1_inroducere-in-psihopatologie.docx

PROCESELE MENTALE – INTRODUCERE ÎN PSIHOPATOLOGIE DEFINIȚIE: Procesele mentale constau în activităţi ale sistemului nervos central, bazate pe structuri neurofiziologice specifice care îndeplinesc funcţii specifice. Procesele mentale se mai numesc funcţii psihice. CLASIFICARE: Procesele mentale se clasifică în două categorii: I. Procese mentale elementare II. Procese mentale de sinteză

PROCESELE MENTALE ELEMENTARE Procesele mentale elementare se clasifică în trei categorii principale în funcţie de rolul pe care îl deservesc:  Procesele mentale cognitive - senzaţie şi percepţie – funcția estezică - atenţie – funcția prosexică - memorie- funcția mnezică - gândire - limbaj - imaginaţie  Procesele mentale afective – funcția timică Ele constau în: - afectivitatea bazală (dispoziţia) - reacţiile afective  Procesele mentale efectorii - motivaţia - voinţa – funcția bulică - activitatea – funcția kinezică

TULBURĂRILE PROCESELOR MENTALE ELEMENTARE Tulburările generale ale proceselor mentale elementare se denumesc folosind prefixul “dis” alături de denumirea sinonimă a procesului mental implicat. 1

Exemplu: DISMNEZIE – o tulburare a memoriei În majoritatea cazurilor tulburările proceselor mentale elementare sunt de două tipuri:  Cantitative: Se caracterizează prin modificarea nivelului funțional al unui process mental elementar. În cazul amplificării funcției procesului mental elementar se folosește prefixul “hiper” Exemple: o HIPERPROSEXIE – o creștere a atenției o HIPERTIMIE - creșterea trătii afective o HIPERKINEZIE – creșterea activității În situațiile de diminuare a nivelului funcției procesului mental elementar se utilizează prefixul “hipo” Exemple: o HIPOPROSEXIE – o diminuare a atenției o HIPOMNEZIE – o diminuare a memoriei În cazul abolirii (anulării) sau a dimunării extrem de marcată a funcției procesului mental elementa se folosește prefixul “a” sau “an” Ezemple: o ANESTEZIE – pierdere a sensibilității o AMNEZIE – pierdere a memoriei o ABULIE – pierderea voinței  Calitative –Constau într-o alterare sau distrsionare a funcției procesului mental elementar fără o maodificare semnificativă a nivelului funcțional. În aceste situații se folosește prefixul “para” Exemple: o PARAMNEZII – distrsionări ale memoriei o PARATIMII – alterări ale trăirii afective

2

SENZAŢIA ŞI PERCEPŢIA – FUNCȚIA ESTEZICĂ Sunt procesele cognitive de reflectare a realităţii. SENZAŢIA reflectă caracteristicile izolate ale obiectelor . PERCEPŢIA reuneşte senzaţiile provenite de la nivelul unui obiect, formând imaginea de ansamblu, care este confruntată cu cunoştinţele din memorie făcând posibilă recunoaşterea obiectului şi denumirea acestuia. Probe specifice de evaluare: Prezentarea de obiecte şi solicitarea subiectului de a le denumi (pentru percepţia vizuală). PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE FUNCȚIEI ESTEZICE: Cantitative o HIPERESTEZIA Definiţie: scăderea pragului senzorial; este resimţită ca o creştere supărătoare a intensităţii senzaţiilor. Exemplu: percepţia intensă şi neplăcută a palpitaţiilor şi tahipneei din timpul atacului de panică. o HIPOESTEZIA Definiţie: creşterea pragului senzorial; este resimţită de subiect ca o diminuare a intensităţii senzaţiilor, însoţită de nerecepţionarea unora dintre stimuli. Exemplu: reactivitatea scăzută la stimuli dureroşi din episodul depresiv sever. o ANESTEZIA Definiţie: hipoestezie extremă, cu lipsa percepţiei stimulilor. Exemplu: în tulburările disociative – anestezia unor segmente ale corpului, care nu respectă teritoriile de inervaţie tegumentară. o SINESTEZIA Definiţie: percepţia concomitentă a unui stimul atât de către analizatorul căruia i se adresează din punct de vedere fiziologic, cât şi pe o cale senzorială diferită. Exemplu: “audiţia colorată” – sunetele recepţionate în mod fiziologic doar de analizatorul auditiv sunt însoţite de senzaţii de culoare (la nivelul analizatorului vizual).

3

Calitative o ILUZIILE Definiţie: percepţia deformată sau denaturată a unui stimul real. Exemple:  Iluzii vizuale: MACROPSII – obiectele par mai mari decât sunt în realitate; MICROPSII – obiectele par mai mici decât sunt în realitate; METAMORFOPSII – obiectele par deformate – DISMORFOFOBIA constă în percepţia deformată a fizionomiei în general în sens negativ, sau cu aspect urât.  Iluzii auditive: sunetele par fie mai apropiate, fie mai îndepărtate decât sunt în realitate. o HALUCINAŢIILE Definiţie: percepţii fără obiect. Halucinaţiile prezintă trei caracteristici, anume: - Senzorialitatea – percepţia se realizează pe căile fiziologice ale analizatorilor, fără însă ca în realitate să existe un stimul. - Proiecţia spaţială – posibilitatea localizării exacte în spaţiu a percepţiei eronate. - Convingerea delirantă – convingerea fermă în existenţa obiectului perceput. În funcţie de măsura în care fiecare dintre aceste trei caracteristici sunt întrunite, se descriu trei tipuri distincte de halucinaţii. Aceste tipuri sunt reprezentate de: halucinaţiile psiho-senzoriale, denumite şi halucinaţii “adevărate” - halucinoze - halucinaţiile psihice sau pseudohalucinaţii. Caracteristica HALUCINAŢIILE PSIHO-SENZORIALE Senzorialitate Prezentă Proiecţie Prezentă – în spaţiul spaţială senzorial Convingere Prezentă delirantă

HALUCINOZELE

HALUCINAŢIILE PSIHICE (PSEUDOHALUCINAŢII) Prezentă Absentă Prezentă – în spaţiul Prezentă – în afara senzorial spaţiului senzorial Minimă sau Prezentă absentă

Exemple:  Halucinații psiho-senzoriale - Halucinaţii auditive complexe sau verbale – voci mai mult sau mai puţin clare. În cadrul acestora se descriu două 4

variante clinice particulare: halucinaţiile imperative şi halucinaţiile antagoniste. HALUCINAŢIILE IMPERATIVE sunt voci care dau ordine subiectului, acesta neputându-se împotrivi. HALUCINAŢIILE ANTAGONISTE sunt caracterizate prin faptul că pacientul aude simultan voci care la o ureche îl laudă, iar la cealaltă ureche îl batjocoresc. - Halucinaţii vizuale scenice: imagini statice (HALUCINAȚII PANORAMICE) sau imagini mobile, dinamice (HALUCINAȚII CINEMATOGRAFICE). - Halucinaţiile tactile: pot fi simţite ca provenind de pe suprafaţa pielii (de exemplu: sărut, insecte care merg pe piele) sau de la nivel subcutanat (de exemplu: arsuri subcutanate sau insecte şi viermi subcutanaţi). - Halucinaţiile interoceptive (viscerale): Pot fi reprezentate de schimbarea poziţiei unor organe, existenţa în interiorul corpului a unor fiinţe naturale (de exemplu, furnici în stomac) sau fiinţe supranaturale (diavol, spirite). O variantă particulară o reprezintă halucinaţiile provenite din zona genitală (violuri de la distanţă, orgasm, etc.).  Halucinaţiile psihice sau pseudohalucinaţiile: - Halucinaţiile psihice acustice: de exemplu: inserția sau transmiterea gândurilor (convingerea că gândurile proprii care sunt auzite ”în cap” sunt impuse de forțe externe). - Halucinaţiile psihice vizuale: imagini percepute ca viziuni, cel mai adesea impuse de forțe exterioare corpului (spirite, telepatie) o AGNOZIILE Definiţie: nerecunoaşterea obiectelor percepute (percepţia se desfăşoară normal, senzaţiile sunt integrate formând imaginea de asamblu a obiectului, dar acesta nu este recunoscut şi nu poate fi denumit). Exemple:  Agnozii globale: interesează obiecte de categorii variate, sunt asoxciate frecvent de APRAXII (nerecunoașterea modului de folosire al obiectelor)  Agnozii selective: interesează doar elementele unei categorii - Agnozia culorilor – nerecunoașterea culorilor - Agnozia spațială – imposibilitatea de orientare în spațiu - Prospoagnozia – nerecenoașterea fizionomillor

5

ATENŢIA – FUNCȚIA PROSEXICĂ Atenţia are rolul de a asigura prelucrarea selectivă a informaţiei. Probe specifice de evaluare Pentru atenția selectivă o bifarea unei litere (de exemplu litera d) dintr-un text – în cotare se ţine cont de numărul de erori (“scăparea” unora sau bifarea greşită a altor litere) şi de timpul în care se finalizează sarcina. o numărarea în sens invers de la 100 din 7 în 7 (100, 93, 86, 79, etc) sau din 3 în 3 – în cotare se ţine cont de numărul de greşeli şi de timpul de realizare al scăderilor. o Pronunțarea în sens invers a unui cuvânt (de exemplu AVION → NOIVA). PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE FUNCȚIEI PROSEXICE Sunt tulburări exclusiv cantitative:  HIPERPROSEXIE creşterea atenţiei pentru un sector din mediu; această situaţie determină hipoprosexie pentru celelalte sectoare; hiperprosexia are caracter sectorial  HIPOPROSEXIE / APROSEXIE scăderea capacităţii de prelucrare selectivă a informaţiei relevante Exemplu:  Hiperprosexia sectorială cu hipoprosexie globală: creşterea atenţiei pentru un sector din mediu; această situaţie determină hipoprosexie pentru celelalte sectoare o Centrarea pe atitudinile și comportamentul posibililor persecutori cu ignorarea restului persoanelor și activităților în cazul ideilor delirante paranoid de persecuție.

6

MEMORIA – FUNCȚIA MNEZICĂ Memoria are rolul de fixare (codare), stocare (conservare) şi evocare (reactualizare) a informaţiilor. Probe specifice de evaluare Pentru memoria de fixare: o citirea unei liste de cuvinte după care se solicită repetarea lor o prezentarea unei povestiri încărcată cu detalii mai puţin relevante pentru contextul respectiv, urmată de solicitarea relatării povestirii (”povestea leului”) Pentru memoria de evocare: o solicitarea de cunoștințe generale o solicitarea de date despre persoane pe care subiectul ar trebui să le recunoască PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE FUNCȚIEI MNEZICE - DISMNEZII Tulburări cantitative ale memoriei:  HIPERMNEZIA Definiţie: accelerarea proceselor de evocare mnestică, resimţite de subiect ca evocări involuntare rapide, multiple, adeseori având un efect parazitar şi realizând o îndepărtare a pacientului de prezent. Forme particulare: MENTISMUL reprezintă o formă particulară de hipermnezie, care constă într-o derulare involuntară caleidoscopică a propriilor amintiri, derulare la care subiectul asistă ca un spectator. VIZIUNEA RETROSPECTIVĂ este forma cea mai intensă a hipermneziei; constă în derularea mentală, în câteva secunde, a principalelor momente din întreaga viaţă (a fost descrisă în situaţii de pericol existenţial iminent).  HIPOMNEZIILE Definiţie: încetinirea proceselor de reactualizare mnestică, resimţite de subiect ca fiind lente şi dificile, realizate cu efort intens; sunt însoţite adesea de o stare afectivă de valență negativă datorată conştientizării neplăcute a deficitului mnestic. 7

Forme particulare: LAPSUSUL este o dificultate tranzitorie de evocare referitoare la un cuvânt (nu are în general semnificaţie patologică). ANECFORIA constă într-o tulburare minoră a funcţiei mnestice în care subiectul reuşeşte să-şi amintească anumite evenimente doar dacă este ajutat de anturaj.  AMNEZIILE Definiţie: pierderea capacităţii mnestice, care poate interesa fie fixarea de noi informaţii, fie imposibilitatea evocării informaţiilor anterior fixate, fie ambele (atât fixarea cât şi evocarea). Clasificarea amneziilor se realizează în funcţie de momentul în care are loc evenimentul declanşator al tulburării mnezice. o AMNEZIILE ANTEROGRADE constau în incapacitatea de a fixa noi informaţii după instalarea afectării mnestice, cu păstrarea capacităţii de evocare a informaţiilor anterior fixate. Evenimentul declanșator este anterior față de pweioada amintirilor pierdute. Exemplu – este un simptom caracteristic sindromului amnestic, când incapacitatea fixării noilor informaţii determină apariţia unor goluri în memorie legate de evenimentele ulterioare instalării afecţiunii, pacientul având tendinţa de a umple aceste goluri cu evenimente imaginare. o AMNEZIILE RETROGRADE constau în incapacitatea de reamintire a informaţiilor stocate anterior instalării afectării mnestice. Evenimentul declanşator urmează perioadei cu amintirile pierdute Exemplu: Amneziia după un traumatism cranio-cerebral (TCC) cu pierderea global a informațiilor anterioare, inclusiv a datelor legate de propria identitate cu posibilitatea de a achiziționa orice informații noi. o AMNEZIILE RETRO-ANTEROGRADE: se mai numesc amnezii retrograde progresive, datorită pierderii progresive a amintirilor “dinspre prezent spre trecut” (informaţiile recente sunt uitate mai devreme, cele îndepărtate putând fi evocate un timp mai îndelungat). Exemplul caracteristic este oferit de demenţe (precum boala Alzheimer). Tulburări calitative ale memoriei (paramnezii) Definiţie: amintiri deformate, false, fie din punct de vedere cronologic, fie prin neconcordanţa lor cu realitatea. 8

Se descriu două variante distincte ale paramneziilor. Acestea sunt reprezentate de: - Tulburări ale sintezei mnezice imediate, cunoscute sub termenul de iluzii de memorie. - Rememorări deformate ale trecutului denumite allomnezii. o ILUZIILE DE MEMORIE: constau în evocări eronate fie prin încadrarea greşită în timp sau spaţiu a unor evenimente reale trăite anterior de către bolnav (caracter similar iluziilor), fie prin nerecunoaşterea evenimentelor ca trăite sau netrăite (de asemenea, caracter similar iluziilor). Variante clinice: CRIPTOMNEZIA constă în revendicarea unei realizări artistice, literare sau ştiinţifice, ca urmare a nerecunoaşterii acesteia ca fiind realizată de către o altă persoană (este un “plagiat” realizat în mod inconştient şi involuntar). ÎNSTRĂINAREA AMINTIRILOR reprezintă nerecunoaşterea evenimentelor trăite ca atare (impresia că nu a trecut prin evenimentele anterioare care au fost trăite în realitate). FALSELE RECUNOAŞTERI constau în recunoaşterea unor situaţii sau persoane pe care pacientul nu le-a cunoscut în realitate (“déjà vu”, “deja connu”), în vreme ce FALSELE NERECUNOAŞTERI constau în nerecunoaşterea unor situaţii sau persoane pe care pacientul le-a cunoscut în realitate (“jamais vu”, “jamais connu”). o ALLOMNEZIIL sunt evocări eronate prin “inventarea” unor evenimente retrospective sau trăirea în prezent a unor evenimente care ar fi putut fi trăite în trecut. Variante clinice: CONFABULAŢIILE sunt fabulaţii despre propriul trecut, fără ca subiectul să realizeze că minte. ECMNEZIA este o trăire completă în trecut: persoana pierde contactul cu prezentul, acesta fiind în întregime înlocuit cu o perioadă traită în realitate cu mult timp în urmă. De exemplu, o persoană de peste 60 de ani se comportă cum s-a comportat la 20 de ani: se pregăteşte să meargă la cursuri, să se întâlnească cu prietena, îşi vizitează părinţii care în realitate sunt morţi de mai mulţi ani, etc.

9

GÂNDIREA Are ca rol obţinerea de informaţii noi prin combinarea cunoştinţelor existente în memorie. Probe specifice de evaluare Evaluarea se face prin întrebări care vizează tipul specific de raţionament:  generalizare: “Ce sunt merele, perele, prunele şi caisele? ”  exemplificare: “Daţi-mi exemplu de nume proprii ale unor personalităţi recunoscute.”  comparare: “Menţionaţi diferenţele dintre o pasăre şi un avion.” sau “Ce este mai greu 1 kg de fier sau1 kg de lână? ”  abstractizare: proverbe: ”Ce ție nu-ți place altuia nu-i face” sau “Două capete sunt mai bune decât unul” PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE DE GÂNDIRE Clasificare:  Tulburări de formă o ale fluxului ideativ o ale coerenței ideative  Tulburări de conținut - IDEEA DOMINANTĂ: - IDEEA OBSESIVĂ - IDEEA PREVALENTĂ - IDEEA DELIRANTĂ: Tulburările de formă ale gândirii:  Accelerarea ritmului ideativ: derularea rapidă a ideilor, cu conservarea sau pierderea coerenţei în gândire Exemple: o TAHIPSIHIA: constă într-o accelerare a ritmului ideativ, care se exprimă pe plan obiectiv prin logoree cu conservarea sau cu pierderea coerenţei gândirii o FUGA DE IDEI: este o accelerare a ritmului ideativ în care asociaţiile ideilor se realizează după aspecte superficiale (asonanţă, rimă,

10

localizare în timp sau spaţiu). Acest fapt determină pierderea firului principal al ideilor.  Încetinirea ritmului ideativ: încetinirea derulării ideilor, tradusă clinic prin lentoare în exprimare, răspunsuri întârziate, întreruperi frecvente cu durată variabilă. Variante clinice: o BRADIPSIHIA: se caracterizează printr-o lentoare în derularea ideilor, cu monotonie în modularea verbală. Este însoţită adesea de o scădere a tonusului afectiv. o VÂSCOZITATEA: este un termen corespunzător unei forme particulare de bradipsihie în care derularea ideilor conferă o senzaţie asemănătoare curgerii unui lichid vâscos. o FADINGUL MENTAL: constă în lentoare ideativă care se accentuează progresiv, până la suspendarea completă a derulării ideilor. o BARAJUL IDEATIV: spre deosebire de fadingul mental, barajul constă într-o oprire bruscă şi pe neaşteptate a ritmului ideativ, cu durată de ordinul secundelor, după care reluarea se face fie de unde “a rămas”, fie prin idei fără nici o legătură cu cele anterioare. Pierderea corenței în gândire: o TANGENȚIALITATE: răspunsuri alături de întrebare sau alături față de subiectu o CIRCUMSTANȚIALITATE: asociaţiile ideilor se realizează după aspecte superficiale (localizare în timp sau spaţiu) o SALATA DE CUVINTE: forma extremă a incoerenţei gândirii. Constă în amestecarea de cuvinte corecte cu cuvinte inventate şi părţi ale unor cuvinte, sau chiar asocieri de sunete, fără a respecta nici o regulă lingvistică. Tulburările de conținut ale gândirii Definiţie: idei anormale, mai mult sau mai puţin detaşate de realitate, care se dezvoltă şi invadează ariile normalului într-o măsură variabilă. Se descriu patru variante de tulburări ale conţinutului gândirii:  Ideile dominante 11

 Ideile obsesive  Ideile prevalente  Ideile delirante IDEILE DOMINANTE: idei care se impun într-un anumit moment în gândire, legate de un context particular şi cu semnificaţii particulare pentru individ. Nota caracteristică a acestor idei este reversibilitatea (tulburarea este tranzitorie), motiv pentru care ideile dominante nu aparţin sferei patologicului. Exemplu: fredonarea involuntară, “în gând”, a unei arii după vizionarea unui spectacol de operă, în timpul drumului spre casă. IDEILE OBSESIVE: idei anormale caracterizate prin următoarele aspecte: o subiectul realizează caracterul absurd sau inacceptabil al ideii; o are un efect parazitar, afectând funcţionarea gândirii; o efortul intens de debarasare de aceasta, realizat de către subiect, este fără rezultat. În funcţie de conţinutul lor, se disting mai multe variante clinice: o RUMINAŢIA: constă în îndoieli permanente asupra acţiunilor proprii o AMINITIRILE OBSESIVE: se referă la rememorarea persistentă a unor scene, cel mai adesea penibile sau neplăcute. o FOBIA: este o teamă de anumite obiecte sau situaţii, teamă care este conştientizată ca fiind nejustificată, chiar iraţională. Exemple de fobii: AGORAFOBIA – teama de spaţii aglomerate; TANATOFOBIA – teama de moarte; ZOOFOBIA – teama de animale; FOBIA SOCIALĂ – teama de a participa la reuniuni sociale. o IMPULSURILE OBSESIVE sau COMPULSIUNILE: sunt modalități comportamentale repetitive, involuntare, recunoscute ca fără rost sau absurde dar nu pot fi controlate. Pot apare izolat, precum jocul de noroc patologic sau consumul de alcool în sindromul de dependenţă alcoolică. Uneori ele devin adevărate RITUALURI OBSESIVE, ca de exemplu numărarea ferestrelor în timpul plimbării pe stradă, fenomen denumit ARITMOMANIE. În cazul în care însoţesc ideile sau alte fenomene obsesive, compulsiunile au ca rol reducerea tensiunii psihice determinată de acestea jucând rolul unui COMPORTAMENT DE VERIFICARE. 12

IDEILE PREVALENTE: idei anormale care se caracterizează prin următoarele elemente: o neconcordanţă cu realitatea, fiind însă susţinute de anumite evenimente reale; o tendinţă de subordonare a celorlalte idei, impunându-se astfel în gândire. IDEILE DELIRANTE:: idei patologice caracterizate prin următoarele elemente: o neconcordanţă evidentă cu realitatea, având un conţinut incredibil; o convingere fermă asupra veridicităţii lor; o sunt impentrabile la critică sau argumentare logică. o Ideea delirantă determină modificarea celorlalte idei şi organizarea acestora ca elemente care o susţin. Ideile delirante se clasifică în funcţie de mai multe criteria dintre care cel mai util din punct de vedere practice este: clasificarea după tematică (conţinut) şi impactul afectiv al acesteia: o Ideile delirante expansive; se asociază cu un fond dispoziţional elevat (euforic).  Ideile delirante de MĂRIRE ŞI BOGĂŢIE (de grandoare) se referă fie la propriile capacităţi, fie la averile personale.  Ideile delirante de INVENŢIE constau în convingerea unor realizări stiinţifice sau tehnice inovatoare.  Ideile delirante de REFORMĂ reprezintă convingerea realizării unor planuri economice, politice sau filozofice inovatoare.  Ideile delirante de FILIAŢIE au ca element central convingerea existenţei unor relaţii de rudenie apropiată cu personalităţi deosebite (fie prin poziţie socială importantă, fie moştenitori ai unor persoane deosebit de bogate) sau cu fiinţe supranaturale.  Ideile delirante EROTOMANICE se caracterizează prin convingerea pacientului că este iubit de o persoană cu statut social mult superior propriului statut şi că persoana vizată doreşte să se căsătorească cu el. o Ideile delirante depresive; apar pe un fond dipoziţional depresiv.  Ideile delirante de AUTOACUZARE ŞI VINOVĂŢIE se referă la convingerea că este singurul şi total răspunzător

13



 



pentru eşecurile sau nenorocirile altor persoane, în general apropiate: rude, prieteni apropiaţi. Ideile delirante de PERSECUŢIE au drept element caracteristic convingerea pacientului că este persecutat pe nedrept, că este victima unui complot, că este ameninţat sau urmărit, etc.. Ideile delirante de GELOZIE au la bază convingerea nejustificată asupra infidelităţii partenerului. Ideile delirante de RELAŢIE sunt reprezentate de convingerea pacientului că persoanele din jur îl comentează, îl bârfesc sau îl batjocoresc “pe la spate”. Ideile delirante HIPOCONDRIACE au drept element caracteristic convingerea pacientului că este ameninţat sau suferă de o boală incurabilă.

14

IMAGINAŢIA Imaginaţia stă la baza originalităţii şi creativităţii. Probe specifice de evaluare: Teste de gândire divergentă – oferirea de cât mai multe soluţii la o problemă PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRI ALE IMAGINAȚIEI  CONFABULAŢIILE: fabulaţii despre propriul trecut  MITOMANIA : exaltare a imaginaţiei; aspect formal al discursului; crearea unei imagini a propriei persoane care să corespundă aşteptărilor anturajului  Patologia simulatorie: o SIMULAREA: acuzarea unor simptome inexistente în vederea obținerii unui beneficiu (de la scutirea de la responsabilitățile casnice / profesionale la pensionarea pe caz de boală) o DISIMULAREA: ascunderea unor simptome care sunt percepute drept penibile sau rușinoase (tulburările de dinamică sexuală la bărbații tineri)

15

AFECTIVITATEA – FUNCȚIA TIMICĂ AFECTIVITATEA BAZALĂ sau DISPOZIŢIA: constă în fundalul afectiv, ea caracterizându-se prin permanenţă, variabilitate şi valenţă pozitivă, negativă sau neutră. AFECTIVITATEA ELABORATĂ sau REACŢIILE AFECTIVE: sunt răspunsuri afective determinate de anumiţi stimuli sau de anumite situaţii. Probe specifice de evaluare: Criterii subiective (relatările pacientulu) Criterii obiective (pe baza modificărilor fizice care acompaniază stările afective) PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE FUNCȚIEI TIMICE Tulburări cantitative o HIPO ŞI ATIMIA o HIPERTIMIILE  Negative: DEPRESIA (stare de tristețe profundă), DISTIMIA (stare depresivă de intensitate redusă dar persistentă), ANXIETATEA (teamă fără obiect, senzație de pericol iminent)  Pozitive: EUFORIA (stare de veselie nejustificată ănsoțită de senzzație de energie)  Mixte: LABILITATEA AFECTIVĂ (iritabilitate, reacții afective de tipul afectelor), DISFORIA (iritabilitate extremă asociată cu o notă afectivă negativă) Tulburări calitative – PARATIMII: Sunt reacţii afective aberante şi inadecvate o INVERSIUNEA AFECTIVĂ: trăirea unor sentimente contrare decât cele care ar fi justificate (exemplu: ura față de părinți) o AMBIVALENŢA AFECTIVĂ: trăitrea simultană a două emoții sau sentimente contrare (exemple: bucurie și tristețe; dragoste și ură)

16

MOTIVAŢIA Motivaţia este reprezentată de factorii care generează şi orientează comportamentul. Ea este constituită din ansamblul motivelor sau sistemul motivaţional. Probe specifice fe evaluare Criterii subiective: trlatările pacientului Criterii obiective: observarea comportamentlui PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE INSTINCTELOR Tulburările instinctului alimentar  Cantitative o scădere  INAPTENŢĂ: scăderea poftei de mâncare  ANOREXIE: reducerea dramatică a ingestei de alimente, uneori asociată cu alte metode de scădere în greutate (efort fizic escesiv, abuz de diuretice sau laxative) o creştere  BULIMIE: ingestia rapidă a unei cantități impresionante de alimente într-un interval redus de timp (uneori urmată de provocarea vărsăturilor pentru a evita creșterea în greutate)  Calitative – pervertirea instinctului alimentar o PICA / COPROFAGIA: ingestia unor produse necomestibile Tulburările comportamentului sexual  Cantitative o Bărbaţi  ceştere – SATIRIAZIS  scădere – impotenţă:  DISFUNCŢIE ERECTILĂ  EJACULARE PRECOCE o Femei  creştere – NIMFOMANIE  scădere – FRIGIDITATE  ANORGASMIE 17

 VAGINISM: contracție involuntară și dureroasă a musculaturii vaginale înainte de penetrare  Calitative – perversiunile sexual sau PARAFILII o Anomalii în alegerea partenerului  HOMOSEXUALITATEA ?  NECROFILIA  ZOOFILIE  PIGMALIONISM: atracție sexuală cu practicarea actului sexual cu obiecte decorative, în special statui o Anomalii în desfăşurarea actului sexual  SADO-MASOCHISMUL  FROETTERISMUL: obținerea satisfacției sexuale prin frecarea organelor genital externe de persoane de sex opus în spații aglomerate  VOYERISMUL: obținerea satisfacției sexuale în urma vizionării unui act sexual  FETIŞISMUL: obținerea satisfacției sexuale prin folosirea articolelor de îmbrăcăminte aprținând sexului opus o Tulburări ale identității sexuale  TRANSEXUALISMUL senzația psihologică că aparține sexului opus față de caracteristicile geoitipice (material genetic – cromozomii sexuali) și fenotipice (aspect exterior)

18

VOINŢA – FUNCȚIA BULICĂ Voinţa asigură trecerea conştientă de la o idee la o activitate sau la inhibarea unei activităţi în vederea atingerii unui scop propus. PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE vOINȚEI – DISBULII Tulburări cantitative:  HIPERBULIA: creșterea efortului volițional; este o situație rară în patologie (exemplu centrarea comportamentului cu efort volițional crescut pe procurarea și consumul substanței în toxicodependențe)  HIPOBULIA: capacitate scăzută de efort volițional; este o situație caracteristică patologiei atât fizice (somatică) cât și psihice  ABULIA: pirderea totală sau o scădere extreme de accentuată a efortului volițional o Tulburări calitative- PARABULII  DISABULIA: hipobulie acompaniată de o stre de peerplexitate  PARABULIA: hipobulie determinată și însoțită de acte motorii parazite) o Comportamentul impulsiv  IMPULSIVITATEA: reacții affective și comportamentale explozive nejustificate de contextul în care apar sau factorii care le declanșează (este considerată a fi determinată de o scădere a voinței inhibitorii, responsabilă de stăpânirea de sine)

19

ACTIVITATEA Activitatea este reprezentată de ansamblul actelor motorii întreprinse de individ. Activitatea este orientată de gândire şi susţinută de voinţă (voinţa pozitivă). PSIHOPATOLOGIE: tulbusrările activității - dikinezii Clasificare -

În cadrul tulburărilor activităţii se încadrează: Tulburările mimicii Tulburările pantomimicii Hiperkineziile Hipokineziile Akineziile Tulburările ținutei vestimentare Tulburările mimicii – funcția mimică Tulburări cantitative ale mişcărilor mimice

 HIPERTMIMIA: accelerarea şi creşterea amplitudinii mişcărilor mimice 

HIPOMIMIA și AMIMIA: reducerea mişcărilor mimice până la abolirea acestora. Tulburări calitative ale mimicii: PARAMIMII. Constau în existenţa unui contrast între limbaj şi expresia mimică. Variante clinice:

 ECOMIMIA este reprezentată de imitarea mişcărilor mimice ale unei persoane din anturaj.  MANIERISMUL MIMIC se caracterizează prin o prețiozitate a mișcrilor și a expresivității mimice conferind pacientului un aspect prețios, de importanță crescută Tulburările pantomimicii – funcía praxică Tulburări cantitative  HIPERPRAXIA: gestică amplă şi rapidă 20

 HIPOPRAXIA: gestică de amplitudine redusă şi lentoare a mişcărilor pantomimice Tulburări calitative: PARAPRAXII Constau în existenţa unui contrast între limbaj şi expresia gestică. Variante clinice:  TICURILE: mişcări scurte, repetate involuntar, fără a avea o necesitate obiectivă. o Exemplul cel mai reprezentativ îl oferă boala ticurilor (Gilles de la Tourette). Clinic, boala ticurilor se manifestă prin ticuri multiple, atât motorii cât şi verbale, asociate facultativ cu ecomimie, ecolalie şi coprolalie impulsivă (impulsiuni care constau în pronunţarea de cuvinte urâte sau înjurături).  MANIERISMUL: accentuare inutilă a expresivităţii gestice, care îi conferă pacientului un aer artificial şi “preţios”. Hiperkineziile: Constau în creşterea ritmului şi amplitudinii mişcărilor; esteînsoţită de hipermimie şi hiperpraxie. Exemple: - stările de uşoară intoxicaţie alcoolică - agitaţia psiho-motorie: hiperkinezie intensă însoţită de o stare de nelinişte şi dezorganizarea actelor motorii Hipokineziile Constau în lentoare în activităţile motorii, însoţită de hipomimie şi hipopraxie. Akineziile Sunt stări de inhibiţie psihomotorie aproape completă, însoţite de abolirea mişcărilor mimice şi pantomimice. Variante clinice:  BARAJUL MOTOR: oprirea bruscă şi pe neaşteptate a tuturor actelor motorii.

21

 FADINGUL MOTOR. diminuarea progresivă a ritmului şi amplitudinii mişcărilor până la dispariţia completă a tuturor actelor motorii.  CATATONIA: ansamblu de tulburări psiho-motorii pe fondul unei totale inerţii motorii, cu flexibilitate ceroasă (păstrarea timp îndelungat a unor poziţii impuse asemănător cu modelarea unei figuri de ceară) alături de un grad redus de hipertonie musculară. Tulburările ţinutei vestimentare  RAFINAMENTUL VESTIMENTAR folosit în scopul de a atrage atenţia şi de a fi apreciate de anturaj  ŢINUTA EXCENTRICĂ o Exemplui: în schizofrenie, când pacienţii folosesc articole vestimentare cu valoare simbolică, precum: brăţări, lănţişoare, articole vestimentare caracteristice unor categorii specifice (de exemplu preoţilor).  ŢINUTA PERVERTITĂ Variante clinice: o CISVESTISMU: vestimentaţie în neconcordanţă cu vârsta. o TRANSVESTISMUL: adoptarea unei vestimentaţii corespunzătoare sexului opus. Se întâlneşte la homosexualii de sex masculin sau în tulburările de identitate sexuală.

22

TULBURĂRILE PROCESELOR MENTALE DE SINTEZĂ CONŞTIINŢA: Constă în realizarea (în sens perceptiv şi nu comportamental) propriilor percepţii, gânduri şi sentimente. Câmpul conştiinţei este în mare parte superpozabil cu percepţiile, gândurile şi trăirile afective care pot fi verbalizate. Se disting în principal două variante ale conştiinţei: conştiinţa autopsihică şi conştiinţa allopsihică Conştiinţa are două stări fiziologice: starea de veghe şi somnul. Probe specifice de evaluare Pentru conştiinţa autopsihică: solicitarea de date autobiografice (nume, vârstă, data naşterii, data absolvirii liceului, etc.). Pentru conştiinţa allopsihică: recunoaşterea persoanelor din proximitate sau a rolului acestora, recunoaşterea locului în care se află şi orientarea corectă în timp (ziua – nu neapărat data, ci ziua din săptămână, luna şi anul). PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE CONŞTIINŢEI Tulburările cantitative ale conştiinţei Există mai multe grade de alterare cantitativă a conştiinţei, în sensul diminuării vigilităţii acesteia.  OBTUZIA: creşterea pragurilor senzoriale, cu scăderea receptivităţii la stimulii ambientali; dificultăţi în desfăşurarea proceselor elementare ale gândirii  HEBETUDINEA: diminuare a vigilităţii;dificultăţi de orientare temporospaţială; atitudine perplexă.  TORPOAREA: dezorientare cu scăderea iniţiativei şi reducerea activităţii; indiferenţă.  OBNUBILAREA: scăderea activităţii psihice în toate planurile (cognitiv, afectiv, comportamental), şi dezorientarea temporo-spaţială, auto şi allopsihică accentuată.  STUPOAREA: alterare accentuată a conştiinţei; activitate minimă sau absentă.

23

 STAREA COMATOASĂ: pierderea completă (abolire) a conştiinţei, cu conservarea funcţiilor vegetative. Tulburările predominant calitative ale conştiinţei DELIRIUMUL este un termen care reuneşte o serie de stări de alterare a conştiinţei care, clasic, au fost descrise separat.  STAREA ONIRICĂ: dezorientare temporo-spaţială; halucinaţii predominant vizuale, frecvent cu conţinut ameninţător; anxietate marcată; agitaţie şi comportamentul delirant reprezentat de reacţia de apărare faţă de conţinutul ameninţător al halucinaţiilor.  STAREA ONIROIDĂ: dezorientare temporo-spaţială; halucinaţii predominant vizuale; asistarea la scenele halucinatorii fără a apare implicarea pe plan comportamental (stare de “vizionare şi reverie”).  STAREA AMENTIVĂ: dezorientare maximă; incoerenţă accentuată în gândire; agitaţie dezordonată ”în limitele patului”. DEREALIZAREA: senzaţia de schimbare a mediului înconjurător care devine ireal, necunoscut, de cele mai multe ori ostil, fapt trăit intens pe plan afectiv printr-o stare marcată de anxietate. DEPERSONALIZAREA: senzaţia de schimbare a propriei persoane, schimbare de cele mai multe ori în sens negative cuimpresia înstrăinării propriilor gânduri, amintiri, reacţii afective şi acţiuni.

24