120. Acatistul Sfantului Iererh Ambrozie

  • May 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View 120. Acatistul Sfantului Iererh Ambrozie as PDF for free.

More details

  • Words: 2,150
  • Pages: 4
Acatistul Sfântului Ierarh Ambrozie Rugăciunile începătoare (pag 5)

7/20 dec

Condac 1 Apărătorul cel mare al dreptei credinţe, biruitorul ereticilor, alăuta dogmelor ortodoxe, care L-ai propovăduit pe Fiul Lui Dumnezeu în cele două firi, Întrupat din Cea neispitită de nuntă şi De o fiinţă cu Tatăl şi Veşnic ca şi El, cu dulce glas te lăudăm, cântând: Bucură-te, Sfinte Ierarh Ambrozie şi cu rugăciunile tale ajută-ne ca în toate să-L slăvim pe Dumnezeu! Icos 1 Cuvioase Părinte Ambrozie, cel numit cu numele dulceţii, cu rugăciunile tale deschide-ne nouă, nepricepuţilor, mintea şi limba spre lauda Sfintei Treimi, care prin viaţa ta curată şi mai presus de fire a fost preaslăvită, precum ai deschis minţile şi limbile celor ce te ascultau, ca împreună cu ei să grăim aşa: Bucură-te, că vas ales al Dumnezeului nostru te-ai arătat! Bucură-te, că daruri întocmai ca Apostolilor ţi s-au dat! Bucură-te, iubitorule al ostenelilor, cel atât de cumpătat! Bucură-te, că din insuflarea Dumnezeiască scaunul de Ierarh ai câştigat! Bucură-te, iubitorule de frumos, că îndoită cunună ţi s-a dat! Bucură-te, că în privegheri ai petrecut viaţa şi te-ai rugat neîncetat! Bucură-te Sfinte Ierarh Ambrozie şi cu rugăciunile tale ajută-ne ca în toate să-L slăvim pe Dumnezeu! Condac 2 Ai fost născut din părinţi dreptcredincioşi, de bun neam, în cetatea Treveri. Prunc fiind, doica şi tatăl tău au văzut cum un roi de albine îţi puneau pe limbă miere şi tatăl tău a zis cu spaimă: Pruncul acesta va fi mare în popor, încă din pruncie arătând Domnul pe sluga Sa, şi se va împlini asupra lui Scriptura care zice: cuvintele frumoase sunt un fagure de miere! Cu dragoste să cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Icos 2 Preafericite Ambrozie l-ai certat cu îndrăzneală pe dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Mare, după uciderea făcută de acesta în cetatea Tesalonicului, şi în faţa tuturor credincioşilor i-ai dat canon de pocăinţă. Amintindu-ne noi de cuvintele tale: Împăratul e în Biserică, nu peste Biserică! îţi cântăm: Bucură-te, că despărţindu-l de Biserică pe împărat, cuviinţa Dumnezeiască l-ai învăţat! Bucură-te, că în urmă, prin pocăinţă, turmei tale l-ai adăugat! Bucură-te, că imnuri mântuitoare cu tine şi el a cântat! Bucură-te, trâmbiţă a Bisericii, că vrednic de cinstire te-ai arătat! Bucură-te, Preacuvioase, care pe Domnul Iisus Hristos Îl îmblânzeşti! Bucură-te, şi Lui Dumnezeu în rugăciune să ne pomeneşti! Bucură-te Sfinte Ierarh Ambrozie şi cu rugăciunile tale ajută-ne ca în toate să-L slăvim pe Dumnezeu! Condac 3 În Biserica Mediolanului s-a făcut tulburare mare între oameni pentru alegerea Episcopului. Tu ai îndemnat poporul la unire şi pace, dar un prunc, care încă nu vorbea bine, a strigat din popor: Ambrozie să ne fie Episcop! şi cu toţii l-au rugat pe împăratul Valentinian să te aleagă Episcop. Ca proorocul David zicem: Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit lauda! şi Îi cântăm Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Icos 3 Preasfinţite ai fugit de preoţie dar nu ai putut să te ascunzi de Voia Lui Dumnezeu. Nici noaptea nu te-a putut tăinui, că ascuns de toţi ai ieşit din cetate, dar făcându-se ziuă, te-ai aflat tot la porţile cetaţii Mediolanului, că Dumnezeu cu puterea Sa te întorcea din cale. Pentru marea ta smerenie îţi cântăm: Bucură-te, că văzând bunăvoinţa Lui Dumnezeu, poruncii împărăteşti te-ai supus! Bucură-te, că ai primit Botezul de la Episcopul care credea drept în Domnul Iisus! Bucură-te, că după opt zile de la Botez, Episcop al Mediolanului ai fost aşezat! Bucură-te, bogatule în Hristos, că săracilor averea ta le-ai dat! Bucură-te, că ai tămăduit pe femeia slăbănoagă şi cu lacrimile tale pe păcătoşi i-ai câştigat! Bucură-te, cel care slujbele şi Sfânta Liturghie cu cântări le-ai încununat! Bucură-te Sfinte Ierarh Ambrozie şi cu rugăciunile tale ajută-ne ca în toate să-L slăvim pe Dumnezeu!

1

Condac 4 Preasfinţite, ai tăiat cu sabia duhului învăţăturile ereticilor şi ai continuat în Apus lucrarea curăţitoare de erezii, săvârşită în Răsărit de Sfântul Grigorie Teologul; cu bucurie Îi cântăm Domnului: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Icos 4 Cu sfintele tale învăţături ai îndepărtat necurăţia cugetării lui Arie. Nu te-ai plecat împărătesei Iustina, care aprinzându-se cu mânie asupra ta, împotrivindu-se dreptelor învăţături despre Dumnezeu cugeta să te stingă pe tine, cel care eşti stea de Dumnezeu luminată. Cu evlavie să spunem: Bucură-te, că în scaunul episcopal de Sirmia ai fost aşezat! Bucură-te, că gândul împărătesei Iustina, de a aşeza Episcop arian, ai alungat! Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, şi laudă pe Cel care S-a întrupat din Cea neispitită de nuntă! Bucură-te, şi Celui de O fiinţă cu Tatăl şi împreună Veşnic îi cântă! Bucură-te, al Fiului în două firi, propovăduitor în chip lămurit! Bucură-te, că prin puterea Duhului, pe Fiul cu Tatăl de o fire ai mărturisit! Bucură-te Sfinte Ierarh Ambrozie şi cu rugăciunile tale ajută-ne ca în toate să-L slăvim pe Dumnezeu! Condac 5 Lui Dumnezeu Cel în Sfânta Treime slăvit şi închinat, Care a descoperit lui Ambrozie Moaştele Sfinţilor Mucenici: Protasie şi Ghervasie, Vitalie şi Agricolae, Nazarie şi Chelsie, să-I aducem cântarea: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Icos 5 Harul Duhului Sfânt a aflat sufletul tău curat de toată întinăciunea şi s-a sălăşluit întru el ca o lumină nespusă. Cu lucrarea Lui alungi duhurile înşelăciunii şi tămăduieşti bolile şi neputinţele celor care se apropie de tine cu inima curată şi săvârşesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină. Bucură-te, fagure de miere din izvorul începător! Bucură-te, lauda Arhiereilor şi al tainelor povăţuitor! Bucură-te, al dreptei credinţe, împotriva vrăjmaşilor, apărător! Bucură-te, înger pământesc cu Sfinţii Părinţi numărat! Bucură-te, Sfinte, şi pentru sufletele noastre roagă-te Lui Dumnezeu neîncetat! Bucură-te, că Dumnezeieşte ai fost luminat! Bucură-te Sfinte Ierarh Ambrozie şi cu rugăciunile tale ajută-ne ca în toate să-L slăvim pe Dumnezeu! Condac 6 Preafericite, ţi-ai curăţit puterea şi înţelegerea minţii de negura patimilor şi ai făcut-o primitoare pentru curatele străluciri ale Duhului Sfânt. Minunându-ne de îngereasca ta viaţă, împreună cu tine Îi cântăm Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Icos 6 Văzând Dumnezeiasca ta petrecere şi minunile pe care le săvârşea Domnul prin tine, păgâni mulţi veneau la credinţă. Nici noi nu ne îndoim a ne mărturisi păcatele şi a-ţi cere ajutorul spunând: Bucură-te, Sfinte, de bolnavi tămăduitor, de demoni izgonitor! Bucură-te, că pe cei care credeau îi botezai, ostenitorule, şi de fapte Preaslăvite lucrătorule! Bucură-te, că pe Augustin cel cufundat în eresuri, în noaptea Sfintelor Paşti l-ai Botezat! Bucură-te, că prin îndrumarea ta, Fericitul, mare apărător al Bisericii s-a arătat! Bucură-te, că poporul marcomanilor te are Botezător pe tine! Bucură-te, propovăduitorule al Evangheliei printre triburile păgâne! Bucură-te Sfinte Ierarh Ambrozie şi cu rugăciunile tale ajută-ne ca în toate să-L slăvim pe Dumnezeu! Condac 7 Cuvioase, te-ai făcut jertfă şi te-ai mistuit cu sârguinţă ca o ardere de tot Lui Dumnezeu, aducându-te prinos pe masa Lui Hristos, Căruia dimpreună cu Cetele Îngereşti I-ai cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Icos 7 Înger în trup te-ai arătat, bărbat cu mare înfrânare, iubitor de osteneală, de rugăciune neîncetată, scriitor de cărţi folositoare, purtând mare grijă de toate Bisericile. Osteneala ta în cele Dumnezeieşti reuşind cu greu să o mai poarte după tine, cinci Episcopi. Minunându-ne, cu credinţă grăim acestea: Bucură-te, purtătorule de rugăciune neîncetată, pentru Domnul ostenitor! Bucură-te, minte luminată şi de înfrânare mare iubitor! Bucură-te, îndelung postitorule şi fără lenevie lucrătorule! Bucură-te, cel ce porţi grijă mare Bisericilor şi de cărţi folositoare, scriitorule! 2

Bucură-te, că din moştenirea ta pe săraci i-ai hrănit! Bucură-te, că din averea ta Bisericile le-ai împodobit! Bucură-te Sfinte Ierarh Ambrozie şi cu rugăciunile tale ajută-ne ca în toate să-L slăvim pe Dumnezeu! Condac 8 Ostenindu-ţi mădularele şi omorându-ţi cugetul trupului, ai dat viaţă sufletului, Cuvioase, şi ai făcut să ţâşnească izvor de minuni, care dă viaţă celor omorâţi de patimi. Pentru aceea cu tine, Ambrozie, Lui Dumnezeu, Care ţi-a dat ţie această putere, Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Icos 8 Pe spurcata fără minte, care cu obrăznicie a dat năvală să se apropie de tine, cel împodobit cu înţelepciune, ai împiedicat-o cu Dumnezeiască certare. Cu smerenie să spunem acestea: Bucură-te, că nu a putut să-ţi facă rău, al împărătesei Iustina dregător! Bucură-te, că nedând Biserica arienilor, în Biserică trei zile ai fost închis alături de popor! Bucură-te, că Biserica Lui Dumnezeu hulitorilor n-ai lăsat-o! Bucură-te, că pe împărăteasă cu împotrivirea ta ai ruşinat-o! Bucură-te, că de ucigaşul, trimis de Iustina, ai fost apărat! Bucură-te, vindecătorule al ucigaşului tău, căruia mâna i s-a uscat! Bucură-te Sfinte Ierarh Ambrozie şi cu rugăciunile tale ajută-ne ca în toate să-L slăvim pe Dumnezeu! Condac 9 Ai dobândit puterea mântuitoare a Cuvântului, că în rugăciune nu ai cerut viaţă lungă, slavă şi bogăţie, ci ai cerut cele bineplăcute Lui Dumnezeu, Căruia I-ai cântat întotdeauna: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Icos 9 Străbătând vestea despre tine pretutindeni, Preasfinţite Ambrozie, din Persia au venit în Mediolan doi bărbaţi preaînţelepţi, care prin multe întrebări vrând să-ţi ispitească înţelepciunea, au rămas ruşinaţi de adâncul ştiinţei tale; minunându-ne şi noi de acestea spunem: Bucură-te, că în inima ta, Cel născut din Sfânta Fecioară S-a sălăşluit! Bucură-te, cel care prin cuvintele despre Fiul, precum o stea au strălucit! Bucură-te, că luminaţi de ea ca magii, la tine doi bărbaţi din Persia au venit! Bucură-te, cel ce Calea, Adevărul şi Viaţa le-ai descoperit! Bucură-te, că ai fost căutat de înţelepţii sătui de noaptea minciunii! Bucură-te, cel ce răspândeşti lumina primită de la Lumina lumii! Bucură-te Sfinte Ierarh Ambrozie şi cu rugăciunile tale ajută-ne ca în toate să-L slăvim pe Dumnezeu! Condac 10 Arienii cu împărăteasa Iustina batjocoreau minunile care se făceau prin tine, Sfinte, dar prin Voia Domnului, diavolul a început să-l muncească pe unul dintr-înşii, care striga: Să sufere ca mine toţi cei care hulesc pe Sfinţii Mucenici şi nu cred în Treimea în care ne spune Ambrozie a crede! Minunându-ne cu frică şi cutremur, slavă Îi aducem Lui Dumnezeu, Cel Minunat întru Sfinţii Săi şi Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Icos 10 Cuvioase Ambrozie, ai înfruntat bărbăteşte pe împăraţii care săvârşeau nedreptatea şi întărindu-te cu armele sfinţeniei şi luminându-ţi mintea cu Dumnezeiasca slavă, te arăţi credincioşilor ca o sabie sclipitoare, tăind în bucăţi trufia eresurilor; iar noi te cinstim cu laude ca acestea: Bucură-te, că Moaştele Sfinţilor Mucenici Protasie şi Ghervasie ai descoperit! Bucură-te, că atingându-se de hainele Mucenicilor, orbul Sevir s-a tămăduit şi duhurile rele au fugit! Bucură-te, că Domnul a ruşinat pe cei ce huleau, prin cel dintre ei, care s-a îndrăcit! Bucură-te, că un arian, în Biserica ta a zărit un Înger şoptindu-ţi la ureche, şi credincios a devenit! Bucură-te, că l-ai tămăduit pe pruncul Pansofie, muncit de duhul cel necurat! Bucură-te, că ai înviat copilul pus de mama sa pe al tău pat, şi făcător de minuni te-ai arătat! Bucură-te Sfinte Ierarh Ambrozie şi cu rugăciunile tale ajută-ne ca în toate să-L slăvim pe Dumnezeu! Condac 11 Sfinte Ambrozie, Biserica se încununează cu vorbele tale şi rămâne în veac împărăţind asupra celor credincioşi care, împreună cu tine, Îl slăvesc pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Icos 11 Înţelepte Părinte, prin cuvintele tale de Har roditoare, adăpi cugetele credincioşilor şi izvorând Har de tămăduiri, speli cu adevărat de întinăciunile patimilor. Povăţuitorule în cele tainice, îţi aducem aceste cântări: 3

Bucură-te, Ierarh Îndumnezeit, tâlcuitor al Scripturii în chip lămurit! Bucură-te, tămăduitorule al suferinţei, cel ce adăpi brazdele credinţei! Bucură-te, de cele Dumnezeieşti cugetător şi al preoţilor sfinţitor! Bucură-te, cel care alungi duhurile răutăţii şi luminezi lumea cu învăţăturile dreptăţii! Bucură-te, de Lumina cea fără de materie luminat! Bucură-te, al Duhului Sfânt locaş sfinţit şi adevărat! Bucură-te Sfinte Ierarh Ambrozie şi cu rugăciunile tale ajută-ne ca în toate să-L slăvim pe Dumnezeu! Condac 12 Prin Dumnezeiescul Duh ai cunoscut mutarea ta din trup, Înţelepte Părinte, şi pe aceasta ai tâlcuit-o celor care erau cu tine; aceştia cu evlavie au cântat Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Icos 12 Ridicându-te cu mintea mai presus de toate, Părinte, ai văzut bunătăţile cele hotărâte Sfinţilor din veci, către care te-ai mutat să iei răsplătirile ostenelilor tale. Bucură-te, că tâlcuind tu Psalmul 43, preotul Paulin foc în jurul capului tău a văzut! Bucură-te, că acest foc intrând în gura ta, faţa albă ca zăpada ţi s-a făcut! Bucură-te, că în boală, L-ai văzut pe Domnul Iisus Hristos venind, şi te-ai rugat! Bucură-te, că înainte de a muri, pe scaunul tău, pe Simplichian urmaş l-ai lăsat! Bucură-te, că dinainte ţi-ai cunoscut plecarea, şi: numai până la Paşti voi fi cu voi -ai zis şoptit! Bucură-te, că preotul Gonoratie auzind glas de Sus, a luat Preacuratele Taine şi te-a împărtăşit! Bucură-te Sfinte Ierarh Ambrozie şi cu rugăciunile tale ajută-ne ca în toate să-L slăvim pe Dumnezeu! Condac 13 (de 3 ori) (apoi icos 1 şi condac 1) Sfinte Părinte, în viaţă credinţa cea fără de greşeală ai păzit şi ai ajuns în cămările cereşti, în care ţi s-a gătit cununa şi mărirea răsplătirilor. Primind puţina noastră cântare, mijloceşte pentru noi răspuns bun în ceasul morţii şi la Înfricoşata Judecată, ca prin rugăciunile tale să ne învrednicim a intra şi noi în cămara Mirelui, ca împreună cu tine să-I aducem cântare Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

4

Related Documents