1039

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris C.Z.U.: 339.922(4-11/-191.2)(043) 330.111.4(043)

Boris CHISTRUGA INTEGRAREA POSTINDUSTRIALĂ A ŢĂRILOR EUROPEI CENTRALE ŞI DE EST: ASPECTE TEORETICO-APLICATIVE Specialitatea 08.00.01 – Economie politică; doctrine economice 08.00.14 – Economie mondială; relaţii economice internaţionale

AUTOREFERAT al tezei de doctor habilitat în economie

Chişinău – 2006

Teza a fost elaborată la catedra „Economie şi Relaţii Economice Internaţionale”, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova.

Referenţi oficiali: Railean Valentin – doctor habilitat în economie, profesor universitar, Institutul Internaţional de Management; Belli Nicolae – doctor în ştiinţe economice, profesor universitar, Institutul Naţional de Cercetări Economice, Bucureşti; Ignat Ion – doctor în ştiinţe economice, profesor universitar, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, şef-catedră. Zbîrciog Valeriu – doctor habilitat în ştiinţe economice, profesor universitar, ASEM

Susţinerea tezei va avea loc la ________________2006, ora _____, în şedinţa Consiliului ştiinţific specializat DH 32.08.00.01-04 în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, pe adresa: MD2005, Chişinău, str. BănulescuBodoni 59, blocul B, etajul 7, biroul 710. Teza de doctorat şi autoreferatul pot fi consultate la biblioteca ASEM şi pe adresa electronică a C.N.A.A. Autoreferatul a fost expediat la ____ ______________2006

Secretar al Consiliului ştiinţific specializat, dr. habilitat în ştiinţe economice, profesor universitar

E. Feuraş

Autor

B. Chistruga 2

I. CARACTERISTICA GENERALĂ A TEZEI Actualitatea temei investigate şi gradul de cercetare a acesteia Problemele recente, generate de procesele integraţioniste din cadrul spaţiului european impun necesitatea elaborării unor teorii, concepte, abordări noi, care ar propune soluţii adecvate. Prin prezenta investigaţie încercăm, întro abordare sistemică, să punem în discuţie două ipoteze importante. Prima – necesitatea instituirii unui tip principial nou de integrare economică regională a ţărilor din Europa Centrală şi de Est – integrarea postindustrială, care le-ar asigura o dezvoltare dinamică, necesară reducerii decalajului faţă de ţările vest-europene. A doua – necesitatea constituirii în aceste ţări a economiei de piaţă organizată, social-orientată, ca fundament al dezvoltării durabile şi premisă a integrării postindustriale. Formarea sistemului postindustrial pune la dispoziţia societăţii mecanisme noncomerciale de dezvoltare, atât de necesare în cadrul schimbărilor radicale pe glob. Etapa actuală a revoluţiei tehnologice postindustriale, desfăşurată în ţările dezvoltate, este sincronizată cu primele precedente ale înfruntării pericolelor ecologice şi reducerea considerabilă a influenţei factorului epuizării eventuale a resurselor. Drept fond şi condiţie a tuturor acestor procese devine umanizarea vieţii sociale, legată de extinderea sistemului de valori postindustrial, în centrul căruia se află omul cu aspiraţiile sale. În societatea postindustrială, statutul ţării este determinat de potenţialul ei tehnico-ştiinţific şi intelectual, de gradul de inserare în comunitatea informaţională globală. Domeniile ştiinţei, tehnologiilor de vârf, informatizării şi telecomunicaţiilor devin componente autonome ale relaţiilor internaţionale, ba chiar una din direcţiile lor prioritare. Tehnologiile de vârf s-au transformat în armă strategică de bază a ţărilor dezvoltate, ce le permite obţinerea profiturilor de monopol şi amplificarea avantajelor lor economice. Restului ţărilor nu rămâne decât a le urma sau imita. Ca urmare, diversitatea şi complexitatea problematicii ce caracterizează lumea contemporană se amplifică continuu. Acest lucru este evidenţiat şi de apariţia unor procese şi fenomene care modifică conţinutul dezvoltării şi creşterii economice la scară naţională, zonală şi globală. Între fenomenele nou-apărute şi care solicită atât preocupări teoretice, cât şi de politici economice, este de reţinut şi fenomenul integrării economice internaţionale şi regionale, care atrage după sine, în funcţie de natura sa, o serie de consecinţe de ordin economic, politic şi social. Integrarea regională este o ripostă la presiunea crescândă a globalizării în sensul că este dificil sau chiar imposibilă atingerea acestui scop în cazul ţărilor ce nu au acelaşi nivel de dezvoltare. Totodată, prin intermediul integrării regionale, se asigură o concordanţă accentuată a acesteia la standardele integrării internaţionale printr-o mai mare armonizare a politicilor tradiţionale locale de nivelare a deosebirilor dintre instrumentele politice locale şi inter.naţionale. Însă, aceste noi tendinţe sunt neadecvat cercetate atât la nivel naţional, cât şi la 3

nivel regional şi mondial. Aspectele ce ţin de esenţa, principiile şi mecanismele de funcţionare a subsistemelor regionale şi subregionale rămân a fi cercetate insuficient şi controversat. Specificul postindustrializării, în acest context, apare sub diverse forme, deseori, contradictorii, care necesită investigaţii profunde pentru a le evalua pe cele mai raţionale. Postindustrializarea stimulează, astăzi, integrarea regională, care asigură creşterea competitivităţii, devenită recent o forţă economică, politică şi socială puternică în ce priveşte tranziţia spre societatea postindustrială a ţărilor aflate în nemijlocită apropiere de cele dezvoltate. Diferenţele dintre politicile naţionale de competitivitate, de reglementare financiară, standardizare a producţiei şi muncii, mediul înconjurător, subsidii guvernamentale pentru ştiinţă şi tehnologie, toate acestea sunt astăzi considerate că ar avea importanţă în abilitatea firmei de a concura pe pieţele mondiale, şi prin aceasta fiind surse de noi tensiuni şi conflicte între guverne. Abordările regionale sunt astăzi văzute de mai mulţi autori drept cele mai efective măsuri de urmare a politicilor de integrare internaţională, jucând un rol vital în asigurarea unei armonii minimale sau compatibilităţi între ele. Şi procesul încorporării ţărilor Europei Centrale şi de Est în spaţiul european generează probleme. Aceste ţări au efectuat un „salt” din sistemul economiei administrativ-centralizat în cel al economiei de piaţă. Iar desfăşurarea, în continuare, a integrării economice presupune un nou „salt” – spre societatea postindustrială. Apare întrebarea: ce modele de organizare economică ar fi raţional de utilizat în vederea dezvoltării rapide şi, totodată, durabile a ţărilor din Europa Centrală şi de Est? Care ar trebui să fie locul Republicii Moldova în toate aceste perturbări? În ce măsură aceste ţări ar putea realiza priorităţile postindustrializării pentru a atinge nivelul de dezvoltare al ţărilor înaintate? Posibilităţile şi specificul soluţionării acestor probleme formează scopul tezei, iar răspunsul la ele încercăm să-l argumentăm în teză. Toate aceste momente confirmă actualitatea temei de cercetare abordată şi determină necesitatea conceperii şi definitivării unor aspecte teoreticometodologice şi aplicative subapreciate sau, încă, neconştientizate în investigaţiile ştiinţifice autohtone şi străine. Obiectivul cercetării îl reprezintă identificarea căilor posibile de dezvoltare economică a ţărilor din Europa Centrală şi de Est (ECE), inclusiv a Republicii Moldova, în contextul integrării postindustriale, precum şi elaborarea recomandărilor concrete în vederea asigurării avantajelor lor competitive. Realizarea acestui obiectiv a condiţionat următoarele sarcini ale cercetării: • sistematizarea şi completarea teoriilor cu privire la postindustrializare, integrare economică internaţională şi regională, creştere economică, avantaj competitiv; • identificarea principalelor etape de constituire a societăţii postindustriale şi determinarea criteriului de bază al dezvoltării ei; 4

• studierea modelelor de tranziţie la societatea postindustrială; • sistematizarea şi elucidarea rezultatelor realizării în practică a modelului „catching-up” în noile state industriale; • evidenţierea particularităţilor dezvoltării economice a ţărilor ECE şi determinarea modelului adecvat al tranziţiei lor la societatea postindustrială; • cercetarea şi determinarea formelor şi mecanismului integrării postindustriale a ţărilor ECE; • concretizarea indicatorilor competitivităţii ţărilor aflate în tranziţie spre societatea postindustrială; • argumentarea necesităţii şi posibilităţii de aderare a Republicii Moldova la procesul integrării postindustriale regionale; • determinarea modalităţilor concrete de participare a sectorului real autohton la procesul integrării postindustriale. Structura logică a tezei este determinată de obiectivul şi sarcinile cercetării. Lucrarea este structurată pe patru capitole, precedate de introducere, şi succedate de concluzii şi recomandări, 53 tabele, 28 figuri, 306 surse bibliografice, 6 anexe. Capitolul I – „Premisele metodologice ale desfăşurării procesului de integrare postindustrială” – conţine aspectele teoretico-metodologice ale integrării postindustriale a ţărilor ECE ca formă de realizare şi consolidare a economiei de piaţă organizată, social-orientată. Se argumentează că transformările moderne sunt condiţionate de dorinţa multiplicării valorilor materiale, de posibilităţile schimbării conştiinţei umane, care şi este cauza nemijlocită a modernizării relaţiilor economice. Capitolul II – „Avantajele strategice ale economiei de piaţă organizată, social-orientată şi posibilităţile integrării postindustriale a ţărilor ECE” – conţine corelaţia economicului cu socialul în societatea postindustrială, analiza sistemică a economiei de piaţă organizată, social-orientată, căile specifice de realizare a acesteia în ţările ECE. Capitolul III – „Formele şi mecanismul integrării postindustriale a ţărilor Europei Centrale şi de Est” – este consacrat diversităţii formelor de integrare postindustrială, interacţiunii avantajului comparativ şi competitiv, problemelor creşterii economice a ţărilor aflate în tranziţie spre economia postindustrială, contribuţiei relative a factorilor de producţie la creşterea economică, influenţei şi cuantificării progresului tehnic ca factor intensiv de dezvoltare. Capitolul IV – „Republica Moldova în procesul de integrare postindustrială a ţărilor Europei Centrale şi de Est” – analizează importanţa şi necesitatea avantajului competitiv pentru economia naţională a Republicii Moldova, în contextul formării economiei de piaţă organizată, social-orientată şi aderării ei la economia europeană, rolul relaţiilor economice internaţionale, a corporaţiilor multinaţionale şi a investiţiilor străine directe în procesul integrării postindustriale. 5

Suportul teoretico-ştiinţific şi metodologic al tezei. Pentru abordarea şi soluţionarea problemelor realizate în teză, au fost consultate şi analizate un set de surse bibliografice, consacrate aspectelor teoretice şi practice ale integrării economice internaţionale şi regionale, ale societăţii postindustriale şi economiei de piaţă, ale impactului globalizării şi perfecţionării relaţiilor economice internaţionale în etapa contemporană. Pentru cunoaşterea ştiinţifică în profunzime a acestor probleme, au fost studiate lucrările savanţilor occidentali – D. Bell, A. Toffler, M. Porter, J. K. Galbraith, R. Solow, P. Samuelson, W. Rostow, Zb. Brzezinski, P. F. Drucker etc., precum şi ale celor din Europa Centrală şi de Est – W. Homolka, I. Kornai, N. Belli, I. Ignat, L. Abalkin, V. Inozemţev etc. Un suport metodologic important l-a constituit publicaţiile savanţilor autohtoni – A. Cojuhari, D. Moldovan, V. Railean, N. Şişcan, Gr. Belostecinic, P. Roşca, A. Gribincea, V. Zbârciog, S. Chircă, V. Umaneţ, P. Pâslaru, M. Ciubotaru, S. Maximilian, T. Manole, V. Doga etc. Fundamentul filozofic al cercetării l-a constituit paradigma postmodernului, bazată pe ideea lumii create de om şi pentru om. Din cadrul metodei logicii formale au fost utilizate asemenea instrumente universale de cercetare, ca analiza şi sinteza, inducţia şi deducţia, abstracţia şi generalizarea, iar din cadrul metodei logicii dialectice – cercetarea de la abstract la concret şi unitatea logicului şi a istoricului. Graţie complexităţii cercetării, un loc deosebit i-a revenit abordării sistemice. Ea ne-a permis analiza legităţilor generale ale dezvoltării în cazul unor formaţiuni regionale şi evidenţierea specificăţii naţionale în contextul regionalizării. Abordarea sistemică a fost însoţită de cea structuralistă, cu utilizarea instrumentelor analizei structural-funcţionale, recombinării şi modelării economicomatematice, ce şi-a găsit o amplă reflectare în aplicarea modelului Solow la economia Republicii Moldova şi modelul de funcţionare a parcului industrial. Prin cele două ipoteze ştiinţifice evidenţiate la începutul autoreferatului, cercetarea intră în zona de confluenţă a economiei politice şi a relaţiilor economice internaţionale, ce îi atribuie un caracter interdisciplinar pronunţat. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute se reduce la următoarele: • fundamentarea teoretică a modelului economiei de piaţă organizată, socialorientată (EPOSO) ca model de tranziţie la societatea postindustrială; • determinarea principiilor generale şi a aspectelor particulare a tranziţiei ţărilor ECE, inclusiv a Republicii Moldova, la economia de piaţă organizată, social-orientată; • propunerea unei viziuni noi asupra integrării economice internaţionale şi identificarea în cadrul ei a unui nou tip – „integrarea postindustrială”; • fundamentarea teoretică a necesităţii şi posibilităţii de integrare postindustrială a ţărilor ECE în baza determinării şi completării modelului de dezvoltare „catching-up”; 6

• • • • • • Ù Ù Ù Ù

Ù Ù

Ù

Ù

argumentarea integrării comerciale şi financiare în calitate de forme principale ale integrării postindustriale a ţărilor ECE; utilizarea, în baza metodologiei OMC şi metodei Balassa, a indicelui performanţei comerciale în calitate de indicator al integrării postindustriale; ierarhizarea şi completarea factorilor de creştere economică în etapa postindustrială, estimarea rolului informaţiei şi a cunoştinţelor în acest proces, evidenţierea particularităţilor comportamentului uman postindustrial; elaborarea, în baza modelului Solow, a unui scenariu de dezvoltare socioeconomică a Republicii Moldova; identificarea criteriului de bază al integrării postindustriale, evaluarea avantajului competitiv ca factor economic de creare a avuţiei materiale şi spirituale; determinarea reperelor interacţiunii întreprinderilor mari şi mici ca verigă principală de creare a competitivităţii. Semnificaţia şi valoarea aplicativă a tezei: lucrarea reprezintă un mod principial nou de abordare a procesului de tranziţie – tranziţia ţărilor mai slab dezvoltate spre societatea postindustrială; metodologia utilizată şi principiile sistemice ale investigaţiei denotă caracterul interdisciplinar şi complex al cercetării, ce corespunde tendinţelor moderne de dezvoltare a teoriei economice; rezultatele obţinute din adaptarea modelului Solow la condiţiile Republicii Moldova pot servi la elaborarea propunerilor de dezvoltare a economiei naţionale pentru anii 2005 – 2015; fundamentarea sistemului de indicatori de performanţă, care cuantifică realizarea avantajului competitiv al unei economii, pot contribui la elucidarea nivelului de competitivitate a economiei Republicii Moldova şi a produselor autohtone pe pieţele europene şi mondiale; calcularea indicelui dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în Republica Moldova poate servi în calitate de suport metodologic important la elaborarea Programelor de activitate ale acestui sector; argumentarea necesităţii asigurării stabilităţii şi eficienţei structurilor asociative ale întreprinderilor mici şi mijlocii poate fi aplicată la elaborarea concepţiei integrării economiei regionale a ţărilor ECE şi a programelor de măsuri concrete în ce priveşte crearea clusterelor multinaţionale şi a reţelelor de producţie şi distribuţie; lucrarea poate servi în calitate de suport teoretic şi practic pentru structurile economice, fiind destinată profesioniştilor preocupaţi de elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare economică, politicilor în domeniul relaţiilor economice internaţionale; rezultatele cercetării pot servi şi în calitate de suport didactic la cursurile universitare „Macroeconomie”, „Microeconomie”, „Economie Mondială”, „Relaţii economice internaţionale”, „Integrare economică europeană”. 7

Aprobarea rezultatelor. Rezultatele cercetării au fost expuse la diverse manifestări ştiinţifice, inclusiv internaţionale organizate de USM, ASEM, ULIM, Institutul de Cercetări Economice „Gh. Zane” din Iaşi şi Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea de Stat din Cernăuţi, conferinţe internaţionale (a.2000 – 2004 or. Chişinău) etc. Ideile de bază şi unele rezultate ale lucrării au fost utilizate de către Preşidenţia Republicii Moldova, Ministerul Economiei şi Comerţului la elaborarea strategiilor de dezvoltare a Republicii Moldova, la formarea politicii macroeconomice, la elaborarea Programului de dezvoltare a industriei etc. Rezultatele cercetărilor au fost utilizate şi la elaborarea unor materiale didactice şi metodice, necesare în procesul de instruire a specialiştilor în economie. Cuvinte-cheie: societate postindustrială, societate industrială, dezvoltare economică, creştere economică, factori de producţie, capital uman, economie mondială, relaţii economice internaţionale, globalizare, integrare internaţională, integrare europeană, integrare postindustrială, integrare comercială, integrare financiară, comerţ exterior, indicele performanţei comerciale, avantaj competitiv, întreprinderi mici şi mijlocii, reţele de producţie şi distribuţie internaţionale. Publicaţii. Tematica tezei este expusă în 51 lucrări cu un volum total de peste 70 c.a., publicate în Republica Moldova, România şi Ucraina, inclusive 4 monografii: Perspectiva dezvoltării economice a ţărilor central- şi esteuropene. Bucureşti, Editura Dareco, 2005. Постиндустриализация: особенности, последствия для некоторых стран. Чернiвцi, издательство „Рута”, 2004. Avantajul comparativ şi competitiv în comerţul internaţional. Craiova, Editura Universitaria, 2004. Globalizarea şi epoca postindustrială. Bucureşti, Editura Vitruviu. II. CONŢINUTUL DE BAZĂ AL TEZEI Primul capitol se axează pe următoarele idei mai principale: 1. Noţiuni conceptuale ale cercetării societăţii postindustriale. Necesitatea şi posibilitatea tranziţiei la o nouă etapă a dezvoltării social-economice, la o societate ce se constituie dintr-o multitudine de relaţii sociale între indivizi şi între agenţii economici ai ţării, care pe parcurs să se extindă şi la nivel internaţional, s-a făcut observată încă la începutul anilor 80 ai secolului XX. La aceasta, au contribuit mai mulţi factori, printre care trebuie menţionaţi „eşecul pieţei” şi „eşecul statului”, necesitatea unei stabilităţi în creşterea economică, apariţia unor noi motivaţii ale activităţii oamenilor etc. Aceste premise au contribuit la formarea unei societăţi noi, numită societatea postindustrială, iar esenţa transformărilor, ce au avut loc şi care continuă până în prezent, se regăseşte în coraportul optim între economic şi social. O clasificare unică, unanim acceptată a etapelor dezvoltării societăţii umane 8

lipseşte. În opinia autorului, este reuşită clasificarea propusă de către N.Şişcan în lucrarea „Megatendinţe social-economice contemporane”, în care se evidenţiază şase etape în dezvoltarea omenirii, ultima, a şasea, fiind „...identificarea unei noi paradigme de reglementare social-economică în condiţiile globalizării şi formării societăţii informaţionale”. Termenii „societate postindustrială”, „societate informaţională”, „societate a cunoaşterii”, „societate a bunăstării”, „societate posteconomică” sunt propuşi pentru caracterizarea ultimei etape a dezvoltării societăţii. Semnificaţiile lor rămân a fi contraversate, constituind obiectul numeroaselor dezbateri. Actualmente, încă nu s-a găsit categoria potrivită prin care să se poată releva ceea ce este sau poate fi fundamental sub aspect economic şi social pentru noua societate. Considerăm că societatea spre care tind indivizii contemporani devine, tot mai mult, o societate postindustrială sau, cum este nominalizată de mai mulţi autori, societatea informaţională – societatea cunoaşterii (SI-SC). Pentru a caracteriza viaţa social-economică, J. Galbraith a utilizat noţiunea de „societate informaţională”. Examinând noţiunea „economie informaţională”, D. Bell a elaborat concepţia „societăţii postindustriale”. El menţiona că societatea informaţională doar parţial determină esenţa problemei, „societatea postindustrială” fiind o categorie mai amplă şi mai utilă în analiză. Dacă la baza acestei noţiuni se află schimbările tehnologice, atunci, având în vedere consecinţele sociale ale dezvoltării societăţii, este justificată evidenţierea a trei revoluţii tehnologice, care au modificat societatea umană în mod radical. Cu concepţia lui, D. Bell corelează ideile lui A. Toffler, care, în lucrările sale, „Şocul viitorului”, „Cel de-al treilea val”, „Putere şi mişcare” a abordat problemele difuzării informaţiei. Cât priveşte societatea „statului bunăstării”, ea este considerată o etapă premergătoare a societăţii informaţionale şi, deci, a celei postindustriale. Asigurarea bunăstării membrilor societăţii rămânând unul din scopurile principale ale postindustrializării, este bazat pe principii diferite de cele ale „statului bunăstării”, deoarece presupune o economie eficientă şi competitivă, care schimbă accentele economiei de piaţă funcţională. În prim-plan, nu se situează valorile materiale, ci cele nemateriale, nu economice, ci cele posteconomice. Acest fapt i-a incitat pe unii economişti (V. Inozemţev) să definească etapa respectivă de dezvoltare socio-economică ca „societate posteconomică”. Ţinem să menţionăm că noţiunea „societate posteconomică”, ca şi în cazul noţiunii „societate informaţională”, reflectă anumite procese şi fenomene esenţiale ale dezvoltării social-economice, în etapa contemporană, din care considerente necesită a fi identificate în mod separat. Mai corect însă, în opinia autorului, ar fi să le concepem în calitate de elemente componente ale societăţii postindustriale. Considerăm, totodată, că societatea statul bunăstării este o etapă premergătoare societăţii informaţionale, care, la rândul său, precedă societatea postindustrială. 2. Manifestările societăţii postindustriale. Formarea unui nou tip de relaţii 9

economice umane, în etapa actuală, numită societate postindustrială, este motivată de caracterul lor suprautilitar, determinat nu doar de interesele materiale. Produsul intelectului, creativitatea omului devin cheia succesului. Bunăstarea nu cuprinde doar bunurile produse şi posedate, ci are ca sursă potenţialul intelectual al subiectului, conducând la obţinerea de către om a unor calităţi creative indispensabile, iar de către societate – a unor surse nelimitate, care, spre deosebire de bunurile materiale, devin inepuizabile. Ca urmare, în centrul atenţiei, apare omul-valoare, omul-creaţie, produsul intelectului uman. Semnificaţia creativităţii în economia contemporană se reflectă pe larg în activitatea inovaţională, în influenţa ei puternică asupra ritmului de dezvoltare economică şi asupra poziţiei unor ţări în sistemul economic mondial. Tabelul 1 Indicatorii principali ai dezvoltării ţărilor lumii în 2004 Indicatori Produsul Intern Brut (PIB), trilioane $ Creşterea PIB, % PIB pe locuitor, mii dol. SUA Cota exportului în PIB, % Cota importului în PIB, % Acumularea capitalului (% din PIB) Cota comerţului exterior în PIB, % Cota exportului mărfurilor HT % Investiţii străine directe, trln dol. SUA Populaţia, mln oameni Creşterea populaţiei, % Longevitatea, ani Suprafaţa, mln km2 Linii telefonice, telef. mobile (la 1000 locuitori) Calculatoare personale (la 1000 locuitori) Utilizatori Internet, (% din populaţie)

4,5 2,9 34,5 10,4 9,8 25,5 18,3 26,0 31 127 0,0 81,1 0,38

Ţările ECE&CSI 1,2 4,7 3,1 33,5 31,3 21,3 65,9 6,0 10,1 476 0,1 68,6 24,2

Media mondială 36,7 1,7 5,9 29,3 27,7 22,4 40,0 22,0 730 6300 1,2 66,7 133,9

1252

1199

437

368,7

708

324

394

62,1

94,2

65

40

52

4,5

9,9

SUA

EU

Japonia

11,4 3,2 39,6 11,1 12,8 20,3 19,0 32,1 229 288 0,9 78,0 9,6

10,5 1,9 28,1 36,6 34,9 20,8 51,9 17,0 280 379 0,2 78,2 3,24

1189

Sursa: World Bank, 2005 Wolrd Development Indicators

De menţionat că centrele industriale tradiţionale – Europa de Vest şi SUA – avansează ferm şi dinamic pe calea formării fundamentelor societăţii postindustriale. Actualmente, SUA este lider recunoscut în creşterea productivităţii muncii, în dinamica indicilor de capital fix, posedă cea mai mică rată de şomaj, comparativ cu ultimele decenii şi unul din cele mai ridicate niveluri de investiţii în ştiinţă şi educaţie. Poziţiile de frunte deţinute în lista celor mai bogate ţări, calculată după venit pe locuitor (tabelul 1), precum şi lista celor mai mari investitori ai economiei mondiale. După capacitatea de cumpărare a valutei naţionale, SUA sunt depăşite doar de Luxemburg şi Elveţia – centre 10

comerciale financiare europene de bază. Nivelul PIB-lui ce depaşeşte 30 mii dol. anual pe locuitor asigură Danemarca, Norvegia, Islanda, Irlanda, Austria. În nemijlocita apropiere, se află Germania, Canada, Japonia, Franţa, Belgia, Australia şi Suedia. Prin urmare, indicii analizaţi confirmă consolidarea civilizaţiei postindustriale în ţările dezvoltate şi în opoziţie cu restul lumii. Caracteristicile de bază ale societăţii postindustriale, în viziunea autorului, sunt: a) dezvoltarea economică durabilă în baza optimizării investiţiilor şi implementării inovaţiilor; b) dezvoltarea prioritară a sectorului prestări servicii faţă de cel al producţiei materiale şi asigurarea bunăstării sociale; c) formarea comportamentului economic postindustrial; d) infrastructură adecvată procesului de obţinere a cunoştinţelor – cercetare-inovare; e) nivel înalt de informatizare; 3. Modelele postindustrializării în ţările dezvoltate. Practica a confirmat veridicitatea propunerii lui D. Bell de a delimita societatea preindustrială, industrială şi postindustrială. Un concept deosebit de important îi aparţine lui M. Porter. El a demonstrat că, pe parcursul progresării naţiunilor, se evidenţiază patru perioade, din perspectiva caracteristicilor avantajului competitiv şi a modelelor de competiţie: economia bazată pe factori; economia bazată pe investiţii; economia bazată pe inovaţii; economia bazată pe bunăstare. Analizând caracteristicile principale ale acestor perioade, autorul evidenţiază mai multe modele posibile ale postindustrializării, bazate pe clasificarea propusă de Esping-Andersen în 1991. – Modelul economic neoliberal – aplicat cu rezultate remarcabile în S.U.A şi Marea Britanie. Particularităţile lui de bază pot fi caracterizate în felul următor: modelul favorizează o gestiune macroeconomică, caracterizată printr-un înalt grad de neutralitate; stabileşte măsuri de susţinere a concurenţei; utilizează informaţia disponibilă în modul cel mai eficient; acordă sectorului particular şi universităţilor mandatate de cercetare a priorităţilor naţionale; favorizează dezvoltarea sectorului particular; evită o concentrare mare a puterii în sectorul industrial şi financiar prin măsuri antimonopoliste. Succesul implementării acestui model economic este asigurat, în mare măsură, de rezultatele politicilor monetare şi fiscale, promovate la nivel naţional şi internaţional. – Modelul economic social-democrat – aplicat în Suedia, Danemarca, Olanda, Franţa, Austria, Germania. Se evidenţiază prin următoarele caracte-ristici: stabileşte un sistem de securitate socială şi financiară printr-un regim de impozitare progresiv şi taxe pe valoare adăugată; pune accent pe programe publice costisitoare, alocă credite şi finanţări pentru companii prin mecanisme stabilite de stat (cazul Franţei) sau prin instituţii bancare (cazul Germaniei); elaborează şi implementează programe de formare profesională în sectorul industrial. O caracteristică definitorie, care individualizează, practic modelul social-democrat, se 11

referă la politica de protecţie socială, posibilă a fi realizată doar în condiţiile unei economii prospere. Modelul respectiv se caracterizează prin nivel înalt al cheltuielilor cu caracter social, fiscalitate sporită, sector public relativ extins şi o protecţie socială largă, cuprinzând multiple categorii de populaţie; – Modelul neomercantilist – aplicat în unele ţări din Asia de Sud-Est (Japonia, Coreea de Sud etc.). Reprezintă, practic, un model de dezvoltare „catching-up” cu următoarele caracteristici sintetizate: favorizează realizarea sporirea economiilor şi stabilizarea consumului; susţine exporturile în sectoarele unde productivitatea este superioară mediei mondiale; consolidează firmele în mari grupuri industriale, acestea având relaţii directe cu sectorul bancar; alocă investiţii mari în învăţământ, instruire, cercetare-dezvoltare; alocă subvenţii masive în tehnologiile de vârf; realizează un sistem de coordonare în cadrul partenerialului social. Primele două modele au înregistrat rezultate substanţiale în vederea constituirii societăţii postindustriale, deşi modelul neoliberal pretinde a fi mai consecvent. Neomercantilismul a reuşit să impună un ritm de creştere remarcabil, însă cu o insuficienţă a valorilor postindustriale. În acest context, se impune necesitatea găsirii unor căi posibile de postindustrializare în ţările aflate la o treaptă medie de dezvoltare. 4. Evoluţia tipurilor de piaţă. În evoluţia sa, piaţa trece succesiv prin mai multe etape. Prima – piaţa liberă, dominantă în ţările occidentale până în anii `20 ai secolului XX. În această perioadă, statul nu se implică activ în procesele economice, era indiferent faţă de problemele sociale. А doua etapă – piaţa dirijată – s-a realizat între anii 20 – 70 ai secolului al XX-lea. A fost o perioadă, în care se încerca o reglementare neesenţială pe diferite direcţii, uneori, necoordonate, cu rezultate, deseori, contradictorii, deoarece strategiile se realizau la nivel de corporaţii, firme. Ultimele influenţau pieţele de desfacere, condiţiile de comercializare, cotele de producţie, preţurile etc. În vizorul statului erau problemele ce ţineau de minimizarea riscului de apariţie a crizelor economice, a inflaţiei, a şomajului, susţinerea creşterii economice. Etapa a treia –о constituie piaţa organizată sau economia de piaţă organizată. Pentru ea, devine caracteristică o politică economică a statului orientată spre о reglementare coordonată şi nu atât a subiecţilor pieţei, cât a însăşi pieţei, a condiţiilor ei de desfăşurare, inclusiv sectorul social. Planificarea se extinde la nivel de ramură, economie naţională în ansamblu, cât şi la nivel de corporaţii transnaţionale. Deci, în opinia autorului, pot fi identificate trei forme evolutive ale pieţii: piaţa liberă, dirijată şi organizată. Fiecare din ele posedă propriul mecanism de funcţionare. Totodată, tindem să remarcăm că forma cea mai avansată de piaţă nu lichidează mecanismele formelor anterioare, ci le adaugă la cele existente. Astfel, mecanismul economiei de piaţă organizată a ţărilor înalt dezvoltate se constituie în prezent, din trei componente definitorii: concurenţa, dirijarea şi organizarea (figura 1). Toate aceste trei componente sunt influenţate de stat, 12

2

1

însă, în mod diferit, interferenţa lor determinând esenţa pieţei organizate. Astfel, reglementarea de stat se Dirijarea de stat extinde nu doar asupra conjuncturii existente, dar şi asupra schimbărilor structurale de perspectivă. O bună Piaţa parte din oferte se formează pe organizată baza comenzilor de stat şi programelor guvernamentale. Se Concurenţa Organizarea reglementează nu numai piaţa liberă la nivel de stat de mărfuri, ci şi piaţa capita3 lului, piaţa forţei de muncă etc. Figura 1. Mecanismul economiei Toate aceste modificări se de piaţă organizată bazează pe o structură vastă a Sursa: Elaborat de autor formelor de proprietate. Analizând etapele prin care a trecut economia statelor înalt dezvoltate, putem concluziona că piaţa organizată se formează ca un rezultat firesc al dezvoltării pe spirală a pieţei libere şi a celei dirijate. Elementele ei obligatorii sunt multitudinea formelor de proprietate, competitivitatea, informaţia, cunoştinţele, stimulentele efective faţă de muncă etc. 5. Economia de piaţă organizată, social-orientată – perioada de tranziţie spre societatea postindustrială. Pornind de la nivelul şi dinamica productivităţii muncii, analiza efectuată de către autor, a permis evidenţierea punctelor tangenţiale dintre tipurile de societate, tipurile de economie şi tipurile de piaţă. Ca bază au fost luate tipurile de societate propuse de D. Bell, tipurile de economie propuse de M. Porter şi tipurile de piaţă propuse de autor (figura 2). Analiza intercalării prezentate ne permite formularea unei concluzii principiale. Între societatea industrială şi cea postindustrială există o perioadă de tranziţie, pe parcursul căreia ţările respective trebuie să asigure funcţionarea mecanismului pieţei organizate, iar economia să se bazeze pe investiţii şi inovaţii. Această tendinţă poate fi asigurată în cadrul economiei de piaţă organizată, social-orientată (EPOSO). Sintagma „social-orientată” o utilizăm în următorul sens: economia bazată pe investiţii şi inovaţii trebuie să fie direcţionată spre realizarea aspectului social al producţiei. Mai concret, socialul impune mecanismelor de piaţă organizată, plasarea în prim-plan a creativităţii, necesităţilor oamenilor. Scopul acestor modificări şi, respectiv, a instituirii economiei de piaţă organizată, social-orientată este crearea condiţiilor necesare formării societăţii postindustriale.

13

Societatea preindustrială

Societatea industrială

Societatea postindustrial

Economia bazată pe factori de producţie Piaţa liberă

investiţii Piaţa dirijată

inovaţii

bunăstare

Piaţa organizată

Figura 2. Intercalarea tipurilor de societate, economii şi piaţă Sursa: Elaborat de autor

Deosebirea principală dintre EPOSO şi societatea postindustrială constă în faptul că baza materială a EPOSO este insuficientă pentru desfăşurarea pe deplin a priorităţilor postindustrializării. În rest, instituţiile societăţii postindustriale sunt prezente şi în cadrul EPOSO. În ceea ce ţine de crearea bazei materiale, întrebarea este următoarea: în ce măsură este posibilă accelerarea dezvoltării economice, încât calea evoluţionistă, parcursă de ţările dezvoltate, să poată fi scurtată de ţările în tranziţie spre postindustrializare? Dacă pornim de la faptul că societatea postindustrială este o societate în care domină secto-rul terţiar (serviciilor), atunci putem ajunge, logic la concluzia că perioada industrială a dominat nu mai mult de 60-70 de ani, începând cu anii `80 ai secolului XIX. Ţările aflate în tranziţie ar putea să parcurgă aceeaşi cale pe o durată mai scurtă, în dependenţă de nivelul iniţial de dezvoltare şi potenţialul economic acumulat. 6. Specificul EPOSO în ţările ECE. Următoarea întrebare care se impune, cu insistenţă, este: oare, toate ţările, inclusiv cele în curs de dezvoltare, ar putea să treacă la societatea postindustrială? Răspunsul este, evident, că transformările postindustriale pot fi efectuate strict la o anumită etapă a dezvoltării economice, când sunt „coapte” toate premisele respective. O caracteristică aparte le revine ţărilor Europei Centrale şi de Est, care, în etapa lor anterioară de dezvoltare, atinseseră, deja, un anumit nivel de implementare a principiilor postindustriale. Este vorba, în primul rând, de rolul omului creativ şi al cunoştinţelor, pregătirea profesională şi formarea personalităţii de tip nou, aspectul social general al dezvoltării ţării. Recunoaştem că la capitolul nivelul de dezvoltare a bazei materiale lucrurile lasă de dorit, însă acest neajuns ar putea fi compensat cu alinierile la exigenţele integrării europene. Societatea, care se formează în ţările Europei Centrale şi de Est, nu este încă una postindustrială, dar are toate caracteristicile principale ale acesteia. Sintagma „economie de piaţă organizată, social-orientată”, în viziunea noastră, 14

este mai potrivită pentru caracteristica esenţei proceselor economice ce au loc în aceste ţări. Promovarea economiei de piaţă organizată, social-orientată (EPOSO) în ţările Europei Centrale şi de Est ar însemna o apropiere de indicii şi standardele economiilor dezvoltate şi ale structurilor euro-atlantice atât prin caracteristicile generale, cât şi prin tendinţele pe termen lung. 7. Integrarea ţărilor în tranziţie spre postindustrializare. Transformările radicale, ca premisă a instituirii EPOSO, cuprind în special: liberalizarea circuitului comercial şi financiar internaţional, care determină nivelarea mărimii dobânzilor şi intensificarea schimburilor internaţionale; mobilitatea forţei de muncă şi deplasarea liberă a acesteia dintr-o ţară în alta; existenţa unor întreprinderi, ale căror structuri organizatorice depăşesc hotarele naţionale. În cadrul avantajelor, prin care se caracterizeză postindustrializarea, se află şi teza complementarităţii integrării şi competitivităţii. Acest fapt este datorat vitezei cu care se produc schimbările tehnologice, reducerile rapide ale ciclului de viaţă al produselor şi schimbările atitudinii conducerii firmelor faţă de activitatea de cercetare-dezvoltare, ale cărei rol devine decisiv. Generarea noilor tehnologii reprezintă doar punctul de plecare al procesului inovaţional, acestea fiind difuzate rapid în interiorul sistemului firmei multinaţionale, iar, ulterior, în exteriorul ei, contribuind astfel la creşterea performanţelor economice şi în restul lumii. Procesul integrării ţărilor aflate în tranziţie la societatea postindustrială, organizat la nivel subregional, nu trebuie să afecteze integrarea lor simultană la nivel regional – în spaţiul economic european. Aceasta se impune pentru că se pot obţine avantaje duble, crescând, pe de o parte, posibilităţile de producţie ale ţărilor ECE, iar pe de altă parte – posibilităţile de integrare mai eficientă şi echitabilă în Uniunea Europeană. Ţara ce va parcurge această cale nu va fi un element contrapus Occidentului, ci va fi o parte naturală a acestuia, posibil, nu numai după tradiţiile sale culturale, dar şi după metodele de producţie, nivelul educaţiei, valorile morale şi orientarea vitală a populaţiei. Doar în acest caz, hotarul existent, dar încă evitabil dintre lumea postindustrială şi ţările în tranziţie spre economia de piaţă organizată, social-orientată va fi posibil de trecut pentru un număr relativ nu mare de ţări. Această trecere este posibilă pentru ţările aflate în tranziţie, doar integrându-se în rândurile ţărilor industriale puternic dezvoltate în baza principiilor dictate de acestea, iar derularea acestui proces, inevitabil, va fi controlat de comunitatea postindustrială însăşi. 8. Integrarea, creşterea economică şi postindustrializarea. Economia de piaţă organizată, social-orientată, care, în tratarea autorului, semnifică asigurarea stabilităţii economice şi formarea comportamentului de tip postindustrial, alocarea mai eficientă a factorilor de producţie şi creşterea nivelului de competitivitate nu poate fi concepută în afara procesului de integrare economică internaţională. Practica mondială denotă că, în timp ce economiile mai integrate au crescut şi evoluat, ţările cu economii autarhice sau aflat în declin. Deci, se constată o divergenţă semnificativă: unele ţări mai 15

puţin bogate, dar mai integrate, obţin şansa reducerii decalajului dintre ele şi ţările dezvoltate, în timp ce în ţările neintegrate acest decalaj creşte. Deci, pentru a atinge standardele societăţii postindustriale, caracteristică ţărilor dezvoltate, este necesară integrarea cu aceste ţări, iar aprofundarea comerţului internaţional, intensificarea fluxurilor de capital şi forţă de muncă, corporaţiile transnaţionale, elemente indispensabile ale integrării, în etapa actuală, vor contribui la amplificarea procesului de postindustrializare în aceste ţări. După cum s-a menţionat, această cale, pentru un şir de ţări cu nivel mediu de dezvoltare, poate şi trebuie realizată prin constituirea economiei de piaţă organizată, social-orientată. 9. Noţiuni conceptuale ale cercetării procesului de integrare economică internaţională şi regională. Integrarea economică internaţională constituie una din trăsăturile caracteristice esenţiale ale economiei mondiale în perioada postbelică. Ea a determinat formarea unor noi centre de putere, care exercită o influenţă tot mai mare asupra raportului de forţe în lumea contemporană. În literatura economică, noţiunii de integrare economică i se conferă numeroase sensuri. Însă, printr-o sintetizare a acestora, se poate realiza o caracteristică succintă a acestui proces. De la definiţii pur tehniciste, integrarea este combinarea părţilor într-un întreg, iar uniunea este un întreg rezultat din combinarea unor părţi, ori al unor membri, se ajunge până la definiţii, care evidenţiază diferite aspecte ale acestui fenomen, integrarea economică fiind concepută ca o „structură suprastatală” (Tinbergen, Kamenski, Haas, Zindberg), organizată în scopul formării unui întreg (Denton, Myrdal) sau separării unui anumit teritoriu (Deutsch), constituită pe verticală sau orizontală (Perroux). O viziune larg răspândită este că, în etapa iniţială, integrarea economică interstatală este impusă de necesitatea trecerii de la microspaţii la macrospaţii, în vederea creării unor ansambluri economice tot mai vaste, care ar permite o productivitate sporită a muncii şi o calitate superioară a mărfurilor. O altă viziune, defineşte integrarea economică drept condiţia absenţei discriminărilor, sau eliminarea progresivă a discriminărilor, în raporturile economice dintre diferite ţări (P. Hoffman). Persistă şi o viziune bazată pe mai multe grade de profunzime şi trepte de extindere a integrării economice. În acest context, B. Balassa a pledat pentru integrarea economică ca ansamblu de procese, prin care diferite state constituie un grup sau un bloc comercial regional. Trebuie menţionat faptul că, în etapa contemporană, integrarea poartă un caracter regional. Integrarea regională poate conduce la formarea unor noi spaţii economice şi politice comune (politicile economice, moneda unică etc.), iar altele (sistemul politic, relaţiile internaţionale etc.) să rămână sub responsabilitatea naţională, prin aceasta asigurându-se o coerenţă între elementele naţionale şi cele supranaţionale. După cum menţionează, în lucrarea sa clasică de integrare regională B. Balassa, integrarea se desfăşoară prin succesiunea a cinci etape sau forme. 16

De fapt, folosită în sens static, integrarea economică reprezintă situaţia, în care componentele naţionale ale unei economii integratoare nu mai sunt separate prin frontiere economice, ci funcţionează în comun, formând o entitate. În sens dinamic, termenul indică eliminarea treptată a frontierelor economice între statele membre, economiile cărora evoluează de la entităţi separate spre un tot întreg. Deci, integrarea economică este mecanismul, prin intermediul căruia economia de piaţă organizată, social-orientată poate atinge obiectivul preconizat – constituirea societăţii postindustriale. Din acest punct de vedere, integrarea ţărilor care o aplică poate fi numită integrare postindustrială. În teză, se argumentează calea aleasă de către ţările ECE de aderare şi integrare în Uniunea Europeană. Modelul propus de către autor pentru aceste ţări ar putea fi definit ca integrare postindustrială, deoarece scopul final este constituirea societăţii postindustriale. Specificul modelului est-european de integrare postindustrială se reduce la posibilitatea corelării părţilor pozitive ale integrării cu avantajele ce le acordă postindustrializarea. 10. Integrarea postindustrială – formă de integrare regională a ţărilor ECE. În viziunea autorului, integrarea postindustrială reprezintă o formă a integrării regionale, care are ca scop realizarea standardelor postindustriale. Esenţa ei constă în procesul de valorificare a potenţialului economic şi social al ţărilor integratoare, în baza efectului sinergetic, creând condiţiile necesare accelerării creşterii economice şi realizării avantajului competitiv al acestor ţări. Fluxurile de produse (Trade Creation) şi diversificarea comerţului (Trade Diversion) sunt formele prin care integrarea postindustrială asigură creşterea prosperităţii naţionale, contribuie la formarea economiei de piaţă organizată, social-orientată. Integrarea postindustrială presupune existenţa anumitor premise: nivel apropiat al dezvoltării economice şi al maturităţii pieţei în ţările ce tind să se integreze; apropierea geografică, existenţa hotarelor comune şi a relaţiilor economice interstatale menţinute istoric; probleme, interese comune în domeniul dezvoltării, finanţării, reglementării economice, colaborării politice etc. În cazul ţărilor ECE, toate aceste premise sunt prezente. Convergenţa intereselor economice şi vecinătatea lor, complementaritatea lor economică, presiunile concurenţiale, ce vin din partea ţărilor mai dezvoltate, determină ca alianţa ţărilor ECE să fie bine direcţionată şi motivată. Mai mult ca atât, scopul iniţial, comun, de altfel, tuturor acestor ţări, este asigurarea stabilităţii economice şi sociale, asigurarea a cel puţin 75% din nivelul PIB-lui mediei ţărilor UE-15, formarea comportamentului de tip postindustrial. Deci, iniţial, sunt necesare atingerea unor performanţe importante în vederea creşterii economice, informatizării, creşterii ponderii sectorului serviciilor etc. la nivel regional, ca mai apoi să se realizeze cu adevărat tranziţia la societatea postindustrială în comun cu celelalte ţări membre ale UE. Deci, integrarea postindustrială este o formă practică de realizare a economiei de piaţă organizată, social-orientată, caracteristică ţărilor ECE. 17

Capitolul doi este consacrat raţionamentelor ce ţin de: 11. Caracteristica economiei de piaţă organizată, social-orientată. Analiza efectuată permite formularea câtorva consideraţii referitor la caracteristica economiei de piaţă organizată, social-orientată (EPOSO). Prima componentă constă în faptul că EPOSO nu poate exista independent de revoluţia tehnicoştiinţifică care, în ultimele decenii, a asigurat o dezvoltare semnificativă a civilizaţiei, exprimată în creşterea influenţei omului creativ asupra naturii. Inovările tehnologice recente au asigurat un dinamism considerabil şi reprezintă fundamentul material principal al transformărilor postindustriale, efectuate în cadrul economiei de piaţă organizată, social-orientată. A doua componentă constă în metamorfoza valorilor şi legităţilor pieţei tradiţionale. Schimbările radicale în caracterul şi formele de organizare a muncii au condus la faptul că factorii tradiţionali comensurabili ai reproducţiei şi-au pierdut rolul-cheie, succesul economic fiind determinat, tot mai mult, de resursele informaţionale. Însă, aplicarea lor depinde nu atât de produsele informaţionale, ca atare, cât de capacitatea oamenilor, de a lucra cu ele, de a extrage din ele cunoştinţe noi. Tendinţa spre cunoştinţe noi devine trăsătură indispensabilă în evoluţia economiei moderne, deoarece, în cazul satisfacerii necesităţilor materiale, la om apare tendinţa de autoperfecţionare, dorinţa de aşi extinde cunoştinţele. Prin urmare, în EPOSO, are loc tranziţia de la munca motivată economic la creativitate, obiectivele şi motivaţia fiind autorealizarea individului, formarea lui ca personalitate. Ea asigură un grad mai înalt de libertate obiectivă pentru cei preocupaţi de activitatea creativă. A treia componentă o reprezintă disimularea proprietăţii care provoacă înlocuirea clasei tradiţionale de proprietari mari cu clasa managerilor, care nu controlează atât proprietatea, cât toate aspectele procesului de producţie. Forma importantă de proprietate devine proprietatea personală intelectuală, care dispune de unele particularităţi specifice. Cele mai mari succese le ating consorţiile şi corporaţiile informaţionale, care întrunesc nu atât proprietatea şi conducerea, cât potenţialul intelectual şi creativitatea, întruchipând cu succes talentul şi energia propriu-zisă a angajaţilor. Ca urmare, conflictul dintre „muncă” şi „capital”, caracteristic societăţii industriale, este depăşit prin depersonificarea capitalului şi prin crearea unor posibilităţi creative pentru lucrători. 12. Mecanismul constituirii economiei de piaţă organizată, socialorientată. În teză, sunt analizate şi evidenţiate trei direcţii principale de constituire a EPOSO: subminarea relaţiilor economiei de piaţă clasică; schimbarea radicală a formelor şi a esenţei proprietăţii; modificarea conţinutului relaţiilor sociale. Prima direcţie vizează deplasarea accentului de pe valoarea bunurilor la valoarea de întrebuinţare şi, deci, de pe munca abstractă pe munca concretă, care devine tot mai creativă şi mai profesionistă. A doua direcţie – schimbarea radicală a formelor şi esenţei proprietăţii – se realizează în: difuzia drepturilor de 18

proprietate între multipli proprietari, ce diminuează monopolismul clasei dominante asupra posesiei mijloacelor de producţie; transformarea angajaţilor în proprietari prin acţiunile deţinute, ce permite consolidarea echipei întreprinderilor; creşterea numărului întreprinderilor controlate de către angajaţii săi. De menţionat că nici unul din aceste aspecte nu poate, în opinia noastră, fi estimat ca o subminare reală a principiilor existente de proprietate. Apărute în interiorul sistemului economiei de piaţă, ele conduc la redistribuirea drepturilor de proprietate, lăsând neschimbate obiectivele utilizării ei, motivaţia indivizilor, comportamentul lor social, reprezentând, în sine, elemente de modernizare a sistemului de proprietate privată, şi nu o tendinţă de a ieşi din cadrul ei. Considerăm că proprietatea privată se personifică, repartizându-se între mai mulţi angajaţi, ce îi redă noi semnificaţii. Procese similare sunt caracteristice şi pentru proprietatea de stat (tabelul 2). Ea se manifestă prin două forme, care au scopuri similare dar elemente constituante diferite. În primul rând, proprietatea de stat reprezintă totalitatea resurselor, pe care statul le posedă şi dirijează. Statul redistribuie finanţele cu ajutorul impozitelor, foloseşte munca cetăţenilor, în limitele acordate de legislaţie, controlează resursele naturale, care-i aparţin. Toate aceste elemente ale bogăţiei formează baza acelei puteri, pe care statul o poate mobiliza în caz de necesitate. În al doilea rând, fiind proprietar, statul posedă bunuri imense, inclusiv întreprinderile şi companiile din ramurile strategice ale economiei. Tabelul 2 Structura proprietăţii în unele ţări cu economie de piaţă (2004,%) Ţările Europa Occidentală - Marea Britanie - Franţa - Germania Europa Centrală - Cehia - Austria - Ungaria Europa de Est - România - R. Moldova

Structura proprietăţii Sectorul public Sectorul privat Sectorul mixt

Cota capitalului străin

26,0 27,0 24,0

52,0 54,0 58,0

22,0 19,0 18,0

17,0 13,0 11,0

26,0 29,0 25,0

42,0 45,0 44,0

32,0 26,0 31,0

26,0 22,0 27,0

38,9 27,5

56,2 70,8

4,9 1,7

3,6 0,9

Sursa: Eurostat şi calculele autorului

Însă, în cazul în care lipseşte un mecanism democratic şi transparent de adoptare a deciziilor, puterea colosală a statului poate fi folosită de unii funcţionari de stat în scopuri personale şi, în acest sens, ar fi destul de corect de menţionat caracterul individualizat al proprietăţii de stat. Deci, în funcţie de modul deciziei, proprietatea de stat poate fi mai apropiată de proprietatea personală decât de cea privată. 19

13. Proprietatea personală în cadrul EPOSO. Constituirea sistemului economic bazat, preponderent, pe proprietatea individuală (personală), este un element important al dezvoltării societăţii. Revigorarea proprietăţii individuale înseamnă formarea unui nou gen de libertate, totodată renaşterea acelui monopol, care a fost tipic proprietăţii private. În baza investigaţiilor efectuate, formulăm două principii importante care vor determina contextul: în primul rând, economia de piaţă organizată, social-orientată nu elimină distribuirea în baze concurenţiale a bunurilor între membrii săi, nici nu asigură o distribuire egalitară în vederea atingerii echităţii sociale totale; în al doilea rând, noua societate nu lichidează clasele, cum presupuneau utopiştii, ci dimpotrivă, presupune o diferenţiere mai profundă între diferite grupe sociale, criteriile unei asemenea diferenţieri fiind completamente altele. Formarea EPOSO nu presupune reforme politice şi revoluţii: schimbările în conştiinţa societăţii se dovedesc a fi mult mai lente decât schimbările reale reflectate de această conştiinţă. 14. Divizarea socială a societăţii în contextul postindustrializării. Componenta principală a societăţii contemporane este elita tehnocratică. Fiind plasată pe treptele superioare ale ierarhiei, ea manipulează cu informaţiile şi cunoştinţele la trei niveluri principale: naţional, în cadrul căruia acţionează birocraţia de guvernământ; de ramură, reprezentată de profesionişti şi experţi ştiinţifici; la nivel de firmă, ce corespunde structurilor tehnice. Astfel, concepţia contemporană a societăţii postindustriale presupune existenţa a trei grupe principale ale elitei dominante: de top, în care sunt incluşi funcţionarii publici de cel mai înalt rang, membrii consiliilor de directori ai corporaţiilor multinaţionale (tehnocraţi); medie – a experţilor ştiinţifici şi managerilor superiori (experţi); inferioară – a lucrătorilor calificaţi şi managerilor inferiori ocupaţi în procesul de producţie industrială, şi în sfera de servicii (profesionişti). Elitei i se opune şi o altă grupă, care cuprinde lucrătorii muncii fizice, incapabili de a se include în procesele tehnologice complexe, reprezentanţii profesiilor muribunde şi, de asemenea, majoritatea imigranţilor din ţările lumii a treia, membrii minorităţilor naţionale şi alte elemente, care formează o parte nesemnificativă a societăţii. Constatarea faptului că, actualmente, omenirea se divizează, preponderent, nu în baza proprietăţii asupra mijloacelor de producţie, nu conform gradului de asigurare materială, ci conform scopului spre care tind oamenii, obţine o înţelegere tot mai mare. Însă lumea contemporană, posibilitatea omului de a se realiza ca purtător al valorilor postindustriale (economia de piaţă organizată, social-orientată) nu e limitată numai de circumstanţe subiective, dar şi de cele obiective, principala din ele fiind accesul limitat la studii şi cunoştinţe. Diferenţierea intelectuală enormă devine acel fundament, pe care se clădeşte orice altă divizare socială. Subscriem la teza expusă de A. Tofler, potrivit căreia în ţările dezvoltate statutul social al individului este determinat, în primul rând, de nivelul lui de studii. 20

15. Transformările necesare în cadrul EPOSO. Esenţa economiei de piaţă organizată, social-orientată şi scopul postindustrializării, pe care îl urmăreşte, cere efectuarea anumitor transformări în conţinutul relaţiilor economice şi sociale. Ca rezultat, economia de piaţă organizată, social-orientată, se confruntă cu: – problema procesului de producţie în conformitate cu noul sistem de valori; – problema diversificării formelor şi relaţiilor de proprietate şi pericolul destabilizării sociale, cauzat şi de polarizarea societăţii; – problema asigurării creşterii continue a nivelului de viaţă bazat pe dezvoltarea personalităţii, asigurării creativităţii muncii. Problemele enumerate posedă un şir de trăsături comune, dar şi particularităţi legate de soluţionarea lor. Prima şi a doua problemă, referitor la modificarea relaţiilor de piaţă şi a formelor de proprietate, necesită transformări treptate şi controlate în mecanismul economic al societăţii. Mai complicată este cea de-a treia problemă, deoarece este destul de dificil să se obţină rezolvarea ei în următoarele decenii. Creşterea nivelului de trai al păturilor inferioare şi antrenarea lor în societatea postindustrială, înlăturarea contradicţiilor sociale este posibilă doar când noua societatea se va dezvolta pe o bază economică proprie. Actualmente, societatea se află în pragul unor schimbări sociale globale, se formează un nou element al ei, o nouă grupă socială, care se prezintă ca o forţă motrice. Societatea, însă, se constituie secole şi nu poate fi restructurată momentan, iar existenţa în ea a multor mase de oameni nepredispuşi schimbărilor nu poate să nu influenţeze caracterul şi specificul transformărilor postindustriale. Unica variantă reală şi inacceptabilă este legată atât de măsurile de antrenare a maselor respinse în noile forme postindustriale, cât de menţinerea unui nivel de trai decent al tuturor. 16. Integrarea postindustrială – formă de realizare a economiei de piaţă organizată, social-orientată în ţările ECE. Pornind de la necesitatea creării comportamentului economic postindustrial în societate, se pune accentul pe creativitate şi tot ce este legat de aceasta – infrastructura necesară lucrătorului creativ. Inevitabil şi obligatoriu, în acest caz, se amplifică aspectul social al producţiei. Totodată, se cere o bază materială corespunzătoare pentru realizarea tendinţelor sociale ale lucrătorilor creativi. Acest proces prezintă două aspecte. Primul se referă la necesitatea internaţionalizării procesului de producţie, care nu poate fi realizat cu succes pentru ţările ce aspiră să devină dezvoltate, în afara integrării cu aceste ţări. Cel de-al doilea aspect se referă la scopul integrării economice internaţionale a ţărilor în curs de dezvoltare şi crearea societăţii postindustriale. Ambele aspecte ţin de constituirea economiei de piaţă organizată, social-orientată, care, în diferite ţări poate să se realizeze în forme diferite. Noile state industriale (NSI), având succese remarcabile în asigurarea unui ritm de creştere economică înalt, nu au reuşit să realizeze al doilea aspect – să se orienteze spre o economie postindustrială. Motivul principal este faptul că ele nu au fost integrate cu ţările postindustriale. O situaţie similară s-a constituit în ţările 21

ECE. Baza materială pentru constituirea unei economii de piaţă organizată, social-orientată este destul de slabă, ritmul de creştere economică fiind în unele cazuri mai redus decât în NSI. Însă sub aspectul infrastructurii postindustriale, aceste ţări au prioritate faţă de celelalte de pe glob. Ţările ex-socialiste au avut, deja, create structurile necesare reorientării economiei spre aspectul social. Nivelul educaţiei, cunoştinţelor, creativităţii în economiile ţărilor ECE permite a concluziona cu certitudine că aspiraţiile postindustriale nu sunt străine membrilor acestor societăţi. Din aceste considerente, în ţările ECE, integrarea postindustrială este calea cea mai sigură de a atinge nivelul de dezvoltare al ţărilor postindustriale şi a constitui economia de piaţă organizată, socialorientată. În acest context, remarcăm că o creştere economică stabilă, cu ritm înalt şi asigurarea condiţiilor de realizare a creativităţii, este scopul principal pe care integrarea postindustrială are menirea de a-l asigura. Ţinând cont de caracteristica principală a economiei de piaţă organizată, social-orientată, este necesar de menţionat că stabilitatea creşterii economice şi asigurarea condiţiilor de realizare a creativităţii pot fi înfăptuite exclusiv în baza convergenţei economicului şi socialului. Această îmbinare poate fi înfăptuită în cadrul procesului de integrare postindustrială. Modelul integrării postindustriale este o îmbinare armonioasă a creşterii economice durabile, optimale, cu asigurarea avantajului competitiv naţional şi formarea comportamentului de tip postindustrial. 17. Consecinţele industrializării rapide în NSI în contextul postindustrializării. Experienţa ţărilor din Asia de Sud-Est, în ce priveşte asigurarea ritmului înalt de creştere economică pe termen lung, ne relevă următoarele: – investiţiile străine nu pot fi tratate ca fenomene negative; totodată, investiţiile neechilibrate în economie pot cauza disproporţii structurale; – expansiunea investiţiilor străine, uneori, devine cauza dezvoltării unilaterale a unor sectoare naţionale; – economisirile interne necesită a fi utilizate în sfera productivă. Analizând problemele principale, cu care s-au confruntat ţările ce au urmat modelul „catching-up”, putem concluziona că este absolut necesar să se aibă în vedere anumiţi factori defavorabili. Printre ei trebuie, în primul rând, remarcaţi nereceptivitatea la progresul tehnico-ştiinţific; neglijarea formării propriei baze de cercetări; menţinerea dependenţei puternice de piaţa capitalului şi tehnologiilor străine; neputinţa de a dezvolta producerea în baza elaborărilor proprii; conservarea structurii sociale. Toate acestea demonstrează faptul că condiţia dezvoltării reuşite a ţărilor „lumii a treia” va fi posibilă, în secolul XXI, numai prin interacţiunea lor cu lumea postindustială şi mişcarea pe acea calea, deja, parcursă de ţările dezvoltate. Decalajul tehnologic, intelectual şi cultural al ţărilor în curs de dezvoltare faţă de lumea dezvoltată, se amplifică la fel ca şi dependenţa exporturilor ţărilor în curs de dezvoltare de importurile lumii postindustriale. Important este ca 22

creşterea investiţiilor şi orientarea spre export să devină componente ale reproducţiei lărgite de tip intensiv, când se stimulează, în primul rând, aspectele eficacităţii. În caz contrar, consumurile reduse ale populaţiei nu vor stimula creşterea capacităţii pieţei interne, nu vor contribui la formarea economiei de piaţă organizată, social-orientată. Consumul redus diminuează cererea în aceste ţări, ea devenind foarte limitată, iar dezvoltarea lor economică – instabilă. Elaborând strategiile de dezvoltare economică în diferite scenarii ale creşterii economice, autorul a luat în calcul aceste argumente, care contribuie atât la asigurarea ritmului de creştere preconizat, cât şi la apariţia distorsiunilor economice. Menţionăm că premisele principale, decisive pentru constituirea societăţii postindustriale, sunt ridicarea substanţială a nivelului de trai şi multiplicarea cunoştinţelor ştiinţifice ca valori fundamentale ale societăţii. Cele mai recente teorii ale comerţului internaţional, ca şi studiile referitoare la globalizare, denotă ideea că avantajele competitive ale firmelor şi naţiunilor sunt dinamice şi trebuie create şi susţinute, inclusiv cu participarea statului; în primul rând, prin aprofundarea unei noi diviziuni a muncii, prin redistribuirea resurselor în economie. Relevăm că problema intervenţiei statului în economia Republicii Moldova pentru crearea unei specializări avantajoase internaţionale este una din cele mai delicate, care comportă numeroase nuanţări şi obstacole. Integrarea şi creşterea economică, ca premise ale postindustrializării, sunt studiate în capitolul trei. 18. Formele de integrare postindustrială. Integrarea postindustrială este o îmbinare armonioasă a integrării comerciale, financiare şi sociale. Având în vedere necesitatea asigurării creşterii economice cu ritm optim şi formării comportamentului de tip postindustrial, calea de realizare a acestui model este interacţiunea avantaj comparativ – avantaj competitiv naţional, al cărei criteriu principal este creşterea productivităţii muncii şi raportul optim dintre IMM şi întreprinderile mari. Realizarea premiselor determinante cere utilizarea unor rate mai mari de economisire si investiţii, perfecţionarea continuă a standardelor educaţionale, sporirea competitivităţii, un grad înalt al coeziunii sociale. Aceste premise şi condiţii sunt valabile şi actuale pentru ţările, care au aderat recent şi cele candidate la aderare la Uniunea Europeană. Problema constă în următoarele: timpul de care au nevoie ţările ECE, pentru a recupera, totalmente, diferenţele de venit faţă de UE? În medie, conform diferitelor calcule, este nevoie de 1-2 generaţii pentru ridicarea substanţială a nivelului de venituri şi de trai (tabelul 3), exigenţe care se cer a fi realizate. 19. Clasificarea ţărilor în tranziţie spre postindustrializare. În dependenţă de posibilităţile reale de creştere economică pe termen lung a ţărilor în tranziţie spre postindustrializare, în teză sunt specificate trei categorii de ţări: – ţările în tranziţie „avansată”, care sunt capabile să menţină o rată de creştere a PIB pe termen lung cel puţin dublă faţă de media UE (6-8% anual); 23

– ţările numite „concurenţi de talie medie”, care vor menţine un ritm al creşterii similar sau puţin devansat faţă de cel al ţărilor din UE; – ţările „codaşe”, cărora, actualmente, le lipseşte posibilitatea de a transforma procesul tranziţiei în avantajul lor şi care vor cunoaşte un ritm al creşterii economice mai mic decât cel al UE. Aderarea lor la societatea postindustrială necesită un timp considerabil de preaderare. Tabelul 3 Decalajul veniturilor pe locuitor în ţările Europei Centrale şi de Est faţă de media UE (2004) Ţările europene

PIB/loc, în PPPs

Slovenia Cehia Ungaria Polonia

17130 14720 12340 9450

Estonia Lituania Letonia

10170 8470 7730

Rusia Bulgaria România Ucraina Moldova

7100 6890 5830 4350 2150

PIB/loc, dol. SUA Ţările Europei Centrale 9895 5189 4761 4309 Ţările baltice 3583 3237 3153 Ţările est-europene 1899 1875 1835 812 448

În % faţă de media UE

Timpul necesar pentru a atinge media UE

48 26 23 20

11 18 24 31

17 15 15

34 40 40

9 9 9 4 2

50 51 52 57 60

Sursa: Datele Băncii Mondiale şi calculele autorului

Până în prezent, am putea menţiona politici de creştere economică în ţările ECE, care, pe de o parte, au provocat fluctuaţii ale ratelor de creştere a PIB, cicluri repetate de creştere economică explozivă, urmată de prăbuşire, cum a fost practica Bulgariei, României, R.Moldova etc.; pe de altă parte, rate de creştere moderată, dar singură, cum sunt, de exemplu, Slovenia, care are o creştere medie, în ultimii ani, de 4 – 4,5%, fiind singura ţară în tranziţie cu un venit pe locuitor de peste 2/3 din media Uniunii Europene. 20. Integrarea postindustrială şi factorul extern. Factori deosebit de importanţi în realizarea modelului integrării postindustriale devin aprofundarea relaţiilor economice internaţionale; mediul internaţional; cadrul economic şi juridic; mutaţiile şi modificările ce au loc sau care se desfăşoară în prezent în cadrul diviziunii internaţionale a muncii; specializarea internaţională. Din analiza creşterii economice mondiale, în perioada 1981-2004, se constată o evoluţie considerabilă a ţărilor cu un mare potenţial tehnic şi 24

tehnologic, care realizează o dezvoltare intensiv inovativă, deci, a ţărilor care efectuează cele mai fundamentale schimburi economice externe. În baza revoluţiei microelectronice, s-a înregistrat un adevărat salt în gradul de sofisticare al industriei mondiale, înrădăcinate puternic în ţările care dispun de o competenţă ştiinţifică şi tehnică. În opinia noastră, Republica Moldova nu dispune de acest potenţial industrial, dar în baza potenţialului uman ar putea obţine o creştere economică anuală nu mai mică de 7 – 9%. În viziunea noastră către anul 2010, produsele derivate din revoluţia tehnologică (microelectronica – circuitele integrate, robotica, noile bunuri de consum, energiile noi, mijloacele de transport şi comunicaţiile moderne) – vor reprezenta între ⅓ şi ⅔ din nomenclatorul de produse exportate din statele industriale puternic dezvoltate. În consecinţă, pe piaţa mondială, se va ajunge la o competiţie cu mult mai accentuată între producători, ceea ce va determina adânci restructurări în diviziunea internaţională a muncii. Inovaţia tehnologică, rapiditatea cu care se modifică aparatul productiv în funcţie de noile orientări ale progresului tehnico-ştiinţific devin factori decisivi pentru progresul economic şi social în majoritatea ţărilor lumii, inclusiv în R.Moldova (tabelul 4). Tabelul 4 Creşterea economică mondială în perioada 1981-2007 (creştere anuală procentuală în PIB real) Regiunea Total mondial Ţări cu venituri mari - din OCDE - în afara OCDE Ţări în curs de dezvoltare - Asia de Est - Europa şi Asia Centrală - America Latină şi Caraibe - Orientul Mijlociu şi Africa de Nord - Asia de Sud - Africa Subsahariană Ţările crizei est-asiatice Ţările în tranziţie din Europa şi Asia Centrală Ţări în curs de dezvoltare, fără cele în tranziţie Ţări în curs de dezvoltare, fără cele în tranziţie şi membre ASEAN

1981 3,1 3,1 3,0 6,6 3,0 7,7 2,6 1,9

1991 2,3 2,1 2,0 6,4 3,1 9,9 -4,4 3,4

2001 3,2 2,6 2,5 5,2 5,2 6,6 5,0 4,4

2004 3,3 2,7 2,5 5,4 5,2 6,9 5,1 4,3

2005-2007 3,4 2,8 2,7 5,7 5,3 7,5 5,2 4,4

1,0

2,9

3,7

3,6

3,7

5,7 1,9 6,9

5,7 2,2 7,2

5,5 4,1 5,2

5,7 4,0 6,1

5,9 4,2 6,8

2,4

-5,5

4,8

5,0

5,3

3,3

5,3

5,2

5,4

5,6

3,1

5,1

5,2

5,3

5,4

Sursa: Banca Mondială şi calculele autorului

Pentru a obţine o creştere economică durabilă, este nevoie de politici, care ar deschide economia ţărilor ECE, inclusiv a Republicii Moldova, către 25

investiţiile eficiente şi comerţul cu restul lumii. Cooperarea, integrarea, liberalizarea comerţului, împreună cu investiţiile eficiente, constituie calea succesului economic pentru aceste ţări. O creştere rapidă a economiei mondiale se bazează pe extinderea comerţului internaţional. La rândul său, creşterea comerţului este rezultatul unei dezvoltări tehnologice pronunţate şi a unei concentrări a eforturilor depuse în direcţia reducerii barierelor vamale. Majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare şi-au deschis economiile pentru a beneficia, pe deplin, de oportunităţile dezvoltării economice prin intermediul comerţului. Barierele comerciale din ţările industrializate, încă rămase, se menţin numai asupra produselor agricole şi în ramurile de producţie în care se foloseşte intensiv forţa de muncă, deoarece, în aceste domenii, ţările în curs de dezvoltare au un avantaj competitiv sporit. Orientarea către economia mondială a fost şi rămâne factorul esenţial în dezvoltarea avantajelor competitive, în producţia mai multor bunuri din multe ţări. 21. Indicele performanţei comerciale – indicator al integrării comerciale. Pentru a evidenţia rolul comerţului în dezvoltarea avantajelor competitive, în teză, a fost efectuată o analiză a indicelui performanţei comerciale, care poate fi utilizat în calitate de indicator al liberalizării comerţului exterior şi al integrării comerciale. Indicele performanţei comerciale (IPC) caracterizează impactul comerţului exterior asupra creşterii economice, gradului de liberalizare al comerţului. Rezultatele acestei analize pentru Republica Moldova pot fi sintetizate în următoarea concluzie: avantajele comparative (cu condiţia asigurării competitivităţii crescânde) pe piaţa mondială pot fi obţinute în viitorul apropiat numai la câteva categorii de mărfuri (produse alimentare, băuturi, inclusiv alcoolice, tutun şi articole derivate din acestea; piei brute, piei tăbăcite, blănuri şi produse din acestea; produse vegetale; materiale textile şi articole din acestea; servicii internaţionale etc.). 22. Căile integrării comerciale şi financiare. Ţările, ce urmează modelul integrării postindustriale, trebuie să-şi liberalizeze nu numai comerţul. Un efect analogic îl poate avea şi integrarea financiară. Integrarea comercială poate asigura rezultate pozitive numai în cazul complementării ei cu integrarea financiară. Modelele teoretice, cât şi cele practice, în acest domeniu, identifică mai multe căi de integrare comercială şi financiară internaţională (figura 3). 23. Rolul investiţiilor străine în procesul de integrare postindustrială. În accelerarea procesului de tranziţie postindustrială, o importanţă deosebită o au investiţiile străine. Analiza efectuată pentru obţinerea unei creşteri economice în Republica Moldova în baza modelului Solow a scos în prim-plan 26

productivitatea muncii şi investiţiile ca factori primordiali interni şi externi. De menţionat că atragerea investiţiilor străine directe în economia naţională este o tentativă bine verificată şi recunoscută de mai multe ţări (tabelul 5). INTEGRAREA POSTINDUSTRIALĂ

Integrare comercială

-

-

Experienţa internaţională Adaptarea la pieţe concrete Alegerea corectă a produsului Optimizarea căilor de distribuţie Alegerea partenerilor Instrumentarele pentru aprecierea nivelului competitivităţii - Dinamica portofoliului de export - Performanţele comerciale naţionale

Integrare financiară Creşterea economiilor băneşti interne Transfer internaţional de tehnologii Promovarea specializării internaţionale Intensificarea afluxurilor de capital Creşterea competitivităţii naţionale Politicile economice adecvate Dezvoltarea sectorului financiar Reducerea costului capitalului datorită diminuării riscului

CREŞTERE ECONOMICĂ

Figura 3. Căile prin care integrarea comercială şi financiară condiţionează creşterea economică Sursa: Elaborată de autor

Tabelul 5 Investiţii străine directe pe locuitor în unele ţări CEE (dol. SUA) Ţări Cehia Ungaria Bulgaria România Moldova Rusia Ucraina

1996 138,44 223,19 13,04 11,72 5,55 16,78 10,19

1998 361,15 208,13 65,04 90,25 17,22 18,81 14,77

2000 447,28 195,27 122,69 44,48 30,02 18,58 12,00

2002 456,81 231,71 110,47 51,37 32,47 19,98 15,17

2003 210,34 215,76 255,36 98,31 17,84 46,83 29,69

2004 446,37 414,07 303,18 230,71 37,80 67,85 35,72

Sursa: Banca Mondială şi calculele autorului

Remarcăm că un factor important în creşterea economică îl constituie transferul de tehnologii avansate şi know-how, care măreşte gradul de calificare al forţei de muncă şi al eficienţei utilizării ei. Factorul conţine în sine şi un aspect negativ – cel care provoacă pericolul „migrării inteligenţei” spre ţările dezvoltate, ceea ce micşorează capacitatea celor în tranziţie de a face faţă competiţiei şi de a implementa tehnologii avansate. Politica reuşită de integrare postindustrială necesită şi trebuie să fie susţinută şi de un bun management 27

micro- şi macroeconomic. Aceasta înseamnă o cunoaştere profundă a domeniului economic şi financiar, specialişti bine pregătiţi, cu o nouă gândire economică, în stare să elaboreze şi să susţină programele de recuperare a decalajelor şi de creştere economică. 24. Productivitatea muncii – indicator principal al integrării postindustriale. Criteriul principal şi condiţia de realizare a integrării postindustriale este nivelul productivităţii muncii în ţara respectivă. Productivitatea muncii însemnă realizarea avantajului competitiv atât la nivel de economie naţională, cât şi la nivel de firmă. Aceasta presupune folosirea deplină a tuturor posibilităţilor, ce se oferă în cazul postindustrializării, însă, în primul rând, valorificarea factorului material al industrializării. Realizarea acestei posibilităţi poate fi efectuată printr-o îmbinare armonioasă a factorilor intensivi şi extensivi de creştere economică: economia de piaţă organizată, socialorientată, care se constituie în ţările aflate în tranziţie spre postindustrializare, cere realizarea unor indici de productivitate a muncii mai înalţi, decât media lor în însăşi societatea postindustrială, iar realizarea avantajului competitiv oferă posibilităţi economice şi sociale în acest sens, contribuie la dezvoltarea structurii economice, la crearea de bunuri. 25. Rolul neofactorilor ai creşterii economice în contextul integrării postindustriale. Aprecierea locului şi rolului factorilor „clasici” ai creşterii economice, actualmente, nu trebuie analizată în mod simplist, ci trebuie corelată cu prezenţa, combinarea, substituirea celorlalţi factori de producţie, inclusiv cu influenţele progresului tehnico-ştiinţific, ce afectează latura calitativă a proceselor. Ştiinţa, cunoştinţele devin un instrument, un mijloc de a obţine rezultate sociale şi economice. Nu atât ştiinţa şi informaţia, cât faptul că ele deschid noi orizonturi în folosirea raţională, la nivel internaţional, a factorilor „clasici” ai creşterii economice, pot fi considerate ca tendinţe caracteristice societăţii postindustriale şi respectiv, economiei de piaţă organizată, social-orientată. Subliniind rolul, importanţa informaţiei şi cunoaşterii, în prezent şi în perspectivă, este posibilă, în viziunea autorului, definirea unor puncte-cheie în procesul tranziţiei de la societatea industrială la economia de piaţă organizată, social-orientată, care permit nu numai evidenţierea noului tip de societate, ci şi modificările parvenite din noul rol al factorilor de producţie: ƒ rolul factorilor „clasici” nu se diminuează, ci trece într-o nouă calitate, fiind dependente de informaţie, cunoştinţe, nivelul de profesionalism al angajaţilor; ƒ stabilitatea ritmului de creştere economică este determinată de ponderea factorilor intensivi, în primul rând, de mărimea investiţiilor în factorul uman; ƒ informatizarea societăţii, formarea personalităţii de tip postindustrial devine forţa motrice a dezvoltării economice durabile, creşterii economice. Factorii creşterii economice, analizaţi de către autor, pot într-un mod eficient, să contribuie la dezvoltarea economică a ţării respective numai în 28

cazul, când se ţine cont şi de impactul factorilor exogeni: numai prin intermediul relaţiilor economice externe poate fi realizat avantajul competitiv pe piaţa mondială, care asigură o prosperare a naţiunii. Este vorba, în primul rând, despre informaţiile şi cunoştinţele acumulate de experienţa mondială şi care pot fi folosite de o anumită ţară sau firmă. După natura şi formele lor de participare în procesul de producţie, în cadrul firmelor informaţiile şi cunoştinţele specifice se asociază cu capitalul intelectual. Spre deosebire de activele fixe şi circulante (pământul, utilajul, materia primă, banii etc.), capitalul intelectual nu este palpabil şi vizibil: dacă factorii clasici reprezintă active materiale, atunci informaţiile şi cunoştinţele sunt nemateriale. Capitalul intelectual reprezintă un „creier colectiv”, care generează cunoştinţe ştiinţifice generale, se comportă ca o proprietate intelectuală. Toate elementele capitalului intelectual pot fi examinate ca factori, de care, într-o măsură mai mare sau mai mică, depinde crearea bogăţiei societăţii contemporane. Drepturile de proprietate, licenţele, patentele, baza de date procurate etc. nemijlocit devin active ale firmei, prevăzute în bilanţ în calitate de capital. Pe de altă parte, realizarea avantajului competitiv înseamnă pentru firmă o amplasare mai favorabilă pe piaţă, ce îi acordă priorităţi suplimentare în acumularea noilor cunoştinţe ca factor esenţial al creşterii economice şi majorării volumului de producţie. 26. Analiza creşterii economice a Republicii Moldova în contextul postindustrializării (model matematic). În baza modelelor matematice, s-au efectuat prognoze privind evoluţia economiilor naţionale, anticipându-se anumite stări dificile, respectiv de gestionare a situaţiilor de criză economică. Acest calcul s-a efectuat pentru economia Republicii Moldova în baza indicilor preventivi din SCERS. Dacă integrăm această analiză, introducând rezultatele într-un tabel, atunci el se prezintă în forma din tabelul 6. Tabelul 6 Prognoza dezvoltării economice a Republicii Moldova (2004-2014) Indicatorii macroeconomici Munca L(mii oameni) Eficienţa E(dol.SUA) Capitalul K(mln.dol) Înzestrarea tehnică a muncii k=K/L(dol/om) Productivitatea muncii Y/L(dol.SUA) Ycalc(mln.dol) Yscers(mln.dol)

Anii 2004 1599 391 15691

2006 1696 406,7 15661

2008 1799 423,2 15796

2010 1909 440,3 16134

2012 2025 458,1 16725

2014 2148 476,6 17634

9813

9234

8780

8451

8259,5

8209

964,4

1032,7

1048

1067,6

1086

1116

1542 1790

1751 2088

1885 2436

2038 2841

2199 3314

2398 3865

Sursa: Calculul autorului

Astfel, estimând datele SCERS prin coeficienţii lui Harrod şi Solow, putem concluziona că, în anul 2014, PIB-ul nu poate fi dublat cu o creştere de 5% 29

sau chiar cu 8% anual, în varianta cea mai optimistă. Pentru a pune în evidenţă posibilităţile prin care, totuşi, se poate ajunge la o stare cât de cât apropiată de cea prognozată, este necesar să mărim creşterea investiţiilor, care au un impact direct asupra formării capacităţilor noi de producţie. Raportul K/L trebuie să fie în creştere substanţială şi nu în descreştere, cum este cazul Republicii Moldova. Totodată, există şi o altă soluţie, care presupune ca rata economiilor să fie într-adevăr egală cu cea a investiţiilor. În acest caz, cu ajutorul unor politici adecvate şi mecanisme speciale, va fi posibil, în opinia autorului, ca nivelul investiţiilor, pornind de la alocarea integrală a acestora, să provoace ritmuri de creştere economică de 13-15% anual. Un alt factor de influenţă este eficienţa muncii creative, în condiţiile în care înzestrarea ei cu capital este în creştere şi care necesită o permanentă perfecţionare profesională, poate asigura un spor substanţial din PIB. Atragerea de fluxuri investiţionale, creşterea eficienţei muncii şi introducerea de noi tehnologii trebuie să fie pilonii oricărei strategii şi acţiuni guvernamentale şi private. Extinderea investiţilor, instruirea generaţiilor viitoare, cât şi calificarea personalului existent în condiţiile actuale, ar putea fi baza şi forţa motrice, pe termen scurt, a performanţelor tehnologice. Prerogativele şi fundamentele dezvoltării Republicii Moldova în condiţiile integrării postindustriale sunt evidenţiate în capitolul patru. 27. Asigurarea competitivităţii economiei R. Moldova – şansă pentru integrarea postindustrială. Necesitatea integrării ţărilor ECE este un scop, un mijloc, un instrument, o posibilitate de dezvoltare intensivă a tuturora. Viitorul democraţiei, prosperităţii economice şi sociale a acestor ţări, inclusiv a Republicii Moldova, este strâns legat de integrarea europeană, fapt recunoscut atât de politicieni, cât şi de practicieni. Din analizele făcute de către autor rezultă că Republica Moldova nu a întreprins încă transformările instituţionale şi de producţie necesare pentru a transpune în practică, cu eficienţa aşteptată, cerinţele integrării europene şi, respectiv, postindustriale. Nu există o economie de piaţă funcţională aptă să facă faţă presiunilor concurenţiale; lipsesc instituţii stabile, care garantează democraţia, primatul legii, drepturile omului. Realizarea acestor obiective devine posibilă în baza unor strategii clare atât la nivelul economiei naţionale, cât şi la nivelul firmelor. Este necesar să se ia în consideraţie că un rol decisiv în formarea societăţii postindustriale, inclusiv în realizările cu succes de politici „catching-up”, de integrare postindustrială, îl are avantajul competitiv al unei sau altei naţiuni la toate nivelurile. Teoria avantajului competitiv, abordată de mai mulţi autori, a suportat mai multe modificări şi, completamente, răspunde la întrebarea: de ce o naţiune devine ţară-gazdă pentru atât de mulţi lideri dintr-un domeniu la un moment dat? Răspunsul este dat de nivelul competitivităţii. Avantajul competitiv nu se rezumă doar la explicaţii teoretice, dogmatice, fără o verificare în practică. El are un caracter puternic operaţional sub triplu aspect: 30

a) impune efectuarea unor analize empirice la nivel micro-, mezo- şi macroeconomic pentru a pune în evidenţă cauzele şi consecinţele unor politici; b) invită la formularea şi aplicarea unor politici adecvate, care să conducă la o dezvoltare economică durabilă; c) indică căile şi metodele de acţiune în vederea realizării obiectivului principal – creşterea economică, sporirea gradului de competitivitate şi internaţionalizarea economiei. În condiţiile aderării la piaţa unică europeană, competitivitatea presupune alte dimensiuni, iar pentru unele ţări, cum este şi Republica Moldova, acest concept obţine şi o conotaţie deosebită. Internaţionalizarea economiei aduce Republicii Moldova şi unele restricţii. O strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung, cu şanse de reuşită, nu poate fi elaborată, decât dacă se realizează anumite obiective de politică economică: realizarea macrostabilităţii economice; finalizarea privatizării; realizarea unui management performant la nivelul firmelor autohtone; restructurarea sistemului bancar; crearea unui mediu concurenţial în economie. Implementarea acestor obiective vor contribui la creşterea credibilităţii Republicii Moldova pe plan extern. 28. Indicatorii creşterii competitivităţii. Pentru o firmă mediul intern de afaceri joacă un rol central în succesul său pe piaţă, deşi rolul naţiunii, în competiţia de pe pieţele internaţionale nu este mai puţin important atât pentru firme, cât şi pentru guverne. În centrul teoriei competitivităţii naţionale, a fost pus principiul importanţei strategiei competitive a fiecărei ramuri industriale, fiecărei întreprinderi. În crearea unei prosperităţi economice, factorul-cheie devine productivitatea. Productivitatea înaltă a muncii nu numai că determină un nivel ridicat al salariilor, dar creează venitul naţional. Un nivel de trai ridicat depinde de capacitatea firmelor dintr-o ţară de a atinge nivele înalte de productivitate şi de a menţine şi îmbunătăţi aceste rezultate. Factorii identificaţi privind mediul de afaceri, resursele şi procesul de inovare contribuie direct la succesul economic şi pot fi analizaţi prin intermediul a cinci indicatori ai succesului obţinut de ţările Europei Centrale şi de Est, inclusiv R. Moldova, în creşterea competitivităţii şi realizarea economiei de piaţă organizată, social-orientată: PIB pe locuitor; conţinutul (structura) PIB; productivitatea muncii; folosirea raţională a forţei de muncă; specializarea comerţului. Valorificarea lor necesită în prezent atât menţinerea potenţialului tehnologico-ştiinţific, cât şi renovarea lui, restructurarea totală în vederea asigurării competitivităţii pe piaţa mondială, modernizării locurilor de muncă şi creării altora noi, reducerea exportului de materii prime. Ca urmare devine necesară alegerea priorităţilor de dezvoltare, bazate pe utilizarea tehnologiilor industriale avansate, care nu numai ar putea să schimbe calitativ structura economiei ţării, dar şi ar conduce la schimbări sociale pozitive. 29. Măsuri necesare aderării Republicii Moldova la procesul integrării postindustriale. În teză, sunt propuse soluţii, care ar putea asigura un avantaj 31

competitiv pentru Republica Moldova şi care trebuie să devină vectori ai competitivităţii şi măsurilor necesare pentru realizarea acestor obiective. Ne vom referi la câteva grupe de măsuri în domeniile în care pot fi aplicate: 9 la nivel macro – stabilitatea economică, competiţia, perceperea afacerilor, calitatea vieţii, mediul de afaceri; 9 în domeniul resurselor – optimizarea capitalului fizic, investiţiile străine eficiente directe, implementarea tehnologiilor performante; 9 în procesul de inovare – cercetarea şi dezvoltarea ştiinţei, tehnologiilor avansate, spiritul întreprinzător, comercializarea cunoştinţelor pe plan internaţional, între firme; 9 din punct de vedere al rezultatelor – evoluţiile-cheie în ce priveşte PIB-ul pe locuitor, productivitatea, folosirea forţei de muncă, comerţul, schimbările din structura producţiei. Analiza comparativă a competitivităţii Republicii Moldova a indicat faptul că ea se confruntă cu probleme comune Regiunii Sud-Est Europene: dacă după indicatorii de competitivitate ţara se situa relativ mai bine, indicatorii de performanţă economică, sectorul financiar şi politica privind mediul înconjurător lăsau de dorit. 30. Constrângerile competitivităţii în Republica Moldova. În baza studiului efectuat de către autor asupra economiei moldoveneşti, pot fi enumerate câteva constrângeri principale ale competitivităţii, care se aplică direct sau indirect în Republica Moldova: • lipsa tehnologiilor performante de procesare a materiei prime, în primul rând, agricole; • sistemul bancar slab, cu un nivel scăzut de intermediere, costuri mari de capital, cu o lipsă acută de disciplină financiară, cu o slabă alocare de fonduri pentru credite; • predominarea micului business pe piaţa internă şi lipsa unei strategii eficiente de creştere a competitivităţii acestui sector pe pieţele internaţionale; • nesiguranţa stabilităţii politice în ţară erodează competitivitatea naţională prin descurajarea atât a investitorilor interni, cât şi a celor străini; • Republica Moldova nu are un plan de lungă durată de acţiune (o strategie) privind dezvoltarea sa şi capacitatea de a traduce intenţiile în acţiuni concrete; • sistem legislativ incoerent şi aplicarea slabă a legilor adoptate; • corupţia la toate nivelele; • infrastructura relativ slabă; • remunerarea inadecvată a forţei de muncă, relativ bine instruite; • parteneriat slab între Guvern şi sectorul privat, iar programele elaborate nu reflectă preocupările sectorului privat; Asigurarea competitivităţii necesită un set complex de activităţi, ce se consolidează reciproc la nivelul firmelor şi al ramurilor economice, susţinut de politici şi acţiuni instituţionale la nivelul conducerii naţionale şi locale. Un 32

obstacol major al competitivităţii îl constiuie mentalitatea veche a oamenilor, combinată cu incapacitatea lor de a forma un capital social de încredere şi cooperare. Învăţând din experienţa altor naţiuni, care şi-au făurit prosperitatea cu ajutorul analizei menţionate mai sus, se pot formula recomandări, care privesc sectorul privat, sectorul public şi dialogul dintre ele. În acest proces, un rol important îl deţin instituţiile societăţii civile, cum ar fi asociaţiile de afaceri, de consultanţă şi sociale etc. 31. Rolul IMM în contextul integrării postindustriale. Asigurarea competitivităţii economiei Republicii Moldova este indisolubil legată de potenţialul sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Analiza acestui sector, în relevanţa sa, permite găsirea prerogativelor şi propunerea căilor optimale de dezvoltare în situaţia, când Republica Moldova nu dispune şi, în timpul apropiat, nici nu va dispune de întreprinderi mari, capabile să concureze cu altele, similare pe pieţele europene şi mondiale. Este necesar, totodată, de menţionat că sectorul IMM nu poate activa altfel, decât într-o interacţiune strânsă cu alte întreprinderi mici, dar şi cu întreprinderi funcţionale mari. Interacţiunile reciproce dintre întreprinderile mici sunt o formă a interacţiunii întreprinderilor mari cu cele mici. În funcţie de geneza interacţiunilor economice, deosebim structuri afiliate şi uniuni de întreprinderi (alianţe). Structurile afiliate reprezintă o reţea de firme mici, în care una este dominantă. Oportunitatea formării unor astfel de formaţiuni se explică prin încercarea diversificării maximale a activităţii de producere şi micşorarea riscurilor în desfacere. Alianţele reprezintă uniuni de întreprinderi mici, la început autonome, care urmăresc scopul micşorării costurilor tranzacţionale, folosind cele mai avantajoase procedee de organizare (cooperare) comună a muncii. Încercări de a forma astfel de asociaţii ale întreprinderilor mici şi mijlocii au fost întreprinse şi în R.Moldova. Nominalizăm asociaţia „Incon”, care a întrunit mai multe fabrici de conserve din ţară, sau aşa-numitele parcuri industriale „Tracom”, „Alfa”, „Sigma”, care aveau intenţia de a uni un şir de întreprinderi mici, ce se aflau pe teritoriul foştilor giganţi industriali. Majoritatea acestor uniuni nu se bucură de succes, în primul rând, din cauza faptului că legăturile reciproce dintre ele nu sunt stabile. Aceste legături, practic, nu se încadrează în structuri adecvate IMM-urilor. O altă cauză importantă a fost lipsa unui scop comun final care ar întruni aceste întreprinderi. Procesul de asociere a IMM devine important pentru stabilizarea economiei. Este vorba de asigurarea unui ritm stabil al creşterii economice şi posibilitatea realizării modelului de integrare postindustrială. Simbioza economică reprezintă alipirea mai multor agenţi economici, astfel formându-se relaţii stabile între ei, aducând fiecărui membru un avantaj economic, ce se formează pe parcursul activităţii lor comune. Simbioza economică a întreprinderilor mici, practic, nu este studiată, ceea ce determină şi actualitatea cercetărilor destul de actuale în domeniul dat.

33

32. Indicele dezvoltării IMM. Din analiza dezvoltării IMM în ţările Europei Centrale şi de Est, putem constata că UE şi ECE au introdus un indice nou, numit „indicele dezvoltării IMM”. Este un indicator economic complex, care încorporează ponderea sectorului IMM în performanţa totală a economiei şi poate fi exprimat în procente ori/şi PIB pe locuitor (tabelul 7). În calculul acestui indice, se iau în consideraţie: ponderea sectorului privat; ponderea produselor finale ale IMM în PIB; ponderea forţei de muncă încadrată la IMM în totalul forţei de muncă a ţării. Este dificil de constatat dacă o ţară cu un indice ridicat ar avea şi cel mai dezvoltat şi avansat sector IMM. Oricum, indicele dezvoltării IMM este un instrument pentru o analiză comparativă şi determinarea tendinţei în schimbarea mediului IMM. Tabelul 7 Indicele dezvoltării IMM Indicele dezvoltării IMM Cota-parte IMM din PIB pe locuitor

Cehia 0,14 723

Estonia 0,25 820

Ungaria 0,26 1113

Moldova 0,05 164

Sursa: calculele autorului

33. Reţele de producere şi distribuţie. Pentru a fi performantă, economia fiecărei ţări, necesită o puternică reţea de producţie şi distribuţie, formată din întreprinderi mari, mai ales în domeniile industrial şi transporturi. Reţelele sunt organizaţii formale sau informale, ce facilitează schimbul de informaţii şi tehnologie şi în care au loc acţiuni de coordonare şi colaborare între clustere. Acestea pot fi, de exemplu, camerele de comerţ şi industrie, asociaţiile comerciale sau asociaţiile profesionale, societăţile comerciale şi centrele de pregătire (şcoli, institute, universităţi). Realităţile economice demonstrează existenţa unor puternice relaţii de complementaritate cu firmele mari, pe de o parte, şi cu IMM, pe de altă parte. O economie este cu atât mai „sănătoasă” şi mai performantă, cu cât prezintă o structură echilibrată nu doar sub aspect sectorial, ci şi dimensional, obţinându-se efecte de sinergie superioare. În economiile postindustriale este încurajată crearea şi dezvoltarea de clustere şi reţele, deoarece s-a constatat că acestea generează creşterea productivităţii muncii prin accesul la furnizori, personal calificat şi specializat, informaţii şi training, şi reprezintă un mediu propice pentru dezvoltarea activităţilor de inovare şi comercializare a rezultatelor acestor activităţi. Spre deosebire de ţările UE, unde clusterele au tradiţie şi există politici în domeniu, în majoritatea ţărilor ECE, acest concept este prea puţin cunoscut şi pus în aplicare. Prin urmare, în viitorul cel mai apropiat devine necesar de a conştientiza importanţa reţelelor de producţie şi distribuţie în domeniul competitivităţii, de a crea condiţii de formare a clusterelor multinaţioanle, de a identifica rolul guvernelor în domeniu, precum şi promovarea exemplelor pozitive.

34

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI Cercetările efectuate ne permit să formulăm următoarele concluzii: 1. Asigurarea creşterii economice durabile devine posibilă numai în baza utilizării preponderente a resurselor principial noi, cu diminuarea considerabilă a celor tradiţionale. Problema „resurse-nevoi”, proprie oricărei economii, devine tot mai stringentă. Apare necesitatea înlocuirii modelului „omulnumăr”, cu „omul-valoare”, „omul-personalitate”. Pentru ţările Europei Centrale şi de Est, acest model devine realizabil prin intermediul integrării postindustriale. Societatea postindustrială presupune o dezvoltare economică durabilă, condiţionată de interesele socio-economice ale omului. Totodată, este justă afirmaţia, conform căreia procesul de postindustrializare s-a realizat cu succes datorită globalizării, iar ţările în tranziţie pot ajunge la nivelul societăţilor postindustriale numai pe calea integrării cu ele. Din multiplele avantaje, pe care le oferă integrarea postindustrială, un loc deosebit îl ocupă competitivitatea. Acest fapt este o consecinţă a restructurărilor tehnologice, a reducerii pronunţate a ciclului de viaţă al produselor şi a eforturilor în cercetare-dezvoltare – activitate a cărei importanţă devine tot mai mare. 2. Formarea unui nou tip de relaţii economice umane în etapa postindustrială este motivată de caracterul suprautilitar, şi nu de interesele materiale ale omului; în contextul acestor cercetări aceasta se determină prin noţiunea creativitate. Creativitatea cuprinde nu numai mărfurile produse, ci şi potenţialul intelectual al subiectului, ce permite obţinerea, de către om, a unor succese remarcabile, iar de către societate – a unor surse nelimitate, care, spre deosebire de bunurile materiale, sunt inepuizabile. Semnificaţia creativităţii în economia contemporană se reflectă pe larg în activitatea inovaţională, în influenţa ei puternică asupra ritmului de dezvoltare economică şi asupra poziţiei unor ţări în sistemul economic mondial. Societatea postindustrială se caracterizează prin următoarele caracteristici de bază: stabilitate în dezvoltarea economică în baza optimizării investiţiilor şi implementării inovaţiilor; dezvoltare prioritară a sectorului prestări servicii faţă de cel al producţiei materiale şi asigurarea bunăstării sociale; nivel înalt de informatizare; formarea comportamentului economic postindustrial; infrastructură adecvată procesului de obţinere a cunoştinţelor – cercetare-inovare. 3. Analiza constituirii societăţii postindustriale şi intercalarea ei cu tipurile de economii, examinate sub aspectul formării competitivităţii, au permis justificarea delimitării a trei tipuri de piaţă: liberă, dirijată şi organizată. Pe ultima o concepem ca fază iniţială a societăţii postindustriale, care evoluează în baza unor astfel de pârghii economice, ca investiţiile în inovaţii. Respectiv, economiile bazate pe investiţii, inovaţii contribuie la formarea şi derularea pieţei organizate, iar economia bazată pe bunăstare este forma superioară a pieţei organizate. Aceste premise fundamentale stau la baza argumentării necesităţii tranziţiei ţărilor exsocialiste spre economia de piaţă organizată, social-orientată. Au fost evidenţiate de către autor trei probleme cu care se confruntă economia de piaţă organizată, social-orientată: – organizarea procesului de producţie în conformitate cu noul 35

sistem de valori; – interferenţa formelor şi relaţiilor de proprietate în scopul stabilităţii sociale, cauzate de polarizarea societăţii; – asigurarea creşterii continue a nivelului de viaţă bazat pe dezvoltarea personalităţii, asigurării creativităţii muncii. Ridicarea nivelului de trai al păturilor defavorizate şi antrenarea lor în societatea postindustrială, înlăturarea contradicţiilor sociale sunt posibile doar dacă noua societate se va dezvolta pe o bază proprie. Aceasta este tendinţa principală a economiei de piaţă organizată, social-orientată şi deosebirea ei cardinală faţă de celelalte politici „catching-up”. 4. Analiza întreprinsă ne permite să formulăm următoarele consideraţii referitor la caracteristica economiei de piaţă organizată, social-orientată (EPOSO): EPOSO nu poate exista în afara PTŞ, care, în ultimele decenii, a asigurat o dezvoltare substanţială a civilizaţiei, ce se exprimă prin creşterea puternică a influenţei omului asupra naturii; EPOSO este renunţarea la valorile şi legităţile de piaţă tradiţională; EPOSO asigură disimularea proprietăţii, care conduce la eliminarea de pe arena contradicţiilor sociale a clasei tradiţionale de proprietari şi la apariţia managerilor, care controlează nu atât proprietatea, cât aspectele procesului de producţie. În consecinţă, apare o formă specifică de proprietate – proprietatea personală asupra mijloacelor de producţie. 5. EPOSO este o economie deschisă, care-şi manifestă superioritatea prin fluxuri intense de capital, forţă de muncă, transferuri tehnologice, schimb de informaţii, cunoştinţe etc. Toate acestea devin absolut necesare pentru asigurarea priorităţii principale a societăţii postindustriale – creativitatea, iar procesul de integrare economică internaţională şi regională sunt forme şi căi necesare EPOSO de a se realiza. Cauzele integrării – asigurarea productivităţii înalte, libera circulaţie a factorilor de producţie, apariţia şi dezvoltarea firmelor multinaţionale etc., se completează, în etapa actuală a globalizării, cu una nouă şi anume – asigurarea competitivităţii naţionale. Ultima direcţionează procesul de integrare economică internaţională şi regională prin intermediul accelerării creşterii economice, spre formarea societăţii postindustriale, devenind unul din scopurile principale ale integrării. 6. Integrarea, având drept scop postindustrializarea şi fiind un fenomen global, se realizează la nivel regional prin unirea eforturilor unui grup de ţări în baza efectelor sinergetice. Astfel, integrarea economică interstatală necesită o complementaritate bazată pe un nivel de dezvoltare similară, în aşa mod, încât părţile dezarticulate nu pot constitui un întreg coerent, iar etapele maturizării unei asemenea integrări vor fi: dependenţa de import; producerea de valoare adăugată; produse în baza tehnologiilor de vârf; servicii High-Tech. Calea parcursă de ţările Europei Centrale şi de Est de integrare în Uniunea Europeană s-a dovedit a fi una din cele mai reuşite, iar modelul propus pentru aceste ţări, în viziunea noastră, poate fi numit integrare postindustrială, deoarece scopul final, de la bun început, a fost formarea societăţii postindustriale, fiind, totodată, şi derivata cea mai reuşită a modelului „catching-up”. Factorii, ce au determinat realizarea acestei căi, sunt asigurarea unui ritm de creştere economică înalt şi formarea comportamentului de tip postindustrial. Modelul menţionat stă la baza constituirii economiei de piaţă organizată, social-orientată. Specificul acestei 36

abordări rezidă în posibilitatea corelării părţilor pozitive ale industrializării cu priorităţile ce le acordă postindustrializarea – asigurarea unei competitivităţi înalte în baza forţei creative a omului, fapt care redă esenţa modelului est-european de integrare postindustrială. 7. Integrarea postindustrială, în aceste condiţii, se prezintă ca fundament teoretic necesar, care îmbină elementele pozitive, confirmate de practica economică, a modelelor de creştere economică liberal şi social-democrat. Reorientând astfel politica şi practica tuturor structurilor de stat, poate fi asigurată o creştere economică stabilă, echilibrată, social-orientată. 8. Integrarea postindustrială este un proces asimetric de unire a eforturilor unui grup de ţări, cum sunt ţările ECE şi ţările UE şi se bazează pe următoarele strategii: asigurarea creşterii economice durabile bazate pe proporţii înalte a formării de capital, în primul rând, de investiţii străine directe; integrarea comercială şi financiară, ca principii de bază ale economiei de piaţă funcţională; aprecierea avantajului competitiv ca sistem economic nou de creare a avuţiei materiale şi spirituale, ca criteriu principal al modelului de integrare postindustrială; optimizarea structurii economiilor naţionale, punându-se accent pe formarea comportamentului de tip postindustrial. 9. Inovaţia tehnologică, actualizarea sectorului productiv în baza progresului tehnico-ştiinţific devin factori decisivi pentru progresul economic, în majoritatea ţărilor lumii, inclusiv în ţara noastră. În acest context, cooperarea, integrarea, liberalizarea comerţului, împreună cu investiţiile efective formează calea succesului economic al majorităţii ţărilor Europei Centrale şi de Est. Indicele performanţei comerciale (IPC) caracterizează impactul comerţului exterior asupra creşterii economice, gradul de liberalizare a comerţului. Ţările, ce urmează modelul integrării postindustriale îşi liberalizează comerţul. 10. Economia de piaţă organizată, social-orientată, presupune realizarea unor indici ai productivităţii muncii mult mai înalţi, decât media obţinută în societatea postindustrială. Nivelul productivităţii muncii creative este indicatorul principal al economiei de piaţă organizată, social-orientată. Aceste deziderate pot fi realizate printr-o îmbinare armonioasă a factorilor intensivi şi extensivi ai creşterii economice. Astfel, s-ar putea asigura o creştere economică prin modernizarea şi revitalizarea rapidă a economiei, prin valorificarea potenţialului uman. Competitivitatea oferă cetăţenilor posibilităţi economice, sociale, care contribuie la raţionalizarea structurii economice, la crearea bunurilor materiale, spirituale, la înregistrarea progreselor în realizarea stabilităţii economice şi sociale. 11. Economia de piaţă organizată, social-orientată, ca concepţie şi direcţie de dezvoltare pentru Republica Moldova, constă în recunoaşterea schimbărilor postindustriale ca procese fundamentale şi determinante în dezvoltarea omenirii, fără căutarea unor căi separate de dezvoltare pentru ţara noastră. În lumina teoriei societăţii postindustriale, necesită renunţarea la diferite iluzii referitoare la experimentarea economică şi socială şi direcţionarea eforturilor pentru cercetarea şi reproducerea experienţei pozitive din unele ţări avansate pe calea civilizaţiilor postindustriale. În baza modelelor economico-matematice, s-au efectuat prognoze privind evoluţia economiilor naţionale, anticipându-se anumite stări dificile, 37

respectiv, potenţându-se capacitatea de gestionare a unor situaţii de criză economică. Analiza efectuată pentru economia Republicii Moldova, luând drept reper datele preventive din SCERS, a constatat că nici în viitorul apropiat (2010), nici în cel mai îndepărtat (2015) PIB-ul nu poate fi dublat ca rezultat al creşterii de 5% sau 8% anual, scenariul optimist propus de guvern. Pentru a pune în evidenţă modalităţile prin care, totuşi, se poate ajunge la o stare, cât de cât, apropiată de cea programată, trebuie să orientăm eforturile spre creşterea investiţiilor, care au un impact direct, pozitiv, asupra formării de capitaluri noi. Concomitent, ar fi just să se acorde atenţie formării profesionale a forţei de muncă, educaţiei şi ocrotirii sănătăţii. 12. Actualmente, avantajul competitiv apare ca un instrument nou al integrării europene şi, deci, al integrării postindustriale. Studiul efectuat confirmă faptul că Republica Moldova încă nu a efectuat schimbările instituţionale şi de producţie necesare pentru a transpune în practică acest avantaj cu eficienţă scontată. Nici unul dintre pilonii necesari funcţionării cu succes a economiei de piaţă organizată nu a devenit completamente funcţional, iar reformele lente, deseori, contradictorii, constituie cauza principală, pentru care economia ţării nu poate face faţă presiunilor competitive şi forţelor pieţei europene. 13. Analiza efectuată asupra sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), în relevanţa sa pentru integrarea postindustrială a economiei naţionale, permite găsirea prerogativelor şi propune căile optimale de dezvoltare. Republica Moldova nu dispune de întreprinderi mari, capabile să concureze pe pieţele europene şi mondiale. Din analiza dezvoltării IMM în ţările Europei Centrale şi de Est, putem identifica evaluarea potenţialului IMM prin utilizarea indicelui dezvoltării IMM, care este un indicator economic complex, indicator al dezvoltării IMM. 14. Interacţiunile reciproce dintre întreprinderile mici este o formă iniţială ce se naşte în interiorul sistemului de interacţiuni ale întreprinderilor mari cu cele mici. Acţiunile reciproce dintre întreprinderile mici sunt răspândite mai mult în acele ramuri unde este înaltă concentrarea capitalului. În funcţie de geneza interacţiunilor economice, deosebim structuri afiliate şi uniuni de întreprinderi (alianţe). Structurile afiliate reprezintă o reţea de firme mici, în care una este dominantă. Oportunitatea formării unor astfel de formaţiuni se explică prin încercarea diversificării maximale a activităţii de producţie şi micşorarea riscurilor în desfacere. Alianţele sunt uniuni de întreprinderi mici, la început, de sine stătătoare, care urmăresc scopul micşorării costurilor de tranzacţie, folosind cele mai avantajoase procedee de organizare (cooperare) comună a muncii. Aceste forme de interacţiune a întreprinderilor, în condiţiile integrării postindustriale, sunt capabile să genereze forme noi, mult mai progresive, de organizare a activităţii antreprenoriale – reţele de producţie şi distribuţie de tip cluster. 15. Condiţiile socio-economice, geografice şi politice pot deveni factori ai constituirii economiei de piaţă organizată, social-orientată, în cazul în care, nu numai conducerea de vârf, dar şi agenţii economici sunt cointeresaţi de procesul de integrare postindustrială. Recomandări: 1. Este necesar ca guvernele ţărilor Europei Centrale şi de Est şi, în primul 38

rând, al Republicii Moldova, să pună la baza elaborării strategiilor de dezvoltare economică, a programelor naţionale principiile economiei de piaţă organizată, social-orientată. Această condiţie trebuie să devină o prioritate în dezvoltarea lor. Realizarea acestei oportunităţi poate şi trebuie să fie realizată prin intermediul modelului integrării postindustriale – o modificare reuşită a politicilor „catching-up”, completată cu un set de măsuri complexe, ce ţin de asigurarea avantajului competitiv. 2. Ministerului Economiei şi Comerţului al Republicii Moldova, ministrului de resort i se recomandă o implementare mai amplă a performanţelor economice, tehnice, tehnologice şi organizatorice, aplicate cu succes în ţările Europei Centrale şi de Est, şi anume: a) intensificarea fluxurilor comerciale şi financiare în baza importului de tehnologii şi servicii „High Tech”; b) pentru evoluţia cu succes a economiei naţionale este necesar a beneficia de avantajul teritorial ca zonă de tranzit în relaţiile comerciale internaţionale, ceea ce presupune elaborarea şi implementarea în practică a unui program naţional al dezvoltării transportului internaţional şi integrarea Republicii Moldova în sistemul european al transportului de mărfuri; c) în domeniul migraţiei forţei de muncă, este necesară semnarea de acorduri internaţionale bilaterale şi multilaterale, pentru a reglementa procesele de migraţiune a populaţiei apte de muncă, pentru a asigura garanţii legale stabile în domeniul protecţiei sociale pentru migranţi şi membrii familiilor acestora; d) în domeniul atragerii investiţiilor efective, este necesarã elaborarea unei concepţii coerente, care ar ţine cont de interesele strategice ale dezvoltării economice a Republicii Moldova. e) crearea condiţiilor pentru solicitarea muncii creative în Republica Moldova. 3. Pentru a dubla, conform prevederilor SCERS, nivelul PIB către anul 2015, este necesar ca Ministerul Economiei şi Comerţului al Republicii Moldova să dispună de pârghii economice de influenţare directă a componentelor de creştere economică şi anume: majorarea investiţiilor productive până la o creştere de 1820% anual; creşterea eficienţei muncii şi introducerea de noi tehnologii; crearea unui mecanism eficient de antrenare a economiilor populaţiei în investiţii; creşterea ponderii investiţiilor străine eficiente până la 25-30%: 4. Biroului Naţional de Statistică al R.Moldova i se propune de a introduce, în sistemul de analiză, indicatorii de bază ai dezvoltării economiei ţării, ca: productivitatea muncii şi derivatele ei respective; crearea de noi locuri de muncă; speranţa de viaţă; securitatea economică, agroalimentară, ecologică. În conformitate cu aceşti indicatori, Ministerul Economiei şi Comerţului, Biroul Naţional de Statistică ar putea evalua mai adecvat atât activitatea tuturor organelor de stat, cât şi a sectorului real al economiei şi, astfel, ar creşte încrederea populaţiei în guvernanţi. 5. Este necesar ca Guvernul Republicii Moldova să elaboreze programul de diversificare şi apreciere a importurilor, a exporturilor, pornind de la necesitatea şi securitatea economică a ţării. 6. Guvernul Republicii Moldova trebuie să contribuie la formarea 39

comportamentului de tip postindustrial, prin alocaţii adecvate în ştiinţă, cultură, învăţământ. Ca sursă principală de abilităţi fundamentale relevante pentru dezvoltarea societăţii, guvernul trebuie să se concentreze asupra învăţământului şi instruirii, în special asupra abilităţilor analitice şi manageriale, de care duce lipsă economia ţării. Sprijinul statului, acordat prin introducerea şi implementarea politicilor corespunzătoare, este o condiţie esenţială pentru creşterea competitivităţii în acest domeniu. 7. Este necesară implementarea în practica evidenţei economice a următorilor indicatori ai competitivităţii: nivelul mediului de afaceri, care măsoară stabilitatea macroeconomică, competiţia, perceperea afacerilor şi calitatea vieţii; nivelul utilizării resurselor, cu ajutorul căruia se măsoară capitalul uman şi fizic, finanţele, tehnologia, cercetarea şi dezvoltarea; nivelul procesului de inovare, care măsoară exploatarea comercială a ştiinţei şi tehnologiei, spiritul întreprinzător, difuzarea cunoştinţelor pe plan internaţional şi între firme; cuantumul rezultatelor, care măsoară evoluţiile-cheie în ce priveşte PIB-ul pe locuitor, productivitatea, folosirea forţei de muncă si comerţul, şi schimbările din structura producţiei. 8. Pentru a ameliora situaţia în domeniul asigurării avantajului competitiv al Republicii Moldova pe pieţele de mărfuri internaţionale, este necesară crearea unui organ independent (Consiliul pentru Competitivitate al Republicii Moldova), cu atribuţii de elaborare şi aplicare eficientă a strategiei şi politicii în domeniul competitivităţii, care ar asigura încredere şi parteneriat dintre sectorul public şi privat. De menţionat că pentru crearea acestuia, Ministerul Economiei şi Comerţului a pregătit pachetul necesar de documente, inclusiv proiectul bugetului Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei. Adoptarea cât mai urgentă a legilor „Cu privire la competitivitate”, „Cu privire la regimul monopolului de stat” şi „Cu privire la monopolurile naturale” va face posibilă ameliorarea controlului, din partea statului, al activităţii întreprinderilor din ramurile în care, până în prezent, lipseşte concurenţa şi va contribui la asigurarea unui echilibru al intereselor statului, consumatorilor şi subiecţilor antreprenoriatului. 9. Întru aprofundarea şi stabilirea relaţiilor economice internaţionale (REI) ale Republicii Moldova cu ţările europene, este necesară elaborarea unui program de integrare europeană, care ar prevedea măsuri de stabilizare macroeconomică, reducerea substanţială a corupţiei şi birocraţiei, optimizarea numărului şi duratei inspecţiilor agenţilor economici, îndeosebi, din partea organelor de resort. Urmând exemplul ţărilor occidentale, Guvernul Republicii Moldova, cu ajutorul principalelor firme de consultanţă din ţară, trebuie să publice anual un raport comparativ asupra competitivităţii Republicii Moldova, care ar putea furniza date exacte privind competitivitatea Republicii Moldova în domeniile legate de investiţii, exporturi, tehnologie, resurse umane, politica economică, randamentul economic şi infrastructura. 10. Asigurarea competitivităţii economiei este indisolubil legată de potenţialul sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Ministerului Economiei şi Comerţului, Biroului Naţional de Statistică li se propune de a implementa indicatorul dezvoltării IMM, care este un indicator economic 40

complex bazat pe: ponderea sectorului privat; ponderea IMM în PIB; ponderea forţei de muncă încadrată în sectorul IMM în totalul forţei de muncă pe ţară. Ministerului Economiei şi Comerţului i se propune de a propaga între IMM forma bipolară cu trecerea treptată la forma atomară de interacţiune între întreprinderi, de a încuraja asocierile întreprinderilor mici şi mijlocii, formarea de uniuni industriale, reţele de producţie şi distribuţie tip cluster.

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

10. 11. 12. 13. 14.

Lista lucrărilor publicate la tema tezei Chistruga B., Popa M. Perspectiva dezvoltării economice a ţărilor central- şi est-europene. Bucureşti, Editura Dareco, 2005. - 18,7 c.a. Киструга Б. Постиндустриализация: особенности, последствия для некоторых стран. Чернiвцi, издательство „Рута”, 2004. - 14,0 c.a. Chistruga B., Mariş M., Tobă E., Gribincea A., Sfârlogea P., Botea C. Avantajul comparativ şi competitiv în comerţul internaţional. Craiova, Editura Universitaria, 2004. -14,0 c.a. Chistruga B., M.Popa. Globalizarea şi epoca postindustrială. Bucureşti, Editura Vitruviu, 2004. - 12,1 c.a. Chistruga B. Microeconomie. Teste şi probleme. Partea I. Chişinău: ISRIM, 2003. - 6,2 c.a. Киструга Б. Факторы формирования трудовой активности населения. Кишинев: Знание. 1989. - 1,0 c.a. Chistruga B. Evoluţia economiei naţionale prin prisma modelului Solow. Sau o viziune realistă asupra SCERS-ului. Meridian ingineresc. Chişinău, 2005, Nr.3 - 0,3 c.a. Chistruga B. Aplicarea modelului „catching-up” de dezvoltare economică într-o economie deschisă. Revista economică. ASEM, Sibiu-Chişinău, 2005, Nr.3(22) - 0,3 c.a. Chistruga B. Prerogativele IMM ale Republicii Moldova în asigurarea avan-tajului competitiv pe pieţele externe. Drept, economie şi informatică, ASEM, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi, Chişinău. 2005, Nr.1(7) 0,4 c.a. Chistruga B. Valorificarea potenţialului uman în economia de piaţă organizată a ţărilor Europei Centrale şi de Est. Economie şi Sociologie. Chişinău, 2005, Nr.1 - 0,4 c.a. Chistruga B. Orientarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est spre postindustrializare. Economica, ASEM, Chişinău, 2005, Nr.1(49) - 0,3 c.a. Chistruga B. Factori de creştere a economiei de piaţă organizată, socialorientată. Revista economică, ASEM, Sibiu-Chişinău, 2005, Nr.1(20) - 0,3 c.a. Chistruga B. Unele aspecte ale modelului integrării postindustriale a ţărilor central- şi est-europene. Economica, ASEM, Chişinău, 2004, Nr.4(48) - 0,2 c.a. Chistruga B. Unele aspecte metodologice privind constituirea economiei de piaţă organizată. Economie şi Sociologie, Chişinău, 2004, Nr.3 - 0,4 c.a. 41

15. Chistruga B. Activitatea economică externă în Republica Moldova. Moldova şi Lumea, Chişinău, 1991, Nr.2 - 0,3 c.a. 16. Chistruga B., Poştaru E. Modelul „catching-up” de dezvoltare economică şi integrarea europeană. Analele ULIM, Chişinău, Seria Economie. 2005, Vol.4.- 0,6 c.a. 17. Chistruga B., P.Roşca, N.Ţâu. Companiile multinaţionale şi globalizarea capitalului. Analele ULIM, Chişinău, Seria Economie. 2005, Vol.4. - 1,0 c.a. 18. Chistruga B., Roşca P., Gribincea A. Globalizarea reţelelor de producţie şi distribuţie. Analele ULIM, Chişinău, Seria Economie. 2005, Vol.4. - 1,1 c.a. 19. Chistruga B., Chistruga M. O retrospectivă asupra factorilor de creştere economică în condiţiile globalizării. Materialele Conferinţei Internaţionale, Chişinău, 13-14 mai 2005. Problemele actuale ale teoriei şi practicii relaţiilor moldo-japoneze. Chişinău, 2005. Editura Fundaţiei pentru relaţiile moldo-japoneze. - 0,3 c.a. 20. Киструга Б., Е.Богнибова, Н.Кантарян. Глобализация и развитие экономики в начале ХХI века. Междунар. науч. конф., 17-19 ноябрь 2004/Актуальные проблемы устойчивого экономического развития: ред.кол.В.М.Гусликов (отв.ред.),...-К..Слав.Ун-т., 2005, стр.92-98. 21. Chistruga B. Avantajul competitiv al unei economii de piaţă organizată. Materialele Mesei Rotunde, Conferinţei Internaţionale Ştiinţifico-Practice: Contribuţii în formarea structurilor inovaţionale de dezvoltare devansată. Sub redacţia Academicianului Andrei Andrieş, dr.h. Artur Buzdugan. Chişinău, Tipografia AŞ. Rep.Moldova, 2004. - 0,9 c.a. 22. Roşca P., Chistruga B. Evoluţia economiei Republicii Moldova în perioada de tranziţie. Analele ULIM. 2004. - 0,9 c.a. 23. Chistruga B., Poştaru E. Relaţiile economice între Moldova şi Uniunea Europeană. Analele ULIM. 2004.- 0,8 c.a. 24. Chistruga B. Unele aspecte ale problemei fundamentale ale economiei în tranziţie. Analele ULIM. 2004. 0,7 c.a. 25. Chistruga B., Florescu M, Iordache F. Perspectiva atragerii companiilor străine pentru activizarea economică în România. Sympozia Professorum: Seria Economie. Univ.Liberă Int. din Moldova: Materialele sesiunii ştiinţifice din 7-8 oct. 2004. - 0,3 c.a. 26. Chistruga B. Modelul catching-up în noile state industriale. Sympozia Professorum: Seria Economie. Univ.Liberă Int. din Moldova: Materialele sesiunii ştiinţifice din 7-8 oct.2004. - 0,3 c.a. 27. Chistruga B. Aprofundarea REI în condiţiile postindustrializării. Simpozion ştiinţific internaţional 22-23 octombrie 2004. Societatea contemporană şi integrarea economică europeană. Chişinău, UASM, 2004. - 0,4 c.a. 28. Chistruga B. Modelul japonez de dezvoltare în epoca postindustrială. Conf. intern. Chişinău, 3 noiembrie 2004. Aprofundarea relaţiilor moldojaponeze. Chişinău, USM, 2004. - 0,4 c.a. 29. Chistruga B. Efectul postindustrializării pentru ţările central- şi esteuropene. Globalizarea vieţii economice. USM-ATOM, Conferinţă Internaţională, 19martie 2004: Chişinău, 2004. - 0,4 c.a. 42

30. Chistruga B. Prin economia organizată spre societatea postindustrială. Valorificarea potenţialului uman în epoca postindustrială: Materialele confer.int., 29 martie 2004; Chişinău./ red.resp.: A.Gribincea, col. red.: Guţu I., Neagu V., … - Ch.: IRIM, 2004. - 0,3c.a. 31. Chistruga B. Societatea informaţională şi economia de piaţă organizată. Dezvoltarea agriculturii la etapa postprivatizaţională: Culeg. de lucrări ştpractice, ed. anului 2004/ Inst.de Econ. şi Perfecţionare în domeniul Agroalimentar; Col.de red.: V.Prisăcaru; - Ch.: S.n., Elena-V.I., 2004. - 0,2 c.a. 32. Chistruga B. Indicele dezvoltării IMM în ţările Europei Centrale şi de Est. Valorificarea potenţialului uman în epoca postindustrială: Materialele confer.int., 29 martie 2004; Chişinău. / red.resp.: A.Gribincea, col. red.: Guţu I., Neagu V.,...- Ch.: IRIM, 2004. - 0,3c.a. 33. Chistruga B. Integrarea în Europa şi postindustrializarea. Стратегiя регiонального розвитку: Методологiя формування, мунiципальня специфiка, механiзм реалiзацii. Мат. ХY Miжн. конф. 27 сiчня 2004. Чернiвцi: Рута, 2004. - 0,4 c.a. 34. Киструга Б. Страны переходной экономики и постиндустриальное общество. Globalizarea vieţii economice. USM-ATOM, Conferinţă Internaţională, 19martie 2004: Chişinău, 2004. -0,4c.a. 35. Chistruga B. Politici de „catching-up” în ţările în tranziţie. Globalizarea vieţii economice. USM-ATOM, Conferinţă Internaţională, 19martie 2004: Chişinău, 2004. - 0,4 c.a. 36. Chistruga B. Modelul social-democrat de creştere economică şi aplicarea lui în Republica Moldova şi alte ţări. Aprofundarea relaţiilor moldogermane: experienţe, posibilităţi, perspective. Conferinţă internaţională, 19 mai 2004: Ch.: ULIM-Institutul Relaţiilor moldo-germane, 2004. - 0,4 c.a. 37. Chistruga B. Indicele dezvoltării IMM în ţările Europei Centrale şi de Est. Valorificarea potenţialului uman în epoca postindustrială. Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova. Materialele conferinţei internaţionale, 29 martie 2004. Chişinău: IRIM, 2004. - 0,4 c.a. 38. Chistruga B. Prin economia organizată spre societatea postindustrială. Valorificarea potenţialului uman în epoca postindustrială. Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova. Materialele conferinţei internaţionale, 29 martie 2004. Chişinău: IRIM, 2004. - 0,3 c.a. 39. Киструга Б. Тенденции развития современной экономики. Impactul relaţiilor economice internaţionale asupra economiilor naţionale: Materialele simpoz. int. 27-28 februarie 2004: Ch.: ULIM-SIM, 2004. - 0,2 c.a. 40. Chistruga B. Firme din transport în dificultate: redresare sau falimentare? Impactul transporturilor asupra dezvoltării relaţiilor economice interna-ţionale. Materialele Conferinţei Internaţionale,12 martie 2004, Ch.: Editura Evrica 2004. - 0,3 c.a. 41. Chistruga B. Competitivitatea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. Impactul transporturilor asupra dezvoltării relaţiilor economice internaţionale. Materialele Conferinţei Internaţionale, 12 martie 2004, Ch.: Editura Evrica 2004. - 0,3 c.a. 43

42. Chistruga B. Sectorul IMM şi interacţiunea lor cu întreprinderile mari. Actualele Probleme ale Business-ului Mic şi Mijlociu. Conferinţa internaţională, Chişinău 18-19 decembrie 2003. ACTR/ACCELS, ASEM cu suportul tehnic IATP IREX. http://smallbiz.iatp.md/index. 0,4 c.a. 43. Chistruga B. Aspecte teoretice generale ale conceptului de creştere economică şi dezvoltare durabilă. Symposia Professorum: Materialele sesiunii şt. din 10-11 oct.2003. ULIM. - 0,2 c.a. 44. Chistruga B. De la planificare spre piaţa organizată. Ştiinţa universitară la începutul mileniumului trei. Analele ULIM. Simp. ştiinţific internaţional. 15 octombrie 2002. (rezumatele comunicărilor). Chişinău: Editura ULIM, 2002. - 0,1 c.a. 45. Chistruga B. Trei întrebări fundamentale ale economiei în tranziţie. Symposia Professorum. Seria Economie. Univ.Liberă Int. din Moldova: Materialele sesiunii ştiinţifice din 26-27 aprilie 2002.- Ch.:ULIM, 2002. - 0,4 c.a. 46. Chistruga B. Problema investiţiilor străine şi sectorul businessului mic şi mijlociu în Republica Moldova. Procesele investiţionale din R.Moldova. Simpozion internaţional, 4-5 decembrie 2002/ red.resp. N.Percinschi.– Ch.: Editura Dep.Ed-Poligr. al SIM, 2002. - 0,3 c.a. 47. Киструга Б. Рост трудовой активности: критерии и показатели. Сб.н.тр.(тезисы). Кишинев. «Штиинца». 1990. - 0,3 c.a. 48. Киструга Б. Уровень и факторы повышения трудовой активности. В книге: «Мы и перестройка» - Кишинев. 1989. - 0,4 c.a. 49. Киструга Б. Роль производительности труда в формировании структры единого фонда накопления. Тезисы республиканской научной конференции «Социально-экономические проблемы труда в развитом социалистическом обществе и пути их решения». – Кишинев, «Штиинца», 1985г. - 0,1 c.a. 50. Киструга Б. Совершенствование структуры фонда накопления как условие снижения народнохозяйственных затрат. В сб.: «Влияние динамики и структуры затрат на эффективность социалистического производства». Под ред. Р.П. Малахиновой, В.А. Бирюкова. – Москва. Издательство МГУ. 1985г. - 0,4 c.a. 51. Киструга Б. Роль накопления в становлении интенсивной формы расширенного воспроизводства. В сб.: «Интенсификация и повышение эффективности соц. производства». Под ред. А. Я. Боярского -М. Изд-тво МГУ.1984г. -0,7c.a.

44

ANNOTATION for the PhD thesis “Postindustrial integration of Central and East European countries: theoretical and applicable issues” Objectives of the present work have been determined by the necessity of identifying possible ways of the Central and East European countries’ (CEE) economic development, including the Republic of Moldova, within the post industrialization frame; the identification of essence and content of the transition economies’ market changes toward the postindustrial society, the systematization of existing theories regarding international and regional economic integration, post industrialization, economic growth and competitiveness. The thesis is dedicated to research and creation of a theoretical basis of an organized, socially-oriented market economy and postindustrial integration of the CEE countries; to identification of the main phases of their creation and determination of the new factors of economic growth in these countries. In order to achieve this goal, different models of post industrializing process have been analyzed: liberal, social-democratic, “catching-up”. The main changes that take place in the organized, socially-oriented market economy and its constraints during the post industrialization phase are argued in the thesis. It is well underlined the fact that, at this stage, the focus on the abstract work and concrete work, as well as the value and usage value of products, moves to the usage value. In the property relations domain appear new phenomena, which make priority for the individual property of the postindustrial type of personality. In this work, competitiveness is identified as the main criterion of the post industrializing integration model, and the necessity of ensuring an optimal rhythm of economic growth, taking into account the possibilities of each state regarding the creation of postindustrial type of personality, is argued. Such ways of achieving the postindustrial integration model, as commercial, financial, and social integration are specified. An essential role in this sense is played by the external factor of the economic growth. International economic performances became crucial for the postindustrial integration. The essential role of small and medium size enterprises for ensuring the competitive advantage of a small economy is argued in the thesis. Another aspect which is argued is the necessity of establishing an optimal proportion between the big enterprises and the small and medium size enterprises based on the creation of some branch clusters, as a component part of the international production and distribution networks. The advantage of small and medium size enterprises’ grouping in different unions and associations and their role in ensuring a high level of competitiveness at the company and country level is underlined. Practical significance of the thesis is determined by the author’s conclusions and proposals. The methodology, models and respective recommendations can be applied in the decision-making practice, whose implementation could contribute to the 45

revitalization of economic growth in the CEE countries, especially in the Republic of Moldova. Theoretical approaches, methodological issues and practical recommendations clarified in the thesis, have been used for the elaboration of some state programs, in the activity of some of the local companies, their implementation in the CEE countries being possible as well. The results of researches have been and can be used for the elaboration of teaching and methodical materials, which are necessary in the process of education at the economic profiles’ specialties. Key words: postindustrial society, industrial society, economic development, economic growth, production factors, human capital, postindustrial type of personality, world economy, international economic relations, globalization, international integration, European integration, postindustrial integration, commercial integration, financial integration, external trade, commercial performance indicator, comparative advantage, small and medium size enterprises, small and medium size enterprises’ development indicator. АННОТАЦИЯ к диссертации на соискание ученой степени доктора хабилитат экономических наук на тему: „Постиндустриальная интеграция стран Центральной и Восточной Европы: теоретико-прикладные аспекты” Целью данной работы стала необходимость определения возможных путей экономического развития в странах Центральной и Восточной Европы (ЦВЕ), в том числе Республике Молдова, в условиях развернувшегося процесса постиндустриализации; определения сущности и содержания рыночных трансформаций, имеющих место в экономике разных стран на пути к постиндустриальному обществу; систематизации существующих теорий, касающихся международной и региональной экономической интеграции, постиндустриализации, экономического роста и конкурентоспособности. Диссертация посвящена анализу и теоретическому обоснованию экономики организованного, социально-направленного рынка, постиндустриальной интеграции в станах ЦВЕ. В этой связи были изучены различные пути постиндустриализации: либеральный, социальнодемократический, неомеркантилистический. Аргументированы происходящие в рамках экономики организованного, социально-направленного рынка (ЭОСНР) трансформации и возникающие в связи с этим противоречия. Подчеркивается, что на этом этапе акцент смещается к потребительной стоимости продуктов, а в части модификации отношений собственности главным является формирование личности постиндустриального типа. В данной работе конкурентоспособность идентифицирована в 46

качестве главного критерия модели постиндустриальной интеграции и аргументирована необходимость обеспечения оптимального ритма экономического роста, основываясь на возможностях каждого государства в формировании постиндустриальных особенностей. Проанализированы формы реализации модели постиндустриальной интеграции: коммерческая, финансовая и социальная интеграция. Важную роль в данном контексте играет внешний фактор экономического развития. Интернационализация экономического развития становится основой для постиндустриальной интеграции. В работе важную роль в обеспечении конкурентоспособности малых экономик занимают малые и средние предприятия. Главным условием в данном случае является необходимость установления оптимальных взаимоотношений между большими и малыми предприятиями на основе образования отраслевых кластеров как части интернациональной сети производств и распределения. Выделены преимущества объединения малых и средних предприятий, их роль в обеспечении конкурентоспособности на уровне предприятий и страны. Практическая значимость работы обусловлена выводами и предложениями автора. Представленная методология, модели и рекомендации могут быть использованы в практике принятия решений, внедрение которых может привести к реализации экономического роста в странах Восточной и Центральной Европы и в особенности в Республике Молдова. Теоретические и методологические предпосылки, а также практические рекомендации, указанные в работе, были использованы при создании некоторых государственных программ, в деятельности некоторых предприятий страны; их внедрение также возможно в странах ЦВЕ. Результаты исследования могут применяться в качестве методических рекомендаций, необходимых в процессе обучения специалистов экономического профиля. Ключевые слова: Постиндустриальное общество, индустриальное общество, экономическое развитие, экономический рост, факторы производства, человеческий капитал, личность постиндустриального типа, мировая экономика, международные экономические отношения, глобализация, международная интеграция, европейская интеграция, постиндустриальная интеграция, коммерческая интеграция, финансовая интеграция, международная торговля, индекс торговых достижений, сравнительные преимущества, конкурентоспособность, малые и средние предприятия, показатель развития малых предприятий.

47

BORIS CHISTRUGA INTEGRAREA POSTINDUSTRIALĂ A ŢĂRILOR EUROPEI CENTRALE ŞI DE EST: ASPECTE TEORETICO-APLICATIVE Specialitatea 08.00.01. – Economie politică; doctrine economice Specialitatea 08.00.14. – Economie mondială; relaţii economice internaţionale

AUTOREFERAT al tezei de doctor habilitat în ştiinţe economice

Formatul A5. Coli editoriale 2,0 Tirajul 50 exemplare Tipografia Academiei de Studii Economice a Moldovei Chişinău – 2005, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni 59, tel. 22-98-86

48

49