SONETUL 6 La ce-mi slujesc de-acuma duh, faimă, fantezie M-ai părăsit... şi toate se sting, reci scânteieri... Pentru rănitul vultur aripele-s poveri, Zbătaia lor, zadarnic adaos de-agonie. Şi mă supun....osândă de gura ta rostită E pentru mine lege de aur pur şi greu Durerea de la tine e încă o ispită, Tu, genial tutore al geniului meu. Şi neguri lungi de veacuri las iar să mă înghită... Din groapa zbucni-va o flacără târzie, Atunci întreaga lume va desluşi uimită, Crescând misterioasă a noastră poezie, Din dragoste născută în zbucium şi ardori, Pe-ascuns, din tainic tată, ca un copil din flori!