru în care viaţa mea s-a îndrăgostit orbeşte de vieţile altora, acum, sunt mai probabile o explozie, un atac terorist, decât o nouă sensibilitate pentru a putea spune că dragostea este un discurs, este nevoie de un alt discurs la sfârşit am privit ecranul negru, o ruptură într-o rețea nevăzută, şi cu greu mi-am ținut mâinile lângă corp. mutație cineva vorbea despre dragostea noastră cu aceleaşi cuvinte, cu puterea şi măreția sentimentelor sovietice de la începuturi, ca într-un raport despre producția de minereu de cupru pe cap de locuitor, citit într-o plenară, eram tineri şi țineam cu ruşii. film maghiar de stat ca la un inventar general în magaziile colhozului, în acei ani, au scos totul afară la zvântat, sau să moară, şi au aruncat ce era vechi noi nu am privit niciodată într-o vitrină urâțită de ploaie la cireada de vaci bâjbâind în ceața dintr-un film maghiar de parcă de curajul nostru depindeau productivitatea, fertilitatea şi fericirea lucrătorilor din fabrică.

121

autobuzul am ajuns în Bucureşti, am urcat într-un autobuz, nu mergeam nicăieri, voiam doar să mă simt într-un film de Bresson la care m-am uitat singur şi am văzut oameni cu multă grăsime şi puțin suflet, cuminți, la o coadă unde carnea ajunge pentru toți.

abator am locuit câțiva ani într-un bloc, aproape de gardul unui mare abator. acolo, pe vremuri, tații şi fiii şi-au irosit tinerețea şi au adus gloria unor hale sângerânde şi pline cu aburi acum, nu se mai taie nimic. e un doliu prelungit după ultimul animal. prin betonul platformei, a străpuns iarba. odată, m-am ascuns printre fiare, într-un malaxor, mi-am auzit inima şi am fugit.

deraiere în 2013, am înlocuit cu atâta uşurință un poem de dragoste cu un poem despre poluare câteva sticle de plastic ajunse la mal s-au cuibărit cu tandrețe în nisip şi a fost suficient, m-am gândit mult, aproape cu inocența unui schelet, la sufletele celor care le-au aruncat.

pattayabeach am ajuns. țărmul e nesfârşit, fericirea, aproape uniformă, pe suprafețe calde, din hainele zdrențuite, ca prin fisura unei armuri, un abur straniu se strecoară afară din noi, unii cred că va mai urma ceva, când totul se adânceşte în lumina acestei dimineți, când totul pare un paradis, din chipurile noastre începe civilizația, viața simplă & elementară.

după un film de Marco Ferreri

122

Liza, calvarul nostru are un nume frumos, pe insulă, sunt doi măslini şi ei se iartă unul pe altul, aşa vom fi şi noi, pentru că dragostea noastră a fost dintotdeauna un avion roz pe care cineva lipeşte o svastică neagră.

123

ars 6

ars 2 a speech, those five minutes from Roma by Fellini when the massive cutter punctures through the wall, on the other side, a room with two-thousand-year-old Roman frescoes the workers’ flashlights reveal the clarity of some faces, human industry, a chemical phenomenon and everything vanishes forever, lonely voices and subterranean ferment. ars 4 we lived for a long time surrounded by veils nursed by sensitive infrared radiation and night vision a video camera in the crowd, image sequences, human sounds, we carefully saved everything on magnetic tapes only bits of beauty remain out of us and the purity of some moments. mutation

124

somebody was speaking about our love using the same words, with the power and the greatness of the Soviet feelings from the beginning, as in a report on the production of copper ore per capita, read in a plenary session, we were young and sided the Russians.

it’s only a travelling across stratums of feeling of hopelessness of love of failure of violence across the new silence that humbles the industrial scenery now all the voices have turned off and coordinate our half-hearted gestures. 3 and ½ a movie about May 1968 three hours and a half of revolution in black and white when my life fell irrationally in love with the lives of others, now, more likely an explosion or a terrorist attack than a new sensitivity to be able to say love is a discourse one needs another discourse in the end I watched the black screen, a breach in an invisible network, and I could barely hold my arms to my body. the bus I arrived in Bucharest, I got on the bus, didn’t go anywhere, I just wanted to feel I was in a movie by Bresson which I watched alone and I saw people with a lot of fat and little soul, kind, waiting in line for meat that was enough for all.

125

Hungarian state movie as in a general inventory in the kolkhoz depots, in those years, they took everything out to dry or to die, and threw away what was old we have never looked into a display window spoiled by rain at the cow herd fumbling through the fog from a Hungarian movie as if on our courage depended the productivity, the fertility and the happiness of the factory workers. derailment in 2013, I so easily replaced a love poem with a poem about pollution a few plastic bottles that reached the shore nestled tenderly in the sand and it was enough, for a long time I thought, almost with the innocence of a skeleton, about the souls of those who threw them away.

slaughterhouse

126

now, nobody cuts anything. they’re endlessly mourning the last animal. grass has broken through the platform cracks. once, I hid among the beasts, in a mixer, I heard my heart and ran away.

after a movie by Marco Ferreri Liza, our calvary has a beautiful name, on the island there are two olive trees and they forgive each other, that’s how we’re going to be, because our love has always been a pink airplane on which someone sticks a black swastika.

pattayabeach we have arrived. the shore is endless, happiness, almost uniform, on warm surfaces, from ragged clothes, as if from the fissure of an armor, a strange haze exudes out of us,

for some years I lived in a block, near the fence of a big slaughterhouse.

some believe something else will happen, when everything deepens in this morning light, what a paradise it seems,

back there, fathers and sons wasted their youth and brought glory to the bleeding halls full of steam

civilization starts out of our faces, the simple & essential life.

127

ANDRA ROTARU Andra Rotaru is the author of the volumes In a Bed underneath a White Sheet (Bucharest: Vinea Publishing House, 2005; Bucharest: frACTalia press, 2015), translated into Spanish as En una cama bajo la sabana blanca (Vitoria-gasteiz: Bassarai Ediciones, Spain, 2008); Southern Lands (Bucharest: Paralela 45 Publishing House, 2010); Lemur (Bucharest: Cartea Românească Publishing House, 2012). Selections from her poems have been translated into almost 20 world languages. Her volume Lemur has been choreographed by American performer Robert Tyree, and presented in the United States and Europe. Together with writer Raj Chakrapani, Rotaru has created the documentary All Together, which was screened in Iowa and Chicago. She also produced the project Photo-letter pairing (with Jared Krauss), which relied on materials collected from the Iowa community and IWP writers. Rotaru has held poetic residencies in Europe and the United States.

Andra Rotaru este autoarea volumelor Într-un pat sub cearşaful alb, Editura Vinea, 2005; Editura frACTalia, 2015. En una cama bajo la sabana blanca, Bassarai Ediciones, Spania, 2008; Ţinuturile sudului, Editura Paralela 45, 2010; Lemur, Editura Cartea Românească, 2012. Selecții din poeme au fost traduse în aproape douăzeci de limbi. Volumul Lemur a fost adaptat de coregraful american Robert Tyree, și performance-ul a fost prezentat în America și Europa. A realizat documentarul All Together împreună cu scriitorul Raj Chakrapani, prezentat în Iowa și Chicago. De asemenea, a realizat proiectul fotografic Photo-letter pairing împreună cu Jared Krauss, care a implicat comunitatea din Iowa și scriitori. A beneficiat de rezidențe în Europa și America. Traducere în limba engleză: Monica Manolachi Editare în limba engleză: Anca Roncea

Content not found ce pornește din coapsă. îndoirea genunchilor apare ca preludiu al elevației. ce pornește din coapsă. „eu în viața mea nu am fost tutelat de nimeni, nici când eram mic!” (George Enescu) (în) bătaie, cu conotații negative sau pozitive: în bătaia vântului, te rup în bătaie, batt(u)allia, stârnire a peștelui, epocă în care se împerechează cocoșii de munte, izbire a pământului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol etc. reducea toate variantele la o singură posibilitate, cea inevitabilă. te uită cum joacă găina. stai găină că te tai: în crescendo, tremolo, martellato, flageolete, pianissimo. „încă din 1669, Raoul Feuillet propune prima notație coregrafică. ea constă în descrierea schematică a pașilor, a direcției mersului și a succesiunii figurilor; nu există indicații asupra mișcărilor de brațe sau a părții de sus a corpului.” (Dansul în secolul XX, Isabelle Ginot, Marcelle Michel)

130

[Aurora o vede pe bătrâna care lovește cu andrelele, o măsură 2/4. se trece treptat la un vals fermecător în 3/4. pauză. strigăt de durere. Aurora sângerează. opt măsuri de 4/4, foarte largi. Aurora începe să danseze și amețește. lumea e înnebunită. Aurora se învârte pe loc ca și cum ar fi ciupit-o o tarantulă, prăbușindu-se brusc.] [și din strigătul lor nu putea să iasă nimic. în jurul gâtului se formase o barieră de corali, niște bijuterii atât de prețioase, încât orice șirag ieșit în cale nu era decât o imitație a unei opere de artă. deschidea gura și avea dinții tociți, de mamifer marin. numai lebedele mai au un astfel de camuflaj de apărare.] [lebede – broccoli. sub apă și la suprafață. cu gâtul în apă, sunt un buchet mătăsos de flori de broccoli. cine ar atinge o lebădă scufundată.] [trage de lesă, și animalul iese. se gudură la picioarele ei, dă ocol pielii căzute de jur împrejur. piele de drac, drac de mare. îl ia în brațe. mirosul corpului stârnește animalul. jivina începe să spele omul, într-un ritm sâcâitor. dă animalul jos din brațe și se îndreaptă spre cal. capul imens al calului, cu pleoape lăsate. mirosul e acolo. milimetru cu milimetru, pleoapa se ridică. calul rumegă pielea omului, apoi vrea în brațe. omul se așază sub animal și-l ridică. se cabrează sincron, apoi își lasă pieile în voia greutății.]

[să acordăm mai puțină atenție picioarelor și mai multă grijă brațelor. (...) arta gestului este înghesuită între margini prea strâmte pentru a produce efecte mărețe. (...) ceea ce va pierde la nivelul picioarelor se va regăsi la nivelul brațelor. (...) corpul nu mai este o cale de evadare a sufletului, ci, dimpotrivă, se adună în jurul acestuia.]

131

„ce n-aș da eu să pot să zbor, să văd cu ochii mei lucruri ascunse sub pământ!” (George Enescu) ce ajută un om să fie în zbor? aer: amestec de gaze care alcătuiește straturile inferioare ale atmosferei și care este absolut necesar vietăților aerobe. sub pământ, memoria conține fiecare gest. momentan, ne limităm la întâmplări cu pământ: „Strângem snopii pe ogor, Vinul dulce în ulcior Tra la la la la la la la la la la la la la” (Rapsodia Română nr. 1, versuri de Georgeta Moraru, muzică după George Enescu)

într-o atmosferă de liniște și normalitate, nici un cal nu atinge pământul, din potcoave se scoate zilnic compost de frunze. pe unde umblă ei, căci verdeața astfel adunată umple herghelia. musculatura prinde contur pe zi ce trece și dacă îi atingi, simți căldura unui corp în mișcare. la ora de țesălat, li se prinde câte o sfoară de ambele părți ale trupului. când vor să râdă, își ridică copitele din spate și stau în aer. trebuie să-i așezi repede jos, apoi să îi mângâi. când îi întrebi ceva, bat ritmul cu copitele din față, până taci. în tăcerea asta, capetele noastre se ating. îmi rumegă ușor părul, iar aburii emană miros de paie. nu e nici o asemănare între apropierea de ei și de alte animale. ce se întâmplă în spațiul aerului emanat de boturile imense e fără memorie cognitivă. astfel, Undă Verde stă să fete în curând. s-a îndrăgostit de un cal maghiar. lui, în semn de apreciere, i s-a pus un steag al României la staul.

132

nu e o postură nenaturală – cu vârfurile picioarelor orientate către exterior, într-o mișcare de rotație în față, ce pornește din coapsă, antrenând tot piciorul. la fiecare cântec care se aude în boxe, caii continuă muzica. visează să o trateze ca pe un material, la fel ca luminile, proiecția cinematografică sau dansul.

„la fel ca algele pe fundul acvariului, nebunii se mișcă în fața oamenilor triști din lume, care îi observă plini de remușcări.” (Bernard Castelli) bine ați venit într-un depozit de gesturi. se strâng de la corpurile vii. unul se întinde, altul sare, al treilea se învârte, și-ncep să-mi vină ideile.

„la un moment dat autorul se oprește, bate iritat cu pumnul în masă și strigă cântărețului: „c’est faux!” „e fals!” stupoare! cântărețul ripostează însă: „nu-i fals deloc”. − „cum nu e fals? la mine stă scris la și dumneata îmi cânți sol!” − „e totuna!” − „cum vine asta?” − „la dumneavoastră acordul e fals; sună disonant! cuprinde alăturat și pe sol, și pe la. deci am alegere. prefer pe sol.” − „și totuși e la, insistă autorul disperat!” a rămas sol! și s-a trecut mai departe. (Alex. Cosmovici, George Enescu în lumea muzicii și în familie)

se iese din rană încet. dacă te-ai gândi la ea, fără ea. să îndoi genunchiul și să forțezi laba întinsă a piciorului peste vârf. identitatea ta se contopește cu cea a părților tale. identitatea ta se contopește cu cea a grupului. se iese din rană încet. ieșirea conferă o voce corpului. „a quote (cognate with quota) is a cut, a section, a slice of someone else’s orange.” (Anne Carson, Decreation) creează lucrurile pe care le aude cine controlează pericolul pășirea în propriul text și inserarea în propriul subiect, fără să mai avem dovezi clare despre factualul și ficțiunea subiectului. cine mai acționează asupra S? calul, de exemplu, trebuie ajutat. actorul nu și-a însușit personalitatea personajului. actorul trebuie lovit de cal pentru a plânge 133 cu adevărat. calul domesticit trebuie potcovit.

încăperea se schimbă: cu cât un obiect stă mai mult în interiorul său, cu atât exteriorul pulsează de viață. nu schimb nimic, o gaură se adâncește singură. detaliile se amestecă și frecvențele devin inconstante. în ce să credem? (id)entitatea ploii: „if the rain stays where it falls, it would form a layer of a certain height” „formele repetate în artă nu sunt recomandabile. fiecare operă trebuie să aibă originea ei interioară, independentă de formalismul unei concepţii ce ni s-a părut sau poate că a fost într-adevăr reuşită cu altă ocazie.” (George Enescu)

nu este frumos să citezi dintr-un corp. you have captured: the rule is: with one glance

la amiază, decedatul e înviat de trecătorii nepăsători care mint că ar fi existat vreodată un mort la ei. Roșu e fără de moarte. Roșu cel luat cu roaba și îngropat de preotul-paznic-fochist-muzeografartist-prieten al tuturor celor pozitivi și negativi-vii și morți. „Voix de la nature o substanță de esență mioritică inconfundabilă, un ethos românesc pregnant.” (Enescu azi, de Viorel Cosma)

nici nu-i mai poți vedea pe trecătorii aceia cu capete plecate și umerii lăsați, culoarea lor stinsă, culoarea lor pătată. Roșu lovește clapele pianului, folosind un „întreg arsenal de mijloace muzicale de la heterofonie până la climatul modal.” Postum în Roșu! Postum în Roșu!

un deget să surprinzi palma

mă (ab)țin pe mine însămi în totalitatea elementelor care mă alcătuiesc.

astăzi: în curtea muzeului, Roșu se înfățișează privirilor în haina sa mortuară. o armată de muște dansează la căpătâiul său. gura i s-a închis pentru totdeauna, etanșată de o spuză neagră. Roșu, Roșu – caracterul programatic al suitei sale simfonice.

134

până și trecătorii se uită la el fără nici o reacție. Roșu e cea mai frumoasă culoare, „cu acele sunete stranii ale naturii, cu foșnetul frunzelor, cu tumultul apelor învolburate după o mică furtună, cu ciripitul păsărelelor și concertul privighetorilor – ne poartă cu gândul la casa din pădure de la Tescani.” (Enescu azi, de Viorel Cosma)

135

Content not found what begins in a thigh. bending the knees appears as prelude to elevation. what begins in a thigh. “Nobody has ever mentored me, not even when I was a child!” (George Enescu) beat(ing), positive or pejorative: in a wind’s blow, I’ll beat you to death, batt(u) allia, blowing up the lake to stir the fish, a time when mountain cocks flap their wings to mate, tapping the ground with your foot then jump etc all possibilities came down to one: the inevitable. look at the hen tapping. hold it, hen, I’ll cut you: crescendo, tremolo, martellato, flageolete, pianissimo. “as early as in 1669, Raoul Feuillet came up with the first choreographic notation. he proposes a basic notation of steps, the gait direction and the figure sequence. there are no indications regarding the movement of the arms or of the upper parts of the body.” (Dancing in the 20th Century, Isabelle Ginot, Marcelle Michel)

136

[Aurora sees the old woman’s knitting needles tapping a 2/4 measure. it gradually turns into a charming waltz in 3/4. break. a cry in pain. Aurora is bleeding. eight 4/4 measures, very wide. Aurora starts to dance and gets dizzy. people are amazed. Aurora twirls as if bit by a tarantula, then suddenly collapses.] [and nothing could have come out of their cry. a coral reef formed around her neck, jewels, so precious any other necklace would be imitating its art. when she opened the mouth her teeth were blunt, like a sea mammal’s. only swans carry such defense camouflage.] [swans – broccoli. in and out of water. neck under, they are like a silky bouquet. broccoli. who would touch a submerged swan.] [she is pulls the leash; the animal gets out. it wags its tail at her feet, moves around the fallen skin. devilish skin, a sea devil. she takes it in her arms. her body smell wakes the animal. the beast begins to wash her, unnervingly. she lays it down and heads to the horse. the horse’s huge head, eyelids half-closed. the smell is there. millimeter by millimeter, an eyelid opens. the horse chews the skin, then desires to be lifted. man positions himself under the animal and lifts it. they prance synchronously, then let the skins drop.]

137

[let’s turn our attention from legs to arms. (…)Content the art not of gestures found is crammed in between margins too narrow, for great effects. (…) what is lost at the level of legs willcebe found atdin thecoapsă. level ofîndoirea arms. (…) the pornește genunchilor apare ca preludiu al elevației. ce body is no longer a way „eu for the soul mea to nu am fost tutelat de nimeni, nici când pornește din coapsă. în viața escape; on the(George contrary, it gathers around it.] eram mic!” Enescu) (în) bătaie, cu conotații negative sau pozitive: în bătaia vântului, te rup în bătaie, batt(u)allia, stârnire a peștelui, epocă în care se împerechează cocoșii de munte, izbire a pământului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol etc. wish I could to seeposibilitate, with my own reducea toate“Ivariantele la ofly, singură ceaeyes inevitabilă. te uită cum things hidden (George Enescu) joacă găina. stai găină că teunderground!” tai: în crescendo, tremolo, martellato, flageolete, pianissimo. what helps you be in flight fly? air: a mixture of gases that form propune the lowerprima layersnotație of atmosphere, „încă din 1669, Raoul Feuillet coregrafică. ea constă în indispensable to aerobe organisms. under descrierea schematică a pașilor, a direcției mersului și a succesiunii figurilor; nu există indicațiiground, asupra memory mișcărilorcontains de brațeevery sau agesture. părții de sus a corpului.” (Dansul în secolul XX, Isabelle Ginot, Marcelle Michel) for now, we limit ourselves to events on earth: “We bind sheaves on fields, * with sweet wine in a jug la la la la la lalovește la la lacu la andrelele, la la” (Romanian [Aurora o vedeTra pelabătrâna care o măsură 2/4. se trece Rapsody no. 1, lyrics Georgeta Moraru, musicAurora sângerează. treptat la un vals fermecător în 3/4.bypauză. strigăt de durere. Enescu) opt măsuri deafter 4/4, George foarte largi. Aurora începe să danseze și amețește. lumea e înnebunită. Aurora se învârte pe loc ca și cum ar fi ciupit-o o tarantulă, prăbușindu-se brusc.] [și din strigătul lor nu putea să iasă nimic. în jurul gâtului se formase o barieră de corali, niște bijuterii atât de prețioase, încât orice șirag ieșit în cale nu era decât o imitație a unei opere de artă. deschidea gura și avea dinții tociți, de in an atmosphere of calm and normalcy, no mamifer marin. numai lebedele mai au un astfel de camuflaj de apărare.] horse touches ground, dead leaves are pulled out of their hooves daily. wherever they go, [lebede – broccoli. sub apă și la suprafață. cu gâtul în apă, sunt un buchet the grass they collect fills the stable. their mătăsos de flori de broccoli. cine ar atinge o lebădă scufundată.] muscles firm more and more every day and, if you touch them, you feel the warmth of a [trage de lesă, și animalul iese. se gudură la picioarele ei, dă ocol pielii căzute de body in motion. jur împrejur. piele de drac, drac de mare. îl ia în brațe. mirosul corpului stârnește animalul. jivina începe să spele omul, într-un ritm sâcâitor. dă animalul jos din brațe și se îndreaptă spre cal. capul imens al calului, cu pleoape lăsate. mirosul e acolo. milimetru cu milimetru, pleoapa se ridică. calul rumegă pielea omului, apoi vrea în brațe. omul se așază sub animal și-l ridică. se cabrează sincron, apoi își lasă pieile în voia greutății.] [să acordăm mai puțină atenție picioarelor și mai multă grijă brațelor. (...) arta gestului este înghesuită între margini prea strâmte pentru a produce efecte 138

mărețe. (...) ceea ce va pierde la nivelul picioarelor se va regăsi la nivelul brațelor. (...) corpul nu mai este o cale de evadare a sufletului, ci, dimpotrivă, se adună în jurul acestuia.] * „ce n-aș da eu să pot să zbor, să văd cu ochii mei lucruri ascunse sub pământ!” (George Enescu) ce ajută un om să fiegroomed, în zbor? aer: amestec gaze care straturile when they’re a rope is tied de around both alcătuiește sides of their bodies. inferioare ale atmosferei și care este absolut necesar vietăților aerobe. sub when they want to laugh, they raise their back hooves and keep them pământ, memoria conține fiecare gest. up in the air. you need to quickly sit them down and caress them. you

ask something, they thump out a tune with their front hooves, until momentan, ne talking. limităm our la întâmplări cu pământ: you stop heads touch in this silence. they lightly ruminate „Strângem snopii pe ogor, through my hair, the air they breathe out smells of hay. nothing is similar Vinul dulce în ulcior in getting close to them and other animals. what happens in the space Tra la la la la la la la la la la la breathe la” (Rapsodia nr.memory. 1, versurithus, de Georgeta where thelahuge muzzles has noRomână cognitive Green Moraru, muzică după George Enescu) Beam is about to foal. she fell in love with a Hungarian horse. as a sign of appreciation, they put a Romanian flag in his stable. *

într-o atmosferă de liniște și normalitate, nici un cal nu atinge pământul, din potcoave se scoate zilnic compost de frunze. pe unde umblă ei, căci verdeața astfel adunată umple herghelia. musculatura prinde contur pe zi ce trece și dacă îi atingi, simți căldura unui corp în mișcare. la ora de țesălat, li se prinde câte o sfoară de ambele părți ale trupului. când vor să râdă, își ridică copitele din spate și stau în aer. trebuie să-i așezi repede jos, apoi să îi mângâi. când îi întrebi ceva, bat ritmul cu copitele din față, până taci. în tăcerea asta, capetele noastre se ating. îmi rumegă ușor părul, iar aburii it’s not an unnatural posture – the tips of the legs facing outside, in a emană miros de paie. nu e nici o asemănare între apropierea de ei și de alte rotating forward motion, that begins in the thigh, engaging the entire animale. ce se întâmplă în spațiul aerului emanat de boturile imense e fără leg. with every song coming from the speakers, the horses keep memorie cognitivă. astfel, Undă Verde stă să fete în curând. s-a îndrăgostit de the music going. they dream of treating it as a material, like lights, un cal maghiar. lui, în semn de apreciere, i s-a pus un steag al României la staul. cinematic projection or dance. nu e o postură nenaturală – cu vârfurile picioarelor orientate către exterior, într-o mișcare de rotație în față, ce pornește din coapsă, antrenând tot piciorul. la fiecare cântec care se aude în boxe, caii continuă muzica. visează să o trateze ca pe un material, la fel ca luminile, proiecția cinematografică sau dansul. “like the algae on the bottom of the * aquarium, lunatics move in front of the world’s sad people, who notice them full „la fel ca algele pe fundul acvariului, nebunii se mișcă în fața oamenilor triști din of remorse.” (Bernard Castelli) lume, care îi observă plini de remușcări.” (Bernard Castelli)

139

welcome to a storage space of gestures. they are collected from living bodies. one lies down, another jumps, a third twirls, then ideas start coming.

“at some point the author stops, angrily pounds the table and shouts at the singer: ʽc’est faux!’ ʽit’s out of tune!’” such shock! the player retorts: ʽit’s not out of tune in the least bit.’ ʽisn’t it? I can see la here and you are playing sol!’ ʽit’s the same!’ ʽwhat do you mean?’ ʽit’s your chord that’s out of tune, it sounds dissonant! it contains both sol and la. it means I can choose. I prefer sol.’ ʽand yet, it’s la! the author insists hopelessly. ’ they left it at sol! and they went on. (Alex. Cosmovici, George Enescu, His Music and His Family)

you come out of a wound slowly. if you think of it, without it. you bend your knee and force your foot over the tip. your identity fuses with your parts. your identity fuses with the group. you come out of a wound slowly. the exit gives the body a voice. “a quote (cognate with quota) is a cut, a section, a slice of someone else’s orange.” (Anne Carson, Decreation) she creates the things she hears who controls danger

stepping in your own text, sliding into your own subject, without any clear proof about what is factual and what is fictional. who acts upon S? the horse, for example, must be helped. the actor has not become his character. the actor must be hit by the horse to really cry. the domesticated horse must be shoed.

the room is changing: the more an object lies inside itself, the livelier its outside throbs. I’m not changing anything, a hole deepens on its own. details get mixed up140 and frequencies become unstable. what can we believe in?

(id)entity of rain: „if the rain stays where it falls, it would form a layer of a certain height” “it is not advisable to repeat art forms. each work must have its internal origin, free from the formalism of a conception that we thought (or really was) successful on another occasion.” (George Enescu)

it is not nice to quote from a body. you have captured: the rule is: with one glance

a finger to startle the palm

I hold my self in all the elements that make me.

today: in the museum yard, Red comes out to onlookers in his funeral garment. an army of flies dance arund his head. his muzzle is closed for ever, sealed by black ashes. Red, Red – the programmatic character of its symphonic suite. even the passers-by watch him with no reaction. Red is the most beautiful colour, “those odd sounds in nature, the swish of leaves, the tumult of swirling waters after a brief storm, the birds’ chirp, the larks’ concerto – it carries our thoughts to the house in the forest of Tescani.” (Enescu Today by Viorel Cosma) in the afternoon, the one dead is resurrected by the indifferent passers-by, who lie about never having had any dead of their own. Red is deathless. Red, carried in a wheelbarrow and buried by the priest-guard-stoker-museographer-artistfriend-of-all-positive-and-negative-dead-or-alive. „Voix de la nature is a substance of unmistakable mioritic essence, a poignant Romanian ethos.” (Enescu Today by Viorel Cosma) you can’t see those passers-by anymore, with their heads bent and fallen shoulders, their dull color, their stained color. Red hits the piano keys, using a “whole arsenal of musical means, from heterophony to modal climate.” Posthumous in Red! Posthumous in Red!

141

Tipar executat la tipografia Util Deco. Întreprindere socială ADV România Str. Bazinelor nr. 5, satul Uricani, comuna Miroslava-Iași, cod 707316

Contravaloarea timbrului literar se depune în contul Uniunii Scriitorilor din România.

O formă capricioasă de poezie ISBN 978-606-94005-8-6

Grafică copertă : Cristina Florentina Budar/O formă capricioasă de poezie