Teoria Cunatica A Metanului

 Copyright www.ReferateOnline.com Cel mai complet site cu referateESTE

SAU NU POSIBILĂ O TEORIE CUANTICĂ A MENTALULUI ?

În ultimii ani, în ştiinţa cognitivă s-a manifestat o controversă importantă asupra ideii de a se apela la fizica cuantică pentru explicarea fenomenelor mentale. Promotorii principali ai unui curent de gândire pro-cuantic sunt Roger Penrose (1989, 1994), Henry P. Stapp (1993), Stuart R. Hameroff (1994), M. Jibu si K. Yasue (1996)[1]. Au apărut însă si reacţii prin care se neagă natura cuantică sau rolul fizicii cuantice în manifestarea si explicarea fenomenelor mentale si ale conştiinţei. Spre exemplu, Gregory R. Mulhauser, de la Departamentul de filosofie al Universităţii Glasgow din Scoţia, în urma analizei sale[2], consideră că trăsăturile mecanicii cuantice sunt extrem de nerelevante pentru producerea şi explicarea fenomenelor mentale. El îşi intitulează studiul său, la care am făcut referinţă, "On the End of a Quantum Mechanical Romance"[2]. De asemenea, afirmă că nu se poate acorda nici un rol conştiinţei în influenţarea rezultatului unui eveniment cuantic. Kirk Ludwig, de la Departamentul de filosofie al Universităţii din Florida, Gainesville, SUA, nu vede de ce între fizica clasică si fizica cuantică ar fi o diferenţă în problema relaţiei dintre corp si minte[3]. El afirmă: "Problema este generată de un grup de propoziţii, toate având motivaţii puternice, dar care împreună sunt inconsistente: 1. Unele obiecte au proprietăţi mentale. 2. Constituenţii fundamentali ai obiectelor (adică obiectele înscrise în catalogul fizicii particulelor) nu au proprietăţi mentale. 3. Proprietăţile mentale nu sunt conceptual sau definiţional reductibile la proprietăţile nonmentale ale obiectelor. 4. Fiecare trăsătură a fiecărui obiect este deductibilă, într-o descriere completă a ei, în funcţie de constituenţii fundamentali şi de proprietăţile şi relaţiile dintre aceştia. Problema este aceea că din (2)-(4) deducem negarea propoziţiei (1). Aceasta este problema minte / corp".

Cu alte cuvinte, dacă fizica cuantică nu conţine elemente specifice mentalului, la fel cum nu conţine fizica clasică, atunci prima nu este mai îndreptăţită decât a doua să servească explicării proceselor mentale. Vom reveni asupra acestor consideraţii. David Chalmers, matematician la origine, profesor de filosofie la Universitatea Santa Cruz, California, într-un volum care a trezit un deosebit interes[4], arată că procesele mentale nu pot fi explicate de fizica actuală, inclusiv de mecanica cuantică, nici chiar de aceea pe care Roger Penrose o propune pentru a acomoda fenomenele mentale. De ce s-au propus teorii cuantice pentru explicarea proceselor mentale? Fără îndoială, datorită faptului că întreaga cunoaştere neurobiologică, cu toate progresele mari pe care le-a cunoscut, nu a putut explica fenomenele cele mai delicate ale proceselor mentale, spre exemplu fenomenele de intenţionalitate şi, în general, fenomenele denumite qualia. Este adevărat, mulţi neurobiologi cred că toate procesele mentale se vor putea explica numai prin structurile neurobiologice, dar acesta este un punct de vedere care extrapolează conceptual succesele prezente ale ştiinţei structurale fără nici o certitudine sau temeinică justificare că această ştiinţă va explica orice, inclusiv procesele mentale în mod deplin. In cele din urmă, credinţa că totul se va explica prin ştiinţa structurală, care se bazează pe realitatea forţelor fundamentale ale naturii, excluzând orice în afara

acestora, este un punct de vedere filozofic şi nu ştiinţific. Recent observam : "Fără îndoială, procesarea mentală a informaţiei sfidează ştiinţa structurală de astăzi. Ar fi foarte liniştitor pentru ştiinţă dacă mentalul ar putea fi explicat prin cunoaştere structurală" [6].

Singurul punct de reper sigur pentru tratarea mentalului, în cadrul conceptual al ştiinţei structurale, îl oferă realitatea neurobiologică a creierului, deoarece mentalul nu se poate produce fără această realitate. Dar ea nu poate explica mentalul în mod deplin. Stapp[7,8] încearcă a trata creierul ca un sistem cuantic în care procesele cele mai specifice mentalului se produc în momentul reducerii funcţiei de undă a creierului[9]. Dar acest lucru ar însemna ca în acest moment să intervină ceva în plus, dincolo de mecanica cuantică cunoscută. Stapp nu presupune acest lucru, considerând că reducerea în sine trebuie să aducă si caracterul specific mentalului. Cum să intervină însă specificul mentalului într-un proces structural fără ca nimic în ecuaţiile care descriu starea cuantică dinainte de reducere să conţină ceva din care să rezulte apoi extragerea fenomenului mental? Important este totuşi faptul că în faţa imposibilităţii de a explica mentalul prin fizica clasică, ceea ce este o mărturie la care neurobiologii structurali ar trebui să subscrie, Stapp îsi îndreaptă atenţia asupra unui fenomen limită al mecanicii cuantice, foarte cunoscut de oricine a studiat puţin această mecanică, reducerea cuantică. Aceasta acţionează, după Stapp, asupra unui câmp cuantic al creierului. Teoria sa nu este simplistă, dar nici convingătoare. Penrose face un pas mai departe[10,11]. El arată că mecanica cuantică actuală nu poate explica procesele mentale informaţionale non-computationale si nici celelalte fenomene mentale specifice prin reducerea funcţiei de undă în modul în care este cunoscută de fizica cuantică. El presupune că în creier, datorită structurii acestuia, are loc o reducere a funcţiei de undă într-un mod nou, necunoscut până acum, si care ar aduce acel necesar pentru producerea fenomenului mental. Pe de o parte, el propune o extindere a fizicii cuantice, aceea de astăzi fiind considerată insuficientă pentru explicarea proceselor mentale. Pe de altă parte, el sugerează că structurile unde s-ar putea produce această reducere cuantică mentală ar fi fibrele citoscheletu- lui neuronilor. Deoarece nu poate părăsi cadrul fizicii şi ştiinţei structurale, nu face apel la un fenomen nou care să aducă resurse pentru mental, ci recurge la sugerarea efectului câmpului gravitaţional la acest nivel şi care ar avea proprietatea generării mentalului. Dar câmpul gravitaţional este structural, iar forţa gravitaţională este supusă astăzi procesului teoretic avansat de unificare cu celelalte trei forte fundamentale ale naturii. De ce ar fi atunci mai "mai mentală" forţa gravitaţională decât forţele electromagnetice, slabe si tari? O fizică cuantică structurală nu poate aduce acel ceva în plus pentru a explica deplin procesele mentale. Dacă de la bun început am fi ţinut cont de principiul insuficienţei ştiinţei structurale (Drăgănescu 1990, 1993) pentru explicarea naturii viului, mentalului, conştiinţei şi naturii întregii realităţi, atunci ar fi trebuit să afirmăm imediat că nu este posibilă o teorie cuantică a mentalului în cadrul ştiinţei structurale. Căutarea specificului mentalului, în ultimii ani, la nivelul fizicii cuantice, a dus la un prag care obligă extinderea acesteia dincolo de cunoaşterea actuală. Dar cum o extindere în interiorul domeniului structural nu poate fi o soluţie, atunci extinderea trebuie să depăşească acest domeniu.

Între timp s-a conturat şi posibilitatea unei ştiinţe structural-fenomenologice, care, în afară de forţele fizice fundamentale, caracteristice pentru domeniul structural, să ţină seama de procese fizice şi informaţionale, neglijate de ştiinţă până acum, care să stea la baza fenomenelor mentale. După cum observă Kirk Ludwig, menţionat mai înainte, "De fapt, desigur, nici fizica clasică şi nici cea cuantică nu atribuie proprietăţi mentale constituenţilor fundamentali ai obiectelor"[12].

Problema este aceea de a găsi nu obiecte (particule) cu proprietăţi mentale, şi nici constituenţi mentali, ci ingredienţi în realitate (în existenţă) care să poată participa în anumite condiţii la constituirea de obiecte cu asemenea proprietăţi. Am remarcat şi subliniat faptul că asemenea ingredienţi nu au putut fi puşi în evidenţă de ştiinţa actuală structurală deoarece aceasta se bazează pe măsurători de forţe, ori ingredientul participant la procese mentale, prin natura sa, cuplează altfel cu structurile potenţial mentale decât prin forţe. Revenind acum la cele 4 puncte ale lui Kirk Ludwig, expuse la începutul acestui referat, constatăm că afirmaţiile 1 (unele obiecte au proprietăţi mentale) şi 4 (fiecare trăsătură a fiecărui obiect este deductibilă, dintr-o descriere completă a ei, în funcţie de constituenţii fundamentali şi de proprietăţile şi de relaţiile dintre aceştia) rămân valabile fără modificare. Afirmaţia 2 ( constituenţii fundamentali ai obiectelor - adică obiectele înscrise în catalogul fizicii particulelor - nu au proprietăţi mentale) trebuie restrânsă la constituenţii structurali fundamentali ai obiectelor, adică exact la lumea particulelor elementare şi a forţelor dintre ele. Afirmaţia 2 devine atunci afirmaţia 2'. Afirmaţia 3 ( Proprietăţile mentale nu sunt conceptual sau definiţional reductibile la proprietăţi non-mentale) trebuie amendată sub forma 3'. Proprietăţile mentale nu sunt conceptual sau definiţional reductibile la proprietăţile non-mentale ale obiectelor structurale. Sub această formă se afirmă indirect că orice structură fără altceva în plus, de alt ordin, nu poate avea proprietăţi mentale. De aceea setului de afirmaţii de mai înainte trebuie să i se mai adauge încă una, 5'. Proprietăţile mentale implică participarea unui ingredient fundamental al naturii, sensul fenomenologic, care nu este un atom de mentalitate, ci un coparticipant alături de anumite structuri, pentru a da naştere proceselor mentale. Dacă afirmaţiile lui Kirk Ludwig 1,2,3,4, erau inconsistente, reflectând de fapt inconsistenţa reală a ştiinţei structurale, sub forma afirmaţiilor 1,2',3',4,5' ele devin consistente. Dar acest ultim set de afirmaţii nu se mai înscrie în ştiinţa structurală, ci într-o ştiinţă structural-fenomenologică. Vom numi afirmaţiile 1,2,3,4, setul structural de propoziţii Kirk Ludwig, iar afirmaţiile 1,2',3', 4,5' drept setul structural-fenomenologic Kirk Ludwig. Se poate observa că aceste seturi de afirmaţii fundamentale nu se referă la o deosebire dintre fizica clasică si fizica cuantică. Acest lucru nu înseamnă că fizica cuantică nu poate juca un rol esenţial în procesele mentale. Din contră, nu este de loc exclus ca necesarul cuplaj structural-fenomenologic să se producă la nivel cuantic. In acest caz, extinderea ştiinţei structurale într-o ştiinţă structuralfenomenologică se va face printr-o fizică cuantică structural-fenomenologică. Acest punct de vedere coincide, ca idee generală, cu acela exprimat de Roger Penrose referitor la necesitatea extinderii fizicii cuantice, cu deosebirea că nu se opreşte la domeniul structural. De aceea, cu toate criticile aduse de mulţi autori, nu se poate renunţa la cercetarea palierului cuantic al funcţionării creierului /

minţii. Dacă o teorie cuantică structurală a mentalului nu o vedem posibilă, în schimb, o componentă cuantică structural – fenomenologică apare posibilă pentru o teorie a mentalului. Poate este pretenţios să se instituie o teorie cuantică a mentalului, având în vedere determinarea structurală neurobiologică a acestuia, care este totuşi covârşitoare, dar palierul cuantic ar putea fi la fel de important ca si celelalte paliere ( molecular, intraneuronic, interneuronic, modular, integrator).

Note şi referinţe bibliografice: 1. Referinţe bibliografice la lucrările acestora vezi în Mihai Drăgănescu, Concepte generale si probleme cuantice ale procesării informaţiei, Universitatea "Politehnica" Bucureşti, 28 martie 1997, publicată în vol. Rolul Invăţământului şi al Cercetării ştiinţifice universitare în dezvoltarea Societăţii Informaţionale, Bucureşti, 1997, p. 31-39. 2. Gregory L. Mulhauser, On the End of a Quantum Mechanical Romance, PSYCHE: an interdisciplinary journal of research on consciousness, electronic journal, 2 (19), November, 1995, filename: psyche-95-2-19- decoherence-1-mulhauser. 3. Kirk Ludwig, Why the difference between Quantum and Classical Physics is irrelevant to the Mind/Body Problem, PSYCHE: an interdisciplinary journal of research on consciousness, electronic journal, 2 (16), September, 1995, filename: psyche-95-2-16-qm_stapp-2 ludwig. 4. David J. Chalmers, The Conscious Mind, New York, Oxford, Oxford University Press, 1996. 5. Mihai Drăgănescu, Procesarea mentală a informaţiei, comunicare, Zilele Academice Ieşene, 9 oct. 1997. Academica, oct.1997(p.I-a), nov. 1997 (p.IIa),dec. 1997 (p.III-a). 6. Idem. 7. H.P. Stapp, Mind, Matter, and Quqntum Mechanics, Berlin, Springer Verlag, 1993. 8. H.P.Stapp, Why Classical Mechanics Cannot Naturally Accommodate Consciousness but Quantum Mechanics Can, PSYCHE, electronic journal, 2(5), May 1995, Filename: psyche-95-2-05-qm_stapp-1stapp. 9. O prezentare a acestor idei vezi şi în lucrarea de la nota 5. 10. Roger Penrose, Shadows of the Mind, Oxford, Oxford University Press, 1994. 11. O prezentare a acestor idei vezi şi în lucrarea de la nota 5. 12. Kirk Ludwig, op.cit. Comunicare la Sesiunea anuala a Comitetului Român pentru Istoria si Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii, Academia Româna, Bucureşti, 6 noiembrie 1997. Copyright www.ReferateOnline.com Cel mai complet site cu referate