A Doua Coalitie

A doua coaliţie 1798 - 1801 A doua coaliţie (1798-1801) avea ca membri: • • • • • • •

Imperiul Rus Marea Britanie Austria Imperiul Otoman Portugalia Regatul Neapolelui Statele Papale

Guvernul francez, divizat şi corupt în timpul Directoratului, a suferit datorită proastei finanţări. Republica aproape că s-a prăbuşit, iar, când Napoleon Bonaparte şi-a asumat puterea în 1799, el a găsit numai 60.000 de franci în visteria naţională.Implicarea Rusiei în război a marcat o schimbare importantă faţă de războiul primei coaliţii. Forţele ruşilor au luptat în Italia sub comanda unui comandat recunoscut ca sălbatic, dar, în egală măsură, plin de succes pe plan militar, Alexandr Suvorov.Bonaparte era implicat în campania din Egipt, care avea ca obiectiv ameninţarea posesiunilor britanice din India. Fără două dintre cele mai importante personalităţi militarea ale ţării, republica a suferit o serie de înfrângeri în faţa inamicilor reîntăriţi, readuşi în conflict de britanici şi de banii lor. După o campanie prost concepută, în timpul căreia francezii au pierdut aproximativ 40.000 de soldaţi ca urmarea a atacurilor britanice şi otomane, Bonaparte a reuşit să se reîntoarcă din Egipt în Franţa pe 23 august 1799. El a preluat controlul guvernului francez pe 9 noiembrie 1799 , răsturnânând Directiratul cu ajutorul ideolugului Emmanuel Joseph Sieyès. Ofensiva austriacă pe Rin şi în Italia a reprezentat o ameninţare la adresa Franţei, dar trupele ruseşti s-au retras de pe front, după ce Bonaparte l-a convins pe

ţarul Pavel I să opteze pentru neutralitate (1801). Napoleon a reorganizat armata franceză şi a creat o armată de rezervă, care era menită sprijinirii oricăruia dintre fronturile de pe Rin sau din Italia. Atacul francez i-a luat pe austrieci prin surprindere. În acel moment, armata franceză avea 300.000 de soldaţi angajaţi în luptă cu forţele coaliţiei. Desaix a fost ucis în batalia de la Marengo, iar Napoleon l-a onorat pentru bravura arătată prin ridicarea de monumente şi prin gravarea numelui său pe faţa Arcului de Triumf din Paris. Bătălia decisivă s-a dat pe frontul de pe Rin, când armata franceză cu un efectiv de 130.000 de soldaţi a luptat cu cea austriacă, care număra 120.000 de oameni în bătălia de la Hohenlinden pe 3 decembrie. Austriecii au fost învinşi şi au fost nevoiţi să nu se mai implice în conflict pentru o vreme după semnarea tratatului de la Lunéville in februarie 1801. Înfrângerea Austriei l-a lăsat pe Napoleon să se îngrijească doar de problema britanică. Regatul Unit a rămas un factor important de influenţă a puterilor continentale, încurajând lupta lor antifranceză.Admiralul Horatio Nelson a învins flota fraceză în bătălia de la Nile pe 1 august 1798, iar trupele terestre britanice au înfrânt rapid expediţia franceză trimisă în Irlanda în sprijinul insurecţiei irlandze.