Ultras, Nu Infractori Nr 6

Si daca noi nu vom mai fi... Noi, cei care meci de meci, de cate ori echipa noastra are un examen de trecut, suntem acolo prezenti, imbunatatind in mod clar tribunele din punct de vedere vizual, dar si sonor, suntem niste artisti, care, asemeni marilor poeti sau scriitori, dam culoare. Figurile noastre de stil, imaginile vizuale sau auditive reprezinta cantecele, coregrafiile, mesajele, mai mult sau mai putin ironice, pentru rivali sau de incurajare pentru echipa, steagurile, gardul atat de inspirat imbogatit cu steaguri si bannere cu diverse nume, ale caror sensuri, din pacate, doar de noi sunt intelese. Daca priviti un pic lucrurile si prin ochii nostri, ai celor care ne traim viata alaturi de echipele iubite, de cluburile care ne seamana orgoliu si mandrie in suflet, va ganditi ce pericol constituie o eventuala materializare a titlului dat de mine acestor insemnari? Organele represive si presa, ce are un rol fundamental in formarea opiniei publice, nu fac altceva decat sa amplifice totul la dimensiunea senzationalului atat de cautat, si vor ca noi, cei descrisi mai sus, sa nu mai existam. Desi sunt o fire optimista si nu ma pot gandi la asa ceva, oricat de mult as incerca sa trag concluzii din cele vazute si traite, ajung la acelasi nefericit rezultat. De ce sunt toti impotriva noastra? De ce noi, “poetii” stadioanelor, suntem asociati cu niste huligani sau infractori? Si cine sunt aceia care dau tonul acestor acuze si denigrari? Urmariti programele tv, ziarele, programele radio si va veti da seama, daca nu cumva deja ati facut-o. Si, totusi, intrebarea care ne chinuie cel mai mult pe plan cerebral este: de ce? De ce respectivii vor sa ne termine pe noi, tocmai pe noi, cand va este si voua binecunoscuta situatia prin care tara noastra trece, aproape la toate nivelurile. Raspunsul cel mai bun la aceasta intrebare a fost dat, dupa opinia mea, de un mesaj afisat in peluza: “DE ULTRASII ORGANIZATI DOAR HOTII SE SIMT AMENINTATI” Acum, ca v-am exprimat gandurile care ma framanta, voi incheia fredonand versurile celebrului cantec: “SI CAND NOI NU VOM MAI FI... VA VETI AMINTI... CA AU FOST ODATA... ULTRAS!” Flyer realizat si distribuit cu sprijinul peluzelor din Bucuresti, Craiova, Timisoara, Arad, Vaslui, Constanta, Cluj, Iasi, Galati, Brasov, Tulcea si Ploiesti

Nr. 6

23.11÷03.12.2007

SSST... CA PE VREMEA LU’ CEASCA ... pe cand totul era soptit. Mama, tata, “tovarasa” invatatoare imi raspundeau astfel la toate comentariile mele rautacioase legate de nenea ala carunt care-mi aparea la televizor in loc de desene animate. Ssst... n-ai voie sa vorbesti despre asta! Prin simplul fapt ca scriu acest text si ajunge pe stadion as incalca legea propusa de dl. Dragomir. N-as avea voie sa protestez sub nicio forma impotriva oficialilor din fotbal. Dar imi fac de cap cat mai pot. Ssst... vama! Se confisca, nu dam motive! Nu te atasa prea tare de niciun obiect pe care il aduci cu tine pe stadion, ca s-ar putea sa nu ramana in posesia ta. Nu, nu conteaza ca este un animal de plus al fiului tau de 5 ani, nu stii niciodata... Daca nu mi s-ar intampla mie, ar fi chiar comic. As rade daca mi-ar explica cineva ca un sandvis, un sfert de tub de Fastum Gel, un pachet de tigari sau o periuta de dinti pot fi considerate obiecte contondente. La fel de necrezut mi s-ar parea situatia in care un steag pe care scrie numele orasului meu poate fi interzis pe stadion pentru ca “nu este pe lista”.

Din pacate, exemplele absurde de mai sus sunt reale. Indiferent de ce reprezinta ele, in momentul de fata observatorul meciului are mana libera sa decida, fara a da explicatii, care materiale sunt acceptate si care nu. Aceasta se intampla in cadrul unei “sedinte tehnice” organizate cu 2 ore inaintea inceperii meciului, in care un reprezentant al suporterilor trebuie sa aduca la cunostinta toate materialele ce urmeaza a fi aduse pe stadion la acel meci. O cerinta aproape imposibil de respectat la toate meciurile, avand in vedere factorii ce pot sa apara in deplasari. Ssst... ca am eu metode sa va aduc la tacere! Am zambit cand l-am auzit pe dl. Dragomir amenintand ca va distruge gruparile. Mi s-a parut o declaratie copilareasca. Existenta noastra nu depinde de el. Mi-a pierit repede zambetul cand mi-am dat seama ca nu este greu de ghicit planul. Prin legea pe care o propune tocmai asta incearca sa “rezolve”. Începe cu intentia de a desparti componentii gruparilor, de a nu le permite sa-si desfasoare activitatea impreuna pe stadion, punand conditia ca fiecare sa respecte locul de pe bilet sau dand cu usurinta interdictii. Continua cu distrugerea identitatii acesteia. O grupare ultras este considerata prezenta la un meci doar daca isi afiseaza steagul de gard pe stadion. Chiar si in cazul fericit, in care ai reusit sa-l treci de “vama”, s-ar putea sa ai surpriza sa nu ai unde sa-l pui, gardurile fiind pline de reclame, fiind interzisa acoperirea acestora. În final, odata cu suporterii si steagurile, va disparea orice urma de culoare pe stadioane. Prin ce metode n-o sa mai conteze, ochii ce nu se vad se uita. La altii, poate liga a III-a mai are o sansa.

Ssst... sa nu le dam idei! Dar sa fim optimisti, se gasesc solutii. O sa ne putem exprima dragostea fata de echipa printr-un avatar ingenios pe care n-o sa-l poata vedea aproape nimeni, se vor putea face 1, 2 mesaje (pana se prind) pe stadion, prin smecherii de genul: cate o litera pe spatele tricourilor prietenelor (ca noi nici nu vom ajunge acolo, avand interdictie sau fiind la inchisoare). Vom putea aduce si steaguri pe scobitori, ca la inghetata, care vor corespunde dimensiunii maxime de “bete” acceptate. Mai nasol de fumatori,

pentru orice tigara aprinsa ii va paste inchisoarea, lucru ce se va rezolva cand se vor interzice ochelarii pe stadion, folositi pe post de lupe, ca singura modalitate de a aprinde tigara la lumina soarelui.

Fotbal in camasa de forta Traim in tara lui “zdreanto, hahalero” si a lui “ba, jegosule”! Oameni cu mari probleme de comportament, cu dereglari psihice, conduc astazi sportul rege si nu numai. In locul spectacolului din teren, in locul executiilor de chinograma, driblingurilor fine, marca Dumitrache sau Dobrin, in locul zborului lui Dudu deasupra fundasilor adversi, avem parte de iesirile Memelusului, “filozofiile” ciobanului din Pipera, replicile de doi bani ale vanzatorului de butelii, explicatiile penibile ale lui Muc cel Mic, teatrul ieftin oferit de cofetar sau verdictele puscariasului cocotat in fruntea LPF... Fotbalul si-a pierdut zambetul, fotbalistii nu mai sunt acei copii mari carora le citeai in priviri placerea de a juca, acum intra in teren cu ochii injectati de furie, instigati de niste conducatori tembeli, nu-i mai preocupa pasa, ci picioarele si jugulara adversarilor. Privim oripilati, dar nu avem dreptul sa ripostam, pentru ca ne asteapta amenzi usturatoare sau, chiar mai rau, puscaria. Nu avem voie sa-i injuram pe cei care ne-au luat bucuria de a veni la stadion. Oameni care, etapa de etapa, ne ofera un spectacol jalnic in teren, pe banca tehnica si, mai nou, la oficiala, ne cer respect, invoca civilizatia, in timp ce ei nici nu sunt in stare sa dea o definitie acestui cuvant. Se balacaresc ca la usa cortului, se comporta ca niste maimute si vorbesc cu seninatate despre suporterii necivilizati. De la un capat la altul, de la fotbalisti la conducatori, nu merita decat niste stadioane goale si o presa care in veci sa nu mai scrie despre fotbal. Dar nu va fi, din pacate, asa. Pe noi ne ghideaza microbul, pe ziaristi banul si, impreuna, le vom oferi in continuare posibilitatea de a fi zi de zi in prim plan. In conditiile in care locul lor ar fi intr-un spital de nebuni, in camasa de forta.