39 Cuvint Inainte

CUVÂNT ÎNAINTE

În anul 2001 a văzut lumina tiparului tratatul intitulat Boli infecŃioase ale animalelor – bacterioze, elaborat de un colectiv de 11 autori, cadre didactice şi cercetători reputaŃi în domeniul bolilor infecŃioase ale animalelor, sub coordonarea subsemnatului. Lucrarea a fost primită cu aprecieri deosebit de favorabile de către specialiştii cărora le-a fost adresată, astfel că, în scurt timp,uni, întreaga ediŃie era epuizată. Ca o recunoaştere a calităŃilor pe care le întrunea, lucrarea a fost distinsă în anul 2003 şi cu premiul Academiei Române “Traian Săvulescu”, pe anul 2001. ÎncurajaŃi de aceste aprecieri, am decis să ne continuăm eforturile prin elaborarea unei noi lucrări, intitulată Boli virotice şi prionice ale animalelor, care poate fi considerată volumul II al unui tratat de boli infecŃioase ale animalelor. Sub aceeaşi coordonare ca şi la volumul I, de data aceasta au fost reuniŃi 22 de autori, cadre didactice universitare din toate cele 5 facultăŃi de profil din Ńară, cercetători consacraŃi şi alŃi specialişti din Ńară sau străinătate, recunoscuŃi pentru contribuŃiile lor într-un domeniu sau altul al bolilor infecŃioase ale animalelor. Ideea a fost că fiecărui autor să i se încredinŃeze capitolul sau bolile pentru care poate fi considerat ca cel mai avizat, pe baza cercetărilor proprii anterioare. Din păcate, discrepanŃa dintre domeniile care au putut fi acoperite în acest fel, şi domeniile în care cercetările întreprinse în Ńară lipsesc cu desăvârşire, a fost surprinzător de mare. Numărul imens al referinŃelor bibliografice care au trebuit să fie studiate a fost una dintre cauzele pentru care elaborarea lucrării s-a extins pe durata a aproape 4 ani. Dacă selectarea lucrărilor şi sintezele bibliografice realizate s-au ridicat sau nu la nivelul aşteptărilor, urmează să decidă destinatarii, respectiv medicii veterinari practicieni din teren şi din laboratoare, cadrele didactice şi cercetătorii, dar nu mai puŃin studenŃii din anii terminali, viitorii medici veterinari practicieni, cercetători sau cadre didactice. Nu ne-am propus deloc să realizăm o cuprindere exhaustivă a domeniului tematic enunŃat în titlu, ceea ce de altfel ar fi fost şi imposibil, dar credem totuşi că prin extindere, cuprindere, nivel de informare şi de actualizare, lucrarea de faŃă reprezintă un pas înainte faŃă de apariŃiile precedente. În această ediŃie a lucrării ne-am ocupat aproape exclusiv de bolile mamiferelor şi păsărilor. Nu ne-am permis să includem în lucrare şi toate bolile infecŃioase ale primatelor nonumane şi ale animalelor aflate în scara zoologică pe o treaptă inferioară faŃă de păsări –cu rare excepŃii-, deoarece, includerea şi a acestora, probabil că ar fi dublat numărul de pagini – şi aşa destul de mare – în timp ce numărul celor interesaŃi în aceste domenii rămâne foarte restrâns. Credem că acestor vieŃuitoare, aflate la extremităŃile scării zoologice, va trebui să li se dedice, în viitor, lucrări separate.

XVI

Boli virotice şi prionice ale animalelor

Ceea ce ar putea fi taxat ca o carenŃă a lucrării de către studenŃi, ar fi extinderea prea mare a unor părŃi ale lucrării, în timp ce – din contră – unii specialişti ne-ar putea imputa stilul prea succint de prezentare al unor părŃi sau domenii, în care ei sunt interesaŃi în mod deosebit. Dacă celor dintâi nu putem decât să le cerem scuze, pe cei din urmă am încercat să îi satisfacem prin destul de numeroasele trimiteri bibliografice, ataşate fiecărui capitol. Un element de noutate pe care lucrarea de faŃă încearcă să îl aducă, comparativ cu lucrări similare mai vechi din literatura autohtonă, este permanenta încercare de a arăta că, în afară de entităŃile nosologice infecŃioase bine exprimate clinic şi cunoscute ca boli distincte, cu etiologie clar precizată, există o şi mai mare diversitate de infecŃii, neexprimate clinic, sau despre a căror semnificaŃie patologică se cunoaşte foarte puŃin, produse de o gamă mult mai largă de agenŃi etiologici decât cei care produc bolile infecŃioase bine definite. Este neîndoielnic, totuşi, că asemenea infecŃii nu sunt lipsite de urmări şi vor trebui să fie mai intens studiate în viitor. La existenŃa lor se face referire în mod special în preambulul fiecărui capitol, destinat prezentării succinte: a caracterelor biologice generale ale virusurilor ce alcătuiesc o familie, a denumirii corecte şi încadrării taxonomice – la zi – a membrilor familiei şi genurilor respective, conform clasificării adoptate de Comitetul InternaŃional de Taxonomie Virală, precum şi precizării speciilor de animale la care produc maladii sau de la care au fost izolaŃi, fără a li se fi stabilit implicaŃiile patologice. Este un mod de a atrage atenŃia asupra acestora, prea adesea ignorate în trecut, la noi. În afară de etiologie, cu referire specială la taxonomie, actualizările se referă mai ales la metodologia diagnosticului de laborator şi la profilaxia specifică, celelalte aspecte ale descrierii având un caracter mai peren. Nu au fost date prea multe detalii privind profilaxia generală şi combaterea, dintre cele enunŃate în numeroasele acte normative (instrucŃiuni, norme, ordine, completări ale Legii sanitare veterinare), elaborate de Autoritatea Centrală Veterinară, şi care fac dealtfel obiectul disciplinei de „LegislaŃie veterinară”, deoarece acestea sunt la ora actuală publicate operativ în Monitorul Oficial, şi pot suferi modificări de la un an la altul, corespunzător situaŃiei epidemiologice generale momentane. Lucrarea are un index de termeni de specialitate şi două cuprinsuri. În indexul terminologic au fost reŃinute numai denumirile bolilor, în mai multe limbi, şi a agenŃilor etiologici, rostul acestuia fiind doar acela de a uşura găsirea rapidă în text a unei entităŃi sau a unui agent. Primul cuprins, cel oarecum clasic, este alcătuit după criteriul etiologic, în care afecŃiunile sunt grupate pe capitole, corespunzător familiei taxonomice căreia îi aparŃin agenŃii etiologici. Succesiunea prezentării familiilor virale – capitolelor – fiind cea alfabetică, în cadrul celor două mari grupe de virusuri: ADN şi ARN. Neajunsul acestui criteriu este că, uneori grupează alăturat afecŃiuni care nu au nici cea mai mică asemănare epidemiologică sau anatomoclinică. Avantajul constă însă în existenŃa unor notabile asemănări privind etiologia, diagnosticul de laborator şi profilaxia specifică. Cel de al doilea cuprins este întocmit pe criteriul receptivităŃii de specie, respectiv al susceptibilităŃii, care are ca notă de originalitate faptul că include, pe grupe de specii înrudite (solipede, rumegătoare mari, palmipede etc.), atât denumirile bolilor bine conturate şi cunoscute, specifice unei specii de animale sau comune mai multor specii din cadrul grupei, cât şi infecŃiile posibile dar neexprimate clinic sau ale căror implicaŃii patologice încă nu sunt bine cunoscute, însă de existenŃa cărora va trebui să se Ńină mai mult seama în viitor. S-a

Cuvânt înainte

XVII

pornit de la dezideratul că diagnosticianul, aflat în faŃa unei situaŃii concrete mai dificile, este pus adesea în situaŃia de a-şi aminti toate bolile infecŃioase posibile la specia respectivă, în vederea diagnosticului diferenŃial. Tocmai pentru a facilita răspunsul la această întrebare am încercat să venim în sprijinul diagnosticianului prin intermediul celui de al doilea cuprins (pag. 689), pe care nu îl considerăm complet. Deoarece aşa-numitele „boli comune” se întâlnesc la mai multe specii de animale – dar nu la toate – ele vor apărea în acest cuprins de mai multe ori, corespunzător speciilor afectate. Ca o inevitabilă scădere a lucrării trebuie acceptat că, la un număr atât de mare de coautori, fiecare cu stilul său propriu de sintetizare şi redactare, uneori extrem de diferite din multe puncte de vedere, coordonatorului lucrării i-a fost practic imposibil să imprime întregii lucrări un stil perfect unitar, în ciuda tuturor eforturilor, obsesiv depuse în acest scop, pe parcursul activităŃii de coordonare a lucrării. Nu trebuie taxată însă ca inconsecvenŃă utilizarea, pe parcursul lucrării, atât a unor termeni de specialitate consacraŃi în limba română, de influenŃă franceză (enzootie, epizootologie etc.), cât şi a unor termeni mai larg folosiŃi astăzi în literatura internaŃională de specialitate, de influenŃă anglo-saxonă (endemie, epidemiologie etc.), ci numai ca o tentativă de a contribui la introducerea treptată a celor din urmă în limbajul curent de specialitate. Aceeaşi semnificaŃie trebuie acordată şi tentativei – poate prea timide - de asimilare în limbajul curent din literatura noastră de specialitate a unor indicatori cu care operează epidemiologia modernă (incidenŃă, prevalenŃă, letalitate etc.). Suntem conştienŃi că, pe lângă meritele pe care credem că lucrarea totuşi le are, destinatarii lucrării vor putea descoperi şi destule alte minusuri, pe care am fi recunoscători dacă ne-ar fi aduse la cunoştinŃă, în orice fel, pentru a le putea lua în considerare, în eventualitatea unei noi ediŃii.

24.01.2005 Prof. dr. Radu Moga Mânzat