Another Twilight

Another Twilight

de Ana-Maria © soulmate. Neverdie (a) yahoo.com

“ Iubesc pământul pe care calcă şi aerul de deasupra capului săum iubesc fiecare lucru pe care-l atinge şi fiecare cuvânt pe care-l spune, îi iubesc privirea şi purtarea, îl iubesc cu totul” La răscruce de vânturi! De Emily Bronte

Prefaţă

- Iubesc pământul pe care calcă şi aerul de deasupra capului său, iubesc fiecare lucru pe care-l atinge şi fiecare cuvânt pe care-l spune, îi iubesc privirea şi purtarea, îl iubesc cu totul. Nu ar fi trebuit să ascult, ştiam că mă iubeşte, dar curiozitatea era o tentaţie destul de mare, dacă nui pot citii gândurile trebuie să aud de la alţii. Cuvintele ei, cuvintele abia rostite erau singurele care mi-ar mai fi dat tăria de a continua, tăria de a mai trăii.

1. Plecarea “Eu. Eu doar eu, eu şi cu mine, eu însumi.” Din nou singur, pe străzile New York-ului, câţiva drogaţi ies dintr-un bar de la periferie, o prostitoată de pe stradă mă prinde de mână a-şi da seama că într-o fracţiune de secundă aş putea s-o omor şi lasă o perdea de fum să-i iasă din gură fără, îi i-au ţigara din mână şi trag un fum din ea. -Îţi place, baby?mă întrebă lipindu-se de mine şi vrând să ia ţigara din mână. Nu i-am răspuns şi m-am dezlipit rapid, fără să-i arunc o privire, am aruncat ţigara pe jos şi am plecat mai departe. Stâlpii de electricitate stau să se stingă, noaptea e plină de strigăte, gemete, urlete, gunoaiele din containere dau pe afară, depozite vechi au un aer misterios de parcă un răufăcător ar pute pune la cale un plan de cucerire a lumii. Un dealer schimbă într-un salut un plic de cocaină cu un adolescent credul împins de curiozitate să încerce senzaţii noi. “Abia aştept să treacă la heroină, prostul, îi voi mării preţul, aşa voi avea şi eu bacşis mai mare” Gândul acesta m-a scărbit, dar credulul îşi imaginează benificile de a fii coplet izolat de realitate. Nici nu ştiu ce caut într-un oraş ca ăsta. Nici nu ştiu de ce am plecat de lângă Carlisle. Oricum ar fi, trebuie să mă duc după ei. Sunt sigur că Alice deja ştie unde sunt, iar Esme moare de giji. Noroc cu Jasper poate s-o mai liniştească. Nici nu ştiu când am ajuns în partea de est a oraşului, în : lumea mondenă, lumea modei, lumea bârfelor, lumea intrigilor. Aici peisajul e complet schimbat, magazine, babruri, lumini, maşini scumpe, bijuterii, băuturi rafinate, petreceri, sex şi bani, mulţi bani. Când am ajuns în apartamentul pe care Alice a vrut să-l cumpere aici, m-am trântit în pat şi am sperat să pot cumva să cad într-o stare de somn. Nu, nu aveam cum să dorm, nu exista aşa ceva pentru mine, pentru noi. Dacă aş fi fost din nou în Malibu probabil că aş fi ieşit de să fac o plimbare lungă pe plaja şi poate scufundări. Am luat o pernă şi mi-am trântit-o pe faţă. Aşternutul era destul de fin, dar mătasea nu poate fii la fel de fină ca pielea mea, desigur e o diferneţă faţă de alte materiale sintetice. Aş fi vrut să mănânc, dar în oraşul acesta nu există nici-un animal sălbatic, ar fi trebuit să merg cel putin două mile ca să am ceva hrană. Am auzit nişte gânduri băzâind, dar n-am putut descifra nimic, deoarece persoana le şuiera în minte mai repede decât repede şi fiecare cuvânt era într-o altă limbă : chineză, franceză, germană, engleză, slavă, rusă, coreană, indiană, turcă, japoneză, română, italiană, spaniolă, portugheză, sârbă şi singurlul lucru pe care l-am înţeles din toată răstăl măceala de cuvinte şi mormăituri a fost doar numele meu “Edward”, asta m-a făcut să tresar. Cine mă cunoştea în New York? Apoi am înteţes imediat fiecare cuvânt ce voria să însemne, nu că n-aş fi ştiut limbile, dar le spunea atât de ameţit, bolborosit şi fără noimă încât timp de două secunde am fost confuz. Când mi-am dat seama ce însemnau mi-am dat jos perna de pe faţă şi m-am ridicat în capul oaselor. -Alice!am şuierat. Doar nu era atât de nebună să vină după mine ştia doar că aveam nevoie doar de puţin timp singur. Defapt, eram de vreo trei ani singur, bineînţeles că nu e nicio problemă pentru noi secolele erau ca secundele. Probabil că Esme nu mai suporta să stea fără niciun semn, iar probabil că şi Carlisle se îngrijorează. Probabil că Rose a devenit isterică la faptul că toată lumea stă ca pe ghimbi ştiindu-mă departe, dar eu nu eram nici ca Jaz nici ca Em. Am oftat, am auzit-o când s-a aplecat pregătită să sară., nicio felină nu se compară cu linştea paşilor lui Alice atunci când nu vrea să fie descoperită, dar eu mă obişnuiesm destul de mult cu acest zgomot mut încât îmi era prea greu să-l ignor. În doar o secundă a fost la geamul din dreapta patului, chiar dacă eram la etajul treisprezece. Am oftat, dar ea s-a strâmbat şi cu un şiretlic de-al nostru a intrat în cameră. -Cum poate o creatură aşa mică să fie atât de enrvantă ca tine? am întrebat lăsându-mă pe spate şi punându-mi perna pe faţă. Îmi era un dor al naibii de ea, de toţi, defapt.

-Bună şi ţie! spuse şi scoase limba la mine, apoi se trânti în pat lângă mine. -Ok, să trecem peste salutări, cum ai mai dus-o, ce vrei să faci în viitor. De ce ai venit, defapt? am întrebat ridicând puţin perna. -De când n-ai mai vânat? întrebă lunându-mi perna de pe ochi. Am stat puţin să mă gândesc, de când venisem la NY. De o săptămână, dar eram sigur că ştie, putea să fi văzut asta din-nainte ca eu să dau răspunsul. -De o săptămână, am dreptate? dar n-a mai aşteptat să dau răspunsul. Fireşte că am dreptate. Bine, uite de ce am venit, ştiu că o să te deranjeze, dar, Ed, ne lipseşti!spuse făcând faţa s-a căruia îţi e imposibil să-i rezişti. Aşa că n-am mai aşteptat să mă convingă timp de nu şti câte ore am hotărât să accept fără alte discuţii. Deodată se însenină la faţă, deci ştia înainte ca eu să fi răspuns, asta era Alice. -Bine, merg acasă, oriunde sunteţi acum stabiliţi, am spus moment în care sării în braţele mele, nici nu am apucat să citesc reacţia în mintea sa. Când îmi dădu drumul mi-am luat doar telefonul mobil pe care îl lăsasem fără baterie de vreo zece zile, nu vroiam să dau niciun telefon şi nici să primesc. -Deci unde sunteţi acum?am întrebat, nu vroiam să ştiu niciodată unde sunt, dar le-am spus că nu vreau să-i ştiu la mai aproape de trei oraşe depărtare de mine. Tentaţia de a revenii era prea mare. -La Londra! spuse Alice cu zâmbetul pe buze şi apropiindu-se de fereastră. -Ne întrecem până la aeroport, am spus repezindu-mă la geam. Am aterizat pe trotoarul din spatele blocului cu o pufnitură ca a unei cărţi aşezate cu grijă. Se pare că un om locatar tocmai ieşise pe uşa din spate, ne-a văzut, dar nu-şi va da seama niciodată ce am fost, probabil că lumina îi jucase feste sau probabil că vederea îi slăbise. „Doar am clipit.” îşi spuse omul în minte. Am zâmbit la remarcă şi am luat-o la goană cu un sfert de pas înainte lui Alice. -Trişezi, spuse. M-am strâmbat la ea şi am mai făcut un pas, aşa că ne-am alergat în prin New York până am ajuns la aeroport. Bineînţeles că eu am câştigat.