Universitatea De Stat Din Moldov1.docx

Universitatea de stat din Moldova Facultatea de Drept

Lucru individual la drept penal

Pe tema:Componenta infractiunii

A elaborate: Taureanu Ion

Student grupa 1709

A vereficat: Botnarenco M

Chisinau 2018

Articolul 52. COMPONENŢA INFRACŢIUNII (1) Se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective, stabilite delegea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă.(2) Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unuiarticol concret din prezentul cod. 1. Art.52 alin.1 CP reglementează componenţa de infracţiune ca bază juridică pentru calificareainfracţiunii potrivit unui articol concret din CP. Componenţa de infracţiune constă din totalitateasemnelor obiective şi a celor subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilădrept infracţiune concretă.Componenţa de infracţiune se formează din patru grupe de semne ce caracterizează cele patruelemente ale infracţiunii, dintre care două obiective: obiectul şi latura obiectivă, şi două subiective:subiectul şi latura subiectivă.2. Obiectul infracţiunii

constă în valorile şi relaţiile sociale împotriva cărora sunt îndreptate faptelecare constituie elementul material al infracţiunii şi care sunt vătămate sau puse în pericol prinsăvârşirea acestora. Obiectul infracţiunii, conform art.2 CP, îl constituie persoana, drepturile şilibertăţile acesteia, proprietatea, mediul, orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şiintegritatea teritorială a RM, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept.Comentariul desfăşurat al obiectului infracţiunii se dă în capitolele şi articolele concrete din parteaspecială a CP (de exemplu, obiectul infracţiunilor din cap.I al părţii speciale a CP îl constituie paceaşi securitatea omenirii, cel al infracţiunilor incriminate de cap.II este viaţa şi sănătatea persoaneietc.).Fiecare din grupurile de infracţiuni reglementate de partea specială a CP se clasifică în capitoledupă obiectul generic (de grup): securitatea publică şi ordinea publică în cap.XIII, autoritatea publică şi securitatea de stat în cap.XVII etc.3. O mare parte din infracţiuni au un obiect material, care constă în obiectele, lucrurile, bunurile saucorpul persoanei faţă de care

sau împotriva căreia a fost îndreptată acţiunea sau inacţiunea criminală(de exemplu, obiectul material al infracţiunii de omor intenţionat (art.145 CP) îl constituie corpul persoanei, cel al infracţiunii de furt (art.186 CP) bunurile altei persoane etc.). Nu toateinfracţiunile au un obiect material, deoarece nu la orice infracţiune valoarea socială ce constituieobiectul juridic este susceptibilă de încorporare într-un lucru, bun sau persoană. Dintre infracţiunilelipsite de obiect material pot fi menţionate calomnia (art.170 CP), denunţarea calomnioasă (art.311CP) etc.4. Obiectul material nu trebuie confundat cu instrumentul (mijlocul) material de care infractorul safolosit ori s-a putut servi la comiterea faptei (de exemplu, o scrisoare de ameninţare folosită pentrua şantaja sau alta pentru a da sfaturi cum să fie săvârşită infracţiunea, ranga cu care a fost spartă uşaîn timpul furtului etc.).5. Latura obiectivă a infracţiunii constă din totalitatea condiţiilor privitoare la actul de conduită,cerute de lege pentru existenţa infracţiunii. Semnele principale ale ei sunt: acţiunea

sau inacţiunea prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, urmarea sau rezultatul prejudiciabil şi raportul decauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, şi urmarea saurezultatul prejudiciabil al infracţiunii. Prin acţiune se înţelege activitatea fizică, comportarea umanăactivă, interzisă şi descrisă prin textul incriminator al infracţiunii. Prin acţiune se săvârşescmajoritatea infracţiunilor, cum ar fi omorul intenţionat (art.145 CP), jaful (art.187 CP) etc.6. Prin inacţiune se înţelege rămânerea în inactivitate, pasivitatea. Infractorul se abţine să acţionezeîn sensul îndeplinirii unei obligaţiuni de serviciu sau civice, impuse prin lege, alte acte normativesau care decurg din contracte etc. Prin inacţiune se săvârşesc astfel de infracţiuni ca lăsarea în primejdie (art.163 CP), neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului (art.200 CP),refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii (art.313 CP) etc.

7. Din punct de vedere fizic, urmarea sau rezultatul este o modificare pe care acţiunea sauinacţiunea incriminată a produs-o în lumea obiectivă, externă. În cazul infracţiunilor formaleurmarea constă într-o stare de pericol care, fiind subînţeleasă, nu este menţionată, adeseori, în textulincriminator. Nu există infracţiune care să nu producă un rezultat, pentru că orice infracţiune aduceatingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi pentru că, în mod obligatoriu, orice atingerese concretizează într-o anumită acţiune sau inacţiune care, tocmai din cauză că loveşte întro valoare pe care legea o apără, este prejudiciabilă, socialmente periculoasă. Obligativitatea existenţei unuirezultat, a unei urmări e determinată implicit de dispoziţiile art.17, 18 CP, care, definind formele şimodalităţile vinovăţiei, arată că acestea constau în prevederea sau lipsa de prevedere a rezultatului,a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii.8. Semnele secundare ale laturii obiective sunt timpul (art.9 CP), locul săvârşirii faptei (art.12 CP),modul, metoda, mijloacele, împrejurările săvârşirii infracţiunii etc.9. În accepţiunea art.21 CP, drept

subiecţi ai infracţiunii sunt considerate persoanele fiziceresponsabile care, la momentul săvârşirii infracţiunii au atins vârsta de 16 ani, precum şi persoanele juridice, cu respectarea anumitor condiţii prevăzute de alin.3 şi 4 art.21 al CP. Persoanele fizice careau atins vârsta de 14 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi pentru infracţiunile grave, prevăzute expres dealin.2 art.21 CP. În afară de persoană fizică şi juridică şi vârstă, ca semn principal al subiectului,este luată în consideraţie şi responsabilitatea persoanei, reglementată de art.22, 23 CP.10. În cazul anumitor infracţiuni, pentru existenţa propriu-zisă a faptei penale sau pentru ca ea săîmbrace o formă calificată, subiectului i se cere, potrivit legii, să îndeplinească, pe lângă condiţiileindicate deja, o condiţie specială, adică să aibă o calitate specială. Este vorba de un subiect specialal infracţiunii. De exemplu, subiect al infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală (art.308 CP) poatefi doar persoana care efectuează

urmărirea penală; subiect al infracţiunii de trădare de Patrie(art.337 CP) poate fi doar un cetăţean al RM etc.11. Latura subiectivă constă în totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică ainfractorului faţă de materialitatea faptei săvârşite, pentru ca acea faptă să constituie infracţiune.Semnul principal ce intră în structura laturii subiective a oricărei infracţiuni este vinovăţia.Vinovăţia poate fi intenţionată (art.17 CP) sau din imprudenţă (art.18 CP). În cazul unor infracţiunise cere existenţa unei duble forme de vinovăţie (art.19 CP). Fapta se consideră săvârşită fărăvinovăţie doar în cazurile indicate expres în lege (art.20 CP).12. În cazul anumitor infracţiuni, pentru completarea laturii subiective, prin textele de incriminareale acestora sunt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi motiv.13. Prin scop al infracţiunii se înţelege obiectivul urmărit de infractor, prin săvârşirea acţiunii sauinacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii (de exemplu, scopul infracţiunii de

trădarede patrie (art.337 CP) constă în dăunarea pricinuită suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale,securităţii de stat şi capacităţii de apărare a RM etc.).14. Prin motiv al infracţiunii se înţelege impulsul intern din care se naşte decizia infracţională şi, pecale de consecinţă, punerea în executare a deciziei.15. Conform art.52 alin.2 CP, componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificareainfracţiunii potrivit unui articol concret din CP. Numai constatarea corectă a componenţei deinfracţiune poate sta la baza calificării concrete a unei fapte conform prevederilor părţii speciale aCP Construcţia componenţei de infracţiune

Modalităţile componenţei de infracţiune Componenţele de infracţiune pot fi clasificate în baza anumitor criterii: după gradul de pericol social al faptei, modul de descriere a elementelor componenţei de infracţiune în legea penală, specificul structurii

componenţelor etc. După gradul de pericol social al infracţiunilor, componentele lor pot fi de trei tipuri: componenţe de bază, componenţe cu circumstanţe agravante şi componenţe cu circumstanţe atenuante. Componenţele de bază cuprind elementele şi semnele care determină specificul şi esenţa tipului respectiv de infracţiune, atunci când ea este săvârşită fără circumstanţe atenuate sau agravante. De regulă în majoritatea cazurilor semnele distinctive ale componenţei de bază sunt descrise în legislaţie în alineatul întâi al articolului corespunzător din partea specială a C.P. Componenţa infracţiunii cu circumstanţe agravante include semnele componenţei de bază, la care se ataşează şi cele ce agravează răspunderea penală. Componenţa infracţiunii cu circumstanţe atenuante este compusă din trăsăturile caracteristice componenţei de bază plus trăsăturile circumstanţelor atenuate. Aceste trăsături denotă o reducere considerabilă a gradului de pericol social al faptei săvârşite. După modul lor de descriere, se deosebesc componenţe simple şi complexe. Componenţa simplă conţine descrierea doar a unei fapte

infracţionale. În cadrul unei asemenea componenţe toate elementele sunt expuse o singură dată, adică e prevăzută o acţiune, o consecinţă, o formă a vinovăţiei, atentatul asupra unui obiect (de exemplu, componenţele omorului, furtului, injuriei, escrocheriei). Componenţa complexă constă din trăsături ce caracterizează două sau chiar mai multe fapte infracţionale penale, pedepsite fiecare aparte. În cazul tâlhăriei, de exemplu, scopul infracţional de dobândire a averii străine este realizat prin violenţă, ce prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea persoanei atacate, sau prin ameninţarea de aplicare a unei astfel de violenţe. În acest caz e vorba de două fapte infracţionale diferite, care însă, unite, alcătuiesc o componenţă complexă – tâlhăria, ce reprezintă un grad de pericol social foarte înalt şi este pedepsită în baza unui singur articol al C.P., în care este prevăzută răspunderea penală pentru tâlhărie în scopul sustragerii avutului proprietarului. Componenţele complexe pot prevedea două acţiuni, două forme de vinovăţie, atentarea la două obiecte şi consecinţe aparte pentru fiecare. După specificul structurii se disting componenţe de

infracţiuni materiale şi formale. Drept bază a acestei clasificări se ia momentul survenirii consecinţelor infracţiunii. Dacă infracţiunea a fost consumată în momentul survenirii consecinţelor, atunci e vorba de o componenţă materială. De exemplu, astfel este formulată componenţa omorului şi a furtului. Dacă însă legislaţia se limitează doar la descrierea semnelor acţiunii sau inacţiunii şi nu include consecinţele faptei în calitate de semne obligatorii ale componenţei, atunci e vorba de o componenţă formală. În asemenea cazuri infracţiunea este considerată terminată în momentul săvârşirii acţiunii (banditism).