719

Dreptul economic şi social european

Prof.univ.dr. Doina Balahur

1

Tematica generală a cursului I)

Modelul Social European 1) Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Munca. 2) Metoda Deschisă de Coordonare 3) Strategia

Lisabona

revizuită

Strategia

Europeană

de

Ocupare a Forţei de Muncă 4) Egalitatea intre femei si barbati pe piata fortei de muncă 5) Protecţia împotriva excluziunii sociale II)

Cele patru libertăţi în Uniunea Europeană. 1) Libera circulaţie a mărfurilor 2) Libera circulaţie a capitalului 3) Libera circulaţie a persoanelor 4) Libera circulaţie serviciilor 5) Libera concurenţă

III)

Societatea comercială europeană

Webografie Modalităţi de evaluare

I) 1)

Modelul Social European Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă (EES) şi Medoda Deschisă de Coordonare (MDC) 2

A) Criza politicilor sociale europene -dificutăţi şi obstacole în calea reformelor în domeniul politicilor sociale: EES a apărut ca răspuns la criza politicii sociale extistente în CE la mijlocul deceniului 9 al sec.trecut. Tradiţiile welfariste erau puse sub semnul îndoielii pe fondul unui şomaj fără precedent (în cele mai multe ţări Europene a atins nivelul anilor 30. În acest context s-a conturat nevoia urgentă a unor măsuri radicale în domeniul politicilor de ocupare a forţei de muncă Provocările şi obstacolele cu care s-au confruntat reformatorii: a) Amploarea obiectivelor care trebuiau îndeplinite : şomaj ridicat (medie de 10%); Măsurile tradiţionale (pensionarea anticipată) s-au dovedit a fi ineficiente; Reformatorii au înţeles că era necesar să se tracă dincolo de strategiile creeri unor locuri de muncă pe termen scurt; b) Modelul Social European a fost construit în diferite etape. Sistemul relaţiilor industriale tradiţionale a fost organizat pentru a proteja forţa de muncă preponderent masculină angajată, de regulă, pe baza unui contract de muncă pe durată nedeterminată la aceeaşi firmă; pe o piaţă fluctuantă însă trebuiau create condiţii favorabile trecerii cu uşurinţă de la o firmă la alta fără a se pierde beneficiile sociale, încheierii unor contracte de muncă pe durată determinată,etc (flexibilizarea muncii); c) Sub presiunea mişcărilor femniste, a politicilor de non-discriminare, femeile au intrat în număr din ce în ce mai mare pe piaţa forţei de muncă; d) Piaţa solicita o forţă de muncă cu noi calificări, legate de IT; e) În această perioadă Europa trebuia să facă faţă şocurilor potenţiale induse de crearea pieţii unice şi de globalizare. Toate aceste schimbări au survenit într-un moment de creştere economică lentă în care majoritatea Statelor membre au adopt măsuri drastice de reducere a cheltuielilor

bugetare

pentru a îndeplini criteriile impuse de trecerea la Uniunea Economică şi Monetară. În aceste condiţii uni au propus elaborarea unor măsuri şi strategii

la

nivel

european

în

timp

ce

alţii

respingeau

categoric

Europenizarea domeniului social; 3

f) În confruntarea cu probleme de o asemenea anvergură s-a conturat ideea unei soluţii comune adoptate la nivel european în încercarea de a salva Modelul Social European. Unii au propus chiar realizarea unui sistem puternic centralizat care ar reproduce principalele elemente ale modelelor sociale naţionale la nivel european Acest sistem ar pune la dispoziţia Uniunii mecanisme de reglementare, şi şi de adoptare a deciziilor comparabile cu acelea ale statelor membre.1 g) Cei care au au crezut că acţiunea la nivel european ar putea fi soluţia s-au confruntat cu o serie de probleme. Prima aducea în prim plan rezistenţa statelor de a ceda Uniunii competenţele în materia politicilor sociale (Statul bunăstării a reprezentat o sursă majoră de legitimare a guvernelor naţionale; relaţiile guvernelor cu sindicatele, reprezentarea muncitorilor la nivelul management-ului companiilor fac parte integrantă din cultura politică a celor mai multe naţiuni europene; În aceste circumstanţe nu este greu de înţeles rezistenţa opusă faţă de tentativele de "europenizare" în domeniul social) h) Un alt tip de obstacole au fost reprezentate de dificultatea de a elabora un cadru comun al politicilor sociale, datorită marii diverităţi de practici şi instituţii existente în fiecare Stat membru. În timp ce se pot constata o serie de trăsături comune ale Modelului Social European, prezente în toate cele 15 state membre, modelul este implementat în modalităţi foarte diferite, printr-o mare varietate de structuri instituţionale şi reglementări juridice. În consecinţă, posibilităţile unei reglementări uniforme la nivel european sunt limitate/ şi costisitoare. B) Modelul Social European : Strategiile Europene în Domeniul Ocupării Forţei de Muncă a.) Soluţia minimalistă de la Essen Strategia Europeană de ocupare a forţei de muncă EES s-a conturat spre sfârşitul anilor 90. Rezultatul, denumit de regulă ca "procesul Luxembourg" 1

Această versiune puternică a fost unul dintre idealurile larg împărtăite în anii 70. Ea nu s-a materializat niciodată. În ciuda eforturilor realizate de Comisia Delors de a pune Modelul Social European in centrul politicilor europene, rezultatele au fot modeste; Există anumite progrese în unele domenii ale politicii sociale europene, dar, pe total, rolul Uniunii în domeniul social este limitat. Tratatul de la Maastricht extinde autoritatea în anumite domenii ale relaţiilor industriale dar în condiţiile în care politicile sociale cad în prmul rând in sarcina statelor membre.

4

s-a concretizat într-o nouă strategie şi mecanisme de guvernare care folosesc metodele de drept slab (soft law methods) pentru a lega între ele nivelul european şi cel naţional / local de managemet al problemelor sociale. Acest nou demers de guvernare este numit "metoda deschisă de coordonare" (open method of coordination) ¾ La mijlocul deceniului zece (pe fondul pregătirii Uniunii Economice şi Monetare) Consiliul European s-a întrunit la Essen în 1994. La momentul respectiv exista o puternică presiune din partea cetăţenilor şi a statelor membre de a se adopta măsuri la nivel european care să permită rezolvarea crizei ocupării forţei de muncă, dar exista, în acelaşi timp, şi o puternică presiune de a nu mai delega noi competenţe Uniunii (reacţie anti-Bruxelles). ¾ Soluţia minimalistă de la Essen a constat într-un număr de recomandări făcute statelor membre : de a găsi soluţii pentru reducerea şomajul tinerilor, pentru reducerea şomajul de lungă durată, de a reduce cheltuielile nesalariale legate de forţa de muncă, etc. Statele membre au fost consiliate să integreze aceste recomandări în programe multi-anuale care vor fi monitorizate de Comisia Europeană şi de Consiliile de Miniştri corespunzătoare. S-a stabilit de asemenea obligaţia Comisiei şi a Consiliul de Miniştri de a raporta anual Consiliului European. Soluţia cunoscută sub numele de "Procesul Essen" n-a delegat competenţe semnificative UE, dar a contribuit la creşterea preocupării pentru criza ocupării forţei de muncă la nivel european. b.)

Modelul Social European în Tratatul de la Amsterdam

¾ După summit-ul de la Essen presiunea asupra liderilor europeni de a adopta măsuri în domeniul folosirii forţei de muncă a crescut; în acelaşi timp schimbările politice au adus la putere lideri mai favorabili acţiunii la nivel european. În această perioadă criza forţei de muncă s-a accentuat, numărul celor care au intrat în şomaj a crescut. A cresut numărul vocilor critice care care considerau că există o legătură între integrarea economică europeană şi şomaj. Tot în această perioadă guvernele statelor membre se confruntau cu presiunea Germaniei de a semna Pactul de Stabilitate şi Creştere. În 1995 trei noi membri s-au alăturat Uniunii (Suedia, Finlanda,Austria) iar guverne de centru-stânga, mai favorabile deschiderii europene au venit la putere în mai multe state (Italia, Marea Britanie şi Franţa).

În 1997, Conferinţa Interguvernamentală de la Amsterdam s-a confruntat cu presiunea guvernelor de a se adopta "obiectivul ocuparii integrale a forţei de muncă" (full employment objective). Au existat voci care au cerut elaborarea unor criterii de ocupare a forţei de muncă (employment criterion) comparabile cu criteriile de convergenţă monitorizate în cadrul procesului de realizare a 5

Uniunii Economice şi Monetare. Această propunere a fost respinsă. Alte demersuri -cum ar fi reglementarea directă la nivel european, aşa cum era în mod tradiţional înţeleasă- au fost de asemenea respinse. Protocolul Social din Tratatul de la Maastricht, a conferit competenţe limitate în domeniul reglementărilor de nivel european. Experienţa a demonstrat însă limitele serioase

ale demersului de tip reglementativ. Dar chiar şi aşa,

numărul redus de directive a fost adoptat cu mari dificultăţi. Devenea din ce în ce mai clar că directivele nu mai reprezintă o soluţie, că însăşi Metoda Comunitară tradiţională trabuia reformată. În faţa acestui impas politic, la Amsterdam, statele membre au adoptat o formulă de compromis. Acest compromis s-a îmtemeiat pe o inovaţie în materie de guvernare. Ea a devenit parte integrantă a procesului de adoptare a monedei unice europene - şi a reprezentat o evoluţie a procesului început la Essen. Soluţia a constat din reglementarea unui mecanism de supraveghere multilaterală

a politicilor de ocupare a forţei de muncă dezvoltat în cadrul

procesului de creare a Uniunii Economice şi Monetare. Aceast proces de supraveghere a fost iniţial instituit în scopul monitorizării politicilor economice ale Statelor membre şi de îndeplinire a criteriilor de convergenţă economică necesare realizării Uniunii monetare. Statelor li s-a cerut să remită planurile naţionale de convergenţă. Ele erau supuse revizuirii şi amndamentelor critice de către Comisie. Acest sistem s-a dovedit eficient obligând Statele membre să adopte politicile necesare îndeplinirii criteriilor de convergenţă în scopul trecerii la moneda unică europeană. Prin adoptarea unui sistem asemănător în domeniul politicilor de ocupare a forţei de muncă s-a găsit o metodă de echilibraru între cerinţele adoptării unor măsuri la nivel European şi rezistenţa faţă de extinderea competenţelor Uniunii în domeniul social. Rezultatul a fost Capitolul asupra Ocupării forţei de Muncă din Tratatul de la Amsterdam, care a reglementat Sistemul European de 6

Ocupare a forţei de Muncă (European Employment System). Statele au aplicat aceste dispoziţii chiar înainte de ratificarea Tratatului de la Amsterdam. La Summit-ul de la Amsterdam, Franţa a insistat pentru organizarea unei întâlniri speciale pe tema crizei ocupării forţei de muncă cel mai târziu în toamna anului 1997. Tratatul încheiat la Amsterdam în iunie 1997 a reprezentat un moment crucial pentru dezvoltarea Strategiei Europene de Ocupare a Forţei de Muncă (EES. Pentru prima oară, politica economică şi cea în domeniul ocupării forţei de muncă au fost corelate la nivel European ca aspecte ale aceleiaşi strategi pentru crearea locurilor de muncă. Importanţa istorică a Tratatului de la Amsterdam rezidă în recunoaşterea explicită a statutului de egalitate a problemei ocupării forţei de muncă cu alte aspecte ale politicii economice.Această importanţă este reflectată, în sens formal, prin includerea unui titlu special (VIII în Tratatul asupra Uniunii Europene) Tratatul precizează că răspunderea pentru elaborarea şi implementarea politicilor în doemniul ocupării forţei de muncă revine Statelor Membre dar subliniază că : "Statele Membre… vor trata problema ocupării forţei de muncă ca o preocupare comună şi îşi vor coordona acţiunile în acest domeniu." (art.2) Tratatul de Amsterdam face un important pas înainte prin reglementarea acţiunii la nivel Comunitar şi prin asumarea nivelului ridicat de ocupare a forţei de muncă drept obiectiv explicit (art.3) Tratatul de la Amsterdam prevede, de asemenea (în titlul VIII): •

Statele membre şi Comunitatea vor colabora în scopul

elaborării unei

strategii comune de ocupare a forţei de muncă; •

Comunitatea va încuraja şi sprijini cooperarea între Statele Membre; 7

•

Consiliul European va adopta norme directoare (guidelines) pe care Statele trebuie să le implmenteze în politicile de ocupare a forţei de muncă;

•

Statele membre vor raporta anual în ce priveşte măsurile adoptate;

Consiliul European de la Luxembourg (20-21 noiembrie 1997) a decis pe bază de consens demararea procesului stabilit de Tratatul de la Amsterdam. Acesta a fost începutul "Procesului Luxembourg" şi s-a materializat în elaborarea unui prim set de reguli directoare. Dezbaterile din Consiliului European de la Luxembourg s-au bazat pe patru documente:

a)

Regulile directoare asupra Politicilor de Ocupare a forţei de Muncă. Ele introduc obiectivele ocupării forţei de muncă şi definesc patru priorităţi strategice (axe - pillars).

b)

Raportul Comisiei Europene asupra Ocupării Forţei de Muncă în Europa pe anul 1997 - care evalua situaţia ocupării forţei de muncă în Europa;

c)

Raportul Comun - al Comisiei şi Consiliului- asupra Ocupării Forţei de Muncă - care analizează şi compară cele mai bune practici de ocupare a forţei de muncă din Statele Membre.

d) Un Raport asupra progresului înregistrat de politicile Comunitare de spijinire a eforturilor realizate de Statele Membre (cum ar fi măsurile întreprinse de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi sprijinul acordat de banca Europeană de Investiţii). Consiliul

European

de

la

Luxembourg

a

aprobat

19

reguli

directoare

(guidelines), structurate în jurul a patru axe : a) Politicile de ocupare a forţei de muncă (Employability); b) Politicile de încurajare a iniţiativei private şi de creare a locurilor de muncă (Entrepreneurship

and

Job

Creation);

vizează

încurajarea

iniţiativei 8

particulare în afaceri şi dezvoltarea unui sistem de taxe şi impozite care favorizează crearea unor noi locuri de muncă; c) Politicile

de

adaptabilitate

(Adaptability

-policies)

vizează

creşterea

flexibilităţii pieţii forţei de muncă şi a oraganizării muncii ; d) Politici de promovare a egalităţii şanselor (Equal Opportunities -policies) femeilor şi bărbaţilor pe piaţa forţei de muncă. Fiecare axă cuprinde între 3-7 reguli directoare. Implementarea Strategiei Europene de ocupare a Forţei de Muncă implică mai multe etape : (Vezi tabelul de mai jos

PROCESUL Luxembourg: STRATEGIA OCUPARE A FORŢEI DE MUNCĂ (EES) A) Dezvoltarea unei teorii - În scopul dezvoltării unei strategii de creştere a gradului de ocupare a forţei de muncă Comisia are nevoie de o teorie care explică factorii care împiedică creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă

D) Consultarea cu partenerii sociali şi societatea civilă- Pe măsură ce EES se implementează Comisia are obligaţia de a consulta Parlamentul European , Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor şi Comitetul pentru Ocuparea Forţei de Muncă, înainte de a face publică versiunea finală a regulilor directoare (guidelines), precum şi reprezentanţii societăţii civile

B) Identificarea Statului cu Rezultatele şi Practica cea mai bună (best practice) În căutarea unei soluţii Comisia a încercat să identifice Statul cu cele mai bune rezultate în scopul integrării practicii pozitive în strategie.

E) Aprobarea Regulilor DirectoarePrimele Reguli Directoare au fost prezentate spre aprobare Consiliului European la summitul special asupra ocupării forţei de muncă de la Luxenbourg în 1997. În anii care au urmat, Regulile Directoare şi Raportul Comun asupra Ocupării forţei de muncă au fost analizate de Consiliul European din luna decembrie. Regulile sunt apoi adoptate prin votul majorităţii calificate al Consiliului asupra problemelor Sociale şi de Muncă (care urmează după Consiliul European din Decembrie)

C) Propunerea Regulilor Directoare (Guidelines) Regulile Directoare indică acţiunile care trebuie realizate de Statele Membre în scopul modificării politicilor naţionale de ocupare a forţei de muncă.

F) Implementarea Regulilor la Nivel Naţional- După ce Regulile sunt aprobate, fiecare Stat membru realizează un Plan Naţional de Acţiune (NAPs) care implementează Regulile în politicile naţionale de ocupare a forţei de muncă

EUROPEANĂ

DE

G) Monitorizare şi supraveghere-În fiecare an Comisia monitorizează implementarea Regulilor de către Statele Membre. Ea foloseşte în acest scop :Planurile Naţionale de Acţiune, Rapoartele de implementare, precum şi propriile sale cercetări realizate în scopul evaluării concordanţei cu Regulile Directoare. Pe baza acestor evaluări, Comisia poate propune Consiliului anumite Recomandări care trebuie făcute statelor membre (ele sunt aprobate pe baza votului majorităţii calificate)

H) Raportul Comun asupra Ocupării Forţei de Muncă -La sfârşitul ciclului anual Comisia şi Consiliul realizează un Raport Comun asupra Ocupării Forţei de Muncă în Uniune şi asupra implementării Regulilor Directoare de către Statele Membre.

I) Noul Ciclu- În timp ce Raportul Comun este în curs de redactare, se realizează Regulile Directoare pentru anul următor -iar ciclul annual reîncepe. într-un asemenea moment Comisia îşi revizuieşte teoria cu privire la factorii care împiedică creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă în UE, identifică noile practici bune (good practice) dezvoltate la nivelul statelor membre, şi îşi modifică 9 propria sa perspectivă strategică (A-B)

Avantajele strategiei Luxembourg de ocupare a forţei de muncă: Deoarece

Regulile directoare sunt revizuite anual progresul înregistrat de

Statele Membre poate fi monitorizat cu uşurinţă. În rolul său de administrator primar al Strategiei Europene de Ocupare a Forţeide Muncă (EES), Comisia Europeană a extins treptat obiectivele regulilor şi a convins Consiliul să impună noi standarde în materie. De exemplu, Consiliul a respins iniţial ideea de a fixa un obiectiv cantitativ referitor la rata şomajului. Comisia a continuat presiunile şi în 2000 Consiliul a acceptat să fixeze ca obiectiv ocuparea a 70% din populaţia activă până în 2010. O altă trăsătură caracteristică a "Procesului Luxembourg" este angajarea mai multor nivele de guvernare. Elaborarea Planurilor Naţionale de Acţiune trebuie să se realizeze prin consultarea cu regiunile şi partenerii sociali. Procesul de revizuire anuală implică discuţii între Statele Membre şi oficialii Comisiei, între aceştia şi partenerii sociali din diferite state membre. Obiectivul general al EES a vizat salvarea Modelul Social European prin reformarea sa. În documentele pregătitoare pentru summit-ul extraordinar de la Luxembourg se preciza că "rezolvarea problemei şomajului presupune modernizarea profundă a economiei şi a sistemului social european fără a renunţa la principiul de bază al solidarităţii care va rămâne marca distinctivă a Europei." Pentru realizarea acestui obiectiv Regulile directoare vor urmări:

a)

Realizarea unei rate ridicate de ocupare a forţei de muncă (Higher Employment Participation). Datorită îmbătrînirii populaţiei şi a presiunilor asupra sistemului de pensii, Europa trebuie să aibe un procent mai mare de ocupare a forţei de muncă activă.

În acest scop, pensionarea

anticipată va fi descurajată. Trebuie să crească numărul femeilor angajate. Sistemul - part time - trebuie încurajat.

10

b) Dezvoltarea unor sisteme active de asistenţă a şomajului (More Active Unemployment System). Sistemul pasiv de asistenţă a şomajului conduce la deteriorarea deprinderilor, nu încurajează căutarea activă a unui loc de muncă, şi nu furnizează servicii de reconversie profesională celor care caută un loc de muncă. c) Perfecţionarea deprinderilor (More Skills). Schimbările tehnologice presupun dobîndirea unor noi cunoştinţe şi deprinderi profesionale şi chiar schimbarea lor de mai multe ori pe parcursul vieţii. d) Creşterea intensivă a ocupării forţei de muncă (More Employment Intensive Growth. ) Europa a rămas în urmă cu sectorul serviciilor care favorizează o creştere intensivă a ocupării forţei de muncă. Această constatare este valabilă în special în "economia socială" care include serviciile furnizate de grupurile non-profit şi de companiile private. Europa trebuie să încurajeze economia socială şi să reducă impozitele directe asupra serviciilor intensive. e) Diminuarea obstacolelor în calea angajării celor cu deprinderi reduse de muncă (Fewer Obstacles to Low skill Work). Europa trebuie să se orienteze către locuri de muncă care implică o pregătire superioară, dar muncitorii cu deprinderi şi calificare reduse nu pot fi lăsaţi înafară. Menţinerea unui sistem ridicat de impozite şi taxe decurajează angajarea forţei de muncă cu calificare redusă. Sistemul de impozite şi taxe trebuie să fie adaptat astfel încât să asigure plata muncii.

f)

Flexibilitate

cu

Securitate

(Flexibility

with

Security).

Schimbările

tehnologice şi schimbările în natura pieţelor impun mai multă flexibilitate in modul de organizare a muncii şi în modul în care muncitorii îşi organizează viaţa. Modelul tradiţional al forţei de muncă masculine, angajată

cu

normă

întreagă,

cu

contract

de

muncă

pe

durată

nedeterminată, în aceeaşi organizaţie, toată viaţa, trebuie înlocuit cu alte modele.

Modelele

noi

trebuie

să

asigure

companiilor

mai

multă

flexibilitate în ce priveşte timpul de muncă (normă întreagă, jumătate de 11

normă, etc), structura şi varietatea personalului (femei, bărbaţi), să sprijine muncitorii care vor să-şi schimbe cariera profesională şi compania la care lucrează. Această nouă flexibilitate trebuie încurajată prin

introducerea

unor

mecanisme

care

garantează

muncitorilor

securitatea socială.

g)

Întreprinderile mici/mijlocii şi iniţiativa privată (Smaller Companies and Entrepreneurship). Cele mai dinamice domenii ale economiei sunt întreprinderile mici şi mijlocii. Pentru a promova inovaţia Europa are nevoie de spirit întreprinzător particular. Modelul Social European trebuie să fie reconstruit prin încurajarea unor astfel de firme care sunt mai mici şi mai dinamice decât companiile tradiţionale pentru care Modelul a fost iniţial creat. În acest scop este necesară reforma sistemului de impozite şi taxe pentru a favoriza auto-ocuparea (selfemployment) şi înfiinţarea unor firme private de dimensiuni mici.

h)

Egalitatea între sexe pe piaţa forţei de muncă (Gender Equality). Femeile sunt discriminate şi dezavantajate pe piaţa forţei de muncă plată discriminatorie, nivele mai ridicate ale şomajului, dificultăţi în echilibrarea oportunităţilor de muncă cu obligaţiile familiale, etc.

Startegia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă (EES) s-a articulat în jurul a cinci obiective majore. Ea a contribuit la naşterea unei noi metode de guvernare şi administrare în Uniunea Europeană. Principalele inovaţii ale acestei metode se diseminează în următoarele direcţii: a.) Promovarea învăţării continue; b.) Încurajează colaborarea şi participarea mai multor nivele de guvernare; c.) Integrează politici distincte; d.) Încurajează participarea; e.) Promovează convergenţa pe fondul menţinerii diveristăţii. C) Strategia Europeană e Ocupare a Forţei de Muncă şi Metoda Deschisă de Coordonare 12

Noua etapă în care a intrat Europa după intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht a impus, aşa cum am subliniat mai sus, reconsiderarea strategiei de realizare a „unei Uniunii din ce în ce mai strânse” (an ever closer Union). In noua etapă metoda comunitară tradiţională de integrare prin intermadiul legislaţiei şi al controlului exercitat de Curtea Europeană de Justiţie nu mai răspunde adecvat problemelor şi obiectivelor Uniunii. Consiliul European de la Lisabona, din 23-24 martie 2000, a analizat provocările cu care se confruntă Uniunea în contextul proceselor globalizării şi a evidenţiat dificultăţile economice şi sociale cu care se confruntă Europa în ce priveşte absorbţia şomajul de lungă durată, creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă,

dezvoltarea mai rapidă a sectorului serviciilor, etc. În cadrul

sumitt-ului de la Lisabona, Consiliul European a propus un nou obiectiv strategic pentru următoarea decadă : „ Uniunea trebuie

să devină cea mai

dinamică şi competitivă economie din lume, capabilă de creştere economică durabilă cu locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite şi o mai mare coeziune socială” Strategia Lisabona (revizuită) vizează2 : -

Pregătirea tranziţiei la o societate şi economie a cunoaşterii prin reforme

structurale

necesare

promovării

competitivităţii

şi

inovaţiei; -

Realizarea unei creşteri economice anuale de 3%.

-

Modernizarea modelului social European şi combaterea excluderii sociale; reforma sistemului de protecţie socială pentru a face faţă problemelor legate de îmbătrânirea populaţiei.

-

Liberalizarea pieţelor transporturilor şi energiei, etc.

Consiliul European a subliniat, de asemenea, că implementarea acestei strategii se va realiza prin îmbunătăţirea proceselor existente şi introducerea unei „ metode deschise

de coordonare” (Open Method of Coordination) la

toate nivelurile. Metoda Deschisă de Coordonare implică :

2

http://www.esc.eu.int/lisbon_strategy/ ( A New Start for Lisbon Strategy)

13

1) Elaborarea unui set de reguli directoare, de către Comisia Europeană, care stabilesc obiective pe termen scurt, mediu şi lung; 2) Stabilirea, acolo unde este posibil, a indicatorilor cantitativi şi calitativi precum şi a unor standarde de evaluare

în scopul identificării practicii

bune; 3) Transferul regulilor directoare la nivelul politicilor naţionale şi regionale, în diferite sectoare şi domenii de activitate; 4) Monitorizarea, evaluarea şi revizuirea periodice în scopul stimulării procesuluide învăţare; Noua

Metodă

Deschisă

de

Coordonare

se

caracterizează

prin

câteva

particularităţi : 1) Flexibilitate. Noua Metodă comunitară nu defineşte obiective unice (şi mai ales nu stabileşte un „model unic”), valabile pentru toţi, ci elaborează reguli directoare pe care fiecare stat membru le transpune în planuri de acţiune , în concordanţă cu situaţia sa particulară. De altfel, Consiliul European subliniază constant că

aplicarea acestei metode

trebuie să se facă în acord cu principiul subsidiarităţii. 2) Caracter

descentralizat.

Spre

deosebire

de

Metoda

Comunitară

tradiţională, care presupunea un demers de sus în jos, Metoda Deschisă de Coordonare implică cooperarea şi participarea instituţiilor Uniunii, statele membre, nivelurile regional şi local, partenerii soaciali şi societatea civilă. 3) Stabileşte proceduri formale. MDC defineşte reguli directoare, indicatori calitativi şi cantitativi, strategii de monitorizare şi evaluare periodice şi de identificare a practicii bune,

stimulând, pe acestă cale, acumularea şi

transferul de cunoaştere in domeniile în care se aplică. Actorii sociali implicaţi în implementarea MDC trabuie să identifice punctele tari şi slabe ale planului lor de acţiune prin compararea rezultatelor obţinute cu ale altoror agenţi. Cercetarea, cunoaşterea şi compararea rezultatelor între ele sunt considerate cele mai inovative elemente ale strategiei Lisabona. Structurile guvernamentale sunt de cele mai multe ori

dependente de 14

tradiţiile şi practicile lor administrative, de rutină, ceea ce face ca învăţarea din experienţa altora să fie doar o situaţie de excepţie, realizată eventual în momente de criză. Metoda Deschisă de Coordonare stimulează învăţarea în toate momentele aplicării şi evalurii ei. 4) Absenţa constrângerilor formale. Implementarea proceddurilor Metodei Deschise de Coordonare lasă la latitudinea statelor strategiile şi măsurile adoptate pentru îndeplinirea indicatorilor cantitativi şi calitativi (dacă este cazul). Prin confruntarea şi transferul de practică bună ea pune statele in competiţie – succesul şi nu controlul (aşa cum se întâmplă în cadrul Metodei Comunitare tradiţionale) fiind principalele surse ale îmbunătăţirii performanţelor. 5) Metoda Deschisă de Coordonare îmbină mijloacele de „drept slab”

cu

instrumente de non-juridice generând o nouă direcţie de guvernare şi administrare la nivel European. După R.Dehousse ea caracterizează etapa post-legislativă de guvernare şi administrare a UE. Metoda Deschise de Coordonare n-a fost însă „invenţia” strategiei Lisabona. Virtuţile şi eficacitatea sa au fost testate în cadrul Strategiei Europene de Ocupare a Forţei de Muncă (EES) dezvoltată în cadrul aşa numitului „proces Luxembourg” (Consiliul European de la Luxembourg, noiembrie 1997). După Lisabona, domeniile de aplicare a Metodei Deschise de Coordonare s-au extins

incluzând

cercetarea,

societatea

informatizată,

politicile

sociale,

educaţia, protecţia socială, politicile de mediu, lupta împotriva excluderii sociale, etc. Adusă în prim plan de Consiliul European de la Lisabona, Metoda Deschisă de Coordonare a devenit un element central în dezbaterile actuale asupra guvernării Europene. Succesul de care se bucură această nouă metodă are o motivaţie foarte pragmatică. MDC a permis accesul Uniunii Europene în domenii în care Tratatele nu au prevăzut politici comune, deoarece ţin de comptenţele rezervate Statelor membre (politicile sociale, serviciile publice, sistemul de taxe şi impozite, etc.) Deşi orice majoritate politică ştie că şansa sa de a rămâne la guvernare 15

depinde de controlul pe care–l are asupra acestor domenii, MDC a fost nu numai acceptată dar şi cerută de către statele membre (în majoritatea domeniilor enumerate mai sus). De exemplu, domeniul protecţiei sociale dezvoltarea sa pe termen lung- a devenit o problemă majoră în majoritatea statelor Europene. Ameninţările determinate de intensificarea competiţiei fiscale într-o piaţă Europeană integrată şi de economia globală au impus treptat necesitatea reformelor şi introducerea unor mecanisme care asigură o minimă coordonare între ţările Europene. Între motivele care justifică acceptarea unei convergenţe minime, recursul la schemele flexibile de coordonare apare ca un compromis între o serie de probleme comune tuturor Statelor membre (şomaj, îmbătrânirea populaţiei, etc) şi dorinţa guvernelor de a menţine un anumit grad de control asupra unor domenii şi mecanisme pe care le consideră esenţiale pentru viitorul lor politic. Un alt tip de motive ţine de valoarea simbolică a strategiei Lisabona. După ce au investit capital politic în unificarea monetară, guvernele de stânga, socialdemocrate (aflate la putere în majoritatea ţărilor Europene la sfârşitul anilor 90) au dorit să-şi reafirme preocuparea pentru problemele sociale. În acest context, a fost profitabilă politic dezvoltarea unei metode care împrumută vocabularul şi instrumentele Uniunii economice şi monetare (obiective comune, criterii de convergenţă, evaluare periodică, etc) dar nu şi cadrul inflexibil reglementat de Tratatul de la Maastricht de monitorizare a îndeplinirii criteriilor de convergenţă. Această preocupare pentru echilibru, foarte influentă în perioada negocierii Tratatului de la Amsterdam, a rezultat în adoptarea unui nou capitol (VIII) asupra ocupării forţei de muncă. Metoda deschisă de coordonare face parte din seria unor noi instrumente care întrerup tradiţia demersului legislativ caracteristic etapei de realizare a Pieţei unice. În cadrul noii etape obiectivul este “more Europe - but a different Europe”. *

*

*

16

II) CELE PATRU LIBERTĂŢI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ. LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR. SOCIETATEA COMERCIALĂ EUROPEANĂ Libera circulaţie a mărfurilor în UE. Libera circulaţie a mărfurilor (urmată de aceea a serviciilor), s-a realizat treptat în cadrul unei procesualităţi ierarhice analizată sugestiv, în litaratura de specialitate (pornind de la jurisprudenţa Curţii Europeane de Justiţie) ca succesiune a cinci etape sau generaţii de măsuri: a.) Prima generaţie (Etapa de fundamentare) durează de la mijlocul anilor 60 până la începutul anilor 70 ( reper fiind cazul Dassonville de la începutul anilor 70) b.) A doua generaţie (mijlocul anilor 70 începutul anilor 80) c.) A treia generaţie (mijlocul anilor 80 până la sfârşitul deceniului 9; Cartea Albă, Noul demers asupra armoniozării, Actul unic european) d.) A patra generaţiela începutul anilor 90 (cazul Keck) e.) A cincea generaţie - perioada actuală şi viitorul apropiat I.) Prima generaţie Realizarea integrării economice printr-un proces de apropiere şi armonizare a pieţelor naţionale pe baze competitive a depins în mare măsură de libera circulaţie a mărfurilor. Liberalizarea comerţului în cadrul Comunităţii a însemnat, în timp, eliminarea oricăror obstacole şi bariere în comerţul dintre statele membre. Tratatul asupra Comunităţii Economice Europene menţiona următoarele bariere în calea comerţului intra-comunitar: 1.) Taxele vamale aplicate mărfurilor importate şi exportate (Art.3(a), Art.9 şi 12) 2.) Obligaţii fiscale care au un efect echivalent cu acela al taxelor vamale (Art.3(a), Art.9, şi 12) 3.) Impozite interne discriminatorii la importuri ( Art.95) 4.) Restricţii cantitative (cote) la importuri şi exporturi (Art.3(a), Art.30, şi art.34 ) 5.) Măsuri care au un efect echivalent cu restricţiile cantitative; art.3(a), art.30, .art.34 şi art.100 6.) Monopol de stat cu caracter comercial (ex.Art.37)

17

7.) Subvenţii şi sprijin financiar din partea statului acordat unor industrii sau întreprinderi naţionale (Art.92-94) La 24 noiembrie 1966 Comisia deschidea procedurile legale împotriva Italiei care au condus la Decizia Curţii Europene de Justiţie în cazul Statistical Levy (cazul 24/68, Comisia vs.Italia) În dezbatere era o taxă echivalentă ca valoare, percepută atât pentru mărfurile exportate cât şi pentru cele importate. Scopul acestei taxe era de a finanţa strângerea de date statistice referitioare la comerţul exterior al Italiei. Aplicându-se în egală măsură (şi valoare) atât mărfurilor importate cât şi celor exportate, taxa respectivă, a pretins guvernul italian, nu era nici discriminatoare nici protecţionistă. Această taxă, a pretins de asemenea guvernul italian, poate fi privită ca o modalitate de finanţare a unui serviciu pentru care atât importatorii cât şi exportatorii ar trebui să plătească. Serviciul pe care îl finanţau este benefic pentru toţi participanţii la piaţa comună. prin Informaţia reprezintă putere şi în cadrul pieţii. Informaţia obţinută intermediul statisticii comerciale favorizează transparenţa şi pe această bază crează cale liberă contstrucţiei pieţei transnaţionale. De ce a adus Comisia acest caz în faţa Curţii Europene de Justiţie? În motivaţia oficială Comisia a considerat că taxa impusă de guvernul italian incalcă interdicţiile menţionate de art 3(a), 9, 12, 13 şi 16 din Tratat, asupra taxelor vamale şi a impozitelor care au un efect echivalent. Uni jurişti apreciază că, în fapt, Comisia a considertat că este un caz bun pentru a provoca Curtea Europeană de Justiţie să se pronunţe, pentru prima oară, cu privire la definiţia "obligatiilor fiscale care au acelaşi efect cu taxele vamale". O astfel de definiţie era nu numai importantă dar şi necesară deoarece perioada de tranziţie (aşa cum era ea prevăzută de art.8 din Tratatul asupra Comunităţii Economice Europene) se apropia de sfârşit. Deşi, oficial taxele vamale fuseseră eliminate un important număr de schimbări mai trebuiau realizate în scopul liberalizării efective a comerţului între statele membre. Alte puncte de vedere apreciază că ambiţia Comisiei a mers chiar mai departe respectiv de a deschide dezbaterea asupra necesităţii evoluţiei dreptului care reglementează libera circulaţie a mărfurilor în cadrul ordinii juridice comunitare. Pornind de la acest caz, practic, pe parcursul a cinci generaţii fundamentarea doctrinală a pieţei comune s-a schimbat de la accentul pe eliminarea barierelor în calea liberei circulaţii a mărfurilor (şi serviciilor) spre un demers al cărui nucleu central este reprezentat de interzicerea oricărei discriminării, a protecţionismului şi a oricărui alt obstacol nejustificat în calea unui comerţ liber. În expunearea nr.9 Curtea de Justiţie a respins argumentele guvernului italian apreciind că orice obligaţie pecuniară, indiferent cât de mică şi indiferent care-i este destinaţia şi modul de aplicare, impusă unilateral asupra mărfurilor importate sau exportate doar pe motiv că trec frontiera, şi care nu este o taxă 18

vamală în sensul strict al termenului, constituie o încălcare cu efecte echivalente celor descrise în art.9, 12, 13 şi 16 din Tratat, chiar dacă nu este impusă în beneficiul statului, nu este discriminatorie sau protectivă în efecte şi chiar dacă produsele cărora li se aplică nu intră în competiţie cu nici un produs intern. Cîţiva ani mai târziu, în cazul Dassonville,(8/74 Procuror du roi v Dassonville) Curtea a pronunţat una dintre cele mai importante decizii adoptate vreodată, de data aceasta definind nu obligaţia (fiscală) care are efect echivalent cu acela al taxelor vamale ci măsurile care au efecte echivalente cu acelea ale restricţiilor cantitative prohibite de art.30 şi 34 din Tratat. Toate deciziile, în materie comercială, adoptate de statele membre care pot împiedica direct sau indirect, actual sau potenţial, comerţul intra-comunitar vor fi considerate măsuri care au un efect echivalent cu restricţiile cantitative. Cele două definiţii ale obligaţiilor şi măsurilor care au efect echivalent cu acela al taxelor vamale şi al restricţiilor cantitative au reprezentat un regim juridic distinct care a contribuit la eliminarea obstacolelor nejustificate în calea comerţului între statele membre. Aceste măsuri au reprezentat nucleul pieţei comune. Logica eliminării obstacolelor a devenit fundamentul unei jurisprudenţe care a creat norme similare pentru libera circulaţie a altor factori de producţie (în primul rând a serviciilor). Cele două cazuri, Statistical Levy şi Dasonville, reprezintă, în opinia celor mai mulţi autori, un adevărat canon al constituţiei economice a Europei : înlăturarea obstacolelor este piatra de temelie a unei adevărate pieţe comune unice şi nu non-discriminarea şi anti-protecţionismul aşa cum se întâmplă în alte acorduri regionale comerciale (RTA)- în special în cadrul GATT. Una dintre consecinţele directe ale acestui canon al constituţiei economice europene a fost obligaţia statelor membre de a justifica în faţa Curţii Europene de Justiţie -pe baza legislaţiei comunitare-orice măsură internă care contravine formulei Dassonville. Dacă măsura nu poate fi explicată ea este inaplicabilă sau trebuie modificată corespunzător. În absenţa unei astfel de proceduri piaţa comună nu s-ar fi constituit -deoarece ea nu ar fi putut exista şi funcţiona în condiţiile în care fiecare stat membru şi-ar fi menţinut regimul juridic propriu, diferit - în condiţiile unei legislaţii fragmentate. Între efectele pe care le-a avut perioada de fundamentare, (prima generaţie) se numără : a.) Extinderea numărului de cazuri şi situaţii în care Statele Membre au fost obligate să justifice opţiunile sociale în reglementarea pieţei şi a sferei publice. În consecinţă, presiunea asupra clauzei derogatorii (prevăzută de ex.art.36/nou art.30 ) a devenit enormă. În aceste condiţii Curtea a impus o interpretare restrictivă a acestei clauze, 19

considerând că orice obstacol în calea unui comerţ liber contravine obiectivelor Tratatului şi trebuie să fie justificat (dacă nu înlăturat). b.) Din punct de vedere instituţional, canonul Dassonville a plasat Curtea într-o poziţie delicată, de arbitru, care trebuia să concilieze imperativele liberalizării comerţului cu acelea ale politicilor sociale ale statelor membre. II.)

A doua generaţie

O a doua generaţie în procesul construcţiei pieţei europene interne (comune) se conturează la sfârşitul anilor 70/ începutul anilor 80. Ea trebuie percepută ca răspuns la problemele majore rămase nerezolvate din perioada constitutivă: 1.) Una dintre ele se referă la conflictul potenţial dintre interpretarea restrictivă a art.363 şi politicile sociale ale statelor membre "care nu puteau rămâne la stadiul anilor 60". În speţă, s-a pus problema introducerii unor măsuri legislative în scopul protecţiei consumatorilor, al conrolului evaziunii fiscale, etc - măsuri care nu erau prevăzute expres de.art.36 2.) O altă problemă se referă la fragmentarea pieţii ca rezultat al măsurilor şi standardelor diferite adoptate de statele Membre - fiecare în acord cu cerinţele art.30 şi 36- dar care au avut ca efect cumulat fragmentarea pieţii. Aceste măsuri erau supuse regulilor de armonizare prevăzute de art.100 (care reglementa adoptarea măsurilor prin consens; în practică acest lucru nu s-a întâmplat, art.100 rămânând neoperaţional. 3.) O a treia problemă a celei de a doua generaţii de măsuri se se referă la taxe. Tratatul nu a prevăzut posibilitatea derogării de la prevederile art.95 pe temeiul unor politici sociale ((1)Nici un stat membru nu va impune direct sau indirect mărfurilor altui Stat membru nici o taxă internă care nu se aplică produselor proprii. (2) Nici un Stat membru nu va impune mărfurilor altui Stat membru nici o taxă internă de natură să genereze o protecţie indirectă a altor mărfuri.) Problema care s-a ridicat în practică - a fost aceea dacă orice taxă suplimentară aplicată mărfurilor importate, chiar în scopuri neprotecţioniste, încalcă prevederile art.95- şi deci nu aparţine competenţei statelor. Prin soluţia oferită în cazul Cassis de Dijon (120/78) Curtea Europeană de Justiţie a promovat o nouă direcţie în procesul creerii pieţei comune şi al 3

În acord cu .art.36, "prevederile art.30/28 şi 34/29 nu vor exclude restricţii sau interdicţii la importul şi exportul de mărfuri, sau la tranzitul de mărfuri justificate pe temeiul moralei publice, politicii sau securităţii publice; al protecţiei sănătăţii şi a vieţii oamenilor, a animalelor şi a plantelor; protecţia patrimoniului naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică; protecţia proprietăţii industriale şi comerciale. Asemenea restricţii sau interdicţii nu vor constitui un mijloc de discriminare arbitrară sau de tratament preferenţial camuflat în comerţul dintre statele membre.

20

armonizării legislaţiei în materia liberei circulaţii a mărfurilor. Cazul Cassis a oferit răspuns la primele două probleme Cassis a impus două noi doctrine în ce priveşte realizarea pieţei comune şi anume, „doctrina cerinţelor obligatorii" şi „doctrina recunoaşterii mutuale" sau a "paralelismului funcţional" Doctrina "cerinţelor obligatorii" a fost un răspuns bine venit la prima problemă. El a permis Statelor membre să pledeze pentru politicile noneconomice care nu au fost prevăzute de art.36 (protecţia consumatorilor, politicile culturale, etc. puteau face obiectul unor susţineri pe temeiul cărora se putea solicita o interpretare mai flexibilă a art.36). Cea de a doua doctrină introdusă de Cassis a "recunoaşterii mutuale" / "paralelismul funcţional" a fost o încercare de răspuns la a doua problemă. În principiu, nevoia de armonizare devine mai puţin presantă dacă mărfurile conforme cu standardele tehnice cerute într-un Stat membru pot fi comercializate liber într-un alt stat membru. Cazul 120/78 Cassis de Dijon Legislaţia germană în vigoare prevedea că lichiorurile din fructe (cum era şi cazul celui de Dijon) puteau fi comercializate doar dacă aveau un conţinut minim de alcool de 25%. Produsele germane îndeplineau această cerinţă, dar pentru firma Rewe importul şi comercializarea lichiorului franţuzesc Cassis de Dijon era ilegal deoarece acesta avea o concentraţie mai redusă de alcool (între 15%-20%). Rewe a introdus o acţiune împotriva monopolului German asupra alcoolului. Instanţa naţională a cerut Curţii de Justiţie să se pronunţe în legătură cu conformitatea legii germane cu prevederile art.30 (Restricţiile cantitative la importuri precum şi orice alte măsuri cu efect echivalent sunt interzise între statele membre). Curtea s-a pronunţat întâi asupra naturii restrictive a legii germane şi a examinat dacă există temei legitim pentru o astfel de prevedere: "Stabilirea de către legea germană a unui conţinut minim de alcool are ca rezultat imposibilitatea comercializării pe teritoriul RFG-ului a unor băuturi spirtoase produse de firme prestigioase din alte State Membre. Această prevedere constituie o restrângere a liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre. Această prevedere are un efect echivalent cu acela al restricţiilor cantitative la importuri şi încalcă prevederile art.30 din Tratat. În absenţa unor reguli comune cu privire la producerea şi comercializarea alcoolului, revine statelor membre competenţa de a elabora astfel de norme

21

referitoare la producerea şi comercializarea lor.

băuturilor spirtoase pe teritoriul

Obstacolele în calea liberei circulaţii în interiorul Comunităţii, care rezultă din diferenţele dintre legislaţiile naţionale referitoare la comercializarea produselor în discuţie, trebuie acceptate atâta vreme cât aceste prevederi sunt recunoscute ca necesare în scopul satisfacerii cerinţelor obligatorii referitoare în special la eficienţa controlului fiscal, protecţia sănătăţii publice, echitatea tranzacţiilor comerciale şi protecţia consumatorului." Introducând conceptul de de "cerinţe obligatorii", în legătură cu obstacolele în calea liberei circulaţii ce rezultă din diferenţele dintre legislaţiile comerciale naţionale, Curtea a resins pretenţiile autorităţilor germane conform cărora o concentraţie minimă de alcool era necesară pentru protecţia sănătăţii publice şi pentru protecţia consumatorilor împotriva unor practici comerciale neechitabile ( argumentând că lichiorul de Dijon, cu o cantitate de alcool mai mică, câştigă un avantaj competitiv neechitabil -taxa pe alcool fiind cea mai ridicată). Curtea a răspuns acestei susţineri argumentând că: "Este clar din cele expuse că cerinţele referitoare la conţinutul minim de alcool al băuturilor spirtoase nu servesc unui scop de interes general care prevalează asupra cerinţelor referitoare la libera circulaţie a mărfurilor, care constituie una dintre regulile fundamentale ale comunităţii." Efectul unei asemenea prevederi a fost explicat de Curte în următorii termeni : "În practică, principalul efect al unor astfel de cerinţe este comercializarea unor băuturi spirtoase care au un conţinut ridicat de alcool excluzând pe această cale, de pe piaţa naţională, produsele altor State membre care nu corespund acestor standarde." Aceste măsuri constituie o încălcare a prevederilor art.30 din Tratat. Nu există nici o raţiune care să justifice de ce băuturile alcoolice produse şi comercializate legal într-un Stat membru nu pot fi introduse şi în alt Stat membru; vânzarea unor astfel de produse nu poate face obiectul unei interdicţii legale a comercializării băuturilor spirtoase cu un conţinut de alcool mai redus decât standardele naţionale." În finalul primului paragraf Curtea a introdus principiul recunoaşterii mutuale care are efectul unei prezumţii. Ea se aplică, în scopul asigurării liberei circulaţii, numai dacă prevederile contrare ale legislaţiei naţionale nu pot fi justificate pe baza cerinţelor obligatorii. Relaţia dintre recunoaşterea mutuală, cerinţele obligatorii - care au ca efect exceparea legislaţiei naţionale de la prevederile art.30- şi politicile Comisiei de armonizare a legislaţiilor naţionale au fost explicate în doctrină în următorii termeni:

22

"În procesul elaborării deciziei sale, Curtea de Justiţie a opinat că orice marfă legal produsă şi vândută într-un Stat membru trebuie în principiu admisă şi pe pieţele celorlate State membre. Normele şi standardele naţionale pot crea obstacole doar atunci când este necesar să satisfacă cerinţele obligatorii, cum ar fi sănătatea publică, protecţia consumatorilor, etc. Mai mult, şi acesta este aspectul esenţial, orice regulă trebuie să fie garantul unor interese a căror protecţie este justificată. În Cassis Guvernul german şi-a justificat poziţia referitoare la regula unei concentraţii minime de alcool pe temeiul protecţiei consumatorilor. Dar Curtea a subliniat că acest obiectiv ar fi putut fi realizat prin impunerea cerinţei etichetării care să precizeze conţinutul de alcool. " În concluzie, ori de câte ori există diferenţe între legislaţiile naţionale se va aplica principiul recunoaşterii mutuale (dacă o marfă este produsă şi comercializată în mod legal pe teritoriul unui stat poate fi comercializată şi pe teritoriul altui stat). Ori de câte ori există "cerinţe obligatorii" care trebuie protejate normele care le garantează (aşa cum este cazul art.36) trebuie să fie armonizate. În cazul Cassis de Dijon Curtea de Justiţie a furnizat noi temeiuri pentru derogare de la prevederile art.30 conform căruia obstacolele în calea liberei circulaţii sunt generate de diferenţele existente între legislaţiile comerciale ale Statelor membre. Pe de altă parte, în situaţiile care implică "cerineţe obligatorii", prevederile legislaţiilor naţionale sunt examinate pe baza dispoziţiilor art.30 pentru a se verifica dacă excepţiile respective nu-l încalcă. De la cazul Cassis de Dijon Curtea de Justiţie a augumentat lista "cerinţelor obligatorii", incluzând : eficacitatea controlului fiscal (în scopul prevenirii şi identificării evaziunii fiscale); echiatea tranzacţiilor comerciale şi protecţia consumatorilor. De asemenea, în cazul 240/83 Bruleurs d’ Huiles Usagee, a fost, de asemenea adăugată şi protecţia mediului; în cazul 302/86 Curtea a acceptat că îmbunătăţirea condiţiilor de muncă poate fi o "cerinţă obligatorie"; în cazul 61/84 Cinetheque, a acceptat pe temeiuri culturale -protecţia industriei cinematografice, etc. În ce priveşte cea de a treia problemă, Cazuri cum ar fi de exemplu Comisia vs.Italia (Regenerated Oil) au condus, în fapt, la derogări de la prevederile referitoare la taxele aplicabile mărfurilor importate. Ele au permis Statelor membre să aplice taxe diferite în scopul implementării unor politici sociale, de mediu, etc(cu condiţia ca acestea să nu aibe caracter protecţionist). Evaluarea celei de a doua generaţii 1.) Doctrina cerinţelor obligatorii a fost considerată una de succes care a contribuit la echilibrul dintre politicile (obiectivele) sociale ale Statelor membre şi obiectivele economice şi comerciale ale Comunităţii, în condiţiile continării procesului de armonizare.

23

Principiul (testul) proporţionalităţii a fost cel mai adesea folosit de Curte pentru a determina dacă măsura adoptată de un Stat membru reprezintă într-adevăr o "cerinţă obligatorie". De asemenea, în această perioadă, şi ca efect al "cerinţelor obligatorii" subsidiaritatea a dobândit o mai mare observabilitate. 2.) În ce priveşte doctrina "recunoaşterii mutuale" (a "paralelismului funcţional") ea a fost considerată "un eşec de proporţii". Există mai multe motive. Cel mai important vizează încălcarea unuia dintre principiile fundamentale ale comerţului internaţional (prezent şi în legislaţia GATTWTO) - mărfurile care nu satisfac standardele tehnice ale ţării importatoare nu pot fi comercializate. Din punct de vedere comercial este un non-sens. În aceste situaţii asigurarea liberei circulaţi a mărfurilor nu s-a mai putut realiza prin decizii şi hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie, ci doar prim măsuri de armonizare. III.) A treia generaţie (începe la mijlocul anilor 80 până la sfârşitul deceniului nouă) individualizată prin ceea ce s-a numit "Noul demers asupra armonizării", (NAH), Cartea Albă a Comisiei Europene şi de Actul Unic European. Această generaţie (nou sistem ) se caracterizează prin două trăsături: a.) Printr-o abordare minimalistă a armonizării, conform căreia Comunitatea va căuta să să armonizeze strict în limitele îndeplinirii obiectivelor pieţei comune/interne şi ale menţinerii liberei concurenţe. b.) Prin elaborarea unor standarde generale ale Comunităţii, lăsând la dispoziţia organismelor specializate din Statele membre să reglementeze standarde specifice care însă trebuie să respecte cerinţele generale reglementate la nivel comunitar. "Noul demers asupra armonizării" Prin rezoluţia Consililui din 7 mai 1985 se puneau bazele unui "nou demers asupra armonizării tehnice şi a standardelor" care a vizat îmbunătăţirea competitivităţii industriei comunitare. În anexă, Consiliul a reglementat principiile fundamentale pe baza cărora se va realiza noul demers: 1.) Armonizarea legislativă Directivelor, a cerinţelor interes general), pe care îndeplinească, şi care , circulaţie în Comunitate.

este limitată la adoptarea, prin intermediul esenţiale de siguranţă (sau a altor cerinţe de produsele comercializate pe piaţă trebuie să le pe această bază, vor avea dreptul de liberă

24

2.) Obligaţia de a elabora specificaţiile tehnice- necesare pentru ca marfa să poată circula liber- este încredinţată organizaţiilor competente în domeniul standardizării. 3.) În acelaşi timp autorităţile naţionale sunt obligate să recunoască că produsele realizate în conformitate cu standardele armonizate se prezumă că se conformează "cerinţelor esenţiale" stabilite de Directivă. Pentru ca acest sistem să poată funcţiona este necesar : 1.) Pe de-o parte ca standardele să ofere o garanţie a calităţii în ce priveşte "cerinţele esenţiale" stabilite prin Directive. 2.) Pe de altă parte ca autorităţile publice să-şi asume întreaga responsabilitate pentru protecţia siguranţei (sau a altor cerinţe) pe teritoriul lor. Generaţiile 4 şi 5 -au continuat noua direcţie conturată de cea de a treia generaţie (noul demers asupra armonizării). Ele s-au dezvoltat în contextul îndeplinirii unor obiective importante ale pieţei unice, ceea ce a permis o mai mare toleranţă faţă de diversitatea naţională şi locală, precum şi o abordare unitară a armonizării în domeniul fiscal, economic, administrativ şi social. III) SOCIETATEA(COMERCIALĂ) EUROPEANĂ (SE) 1.) Istoria ideii de societate europeană. 2.) Avantajele constituirii SE 3.) Ce societăţi vor avea dreptul de a constitui o SE? 4.) Mijloacele constituirii unei societăţi europene: a.) fuziunea transfrontalieră b.) societatea europeană de tip holding c.) societatea europeană de tip filială d.) transformarea unei societăţi anonime naţionale în societate europeană 5.) Dispoziţii comune tuturor tipurilor de Societăţi europene 1.) Istoria ideii de societate europeană Ideea creerii societăţii comerciale europene s-a conturat treptat în procesul constituirii pieţei unice economice şi monetare. După aproape 30 de ani de dezbateri, Consiliul European de la Nisa din decembrie 2000 a realizat acordul asupra a două probleme (dreptul societăţii europene şi implcaţiile asupra angajaţilor) care blocau adoptarea Statutului societăţii europene (SE). Consiliul4 a finalizat şi adoptat două texte (un regulament şi o directivă) în unanimitate şi a caracterizat acordul realizat drept unul istoric.

4

Council Regulation (EC) No 2157/2001 of 8 October 2001 on the Statute for a European company (SE), Official Journal L 294 , 10/11/2001 P. 0001 - 0021; Council Directive 2001/86/EC of 8 October 2001 supplementing the Statute for a European company with regard

25

Cele două texte au făcut obiectul consultării Parlamentului european - în iulie 2001. După consultarea Parlamentului european statele membre vor avea la dispoziţie 3 ani pentru a adopta măsurile necesare implementării legislaţiei referitoare la societatea europeană. ¾ Ideea creerii unei societăţi comerciale europene a fost lansată in 1959 la al 57 congres al notarilor francezi. Ea a fost prezentă, în acelaşi an, într-un discurs inaugural susţinut de prof. Pieter Sanders la Institutul superior de ştiinţe economice din Rotterdam. În 1966 P.Sanders -împreună cu alţi cinci experţi din ţările membre- a elaborat un proiect de Statut al societăţii anonime europene. Proiectul preciza că este vorba de a oferi comercianţilor care operează în cadrul pieţei comune o formă de organizare care le permite să realizeze tranzacţii pe spaţiul comunitar doar pe baza cerinţelor economice - fără a fi blocaţi de diferenţele existente între legislaţiile statelor membre. Pentru deceniul şapte, această propunere era profund novatoare în raport cu dreptul statelor membre. Ea viza creearea unui adevărat drept al grupurilor de societăţi, instituirea unui comitet european al societăţilor comerciale, precum şi posibilitatea salariaţilor de a fi reprezentaţi în Consiliul de supraveghere. În 1970, Comisia europeană a pregătit un proiect de reglementare a societăţii europene propus Consililui de miniştri spre adoptare la 30 iunie. La 30 aprilie 1975, Comisia a transmis Consiliului o versiune amandată a statutului SE - care integra sugestiile Parlamentului european şi ale Comitetului Economic şi Social. În versiunea respectivă, Comisia propunea ca "totalitatea normelor juridice care reglementează constituirea, structura, funcţionarea şi lichidarea Societăţii europene să fie total independente de dreptul naţional al statelor membre". Înmatricularea Societăţii europene ar fi urmat să se realizeze la "Registrul european de comerţ" , constituit pe lângă Curtea Europenă de Justiţie. Lucrările Consiliului -pe probleme statutului societăţii europene- au fost întrerupte în 1982 datorită numărului mare de divergenţe care existau între reprezentanţii statelor membre. Soluţiile propuse de Comisie au fost considerate prea "originale şi novatoare", la acel moment, pentru a fi acceptate. Statele membre nu erau pregătite nici pentru acceptarea unor măsuri de gestiune transnaţională a grupurilor de societăţi comerciale nici pentru introducerea reprezentanţilor salariaţilor în structurile de conducere ale acestora. În 1987, Jaques Delors, preşedintele Comisiei Europene, la recomandarea Consiliului European - de a realiza progrese rapide în scopul creerii societăţii europene- a reluat dezbaterile referitoare la statutul SE. to the involvement of employees Official Journal L 294 , 10/11/2001 P. 0022 – 0032. Ambele au intrat in vigoare la 8 octombrie 2004 (VEZI EXTRAS IN ANEXA)

26

Reluarea discuţiilor asupra SE a fost puternic sprijinită de marile întreprinderi industriale care desfăşurau activităţi transnaţionale. Ele au promovat o perspectivă proprie asupra SE văzută ca : -

o singură societate care operează unitar în diferite state europene; un singur bilanţ; un singur cadru juridic care reglementează drepturile şi obligaţiile salariaţilor; exercitarea management-ului întreprinderii la nivelul Uniunii; dezvoltarea unei culturi organizaţionale paneuropene; simplificarea structurii grupurilor şi facilitarea restructurării lor în scopul unei mai bune adaptări la piaţa europeană unică, etc.

În iunie 1995, Grupul industrial condus de Carlo Ciampi5 aprecia că piaţa internă nu este realizată atâta vreme cât societăţile comerciale nu pot opera la nivelul Uniunii într-o manieră mult mai flexibilă şi mai eficace. Un important pas înainte în această direcţie s-ar realiza prin adoptarea statutului Societăţii europene. Statutul SE ar pune la dispoziţia societăţilor, reglementate de diferite legislaţii ale statelor membre: -

-

un mijloc de restructurare a organizării şi competitivităţii lor corespunzător cu realităţile comerciale ale pieţei unice; ar permite societăţilor care au interese comerciale în mai multe state membre să se deplaseze liber pe spaţiul comunitar fără să trebuiască să se supună unor proceduri greoaie şi costisitoare (recunoaşterea, înfiinţarea unor societăţi noi pe teritoriul altor state, etc); statutul SE ar permite atragerea capitalului privat necesar realizări marilor reţele transeuropene -cum ar fi cele din sectorul transporturilor- care sunt esenţiale pentru integrarea deplină a economiilor europene.

Adoptarea statutului SE a fost, de asemenea, considerată o prioritate expres formulată de Uniunea Confederaţiilor Industriale şi a Salariaţilor din Europa. În 1996, vicontele Etienne Davignon, vice-preşedinte al Comisiei europene, a fost rugat să conducă un grup de experţi, care a realizat ceea ce s-a numit "Raportul Davignon". După acest raport, interesele şi motivaţia constituirii SE apăreau cu şi mai multă claritate -în comparaţie cu proiectele şi punctele de vedere anterioare: -

5

realizarea pieţii interne; iminenţa creerii Uniunii economice şi monetare; accentuarea procesului de internaţionalizare şi de concentrare a întreprinderilor şi corelat creşterea concurenţei în domeniul resurselor materiale şi de capital; decalajul -în curs de accentuare- între realităţile economice şi realitatea juridică a societăţilor de dimensiuni europene; "Competitiveness advisory group", Rapport Ciampi (June, 1995)

27

Concluziile Raportului Davignon au contribuit la deblocarea dosarului societăţii europene: -

în ce priveşte participarea salariaţilor raportul prevedea obligativitatea reprezentării lor în proporţie de 1/5 la nivelul Consiliului de administraţie (minimum doi membrii), după principiul "aceleaşi drepturi- aceleaşi obligaţii"; toţi membrii acestei acestui organ trebuie să fie implicaţi "în aceeaşi manieră în responsabilităţile adoptării deciziilor".

Pe baza acestui raport Consiliul European a invitat Consiliul de Ministrii să perfecteze înainte de sfârşitul anului 2000 "documentele necesare elaborării statutului Societăţii europene. Regulamentul şi al directiva au fost adoptate de Consiliul de Ministrii la 8 octombrie 2001. 2.) Avantajele constituirii SE Întreprinderile europene s-au plâns că în ciuda realizării pieţei unice şi a faptului că industria acţionează din ce în ce mai mult pe o bază paneuropeană, sunt constrânse să-şi exercite activităţile prin intermediul filialelor naţionale supuse regimurilor juridice diferite ale celor 15 state membre. Societatea europeană ar permite societăţilor multinaţionale cât şi societăţilor asociate în proiecte intracomunitare (cum sunt reţelele transeuropene) posibilitatea să opereze la nivelul Uniunii pornind de la o persoană juridică unică (în locul a 15 consilii de administraţie), de a gestiona unitar activităţile la nivelul Uniunii Europene şi de a funcţiona pe baza unor structuri mai flexibile decât actualele relaţii cu filialele. Absenţa legislaţiei asupra fuziunii transfrontaliere (care nu este întotdeauna posibilă, în ciuda adoptării unei directive fiscale în materie) impune societăţilor realizarea unor documente juridice complexe şi costisitoare. Constituirea unei SE prin fuziunea societăţilor din diferite state membre va fi o soluţie pragmatică la această problemă şi va conduce la economii importante de resurse, la accelerarea procesului decizional şi la creşterea competitivităţii întreprinderii în cauză. Societatea europeană, structurată juridic la nivel comunitar, va permite grupurilor de societăţi care au dezvoltat, în diferite state membre, diferite tipuri de activităţi, în diferite sectoare, de a se reorganiza, prin crearea unor SE pe zone geografice ( o SE pe sectoare de activitate, o SE pe linii de produse, etc.) Pe această cale se va realiza o gestionare mai eficace şi mai puţin costisitoare a resurselor. 3.) Ce societăţi vor avea dreptul de a constitui o SE ? Această întrebare este deseori pusă de societăţile americane şi japoneze interesate in constituirea unor SE pentru a dezvolta activităţile din Comunitate, plecând de la filialele pe care le au. Pe baza SE, filiala unei societăţi americane 28

sau japoneze înregistrată conform dreptului unui stat naţional ar putea constitui o SE prin fuziune, prin constituirea unui holding (SE), etc. Problema este, de asemenea, de interes pentru societăţile organizate în Ţările de jos. Aceste societăţile sunt guvernate de legea acestor state prin simplul fapt al inmatriculării lor pe teritoriul lor, dar pot avea sediul central în afara Comunităţii. Programul general de eliminare a restricţiilor libertăţii de stabilire, adoptat de Consiliu în 1962 (15.01.1962), prevedea, la acest capitol, că societăţile care sunt înmatriculate în Comunitate fără însă a avea şi administraţia centrală aici, beneficiază de această libertate cu condiţia ca "activitatea lor să reprezinte o legătură efectivă şi continuă cu economia unui stat membru". Această formulă a fost reţinută şi de textul Regulamentului asupra SE Astfel, aşa cum Curtea de justiţie a precizat în decizia Centros (C27/97 din 9 martie 1999) o societate înmatriculată în Regatul Unit, dar care-şi desfăşoară întraga activitate în Danemarka, prin intermediul unei sucursale, este o societate britanică exceptată de la dreptul aplicabil societăţilor daneze (în speţă obligaţia de a avea un capital social minim). Regulamentul nu autorizează totuşi o astfel de întreprindere să se transforme în SE. De fapt, contrar propunerii Comisiei, Consiliul a estimat că o simplă sucursală înfiinţată într-un alt stat membru nu îndeplineşte cerinţele probei caracterului transnaţional al operaţiunilor desfăşurate (cerinţă pe care o îndeplineşte doar o filială înfiinţată într-un alt stat membru -şi care , în consecinţă, se poate transforma în SE). Regulamentul asupra SE autorizează, în schimb, o societate înregistrată, de exemplu, în Anglia, care are administraţia centrală în Comunitate (într-unul dintre 15 State membre), să se transforme într-o SE dacă are de cel puţin doi ani o filială într-un alt Stat membru (decât Anglia). La fel, textul Regulamentului autorizează o societate britanică a cărei "activitate se caracterizează printr-o legătură efectivă şi continuă cu economia unui stat membru" să constituie o SE cu o societate dintr-un alt stat membru (diferit ): -

prin fuziune (dacă este vorba de o societate anonimă); prin crearea unui holding (dacă este o societate cu răspundere limitată).

4.) Mijloacele constituirii unei societăţi europene A.) fuziunea transfrontalieră B.) societatea europeană de tip holding C.) societatea europeană de tip filială D.) transformarea unei societăţi anonime naţionale în societate europeană Constituirea unei SE prin intermediul investiţiilor subscrise direct la capitalul său social nu este autorizată. Motivele sunt de două tipuri: 29

a.) istorice: existenţa unui statut anterior; b.) juridice: preexistenţa un element transfrontalier; Pe de altă parte, modalităţile constituirii unei SE sunt variate: În versiunea actuală adoptată (2157/2001)Societatea Europeană este: -

-

de

Regulamentul

Consiliului

un instrument de drept uniform menit să asigure unitatea economică şi juridică a întreprinderii în Comunitate care va permite crearea şi gestionarea societăţilor de dimensiuni europene -independent de deosebirile şi de aplicarea teritorială a dreptului naţional al societăţilor comerciale; un instrument bazat pe progresul realizat în armonizarea dreptului societăţilor comerciale.

Regulamentul Consiliului în materia SA prevede un număr de dispoziţii comune tuturor tipurilor de Societăţi europene: -

Fiecare SE va avea înscris pe siglă "SA"- la fel în toate limbile- ( provine din latinescus Societas Europaea) indiferent care este statul de înmatriculare;

-

Capitalul social minim va fi de 120.000 de euro;

-

Fiecare SE va fi inmatriculată la fel în Statul membru în care se alflă sediul administraţiei sale centrale (sediul real), precum şi în celelate State membre de unde provin societăţile care participă la crearea SE. Momentul naşterii SE va fi acela al înscrierii sale în registrul societăţilor din statul în care are sediul administrativ cât şi în Statele în care societăţile particiapnte şi-au dobândit personalitatea juridică.

-

Orice SE va putea şă-şi transfera sediul social într-un alt Stat membru fără a se dizolva şi fără a trebui să constituie o nouă persoană juridică - chiar şi în Statele în care un astfel de transfer nu este juridic posibil.

-

Statutul va permite crearea unei SE pe linii de producţie, pe sectoare de activitate sau pe sectoare geografice.

-

Statutul SE va fi singurul mijloc de regrupare sau de cooperare între societăţile care aparţin unor state membre diferite.

-

Activitatea SE va fi completată cu un Statut - care trebuie să respecte directiva şi a regulamentul Consiliului din 7-9 decembrie 2000. Dincolo de aceste dispoziţii, cei care redactează statutul (reprezentanţii părţilor) dispun de o libertate identică celei de care beneficiază cei care elaborează statutul unei societăţi pe acţiuni cu sediul în acelaşi stat.

30

Webografie http://europa.eu.int/growthandjobs/index_en.htm http://europa.eu.int/comm/employment http://europa.eu.int/smartapi/cgi/ http://www.europa.eu.int/constitution/en/lstoc3_en.htm (Partea a IIIa ) Evaluare Proiect ( susţinut) din tematica generală a cursului ANEXA 1 Noile reguli directoare integrate referitoare la creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă (elaborate pe baza strategiei Lisabona revizuite) The new Integrated economic and employment guidelines On March 22 and 23, 2005 the Heads of State and Government of the EU endorsed the revision of the Lisbon Strategy as proposed by the Commission.[1] The Spring European Council approved the simplified governance arrangement with one set of Integrated Guidelines dealing with macro-economic, micro-economic and employment issues. Taking stock of the unsatisfactory results half way to the 2010 target, the Commission proposed a fundamental revision of the original strategy. To overcome the rather limited implementation of reform in Member States so far, the Commission has proposed focusing partnership with Member States on growth and jobs and introduced a Lisbon Action Plan[2] that outlines actions to be taken at EU and at national level under three policy areas: Making Europe a more attractive place to invest and work

• • • •

Extend and deepen the internal market Ensure open and competitive markets inside and outside Europe Improve European and national regulation Expand and improve European infrastructure

Knowledge and innovation for growth

• • •

Increase and improve investment in Research and Development Facilitate innovation, the uptake of ICT and the sustainable use of resources Contribute to a strong European industrial base

Creating more and better jobs

• • •

Attract more people into employment and modernise social protection systems Improve the adaptability of workers and enterprises and the flexibility of labour markets Invest more in human capital through better education and skills.

The Commission proposal for the integrated guidelines package is mainly based on the priority action areas as identified in its Lisbon mid-term review. While the macroeconomic guidelines (covering for instance budgetary policy, reduction of public debts and EMU issues) have no counterpart in the Lisbon Action Programme, the micro-economic guidelines build on Lisbon action areas (1) to (7), and the employment guidelines build on Lisbon action areas (8) to (10). Integrated guidelines for growth and jobs (2005-2008) Macroeconomic guidelines

• •

Secure economic stability Safeguard economic sustainability

31

• • • •

Promote an efficient allocation of resources Promote greater coherence between macroeconomic and structural policies Ensure that wage developments contribute to macroeconomic stability and growth Contribute to a dynamic and well-functioning EMU Microeconomic guidelines

• • • • • • • • •

Extend and deepen the internal market Ensure open and competitive markets Create a more attractive business environment Promote a more entrepreneurial culture and create a supportive environment for SMEs Expand and improve European infrastructure and complete agreed priority cross-border projects Increase and improve investment in R&D Facilitate innovation Encourage the sustainable use of resources Contribute to a strong industrial base Employment guidelines

• • • • • • • •

Implement employment policies aiming towards full employment, improving quality and productivity at work, and strengthening social and territorial cohesion Promote a lifecycle approach to work Ensure inclusive labour markets for job-seekers and disadvantaged people Improve matching of labour market needs Promote flexibility combined with employment security and reduce labour market segmentation Ensure employment-friendly wage and other labour costs developments Expand and improve investment in human capital Adapt education and training systems in response to new workplace requirements.

The full text of the integrated guidelines is available at: http://europa.eu.int/growthandjobs/index_en.htm A new governance cycle In order to make Lisbon work, the delivery mechanisms of the Lisbon strategy need to be improved. The Broad Economic Policy Guidelines and Employment Guidelines have been merged in a single integrated guideline package allowing for a clear strategic vision of European challenges in the fields of macro- and microeconomics as well as employment. This integrated approach is intended to leverage the guidelines, which are the cornerstones of EU economic policy, and make them a driving force of the Lisbon strategy. Modernizing economic and employment coordination in the EU will help deliver on the new Lisbon objectives to create growth and jobs. The proposed integrated guidelines will constitute the beginning of a new governance cycle. On the basis of the guidelines, Member States will draw up 3-year national reform programmes. Member States will report each autumn on the implementation of the reform programmes in a single national Lisbon report. The Commission will analyse and summarise these reports in an EU Annual Progress Report in January each year. On the basis of the progress report, the Commission can propose amendments to the integrated guidelines, if necessary. New annual governance cycle (calendar for the 2005-2006 exercise in brackets)

National Lisbon Programmes (autumn 2005) Commission Progress Report (Jan. 2006) Integrated Guidelines

32

(Commission proposal 12 April 2005) Revision of guidelines, if necessary (Commission proposal Jan. 2006) [Graphic in PDF & Word format] As limited time will have lapsed between the presentation of the national Lisbon programmes in the autumn and the first Progress Report in January 2006, the Commission will in the 2006 Progress Report mainly comment on reforms underway across the Union. The first more substantial EU reporting on the actual implementation of the Member States national reform programmes will take place in the 2007 Annual Progress Report following Member States presentation of their first national Lisbon report in the autumn of 2006. What are the integrated guidelines? A new simplified and integrated guideline package (IGP) has been established that brings together two sets of existing guidelines: the Broad Economic Policy Guidelines (BEPGs, Treaty art. 128) and the Employment Guidelines (EGs; Treaty art. 99). The new integrated guidelines are the central policy-making instrument for the development and implementation of the Lisbon strategy. Following the Commission’s adoption of the guidelines today, they will later need to be endorsed by the European Council in June and formally adopted by the Council after that. The new integrated guidelines will apply over a three-year period, i.e. 2005-2008. In 2006 and 2007, updates of the guidelines could be issued if needed. The next set of new guidelines will be adopted at the beginning of the new three-year cycle in the summer of 2008. What is the role of the guidelines? The new integrated guidelines constitute the beginning of a new governance cycle and form the basis for Member States’ national Lisbon/Reform programmes. These will cover a period of three years and will spell out the action to be taken at the national level in order to achieve the Lisbon objectives of growth and jobs. While the guidelines will provide the basic structure for the presentation of national Lisbon programmes in the autumn, they leave sufficient scope for Member States to set national priorities according to their specific situations. The Commission is preparing a “guidance document” on the presentation and the content of the national Lisbon programmes. The involvement of relevant stakeholders at regional and national level, including parliaments, can help to raise awareness of the need for structural reforms, improve the quality of implementation and increase the sense of ownership of the Lisbon strategy. In order to enhance their internal coordination, Member States can choose to appoint a national Lisbon coordinator or “Mr/Ms Lisbon”. Why do we need a new start for Lisbon?

• • • • • • • •

[1]

Insufficient progress has been made to reach the Lisbon objectives. Although EU productivity levels were growing faster than those in the US for five decades, since 1996 the EU has been lagging the US every single year. Labour productivity in the US is now growing twice as fast as in Europe. As a result our relative levels of wealth have also started slipping. Europe is not investing enough: investment has – on average – been growing by only 1.7% per year compared with 5.4% per year in the USA. We are not spending enough on Research & Development: the USA is spending about € 100 billion more on R&D than Europe. The EU has only 25% of the number of patents per head of population found in the USA. Finally, while in the USA 32% of population has university or similar degree, this percentage stands at only 19% in Europe. In addition, the USA is also investing about twice the amount per student as most European countries. These trends, if not addressed, will drag down the potential growth rate to slightly over 1% - or a third of the Lisbon objective. 2004, the average growth of the Euro area was a meagre 2.2%, while the US economy grew by 4.3%, Japan by 4.4%, India by 6.4% and China by 9%. We need to revamp the Lisbon Strategy because the delivery process which has become too complicated and is poorly understood. It generates much paper, but little action. Responsibilities between the national and the European level have become blurred. Limited ownership of member states is the result.

Communication to the Spring European Council: “Working together for Growth and Jobs: A new Start for

33

the Lisbon Strategy”, Brussels, 2 February 2005, COM (2005) 24. [2] Companion document to the Communication to the Spring European Council: “Lisbon Action Plan incorporating EU Lisbon programme and recommendations for actions to member states for inclusion in their national Lisbon programmes”, Brussels, 2 February 2005, SEC (2005) 192.

ANEXA 2 Strategia Europeana de ocupare a forţei de muncă şi standardele Lisabona6

The EES: a Key Component of the Lisbon Strategy At the Lisbon European Council (March 2000), the European Union set itself a new strategic goal for the next decade: to become the most competitive and dynamic knowledge-based economy in the world, capable of sustainable economic growth with more and better jobs and greater social cohesion. The strategy was designed to enable the Union to regain the conditions for full employment and to strengthen cohesion by 2010. The Council also considered that the overall aim of these measures should be to raise the overall EU employment rate to 70% and to increase the number of women in employment from an average to more than 60% by 2010. The Stockholm European Council (March 2001) added two intermediate and one additional target: the employment rate should be raised to 67% overall by 2005, 57% for women by 2005 and 50% for older workers by 2010. The Barcelona Council (March 2002) confirmed that full employment was the overarching goal of the EU and called for a reinforced Employment Strategy to underpin the Lisbon strategy in an enlarged EU. Building on its experience until 2004, and in complement to the Mid-Term Review of the Lisbon strategy, the Communication from the Commission on the Social Agenda– (COM(2005) 33 final) of February 2005, launched the new Social Agenda for the period 2006-2010. In order to achieve one of its two priority areas, full employment, the revamped cycle of the EES under the Lisbon mid-term review envisages a new measure to foster contact with concerned players at all levels to improve EES governance.

The Co-ordination of Employment Policies at EU Level The EES is designed as the main tool to give direction to and ensure co-ordination of the employment policy priorities to which Member States should subscribe at EU level. On the basis of the new provisions of the Amsterdam Treaty, the Luxembourg European Council of November 1997 initiated the European Employment Strategy (EES), also known as 'the Luxembourg process'. Heads of State and Government agreed on a framework for action based on the commitment from Member States to establish a set of common objectives and targets for employment policy. This co-ordination of national employment policies at EU level was to be built around several components: - Employment Guidelines: following a proposal from the Commission, the European Council shall agree every year on a series of guidelines setting out common priorities for Member States' employment policies. - National Action Plans: every Member State shall draw up an annual National Action Plan which describes how these Guidelines are put into practice nationally. - Joint Employment Report: The Commission and the Council shall jointly examine each National Action Plan and present a Joint Employment Report. The Commission shall present a new proposal to revise the Employment Guidelines accordingly for the following year. - Recommendations: The Council may decide, by qualified majority, to issue country-specific Recommendations upon a proposal by the Commission. In this way, the Luxembourg process delivers a rolling programme of yearly planning, monitoring, examination and readjustment. 6

Europa.eu.int/employment

34

The Added Value of an 'Open Method of Co-ordination' The EES initiated a new working method at EU level, which was to become known as the 'open method of co-ordination'. It is based on five key principles: subsidiarity, convergence, management by objectives, country surveillance and an integrated approach. - Subsidiarity: The method establishes an equilibrium between European Union level co-ordination in the definition of common objectives and outcomes, and Member States' responsibilities in deciding the detailed content of action. The definition of the means and conditions under which programmes and policies are implemented is left to a large extent to individual Member States, who are responsible for their employment policy under the EU Treaty. - Convergence: The strategy strives to achieve commonly agreed employment outcomes through concerted action, where each Member State contributes towards raising the European average performance. This principle has been made more concrete by the Lisbon European Council and following Councils where full employment was confirmed as an overarching goal of the Union and tangible targets were set for the Union as a whole. - Management by objectives: The success of the strategy relies on the use of quantified measurements, targets and benchmarks, to allow for a proper monitoring and evaluation of progress. These objectives are based on shared values among the Member States and cover issues which are felt to be of common concern. Progress towards these objectives are defined either in terms of quantitative or qualitative indicators. Through the use of targets and indicators, the results of policies are made transparent and therefore open to public scrutiny. - Country surveillance: The annual reporting leads to the evaluation and comparison of progress made and to the identification of possible best practice among Member States. This creates peer pressure to improve the quality and effectiveness of policy. Exchange of experiences and peer pressure are meant to steer policy debate and enhance the effectiveness of policies. - Integrated approach: The Employment Guidelines are by no means restricted to active labour market policies but extend to social, educational, tax, enterprise and regional policies. Structural reforms cannot be obtained through isolated and dispersed actions or measures, but require consistent and concerted action over a wide range of policies and measures. These measures need to be tailor made to address diverse needs and conditions. This means that the 'Luxembourg process' is not 'owned' by the Ministries of Labour and Employment, but calls for comprehensive employment policies committing Governments as a whole, as well as a wide range of stakeholders

Anexa 3 COMMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES Brussels, 12.4.2005 COM(2005) 141 final 2005/0057 (CNS) INTEGRATED GUIDELINES FOR GROWTH AND JOBS (2005-2008) including a COMMISSION RECOMMENDATION on the broad guidelines for the economic policies of the Member States and the Community (under Article 99 of the EC Treaty) and a Proposal for a COUNCIL DECISION on guidelines for the employment policies of the Member States (under Article 128 of the EC Treaty) (presented by the Commission)

The Employment Guidelines (2005-2008) Proposal for a COUNCIL DECISION on guidelines for the employment policies of the Member States (under Article 128 of the EC Treaty)

35

2005/0057 (CNS) Proposal for a COUNCIL DECISION on guidelines for the employment policies of the Member States THE COUNCIL OF THE EUROPEAN UNION, Having regard to the Treaty establishing the European Community, and in particular Article 128(2) thereof, Having regard to the proposal from the Commission9, Having regard to the Opinion of the European Parliament10, Having regard to the Opinion of the European Economic and Social Committee11, Having regard to the Opinion of the Committee of the Regions12, Having regard to the Opinion of the Employment Committee, Whereas: (1) Article 2 of the Treaty on the European Union sets the Union the objective of promoting economic and social progress and a high level of employment. Article 125 of the Treaty establishing the European Community states that Member States and the Community shall work towards developing a coordinated strategy for employment and particularly for promoting a skilled, trained and adaptable workforce and labour markets responsive to economic change. (2) The Lisbon European Council in 2000 launched a strategy aimed at sustainable economic growth with more and better jobs and greater social cohesion, with long term employment targets, but five years later the results are mixed; (3) The presentation of an integrated package of Employment Guidelines and Broad Economic Policy Guidelines contributes to refocusing the Lisbon Strategy on growth and employment. The European Employment Strategy has the leading role in the implementation of the employment objectives of the Lisbon strategy. (4) In line with the conclusions of the Spring European Council of 22 and 23 March 2005, the objectives of full employment, job quality, labour productivity and social cohesion must be reflected in clear priorities: to attract and retain more people in employment and modernise social protection systems; to improve adaptability of workers and enterprises and the flexibility of labour markets; and to improve investment in human capital through better education and skills. (5) The Employment Guidelines should be fully reviewed only every three years, while in the intermediate years until 2008 their updating should remain strictly limited. (6) The employment recommendations adopted by the Council on 14 October 200413 remain valid as background reference. HAS DECIDED AS FOLLOWS: Article 1 The guidelines for Member States' employment policies as set out in the Annex are hereby adopted. Article 2 All aspects of the guidelines shall be taken into account in the employment policies of the Member States and be reported upon in the Lisbon National Programmes submitted annually. Article 3 This decision is addressed to the Member States. Done at Brussels, For the Council The President 13 OJ L 326 of 19.10.2004 ANNEXA4 1 ATTRACT AND RETAIN MORE PEOPLE IN EMPLOYMENT AND MODERNISE SOCIAL PROTECTION SYSTEMS Achieving full employment, and reducing unemployment and inactivity, by increasing the demand for and supply of labour, is vital. This goes hand-in-hand with improving the attractiveness of jobs, quality at work and labour productivity growth, and reducing the share of working poor. Synergies between quality at work, productivity and employment should be fully exploited. Determined action is needed to strengthen social inclusion, prevent exclusion from the labour market and support integration in employment of people at a disadvantage, and to reduce regional disparities in terms of employment, unemployment and labour productivity, especially in regions lagging behind. Equal opportunities, combating discrimination and gender mainstreaming are essential for progress.

Guideline. Implement employment policies aiming at achieving full employment, improving quality and productivity at work, and strengthening social and territorial cohesion. Policies should contribute to achieving an

average employment rate for the European Union (EU) of 70% overall, of at least 60% for women and of 50% for older

36

workers (55 to 64), and to reduce unemployment and inactivity. Member States should set national employment rate targets for 2008 and 2010 (Integrated guideline No 16). Raising employment levels is the most effective means of generating economic growth and promoting socially inclusive economies whilst ensuring a safety net for those unable to work. Promoting a new lifecycle approach to work and modernising social protection systems to ensure their adequacy, financial sustainability and responsiveness to changing needs in society are all the more necessary because of the expected decline in the working-age population. Special attention should be paid to tackling the persistent employment gaps between women and men, and the low employment rates of older workers and young people, as part of new intergenerational approach. Action is also required to tackle youth unemployment which is on average double the overall unemployment rate. The right conditions must be put in place to facilitate progress in employment, whether it is first time entry, a move back to employment after a break or the wish to prolong working lives. The quality of jobs, including pay and benefits, working conditions, job security, access to lifelong learning and career prospects, are crucial, as are support and incentives stemming from social protection systems. The implementation of the European Youth Pact should be a contribution to a lifecycle approach to work. Guideline. Promote a lifecycle approach to work through: a renewed endeavour to build employment pathways for young people and reduce the youth unemployment; resolute action to eliminate gender gaps in employment, unemployment and pay; better reconciliation of work and private life, including the provision of accessible and affordable childcare facilities and care for other pendants; modern pension and healthcare systems, ensuring their adequacy, financial sustainability and responsiveness to changing needs, so as to support participation in employment and longer working lives, including appropriate incentives to work and discourage early retirement; support for working conditions conducive to active ageing (Integrated guideline No 17). See also integrated guideline “To safeguard economic sustainability” (No 2). Facilitating access to employment for job seekers, preventing unemployment and ensuring that those who become unemployed remain closely attached to the labour market and increase their employability are essential to increase participation and combat social exclusion. This requires breaking down barriers to the labour market by assisting with effective job searching, facilitating access to training and other active labour market measures and ensuring that work pays, as well as removing unemployment, poverty and inactivity traps. Special attention should be paid to promoting the inclusion of disadvantaged people in the labour market, including through the expansion of social services and the social economy. The unemployment gaps for people at a disadvantage, as well as between non-EU and EU nationals, remain too high and should be substantially reduced in line with any national targets. Combating discrimination, promoting access to employment for disabled people and integrating migrants and minorities are particularly essential. Guideline. Ensure inclusive labour markets for job-seekers and disadvantaged people through: active and preventive labour market measures including early identification of needs, job search assistance, guidance and training as part of personalised action plans, provision of social services necessary to support the labour market inclusion of disadvantaged people and contribute to social and territorial cohesion and to the eradication of poverty; and continuous review of tax and benefit systems, including the management and conditionality of benefits and reduction of high marginal effective tax rates, with a view to making work pay and to ensuring adequate levels of social protection (Integrated guideline No 18). To allow more people to find better employment, it is also necessary to strengthen the labour market infrastructure at national and EU level, including through the EURES network, so as to better anticipate and resolve possible mismatches. In this context, mobility of workers within the EU is key and should be fully ensured. Full consideration must also be given to the additional labour supply resulting from immigration of third country nationals. Guideline. Improve matching of labour market needs through: the modernisation and strengthening of labour market institutions, notably employment services; greater transparency of employment and training opportunities at national and European level to facilitate mobility across Europe; better anticipation of skill needs, labour market shortages and bottlenecks; appropriate management of economic migration (Integrated guideline No 19). 2 IMPROVE ADAPTABILITY OF WORKERS AND ENTERPRISES AND THE FLEXIBILITY OF LABOUR MARKETS Europe needs to improve its capacity to anticipate, trigger and absorb economic and social change. This requires employment-friendly labour costs, modern forms of work organization and well-functioning labour markets allowing more flexibility combined with employment security to meet the needs of companies and workers. This should also contribute to preventing the emergence of segmented labour markets and reducing undeclared work. In today's increasingly global economy with market opening and the continual introduction of new technologies, both enterprises and workers are confronted with the need, and indeed the opportunity, to adapt. While this process of structural changes is overall beneficial to growth and employment, it also brings about transformations which are disruptive to some workers and enterprises. Enterprises must become more flexible to respond to sudden changes in demand for their goods and services, adapt to new technologies and be in a position to innovate constantly in order to remain competitive. They must also respond to the increasing demand for job quality which is related to workers' personal preferences and family changes, and they will have to cope with an ageing workforce and fewer young recruits. For workers, working life is becoming more complex as working patterns become more diverse and irregular and an increasing number of transitions need to be managed successfully throughout the lifecycle. With rapidly changing economies and attendant restructuring, they must cope with new ways of working, including enhanced exploitation of Information and Communication Technologies (ICT) and changes in their working status, and be prepared for lifelong learning. Geographical mobility is also needed to access job opportunities more widely and in the EU at large.

37

Guideline. Promote flexibility combined with employment security and reduce labour market segmentation

through: the adaptation of employment legislation, reviewing where necessary the level of flexibility provided by permanent and non-permanent contracts; better anticipation and positive management of change, including economic restructuring, notably changes linked to trade opening, so as to minimise their social costs and facilitate adaptation; support for transitions in occupational status, including training, self-employment, business creation and geographic mobility; the promotion and dissemination of innovative and adaptable forms of work organisation, including better health and safety and diversity of contractual and working time arrangements, with a view to improving quality and productivity at work; adaptation to new technologies in the workplace, determined action to transform undeclared work into regular employment (Integrated guideline No 20). See also integrated guideline “To promote greater coherence between macroeconomic and structural policies” (No 4). To maximise job creation, preserve competitiveness and contribute to the general economic framework, overall wage developments should be in line with productivity growth over the economic cycle and should reflect the labour market situation. Efforts to reduce non-wage labour costs and to review the tax wedge may also be needed to facilitate job creation,especially for low-wage employment. Guideline. Ensure employment-friendly wage and other labour cost developments by encouraging the right framework for wage-bargaining systems, while fully respecting the roleof the social partners, to reflect differences in productivity and labour market trends at sectoral and regional level; and monitoring and, where appropriate, reviewing the structure and level of non-wage labour costs and their impact on employment, especially for the lowpaid and those entering for the first time the labour market (Integrated guideline No 21). See also integrated guideline “To ensure that wage developments contribute to macroeconomic stability and growth” (No 5). 3 INCREASE INVESTMENT IN HUMAN CAPITAL THROUGH BETTER EDUCATION AND SKILLS Europe needs to invest more in human capital. Too many people fail to enter or remain in the labour market because of a lack of skills, or due to skills mismatches. To enhance access to employment for all ages, raise productivity levels and quality at work, the EU needs higher and more effective investment in human capital and lifelong learning for the benefit of individuals, enterprises, the economy and society. Member States are committed to arning strategies by 2006. Knowledge-based and service-based economies require different skills from traditional industries; skills which also constantly need updating in the face of technological change and innovation. Workers, if they are to remain and progress in work, need to accumulate and renew skills regularly. The productivity of enterprises is dependent on building and maintaining a workforce that can adapt to change. Governments need to ensure that educational attainment levels are improved and that young people are equipped with the necessary key competences, in line with the European Youth Pact. All stakeholders should be mobilised to develop and foster a true culture of lifelong learning from the earliest age. To achieve a substantial increase in public and private investment in human resources per capita, it is important to ensure fair and transparent sharing of costs and responsibilities between all actors. Member States should make better use of the Structural Funds and the European Investment Bank for investment in education and training. Guideline. Expand and improve investment in human capital through: the establishment of efficient lifelong learning strategies, according to European commitments, including appropriate incentives and cost-sharing mechanisms for enterprises, public authorities and individuals, in particular to significantly reduce the number of pupils leaving school early; increased access to initial vocational, secondary and higher education, including apprenticeships and entrepreneurship training ; and enhanced participation in continuous and workplace training throughout the life-cycle, especially for the lowskilled and older workers (Integrated guideline No 22). See also integrated guideline “To increase and improve investment in R&D” (No 12). Setting ambitious objectives and increasing the level of investment by all actors is not enough. To ensure that supply meets demand in practice, lifelong learning systems must be affordable, accessible and responsive to changing needs. Adaptation and capacity-building of education and training systems is necessary to improve their labour market relevance, their responsiveness to the needs of the knowledge-based economy and society and their efficiency. ICT can be used to improve access to learning and better tailor it to the needs of employers and employees. Greater mobility for both work and learning purposes is also needed to access job opportunities more widely in the EU at large. The remaining obstacles to mobility within the European labour market should be lifted, in particular those relating to the recognition and transparency of qualifications and competences. It will be important to make use of the agreed European instruments and references to support reforms of national education and training systems. Guideline. Adapt education and training systems in response to new competence requirements through: better identification of occupational needs and key competences, and anticipation of future skill requirements; broadening the supply of education and training tools; developing frameworks to support the transparency of qualifications, their effective recognition and the validation of non-formal and informal learning; ensuring the attractiveness, openness and high quality standards of education and training systems (Integrated guideline No 23). *** In taking action, Member States should pay special attention to ensuring good governance of employment policies. They should establish a broad partnership for change by involving parliamentary bodies and stakeholders, including those at regional and local levels. European and national social partners should play a central role. Member States should define commitments and targets in line with the EU Guidelines and Recommendations. Good governance also requires transparency in the allocation of administrative and financial resources. In agreement with the commission, Member States

38

should target the resources of the Structural Funds, in particular the European Social Fund, on the implementation of the European Employment Strategy and report on the action taken. Particular attention should be paid to strengthening institutional and administrative capacity in the Member States. In implementing the policies guidelines set out above, Member States should note that the national recommendations, progress indicators and targets set in the 2003 Employment Guidelines and 2004 Recommendations remain valid as background references. ANEXA 5 Council Regulation (EC) No 2157/2001 of 8 October 2001 on the Statute for a European company (SE) (EXTRAS) THE COUNCIL OF THE EUROPEAN UNION,

Having regard to the Treaty establishing the European Community, and in particular Article 308 thereof, Having regard to the proposal from the Commission(1), Having regard to the opinion of the European Parliament(2), Having regard to the opinion of the Economic and Social Committee(3), Whereas:

(1) The completion of the internal market and the improvement it brings about in the economic and social situation throughout the Community mean not only that barriers to trade must be removed, but also that the structures of production must be adapted to the Community dimension. For that purpose it is essential that companies the business of which is not limited to satisfying purely local needs should be able to plan and carry out the reorganisation of their business on a Community scale.

(2) Such reorganisation presupposes that existing companies from different Member States are given the option of combining their potential by means of mergers. Such operations can be carried out only with due regard to the rules of competition laid down in the Treaty.

(3) Restructuring and cooperation operations involving companies from different Member States give rise to legal and psychological difficulties and tax problems. The approximation of Member States' company law by means of Directives based on Article 44 of the Treaty can overcome some of those difficulties. Such approximation does not, however, release companies governed by different legal systems from the obligation to choose a form of company governed by a particular national law.

(4) The legal framework within which business must be carried on in the Community is still based largely on national laws and therefore no longer corresponds to the economic framework within which it must develop if the objectives set out in Article 18 of the Treaty are to be achieved. That situation forms a considerable obstacle to the creation of groups of companies from different Member States.

(5) Member States are obliged to ensure that the provisions applicable to European companies under this Regulation do not result either in discrimination arising out of unjustified different treatment of European companies compared with public limited-liability companies or in disproportionate restrictions on the formation of a European company or on the transfer of its registered office.

(6) It is essential to ensure as far as possible that the economic unit and the legal unit of business in the Community coincide. For that purpose, provision should be made for the creation, side by side with companies governed by a particular national law, of companies formed and carrying on business under the law created by a Community Regulation directly applicable in all Member States.

(7) The provisions of such a Regulation will permit the creation and management of companies with a European dimension, free from the obstacles arising from the disparity and the limited territorial application of national company law.

39

(8) The Statute for a European public limited-liability company (hereafter referred to as "SE") is among the measures to be adopted by the Council before 1992 listed in the Commission's White Paper on completing the internal market, approved by the European Council that met in Milan in June 1985. The European Council that met in Brussels in 1987 expressed the wish to see such a Statute created swiftly.

(9) Since the Commission's submission in 1970 of a proposal for a Regulation on the Statute for a European public limitedliability company, amended in 1975, work on the approximation of national company law has made substantial progress, so that on those points where the functioning of an SE does not need uniform Community rules reference may be made to the law governing public limited-liability companies in the Member State where it has its registered office.

(10) Without prejudice to any economic needs that may arise in the future, if the essential objective of legal rules governing SEs is to be attained, it must be possible at least to create such a company as a means both of enabling companies from different Member States to merge or to create a holding company and of enabling companies and other legal persons carrying on economic activities and governed by the laws of different Member States to form joint subsidiaries.

(11) In the same context it should be possible for a public limited-liability company with a registered office and head office within the Community to transform itself into an SE without going into liquidation, provided it has a subsidiary in a Member State other than that of its registered office.

(12) National provisions applying to public limited-liability companies that offer their securities to the public and to securities transactions should also apply where an SE is formed by means of an offer of securities to the public and to SEs wishing to utilise such financial instruments.

(13) The SE itself must take the form of a company with share capital, that being the form most suited, in terms of both financing and management, to the needs of a company carrying on business on a European scale. In order to ensure that such companies are of reasonable size, a minimum amount of capital should be set so that they have sufficient assets without making it difficult for small and medium-sized undertakings to form SEs.

(14) An SE must be efficiently managed and properly supervised. It must be borne in mind that there are at present in the Community two different systems for the administration of public limited-liability companies. Although an SE should be allowed to choose between the two systems, the respective responsibilities of those responsible for management and those responsible for supervision should be clearly defined.

(15) Under the rules and general principles of private international law, where one undertaking controls another governed by a different legal system, its ensuing rights and obligations as regards the protection of minority shareholders and third parties are governed by the law governing the controlled undertaking, without prejudice to the obligations imposed on the controlling undertaking by its own law, for example the requirement to prepare consolidated accounts.

(16) Without prejudice to the consequences of any subsequent coordination of the laws of the Member States, specific rules for SEs are not at present required in this field. The rules and general principles of private international law should therefore be applied both where an SE exercises control and where it is the controlled company.

(17) The rule thus applicable where an SE is controlled by another undertaking should be specified, and for this purpose reference should be made to the law governing public limited-liability companies in the Member State in which the SE has its registered office.

(18) Each Member State must be required to apply the sanctions applicable to public limited-liability companies governed by its law in respect of infringements of this Regulation.

40

(19) The rules on the involvement of employees in the European company are laid down in Directive 2001/86/EC(4), and those provisions thus form an indissociable complement to this Regulation and must be applied concomitantly.

(20) This Regulation does not cover other areas of law such as taxation, competition, intellectual property or insolvency. The provisions of the Member States' law and of Community law are therefore applicable in the above areas and in other areas not covered by this Regulation.

(21) Directive 2001/86/EC is designed to ensure that employees have a right of involvement in issues and decisions affecting the life of their SE. Other social and labour legislation questions, in particular the right of employees to information and consultation as regulated in the Member States, are governed by the national provisions applicable, under the same conditions, to public limited-liability companies.

(22) The entry into force of this Regulation must be deferred so that each Member State may incorporate into its national law the provisions of Directive 2001/86/EC and set up in advance the necessary machinery for the formation and operation of SEs with registered offices within its territory, so that the Regulation and the Directive may be applied concomitantly.

(23) A company the head office of which is not in the Community should be allowed to participate in the formation of an SE provided that company is formed under the law of a Member State, has its registered office in that Member State and has a real and continuous link with a Member State's economy according to the principles established in the 1962 General Programme for the abolition of restrictions on freedom of establishment. Such a link exists in particular if a company has an establishment in that Member State and conducts operations there from.

(24) The SE should be enabled to transfer its registered office to another Member State. Adequate protection of the interests of minority shareholders who oppose the transfer, of creditors and of holders of other rights should be proportionate. Such transfer should not affect the rights originating before the transfer.

(25) This Regulation is without prejudice to any provision which may be inserted in the 1968 Brussels Convention or in any text adopted by Member States or by the Council to replace such Convention, relating to the rules of jurisdiction applicable in the case of transfer of the registered offices of a public limited-liability company from one Member State to another.

(26) Activities by financial institutions are regulated by specific directives and the national law implementing those directives and additional national rules regulating those activities apply in full to an SE.

(27) In view of the specific Community character of an SE, the "real seat" arrangement adopted by this Regulation in respect of SEs is without prejudice to Member States' laws and does not pre-empt any choices to be made for other Community texts on company law.

(28) The Treaty does not provide, for the adoption of this Regulation, powers of action other than those of Article 308 thereof.

(29) Since the objectives of the intended action, as outlined above, cannot be adequately attained by the Member States in as much as a European public limited-liability company is being established at European level and can therefore, because of the scale and impact of such company, be better attained at Community level, the Community may take measures in accordance with the principle of subsidiarity enshrined in Article 5 of the Treaty. In accordance with the principle of proportionality as set out in the said Article, this Regulation does not go beyond what is necessary to attain these objectives, ANEXA 6

41

Ensure open and competitive markets inside and outside Problem • •

The global economy is still too closed by tariff and non-tariff barriers to the goods and services that Europe has to sell. There are distortions of competition arising from restrictive business practices and from subsidies.

Solution EU Level • • • •

• • • • •

Use sectoral anti-trust inquiries particularly in liberalised markets such as energy, telecoms, transport and financial services. Businesses and consumers should be feeling the full benefits of competition. Reform state aid rules to ensure that money is spent where it will contribute to improving Europe's competitiveness (innovation, R&D and SMEs) rather than delaying necessary structural change. Further develop special trading benefits for "vulnerable" developing countries that ratify and effectively implement 27 international treaties on the environment, human rights and labour standards by 2008 (the so-called GSP+). Develop a fair and open set of trade rules that improve market access for European goods and services in third countries through rewriting of international trade rules in the Doha Development Round. Europe has made an ambitious offer on ending agricultural export subsidies – now it is looking to others to broaden areas of agreement. The EU can also pursue fair and open rules through its bilateral trade agreements. Tackle abuses of fair competition in the international trading system. In particular it must call for better respect and enforcement of intellectual property rights, an end to distortive subsidies and dumping. Sound macro economic policies and economic reform inside, but also outside the Union. Regulatory Reform. Financial market integration – strengthening corporate governance. Reinforce synergies between trade and sustainable development. Better consideration of trade and environment linkages and sustainable development considerations in bilateral/regional trade agreements is also a priority at EU level.

ANEXA 7 (Constituţia Europei Partea aIIIa, Cap.III, Secţiunea aIIa) SECTION 2 SOCIAL POLICY Article III-209 The Union and the Member States, having in mind fundamental social rights such as those set out in the European Social Charter signed at Turin on 18 October 1961 and in the 1989 Community Charter of the Fundamental Social Rights of Workers, shall have as their objectives the promotion of employment, improved living and working conditions, so as to make possible their harmonisation while the improvement is being maintained, proper social protection, dialogue between management and labour, the development of human resources with a view to lasting high employment and the combating of exclusion. To this end the Union and the Member States shall act taking account of the diverse forms of national practices, in particular in the field of contractual relations, and the need to maintain the competitiveness of the Union economy. They believe that such a development will ensue not only from the functioning of the internal market, which will favour the harmonisation of social systems, but also from the procedures provided for in the Constitution and from the approximation of provisions laid down by law, regulation or administrative action of the Member States. Article III-210 1. With a view to achieving the objectives of Article III-209, the Union shall support and complement the activities of the Member States in the following fields: (a) improvement in particular of the working environment to protect workers' health and safety; (b) working conditions;

42

(c) social security and social protection of workers; (d) protection of workers where their employment contract is terminated; (e) the information and consultation of workers; (f) representation and collective defence of the interests of workers and employers, including co-determination, subject to paragraph 6; (g) conditions of employment for third-country nationals legally residing in Union territory; (h) the integration of persons excluded from the labour market, without prejudice to Article III-283; (i) equality between women and men with regard to labour market opportunities and treatment at work; (j) the combating of social exclusion; (k) the modernisation of social protection systems without prejudice to point (c). 2. For the purposes of paragraph 1: (a) European laws or framework laws may establish measures designed to encourage cooperation between Member States through initiatives aimed at improving knowledge, developing exchanges of information and best practices, promoting innovative approaches and evaluating experiences, excluding any harmonisation of the laws and regulations of the Member States; (b) in the fields referred to in paragraph 1(a) to (i), European framework laws may establish minimum requirements for gradual implementation, having regard to the conditions and technical rules obtaining in each of the Member States. Such European framework laws shall avoid imposing administrative, financial and legal constraints in a way which would hold back the creation and development of small and medium-sized undertakings. In all cases, such European laws or framework laws shall be adopted after consultation of the Committee of the Regions and the Economic and Social Committee. 3. By way of derogation from paragraph 2, in the fields referred to in paragraph 1(c), (d), (f) and (g), European laws or framework laws shall be adopted by the Council acting unanimously after consulting the European Parliament, the Committee of the Regions and the Economic and Social Committee. The Council may, on a proposal from the Commission, adopt a European decision making the ordinary legislative procedure applicable to paragraph 1(d), (f) and (g). It shall act unanimously after consulting the European Parliament. 4. A Member State may entrust management and labour, at their joint request, with the implementation of European framework laws adopted pursuant to paragraphs 2 and 3 or, where appropriate, with the implementation of European regulations or decisions adopted in accordance with Article III-212. In this case, it shall ensure that, no later than the date on which a European framework law must be transposed, or a European regulation or decision implemented, management and labour have introduced the necessary measures by agreement, the Member State concerned being required to take any necessary measure enabling it at any time to be in a position to guarantee the results imposed by that framework law, regulation or decision.

43