Traditia Ortodoxa 22 Decembrie 2008

Revist` de cultur` teologic` ortodox`

SF. MUCENI]\

FILOTEEA

DE LA

ARGE[

PUBLICAŢIE EDITATĂ DE MITROPOLIA SLĂTIOARA

Veni]i cu to]ii dimpreun` de Anton Pann

Veni]i cu to]ii, dimpreun`,

C` ne e Domn şi mântuin]`

S` ne facem voie bun`.

Şi s` strig`m cu credin]`.

S` ne bucur`m de Domnul,

Lui din hotarele toate

Şi s` strig`m cu tot omul.

I s`-nchin` ]`ri şi gloate;

C` marea cu valuri \nalte

El a f`cut tot p`mântul

De-a Lui mân` sunt lucrate;

Singur, numai cu cuvântul.

De El sunt f`cu]i şi mun]ii

Şi nou` ne este Domnul

Şi brazii mari şi m`run]ii.

Şi-mp`rat peste tot omul.

Iar câ]i \n El nu crezur`, Ispitir` şi v`zur`, P`r`si]i de Domnul fur` Şi-ntr-a Lui ur` c`zur`.

Mitropolia Slătioara vă urează NAŞTEREA DOMNULUI CU BUCURIE şi LA MULŢI ANI!

Revistă de cultură teologică ortodoxă tipărită cu binecuvântarea

Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit VLASIE MOGÂRZAN

Coordonator: P. S. Episcop Vicar SOFRONIE SUCEVEANUL

Eclesiologia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România Începând cu anul 1924, odată cu schisma din Ortodoxă de Stil Vechi din România. Biserica Ortodoxă Română, datorată introducerii de Este ştiut că în secolul al IV-lea, Sfinţii Părinţi inovaţii în materie de credinţă, venite din Apus, sunt din Africa, prin iconomie, au primit hirotoniile schiscontroversate două mari Taine din cadrul Bisericii maticilor donatişti (Tâlcuirea Can. 66, 61 din CartaOrtodoxe de Stil Vechi. Pentru aceasta, suntem da- gina, nota 346) iar cei hirotoniţi ai donatiştilor au fost tori cu o serie de explicaţii şi argumente canonice, primiţi în aceleaşi ranguri clericale, prin întoarcerea lor prin care combatem învinuirile nejustificate, aduse la la Biserica Dreptslăvitoare. Asemenea şi noi, într-o adresa Bisericii noastre. conglăsuire cu aceia de atunci şi tot prin principiul iconomiei bisericeşti, l-am primit pe episcopul Galaction Despre hirotonie Din cele mai vechi timpuri, Biserica Ortodoxă Cordun în acelaşi rang clerical. Deci, acest lucru a fost se conduce după două principia: cel al scumpătăţii - în făcut prin iconomie (pogorământ) şi numai pentru acea virtutea căruia canoanele au putere şi devin literă de vreme (1955). Astăzi, când prin mila şi ajutorul lui lege, şi cel al pogorământului, care presupune o tole- Dumnezeu, Biserica noastră şi-a întărit ierarhia, nu mai ranţă canonică, aplicată doar în situaţii critice şi numai poate fi aplicat principiul iconomiei, ci cel al scumpătăţii (acriviei), prin care au tărie canoanele Sfinţilor pentru o vreme. Părinţi. În virtutea acestui principiu, hirotoniile schismÎn anul 1955, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi ticilor nu mai sunt acceptate ca valide. În conglăsuire din România, recunoscută prin actul Ministerului cu Sfântul Vasilie cel Mare, care, în primul său canon, Cultelor nr. 38955/03.08.1945 şi funcţionând sub denu- prin iconomie primeşte botezul şi hirotonia schismmirea de Cult Creştin Tradiţionalist, în conformitate ticilor engratişti şi novatieni, deşi îi numeşte „lipsiţi de cu Canonul Întâi al Sfântului Vasilie cel Mare, şi har şi ca nişte botezaţi şi hirotoniţi de mireni”, iar în urmând principiul iconomiei bisericeşti, acceptă ca va- Can. 47, acelaşi Sfânt, prin scumpătatea Bisericii, lidă hirotonia episcopului Galaction Cordun, cel care în acel an (1955) va reveni la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi. În această vreme, un alt episcop din cadrul Bisericii Ortodoxe de stil nou (B.O.R.) manifestă şi el simpatie faţă de Biserica Tradiţională, ocârmuită de ieromonahul Glicherie Tănase. Este vorba de episcopul Atanasie Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România Dincă Bârlădeanul, hirotonit în 1945 şi exclus din B.O.R. de către leapădă şi botezul şi hirotonia acestor schismatici, patriarhul Justinian Marina şi sinodul său în anul 1948 pentru că la acea vreme nu mai era nevoie de folosirea din motive politice. În ziua de 21 mai 1955, arhiereul iconomiei, aşa şi noi împreună cu Sfântul Chiprian al Galaction Cordun a revenit la Biserica Dreptslăvitoare Cartaginei şi sinodul său; împreună cu Sfântul Firmide Răsărit (Cultul Creştin Tradiţionalist), iar conform lian al Iconiei şi Sfântul Dositei (la Decavivlios, fila canonului mai sus numit, a fost primit tot ca arhiereu, 221) spunem că „ceea ce s-a făcut prin iconomie într-o prin mărturisirea credinţei apostolice. oarecare vreme (adică primirea hirotoniei episcopului Prin declaraţia publică a episcopului Galaction Galaction Cordun în 1955) nu se face ca o lege în BiCordun din data de 05 aprilie 1955, adresată atât Tri- serică”. Şi, pentru că Biserica Ortodoxă de Stil Vechi a bunalului Capitalei Republicii Socialiste România, cât depăşit perioada de prigoană şi lipsă de slujitori, renunşi Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, condus de ţăm la principiul iconomiei şi adoptăm pricipiul scumJustinian Marina, episcopul Galaction Cordun devine pătăţii, în virtutea căruia astăzi nu mai primim hiroto„Şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţio- niile schismaticilor. naliste de Răsărit” (Buletinul oficial, nr.3-4/1956), Despre botez actualmente recunoscută sub titulatura de Biserica Cu toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

4

Ortodoxe de Stil Vechi din România, după cuvântul Sfântului Vasilie cel Mare, din cel dintâi canon al său, a hotărât să fie primit, prin iconomie, botezul schismaticilor din Biserica Ortodoxă Română (de Stil Nou), adică numai cele trei afundări săvârşite în numele Sfintei Treimi. Însă, pentru a nu împiedica mântuirea multora, Sinodul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România a aplicat principiul iconomiei, aşa cum au făcut-o şi Sfinţii Părinţi de la Sinodul I (Can. 8) şi de la Sinodul al-II-lea (Can. 7), precum şi Sfântul Vasilie (Can. 1). Pe baza acestor canoane, primim numai botezul schismaticilor (cele trei afundări), dar numai dacă acest botez este săvârşit după rânduiala Bisericii Ortodoxe (cele trei afundări complete şi în numele Sfintei Treimi). Deşi Sfântul Vasilie îi numeşte pe schismatici ca nişte „mireni şi lipsiţi de Dar”, totuşi primim cele trei afundări ale lor, atât pe temelia canoanelor mai sus numite, dar şi ţinând seama de multe minuni din Sfintele Scripturi, când afundările fiind făcute numai de mireni s-au dovedit a fi valide. În general, Biserica acceptă botezul făcut de mireni numai atunci când cel ce urmează a fi botezat se află în primejdie de moarte. Amintim în acest sens minunea din viaţa Sfântului Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, care, copil fiind, boteza în joacă pe malul mării pe copiii de o vârstă cu el. Şi cercetând acest lucru Sfântul Patriarh Alexandru şi sinodul său, au hotărât validă taina sfântului botez săvârşit de copilul Atanasie, după rânduiala Ortodoxiei. Iar pentru că mărturisim împreună cu Sfântul Apostol Pavel „Un Domn, o Credinţă şi un Botez”, ca să nu ne facem călcători ai legii lui Dumnezeu, pe schismaticii botezaţi prin cele trei afundări şi în numele Sfintei Treimi, care se întorc la Biserica Dreptslăvitoare de Răsărit îi ungem cu Sfântul şi Marele Mir, după cum spune Sfântul Vasilie în Can. 1, sau Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea, în Can.7. Şi, pentru că prin iconomie Sfinţii Părinţi au primit botezul schismaticilor şi pe al nabatienilor (can 7 Sinod al II-lea) care urmau iudaiceştilor obiceiuri, serbând Paştele şi celelalte sărbători odată cu iudeii, dar se botezau cu botezul cel adevărat, tot prin iconomie şi prin tăria canoanelor de mai sus primim şi noi botezul schismaticilor. Dacă cei care vin la dreapta credinţă nu au botezul săvârşit prin cele trei afundări şi în numele Sfintei Treimi - fie ei schismatici, fie eretici - îi primim ca pe nişte nebotezaţi şi îi botezăm cu botezul cel adevărat al Bisericii Apostolice Ortodoxe, după care îi ungem cu Sfântul şi Marele Mir şi îi împărtăşim cu Sfintele Taine (Tâlcuirea Can. 46 şi 47 ale Sfinţilor Apostoli, notele 83 şi 84). Hotărâri sinodale Prin Can. 3 (Soborul al-II-lea Ecumenic); Can. 7 (Sinodul al III-lea Ecumenic); Can. 1 (Sinodul al IVlea Ecumenic), Can. 1 (Sinodul al VI-lea Ecumenic); Can. 1 (Sinodul al VII-lea Ecumenic), Sfinţii Părinţi, îi caterisesc pe cei ce „introduc sau numai acceptă scor-

5

nituri în materie de credinţă” (introducerea calendarului gregorian în uzul Bisericii; schimbarea datei Paştelui din 1926 şi 1929 şi prăznuirea acestuia la aceeaşi dată cu iudeii; reducerea sau chiar anularea postului Sfinţilor Apostoli; prăznuirea marilor sărbători ale Bisericii la aceeaşi dată cu catolicii, protestanţii şi neo-protestanţii). La aceste canoane ale Sfinţilor Părinţi, se adaugă anatemele patriarhilor celor patru Patriarhii ortodoxe (Alexandria, Constantinopol, Antiohia şi Ierusalimul), recunoscute şi publicate sub denumirea de Enciclice Sinodale (Sigilioanele patriarhale) din 1583, 1756, 1848, prin care cei ce au introdus sau numai au acceptat inovaţii în materie de credinţă (precum cele de mai sus), sunt caterisiţi de Sinoadele Patriarhiilor Ortodoxe şi numiţi „lipsiţi de Dar”. În conglăsuire cu Sfinţii Părinţi , care (prin ale lor canoane), şi cu Sinoadele Patriarhiilor Ortodoxe (prin anatemele enciclicelor sinodale) - îi numesc pe aceştia „caterisiţi şi lipsiţi de Dar”, aşa şi noi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România numim „caterisiţi şi lipsiţi de Dar” pe toţi cei care au primit inovaţii în materie de credinţă. Conform Can. 15 al celui Dintâi şi celui de al Doilea Sobor de la Constantinopol din anul 861, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România se îngrădeşte pe sineşi şi nu acceptă comuniunea liturgică sau alte relaţii confesionale cu cei care din 1924 (în România) au primit schimbarea calendarului. În acest sens, pe baza canoanelor Sfinţilor Părinţi şi a deciziilor sinodale (de mai sus) ale marilor patriarhi ai lumii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România nu recunoaşte nici una dintre tainele Bisericilor aflate în schisma calendaristică, cu excepţia botezului. Nu recunoaştem hirotonie, jertfă euharistică, maslu, mirungere, cununie, spovedanie şi nici botez (dacă acesta din urmă nu este făcut după rânduiala Ortodoxiei. Acest lucru îl întărim prin faptul că Sfinţii Părinţi de la Sinodul Şase Ecumenic, în tâlcuirea Canonului 6 - nota 204, prin puterea pricipiului scumpătăţii, precizează că „toţi prezbiterii, ca şi episcopii ce se vor caterisi pentru arătate învinuiri (inovaţii în materie de credinţă n.ed) - unii ca aceştia nu pot nici a blagoslovi, nici a sfinţi, nici vreo altă sfinţită lucrare a face, nici a cumineca pe cineva (…) findcă în toate aceste sfinte lucrări se face împărtăşire de binecuvântare şi de sfinţenie, pe care ei nu o au”. Deci unii ca aceştia nu mai au putere de a mai săvârşi nici taine ale Bisericii, nici ierurgii şi nici altă lucrare de sfinţenie. Cu atât mai mult nu acceptăm nicio taină săvârştă de ereticii apuseni sau alte confesiuni care îşi au originea în schisma din 1054. Dar, pentru că noi, împreună cu Sfinţii Părinţi, îi numim pe schismatici drept „caterisiţi şi lipsiţi de Dar”, prin urmare nu recunoaştem nici una din tainele săvârşite de aceştia, cu excepţia botezului ortodox (cele trei afundări) - şi acesta prin pogorământ, cu atât mai mult nu recunoaştem şi chiar le numim nule şi lipsite de

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

lucrarea Sfântului Duh, toate acţiunile şi hotărârile acestora asupra Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, aşa cum a fost caterisirea arhierelui Galaction Cordun, de la 14 aprilie 1955. Respingem această caterisire şi o numim nulă şi fără lucrarea Sfântului Duh, deoarece nu a fost săvârşită după canoanele Bisericii, ci numai ca o expresie de răzbunare a sinodului schismatic asupra arhiereului care, conform Can. 15 al celui Dintâi şi celui de-al Doilea Sobor de la Constantinopol din 861 şi al Can. 31 Apostolic, s-a despărţit de gruparea schismatică din motiv de credinţă. Niciun canon al Bisericii Ortodoxe nu cateriseşte pentru întoarcerea la dreapta credinţă, ci pentru îndepărtarea de la aceasta. Caterisirea episcopului Galaction Cordun de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (de stil nou) a fost necanonică. Întâi de toate, trebuie ştiut că în acea vreme episcopul Galaction Cordun nu mai făcea parte din structura Bisericii de stil nou, ci din Biserica Ortodoxă de Stil Vechi. Imixtiunea Bisericii de stil nou în ocârmuirea Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a fost necanonică şi fără nicio putere. În acea vreme (14 aprilie 1955), episcopul Galaction Cordun făcea deja parte din Biserica Ortodoxă de Stil Vechi, care reprezintă o altă structură bisericească. Caterisirea sa, din anul 1955, a fost dictată de raţiuni politice. Cu mai multă vreme înainte de anul 1955, Petru Groza (prim-ministru în primul guvern comunist al României, între 1945 şi 1952, şi ulterior Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române) ceruse Patriarhului Justinian Marina „să termine cât mai repede cu regalistul de Galaction”, motiv pentru care episcopul Galaction Cordun, alături de alţi arhierei din B.O.R. precum Chesarie Păunescu al Dunării de Jos şi Atanasie Dincă Bârlădeanul au fost înlăturaţi din Sinodul B.O.R., pe motivul de „pensionare la cerere”. Odată cu trecerea episcopului Galaction Cordun la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi, Patriarhul Justinian Marina avea un motiv în plus de a scăpa de un păstor adevărat, devenit deja „incomod” pentru politica ulterioară a Bisericii de stil nou, ce avea să devină, sub chiar păstorirea „patriarhului roşu”, un instrument de propagandă al regimului comunist şi o anexă a statului totalitar. În cadrul unei întrevederi dintre episcopul Gherasim Cucoşel de Rădăuţi (B.O.R.) şi actualul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, Vlasie Mogârzan, preasfinţitul Gherasim a declarat că „În anul 1990, Patriarhul Teoctist Arăpaşu a ridicat toate caterisirile politice”, printre care se număra şi caterisirea Episcopului Galaction Cordun. În acelaşi cuget cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii, şi noi îi respingem pe eretici ca pe nişte vrăjmaşi ai dogmelor mântuitoare ale credinţei Ortodoxe, iar pe schismatici îi numim „mădulare bolnave ale Bisericii”. Respingem erezia ecumenismului Deoarece Sfintele Canoane ale Bisericii Orto-

doxe opresc rugăciunea în comun cu ereticii şi schismaticii (prin can. 10, 11, 45, 65 ale Sfinţilor Apostoli, can. 6, 9, 32 de la Laodiceea) şi noi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, respingem orice acţiune a ecumenismului contemporan (manifestat prin rugăciuni şi ierurgii săvârşite împreună cu ereticii şi schismaticii daţi anatemei de către Sfinţii Părinţi), şi nu acceptăm rugăciunea în comun cu aceşti schismatici sau eretici. Nu săvârşim împreună cu aceştia nici una din cele Şapte Taine ale Bisericii, nici ierurgii şi nicio altă lucrare duhovnicească. Ne alăturăm marelui dascăl al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, care, în tâlcuirea Epistolei către Evrei, cuvântul 34, zice: „Dacă episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credinţei atunci fugi şi leapădă-te de el nu numai ca de un om, ci chiar şi înger din cer de-ar fi”. Ecumenismul contemporan are drept scop relativizarea, minimalizarea şi anularea adevărului Ortodoxiei mântuitoare. Cine se alătură acestei erezii care sapă la temelia Bisericii, unul ca acesta se aseamănă lui Iuda, care L-a vândut pe Hristos. Unii ca aceştia cad sub anatemele Sfinţilor Părinţi, îndreptate împotriva ereticilor care falsificau dogmele Bisericii şi necinsteau rânduiala cea dreaptă a Sfintelor Canoane. Mărturisim împreună cu Sfântul Marcu Eugenicul, mitropolitul Efesului (1444), şi singurul apărător al Ortodoxiei la sinodul „unionist" de la Ferrara-Florenţa (1438-1439), şi zicem împreună cu el: „Credinţa noastră este dreapta mărturisire a Sfinţilor Părinţi ai noştri. Cu ea, noi nădăjduim să ne înfăţişăm înaintea Domnului şi să primim iertarea păcatelor; iar fără de ea, nu ştiu ce fel de cuvioşenie ne-ar putea izbăvi de chinul cel veşnic. În materie de credinţă nu există concesie.” Mai mărturisim şi împreună cu Sfântul Paisie de la Neamţ, care zice: „Au nu eretici sunt râmlenii (romano-catolicii), cu al lor papă? Bine ştiu că vei zice că sunt eretici. Şi de vreme ce sunt eretici, precum şi cu adevărat sunt, atunci Sfânta noastră Biserică îi afuriseşte pe dânşii. Şi pe care Sfânta Biserică îi afuriseşte şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc. („Cuvinte şi scrisori duhovniceşti") vol.II, Ed. Tipogr. Centrală, Chişinău, 1999, p. 49). Ca fii ai Bisericii lui Hristos, respingem orice manifestare a ecumenismului actual, deoarece avem datoria sfântă de a lupta pentru adevăr, până la ultima suflare, iar nu împotriva adevărului. Ne îndreptăţesc şi cuvintele Sfântului Ioan Evanghelistul, ce spune: „Mai mare bucurie decât aceasta nu am, când aud că fiii mei umblă întru adevăr” (Ioan 1, 4).

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

† ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

Vlasie Mogârzan 6

Inovaţia calendarului Stareţul Gavriil, fost egumen al Mănăstirii Dionisiu, Muntele Athos Gavriil Dionisiatul, un cunoscut stareţ atho- mutate înainte cu treisprezece zile. Această inovaţie a nit, care nu a făcut parte din mişcarea vechilor răsturnat rânduiala Bisericii, întemeiată şi veche de calendarişti, este recunoscut de întreaga Biserică secole. Au rezultat neorânduieli grave în Biserică. Ortodoxă, pentru acuitatea teologică şi nevoinţele Astfel, din vreme în vreme Postul Sfinţilor Apostoli sale monahale. Deşi nu atinge în mod specific ches- este desfiinţat pe deplin, iar alteori este scurtat cu câtiunea schimbării calendarului, în acest scurt articol teva zile, depinzând de data schimbătoare a Sfintelor părintele Gavriil a recunoscut legătura dintre ecu- Paşti, în relaţia cu noul calendar. În afara acestor menismul politic şi inovaţia calendarului, condam- schimbări, introducerea noului calendar a răsturnat nând ecumenismul cu glas tare, ca pe un atac lăudata rânduială a Bisericii noastre, potrivit căreia problemele importante trebuie rezolvate în Sinod şi împotriva identităţii Bisericii Ortodoxe. „Deşi Sfântul Munte al Athonului este guver- prin împreună-hotărârea tuturor Bisericilor Ortodoxe. nat în chestiuni bisericeşti chiar de la începuturile sale, Această rânduială a fost urmată cu stricteţe chiar de la după calendarul vechi (iulian), cu toate acestea, el întemeierea Bisericii, adică din vremea Sfinţilor Asuferă consecinţele schimbării calendarului. Părinţii postoli. După aceasta, a fost păstrată prin Sinoadele Sfântului Munte s-au împărţit în două tabere: în una, se ecumenice şi locale. Această cale de rezolvare a maaflă cei ce sunt în comuniune cu Patriarhul Ecumenic, rilor probleme ale Bisericii, precum şi a păstrării traiar în cealaltă - cei ce refuză comuniunea cu el, consi- diţiilor şi a chipurilor stabilite ale rânduielii - aşa cum este calendarul sfintelor praznice - este derându-l a fi pricina acestei dezocrotită de decrete împărăteşti, de hotăbinări întristătoare în Biserică, care râri apostolice şi de către Sfintele există din anul 1924. Aceasta a avut Canoane ale Soboarelor a toată lumea ca rezultat scăderea duhovnicească a şi locale. Chiar şi conform practicii juîntregii lumi ortodoxe, clătinând înridice contemporane, pentru ca o parte crederea în trăinicia Sfintelor Canoaa constituţiei unei ţări să fie revizuită, ne. De asemenea, ea a îndepărtat tieste necesară o adunare naţională. În neretul de valorile duhovniceşti şi i-a pofida tuturor acestora, în cazul schimdezbinat pe cei din lume în două bării calendarului, nici Bisericile Ortogrupări, opuse una alteia. Împărţirea doxe nu au fost consultate, şi nici mădularelor Bisericii în „vechi” şi ierarhia locală. Schimbarea a fost fă„noi” „calendarişti” a provocat tulcută ca printr-un ordin al poliţiei, iar nu burare în societate - atât în rândul printr-un Sinod panortodox. clerului, cât şi al mirenilor. Ca rezultat, clerul şi mirenii Nimeni nu ignoră faptul că, Părintele Gavriil Dionisiatul evlavioşi ai Greciei au fost profund tuldin anul 1924 încoace, a existat o buraţi. Majoritatea slujitorilor ce aveau statutul de antulburare profundă, în conştiinţa unui mare segment din populaţia Greciei – şi cu adevărat, tocmai în acel gajaţi ai Bisericii s-au supus ordinului, justificându-se segment care este cel mai dăruit, din întreaga sa inimă, că au făcut astfel pentru a preveni o schismă în Bisetradiţiilor elene creştine. Această tulburare a fost prici- rică. Totuşi, schisma nu a putut fi evitată, întrucât clenuită (şi există până în ziua de azi), în urma schimbării rul monahal şi cel al comunităţii academice s-au ridicat inoportune a calendarului bisericesc şi al mutării prăz- împotriva acestei inovaţii silite. Erau oameni curajoşi, nuirii zilelor sfinte, cu scopul de a fi adaptat – precum plini de râvnă dumnezeiască. Au atras atenţia asupra primejdiilor unei astfel de schimbări. Au înfierat mas-a spus – calendarului politic, care a fost instituit ceva mai devreme în uzul civil, în locul vechiului calendar, niera în care a fost făcută schimbarea şi i-au luminat pe ce era urmat până atunci. Este un fapt cunoscut de că- oamenii evlavioşi, în ceea ce priveşte acest act antitre toată lumea, că nicio tulburare serioasă nu a fost ca- ortodox. Ortodocşii de stil vechi au fost şi vor rămâne, uzată de schimbarea calendarului politic. Oamenii noş- prin mila lui Dumnezeu, credincioşi până la moarte tri l-au primit cu calm, convinşi de declaraţiile făcute tradiţiilor Bisericii. Aceștia arată duh de jertfă a de către guvern, cum că schimbarea avea ca scop sinelui, aşa cum o dovedesc bisericile, mănăstirile şi aşezămintele de binefacere, pe care le-au întemeiat şi uşurarea tranzacţiilor de natură comercială cu alte ţări. păstrat, fără niciun ajutor din partea statului. Este În pofida acestui fapt, dintr-o dată şi fără un dovedit şi de sfinţitul lor cler, care, deşi prigonit şi în motiv serios; fără argumente solide, şi calendarul sărăcie, îşi săvârşeste lucrarea fără salarii sau alocări Bisericii a fost schimbat, zilele sărbătorilor fiind de fonduri, de care se bucură clerul Bisericii după noul

7

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

calendar. Lucrurile acestea sunt scrise pentru istorie, cu scopul de a face vădit caracterul necanonic şi antiortodox al schimbării calendarului Bisericii Ortodoxe. Mulţi cred că vechii calendarişti doresc revocarea calendarului politic, pentru ca astfel să aducă neorânduială în treburile sociale şi comerciale ale oamenilor. Din această pricină, ei se opun cu tărie vederilor şi acţiunilor vechilor calendarişti. Însă se înşeală. Ortodocşii de stil vechi nu cer revocarea calendarului politic. Există o singură soluţie la problema calendarului, şi aceasta este restaurarea calendarului tradiţional – iulian. Ea trebuie făcută prin hotărârea comună a Sfântului Sinod al Bisericii şi a guvernului. Poate fi înfăptuită cu uşurinţă, dacă există smerenie şi bunăvoinţă. După cum a fost introdus în mod unilateral noul calendar, tot în aceeaşi manieră se poate întoarce de îndată la vechiul calendar, pentru ca toţi ortodocşii, cu o singură gură şi o singură inimă, să slăvească în aceeaşi vreme Preasfântul nume al Dumnezeului nostru cel binecuvântat. A greşi e omeneşte, dar a stărui în greşeală este un păcat mare. Revenirea la vechiul calendar va aduce împăcare în conştiinţa tuturor. Va aduce unitate şi pace Bisericii Ortodoxe şi va întări credinţa - lucruri de atâta trebuinţă lumii destrămată duhovniceşte din ziua de astăzi. Va fi mare bucurie în cer şi pe pământ, pentru fericita clipă a întoarcerii tuturor ortodocşilor la sfintele lor tradiţii. Ne rugăm pentru aceasta din toată inima”. (Apărut pentru prima dată în periodicul „Hosios Gregorios” (Cuviosul Grigorie), Vol. V, Nr. 26 mai-iunie 1968, pag. 1016-1022)

Chipuri duhovniceşti

Episcopul Gherasim Saffirin Născut din părinţi români binecredincioşi – Albeşteanu, primind numele de Gherasim. În 1874, în Dinu şi Dina Zmeu, în satul Izvorelu, judeţul Mehe- ziua de Bobotează, a fost hirotonit diacon pe seama dinţi în luna octombrie a anului 1849, viitorul episcop Episcopiei Râmnicului - Noului Severin, iar în ziua Gherasim va fi botezat în ziua de 6 noiembrie a ace- de 6 decembrie 1875 a fost hirotesit arhidiacon. În luiaşi an, primind numele de Gheorghe, şi va 1875, merge la Paris pentru studii, cu rămâne orfan de mamă la vîrsta de 3 ani, învoirea episcopului eparhiot. În ziua de fiind înfiat de la tatăl său, de logofătul Paşti a anului 1878, a fost hirotonisit preot, iar în acelaşi an, de Izvorul Florea Zamfirescu, boier craiovean. Tămăduirii, a fost hirotesit protoDupă studiul la Academia singhel. La 6 decembrie 1888, a Litere şi Ştiinţe de la Colegiul din fost ridicat la vrednicia de arhiCraiova, va obţine un post la catedra mandrit stavrofor, fiind apoi numit de limbă franceză de la Gimnaziul arhimandrit de scaun, în ianuarie Real din Târgu-Jiu, însă dispoziţia 1889. Este traducătorul multor lului sufletească era cu totul pentru crări cu caracter teologic şi învăţăBiserică. În noiembrie 1870, porturi duhovniceşti. neşte spre Sfântul Munte, unde rămâne numai şase luni. Reîntorcându-se în ţară, își va relua catedra şi direcţia la Un monah model gimnaziul din Târgu-Jiu pentru puţin În ziua de Paşti a anului 1895, timp, după care îşi dă demisia pentru a se părintele Gherasim este ridicat la călugări. Suferă foarte mult din pricina regulamentului monahal impus de re- Preasfinţitul Gherasim Saffirin rangul de arhimandrit mitrofor. Este vremea când refuză a se supune forma din vremea lui Cuza, aflat încă în reformei regulamentelor eclesiastice, vigoare la acea dată, ce nu admitea să prelucrate nu de Sfântul Sinod, ci de Ministerul Culfie călugăriţi decît absolvenţii de Seminar, ori oameni telor, care duhneau de apostazia Apusului. Combate foarte înaintaţi în vîrstă (peste 60 de ani), sau suferind public reforma regulamentul redingotei clericale (haide infirmităţi. Tânărul de 24 de ani recurge la o stratagemă reuşită: obţine un certificat medical, cum că na neagră) pe care, după deciziile oamenilor politici suferă de nervi şi delir teologic. Astfel, a putut fi tuns iar nu după canoane, clericii trebuiau să o poarte doar în monahism în ziua Naşterii Domnului, anul 1873, în în timpul săvârşirii slujbelor bisericeşti. Critica se înMănăstirea Tismana, de către arhimandritul Dionisie temeia pe canonul 27 - obligativitatea de a purta TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

8

haine clericale - al Soborului V-VI Ecumenic de la Constantinopol, cu argumente din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie. În plus, preasfinţitul Gherasim afirma că „nu se pot desfiinţa canoanele Sinoadelor Ecumenice, căci ce a făcut un Sinod Ecumenic este bine făcut, fiind insuflat de Sfântul Duh, iar cel ce vine (sinodul următor n.ed.) nu desfiinţează, ci întăreşte şi dezvoltă”. Arhimandritul Iuliu Scriban, evocându-i personalitatea într-un panegiric din anul 1922, scria: „Natura sa era aplecată spre intransigenţă, care însă nu găsea locul bun unde să se aplice. Pe timpul când a fost făcut regulamentul costumului preoţesc, a găsit că nu e bine ce se face. Era numai arhimandrit şi a scos atunci o broşură grecească împotriva regulamentului sinodal, pentru care Sfântul Sinod l-a pedepsit. Ce nu îi plăcea la regulament? Că se introduce pălăria! Spunea că potcapul cu marginile răsfrânte în afară are forma crucii şi trebuie păstrat. Afară de aceasta, pălăria i se părea o apropiere de catolicism. Dacă luăm forma - zicea el, luăm şi fondul”, adică erezia (n.ed.).

Patriarhul Justinian Marina (în centrul imaginii), purtând pălărie civilă

Vrednic arhipăstor şi lucrător în via lui Hristos La 24 mai 1899, Sfântul Sinod l-a ales arhiereu vicar al Eparhiei Râmnicului, cu titlul de Craioveanul. În şedinţa Sfântului Sinod din 13 octombrie 1899, arhiereul Gherasim Saffirin mulţumea pentru încrederea ce i s-a arătat, şi în acelaşi timp se ruga lui Dumnezeu să-i ajute, pentru a-şi îndeplini cu sfinţenie îndatoririle. Fiind vacant scaunul episcopal al Romanului, Gherasim el a fost ales episcop al acestei eparhii, la data de 17 februarie 1900, fiind înscăunat zece zile mai târziu. A fost hirotonit episcop într-un timp când totul se făcea şi se desfăcea prin politică şi simonie, lucru pentru care și-a păstorit eparhia cu deplină responsabilitate, cu conştiinţa de „pândar în via Domnului”.

9

În hirotoniri şi în numirile de preoţi la parohii, el căuta să fie strict canonic şi legal, înlăturând orice abuz. Preoţilor şi subalternilor săi le cerea o corectitudine exemplară, ca nu cumva prin atitudini necorespunzătoare statutului lor, să devină pricină de sminteală credincioşilor şi defăimare a Bisericii lui Hristos. Atunci când vreunul din aceştia era umbrit de acuze neclarificate, preasfinţitul Gherasim îl suspenda din funcţie sau îl oprea de la slujire, obligîndu-l să-şi limpezească situaţia pe calea justiţiei ori a consistoriului. Pe plan social, căuta îndreptarea moravurilor păstoriţilor săi, aflaţi într-o societate care îşi pierduse simţitor orientarea creştină românească. Astfel, în eparhia sa, opreşte cununiile în post şi muzica instrumentală (fanfară) la înmormântări şi la nunţi. Mai înainte de răscoala din 1907, oamenii politici şi necredincioşii se răzvrătesc împotriva postului rânduit de către Biserică, drept pentru care episcopul Gherasim va răspunde acuzaţiilor: „Nu din această cauză mor copiii, ci din cauza mizeriei în care sunt ţinuţi; că n-au ce mânca, nici de post, nici de frupt; a lipsei de îmbrăcăminte, de igienă, și a bolilor infecţioase” (N. Vascan, „Aspecte ale Răscoalei din 1907 în judeţul Bacău”, în M. M. S. nr. 1-3/1977, pag. 84). Ca episcop, caută să repare stricăciunile pricinuite mănăstirilor de regimul reformei din vremea lui Cuza, care numai în 1860, în Moldova a desfiinţat 31 de schituri şi multe alte mari mănăstiri. Rigurozitatea vieţii sale şi râvna de adevărat slujitor al lui Hristos, se vede din descrierile contemporanilor lui: „(...) el a transportat, pur şi simplu, chilia lui călugărească la reşedinţa episcopală. Din subalternii lui spirituali, voieşte să scoată nişte maeştri ai chipului călugăresc; din tipicul bisericesc nu vrea să lipsească un „Doamne, miluieşte”. Din toată seculara şi stufoasa formă a cuviinţelor, a datinelor şi a practicelor de tot felul, interne şi externe ale Bisericii noastre, el nu admite să lipsească nicio frunză, niciun spic (cruci, mătănii, detalii fără număr (...) (Gala Galaction, „Jurnal, vol. II”, Ed. Albatros Bucureşti 1997, pag.155). Un alt contemporan al său, Arhimandritul Iuliu Scriban, scria: „Din cauza cugetărilor sale, şi chemarea de episcop o vedea cu totul altfel, decât o vedem noi. Stătea închis în casă, citea din cărţile călugărilor de altădată, medita noaptea fără a aprinde lumina, se hrănea neîndestulător, cu post aspru, până ce medicii i-au spus, la Roman, că ori mănâncă, ori moare. Aşa era în convingerile sale şi avea scrupulul conştiinţei, de a urma potrivit lor. Avea o adoraţie extremă pentru monahism. Fără îndoială, vrednic de admirat pentru puterea înfrânării sale, pentru lepădarea de lume, pentru o sferă care nu mai este a desfătărilor şi a vremelniciei pământului. Vrednic de admirat într-o lume, care e atît de neputincioasă de a se lepăda până de cele mai mici pofte ale animalităţii

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

sale. Episcopul Gherasim era un om de alt tipar şi de alte înclinări, decât cele în care trăim noi. Întrînsul trăia virtutea pustnicului. Era omul al cărui suflet nu trăia în lumea contemporanilor săi. Dacă, pe de o parte era pentru unii de neînţeles, pe de altă parte se impunea altora prin mireasma sfinţeniei.” („B.O.R. Cronica Internă” nr.6/1922, pag. 450-460). Conflictul canonic dintre Vlădica Gherasim şi apostaţii politici În luna martie a anului 1909, preasfințitul Gherasim a atacat direct, în Parlament şi în Sfântul Sinod, politica statului de a-şi subordona conducerea

bisericile”; - acceptarea căsătoriilor mixte (între cei de confesiuni diferite); - secularizarea averilor mănăstireşti, adică trecerea lor în proprietatea statului; - introducerea Codului Civil, care prevea ca obligatorie doar cununia civilă, iar gradele de rudenie, începând cu spiţa a patra, nu mai constituiau impedimente în căsătorie; - călugăriile şi hirotoniile se făceau numai pe baza aprobării speciale a Ministerului Cultelor. Prin Legea Consistoriului, instituită de regimul lui Cuza, era atinsă grosolan - de către pretinsa reformă bisericească -, dogma plenitudinii harurilor dumnezeieşti ale episcopului în Biserică. Prin această lege, Sfântul Sinod era lipsit de dreptul de a hotărî direct, în problemele materiale şi duhovniceşti ale Bisericii, fiind subordonat Ministerului Cultelor. Deoarece Biserica era pusă în faţa unei legi cu caracter eretic, iar slujitorii ei din parlament - Mitropolitul primat Athanasie Mironescu şi Mitropolitul Moldovei, Pimen Georgescu -, şi-au exprimat acordul cu privire la Legea Reformei Bisericeşti, încălcând hotarele canonice şi tradiţia Bisericii Ortodoxe, în luna octombrie a anului 1909, Episcopul Gherasim rupe orice legătură canonică cu aceştia şi îi osândeşte ca eretici, adică dă anatemei pe cei doi mitropoliţi şi pe cei de un gând cu ei, politicieni şi clerici. Sinodul B.O.R., întrunit în iunie 1911, a hotărât într-un mod necanonic şi nejustificabil, depunerea din treaptă a preasfinţitului Gherasim Saffirin, care, imediat după luarea deciziei, a fost alungat de la Roman cu brutalitate şi trimis la mănăstire. Vlădica Gherasim s-a retras într-un loc prielnic nevoinţelor sale, la Frăsineii lui Calinic cel Sfânt, unde, la 14 februarie 1922, şi-a sfârşit viaţa vremelnică în post şi rugăciune, cu conştiinţa împăcată că a făcut totul pentru Dumnezeu şi Biserică.

Bisericii, pentru a putea impune, prin această politică serghianistă, reforma preluată din Apusul eretic, care prevedea, printre altele: - acceptarea, de către Biserica Ortodoxă din România, a unui calendar uniform (comun) – calendarul gregorian, pentru prăznuirea marilor sărbători creştine, în acelaşi timp cu toate cultele şi confesiunile eretice; - desfiinţarea unui mare număr de schituri şi mănăstiri; - convocarea de conferinţe pan-creştine (începutul ecumenismul eretic de azi n.ed.), în scopul „examinării problemelor de interes comun pentru toate TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

Ierod. M.

10

Monahiile de la Şamordino, întemniţate la Solovăţ, şi minunea curajului lor (II) „… că puterea Mea, întru neputinţă se săvârşeşte. Deci cu dulceaţă mă voi lăuda mai mult întru neputinţele mele, ca să locuiască întru mine Puterea lui Hristos.” (II Cor. 12, 9)

Duhovnicul le-a oprit de la orice fel de muncă în favoarea regimului. Maicile au făcut întocmai, iar administratorul lagărului a aflat imediat cine era autorul moral al acestei „răzvrătiri”. Părintele a fost împuşcat, iar maicile ne-au spus că de-acum, murind duhovnicul lor, nu mai are cine să le dezlege de oprirea de la muncă. Este de înţeles, că ele nu au vrut să mai muncească la ordinul comuniştilor. La scurtă vreme, au fost despărţite una de cealaltă şi duse în locuri neştiute. În ciuda încercărilor de a le da de urmă, nu s-a mai aflat nimic despre ele de atunci. Au dispărut fără urmă. Câţiva ani mai târziu, prin mărturia unui deţinut american aflat într-o tabără de muncă silnică, avea să se aducă la lumină frumuseţea luptei duhovniceşti şi a bărbăţiei neclintite a acestor maici. La un moment dat, discuţiile au venit către religie şi am aflat despre o întâmplare minunată, care tocmai se întâmplase în Vorkuta. Dumnezeu era acolo,

Crucile deţinuţilor morţi în lagărul de la Vorkuta

11

cu noi, ajutându-ne! Însufleţirea cu care acei bărbaţi îmi povesteau minunea, mă încredinţa despre faptul că Dumnezeu nu a putut fi izgonit din inimile şi sufletele acelor oameni, într-o ţară aflată dincolo de Cortina de Fier. În luna noiembrie a anului 1950, imediat după sosirea noastră, un grup de trei maici a sosit în tabăra de muncă, fiind condamnate la muncă silnică. Miile de femei deportate la Vorkuta nu lucrau în mină, dar făceau alte munci aspre, iar maicile erau obligate să muncească la o fabrică de cărămizi, care producea material de construcţie pentru toată zona arctică a Rusiei. Când au fost aduse la fabrică, maicile au spus şefului de secţie că, pentru ele, a lucra pentru regimul comunist înseamnă practic a munci pentru antihrist, de vreme ce se mărturiseau pe sine a fi slugi ale Domnului, iar nu ale satanei. Drept urmare, au declarat că nu se vor supune ordinelor şefului, indiferent de ameninţare. Imediat, hainele monahale le-au fost luate cu forţa, iar singurul lor acoperământ au rămas armele credinţei, ascuţite prin rugăciune. Erau pregătite de a face orice şi totul, pentru a-şi păstra făgăduinţele călugăriei, înfruntând orice pedeapsă. Iată un testament viu al bărbăţiei şi al curajului lor! Au fost trecute pe raţii de pedeapsă, hrana lor zilnică fiind formată din pâine neagră şi supă râncedă. În fiecare dimineaţă, când li se ordona să meargă la cuptoarele de argilă, ori la altă muncă istovitoare, ele refuzau. Aceste refuzuri însemnau, desigur, că li se pregăteau alte pedepse. Plini de furie şi temându-se că împotrivirea lor ar putea stârni un val de proteste în rândul deţinutelor, comandantul lagărului a dat ordin ca maicile să fie îmbrăcate în cămăşi de forţă. Mâinile le-au fost legate la spate, iar cu aceleaşi frânghii le-au fost imobilizate foarte strâns şi încheieturile picioarelor. În acest fel, picioarele lor erau strânse în nemişcare, iar coloana vertebrală le era ţinută forţat înapoi, într-o poziţie ce le dădea dureri îngrozitoare. Maicile au răbdat toate aceste chinuri fără a se împotrivi. Apoi comandantul a ordonat să se toarne apă peste ele, astfel încât materialul de bumbac, din care erau confecţionate cămăşile de detenţie, să se strângă şi mai tare peste trupurile şi aşa îndelung chinuite. Nici de data aceasta nu s-a auzit vreun geamăt de durere, dar maicile au leşinat din cauza suferinţei cumplite. Atunci li s-au tăiat legăturile de la mâini şi de la picioare, şi au fost stropite cu apă pentru a fi readuse în

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

simţiri, dar acest lucru a fost făcut doar pentru a fi iarăşi chinuite. Mai mult de două ore, au fost ţinute în acele strânsori ale morţii. Gardienii nu au mai îndrăznit să le chinuie, de vreme ce oricum maicile erau aproape moarte, din cauza stagnării circulaţiei sângelui. Regimul comunist avea nevoie de sclavi, nu de cadavre… Ei nu transportau deţinuţii până la Vorkuta pentru a-i omorî, ci pentru a câştiga forţă de muncă gratuită pentru minele de cărbuni, pe care Guvernul Sovietic le inaugura atunci. De aceea, comandantul nu avea de gând să le omoare pe maici, ci să le convingă să iasă la munca silnică. În cele din urmă, turbat de furie, el a hotărât: fie maicile vor accepta să muncească, fie le va chinui, până ce le va omorî. Au fost duse în zona exploatărilor de argilă a fabricii de cărămidă şi obligate să stea o zi întreagă pe o movilă de pământ îngheţat, în vântul aspru al iernii arctice, legate de mâini şi de picioare, privind către celelalte deţinute care munceau. După ce lumina palidă a scurtei zile arctice a apus, ele au fost zărite stând în genunchi în acelaşi loc. Gardienii care au venit să le verifice se aşteptau să le găsească degerate, dar s-au mirat văzându-le încă vii şi deloc îngheţate. Comandantul a dat ordin ca mănuşile şi căciulile le să le fie luate, iar ele să fie lăsate în bătaia nemiloasă a vântului turbat. Pe acel deal îngheţat, maicile au rămas timp de opt ore, cât a durat ziua de lucru, stând în genunchi şi rugându-se neîncetat. Mai jos, celelate deţinute care săpau în malul de pământ, sufereau groaznic din pricina gerului, văitându-se de degerături la picioare, cu toate că erau încălţate cu cizme. Seara, alţi gardieni au urcat până pe culmea pe care erau maicile, pentru a le duce înapoi în barăcile unde erau dormitoarele comune ale deţinutelor, crezând că le vor găsi cu urechile, picioarele şi mâinile degerate. Dar se părea că nici una dintre ele nu păţise nici cea mai mică degerătură. A doua zi, au fost legate din nou vreme de opt ceasuri şi lăsate pradă gerului muşcător, la temperaturi de multe grade sub zero, fără mănuşi sau bonete. Seara, le-au găsit neatinse de răni şi la fel de neclintite în hotărârea lor. A treia zi, le-au fost smulse cu forţa şi zdrenţele cu care îşi acopereau capul. Deja vestea minunatei lor bărbăţii se răspândise pretutindeni, în toate lagărele din regiunea Vorkuta. La capătul celei de-a treia zi a chinuirii lor, pe un frig cu mult mai cumplit decât cel din zilele precedente, maicile nu aveau nici cea mai mică urmă de degerătură. Toată lumea şoptea că numai o minune dumnezeiască le-a păzit tefere şi numai despre asta se vorbea, oriunde se înfiripa vreo discuţie. Până şi persoane din staff-ul comunist găseau mijloace şi pretexte pentru a veni în apropierea fabricii de cărămidă, pentru a se uita pe furiş la maicile de pe movila de pământ. Femeile care lucrau jos se însemnau neîncetat cu semnul sfintei cruci, murmurând rugăciuni. Până şi comandantul era TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

tulburat. Deşi nu era credincios, el avea totuşi un soi de superstiţie care îi spunea că este martorul unei întâmplări mai presus de fire, iar o putere nepământească le ajută pe maici să supravieţuiască.

A patra zi, gardienii s-au înfricoşat de puterea care le întărea pe aceste monahii, şi au refuzat să le mai facă vreun rău. Comandantul a început şi el să se teamă de minunile ce se făceau, şi pe care mintea lui nu le putea pricepe. A poruncit să fie coborâte de pe deal, să fie lăsate să îşi facă rugăciunile, şi să primească hrana obişnuită din lagăr, în locul celei de pedeapsă. Când am plecat din Vorkuta, patru ani mai târziu, acele maici erau încă în barăcile de lângă fabrica de cărămidă, dar nici una dintre ele nu făcuse nici măcar o zi de muncă în folosul regimului comunist. Ele erau în continuare păzite, dar de-acum cu respect şi evlavie. Gărzile primiseră ordin să nu le mai chinuie sau să le facă vreun neajuns. Li se îngăduise chiar să îşi facă singure de mâncare şi să îşi confecţioneze hainele. Continuau să slujească lui Dumnezeu, aşa cum făgăduiseră la tunderea lor în călugărie şi toate păreau liniştite şi împăcate. Spre deosebire de ceilalţi deţinuţi, ele se bucurau de libertatea credinţei. În toată Uniunea Sovietică, nu se mai afla nimeni în situaţia lor! Pilda vieţii şi a mărturisirii lor a făcut ca mii de deţinuţi şi gardieni din lagărele de muncă să se întoarcă la Dumnezeu. A fost ceva de nedescris atunci… Multă vreme după aceea, până şi oameni din conducerea Partidului Comunist - atei declaraţi şi duşmani înverşunaţi ai Bisericii Ortodoxe, povesteau cutremuraţi despre minunea ce s-a făcut cu monahiile de la Şamordino. Traducere după „Russia's Catacomb Saints Lives of the New Martyrs”, de Ivan M. Andreyev

 12

Adevărata istorie a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţului Mănăstirea Neamţului este o încântare pentru Suceava, iar în anul 1415 a fost mutată, rămânând în ochiul privitorului, dar şi o durere înăbuşită, pentru cei Mănăstirea Neamţului, până în ziua de astăzi. Dar ce îi ştiu adevărata istorie, ascunsă de ochii oamenilor. despre istoria acestei sfinte icoane, sursele oficiale nu Cunoscută încă de la întemeierea sa drept lăcaş de spun chiar totul... trăire duhovnicească şi o adevărată „şcoală a sfinţe- Ispitele asupra icoanei niei”, marea lavră nemţeană de Povestesc hrisoavele odinioară a fost renumită, încă că, în timpul unei invazii din vechime, ca centru al păgâne, un turc a intrat în rugăciunii isihaste şi al mănăstire şi a lovit icoana cu ostenelilor cărturăreşti. Influeniataganul în partea din spate, ţele sale au trecut dincolo de vrând să o despice în două. culmile semeţe ale Carpaţilor Mâna turcului a paralizat pe Răsăriteni, hrănind, prin cărţile loc, iar tăişul armei s-a făcut tipărite aici, sufletele românilor bucăţele. Din acel moment, transilvăneni, aflaţi sub amenindin locul unde a fost înfipt ţarea întunecată a ereziilor paiataganul turcului a început să pistăşeşti şi protestante, aduse izvorască mir sfinţit, bine mide stăpânirea austro-ungară. rositor, ce avea putere tămăduIstoria acestui lăcaş este itoare. Sute de oameni se împletită cu istoria unui sfânt vindecau zilnic, ungându-se cu odor pe care îl adăposteşte, şi acest mir. Nimeni nu se întoranume cea mai de preţ icoană cea acasă nevindecat sau nedin România - icoana Maicii mângâiat sufleteşte, și, de aDomnului cu Trei Mâini, nuceea, vestea minunilor icoanei mită şi Tricheiroussa sau LiMaicii Domnului a ajuns şi deanca, după ţara ei de origine. peste hotare. Chiar şi păgânii Izvoarele istoriei mărturisesc auzeau despre minunile de la despre această icoană că a fost Neamţu, şi veneau aici în nupictată în anul 1665, în Lida (în măr mare. După vindecarea apropiere de Tel Aviv, din Istrupească, se umpleau de creraelul de astăzi), ca reproducere Maica Domnului cu Trei Mâini dinţă, astfel că mulţi dintre ei a unei alte icoane, apărută în de la Mănăstirea Neamţu se şi botezau, primind şi chip minunat pe un stâlp de tămăduire sufletească. lemn, în anul 35 d.H. Ceva s-a întâmplat... Din Vieţile Sfinţilor, aflăm că în jurul anului Astăzi, vizitatorul intrat în curtea Mănăstirii 700, Sfântul Ioan Damaschin a căzut pradă unei intrigi, Neamţ va afla doar despre câteva dintre minunile Maiiar califul Damascului, Ualid, i-a tăiat mâna dreaptă. cii Domnului, dar nimic din ceea ce s-a întâmplat în Ţinând deosebi mâna sa cea tăiată, Cuviosul a căzut cu lacrimi înaintea acestei icoane a Maicii Domnului, decursul vremurilor de tulburare şi apostazie de la încerând tămăduire. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ceputul secolului al XX-lea. Relatările obiective şi a vindecat mâna Sfântului, care s-a lipit în chip mărturiile celor ce au vieţuit în Mănăstirea Neamţului, minunat la locul ei, rămânând doar un fir roşu în locul înainte şi după anul 1924, vorbesc despre o minune petăieturii, ca semn al minunii mai presus de fire. În trecută cu puţină vreme înainte de introducerea noului amintirea acestui fapt, Sfântul Ioan Damaschin a calendar: pe o vreme senină, în miez de noapte, spre poruncit să se aşeze în josul icoanei o mână din argint, sfârşitul Utreniei, un fulger luminos a brăzdat bolta iar de atunci această icoană a purtat denumirea de bisericii şi a lovit pardoseala din faţa icoanei Maicii „Maica Domnului cu Trei Mâini”. În anul 1401, Domnului, spărgând mozaicul şi lăsând o arsură mare, icoana a fost dăruită domnitorului Alexandru cel Bun, de culoare neagră. Înfricoşaţi de cele întâmplate, călude către împăratul bizantin Manuil Paleologul. Ea a gării şi-au petrecut restul nopţii făcând metanii şi rugăfost aşezată cu mare cinste în Biserica Mirăuţi din ciuni către Maica Domnului, dimpreună cu stareţul lor,

13

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

arhiereul Nicodim Munteanu şi părintele duhovnic al mănăstirii, arhimandritul Mina Prodan. La puţină vreme după semnul trimis din cer, patriarhul mason Miron Cristea (fost cleric greco-catolic, şi având o constituţie duhovnicească filo-apuseană), susţinut de o serie de clerici - lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, porunceşte introducerea calendar gregorian şi în uzul Bisericii Ortodoxe Române, deşi acesta funcţiona numai în uzul civil încă din 1919. Astfel, data de 1 octombrie (Acoperământul Maicii Domnului) devine, în mod forţat, data de 14 octombrie (Sfânta Cuvioasă Paracheva). S-au ivit tulburări mari în viaţa de obşte a mănăstirii. S-au format două tabere - una care susţinea calendarul gregorian, alăturată arhiereului Nicodim Munteanu şi alta tradiţionalistă, formată în jurul duhovnicului mănăstirii, arhimandritul Mina Prodan, care respingea inovaţia calendaristică. În 1924, arhiereul Nicodim Munteanu (stareţul mănăstirii), a fost hulit de călugării tradiţionalişti prin cuvintele Evangheliei: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că închideţi Împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi” (Matei 23, 14). El însă se conformează ordinului patriarhal şi face cunoscută întregii obşti introducerea calendarului gregorian în rânduiala bisericească a mănăstirii. Ziua aceea a însemnat sfârşitul multelor minuni, săvârşite prin icoana Maicii Domnului. De atunci încoace, nu a mai curs mir din spatele icoanei, deşi credincioşii alergau să se închine la ea cu aceeaşi evlavie. Şi, ca nu se mai întrebe oamenii pentru ce a secătuit curgerea sfântului mir din icoana Maicii Domnului, arhiereul Nicodim Munteanu a poruncit ca pe spatele acestei icoane, peste locul de unde izvora mirul, să fie lipită icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Astăzi, nimeni nu mai

vorbeşte nimic despre acest mir, ce izvora altădată din icoana Maicii Domnului. Doar Sfântul Mucenic Gheorghe este şi va fi martor tăcut al ticăloşiei celor care ascund adevărul. Jurământul monahilor înaintea acestei sfinte icoane Introducerea noului calendar a determinat împotrivirea mai multor monahi vieţuitori în obşte, în frunte cu părintele lor duhovnic, arhimandritul Mina Prodan. Cuvântul său era: „murim şi nu primim schimbarea”. Mai mulţi călugări au făcut un jurământ în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, prin care au făgăduit că, indiferent de ceea ce se va întâmpla cu viaţa lor, nu se vor depărta de la adevărul de credinţă, neprimind schimbarea calendarului. Printre cei care au depus jurământul se număra ieromonahul Glicherie Tănase, ierodiaconul David Bidaşcu, ieromonahul Nicodim Măndiţă, arhimandritul Mina Prodan şi alţii. În urma acestui jurământ, arhimandritul Mina Prodan este detaşat disciplinar ca preot-duhovnic la Spitalul Militar din Bucureşti, unde, în timpul celui de-al doilea război mondial a refuzat să primească vizita unuia dintre foştii săi ucenici, N.M., respingând orice discuţie pe tema evenimentelor din 1924. Ieromonahul Nicodim Măndiţă, ca şi mulţi alţii, încalcă şi el jurământul. Ieromonahul Glicherie Tănase, împreună cu ierodiaconul David Bidaşcu şi alţi călugări vor sihăstri apoi prin pustiu, îndurând prigoana, suferind foamea, setea şi chinurile din închisorile comuniste. Mai târziu, aceștia din urmă întemeiază Mănăstirea Slătioara şi adorm cu pace întru Domnul, numărându-se printre puţinii călugări care nu şi-au încălcat jurământul de a păstra dreapta credinţă. Arhim. G.

Istoria care nu se spune (II)

Izgonirea monahilor din Schitul Sfântul Prooroc Ilie din Athos

Schitul „Sfântul Prooroc Ilie” din Athos

Ce anume îi determină pe cei care nu sunt de acord cu politica Fanarului, să continue totuşi comuniunea cu el? Cum poate cineva să explice de ce majoritatea celor ce îl pomenesc astăzi pe patriarh, păstrează tăcere despre cel mai scandalos eveniment în istoria Muntelui Athos - o reminiscenţă a Inchiziţiei Evului Mediu - şi anume alungarea călugărilor ruşi din schitul Sfântul Prooroc Ilie, în data de 20 mai 1992, pentru refuzul lor de a fi în comuniune cu Fanarul? Schitul Sfântul Ilie a fost ridicat prin daniile credincioşilor ruşi, şi a devenit cunoscut prin aceea că aici s-a nevoit marele Sfânt Paisie Velicikovski, atrăgând mii de pelerini ruşi înainte de revoluţia bolşevică. În timpurile noastre, înainte de evacuarea forţată a vieţuitorilor, schitul era sub jurisdicţia

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

14

Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor. Din anul 1957, obştea schitului Proorocului Ilie a încetat să îl mai pomenească la slujbe pe Patriarhul Constantinopolului, nemaifiind de acord cu politica procatolică şi erezia ecumenistă a Fanarului. Stareţul lor era părintele arhimandrit Serafim Bobici, care păstorea duhovniceşte schitul de peste 20 de ani (din 1970), şi sub a cărui îndrumare s-a înfăptuit rectitorirea sfântului lăcaş, cu multă trudă şi costuri imense. Din anul 1985 şi până la evacuare, obştea schitului a fost subiectul presiunilor de tot felul, menite a-i forţa pe monahi să reia comuniunea cu patriarhul. Însă toate acestea au rămas fără rezultat. În cele din urmă, în 1992, la Înjumătăţirea Praznicului Învierii Domnului, părintele Serafim şi alţi şapte vieţuitori au fost evacuaţi cu forţa din Athos, fără nici un fel de judecată sau investigaţie. Acest act criminal şi ruşinos a fost înfăptuit de Comisia Patriarhiei din Constantinopol, condusă de exarhul patriarhal, Mitropolitul Atanasie de Heliopolis. Evacuarea s-a făcut cu sprijinul reprezentanţilor autorităţilor civile ale Sfântului Munte şi a numeroase trupe de poliţie. Părinţilor le-a fost respinsă cererea de a li se îngădui nici măcar 2-3 zile de amânare a execuţiei ordinului de evacuare, pentru a apuca să se pregătească. Fiind sub escortă armată şi stricta supraveghere a poliţiei, monahii nu au putut să îşi ia cu ei lucrurile personale necesare, şi nici chiar actele de identitate. La insistenţa stareţului, monahilor li s-a acordat permisiunea de a se mai închina pentru ultima oară, la sfintele moaște din biserică, și a cânta troparul Sfântului Prooroc Ilie în faţa uşilor bisericii, după care au fost împinşi cu brutalitate în maşinile militare şi duşi la Dafni prin Careia (capitala Sfântului Munte). De acolo, au fost îmbarcaţi pe o şalupă, cu care au fost duşi la Ouranopolis, în afara Athosului, unde au fost abandonaţi fără milă, fiind lăsaţi pe ţărm fără niciun ban sau acte. Prigoana acestor părinţi ruşi, venită din partea autorităţilor bisericeşti şi civile nu s-a sfârşit cu acest comportament necreştin. Cererea lor de a le fi returnate paşapoartele a fost refuzată (părintele arhimandrit Serafim şi ceilalţi vieţuitori sunt cetăţeni americani). Mai mult decât atât, lor nu le-a fost prezentată nici măcar o copie a deciziei Kinotitei sau a guvernării civile, care să le ateste decizia de evacuare. Toate aceste dovezi s-au fabricat mai târziu, după evacuarea călugărilor. Imediat, acest schit înstărit a fost cotropit şi ocupat cu forţa de „călugări” acceptaţi de Fanar şi de Guvernul Grec. Avea să se afle apoi că în prezenţa şi la cererea celor doi mitropoliţi – Atanasie de Heliopolis şi Meliton de Chalcedon, ce au asistat personal la raidul armat asupra schitului Sfântul Prooroc Ilie, s-a deschis veşmântăria mare a

15

Interiorul bisericii Schitului

bisericii, fiind sustrase mai multe mitre arhiereşti, împodobite cu pietre preţioase, 40 de veşminte preoţeşti brodate cu aur şi 5 stihare diaconeşti. Mai târziu, toate bunurile schitului au fost trecute ilegal în proprietatea prigonitorilor. Orice urmă a călugărilor ruşi – stăpânii în drept ai acelui loc - a fost îndepărtată în grabă: indicatoarele către mănăstire, afişele din incintă, panourile cu date istorice, aflate la vederea pelerinilor, au fost înlocuite cu altele, scrise în limba greacă. Tăcerea athoniţilor care sunt în comuniune cu Patriarhul Constantinopolului a tras un semnal de alarmă credincioşilor ortodocşi, care iubesc Sfântul Munte şi care s-au obişnuit, de-a lungul istoriei, să perceapă monahismul ca pe o adevărată trupă de geniu a Ortodoxiei, care se luptă fără frică împotriva vrăjmaşilor credinţei, având frica de Dumnezeu mai presus de toate. Începând cu anii 1970, o persecuţie religioasă tăcută şi secretă a început în Sfântul Munte, împotriva călugărilor rămaşi credincioşi tradiţiilor ortodoxe. În afara măsurilor în forţă menţionate deja, în chiliile şi obştile athonite de ziloţi nu mai este permisă tunderea în monahism a celor care nu sunt în comuniune cu Patriarhia Constantinopolului. Bătrânii duhovniceşti ai chiliilor nu mai au voie să aibă ucenici în ascultare (acest lucru nu este permis nici măcar celor mai vârstnici dintre monahii ziloţi). Lor nu li se aprobă cumpărarea de chilii sau terenuri pentru construcţie, şi nu îşi pot achiziţiona nici măcar cele necesare existenţei. Deseori, s-a întâmplat ca mulţi pustnici, ce au făgăduit că nu vor părăsi vreodată Sfântul Munte până la moarte, să fie evacuaţi din Athos. Aceeaşi soartă a împărtăşit-o, de exemplu, şi părintele Theodorit pustnic şi isihast athonit, autorul a numeroase cărţi teologice şi dogmatice - precum şi părintele zilot Damian. Cu alte cuvinte, planul de eliminare a ziloţilor athoniţi este în plină desfăşurare, fiind dus în aşa manieră, încât mulţi credincioşi sunt făcuţi să creadă

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

că în Athos nu mai există nimeni care să se împotrivească trădării Ortodoxiei, ce se desfășoară aici. Situaţia în acest moment este cât se poate de îngrijorătoare. După ce mănăstirile au fost lăsate în mod deliberat, vreme de zeci de ani, să se pustiască şi să pice în paragină, ele sunt acum reconstruite de către Uniunea Europeană, care a alocat sume uriaşe refacerii infrastructurii peninsulei: drumuri de acces modernizate, parc auto propriu, destinat transportării pelerinilor, flotă şi alte utilităţi. Pe de altă parte, organismele internaţionale puse în mişcare din penumbră de aceleaşi forţe, cărora le este tributară şi controversata U.E., fac presiuni din ce în ce mai făţişe, pentru schimbarea statutului de „republică monahală” a Sfântului Munte, şi includerea sa în circuitele turistice curente ca muzeu, pentru a fi permis inclusiv accesul femeilor, pentru prima dată, după mai bine de zece veacuri. Deja în marile mănăstiri athonite, la arhondarice, adică acolo unde sunt primiţi şi adăpostiţi pelerinii, se pot găsi pliante, broşuri sau cărţi, oferite gratis, în care se face propagandă ecumenismului... Va deveni oare Sfântul Munte Athos - supranumit „Grădina Maicii Domnului” - ceea ce doreşte prinţul întunericului şi stăpânul acestei lumi, adică o destinaţie turistică, un loc plin de hoteluri, plaje, centre de distracţii şi… muzeu al monahismului răsăritean? M.G.

Ecumenismul – Calea spre pierzare (III)

Graiurile Vavilonului „Fata Vavilonului, ticăloasă: Fericit este care va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră” (Ps. 136, 8).

Diplomaţia - sau arta profesională a compromisului este, prin natura sa, complet străină moralei creştine, căci aşa grăieşte Domnul: „Ci să fie cuvântul vostru: aşa, aşa și nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea, de la cel rău este” (Mt. 5, 37). Cu toate că diplomaţia este îngăduită în mediile politice, însă ea nu este deloc potrivită folosinței bisericești. Îşi poate imagina oare cineva noţiunile de… „mucenici diplomaţi” ori… „mărturisitori abili”? Expresii precum „politica Vaticanului” sau „diplomaţia Vaticanului” au devenit deja nume comune ale unei realităţi îmbătrânite în propria sa răutate, având în spatele său aproape o mie de ani de experienţă în intrigi, cruzimi şi tactici cameleonice. Politicile ecumeniste, având ca sursă de inspiraţie chiar talpa iadului, au înglobat în ele şi experienţa Vaticanului, dar şi practica celorlalţi nu puţini eretici, schismatici şi vrăjmaşi ai Bisericii lui Hristos. Ele au ajuns la un aşa grad de rafinament de-a lungul căii spre sincretism pe care o urmează, încât, de dragul succesului deplin, şi-au perfecţionat şi argumentele cu care îşi justifică toate soiurile de compromisuri. Pentru moment, la scară largă, nu s-a apelat încă la forţă. Dar asta, doar pentru moment… Limbajul ecumenismului Acest jargon universal al ultimei zile a Vavilonului; această unealtă a forţelor anticreştine, ar merita o cercetare moral-lingvistică aprofundată. Am vrea doar să notăm abilitatea sa universală şi perfecţiunea drăcească la care a ajuns. Acest grai, pentru moment, este unul din principalele pârghii ale apostaţilor. El este folosit pentru a îndreptăţi toată

Sărutul Iudei

fărădelegea, minciuna; toate vânzările lui Hristos şi ale Bisericii Sale; toate compromisurile lor, începând de la rugăciunile pe care le fac împreună cu ereticii şi idolatrii - şi care sunt strict oprite prin canoanele Bisericii Ortodoxe -, și până la „ridicările” arbitrare de anateme, date de către Sfinţii Părinţi împotriva ereticilor nepocăiţi (monofiziţii şi catolicii). Prin intermediul acestui grai, ei încearcă să îşi camufleze lipsa de consideraţie faţă de Sfânta Scriptură, ca şi ura împotriva Sfinţilor Părinţi, care iese la iveală atunci când, plini de mândrie, încearcă să ajusteze teologia

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

16

patristică la propriile lor rătăciri dogmatice! Invocat în vederea unirii într-o aşa-zisă „biserică”- în fapt, marea desfrânată - reprezentanţii celor mai diverse confesiuni şi culte, de la păgâni şi idolatri până la ortodocşi, folosesc acest limbaj care este neobişnuit de extensibil şi flexibil, adaptabil oricărei conjuncturi. Fiindcă se bazează pe principiul ecumenist de a nu aduce în discuţie nicio diferenţă dogmatică, ci de a încerca, cu orice chip, să se descopere şi să se pună accentul pe elemente similare şi pe puncte de continuitate, acest limbaj îi derutează pe oamenii necunoscători în ale teologiei. El se prezintă pe sine ca un înlocuitor al iubirii, ca un pluralism dogmatic, de genul: „credinţa este una, dar exprimările sale sunt diferite, în funcţie de cultură”, făcând ca expresiile interpretabile şi neclare să ia locul adevărului. Cum poate cineva să îşi justifice răstălmăcirile eretice ale dogmelor dumnezeieşti, prin argumentul diferenţelor culturale, de parcă tainele credinţei Ortodoxe ar fi fost revelate în urma unor convenţii ale culturii umane, iar nu prin înţelepciunea lui Dumnezeu, de sus pogorâtoare, înaintea căreia toată cultura şi raţiunea umană trebuie să se plece!? Inventarea termenului de „pluralism al credinţei” (sau, după cum spun ei: „credinţa este una, dar manifestările ei sunt variate”), este cu totul contrazisă de întreaga Sfântă Tradiţie şi, în particular, prin viaţa şi scrierile marelui dascăl al Bisericii, Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu de Lyon, care a vieţuit în secolul II, pe vremea când creştinismul fusese deja propovăduit în rândul locuitorilor din Răsărit şi Apus, având diferite trăsături culturale şi naţionale. Aşa cum spune şi Sfântul Irineu: „În ciuda faptului că Biserica este răspândită peste tot în lume; dar, fiind umbrită de acelaşi Duh Sfânt al lui Dumnezeu Care se află într-însa, şi mulţumită aceleiaşi continuităţi a chemării apostolice, ea păstrează aceeaşi predanie pretutindeni”. A avea o singură credinţă este așijderea cu a avea un singur suflet şi o inimă; ea propovăduieşte şi învaţă în acelaşi fel, ca şi cum ar vorbi cu aceeaşi gură. Şi, chiar dacă limbile pământului nu seamănă între ele, puterea Sfintei Tradiţii este aceeaşi. Bisericile întemeiate în ţările germanice nu cred şi nu propovăduiesc credinţa într-un alt mod decât cele din Spania, Insulele Celtice, de la Răsărit, Egipt, Libia, sau decât cele din ţinuturile zonei mediteraneene. Asemenea soarelui este şi cuvântul adevărului, ce este unul şi acelaşi în întreaga Biserică, strălucind şi luminând peste toţi. Cei ce răstălmăcesc adevărul, încearcă să îşi justifice minciunile lor ecumeniste, aducând în discuţie „pluralismul eclezial”, şi făcând referire la Unimea în Treime a Sfintei Treimi. Totuşi, exemplul lor cu Sfânta Treime este lipsit de temei, plin de răzvrătire şi hulă la adresa

17

Patriarhul Bartolomeu îl primeşte pe cardinalul VingtTrois, delegatul Vaticanului la Constantinopol

lui Dumnezeu, fiindcă aceste aşa-numite „biserici” sunt în fapt false biserici, spre deosebire de Cea Una şi singura Biserică, întemeiată de Domnul nostru, Iisus Hristos, iar ele nu au cum să fie una cu Ea. În Sfânta Treime, totul este adevăr: DumnezeuTatăl este Adevăr (Ier. 10, 10); Fiul lui Dumnezeu este Adevăr (Ioan 14, 6); Sfântul Duh este Adevăr (I Ioan 5, 6). Adevărul face ca Treimea să fie Una (Ioan 5, 7). El trebuie să unească bisericile - dacă ele vor să fie una, fiindcă adevărul nu se poate uni cu minciuna. Din pricina minimalismului duhovnicesc şi moral, limbajul lor este flexibil; însă ei au adevărate izbucniri de intoleranţă şi agresivitate, atunci când minciunile dogmatice le sunt deconspirate de Sfinţii Părinţi, şi mai ales de către Mărturisitorii Ortodoxiei. De aceea, aceşti lupi în piei de oaie au pornit un război secret împotriva patristicii, şi au etichetat întreaga Sfântă Tradiţie prin denumirea ingrată de „ideologie”. Oricine este familiarizat cu limbajul ecumenismului, cunoaşte cu câtă insistenţă le place lor să repete cuvintele „adevăr” şi „dragoste”, deşi de fapt ele sunt doar simple cuvinte pentru ei. Adevărul este de sus pogorând - de la Dumnezeu, fiind pecetluit de dumnezeiescul Dar. În cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică „stâlpul şi temelia adevărului” (I Tim. 3, 15) - se sălăşluieşte întregul Adevăr, şi nu doar frânturi din el. După spusa Sfântului Teofan Zăvorâtul: „Biserica este a Dumnezeului Celui viu – Dumnezeul adevărului, Adevărul Însuşi. Nu căutaţi adevărul în altă parte! Se pot găsi năluciri ale adevărului şi în afara Bisericii, dar adevărul curat se găseşte numai înlăuntrul Bisericii lui Hristos”. Atunci când sunt date citirii documente, discursuri şi adresări ale ecumeniştilor, se poate observa prăpastia care există între sofismele lor meşteşugite, şi apele limpezi ale cuvintelor Sfinţilor Părinţi. Cuvintele viclene ale graiurilor Vavilonului ascund de

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

obicei în ele mândria minţii şi aruncă „adevărul întru nedreptate” (Rom. 1, 18). Drept exemplu, vom cita cuvintele Patriarhului Ignatie al IV-lea al Antiohiei, unul dintre cei mai înverşunaţi ecumenişti, desprinse din discursul său premergător deschiderii Comitetului Central al Consiliului Mondial al Bisericilor, intitulat „Despre adevăr, Biserică şi dragoste”. Această sonoritate dulce a unor termeni retorici, figurativi, se aude precum cântecul înşelător al unei sirene ecumenice, vrăjindu-i pe cei ce o ascultă şi făcându-i să nu mai audă glasul Păstorului cel Bun (comp. Ioan 10, 35; 11). Iată ce spunea acest discurs: „Prietene al meu, dragă creştinule, am nevoie ca privirea ta să fie întoarsă spre Hristos, pentru a putea să-mi deschid inima… barierele fizice se sfărâmă, astfel încât trupul înconjoară lumea întreagă, iar Biserica devine o taină a întregii omeniri şi a Universului. Ne mai trebuie doar să avem şi presentimentul unui trup unit prin întâlnirea religiilor şi culturilor… India şi budismul definesc lumea ca o manifestare a arătării lui Dumnezeu, iar pe om - ca entitate a lumii. Dogma in iudaism şi islam este ca o împotrivire a cursului firesc al morţii. Socialismul, dacă îşi însuşeşte libertatea duhului şi individualismul, în cazul în care opune rezistenţă însingurării şi finalităţii, va fi capabil, mulţumită unui aluat creştin, să îşi stimuleze comunicativitatea, fluxul şi deschiderea, care constituie adevărul (sic!) omenirii”. Serbarea celei de-a 1900-a aniversări, a scrierii Apocalipsei de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, care a fost organizată de Patriarhia de Constantinopol, s-a transformat, până la urmă, într-un simpozion ecologic, intitulat „Apocalipsa şi mediul”. Deschiderea acestui forum a avut loc în ziua de prăznuire a adormirii Sfântului Ioan Teologul. „Politicieni, oameni de ştiinţă şi clerici s-au adunat într-o învălmăşeală vaviloniană, pentru a discuta soarta planetei şi sfârşitul veacului. Festivalul a fost onorat de prezenţa lui Bouthros Ghali, secretarul General al O.N.U., Al Gore, vicepreşedintele SUA, prim-ministrul grec, Andreas Papandreu şi mulţi alţi politicieni şi delegaţi din partea mişcărilor ecologice mondiale. De faţă au fost şi arhiepiscopul George Carey de Canterbury, Desmond Tutu, episcop anglican al Africii de Sud, cardinalul Edward Cassidy, mulţi romano-catolici şi protestanţi şi chiar câţiva muftii”. Au mai luat parte şi patriarhi ortodocşi: cel al Alexandriei, Antiohiei, Serbiei şi României; un episcop din partea Bisericii Greciei, precum şi un reprezentant din partea Patriarhiei Bulgariei. Cei adunaţi la Patmos au propus o rezolvare sinistră a problemelor dureroase ale omenirii, atunci când au încercat să prezinte Apocalipsa cea mai tainică dintre toate cărţile Noului Testament, doar ca pe o avertizare a unei catastrofe ecologice iminente. Ca de obicei la asemenea reuniuni ecu-

meniste, şi aici s-a înlocuit adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, prin transformarea lui într-un limbaj al noii viziuni mondiale globaliste, care, în mod paradoxal, îmbracă miezul lui anticreştin şi antiscripturistic într-o formă aparent creştină. Ucenicii antihristului au vrut să minimalizeze tâlcul universal al Apocalipsei, transformându-l într-o voce care pledează doar pentru apărarea naturii, oferind în loc vise ecumenice despre o mai bună Nouă Ordine Mondială, pace şi securitate. Nu a fost deloc întâmplător faptul că la Patmos nici măcar nu s-au adus în discuţie pasajele din Cartea Apocalipsei, care sunt în strânsă legătură cu perspectivele eshatologice asupra Bisericii lui Hristos – cu stingerea celor Şapte Sfeşnice, cu semnul sosirii lui antihrist şi prigonirea Bisericii înainte de sfârşitul lumii”. Arhimandritul Paul Nikitaris, stareţul mănăstirii Patmos, a spus cu multă amărăciune: „S-a vorbit despre om – nu despre Dumnezeu; despre făptură, iar nu despre Ziditorul. „Pomenirea” Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan - văzătorului tainelor dumnezeşti -, făcută de către cei de la Constantinopol, alături de alţi participanţi ortodocşi, nu poate fi descrisă decât ca o batjocură. Cât urăsc ei cuvântul: „Tot cel ce calcă porunca şi nu rămâne întru învăţătura lui Hristos, nu are pe Dumnezeu; iar cel ce rămâne întru învăţătura lui Hristos, acela şi pe Tatăl şi pe Fiul are” (II Ioan 1, 9)! Sfântul Evanghelist Ioan a fost apostolul iubirii. Cu toate acestea, el ne-a învăţat ca nici măcar să nu îi primim în casă pe cei ce vin cu învăţături străine despre Hristos, ori să le spunem: „Bucură-te întru Domnul”; „Că cel ce îi zice lui bucură-te, se va face părtaş faptelor lui celor rele” (II Ioan 1, 11). Dar oare, nu a fost o lucrare a vrăjmaşului înlocuirea unui text scripturistic cu o interpretare liberă şi o dramatizare, pusă în scenă de un renumit poet, care este complet străin de viaţa şi credinţa Bisericii? Oare Îl au pe Dumnezeu aceşti organizatori ai întrunirii panortodoxe de la Patmos, care au încheiat totul printr-o prestaţie actoricească intulată „Glasul unei femei”, cu actriţa Irene Papas în rolul principal? Cu câţiva ani în urmă, această actriţă grecoaică a şocat o ţară întreagă cu albumul său, prin care îi chema pe oameni să îl iubească pe satana, album ce avea numărul fiarei pe copertă! Războiul infernal contra Ortodoxiei nu a încetat niciodată. Astăzi, el şi-a schimbat doar tacticile, fără a se îmblânzi câtuşi de puţin.

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

Traducere după „Ecumenism - Path to Perdition”, de Liudmilla Perepiolkina

18

Confruntarea cu viitorul

Proiectul N.A.S.A. „Blue Beam” (Rază Albastră) Serge Monast şi alt jurnalist, care cercetau gigantic, cu proiecţii laser ale unor imagini holoîmpreună Proiectul Blue Beam, au murit de atac de grafice tridimensionale în întreaga lume; hologramele inimă la câteva săptămâni unul după celălalt, deşi nici vor fi imaginile conducătorilor diferitelor religii – unul nu avea afecţiuni cardiace. Serge Monast era în Iisus Hristos, Mohamed, Buda etc, care vor fuziona Canada, iar celălalt jurnalist se afla în Irlanda. Înainte într-o singură imagine - a lui antihrist, vorbind în toate de moartea sa, guvernul canadian a răpit-o pe fiica lui limbile şi dialectele pământului. Va spune că toate reMonast, într-o încercare de a-l convinge să renunţe la ligiile sunt false, şi că se va instaura o nouă ,,religie”, cercetările sale. Proiectul Blue Beam, elaborat de oa- cea adevărată. Atât americanii, cât şi ruşii, au intromenii de ştiinţă de la N.A.S.A., constă în patru etape și dus în calculatoare foarte puternice toate limbile şi privește introducerea religiei Noii Ordini Mondiale, dialectele pământului, sensurile lor, ca şi elemente avându-l pe antihrist drept conducător al ei. Religia amănunţite fizio-psihologice, bazate pe studii de anaNoii Ere este însăşi temelia guvernului noii lumi, căci tomie şi compoziţie electromecanică a corpului uman fără această religie dictatura noii ordini mondiale este şi pe studiile proprietăţilor electrice, chimice şi bioimposibilă. Fără o credinţă universală în religia noii logice ale creierului uman. De asemenea, se pare că ere, succesul noii ordini mondiale va fi nul. De aceea, sovieticii – poporul noii ordini mondiale, au alocat lungimi de undă pentru fiecare Proiectul Blue Beam este extrem de persoană, societate şi cultură penimportant pentru ei, şi de aceea a tru a induce gânduri de sinucidefost atât de bine ascuns până acum. re, dacă persoana nu se supune Prima etapă are în vedere directivelor Noii Ordini Mondiale. cutremure create artificial în locuri Sunt două aspecte diferite ale precise de pe planetă, ce vor conetapei. Primul este ,,spectacolul duce la noi descoperiri arheologice, spaţial”. În cadrul său, imaginile care vor să convingă că adevărurile holografice vor fi folosite într-o sifundamentale au fost prost înţelese mulare a sfârşitului, în timpul căşi greşit interpretate. Pregătiri psireia toate naţiunile vor vedea imahologice pentru această primă etapă gini, care vor fi împlinirea a ceea au fost deja făcute cu filmele ,,2001 Mănăstirea ,, Sfântul Botezător Ioan ” ce ei doresc să confirme profeţiile - Odiseea spaţială”; seria SF ,,Star şi evenimentele potrivnice. Acesdin Ierusalim, distrusă de cutremurul Trek”; ,,Războiul stelelor”. Toate atea vor fi proiectate de la sateliţi în din anul 1927 cestea, se referă la invazii din spaţiu stratul de ozon, la circa 100 km şi unirea tuturor naţiunilor pentru deasupra Pământului. Noi vedem aceste teste uneori, combaterea invadatorilor. Filmul ,,Jurassic Park”, se referă la teoriile despre evoluţie şi pretinde că cuvin- însă ele sunt numite ,,OZN-uri şi farfurii zburătoare”. Proiectul a perfecţionat capacitatea unor dispozitive de tele lui Dumnezeu sunt minciuni. La data de 30 mai 2008, agenţia rusă de ştiri a ridica un număr enorm de oameni, ca într-o răpire la Interfax vorbea despre prognoza unor oameni de cer, şi va goni întregul grup într-o lume fantastic-imaştiinţă. Aceştia spun că se aşteaptă un cutremur pu- ginară. Vedem teste ale acestui dispozitiv, aplicate în ternic în Orientul Mijlociu, care pune în pericol nu răpirea oamenilor de către acei ,,extratereştri mici şi numai zeci de mii de vieţi omeneşti, ci şi lăcaşuri sfin- cenuşii”, atât de misterioşi, care înşfacă oamenii din te, precum Biserica Învierii Domnului, Moscheea Al paturile lor pe fereastră şi îi duc la ,,vasele mamă”. Aqsa (de pe Muntele Templului) şi Zidul Plângerii. Opoziţia faţă de religia universală, noul mesia şi Potrivit experţilor, circa 17 la sută dintre clădirile războaiele sfinte care vor urma, vor duce la pierderi de construite înainte de înfiinţarea statului Israel şi în vieţi umane la dimensiuni care nu s-au mai imaginat în primii ani de după înfiinţare vor fi distruse, numai la toată istoria omenirii. Proiectul ,,Blue Beam” va pretinde că este îmIerusalim, de cutremurul aşteptat. Dr. Ron Evny de la plinirea universală a profeţiilor din vechime, la fel de Universitatea Beer Sheva spune că în Ţara Sfântă au loc cutremure puternice o dată la 84 de ani, începând important ca ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 2000 de de la jumătatea secolului al XVIII-lea. Ultimul cutre- ani. Computerele vor coordona sateliţii, iar programur puternic a fost înregistrat în Palestina la 11 iulie mele deja pregătite vor comanda spectacolul din cer. În mod specific, spectacolul va consta din imagini 1927 şi a provocat 300 de morţi. A doua etapă va aduce un spectacol spaţial holografice multiple către diferite părţi ale lumii,

19

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

fiecare primind o imagine diferită, potrivită cu religia începerea spectacolului spaţial cu holograme. regională specifică. Nicio zonă nu va fi exclusă. Prin 3. Un amestec de forţe supranaturale şi electronice. aceste imagini şi sunete create pe computer, care vor Undele folosite vor permite forţelor supranaturale să părea că vin din străfundurile spaţiului, credincioşii circule prin cablurile cu fibre optice, coaxiale (de înflăcăraţi uimiţi ai diferitelor religii vor fi mar- televiziune), liniile electrice şi telefonice pentru a torii ,,mântuitorilor” proprii, întorşi într-o realitate pătrunde în toată aparatura electronică, care va avea convingătoare veridică. Apoi, proiecţiile lui Iisus, atunci microcip instalat. Scopul este de a materializa Mahomed, Buddha, Krişna etc se vor uni în una fantome, spectre şi alte duhuri satanice pe tot pămânsingură, după ce vor fi dezvăluite explicaţii ,,corecte” tul, pentru a împinge populaţia către isterie, nebunie, ale tainelor şi revelaţiilor. Acest zeu va fi, în realitate, pentru a-i împinge către sinucidere, crimă şi tulburări antihrist, care va explica că diferitele cărţi sfinte au psihologice permanente. fost greşit înţelese şi interpretate, iar religiile vechi După această ,,Noapte a celor o mie de stele”, sunt responsabile pentru învrăjbirea fraţilor şi naţiuse crede că omenirea va fi pregătită nilor şi, prin urmare, trebuie abolite, să primească pe noul mesia, care să pentru a face loc religiei noii lumi şi restabilească ordinea şi pacea pretuere, cu un zeu antihrist pe care ei îl tindeni, cu orice preţ, chiar al libervăd înaintea lor. Fireşte, această faltăţii. Lucrurile vor începe cu un desificare foarte bine pusă în scenă va zastru economic mondial - nu un avea drept consecinţe dezordine sodezastru complet -, ci unul cât să le cială şi religioasă pe scară largă, permită introducerea unei monede fiecare naţiune acuzându-le pe celeintermediare, înainte de a introduce lalte de înşelare, eliberând milioane banii electronici, care să înlocuiască de fanatici religioşi, programaţi prin toţi banii de hârtie sau plastic. posesie demonică la valori nemaiAceastă monedă intermediară va fi pomenite până acum. În plus, acest folosită pentru a-i forţa pe toţi cei eveniment va avea loc într-un mocare au economii, să cheltuiască bament de anarhie politică mondială nii, deoarece ştiu că oamenii cu bani, profundă, şi tulburare generală, creMicrocip care nu sunt dependenţi de ei, vor fi ată de o oarecare catastrofă moncei care vor încerca să pornească o dială. O.N.U. plănuieşte să folosească ,,Oda Bucuriei” revoltă împotriva lor. Dacă toţi sunt faliţi, nimeni nu a lui Beethoven ca imn pentru introducerea religiei poate finanţa un război, iar bancnotele nu vor mai mondiale unice a noii ere. exista. Acesta este unul dintre primele semne. Însă A treia etapă va introduce telepatia electro- pentru a introduce sistemul de bani electronici univernică, ce implică unde ELF (de frecvenţă extrem de sal, va trebui ca cei care vor avea bani, să aibă o cale joasă), VLF (de foarte joasă frecvenţă) şi LF (de joasă de a-i transfera electronic. Va trebui ca toţi să fie frecvenţă), ce vor ajunge la oameni, care vor simţi că dependenţi de Consiliu. Pentru a împiedica orice fel de ceva vine dinlăuntrul minţii lor, împletindu-se şi îmbi- independenţă, Noua Ordine Mondială a implantat deja nându-se cu gândirea lor firească, pentru a forma gân- microcipuri la animalele, păsările şi peştii sălbatici, direa artificială difuză, şi făcându-i pe toţi să creadă că pentru a fi siguri că oamenii care nu vor primi Noua Dumnezeu le vorbeşte dinlăuntrul sufletelor lor. Ordine nu vor putea vâna sau pescui nicăieri în lume, A patra etapă va cuprinde manifesta- pentru a-şi putea procura hrana. Dacă vor încerca, vor rea ,,supranaturală” universală, cu mijloace electro- fi detectaţi şi urmăriţi prin satelit, apoi vânaţi şi întemniţaţi sau ucişi. Deja Noua Ordine modifică lenice proiectate să înşele. Aceasta conţine trei paşi: 1. Să facă omenirea să creadă că este o invazie gile tuturor ţărilor, pentru a face ca toţi să fie depenextraterestră împotriva fiecărui oraş important de pe denţi de o singură mâncare şi de suplimentele de pământ, pentru ca fiecare naţiune importantă să-şi fo- vitamine. Cei descoperiţi ca revoltaţi vor fi trimişi în losească armele nucleare pentru a se apăra. În acest lagăre, unde organele lor vor fi luate şi vândute la premod, dovedind că invazia a fost falsă, Curtea Naţiu- ţuri mari. Cei care nu vor fi ucişi, vor fi folosiţi ca nilor Unite va cere ca toate naţiunile care au lansat ar- sclavi pentru muncă sau în experimente medicale. Scopul este de a-i controla pe toţi pretutindeni în lume nucleare, să se dezarmeze. me. De aceea, noua tehnologie care este introdusă 2. Să-i convingă pe creştini că vin extratereştrii răi să-i pretutindeni este o tehnologie pentru controlul răpească, iar extratereştrii buni vin să salveze oamenii populaţiei. de acest atac satanic brutal. Scopul său este de a scăpa Serge Monast - publicat original în 1994 de orice opoziţie semnificativă faţă de Noua Ordine Mondială. Totul se va petrece la câteva ore după TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

20

Preţul vânzării Setea de îmbogăţire a îmbolnăvitt multe gene- 666 ca o încredinţare a închinării creştinilor în faţa raţii, iar ,,febra aurului” a scris istoria unei întregi e- lui. Se ştie că puterea financiară a lumii o deţin evreii. poci, hrănind ambiţiile multor visători, dar astăzi paşii Aproximativ 70% din bogăţiile pământului le deţin progresului ating cu repeziciune apogeul. Adepţii lui 200 de oameni, care se află în spatele tuturor acţiuFaust mărturisesc vehement că: ,,Pentru bani fac ori- nilor derulate pentru a crea o nouă ordine mondială ce; îmi vând şi credinţa, pentru că prefer să fiu o oră prin care să guverneze lumea. Familia Rothschild are fericit”. Din cauza înşelării, ei nu înţeleg că, chiar în administrare cele 5 bănci, ce deţin controlul tuturor dacă diavolul le-ar înlesni câştiguri mari, totuşi nu se finanţelor din lume. Ea şi-a stabilit cei cinci fii în ştie dacă Dumnezeu le mai îngăduie să trăiască până cinci mari oraşe europene: Londra, Neapole, Viena, în zorii zilei următoare. Cine îi poate încredinţa că nu Paris şi Frankfurt. Încă din 1775, ei au alcătuit ,,Sfatul vor auzi şi ei: ,,Nebune, întru acelor 13”, condus de Adam Weisceastă noapte sufletul tău vor să-l haupt, care făcea parte din ordinul ceară de la tine; dar cele ce ai găiezuiţilor, organizaţie dubioasă, tit, cui vor fi?” (Luca 12, 20). Feridespre care se spune că împrumută cirea lor constă doar în plăceri truchiar manifestări sataniste. Nu peşti, fiindcă ei nu cred în existenţa poate fi considerat drept un obscuvieţii viitoare, precum bogatul din rantism ortodox apariţia pregnantă Evanghelie, care spune despre fraa numărului 666. Americanii recuţii săi rămaşi pe pământ că, ,,măcar nosc că-l folosesc pentru că ,,aduce de ar şi învia cineva din morţi, nu noroc”. Pentru a putea fi comercializat, s-a impus prezenţa obligavor crede” (Luca 16, 31). torie a marcajului format din coduri Este firesc să te îngrijeşti de bare, pe orice produs. Aceste copentru cele necesare, dar grija penduri conţin trei cifre de şase, obţitru ziua de mâine a devenit un scop nute prin decodarea celor 3 linii în sine, iar limitele necesarului sunt mai lungi de la începutul, mijlocul împinse spre extrem. Cu cât ai mai şi sfârşitul oricărui număr, la care mult, cu atât nesaţul creşte, şi te se adaugă păstrarea neschimbată a afunzi în mlaştina iubirii de averi. barei din mijloc. De aceea, cei mai fericiţi oameni sunt cei ce se mulţumesc cu ceea Fiindcă lumea este deja face au. Dezvoltarea societăţii de miliarizată cu sistemul barecode aconsum, cu multitudinea ei de proplicat pe produse şi animale, au treIuda spânzurat de copac duse, avalanşa de facilităţi, reclacut la următoarea etapă: impunereii mele ispititoare - toate ne ademeimplantării microcipurilor la aninesc spre comoditate, lux şi plăceri trupeşti. male. În sistemul financiar au fost introduse cardurile, Cultivarea acestora, zi de zi, duce la slăbirea voinţei care folosesc banda magnetică pentru operaţiile banduhovniceşti şi la incapacitatea de a mai ,,strânge care. În planul imediat următor, se are în vedere unicureaua” cu noi înşine. Astfel, vom deveni mult mai ficarea tuturor cardurilor financiare, de asigurare şi de vulnerabili în vremea când, pentru a vinde şi cumpăra, sănătate, cu buletinele de identitate electronice, urva trebui să fim pecetluiţi cu 666. Nu degeaba se mând ca în ultimă instanţă, acestea să fie reunite întrspune că banii sunt ochiul diavolului. Pe dolar, în un microcip unic, ce va fi implantat sub piele, pentru vârful piramidei – simbol folosit în societăţile maso- a preveni, chipurile, furturile de identitate sau fraunice -, este aşa-numitul ochi al lui Horus - ochiul dele bancare. diavolului, stăpânitorul lumii. În medicină, se folosesc în mod curent brăţări Prin controlul financiar se urmareşte guvernarea cu benzi magnetice, pe care sunt inscripţionate toate datele despre starea sănătăţii pacientului, prin intermondială Se cunoaşte dintotdeauna tendinţa de domina- mediul computerului. Sub presiunea Uniunii Euroţie a poporului evreu. Aceştia nu doresc decât impu- pene, şi ţării noastre i se impune introducerea cărţilor nerea peceţii 666, ce îşi are sorgintea în epoca lui de identitate şi a permiselor auto cu bandă magnetică. Solomon, care pretindea 666 talanţi de aur, sub formă Pe el vor fi stocate toate informaţiile de identificare a de tribut, primit de la popoarele cucerite, ca mărturie persoanei, precum şi cazierul sau starea de sănătate, a supunerii lor. Astăzi, diavolul vrea să folosească tranzacţiile bancare sau cumpărăturile achitate prin cartea de credit, iar toate aceste informaţii se vor

21

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

trimite şi se vor centraliza în marele computer de la Bruxelles - fiara apocaliptică. Încă din 1993, în discursul Doctorului C. Sandersen, inginer constructor în domeniul microschemelor de computer, aflăm că microcipurile au fost create prin perfecţionarea unor microscheme plate, ce încap într-un ac bacteriologic. Pentru reîncărcarea şi alimentarea acestei plăci, s-a căutat locul din organism, în care căldura se schimbă cel mai rapid, şi s-a constatat că acesta este fruntea sau mâna dreaptă. În Apocalipsa Sfântului Ioan (13, 16) se spune: ,,Şi face pe toţi cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să le dea lor semn (semn scris) peste mâna lor cea dreaptă, sau peste frunţile lor”. Medicii cercetători mărturisesc că, dacă această plăcuţă nu mai funcţionează, organismul va reacţiona imediat, rezultând apariţia unor răni purulente. Şi acest lucru a fost scris în Apocalipsă (16, 2): ,,Şi s-a dus cel dintâi, şi a vărsat cupa sa pe pământ, şi s-a făcut rană rea şi mare în oamenii cei ce aveau semnul fiarei, şi cei ce s-au închinat chipului ei”. Recent, a avut loc o premieră în lumea medicală: prin impulsurile electromagnetice induse asupra unei plăcuţe introduse în măduva spinării unei paciente paralizate, aceasta a reuşit să meargă. Deci prin microcipuri se poate deţine controlul asupra persoanei – de la declanşarea senzaţiei de durere insuportabilă, şi până la moarte. Deja se fac implantări cu acceptul persoanei - pentru anumite facilităţi - sau abuziv, precum în instituţiile de învăţământ sau medicale (maternităţi), sub pretextul unei vaccinări. Pentru bolnavii de diabet, este elaborat un monitor ultraminuscul al nivelului glicemiei, ce se implantează în corpul uman, iar pentru medici, brokeri, avocaţi,

securişti, va fi obligatoriu ,,computerul portabil”, cu dispozitive de conectare non-stop, ce va anunţa sosirea poştei şi va oferi accesul la o bibliotecă informaţională. În cadrul proiectului ,,Viaţa arificială”, se elaborează tehnologia originală pentru imprimarea continuă a impresiilor senzoriale ale individului, cu transmiterea şi depozitarea acestor informaţii în memoria calculatorului şi implantarea ulterioară în creier. Informaţiile cifrate pot fi reîncărcate în conştiinţa umană, ce va semăna cu un computer programat. Deja există microscheme, ce permit diminuarea capacităţii de opunere şi activarea agresivităţii şi a altor instincte josnice ale omului. Deci pot fi induse, în mod programat, sentimente de ură la nivelul întregii populaţii, care va fi setată să îi vâneze pe cei ce nu se supun noii guvernări. Genetica îşi aduce şi ea contribuţia satanică, prin transformarea celulei umane într-o microschemă vie, ce va soluţiona problema alimentării şi necesitatea implantării, realizându-se astfel un biocip. Pentru creştinii ce nu vor să primească pecetea s-a creat proiectul L.U.C.I.D, care are la bază legea ,,antiteroristă” şi ,,antipenală”, ce prevăd măsuri pentru lichidarea nemulţumirii faţă de Noua Ordine Mondială. În prezent, există 72 de sateliţi, ce pot citi detalii chiar şi de pe un simplu timbru poştal, ori care urmăresc şi înregistrează date prelevate la altitudine joasă, măsurând temperatura corpului uman, aflat la nivelul solului, cu o precizie de 0.4 C. Nu ne vom mai putea ascunde nici în înălţime, şi nici în adâncime. Să nu uităm că timpul împărăţiei lui Antihrist se va scurta. Hristos ne-a încredinţat: ,,Nu te teme turmă mică; că bine a voit Tatăl vostru să vă dea vouă Împărăţia” (Luca 12, 32). M.M.

„Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula... “ Ioan Preoteasa, fost preot în parohia Saxoni, judeţul Giurgiu, aflată sub jurisdicţia Bisericii de stil nou din România, este un individ cu un profil mediatic foarte dubios şi neclar. Cei din B.O.R. l-au caterisit în anul 2005, pentru imoralitate şi comportament violent. Încă din 2003, acesta a stabilit relaţii cu Biserica K.G.B. (din Ucraina), care l-a şi hirotonit ,,arhiereu”, după care înfiinţează, în România, ,,Biserica Creştinilor Ortodocşi Tradiţionali a Valahilor de Pretutindeni" (B.C.O.T.V.P.), numită de către Biserica de stil nou drept ,,Biserica paralelă”. La început, slujbele acestei biserici se desfăşurau în biserica parohiei Rugineşti-Vrancea, condusă de Dumitru Poiană, caterisit de B.O.R. încă din aprilie 2004. Mai târziu, jurisdicţia teritorială a acestei biserici s-a extins şi în Ilfov, Vrancea şi Neamţ, iar iniţiatorul acestei mişcări a fost ,,Mitropolitul" Ioan Preoteasa proclamat mitropolit al bisericii paralele (B.C.O.T.V.P.). De aproximativ un an, în cadrul ,,bisericii” paralele activează şi o femeie ,,preot”, pe nume Elena Iovu – primul caz de acest gen din România, care deţine şi gradul de ,,arhieriţă” în cadrul ,,Bisericii Secrete Ortodoxă Adevărată" (B.S.O.A.), fondată la Tecuci, de către Constantin Dogaru, ucenic al gurului MISA, Gregorian Bivolaru. Femeia-,,preot”, Elena Iovu îndeplinşte cumulativ mai multe ,,vrednicii”: ea este mâna dreaptă a lui Ioan Preoteasa; ,,stareţă” a schitul Sfântul Vasilie cel Mare din Bodeşti - judeţul Neamţ; ,,arhieriţă” în cadrul ,,Bisericii Secrete” a lui Constantin Dogaru, dar şi soţia lui Iovu Vasile. (Jurnalul ,,Ziua”, din 22 iunie 2007) TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

22

Zeificarea diaconului Gherasim Imaginea arhidiaconului Gherasim Dumitrache, decedat acum doi ani şi considerat de adepţii bisericii paralele drept ,,reîntruparea” lui Iisus Hristos pe pământ, a dat naştere fenomenului gherasimist, dogarist şi KGB-ist din România. Părintele Gherasim Dumitrache, fost diacon la Mănăstirea Cocoş, şi-a pierdut minţile şi s-a autoproclamat fiul lui Dumnezeu pe pământ! Mai înainte de decesul său, acesta a petrecut multă vreme în casa familiei Iovu. După moartea lui Gherasim, Elena Iovu, autoproclamată „urmaşă spirituală a părintelui Gherasim” - a intrat in legătură cu „Biserica Ortodoxă Secretă” a „profesorului de tehnologie cerească” Constantin Dogaru din Tecuci, care a hirotonit-o ca „femeiepreot” (http://theologhia.wordpress.com/2007/09/13/ soarta-manastirii-sfantului-Vasilie-cel-mare-bodesti).

Femei - „preot” „hirotonind”

Apartenenţa Elenei Iovu la Biserica Secretă a lui Constantin Dogaru, cât şi donaţia ei către B.O.R. este consemnată într-un dosar civil, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu nr. 3781/1/2007: „După câţiva ani de la începerea construcţiei schitului, de care se ocupau şi soţii Iovu, s-a constatat că în spatele bunelor lor intenţii se ascundea, de fapt, apartenenţa la o grupare intitulată Biserica Secretă, în cadrul căreia Elena Iovu are calitatea de arhimandrit. În această calitate, în cel mai mare secret, slujea în cadrul schitului Sf. Vasilie cel Mare, în faţa adepţilor grupării, hirotonea „preoţi". Deşi căsătorită, Elena Iovu se autointitula „maica stareţă" şi în această calitate s-a făcut cunoscută în activitatea de colectare de fonduri, materiale de construcţii etc." În aceleaşi documente juridice de la Curtea de Casaţie, este punctată şi legătura dintre „Biserica paralelă" şi „Biserica Secretă": „Momentul în care s-a aflat despre apartenenţa religioasă şi despre activităţile dubioase ale soţilor Iovu, desfăşurate la Bodeşti

23

sub acoperişul B.O.R., a fost cel în care ei au făcut «joncţiunea» cu preotul caterisit Ioan Preoteasa" Elena Iov, călugărită de către Ioan Preoteasa sub numele de maica Emanuela şi proclamată de acesta ca stareţă a schitului Sfântul Vasilie cel Mare din Bodeşti - Neamţ, a „slujit" şi „hirotonit" alături de Constantin Dogaru. Primirea „hirotoniei” de către Dogaru este descrisă chiar de el însuşi: „am primit hirotonia direct de Sus, prin punerea mâinilor pe bărbaţi şi femei hirotonite prin formulele: tu eşti diacon, tu eşti preot, tu eşti episcop, tu eşti patriarh". Profilul „profetului” Constantin Dogaru Un fost profesor de tehnologie din Tecuci, pe nume Constantin Dogaru, jură că a fost răpit la cer şi că vorbeşte în fiecare dimineaţă cu îngerii „prin revelaţie sau prin telefon”. „Eu m-am certat şi cu apostolul Pavel. Divinitatea nu l-a ascultat şi m-a răpit şi pe mine la cer, ca să pot spune eu mai multe lucruri decât şarlatanul ăla. De asta, eu dau multe lămuriri în legătură cu îngerii şi cu competenţele lor, că doar eu îi cunosc cel mai bine (...) doar cei care au citit cărtile mele ştiu adevărul. Dacă nu scriu eu, care discut zilnic cu îngerii, fie prin telefon, fie prin revelaţie, atunci care-i ăla care-ar putea vorbi despre asta? Pe mine Dumnezeu m-a ales, să-i fiu sfânt, dar eu I-am cerut voie să mai rămân între păcătoşi, ca să mă pot lupta cu dracii, care mă atacă la tot pasul şi pe care nu-i suport, încât le mai scap câte o înjurătură..." De meserie profesor de tehnologie, Dogaru se declară acum „profesor de tehnologie cerească". Uaganus, Hantrics, Amnanyis, Merydyanuss etc, sunt doar câteva dintre numele „îngerilor” pe care îi aminteşte în scrierile lui. Un rol important în „organigrama" cerească îl are Marcellus-Fetus Amim, despre care „profetul" susţine că are în subordine 192 de grupe îngereşti, şi că în foarte scurt timp va încheia un contract cu una din companiile de telefonie mobilă din Romania, pentru ca oricine doreşte să discute cu îngerii, dar nu are capacitatea de a primi revelaţiile acestora, să poată intra în legătură cu entităţile lumii nevăzute cu ajutorul telefonului mobil („Monitorul de Sibiu” din 18.03.2008). Aproape 300

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

de sibieni fac parte din secta iniţiată de Dogaru, şi sunt puternic influenţaţi de modul cum acesta descrie lumea nevăzută a îngerilor şi demonilor. Acest Dogaru şi-a creat o reţea de discipoli în Constanţa, Craiova, Bucureşti, Tulcea şi Pitesti, unde practică un soi de hirotonie chiar şi asupra femeilor, şi împrăştie cărţi-manifest şi fluturaşi cu „transmisiuni cereşti". Mărturia Ioanei Vintilă „Mi-au spus că ştiu şi simt că „sunt făcută să fiu preot" prin modul de a citi o rugăciune. Aşa că, a doua zi, după slujba bisericească, ca să fie şi ceva plauzibil, am fost condusă la o doamnă acasă. Nu mică mi-a fost mirarea să văd că mai vin altele; s-au îmbrăcat toate în preot şi s-au pus, frate, să facă slujbă citind din „Ceaslovul" lui Dogaru cu toate minunăţiile lui; n-a lipsit nici împărtăşania, sfântul Potir, sfântul Disc. Iar la împărtăşanie, se cerea şi dobândirea unor virtuţi deosebite, adică să li se arate Duhul Sfânt, să vindece şi ele cu puterea minţii, să vadă şi să descopere minunăţii cu mintea şi cu inima, să se poată folosi de energiile... „spirituale". O „arhieriţă" s-a apucat să mă hirotonească, pentru că aşa simţea ea. Au toate gradele bisericeşti: diacon, preot, arhiereu, patriarh. Am fost prevenită, încă de la început, „să nu dezvălui nimănui aceste lucruri. Biserica Maicii Domnului e secretă, de aceea o numim Biserică Secretă. Dacă dezvălui cuiva, se va abate asupra ta nenorocirea". De când Domnul e secret, nu ştiu. " (http://adevarulvs.ro/index). Dezminţire Este de consemnat faptul că Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România respinge concepţiile şi practicile grupării lui Ioan Preoteasa şi a lui Constantin Dogaru, considerându-le ca pe o încălcare a dogmelor fundamentalele, a sfintelor canoane ale Sfinţilor Părinţi, cât şi a practicii Bisericii Ortodoxe. Practicile gen Dogaru intră în domeniul ezoteric, pe care le considerăm manifestări ale magiei, respinse şi pedepsite de Biserică. Ceea ce ne determină să punctăm opinia noastră asupra acestor grupări confesionale este ignoranţa condamnabilă şi chiar conflictuală a multor cititori ai internetului şi deţinători de bloguri sau liste de discuţii, care, pornind la originea grupării lui Preoteasa - adică Biserica K.G.B. din Ucraina -, au concluzionat în mod eronat că Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România ar avea acelaşi punct de sprijin material şi spiritual ca şi grupările confesionale în cauză. Pentru aceasta, dezminţim pe această cale atât existenţa relaţiilor Bisericii noastre cu Biserica K.G.B. din Ucraina, cât şi cu reprezentanţii grupărilor scindate din Biserica Ortodoxă Română. Respingem orice dialog cu membrii acestor grupări confesionale, considerându-i o primejdie duhovnicească pentru cei naivi, dar şi un pericol pentru societate.

Monahismul în secolul XXI (I) Partea cea bună, ori o cărare uitată? Mers-a un frate oarecând la Avva Iosif cel din Panefo şi a zis către dânsul: „Avvo, după puterea mea îmi fac puţina pravilă, postul, rugăciunea, citirea şi liniştea; şi, după puterea mea, sunt curat cu cugetele. Ce am a mai face? Deci, sculându-se bătrânul, şi-a întins mâinile la cer; şi i s-au făcut degetele ca zece făclii de foc. Şi i-a zis: de voieşti, fă-te tot ca focul!” Monahismul este viaţă îngerească şi neîncetată dorire către Hristos; o dragoste către Dumnezeu care nu cunoaşte hotare, o preînchipuire de aici, de pe pământ, a Împărăţiei Cereşti. Sfânta Tradiţie ne spune că, în secolul al patrulea, un înger s-a arătat înaintea Sfântului Pahomie cel Mare. El a dat Cuviosului o tăbliţă de bronz, pe care erau înscrise regulile vieţuirii monahale. Unul dintre cronicarii bisericeşti ai acelei perioade, Sfântul Paladie Sihastrul, ne povesteşte despre o călătorie a sa în aşezarea numită Oxirinh, un oraş din Tebaida Egiptului: „Îmi e cu neputinţă a tâlcui pe înţelesul cititorului cele ce am zărit aici cu ochii. Oraşul este plin-ochi de mănăstiri, şi fiecare colţişor de zid răsună de glasurile călugărilor. Alte mănăstiri s-au zidit în afara cetăţii, înconjurând-o. Bisericile şi capitoliile oraşului sunt locuite de ei. Viaţă mirenească - nu multă vei găsi în această cetate. Numărul monahilor este covârşitor, şi nu există oră din zi sau din noapte în care ei să nu aducă slujbă lui Dumnezeu. Iar cât despre evlavia şi dragostea lor faţă de străini, ce să mai zicem, decât că, văzând că venim, s-au apropiat de noi, privindu-ne nu ca pe nişte oameni, ci ca pe îngeri ai Domnului?" Mai aproape de vremurile noastre, în Rusia anului 1907, imediat după înflorirea duhovnicească din secolul al XIX-lea şi chiar înainte de izbucnirea terorii bolşevice, erau 24.000 călugări şi 66.000 de maici, deci TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

24

aproape 90.000 de călugări, vieţuind în 970 de mănăstiri. În partea Apusului, odinioară dreptcredincios, la începutul aceluiaşi secol puteai zări doar ruinele mănăstirilor construite în Evul Mediu. Ele sunt o dovadă a faptului că lumea modernă crede mai degrabă în astrologie sau în propria putere omenească, decât în Hristos. Ce îndepărtată este această imagine, faţă de cea zugrăvită de către Sfântul Paladie!

când mergem la spovedanie şi citim numai cu buzele o listă de păcate, doar pentru a obţine dezlegarea către Sfânta Împărtăşanie. Monahismul înseamnă o schimbare deplină, o întoarcere din toată fiinţa. Este pocăinţa fiului risipitor din Sfânta Evanghelie, ce îşi vine în simţiri şi vede că toată viaţa şi-a petrecut-o pe cărări greşite, iar apoi se întoarce la Tatăl Său, cerând iertare. Slujba tunderii în monahism începe cu un stih luat chiar din această pildă: „Braţele părinteşti, sârguieşte a le deschide mie, căci întru desfătări am cheltuit viaţa mea. Spre bogăţia cea necheltuită a îndurărilor Tale privind, Mântuitorule, nu trece acum cu vederea inima mea cea sărăcită; căci către Tine, Doamne, cu umilinţă strig: greşit-am la cer şi înaintea Ta.” Dorul de a locui în lăcaşurile Domnului, de a avea îmbrăţişarea Sa dumnezeiască şi de a cere iertarea păcatelor - acestea sunt motivele pentru care unii oameni din zilele noastre lasă totul, răspunzând chemării monahale şi începând truda alergării pe cărarea cea necăjită.

Monahismul - o cauză complet pierdută astăzi? În ochii oamenilor acestui veac, monahul reprezintă din ce în ce mai mult o imagine excentrică, neobişnuită. Sfaturile Părinţilor Pustiei şi vieţile întemeietorilor monahismului sunt pline de înfricoşătoare proorociri. Se vorbeşte mai ales despre nevoinţele aspre ale părinţilor de demult, ce vor fi aproape cu neputinţă în vremurile de pe urmă: „Ce am lucrat noi? ziceau ei. Şi răspunzând unul din ei, mare cu viaţa şi cu numele - avva Ishirion -, a zis: noi, poruncile lui Dumnezeu leam făcut. Şi răspunzând fraţii, au zis: dar cei după noi, oare ce vor face? Şi a zis: vor să vină la jumătatea lucruPrimul pas este lepădarea de lume lui nostru. Şi au zis fraţii: dar cei de Lepădarea de cele ale lumii nu după dânşii? A zis avva Ishirion: nu înseamnă, pur şi simplu, a-ţi da demiau nicidecum lucru cei ai neamului şi sia ori a renunţa la studii, a-ţi închide Sfântul Pahomie cel Mare primeşte rândului aceluia, ci va să le vină lor contul bancar şi a te muta la mănăsrânduiala vieţii călugăreşti de la ispite. Şi cei ce se vor afla lămuriţi în tire, a te înveşmânta în negru şi a te Îngerul Domnului vremea aceea, mai mari şi decât noi ruga. Prin lepădarea de lume, Sfinţii şi decât părinţii noştri se vor afla.” Părinţi au descris lepădarea de tot Într-adevăr, aceste vorbe ale Sfinţilor sunt cât se poate ceea ce înseamnă patimi, plăceri, legături lumeşti, de adevărate la acest veac. Azi, totul pare a fi potrivnic păreri proprii, simpatii sau antipatii – adică de tot ceea ideii de monahism. Dacă cineva doar îndrăzneşte să se ce ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne împiedică să-I gândească la acest lucru, atunci tot ceea ce îl în- discernem voia. Sfântul Isaac Sirul, un mare ascet şi conjoară pare a-l împiedica, spunându-i: „Nu te gândi cuvios spune: „Lăsaţi lumea şi apropiaţi-vă de Dumla asta! Nici măcar nu încerca! Este cu totul zadar- nezeu, iar El se va apropia de voi. Dar nu numai cu nic!” În ciuda acestor greutăţi în găsirea unui sfat trupul vă zic să plecaţi din lume, ci mai ales cu cugetul duhovnicesc, chiar şi în aceste vremuri de sfârşit de să părăsiţi cele ale sale. Fiindcă nimeni dintre cei ce veac, mai sunt încă oameni care aleg să lase totul şi să au părtăşie cu lumea, nu va putea să se apropie de ia asupra lor crucea nevoinţelor monahale, urmând Dumezeu. Şi nimeni dintre cei ce cugetă către lucruri Mântuitorului. Ce anume îi cheamă pe ei la acest chip lumeşti, nu va putea cândva să se îndeletnicească spre de viaţă tainică, necunoscută multora, plină de o cugetarea celor sfinte”. „Dacă iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu sfinţenie ce te umple de frică şi de cutremur? toată fiinţa ta - spune Sfântul Cuvios Ioan Scărarul – un alt dascăl şi povăţuitor al monahilor - şi nădăjMonahismul - o cale a pocăinţei … dar nu genul acela de pocăinţă ce ne dă duieşti către Împărăţia ce va să vie; dacă te mustră şi târcoale atunci când ne oprim din goana noastră te întristează păcatele pe care le-ai săvârşit; dacă te zilnică, pentru a suspina puţin, mustrându-ne super- temi de dreapta Judecată şi de osânda veşnică a păcăficial pe noi înşine pentru păcatele făcute, iar apoi, în toşilor, nu poţi avea în acelaşi timp şi iubire de argint grabă, trecem mai departe către următoarele griji ale şi griji pentru averi; nu mai cauţi mângâierea celor de vieţii... Nu. Monahismul nu este nici genul de po- o rudenie cu tine şi nici mărirea lumească... Întrcăinţă scurtă şi fără profunzime, pe care îl avem atunci adevăr, dragostea de Dumnezeu şi frica faţă de

25

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

chinurile ce în veac nu se vor sfârşi, acestea toate propriei persoane duhovniceşti, a scopului vieţii sale pe alungă din om tot ceea ce este lumesc. Golit de toate pământ şi asupra luptei împotriva celui viclean. Sfântul aceste patimi, omul se va întoarce cu toată fiinţa sa Cuvios Ioan Scărarul ne grăieşte: „Tot cel ce va intra în către Hristos.” lupta cea bună a vieţuirii călugăreşti, care este aspră şi plină de ispite, însă şi uşoară totodată, trebuie să fie Există o chemare către monahism? Fără îndoială că toţi creştinii – monahi sau oricând gata să sară până şi în foc, de voieşte ca şi focul mireni - trebuie să se lepede de cugetul pătimaş al lumii, dumnezeiesc să se sălăşluiască într-însul... să se cerce adică să se nevoiască după puterile lor, pentru a-şi birui pe sine însuşi, şi apoi să mănânce din pâinea vieţii călupatimile. Dar cum poate şti cineva dacă este potrivit găreşti, dreasă cu ierburi amare şi să bea paharul plin pentru a îmbrăţişa viaţa călugărească? Cum poate el dis- de lacrimi...” Da, e adevărat, călugăria nu este „amucerne dacă acest lucru este voia lui Dumnezeu? Este zantă”. Mulţi dintre cei ce au trecut prin multe lupte de foarte adevărat, că nu există la nimeni o anumită însuşire conştiinţă înainte de a părăsi lumea, au parte de o perioade caracter, care să ne arate dacă cineva este potrivit dă liniştită, după ce se hotărăsc să facă alegerea cea bună pentru acest lucru. Oamenii vorbesc deşi îşi îndreaptă paşii spre mănăstire. E o seori despre vocaţii sau chemări, spumare uşurare să laşi totul în urmă şi să nând că a fost ceva anume în viaţa lor, o începi să păşeşti într-o viaţă, despre întâmplare dincolo de puterea de înţelecare până atunci aflaseşi doar din cărţi. gere, care i-a făcut să aleagă acest drum. Totul pare minunat, eşti plin de râvnă şi Şi este adevărat. Mulţi dintre cei care practic poţi simţi şi vedea Darul dumneastăzi sunt monahi, pot spune că, la un zeiesc asupra ta. Pentru unii monahi, moment dat, viaţa lor s-a lovit de un starea aceasta poate dura ani buni. Dar, ceva, care i-a făcut să îşi îndrepte cugemai devreme sau mai târziu, realitatea tul şi paşii către mănăstire: fie că au citit va lovi şi vei vedea că tot ceea ce s-a o carte duhovnicească, ce i-a mişcat pâscris, de către Sfinţii Părinţi, despre nă în adâncul fiinţei lor; fie că au făcut greutăţile vieţii călugăreşti, nu sunt simrugăciuni stăruitoare către Domnul ori ple metafore sau cuvinte retorice. Şi nu către Preacurata Sa Maică; fie că au înaspectul fizic al vieţii călugăreşti este tâlnit oameni duhovniceşti, ce le-au săcel mai dificil. Cu puţin efort şi discidit în suflet dorinţa de a urma acest plină personală, oricine se poate trezi drum. Oricare ar fi însă momentul de devreme pentru a participa la slujbele lungi mănăstireşti, a-şi îndeplini celerăscruce din viaţa lor, alegerea şi holalte datorii duhovniceşti, ori a participa tărârea de a îmbrăţişa această chela ascultările de obşte, făcând munci mare, este o perioadă de adevărată Monahul răstignindu-şi patimile care nu sunt neapărat pe placul lui. luptă, de temeri, îndoieli şi ispite. Sfinţii Părinţi pun accent pe faptul că, pentru cetele Adevărul este că există mireni, care în viaţa lor de zi cu dracilor, nimic nu este mai nesuferit decât monahismul. zi au o viaţă mult mai grea din acest punct de vedere. De aceea, diavolul lucrează tot ceea ce îi stă în putinţă Deci nu osteneala trupească este mai mare în mănăstire împotriva omului, pentru a-l face să se întoarcă de la decât în lume, ci întâlnirea cu sine, cu cine ce eşti tu acest scop bun. Pentru cel ce are trezvie duhovnicească, cu adevărat, lupta de a te schimba în bine - aceasta lucrarea potrivnică a vrăjmaşului se face aproape auzită este lucrarea lăuntrică a monahului, înceată şi nu şi simţită, iar mrejele şi capcanele lui devin făţişe. lipsită de dureri, pe care el trebuie să o practice În curţile Domnului neîncetat. Odată izbăvit de tulburările acestei lumi, moTot Sfântul Ioan Scărarul spune: „trebuie să fii nahul îşi găseşte în sfârşit liniştea. Gândurile i se lim- pregătit a îndura nedreptate, fără a te mâhni atunci pezesc, iar el începe să cugete la lucrurile ce îi vor când eşti batjocorit, fără a te îndreptăţi pe sine; trebuie pecetlui soarta sa veşnică. Va începe să înţeleagă, că să arăţi smerenie atunci când eşti învinuit de ceva. avem nevoie de un Mântuitor Care să ne vindece su- Pentru cei mai mulţi dintre noi, cel mai greu este atunci fletele. În Dumnezeu – şi doar în El – se află viaţa, iar când trebuie să ne lepădăm voia proprie". Avva Dorotot ceea ce este dincolo de El, este deşert şi lipsit de thei, un alt mare povăţuitor al călugărilor, spune: „Nu orice însemnătate. Fratele începător va simţi cu adevărat ştiu să se fi întâmplat vreodată ca un monah ce nu se toate aceste noi descoperiri şi nu doar la nivel de teorie, încrede în propria sa putere sau judecată, să fi căzut… dar şi în chip trăit. După ce omul vechi va înceta să mai Iar de ştii pe vreunul căzut, atunci să ştii că a căzut asculte şoaptele înşelătoare ale acestei lumi, ochii săi fiindcă şi-a făcut voia sa proprie… nu e nimic mai demn trupeşti se vor închide, nemaivăzând păienjenişul ei de plâns, nimic mai pierzător decât aceasta!" Va urma. înşelător şi viu colorat, iar cei duhovniceşti se vor desM.G. chide parcă pentru prima oară, putând privi în adâncul TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

26

Ce prăznuim la 25 decembrie – Naşterea Domnului sau Crăciunul? „Văzând străină Întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm cu mintea de lumea cea deşartă, şi mintea spre cele dumnezeieşti să o suim…”(Acatistul Domnului nostru, Iisus Hristos, Condacul 8)

„Logodită fiind Muma Lui, Maria, cu Iosif, mai înainte de a se aduna ei, s-a aflat având în pântece din Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, drept fiind, şi nevrând s-o vădească pre ea, a vrut pe ascuns s-o lase pe dânsa. Şi acestea gândind el, iată Îngerul Domnului în vis s-a arătat lui, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria femeia ta, că ce s-a zămislit într-însa, din Duhul Sfânt este” (Matei 1, 18 -20). În acea vreme, un edict al lui Cezar August a poruncit să fie înscrisă toată populaţia Imperiului Roman din Orient. Dreptul Iosif, ca mlădiţă din seminţia lui David şi născut în Bethleem - trebuia să se înscrie şi el. Pentru acest lucru, şi el se porneşte din Nazaretul Galileeii, mergând spre Bethleem. Aici, în adăpostul unei peşteri săpate în stâncă, loc în care erau ţinute la iernat vitele localnicilor, Se naşte Cel propovăduit de prooroci – Mesia, Cuvântul Întrupat al lui Dumnezeu, Mielul fără prihană, şi „Cel ce ridică păcatele lumii”. Acesta este momentul Naşterii Domnului nostru, Iisus Hristos, din Pururea Fecioara Maria, clipa cea mult aşteptată, când toate proorociile s-au împlinit, şi odată cu care avea să înceapă Legea cea Nouă, a Darului. Dintotdeauna, oamenii au încercat să îşi aducă propriile lor explicaţii, după măsura minţii lor, căutând să iscodească această minune şi taină mai presus de fire, nepricepută până nici de sfinţii îngeri. Este evident că orice interpretare făcută nu după criterii dumnezeieşti, ci lumeşti, nu are cum să ducă decât la rezultate greşite. Mergând pe această pantă, în contradicţie cu Tradiţia Bisericii referitoare la semnificaţia acestui mare praznic, tradiţia populară a ajuns să lege sărbătoarea Naşterii Domnului de un mit păgân, şi anume cel al „Moşului Crăciun”. Neglijând, din ce în ce mai mult, latura duhovnicească a vieţii, până şi creştinii ajung să îmbrăţişeze un păgânism reînviat, vechi de secole, pe care îl transformă într-o păguboasă tradiţie. Şi astfel, se întâmplă că la 25 decembrie se vorbeşte mai mult de „Crăciun”, decât de Naşterea Domnului. În zorile creştinismului, idolatria

27

se afla pe picior de egalitate cu dreapta cinstire de Dumnezeu, până când, prin Edictul de la Mediolan (anul 313), elaborat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, s-a dat libertate creştinismului, fără a se interzice totuşi practicarea idolatriei. La păgânii romani, la fiecare 25 decembrie a anului se ţineau Saturnaliile, sărbătoare idolatră, care dura şapte zile. Această zi era închinată zeului Saturn, în numele căruia se aduceau jertfe sângeroase. În cadrul ritualului era cinstit şi zeul Mitra, despre care se spunea că s-a născut dintr-o stâncă. Se făceau aşazisele ritualuri de purificare, prin stropirea cu sânge de animale. Fiecare dintre aceste şapte zile îşi avea însemnătatea ei: în una din zile se aduceau jertfe; în alta se împodobea bradul - singurul arbore care mai era încă verde în vremea solstiţiului de iarnă; o altă zi era consacrată copiilor, cărora li se oferea daruri. Acestea se întâmplau în jurul anului 306 d.H., când Papa Iulius I a vrut să strice acest ritual idolatric închinat lui Saturn, hotărând, împreună cu sinodul său, ca sărbătoarea Naşterii Domnului să se ţină în aceeaşi zi cu Saturnaliile păgânilor. Astfel, încet-încet, în concepţia poporului idolatru, Saturnaliile au ajuns să se identifice cu Naşterea lui Hristos. Dacă mai înainte păgânii cinsteau pe Mitra - zeul născut dintr-o piatră, apoi au acceptat cu uşurinţă şi adevărul despre Întruparea şi Naşterea lui Hristos. În mod evident, şi astăzi se pot observa anumite elemente, păstrate încă din vremea păgânătăţii, precum cadourile oferite copiilor sau împodobirea bradului. Cu toate că nu sunt în mod direct legate de semnificaţia duhovnicească a acestui moment, ele nici nu pot considerate drept practici păgâne, fiindcă cinstirea idolilor muţi şi surzi s-a preschimbat în închinarea la adevăratul Dumnezeu. Schimbându-se scopul oferirii acestor cadouri, s-a mutat şi semnificaţia lor, ele ajungând astăzi să servească la întregirea bucuriei acestei sărbători. Atâta vreme cât ele se fac în numele lui Hristos (şi neuitând a milui în primul rând pe cei lipsiţi), acest gest simplu al oferirii de daruri poate ajunge chiar la măsura unei virtuţi creştineşti de

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

me ce protestantismul eretic nu îi căpătâi, şi anume milostenia. Să cinsteşte pe Sfinţii Bisericii, cu nu uităm că primii care au adus timpul, această tradiţie de a oferi daruri Pruncului Hristos au fost daruri în pomenirea Sfântului cei Trei Magi de la Răsărit, ce Nicolae a devenit un ritual au închinat aur, tămâie şi smirstrămutat pe seama unui „Moş nă, ca unui Împărat, Dumnezeu Crăciun” – un moşneguţ chefliu, şi Om – daruri aduse lui Dumnezgomotos şi rumen la faţă, veşnic zeu şi în numele lui Dumnezeu. pus pe şotii, care călătoreşte într-o sanie trasă de reni, iar apoi intră pe „Crăciunul” hornul casei şi lasă daruri pentru Biserica Naşterii Domnului din Bethleem În ultimii ani, sărbătoacopiii cuminţi, sub bradul frumos rea Naşterii Domnului capătă împodobit. din ce în ce mai mult o tentă coBradul de la 25 decembrie mercială, decât praznic biseriBradul reprezenta un simcesc, ce trebuie cinstit prin rugăbol al vieţii, cu mult timp înainte ciuni, fapte creştineşti şi bucurie de creştinism, însă prima referire la întru Hristos. În mintea lumii de un brad împodobit special pentru azi, Naşterea lui Hristos a fost ziua de 25 decembrie a fost atesînlocuită cu cea de Crăciun, iar tată la Riga, în Letonia, cu puţin practica spirituală în cinstea amai înainte de introducerea în Bicestui eveniment a fost înlocuită serică a reformelor protestante. De cu una păgână, comercializată aici, s-a răspândit şi la Paris, prin după bunul plac al fiecăruia. intermediul prinţesei Helene de Pentru cei care sunt departe de Mecklembourg, care se căsătorise Dumnezeu, sfinţenia acestei sărBiserica Naşterii Domnului în anul 1833 cu Ducele de Orleans. Prima menbători nu mai constă în a cinsti pe Hristos, Cel ce Se naşte spre mântuirea omenirii, ci s- ţionare scrisă despre un brad în ziua de 25 decembrie în a transformat într-o zeificare a idolului lăcomiei Germania datează din 1531, iar în Marea Britanie bradul pântecelui, desfrânării şi desfătărilor trupeşti. În vremea a ajuns abia în 1841, când Prinţul Albert, soţul de acestui praznic dumnezeiesc, se consumă băuturi origine germană al Reginei Victoria, a adus din ţara sa alcoolice fără măsură, ceea ce duce la pierderea natală un brad, pentru familia regală. Obiceiul controlului. Astfel, chiar în acestă zi, când se cuvine să împodobirii bradului s-a răspândit apoi cu repeziciune fim împreună cu Hristos, oamenii cad pradă diavolului, în rândul clasei de mijloc şi al clasei muncitoare, săvârşind crime, desfrâuri, certuri. Pentru mulţi dintre precum şi în coloniile britanice de la acea vreme. La semenii noştri, ziua de 25 decembrie a deveni, din început, brazii erau decoraţi cu mere roşii şi dulciuri, păcate, doar un prilej de a se cufunda în idolatrie, însă Martin Luther a fost primul care, la începutul secolului al XVI-lea a împodobit bradul şi cu lumânări. cinstind mai mult făptura decât pe Ziditorul acesteia. Copiii de azi şi chiar mulţi dintre cei maturi, au „Moş Crăciun” pierdut semnificaţia adevărată a Naşterii Domnului. Ce ne arată mass-media? În orice caz, nu minuPentru ei, data de 25 decembrie reprezintă doar „Crăciunea Naşterii lui Hristos, ci propăvăduirea unui „Moş nul”, care coincide cu vacanţa de iarnă, şi când se orgaCrăciun” (sau chiar a aşa-ziselor „crăciuniţe” indecennizează petreceri şi distracţii alături de familie şi de cei te), care ne îndeamnă cu frenezie, să facem cumpărături, dragi. În tot în acest răstimp, Iisus Hristos priveşte din declarând luna Decembrie ca fiind doar o… „lună a ceruri spre gloata orbită de păcat şi de patimi trupeşti, cadourilor”, şi nimic mai mult. Se crede că originea aşteptând nu daruri materiale, ci jertfă de laudă şi milă. moşului care împarte daruri este inspirată din viaţa Sfântului Nicolae, cel care făcea minuni, ajutând pe cei Câţi se mai află azi care să audă chemarea Sa? săraci, dar credincioşi. În reprezentarea simbolistică, H.I. moşul poartă barbă albă, precum cea a Sfântului Nicolae şi este îmbrăcat în haine roşii, ca mantia roşie a Sfântului Ierarh. După mutarea la ceruri a Sfântului Nicolae, poporul credincios împărţea daruri, mai ales în ziua praznicului său, în amintirea milosteniilor pe care le făcea Sfântul Nicolae. Reforma protestantă din Olanda, din secolul al XVI-lea, a interzis această ofrandă în ziua Sfântului Ierarh şi în numele său. Locuitorii fideli tradiţiei, însă, au continuat să păstreze acest obicei, numind această zi cu numele de Sinter Klaas – traducerea olandeză a numelui Sfântului Nicolae. Când olandezii au emigrat în Statele Unite, au dus cu ei şi Biserica Naşterii Domnului în ajunul marelui această sărbătoare, ce a devenit Santa Claus. Şi, de vrepraznic TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

28

Steaua de la Persida Mirajul stelelor a fascinat secole de-a rândul privirile multor poeţi, astrologi, filosofi, savanţi sau simpli oameni. Fiorii întunericului nopţii se diminuează şi se transformă în cei ai speranţei, sub licăririle jucăuşe şi blânde ale stelelor cerului. Mulţi cercetători savanţi, chiar şi marele Nibur conchid că marile răsturnări şi fenomene neobişnuite din natură coincid cu marile evenimente din istoria omenirii. Astfel, „o stea va răsări din Iacov”, şi proorocul Maleahi precizează că Mesia Se va naşte în Bethleem. Chiar printre greci şi romani, exista convingerea că naşterea şi moartea oamenilor mari se semnalează prin apariţia şi dispariţia de corpuri cereşti.

Cei Trei Magi: Balthasar, Melchior şi Caspar, aducând daruri Pruncului Hristos

Magii erau o sectă de învăţaţi medieni sau persani, iar astăzi sunt consideraţi pretinşi astrologi sau prezicători orientali ai viitorului. Ei erau cinstiţi ca nişte crai, prin faptul că erau foarte respectaţi de popor. În Ps. 71, 10 se prooroceşte că: „Regii Tarsisului şi ostroavelor îi vor aduce tămâie, regii Araviei şi Savvei daruri îi vor aduce”. Încă de pe vremea vrăjitorului Vaalam, a fost proorocit că se va ivi o stea a unui mare împărat. Era deci firesc ca magii să acorde o atenţie deosebită acelor fenomene astrale, ce au avut loc în preajma Naşterii Domnului. Este firesc să ne întrebăm: cum oare Dumnezeu a descoperit această înfricoşată şi mult-aşteptată Taină unor magi de alt neam, şi nu unor iudei dintre cei ce îl aşteptau pe Mesia? Aceasta s-a făcut ca să ruşineze pe cărturarii şi fariseii ce cu făţărnicie se numeau drept închinători ai adevăratului Dumnezeu, dar în fapt erau plini de toată necurăţia şi viclenia. Minţile lor erau îngroşate de păcate, iar simţurile inimii lor erau opace, pline de murdărie, neputând avea acea subţirime spre a-L cunoaşte pe Cel născut în ieslea săracă. Ei sunt strămoşii iudeilor ce nu L-au primit pe Mesia-Hristos nici până astăzi. Spre deosebire, latura cugetătoare a acestor crai persani s-au luminat cu lumina cunoştinţei mântui-

29

toare, semnificând întoarcerea neamurilor către Dumnezeu. În primul tratat al lui Kepler, numit „De nova stele in pede serpentarii”, se demonstrează prin calcule astrologice că în anul 747 de la întemeirea Romei a avut loc o aliniere neobişnuită a planetelor Jupiter cu Saturn, în semnul zodiacal al Peştilor în triunghiul apei, de trei ori în acelaşi an, urmat de apariţia unei stele mari, ce strălucea cu diferite culori, asemănătoare briliantului. Deci este îndreptăţită afirmaţia Sfântului Ignatie în Epistola către Efeseni (19) că „steaua acesta a strălucit mai luminos decât toate stelele”. Lumea antică era în aşteptarea lui Mesia, precum mărturiseşte Iosif Flavius, dar fiecare îl aştepta după propria sa măsură sufletească; majoritatea iudeilor doreau să le vină un împărat al lumii, care să îi scoată din robia romană şi să le aducă o prosperitate materială, trupească. În totală antiteză, Irod comandă uciderea pruncilor, sperând să-şi păstreze tronul, iar magii nu pregetă de la o ostenitoare călătorie pentru aşi aduce darurile lor, deşi Melhior ar fi fost în vârstă, şi ar fi fost descendentul lui Sim, Caspar al lui Ham şi Baltazar al lui Iafet. Gamann conchide: „Cât de adesea Dumnezeu S-a milostivit nu numai spre simţirile şi cugetele oamenilor, ci chiar spre slăbiciunile şi prejudecăţile lor.” Irod n-a înţeles tâlcuirea dumnezeiască a stelei, iar azi, lumea e plină de asemenea irozi... Minunea apariţiei stelei durează neîncetat de aproape 2000 de ani, pentru a ne indica marele eveniment al Naşterii Domnului şi perioada de călătorire prin post pentru a-L afla pe Pruncul Iisus. Steaua se arată prima dată deasupra satului păstorilor, Beth Sahour, la Lăsatul Secului pentru Postul Naşterii Domnului (14/27 noiembrie), şi se îndreaptă spre Bethleem, unde poposeşte deasupra turlei Bisericii Naşterii Domnului în noaptea de 24 spre 25 decembrie după calendarul iulian, după care dispare. Irozii de azi au schimbat data prăznuirii Naşterii Domnului şi a perioadei postului, crezând că pot măslui adevărul, dar minunea stelei relevează data prăznuirii în ceruri şi deci, dacă vrem să ne numim ortodocşi, ar trebui să respectăm voia Tatălui „precum în cer, aşa şi pe pământ”, ca să fim fii ai Luminii şi nu inerţi ce „ochi au şi nu vor vedea, urechi au şi nu vor auzi…” Să rugăm pe Pruncul Dumnezeiesc, Cel ce a călăuzit pe cei trei magi din bezna necredinţei spre zorii mântuirii, prin strălucirea stelei, să aprindă şi licărul credinţei în minţile întunecate, umplându-le cu adevărata înţelepciune, pentru a putea descoperi şi dărui curăţia aurului credinţei, nădejdea îndumnezeirii prin smirna smereniei şi tămâia arzândă a dragostei. M.M.

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

Calea spre mântuire Nimeni nu se poate mântui fără numai prin Care este adevărata Biserică? harul dumnezeiesc, dăruit de Mântuitorul Hristos, tuCredinţa ortodoxă, cea cu adevărat apostolică, turor celor care cred întru El. Prin patima şi Învierea a dominat în Apus cât în Răsărit vreme de nouă Sa, Mântuitorul a predat omenirii milostivirea Lui faţă secole, până când, în anul 809, împăratul Charlede făptura căzută, care nu poate ajunge la mântuire magne, în colaborare cu papii Bisericii de la Roma, au decât prin libera alegere mântuitoare. De aceea, Dom- inventat unele reforme dogmatice, schimbând după nul a lăsat omului să aleagă între a respecta poruncile felul cum gândeau ei, un articol al Crezului Niceodumnezeieşti sau a le respinge. Cu toate acestea, ni- Constantinopolitan, şi anume acel pasaj cu referire la meni nu poate accede la mântuirea dobândită prin dogma Purcederii Sfântului milostivirea lui Dumnezeu, fără Duh. Ei au nesocotit cele spuse săvârşirea faptelor mântuitoare, de Sfântul Apostol şi Evancare trebuie să fie zidite pe o ghelist Ioan: „Iar când va veni temelie tare, şi anume Hristos – Mângâietorul, pe Care eu voi „Piatra netăiată de mână, Cea trimite vouă de la Tatăl, (Duhul din capul unghiului”. Înaintarea Adevărului, carele de la Tatăl pe calea virtuţilor creştineşti şi a se purcede), Acela va mărturisi mântuirii sufleteşti este condiţipentru Mine.” (Ioan 15,26). onată de vrednicia de a primi Apusenii au zis, într-o accepţie Sfintele Taine, care sunt ca o fals interpretată, că Sfântul Duh sabie a duhului în faţa pizmapurcede (provine) şi de la Fiul, şilor diavoli şi scut împotriva precum de la Tatăl, ceea ce este ispitelor lor, îndreptate asupra o erezie, pentru că se contrazice noastră. În esenţa lor, Sfintele cu învăţătura Sfinţilor Părinţi. Taine constituie Trupul şi SânPe de altă parte, tot în gele lui Hristos, pentru care El acea vreme, papa Nicolae I a Însuşi a zis: „Voi zidi Biserica început o serie de reforme biseMea, şi porţile iadului nu o vor riceşti, nerecunoscând egalitatea birui pe dânsa” (Mat. 16, 18) între episcopii celorlalte patriunde, într-o oarecare accepţie, arhii ortodoxe, considerându-se Biserica despe care se spune cu de la sine putere a fi cel mai aici, poate fi Însuşi Iisus Hristos, a Cărui Biserică-Trup avea Domnul nostru, Iisus Hristos pe Drumul Crucii mare peste toţi episcopii întregii Biserici, chiar şi asupra episcosă fie „ridicată” în numai trei pilor răsăriteni. Acest lucru a dus la schisma din 1054. zile, iar moartea este tocmai împărăţia iadului, care nu Astfel, cei din Apus, depărtându-se de adevărata Bia putut să ţină în legăturile ei puterea dumnezeirii. Natura umană a Fiului lui Dumnezeu - Biserica cea serică a lui Hristos, au pierdut succesiunea apostoridicată în trei zile -, este Biserica instituită de Hristos lică, iar consecinţa acestui fapt este că cele şapte taine în primul secol al creştinismului, perioada înomenirii săvârşite de aceştia nu mai sunt valide. Ei se numesc Fiului lui Dumezeu, iar nu de oamenii modernişti ai creştini, dar au pierdut puterea sfinţitoare, adică ceea celui de-al zecelea secol şi ulterior acestuia. Biserica ce noi numim Darul. Fără adevăratele Taine care instituită de Hristos este cea Sobornicească şi Aposto- sfinţesc sufletul şi trupul creştinului, nimeni nu se lească, întărită pe doctrina şi canonicitatea apostolică, poate mântui şi nu poate vedea Ierusalimul ceresc. Sunt destule minuni care dovedesc că adeprezisă nouă de la Duhul Sfânt, şi „Acela pe voi vă va învăţa toate”(Ioan 14, 26). Precum Unul a fost adevă- vărul mântuirii nu se află decât în Biserica apostoratul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, una este şi Biserica lească şi sobornicească, cea Una Ortodoxă. Mărturie Fiului lui Dumnezeu, întărită pe poruncile evanghe- pentru acest lucru sunt râurile de sânge, vărsat de atât lice, doctrina şi canonicitatea apostolică şi patristică a de mulţi sfinţi mucenici, precum şi minunile lor din Sfinţilor Bisericii Ortodoxe. Una o mărturiseşte şi vremea pătimirii; sfintele moaşte, care rămân neatinse Simbolul Credinţei, adoptat la Soborul Niceo-Con- de putreziciunea firească a firii umane; Sfânta Lumină stantinopolitan. Cele Şapte Sfinte Taine nu pot exista – Focul dumnezeiesc ce se pogoară din cer numai în deopotrivă în orice instituţie creştină, auto-denumită Sâmbăta Mare a Paştelui ortodox, şi pe care o poate biserică şi aparţinând oricărei confesiuni rupte de primi numai patriarhul ortodox, fiindcă ceilalţi nu se apropie, căci sunt opriţi de Dumnezeu, precum a fost adevărata Biserică apostolică. TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

30

minunea când fulgerul din cer a străpuns stâlpul de piatră de la intrarea în Biserica Învierii Domnului. Când armenii au dat bani mulţi turcilor, care stăpâneau Sfintele Locuri în 1549, Patriarhului Sofronie al Ierusalimului din acea vreme, nu i s-a mai permis intrarea în incinta Sfântului Mormânt. A intrat episcopul armenilor, iar Patriarhul ortodox a rămas afară, rezemat de stâlpul de piatră de la intrare. Sfânta Lumină nu a mai coborât în incinta Sfântului Mormânt, ci a lovit stâlpul de care era rezemat patriarhul ortodox, încât patriarhul a luat lumină de la fulgerul care a lovit stâlpul. Armenii aşteptau în zadar în incinta Sfântului Mormânt, căci lumina venise tot la cel ortodox. Norul Taborului, care se vede coborând la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, este o altă mărturie ce atestă unicitatea mântuitoare a Ortodoxiei, deşi păgânii încearcă să ascundă această minune prin fumul grătarelor de carne, alături de întoarcerea râului Iordan, în timpul praznicului Botezului Domnului după calendarul vechi, iulian. Sunt multe alte minuni, dar, dacă nici Mântuitorul nu a silit pe nimeni a crede în El, noi cu atât mai mult nu vom sili pe nimeni, precum au făcut cei din Apus, prin cruciadele în numele unui dumnezeu fals – probabil, un zeu al războiului şi al vărsării de sânge, precum Marte al elinilor. Fiindcă acele războaie nu au fost purtate în numele Crucii lui Hristos, ci în numele papei, care voia să-şi extindă autoritatea. Noi nu vom face aşa, ci vom spune împreună cu Hristos „Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi” (Marcu 16, 16). Ierom. S.

Unde ne sunt copiii? Multe sunt durerile şi ispitele creştinilor ce trăiesc în acest veac al necredinţei, şi încă mai multe vor urma de acum înainte, după cum mărturisesc, într-un glas, Sfinţii ce au proorocit despre sfârşitul vremurilor. Dar, poate, cea mai amară ispită este cea venită din partea copiilor noştri, adică a celor cărora le-am dat viaţă şi în care ne-am pus nădejdea mângâierii bătrâneţilor noastre. Odinioară un sfânt părinte, văzătorul cu duhul, a poruncit ucenicului său să dezrădăcineze un copăcel tânăr, care însă avea rădăcini puternice, foarte bine înfipte în pământul sterp al pustiei. Ca un ascultător înţelept, ucenicul s-a nevoit din răsputeri să smulgă acel curmal, dar reuşi nimic. El se plânse despre aceasta părintelui său, care îi arătă atunci un alt copac, mult mai mic şi mai firav, poruncindu-i de asemenea să îl scoată din pământ. Neavând rădăcini puternice, copacul s-a lăsat cu uşurinţă smuls de către ucenicul bătrânului. Uneori, părinţii rămân aproape neputincioşi în a mai schimba comportamentul copiilor, pe măsură ce aceştia înaintează în vârstă. Copiii trebuie deprinşi de mici cu ascultarea faţă de părinţii trupeşti, după cum ne povăţuieşte şi înţeleptul Sirah: „Feciori ai? Învaţă-i pe ei, şi înduplecă din pruncie grumazul lor” (Eccl. 7, 24). Unii părinţi, deşi sunt creştini foarte buni şi evlavioşi, au copii cu un caracter rău, absolut diferit de al lor. Explicaţia acestui lucru stă tocmai în educaţia pe care ei le-o oferă, încă din fragedă pruncie: ori ei nu s-au îngrijit îndeajuns de creşFamilie de credincioşi din judeţul Neamţ, în jurul anului 1930 terea ortodoxă şi morală a copiilor lor, ori au aşa fost orbiţi de dragostea părintească, încât şi-au răsfăţat copiii atât de mult, încât, mai târziu, aceştia nu au mai putut fi educaţi. Cunoaştem cu toţii minunile creaţiei şi ştim, desigur, cât de repede creşte o sămânţă aflată sub pământ. În prezenţa căldurii şi a umidităţii, seminţele germinează şi încolţesc, dând naştere unui nou vlăstar, care iese din pământ timid la început, croindu-şi drum către lumina şi căldura soarelui. Acelaşi lucru se

31

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

întâmplă şi cu copilul care, asemenea seminţei, vine vitatea, responsabilitatea, dorinţa de a acţiona. În în această lume şi creşte neîncetat. Este cunoscut fap- schimb, desocializează şi favorizează comportamentul că firea umană se dezvoltă cel mai repede, din tele instinctive, precum agresivitatea şi pornirile către toate punctele de vedere, mai ales la vârsta copilăriei. desfrânare. Tot acum, are nevoie şi de cea mai mare îngrijire şi Cu atât mai mult, televizorul este o mare atenţie. Dezvoltarea trupească are loc repede şi primejdie pentru copii. De multe ori, părinţii se plâng continuu, în vreme ce, încă şi mai repede, înaintează că fiii lor sunt letargici, fără chef, fără iniţiativă, cea sufletească. Copilul începe somnoroşi, prea leneşi pentru a să vorbească, să înţeleagă mai gândi sau a mai formula o primele lucruri, să gândească, frază coerentă, au rezultate să judece. Voinţa sa se întăfoarte slabe la învăţătură şi în reşte şi învaţă încet-încet să general refuză orice activitate, acţioneze de la sine. Mintea sa mai ales starea cu atenţie şi se îmbogăţeşte cu înţelegerea răbdare la slujbele Bisericii. obiectelor care îl înconjoară, Care este explicaţia? Televiîn vreme ce, împreună cu zorul, internetul şi jocurile acestea, începe să priceapă şi pe calculator pasivizează câte ceva despre existenţa lui mintea umană. Lumea pe Dumnezeu. Începe să îşi pună care ele o prezintă unei minţi problema scopului naşterii fragede nu este una reală. sale în această lume, şi învaţă Copiii se „acomodează” cu o discearnă între bine şi rău. lume paralelă, falsă, inexistentă, în care „imaginarul” deÎnlăuntrul său se trezeşte conştiinţa. În mintea sa apar păşeşte mult prea mult normaprimele sentimente de iubire, Domnul nostru, Iisus Hristos, la vârsta de 12 ani, litatea. În faţa emisiunilor TV, propovăduind iudeilor în Sinagogă antipatie, ruşine şi onoare. stimulii de reacţie se Pentru ca toate aceste puteri, anihilează, fiindcă oricum care îl ridică pe om către asemănarea cu Dumnezeu, micul telespectator nu poate interveni în acţiune, să se dezvolte aşa cum trebuie, părinţii sunt datori să dobândind astfel o personalitate extrem de pasivă şi vegheze, cu mare atenţie, asupra dezvoltării morale a chiar insensibilă. Această stare nu se termină nici copilului lor. Educaţia are o dublă menire: pe de o după ce copilul încetează să mai privească la parte, să anuleze pornirile rele, iar pe de alta, să le televizor, ci se va generaliza. Imaginile, mesajele, sădească pe cele bune. De aceea, ea trebuie să înceapă cadrele, se derulează cu atâta rapiditate, încât fac imposibilă o înţelegere deplină şi o analiză asupra lor. încă de la o vârstă fragedă. Copilul se obişnuieşte, astfel, să nu mai gândească. În America, până la 80% dintre copii sunt Copilul şi primejdiile modernismului contemporan diagnosticaţi cu LD (learning disabilities – În ultima vreme, din ce în ce mai mulţi părinţi incapacităţi de învăţare), sindrom ce s-a demonstrat fac o altă greşeală fatală, în privinţa creşterii şi ştiinţific, că se află în legătură directă cu privitul la educaţiei copilului lor: îl lasă în „grija” unor „doici” televizor. Fenomenul a început să capete amploare şi pline de otravă: televizorul sau calculatorul (inter- în ţările europene occidentale şi se manifestă tot mai netul), fiind mulţumiţi şi împăcaţi în sinea lor, pentru mult, inclusiv în România. De asemenea, vizionarea faptul că fiul lor „stă cuminte pe scaun, ore întregi”. TV poate cauza apariţia agitaţiei, insomniilor, Să analizăm puţin aceste lucruri. Recent, ştiinţa a dat coşmarurilor sau chiar a epilepsiei! Dar şi mai publicităţii o serie de rezultate ale unor studii realizate înfricoşător este faptul că televiziunea nu afectează prin observaţii directe, în care se arată că, indiferent doar psihicul copiilor, ci şi sufletul; el cultivă mai ales de conţinutul programului de televiziune urmărit, dorinţa de mărire şi îmbogăţire, înrădăcinând patima traseele electroencefalografice ale celor care slavei deşarte, plăcerile carnale şi violenţa. Prin privesc la televizor se schimbă, dobândind, după intermediul televiziunii, copiii devin de mici numai două minute de vizionare, o configuraţie „familiarizaţi” cu patimile şi păcatele lumii, pe care nouă, specifică, nemaiîntâlnită în nicio altă mai târziu şi le vor fixa drept modele ale vieţii lor: activitate umană. Privitul la televizor duce la scă- relaţiile trupeşti înaintea căsătoriei (curvia), dar şi în derea puterii de concentrare, slăbeşte motivaţia, afara acesteia (preacurvia sau adulterul), divorţul, blochează dinamismul mental şi raţionamentul, inhibă copiii nelegitimi. Toate acestea sunt percepute de creativitatea, puterea de analiză, diminuează obiecti- către copii şi tineri drept comportamente sau realităţi TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

32

normale, care, ulterior, devin dorinţe. Sunt emisiuni în care până şi păcatele împotriva firii, precum sodomia, sunt prezentate ca fiind ceva firesc. Trucajele transpuse în realitatea contemporană Oamenii de ştiinţă au adus dovezi că violenţa din mass-media stă la baza violenţei din lumea reală. Jumătate din crimele săvârşite în S.U.A. au fost efectul violenţei transmise de pe micul ecran, concluzie dată de cercetările de la Centerwall. Multe dintre actele sinucigaşe au legătură directă cu vizionarea TV. După prezentarea filmului „Vânătorul de cerbi”, în care se prezenta o „lungă, interminabilă şi agonizantă scenă” a „ruletei ruseşti”, 28 de persoane au murit, punând în scenă acest „joc”! (V. Gheorghe, N. Criveanu, A. Drăgulinescu - „Efectele micului ecran asupra minţii copilului”, Ed. Prodrom, 2007). Industria jocurilor video este una dintre cele mai profitabile sectoare ale economiei mondiale, dar din păcate, nici un producător nu se gândeşte la sănătatea mintală a utilizatorilor, şi cu atât mai puţin la aspectul duhovnicesc. Ele pot cauza manifestări asemănătoare îndrăcirii, făcând din copii potenţiali ucigaşi. În 1998, în oraşul Paducah, Kentucky, un tânăr de 14 ani a tras 8 focuri de armă, în urma cărora 8 persoane au fost asasinate! Era pentru prima oară când tânărul folosea o armă reală, dar, aşa cum avea să mărturisească ulterior, el se „antrenase” în acest scop prin intermediul unui joc pe calculator! Să nu credem cumva că omul este, prin firea sa, bun şi cinstit. Chiar dacă este inteligent, copilul are însă nevoie şi de o educaţie potrivită, la vârsta potrivită, atât pe plan social cât şi religios. Creşterea unui copil este un lucru plin de responsabilităţi civice, morale, dar în primul rând, duhovniceşti, pentru care orice părinte, alături de duhovnic, va da socoteală înaintea lui Dumnezeu. Am scris aceste rânduri din dorinţa de a deschide, chiar şi în ultimul ceas, ochii celor ce s-au hotărât, în sfârşit, să se ocupe şi de educaţia copilului lor, a copăcelului lor însufleţit, căruia i-au dat viaţă şi care, iată, acum a crescut. T.M.

Sfântul Efrem Sirul

Despre lucrarea vrăjmaşului

Ispitirea Domnului (Luca 4, 8 şi Matei 4, 10)

De multe ori, vrăjmaşul sfătuieşte pe om zicând: „Eşti încă tânăr, îndulceşte-te din poftele tale. Socoteşte câţi nu s-au desfătat şi în lume şi nici de veşnicele bunătăţi nu s-au lipsit. şi tu eşti tânăr, mănâncă, bea, veseleşte-te cu bunătăţile lumii acesteia şi la bătrâneţile tale te vei pocăi. Că, pentru ce voieşti de la o vârstă ca aceasta să-ţi topeşti trupul tău?" Vin apoi bătrâneţele şi el, vicleanul, aduce atunci graiuri din dumnezeieştile Scripturi şi zice: „O, omule, suspini şi te îndoieşti de mila lui Dumnezeu şi îl faci pe Dânsul nemilostiv? Dumnezeiasca Scriptură propovăduieşte că Dumnezeu este milostiv şi iubitor de oameni. Au nu cunoaşte El că eşti bătrân, slab şi neputincios? Nu ştie El că nu poţi să posteşti, nici să priveghezi, nici pe jos să te culci? Nu L-ai auzit pe Dânsul, zicând în Evanghelie că şi cei ce slujesc din tânără vârstă, şi cei din vârsta de mijloc, precum şi cei bătrâni, întocmai iau plata? Că aşa a zis în Evanghelie: şi cei ce au venit din ceasul dintâi, ca şi cei din ceasul al treilea, şi cei din al şaselea şi cei din al nouălea, ca şi cei din al unsprezecelea ceas, aceeaşi plată au luat. Iată, şi Proorocul David a proorocit, zicând: «A binecuvântat pe cei mici şi pe cei mari». Graiurile acestea le zice duhul rău către cei ce ştiu Scripturile, ca nici la tinereţe, nici la bătrâneţe să nu-i lase să-şi plângă păcatele. Iar către cei mai simpli, bătându-i cu paloşul deznădăjduirii, zice: „Omule, ce gândeşti? Ce te amăgeşti singur, zicând că Dumnezeu este Dumnezeu al celor ce se pocăiesc? Ai fost desfrânat, ai tâlhărit, ai ucis, ai furat, ai minţit, ai jurat strâmb! Ce nădejde de mântuire mai ai? Ai pierit. Drept aceea, îndulceşte-te acum de poftele tale. Pe cele de TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

33

Decembrie 2008

dincolo le-ai pierdut, vezi, de acestea de aici să nu te însuşi grăitul glas al Evangheliei ce zice: „Ci luaţi lipseşti!" Acestea sunt graiurile diavolului. Ale lui aminte de sine-vă, ca să nu se îngreuieze inimile Hristos sunt tocmai dimpotrivă: „Ai pierit, dar poţi să voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia" (Luca, 21, 34). te mântuieşti. Ai fost desfrânat, dar poţi să te faci Să nu ne aflăm numai cu numele creştini, iar cu întreg înţelept". Când Petru a zis: „De câte ori voi ierta năravul păgâni, căci, creştinătatea însemenează să urfratelui meu, când se pocăieşte?" I-a răspuns Hristos: mezi, după putinţă, lui Hristos. Că, dacă ne mulţumim „De şaptezeci de ori câte şapte". Adică întotdeauna. numai cu Sfântul Botez şi ne vom lenevi la împlinirea Însă, omul, aşa cum va fi găsit la sfârşitul său, aşa se celorlalte porunci, ne vom face necredincioşi. Că l-am auzit pe Domnul grăind în Sfânta Evanghelie: „Nu tot va judeca: ori în bine, ori în rău. Adu-ţi aminte, frate, cum s-au mântuit păcă- cel ce îmi zice mie: Doamne, Doamne, va intra întru toşii şi să nu deznădăjduieşti. Adu-ţi aminte de fericitul Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, Manase, de desfrânata, de vameşul, de tâlharul şi vei Care este în Ceruri " (Matei 7, 21). Vedeţi cum au bineplăcut Sfinţii lui scăpa de amăgire. Când îţi va Dumenzeu? Nu dormind şi zice ţie: „îndulceşte-te din zăcând cu faţa în sus, ci, au poftele tale!", zi către el: „şi fost ucişi cu pietre, au fost oare ce folos este din necupuşi la cazne, au fost tăiaţi cu răţia dezmierdărilor, afară de fierăstrăul, au murit ucişi cu focul veşnic ce-l pricinusabia, au pribegit în piei de ieşte?" Şi când îţi aduce ţie oaie şi în piei de capră, lipsiţi aminte de iubirea de oameni şi strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, a lui Dumnezeu, tu zi către de care lumea nu era vredel: „şi eu ştiu că Dumnezeu nică, au rătăcit în pustiu şi în este milostiv şi iubitor de munţi, şi în peşteri şi în crăoameni, dar El este şi drept păturile pământului (Evr. 11, Judecător. Şi ştiu că nu te-a 37-38). Pentru aceea, să ne cruţat nici pe tine, diavole, ostenim şi noi, fiecare după nici pe cei ce, după tine, s-au putere, ca nu cu totul să ne lepădat de El, ci cu focul cel aflăm fără de roade. Să iuveşnic v-a osândit". Iar dacă bim calea cea strâmtă şi neîţi va zice: „Eu sunt fără de căjită, că printr-însa, împretrup şi nu sunt legat cu nepuună cu Hristos vom împătinţe, pentru aceasta nu m-a răţi, şi să fugim de umblăcruţat, dar pe tine te va rile căii celei late şi desfăcruţa". Atunci răspunde-i: tate, care se face nouă prici„Dar, de ce, atunci, nu l-a nuitoare de osândă veşnică. cruţat pe Adam, cel întâi ziDeci, fraţilor, să lucrăm budit? Nici pe Eva, nici pe nătatea din toată mintea Cain, nici pe cei din vremea noastră, să omorâm cugetul potopului, nici pe cei din nostru cel trupesc, că să nu Sodoma, şi nici pe ucenicul Sfinţii Cuvioşi Ioan Damaschin şi Efrem Sirul ne aflăm vrajmaşi ai lui Său, Iuda? Şi dacă pe uceDumnezeu, cum a zis Pavel, nicul Său nu l-a cruţat, cum marele Apostol al lui Hristos. Să ne milostivim, să dăm mă va cruţa pe mine? Fugi departe de mine, lepădatule pâinea să luăm cerul, să dam un ban şi vom locui în din cer". Şi pecetluieşte-te pe tine cu semnul crucii şi va fugi de la tine. Fraţii mei, să nu ne plecăm vrăj- Rai, să dăm o haină să moştenim împărăţia Cerurilor. maşului celui ce ne sfătuieşte rău, ca să ne piardă pe Să dăm puţine, ca să luăm multe. Să avem voinţă şi noi. Ci să credem că este judecată şi răsplătire şi pentru vom putea săvârşi totul. Să avem tragere de inimă şi fapte, ca şi pentru cuvinte şi pentru gânduri. Acestea vom lua virtute. Să lăcrimăm aici, ca să stingem văpaia toate ştiindu-le, pe ele să ne întemeiem noi înşine, ca cea fără de sfârşit, că cei ce aici se veselesc, acolo se cei potrivnici, neavând să zică nici un rău împotriva vor osândi, iar cei ce plâng aici, acolo vor râde. Cei ce noastră în ziua Înfricoşatei judecăţi, să aflăm odihnă cu sunt urâţi, acolo vor fi fericiţi. Cei ce aici flămânzesc, cei ce se tem de Domnul şi împreună cu toţi aceştia să acolo se vor sătura. Cei ce aici însetează, acolo se vor slujim binele: „Că credinţa, fără de fapte, moartă îndestula. Să ne trezim, să priveghem cu toată puterea. este" (Iacov 2, 20) precum şi faptele, fără de credinţă, Să nu ne întristăm, bătând în uşă şi rugându-ne, că moarte sunt. Că este cu neputinţă, ca cineva, îmbui- negreşit ne va deschide Hristos, Dumnezeul nostru. bându-se, să intre în împărăţia Cerurilor, după cum Amin” TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

34

Puterea Sfintei Liturghii Minunată povestire a dumnezeieştilor şi marilor dascăli ai Bisericii Un boier se afla în Nicomidia şi se îmbolnăvi greu. Ajuns la primejdie de moarte, el zise femeii lui să dea din averea lui orfanilor şi săracilor, pe robii lui să-i elibereze, dar liturghii preoţilor să nu dea. Iar acel boier avea credinţă şi evlavie către preacuviosul Isaia, care era un preot mare, vestit, şi cu multă faimă. Şi rugându-se acesta pentru boier la sfânta Liturghie, prin rugăciunea lui s-a izbăvit boierul de boală şi s-a făcut sănătos ca şi mai înainte. Şi cum se sculă, merse la sfântul şi când îl văzu, se umplu tot de bucurie şi mări pe iubitorul de oameni, Dumnezeu. Şi făcând sărutare întru Hristos, şezură. Şi l-a întrebat pe el sfântul, care a fost leacul tămăduirii lui, de la care a luat vindecare? Şi a răspuns boierul: Cum chemai într-ajutor sfânta ta rugăciune, într-acel ceas mă vindecai. Atunci îi zise sfântul: „Fătul meu, ai dat preoţilor liturghii pentru mântuirea sufletului tău? Şi răspunse boierul: nu, cinstite părinte, pentru că, dacă aş fi dat, nu aveam niciun folos, numai aş fi pierdut banii aceia”! Atunci îi zise cuviosul: să nu vorbeşti aşa, fătul meu, pentru că Iacov, ruda după trup a lui Dumnezeu, scrie în epistola sa că, dacă se îmbolnăveşte cineva, să se cheme preoţii bisericilor care au mijlocire către Dumnezeu, să se roage pentru dânsul şi Dumnezeu pentru rugăciunile preoţilor lui va da sănătate bolnavului, îl va scula din boală şi dacă are şi păcate ca om, pentru ruga preoţilor le va ierta Dumnezeu. Şi gândind boierul la aceste cuvinte, a binevoit să dea bani unui preot să se roage pentru el la liturghie. Şi, cum a dat boierul banii, s-a dus acasă. Şi de îndată ce cele patruzeci de liturghii au fost liturghisite, boierul într-o noapte s-a trezit din somn şi deodată se deschiseră uşile casei lui, fără să le deschidă cineva, şi intrară bărbaţi călări, frumoşi, în chip de îngeri. Douăzeci erau de-a dreapta şi douăzeci de-a stânga. Şi boierul cum îi văzu, îl cuprinse mare frică la acea vedenie înfricoşătoare şi zise către dânşii: „Domnii mei, la ce aţi venit în casa unui păcătos”? Şi aceştia răspunseră şi ziseră: „noi suntem cele patruzeci de liturghii ale tale, care s-au făcut către iubitorul de oameni Dumnezeu pentru tine, şi ne-a trimis să te întâmpinăm să mergem la sfânta Biserică. Vino cu bucurie mare, şi să nu-ţi fie teamă; că prin mâinile preotului care ţi-a făcut cele patruzeci de liturghii, ai moştenit şi te-ai unit cu Dumnezeu, să iei neapărat Împărăţia Cerurilor”. Iar boierul dintru sfânta descoperire pe care o văzu, îşi aduse aminte de cuvintele sfântului Isaia: „şi ai să ştii ca jertfa cea fără de sânge, care se aduce lui Dumnezeu are multă putere, pentru că printr-însa se iartă păcatele oamenilor”. Şi a dat

35

boierul din averea lui preoţilor, ca să se pomenească de dânşii la dumnezeieştile şi sfintele Liturghii, adică să ia o părticică pentru dânsul la dumnezeiasca Proscomidie. Minunata povestire din pateric despre sărindarele morţilor Se spune la Pateric că un stareţ, preot al lui Dumnezeu, avea un călugăr sub ascultare. Şi niciodată nu împlinea cuvântul lui, ci totdeauna se găsea întru neascultare. Iar sfântul stareţ spunea către el: „fătul meu, nu pentru că nu faci voia mea îmi pare rău, ci plâng şi-mi pare rău de pierderea sufletului tău, pentru că ştiu, de bună-seamă, că pentru neascultarea ce o ai, vei lua munca de veci. Dar acel ucenic îşi bătea joc de cuvintele lui şi nu se căia nicidecum şi nu s-a depărtat de neascultare să vie întru ascultare. Iar peste puţin timp, a murit posluşnicul şi sufletul lui pentru neascultare merse la munca pe veci. Dar sfântul lui stareţ, cum avea îndrăznire către Dumnezeu, se rugă să vadă pe posluşnicul său, în ce loc de muncă se află. Şi de îndată Dumnezeu ascultă rugăciunea lui şi văzu în vis râul cel de foc al muncii şi venea cu mare tulburare şi vuiet mare. Şi era mulţime de oameni înăuntru, care nu avea măsură să fie numărată; şi unii erau în râu până la mijlocul trupului, iar alţii până la grumaz. Acest nenorocit posluşnic care a fost cu neascultare avea şi mâinile şi picioarele şi tot trupul îngropate înăuntru, în adâncul acelui râu de foc. Şi cum îl văzu sfântul într-o astfel de muncă mare pedepsit fiind, s-a îndurerat şi plânse. Atunci spune către el: „vezi în ce te afli pentru neascultarea ce o aveai, că te făcuşi moştenitor al focului de veci împreună cu demonii”. Şi striga acesta dinăuntrul râului de foc cu mare glas: „părinte al meu, de voieşti poţi să mă izbăveşti şi să mă scoţi din acest chin, în care mă chinuiesc! Vai de mine, nenorocitul, vai de mine! Pentru că eram cu neascultare, mă muncesc veşnic”.

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

Trezindu-se din somn stareţul, omul lui Dumnezeu, şi făcând toată slujba după obiceiul lui, a început şi Liturghia, rugând pe Dumnezeu pentru mântuirea nenorocitului său posluşnic. Şi a liturghisit zilnic douăzeci de zile. Şi când s-au împlinit cele douăzeci de liturghii, s-a rugat iarăşi sfântul la Dumnezeu, să vadă unde se află ucenicul. Şi aşa văzu a doua oară râul de foc, cu acel norod chinuindu-se şi posluşnicul până la mijlocul trupului chinuindu-se, şi era mai departe de la mijloc în sus izbăvit. Şi cum văzu acest posluşnic pe stareţul său, strigă către dânsul cu mare glas: „preacinstitul meu părinte, iată pentru sfintele tale molitve şi rugăciuni am fost izbăvit de muncă jumătate de trup şi te rog ajută-mi până la sfârşit, să fiu izbăvit tot trupul, să merg întru lumina de veci”. Iar cuviosul stareţ, văzând aşa, slăvi pe Dumnezeu. Şi începu şi liturghisească în fiecare zi, până se împliniră şi celelalte douăzeci de liturghii şi se săvârşiră patruzeci. După săvârşirea acestora, iarăşi s-a rugat sfântul la Dumnezeu să vadă ce e cu posluşnicul său, dacă s-a izbăvit cu desăvârşire de muncă. Şi văzu şi a treia oară râul de foc cu tot norodul acela muncindu-se pe care-l văzuse alte ori, dar pe posluşnicul său nu-l mai văzu, căci ieşise pentru rugăciunile şi molitvele sfântului din râul de foc al muncii şi merse în rai la viaţa de veci. Iar sfântul bătrân a dat slavă şi mulţumire iubitorului de oameni Dumnezeu, Care poate să urce sufletul omului din adâncurile iadului la cer şi de la întuneric la lumină.

Oameni pe care i-am cunoscut

Însemnări din viaţa părintelui arhimandrit Nifon Marinache Părintele Nifon Marinache s-a născut la 6 ianuarie 1916 în comun Malu, judeţul Ialomiţa, fiind al treilea fiu dintre cei şapte ai soţilor Manole şi Vasilica. La sfântul botez, primeşte numele de Nicolae, ca o înainte-însemnare a râvnei pentru dreapta credinţă, ce îi va caracteriza întreaga viaţă, asemenea Sfântului Ierarh Nicolae. Urmează şcoala primară în satul natal, iar la vârsta de13 ani se mută la Bucureşti cu părinţii, unde deprinde meşteşugul tipografiei, legătoriei şi al croitoriei. Prin natura preocupărilor, tânărul Nicolae a cunoscut de la vârstă fragedă dragostea pentru lectura cărţilor bisericeşti. La 16 ani îmbrăţişează viaţa monahală, împreună cu fratele său, cel ce avea să devină, peste ani, episcopul Meftodie. Amândoi au ucenicit la părintele Gherontie, într-un schit din judeţul Călăraşi. Modelaţi de un autentic trăitor al monahismului din Sfântul Munte, ei

respectau cu stricteţe tipicul athonit. Nu se admitea neîndeplinirea pravilei şi a canonului sau nepăzirea blagosloveniei. Toată săptămâna mâncau o dată în zi, mâncare uscată, şi doar sâmbăta şi duminica dezlegau la untdelemn sau mâncare de frupt (în funcţie de perioada anului), fără a bea măcar apă printre mese. La treburile câmpului, luau cu ei cărţile de rugăciune şi vreme de o oră îşi făceau pravila, după care mâncau pentru prima dată în zi la ora 15, timp în care ascultau poveţe din vieţile sfinţilor, spuse de părintele Gherontie. După trei ani de deprindere într-o aşa rânduială, a primit schima monahală. Între 1934-1936, are loc prima prigoană de după schimbarea calendarului din 1924, când obştea este arestată şi biserica schitului dărâmată. Stareţul este prins, iar călugării din schit trimişi acasă, cu domiciliul forţat. După 7 ani de armată, timp în care îşi îndeplinea şi îndatoririle călugăreşti, îndemnat adesea de stareţ, se retrage la MuşunoaieleMărăşti, jud. Vrancea, între 19471950, apoi la Mănăstirea Slătioara. În anul 1952, este arestat la Fălticeni şi reţinut vreme de şase luni. Purtat din loc în loc, este dus la renumita închisoare de exterminare de la Poarta Albă, unde îl întâlneşte pe părintele Dionisie, care fusese şi el arestat. Erau atât de schimbaţi fizic, încât nu s-au recunoscut decât după numele strigat la apel. La închisoare, erau obligaţi să încarce piatră în vagoane, scoţând-o din Părintele duhovnic Nifon Marinache, împreună cu obştea Mănăstirii Moişa apă, fiind încălţaţi cu cizme sparte,

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

36

care întotdeauna erau prea mari sau prea mici. Dacă nu îşi făceau norma, nu li se mai dădea de mâncare în acea zi şi nu aveau voie să doarmă în barăci, ci trebuiau să cureţe mugurii de cartofi în beci, vreme de 2-3 zile. Astfel, picioarele i s-au infectat, i-a căzut dantura, iar reumatismul s-a cronicizat. În ciuda atâtor strâmtorări trupeşti, părintele va rămâne neclintit în rânduiala sa monahală, îndeplinindu-şi, chiar şi în acele condiţii vitrege, pravila şi canonul.

Întotdeauna, el spunea în minte rugăciunile pe care le ştia pe dinafară sau rememora fragmente din cărţile duhovniceşti citite înainte de întemniţare. După doi ani de închisoare, revine la Slătioara. În 1955, este numit exarh peste mănăstirile de maici Brădiţel-Neamţ, Brădăţel-Suceava, Moişa, Dobru şi paroh la Biserica din Vânători-Neamţ. Pentru a face slujbe, era nevoit să umble noaptea, îmbrăcat civil, îmbrobodit cu basma pe cap şi cu opincile puse invers, pentru a deruta pe posibilii urmăritori: Securitatea şi clericii de stil nou. Povăţuitor desăvârşit şi aspru nevoitor cu sine însuşi, dar blând şi iertător cu cei din jur, părintele împletea rugăciunea cu munca fizică, lucrând alături de maici, ziua şi noaptea, pe vreme bună sau rea, descurcându-se în orice împrejurare, proiectând şi coordonând toate lucrările administrative. La părintele, se găseau întotdeauna sfaturi bune şi cuvinte de îmbărbătare pentru fiecare suflet nevoitor, aflat pe drumul spinos al luptei cu sine însuşi. Avea o mare dorinţă în sufletul său: dorea foarte mult să audă cum sună clopotul de la Sfântul Mormânt. Într-o noapte, a visat o mână ce trăgea un clopot, al cărui glas l-a uimit. Peste ani, ascultând o înregistrare audio de la Ierusalim, şi-a amintit de glasul clopotului auzit în vis, care era asemenea celui din realitate. Ajuns la 70 de ani, din motive de sănătate, se retrage la Slătioara unde, chiar şi la cei 92 de ani ai săi urca şi cobora treptele anevoioase pentru a putea merge la biserica de unde nu lipsea niciodată. Adesea, îl puteai vedea aplecat asupra studiului, sorbind învăţătură din cărţi (folosindu-se uneori de o lupă). La vârsta de 92 de ani, în data de 9/22 august 2008, părintele adoarme întru Domnul, pe Care L-a căutat şi iubit toată viaţa, fiind înmormântat în ziua de Sfântul Nifon, a cărui viaţă şi nevoinţe le povestea adesea, lăsându-ne ca moştenire îndemnul pe care îl folosea adesea: „Tată, nu închina steagul, mai înainte de a începe lupta.” Dumnezeu să îl odihnească împreună cu drepţii.

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

37

Decembrie 2008

Hramul Mănăstirii „Sfinţii Mucenici Chiprian şi Iustina" din Filli - Attica (Grecia) Miercuri, 02/15 octombrie 2008, Mănăstirea „Sfinţii Mucenici Chiprian şi Iustina", din Filli - Attica (Grecia) i-a prăznuit pe sfinţii săi ocrotitori - Sfântul Sfinţit Mucenic Chiprian şi Sfânta Muceniţă Iustina fecioara. De faţă, au fost prezenţi întâistătătorii Bisericilor de Stil Vechi din România şi Bulgaria, ai Exarhatului din S.U.A., Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, precum şi ai Misiunilor Ortodoxe din Australia şi Italia. Alături de ei, au stat gazdele acestei sărbători - arhiereii Sfântului Sinod în Rezistenţă din Grecia. La eveniment, a luat de asemenea parte un mare sobor de preoţi şi diaconi, dar şi de credincioşi, sosiţi din toată Europa.

TRADIŢIA ORTODOXĂ nr. 22

Decembrie 2008

38

CUPRINS Eclesiologia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România................................................................... 4 Inovaţia calendarului - Stareţul Gavriil...................................................................................................... 7 Chipuri duhovniceşti - Episcopul Gherasim Saffirin.............................................................................. 8 Monahiile de la Şamordino, întemniţate la Solovăţ, şi minunea curajului lor (II).......................... 11 Adevărata istorie a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţului...................................... 13 Istoria care nu se spune (II) - Izgonirea monahilor din Schitul Sfântul Prooroc Ilie din Athos.... 14 Ecumenismul – Calea spre pierzare (III) - Graiurile Vavilonului.........................................................16 Proiectul N.A.S.A. „Blue Beam” (Rază Albastră)..................................................................................... 19 Preţul vânzării.................................................................................................................................................. 21 „Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula”................................................................................................ 22 Monahismul în secolul XXI (I)..................................................................................................................... 24 Ce prăznuim la 25 decembrie – Naşterea Domnului sau Crăciunul?................................................... 27 Steaua de la Persida........................................................................................................................................ 29 Calea spre mântuire........................................................................................................................................ 30 Unde ne sunt copiii?....................................................................................................................................... 31 Sfântul Efrem Sirul - Despre lucrarea vrăjmaşului.................................................................................. 33

Puterea Sfintei Liturghii............................................................................................................................ 35

Revista TRADIŢIA ORTODOXĂ este publicaţie înregistrată la Biblioteca Naţională a României Centrul Naţional de Numerotare Standardizată TRADIŢIA ORTODOXĂ / MITROPOLIA SLĂTIOARA ISSN 1842-7499 Editura „SCHIMBAREA LA FAŢĂ” publicaţia respectă Legea nr. 594/2004 şi Legea nr. 186/2003, privind promovarea culturii scrise -toate drepturile rezervate-

TRADIŢIA ORTODOXĂ- 40 p. Format: 8 din 64/88, CD nr. 39 Tipar executat la Tipografia „Adormirea Maicii Domnului” - Bucureşti, 2008 Tel. 021/434 23 36

TRADIŢIA ORTODOXĂ PUBLICAŢIE TIPĂRITĂ CU BINECUVÂNTAREA

Î.P.S. VLASIE MOGÂRZAN, ARHIEPISCOPUL ŞI MITROPOLITUL BISERICII ORTODOXE DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

ADRESA REDACŢIEI: Mitropolia Slătioara, Comuna Râşca, judeţul Suceava EDITURA „SCHIMBAREA LA FAŢĂ” TEL/FAX: 0230/570.831, 0230/570.837; Email: [email protected] Web: http://mitropoliaslatioara.ro